HOTĂRÂRE nr. 340 din 26 martie 2008 privind transmiterea unui teren din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 2 aprilie 2008 În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 8 alin.
(1)şi al art. 12 alin.
(1)şi
(2)din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă transmiterea, fără plată, a unui teren, aflat în concesiunea Societăţii Comerciale SERE - S.R.L., având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, în vederea realizării bd. Dem Rădulescu. ...
(2)Contractul de concesiune nr. 13/2003 încheiat între Agenţia Domeniilor Statului şi Societatea Comercială SERE - S.R.L. se va modifica în mod corespunzător. ... Articolul 2 Predarea-preluarea terenului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: -------------- Ministrul internelor şi reformei administrative, Cristian David Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Dacian Cioloş Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 26 martie 2008. Nr. 340. Anexa DATELE DE IDENTIFICARE a terenului care se transmite din domeniul privat al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea ---------