ORDIN nr. 35 din 7 aprilie 2004 privind încetarea procedurii de administrare specială la Societatea Comercială "Republica" - S.A. Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 336 din 16 aprilie 2004 În temeiul prevederilor art. 16 din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 28 martie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin.
(2)din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 678/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 6 august 2001, preşedintele Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului emite prezentul ordin. Articolul UNIC Începând cu data înregistrării la oficiul registrului comerţului a hotărârii Adunării generale extraordinare a acţionarilor de dizolvare şi lichidare a Societăţii Comerciale "Republica" - S.A. Bucureşti, procedura de administrare specială, instituită prin Ordinul preşedintelui Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului nr. 227/2003, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 26 noiembrie 2003, încetează. Preşedintele Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, Ovidiu Tiberiu Muşetescu Bucureşti, 7 aprilie 2004. Nr. 35. ---------------