DECIZIE nr. 429 din 8 iulie 2014

Pe scurt

Decizia Curții Constituționale nr. 429/2014 soluționează excepția de neconstituționalitate a art. 278^1 alin. 8 lit. c) și alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, privind plângerea împotriva soluțiilor procurorului de netrimitere în judecată. Curtea a conexat două dosare, iar Ministerul Public și Avocatul Poporului au apreciat dispozițiile ca fiind constituționale.

Puncte cheie

Textele criticate: judecătorul poate admite plângerea, desființa rezoluția sau ordonanța și, când probele sunt suficiente, reține cauza spre judecare; hotărârea pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă, nefiind supusă vreunei căi de atac.
Critici invocate: încălcarea art. 1 alin. (4) (separația puterilor), art. 16 alin. (1) și (2) (egalitatea în drepturi) și art. 20 din Constituție, raportate la art. 13 din Convenția europeană (dreptul la un recurs efectiv) și art. 2 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 (dublul grad de jurisdicție în materie penală).
Deși abrogate la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255/2013, dispozițiile rămân supuse controlului de constituționalitate, deoarece continuă să producă efecte juridice în cauză (Decizia nr. 766/2011).
Curtea reține că plângerea prevăzută de art. 278^1 este un drept procesual de a cere controlul judecătoresc asupra soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, având natura juridică a unei căi de atac, iar nu a unei sesizări cu fondul cauzei; judecătorul verifică legalitatea actului procurorului fără a se pronunța asupra vinovăției.
Principiul egalității nu impune un tratament juridic identic pentru situații diferite prin specificul lor (deciziile nr. 53/2002 și nr. 139/1996).
Prin Decizia nr. 44/2008, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că instanța poate dispune schimbarea temeiului de drept al soluției, în condițiile art. 278^1 alin. 8 lit. b), în ipoteza unei instrumentări complete.
Curtea trimite la jurisprudența anterioară (deciziile nr. 125/2011, nr. 711/2012, nr. 244/2013, nr. 271/2013, nr. 408/2013, nr. 467/2013), prin care excepții similare au fost respinse ca neîntemeiate.

Cui se aplică

Părților din procesele penale care formulează plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată sub imperiul Codului de procedură penală din 1968, instanțelor care judecă astfel de plângeri și cauzelor în care aceste dispoziții continuă să producă efecte juridice.

Textul legii

DECIZIE nr. 429 din 8 iulie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit.

c)şi alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 606 din 14 august 2014 Augustin Zegrean - preşedinte Valer Dorneanu - judecător Toni Greblă - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Daniel Marius Morar - judecător Mona-Maria Pivniceru - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Oana Cristina Puică - magistrat-asistent Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit.
c)şi alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 11.629/318/2013 al Judecătoriei Slatina şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 92D/2014. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 148D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, excepţie ridicată de Aurel Atanase, Steluţa Atanase şi Evanghelina Atanase în Dosarul nr. 887/36/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 92D/2014 şi nr. 148D/2014 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. 6. Reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea dosarelor. 7. Curtea, în temeiul art. 53 alin.

(5)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 148D/2014 la Dosarul nr. 92D/2014, care este primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele: 9. Prin Încheierea din 30 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 11.629/318/2013, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit.

c)şi alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968. Excepţia a fost ridicată de Cornelia Lupu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei ordonanţe a procurorului de scoatere de sub urmărire penală. 10. Prin Încheierea din 28 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 887/36/2013, Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968. Excepţia a fost ridicată de Aurel Atanase, Steluţa Atanase şi Evanghelina Atanase cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unui act al procurorului de netrimitere în judecată. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia Cornelia Lupu susţine că dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit.
c)din Codul de procedură penală din 1968 încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin.

(4)privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale şi ale art. 16 alin.

(1)referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, în situaţia aplicării de către procuror a dispoziţiilor art. 18^1 din Codul penal, judecătorul sesizat cu plângere împotriva actului procurorului de netrimitere în judecată - în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală - se rezumă la a verifica legalitatea soluţiei procurorului, în condiţiile în care ar trebui să rezolve fondul cauzei. Astfel, deşi pentru persoana aflată în situaţia mai sus arătată se reţine vinovăţia şi se aplică o sancţiune la fel ca în cauzele cu trimitere în judecată - în cazul plângerii împotriva actului procurorului de netrimitere în judecată -, petentul nu are posibilitatea de a se prevala de toate garanţiile procesuale ce caracterizează dreptul la un proces echitabil, respectiv posibilitatea de a solicita administrarea de noi probe şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care prevăd că soluţiile pronunţate de judecător în procedura plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată nu sunt supuse niciunei căi de atac, autorii prezentei excepţii consideră că acestea încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin.

(1)şi

Judecătoria Slatina apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 este neîntemeiată.
Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie consideră neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din
Potrivit art. 30 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 711/2012, nr. 271/2013, nr. 244/2013, nr. 408/2013 şi nr. 467/
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin.

