ORDIN 387 11/02/2008 - Portal Legislativ Portal Legislativ --> Meniu Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Prin portalul N-Lex se acorda acces gratuit la legislatiile nationale ale statelor membre, portalul fiind conceput pe baza unei tehnologii de comunicare interne, ce permite accesarea directa a bazelor de date legislative nationale, rezultatele cautarilor venind direct de la sursa. Cuprins Se încarcă, vă rugăm asteptati. + Forme act Forma consolidata + istoric consolidări 12.05.2010 Forma de baza + Fișă act Actiuni suferite Actiuni Induse Refera pe Referit de Cuprinsul Actului Articolul 1Articolul 2Anexa Articolul 1Articolul 2Articolul 3Articolul 4Articolul 5Articolul 6Articolul 7Articolul 8Articolul 9Articolul 10Articolul 11Articolul 12Articolul 13Articolul 14Articolul 15Articolul 16Articolul 17Articolul 18Articolul 19Articolul 20Articolul 21Articolul 22Articolul 23Articolul 24Articolul 25Articolul 26Articolul 27 Reveniti in topul paginii Forma printabilă ORDIN nr. 387 din 11 februarie 2008privind aprobarea schemei de ajutor de minimis denumite "Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovative", aferentă Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", axa prioritară 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare", domeniul major de intervenţie 2.3 "Accesul întreprinderilor la activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare", operaţiunea 2.3.1 "Sprijin pentru START-UP-urile şi SPIN-OFF-urile inovative"EMITENT MINISTERUL ECONOMIEI ŞI FINANŢELOR Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 151 din 28 februarie 2008 În temeiul prevederilor art. 11 alin.
(4)din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2007, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 651/2006 privind aprobarea Politicii în domeniul ajutorului de stat pentru perioada 2006-2013,ministrul economiei şi finanţelor emite prezentul ordin. + Articolul 1Se aprobă schema de ajutor de minimis denumită "Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovative", aferentă Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", axa prioritară 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare", domeniul major de intervenţie 2.3 "Accesul întreprinderilor la activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare", operaţiunea 2.3.1 "Sprijin pentru START-UP-urile şi SPIN-OFF-urile inovative", prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. + Articolul 2Prezentul ordin se va publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 11 februarie 2008.Nr. 387. + Anexa AJUTOR DE MINIMISpentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovativeI. Dispoziţii generale + Articolul 1
(1)Prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită "Ajutor de minimis pentru sprijinirea START-UP-urilor şi SPIN-OFF-urilor inovative", aferentă Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", axa prioritară 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare", domeniul major de intervenţie 2.3 "Accesul întreprinderilor la activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare", operaţiunea 2.3.1 "Sprijin pentru START-UP-urile şi SPIN-OFF-urile inovative". ...
(2)Acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate în Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.998/2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul privind ajutorul de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 379 din 28 decembrie 2006. ...
(3)Prezenta schemă se aplică pe întreg teritoriul României, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare. ...
(4)Prezenta schemă de ajutor de minimis nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1.998/2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul privind ajutorul de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 379 din 28 decembrie 2006. ... II. Obiectivul şi scopul schemei + Articolul 2Această schemă are ca obiectiv sprijinirea creării SPIN-OFF-urilor şi dezvoltării START-UP-urilor inovative (bazate pe transferul rezultatelor cercetării-dezvoltării obţinute în universităţi sau institute) în vederea realizării de produse şi servicii noi. Întreprinderile asistate vor fi atent selecţionate pe baza unei analize riguroase a planurilor lor de afaceri. Solicitanţii trebuie să demonstreze că au dreptul să utilizeze un rezultat obţinut din activitatea de cercetare (know-how, prototip, licenţă/drept de utilizare, drept de proprietate industrială) sau o idee brevetată pe care să o lanseze pe piaţă.III. Baza legală + Articolul 3Prezenta schemă este elaborată în conformitate cu:● Regulamentul Comisiei Europene nr. 1998/2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul privind ajutorul de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 379 din 28 decembrie 2006;● Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", aprobat prin Decizia Comisiei nr. 3.472 din 12 iulie 2007;● Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale.IV. Domeniul de aplicare + Articolul 4
(1)Prezenta schemă se adresează: ... ● SPIN-OFF-urilor, astfel cum sunt definite la art. 6 lit. d);● întreprinderilor START-UP, astfel cum sunt definite la art. 6 lit. e).
(2)Ambele categorii de beneficiari nu trebuie să aibă mai mult de 20 de angajaţi. ... + Articolul 5În cadrul acestei scheme se acordă sprijin financiar operatorilor economici ce activează în toate sectoarele, cu excepţia:
- a)întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuit şi acvacultură, reglementate de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 104/2000 , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 17 din 21 ianuarie 2000; ...
