HOTĂRÂRE nr. 785 din 3 august 2011 privind darea în administrarea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui imobil trecut în domeniul public al statului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 568 din 10 august 2011 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 12 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă darea în administrarea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru Judecătoria Aleşd şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd, a unui imobil trecut în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Predarea-preluarea imobilului transmis potrivit art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Articolul 3 Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie îşi vor actualiza în mod corespunzător anexa nr. 11, respectiv anexa nr. 14 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: --------------- p. Ministrul justiţiei, Alina Mihaela Bica, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Gheorghe Ialomiţianu Bucureşti, 3 august 2011. Nr. 785. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a imobilului care se transmite din administrarea Consiliului Local al Oraşului Aleşd în administrarea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru Judecătoria Aleşd şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd -------