ORDIN 66 22/01/2008 - Portal Legislativ Portal Legislativ --> Meniu Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Prin portalul N-Lex se acorda acces gratuit la legislatiile nationale ale statelor membre, portalul fiind conceput pe baza unei tehnologii de comunicare interne, ce permite accesarea directa a bazelor de date legislative nationale, rezultatele cautarilor venind direct de la sursa. Cuprins Se încarcă, vă rugăm asteptati. + Fișă act Actiuni suferite Actiuni Induse Refera pe Referit de Cuprinsul Actului Articolul 1Articolul 2Articolul 3Anexa Capitolul IArticolul 1Articolul 2Capitolul IIArticolul 3Articolul 4Capitolul IIIArticolul 5Articolul 6Articolul 7Articolul 8Articolul 9Articolul 10Capitolul IVArticolul 11Articolul 12Capitolul VArticolul 13Articolul 14Articolul 15Articolul 16 Reveniti in topul paginii Forma printabilă ORDIN nr. 66 din 22 ianuarie 2008pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comisiei de arbitrajEMITENT MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICENr. 66 din 22 ianuarie 2008CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATENr. 14 din 18 ianuarie 2008 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 28 ianuarie 2008 Având în vedere prevederile art. 298 alin.
(4)din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 5 alin.
(1)pct. 28 din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,văzând Referatul de aprobare nr. E.N. 557/2008 al secretarului general al Ministerului Sănătăţii Publice şi nr. D.G. 304/2008 al directorului general al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate,în temeiul art. 281 alin.
(2)din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 862/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 17 alin.
(5)din Statutul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii publice şi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate emit următorul ordin: + Articolul 1Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcţionare al Comisiei de arbitraj, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Arbitrii desemnaţi în Comisia de arbitraj, precum şi direcţiile de specialitate ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. + Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii publice,Gheorghe Eugen NicolăescuPreşedintele Casei Naţionalede Asigurări de Sănătate,Vasile Ciurchea + Anexa REGULAMENTde organizare şi funcţionare al Comisiei de arbitraj + Capitolul I Dispoziţii generale + Articolul 1
(1)Comisia de arbitraj, denumită în continuare comisie, este o instituţie permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, organizată şi funcţionând în conformitate cu prezentul regulament, fiind condusă de un Consiliu de conducere. ...
(2)Sediul comisiei este în municipiul Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 248, bl. S19, sectorul 3. ... + Articolul 2Comisia are competenţa de a soluţiona litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate, la solicitarea uneia dintre părţi, în condiţiile şi potrivit procedurilor dreptului comun. + Capitolul II Atribuţii + Articolul 3
(1)Principala atribuţie a comisiei constă în organizarea şi administrarea soluţionării pe calea arbitrajului a unor litigii dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale, pe de o parte, şi casele de asigurări de sănătate, pe de altă parte, dacă părţile au încheiat în acest sens o convenţie arbitrală scrisă. ...
(2)Organizarea şi soluţionarea litigiului arbitral sunt stabilite prin Regulamentul de soluţionare a cauzelor arbitrale al comisiei. ... + Articolul 4Comisia are următoarele atribuţii:
- a)la cererea părţilor, asigură organizarea arbitrajului; ...
- b)elaborează modelul de convenţie arbitrală şi asigură difuzarea acestuia, pentru furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate; ...
- c)dezbate în cadrul comisiei aspectele de drept deosebite ivite în practica arbitrală, precum şi problematica generală a arbitrajului în sistemul de asigurări sociale de sănătate; ...
- d)colaborează cu Ministerul Sănătăţii Publice, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), Colegiul Medicilor din România (CMR), Colegiul Farmaciştilor din România (CFR) şi Colegiul Medicilor Dentişti din România (CMDR) pentru desfăşurarea unor acţiuni comune de promovare a arbitrajului în sistemul de asigurări sociale de sănătate; ...
- e)ţine evidenţa practicii arbitrale; ...
- f)face propuneri privind îmbunătăţirea organizării şi desfăşurării arbitrajului din sistemul de asigurări sociale de sănătate; ...
- g)îndeplineşte orice alte atribuţii ce îi sunt conferite prin prezentul regulament şi prin Regulamentul de soluţionare a cauzelor arbitrale al comisiei. ... + Capitolul III Organizare şi funcţionare + Articolul 5
(1)Comisia de arbitraj este formată din câte un arbitru desemnat de fiecare parte şi unul desemnat de Consiliul de conducere al comisiei dintr-o listă de arbitri atestaţi de Ministerul Sănătăţii Publice, pe baza unui examen desfăşurat în condiţiile şi potrivit procedurilor stabilite printr-un regulament aprobat prin ordinul ministrului sănătăţii publice şi înregistrat la comisie. ...
(2)Pot fi arbitri persoanele care au studii medicale, economice ori studii juridice, îndeplinesc şi celelalte condiţii legale privind dobândirea calităţii de arbitru şi nu sunt angajaţi ai niciuneia dintre părţile aflate în litigiu ori ai instituţiilor care au desemnat reprezentanţi în Consiliul de conducere al comisiei. ... + Articolul 6
(1)Consiliul de conducere al comisiei este format dintr-un reprezentant al Ministerului Sănătăţii Publice numit prin ordin al ministrului sănătăţii publice, un reprezentant al CNAS numit prin ordin al preşedintelui CNAS, un reprezentant al CMR numit prin decizie a preşedintelui CMR, un reprezentant al CFR numit prin decizie a preşedintelui CFR şi un reprezentant al CMDR numit prin decizie a preşedintelui CMDR. ...