- b)întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în producţia primară a produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeană; ...
- c)întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în procesarea şi marketingul produselor agricole, astfel cum sunt enumerate în anexa nr. 1 la Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în următoarele cazuri: ... ● când cuantumul ajutorului este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii produselor de acest tip cumpărate de la producătorii primari sau puse pe piaţă de întreprinderile respective;● când ajutorul este condiţionat de a fi parţial sau integral cedat producătorilor primari;
- d)activităţilor legate de export către state terţe sau state membre, şi anume ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, de crearea şi funcţionarea unei reţele de distribuţie sau pentru alte cheltuieli curente legate de activitatea de export; ...
- e)activităţilor care favorizează utilizarea produselor naţionale în detrimentul celor importate; ...
- f)întreprinderilor care activează în sectorul cărbunelui, astfel cum este definit în Regulamentul CE nr. 1.407/2002; ...
- g)achiziţionării vehiculelor de transport rutier de marfă acordat întreprinderilor care au ca obiect de activitate prestarea de servicii de transport marfă contra cost; ...
- h)întreprinderilor în dificultate, conform Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate, publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene nr. C 244 din 1 octombrie 2004. ... V. Definiţii + Articolul 6În sensul prezentei proceduri următorii termeni se definesc astfel:
- a)produse agricole - desemnează produsele prevăzute în anexa 1 a Tratatului CE, cu excepţia produselor piscicole; ...
- b)procesarea produselor agricole - desemnează orice operaţie asupra unui produs agricol din care rezultă tot un produs agricol, cu excepţia activităţii din ferme necesare pregătirii unui produs animal sau plantă pentru prima vânzare; ...
- c)marketingul produselor agricole - desemnează deţinerea sau etalarea în vederea vânzării, oferirea spre vânzare, livrarea sau orice altă manieră de plasare pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către producătorul primar către revânzător (intermediar) sau procesator şi orice altă activitate de pregătire a unui produs pentru o primă vânzare, o vânzare de către un producător primar către consumatorii finali, dacă se desfăşoară în locuri separate, rezervate activităţii de marketing; ...
- d)SPIN-OFF - firme recent înfiinţate sau care urmează să se înfiinţeze pe baza unui rezultat obţinut dintr-un proiect de cercetare al unei organizaţii publice de cercetare sau al unei universităţi; ...
- e)întreprinderi START-UP - în contextul prezentei scheme, desemnează întreprinderile înfiinţate de maximum 3 ani, care implementează un rezultat obţinut dintr-un proiect de cercetare sau o idee brevetată; ...
- f)rata de actualizare - este rata de referinţă stabilită de către Comisia Europeană pentru România pe baza unor criterii obiective şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi pe internet; ... VI. Condiţii de eligibilitate pentru activităţi şi beneficiari + Articolul 7Activităţile eligibile în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis sunt:● dezvoltarea unui SPIN-OFF independent (înfiinţarea şi înregistrarea SPIN-OFF-urilor);● activităţi de cercetare-dezvoltare;● achiziţia de servicii de cercetare, servicii de consultanţă pentru inovare şi servicii-suport pentru inovare;● achiziţia de bunuri intangibile, utilaje şi echipamente strict necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării în ciclul productiv;● activităţi necesare pentru dezvoltarea produsului (bun sau serviciu), a procesului de producţie a acestuia şi/sau a livrării pe piaţă. + Articolul 8Beneficiarii trebuie să respecte următoarele criterii de eligibilitate:● sunt SPIN-OFF-uri sau START-UP-uri, astfel cum sunt definite la art. 6 lit.
