← România

LEGE nr. 305 din 15 decembrie 2008

LEGE nr. 305 din 15 decembrie 2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 19 decembrie 2008 Parlamentul Româ

niei adoptă prezenta lege. Articolul I Ordonanţa Guvernului nr. 26 din 30 ianuarie 2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 31 ianuarie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, se modifică după cum urmează: 1. La articolul 7, alineatul

(3)va avea următorul cuprins: "
(3)Este interzisă utilizarea în denumirea asociaţiei a unor sintagme sau cuvinte susceptibile să creeze confuzie cu denumirea unor autorităţi sau instituţii publice de interes naţional ori local." 2. La articolul 9, alineatul
(1)va avea următorul cuprins: "Art. 9. -
(1)În cazul în care cerinţele legale pentru constituirea asociaţiei nu sunt îndeplinite, judecătorul, la expirarea termenului prevăzut la art. 8 alin.
(2), îl va cita, în camera de consiliu, pe reprezentantul asociaţiei, punându-i în vedere, în scris, să remedieze neregularităţile constatate." 3. La articolul 17, alineatul
(3)va avea următorul cuprins: "
(3)Dispoziţiile art. 7 alin.
(1),
(3)şi
(4), ale art. 8-12 şi ale art. 14 se aplică în mod corespunzător." Articolul II Asociaţiile şi fundaţiile ale căror denumiri sunt contrare dispoziţiilor art. 7 alin.
(3)din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările aduse prin prezenta lege, au obligaţia de a efectua modificarea denumirii în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, sub sancţiunea dizolvării acestora prin hotărâre judecătorească, la solicitarea oricărei autorităţi, instituţii sau persoane interesate. Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin.
(2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR, EUGEN NICOLICEA PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU Bucureşti, 15 decembrie 2008. Nr. 305. --------------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.