COD PR. PENALA (R) 12/11/1968 - Portal Legislativ

COD PR. PENALA (R) 12/11/1968 - Portal Legislativ Portal Legislativ --> Meniu Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Meniu Acasă Despre Proiect Facilități Oferite Legături Utile GDPR Prin portalul N-Lex se acorda acces gratuit la legislatiile nationale ale statelor membre, portalul fiind conceput pe baza unei tehnologii de comunicare interne, ce permite accesarea directa a bazelor de date legislative nationale, rezultatele cautarilor venind direct de la sursa. Cuprins Se încarcă, vă rugăm asteptati. + Forme act Forma consolidata + istoric consolidări 29.07.2013 13.06.2013 15.02.2013 25.03.2012 29.12.2011 02.12.2011 25.11.2010 07.10.2010 30.07.2010 14.06.2010 15.06.2009 04.06.2009 23.02.2009 05.05.2008 28.03.2008 18.12.2007 28.11.2007 05.04.2007 07.09.2006 28.12.2005 05.06.2005 23.12.2004 15.12.2004 26.11.2004 06.10.2004 21.09.2004 24.06.2004 14.07.2003 27.06.2003 27.06.2003 01.10.2001 Republicarea 1 Forme republicate Republicarea 1 --> Forma de baza + Fișă act Actiuni suferite Actiuni Induse Refera pe Referit de Cuprinsul Actului Titlul ICapitolul 1Articolul 1Articolul 2Articolul 3.Articolul 4Articolul 5Articolul 5^1Articolul 6Articolul 7Articolul 8Capitolul 2Secţiunea IArticolul 9Articolul 10Articolul 11Articolul 12Articolul 13SecţiuneArticolul 14Articolul 15Articolul 16Articolul 17Articolul 18Articolul 19Articolul 20Articolul 21Articolul 22Secţiunea a III-aArticolul 23Articolul 24Titlul IICapitolul 1Secţiunea IArticolul 25Articolul 26Articolul 27Articolul 28Articolul 28^1Articolul 28^2Articolul 29SecţiuneArticolul 30Articolul 31SecţiuneArticolul 32Articolul 33Articolul 34Articolul 35Articolul 36Articolul 37Articolul 38SecţiuneArticolul 39Articolul 40Articolul 41Articolul 42Articolul 43Articolul 44Articolul 45Capitolul 2Secţiunea IArticolul 46Articolul 47Articolul 48Articolul 49Articolul 50Articolul 51Articolul 52Articolul 53Articolul 54Secţiunea a II-aArticolul 55Articolul 56Articolul 57Articolul 58Articolul 59Articolul 60Articolul 61Titlul IIICapitolul 1Articolul 62Articolul 63Articolul 64Articolul 65Articolul 66Articolul 67Articolul 68Capitolul 2Secţiunea IArticolul 69Articolul 70Articolul 71Articolul 72Articolul 73Articolul 74Secţiunea a II-aArticolul 75Articolul 76Articolul 77Secţiunea a III-aArticolul 78Articolul 79Articolul 80Articolul 81Articolul 82Articolul 83Articolul 84Articolul 85Articolul 86Secţiunea a IV-aArticolul 87Articolul 88Secţiunea a V-aArticolul 89Articolul 90Articolul 91Secţiunea a VI-aArticolul 92Articolul 93.Secţiunea a VII-aArticolul 94Articolul 95Secţiunea a VIII-aArticolul 96Articolul 97Articolul 98Articolul 99Articolul 100Articolul 101Articolul 102Articolul 103Articolul 104Articolul 105Articolul 106Articolul 107Articolul 108Articolul 109Articolul 110Articolul 111Secţiunea a IX-aArticolul 112Articolul 113Articolul 114Articolul 115Secţiunea a X-aArticolul 116Articolul 117Articolul 118Articolul 119Articolul 120Articolul 121Articolul 122Articolul 123Articolul 124Articolul 125Articolul 126Articolul 127Secţiunea a XI-aArticolul 128Secţiunea a XII-aArticolul 129Articolul 130Articolul 131Secţiunea a XIII-aArticolul 132Articolul 133Articolul 134Articolul 135Titlul IVCapitolul 1Secţiunea IArticolul 136Articolul 137Articolul 137^1Articolul 138Articolul 139Articolul 140Articolul 140^1Articolul 141Articolul 142Secţiunea a II-aArticolul 143Articolul 144Secţiunea a III-aArticolul 145Secţiunea a IV-aArticolul 146Articolul 147Articolul 148Articolul 149Articolul 150Articolul 151Articolul 152Articolul 153Articolul 154Articolul 155Articolul 156Articolul 157Articolul 158Articolul 159Articolul 160Secţiunea a V-aArticolul 160^1Articolul 160^2Articolul 160^3Articolul 160^4Articolul 160^5Articolul 160^6Articolul 160^7Articolul 160^8Articolul 160^9Articolul 160^10Capitolul 2Secţiunea IArticolul 161Articolul 162Secţiunea a II-aArticolul 163Articolul 164Articolul 165Articolul 166Articolul 167Articolul 168Articolul 169Articolul 170Titlul VCapitolul 1Articolul 171Articolul 172Articolul 173Articolul 174Capitolul 2Articolul 175Articolul 176Articolul 177Articolul 178Articolul 179Articolul 180Articolul 181Articolul 182Articolul 183Articolul 184Capitolul 3Articolul 185Articolul 186Articolul 187Articolul 188Capitolul 4Articolul 189Articolul 190Articolul 191Articolul 192Articolul 193Capitolul 5Articolul 194Articolul 195Articolul 196Capitolul 6Articolul 197Capitolul 7Articolul 198Articolul 199Partea SPECIALĂTitlul ICapitolul 1Articolul 200Articolul 201Articolul 202Articolul 203Articolul 204Articolul 205Capitolul 2Articolul 206Articolul 207Articolul 208Articolul 209Articolul 210Articolul 211Articolul 212Articolul 213Articolul 214Articolul 215Capitolul 3Articolul 216Articolul 217Articolul 218Articolul 219Articolul 220Capitolul 4Secţiunea IArticolul 221Articolul 222Articolul 223Articolul 224Articolul 225Articolul 226Articolul 227Secţiunea a II-aArticolul 228Articolul 229Articolul 230Articolul 231Articolul 232Articolul 233Articolul 234Articolul 235Articolul 236Articolul 237Articolul 238Secţiunea a III-aArticolul 239Articolul 240Articolul 241Secţiunea a IV-aArticolul 242Articolul 243Articolul 244Articolul 245Articolul 246Articolul 247Articolul 248Secţiunea a V-aArticolul 249Articolul 249^1Secţiunea a VI-aArticolul 250Articolul 251Articolul 252Articolul 253Articolul 254Secţiunea a VII-aArticolul 255Articolul 256Articolul 257Articolul 258Articolul 259Articolul 260Capitolul 5Articolul 261Articolul 262Articolul 263Articolul 264Articolul 265Articolul 266Articolul 267Articolul 268Articolul 269Capitolul 6Articolul 270Articolul 271Articolul 272Articolul 273Articolul 274Capitolul 7Articolul 275Articolul 276Articolul 277Articolul 278Capitolul 8Articolul 279Articolul 280Articolul 281Articolul 282Articolul 283Articolul 284Articolul 284^1Articolul 285Articolul 286Titlul IICapitolul 1Articolul 287Articolul 288Articolul 289Articolul 290Articolul 291Articolul 292Articolul 293Articolul 294Articolul 295Articolul 296Articolul 297Articolul 298Articolul 299Articolul 300Articolul 301Articolul 302Articolul 303Articolul 304Articolul 305Articolul 306Articolul 307Articolul 308Articolul 309Articolul 310Articolul 311Articolul 312Capitolul 2Secţiunea IArticolul 313Articolul 314Articolul 315Articolul 316Articolul 317Articolul 318Articolul 319Articolul 320Articolul 321Articolul 322Articolul 323Articolul 324Articolul 325Articolul 326Articolul 327Articolul 328Articolul 329Articolul 330Articolul 331Articolul 332Articolul 333Articolul 334Articolul 335Articolul 336Articolul 337Articolul 338Articolul 339Articolul 340Articolul 341Articolul 342Secţiunea a II-aArticolul 343Articolul 344Articolul 345Articolul 346Articolul 347Articolul 348Articolul 349Articolul 350Articolul 351Articolul 352Articolul 353Articolul 354Articolul 355Articolul 356Articolul 357Articolul 358Articolul 359Articolul 360Capitolul 3Secţiunea IArticolul 361Articolul 362Articolul 363Articolul 364Articolul 365Articolul 366Articolul 367Articolul 368Articolul 369Articolul 370Articolul 371Articolul 372Articolul 373Articolul 374Articolul 375Articolul 376Articolul 377Articolul 378Articolul 379Articolul 380Articolul 381Articolul 382Articolul 383Articolul 384Articolul 385Secţiunea a II-aArticolul 385^1Articolul 385^2Articolul 385^3Articolul 385^4Articolul 385^5Articolul 385^6Articolul 385^7Articolul 385^8Articolul 385^9Articolul 385^10Articolul 385^11Articolul 385^12Articolul 385^13Articolul 385^14Articolul 385^15Articolul 385^16Articolul 385^17Articolul 385^18Articolul 385^19Capitolul 4Secţiunea IArticolul 386Articolul 387Articolul 388Articolul 389Articolul 390Articolul 391Articolul 392Secţiunea a II-aArticolul 393Articolul 394Articolul 395Articolul 396Articolul 397Articolul 398Articolul 399Articolul 400Articolul 401Articolul 402Articolul 403Articolul 404Articolul 405Articolul 406Articolul 407Articolul 408Secţiunea a III-aArticolul 409Articolul 410Articolul 411Articolul 412Articolul 413Articolul 414Articolul 414^1Articolul 414^2Titlul IIICapitolul 1Articolul 415Articolul 416Articolul 416^1Articolul 417Articolul 418Articolul 419Capitolul 2Secţiunea IArticolul 420Articolul 421Articolul 422Articolul 422^1Articolul 422^2Articolul 423Articolul 424Articolul 425Secţiunea a II-aArticolul 426Articolul 427Articolul 428Secţiunea a III-aArticolul 429Articolul 430Articolul 431Articolul 432Articolul 433Articolul 434Articolul 435Articolul 436Articolul 437Articolul 438Articolul 439Secţiunea a IV-aArticolul 440Articolul 441Secţiunea a IV^1-aArticolul 441^1Secţiunea a V-aArticolul 442Articolul 443Secţiunea a VI-aArticolul 444Articolul 445Articolul 446Capitolul 3Secţiunea IArticolul 447Articolul 447^1Articolul 448Articolul 449Articolul 449^1Articolul 450Articolul 450^1Articolul 451Articolul 452Secţiunea a II-aArticolul 453Articolul 454Secţiunea a III-a Articolul 455Articolul 456Articolul 457Secţiunea a IV-aArticolul 458Articolul 459Capitolul 4Articolul 460Articolul 461Articolul 462Articolul 463Articolul 464Titlul IVCapitolul 1Articolul 465Articolul 466Articolul 467Articolul 468Articolul 469Articolul 470Articolul 471Articolul 472Articolul 473Articolul 474Articolul 475Articolul 476Articolul 477Articolul 478Articolul 479Capitolul 2Articolul 480Articolul 481Articolul 482Articolul 483Articolul 484Articolul 485Articolul 486Articolul 487Articolul 488Articolul 489Articolul 490Articolul 491Articolul 491^1Articolul 492Articolul 493Capitolul 3Articolul 494Articolul 495Articolul 496Articolul 497Articolul 498Articolul 499Articolul 500Articolul 501Articolul 502Articolul 503Capitolul 4Articolul 504Articolul 505Articolul 506Articolul 507Capitolul 5Articolul 508Articolul 509Articolul 510Articolul 511Articolul 512Capitolul 6Secţiunea IArticolul 513Secţiunea a II-aArticolul 514Articolul 515Articolul 516Articolul 517Articolul 518Secţiunea a III-aArticolul 519Articolul 520Articolul 521Articolul 522DISPOZIŢII FINALEArticolul 523Articolul 524 Reveniti in topul paginii Forma printabilă CODUL DE PROCEDURA PENALĂ din 12 noiembrie 1968 - republicat(actualizat pînă la 1 iulie 1993*)EMITENT MAREA ADUNARE NAŢIONALA -----------------*) Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. pînă la data de 22 septembrie 1992 cu modificările şi completările aduse la textul republicat în BULETINUL OFICIAL nr. 58-59 din 23 aprilie 1973**) de: Decretul 203/1974, Decretul 218/1987, Decretul-lege nr. 6/1990, Decretul-lege nr. 12/1990, Legea 20/1990, Legea 32/1990, Legea 88/1992, Legea 104/1992 şi Legea 45/1993.