DECIZIE nr. 272 din 26 mai 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 27 iunie 2005 Ioan Vida - preşedinte Aspazia Cojocaru - judecător Constantin Doldur - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Ninosu - judecător Ion Predescu - judecător Şerban Viorel Stănoiu - judecător Iuliana Nedelcu - procuror Marieta Safta - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Laurenţiu Pop în Dosarul nr. 7.069/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 15 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 7.069/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Laurenţiu Pop în dosarul menţionat. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că statuarea prin textul criticat asupra posibilităţii atacării cu recurs exclusiv a încheierilor date la judecarea în fond şi în apel a cauzei penale, prin care s-a dispus cu privire la o măsură preventivă, şi excluderea posibilităţii exercitării aceleiaşi căi de atac în vederea verificării legalităţii încheierilor cu acelaşi obiect, date la judecarea în recurs a cauzei penale, contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, privind egalitatea în drepturi, ale art. 21, privind accesul liber la justiţie, ale art. 23, privind libertatea individuală, şi ale art. 24, privind dreptul la apărare. Se arată că "[...] nu are relevanţă ce fel de instanţă soluţionează pentru prima dată [...]" o astfel de cerere, iar "în toate cazurile trebuie să existe o cale de atac împotriva acestei soluţii". Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece textul de lege criticat nu limitează în nici un fel accesul la o jurisdicţie superioară şi nu încalcă dreptul la apărare sau egalitatea în drepturi, având în vedere posibilitatea inculpatului sau procurorului de a ataca separat cu recurs încheierile date în primă instanţă şi în apel. Totodată, se arată că art. 141 din Codul de procedură penală se referă la căi de atac împotriva unor măsuri procesuale provizorii, şi nu la căi de atac care privesc hotărâri judecătoreşti, acestea din urmă fiind avute în vedere de art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul unei persoane de a cere examinarea condamnării de o jurisdicţie superioară. Se mai precizează că reglementarea căilor de atac constituie atributul exclusiv al legiuitorului, precum şi faptul că o garanţie a respectării legalităţii în materie sunt prevederile art. 160^b din Codul de procedură penală, potrivit cărora în cursul judecăţii se verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul apreciază că excepţia ridicată este neîntemeiată. Se arată că normele criticate nu creează nici o discriminare în folosirea căilor de atac, iar faptul că legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac în sensul celor arătate de autorul excepţiei nu este contrar Constituţiei, câtă vreme art. 129 din Legea fundamentală statuează că acestea se exercită numai în condiţiile stabilite de lege. De asemenea, arată că nici normele constituţionale, nici cele cuprinse în convenţiile internaţionale privind drepturile omului nu stabilesc dreptul la exercitarea căilor de atac împotriva încheierilor privind măsurile preventive. Astfel, dispoziţiile art. 2 din Protocolul adiţional nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei stabilesc dreptul la un recurs efectiv pentru cauzele în care se atacă o hotărâre de condamnare, aşadar o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza în fond. În opinia Guvernului, sunt lipsite de temei şi susţinerile privind încălcarea, prin textul criticat, a accesului liber la justiţie, a libertăţii individuale şi a dreptului la apărare, art. 141 din Codul de procedură penală reglementând tocmai calea de atac a recursului împotriva încheierii prin care instanţa de judecată a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive. În punctul de vedere exprimat în cauză se face referire şi la garanţia reglementată în materie de dispoziţiile art. 160^b din Codul de procedură penală, privind obligaţia verificării periodice de către instanţă a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că aceste prevederi legale se aplică în mod egal tuturor inculpaţilor împotriva cărora au fost dispuse măsuri preventive, fără discriminări pe criterii arbitrare, neputând fi reţinută, prin urmare, critica formulată în raport de art. 4 alin.
(2)şi art. 16 din Constituţie. Art. 141 din Codul de procedură penală nu încalcă nici art. 21 din Constituţie, întrucât accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, iar noţiunea de "proces echitabil" nu implică, imperios, existenţa mai multor grade de jurisdicţie. În opinia Avocatului Poporului, textul de lege criticat nu contravine nici art. 24 din Constituţie, întrucât nu îngrădeşte sub nici un aspect dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului penal. Totodată, se arată că legiuitorul a stabilit calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive, în deplină concordanţă cu prevederile art. 23 alin.
(7)şi ale art. 129 din Constituţie, criticile formulate sub acest aspect fiind lipsite de temei. În concluzie, Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Curtea constată că, deşi a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, în realitate, aşa cum rezultă din motivarea excepţiei, critica de neconstituţionalitate priveşte numai dispoziţiile alineatului 1 al acestui articol. Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă." Autorul excepţiei susţine că textul de lege criticat încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16, privind egalitatea în drepturi, în art. 21, privind accesul liber la justiţie, în art. 23, privind libertatea individuală, şi în art. 24, care reglementează dreptul la apărare. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă. Curtea reţine că nu există nici o contradicţie între dispoziţiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală şi ale art. 16 din Constituţie, câtă vreme dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără nici o discriminare în raport de criteriile egalităţii în drepturi stabilite de art. 4 din Constituţie. Textul de lege ce face obiectul excepţiei nu aduce nici o atingere liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie acestui drept, reglementând posibilitatea atacării separat cu recurs, de către procuror sau de către inculpat, a încheierii date în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive. De asemenea, prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin art. 24 din Constituţie, întrucât nu îngrădesc sub nici un aspect dreptul inculpatului de a fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului penal. În ceea ce priveşte susţinerea în sensul încălcării, prin normele ce fac obiectul excepţiei, a libertăţii individuale, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport de critici similare, prin Decizia nr. 458 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 60 din 18 ianuarie 2005. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea a reţinut că, "potrivit art. 23 alin.
(7)din Legea fundamentală, «încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege». Rezultă că opţiunea legiuitorului de a nu fi prevăzut o astfel de cale de atac şi împotriva încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive, dată la judecarea în recurs a cauzei penale, nu poate fi considerată neconstituţională, deoarece, potrivit art. 129 din Constituţie, «împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii». Este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate". S-a reţinut totodată că "aceste dispoziţii se referă la o hotărâre care nu soluţionează fondul cauzei, ci care priveşte o măsură procesuală provizorie, chiar dacă aceasta este privativă de libertate. Inculpatul sau învinuitul poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, conform art. 5 alin. 5 din Codul de procedură penală, în tot cursul procesului penal, iar dacă nu mai există temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedură penală". Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Călin Laurenţiu Pop în Dosarul nr. 7.069/2004 al înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 mai 2005. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Marieta Safta __________