Acest comunicat clarifică faptul că regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv revocarea acesteia, rămâne cel prevăzut de Codul penal din 1969, chiar dacă suspendarea a fost dispusă după intrarea în vigoare a noului Cod penal, ca efect al legii penale mai favorabile.
COMUNICAT din 6 februarie 2019 privind regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, în baza art. 81 din Codul penal din 1969 Publicat pe www.scj.ro Dosar în care s-a formulat sesizarea: 5780/202/2017 Nr. de înregistrare a sesizării: 404/1/2019 Data înregistrării sesizării: 06.02.2019 Conținutul sesizării: Dacă regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, și în cazul în care suspendarea condiționată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile. Minuta deciziei nr. 12 din 7 mai 2019 Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția I penală prin încheierea de ședință din data de 7 ianuarie 2019 pronunțată în dosarul nr. 5780/202/2017 (2031/2018) prin care se solicită dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „dacă regimul suspendării condiționate a executării pedepsei, inclusiv sub aspectul revocării, este cel prevăzut de Codul penal din 1969, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, și în cazul în care suspendarea condiționată a executării pedepsei a fost dispusă după intrarea în vigoare a Codului penal actual, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile”. Stabilește că, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza art. 81 din Codul penal din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunțată după 01 februarie 2014, se menține și după intrarea în vigoare a Codului penal actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin.
Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.