ORDIN 1234 14/11/2006 - Portal Legislativ

(1)lit. a) şi ale art. 9 din Planul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluarii cu nitrati proveniţi din surse agricole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 964/2000, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 5 alin.

(8)din Hotărârea Guvernului nr. 408/2004 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul mediului şi gospodăririi apelor emite următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Codul de bune practici în ferma, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.______________ Notă ... *) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 bis în afară abonamentului şi se poate achizitiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, sos. Panduri nr. 1. + Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrulmediului şigospodăririi apelor,Sulfina BarbuBucureşti, 14 noiembrie 2006.Nr. 1.234. + Anexa COD DE BUNE PRACTICI ÎN FERMA I. INTRODUCEREScop:1. prezentul cod de bune practici în ferma recomanda soluţii, măsuri şi metode utile posibil de aplicat de către fermier şi producător agricol, pentru a proteja, atât resursele de mediu, cat şi beneficiile pe care le-ar obţine dacă acestea ar fi respectate întocmai;însuşirea şi implementarea soluţiilor, măsurilor şi metodelor cuprinse în prezentul cod, de către producătorii agricoli şi fermieri, este necesară deoarece aceştia trebuie să constientizeze ca interesele lor economice de obţinere a unor producţii profitabile trebuie armonizate cu exigenţele de protecţie şi conservare a mediului înconjurător, pentru a convietui în prezent şi în viitor într-o ţara frumoasa, curata şi prospera.2. acest cod de bune practici în ferma este un instrument necesar fermierilor sau producătorilor agricoli care acceseaza formele de sprijin financiar, în baza măsurii SAPARD 3.3 "Metode agricole de producţie proiectate sa protejeze mediul şi sa menţină peisajul rural", în baza Programului Naţional de Agromediu precum şi în cadrul schemei unice de plati pe suprafaţa - SAPS. Aplicarea unor noi practici agricole, bazate pe cunoştinţe ştiinţifice avansate în domeniul tehnologiilor mai ales a celor ecologic viabile, este o cerinţă majoră a promovării agriculturii durabile. De aceea, a apărut necesitatea elaborării, dar şi a implementării în practică a unor coduri de bună practică agricolă. Acestea reprezintă un ansamblu de cunoştinţe ştinţifice şi tehnice, puse la dispoziţia producătorilor agricoli şi a fermierilor pentru a fi implementate în practică. Însuşite de către fiecare fermier şi producător agricol şi apoi implementate corect, practicile agricole pot contribui, atât la obţinerea unor producţii calitativ superioare şi rentabile, cât şi la conservarea mediului ambient, cu limitarea consecinţelor ecologice nefavorabile la nivel naţional, regional, local, pe termen mai scurt sau mai lung. Astfel de coduri au fost elaborate şi sunt acum implementate în practică în diferite ţări ale Uniunii Europene. II. TERMENI ŞI DEFINIŢII2.1. Aciditate: mărime care indica conţinutul în acid al unei soluţii (soluţia solului) şi care se măsoară prin concentraţia în ioni de hidrogen a acesteia. Se exprima în unităţii pH (logaritmul zecimal negativ al activităţii ionilor de hidrogen dintr-o soluţie apoasa).2.2. Acumulare: creştere a concentratiei unei substanţe în sol întrucât aportul este mai mare decât consumul şi/sau pierderea.2.3. Adsorbtie: proces fizico-chimic de fixare şi acumulare a unei componente dintr-un amestec de gaze sau a unei substanţe dizolvate dintr-o soluţie pe o suprafaţa solida sau lichidă cu concentraţie mai mare decât în restul gazului sau al soluţiei.2.4. Alterare: ansamblu al schimbărilor fizice, chimice şi biochimice produse în roci la/sau aproape de suprafaţa scoartei terestre sub acţiunea agenţilor atmosferici, plantelor şi microorganismelor.2.5. Ameliorare a solului: ansamblu de procedee tehnice, hidroameliorative, pedoameliorative şi agroameliorative, care sunt folosite pentru îmbunătăţirea radicala şi durabila a unui sol neproductiv sau slab productiv prin eliminarea factorilor care limitează fertilitatea acestuia.2.6. Amendament: substanţa incorporată în sol pentru corectarea unor însuşiri fizice şi chimice nefavorabile, în vederea îmbunătăţirii mediului de viaţa pentru plantele cultivate.2.7. Amonificare: proces biochimic de eliberare a azotului amoniacal din compuşi organici cu azot.2.8. Apa bruta: apa captata din surse de suprafaţa sau subterane, care are calitatea sursei în momentul prelevarii, necesitand proces de tratare conform cerinţelor calitative.2.9. Apa freatica: apa din stratul acvifer freatic.2.10. Apa de percolare: apa care se infiltreaza în sol şi este dirijata în profunzimea lui.2.11. Apa poluata: apa cu un conţinut de nitrati mai mare de 50 mg/l.2.12. Apa a solului: apa aflată în sol, ocupand spaţiul poros, sau parte din acesta.2.13. Ape interioare: toate apele aflate în interiorul liniei de baza, de la care se măsoară extinderea apelor teritoriale.2.14. Ape de suprafaţa: ape interioare şi respectiv marine, stătătoare şi curgătoare ale căror suprafeţe sunt în contact cu atmosfera.2.15. Ape subterane: ape aflate sub suprafaţa terenului în zona de saturatie şi în contact direct cu solul sau cu subsolul.2.16. Bazin hidrografic: unitate fizico-geografică ce înglobează reţeaua hidrografica până la cumpana apelor.2.17. Biodegradare: descompunere a unei substanţe organice complexe în molecule mai simple sau ioni sub acţiunea microorganismelor.2.18. Stare a solului: ansamblu al tuturor proprietăţilor fizice, chimice şi biologice, care definesc fertilitatea, productivitatea şi funcţiunile solului la un moment dat.2.19. Coeficient de repartiţie: raport dintre concentratiile unei substanţe în doua compartimente de mediu.2.20. Coeficient de repartiţie sol-apa: raport dintre concentratiile unei substanţe în faza solida şi în faza lichidă a solului.2.21. Concentraţie critica: estimare calitativă şi cantitativă a conţinutului unuia sau a mai multor poluanti, sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaştere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale solului.2.22. Condiţionare: conţinut şi ambalaj hidrosolubil protector, folosit pentru a distribui pesticidele la utilizatorul final, de către circuitele de distribuţie.2.23. Compost: ingrasamant organic rezultat în urma compostarii diferitelor materiale vegetale şi reziduuri organice de diferite proveniente după o prealabilă amestecare şi umezire, şi posibil adaos de îngrăşăminte minerale.2.24. Compostare: tehnica de obţinere a compostului din amestecuri de diferite materiale organice şi minerale.2.25. Decontaminare: operaţie complexa prin care se distrug microorganismele patogene de pe o suprafaţa, dintr-un spaţiu sau dintr-un produs.2.26. Degradare (deteriorare) a solului: expresie generală care defineste oricare proces ce conduce la scăderea fertilitatii solului. Degradarea solului este determinata de exploatarea nerationala a terenului, adesea conducand la scoaterea sa din circuitul agricol.2.27. Denitrificare: proces de reducere biochimica a nitratilor sau nitritilor sub forma de azot gazos, fie ca oxizi de azot, fie ca azot molecular.2.28. Descompunere: desfacere a unei substanţe organice complexe în molecule mai simple sau ioni prin procese fizice, chimice şi/sau biologice.2.29. Efluenti de silozuri: lichide care se scurg, din furajele conservate prin procese de insilozare, în instalaţii speciale numite silozuri.2.30. Eutrofizare: proces de imbogatire excesiva în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitrati şi fosfor, a apelor subterane şi a apelor stătătoare, adesea, ca urmare a folosirii intensive a ingrasamintelor.2.31. Eroziune: proces prin care particulele de sol sau roca neconsolidata sunt desprinse şi indepartate din loc prin acţiunea apei de scurgere sau prin acţiunea vantului.2.32. Factor limitativ: oricare condiţie ce limitează funcţiile şi/sau folosirea solului.2.33. Fertilitate a solului: însuşire complexa sau atribut al solului prin care sunt puse la dispoziţia plantelor substantele nutritive, apa şi aerul de care au nevoie pentru creşterea şi dezvoltarea lor în ansamblul satisfacerii şi a celorlalţi factori de vegetaţie; fiind pusă în valoare de muncă omului în vederea obţinerii recoltelor ridicate.2.34. Fertilizant: a se vedea ingrasamant.2.35. Fertilizare: acţiunea de aplicare a ingrasamintelor în scopul sporirii fertilitatii solului sau a unui substrat de cultura şi a creşterii producţiei vegetale.2.36. Fond naţional de date privind gospodărirea apelor: totalitatea bazelor de date meteorologice, hidrologice şi hidrogeologice, de gospodărire cantitativă şi calitativă a apelor, organizate astfel încât să asigure un dialog eficient cu folosintele de apa.2.37. Gospodărire (management) a apelor: activităţi care, printr-un ansamblu de mijloace tehnice şi măsuri legislative, economice şi administrative, conduc, atât la cunoaşterea, utilizarea, valorificarea raţională, îmbunătăţirea şi păstrarea calităţii resurselor de apa pentru satisfacerea tuturor nevoilor sociale şi economice, cat şi la protecţia împotriva epuizarii, poluarii acestor resurse, şi la prevenirea şi combaterea acţiunilor distructive.2.38. Humificare: descompunere a organismelor sau a unei părţi de organisme urmată de sinteza substanţelor humice.2.39. Imobilizare: trecere sau conversie a substanţelor sau a diferitelor particule din sol spre o formă (temporar) imobilă.2.40. Influenţa antropica: modificări ale proprietăţilor şi proceselor din sol produse de activităţi umane, cu deosebire tehnologii de cultivare, exploataţii miniere.2.41. Încărcare critica: estimare a aportului unuia sau mai multor poluanti sub care nu se produc, la nivelul actual de cunoaştere, efecte nocive semnificative asupra unor elemente specific sensibile ale mediului (ale solului).2.42. Ingrasamant: substanţa simpla sau compusa de natura minerala sau organică care contribuie direct sau indirect la menţinerea şi/sau îmbunătăţirea nutritiei plantelor.2.43. Ingrasamant mineral sau ingrasamant chimic: ingrasamant de origine minerala sau obţinut industrial prin procese fizice şi/sau chimice.2.44. Ingrasamant organic: ingrasamant obţinut din diferite materiale naturale de origine organică printr-o pregătire simpla sau prin compostare.2.45. Ingrasamant organo-mineral: ingrasamant rezultat prin amestecare mecanică sau prelucrare chimica a unor îngrăşăminte minerale cu îngrăşăminte organice.2.46. Ingrasamant azotos: îngrăşăminte cu azot, care se găsesc sub forma nitrica, amoniacala, amidica sau în combinaţie nitrica-amoniacala, nitrica-amonicala-amidica. Ingrasamant care conţine azot ca element fertilizant exclusiv sau în principal.2.47. Ingrasamant fosfatic: îngrăşăminte în care fosforul se găseşte sub forma de fosfat primar, secundar sau tertiar de calciu.2.48. Ingrasamant complex: care conţine azot şi fosfor sau azot, fosfor şi potasiu.2.49. Lac: masa de apa stătătoare care ocupa o concavitate a scoartei pământului.2.50. Levigare: fenomen de îndepărtare cu apa de percolare din profilul de sol sau din partea superioară a acestuia a unora dintre componentele lui solubile sau fin dispersate.2.51. Mobilizare: trecere sau conversie a diferitelor substanţe din sol sub forma mobila.2.52. Nitrificare: proces de oxidare biologica a amoniului până la nitrati de către bacteriile nitrificatoare din sol.2.53. Plan de Gospodărire a Apelor pe Bazin Hidrografic: instrument de planificare şi aplicare a măsurilor de asigurare a protecţiei şi utilizării durabile a apei în cadrul unui bazin hidrografic.2.54. Productivitate a solului: însuşire complexa, sau atribut al unui teren (a sistemului sol-planta-atmosfera) de a produce recolte.2.55. Productivitate potenţiala a solului: capacitate a unui sol de a produce recolte în condiţii optime, prin folosire de: îngrăşăminte, pesticide, irigare, lucrări.2.56. Produse petroliere: combustibili şi lubrifianţi obţinuţi din ţiţei.2.57. Rau: masa de apa care curge în cea mai mare parte la suprafaţa în lungul unei albii.2.58. Resurse de apa: ape de suprafaţa alcătuite din cursuri de apa cu deltele lor, lacuri, balti, ape maritime interioare şi marea teritorială, şi apele subterane în totalitatea lor.2.59. Salinitate: ansamblu de probleme ridicate de prezenta unui conţinut de saruri solubile sau sodiu schimbabil mai mare decât în solurile obişnuite.2.60. Salinizare: acumulare de saruri hidrosolubile în sol.2.61. Schema cadru de amenajare şi gospodărire a apelor: documentaţie complexa, cuprinzând: reţeaua hidrografica, lucrările de gospodărire a apelor şi prelevarile evacuarile aferente folosintelor, analizate în diferite scenarii şi etape privind dezvoltarea economico-socială a spaţiului hidrografic respectiv, precum şi modul de protecţie, imbunatatire şi păstrare a calităţii apelor.2.62. Serviciu de asigurare a apei brute la sursa: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor, care sunt desfăşurate pentru crearea de noi surse de apa şi de regularizare a debitelor de apa ale surselor existente, în vederea satisfacerii cerinţelor, şi corelate cu prevederile actelor de reglementare emise pentru folosirea resurselor de apa.2.63. Serviciu de asigurare a nisipurilor şi a pietrisurilor: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru asigurarea unei scurgeri normale a apelor de suprafaţa, pentru regularizarea debitelor solide şi crearea depozitelor de nisipuri şi pietrisuri în condiţiile menţinerii stabilitatii albiilor şi malurilor cursurilor de apa.2.64. Serviciu de cadere medie asigurata prin baraje: totalitatea activităţilor de gospodărire a apelor desfăşurate pentru regularizarea debitelor cursului de apa într-o anumită secţiune în vederea asigurării folosinţei energetice.2.65. Serviciu specific de gospodărire a apelor pentru ameliorarea şi monitorizarea cantitativă şi calitativă a poluantilor din apele uzate evacuate şi de protecţie a calităţii acestora: totalitatea activităţilor desfăşurate pentru cunoaşterea stării şi evoluţiei cantitative şi calitative a apelor.2.66. Sistem de agricultura: tehnologie deosebit de complexa de producere a producţiei agricole caracterizată prin specificul intensiv sau extensiv al agriculturii, prin modul de folosinţă a terenurilor, imbinarea ramurilor de producţie prin metodele aplicate, pentru menţinerea şi sporirea fertilitatii solului, prin modul de folosire a forţei de muncă, prin relaţiile de producţie.2.67. Sistem Naţional de Gospodărire a Apelor: ansamblul tuturor activităţilor şi lucrărilor care asigura administrarea domeniului public de interes naţional al apelor şi gestiunea durabila, cantitativă şi calitativă a resurselor de apa.2.68. Sol: partea superioară a scoartei terestre compusa din particule minerale, materie organică, apa, aer şi organisme.2.69. Stare buna a apelor: calitate pe care