**)Republicarea s-a făcut în temeiul art. 7 din Legea 7/1993.Codul de procedură penală a fost adoptat la 12 noiembrie 1968, publicat în BULETINUL OFICIAL nr. 145-146 din 12 noiembrie 1968 şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969. El a înlocuit Codul de procedură penală din anul 1936 revazut şi republicat în 1948. + Titlul I Regulile de baza şi acţiunile în procesul penal + Capitolul 1 Scopul şi regulile de baza ale procesului penal + Articolul 1Scopul procesului penal.Procesul penal are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a savirsit o infracţiune să fie pedepsita potrivit vinovatiei sale şi nici o persoană nevinovată sa nu fie trasa la răspundere penală.Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor, precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul respectării legilor. + Articolul 2Legalitatea şi oficialitatea procesului penal.Procesul penal se desfăşoară atît în cursul urmăririi penale cît şi în cursul judecaţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.Actele necesare desfăşurării procesului penal se îndeplinesc din oficiu, afară de cazul cînd prin lege se dispune altfel. + Articolul 3.Aflarea adevărului.În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului. + Articolul 4Rolul activ. Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sînt obligate să aibă rol activ în desfăşurarea procesului penal. + Articolul 5Garantarea libertăţii persoanei.În tot cursul procesului penal este garantată libertatea persoanei.Nici o persoană nu poate fi reţinută sau arestata şi nici nu poate fi supusă vreunei forme de restringere a libertăţii decît în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.Dacă cel împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive sau o măsura de restringere a libertăţii considera ca aceasta este ilegala are dreptul, în tot cursul procesului să se adreseze instanţei competente, potrivit legii.Orice persoană împotriva căreia s-a luat ilegal o măsura preventivă are dreptul la repararea pagubei suferite, în condiţiile prevăzute de lege.În tot cursul procesului penal, invinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. + Articolul 5^1Respectarea demnităţii umane.Orice persoană care se afla în curs de urmărire penală sau de judecată trebuie tratata cu respectarea demnităţii umane. Supunerea acesteia la tortura sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante, este pedepsita prin lege. + Articolul 6Garantarea dreptului de apărare.Dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.În cursul procesului penal, organele judiciare sînt obligate să asigure părţilor deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege şi sa administreze probele necesare în apărare.Organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau pe inculpat, despre fapta pentru care este invinuit, încadrarea juridică a acesteia şi să-i asigure posibilitatea pregătirii şi exercitării apărării.Orice parte are dreptul să fie asistată de apărător în tot cursul procesului penal.Organele judiciare au obligaţia sa încunoştiinţeze pe invinuit sau inculpat, înainte de a i se lua prima declaraţie, despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnindu-se aceasta în procesul verbal de ascultare. În condiţiile şi în cazurile prevăzute de lege, organele judiciare sînt obligate sa ia măsuri pentru asigurarea asistenţei juridice a învinuitului sau a inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales. + Articolul 7Limba în care se desfăşoară procesul penal.În desfăşurarea procesului penal se foloseşte limba română.În faţa organelor judiciare din unităţile administrativ-teritoriale locuite şi de populaţie de alta naţionalitate decît cea română, se asigura folosirea limbii materne a acelei populaţii. + Articolul 8Folosirea limbii oficiale prin traducător.Părţilor care nu vorbesc limba în care se desfăşoară procesul penal li se asigura posibilitatea de a lua cunoştinţa de piesele dosarului şi dreptul de a vorbi în instanţa şi a pune concluzii prin traducător. + Capitolul 2 Acţiunea penală şi acţiunea civilă în procesul penal + Secţiunea I Acţiunea penală + Articolul 9Obiectul şi exercitarea acţiunii penale.Acţiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au savirsit infracţiuni.Acţiunea penală se pune în mişcare prin actul de inculpare prevăzut de legeAcţiunea penală se poate exercita în tot cursul procesului penal. + Articolul 10Cazurile în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.Acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar cînd a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă:

1. a)fapta nu exista; ...
2. b)fapta nu este prevăzută de legea penală; ... b^1) fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni;
3. c)fapta nu a fost săvîrşită de invinuit sau de inculpat; ...
4. d)faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii; ...
5. e)exista vreuna din cauzele care inlatura caracterul penal al faptei; ...
6. f)lipseşte plîngerea prealabilă a persoanei vătămate, autorizarea sau sesizarea organului competent ori alta condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; ...
7. g)a intervenit amnistia sau prescripţia ori decesul făptuitorului; ...
8. h)a fost retrasă plîngerea prealabilă ori părţile s-au împăcat. în cazul infracţiunilor pentru care retragerea plingerii sau împăcarea părţilor inlatura răspunderea penală; ...
9. i)s-a dispus înlocuirea răspunderii penale; ...
10. j)exista autoritate de lucru judecat. Împiedicarea produce efecte chiar dacă faptei definitiv judecate i s-ar da o alta încadrare juridică. ... În cazul prevăzut la lit. f, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare ulterior în condiţii legale. + Articolul 11Clasarea, scoaterea de sub urmărire, încetarea urmăririi penale, achitarea şi încetarea procesului penal.Cînd se constata existenta vreunuia din cazurile prevăzute în art. 10:1. În cursul urmăririi penale procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune:
11. a)clasarea, cînd nu exista invinuit în cauza; ...
12. b)scoaterea de sub urmărire, în cazurile prevăzute în are 10 lit. a - e, cînd exista invinuit sau inculpat în cauza. ...
13. c)încetarea urmăririi penale, în cazurile prevăzute în art 10 lit. f - j, cînd exista invinuit sau inculpat în cauza. ... 2. În cursul judecaţii instanţa pronunţa:
14. a)achitarea în cazurile prevăzute în art. 10 lit. a - e; ...
15. b)încetarea procesului penal în cazurile prevăzute în art. 10 lit. f - j. ... + Articolul 12Sesizarea altor organe decît cele judiciare.În cazurile arătate în art. 10 lit. b, d şi e procurorul poate dispune clasarea sau scoaterea de sub urmărire ori instanţa de judecată care pronunţa achitarea dacă apreciază ca fapta ar putea atrage măsuri ori sancţiuni altele decît cele prevăzute de legea penală sesizează organul competent. + Articolul 13Continuarea procesului penal în caz de amnistie, prescripţie sau de retragere a plingerii.În caz de amnistie, prescripţie ori de retragere a plingerii prealabile invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.Dacă se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a - e procurorul dispune scoaterea de sub urmărire iar instanţa de judecată pronunţa achitarea.Dacă nu se constata vreunul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. a - e procurorul dispune încetarea urmăririi penale iar instanţa de judecată pronunţa încetarea procesului penal. + Secţiune a II-a Acţiunea civilă + Articolul 14Obiectul şi exercitarea acţiunii civile.Acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului precum şi a părţii responsabile civilmente.Acţiunea civilă poate fi alăturată acţiunii penale din cadrul procesului penal prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă.Repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile:
16. a)în natura prin restituirea lucrului prin restabilirea situaţiei anterioare săvîrşirii infracţiunii prin desfiinţarea totală ori parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de reparare; ...
