DECIZIE nr. 3 din 7 ianuarie 2004 de modificare a Deciziei preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 974/2002 privind aprobarea Regulamentului pentru acreditarea consumatorilor eligibili de gaze naturale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 12 ianuarie 2004 În temeiul prevederilor art. 5 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 791/2001, cu modificările ulterioare, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale adoptă prezenta decizie. Articolul I Articolul 11 din Regulamentul pentru acreditarea consumatorilor eligibili de gaze naturale, aprobat prin Decizia preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale nr. 974/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, se modifică şi va avea următorul cuprins: "Art. 11. - Cerinţele de natură tehnologică au în vedere un istoric de consum de minimum 3.000 mii mc de gaze naturale, realizat în anul calendaristic anterior, pentru locul de consum pentru care se solicită acreditarea." Articolul II Departamentele, direcţiile şi serviciile de resort din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale vor duce la îndeplinire prevederile prezentei decizii. Articolul III Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, Mihail Ciocodeică Bucureşti, 7 ianuarie 2004. Nr. 3. ──────────────
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.