ORDIN nr. 1.152 din 20 ianuarie 2006 privind acordarea celui de-al doilea titlu de parc industrial Societăţii Comerciale "Tetarom" - S.A. Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 75 din 26 ianuarie 2006 Având în vedere prevederile art. 5 alin.
(1)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările ulterioare, ale art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 490/2002, cu modificările ulterioare, ale art. 2 alin.
(2)din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002, în temeiul prevederilor art. 9 alin.
(4)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 604/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul administraţiei şi internelor emite următorul ordin: Articolul 1 Se acordă cel de-al doilea titlu de parc industrial Societăţii Comerciale "Tetarom" - S.A., denumită în continuare societate-administrator, având numărul de înregistrare la oficiul registrului comerţului J-12/1683/2001, cod unic de înregistrare R 14343629 şi sediul social în municipiul Cluj-Napoca, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 58, judeţul Cluj, pentru parcul industrial constituit pe terenul având datele de identificare prevăzute la art. 2. Articolul 2 Terenul pentru care se acordă titlul de parc industrial prin prezentul ordin are următoarele caracteristici:
- a)este amplasat în municipiul Cluj-Napoca, Bd. Muncii f.n., zona Depoului de tramvaie, judeţul Cluj, şi este înscris în CF nr. 2488 comuna Someşeni sub nr. topo 808/1/8/2/2, 808/1/10/1, 808/1/11/1, 808/1/12/1, 808/3/1, 808/3/2/1, 808/3/3/1, 808/2/1, 808/4/2, 807/1; ...
- b)are o suprafaţă de 12 ha; ...
- c)se află în proprietatea societăţii-administrator. ... Articolul 3 Titlul de parc industrial acordat prin prezentul ordin este valabil în perimetrul prevăzut în anexa la prezentul ordin, pe perioada de existenţă a societăţii-administrator, în condiţiile respectării caracteristicilor de parc industrial prevăzute în legislaţia în vigoare; anexa se comunică celor interesaţi de către direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Articolul 4 Societatea-administrator transmite Ministerului Administraţiei şi Internelor:
- a)datele de identificare ale fiecărui agent economic cu care a încheiat contract de amplasare în parcul industrial până la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I; ...
- b)datele de identificare ale fiecărui agent economic cu care încheie contract de amplasare în parcul industrial, în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a acestuia; ...
- c)rapoartele semestriale privind activităţile realizate în parcul industrial. ... Articolul 5 Societatea-administrator beneficiară a ajutorului de stat are următoarele obligaţii:
- a)de a menţine investiţia pe o perioadă de cel puţin 5 ani; ...
- b)de a avea o contribuţie proprie de cel puţin 25% la costurile eligibile ale investiţiei. ... Articolul 6 Societatea-administrator, deţinătoare a titlului de parc industrial, urmăreşte realizarea obiectivelor prevăzute în art. 1 alin.
(1)din Instrucţiunile de acordare şi anulare a titlului de parc industrial, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 264/2002, şi transmite semestrial Ministerului Administraţiei şi Internelor rapoarte privind activităţile realizate în parcul industrial. Articolul 7 În baza titlului de parc industrial acordat prin prezentul ordin, societatea-administrator beneficiază de ajutor de stat până la valoarea de 718.356 lei (RON), pentru investiţiile realizate în parcul industrial localizat potrivit art. 2 şi 3, în conformitate cu legislaţia în domeniul ajutorului de stat pentru dezvoltare regională. Articolul 8 Obligaţiile societăţii-administrator prevăzute la art. 4 şi 5 se aplică şi pentru parcul industrial prevăzut în Ordinul ministrului dezvoltării şi prognozei nr. 319/2002 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Comerciale "Tetarom" - S.A., care se completează corespunzător. Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga Bucureşti, 20 ianuarie 2006. Nr. 1.152. -------