17. b)prin plata unei despăgubiri băneşti în măsura în care repararea în natura nu este cu putinta. ... De asemenea se acordă despăgubiri băneşti pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă. + Articolul 15Constituirea ca parte civilă.Persoana vătămată se poate constitui parte civilă în contra învinuitului sau inculpatului şi a persoanei responsabile civilmente.Constituirea ca parte civilă se poate face în cursul urmăririi penale precum şi în faţa instanţei de judecată pînă la citirea actului de sesizare.Calitatea de parte civilă a persoanei care a suferit o vătămare prin infracţiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa în calitate de parte vătămată în aceeaşi cauza.Acţiunea civilă este scutită de taxa de timbru. + Articolul 16Partea responsabilă civilmente.Introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc la cerere sau din oficiu fie în cursul urmăririi penale fie în faţa instanţei de judecată pînă la citirea actului de sesizare.Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal pînă la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţa luînd procedura din stadiul în care se afla în momentul intervenţiei.Partea responsabilă civilmente are în ce priveşte acţiunea civilă toate drepturile pe care legea le prevede pentru invinuit sau inculpat. + Articolul 17Exercitarea din oficiu a acţiunii civile.Acţiunea civilă se porneşte şi se exercită şi din oficiu, cînd persoana vătămată este o organizaţie din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal.În acest scop organul de urmărire penală sau instanţa de judecată va cere organizaţiei pagubite să prezinte situaţia cu privire la întinderea pagubei şi date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită. Organizaţia este obligată să prezinte situaţia şi datele cerute.În cazul arătat în alin. 1. instanţa este obligată să se pronunţe din oficiu asupra repararii pagubei, chiar dacă organizaţia pagubita nu este constituită parte civilă.Dispoziţiile alin. 1 şi 3 se aplică şi în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrînsa. + Articolul 18Susţinerea acţiunii civile de către procuror.Procurorul poate susţine în faţa instanţei acţiunea civilă pornită de persoana vătămată.Cînd persoana vătămată este o organizaţie din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal sau o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitate de exerciţiu restrînsa, procurorul, cînd participa la judecata, este obligat sa susţină interesele civile ale acesteia, chiar dacă nu este constituită parte civilă. + Articolul 19Acţiunea adresată instanţei civile.Persoana vătămată care nu s-a putut constitui parte civilă în procesul penal poate introduce la instanţa civilă acţiune pentru repararea pagubei pricinuite prin infracţiune.Judecata în faţa instanţei civile se suspenda pînă la rezolvarea definitivă a cauzei penale.De asemenea, poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile persoana vătămată care s-a constituit parte civilă sau pentru care s-a pornit din oficiu acţiune civilă în procesul penal dar acesta a fost suspendat. În caz de reluare a procesului penal, acţiunea introdusă la instanţa civilă se suspenda.Persoana vătămată care a pornit acţiunea în faţa instanţei civile poate să părăsească această instanţă şi să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, dacă punerea în mişcare a acţiunii penale a avut loc ulterior sau procesul penal a fost reluat după suspendare. Părăsirea instanţei civile nu poate avea loc dacă aceasta a pronunţat o hotărîre chiar nedefinitiva. + Articolul 20Cazuri speciale de rezolvare a acţiunii civile.Persoana vătămată constituită parte civilă în procesul penal poate să pornească acţiune în faţa instanţei civile, dacă instanţa penală prin hotărîrea rămasă definitivă a lăsat nesolutionata acţiunea civilă.În cazurile în care acţiunea civilă a fost exercitată din oficiu, dacă se constata din probe noi ca paguba nu a fost integral reparată, diferenţa poate fi cerută pe calea unei acţiuni la instanţa civilă.De asemenea, persoana vătămată se poate adresa cu acţiune la instanţa civilă, pentru repararea pagubelor care s-au născut ori s-au descoperit după pronunţarea hotărîrii penale de prima instanţa. + Articolul 21Exercitarea acţiunii civile de către sau faţă de succesori.Acţiunea civilă rămîne în competenţa instanţei penale în caz de deces al uneia din părţi, introducîndu-se în cauza moştenitorii acesteia.Dacă una din părţi este o persoană juridică, în caz de reorganizare a acesteia, se introduce în cauza organizaţia succesoare în drepturi, iar în caz de desfiinţare sau de dizolvare se introduc în cauza lichidatorii. + Articolul 22Autoritatea hotărîrii penale în civil şi efectele hotărîrii civile în penal. Hotărîrea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judeca acţiunea civilă, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savirsit-o şi a vinovatiei acesteia.Hotărîrea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei penale, cu privire la existenta faptei penale a persoanei care a savirsit-o şi a vinovatiei acesteia. + Secţiunea a III-a Părţile în procesul penal + Articolul 23Inculpatul.Persoana împotriva căreia s-a pus în mişcare acţiunea penală este parte în procesul penal şi se numeşte inculpat. + Articolul 24Alte părţi în procesul penal.Persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizica, morala sau materială, dacă participa în procesul penal, se numeşte parte vătămată.Persoana vătămată care exercită acţiunea civilă în cadrul procesului penal se numeşte parte civilă.Persoana chemată în procesul penal sa răspundă, potrivit legii civile, pentru pagubele provocate prin fapta învinuitului sau inculpatului, se numeşte parte responsabilă civilmente. + Titlul II Competenţa + Capitolul 1 Felurile competentei + Secţiunea I Competenţa după materie şi după calitatea persoanei + Articolul 25Competenţa judecătoriei.Judecătoria judeca în prima instanţa toate infracţiunile, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. + Articolul 26Competenţa tribunalului militar.Tribunalul militar judeca în prima instanţa:1. infracţiunile săvîrşite de militari pînă la gradul de căpitan inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe;2. următoarele infracţiuni săvîrşite de civili:
18. a)infracţiunile contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţă Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor -, Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Protecţie şi Paza, care prin natura sau destinaţia lor au un caracter militar sau interesează capacitatea de apărare; ...
19. b)infracţiunile prevăzute în art. 348-354 din Codul penal; ... 3. infracţiunile săvîrşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Paza, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe. + Articolul 27Competenţa tribunalului.Tribunalul:1. judeca în prima instanţa:
20. a)infracţiunile prevăzute în Codul penal în art. 174-177, 179, 189 alin. 3, 190, 197 alin. 2, 211 alin. 2, dacă fapta a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 182, 212, 218, 219 alin. 3, dacă fapta a avut ca urmare un dezastru, şi alin. 4, art. 223 alin. 3, art. 224 alin. 3, art. 225 alin. 2, dacă fapta a avut vreuna dintre urmările prevăzute în art. 182, şi alin. 3, art. 226, 229 alin. 3, 231 alin. 3 şi 4, 232 alin. 3 şi 4, 248 alin. 2, 252, 254, 255, 257, 266-270, 273 alin. 2, 274 alin. 2, 275 alin. 3, 276, 279 alin. 3, 280, 280^1, 282, 298, 302^2, 312 şi 317, precum şi infracţiunea de contrabanda, dacă a avut ca obiect arme, muniţii sau materii explozive ori radioactive; ...
21. b)infracţiunile săvîrşite cu intenţie, care au avut ca urmare moartea unei persoane; ...
22. c)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; ... 2. ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de judecătorii în prima instanţa, cu excepţia celor privind infracţiunile menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a);3. ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de judecătorii, în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit. a), precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţa ivite între judecătoriile din raza sa teritorială. + Articolul 28Competenţa tribunalului militar.Tribunalul militar teritorial:1. judeca în prima instanţa:
23. a)infracţiunile săvîrşite de ofiţerii superiori, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe; ...
24. b)infracţiunile menţionate în art. 27 pct. 1 lit.
25. a)şi b), săvîrşite de militari pînă la gradul de căpitan inclusiv, ori săvîrşite în legătură cu serviciul de către salariaţii civili ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Paza; ...
26. c)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; ... 2. ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţa de tribunalele militare, cu excepţia infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit.
27. a)şi a infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;3. ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. 2 lit.
28. a)şi a infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare din raza sa teritorială. + Articolul 28^1Competenţa Curţii de Apel.Curtea de Apel:1. judeca în prima instanţa:
29. a)infracţiunile prevăzute de Codul penal în art. 155-173 şi 356-361; ...
30. b)infracţiunile săvîrşite de judecătorii de la judecătorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lîngă aceste instanţe, precum şi de notarii de stat; ...
31. c)infracţiunile săvîrşite de judecătorii şi controlorii financiari ai camerelor de conturi judeţene; ...
32. d)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; ... 2. ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate în prima instanţa de tribunale;3. ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate de tribunale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunale sau între judecătorii şi tribunale din raza sa teritorială, ori între judecătorii din circumscripţia unor tribunale diferite, aflate în raza teritorială a Curţii. + Articolul 28^2Competenţa Curţii Militare de Apel.Curtea Militară de Apel:1. judeca în prima instanţa:
33. a)infracţiunile prevăzute în Codul penal în art. 155 - 173 şi 356 - 361, săvîrşite de militari ori săvîrşite în legătură cu serviciul de către salariaţi civili din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor -, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Paza; ...
34. b)infracţiunile săvîrşite de judecătorii tribunalelor militare şi ai tribunalelor militare teritoriale, precum şi de procurorii militari de la parchetele militare de pe lîngă aceste instanţe; ...
35. c)alte infracţiuni date prin lege în competenţa sa; ... 2. ca instanţa de apel, judeca apelurile împotriva hotărîrilor pronunţate în prima instanţa de tribunalele militare teritoriale;3. ca instanţa de recurs, judeca recursurile împotriva hotărîrilor pronunţate de tribunalele militare teritoriale în apel, precum şi în alte cazuri anume prevăzute de lege;4. soluţionează conflictele de competenţa ivite între tribunalele militare teritoriale sau între tribunalele militare şi tribunalele militare teritoriale ori între tribunale militare din raza de competenţa a unor tribunale militare teritoriale diferite. + Articolul 29Competenţa Curţii Supreme de Justiţie.Curtea Suprema de Justiţie:1. Judeca în prima instanţa:
36. a)infracţiunile săvîrşite de senatori şi deputaţi; ...