o ating corpurile de apa de suprafaţa atunci când parametrii ecologici şi chimici de caracterizare, au valori numerice corespunzătoare regimului natural de scurgere cu impact antropic nesemnificativ.2.70. Structura a solului: caracteristica deosebit de complexa a solului care reflecta capacitatea de unire a particulelor elementare minerale şi organice în microagregate, şi acestea la rândul lor reunite în macroagregate (elemente structurale, formaţiuni structurale), având grade diferite de formare şi dezvoltare, forme şi dimensiuni diferite.2.71. Substanţe periculoase pentru sol: substanţe, care datorită proprietăţilor, cantităţii sau concentratiei lor, au un efect nefavorabil asupra funcţiilor şi utilizării solului.2.72. Tulbureala: ingrasamant organic natural care provine de la animale şi consta dintr-un amestec de reziduuri: dejectii lichide şi solide cu apa de ploaie sau de canal, iar în unele cazuri şi cu o cantitate mica de paie tocate, praf de turba, rumegus şi nutreţul care rămâne de la hrana animalelor.III. BIODIVERSITATE, SISTEME ECOLOGICE ŞI PEISAJ3.1. Termeni şi definiţiiBiodiversitate: multitudine a plantelor şi organismelor vii ce trăiesc la suprafaţa, în sol şi în apa. Este inclusă, atât diversitatea în cadrul speciei, cat şi între specii.Biocenoza: ansamblu de populaţii (specii) care trăiesc pe un anumit teritoriu sau habitat fizic bine delimitat şi care depind de anumite condiţii ale mediului abiotic.Ecosistem: unitate fundamentală funcţională a biosferei, cu un tip determinat al interactiunilor componentelor anorganice şi organice şi configuratie energetica proprie, care asigura desfăşurarea ciclurilor biogeochimice şi transformările de energie în fragmentul dat al scoartei terestre. Se constituie în ecosisteme lacurile, pădurile, pajistile, culturile etc. cu fauna şi flora lor. Structura unui ecosistem natural este constituită din patru componente. Prima este componenta abiotica reprezentată de resursele energetice şi trofice ale mediului, a doua este componenta producătoare de materie organică, biomasa vegetala, a treia este componenta consumatoare de materie organică, reprezentată de organismele ierbivore şi carnivore şi a patra este componenta descompunătorilor, reprezentată prin microorganismele care descompun şi mineralizeaza resturile organice.Habitat (sau biotop): mediul de viaţa care adaposteste biocenoza, având condiţii în general unitare.Între speciile de plante, de animale şi diferitele ecosisteme exista relaţii de reciprocitate, de interdependenta, pierderea unei specii provoacă schimbări ireversibile în tot ecosistemul. Diversitatea biologica creşte stabilitatea şi producţia totală a oricărui ecosistem şi de aceea, este o preconditie importanţa şi necesară în dezvoltarea agriculturii durabile. Ecosistemul natural trebuie protejat pentru conservarea biodiversitatii. 3. Intensificarea activităţii economice constituie o ameninţare continua pentru ecosistemele naturale, care poate provoca numeroase efecte negative.Dintre cele mai importante efecte negative pe care la poate determina activitatea antropica evidentiem următoarele:1. contaminarea diferitelor resurse ale mediului înconjurător;2. degradarea şi/sau distrugerea habitatului speciilor sălbatice;3. degradarea şi/sau distrugerea căilor de migrare a animalelor;4. distrugerea şi/sau deteriorarea vestigiilor istorice şi culturale;5. distrugerea şi/sau degradarea esteticii ambientale.4. În politica agrară, asa cum prevăd de altfel şi directivele UE, este foarte important şi necesar ca utilizarea terenurilor şi activităţile în fiecare exploatatie agricolă, să se desfăşoare într-o maniera compatibila cu protejarea şi conservarea ecosistemelor naturale şi implicit a biodiversitatii.De aceea, în elaborarea strategiilor pentru promovarea agriculturii durabile, trebuie să se înceapă de la nivelul producătorului agricol şi al gospodăriei rurale individuale.3.2. Asigurarea biodiversitatii şi protecţia ecosistemelor5. Pentru asigurarea biodiversitatii şi protecţiei ecosistemelor trebuie respectate de fiecare fermier şi producător agricol o multitudine de condiţii.Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fermierul, crescatorul de animale, se referă la următoarele:* Folosinţă diversificata a terenurilor agricole,Principiul ecologic, conform căruia "solul are dreptul la vegetaţie" trebuie permanent avut în vedere. Aceasta înseamnă ca, în condiţii naturale de climat, este necesar ca solul să fie acoperit permanent cu vegetaţie diferita care-i asigura regenerarea şi refacerea şi îl protejeaza de acţiunea distructiva a unor factori naturali agresivi, cum este eroziunea hidrica, mai ales pe terenurile situate în panta. Acest principiu nu este respectat în unele sisteme agricole, solul fiind periodic lipsit de vegetaţie şi supus astfel acţiunii agresive a factorilor naturali care determina degradarea solului, mai ales, în orizontul de suprafaţa. Asa se explica intensificarea degradării solului prin destructurare (reducerea chiar pierderea stabilitatii hidrice a macro şi microagregatelor structurale) şi apariţia proceselor de crustificare, compactare de suprafaţa, eroziune eoliana cu efecte grave asupra germinatiei şi rasaririi culturilor agricole şi a dezvoltării lor, mai ales, în primele stagii de vegetaţie. Aceste efecte negative pot fi reduse prin introducerea ingrasamintelor verzi, a mulciului vegetal, a culturilor ascunse, a unei rotatii adecvate a culturilor corelata cu specificul local.* Protejare şi conservare a habitatului sau mediului de viaţa al speciilor sălbaticeÎn zonele agricole, speciilor de animale şi plante sălbatice trebuie să li se rezerve spaţii suficiente de habitat natural, care nu vor fi cultivate. Marginile de drum, canalele de drenaj şi de irigaţii, haturile, zonele umede, pajistile şi fanetele, păşunile, curţile din jurul caselor, malurile şi indiguirile apelor curgătoare şi ale lacurilor, valcelele şi crangurile, pot contribui la îmbunătăţirea şi păstrarea habitatului natural al diverselor forme de viaţa.* Protecţia tuturor speciilor trebuie garantată.Protecţia speciilor sălbatice, precum şi a celor domestice sau a plantelor cultivate reprezintă condiţia fundamentală pentru asigurarea biodiversitatii. Măsurile de protecţie a speciilor şi a mediului sunt valabile şi se aplică începând cu gospodăriile individuale până la marile exploataţii agricole.* Protecţia şi conservarea bogăţiilor naturale, culturale, istoriceCa şi alte tari, România are o îndelungată istorie în ceea ce priveşte evoluţia socio-economică şi demografică. Schimbările permanente, uneori dramatice, au avut impact puternic asupra ecosistemelor naturale şi mediului înconjurător.Pădurile au fost exploatate neraţional, fără a mai fi regenerate corespunzător; pajistile, fanetele şi păşunile naturale nu au fost supuse programelor de protecţie şi conservare.De asemenea, trebuie conservate corespunzător ecosistemele naturale în care sunt păstrate vestigii istorice şi culturale, mărturii vii ale istoriei milenare a poporului român.3.3. Principii şi recomandări ale codului de bune practici agricole În agricultura, este necesar să fie cunoscute şi respectate acele mijloace şi practici care asigura conservarea biodiversitatii indiferent de aria desfăşurării activităţilor. Aceste mijloace şi practici sunt, în mare parte, accesibile tuturor fermierilor şi agricultorilor. 3.3.1. Curtea şi livada gospodăriei individuale6. Gospodăria individuală, curtea şi livada constituie un sistem unitar care la rândul sau face parte dintr-un sistem natural mai extins şi mai complex.Se pot realiza condiţii corespunzătoare pentru viaţa micilor mamifere, a reptilelor, pasarilor şi insectelor în prezenta activităţii umane, cu ajutorul unor măsuri şi mijloace simple, pe care oricare fermier şi producător agricol le poate aplica, astfel:* se va evita asfaltarea aleilor şi potecilor, ca şi folosirea altor materiale impermeabile. Se recomanda acoperirea cu pietriş sau pietruirea aleilor şi potecilor pentru a oferi un cadru ambiental placut şi în acelaşi timp uscat şi propice din punct de vedere ecologic.* se va efectua acoperirea pereţilor exteriori ai casei şi clădirilor auxiliare cu plante urcatoare şi crearea gardurilor vii din specii locale adecvate;* se vor amenaja adaposturi pentru păsări, proteja arborii bătrâni şi scorburosi;* se vor realiza platforme de compostare pentru reziduurile organice din gospodărie; compostul este un ingrasamant valoros şi în acelaşi timp un excelent mediu de viaţa pentru o multime de animale mici şi insecte folositoare;* se vor cultiva pomi fructiferi, varietati de legume şi plante decorative traditionale specifice zonei şi evitarea introducerii în cultura a unor specii şi soiuri străine, neavizate sau chiar interzise (de ex. soiuri, hibrizi modificati genetic);* se va îmbunătăţi şi conserva flora spontana a pajiştilor, evitand cosirea repetată.3.3.2. Campurile7. Terenurile agricole cultivate constituie un mediu specific unde speciile de plante dominante sunt înlocuite cu regularitate. Numărul speciilor cultivate este limitat.De aceea, din punct de vedere al biodiversitatii, se considera ca au o mare importanţa asa numitele practici agricole "prietenoase"; fermierii şi producătorii agricoli trebuie să aplice şi să respecte următoarele reguli:* evitarea efectuării araturilor timpurii (iarna-primavara) pe solul prea umed, care conduce la compactare, afectand modul de viaţa al organismelor care trăiesc în sol;* folosirea cat mai redusă a maşinilor agricole agresive (freze, grape, cultivatoare) pentru afanarea şi maruntirea solului, care pot afecta şi ucide organismele din sol;* aprovizionarea solului cu materiale organice reziduale, stimuland activitatea benefica a diferitelor organisme care trăiesc în sol, mai ales a ramelor;* efectuarea lucrărilor solului cat mai devreme posibil pentru a permite animalelor sălbatice sa revină în habitatul lor natural;* cositul şi seceratul să se efectueze de la mijlocul câmpului spre margini; aceste operaţii trebuie să fie efectuate cat mai târziu posibil pentru a evita uciderea puilor şi animalelor ţinere; maşinile de recoltat să fie dotate cu dispozitive de alarma pentru îndepărtarea animalelor;* păstrarea de spaţii necultivate între cele cultivate (haturi).3.3.3. Pajişti, fanete şi păşuni8. Pajistile, păşunile şi fanetele sunt considerate ecosisteme naturale şi se constituie ca elemente dominante ale mediului rural cu o mai mare diversitate biologica decât zonele cultivate, mai ales dacă sunt în regim natural.În România, aceste ecosisteme au o mare pondere, având în vedere ca numai în zona montană exista 3,2 milioane ha terenuri agricole, din care aproximativ 2,5 milioane ha sunt pajişti naturale.9. Este necesar să se cunoască faptul ca în special în zona montană şi de deal aceste ecosisteme sunt deosebit de sensibile şi fragile. Solurile prezintă aciditate naturala, care influenţează considerabil compozitia florei naturale furajere.10. O buna practica agricolă, cu ratiuni economice şi de mediu, o reprezintă dezvoltarea pasunatului cu animalele la munte, în timpul verii, la stani şi vacarii, şi de asigurare a iernatului în cadrul fermelor proprii, având ca hrana de baza fanurile naturale, multiflorale. Ovinele ca şi caprinele, asigura împrăştierea uniforma a dejectiilor eliminand transportul la distanta. Forma de capsula a balegarului provenit de la aceste specii asigura fermentarea anaeroba, putrezirea şi trecerea în termen scurt spre mediu alcalin, atenuandu-se, în acest mod aciditatea naturala a solului, simultan cu aportul, în doze echilibrate, de substanţe organice. În acest mod se intervine şi în procesul de concurenta interspecifica dintre plante prin realizarea condiţiilor de creştere naturala a plantelor valoroase, furajere, multiflorale.11. În scopul protejării acestor ecosisteme naturale şi a biodiversitatii, fermierul, crescatorul de animale trebuie să mai aplice următoarele măsuri:* sa nu efectueze fertilizari sau alte lucrări de întreţinere în pajişti şi fanete naturale, în perioada infloririi plantelor;* sa nu efectueze lucrări când solul este prea umed pentru a nu determina apariţia degradării solului prin compactare excesiva, cu numeroase consecinţe negative şi asupra organismelor care trăiesc în sol;* sa salveze şi sa protejeze arborii mari solitari şi arbustii existenţi, deoarece pot asigura hrana şi adapost vietuitoarelor sălbatice;* sa protejeze pajistile şi fanetele naturale, care se vor cosi doar dacă este necesar şi în nici un caz nu se vor ara; păşunile şi fanetele degradate se vor insamanta în solul nearat utilizând semanatori dotate cu brazdare adecvate;* sa lase, prin rotaţie, suprafeţe necosite pe pajişti şi fanete; este indicat să se facă parcelari, şi la 3-4 ani o parcela să fie lăsată necosita, pentru reinsamantare naturala;* să aplice cosire manuală unde terenul este prea umed şi, mai ales în luncile inundabile, unde este practic imposibila utilizarea maşinilor agricole;* sa elimine pasunatul, atât pe păşunile imbatranite şi degradate, cat şi pe cele proaspăt insamantate în scopul regenerarii;* sa nu admită pasunatul în păduri, pe coastele dealurilor acoperite cu arbuşti sau alta vegetaţie specifică, în zone protejate din jurul lacurilor şi râurilor, chiar dacă acest lucru nu este economic;* sa practice pasunatul cu număr redus de animale, în special oi şi capre, pe coastele dealurilor, pe pantele malurilor lacurilor şi râurilor, pe nisipuri, pe soluri calcaroase;* sa nu admită suprapăşunatul; este necesar să se asigure un raport optim între numărul de animale, suprafaţa şi calitatea pasunii;* trebuie ca vara, la stane, locul amenajat pentru muls şi innoptare, să fie schimbat la 3-4 zile pentru evitarea supraingrasarii terenului şi asigurarea ingrasarii uniforme (tarlire);* este necesar, ca pe faneata, primavara, imediat după topirea zapezii, balegarul bine putrezit să se imprastie cat mai uniform; odată cu aceasta operaţie se poate realiza şi suprainsamantarea cu seminţe din specii de leguminoase sau graminee valoroase, cum este trifoiul alb, încorporate în masa fertilizantului natural;* să efectueze, anual, fertilizarea pasunilor şi fanetelor cu îngrăşăminte organice naturale; pentru a evita acidifierea solului şi salbaticire florei (fenomen prezent numai în zona de munte) este necesar ca ciclul varat-iernat sa nu fie întrerupt, şi sa practice o incarcatura echilibrata de animale la unitatea de suprafaţa;* trebuie să evite fertilizarea cu balegar care conţine rumegus utilizat ca asternut pentru animale datorită aciditatii pe care acesta o determina;* atunci când foloseşte cositul mecanizat, sa evite ranirea animalelor şi pasarilor, care adesea, se ascund în zonele necosite, prin începerea cositului de la mijlocul câmpului spre margini şi prin dotarea utilajelor cu dispozitive de alarma.12. Având în vedere deficitul de vegetaţie forestieră, mai ales, în zona de campie şi deal din arealele de pajişti şi terenuri arabile, fermierul va aplica măsurile:* reintroducerea arborilor şi arbustilor forestieri prin elaborarea amenajamentelor silvopastorale, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de mediu, pasunat şi odihnă a animalelor;* reglementarea încărcării cu animale în funcţie de productivitatea pasunilor, pentru a evita transferul pasunatului în padure şi interzicerea pasunatului pe ploaie;* imbinarea intereselor agro-silvoculturale prin crearea de culturi silvice ca rezerva nutritiva pentru animale (frunzare) în situaţii extreme de criza (secete catastrofale);* folosirea alternativa a pajiştilor: 1-2 ani pasune şi 1-2 ani faneata, iar în perioada utilizării ca faneata se va realiza şi plantarea speciilor forestiere;* sa salveze şi sa protejeze arborii mari solitari şi arbustii existenţi pe terenurile arabile, deoarece pot asigura hrana şi adapost vietuitoarelor sălbatice.3.3.4. Păduri13. Conservarea biodiversitatii pădurilor reprezintă condiţie esenţială pentru protejarea florei şi faunei sălbatice, a unui mediu ambiental placut şi sanatos.