HOTĂRÂRE nr. 969 din 26 iulie 2006 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe concesionate Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. - Sucursala de Transport Bucureşti Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 3 august 2006 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin.
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a mijloacelor fixe aflate în concesiunea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. - Sucursala de Transport Bucureşti, amplasate în staţiile electrice de sistem 400/220/110/10 kV Bucureşti Sud, 400/220/110 kV Brazi Vest şi 220/110/10 kV Fundeni, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2 Trecerea în domeniul privat al statului se face în vederea scoaterii din funcţiune şi a valorificării, în condiţiile legii, a mijloacelor fixe prevăzute la art.
- Articolul 3 Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. va efectua operaţiunile prevăzute la art.
- PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- p. Ministrul economiei şi comerţului, Octavian Nichifor Bîgiu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 26 iulie
- Nr.
- Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a mijloacelor fixe care trec din domeniul public al statului, aflate în domeniul privat al statului, aflate în concesiunea Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" -SA - Sucursala de Transport Bucureşti ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Denumirea Număr Denumirea Mijloacelor fixe Număr Valoare de An PIF Adresa unde Obiectivului MFP care se Casează Inventar Inventar se afla mijloacele fixe ─────────────┬─────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── │ │Instalaţie comandă protecţie, 33107 221.57 1973 Com. Domneşti, jud. Staţia │ │automatizări la LEA (celula Domneşti) Ilfov 400/220/110 │99759│Panou comandă protecţie, automatizări 33179 13,678.52 1973 Com. Domneşti, jud. kV Bucureşti │ │Gura Ialomiţei Ilfov Sud │ │Instalaţie comandă protecţie, 33111 20,034.58 1973 Com. Domneşti, jud. │ │automatizari la LEA (celula Slatina) Ilfov ─────────────┴─────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL Staţia Bucureşti Sud 33,934.67 ─────────────┬─────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── │ │Filtru acord bobină FBI 1600 303040 234.06 1990 Mun. Ploiesti, Jud. │ │ Prahova │ │Filtru acord bobină TIP FB 032-1000 306420 1,585.95 1995 Mun. Ploiesti, Jud. │ │ Prahova │ │Bobină blocaj BB 032-1000 306520 2,683.35 1995 Mun. Ploiesti, Jud. │ │ Prahova Staţia │ │Echipament celule 400 kV Domneşti 38928488 372.13 1991 Mun. Ploiesti, Jud. 400/220/110 │ │ Prahova kV Brazi │62160│Echipament celule 400 kV Dărste 38928489 372.13 1991 Mun. Ploiesti, Jud. Vest │ │ Prahova │ │Echipament TIP DEN Brazi Vest 41028000 1,197.48 1976 Mun. Ploiesti, Jud. │ │ Prahova │ │Protecţii LTC INF LEA 400 kV 48641286 18,685.31 1989 Mun. Ploiesti, Jud. │ │ Prahova │ │Releu protecţii distantă LEA (LEA 220 702807 11,898.62 1998 Mun. Ploiesti, Jud. │ │kV Teleajen) Prahova │ │Filtru de acord bobină TIP FB 306430 1,279.00 1998 Mun. Ploiesti, Jud. │ │ Prahova ─────────────┴─────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL Staţia Braz Vest 38,308.03 ─────────────┬─────┬───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Statia │ │Bobine blocaj BB1 + 1600 A 302950 2,268.40 1990 Com. Domneşti, jud. 220/110/10 kV│62161│ Ilfov Fundeni │ │Filtru acord bobină FBI 1600 303030 246.99 1990 Com. Domneşti, jud. │ │ Ilfov ─────────────┴─────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL Staţia Fundeni 2,515.39 ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── -------------