- d)şi e);● ambele categorii de beneficiari nu trebuie să aibă mai mult de 20 de angajaţi;● operatorul economic aplicant să fie înregistrat şi să desfăşoare activităţi în România;● operatorul economic aplicant să nu se afle în niciuna dintre următoarele situaţii:(
- i)în stare de faliment ori lichidare, să aibă afacerile administrate de un judecător-sindic sau activităţile sale comerciale să fie suspendate ori să facă obiectul unui aranjament cu creditorii sau să fie într-o situaţie similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;(îi) nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat (buget de stat, bugete speciale, bugete locale), în conformitate cu prevederile legale în vigoare;(iii) să fi fost subiectul unei decizii a Comisiei Europene de recuperare a unui ajutor de stat şi decizia să nu fi fost deja executată şi creanţa să nu fi fost integral recuperată;(
- iv)reprezentantul legal a fost condamnat în ultimii 3 ani, prin hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greşeli în materie profesională;(
- v)prezintă informaţii false sau nu prezintă informaţiile cerute mai sus;(
- vi)în dificultate, în sensul Liniilor directoare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea întreprinderilor în dificultate*1);● solicitantul îndeplineşte şi alte condiţii specificate în apelul de proiecte şi în Ghidul solicitantului, fără a aduce atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.---------*1) Publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 244 din 1 octombrie 2004. + Articolul 9Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis este de maximum 150.VII. Condiţii de acordare a ajutorului de minimis + Articolul 10Sprijinul financiar în cadrul acestei scheme se acordă operatorilor economici sub formă de granturi directe, în limita sumei reprezentate de pragul de minimis, astfel:● valoarea brută totală*2) a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în lei*3) a 200.000 euro, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau comunitare.● pentru operatorii economici din sectorul transporturilor valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 euro, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau comunitare.----------*2) Plafoanele ajutorului de minimis sunt exprimate sub formă de granturi, în valori brute, adică înainte de orice deducere de impozite şi taxe.*3) La data semnării contractului de finanţare. + Articolul 11Ajutorul de minimis va reprezenta maximum 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului. Restul de minimum 10% din cheltuielile eligibile ale proiectului vor fi susţinute din fondurile proprii ale beneficiarului. + Articolul 12Ajutorul se acordă sub formă de granturi nerambursabile în una sau mai multe tranşe. Tranşele se actualizează la valoarea de la momentul acordării ajutorului. Rata de actualizare va fi rata de referinţă aplicată la momentul acordării ajutorului. + Articolul 13În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unui operator economic pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi, cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme, depăşeşte pragul de minimis menţionat de art. 10, aplicantul nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracţie din ajutor care nu depăşeşte aceste plafoane.VIII. Cheltuieli eligibile + Articolul 14Cheltuielile eligibile în cadrul schemei sunt:● cheltuieli pentru înfiinţare şi înregistrare SPIN-OFF;● cheltuieli de personal pentru activităţi de cercetare (pe durata proiectului de cercetare);● cheltuieli pentru dotări care pot intră în categoria mijloacelor fixe sau a obiectelor de inventar (pentru dotările care intră în categoria mijloacelor fixe şi au o durată de funcţionare mai mare decât durata proiectului, sunt eligibile doar costurile de amortizare calculate pe durata derulării proiectului, pe baza practicilor contabile reglementate):- echipamente IT şi pentru comunicaţii;- utilaje şi echipamente pentru introducerea rezultatelor cercetării în producţie;● cheltuieli pentru achiziţia de servicii pentru cercetare-dezvoltare-inovare:- servicii de cercetare;- servicii de consultanţă pentru inovare (management; asistenţă tehnologică; transfer tehnologic; instruire; achiziţia, protecţia şi comercializarea drepturilor de proprietate industrială; utilizarea standardelor);- servicii-suport pentru inovare (servicii de cercetare de piaţă; încercări şi testări în laboratoare de specialitate; certificarea, testarea şi marcarea calităţii);● cheltuieli pentru achiziţia de active fixe necorporale (necesare pentru introducerea rezultatelor cercetării în producţie):- aplicaţii informatice;- licenţe, drepturi de utilizare;- brevete;- mărci;- know-how, cunoştinţe tehnice nebrevetate;● cheltuieli cu achiziţionarea de publicaţii, abonamente şi cotizaţii:- taxe de acces la baze de date;- abonamente la biblioteci de specialitate;- abonamente la publicaţii ştiinţifice;● cheltuieli pentru informare şi publicitate pentru proiect;● cheltuieli pentru procurarea unor materiale şi materii prime necesare realizării proiectului;● cheltuieli generale de administraţie:- servicii de comunicaţii (comunicaţii electronice, servicii poştale şi de curierat);- întreţinere şi reparaţii de spaţii, echipamente, utilaje, instalaţii;- plata utilităţilor (energia electrică, apă, canalizare, salubritate, energie termică, gaze naturale);- închirieri spaţii (numai pentru închirierea sediului beneficiarului de proiect);- cheltuieli salariale pentru personalul administrativ.IX. Durata schemei + Articolul 15Prezenta schemă se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 decembrie 2013, în limita bugetului alocat. Plăţile se efectuează până în 2015.X. Bugetul schemei + Articolul 16
(1)Sursa de finanţare pentru prezenta schemă este parte din fondurile alocate Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", pentru operaţiunea 2.3.1 "Sprijin pentru START-UP-urile şi SPIN-OFF-urile inovative". ...