(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, care a fost abrogat la 1 februarie 2014 prin Legea nr. 255 din 19 iulie 2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din data de 14 august
Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin.

(1)şi ale art. 31 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, dispoziţiile de lege criticate, deşi abrogate la momentul pronunţării Curţii, sunt supuse controlului de constituţionalitate, întrucât produc efecte juridice în cauză. Dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit.

c)din Codul de procedură penală din 1968 au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, iar dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textele de lege criticate au următorul cuprins: "Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii: [...]
c)admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător. [...] Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. 8 este definitivă." 19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin.

(4)privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 16 alin.

(1)şi

(2)privind egalitatea în drepturi şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 2 paragraful 1 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că plângerea formulată în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 constituie un drept procesual al părţii de a sesiza instanţa numai pentru realizarea controlului judecătoresc asupra soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată date de procuror. Plângerea nu poate constitui mod de sesizare a instanţei cu judecarea propriu-zisă a fondului cauzei penale în primă instanţă. Sub acest aspect, natura juridică a plângerii formulate în condiţiile reglementate de art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 este aceea a unei căi de atac, iar soluţiile prin care această procedură specifică poate fi finalizată, astfel cum sunt prevăzute distinct în cuprinsul alin. 8 al aceluiaşi text de lege, nu pot fi decât de respingere sau de admitere a plângerii. Prin urmare, dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 - prin care judecătorul verifică numai legalitatea actului procurorului de netrimitere în judecată, fără să soluţioneze fondul cauzei şi fără să se pronunţe cu privire la vinovăţia învinuitului - nu aduc nicio atingere prevederilor art. 16 alin.

(1)din Constituţie referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, întrucât, astfel cum a statuat Curtea în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, art. 16 din Legea fundamentală "vizează egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţă de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui". De asemenea, prin Decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 20 ianuarie 1997, Curtea a reţinut că "principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă eo ipso aplicarea aceluiaşi regim juridic unor situaţii care, prin specificul lor, sunt diferite".

De altfel, cu privire la admisibilitatea plângerii formulate, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedură penală, de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată, dacă aceasta solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori prin dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 423 din 22 iunie 2009, pronunţată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în cazul plângerii formulate în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori prin dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 278^1 alin. 8 lit. b) din Codul de procedură penală.
Pe de altă parte, aspectul excluderii posibilităţii atacării cu recurs a încheierii pronunţate de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 lit. c) din Codul de procedură penală din 1968, dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit. c) şi alin. 10 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional. Astfel, prin Decizia nr. 125 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011, prin care a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate în prezenta cauză, Curtea a statuat că, "în situaţia admiterii plângerii cu reţinerea cauzei spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac se aplică în mod corespunzător şi, prin urmare, nu este restrâns în niciun fel dreptul părţii de a se adresa instanţei, de a formula apărări şi de a se prevala de toate garanţiile ce caracterizează un proces echitabil. Mai mult, după pronunţarea unei hotărâri de către instanţa de fond, se pot exercita căile de atac prevăzute de lege, partea având posibilitatea să îşi exercite neîngrădită dreptul de acces liber la justiţie".
Prevederile art. 1 alin.

(4)din Constituţie nu au incidenţă în cauza de faţă. 24. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968, prin Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 10 ianuarie 2013, Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că "între dispoziţiile de lege criticate, potrivit cărora hotărârea pronunţată de judecător în temeiul art. 278^1 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, şi prevederile din Constituţie şi din actele normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu poate fi reţinută nicio contradicţie. Stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la «condiţiile legii» atunci când reglementează exercitarea căilor de atac («Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii»), ca de altfel şi al art. 126 alin.

(2)din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea «sunt prevăzute numai de lege» [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004]."

Tot prin Decizia nr. 1.019 din 29 noiembrie 2012, Curtea a statuat că "nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, aşa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituţie stipulează că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluţia sau ordonanţa de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti".
Cu acelaşi prilej, Curtea a mai reţinut că "eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 278^1 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului".
În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 97 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 11 aprilie 2013, Decizia nr. 455 din 7 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 20 ianuarie 2014, şi Decizia nr. 218 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 29 mai
Referitor la presupusa încălcare a prevederilor art. 16 din Constituţie, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare.
În fine, autorii excepţiei invocă şi existenţa unei contradicţii între dispoziţiile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi cele ale art. 385^1 alin. 1 din acelaşi act normativ. O asemenea critică nu poate fi nici ea reţinută, întrucât examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu prevederi din Constituţie sau din actele internaţionale la care România este parte, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele şi nici coroborarea lor sau posibilele contradicţii din cadrul legislaţiei interne.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.

(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.

(1)lit. A.

d)şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cornelia Lupu în Dosarul nr. 11.629/318/2013 al Judecătoriei Slatina şi de Aurel Atanase, Steluţa Atanase şi Evanghelina Atanase în Dosarul nr. 887/36/2013 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 278^1 alin. 8 lit.
c)şi alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Slatina şi Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică -----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.