37. b)infracţiunile săvîrşite de membrii Guvernului; ...
38. c)infracţiunile săvîrşite de judecătorii Curţii Constituţionale, membrii, judecătorii, procurorii şi controlorii financiari ai Curţii de Conturi şi de preşedintele Consiliului Legislativ; ...
39. d)infracţiunile săvîrşite de maresali, amirali şi generali; ...
40. e)infracţiunile săvîrşite de şefii cultelor religioase organizate în condiţiile legii şi de ceilalţi membri ai Inaltului Cler, care au cel puţin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia; ...
41. f)infracţiuni săvîrşite de judecătorii şi magistraţii asistenţi de la Curtea Suprema de Justiţie, de judecătorii de la curţile de apel şi Curtea Militară de Apel, precum şi de procurorii de la parchetele de pe lîngă aceste instanţe; ...
42. g)alte cauze date prin lege în competenţa sa; ... 2. ca instanţa de recurs judeca:
43. a)recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate, în prima instanţa, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; ...
44. b)recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel; ...
45. c)recursurile împotriva hotărîrilor penale pronunţate, în prima instanţa de sect. pen. şi mil. ale Curţii Supreme de Justiţie; ... 3. judeca recursurile în interesul legi;4. judeca recursurile în anulare;5. soluţionează:
46. a)conflictele de competenţa în cazurile în care Curtea Suprema de Justiţie este instanţa superioară comuna; ...
47. b)cazurile în care cursul justiţiei este întrerupt; ...
48. c)cererile de strămutare. ... + Secţiune a II-a Competenţa teritorială + Articolul 30Competenţa pentru infracţiunile săvîrşite în ţara.Competenţa după teritoriu este determinata de:
49. a)locul unde a fost săvîrşită infracţiunea; ...
50. b)locul unde a fost prins făptuitorul; ...
51. c)locul unde locuieşte făptuitorul; ...
52. d)locul unde locuieşte persoana vătămată. ... Judecarea cauzei revine aceleia dintre instanţele competente potrivit alin. 1. în a carei raza teritorială s-a efectuat urmărirea penală.Cînd urmărirea penală se efectuează de către Parchetul General de pe lîngă Curtea Suprema de Justiţie sau de către parchetele de pe lîngă curţile de apel ori de pe lîngă tribunale sau de către un organ de cercetare central ori judeţean, procurorul prin rechizitoriu, stabileşte căreia dintre instanţele prevăzute în alin. 1 îi revine competenţa de a judeca, ţinînd seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal.Prin "locul săvîrşirii infracţiunii" se înţelege locul unde s-a desfăşurat activitatea infractionala, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia. + Articolul 31Competenţa pentru infracţiunile săvîrşite în străinătate. Infracţiunile săvîrşite în afară teritoriului tarii se judeca, după caz, de către instanţele civile sau militare în a căror rază teritorială îşi are domiciliul sau locuieşte făptuitorul. Dacă acesta nu are domiciliul şi nici nu locuieşte în România, şi fapta este de competenţa judecătoriei, se judeca de Judecătoria sectorului 2, din municipiul Bucureşti iar în celelalte cazuri, de instanţa competenţa după materie şi calitatea persoanei, din municipiul Bucureşti.Infracţiunea săvîrşită pe o nava este de competenţa instanţei în a carei raza teritorială se afla primul port român în care ancoreaza nava, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel.Infracţiunea săvîrşită pe o aeronava este de competenţa instanţei în a carei raza teritorială se afla primul loc de aterizare pe teritoriul român.Dacă nava nu ancoreaza într-un port român sau dacă aeronava nu aterizeaza pe teritoriul român, competenţa este cea prevăzută de alin. 1. afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. + Secţiune a III-a Competenţa în caz de indivizibilitate şi conexitate + Articolul 32Reunirea cauzelor.În caz de indivizibilitate sau de conexitate, judecata în prima instanţa, dacă are loc în acelaşi timp pentru toate faptele şi pentru toţi faptuitorii, se efectuează de aceeaşi instanţa. + Articolul 33Cazurile de indivizibilitate.Este indivizibilitate:
53. a)cînd la săvîrşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane; ...
54. b)cînd doua sau mai multe infracţiuni au fost săvîrşite prin acelaşi act; ...
55. c)în cazul infracţiunii continuate sau în orice alte cazuri cînd doua sau mai multe acte materiale alcătuiesc o singura infracţiune. ... + Articolul 34Cazurile de conexitate.Este conexitate:
56. a)cînd doua sau mai multe infracţiuni sînt săvîrşite prin acte diferite, de una sau mai multe persoane împreună, în acelaşi timp şi în acelaşi loc; ...
57. b)cînd doua sau mai multe infracţiuni sînt săvîrşite în timp ori în loc diferit, după o prealabilă înţelegere între infractori; ...
58. c)cînd o infracţiune este săvîrşită pentru a pregati, a înlesni, a ascunde comiterea altei infracţiuni, ori este săvîrşită pentru a înlesni sau a asigura sustragerea de la răspundere penală a făptuitorului altei infracţiuni; ...
59. d)cînd între doua sau mai multe infracţiuni exista legătură şi reunirea cauzelor se impune pentru o buna infaptuire a justiţiei. ... + Articolul 35Competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate.În caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă competenţa în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte aparţine, potrivit legii, mai multor instanţe de grad egal, competenţa de a judeca toate faptele şi pe toţi faptuitorii revine instanţei mai întîi sesizate, iar dacă competenţa după natura faptelor sau după calitatea persoanelor aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad.Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei militare.Dacă instanţa civilă este superioară în grad, competenţa revine instanţei militare echivalente în grad cu instanţa civilă.Competenţa de a judeca cauzele reunite rămîne dobîndită instanţei, chiar dacă pentru fapta sau făptuitorul care a determinat competenţa acestei instanţe s-a dispus încetarea procesului penal ori s-a pronunţat achitarea.Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unor infracţiuni sînt de competenţa instanţei care judeca infracţiunea la care acestea se referă. + Articolul 36Instanţa competenţa a hotărî reunirea cauzelor.Reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa căreia îi revine competenţa de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 35.În cazul prevăzut în art. 35 alin. 3, reunirea cauzelor se hotărăşte de instanţa civilă, care trimite dosarul instanţei militare căreia îi revine competenţa. + Articolul 37Cazuri speciale.În cazurile de indivizibilitate prevăzute în art. 33 lit.
60. a)şi b), precum şi în cele de conexitate, cauzele sînt reunite, dacă ele se afla în faţa primei instanţe de judecată, chiar după desfiinţarea hotărîrii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.Cauzele se reunesc şi la instanţele de apel precum şi la cele de recurs, de acelaşi grad, dacă se afla în acelaşi stadiu de judecată.În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. c, cauzele trebuie să fie reunite întotdeauna. + Articolul 38Disjungerea.În cazul de indivizibilitate prevăzut în art. 33 lit. a, precum şi în toate cazurile de conexitate, instanţa poate dispune, în interesul unei bune judecati disjungerea cauzei astfel ca judecarea unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă separat. + Secţiune a IV-a Dispoziţii comune + Articolul 39Excepţii de necompetentă.Excepţia de necompetentă materială şi cea de necompetentă după calitatea persoanei pot fi ridicate în cursul procesului penal, pînă la pronunţarea hotărîrii definitive.Excepţia de necompetentă teritorială poate fi ridicată numai pînă la citirea actului de sesizare în faţa primei instanţe de judecată.Excepţiile de necompetentă pot fi ridicate de procuror, de oricare din părţi, sau puse în discuţia părţilor din oficiu. + Articolul 40Competenţa în caz de schimbare a calităţii inculpatului.Cînd competenţa instanţei este determinata de calitatea inculpatului, instanţa rămîne competenţa a judeca, chiar dacă inculpatul, după săvîrşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate.Dobindirea calităţii după săvîrşirea infracţiunii nu determina schimbarea competentei. + Articolul 41Competenţa în caz de schimbare a încadrării juridice sau a calificării.Instanţa sesizată cu judecarea unei infracţiuni rămîne competenţa a o judeca chiar dacă constata, după efectuarea cercetării judecătoreşti, ca infracţiunea este de competenţa instanţei inferioare.Schimbarea calificării faptei printr-o lege noua, intervenita în cursul judecării cauzei, nu atrage incompetenta instanţei de judecată, afară de cazul cînd prin acea lege s-ar dispune altfel. + Articolul 42Declinarea de competenţa.Instanţa de judecată care îşi declina competenţa trimite dosarul instanţei de judecată arătată ca fiind competenţa prin hotărîrea de declinare.Dacă declinarea a fost determinata de calitatea persoanei, instanţa căreia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse de instanţa desesizata.În cazul declinarii pentru necompetentă teritorială, actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.Hotărîrea de declinare a competentei nu este supusă apelului şi nici recursului. + Articolul 43Conflictul de competenţa.Cînd doua sau mai multe instanţe se recunosc competente a judeca aceeaşi cauza ori îşi declina competenţa, conflictul pozitiv sau negativ de competenţa se soluţionează de instanţa ierarhic superioară comuna.Cînd conflictul de competenţa se iveşte între o instanţa civilă şi una militară, soluţionarea conflictului este de competenţa Curţii Supreme de Justiţie.Instanţa ierarhic superioară comuna este sesizată în caz de conflict pozitiv, de către instanţa care s-a declarat cea din urma competenţa, iar în caz de conflict negativ, de către instanţa care şi-a declinat cea din urma competenţa.În toate cazurile, sesizarea se poate face şi de procuror sau de părţi.Pînă la soluţionarea conflictului pozitiv de competenţa judecata se suspenda.Instanţa care şi-a declinat competenţa ori s-a declarat competenţa cea din urma ia măsurile şi efectuează actele ce reclama urgenta.Instanţa ierarhic superioară comuna hotărăşte asupra conflictului de competenţa cu citarea părţilor.Cînd instanţa sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţa constata ca acea cauza este de competenţa altei instanţe decît cele între care a intervenit conflictul şi faţă de care nu este instanţa superioară comuna trimite dosarul Curţii Supreme pentru stabilirea competentei.Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărîrea de stabilire a competentei nu se mai poate declara necompetentă, afară de cazul în care, în urma noii situaţii de fapt ce rezultă din completarea cercetării judecătoreşti, se constată că fapta constituie o infracţiune data prin lege în competenţa altei instanţe.Instanţa căreia i s-a trimis cauza aplica în mod corespunzător dispoziţiile art. 42 alin. 2. + Articolul 44Chestiuni prealabile.Instanţa penală este competenţa sa judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe.Chestiunea prealabilă se judeca de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de proba privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.Hotărîrea definitivă a instanţei civile, asupra unei împrejurări ce constituie o chestiune prealabilă în procesul penal, are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale. + Articolul 45Dispoziţii care se aplică la urmărirea penală.Dispoziţiile cuprinse în art. 30 - 36, 38, 40, 42 şi 44 se aplică în mod corespunzător şi în cursul urmăririi penale.Cînd nici unul din locurile arătate în art. 30 alin. 1 nu este cunoscut, competenţa revine organului de urmărire penală care a fost mai întîi sesizat.În caz de sesizări simultane, precaderea se stabileşte în ordinea enumerării de la art. 30 alin. 1.Dacă în raport cu vreunul din criteriile arătate în art. 30 alin. 1 sînt competente mai multe organe de urmărire penală, competenţa revine organului care a fost mai întîi sesizat.Urmărirea penală a infracţiunilor săvîrşite în condiţiile prevăzute în art. 31 se efectuează de către organul de urmărire penală din raza teritorială a instanţei competente sa judece cauza.Conflictul de competenţa între doi sau mai mulţi procurori se rezolva de către procurorul superior comun acestora. Cînd conflictul se iveşte între doua sau mai multe organe de cercetare penală, competenţa se stabileşte de către procurorul care exercită supravegherea asupra activităţii de cercetare penală a acestor organe. + Capitolul 2 Incompatibilitatea şi strămutarea + Secţiunea I Incompatibilitatea + Articolul 46Rudenia între judecători.Judecătorii care sînt soţi sau rude apropiate între ei nu pot face parte din acelaşi complet de judecată. + Articolul 47Judecătorul care s-a pronunţat anterior.Judecătorul care a luat parte la soluţionarea unei cauze nu mai poate participa la judecarea aceleiaşi cauze într-o instanţa superioară sau la judecarea cauzei după desfiinţarea hotărîrii cu trimitere în apel sau după casarea cu trimitere în recurs.De asemenea nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi data în acea cauza. + Articolul 48Alte cauze de incompatibilitate.Judecătorul este de asemenea incompatibil de a judeca dacă în cauza respectiva:
61. a)a pus în mişcare acţiunea penală, a emis mandatul de arestare, a dispus trimiterea în judecata, sau a pus concluzii în fond în calitate de procuror la instanţa de judecată; ...
