HOTARARE 03/06/2003 - Portal Legislativ

HOTARARE 03/06/2003 - Portal Legislativ Portal Legislativ --> Meniu Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Prin portalul N-Lex se acorda acces gratuit la legislatiile nationale ale statelor membre, portalul fiind conceput pe baza unei tehnologii de comunicare interne, ce permite accesarea directa a bazelor de date legislative nationale, rezultatele cautarilor venind direct de la sursa. Cuprins Se încarcă, vă rugăm asteptati. + Fișă act Actiuni suferite Actiuni Induse Refera pe Referit de Cuprinsul Actului Reveniti in topul paginii Forma printabilă HOTĂRÂRE din 3 iunie 2003în cauza Pantea împotriva RomânieiEMITENT CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.150 din 6 decembrie 2004 (Cererea nr. 33343/96)În cauza Pantea împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a doua), formată din: dnii: J.-P. Costa, preşedinte, A.B. Baka, L. Loukaides, C. Bîrsan, K. Jungwiert, M. Ugrekhelidze, dna. A. Mularoni, judecători, dna. S. Dolle, grefieră de secţieDupă ce a deliberat în Camera de Consiliu, la data de 13 mai 2003,Pronunţă următoarea hotărâre:PROCEDURA1. La originea cauzei se află o plângere (nr. 33343/96) îndreptată împotriva României de un cetăţean al acestui stat, domnul Alexandru Pantea (în continuare, "reclamantul"), care a sesizat Comisia Europeană a Drepturilor Omului (în continuare, "Comisia") la data de 28 august 1995, în temeiul fostului articol 25 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (în continuare, "Convenţia").2. Guvernul României (în continuare, "Guvernul") este reprezentat de agentul guvernamental, doamna C.I Tarcea.3. Reclamantul susţine, în special, că luarea măsurii arestării preventive împotriva sa şi menţinerea sa în stare de arest preventiv au fost contrare dispoziţiilor articolului 5 din Convenţie şi că în cursul perioadei de arestare a fost supus la tratamente contrare articolului 3 din Convenţie.4. Plângerea a fost transmisă Curţii la 1 noiembrie 1998, dată la care a intrat în vigoare Protocolul 11 adiţional la Convenţie (articolul 5 alineat 2 din Protocolul 11).5. Plângerea a fost repartizată Secţiei 1 a Curţii (articolul 52 alineat 1 din Regulament), în cadrul acestei secţii, camera desemnată a examina cauza (în temeiul articolului 27 alineat 1 din Convenţie) a fost constituită conform articolului 26 alineat 1 din Regulament.6. Prin decizia din 6 martie 2001, camera astfel desemnată a declarat parţial admisibilă plângerea.7. Reclamantul şi Guvernul au depus observaţii scrise cu privire la fondul cauzei (articolul 59 alineat 1 din Regulament).8. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura secţiilor sale (articolul 25 din Regulament). Prezenta plângere a fost repartizată ulterior celei de-a doua secţii, astfel reorganizate (articolul 52 alineat 1 din Regulament).9. La data de 16 aprilie 2002, Curtea a solicitat părţilor să transmită informaţii suplimentare.10. Guvernul a răspuns acestei solicitări prin scrisoarea din data 29 aprilie 2002, iar reclamantul prin scrisoarea din data de 6 mai 2002.11. Prin scrisoarea din data de 23 mai 2002, Grefa Curţii a atras atenţia Guvernului că a omis să-i transmită anumite informaţii şi documente şi l-a invitat să le comunice în cel mâi scurt termen.12. Guvernul nu a dat curs acestei invitaţii, ultima scrisoare a acestuia către Curte datând din 29 aprilie 2002.13. Prin scrisoarea din data de 18 iunie 2002, Grefa a informat Guvernul că, în circumstanţele menţionate la paragrafele 9-11, Curtea va proceda la examinarea cauzei în stadiul actual al dosarului.IN FAPTI. Circumstanţele cauzei14. Reclamantul, născut în 1947, este un fost procuror care exercită actualmente profesia de avocat. El locuieşte la Timişoara.A. Arestarea preventivă a reclamantului şi acţiunea penală împotriva acestuia15. În noaptea de 20/21 aprilie 1994, reclamantul a avut o altercaţie cu D.N., în cursul căreia cel din urmă a fost grav rănit. După cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală efectuată după incident, D.N. a suferit în noaptea respectivă mai multe fracturi care au necesitat 250 zile de îngrijiri medicale şi care, în absenţa unui tratament medical adecvat, i-ar fi putut pune viaţa în pericol.16. Prin rezoluţia din data de 7 iunie 1994, procurorul D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Bihor a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantului.17. La 7, 14, 16, 23, 30 iunie şi 5 iulie 1994, partea vătămată D.N. şi 21 de martori au fost audiaţi de parchet cu privire la incident.18. La data de 23 iunie 1994, reclamantul a fost audiat de procurorul D.F. cu privire la altercaţia cu D.N. În cursul acestui interogatoriu, reclamantul nu a fost asistat de un avocat.19. Prin ordonanţa din 5 iulie 1994, procurorul D. a pus în mişcare acţiunea penală împotriva reclamantului şi a dispus arestarea preventivă a acestuia, împotriva reclamantului a fost emis un mandat de arestare pe o durată de 30 de zile, începând de la data la care va fi arestat de către organele de politie, întemeindu-şi măsura luată pe dispoziţiile art. 148 lit. c),

1. e)şi
2. h)din Codul de procedură penală, procurorul a motivat necesitatea arestării preventive a reclamantului prin faptul că acesta, căutat fiind de organele de poliţie, se sustrăgea de la urmărirea penală. S-a consemnat, de asemenea, că lăsarea reclamantului în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.20. La data de 13 iulie 1994, reclamantul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu] procurorului D.F, pentru tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alineat 2 din Codul penal. În rechizitoriu era consemnat faptul că împotriva reclamantului a fost luată măsura arestării preventive, întrucât acesta se sustrăsese urmăririi penale. Se preciza că reclamantul a omis să se prezinte la reconstituirea faptelor din noaptea de 20/21 aprilie 1994, precum şi la convocarea Parchetului, ce avea ca scop luarea unei noi declaraţii.21. La data de 21 iulie 1994, reclamantul a fost arestat, fiind deţinut la Penitenciarul Oradea.22. În fişa medicală completată la sosirea în penitenciar, era consemnat că reclamantul avea o greutate de 99 kg şi că suferea de ulcer duodenal, litiază biliară şi psihopatie paranoică.23. La data de 21 iulie 1994, reclamantul, asistat de avocatul ales, a fost condus, în aplicarea art. 152 din Codul de procedură penală, la instanţa judecătorească, judecătorul M.V., preşedinte de secţie la Tribunalul Judeţean Bihor, ascultând reclamantul în camera de consiliu şi informându-l cu privire la trimiterea sa în judecată, prin citirea rechizitoriului parchetului. Cu această ocazie, punându-i-se întrebări în legătură cu declaraţia dată în faţa organelor de urmărire penală, reclamantul s-a plâns de faptul că procurorul nu i-a permis să scrie el însuşi declaraţia, sub pretextul că era târziu şi nu era timp suficient pentru aceasta. De asemenea, reclamantul s-a plâns că a fost "terorizat" de procuror, care l-a lăsat să aştepte două zile pe culoarul parchetului, ameninţându-l că nu-i va consemna declaraţia şi că va dispune arestarea sa. A subliniat că a răspuns fiecărei convocări a parchetului şi că nu a încercat să se sustragă urmăririi penale.Nu rezultă din încheierea de şedinţă că aspectele privitoare la legalitatea măsurii arestării preventive au fost puse în discuţia părţilor sau că au fost examinate de către instanţă.24. Apărând pentru prima oară în faţa completului de doi judecători la data de 5 septembrie 1994, reclamantul, asistat de doi avocaţi aleşi şi în prezenţa procurorului K., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată în tentativă la infracţiunea de vătămare corporală şi a pledat pentru achitarea sa, întrucât faptele au fost săvârşite în stare de legitimă apărare.Din încheierea de şedinţă nu rezultă că aspectele privind legalitatea măsurii arestării preventive luate împotriva reclamantului au fost puse în discuţia părţilor sau că au fost examinate de către instanţă.25. La 3, 17 octombrie şi 14 noiembrie 2004 au fost fixate în cauză noi termene, la care instanţa, în acelaşi complet ca şi la primul termen, în prezenţa procurorului K.L. şi a reclamantului, asistat de avocaţii aleşi, a luat declaraţiile a 15 martori.Din încheierile de şedinţă nu rezultă că aspectele privitoare la legalitatea arestării au fost examinate de instanţă.26. Prin sentinţa din 28 noiembrie 1994, instanţa de fond a statuat că urmărirea penală este incompletă şi a restituit dosarul la parchet, în vederea completării acesteia. Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a dispus prelungirea arestării preventive, apreciind că, dată fiind gravitatea faptelor săvârşite, exista pericolul comiterii de noi infracţiuni.27. La data de 9 decembrie 1994, reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentinţe, invocând lipsa de imparţialitate a procurorului D., care, de la începerea urmăririi penale, i-a refuzat exercitarea dreptului fundamental la apărare şi a încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie, numindu-l "recidivist", deşi nu fusese niciodată condamnat anterior. Reclamantul îşi exprima, de asemenea, temerea că, dacă arestarea preventivă va fi prelungită, risca să fie victima unor noi abuzuri din partea procurorului D. şi să fie supus la rele tratamente de către deţinuţi. Invocând nelegalitatea măsurii arestării preventive dispuse împotriva sa, reclamantul solicita punerea sa în libertate şi soluţionarea, cu prioritate, a apelului, iar pe fond, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor în tentativă la infracţiunea de vătămare corporală şi achitarea sa.28. La data de 16 februarie 1995, la primul termen în faţa Curţii de Apel Oradea, la care a participat avocatul din oficiu al reclamantului, reprezentantul Parchetului a solicitat un nou termen, în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu reclamantul. Instanţa a admis cererea Parchetului şi a fixat un nou termen la 6 aprilie 1995.29. La data de 6 aprilie 1995, Curtea de Apel Oradea a examinat, din oficiu, şi a pus în discuţia părţilor aspectele privitoare la legalitatea actelor de urmărire penală împotriva reclamantului, inclusiv a rechizitoriului, apreciind necesară analizarea acestora în condiţiile în care reclamantul nu a beneficiat, la audierea sa de către Parchet, de asistenţă juridică şi nu i s-a făcut prezentarea materialului de urmărire penală la terminarea urmăririi penale. Prin decizia pronunţată în aceeaşi zi, instanţa a admis apelul reclamantului, a desfiinţat sentinţa pronunţată de Tribunalul Judeţean Bihor la data de 28 noiembrie 1994 în ceea priveşte prelungirea arestării preventive, din următoarele considerente:- curtea de apel a considerat ilegală arestarea reclamantului la data de 20 iulie 1994. Sub acest aspect, se preciza că reclamantul nu s-a sustras urmăririi penale, el dând curs tuturor convocărilor Parchetului, în realitate, procurorul lăsându-l să aştepte, în zadar, pe culoar;- curtea de apel a apreciat că menţinerea în stare de arest preventiv a reclamantului după data de 19 august 1994 a fost ilegală. Se menţiona că împotriva reclamantului fusese emis un mandat de arestare la data de 5 iulie 1994 pentru o durată de 30 de zile începând cu data arestării sale şi că el a fost arestat la data de 20 iulie 1994. Instanţa preciza că mandatul de arestare era, deci, valabil până la data de 19 august 1994 şi că măsura nu a fost prelungită, conform legii;- curtea de apel a constatat, de asemenea, că dreptul reclamantului la apărare a fost încălcat de către procurorul desemnat să instrumenteze cauza, contrar art. 171 din Codul de procedură penală şi că parchetul a omis să prezinte referatul de terminare a urmăririi penale.În consecinţă, instanţa a dispus punerea în libertate a reclamantului şi a anulat toate actele de urmărire penală efectuate în cauză de Parchet, inclusiv rechizitoriul, restituind dosarul acestei din urmă instituţii pentru reluarea urmăririi penale.30. La data de 7 aprilie 1995, reclamantul a fost pus în libertate.31. La data de 18 aprilie 1995, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Oradea, invocând faptul că nu era necesară reluarea urmăririi penale, întrucât probele existente la dosarul cauzei îi dovedeau, în opinia sa, nevinovăţia, şi solicitând achitarea sa.32. La data de 26 noiembrie 1996, Curtea Supremă de Justiţie a respins recursul, reţinând că decizia de restituire a cauzei la Parchet în vederea completării urmăririi penale nu este supusă apelului, ci numai recursului.33. La 25 şi 27 februarie 1997, procurorul desemnat să efectueze actele de urmărire penală după reluare a ascultat nouă martori cu privire la circumstanţele incidentului din noaptea de 20/21 aprilie 1994.34. La data de 11 martie 1997, Parchetul a solicitat internarea reclamantului la Spitalul judeţean Oradea, secţia de psihiatrie, în vederea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice cu scopul elucidării cauzelor incidentului din noaptea de 20/21 aprilie 1994.35. La data de 24 martie 1997, procurorul desemnat să efectueze urmărirea penală în cauză a ascultat reclamantul şi doi martori.36. La data de 1 aprilie 1997, Laboratorul judeţean de medicină legală Bihor a redactat raportul de expertiză, consemnând faptul că reclamantul prezenta tulburări de personalitate, dar concluzionând că reclamantul a comis actele de agresiune împotriva lui D.N. cu discernământ.37. La 1 şi 3 aprilie 1997, Parchetul a ascultat trei martori şi a procedat la reconstituirea faptelor şi la confruntarea părţii vătămate şi a reclamantului cu un martor.38. La data de 16 aprilie 1997, reclamantul a fost trimis în judecată, prin rechizitoriu, pentru tentativă la infracţiunea de vătămare corporală gravă, faptă incriminată de articolul 182 alineat 1 din Codul penal. Parchetul a apreciat că reclamantul poate beneficia de circumstanţa atenuantă prevăzută de articolul 73 litera b), întrucât a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări, determinate de o provocare din partea părţii vătămate, care aruncase o cărămidă în direcţia sa.39. La data de 16 iunie 1997, reclamantul a solicitat instanţei, Judecătoria Beiuş, acordarea unui nou termen de judecată.40. Între 1 iulie şi 1 septembrie 1997, pe perioada vacanţei judecătoreşti, nu a fost fixat nici un termen în cauză.41. În 1997, la o dată neprecizată, reclamantul a solicitat Curţii Supreme de Justiţie strămutarea dosarului la o instanţă dintr-un alt judeţ, în vederea asigurării desfăşurării normale a procesului.42. La 22 septembrie şi 17 noiembrie 1997, avocatul reclamantului a informat instanţa cu privire la cererea de strămutare aflată pe rolul Curţii Supreme de Justiţie şi a solicitat un nou termen.43. Prin decizia din 12 decembrie 1997, Curtea Supremă de Justiţie a admis cererea de strămutare a reclamantului şi a trimis cauza, spre soluţionare, Judecătoriei Craiova.44. La data de 9 ianuarie 1998, reclamantul a informat Judecătoria Beiuş cu privire la decizia Curţii Supreme de Justiţie de strămutare a cauzei la o altă instanţă. La data de 19 ianuarie 1998, Judecătoria Beiuş s-a conformat deciziei Curţii Supreme, transmiţând dosarul Judecătoriei Craiova.45. La primele două termene fixate de Judecătoria Craiova, reclamantul nu s-a prezentat, motiv pentru care instanţa a dispus citarea acestuia pentru un nou termen, respectiv 22 aprilie 1998.46. La data de 22 aprilie 1998, instanţa a procedat la ascultarea reclamantului şi a soţiei sale.47. La termenele din 20 mai, 17 iunie şi 9 iulie 1998 reclamantul a fost absent, motiv pentru care instanţa a amânat soluţionarea cauzei.48. Între 1 iulie şi 1 septembrie 1998, pe perioada vacanţei judecătoreşti, nu a fost fixat nici un termen în cauză.49. La 10 septembrie şi 8 octombrie 1998, instanţa a procedat la ascultarea părţii vătămate şi a trei martori şi a dispus ca partea vătămată să fie supusă unei examinări medico-legale. Reclamantul a solicitat ascultarea unui martor prin comisie rogatorie.50. La data de 5 noiembrie 1998, tribunalul a respins cererea reclamantului şi a dispus ca partea vătămată să se prezinte la institutul de medicină legală, în vederea examinării medico-legale.51. La data de 3 decembrie 1998, instanţa a procedat la ascultarea a patru martori.52. Au fost fixate noi termene de judecată la datele de 10, 24 februarie şi 17 martie 1999, termene la care reclamantul a fost absent. Instanţa a amânat soluţionarea cauzei.53. La data de 21 aprilie 1999, reclamantul a formulat, în scris, cerere de amânare a judecării cauzei, motivată de internarea sa în spital.54. La data de 5 mai 1999, instanţa a dat cuvântul reclamantului, pentru a pune concluzii pe fond,55. Prin sentinţa din 12 mai 1999, instanţa a dispus condamnarea reclamantului la o pedeapsă de 262 de zile de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de articolul 181 alineat 1 din Codul penal.56. La 18 mai, respectiv 3 iunie 1999, reclamantul şi partea vătămată au declarat apel împotriva acestei sentinţe.57. La 22 octombrie şi 5 noiembrie 1999 şi la 10 ianuarie şi 21 februarie 2000, Tribunalul Judeţean Dolj a dispus, la cererea reclamantului, amânarea judecării apelurilor declarate de părţi.58. La data de 13 decembrie 1999, reclamantul a solicitat instanţei administrarea unor