← România

HOTĂRÂRE nr. 1.587 din 14 decembrie 2005

Pe scurt

Această hotărâre aprobă alocarea unei sume de 6.412,0 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru anul 2005, în scopul susținerii unor unități administrativ-teritoriale.

Ce reglementează

Cine este vizat

Puncte cheie

Textul legii

HOTĂRÂRE nr. 1.587 din 14 decembrie 2005 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.138 din 15 decembrie 2005 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 30 alin.

(2)şi
(3)din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 21 lit. a) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru susţinerea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, cultură, culte şi echilibrarea bugetelor locale pe anul 2005, cu suma de 6.412,0 mii lei (RON) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2005, şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, pentru reamenajarea instituţiilor de învăţământ, precum şi pentru lucrările de construcţii de noi spaţii în unităţile şcolare respective. Articolul 2 Utilizarea sumei prevăzute la art. 1 se va face de către ordonatorii principali de credite, potrivit dispoziţiilor legale. Articolul 3 Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările corespunzătoare în volumul şi în structura bugetului de stat pe anul
  1. Articolul 4 Organele abilitate de lege vor controla modul de utilizare a sumei alocate potrivit prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile legale. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: --------------- Ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga p. Ministrul educaţiei şi cercetării, Cecilia Paloma Rodica Petrescu, secretar de stat Ministrul finanţelor publice, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu Bucureşti, 14 decembrie
  2. Nr. 1.
  3. Anexa ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Suma crt. Judeţul Localitatea şi unitatea de învăţământ Natura lucrării mii lei RON ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  4. Bihor - Mun. Marghita, Grădiniţa de copii cu program reparaţii capitale şi normal - secţia maghiară Str. Kavin nr. 3 incalzire centrala 300,0 - comuna Tămăşău, Şcoala cu clasele I-VIII construcţie local nou 400,0 - com. Cherechiu, Şcoala cu clasele I-VIII finalizare lucrări, clădirea nouă 100,0 - com. Sălard, Şcoala cu clasele I-VIII mansardarea clădirii 200,0 Total = 1000,0 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  5. Braşov - mun. Braşov, Colegiul Naţional Aprlly Lajos amenajări 15,0 Total = 15,0 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  6. Covasna - com. Reci, Şcoala cu clasele I-VIII Antos Janos amenajări 70,0 - com. Bixad, Scoală cu clasele I-VIII Mikes Armin amenajări 60,0 - mun. Targu-Secuiesc, Şcoala cu clasele I-VIII Turoczi Mozes amenajări 30,0 - com. Turia, Şcoala cu clasele I-VIII Kicsi Antal amenajări 30,0 - mun. Sf.Gheorghe, Liceul de Arta amenajări 79,2 - mun. Sf.Gheorghe, Liceul Agricol amenajări 30,0 - mun. Sf.Gheorghe, Şcoala cu clasele I-VIII Varadi Jozsef amenajări 20,0 - mun. Sf.Gheorghe, Grădiniţa Benedek Elek amenajări 49,0 - mun. Sf.Gheorghe, Liceul Mikes Kelemen amenajări 17,5 - mun. Sf.Gheorghe, Grădiniţa Arvacska amenajări 15,0 - mun. Sf.Gheorghe, Şcoala cu clasele I-VIII Nicolae Colan amenajări 29,0 Total = 430,2 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  7. Cluj - mun. Cluj-Napoca, Liceul Teoretic Bathory Istvan amenajări 60,0 - com. Sâncrai, Scoală Sancrai amenajări 25,0 - com. Izvoru Crisului, Şcoala cu clasele I-VIII amenajări 56,4 - com. Săvădisla, amenajări 60,5 Total = 201,9 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  8. Harghita - com. Praid, Grădiniţa de copii finalizare construcţie 677,6 - com. Ciceu, Şcoala Generală nr. 2 reabilitare 145,0 - com. Frumoasa, Grădiniţa de copii reabilitare 336,0 - mun. Gheorghieni, colegiul Tehnic Batthany Ignac reabilitare 150,0 - com. Mădăraş, Grădiniţa de copii reabilitare 140,0 - com. Cârţa Scoală cu clasele I-VIII reabilitare 255,0 - com. Corbu, Lic. şi Şcoala cu clasele I-IV reabilitare 115,0 - com. Bilbor, Scoală O.G. Tăslăunanu reabilitare 50,0 - com. Dăneşti, Grup Şcolar Petofi Sandor reabilitare 13,0 - mun. Miercurea Ciuc, Colegiul Naţional O. Goga reabilitare 73,0 - com. Joseni, Şcoala cu clasele I-VIII Sover Elek şi Grădiniţa de copii nr. 2 reabilitare 24,0 - com. Gheorghieni, Liceul Salamon Erno reabilitare 142,0 - com. Racu, Scoală cu clasele I-VIII nr. 3 reabilitare 8,5 - com. Remetea, Scoală cu clasele I-VIII Balaş Jeno reabilitare 290,0 - mun. Toplita, Liceul Teoretic Kemeny Janos construcţii, amenajări 1000,0 Total = 3419,1 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  9. Hunedoara - Deva, Grupul Şcolar Teglas Gabor reabilitare 200,0 Total = 200,0 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  10. Mureş - Sangeorgiu de Murea, Scoală cu clasele I-VIII Sfîntu-Gheorghe reamenajare 130,0 Total = 130,0 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  11. Satu-Mare - com. Bogdand, Şcoala cu clasele I-VIII reabilitare 30,0 - oraşul Tăşnad, Şcoala cu clasele I-VIII reabilitare 100,0 - com. Bătarci, Şcoala Tameni reabilitare 40,0 - municipiul Satu-Mare, Liceul Teoretic Reformat reabilitare 20,0 - com. Bogdand, Şcoala Bogdnad reabilitare 30,0 - com. Săuca, Şcoala Becheni reabilitare 40,0 - com. Dorolţ, Şcoala Dorolţ reabilitare 40,0 - com. Agriş, Şcoala Agriş reabilitare 30,0 - com. Oraşul Nou-Şcoala Oraşu Nou reabilitare 6,0 - municipiul Satu Mare, Colegiul Kolcsey Ferenc reabilitare 100,0 - com. Lazuri, Şcoala Bercu reabilitare 30,0 - com. Lazuri, Şcoala Peleş reabilitare 30,0 - com. Porumbeşti, Şcoala Porumbeşti reabilitare 60,0 - com. Vetiş, Şcoala cu clasele I-X reabilitare 40,0 - com. Păuleşti, Şcoala Ambud reabilitare 30,0 Total = 626,0 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  12. Sălaj - Oraşul Şimleu Silvaniei - Şcoala cu clasele I-VIII cu predare în limba maghiara Şimleu Silvaniei reabilitare, construcţie 124,4 Total = 124,4 ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
  13. Timiş - Dumbrava, Şcoala cu clasele I-VIII reabilitare 108,2 - Timişoara, Liceul Teoretic Bartok Bela reabilitare 57,2 - Tormac, Şcoala cu clasele I-VIII reabilitare 100,0 Total = 265,4 ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── TOTAL 6412,0 ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── -------

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.