(2)Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul prezentei scheme, pe întreaga durată de aplicare a acesteia, este de 18.500.000 euro (echivalent în lei), defalcată după cum urmează: ... An 2008 2009 2010 2011 2012 2013 TOTAL Euro 4.000.000 3.000.000 3.000.000 3.000.000 3.000.000 2.500.000 18.500.000 XI. Modalitatea de implementare a schemei + Articolul 17
(1)Ministerul Economiei şi Finanţelor - Autoritatea de Management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" - reprezintă autoritatea publică furnizoare şi Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică - organismul intermediar pentru cercetare - reprezintă administratorul schemei de ajutor de minimis. Plăţile se fac prin unitatea de plată din cadrul Ministerul Economiei şi Finanţelor. ...
(2)Prezenta schemă de ajutor de minimis se aplică întreprinderilor cu care Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică - organismul intermediar pentru cercetare - a încheiat un contract de finanţare în cadrul Programului operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", axa prioritară 2 "Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare", domeniul major de intervenţie 2.3 "Accesul întreprinderilor la activităţi de cercetare-dezvoltare şi inovare", operaţiunea 2.3.1 "Sprijin pentru START-UP-urile şi SPIN-OFF-urile inovative". ...
(3)Operatorii economici care doresc să depună propuneri de proiecte trebuie să se înregistreze în Registrul potenţialilor contractori*4) înainte de depunerea cererii de finanţare. ... ------------*4) Înscrierea în Registrul potenţialilor contractori se face conform regulamentului aprobat prin Decizia ANCS nr. 9.031 din 2 februarie 2007, afişat pe pagina Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică www.mct.ro.
(4)Operatorul economic va da o declaraţie pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis de care a beneficiat pe parcursul precedenţilor 2 ani fiscali, precum şi în anul fiscal în curs. ...
(5)Operatorul economic va da o declaraţie pe propria răspundere că nu a beneficiat de ajutoare din alte surse publice pentru aceleaşi costuri eligibile. ...
(6)Reprezentantul unui potenţial SPIN-OFF poate depune aplicaţia înainte de înfiinţarea firmei, însă dacă aplicaţia este selectată, trebuie să prezinte la contractare actele privind înfiinţarea şi înregistrarea SPIN-OFF-ului pentru a putea încheia contractul cu administratorul schemei de ajutor de minimis. ...
(7)SPIN-OFF-urile înfiinţate după selectarea aplicaţiei vor prezenta aceste declaraţii la contractare. ...
(8)Administratorul schemei de minimis verifică validitatea datelor înscrise în Registrul potenţialilor contractori şi concordanţa acestora cu declaraţiile date de beneficiar şi îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse prin efectul prezentei scheme (domeniul de aplicare, eligibilitatea activităţilor, cheltuielilor, beneficiarilor şi a proiectelor). ...
(9)Administratorul schemei de minimis va acorda ajutorul de minimis după ce va verifica, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a operatorului economic, că prin acordarea finanţării nerambursabile în cadrul prezentei scheme nu se depăşeşte pragul de minimis. ...
(10)Evaluarea propunerilor de proiecte se face în concordanţă cu criteriile prevăzute în apel. ...
(11)Detalierea modalităţii de derulare a prezentei scheme se găseşte în Ghidul solicitantului, acesta fiind publicat pe site-ul www.mct.ro. ... + Articolul 18Criteriile de eligibilitate a propunerilor de proiecte sunt următoarele:● scopul şi obiectivele propunerii să fie în conformitate cu obiectivele specifice ale axei prioritare, precum şi cu unul sau mai multe din obiectivele operaţiunii, astfel cum sunt descrise în cererea de proiecte;● proiectul să fie derulat în România;● dimensiunea grantului solicitat să se încadreze în limitele menţionate în cererea de proiecte;● să conţină una sau mai multe activităţi eligibile definite pentru operaţiune în cererea de proiecte;● durata să se încadreze în limitele menţionate în cererea de proiecte;● operatorul economic face dovada deţinerii unui rezultat obţinut din activitatea de cercetare (know-how, prototip, licenţă/drept de utilizare, drept de proprietate industrială) sau o idee brevetată pe care să o lanseze pe piaţă;● activităţile nu sunt şi nu au mai fost finanţate din alte surse publice. + Articolul 19
(1)Tipul cererii de propuneri de proiecte este "Cerere deschisă de proiecte cu depunere continuă". ...