(2)Consiliul de conducere al comisiei este compus dintr-un preşedinte, un vicepreşedinte şi 3 membri, aleşi prin vot secret de către reprezentanţii menţionaţi la alin.
(1). ...
(3)Consiliul de conducere ia hotărâri cu majoritatea absolută a membrilor ce îl compun. ...
(4)Consiliul de conducere are următoarele atribuţii: ...
- a)asigură conducerea generală a comisiei; ...
- b)propune regulile de soluţionare a cauzelor arbitrale, care se aprobă prin ordin al ministrului justiţiei şi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă; ...
- c)propune, dacă este cazul, modificarea prezentului regulament; ...
- d)stabileşte atribuţiile comisiei; ...
- e)numeşte preşedintele comisiei. ... + Articolul 7
(1)Comisia constituită potrivit art. 5 alin.
(1)se compune dintr-un preşedinte şi 2 membri arbitrali. ...
(2)Preşedintele comisiei asigură conducerea curentă a litigiului şi exercită atribuţiile referitoare la organizarea şi administrarea litigiului arbitral, prevăzute în Regulamentul de soluţionare a cauzelor arbitrale. ...
(3)Pe lângă comisie funcţionează un secretariat tehnic, a cărui componenţă este aprobată prin ordin al preşedintelui CNAS. ... + Articolul 8
(1)Soluţionarea litigiului aparţine exclusiv comisiei. ...
(2)În înţelesul prezentului regulament, comisia este totalitatea arbitrilor investiţi de părţi prin convenţia arbitrală şi în conformitate cu Regulamentul de soluţionare a cauzelor arbitrale să soluţioneze un litigiu determinat şi să pronunţe o hotărâre definitivă. ... + Articolul 9Ministerul Sănătăţii Publice, CNAS, CMR, CFR, CMDR, precum şi Consiliul de conducere se vor abţine ca, prin organizarea şi administrarea arbitrajului, să intervină în soluţionarea litigiului sau să influenţeze în vreun fel comisia. + Articolul 10Numirea arbitrilor într-un litigiu determinat şi constituirea comisiei se efectuează în conformitate cu prevederile Regulamentului de soluţionare a cauzelor arbitrale. + Capitolul IV Resurse + Articolul 11
(1)CNAS va suporta cheltuielile legate de activitatea de organizare, desfăşurare şi soluţionare a litigiilor, inclusiv de secretariat, precum şi indemnizaţia de şedinţă pentru arbitri în cuantum de 15%, iar pentru membrii secretariatului tehnic indemnizaţia de şedinţă în cuantum de 10% din indemnizaţia preşedintelui CNAS. ...
(2)Cheltuielile reprezentând indemnizaţiile de şedinţă pentru arbitri, precum şi pentru secretariatul tehnic se suportă din sumele alocate pentru administrarea Fondului naţional unic pentru asigurări sociale de sănătate. ... + Articolul 12CNAS va asigura spaţiul şi condiţiile materiale corespunzătoare desfăşurării activităţii comisiei. + Capitolul V Dispoziţii tranzitorii şi finale + Articolul 13Consiliul de conducere, comisia şi secretariatul tehnic au obligaţia să asigure confidenţialitatea arbitrajului potrivit Regulamentului de soluţionare a cauzelor arbitrale. + Articolul 14Părţile nu pot deroga de la prevederile prezentului regulament decât în limitele prevăzute de acesta. + Articolul 15Secretariatul tehnic al comisiei va asigura comunicarea către cei interesaţi a prezentului regulament, a Regulamentului de soluţionare a cauzelor arbitrale şi a listei de arbitri. + Articolul 16Până la organizarea comisiei, litigiile dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi de dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate vor fi judecate de Comisia centrală de arbitraj, organizată conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.------ Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro. Copyright © 2026 - Ministerul Justiției. Toate drepturile rezervate. - Termeni și Condiții | Acasă | Despre Proiect | Facilități Oferite | Legături Utile ×Inchide Versiune Beta A fost lansata versiunea Beta a Portalului Legislativ Fiind o versiune Beta, este posibil ca unele facilitati sa nu functioneze in mod corect. Inchide mesajul de atentionare ×Inchide Datorita faptului ca folositi o versiune de Internet Explorer (Internet Explorer 8) foarte veche este posibil ca unele functionalitati sa fie dezactivate sau sa nu functioneze corect! Ce browser sa aleg? Google Chrome Descarca Browser Mozilla Firefox Descarca Browser Descarca Browser Apple Safari Descarca Browser De ce sa actualizez browserul? Browserele invechite, cum ar fi Internet Explorer 8 (lansat în 2001) nu respecta standardele web, nu ofera unele facilitati noi browser-ului, cum ar fi de navigatie sau descarcare, managerul de tab-uri, si au probleme de securitate. Aceasta afecteaza, de asemenea, calitatea de redare site-uri web. Inchide mesajul de atentionare