← România

DECIZIE nr. 1.394 din 16 decembrie 2008

În scurt

Această decizie se referă la excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale care scutesc anumite autorități publice de plata taxelor judiciare de timbru. Curtea Constituțională a respins excepția, considerând că aceste scutiri sunt justificate.

Ce reglementează

Cine este vizat

Puncte cheie

Textul legii

DECIZIE nr. 1.394 din 16 decembrie 2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 82 din 11 februarie 2009 Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecător Aspazia Cojocaru - judecător Acsinte Gaspar - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Ion Predescu - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Augustin Zegrean - judecător Ion Tiucă - procuror Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială Vidu - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 9.049/30/2007 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: Prin Încheierea din 28 august 2008, pronunţată în Dosarul nr. 9.049/30/2007, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială Vidu - S.R.L. din Timişoara. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 creează discriminări, sub aspectul regimului juridic al plăţii taxelor de timbru, între persoanele de drept privat şi autorităţile statului, atunci când obiectul litigiilor deduse judecăţii îl constituie drepturi şi obligaţii legate de bunuri aflate în proprietatea privată a acestor autorităţi. Or, în condiţiile în care prevederile art. 44 alin.

(2)din Constituţie garantează şi ocrotesc în mod egal proprietatea privată, indiferent de titular, tratamentul juridic diferit reglementat prin legea taxelor de timbru nesocoteşte dreptul de proprietate privată al persoanei de drept privat, atunci când instituie în sarcina sa obligaţia de a plăti taxa judiciară de timbru, în vreme ce autoritatea statului este scutită. Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin.
(1)din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Avocatul Poporului arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale invocate. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin.
(2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, texte de lege care au următorul conţinut: "Sunt scutite de taxa judiciară de timbru cererile şi acţiunile, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, Camera Deputaţilor, Preşedinţia României, Guvernul României, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Avocatul Poporului, de Ministerul Public şi de Ministerul Finanţelor, indiferent de obiectul acestora, precum şi cele formulate de alte instituţii publice, indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin.
(2)referitoare la garantarea proprietăţii private în mod egal, indiferent de titular. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate prin numeroase decizii, de exemplu Decizia nr. 846 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2007. Cu acel prilej, Curtea a arătat că "scutirea autorităţilor publice vizate de textele criticate de taxele judiciare de timbru este justificată, în mod obiectiv şi raţional, de faptul că autorităţile respective - creditori bugetari - sunt finanţate de la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autorităţile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiaşi buget". Curtea a statuat că principiul egalităţii prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa cum rezultă din dispoziţiile constituţionale ale art. 16, cetăţenii se bucură de drepturile prevăzute în Constituţie şi în legi, fiind egali în faţa acestora şi a autorităţilor publice, în timp ce autorităţile publice exercită atribuţiile ce le sunt stabilite de lege, potrivit competenţei lor, în realizarea funcţiilor pentru care sunt create. Aşa fiind, instituirea unor excepţii de la regula generală a plăţii taxelor judiciare de timbru (scutiri de la plata taxei) nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 44 alin.
(2)din Constituţie, care consacră aplicabilitatea principiului egalităţii în materia garanţiei constituţionale a dreptului de proprietate privată. Plata unor taxe sau impozite reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor, prevăzută în art. 56 alin.
(1)din Legea fundamentală, în conformitate cu care aceştia au obligaţia să contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice. Or, potrivit art. 139 alin.
(1)din Constituţie, impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege, fiind aşadar la latitudinea legiuitorului să stabilească scutiri de taxe sau impozite având în vedere situaţii diferite, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalităţii în drepturi şi, indirect, dreptului de proprietate privată. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele acestei decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin.
(4)din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1)lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicată de Societatea Comercială Vidu - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 9.049/30/2007 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16 decembrie 2008. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu ----------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.