← România

HOTĂRÂRE nr. 23 din 28 octombrie 2009

Pe scurt

Această hotărâre modifică o hotărâre anterioară a Senatului privind componența numerică și nominală a comisiilor permanente ale Senatului.

Ce reglementează

Cine este vizat

Puncte cheie

Textul legii

HOTĂRÂRE nr. 23 din 28 octombrie 2009 pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 71/2008 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 741 din 30 octombrie 2009 În temeiul prevederilor art. 64 alin.

(4)şi art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 46 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările ulterioare, Senatul adoptă prezenta hotărâre. Articolul UNIC Hotărârea Senatului nr. 71/2008 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 20 decembrie 2008, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:
  1. La anexa nr. X "Componenţa Comisiei pentru sănătate publică", domnul senator Chivu Sorin-Serioja - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat + Partidul Conservator - se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Sârbu Ilie - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat + Partidul Conservator.
  2. La anexa nr. XII "Componenţa Comisiei pentru drepturile omului, culte şi minorităţi" - domnul senator Iordănescu Anghel - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat + Partidul Conservator - se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Chivu Sorin-Serioja - Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat + Partidul Conservator.
  3. La anexa nr. XIII "Componenţa Comisiei pentru egalitatea de şanse" - domnul senator Mircea Diaconu - Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal - se include în componenţa comisiei în locul domnului senator Ichim Paul - Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal. Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 28 octombrie 2009, cu respectarea prevederilor art. 76 alin.
(2)din Constituţia României, republicată. p. PREŞEDINTELE SENATULUI, TEODOR MELEŞCANU Bucureşti, 28 octombrie 2009. Nr. 23. __________

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.