noi probe. Instanţa a admis cererea formulată.59. La 19 ianuarie 2000, reclamantul a formulat cerere de recuzare a unuia dintre membrii completului de judecată.60. La data de 2 februarie 2000, instanţa a procedat la ascultarea unui martor, iar la data de 6 martie 2000, a dat cuvântul reclamantului pentru susţinerea motivelor de apel invocate.61. Prin decizia din 13 martie 2000, Tribunalul Judeţean Dolj a menţinut sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova la data de 12 mai 1999 (paragraf 55 din prezenta hotărâre).62. La data de 16 martie 2000, reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii şi, în cadrul soluţionării cererii de recurs de către Curtea de Apel Craiova, a solicitat amânarea cauzei la termenele din 24 mai şi 14 iunie 2000.63. La data de 28 iunie 2000, reclamantul a prezentat instanţei motivele de recurs.64. La data de 16 august 2000, partea vătămată a solicitat amânarea judecării cauzei.65. La termenul din data de 6 septembrie 2000, instanţa a dat cuvântul reclamantului pentru susţinerea motivelor de recurs invocate.66. Prin decizia din 13 septembrie 2000, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de reclamant şi a casat sentinţa pronunţată de Judecătoria Craiova la data de 12 mai 1999 şi decizia pronunţată de Tribunalul Judeţean Dolj la data de 13 martie 2000. Instanţa a reţinut că, luând în considerare rechizitoriul şi probele administrate în cauză, instanţele inferioare au condamnat reclamantul fără a stabili legătura de cauzalitate între faptele acestuia şi leziunile suferite de partea vătămată. Instanţa a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Craiova.67. La data de 18 octombrie 2000, Curtea de Apel Craiova a transmis dosarul Judecătoriei Craiova, instanţă căreia reclamantul i-a solicitat, la data de 2 noiembrie 2000, amânarea cauzei.68. La data de 30 noiembrie 2000, instanţa a acordat un nou termen, dată fiind absenţa avocatului ales, asistenţa juridică a reclamantului nefiind asigurată.69. La data de 14 decembrie 2001, reclamantul a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată, iar, la 1 şi 22 februarie 2001, a solicitat instanţei amânarea judecării cauzei şi admiterea cererii privind administrarea de noi probe.70. La 15 martie, 5 aprilie şi 26 aprilie 2001, instanţa a amânat cauza pentru efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală privind starea de sănătate a părţii vătămate şi a dispus ca aceasta din urmă să se prezinte, în scopul efectuării examinării, la institutul de medicină legală.71. La termenul din data de 17 mai 2001, nici reclamantul, nici partea vătămată nu s-au prezentat în instanţă.72. Conform informaţiilor de care dispune Curtea, cauza este încă pendinte pe rolul Judecătoriei Craiova. Curtea nu are cunoştinţă de evoluţia procedurii ulterior datei de 17 mai 2001.B. Relele tratamente la care reclamantul pretinde că a fost supus la Penitenciarul Oradea şi la Spitalul penitenciar Jilava1. Tratamentele incriminate
3. a)teza reclamantului ... 73. La data de 27 decembrie 1994, reclamantul, aflat în greva foamei, a fost transferat de către administraţia penitenciară, din celula pe care o împărţea până atunci cu un cetăţean turc, în celula nr. 39. Gardienii au încercat să-l hrănească forţat, în prezenţa şefului de celulă, dar reclamantul a refuzat. Acesta a fost apoi transferat de către gardianul P.S. în celula nr. 42, în care şef de celulă era un recidivist, cunoscut în închisoare sub pseudonimul "Raj". Reclamantul susţine că a refuzat să între în această celulă, ştiind că gardienii foloseau acel deţinut în scopul "eliminării deţinuţilor incomozi", dar gardianul P.S. i-a "adormit vigilenţa", spunându-i că va fi eliberat după ce va face o baie împreună cu deţinutul "Raj".74. În noaptea de 10/11 ianuarie 1995, "Raj" şi un coleg de celulă, cunoscut sub numele "Sisi", au fixat sonorul radio-ului la maxim şi l-au lovit cu sălbăticie pe reclamant cu două bastoane. Gardianul S.A., deşi avertizat de strigătele reclamantului, a refuzat să intervină. Deţinuţii au continuat să-l lovească pe reclamant, strigând că "vor termina cu el". După numeroase lovituri/ reclamantul a căzut într-o stare de semi-inconştienţă. Puţin după evenimente, l-a văzut intrând în celulă pe comandantul adjunct al penitenciarului, V.P., care le-a spus celor doi deţinuţi să nu-şi facă griji, că, indiferent ce se va întâmpla, vina va aparţine reclamantului. Apoi, l-a legat pe reclamant cu cătuşele de un pat. Reclamantul a rămas în această stare timp de 48 de ore. Urmare a incidentului, reclamantul susţine că a suferit o fractură a piramidei nazale, fractura unei coaste, a sternului şi a coloanei vertebrale. Susţine, de asemenea, că unghia unui deget de la mână şi cea a unui deget de la picior i-au fost smulse.75. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost condus la Spitalul de neurologie şi psihiatrie Oradea, unde a fost examinat de un neuropsihiatru, care a stabilit diagnosticul de schizofrenie paranoidă (paragraful 102 din prezenta hotărâre). Conform afirmaţiilor reclamantului, în cursul acestui examen nu a fost capabil să se exprime din cauza puternicelor lovituri a căror victimă fusese în noaptea de 10/11 ianuarie 1995. Reclamantul susţine, de asemenea, că medicul a constatat leziunile suferite, dar că nu le-a consemnat în certificat.76. La data de 13 ianuarie 1995, reclamantul a fost condus la Spitalul Judeţean Oradea, unde a fost examinat, succesiv, în cadrul secţiilor de urgentă, chirurgie, neurochirurgie, radiologie şi ORL, fără să fie însă spitalizat.77. La 20 şi 23 ianuarie 1995, reclamantul a fost transportat, din nou, la Spitalul judeţean Oradea (secţia neuropsihiatrie), dar nu a fost internat, întrucât gardienii penitenciarului care îl însoţeau au refuzat să renunţe la arme pe perioada în care rămâneau în spital pentru a asigura paza deţinutului.78. La data de 24 ianuarie 1995, la propunerea medicului penitenciarului, comandantul unităţii a dispus transferul reclamantului la secţia neuropsihiatrie a Spitalului penitenciar Jilava, situat aproape de Bucureşti, la mai mult de 500 km se Oradea. Reclamantul susţine că transferul a avut ca scop îndepărtarea sa de familie, pentru ca aceasta să nu observe multiplele leziuni provocate de lovituri.79. Reclamantul a fost transportat la Spitalul penitenciar Jilava într-un vagon. Reclamantul susţine că pe durata transportului (trei zile şi trei nopţi, între 24 şi 26 ianuarie 1995), nu a primit îngrijiri medicale, hrană şi apă. El susţine, de asemenea, că nu a putut sta în poziţie şezândă, din cauza numărului foarte mare de deţinuţi transportaţi (150-200), cu mult superior numărului de scaune. El susţine, de asemenea, că, pe durata transportului, în dubă nu se afla nici un gardian care să asigure supravegherea deţinuţilor.80. La data de 26 ianuarie 1995, reclamantul a fost internat la Spitalul penitenciar Jilava, la secţia de neuropsihiatrie, cu diagnosticul psihopatie paranoidă.81. Reclamantul susţine că pe durata spitalizării a dormit în acelaşi pat cu un alt deţinut, infectat cu H.I.V. El susţine, de asemenea, că nu a fost tratat din punct de vedere chirurgical şi că a fost supus la o adevărată tortură psihologică, spunându-i-se că familia sa a fost ucisă.82. La data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost transportat la Penitenciarul Oradea în acelaşi vagon ca şi la venire.83. La întoarcerea la penitenciar, reclamantul a fost internat în infirmeria unităţii, cu diagnosticul schizofrenie paranoidă. Acesta susţine că de-a lungul mai multor săptămâni în care a fost spitalizat la infirmerie, gardienii nu i-au permis să se plimbe prin curte, ceea ce a avut grave consecinţe asupra stării sale de sănătate.84. La data punerii sale în libertate, reclamantul cântărea 54 kg, în timp ce la momentul arestării, în iulie 1994, cântărea aproape 100 kg (paragraful 22, anterior).85. Urmare a tratamentelor la care a fost supus în penitenciar, reclamantul a fost spitalizat în repetate rânduri, în 1996 şi 1997 şi a suferit mai multe intervenţii chirurgicale legate de litiaza şi ulcerul de care suferea, boli ce s-au agravat în perioada de arestare preventivă. În februarie 1997, acesta a fost examinat de medicii Spitalului Militar Central Bucureşti, care i-au recomandat să efectueze o tomografie şi o intervenţie chirurgicală la nivelul ochiului stâng şi al piramidei nazale. Reclamantul nu a urmat aceste recomandări, din motive de natură financiară.86. Reclamantul susţine că, din cauza leziunilor suferite în perioada în care a fost arestat preventiv, are dureri puternice de cap şi şi-a pierdut parţial auzul şi vederea.