În ţara noastră, conservarea mediului forestier este absolut necesară, aceasta acţiune fiind determinata de un anumite particularităţi, care se referă la:* România are o suprafaţa redusă acoperită cu păduri (aproximativ 27%) şi neuniform distribuita în raport cu principalele forme de relief (munte, deal, campie);* numărul speciilor vegetale şi animale din padure este la un nivel redus, comparativ cu numărul total de specii vegetale şi animale existente în ţara noastră, doar cca 200 de specii lemnoase şi 1000 de specii ierboase, faţă de 3500 de specii vegetale superioare;* speciile lemnoase sălbatice exista aproape în exclusivitate doar în ecosistemele forestiere; de asemenea, în proporţie dominantă (peste 60%) din speciile ierboase se găsesc doar în arboretele forestiere;* unele specii arborescente şi ierboase sunt amenintate cu dispariţia, cum ar fi: tisa, liliacul salbatic etc.;* în zona de campie exista pericolul izolarii genetice a unor specii ca urmare a fragmentarii masivelor forestiere.14. Protecţia ecosistemelor forestiere este practic obligatorie şi impune luarea şi respectarea cu stricteţe a numeroase măsuri.Cele mai importante măsuri de protecţie se referă la:* limitarea promovării unor specii de plopi negri hibrizi în zonele inundabile ale Luncii Dunării şi luncile râurilor interioare şi extinderea speciilor de plopi şi salcii autohtone, care nu necesita fertilizare şi irigare;* respectarea zonarii functionale a pădurilor în concordanta cu conceptul dezvoltării durabile, indiferent de natura proprietăţii asupra pădurilor;* implementarea măsurilor silviculturale care să aibă ca efect diminuarea şi chiar stoparea declinului pădurilor (de ex. uscarea arborilor);* extinderea ariilor forestiere protejate.15. Codul bunelor practici silvice se adresează în special proprietarilor particulari de padure care trebuie să contribuie la protecţia şi conservarea fondului forestier.Cele mai importante măsuri care se impun acestora se referă la:* cunoaşterea legislaţiei silvice în vigoare, în primul rând a Codului Silvic;* crearea unor centre de perfecţionare continua a cunoştinţelor legate de padure şi rolul ei în economie, protecţia mediului şi viaţa socială;* asocierea micilor proprietari de padure în forme adecvate care să asigure gestionarea durabila a pădurilor;* crearea de către primării (în cazul în care nu exista asociaţii ale proprietarilor de păduri) de pepiniere comunale proprii gospodărite cu ajutorul populaţiei rurale, beneficiara a materialului vegetal lemnos.3.3.5. Zone rutiere, santuri şi canale16. Fermierii şi producătorii agricoli trebuie să protejeze fauna din preajma zonelor rutiere, a santurilor şi canalelor.Pentru aceste zone se recomanda să aplice următoarele măsuri:* de-a lungul căilor rutiere trebuie să existe garduri vii, copaci, arbuşti, alei care să asigure habitat şi hrana pentru fauna sălbatică;* de-a lungul căilor rutiere, unde plantarea nu este posibila, trebuie să existe măcar un şir de arbori naturali, arbuşti sau vegetaţie înaltă suculenta;* trebuie să evite cosirea santurilor şi canalelor din zonele rutiere înainte de creşterea puilor şi animalelor ţinere, de exemplu până la sfârşitul lunii iulie;* este interzisă arderea ierburilor uscate.3.3.6. Ecosisteme acvatice17. Ecosistemele acvatice sunt formate din ape curgătoare şi stătătoare: balti, iazuri, lacuri, canale, santuri de scurgere, râuri etc., care contribuie la infrumusetarea ambientala şi la asigurarea habitatului multor specii ale florei şi faunei specifice.Pentru ocrotirea şi conservarea biodiversitatii acestor ecosisteme fermierul trebuie să:* creeze mici lacuri artificiale cu maluri inierbate, şi sa planteze arbori şi arbuşti;* salveze, ocroteasca şi imbunatateasca vegetatia naturala de pe malurile apelor;* regularizeze albia râurilor, în fapt, a tuturor apelor curgătoare în regim autorizat.18. Trebuie sa păstreze, pe cat posibil, cursul natural al râurilor şi al altor ape curgătoare, asa cum a evoluat de-a lungul timpului, în echilibru cu mediul.19. Este necesar să efectueze refacerea canalelor naturale distruse şi sa refacă biodiversitatea acestor ecosisteme.3.3.7. Protejarea şi ameliorarea peisajului20. Pentru amenajarea şi ameliorarea peisajului în scopul menţinerii şi îmbunătăţirii echilibrului ecologic al peisajului se vor avea în vedere măsurile următoare:* Utilizarea vegetatiei forestiere pe terenuri agricole din zona montană, deal şi podis.* Aplicarea în zona montană a măsurilor preventive şi curative de imbunatatire terenului şi vegetatiei.21. Măsurile preventive se aplică pe terenurile cu folosinţă agricolă din microzone cu risc ridicat la eroziune (paraie, versanţi cu panta mai mare de 35°, soluri superficiale, scheletice etc.), pe reţeaua cadastrala etc., şi au în vedere, în primul rând, instalarea vegetatiei forestiere.22. Vegetatia lemnoasă va fi instalata sub forma de:- cordoane de arbuşti sau arbori,- cordoane complexe de arbori şi arbuşti,- perdele forestiere,- siruri de arbori.23. Metodele curative se aplică pe terenurile degradate prin eroziune, alunecări de teren, inmlastinare, reactivarea unor grohotisuri despadurite accidental (doboraturi de vant, incendii, defrisari etc.). O atenţie deosebită se va acorda terenurilor despadurite din zona jnepenisurilor unde pot apare fenomene grave ale deteriorării condiţiilor stationale.24. În zona de podis şi deal utilizarea vegetatiei forestiere se va face, ca şi în zona montană, prin metode preventive în scopul prevenirii şi evitării degradării şi curative, pentru reconstructia ecologica a suprafeţelor deteriorate.Acţiunea preventivă de utilizare a vegetatiei forestiere trebuie să ţină cont, atât de existenta proprietăţii private asupra pământului, cat şi de riscul potenţial ridicat al unor terenuri la acţiunea distructiva a proceselor de eroziune, alunecări etc.25. Reţeaua cadastrala trebuie să rămână scheletul de baza pe care să se dezvolte formaţiunile vegetale lemnoase.Formaţiunile vegetale lemnoase trebuie să fie formate din:* cordoane de arbuşti;* siruri de arbori;* perdele forestiere.26. Microrelieful trebuie utilizat ca şi reţeaua cadastrala; este vorba în primul rând de portiunile de teren cu panta foarte mare, de peste 30°- 35°, precum şi santuri şi ogase.27. În zona de campie, pentru refacerea şi conservarea biodiversitatii şi a condiţiilor de mediu fermierii şi proprietarii de teren trebuie să ia în considerare şi să respecte o serie de măsuri de baza.Aceste măsuri se referă la:* cultivarea şi întreţinerea arbustilor şi arborilor;* vegetaţie lemnoasă nu va fi lipsită din nici o linie cadastrala;* întreprinderea unor acţiuni de supraveghere şi urmărire a evoluţiei, a stării vegetatiei lemnoase din zona de campie, la intervale de 2-3 ani cu ajutorul imaginilor aeriene.IV. MĂSURI ŞI LUCRĂRI DE IMBUNATATIRE ŞI CONSERVARE A CALITĂŢII SOLULUI Degradarea stării fizice a solului este definită prin distrugerea sa practic ireversibila sau uşor reversibila. În aceasta secţiune sunt prezentate procedee privind reducerea ori prevenirea degradării fizice a solului. Nu sunt prezentate detaliat în acest Cod lucrările de drenaj şi de menţinere a acestora. Totuşi, pe multe soluri, este important a ne asigura ca aceste sisteme funcţionează eficient şi controlează apa din sol. 4.1. Scurgeri de suprafaţa şi eroziune a solului28. Unii factori, deosebit de activi în poluarea apelor, sunt legaţi de extinderea ingrijoratoare a degradării solului, mai ales a eroziunii şi compactarii.Eroziunea este un proces geologic complex prin care particulele de sol sunt dislocate şi indepartate sub acţiunea apei şi a vantului ajungând în mare parte în resursele de apa de suprafaţa. La aceste cauze se adauga şi activităţile umane, prin practicarea agriculturii intensive şi prin gestionarea defectuoasă a terenurilor agricole. Este foarte important de reţinut ca pe măsura ce creşte nivelul degradării terenului agricol, fertilitatea solului se micşorează în aceeaşi măsura, influentand negativ nivelul recoltelor. Intensitatea eroziunii de suprafaţa (spalarea particulelor de sol prin siroire difuza), este în funcţie de viteza de scurgere, care la rândul ei depinde de mărimea şi lungimea pantei. Pe terenurile agricole situate în panta procesul este accelerat prin efectuarea lucrărilor agricole pe direcţia pantei. 4.2. Tasarea şi distrugerea structurii solului29. Definiţie:Tasarea (compactarea) solului este un proces fizic prin care are loc creşterea exagerata a masei de sol pe unitatea de volum.30. Clasificare:Compactarea solului este clasificata din două punct de vedere: a originii şi a localizarii sau adancimii la care se manifesta.În raport cu originea compactarea sau tasarea solului este naturala (primara) şi antropica (artificiala, secundară).31. Compactarea naturala este datorată factorilor şi proceselor care au condus la formarea solului, fiind specifică unor anumite categorii de soluri, adesea în cazurile respective se formează straturi sau orizonturi de sol foarte compacte, cel mai evident este orizontul Bt al solurilor argiloiluviale.32. Compactarea artificiala, antropica sau secundară este datorată, de regula, greşelilor tehnologice din sistemul agricol: trafic exagerat şi neraţional efectuat pe teren pentru lucrări agricole, hidroameliorative, transport, în special în condiţii inadecvate de umiditate a solului.Compactarea secundară sau antropica este specifică agriculturii intensive, puternic mecanizata, având tendinta de a se accentua odată cu creşterea gradului de mecanizare, adică a masei maşinilor agricole, a presiunii din pneuri şi a intensitatii şi frecvenţei de lucrare a solului, fiind deosebit de importanţa pentru fiecare fermier.33. O importanţa deosebită în favorizarea acestui proces negativ o au unele elemente tehnologice ale sistemului de agricultura şi agrotehnica aplicată.34. În funcţie de adâncimea la care se produce şi se manifesta, se distinge compactarea de suprafaţa şi de adancime, aceasta din urma, în cele mai multe cazuri este de origine primara, fiind localizata la adancime, relativ mare, peste 40 cm, ajungând la 50-60 cm.Introducerea în agricultura a maşinilor grele cu masa mai mare de 10-20 t/axa, a condus la apariţia compactarii secundare pe cele mai fertile dintre soluri. Compactarea secundară de suprafaţa, se produce la adancime mai redusă, fiind corelata cu adâncimea de lucrare a maşinilor agricole.Cauze ale compactarii35. În ferma, compactarea antropica este favorizata de următoarele cauze:* folosirea rotatiilor de scurta durata: monocultura şi rotatia de doi ani grâu-porumb;* absenta culturilor amelioratoare, cum sunt: leguminoasele perene (trifoi şi lucerna), ierburi perene (Lolium Multiflorim), etc.;* bilanţul negativ al humusului şi altor elemente nutritive din sol, ca urmare a fertilizarii reduse, a absentei fertilizarii organice;* efectuarea lucrărilor solului în condiţii improprii de umiditate;* intensitatea, frecventa, lucrarea anuală la aceeaşi adancime;* aplicarea necorespunzătoare a udarilor. Intensitatea compactarii secundare sau antropice depinde de susceptibilitatea sau vulnerabilitatea solului de a se compacta, care este determinata de: compozitia granulometrica neechilibrata, de structura nestabila, de conţinutul redus de humus. Starea de compactitate a solului, ca şi cerinţa de afanare, poate fi determinata pe baza cunoaşterii gradului de tasare al solului, care permite şi stabilirea cerinței faţă de afanare.Efecte ale compactarii36. Tasarea sau compactarea solului, indiferent de origine, are o multitudine de efecte negative, atât asupra solului, altor resurse de mediu, cat şi a productivitatii fermei.Printre care cele mai importante şi cunoscute efecte negative sunt următoarele:- scăderea permeabilitatii solului la apa şi aer, şi creşterea riscului de exces de apa;- reducerea capacităţii de reţinere a apei, şi a conţinutului de apa accesibila;- inrautatirea regimului aerohidric;- creşterea rezistentei la penetrare şi inhibarea dezvoltării sistemului radicular;- creşterea rezistentei la arat şi în consecinţa creşterea consumurilor;- degradarea agregatelor structurale ale solului: a formei, mărimii şi stabilitatii lor;- calitate necorespunzătoare a araturilor şi a pregătirii patului germinativ. Fertilitatea şi capacitatea de producţie a solului, ca urmare a efectelor negative, scad considerabil, uneori până la 50% comparativ cu solurile necompactate. 37. Prevenirea compactarii antropice a solului se realizează de fermier prin adaptarea sistemului de agricultura, a agrotehnicii şi a lucrărilor mecanice astfel încât să fie reduse la minim efectele şi procesele negative.Fermierul, pentru reducerea şi chiar eliminarea cauzelor compactarii secundare, trebuie să respecte şi să aplice următoarele măsuri:* efectuarea lucrărilor solului la starea de umiditate optima;* eliminarea traficului în condiţii necorespunzătoare de umiditate;* folosirea unei sisteme de maşini care să permită limitarea presiunii exercitate pe sol, prin: utilizarea pneurilor cu presiune scăzută, a senilelor, a rotilor duble, creşterea vitezei de lucru, reducerea presiunii de pneuri;* rotatii de lungă durata care să includă şi plante amelioratoare;* măsuri de creştere a bilanţului humusului din sol prin fertilizare corespunzătoare, în special prin aplicare de îngrăşăminte organice;* evitare a pasunatului excesiv.38. În raport cu starea de compactitate a solului, se pun doua probleme principale:* pe solurile necompactate se impun măsurile, prezentate mai sus, tocmai în scopul prevenirii apariţiei compactarii secundare,* în timp ce pe solurile deja compactate, indiferent de cauze, se impune reducerea compactarii excesive.39. Reducerea compactarii excesive se poate realiza pe cale mecanică, prin lucrări efectuate la adâncimea stratului compactat: scormonire, subsolaj pentru adâncimea de 30-40 cm, şi scarificare (afanare adanca) la adancimi mai mari, care pot ajunge chiar la 60-70 cm pe solurile compactate în adancime.Trebuie sa retinem faptul ca astfel de metode mecanice de refacere a solurilor compactate au doar caracter temporar, fiind un remediu de scurta durata, întrucât solurile astfel afanate se vor recompacta destul de rapid, făcând necesară revenirea periodică cu astfel de lucrări, şi ridicarea substantiala a costurilor. De aceea, cele mai bune şi eficiente rămân măsurile preventive. Definiţie: Structura solului este o caracteristica intrinseca, distinctă, specifică solului, extrem de complexa, de care depinde fertilitatea solului. 