(2)Se verifică de către reprezentantul Organismului intermediar pentru cercetare, desemnat pentru aceasta, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate în Registrul potenţialilor contractori. ... + Articolul 20
(1)Criteriile de evaluare a proiectelor sunt următoarele: ... ● relevanţa proiectului (conformitatea cu obiectivele operaţiunii, caracterul inovativ al propunerii, viabilitatea implementării, impactul socioeconomic etc.);● calitate şi maturitate (coerenţă şi fezabilitate, capacitatea de a implementa proiectul etc.);● sustenabilitatea proiectului (capacitatea firmelor de a continua să opereze după finalizarea proiectului, suportul tehnic şi administrativ etc.).
(2)Evaluarea propunerilor se face de către Comitetul de evaluare şi selecţie, numit în acest scop prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică, cu aprobarea Autorităţii de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice", din cadrul Ministerul Economiei şi Finanţelor. ...
(3)Administratorul schemei de ajutor de minimis va încheia contracte de finanţare doar cu operatorii economici care au obţinut la evaluare un punctaj peste pragul de calitate stabilit în cererea de propuneri de proiecte. ... XII. Efecte şi beneficii + Articolul 21Prin aplicarea prezentei scheme se vor obţine următoarele efecte şi beneficii:● va creşte numărul întreprinderilor care pot prelua rezultate ale cercetării şi pot transforma aceste rezultate în produse oferite pe piaţă;● va creşte numărul întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domenii de vârf;● va creşte numărul locurilor de muncă pentru cercetători;● va creşte calitatea produselor şi a indicelui de productivitate.XIII. Reguli privind raportarea şi monitorizarea ajutorului de minimis + Articolul 22
(1)Administratorul prezentei scheme de minimis va informa în scris operatorii economici beneficiari cu privire la cuantumul ajutorului acordat în baza prezentei scheme şi caracterul de minimis al acestuia*5). ... -----------*5) Astfel cum este prevăzut la art. 3 din Regulamentul CE nr. 1.998/2006 din 15 decembrie 2006 pentru aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul privind ajutorul de minimis.
(2)Schema de ajutor de minimis va fi publicată integral pe site-ul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului - Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică - Organismul intermediar pentru cercetare, la adresa http://www.mct.ro, şi pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor, la adresa http://www.minind.ro. ... + Articolul 23Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu legislaţia comunitară şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 28 iunie 2007. + Articolul 24Furnizorul de ajutor de minimis păstrează evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei. Această evidenţă trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat. + Articolul 25
(1)Furnizorul are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin prezenta schemă sau prin legislaţia naţională ori europeană aplicabilă la momentul respectiv. ...
(2)Furnizorul are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat*6), toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel naţional. ... -----------*6) Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 28 iunie 2007.
(3)În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către furnizor, Consiliul Concurenţei poate să solicite date şi informaţii suplimentare şi, după caz, să facă verificări la faţa locului. ...
(4)În cazul în care furnizorul nu are date definitive privind valoarea ajutorului de minimis, acesta va transmite valori estimative. ...
(5)Erorile constatate de furnizor şi corecţiile legale, anulări, recalculări, recuperări, rambursări, se raportează până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare. ...
(6)Furnizorul va transmite spre informare Consiliului Concurenţei prezenta schemă în termen de 15 zile de la data adoptării acesteia, conform art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2007. ... + Articolul 26Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în termen de 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor acestei scheme de ajutor de minimis. + Articolul 27Administratorul prezentei scheme are obligaţia de a pune la dispoziţia furnizorului de ajutor de minimis, în formatul şi în termenul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare în vederea îndeplinirii procedurilor de raportare şi monitorizare ce cad în sarcina furnizorului conform art. 23, 24, 25 şi 26.------------ Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro. Copyright © 2026 - Ministerul Justiției. Toate drepturile rezervate. - Termeni și Condiții | Acasă | Despre Proiect | Facilități Oferite | Legături Utile ×Inchide Versiune Beta A fost lansata versiunea Beta a Portalului Legislativ Fiind o versiune Beta, este posibil ca unele facilitati sa nu functioneze in mod corect. Inchide mesajul de atentionare ×Inchide Datorita faptului ca folositi o versiune de Internet Explorer (Internet Explorer 8) foarte veche este posibil ca unele functionalitati sa fie dezactivate sau sa nu functioneze corect! Ce browser sa aleg? Google Chrome Descarca Browser Mozilla Firefox Descarca Browser Descarca Browser Apple Safari Descarca Browser De ce sa actualizez browserul? Browserele invechite, cum ar fi Internet Explorer 8 (lansat în 2001) nu respecta standardele web, nu ofera unele facilitati noi browser-ului, cum ar fi de navigatie sau descarcare, managerul de tab-uri, si au probleme de securitate. Aceasta afecteaza, de asemenea, calitatea de redare site-uri web. Inchide mesajul de atentionare