62. b)a fost reprezentant sau apărător al vreuneia din părţi; ...
63. c)a fost expert sau martor; ...
64. d)exista împrejurări din care rezultă ca este interesat sub orice formă, el, soţul sau vreo ruda apropiată. ... + Articolul 49Incompatibilitatea procurorului, grefierului şi a organului de cercetare penală.Dispoziţiile art. 46 se aplică procurorului şi grefierului de şedinţa, cînd cauza de incompatibilitate exista între ei sau între vreunul dintre ei şi unul din membrii completului de judecată.Dispoziţiile privind cazurile de incompatibilitate prevăzute în art. 48 lit.
65. b)
66. c)şi
67. d)se aplică procurorului, persoanei care efectuează cercetarea penală şi grefierului de şedinţa.Procurorul care a participat ca judecător la soluţionarea cauzei în prima instanţa nu poate pune concluzii la judecarea ei în apel sau în recurs.Persoana care a efectuat urmărirea penală este incompatibilă sa procedeze la completarea sau refacerea acesteia, cînd completarea sau refacerea este dispusă de instanţa. + Articolul 50Abţinerea.Persoana incompatibilă este obligată sa declare, după caz, preşedintelui instanţei, procurorului care supraveghează cercetarea penală sau a procurorului ierarhic superior, ca se abţine de a participa la procesul penal cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul abtinerii.Declaraţia de abţinere se face de îndată ce persoana obligată la aceasta a luat cunoştinţa de existenta cazului de incompatibilitate. + Articolul 51Recuzarea.În cazul în care persoana incompatibilă nu a făcut declaraţia de abţinere, poate fi recuzata atît în cursul urmăririi penale cît şi în cursul judecaţii, de oricare dintre părţi, de îndată ce partea a aflat de existenta cazului de incompatibilitate.Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate ce constituie motivul recuzării. + Articolul 52Procedura de soluţionare în cursul judecaţii.Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţa secreta, fără participarea celui ce declara ca se abţine sau este recuzat.Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare se face de îndată, ascutindu-se procurorul cînd este prezent în instanţa, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se abţine sau a carei recuzare se cere.Cînd abţinerea sau recuzarea priveşte cazul prevăzut în art. 46 şi 49 alin. 1, instanţa, admiţînd recuzarea, stabileşte care dintre persoanele arătate în mentionatele texte nu va lua parte la judecarea cauzei.În caz de admitere a abtinerii sau a recuzării, se va stabili în ce măsura actele îndeplinite ori măsurile dispuse se menţin.Abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţa se soluţionează de instanţa ierarhic superioară. Aceasta, în cazul în care găseşte intemeiata abţinerea sau recuzarea, desemnează pentru judecarea cauzei o instanţa egala în grad cu instanţa în faţa căreia s-a produs abţinerea sau recuzarea.Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sînt supuse nici unei cai de atac. + Articolul 53Procedura de soluţionare în cursul urmăririi penale.În cursul urmăririi penale, asupra abtinerii sau recuzării se pronunţa procurorul care supraveghează cercetarea penală sau procurorul ierarhic superior.Cererea de recuzare privitoare la persoana care efectuează cercetarea penală se adresează fie acestei persoane, fie procurorului. În cazul în care cererea este adresată persoanei care efectuează cercetarea penală, aceasta este obligată sa o înainteze împreună cu lămuririle necesare, în termen de 24 ore, procurorului, fără a întrerupe cursul cercetării penale.Procurorul este obligat să soluţioneze cererea în cel mult 3 zile, printr-o ordonanţa.Cererea de recuzare care priveşte pe procuror se soluţionează în acelaşi termen şi în aceleaşi condiţii de procurorul ierarhic superior.Abţinerea se soluţionează potrivit dispoziţiilor din alin. 3 şi 4, care se aplică în mod corespunzător. + Articolul 54Incompatibilitatea expertului şi interpretului.Dispoziţiile art. 48, 50, 51, 52 şi 53 se aplică în mod corespunzător expertului şi interpretului.Calitatea de expert este incompatibilă cu aceea de martor în aceeaşi cauza. Calitatea de martor are intiietate.Participarea ca expert sau ca interpret de mai multe ori în aceeaşi cauza nu constituie un motiv de recuzare. + Secţiunea a II-a Strămutarea judecării cauzei penale + Articolul 55Temeiul strămutării.Curtea Suprema de Justiţie stramuta judecarea unei cauze de la instanţa competenţa la o alta instanţa egala în grad, în cazul în care, apreciind temeinicia motivelor de strămutare, considera ca prin aceasta se asigura desfăşurarea normală a procesului.Strămutarea poate fi cerută de partea interesată, de procuror sau de ministrul justiţiei. + Articolul 56Cererea şi efectele ei.Cererea de strămutare se adresează Curţii Supreme de Justiţie şi trebuie motivată. Înscrisurile pe care se sprijină cererea se alătură la aceasta, cînd sînt deţinute de partea care cere strămutarea.În cerere se face menţiune dacă în cauza se găsesc arestaţi.Suspendarea judecării cauzei poate fi dispusă de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie la primirea cererii, sau de către Curtea Suprema de Justiţie după ce aceasta a fost investită.Cererea facuta de ministrul justiţiei sau de procurorul general suspenda de drept judecarea cauzei. + Articolul 57Procedura de informare.Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie cere, pentru lămurirea instanţei, informaţii de la preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza a carei strămutare se cere, comunicindu-i totodată termenul fixat pentru judecarea cererii de strămutare.Cînd Curtea Suprema de Justiţie este instanţa ierarhic superioară, informaţiile se cer Ministerului Justiţiei.În cazul introducerii unei noi cereri de strămutare la aceeaşi cauza, cererea de informaţii este facultativă. + Articolul 58Înştiinţarea părţilor.Preşedintele instanţei ierarhic superioare celei la care se afla cauza ia măsuri pentru încunoştinţarea părţilor despre introducerea cererii de strămutare, despre termenul fixat pentru soluţionarea acesteia, cu menţiunea ca părţile pot trimite memorii şi se pot prezenta la termenul fixat pentru soluţionarea cererii.În informaţiile trimise Curţii Supreme de Justiţie se face menţiune expresă despre efectuarea încunoştinţărilor, atasindu-se şi dovezile de comunicare a acestora.Cînd în cauza a carei strămutare se cere sînt arestaţi, preşedintele dispune desemnarea unui apărător din oficiu. + Articolul 59Examinarea cererii.Examinarea cererii de strămutare se face în şedinţa secreta.Cînd părţile se înfăţişează, se asculta şi concluziile acestora. + Articolul 60Soluţionarea cererii.Curtea Suprema de Justiţie dispune, fără arătarea motivelor, admiterea sau respingerea cererii.În cazul în care găseşte cererea intemeiata, dispune strămutarea judecării cauzei, hotarind totodată în ce măsura actele îndeplinite în faţa instanţei de la care s-a stramutat cauza se menţin.Aceasta instanţa va fi instiintata de îndată despre admiterea cererii de strămutare.Dacă instanţa la care se afla cauza a carei strămutare se cere a procedat între timp la judecarea cauzei, hotărîrea pronunţată este desfiintata prin efectul admiterii cererii de strămutare. + Articolul 61Repetarea cererii.Strămutarea cauzei nu poate fi cerută din nou, afară de cazul cînd noua cerere se întemeiază pe împrejurări necunoscute Curţii Supreme de Justiţie la soluţionarea cererii anterioare sau ivite după aceasta. + Titlul III Probele şi mijloacele de proba + Capitolul 1 Dispoziţii generale + Articolul 62Lămurirea cauzei prin probe.În vederea aflarii adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sînt obligate sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. + Articolul 63Probele şi aprecierea lor.Constituie proba orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistentei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a savirsit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală şi de instanţa de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate şi conducindu-se după constiinta lor. + Articolul 64Mijloacele de proba.Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot interveni ca proba sînt: declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente, declaraţiile martorilor, înscrisurile, mijloacele materiale de proba, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele. + Articolul 65Sarcina administrării probelor.Sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.La cererea organului de urmărire penală ori a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo proba sau deţine vreun mijloc de proba este obligată să le aducă la cunoştinţa sau să le înfăţişeze. + Articolul 66Prezumţia de nevinovatie.Invinuitul sau inculpatul nu este obligat sa probeze nevinovatia sa.În cazul cînd exista probe de vinovăţie, invinuitul sau inculpatul are dreptul sa probeze lipsa lor de temeinicie. + Articolul 67Concludenta şi utilitatea probei.