40. Structura solului poate fi definită din punct de vedere pedologic şi agronomic:* pedologic prin modul de asociere a particulelor elementare în elemente (agregate) structurale, care au forma, mărime şi grad de dezvoltare diferite;* agronomic prin ansamblul însuşirilor fizice ce caracterizează capacitatea de reţinere şi cedare a apei, pătrunderea şi miscarea apei în profilul de sol, starea de aşezare a solului, stabilitatea hidrica şi mecanică a agregatelor structurale ale solului, şi de regimurile fizice aferente (hidric, de aeratie, termic). Formarea structurii solului include un ansamblu de procese fizice, chimice şi biologice de o deosebită complexitate, rol activ avându-l argila, materia organică, hidroxizii de fier şi de aluminiu şi carbonatul de calciu. 41. Cauzele degradării structurii solului sunt grupate în două categorii majore: modificarea chimismului şi acţiunile mecanice.Aceste două categorii de cauze constau în următoarele:* modificarea chimismului solului prin scăderea conţinutului de humus şi, în unele situaţii, prin alcalizare sau acidifiere, ca urmare a fertilizarii neechilibrate sau a irigarii cu apa necorespunzătoare;* acţiunile mecanice directe ale lucrării excesive, ale lucrării la o stare de umiditate necorespunzătoare a solului, impactul direct cu picaturile de ploaie din precipitatii şi apa de irigatie, pasunatul excesiv. Destructurarea reprezintă reducerea sau pierderea stabilitatii agregatelor structurale de sol la acţiunea apei şi a maşinilor agricole, fiind unul dintre cele mai importante procese fizice ale degradării solului. La rândul sau, destructurarea este în fapt cauza care generează numeroase alte procese negative sau a intensificării celor existente. Astfel, deteriorarea calităţii agregatelor structurale, adică: a formei, a porozitatii lor, a stabilitatii hidrice, în special pe solurile cu folosinţă arabila, este de cea mai mare importanţa deoarece, influenţează crucial caracteristicile hidrologice, permeabilitatea solului pentru apa şi aer, stabilitatea şi configuraţia spaţiului macroporos. Dintre procesele negative generate deosebit de importante sunt: crustificarea, baltirea apei la suprafaţa, prafuirea şi colmatarea spaţiului poros, eroziunea, compactarea, etc. 42. Pentru prevenirea degradării structurii solului fermierul trebuie să aplice şi să respecte o multitudine de reguli şi măsuri.Regulile şi măsurile pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:- efectuarea lucrărilor solului şi a traficului pe teren în condiţii de limitare la strictul necesar a numărului de lucrări şi a masei utilajului şi numai la umiditate corespunzătoare a solului;- utilizarea plugurilor specializate: pluguri cu latime de lucru variabila, pluguri oscilante, pluguri cu brazda în trepte;- utilizarea semanatorilor specializate, pentru însămânţare şi aplicare a ingrasamintelor direct în miriste;- repararea drumurilor de acces de suprafaţa cultivată;- reducerea combaterii mecanice a buruienilor, pe cat este posibil;- menţinerea în limite optime a reacţiei solului şi a compoziţiei cationilor schimbabili;- folosirea la irigatie de apa convenţional curata, de calitate;- structura de culturi variata, cu rotatii de lungă durata, în care să fie incluse şi plante amelioratoare;- favorizarea activităţii mezofaunei (ramelor);- evitarea irigatiei prin aspersiune cu aspersoare gigant, cu intensitate excesiva şi înlocuirea acesteia cu irigatia localizata;- mărirea suprafeţei de contact a rotii cu solul prin utilizarea pneurilor cu presiune mica, utilizarea pneurilor cu latime mare şi a rotilor duble.43. Degradarea chimica a structurii solului, provocată prin utilizarea gresita de ingrasamintelor, amendamentelor, poate fi eliminata prin respectarea planurilor de fertilizare, amendare în acord cu specificul solului şi cerinţele plantelor cultivate.44. În prevenirea degradării solului prin diferite procese fizice şi chimice o importanţa deosebită o are modul în care se efectuează lucrările de aratura.De aceea, fermierul, la executarea araturii trebuie să respecte următoarele reguli:* aratura va fi uniforma pe adancime, fără a se cunoaşte trecerea de la o brazda la alta, realizandu-se când solul este la starea de umiditate optima, astfel ca brazda, indiferent de textura solului, să se reverse în urma plugului;* direcţia araturii va alterna în fiecare an;* araturile normale se efectuează vara/toamna pentru însămânţări de toamna/primavara;* araturile adânci se efectuează toamna pe solurile grele;* aplicarea lucrărilor de subsolaj, specifice solurilor afectate de compactare secundară, unor soluri acide, sau unde stratul arabil este subtire şi este nevoie de adâncirea lui, fără întoarcerea brazdei;* desfundarea să se efectueze la înfiinţarea plantaţiilor viticole şi pomicole.45. La efectuarea araturii fermierii mai trebuie să ia în considerare şi alte măsuri, pe care trebuie să le respecte în scopul protecţiei solului, şi altor resurse de mediu împotriva degradării.Aceste măsuri practice se referă la:* după recoltare, dacă sunt prezente ploi puternice, furtuni, nu se efectuează aratul.Chiar dacă se mai întârzie aceasta lucrare, solul trebuie menţinut acoperit cu mulci vegetal, fie cu paie sau resturi vegetale, fie prin menţinerea culturilor ascunse, acolo unde s-a utilizat aceasta tehnica;* pentru reducerea intensitatii mineralizarii este recomandat să se adopte tehnologia semanatului direct în miriste. De asemenea, se vor evita pe cat posibil araturile adânci, vitezele mărite de lucru şi afanarea exagerata a solului prin scarificare;* pe terenurile în panta, araturile trebuie să urmărească strict curbele de nivel, iar atunci când nu este posibil, cu o uşoară inclinare şi pe distanţe scurte;* araturile vor urmări configuraţia terenului şi se va tine seama ca acestea să fie paralele cu şanţurile şi canalele existente, mentinandu-se o bandă nearata în apropierea acestora;* cu toate ca araturile de vara au rol important în sporirea producţiei, în zonele cu precipitatii abundente (peste 650 mm anual) şi bine distribuite, ca şi pe suprafeţele irigate, este bine ca în terenul proaspăt arat să se insamanteze o cultura acoperitoare sau cu rol de ingrasamant verde, care în toamna, fie ca se va recolta, fie se va marunti şi incorpora în sol; aceasta cultura va prelua nitratii din sol transferandu-i în biomasa vegetala uşor mineralizabila, în care azotul prezent va fi ferit de levigare, iar în primavara, când temperatura solului va atinge 10°C, prin demineralizare treptata, va fi uşor asimilabil de către plantele cultivate.4.3. Eroziunea Eroziunea solului consta în pierderea particulelor de sol prin acţiunea apei şi vantului. Riscul erozional trebuie minimalizat printr-un management adecvat. Adâncimea de înrădăcinare şi cantitatea de apa accesibila pentru plante se reduce. Aceste procese sunt şi mai intense pe solurile subtiri unde roca este mai aproape de suprafaţa. Intensificarea eroziunii conduce la pierderea treptata a stratului superficial de sol, a particulelor fine de sol bogate în nutrienti şi la reducerea fertilitatii solului. Eroziunea contribuie la creşterea riscului faţă de inundaţii prin intensificarea scurgerilor, blocarea drenurilor şi canalelor de drenaj. 46. Protecţia solului împotriva eroziunii se poate realiza prin culturi agricole şi prin tehnologii agriculturale specifice.Tehnologiile impun cunoaşterea de fermier a următoarelor aspecte:plantele cultivatePlantele cultivate în funcţie de rolul pe care-l au în protecţia solului sunt clasificate în următoarele categorii:* foarte bune protectoare - graminee (specii de Lolium şi Dactylis) şi leguminoase perene (lucerna, trifoi, ghizdei);* bune protectoare - cereale paioase (grâu, orz, ovaz, mei, iarba de Sudan etc.);* mediu protectoare - leguminoase anuale (mazare, mazariche, soia, lupin, fasole);* slab protectoare - culturi prasitoare (porumb, floarea soarelui, cartofi, sfecla de zahăr, dovlecei, viţă de vie etc.);sistemele de culturi în funcţie de pantaPe terenurile cu pante de peste 10% se aplică sistemul de culturi în fasii cu benzi inierbate, a căror latime variaza în funcţie de panta:

1. a)panta de 5% - 10% - lăţimea fasiei de 60-150 m; ...
2. b)panta de 10% - 15% - lăţimea fasiei de 30-60 m; ...
3. c)panta de 15% - 20% - lăţimea fasiei de 20-30 m; ...
4. d)panta de peste 25% - lăţimea fasiei de 20 m. ... Pe terenurile situate în panta, atunci când nu este posibila inierbarea permanenta, se poate practica cultura în fasii alternate de plante bune şi foarte bune protectoare cu benzi inierbate, pe lungimea curbelor de nivel. Terenul va fi protejat prin valuri de pământ, agroterase, banchete netede sau garduri de nuiele.* a lucrărilor speciale de protecţie pe terenuri cu panta mareÎn zone secetoase, cu pante de peste 15%, lungi şi uniforme şi cu soluri având textura medie se realizează valuri de pământ la diferite distanţe, iar pe pante de peste 20% se construiesc agroterase.* a aportului de îngrăşăminte organice şi resturi vegetalePentru ameliorarea solului şi refacerea stratului de humus, se va aduce un aport de îngrăşăminte organice, resturi vegetale, îngrăşăminte verzi. Şi în acest caz, practicarea culturilor ascunse este foarte utila.* a evitării unor lucrări superficiale agresivePe solurile supuse eroziunii şi pe cele vulnerabile se va evita dezmiristirea cu grape cu discuri şi cu maşini de frezat solul.* a practicării sistemelor speciale de protecţieTerenurile agricole supuse eroziunii eoliene vor fi protejate de perdele forestiere şi garduri vii, în scopul limitării transportului particulelor de sol şi a depunerii acestora ca sedimente în ape.* a interzicerii taierilor şi defrisarilorO practica extrem de dăunătoare o constituie taierea pădurilor şi defrisarile precum şi ararea pasunilor permanente şi a fanetelor. Inevitabil, aceste terenuri vor pierde azotul din sol şi se vor degrada rapid.47. Fermierul, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului pe terenurile arabile înclinate trebuie să respecte cu stricteţe o serie de măsuri.Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le respecte fiecare fermier se referă la:* executarea lucrărilor şi semanatul culturilor prasitoare pe curbele de nivel;* folosirea gunoiului de grajd bine fermentat şi a ingrasamintelor verzi;* practicarea pe curbele de nivel de culturi în fasii cu lăţimi în funcţie de panta;* practicarea culturilor în fasii, intercalate cu benzi permanent inierbate, orientate pe curbele de nivel sau cu o abatere de 3-5%;* practicare de asolamente speciale cu plante protectoare;* înfiinţarea plantaţiilor antierozionale sub forma de perdele de 10-15 m latime, orientate pe curbele de nivel, la pante de 20-25%;* efectuarea lucrărilor adecvate de îmbunătăţiri funciare.48. În plantaţiile viticole, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri.Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:* orientarea randurilor de viţă de vie pe curbele de nivel şi executarea lucrărilor agrotehnice de întreţinere în acelaşi sens;* executarea de biloane pentru reţinerea apei pe versantii cu panta lina şi uniforma;* executarea de biloane înclinate pentru dispersarea şi evacuarea apei;* realizarea benzilor inierbate pe versantii cu pante uniforme;* realizarea de canale de coasta de nivel sau înclinate, cu debusee naturale sau artificiale de evacuare a apelor, în funcţie de panta şi tipul solului;* înfiinţarea unor benzi de arbuşti fructiferi pe panta din amonte a drumurilor orientate pe curbele de nivel;* realizarea, prin desfundare a terenului, pe pante de peste 25%, a teraselor cu platforma orizontala, consolidate prin inierbare sau cu brazde de iarba;* realizarea de terase cu platforma orizontala sau inclinata, cu taluze consolidate în ziduri din piatra.49. În plantaţiile pomicole, în scopul prevenirii şi combaterii eroziunii solului, fermierul trebuie să pună în aplicare mai multe măsuri.Cele mai importante măsuri pe care trebuie să le aplice fermierul se referă la:* orientarea randurilor de pomi pe curbele de nivel şi executarea araturilor pe aceasta direcţie;* în plantaţii ţinere, în zonele umede şi acolo unde exista soluri mai fertile, se vor intercala între randurile de pomi culturi de plante bune şi foarte bune protectoare;* realizarea de benzi inierbate pe versantii cu pante uniforme, la distanţe diferite, în funcţie de panta;* inierbarea întregii suprafeţe, cu realizarea lucrărilor solului doar în jurul pomilor;* realizarea canalelor de coasta pentru evacuarea apelor, de la pante de peste 10%, în regiunile umede;* executarea manual sau mecanic de terase continue cu platforma orizontala;* în cazul terenurilor framantate cu soluri grele şi pante de peste 15%, precum şi cele uşoare sau mijlocii şi înclinate, se vor realiza terase individuale orizontale.4.4. Solurile fermei Solul este bunul cel mai de preţ al fermierului. Cunoaşterea solului din cadrul fermei, alături de aplicarea bunelor practici de pregătire şi cultivare a terenurilor agricole, conduce, atât la creşterea cantitativă şi calitativă a producţiei agricole, cat şi la reducerea riscurilor degradării solului prin diferite procese. 