4. b)teza Guvernului ... 87. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost examinat de un neuropsihiatru, care a stabilit că acesta suferea de depresie nervoasă cu tulburări de comportament (paragraf 102, de mai jos), în opinia Guvernului, este imposibil ca medicul să fi constatat anumite leziuni şi să fi omis să le menţioneze în fişa medicală de observaţie.88. În aceeaşi zi, reclamantul a fost transferat în celula nr. 42, pentru a preveni declanşarea unui conflict între acesta şi ceilalţi deţinuţi.89. În noaptea de 12/13 ianuarie 1995 şi nu în noaptea 10/11 ianuarie 1995, în jurul orei 1, s-a produs o altercaţie între reclamant şi codeţinuţi. Reclamantul a fost legat, apoi, cu cătuşele de pat pe durata a aproximativ 5 ore, până la 5.30, când a fost condus la infirmerie. În opinia Guvernului, este imposibil să se stabilească cu precizie circumstanţele derulării incidentului în cauză. Din aceste motive, Guvernul nu se poate sprijini decât pe concluziile cuprinse în rezoluţia Parchetului din 20 octombrie 1997 (paragraful 137, de mai jos).90. În dimineaţa zilei de 13 ianuarie 1995, gardianul D.T. şi comandantul adjunct P.V. au raportat comandantului penitenciarului că în noaptea anterioară a avut loc un incident în celula nr. 42. Deţinuţii "Sisi" şi "Raj" au raportat, de asemenea, incidentul.91. Astfel cum rezultă din procesele-verbale redactate de angajaţii Penitenciarului Oradea şi din raportul comandantului adjunct al penitenciarului, ale căror copii au fost transmise Curţii, în noaptea de 12/13 ianuarie, spre miezul nopţii, reclamantul a provocat acte de dezordine în celulă, agresând codeţinuţii şi, din acest motiv, a fost imobilizat, prin legarea sa de pat cu cătuşele.92. La data de 13 ianuarie 1995, reclamantul a fost transportat la Spitalul judeţean Oradea, unde a fost examinat în cadrul secţiilor de chirurgie, neurochirurgie, radiologie, ortopedie şi ORL. Radiografiile relevau faptul că reclamantul suferise o fractură a coastei nr. 7 şi o fractură a piramidei nazale, fără deplasare. Guvernul contestă faptul că reclamantul ar suferit fracturi ale cutiei craniene sau ale coloanei vertebrale. Reclamantului i-a fost fixat în aceeaşi zi un bandaj toracic.93. La întoarcerea în penitenciar, reclamantul a fost internat la Spitalul penitenciar între 13-23 ianuarie 1998, cu diagnosticul "traumatism facial şi tulburări de comportament". Reclamantul a beneficiat în perioada menţionată de tratament cu antibiotice, analgezice şi sedative.94. La 20 şi 23 ianuarie 1995, reclamantul a fost examinat la Spitalul judeţean Oradea, în cadrul secţiei psihiatrie. Medicul care l-a consultat pe reclamant, după ce a apreciat că acesta suferea de "sindrom paranoid", a recomandat spitalizarea sa, pentru o mai precisă diagnosticare.95. La data de 23 ianuarie 1995, şi nu la data de 24 ianuarie, reclamantul a fost transferat la Spitalul penitenciar Jilava, cu diagnosticul "psihopatie paranoidă". Transportul a fost efectuat într-un vagon care aparţinea penitenciarului, înainte de a fi transportat, reclamantul a fost examinat de un medic, care a concluzionat că starea sa de sănătate nu prezenta un caracter de urgenţă medicală şi nu necesita acordarea de asistenţă specială pe durata transportului.96. Reclamantul a fost internat în Spitalul penitenciar Jilava la data de 26 ianuarie 199, la secţia neuropsihiatrie, cu diagnosticul psihopatie paranoidă.97. Reclamantul a fost internat în cadrul serviciului de psihiatrie al spitalului timp de 25 de zile. În această perioadă, nu a fost supus la tortură psihologică. Dat fiind faptul că regulamentul spitalului prevede separarea deţinuţilor purtători HIV de ceilalţi bolnavi, reclamantul nu ar fi putut dormi în acelaşi pat cu o astfel de persoană.98. La data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost externat cu acelaşi diagnostic cu care fusese internat. Medicii au consemnat o ameliorare a stării de sănătate.99. Pe întreaga durată a spitalizării la infirmeria Penitenciarului Oradea, reclamantul a beneficiat de plimbări zilnice, care aveau loc în două curţi amenajate în acest scop, durata fiecărei plimbări fiind cuprinsă între 30 de minute şi o oră.100. Faptele descrise de Guvern la paragrafele 93-99, de mai sus, sunt confirmate de scrisorile din 15 şi 17 mai 2001, pe care Direcţia Generală a Penitenciarelor le-a adresat agentului guvernamental şi ale căror copii au fost transmise Curţii.2. Certificatele medicale101. La data de 3 august 1992, reclamantul a fost internat într-o clinică psihiatrică din Timişoara, cu diagnosticul "episod de psihoză paranoică". Din fişa medicală de observaţie completată de medicii clinicii, a cărei copie a fost transmisă Curţii de către Guvern, rezultă că internarea s-a făcut la cererea familiei reclamantului, din cauza faptului că acesta era periculos pentru cei din jurul său, că perturba în mod permanent liniştea familiei şi a vecinilor. Medicii au consemnat, de asemenea, că reclamantul se considera persecutat şi avea tendinţe de supraestimare, că era agitat, avea insomnii şi un comportament agresiv. Reclamantul a fost externat cu diagnosticul: "episod de psihoză atipică în context reactiv şi toxic exogen" şi "structură specifică de personalitate de tip impulsiv."102. La data de 12 ianuarie 1995, reclamantul^a fost condus la Spitalul de neurologie şi psihiatrie Oradea, unde a fost examinat de neuropsihiatrul K.E. În certificatul medical eliberat s-a consemnat faptul că reclamantul suferea de depresie nervoasă cu tulburări de comportament. S-a menţionat că reclamantul acuza existenţa unei presiuni magnetice în întreg corpul, mai ales la nivelul inimii, şi că refuza să stea lângă radiator, a cărui apropiere i-ar fi determinat o creştere a presiunii sangvine. Medicul a concluzionat că reclamantul suferea de schizofrenie paranoidă şi a recomandat punerea sa sub observaţie.103. Prin scrisoarea din data de 12 ianuarie 1994, comandantul Penitenciarului Oradea a informat Curtea de Apel Oradea că reclamantul a fost consultat la data de 12 ianuarie 1995 de către un medic specialist, care a stabilit diagnosticul de "schizofrenie paranoidă" şi care a recomandat spitalizarea sa de urgenţă. În consecinţă, comandantul a adresat Curţii de Apel solicitarea de a dispune spitalizarea de urgenţă a reclamantului în Spitalul penitenciar Jilava, întrucât spitalizarea pe plan local nu putea fi realizată, fiind imposibil de asigurat paza acestuia, întrucât nu le era permis gardienilor să între cu armele în secţia de neuropsihiatrie a spitalului judeţean.104. Fişa medicală a reclamantului, completată cu ocazia examenului medical din 13 ianuarie 1995, efectuat la Spitalul judeţean Oradea, a indicat o fractură a coastei nr. 7 şi a piramidei nazale, cu fractură de os, fără deplasare. Medicii secţiei de chirurgie şi ortopedie au recomandat un bandaj toracic şi analgezice, în caz de nevoie. La secţia ORL, medicii au recomandat ca reclamantul să evite timp de o lună traumatismele nazale.105. Registrul aceluiaşi spital a indicat faptul că reclamantul a fost supus la data de 13 ianuarie 1995 unui examen radiologie la torace şi plămâni, examen ce a stabilit existenţa unei fracturi la coasta nr. 7, pentru care i-a fost recomandat un bandaj toracic şi repaus.106. Din fişa medicală a reclamantului, completată de infirmeria Penitenciarului Oradea şi transmisă Curţii de