În cursul procesului penal părţile pot propune probe şi cere administrarea lor.Cererea pentru administrarea unei probe nu poate fi respinsă, dacă proba este concludenta şi utila.Admiterea sau respingerea cererii se face motivat. + Articolul 68Interzicerea mijloacelor de constringere.Este oprit a se întrebuinţa violenţe, ameninţări ori alte mijloace de constringere, precum şi promisiuni sau indemnuri, în scopul de a se obţine probe.De asemenea, este oprit de a determina o persoană sa savirseasca sau sa continue săvîrşirea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe. + Capitolul 2 Mijloacele de proba + Secţiunea I Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului + Articolul 69Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului.Declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sînt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza. + Articolul 70Întrebări şi lămuriri prealabile.Invinuitul sau inculpatul, înainte de a fi ascultat, este întrebat cu privire la nume, prenume, porecla, data şi locul naşterii, numele şi prenumele părinţilor, cetăţenie, studii, situaţia militară, loc de muncă, ocupaţie, adresa, antecedente penale şi alte date pentru stabilirea situaţiei sale personale.Învinuitului sau inculpatului i se aduce apoi la cunoştinţa fapta care formează obiectul cauzei şi i se pune în vedere sa declare tot ce ştie cu privire la fapta şi la învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta.Organul de urmărire penală înainte de a-l asculta pe invinuit, cere acestuia sa dea o declaraţie scrisă personal, cu privire la învinuirea ce i se aduce. + Articolul 71Modul de ascultare.Fiecare invinuit sau inculpat este ascultat separat.În cursul urmăririi penale, dacă sînt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi, fiecare este ascultat fără să fie de faţa ceilalţi.Invinuitul sau inculpatul este mai întîi lăsat sa declare tot ce ştie în cauza.Ascultarea învinuitului sau inculpatului nu poate începe cu citirea sau reamintirea declaraţiilor pe care acesta le-a dat anterior în cauza.Invinuitul sau inculpatul nu poate prezenta ori citi o declaraţie scrisă de mai înainte, însă se poate servi de însemnări asupra amanuntelor greu de reţinut. + Articolul 72Întrebări cu privire la fapta.După ce invinuitul sau inculpatul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce. De asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înţelege să le propună. + Articolul 73Consemnarea declaraţiilor.Declaraţiile învinuitului sau inculpatului se consemnează în scris. Declaraţia scrisă se citeşte acestuia, iar dacă cere, i se da sa o citească. Cînd este de acord cu conţinutul ei, o semnează pe fiecare pagina şi la sfîrşit.Cînd invinuitul sau inculpatul nu poate sau refuza să semneze, se face menţiune în declaraţia scrisă.Declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la ascultarea învinuitului sau inculpatului ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, precum şi de interpret cînd declaraţia a fost luată printr-un interpret.Dacă invinuitul sau inculpatul revine asupra vreuneia din declaraţiile sale sau are de făcut completări, rectificari sau precizări, acestea se consemnează şi se semnează în condiţiile arătate în prezentul articol. + Articolul 74Ascultarea învinuitului sau inculpatului la locul unde se afla.Ori de câte ori invinuitul sau inculpatul se găseşte în imposibilitate de a se prezenta pentru a fi ascultat, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată procedează la ascultarea acestuia la locul unde se afla. + Secţiunea a II-a Declaraţiile părţii vătămate, părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente + Articolul 75Declaraţiile celorlalte părţi din proces.Declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sînt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauza. + Articolul 76Explicaţii prealabile.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia sa cheme, spre a fi ascultate, persoana care a suferit o vătămare prin infracţiune, precum şi persoana civilmente responsabilă.Înainte de ascultare, persoanei vătămate i se pune în vedere ca poate participa în proces ca parte vătămată, iar dacă a suferit o paguba materială, ca se poate constitui parte civilă. De asemenea i se atrage atenţia ca declaraţia de participare în proces ca parte vătămată sau de constituire ca parte civilă se poate face în tot cursul urmăririi penale, iar în faţa primei instanţe de judecată, pînă la citirea actului de sesizare. + Articolul 77Modul de ascultare.Ascultarea părţii vătămate, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea învinuitului sau inculpatului, care se aplică în mod corespunzător. + Secţiunea a III-a Declaraţiile martorilor + Articolul 78Martorul.Persoana care are cunoştinţa despre vreo fapta sau vreo împrejurare de natura sa servească la aflarea adevărului în procesul penal poate fi ascultata în calitate de martor. + Articolul 79Ascultarea persoanei obligate a păstra secretul profesional.Persoana obligată a păstra secretul profesional nu poate fi ascultata ca martor cu privire la faptele şi împrejurările de care a luat cunoştinţa în exerciţiul profesiei, fără încuviinţarea persoanei sau a organizaţiei faţă de care este obligată a păstra secretul.Calitatea de martor are intaietate faţă de calitatea de apărător, cu privire la faptele şi împrejurările pe care acesta le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreuneia dintre părţi. + Articolul 80Ascultarea soţului şi rudelor apropiate.Soţul şi rudele apropiate ale învinuitului sau inculpatului nu sînt obligate să depună ca martori.Organele judiciare vor aduce aceasta la cunoştinţa persoanelor arătate în alineatul precedent, de îndată ce au fost îndeplinite dispoziţiile alin. 3 din art. 84. + Articolul 81Martor minor.Minorul poate fi ascultat ca martor. Pînă la vîrsta de 14 ani ascultarea lui se face în prezenta unuia din părinţi ori a tutorelui sau a persoanei căreia îi este încredinţat minorul spre creştere şi educare. + Articolul 82Persoana vătămată.Persoana vătămată poate fi ascultata ca martor, dacă nu este constituită parte civilă sau nu participa în proces ca parte vătămată. + Articolul 83Obligaţia de prezentare.Persoana chemată ca martor este obligată să se înfăţişeze la locul, ziua şi ora arătată în citaţie şi are datoria sa declare tot ce ştie cu privire la faptele cauzei. + Articolul 84Întrebări prealabile.Martorul este întrebat mai întîi despre nume, prenume, etate, adresa şi ocupaţie.În caz de indoiala asupra identităţii martorului, aceasta se stabileşte prin orice mijloc de proba.Martorul va fi apoi întrebat dacă este soţ sau ruda a vreuneia dintre părţi şi în ce raporturi se afla cu acestea, precum şi dacă a suferit vreo paguba de pe urma infracţiunii. + Articolul 85Jurământul martorului.Înainte de a fi ascultat, martorul depune următorul jurământ: "Jur ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu. Asa să-mi ajute Dumnezeu!"În timpul depunerii jurămîntului, martorul tine mana pe cruce sau pe biblie.Referirea la divinitate din formula jurămîntului se schimba potrivit credinţei religioase a martorului.Martorului de alta religie decît cea creştină nu îi sînt aplicabile prevederile alin. 2. Martorul fără confesiune va depune următorul jurământ: "Jur pe oricare şi constiinta ca voi spune adevărul şi nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".Martorii care din motive de constiinta sau confesiune nu depun jurământul vor rosti în faţa instanţei următoarea formula: "Ma oblig ca voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu".Situaţiile la care se referă alin. 3, 4, 5 şi 6 se reţin de organul judiciar pe baza afirmaţiilor făcute de martor.După depunerea jurămîntului, preşedintele va pune în vedere martorului ca, dacă nu va spune adevărul, săvîrşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.Despre toate acestea se face menţiune în declaraţia scrisă.Minorul care nu a împlinit 14 ani nu depune jurământ; i se atrage însă atenţia sa spună adevărul. + Articolul 86Modul şi limitele ascultării martorului.Martorului i se face cunoscut obiectul cauzei şi i se arata care sînt faptele sau împrejurările pentru dovedirea cărora a fost propus ca martor, cerindu-i-se sa declare tot ce ştie cu privire la acestea.După ce martorul a făcut declaraţii, i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi împrejurările care trebuie constatate în cauza, cu privire la persoana părţilor, precum şi în ce mod a luat cunoştinţa despre cele declarate.Dispoziţiile art. 71 - 74 se aplică în mod corespunzător şi la ascultarea martorului. + Secţiunea a IV-a Confruntarea + Articolul 87Obiectul confruntarii. Cînd se constată că exista contraziceri între declaraţiile persoanelor ascultate în aceeaşi cauza, se procedează la confruntarea acestor persoane, dacă aceasta este necesară pentru lămurirea cauzei. + Articolul 88Procedura confruntarii. Persoanele confruntate sînt ascultate cu privire la faptele şi împrejurările în privinta cărora declaraţiile date anterior se contrazic.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate incuviinta ca personale confruntate să-şi pună reciproc întrebări.Declaraţiile date de persoanele confruntate se consemnează în proces-verbal. + Secţiunea a V-a Înscrisurile + Articolul 89Mijloacele de proba scrise. Înscrisurile pot servi ca mijloace de proba, dacă în conţinutul lor se arata fapte sau împrejurări de natura să contribuie la aflarea adevărului. + Articolul 90Procesul-verbal ca mijloc de proba. Procesele verbale încheiate de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată sînt mijloace de proba.De asemenea, sînt mijloace de proba procesele verbale încheiate de alte organe, dacă legea prevede aceasta. + Articolul 91Cuprinsul şi forma procesului-verbal.Procesul-verbal trebuie să cuprindă:
68. a)data şi locul unde este încheiat; ...