50. Oricare tip de sol este vulnerabil la degradare, mai ales atunci când este luat în cultura. Lipsa unei planificari a activităţilor sau lucrările excesive pot conduce la degradare prin destructurare, crustificare, compactare a solului.Aceste procese împiedica rasarirea rapida şi uniforma a plantelor, prin degradarea spaţiului poros, a condiţiilor de aeratie şi aprovizionare cu apa, limitează dezvoltarea masei radiculare, şi în consecinţa a plantelor cultivate. Apoi, compactarea solurilor favorizează procesele de scurgere de suprafaţa, prin reducerea permeabilitatii solului la apa, a infiltrarii apei în sol. Intensificarea scurgerilor de suprafaţa provoacă eroziunea solului, poluarea cursurilor de apa, reducerea biomasei. Riscul spalarii de suprafaţa şi a eroziunii solului este amplificat în cazul solurilor sarace în materie organică, în absenta culturilor protectoare, şi pe terenuri cu pante lungi, abrupte.51. De aceea, ameliorarea şi conservarea stării structurale a solului aduc o serie de beneficii directe şi indirecte în folosul fermierului, în protecţia resurselor de mediu, cum sunt:* lucrări mai uşoare ale solului;* favorizarea rasaririi şi inradacinarii plantelor prin îmbunătăţirea regimului aerohidric, şi a capacităţii de reţinere a apei;* reducerea riscurilor de eroziune a solului şi a scurgerilor de suprafaţa;* reducerea baltirii apei la suprafaţa;* creşterea producţiei, a calităţii şi productivitatii culturilor agricole.52. Pentru realizarea acestor beneficii fermierul trebuie:* sa cunoască bine solul din cadrul fermei, şi mai ales factorii limitativi ai acestuia;* sa evite pierderea structurii solului printr-o reală şi optima planificare a: lucrărilor solului, a infiintarii culturilor şi întreţinerea acestora, modului de recoltare;* să aplice numai acele practici care evita perpetuarea problemelor şi care duc la eliminarea acestora;* sa inspecteze cu regularitate terenurile agricole, să se monitorizeze prin indicatori specifici starea actuala a solurilor.4.4.1. Identificarea şi cunoaşterea tipurilor de sol: cartarea pedologica53. Pentru o ferma performanta cartarea pedologica este absolut necesară. Dacă un astfel de studiu nu se poate efectua, atunci, cel puţin, trebuie apelat la instituţii de specialitate, pentru a folosi posibilele materiale informative existente. Azi nu se mai poate practica nicio forma de agricultura performanta (conventionala, conservativa, organică, ecologica, de precizie) fără cunoaşterea resurselor edafice. Mai mult decât atât, trebuie cunoscuţi factorii limitativi care impun alegerea şi practicarea anumitor tehnologii de cultivare a plantelor, a plantaţiilor viti-pomicole. 54. Pentru a obţine cele mai bune performanţe de la un sol este necesar şi important să fie cunoscute şi înţelese, cel puţin caracteristicile fundamentale ale acestuia, care determina alegerea sistemului sau a componentei tehnologice corespunzătoare. Unele dintre proprietăţile solului, cum sunt: grosimea activa a profilului de sol, volumul edafic util şi textura pot fi variabile în cuprinsul fermei şi în profilele pedologice. În acelaşi timp, aceste caracteristici au un grad ridicat de stabilitate, fiind extrem de dificil de modificat, astfel ca sunt considerate ca factori limitativi sau restrictivi ai producţiei agricole, şi toate tehnologiile trebuie să li se adapteze. Alte proprietăţi, cum sunt: stabilitatea hidrica a agregatelor structurale de sol, reactia, starea de aşezare, conţinutul în macronutrienti, etc., au caracter dinamic înregistrând modificări însemnate prin aplicarea sistemelor tehnologice de cultivare a solului, dar în acelaşi timp pot fi şi mai uşor dirijati, modificati, ameliorati.55. Minimum de proprietăţi ale solului pe care trebuie se le cunoască fermierul se referă la:* textura sau compozitia granulometrica a solului;Aceasta reprezintă distribuţia procentuală a particulelor minerale: de nisip, praf şi argila. Fermierul, de ex., trebuie să ştie ca solurile nisipoase sunt mult mai predispuse la compactare şi eroziune decât cele argiloase sau lutoase, pe când solurile argiloase sunt mai vulnerabile la excesul de apa.* starea de aşezare sau de compactitate, adică aşezarea mai laxa sau mai compacta a particulelor primare, a micro şi macro formatiunilor structurale în masa solului;Fermierul trebuie să cunoască starea de compactitate a solurilor răspândite în ferma întrucât aceasta îi permite să aplice măsurile mecanice necesare pentru ameliorarea rapida.* capacitatea de friabilitate sau de maruntire a solului;Aceasta caracteristica arata măsura în care solul, prin acţiunea maşinilor agricole se sfarama, se desface în formaţiuni structurale din ce în ce mai mici; cu cat un sol este mai friabil cu atât se lucrează mai uşor.* sistemul radicular al plantelor;Masa radiculara poate indica dacă un sol are, în ansamblul sau, caracteristici favorabile: astfel dacă acesta penetreaza în profunzime şi se ramifica bine, atunci solul este de calitate; dacă se dezvolta incet şi pe orizontala, atunci predomina anumiti factori sau procese limitative, de ex., compactarea secundară de suprafaţa.* conţinutul de materie organică din sol;Materia organică din sol influenţează productivitatea, structura solului şi capacitatea acestuia de reţinere a apei, etc., culoarea solului în stratul superficial poate fi un indicator aproximativ, dar sunt necesare determinări de laborator pentru aprecierea precisa.* culoarea solului;Culoarea solului constituie un indicator pentru capacitatea naturala de drenaj şi aerare a solului. Un profil cenusiu, galben şi pestrit indica faptul ca solul este favorabil fenomenului de baltire şi este lipsit de oxigen, pe când un sol brun este drenat liber.* flora şi fauna din sol.Flora şi fauna din sol reprezintă un indicator biologic deosebit de important. De ex. prezenta ramelor, care contribuie la formarea unor agregate structurale zoogene specifice (coprolite), imbunatatind prin activitatea lor mecanică de deplasare, ingerare şi eliminare a solului, procesele de aeratie şi infiltrare a apei, reprezintă un indicator practic al unui sol care oferă un mediu prielnic de creştere şi dezvoltare a vegetatiei.56. Starea solului la un moment dat se poate constata şi evalua, într-o primă faza, prin respectarea unor reguli, relativ uşor de urmat de către fermier şi efectuarea unor observaţii şi determinări foarte simple.Astfel fermierul trebuie să întreprindă acţiunile următoare:* verificarea periodică a solului în diferite puncte stationare ale fermei;* identificarea degradării solului şi a capacităţii de drenaj a acestuia se va putea realiza într-un profil de sol; se va verifica dacă solul se desface în formaţiuni structurale de diferite forme şi marimi, se va determina starea de înrădăcinare a culturii şi respectiv culoarea solului;* va verifica starea de compactitate pe adâncimea profilului de sol cu ajutorul unui cutit. Exista asa numitele, penetrometre de buzunar, instrumente deosebit de simple, ce pot oferi o informaţie suficient de exactă, prin simpla introducere a lor în pereţii profilului de sol, la diferite adancimi. Într-un sol compact, se simte duritatea acestuia, pe când într-un sol friabil, bine structurat cutitul pătrunde cu usurinta, penetrometrul oferă şi posibilitatea aprecierii gradului de compactitate;* va aprecia principalele clase texturale ale solului, cu oarecare precizie, aceasta operaţie, se poate efectua direct pe teren, prin examinarea atenta a solului. Metoda cuprinde examinarea organoleptica a solului cu ochiul liber sau cu lupa şi prin pipait a solului uscat şi a celui umezit până la consistenta plastica. Operatia principală consta în modelarea solului, framantarea în palma şi între degete a solului umezit. Se incearca succesiv să se formeze mici sfere, printr-o mişcare circulara în palma, suluri prin mişcare în sus şi în jos, între palme, inele prin rularea peste deget a sulurilor, sau panglici prin presarea şi netezirea între degetul mare şi arătător a sulului. De ex., la cele doua extremitati sunt situate solurile nisipoase care sunt aspre, nu au plasticitate, nu se modeleaza, şi respectiv solurile argiloase care sunt alunecoase, foarte plastice, se modeleaza cu usurinta şi formează bile sau sfere, suluri, inele şi panglici lucioase; solurile cu textura mijlocie ocupa o poziţie intermediara între aceste doua extreme.* va inregistra adâncimea la care se descoperă stratul compactat şi se va măsura grosimea acestuia;* va identifica dacă sunt prezente ramele, fiind un foarte bun indicator al stării de sănătate, de fertilitate a solului; cu cat acestea sunt în cantitate mai mare cu atât solul prezintă, în ansamblu, o stare structurală şi aprovizionare cu materie organică mai buna;* va observa cu atenţie suprafaţa solului pentru a identifica posibile neuniformitati;* se verifica dacă culturile sunt bine inradacinate.4.4.2. Prevenirea degradării structurii solului57. Anumite lucrări agricole desfăşurate pe un sol nepotrivit pot conduce la destructurare, aducând daune mediului înconjurător, necesitand cheltuieli sporite pentru ameliorare, pentru refacere.58. Degradarea structurii solului se produce datorită compactarii, lucrărilor în exces şi a saraturarii. Aceasta poate determina scăderea productivitatii şi creşterea riscului de producere a eroziunii solului.59. Modul de lucru şi desfăşurarea la momentul optim a lucrărilor agricole ale solului sunt hotărâtoare pentru conservarea stării structurale a oricărui sol cultivat.60. Sunt necesare câteva elemente esenţiale, ca: abilitate, rabdare dar şi utilaje agricole corespunzătoare pentru:* a asigura conservarea friabilitatii solului (capacitatea de a se desface în formaţiuni structurale de diferite marimi) şi usurinta de fi lucrat;* a asigura apa, aerul, nutrientii necesari şi o activitate biologica optima, toate în sprijinul dezvoltării armonioase a vegetatiei;* prevenirea şi evitarea pierderilor de sol, de seminţe, de îngrăşăminte şi de pesticide;* evitarea lucrărilor repetate şi în exces;* reducerea chiar eliminarea scurgerilor de suprafaţa, a eroziunii care pot provoca inundarea căilor de acces, a proprietăţilor invecinate, dar şi poluarea şi colmatarea apelor de suprafaţa.61. În scopul prevenirii şi evitării degradării solului este necesar să se respecte, cel puţin, câteva reguli deosebit de importante, care se referă la:* evitarea efectuării lucrărilor agricole pe solurile prea umede chiar dacă acestea sunt bine structurate;* evitarea traficului pe terenurile umede;* evitarea formării santurilor, urme adânci produse de rotile maşinilor agricole, prin reducerea trecerilor repetate;* practicarea lucrărilor conservative în acord cu indicatorii de pretabilitate a solului şi terenului. "Lucrarea conservativa" a solului este o expresie generica, care se referă la o multitudine de metode de lucrare, de la semanat direct, până la afanarea şi mobilizarea întregului profil de sol, excluzând întoarcerea brazdei şi arderea miristii, permitand menţinerea resturilor vegetale pe suprafaţa solului sau aproape de suprafaţa solului şi/sau păstrarea afanata şi granuloasa a suprafeţei solului, în scopul reducerii eroziunii şi a îmbunătăţirii relaţiilor solului cu apa. * cultivarea ierburilor perene frecvent în cadrul rotatiei culturilor;* realizarea unui pat germinativ mai grosier pentru a reduce scurgerile de suprafaţa; * lucrările solului, ca şi operaţiile de recoltare şi transport, sa nu fie efectuate pe soiurile umede decât în acord cu specificul de lucrabilitate şi traficabilitate al tipului de sol; intrarea pe solul umed este exclusa; * aplicarea ingrasamintelor organice şi folosirea plantelor amelioratoare în asolamente de lungă durata trebuie să devină componente obligatorii ale sistemului tehnologic agricol; * este interzisă circulaţia maşinilor agricole pe solurile afanate, care lasă urme adânci ce favorizează procesele erozionale de suprafaţa; în acest caz se vor utiliza utilaje agricole cu anvelope speciale de mare balonaj, iar numărul de treceri se vor reduce la minimum; * nu este recomandată pregătirea prin numeroase lucrări superficiale a patului germinativ, deoarece determina pulverizarea agregatelor structurale de sol. 62. Păstrarea covorului vegetal care protejeaza solul împotriva eroziunii pe terenurile arabile, pe terenurile recent defrisate.63. Culturile agricole în primele faze de vegetaţie pot fi afectate de pierderea solului din jurul radacinilor (prin procesul de spalare) sau prin ruperea şi detasarea lor în atmosfera odată cu particulele de praf datorită eroziunii eoliene.În astfel de condiţii culturile agricole trebuie reinsamantate, ceea ce înseamnă costuri suplimentare şi risc crescut de pierdere sau reducere severă a recoltei următoare. Pot fi necesare lucrări suplimentare pentru uniformizarea suprafeţei solului. De asemenea, curăţirea canalelor, drenurilor de sedimente devine costisitoare;64. Apele de suprafaţa pot fi contaminate de către sedimente, nutrienti, pesticide care se găsesc în solul erodat.65. Lacurile de agrement dar şi cele destinate creşterii peştelui pot fi sever degradate prin depuneri de sedimente.Cazuri evidente au loc în imediata vecinătate a diferitelor lacuri de acumulare dar procese semnificative se pot produce şi în zonele de deal unde vegetatia este afectată prin pasunat excesiv, ori chiar în zonele cu lacuri, eleşteie piscicole sau recreative. Eroziunea poate cauza probleme negative deosebite zonelor invecinate, chiar populatiilor locale; de exemplu prin inundaţii, prin depozitarea sedimentelor pe arterele de circulaţie, ori pe proprietăţile invecinate. 66. Fiecare fermier, deţinător de teren are obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru prevenirea eroziunii, iar dacă s-a produs deja, atunci trebuie întreprinse lucrări pentru a inlatura orice sedimente depozitate.67. Chiar şi simplele scurgeri de suprafaţa - fagasele - pot deveni foarte importante.De asemenea, chiar dacă aceste scurgeri nu sunt cu particule de sol pot deveni dăunătoare, pot polua apa de suprafaţa cu nutrienti şi pesticide aflate în soluţie sau ataşate particulelor foarte fine. Scurgerile de la crescatoriile de animale pot avea efecte similare.4.5. Eroziune prin apa Eroziunea prin apa duce în aceeaşi măsura la pierderea solului de pe terenurile arabile situate pe panta, ca şi de pe terenurile care sunt alternativ sub folosinţă la arabil şi apoi cultivate cu plante perene dacă sunt situate pe pante. Procesele erozionale se produc atunci când cantitatea de apa din precipitatii este mai mare decât cea pe care o poate absorbi solul. Evenimentele climatice care provoacă scurgeri nu sunt atât de rare pe cat se crede. Exista un risc semnificativ al proceselor erozionale de suprafaţa - ogase şi rigole - care se produc pe terenurile susceptibile atunci când cad peste 15 mm precipitatii/zi sau peste 4 mm/ora. Eroziunea moderata se produce pe solurile nisipoase, uşor lutoase atunci când cad ploi puternice, pe terenuri în panta, cu infiltratie redusă. 68. Eroziunea poate fi sub forma unor simple scurgeri ce conţin particule fine de sol sau poate deveni mult mai serioasă prin formarea ogaselor şi rigolelor. În ţara noastră procesul erozional s-a intensificat, cu precădere, din pacate în ultimii ani ca urmare, atât a exploatării nerationale a fondului forestier dar şi a fondului funciar şi a aplicării unui sistem tehnologic total necorespunzător în special pe terenurile aparţinând gospodariilor mici şi mijlocii. Eroziunea prin apa s-a intensificat mai ales datorită cultivarii prasitoarelor, urmelor ce rămân pe sol în urma efectuării diferitelor operaţii din amonte în aval şi invers, pregătirii unui pat germinativ fin şi indepartarii gardurilor vii şi altor bariere de protecţie, înainte de efectuarea tuturor lucrărilor agricole, cu deosebire a araturii, ori reinsamantarii pajiştilor care sunt situate pe pante ori în zone de campie de revarsare a râurilor, trebuie avut în vedere posibilitatea producerii eroziunii. 