către Guvern, rezultă că reclamantul a rămas în infirmerie din 13 până în 23 ianuarie, cu diagnosticul schizofrenie paranoidă, fractură la coasta nr. 7 şi traumatism facial cu echimoze palpebrale, despre care se susţine că ar fi fost produs prin autoagresare. Reclamantului i s-au administrat la infirmerie analgezice, antibiotice şi sedative.107. Reclamantul a fost din nou examinat la infirmeria penitenciarului la 14, 16 şi 18 ianuarie. Medicul a consemnat, în raportul său, că starea generală de sănătate a reclamantului era bună.108. La data de 17 ianuarie, un medic de la infirmeria penitenciarului a recomandat spitalizarea reclamantului, apreciind că schizofrenia de care acesta suferea nu putea fi altfel tratată. În raportul său, medicul a consemnat că reclamantul suferea de schizofrenie şi că în noaptea de 12 ianuarie a avut tulburări de comportament, aplicându-şi singur lovituri. S-a precizat, de asemenea, că reclamantul fusese examinat la 13 ianuarie 1995 în cadrul secţiilor de chirurgie, oftalmologie şi ORL, care au stabilit diagnosticul de fractură a unei coaste şi a piramidei nazale.109. La data de 23 ianuarie 1995, un medic de la infirmeria penitenciarului a consemnat în fişa medicală a reclamantului că acesta a fost internat la infirmerie pentru schizofrenie şi pentru că şi-a autoprodus leziuni şi că, urmare a tratamentului administrat, starea de sănătate a avut o evoluţie favorabilă. Se consemna, de asemenea, că reclamantul urma să fie transferat la Jilava, pentru tratament şi examen medico-legal.110. Din fişa medicală a reclamantului completată de Spitalul Penitenciar Jilava, rezultă că reclamantul a fost internat la secţia de psihiatrie a acestui spital la data de 26 ianuarie 1995, cu diagnosticul de "schizofrenie paranoidă şi traumatism cranian produs prin autoagresare". Reclamantul a fost supus, imediat după sosire, unui control medical efectuat de către medici psihiatri, care au consemnat în raportul lor existenţa de echimoze palpebrale şi a unui edem bilateral la nivelul membrelor inferioare. Medicii au consemnat, de asemenea, că reclamantul acuza dureri abdominale şi deficienţe ale tranzitului intestinal. Se menţiona, totodată, că reclamantul avea antecedente psihiatrice, fiind anterior internat la secţia de psihiatrie a Spitalelor din Timişoara şi Jilava.111. Pe durata spitalizării la Jilava, care s-a prelungit până la data de 20 februarie 1995, reclamantul a fost tratat pentru schizofrenia paranoidă, prin administrarea de tranchilizante. De asemenea, i-a fost prescris regim alimentar. Nu rezultă din documentele puse la dispoziţia Curţii că reclamantul a fost tratat pentru traumatismul facial şi fractura de coastă.112. Din foaia de observaţie completată de medicii secţiei de psihiatrie a Spitalului penitenciar Jilava, rezultă că reclamantul era "liniştit, cooperant, (...), că acesta prezenta echimoze palpebrale de culoare violacee şi acuza dureri în regiunea inghinală, zonă în care afirma că a fost lovit. Pe o altă coloană figurau, între paranteze, cuvintele "refuză" şi "traumatisme în zona inghinală", iar, pe un alt rând, o abreviere a cuvintelor "examen chirurgical".113. Într-o adresă transmisă agentului guvernamental de către Direcţia generală a penitenciarelor, ca răspuns la solicitarea de informaţii formulată de acesta, s-a precizat că, pe durata internării la Spitalul penitenciar Jilava, reclamantului i-au fost administrate tranchilizante, că a urmat un regim alimentar şi că nu a fost consultat în cadrul secţiei de chirurgie, întrucât acesta a refuzat un astfel de examen, aşa cum rezultă din foaia de observaţie completată de medicii secţiei de psihiatrie a spitalului (paragraful 112, de mai sus, în fine).114. Din certificatele medicale transmise Curţii de către reclamant rezultă că, după punerea sa în libertate, reclamantul a fost internat între 1 şi 17 noiembrie 1995 şi 19 şi 28 februarie 1997 la Spitalul judeţean Oradea şi la Spitalul judeţean Alexandria, la secţia de chirurgie, unde a fost tratat chirurgical pentru litiază, stenoză papilară şi pentru afecţiuni ale colonului şi pancreasului. Medicii i-au acordat 30 de zile de concediu medical şi i-au recomandat să efectueze un examen tomografic la Spitalul Militar Central Bucureşti. Din documentele puse la dispoziţia Curţii, nu rezultă că reclamantul şi-a pierdut auzul sau vederea.3. Plângerile reclamantului pentru rele tratamente115. Reclamantul susţine că în ianuarie 1995, după incidentul cu "Sisi" şi "Raj" din noaptea de 10-11 ianuarie, a adresat comandantului închisorii plângerea sa verbală împotriva codeţinuţilor care îl supuseră la rele tratamente. Reclamantul susţine, de asemenea, că la acea dată, din cauza leziunilor suferite, nu a fost în măsură să formuleze o plângere scrisă.116. La data de 24 iulie 1995, reclamantul a sesizat Parchetul cu o plângere împotriva deţinuţilor "Sisi" şi "Raj", pe care îi acuza de tentativă la infracţiunea de omor sau de tentativă la infracţiunea de vătămare corporală gravă, fapte prevăzute de art. 174, respectiv 182 din Codul penal. El a solicitat, de asemenea, începerea urmăririi penale împotriva gardianului P.S., care l-a transferat în celula 42, în care se aflau deţinuţi recidivisti, cu intenţia de a facilita maltratarea sa, şi împotriva gardianului S.A., care era de serviciu în noaptea în care a avut loc incidentul şi care nu a intervenit pentru a pune capăt agresiunii codeţinuţilor. Totodată, reclamantul a formulat plângere împotriva comandatului adjunct al Penitenciarului Oradea, care a ordonat încătuşarea sa, lăsându-l să "moară cu spatele pe ciment".S-a plâns, de asemenea, de faptul că soţiei sale nu i s-a permis să-l viziteze în penitenciar după ce a fost agresat, că, pe când se afla "între viaţă şi moarte", a fost dus într-un vagon la Jilava, la secţia de psihiatrie, deşi ar fi trebuit să fie transportat la secţia de chirurgie pentru tratament. În plângerea formulată, el s-a exprimat astfel: "probabil gardienii au contat pe faptul că va muri în drum spre spital şi că responsabilitatea va cădea în sarcina altor persoane. La Jilava, la secţia de psihiatrie, medicii au văzut că am fost bătut şi că aveam fracturi şi au fost miraţi că am fost trimis acolo. Deşi pierdusem deja foarte mult sânge şi aveam tensiunea cuprinsă între 7 şi 12, m-au trimis înapoi la Oradea (...), cu degetul mic de la mâna dreaptă zdrobit, cu unghia de la un deget de la piciorul drept şi cea de la un deget de la mâna dreaptă smulse."Reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize medicale, în vederea stabilirii stării sale de sănătate. El acuza dureri puternice de cap, precum şi faptul că nu mai simte partea stângă a capului şi că sinusul stâng era fracturat. Acuza, de asemenea, existenţa unor deficienţe respiratorii, despre care susţinea că au fost determinate de faptul că fracturile toracice nu s-au vindecat din cauza lipsei unui tratament medical adecvat.117. În opinia Guvernului, reclamantul nu a depus nici o plângere în ianuarie 1995 împotriva gardienilor P.S. şi S.A. sau împotriva codeţinuţilor care l-au agresat. Se susţine că reclamantul s-a plâns pentru prima oară pentru incidentul cu "Sisi" şi "Raj" în plângerea sa înaintată Parchetului la data de 24 iulie 1995 (paragraf 116, de mai sus).118. La data de 27 decembrie 1995, neprimind nici un răspuns cu privire la plângerea sa, reclamantul