69. b)numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie; ...
70. c)numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, cînd exista; ...
71. d)descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate; ...
72. e)numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora; ...
73. f)menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale. ... Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagina şi la sfîrşit de cel care îl încheie, precum şi de persoanele arătate la lit. c şi e. Dacă vreuna din aceste persoane nu poate sau refuza să semneze, se face menţiune despre aceasta. + Secţiunea a VI-a Martorii asistenţi + Articolul 92Prezenta martorilor asistenţi.Cînd legea prevede că la efectuarea unui act procedural este necesară prezenta unor martori asistenţi, numărul acestora trebuie să fie de cel puţin doi.Nu pot fi martori asistenţi, minorii sub 14 ani, persoanele interesate în cauza şi cei ce fac parte din aceeaşi unitate cu organul care efectuează actul procedural. + Articolul 93.Stabilirea identităţii martorilor asistenţi.Organul care procedează la efectuarea unui act procedural în prezenta martorilor asistenţi este obligat să constate şi sa consemneze în procesul-verbal pe care îl încheie date privind identitatea martorilor asistenţi, menţionînd şi observaţiile pe care aceştia au fost invitaţi să le facă cu privire la cele constatate şi la desfăşurarea operaţiilor la care asista. + Secţiunea a VII-a Mijloacele materiale de proba + Articolul 94Obiectele ca mijloc de proba.Obiectele care conţin sau poarta o urma a faptei săvîrşite, precum şi orice alte obiecte care pot servi la aflarea adevărului, mijloace materiale de proba. + Articolul 95Corpuri delicte.Sînt de asemenea mijloace materiale de proba obiectele care au fost folosite sau au fost destinate sa servească la săvîrşirea unei infracţiuni precum şi obiectele care sînt produsul infracţiunii. + Secţiunea a VIII-a Ridicarea de obiecte şi înscrisuri. Efectuarea percheziţiilor + Articolul 96Ridicarea de obiecte şi înscrisuri.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia sa ridice obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de proba în procesul penal. + Articolul 97Predarea obiectelor şi înscrisurilor.Orice unitate a unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal sau orice persoană în posesia căreia se afla un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de proba este obligată sa-l prezinte şi sa-l predea sub luare de dovada organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, la cererea acestora.Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată apreciază ca şi o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de proba retine numai copia.Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret, prezentarea sau predarea se face în condiţii care să asigure păstrarea secretului. + Articolul 98Reţinerea şi predarea corespondentei şi a obiectelor.Organul de cercetare penală, cu încuviinţarea procurorului, ori instanţa de judecată, dacă interesul urmăririi penale sau al judecaţii o cere, poate dispune ca orice unitate poştală sau de transport sa retina şi sa predea scrisorile, telegramele şi orice alta corespondenta, ori obiecte trimise de invinuit sau inculpat, ori adresate acestuia fie direct, fie indirect.Corespondenta şi obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului. + Articolul 99Ridicarea silită de obiecte sau de înscrisuri.Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ridicarea silită.În cursul judecaţii dispoziţia de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală. + Articolul 100Percheziţia. Cînd persoana căreia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun înscris din cele arătate în art. 98 tăgăduieşte existenta sau deţinerea acestora, precum şi ori de câte ori pentru descoperirea şi stringerea probelor este necesar, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune efectuarea unei perchezitii.Percheziţia poate fi domiciliara sau corporală. + Articolul 101Încuviinţarea percheziţiei domiciliare.Organul de cercetare penală poate face perchezitii domiciliare cu autorizaţia procurorului.Percheziţia domiciliara se poate face fără autorizaţia procurorului numai dacă persoana la domiciliul căreia urmează a se face percheziţia consimte în scris la aceasta.În caz de infracţiune flagrantă, percheziţia domiciliara se efectuează fără autorizaţia procurorului. + Articolul 102Percheziţia domiciliara în cursul judecaţii.Instanţa poate proceda la efectuarea percheziţiei cu ocazia unei cercetări locale.În celelalte cazuri, dispoziţia instanţei de judecată de a se efectua o perchezitie se comunică procurorului în vederea efectuării acesteia. + Articolul 103Timpul de efectuare a percheziţiei.Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se pot face de organul de cercetare penală între orele 6 - 20, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă, sau cînd percheziţia urmează a se efectua într-un local public. Percheziţia începută între orele 6 - 20 poate continua şi în timpul nopţii. Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se pot face de procuror şi în timpul nopţii. + Articolul 104Procedura percheziţiei.Organul judiciar care urmează a efectua percheziţia este obligat ca în prealabil să se legitimeze şi, în cazurile prevăzute de lege, să prezinte autorizaţia data de procuror.Ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se fac în prezenta persoanei de la care se ridica obiecte ori înscrisuri, sau la care se efectuează percheziţia, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru al familiei, sau a unui vecin avînd capacitate de exerciţiu.Aceste operaţiuni se efectuează de organul de cercetare penală în prezenta unor martori asistenţi.Cînd persoana la care se face percheziţia este reţinută ori arestata, va fi adusă la perchezitie. În cazul în care nu poate fi adusă, ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia domiciliara se fac în prezenta unui reprezentant ori a unui membru al familiei iar în lipsa acestora, a unui vecin, avînd capacitate de exerciţiu. + Articolul 105Efectuarea percheziţiei domiciliare.Organul judiciar care efectuează percheziţia are dreptul sa deschidă încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile cautate dacă cel în măsura să le deschidă refuza aceasta.Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta săvîrşită; obiectele sau înscrisurile a căror circulaţie sau deţinere este interzisă se ridica totdeauna.Organul judiciar trebuie să ia măsuri ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează percheziţia şi care nu au legătură cu cauza, sa nu devină publice. + Articolul 106Efectuarea percheziţiei corporale.Percheziţia corporală se efectuează de organul judiciar care a dispus-o, cu respectarea dispoziţiilor art. 104 alin. 1, sau de persoana desemnată de acest organ.Percheziţia corporală se face numai de o persoană de acelaşi sex cu cea perchezitionata. + Articolul 107Identificarea şi păstrarea obiectelor.Obiectele sau înscrisurile se prezintă persoanei de la care sînt ridicate şi celor care asista, pentru a fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea spre neschimbare, după care se eticheteaza şi se sigileaza.Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii se impacheteaza sau se inchid, pe cît posibil laolalta, după care se aplică sigilii.Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza şi se lasă în păstrare fie celui la care se afla, fie unui custode.Probele pentru analiza se iau cel puţin în dublu şi se sigileaza. Una din probe se lasă celui de la care se ridica, iar în lipsa acestuia, uneia din personale arătate în art. 108 alin. final. + Articolul 108Procesul-verbal de perchezitie şi de ridicare a obiectelor şi înscrisurilor.Despre efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri se întocmeşte proces-verbal.Procesul-verbal trebuie să cuprindă, în afară de menţiunile prevăzute în art. 91 şi următoarele menţiuni: locul, timpul şi condiţiile în care înscrisurile şi obiectele au fost descoperite şi ridicate, enumerarea şi descrierea lor amănunţită, pentru a putea fi recunoscute.În procesul verbal se face menţiune şi despre obiectele care nu au fost ridicate, precum şi de acelea care au fost lăsate în păstrare.Copie de pe procesul-verbal se lasă persoanei la care s-a făcut percheziţia sau de la care s-au ridicat obiectele şi înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuieşte sau unui vecin şi, dacă este cazul, custodelui. + Articolul 109Măsuri privind obiectele ridicate.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată dispune ca obiectele ori înscrisurile ridicate care constituie mijloace de proba să fie, după caz, ataşate la dosar sau păstrate în alt mod.Obiectele şi înscrisurile ridicate, care nu sînt ataşate la dosar, pot fi fotografiate. În acest caz fotografiile se vizează şi se ataşează la dosar.Pînă la soluţionarea definitivă a cauzei, mijloacele materiale de proba se păstrează de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată la care se găseşte dosarul.Obiectele şi înscrisurile predate sau ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi aparţin.Obiectele supuse confiscării nu se restituie.Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă nu sînt supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţin, chiar înainte de soluţionarea definitivă a procesului, afară de cazul cînd prin aceasta restituire s-ar putea stinjeni aflarea adevărului. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere persoanei căreia i-au fost restituite obiectele, ca este obligată să le păstreze pînă la soluţionarea definitivă a cauzei. + Articolul 110Conservarea sau valorificarea obiectelor ridicate.Obiectele ce servesc ca mijloc de proba, dacă sînt dintre acelea arătate în art. 165 alin. 2 şi dacă nu este cazul a fi restituite, se conserva sau se valorifica potrivit dispoziţiilor acelui articol. + Articolul 111Dispoziţii speciale privind organizaţiile obşteşti.Dispoziţiile din prezenta secţiune se aplică în mod corespunzător şi atunci cînd actele procedurale se efectuează la o unitate a unei organizaţii din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, dispoziţii care se completează după cum urmează:
74. a)organul judiciar se legitimează şi, după caz, înfăţişează reprezentantului unităţii autorizaţia data de procuror; ...
75. b)ridicarea de obiecte şi înscrisuri precum şi percheziţia se efectuează în prezenta reprezentantului unităţii; ...
76. c)atunci cînd este obligatorie prezenta martorilor asistenţi, aceştia pot face parte din personalul unităţii; ...