69. Pasunatul, chiar mai puţin intensiv în astfel de zone nu face decât sa stimuleze intensificarea proceselor erozionale.Pasunatul pe diguri de protecţie de pe lângă râuri este daunator; degradarea digurilor este inevitabila şi constituie o sursa importanţa de creştere a cantităţii de sedimente.Eroziunea prin apa poate apare în campurile cultivate în panta(preluată după Codul de Bune Practici Agricole, Protecţia Soluluirealizat în Marea Britanie)70. În zonele de risc pentru prevenirea eroziunii sunt necesare măsuri speciale elaborate şi planificate la nivel local, de ferma, de parcela, punctand zonele de risc ridicat la scurgere.Zonele cu relief neuniform, deluroase, muntoase, abrupte sau cu pante lungi sunt în mod special vulnerabile la procese erozionale, scurgerile acumulandu-se în vai. În zonele cu nivel ridicat de neuniformitate care sunt strabatute de vai inguste scurgerile se acumuleaza în cantităţi apreciabile.71. Controlul apei drenate din zonele cultivate se efectuează prin lucrări specifice de drenaj. Trebuie acordată atenţie specială eliminării sedimentelor care se acumuleaza în canale şi drenuri.Riscul erozional poate fi redus semnificativ printr-un bun management agricol.72. Evitarea lucrărilor sau reducerea numărului lor, lucrarea solului sau intrarea pe soluri umede sunt de cea mai mare importanţa.Pe solurile susceptibile la eroziune, compactarea de suprafaţa reduce abilitatea, capacitatea solului de a absorbi apa, aceasta determinând apariţia baltirii şi intensificarea eroziunii. Aceste procese negative ar trebui corectate înainte de semanat.73. Evitarea pregătirii unui pat germinativ fin care determina apariţia proceselor degradării fizice la suprafaţa: colmatare a spaţiului poros şi crustificarea.Este necesar în aceste condiţii creşterea conţinutului de materie organică pentru prevenirea proceselor degradării fizice de suprafaţa.74. Pentru protecţia solului la suprafaţa, acoperirea cu vegetaţie este cruciala.Acolo unde riscul erozional este ridicat semanatul culturilor de iarna şi reinsamantarea culturilor ierboase este de mare importanţa. Cel puţin 25% din suprafaţa arabila ar trebui acoperită cu astfel de culturi, în astfel de situaţii, prasitoarele trebuie evitate.75. Spaţiile destinate trecerii maşinilor agricole pentru efectuarea tratamentelor chimice, chiar în cazul neprasitoarelor, se deschid numai după rasarirea plantelor.Dacă acest lucru nu este posibil, datorită managementului de cultivare al culturii respective, atunci în spatele rotilor maşinilor agricole se recomanda un sistem de afanare superficiala, care să contribuie la reducerea compactarii zonei respective şi astfel a riscului erozional.76. Semanatul şi cultivarea plantelor, ca şi toate celelalte operaţii agricole pe terenurile care sunt situate în panta, să se efectueze doar pe curbele de nivel.Pentru agricultura mecanizata este de preferat ca la arabil să se utilizeze doar acele terenuri care au panta rezonabila.77. Pentru zonele care au terenuri în panta abrupta sau nivel ridicat de neuniformitate, doar efectuarea lucrărilor pe curbele de nivel nu sunt suficiente.În aceste zone, lucrările agricole efectuate transversal pe curbele de nivel conduc la intensificarea proceselor de scurgere, cu deosebire pe urmele maşinilor agricole. Pe terenurile cu panta mare acest risc este deosebit de mare.78. Culturile prasitoare, cu deosebire radacinoasele şi legumele nu sunt potrivite pentru terenurile situate în panta şi afectate de eroziune.79. Atunci când se foloseşte plugul reversibil şi se efectuează aratura perpendicular pe panta se recomanda ca întoarcerea brazdei să se efectueze spre amonte pentru a reduce eroziunea şi deplasarea (alunecarea) lenta a solului.80. După efectuarea lucrărilor de recoltare, pentru protejarea solului la suprafaţa, este necesar ca resturile vegetale tocate sa rămână pe teren.81. Solul nu va fi păstrat "ca ogor negru sau curat de resturi vegetale". Aceasta măsura este recomandabila pentru toate solurile care sunt în folosinţă la arabil.Pentru aceasta, lucrarea de aratura cu întoarcerea brazdei poate fi înlocuită cu o lucrare superficiala de discuit sau o alta lucrare asemănătoare efectuată de exemplu cu cizelul (cunoscută ca lucrare de conservare a solului). Astfel de practici au avantajul ca, de-a lungul anilor, conduc la creşterea conţinutului de materie organică în stratul superficial.82. Un pat germinativ mai grosier este mai puţin vulnerabil la procesele erozionale decât unul fin.83. După culturile semanate toamna, mai ales pe terenurile vulnerabile faţă de eroziune, şi în condiţii de umiditate ceva mai ridicată, nu este recomandată tavalugirea.84. În anumite condiţii sunt recomandate plante protectoare semanate în cultura ascunsă sau plante cum sunt: secara, mustarul, lupinul semanate toamna timpuriu.Astfel de plante sunt încorporate în sol primavara înainte de semanat printr-o aratura superficiala, şi oferă un foarte bun control pentru eroziunea eoliana şi prin apa pe solurile susceptibile la astfel de procese. Aceasta metoda poate reduce şi spalarea nitratilor.85. În perioada de iarna este de preferat ca solul să fie acoperit cu vegetaţie (sa rămână nelucrat), deci ca miriste, porumbiste, sau acoperit cu mulci vegetal.Porumbistea nu oferă suficienta protecţie împotriva eroziunii şi din acest motiv, nu numai porumbul, dar şi alte prasitoare sunt evitate.86. Terenul pregătit pentru plantarea cartofilor (bilonat), dar în general patul germinativ pregătit pentru cultura legumelor prezintă risc ridicat faţă de eroziune.87. În condiţiile cultivarii legumelor abilitatea solului de a rezista proceselor degradării fizice, mai ales erozionale poate fi îmbunătăţită prin anumite cai.Una dintre cai o reprezintă biloanele realizate perpendicular pe direcţia pantei, şi sapand mici gropite între biloane de-a lungul brazdelor pentru a îmbunătăţi absorbtia apei şi reducerea scurgerilor şi deci de a preveni procesele erozionale, metodele fiind eficiente, mai ales, la culturile irigate.88. Dacă irigarea este necesară, atunci aplicarea apei trebuie astfel realizată încât procesele de scurgere şi erozionale să fie evitate.Este necesar ca apa de irigatie să se aplice în acord cu cerinţele culturilor, sa nu se aplice în exces, sa nu se aplice norme de udare mari, iar dacă este aplicată prin aspersiune, atunci mărimea picaturii este de preferat să fie cat mai redusă.89. Picaturile mari conduc rapid la dezvoltarea proceselor negative la suprafaţa solului cauzand mai ales: innamolirea, colmatarea spaţiului macroporos, crustificarea datorită destructurarii agregatelor structurale.90. Dacă procesele de scurgere încep să apară se va renunţa la irigatie sau se va trece la irigare localizata.91. Scurgerile prin conducte trebuie evitate şi apa trebuie drenata cu mare grija de la echipamentul deconectat.92. Dacă eroziunea prin apa este o problemă foarte severă, atunci este necesar să se aplice în prima urgenta următoarele măsuri:* crearea de benzi permanent inierbate, ca zone tampon pe terenurile situate în panta pentru reducerea scurgerilor şi colmatarea vailor şi apelor de suprafaţa;* modificarea structurii culturilor în rotaţie, introducerea ierburilor perene, păstrarea acoperită cu resturi vegetale a suprafeţei solului;* îmbunătăţirea hidrostabilitatii agregatelor structurale ale solului la suprafaţa prin aplicare de materiale organice (îngrăşăminte organice, namoluri compostate, resturi vegetale, etc.), stabilizatori chimici (PAM, VAMA, POLINILIT) acolo unde este posibil;* construirea de mici digulete, gardulete de-a lungul curbelor de nivel.Micile obstacole în calea apei realizate pe curbele de nivel reducscurgerea (preluată după Codul de Bune Practici Agricole - ProtecţiaSolului realizat de Marea Britanie)93. Benzile tampon sunt permanent inierbate cu ierburi cultivate sau cu vegetaţie naturala. Acestea au un rol deosebit de important în prevenirea proceselor de scurgere şi astfel în pătrunderea şi depunerea sedimentelor în apele de suprafaţa.Totuşi, acestea, adesea nu reprezintă o soluţie de lungă durata pentru reducerea poluarii apelor cu sedimente ori pentru reducerea levigarii nutrientilor şi altor agrochimicale. Acolo unde exista un proces erozional sever, sau scurgeri excesive, acestea pot fi diminuate pe alocuri prin realizarea unor canale preferenţiale de scurgere.94. Benzile tampon sunt cele mai potrivite şi eficiente pentru prevenirea scurgerilor excesive de apa pe terenurile situate în panta dacă intercepteaza aceste canale de scurgere; rezultate sunt obţinute dacă se planteaza benzi tampon cu arbuşti (gard viu).95. Benzile inierbate sunt deosebit de eficiente în miscarea (spalarea) nitratilor şi atunci când panza de apa freatica este situata la mica adancime.Acesta nu este însă un caz frecvent, dar condiţiile de anaerobioza din terenurile saturate (cu exces de apa) pot fi îmbunătăţite prin benzile inierbate care pot contribui la reducerea concentratiei de nitrati prin procese de denitrificare. Acolo unde aceste benzi tampon sunt eficiente, lăţimea lor optima depinde de tipul de sol, climat, topografie şi aceasta ar putea fi cuprinsă între 2 şi 50 m.96. Lăţimea benzilor tampon este variabila de la un loc la altul depinzand de condiţiile locale, în cele mai multe cazuri aceasta latime este de 20 m minimum.În Uniunea Europeană s-a pledat pentru reducerea acesteia, astfel ca o latime de 2 până la 6 m poate fi considerată ca acceptabilă.97. În anumite condiţii specifice, ierburile perene pot fi introduse în rotatiile culturilor arabile, chiar mai mult, se pot introduce benzi permanent inierbate sau împădurite.98. În cazuri speciale trebuie elaborate metodologii specifice, la nivel naţional, pentru zonele ce au nivel ridicat de vulnerabilitate la diferitele procese ale degradării solului.Dintre aceste procese, atenţie specială trebuie acordată de fermier proceselor de: compactare, eroziune, poluare cu nitrati sau alte substanţe toxice, care trebuie să fie sub permanenta supraveghere, acestea devenind pe cat posibil zone cu un nou tip de habitat, incurajandu-se trecerea de la arabil la alte folosinţe.99. Organizarea teritoriului ar trebui să permită ca zonele cu terenurile cele mai vulnerabile să fie protejate prin introducerea culturilor ierboase perene.100. Dacă un proprietar are un teren arabil impozabil, care este afectat de eroziune sau un alt proces grav al degradării solului, atunci exista posibilitatea de a-l trece la alta categorie. De aceea, trebuie consultaţi specialiştii în domeniul respectiv.101. Atunci când se trece la impadurirea sau defrişarea unei zone este obligatoriu să se ia măsuri pentru evitarea procesele erozionale.102. Pentru a preintampina procesele de compactare determinate de către maşinile de semanat (plantat) în special pe pante, pe solurile subtiri, pe solurile turboase, de fapt toate solurile care manifesta sensibilitate faţă de acest proces negativ, se vor păstra resturi vegetale sau alte materiale organice la suprafaţa solului, acolo unde este posibil. Atenţia va fi marita unde exista canale de irigatie, cai de acces, drumuri.103. Creşterea animalelor poate spori riscul erozional, mai ales al eroziunii prin apa, al compactarii de suprafaţa.Trebuie evitate practicile care determina călcarea excesiva a terenului, aceasta conducand la creşterea scurgerii şi eroziunii. Probleme pot aparea datorită următoarelor cauze:* număr prea mare de animale pe unitatea de suprafaţa, în special, în condiţii de umiditate ridicată a terenului;* pasunat intensiv în benzi şi în apropierea spaţiilor de hranire din cursul iernii;* urme intense de animale sau maşini agricole în apropierea cursurilor de apa sau zonelor naturale umede;* pasunat intens în apropierea cursurilor de apa, a malurilor, a digurilor;* acces necontrolat la cursurile de apa determinând erodarea malurilor.104. Pentru a controla accesul animalelor la cursurile de apa poate fi necesară îngrădirea spaţiului respectiv.Inspectoratele de Protecţie a Mediului trebuie să controleze astfel de zone şi să ofere asistenţa tehnica necesară pentru protecţia mediului înconjurător.105. Creşterea suinelor, în regim liber, poate determina procese de compactare, scurgere, eroziune, spalare a nitratilor.Alegerea şi organizarea spaţiilor pentru un astfel de pasunat este necesară pentru minimizarea riscului producerii oricăror procese de degradare. La amplasarea acestor spaţii, trebuie să se ia în considerare panta, tipul de sol, precipitatiile.106. Pentru prevenirea proceselor degradării solului prin compactare şi mai ales, scurgeri, este necesară menţinerea cat mai uniforma a covorului vegetal; atunci când acesta începe să se degradeze animalele trebuie mutate într-o alta parcela.107. Căile de acces ale vehiculelor trebuie astfel organizate încât urmele lor sa nu determine scurgeri.108. Procesele erozionale în zonele înalte (deal, munte) conduc la creşterea cantităţii de sedimente în apele curgătoare şi astfel la compromiterea inmultirii pestilor prin degradarea spaţiilor pentru depunerea icrelor.109. Atunci când pasunatul excesiv poate determina sau provoca degradarea solului trebuie respectate cu stricteţe mai multe măsuri.Aceste măsuri se referă la:* reducerea încărcăturii de animale la suprafaţa, şi astfel a intensitatii de pasunat;* alegerea zonelor de hranire, ce nu vor fi localizate în apropierea cursurilor de apa;* oriunde sunt organizate spaţii de hranire călcarea excesiva a terenului trebuie evitata îndeosebi pentru prevenirea compactarii, eroziunii;* atenţie specială acordată zonelor care sunt deja sub control;* protejarea zonelor predispuse la degradare prin stimularea regenerarii covorului vegetal. Pot fi necesare măsuri de protecţie a solului, chiar prin ingradire, până la refacerea completa a covorului vegetal.4.6. Eroziunea eoliana Eroziunea eoliana în mod normal afectează cu precădere solurile nisipoase, turboase, prafoase mai ales dacă nu sunt acoperite cu vegetaţie. Solurile arabile după semanat până la rasarire şi la realizarea unui covor vegetal încheiat, de regula în sistemele tehnologice convenţionale nu sunt acoperite cu vegetaţie, nu sunt protejate, fiind expuse la acţiunea directa a diferiţilor factori de risc. Dacă solurile sunt predispuse la eroziune şi sunt cultivate, atunci sunt necesare măsuri de control, de protecţie. Pe terenurile cele mai vulnerabile unele culturi agricole, mai ales prasitoarele, vor fi evitate. Procesul erozional eolian poate fi redus prin micşorarea vitezei vantului la suprafaţa solului, marind stabilitatea suprafeţei solului şi imobilizand (fixând) particulele de sol în agregate structurale stabile. Măsuri curente pentru controlul acestui proces negativ sunt descrise în cele ce urmează. 110. Pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, ca şi pentru protecţia culturilor agricole sunt necesare perdele de protecţie, pomi cultivati în randuri sau garduri vii.Perdelele de protecţie conduc la reducerea vitezei vantului cu până la 30-50%; cu cat distanta dintre perdeaua de protecţie şi terenul protejat este mai mica cu atât sunt mai eficiente. Se recomanda, însă, ca aceasta distanta sa nu fie mai mare de 20 de ori înălţimea perdelei de protecţie.111. Eficienta perdelei de protecţie depinde, de asemenea, de direcţia curentilor de aer, a vantului dominant.Informaţii utile privind frecventa, direcţia vanturilor care contribuie la declanşarea şi intensificarea acestui proces negativ pot fi obţinute de la serviciile meteorologice locale şi apoi se poate decide unde se vor amplasa aceste cordoane sau perdele.112. Perdelele de protecţie, de asemenea, au rol pozitiv important în menţinerea şi dezvoltarea unui mediu sanatos pentru animalele sălbatice şi astfel de încurajare a biodiversitatii. Perdelele de protecţie reduc eroziunea eoliana (preluată după Codul deBune Practici Agricole - Protecţia Solului realizat de Marea Britanie)113. Culturile cerealiere de toamna, cum sunt: graul, secara, orzul, sau dintre plantele tehnice mustarul, pot fi folosite ca plante protectoare pentru perioada de iarna.114. Cultivarea de material săditor (pepiniera) intercalat cu plante de primavara contribuie, atât la protecţia solului, cat şi a culturilor de primavara.115. Unele culturi de toamna, numite şi culturi de protecţie, pot fi încorporate primavara în sol printr-o lucrare superficiala sau uneori tratate chimic înainte de semanatul culturii de primavara.Sistemul este benefic în special pentru solurile nisipoase irigate sau pentru acele soluri cu textura prafoasa, sarace în materie organică şi care au un grad ridicat de vulnerabilitate la destructurare, mai ales când sunt intens lucrate pentru pregătirea patului germinativ.116. Procesele erozionale eoliene, acele "furtuni de praf" au consecinţe negative directe nu numai asupra solului, dar şi altor componente ale mediului ambient, afectand vegetatia şi apele de suprafaţa prin depunerea particulelor de praf, şi nu în ultima instanţa viaţa oamenilor şi altor vietuitoare.117. Pe solurile turboase, şi acestea adesea afectate de eroziunea eoliana, semanatul mecanizat al paioaselor în benzi poate constitui o măsura fezabila de protecţie pentru culturile leguminoase care sunt semanate primavara timpuriu.118. Amendarea cu material argilos, ca măsura ameliorativa pentru creşterea conţinutului de argila a solurilor turboase nisipoase, constituie adesea o măsura posibila şi de lungă durata pentru protecţia solului împotriva eroziunii eoliene, deşi este destul de greoaie şi costisitoare.Aceasta tehnica devine practica şi economică dacă materialul necesar pentru amendare este cat mai aproape de zona solurilor ce urmează a fi amendate. Sunt necesare de la 300 la 1000 t/ha de material argilos pentru stabilizarea suprafeţei unor astfel de soluri.Intercalarea materialului săditor cu plantele de primavara contribuiela diminuarea efectului eroziunii eoliene (preluată după Codul de BunePractici Agricole - Protecţia Solului realizat de Marea Britanie)119. Conţinutul de argila al solurilor nisipoase în stratul superior trebuie să ajungă la 8-10% pentru a fi eficient.Materialul argilos se lasă la suprafaţa o perioadă relativ îndelungată pentru a fi expus acţiunii factorilor şi proceselor naturale, mai ales, acţiunii proceselor naturale de inghet-dezghet, umezire-uscare, înainte de a fi pregătit pentru semanat. Dacă după aplicarea materialului argilos solul este imediat prelucrat efectele benefice sunt reduse, practic sunt pierdute, în special dacă este arat adanc.120. O măsura destul de eficienta pentru controlul eroziunii eoliene o constituie aplicarea mulciului vegetal, la suprafaţa patului germinativ imediat după semanat, în cantitate de 5-15 t/ha.Gunoiul de grajd, resturile vegetale de la fabricile de zahăr, namolurile de canalizare compostate sau parţial compostate sunt materiale corespunzătoare, care pot fi utilizate ca mulci. De asemenea, produsele reziduale compostate care provin de la fabricile de celuloza şi hârtie pot fi utilizate ca mulci.121. Atunci când se foloseşte namolul de canalizare, dar şi alte reziduuri, este absolut necesar să fie respectate prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în vigoare şi restricţiile privind protecţia apelor subterane.122. Dacă mulciul aplicat la suprafaţa este deranjat prin aplicarea ulterioară a lucrărilor agricole atunci efectul benefic este redus foarte mult sau chiar pierdut.123. Stabilizatorii sintetici, cum sunt emulsiile comerciale VAMA, PAM, etc., pulverizati pe suprafaţa solurilor nisipoase după semanat, determina un efect pozitiv temporar de protecţie pentru culturile valoroase.În folosirea acestor condiţionatori sau stabilizatori chimici este necesară asistenţa tehnica din partea specialiştilor în domeniu.124. Alegerea cat mai atenta a practicilor agricole constituie o metoda eficienta pentru controlul eroziunii pe solurile nisipoase.Prin utilizarea sistemelor de lucrare conventionala, adică de afanare a solului prin aratura cu întoarcerea brazdei, un control eficient asupra eroziunii de suprafaţa se poate obţine numai dacă în stratul superficial este suficient de multă argila şi praf.125. Odată cu semanatul este recomandată şi tavalugirea, într-o singura trecere, pe direcţia curbelor de nivel şi până la rasarire sa nu se mai aplice nici o alta lucrare.Pentru a avea o suprafaţa suficient de stabilă la tavalugire este necesar ca solul sa corespundă din punct de vedere a stării de umiditate.126. Păstrarea miristii până la semanatul culturii următoare, ca şi practicarea sistemului conservativ, fără lucrare sau semanat direct, mai ales, în cazul culturilor de primavara, contribuie la protecţia solului împotriva eroziunii eoliene.Aceasta tehnica a fost elaborata în SUA încă din anii '60, în special pentru conservarea apei din solurile situate în panta, apoi a fost extinsă şi la îmbunătăţirea şi conservarea stării de calitate a solului. Rezultatele obţinute şi în ţara noastră au confirmat efectele benefice ale unei astfel de tehnologii, care se poate aplica în condiţii specifice.127. Este absolut necesar să se urmărească cu atenţie, mai ales pe terenurile în panta, dacă solul devine prea compact la suprafaţa, conducand la creşterea scurgerilor şi intensificarea eroziunii hidrice.128. Pentru asigurarea creşterii şi dezvoltării normale a unui covor vegetal bine încheiat, acolo unde este cazul, compactarea de suprafaţa va fi ameliorata prin efectuarea lucrărilor de afanare prin subsolaj.4.7. Compactarea solului Redarea însuşirilor normale ale solului compactat presupune dislocarea straturilor compactate şi crearea de spaţii largi între agregatele de sol, care să permită circulaţia apei, schimbul de gaze şi dezvoltarea sistemului radicular al plantelor. 129. Atunci când se stabileşte structura de culturi, trebuie luată în considerare abilitatea sau pretabilitatea terenului la diferite sisteme de lucrare, pentru aplicarea tuturor operaţiilor de camp necesare în funcţie de specificul local fără a determina, sau provoca degradarea solului prin compactare.Până recent, se considera ca din punct de fizic, eroziunea este cel mai grav proces al degradării solului. Azi se recunoaşte, practic, nu numai de către comunitatea ştiinţifică, dar şi de către fermieri, mecanizatori, agrotehnicieni, ca aceasta s-a datorat faptului ca eroziunea este un proces vizibil, petrecandu-se imediat sub ochii nostri în timp ce compactarea nu este un proces vizibil, având loc undeva în adâncimea profilului de sol, şi de aceea, în timp poate deveni mult mai grav.130. Întotdeauna sistemele tehnologice agricole trebuie să acorde atenţie sporită solurilor argiloase şi prafoase.Lucrările realizate în camp pentru culturile de toamna în comparatie cu cele din primavara au întotdeauna efecte mai reduse în provocarea compactarii.131. Lucrărilor specifice culturilor de radacinoase şi legume, atât pentru semanat, întreţinere, recoltat trebuie să li se acorde atenţie deosebită.Trebuie acordată atenţie operaţiilor din perioada de recoltare, care pot provoca degradarea solului, în special pentru radacinoase şi legume. De regula, se recomanda să se ceara consultanţa de la instituţiile abilitate pentru a cunoaşte perioadele optime de lucrabilitate şi traficabilitate a solului.132. Compactarea solului în stratul superior, dar mai ales în straturile adânci, poate afecta sever solurile şi poate fi doar parţial înlăturată, iar costurile sunt semnificative.Compactarea este un factor restrictiv deosebit de important al creşterii şi dezvoltării sistemului radicular, reducand infiltratia apei în sol şi crescand riscul excesului de umiditate la suprafaţa, dar şi pe profilul de sol. Pot creşte procesele de scurgere, care maresc riscul inundaţiilor, cresc astfel şi procesele erozionale şi transferul potenţialilor poluanti (inclusiv nutrienti şi pesticide) în apele de suprafaţa potabile.133. Pătrunderea aerului în sol este restrictionata, astfel ca activitatea biologica şi creşterea radacinilor sunt direct şi indirect afectate.Aceasta reduce fertilitatea solului, dar în special accesibilitatea nutrientilor către plante. De aceea, este extrem de important de a reduce orice forme ale compactarii solului, mai ales acolo unde procesele naturale de refacere nu au intensitate ridicată, sau solurile respective au o capacitate de resilienta redusă.134. Solurile care au condiţii bune de drenaj şi care nu sunt permanent cultivate au stare structurală favorabilă care permite dezvoltarea normală a sistemului radicular, ca şi infiltratia şi drenajul apei.135. Folosirea maşinilor agricole sau a oricăror maşini pe terenuri prea umede conduce la compactarea severă a solului şi la reducerea semnificativă a sistemului radicular. De asemenea, pasunatul, mai ales pe terenurile umede, poate conduce la degradarea structurii solului determinând probleme similare.136. Întotdeauna când sunt utilizate maşinile agricole, pentru orice fel de lucrare, este absolut necesar să se cunoască starea de umiditate (conţinutul de apa din sol).Mai mult decât atât, sistema de maşini agricole, ca şi momentul de "intrare" în teren trebuie să fie în acord cu specificul solului. Echipamentele de mare putere ca şi lucrările numeroase efectuate la suprafaţa pentru pregătirea patului germinativ "fin" provoacă formarea unui strat superficial, fin şi compact (cunoscut sub numele de crusta) mai ales pe solurile prafoase, pe cele degradate la suprafaţa, cu un conţinut redus de materie organică, în special după ploi intense ce au loc imediat după lucrările mecanice. Acesta reduce, chiar stopeaza germinatia seminţelor şi rasarirea plantelor şi stimuleaza procesele de scurgere şi eroziune.137. Maşinile agricole de mare capacitate nu constituie neapărat un risc mai ridicat pentru solurile "nelucrate", dacă acţionează în condiţii optime de umiditate.De asemenea, presiunea redusă din pneuri, rotile duble, ori vehiculele tractate pot fi extrem de utile în prevenirea proceselor degradării fizice a solului.138. Sarcina pe osie este un alt factor deosebit de important, şi de aceea este nevoie de consultanţa de specialitate pentru a fi în acord cu specificul solului, în mod deosebit pentru solurile lutoase, prafoase şi argiloase.Totuşi, atunci când condiţiile sunt improprii, maşinile agricole de mare putere pot provoca compactare de adancime, (sub 25-30 cm chiar până la 40-60
5. cm)fiind foarte dificil de ameliorat şi de asemenea, foarte costisitor.139. În zone cu soiuri lutoase ori prafoase în stratul arat şi argiloase în adancime, talpa plugului şi plasticitatea adesea sunt prezente, mai ales în condiţii de umiditate.Atunci când aceste probleme sunt identificate corect, de obicei pot fi corectate, pentru o perioadă de timp, prin lucrări de subsolaj.140. Atenţie deosebită trebuie acordată compactarii secundare provocată de efectuarea lucrărilor soiului, an de an, la aceeaşi adancime, sau de către trecerile repetate efectuate pe aceleaşi urme, ori de cele efectuate în timpul operaţiilor de recoltare.În ţara noastră însă, atenţie sporită trebuie acordată compactarii primare, care afectează, în special, solurile argiloiluviale în adancime şi care sunt extrem de dificil de drenat, în aceste condiţii sunt necesare lucrări de drenaj şi apoi de afanare adanca.141. În oricare ferma, înainte de a fi cultivate, trebuie evaluate solurile predispuse la compactare pentru a se stabili măsurile corective necesare.De asemenea, dacă se constată că starea structurală a solurilor intens cultivate este sever degradata, şi aceasta este corelata şi cu un conţinut redus de materie organică, este necesar, o perioadă de cativa ani, să se cultive plante perene graminee şi leguminoase, în diferite amestecuri, aceasta soluţie conducand la regenerarea formatiunilor structurale şi îmbunătăţirea ansamblului de caracteristici fizice, chimice şi biologice.Subsolajul amelioreaza straturile de sol compacte 142. Uneori, este posibil ca degradarea solului, să aibă loc chiar în cursul procesului de ameliorare prin lucrări mecanice.Aceasta se produce dacă în timpul efectuării diferitelor lucrări de afanare adanca nu s-a luat în considerare starea de lucrabilitate care este determinata de conţinutul momentan de apa şi capacitatea de reţinere şi cedare pentru apa, subsolul devenind şi mai puternic afectat de compactare. Un astfel de strat puternic compactat, de obicei situat şi la o adancime de peste 40-50 cm, practic este foarte greu de ameliorat dacă nu chiar imposibil. Oricând se doreşte ameliorarea solului afectat de compactare prin aplicarea lucrărilor de afanare adanca trebuie să se ţină cont de condiţia iniţială a solului şi numai după aceea se va trece la realizarea ei.143. Afanarea adanca poate face soiul şi mai vulnerabil la compactare în raport cu lucrările care se vor efectua în viitor, existând în acest sens un cerc vicios din care practic nu se poate ieşi.4.8. Lucrările de arat, grapat şi semanat Marea majoritate a agricultorilor considera ca aratura cu întoarcerea brazdei este principala lucrare a solului. Aceasta operaţie tehnologică este aplicată, practic în sistemele tehnologice convenţionale. În acelaşi timp, după aceasta lucrare principala a solului sunt aplicate şi combinate multe alte lucrări secundare, în scopul obţinerii unui pat germinativ cat mai uniform, fin şi afanat, pentru realizarea condiţiilor optime de germinatie, rasarire şi dezvoltare a diferitelor culturi. Adesea, astfel de practici agricole sunt înlocuite parţial sau în totalitate prin introducerea erbicidarii totale pentru controlul eficient al buruienilor, fiind, de regula, specifice sistemelor tehnologice conservative. 