s-a adresat, cu noi plângeri, Parchetului Militar Oradea şi Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. El a solicitat, din nou, efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea stării sale de sănătate şi constatarea infirmităţii provocate de leziunile suferite.Reclamantul a subliniat că în perioada de arestare preventivă, în virtutea faptului că se bucura de beneficiul prezumţiei de nevinovăţie, ar fi trebuit să fie deţinut în celulă cu alte persoane arestate preventiv, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor. Or, contrar acestei reglementări, a fost transferat de către gardianul P.S. într-o celulă cu deţinuţi condamnaţi definitiv şi recidivişti, cu scopul de a fi bătut cu ferocitate. Reclamantul solicita Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie să analizeze aceste aspecte şi să concluzioneze că gardienii din Penitenciarul Oradea l-au supus la rele tratamente, infracţiune prevăzută de articolul 267 din Codul penal.Reclamantul s-a plâns, totodată, că în perioada de internare în infirmeria penitenciarului, i-a fost interzis exerciţiul dreptului la plimbare zilnică, deşi a solicitat în scris respectarea acestuia. S-a plâns, de asemenea, că nu a fost condus la instanţă la câteva termene la care aceasta se pronunţa asupra apelului în procedura iniţiată împotriva sa, pentru a nu apărea în public cu chipul şi capul zdrobite şi tumefiate şi cu unghiile de la mână smulse.119. La data de 29 aprilie 1996, reclamantul a depus plângere la Parchetul Militar Oradea, invocând faptul că procurorii desemnaţi să instrumenteze plângerea sa tergiversează soluţionarea dosarului, pentru a împiedica stabilirea unei legături de cauzalitate între eventualele operaţii chirurgicale suferite şi leziunile produse în incidentul cu "Sisi" şi "Raj".El a subliniat că, deşi a fost torturat în noaptea de 11/12 ianuarie 1995, numai la 13 ianuarie 1995 a fost condus la secţia de chirurgie, a precizat, de asemenea, că, în ciuda stării în care se afla, a fost mai întâi transportat la secţia de neuropsihiatrie, pentru a se preconstitui o probă că şi-ar fi autoprovocat leziunile. Reclamantul a solicitat Parchetului să analizeze motivele pentru care conducerea Penitenciarului Oradea a încercat să acopere agresiunea la care a fost supus de către codeţinuţi cu complicitatea comandantului adjunct P.V.Reclamantul a arătat, totodată, că după incidentul cu "Sisi" şi "Raj", cu faţa desfigurată şi "mai mult mort decât viu", a fost condus în biroul comandantului R., unde, din cauza stării sale, nu a fost capabil să vorbească.Acesta a solicitat, din nou, efectuarea de urgenţă a unei expertize medicale, pentru a se constata agravarea stării sale de sănătate.4. Procedura penală având ca obiect pretinsele rele tratamente120. La data de 11 august 1995, Parchetul General (Secţia Parchetelor Militare) a comunicat reclamantului că plângerea sa împotriva funcţionarilor P.S., S.A. şi V.P. a fost înaintată Parchetului Militar Oradea, spre competentă soluţionare.121. La data de 17 august 1995, plângerea reclamantului a fost înregistrată la Parchetul Militar Oradea.122. La data de 8 septembrie 1995, reclamantul şi soţia sa au fost ascultaţi de procurorul desemnat să instrumenteze cauza. Reclamantul a susţinut, în special, că actele de agresiune la care a fost supus din partea codeţinuţilor "Sisi" şi "Raj" au avut loc la instigarea şi cu complicitatea gardienilor P.S. şi S.A. şi că, după incidente, comandantul adjunct al penitenciarului, P.V., în loc să ia măsurile necesare, a dispus să fie încătuşat.Soţia reclamantului a declarat că i s-a refuzat dreptul de a-şi vizita soţul între 5 şi 8 ianuarie 1995, cu motivaţia că acesta a suferit un şoc psihic şi că este sub tratament. A precizat că l-a putut vizita la Spitalul penitenciar Jilava, între 18 şi 20 ianuarie 1995, când şi-a dat seama că acesta era slăbit şi a remarcat că avea echimoze la ambii ochi şi unghia degetului mic smulsă.123. La data de 14 februarie 1996, parchetul a luat declaraţii comandantului adjunct al penitenciarului, P.V., şi gardienilor P.S. şi S.A., cu privire la relele tratamente pe care reclamantul pretindea că le-a suferit în noaptea de 12/13 ianuarie 1995.124. P.V. a declarat că, în acea noapte, după ce a fost anunţat de ofiţerul de serviciu că reclamantul s-a bătut cu ceilalţi deţinuţi şi că a provocat scandal, a mers în celula nr. 42, unde a constatat că reclamantul era rănit la nas şi că avea sânge pe mâini. După ce a încercat să discute cu el asupra a ceea ce se întâmplase, a dispus - dată fiind starea reclamantului şi faptul că era noapte - să fie imobilizat la pat cu cătuşele. A arătat, de asemenea, că a dispus ca un gardian să stea întreaga noapte în faţa uşii celulei, pentru a asigura supravegherea acesteia. P.V. a precizat că, deşi regulamentul penitenciar prevede că persoanele arestate preventiv, cum era cazul reclamantului, să fie cazate în celule separate de cele ale deţinuţilor aflaţi în executarea pedepsei, de la această regulă au fost permise excepţii, în cazul suprapopulării penitenciarului, precum şi atunci când au intervenit situaţii speciale. A adăugat că, din cauza comportamentului reclamantului faţă de ceilalţi deţinuţi, s-a decis repartizarea acestuia în celulă cu deţinuţi condamnaţi definitiv.125. Gardianul P.S., care a pus în aplicare ordinul de transfer al reclamantului în celula nr. 42, a declarat că repartizarea reclamantului în acea celulă nu a avut ca scop facilitarea agresării acestuia de către alţi deţinuţi. A afirmat că reclamantul era "bolnav psihic"şi că, dat fiind comportamentul său, a fost transferat, în repetate rânduri, în diverse celule. A precizat că, atunci când "avea o criză", reclamantul sărea din pat şi se lovea cu capul de grilajul celulei.126. Gardianul S.A. a declarat că în noaptea incidentului între reclamant şi deţinuţii "Sisi" şi "Raj" a fost de serviciu. A precizat că nu avea voie să-l scoată pe reclamant din celulă, atunci când acesta i-a cerut să o facă, în noaptea incidentului, dar că, în schimb, a raportat imediat faptele constatate comandantului adjunct al penitenciarului, care l-a calmat pe reclamant.127. La data de 27 februarie 1996, parchetul a ascultat martorul H.L., acesta fiind unul dintre deţinuţii care se aflau în celula nr. 42 în noaptea incidentului cu "Sisi" şi "Raj". Acesta a declarat că ianuarie 1995, perioadă în care a ocupat aceeaşi celulă cu "Sisi" şi "Raj", reclamantul a început, într-una din nopţi să se roage potrivit ritului musulman. "Sisi"a apucat un baston din lemn şi a început să-l lovească pe reclamant pe întregul corp, până când bastonul s-a rupt în două. Reclamantul i-a cerut gardianului să-l transfere într-o altă celulă, dar acesta i-a răspuns că nu putea să-l transfere fără acordul superiorilor săi. Apoi, "Raj" şi "Sisi", enervaţi de faptul că reclamantul cobora tot timpul din pat, au început să-l lovească din nou cu un baston. În celulă, radio-ul era pornit. Apoi, "Sisi" şi "Raj" l-au lovit pe reclamant cu pumnii şi picioarele. Reclamantul a ripostat şi a început să strige după ajutor. Supraveghetorul S.A. a sosit imediat şi a întrebat ce se întâmplă. "Sisi" a răspuns că este pe cale "să-l moaie" pe reclamant, pentru ca acesta să nu mai facă în celula nr. 42 ceea ce făcuse în alte celule. Gardianul S.A. i-a dat lui "Sisi" o pereche de cătuşe şi, cu ajutorul