HOTĂRÂRE nr. 93 din 7 februarie 2002 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2002 ale Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A. şi Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., unităţi economice de interes public naţional, aflate sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 116 din 12 februarie 2002 În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 47 alin.
(2)din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 şi ale Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 79/2001 privind întărirea disciplinei economico-financiare şi alte dispoziţii cu caracter financiar, Guvernul României adopta prezenta hotărâre. Articolul 1
(1)Se aprobă bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2002 ale Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A. şi Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A., aflate sub autoritatea Ministerului Finanţelor Publice, prevăzute în anexele nr. I şi II*) care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. ...
(2)Defalcarea pe trimestre a indicatorilor aprobaţi prevăzuţi în bugetele de venituri şi cheltuieli ale celor două unităţi economice se va face de Ministerul Finanţelor Publice în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. ... Articolul 2
(1)Cheltuielile totale aferente veniturilor totale înscrise în bugetele de venituri şi cheltuieli ale unităţilor economice prevăzute la art. 1 reprezintă limite maxime şi nu pot fi depăşite decât în cazuri justificate şi numai cu aprobarea Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice şi cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. ...
(2)În cazul în care în execuţie se înregistrează depăşiri ale veniturilor aprobate, unităţile economice vor putea efectua cheltuieli, altele decât cele de natura cheltuielilor de personal, în funcţie de realizarea veniturilor, cu încadrarea în indicatorii de eficienta aprobaţi. ... Articolul 3
(1)Nerespectarea prevederilor art. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei. ...
(2)Contravenţiei prevăzute la alin.
(1)i se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. ...
(3)Contravenţia se constata şi amenda se aplică de organele de control financiar ale statului, împuternicite potrivit legii, persoanelor vinovate de nerespectarea prevederilor prezentei hotărâri. ... ------------ Notă ... *) Anexele nr. I şi II se comunică instituţiilor interesate. PRIM-MINISTRU ADRIAN NASTASE Contrasemnează: --------------- Ministrul finanţelor publice, Mihai Nicolae Tanasescu Ministrul muncii şi solidarităţii sociale, Marian Sarbu Ministrul dezvoltării şi prognozei, Gheorghe Romeo Leonard Cazan --------