PROCEDURĂ din 11 septembrie 2019 privind recunoașterea automată a titlurilor de calificare de moașă eliberate de un alt stat membru UE, de un stat aparținând SEE sau de Confederația Elvețiană Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 21 octombrie 2019 Notă ... Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 13 din 11 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 850 din 21 octombrie 2019. Procedura se aplică moașelor a căror formare sau, după caz, experiență profesională, dobândită într-un alt stat membru UE, într-un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană, îndeplinește criteriile de recunoaștere automată a calificării prevăzute în acest sens de Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoașterea calificărilor profesionale. Recunoașterea automată a calificării de moașă are ca scop facilitarea accesului acestora la profesie și, respectiv, facilitarea exercitării dreptului de stabilire pe teritoriul României a profesioniștilor în cauză. Această procedură nu se aplică în cazul titlurilor de calificare de moașă obținute într-un alt stat decât cele menționate (stat terț) și nici în cazul moașelor stabilite în unul dintre celelalte state membre UE în vederea furnizării temporare sau ocazionale a serviciilor de îngrijiri de sănătate, specifice profesiei, în România. Recunoașterea automată a titlurilor de calificare de moașă se face de către Ordinul Asistenților Medicali, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR) desemnat de lege în calitate de autoritate competentă pentru această profesie. Descrierea procedurii În termen de 30 de zile de la data înregistrării, OAMGMAMR notifică solicitantul, confirmând primirea dosarului și, după caz, solicitând completarea cu documentele lipsă. În termen de 3 luni de la notificare, solicitantul are obligația de a completa dosarul cu toate documentele solicitate. În cazul în care solicitantul nu respectă termenul de completare, la expirarea acestuia, OAMGMAMR clasează dosarul și informează solicitantul în scris în acest sens. În termen de 90 de zile de la data prezentării dosarului complet de către solicitant, documentele înaintate sunt analizate de Comisia OAMGMAMR de recunoaștere a calificărilor de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical obținute într-un alt stat membru UE, un stat aparținând SEE sau în Confederația Elvețiană și, în baza propunerii temeinic justificate de aceasta, președintele OAMGMAMR emite decizia de recunoaștere automată a calificării de moașă. Decizia se comunică solicitantului și filialei OAMGMAMR de domiciliu a acestuia, în vederea obținerii certificatului de membru și a autorizării în profesie. Titularul căruia i-a fost recunoscută calificarea de moașă se poate înscrie ca membru al OAMGMAMR numai după ce dovedește că deține cunoștințe lingvistice de limbă română necesare desfășurării activităților profesionale. După obținerea calității de membru OAMGMAMR, titularul exercită profesia de moașă cu drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru moașele cetățeni români. Procedura de contestare Decizia privind recunoașterea calificării emisă de către OAMGMAMR poate fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare la instanțele judecătorești competente. Procedura standard poate fi consultată la adresa https://www.oamr.ro/procedura-privind-recunoasterea-titlurilor-de-calificare-de-moasa-obtinute-in-alt-stat-membru-ue-procedura-standard/ Date de contact Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România - Departamentul recunoașterea calificărilor profesionale, cu sediul în Calea Griviței nr. 77, sectorul 1, București, cod poștal 010705 Tel./fax 021 2240025/75 E-mail: recunoastere.pcue@oamr.ro Instituția responsabilă Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, București Modalitatea de prestare - Național și transfrontalier Timp de soluționare - 90 de zile calendaristice Termen de arhivare - 50 de ani Termen de completare dosar - 90 de zile calendaristice Notificare la expirarea termenului de soluționare - 10 zile calendaristice Documente necesare Documente finale Nr. crt.Numele documentuluiTipul documentuluiDescarcă1Adresă de comunicare a deciziei de recunoaștere automată a calificării de moașăAtașament semnat electronic- Acte normative Profesia nu face obiectul programului-pilot al cardului profesional european și este inclusă în lista profesiilor reglementate din România. ANEXĂ la procedură CERERE-TIP Domnule Președinte, Subsemnatul(a), numele ................., prenumele ................., cetățean ............., după caz, membru de familie ............/ rezident permanent în România/rezident pe termen lung ........, profesia ............., domiciliat(ă) în str. .................................. nr. ....., bl. ....., sc. ....., et. ......, localitatea ........................, sectorul/județul .................., telefon nr. ........, adresă e-mail ...... după caz, prin împuternicit numele ..............., prenumele ..............., posesor al CI seria .... nr. ....., cu Împuternicirea notarială ......... nr. ...., data ........., telefon ........... adresă e-mail ..................., vă rog să binevoiți a-mi aproba recunoașterea titlului de calificare de ........... obținut în ........, în vederea exercitării profesiei în România. [ ] Sunt de acord cu prelucrarea, în condițiile legii, a datelor mele personale de către OAMGMAMR și cunosc condițiile privind exercitarea drepturilor mele. Anexez prezentei cereri următoarele acte:[ ] a) documente care atestă îndeplinirea uneia dintre cerințele de cetățenie, căsătorie, filiație sau rezidență prevăzute de lege în vederea accesului la profesie în România:..............................................................................................[ ] b) documente de schimbare a numelui (copia certificatului de căsătorie/documentului de schimbare a numelui);...........................................................................................................................................................................................[ ] c) documente de formare profesională ..................................................................................................................................................................................................................................[ ] d) certificat de conformitate/[] certificat de drepturi dobândite/[] certificat de experiență profesională de 3 ani/[] certificat care atestă nivelul educațional al calificării;[ ] e) certificat de sănătate fizică sau psihică;[ ] f) certificat de onorabilitate și probitate profesională (certificat de status profesional curent/certificat de good standing)/declarație notarială;[ ] g) dovada asigurării pentru răspunderea profesională (malpraxis);[ ] h) dovada achitării taxei de evaluare. Data ..............Semnătura.............................. -----
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.