lui "Raj", cei doi l-au imobilizat pe reclamant în patul său, cu mâinile legate de pat cu cătuşele. Subliniind că reclamantul era foarte rău bătut, martorul continua declaraţia arătând că reclamantul a fost apoi descătuşat, la ordinul comandantului adjunct P.V., care a dispus ca, în cazul în care acesta reîncepe să provoace dezordine, să fie din nou încătuşat. Martorul a declarat, în final, că, din câte cunoaşte, nu a fost luată nici o măsură împotriva lui "Sisi" şi "Raj" ulterior incidentului şi că aceştia nu au acţionat, în opinia sa, la instigarea gardienilor penitenciarului.128. În februarie 1996, Parchetul Militar Oradea a solicitat Penitenciarului Oradea dosarul reclamantului şi informaţii cu privire la diagnosticul care a fost stabilit la Spitalul penitenciar Jilava.129. La 14 martie, 15 mai şi 26 iunie 1996, s-au luat declaraţiile a patru martori cu privire la incidentul din noaptea din 12/13 februarie 1995.130. La data de 26 iunie 1996, Parchetul Militar Oradea a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, care să precizeze natura leziunilor suferite de reclamant ca urmare a incidentului, numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare şi consecinţele produse de incident asupra stării sănătăţii reclamantului, în special dacă relele tratamente suferite au determinat pierderea unui simţ sau organ sau o infirmitate fizică sau psihică permanentă.131. La data de 27 iunie 1996, reclamantul a fost examinat de un medic legist din cadrul Laboratorul judeţean de medicină legală Bihor, care a recomandat efectuarea unor examene medicale în cadrul secţiilor de ortopedie, urologie, ORL şi oftalmologie. Nu rezultă din documentele de care dispune Curtea dacă aceste examene au fost sau nu efectuate.132. La data de 11 iulie 1997, reclamantul a fost din nou ascultat de Parchetul Militar Oradea. În declaraţia sa, reclamantul a precizat că a efectuat examenele medicale recomandate de medicul legist şi că a depus rezultatele acestora la laboratorul de medicină legală.133. La data de 27 august 1997, laboratorul de medicină legală a redactat raportul de expertiză, întemeindu-se pe examinarea reclamantului din 27 iunie 1996 şi pe consemnările din fişa medicală completată de medicii din Spitalul Penitenciar Oradea. În acest raport, medicul legist S.I. a consemnat că reclamantul nu a efectuat examenele medicale la secţiile de urologie, ORL şi oftalmologie, aşa cum i se recomandase la data de 27 iunie 1996; a concluzionat că la data de 12-13 ianuarie 1995, reclamantul a suferit o fractură a coastei nr. 7 şi un traumatism al piramidei nazale, ca urmare a lovirii cu un obiect dur. Medicul estima că aceste leziuni au condus la o incapacitate temporară de muncă de 18 zile. A precizat, de asemenea, că nu a fost identificată vreo infirmitate permanentă a reclamantului.134. La 12 februarie, 19 martie, 21 aprilie, 23 iulie, 15 şi 18 august 1997, parchetul a luat declaraţiile a opt noi martori, dintre care "Sisi" şi "Raj".135. Deţinutul "Sisi" a confirmat faptul că, în noaptea incidentului, reclamantul a fost lovit de un alt deţinut cu un baston, precum şi faptul că gardianul, după ce observat ceea ce se întâmpla, nu a spus nimic, ci a mers să-l anunţe pe comandantul adjunct P.V. Acesta din urmă l-a încătuşat pe reclamant, cu mâinile la spate şi l-a "lăsat pe jos până dimineaţa", când a fost dus la infirmerie. "Sisi" a precizat că deţinutul H. l-a lovit în cap pe reclamant cu coada măturii şi a sărit cu picioarele pe abdomenul lui. A precizat, de asemenea, că, în opinia sa, reclamantul simula nebunia şi a adăugat că vinovăţia comandantului adjunct P.V. rezultă, după părerea sa, din faptul că dispusese transferul reclamantului în celula lui "Raj", căruia i-a cerut să aibă grijă de el. Or, după cum a subliniat "Sisi", celula lui "Raj" era cunoscută în penitenciarul Oradea ca fiind o celulă de deţinuţi periculoşi, "Raj fiind omul lui P .V.". Deţinutul a negat faptul că reclamantul a fost ţinut o zi şi o noapte pe jos, într-o baltă de sânge, precum şi că gardienii au sugerat deţinuţilor să-l lovească şi că radio-ul era pornit în timp ce reclamantul era agresat.136. Deţinutul "Raj" a declarat că el i-a spus comandantului să nu-l transfere pe reclamant în celula sa, pentru că aici se aflau doi deţinuţi periculoşi, iar reclamantul părea a fi nebun. A subliniat că a solicitat comandantului să îl transfere într-o altă celulă, temându-se că ceilalţi deţinuţi nu vor suporta prostiile acestuia, dar îşi amintea că P.V. spusese că orice se va întâmpla, nu va fi vina sa. El a relatat că, în seara incidentului, reclamantul a început să urle şi să-i lovească pe ceilalţi codeţinuţi, care au ripostat şi au încercat să-l imobilizeze. Ei au cerut, apoi, gardianului o pereche de cătuşe cu care l-au legat de pat, poziţie în care a stat până dimineaţa. Deţinutul a declarat că nu l-a lovit nimeni pe reclamant cu corpuri dure şi că dimineaţa, când a venit comandantul adjunct P.V., reclamantul i-a solicitat să-l scoată din acea celulă. P.V. l-a supus apoi unui test psihologic pentru a se stabili dacă este într-adevăr nebun. "Raj" a negat făptui că P.V. a dispus ca reclamantul să fie încătuşat şi lăsat pe ciment ca să moară şi că reclamantul a stat într-o baltă de sânge timp de 24 de ore. A negat că a fost instigat de gardieni să-l lovească, dar a confirmat că P.V. i-a spus în dimineaţa ulterioară accidentului să nu-şi facă griji, pentru că întreaga responsabilitate pentru cele întâmplate va aparţine reclamantului.137. Prin referatul*1) din 20 octombrie 1997, Parchetul Militar Oradea a respins plângerea reclamantului împotriva gardienilor şi deţinuţilor "Sisi" şi "Raj". În referat se reţine că reclamantul a avut în perioada septembrie-decembrie 1994 un comportament exemplar în închisoare, motiv pentru care a fost numit şef de celulă şi a fost recompensat de autorităţile penitenciare. Totuşi, începând cu luna decembrie el a devenit agresiv, ceea ce a determinat mutarea sa în mai multe celule. Astfel, la 12 ianuarie 1995, reclamantul a fost repartizat în celula nr. 42, împreună cu deţinuţii "Sisi" şi "Raj". În noaptea de 12/13 ianuarie 1995, gardianul S.A., auzind zgomote în celula reclamantului, a alertat conducerea penitenciarului. Comandantul adjunct P.V. a mers în celulă, unde a constatat că reclamantul îl agresase pe "Raj", iar acesta din urmă, împreună cu "Sisi" şi cu un alt treilea coleg de celulă, L.H., au ripostat, lovindu-l, la rândul lor. P.V. a restabilit ordinea şi a dispus ca reclamantul să fie aşezat în patul său şi să fie supravegheat până a doua zi dimineaţa, când a fost condus la infirmerie unde i-au fost îngrijite rănile. Parchetul a concluzionat că acuzaţiile reclamantului împotriva angajaţilor penitenciarului erau nefondate.