← România

HOTĂRÂRE nr. 20 din 23 iunie 2008

Pe scurt

Această hotărâre a Senatului ia act de cererea de demisie a unui senator și declară vacant postul acestuia.

Ce reglementează

Cine este vizat

Puncte cheie

Textul legii

HOTĂRÂRE nr. 20 din 23 iunie 2008 privind demisia unui senator Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 472 din 26 iunie 2008 În temeiul prevederilor art. 70 alin.

(2)din Constituţia României, republicată, ale art. 7 din Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 194 din Regulamentul Senatului, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Senatul ia act de cererea de demisie a domnului senator Oprescu Sorin Mircea, ales în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, senator independent, şi declară vacant locul de senator deţinut de acesta. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 23 iunie 2008. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, DORU IOAN TĂRĂCILĂ Bucureşti, 23 iunie 2008. Nr. 20. ------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.