144. Este bine cunoscut, ca pe solurile nisipoase şi prafoase în timpul ploilor exista riscul ca patul germinativ fin sa înregistreze procese negative de compactare, crustificare, favorizand pe terenurile situate în panta scurgerile de suprafaţa, ca urmare a reducerii capacităţii solului de a absorbi apa din precipitatii. De asemenea, traficul repetat pe solul umed determina compactarea în adancime care este dificil şi costisitor de remediat.Pentru ca astfel de fenomene să fie evitate fermierul trebuie să implementeze măsurile:* lucrările trebuie efectuate doar la starea optima de umiditate, în special pe solurile cu textura argiloasa, cu un conţinut ridicat de argila. De aceea, înainte de intrarea în teren trebuie efectuată verificarea conţinutului de apa din sol, care poate fi apreciat direct în camp prin modelarea manuală a solului, dar cel mai precis prin determinări gravimetrice ale conţinutului de apa;* patul germinativ trebuie să fie mai grosier pe solurile nisipoase şi prafoase unde exista riscul crustificarii; paturile germinative umede nu se vor tasa prin tavalugire, după semanat, pe terenurile care prezintă risc de crustificare;* conţinutul de materie organică din sol trebuie sporit, pentru a îmbunătăţi caracteristicile tehnologice şi a facilita modul de lucrare. Creşterea conţinutului de materie organică din sol este un proces lent, care se desfăşoară pe termen relativ lung, dar care poate fi realizat în timp prin utilizarea constanta a ingrasamintelor organice naturale şi printr-o o rotaţie corespunzătoare a culturilor în care să fie incluse şi plante care să fie utilizate ca ingrasamant verde.* unde se constata apariţia compactarii secundare, este recomandată aratura de toamna, pentru a favoriza drenajul intern al solului; mai ales, după culturi tarzii (porumb, radacinoase) se va verifica starea de compactare a solului şi adâncimea de aparitie. Acolo unde este necesar trebuie să se efectueze subsolajul sau scarificarea la adâncimea şi lăţimea corecta, în timpul perioadelor corespunzătoare condiţiilor de umiditate ceva mai redusă a solului;* să efectueze semanatul de toamna cat mai devreme pentru asigurarea unei bune acoperiri a terenului înaintea începerii iernii. Dacă este necesar trebuie avut în vedere şi aplicat un plan suplimentar de rezerva care prevede combaterea buruienilor, bolilor şi dăunătorilor care pot aparea în perioada de toamna.4.8.1. Lucrările conservative ale solului145. Sistemul de lucrări conservative este recunoscut ca fiind baza agriculturii conservative. La nivel mondial agricultura conservativa este practicată pe o suprafaţa de peste 70 milioane ha, cea mai mare parte fiind raspandita în America Latina, Statele Unite ale Americii şi Australia, şi doar o mica parte, în celelalte zone ale lumii.146. Cea mai importanţa componenta a sistemelor conservative, ca şi în cele convenţionale este lucrarea solului, adică modul de afanare, de prelucrare şi introducere a semintei.DefiniţieLucrarea conservativa este o expresie generală care defineste diferite modalităţi, practici, în managementul agricol de afanare şi prelucrare a solului în vederea semanatului, în condiţiile excluderii întoarcerii brazdei şi menţinerii acoperite cu mulci vegetal a cel puţin 30% din suprafaţa, după semanat.Sistemele tehnologice conservative au evoluat rapid după perioada 1950-1960, atât pe plan internaţional, cat şi în ţara noastră, în funcţie de posibilităţile de mecanizare odată cu creşterea capacităţii tractoarelor şi a maşinilor agricole, şi a diversificării echipamentelor de afanare, prelucrare a solului şi semanat.Astfel, acum expresia "lucrare conservativa", cuprinde procedee extrem de variate, de la semanatul direct în sol neprelucrat până la afanare adanca fără întoarcerea brazdei, între aceste doua extreme regasindu-se numeroase variante ca: lucrări reduse, lucrări parţiale sau în benzi, lucrări rotationale, lucrări rationale, lucrări în mulci vegetal, lucrări în trafic controlat, lucrări în biloane.147. Condiţii de aplicare a lucrării conservative la nivelul fermeiAplicarea lucrărilor conservative, la nivelul fermei se poate face numai după o foarte buna cunoaştere a solului şi a terenului, pentru evaluarea corecta a condiţiilor de pretabilitate în cadrul specificului climatic.Lucrările conservative nu pot fi aplicate oriunde şi oricând, evaluarea pretabilitatii solului şi a terenului trebuie realizată doar de unităţi specializate, cu experienta în domeniu. În acest sens sunt necesare studii pedologice la nivelul fermei care pe baza criteriilor de pretabilitate (compoziţie granulometrica, stare de compactitate, panta, relief, adancime a apei freatice - caracteristici de drenare) şi a domeniului de variatie a valorilor lor numerice stabilesc unde şi ce fel de soluţii conservative trebuie aplicate. 148. De asemenea, este necesară o dotare cu o anumită sistema de maşini agricole care să permită, atât afanarea şi lucrarea solului fără întoarcerea brazdei (cultivatoare, combinatoare, cizele, freze, sape rotative etc.), cat şi semanatul, în condiţii diferite decât cele din sistemele convenţionale.149. La aceste doua condiţii, se mai adauga şi o a treia, care se referă la foarte buna cunoaştere a spectrului populatiilor de buruieni, a gradului anterior de infestare, mai ales cu asa numitele buruieni problema, şi în acelaşi timp a celor mai eficiente erbicide, care trebuie aplicate pre şi post emergent, la diferite plante cultivate.150. Acestei trei condiţii sunt absolut necesare pentru aplicarea cu succes a lucrărilor conservative, considerate ca baza a promovării agriculturii durabile şi în acelaşi timp cea mai importanţa veriga tehnologică ce poate contribui substanţial, la protecţia solului şi altor resurse de mediu împotriva degradării.151. Mai mult decât atât, toate celelalte componente ale sistemului tehnologic de cultivare a plantelor: fertilizarea minerala şi organică, ca şi lucrările de amendare, protecţia plantelor, irigare, trebuie adaptate la specificul lucrărilor conservative, iar acestea la rândul lor trebuie selecţionate în asa fel încât sa răspundă cat mai bine condiţiilor locale pentru a conduce, în cel mai scurt timp la rezultate cat mai bune. Apariţia şi dezvoltarea sistemelor tehnologice de lucrare conservativa a solului a fost generata, pe de o parte de intensificarea şi extinderea proceselor degradării solului şi altor resurse de mediu ca urmare a practicării sistemului de agricultura convenţional, bazat pe lucrarea intensiva a solului cu întoarcerea brazdei, urmată de numeroase lucrări secundare în vederea efectuării semanatului şi apoi pentru întreţinerea culturilor agricole în perioada de vegetaţie, iar pe de alta de reducerea recoltelor obţinute, creşterea consumurilor energetice şi scăderea beneficiilor. Avantaje ale lucrării conservative a solului152. Aplicarea în ferma a sistemele tehnologice de lucrare conservativa a solului conduce nemijlocit la o serie de avantaje, care nu pot fi neglijate de nici un fermier.Dintre diferitele sisteme conservative de lucrare a solului, semanatul direct este considerat ca fiind cel mai conservativ, întrucât se apropie în cea mai mare măsura de starea naturala a solului necultivat, aflat sub vegetaţie ierboasa perena. Trebuie sa precizam ca prin aceste sisteme tehnologice obiectivele majore nu sunt legate de creştere imediata a recoltei la unitatea de suprafaţa, ci de ameliorarea şi îmbunătăţirea stării de fertilitate şi productivitate a solului, de conservarea şi de protecţia stării de calitate a solului şi a altor resurse de mediu împotriva degradării prin diferite procese. 153. Cele mai importante avantaje la aplicarea semanatului direct în miriste se referă la:* scăderea semnificativă a riscului erozional şi creşterea rezervei de apa, ca urmare a prelucrării mecanice foarte reduse şi prezentei mulciului vegetal de la suprafaţa, care practic o acoperă în totalitate, fiind cel mai util pe solurile pretabile situate pe pante. Reducerea proceselor erozionale contribuie la scăderea riscului de poluare a apelor de suprafaţa din aval, care sunt afectate de procesele de transport ale particulelor de sol încărcate cu diferiţi compuşi chimici;* creşterea rezervei de apa din sol, datorită reducerii evaporatiei de la suprafaţa şi creşterii spaţiului microporos, reduce, în zonele cu un climat mai uscat, cerinţele pentru apa de irigatie;* îmbunătăţirea regimului miscarii apei şi aerului în sol, ca urmare a modificării configuraţiei macroporilor;* sporirea conţinutului de materie organică în stratul de la suprafaţa solului, care imbunatatesc astfel caracteristicile structurale şi de lucrabilitate ale solului, contribuind la sechestrarea carbonului şi altor gaze în sol, şi la reducerea emisiilor, (asa numitele gaze cu efect de sera) precum şi la reducerea mineralizarii azotului organic; odată cu scăderea mineralizarii materiei organice se reduce şi pierderea în atmosfera a bioxidului de carbon;* stimularea activităţii biologice, mai ales pe cea a macro şi mezofaunei;* stimularea biodiversitatii prin noi condiţii de habitat şi hrana pentru diferite specii de vietuitoare şi plante;* reducerea sensibila a temperaturii şi mai ales a variatiilor termice în primii 10 cm de sol;* îmbunătăţirea, în timp, a caracteristicilor de traficabilitate şi lucrabilitate ale solului din perioadele de semanat şi recoltat, astfel ca, acestea se pot efectua în cadrul unui interval mai larg de umiditate, comparativ cu sistemul convenţional, facilitand, de asemenea, recoltatul în climatele mai umede;* creşterea, pe termen lung, cu cel puţin o clasa a gradului de fertilitate a solului, datorită ameliorării şi îmbunătăţirii condiţiilor sale fizice, chimice şi biologice şi a reducerii riscului degradării solului prin destructurare, compactare, eroziune;* reducerea timpilor de lucru şi a necesarului de forta de muncă cu aproximativ 50%, datorită numărului extrem de redus de lucrări mecanice. Acest avantaj devine foarte util în perioadele critice, atunci când, de exemplu, semanatul trebuie să se efectueze într-o perioadă de timp foarte scurta; de asemenea, reducerea timpului de lucru face acest sistem să fie mai flexibil, în unele condiţii se pot obţine chiar doua recolte pe an;* recolta care se obţine, frecvent este aproape egala sau mai redusă cu 5-10% faţă de cea realizată în sistemul convenţional, dar în anii secetosi poate fi chiar mai mare;* sistema de maşini agricole necesară pentru efectuarea diferitelor lucrări şi operaţii, de la semanat la recoltat, nu este atât de complexa ca în sistemele convenţionale, astfel încât, pentru fermier este mai uşor de întreţinut şi reparat;* sistema de maşini agricole utilizata are şi o sarcina pe osie mai redusă, astfel încât şi presiunea exercita pe sol este mai redusă;* reducerea destul de serioasă a consumului de carburanţi, adesea, cu 40 până la 50%, datorită numărului extrem de redus de lucrări efectuate, nu poate fi neglijata de nici un fermier; în cultivarea porumbului şi a soiei prin acest sistem reducerile de combustibil pot atinge chiar şi 50-70%;154. În acest caz, fermierii îşi asigura potenţiale beneficii:* reducerea sau eliminarea unor costuri diverse;* încadrarea în timpul optim de semanare şi în perioadele optime de incoltire şi creştere a culturii;* protecţia solului cu resturi vegetale;* depunerea pe sol a unui strat de materie organică care în timp va duce la îmbunătăţirea structurii solului şi a capacităţii de drenaj a acestuia;* mineralizarea scăzută a azotului organic şi reducerea spalarii nitratilor;* odată cu scăderea mineralizarii materiei organice se reduce şi pierderea în atmosfera a bioxidului de carbon;* se favorizează în sol dezvoltarea faunei benefice, cum ar fi ramele;* cresc condiţiile de habitat şi hrana pentru păsări.4.8.2. Semanatul direct155. Acesta tehnologie a semanatului direct în miriste presupune introducerea directa a seminţelor în sol fără pregătirea prealabilă a patului germinativ. Maşinile de semanat sunt astfel construite încât permit pe direcţia de semanat deschiderea unor santulete în care sunt introduse seminţele. De aceea, pentru succesul diferitelor practici conservative, dar mai ales al semanatului direct, fermierul trebuie să ia în considerare modul de gospodărire la suprafaţa a miristii, a resturilor vegetale culturii premergătoare, printr-o buna lucrare de maruntire şi imprastiere uniforma la suprafaţa în perioada de vara - începutul toamnei. Eliminarea resturilor vegetale prin ardere este exclusa.156. Pentru aceasta, fermierul arc câteva optiuni în funcţie de specificul local şi va alege pe cea care se preteaza cel mai bine, şi anume:* mobilizarea superficiala a miristii până la adâncimea de maxim 10 cm, prin aplicarea unei lucrări, de regula cu discul, pe toată suprafaţa solului, imediat după recoltarea culturii premergătoare;* tocarea resturilor vegetale şi lucrarea superficiala doar în benzi, dacă se aplică tehnologia de semanat în benzi;* tocarea resturilor vegetale simultan cu recoltatul, dacă dispune de o semanatoare dotată şi cu echipament suplimentar pentru o astfel de operaţie;* în fermele mixte este recomandată practicarea pasunatului controlat.157. Pe lângă aceasta, mai ales în cazul semanatului direct, sunt necesare alte câteva reguli care trebuie respectate:* nu se aplică pe soluri umede sau grele, ci numai în acord cu toate condiţiile de pretabilitate, stabilite în acord cu specialiştii; este de regula, pretabil pentru solurile care au textura grosiera şi medie, afanate şi bine drenate, pe cele care sunt deja degradate prin destructurare, eroziune, compactare secundară;* nu se practica pe terenuri puternic inierbate sau imburuienate;* adesea este necesară o lucrare de tavalugire a solului pentru asigurarea unui contact mai bun între sol şi seminţe; aceasta lucrare nu se va aplica atunci când solul este prea umed;* este necesar să se lase un timp suficient care să permită samulastrei şi buruienilor sa incolteasca, după care se trece la combaterea acestora prin erbicidare. Precizam ca exista o foarte puternica dependenta faţă de erbicide, întrucât nu se aplică şi combaterea mecanică. Sortimentul, dozele de erbicide, momentul de aplicare trebuie respectate în acord cu planta cultivată. De exemplu, controlul buruienilor numai prin erbicidare nu este suficient de eficient în rotatia grâu-porumb, întrucât înainte de semanat nu se aplică erbicide pentru combaterea buruienilor graminee, situaţia se schimba dacă pentru acestea exista erbicide selective postemergente; de aceea, pentru ca un astfel de sistem sa reuseasca fermierul trebuie să-şi stabilească o rotaţie de culturi care să cuprindă specii cat mai diferite, asolamentul cu plante contrastante reprezintă un factor foarte important;* este benefic doar dacă suprafaţa solului rămâne acoperită cu resturi vegetale, cel puţin 30%, imediat după semanat. Fermierul trebuie să aibă însă în vedere faptul ca resturile vegetale incetinesc sau reduc ritmu