____________*1) Nota traducătorului: Urmărirea penală derulată la Parchetul Militar Oradea, urmare a plângerii reclamantului împotriva codetinutilor şi gardienilor a fost finalizată prin "referat". Soluţia dispusă prin acest referat a fost de respingere a plângerii reclamantului, motivată de faptul că aceasta a fost tardiv introdusă împotriva codetinutilor, iar în privinţa gardienilor s-a stabilit că nu se poate retine vinovăţia acestora.Cât priveşte pe ceilalţi deţinuţi, parchetul a confirmat faptul că aceştia erau autorii leziunilor produse reclamantului. Întemeindu-se pe concluziile raportului de expertiză din 27 august 1997 (paragraful 133, de mai sus), parchetul a subliniat că leziunile suferite de reclamant nu i-au provocat o infirmitate şi nu i-au pus viaţa în pericol, ci au condus la o incapacitate temporară de muncă de 18 zile. Plângerea reclamantului a fost totuşi respinsă, ca tardiv introdusă, întrucât nu a fost formulată în termenul de două luni de la data săvârşirii faptei, prevăzut de articolul 284 din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 180 din Codul penal.138. La data de 28 mai 1998, reclamantul s-a plâns împotriva acestei soluţii la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie (Secţia Parchetelor Miliare), solicitând a se dispune începerea urmăririi penale şi angajarea răspunderii penale a făptuitorilor pentru relele tratamente la care a fost supus. A subliniat, în special, complicitatea conducerii penitenciarului care rezultă, în mod evident, din actele medicale completate de medici la 12 şi 17 ianuarie 1995, în care s-a consemnat că în noaptea de 12/13 ianuarie 1995, reclamantul şi-a autoprodus traumatisme craniene şi la nivelul sternului. Reclamantul a arătat că documentele în cauză erau false şi că fuseseră redactate cu scopul de a acoperi eventualul său deces sau posibila sinucidere.Reclamantul s-a plâns că nu a primit tratament medical de la 11 ianuarie 1995, când a fost agresat, până la 13 ianuarie 1995, dată la care a fost dus la infirmerie, şi că, în plus, în acest interval a fost încătuşat în celula unde se găseau agresorii săi. El a susţinut, totodată, că nu a primit tratament medical adecvat nici după ce a fost dus la infirmerie, la data de 13 ianuarie 1995, dar a menţionat că nu poate să probeze acest lucru.El s-a plâns, din nou, că a fost transportat într-un vagon de marfă la Spitalul penitenciar Jilava, în ciuda gravităţii stării sale de sănătate, şi a fost condus la secţia de psihiatrie şi nu la cea de chirurgie, cum o impuneau leziunile suferite. Reclamantul a arătat că nu a beneficiat de tratament medical adecvat, nefiind internat la secţia de chirurgie şi fiind trimis înapoi la Penitenciarul Oradea, după câteva zile de la internare, în acelaşi vagon ca şi la venire.Reclamantul a solicitat, din nou, efectuarea unei expertize medicale a stării sale de sănătate, la Institutul de Medicină Legală Bucureşti, insistând asupra necesităţii efectuării unui examen tomografic.139. Curtea nu a fost încunoştinţată cu privire la rezultatul acestei plângeri şi nici cu privire la eventualele acte de procedură efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie după 29 mai 1998 (paragrafele 9-12, de mai sus).5. Vizitele făcute reclamantului în închisoare de către soţia sa140. Conform susţinerilor reclamatului, între 13 şi 17 ianuarie 1995 conducerea Penitenciarului Oradea, invocând faptul că reclamantul a suferit o depresie nervoasă, a interzis soţiei sale să-l viziteze, cu scopul de a ascunde rănile pe care "Sisi" şi "Raj" i le-au provocat cu complicitatea gardienilor. Reclamantul nu a ridicat pachetul pe care l-a adus soţia sa la închisoare în acea perioadă, pachet ce conţinea 200 sute de mărci germane şi medicamente pentru îngrijirea afecţiunilor de stomac şi a litiazei biliare de care suferea.141. Dintr-o scrisoare datată 31 mai 2001, adresată de Direcţia Generală a Penitenciarelor agentului guvernamental, ca răspuns la solicitarea de informaţii a acestuia, rezultă că în registrele Penitenciarului Oradea era consemnat că reclamantul a fost vizitat de soţia sa la 4 ianuarie 1995, dată la care a primit şi un pachet cu alimente, ce cântărea 5 kg. De asemenea, el a primit un alt pachet de la acelaşi expeditor la data de 21 ianuarie 1995.C. Acţiunea în reparare pentru arestare ilegală142. La data de 18 noiembrie 1999, reclamantul a chemat în judecată statul, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice, instanţa sesizată cu această acţiune fiind Tribunalul Timiş. Invocând articolele 504 şi 505 din Codul de procedură penală, astfel cum au fost interpretate prin decizia Curţii Constituţionale din 10 martie 1998, şi articolul 5 alineatele 1-5 din Convenţie, reclamantul a solicitat două miliarde de lei, cu titlu de despăgubiri pentru arestarea sa preventivă în perioada 5 iulie 1994 - 6 aprilie 1995, arestare declarată abuzivă şi ilegală prin hotărârea definitivă din 6 aprilie 1995 a Curţii de Apel Oradea (paragraful 29, de mai sus). Reclamantul a arătat în special că, în perioada precizată a fost supus la rele tratamente, fiindu-i provocate multiple fracturi craniene şi fracturi ale coastelor.143. Prin sentinţa din 7 iulie 2000, instanţa a respins acţiunea reclamantului ca prematură, cu motivaţia că procedura iniţiată împotriva sa era încă pendinte pe rolul instanţelor interne.144. Prin decizia din 23 noiembrie 2000, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul reclamantului, a casat sentinţa din 7 iulie 2000 şi a trimis dosarul spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Curtea de apel a reţinut că despăgubirile au fost solicitate de reclamant pentru paguba suferite prin arestarea preventivă, declarată ilegală, şi că, în consecinţă, faptul că urmărirea penală împotriva reclamantului nu era încă finalizată nu are nici o relevanţă în cauză. Curtea de apel a stabilit că, în mod eronat, prima instanţă a respins acţiunea reclamantului ca prematură.145. La o dată neprecizată procedura a fost reluată la Tribunalul Timiş. La termenul din 30 martie 2001, statul a solicitat instanţei respingerea acţiunii reclamantului ca tardiv introdusă. S-a subliniat că, în conformitate cu dispoziţiile articolului 504 alineat 2 din Codul de procedură penală, acţiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de un an de la data rămânerii definitive â hotărârii de achitare sau a ordonanţei de neîncepere a urmăririi penale. S-a apreciat că, în cauză, respectivul termen a început să curgă la data de 26 noiembrie 1996, dată la care decizia Curţii de Apel Oradea din 6 aprilie 1995, prin care s-a constatat nelegalitatea măsurii arestării preventive a reclamantului, a rămas definitivă. Or, reclamantul a introdus acţiunea în reparare la 18 noiembrie 1999, deci la aproape trei ani de la data menţionată.Reclamantul a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 504 alineat 2 şi 505 alineat 2 din Codul de procedură penală şi a solicitat trimiterea cauzei la Curtea Constituţională.146. Prin încheierea din 27 aprilie 2001, instanţa a transmis dosarul la Curtea Constituţională, instanţă competentă să se pronunţe asupra excepţiei ridicate de reclamant.147. La data de 20 septembrie 2001, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a articolului 504 alin 2 din Codul de procedură penală, declarând această dispoziţie neconstituţională în măsura în care ea limita cazurile în care responsabilitatea statului putea fi angajată pentru erori judiciare comise în procesele penale.Curtea Constituţională a respins, totuşi, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 505 alineat 2 din Codul penal, cu motivaţia următoare: "nici normele constituţionale, nici cele din tratatele internaţionale la care România este parte nu prevăd imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin măsuri ilegale de deţinere de a porni acţiune în repararea pagubei şi nici un termen limită în care acest drept poate fi exercitat. Articolul 48 alineat