ORDIN nr. 3 din 23 februarie 2007 privind aprobarea Metodologiei de stabilire a tarifului pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuţie a energiei electrice, precum şi a condiţiilor pentru retransmiterea energiei Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 7 martie 2007 În temeiul art. 11 alin.
(1)şi alin.
(2)lit. a), c), d), e),
- i)şi
- n)şi al art. 43 din Legea energiei electrice nr. 13/2007, având în vedere referatul de aprobare întocmit de Departamentul preţuri şi tarife şi în conformitate cu prevederile procesului-verbal al şedinţei Comitetului de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din data de 23 februarie 2007, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Metodologia de stabilire a tarifului pentru distribuţia energiei electrice de către persoane juridice, altele decât operatorii principali de distribuţie a energiei electrice, precum şi a condiţiilor pentru retransmiterea energiei, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2 La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2005 pentru aprobarea Procedurii privind relaţiile contractuale dintre consumator şi subconsumatorul său de energie electrică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 14 aprilie 2005. Articolul 3 Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 4 Departamentele de specialitate din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi operatorii economici din cadrul sectorului energiei electrice vor asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentului ordin. Articolul 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, Nicolae Opriş Bucureşti, 23 februarie 2007. Nr. 3. Anexă METODOLOGIE 23/02/2007