77. d)copie de pe procesul-verbal se lasă reprezentantului unităţii. ... + Secţiunea a IX-a Constatarea tehnico-ştiinţifică şi constatarea medico-legală + Articolul 112Folosirea unor specialişti.Cînd exista pericol de dispariţie a unor mijloace de proba sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgenta a unor fapte sau împrejurări ale cauzei, organul de urmărire penală poate folosi cunoştinţele unui specialist sau tehnician, dispunind, din oficiu sau la cerere, efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice.Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează, de regula, de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul ori pe lîngă instituţia de care aparţine organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată şi de către specialişti sau tehnicieni care funcţionează în cadrul altor organe. + Articolul 113Obiectul şi materialul constatării tehnico-ştiinţifice.Organul de urmărire penală care dispune efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice stabileşte obiectul acesteia, formulează întrebările la care trebuie să se răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată lucrarea.Constatarea tehnico-ştiinţifică se efectuează asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de către organul de urmărire penală. Celui însărcinat cu efectuarea constatării nu i se pot delega şi nici acesta nu-şi poate însuşi atribuţiile de organ de urmărire penală sau de organ de control.Specialistul sau tehnicianul însărcinat cu efectuarea lucrării, dacă socoteşte ca materialele puse la dispoziţie ori datele indicate sînt insuficiente, comunică aceasta organului de urmărire penală, în vederea completării lor. + Articolul 114Constatarea medico-legală.În caz de moarte violenta, de moarte a carei cauza nu se cunoaşte ori este suspecta, sau cînd este necesară o examinare corporală asupra învinuitului ori persoanei vătămate pentru a constata pe corpul acestora existenta urmelor infracţiunii, organul de urmărire penală dispune efectuarea unei constatări medico-legale şi cere organului medico-legal, căruia îi revine competenţa potrivit legii, să efectueze aceasta constatare.Exhumarea în vederea constatării cauzelor morţii se face numai cu încuviinţarea procurorului. + Articolul 115Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală.Operaţiile şi concluziile constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale se consemnează într-un raport.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea oricăreia dintre părţi, dacă apreciază ca raportul tehnico-ştiinţific ori medico-legal nu este complet sau concluziile acestuia nu sînt precise, dispune refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale, sau efectuarea unei expertize.Cînd refacerea sau completarea constatării tehnico-ştiinţifice ori medico-legale este dispusă de instanţa de judecată, raportul se trimite procurorului, pentru ca acesta sa ia măsuri în vederea completării sau refacerii lui. + Secţiunea a X-a Expertizele + Articolul 116Ordonarea efectuării expertizei.Cînd pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei, în vederea aflarii adevărului, sînt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize. + Articolul 117Expertiza obligatorie.Efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci cînd organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are indoiala asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.Expertiza în aceste cazuri se efectuează în instituţii sanitare de specialitate. În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală cu aprobarea procurorului sau instanţa de judecată dispune internarea învinuitului ori inculpatului pe timpul necesar. Aceasta măsura este executorie şi se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliţie.De asemenea, efectuarea unei expertize este obligatorie pentru a se stabili cauzele morţii, dacă nu s-a întocmit un raport medico-legal. + Articolul 118Procedura expertizei.Expertiza se efectuează potrivit dispoziţiilor din prezentul cod, afară de cazul cînd prin lege se dispune altfel. Dispoziţiile art. 113 se aplică în mod corespunzător.Expertul este numit de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, cu excepţia expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2.Fiecare dintre părţi are dreptul sa ceara ca un expert recomandat de ea sa participe la efectuarea expertizei. + Articolul 119Experţii oficiali.Dacă exista experţi medico-legali sau experţi oficiali în specialitatea respectiva, nu poate fi numit expert o altă persoană, decît dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta.Cînd expertiza urmează să fie efectuată de un serviciu medico-legal, de un laborator de expertiza criminalistica sau de orice institut de specialitate, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată se adresează acestora pentru efectuarea expertizei.Cînd serviciul medico-legal ori laboratorul de expertiza criminalistica sau institutul de specialitate considera necesar ca la efectuarea expertizei sa participe sau să-şi dea părerea şi specialişti de la alte instituţii, poate folosi asistenţa sau avizul acestora. + Articolul 120Lămuriri date expertului şi părţilor.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, cînd dispune efectuarea unei expertize, fixează un termen la care sînt chemate părţile, precum şi expertul, dacă acesta a fost desemnat de organul de urmărire penală sau de instanţa.La termenul fixat se aduce la cunoştinţa părţilor şi expertului obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să răspundă şi li se pune în vedere ca au dreptul să facă observaţii cu privire la aceste întrebări şi ca pot cere modificarea sau completarea lor.Părţile mai sînt încunoştinţate ca au dreptul sa ceara numirea şi a câte unui expert recomandat de fiecare dintre ele, care să participe la efectuarea expertizei.După examinarea obiectiilor şi cererilor făcute de părţi şi expert, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată pune în vedere expertului termenul în care urmează a fi efectuată expertiza, incunostintindu -l totodată dacă la efectuarea acesteia urmează sa participe părţile.Dispoziţiile alin. 3 şi 4 nu se aplică în cazul expertizei prevăzute în art. 119 alin. 2. + Articolul 121Drepturile expertului.Expertul are dreptul sa ia cunoştinţa de materialul dosarului necesar pentru efectuarea expertizei. În cursul urmăririi penale cercetarea dosarului se face cu încuviinţarea organului de urmărire.Expertul poate cere lămuriri organului de urmărire penală sau instanţei de judecată cu privire la anumite fapte ori împrejurări ale cauzei.Părţile, cu încuviinţarea şi în condiţiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, pot da expertului explicaţiile necesare. + Articolul 122Raportul de expertiza.După efectuarea expertizei, expertul întocmeşte un raport scris.Cînd sînt mai mulţi experţi se întocmeşte un singur raport de expertiza. Dacă sînt deosebiri de păreri, opiniile separate sînt consemnate în cuprinsul raportului sau într-o anexa.Raportul de expertiza se depune la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei. + Articolul 123Conţinutul raportului.Raportul de expertiza cuprinde:
78. a)partea introductivă, în care se arata organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei, data cînd s-a dispus efectuarea acesteia, numele şi prenumele expertului, data şi locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiza, obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urma sa răspundă, materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la aceasta au dat explicaţii în cursul expertizei; ...
79. b)descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuare a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţiile în lumina celor constatate de expert; ...
80. c)concluziile, care cuprind răspunsurile la întrebările puse şi părerea expertului asupra obiectului expertizei. ... + Articolul 124Suplimentul de expertiza.Cînd organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constata, la cerere sau din oficiu, ca expertiza nu este completa, dispune efectuarea unui supliment de expertiza fie de către acelaşi expert, fie de către altul.De asemenea, cînd se socoteşte necesar, se cer expertului lămuriri suplimentare în scris, ori se dispune chemarea lui spre a da explicaţii verbale asupra raportului de expertiza. În acest caz, ascultarea expertului se face potrivit dispoziţiilor privitoare la ascultarea martorilor.Lămuririle suplimentare în scris pot fi cerute şi serviciului medico-legal, laboratorului de expertiza criminalistica ori institutului de specialitate care a efectuat expertiza. + Articolul 125Efectuarea unei noi expertize.Dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiza, dispune efectuarea unei noi expertize. + Articolul 126Lămuriri cerute la institutul de emisiune.În cazurile privitoare la infracţiunea de falsificare de moneda sau de alte valori, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate cere lămuriri institutului de emisiune. + Articolul 127Prezentarea scriptelor de comparatie.În cauzele privind infracţiuni de fals în înscrisuri, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate ordonă să fie prezentate scripte de comparatie.Dacă scripte se găsesc în depozite publice, autorităţile în drept sînt obligate a le elibera.Dacă scriptele se găsesc la un particular care nu este soţ sau ruda apropiată cu invinuitul sau inculpatul, organul de urmărire penală ori instanţa de judecată îi pune în vedere să le prezinte.Scriptele de comparatie trebuie vizate de organul de urmărire penală sau de preşedintele completului de judecată şi semnate de acela care le prezintă.Organul de urmărire penală ori instanţa de judecată poate dispune ca invinuitul sau inculpatul să prezinte o piesa scrisă cu mina sa, ori sa scrie după dictarea ce i s-ar face.Dacă invinuitul sau inculpatul refuza, se face menţiune în procesul verbal. + Secţiunea a XI-a Folosirea interpreţilor + Articolul 128Cazurile şi procedura de folosire a interpreţilor.Cînd una din părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultata nu cunoaşte limba română, ori nu se poate exprima, iar organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are posibilitatea de a se înţelege cu aceasta, îi asigura folosirea unui interpret. În cursul judecaţii părţile pot fi asistate şi de un interpret ales de ele.Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul cînd unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanţa sînt redactate într-o alta limba decît cea română.Dispoziţiile art. 83, 84 şi 85 se aplică în mod corespunzător şi interpretului. + Secţiunea a XII-a Cercetarea la faţa locului şi reconstituirea + Articolul 129Cercetarea la faţa locului.Cercetarea la faţa locului se efectuează atunci cînd este necesar să se facă constatări cu privire la situaţia locului săvîrşirii infracţiunii, să se descopere şi să se fixeze urmele infracţiunii, să se stabilească poziţia şi starea mijloacelor materiale de proba şi împrejurările în care infracţiunea a fost săvîrşită.Organul de urmărire penală efectuează cercetarea la faţa locului în prezenta martorilor asistenţi, afară de cazul cînd aceasta nu este posibil. Cercetarea la faţa locului se face în prezenta părţilor, atunci cînd este necesar. Neprezentarea părţilor încunoştinţate nu împiedica efectuarea cercetării.Cînd invinuitul sau inculpatul este reţinut ori arestat, dacă nu poate fi adus la cercetare, organul de urmărire penală îi pune în vedere ca are dreptul să fie reprezentat şi îi asigura, la cerere, reprezentarea.Instanţa de judecată efectuează cercetarea la faţa locului cu citarea părţilor şi în prezenta procurorului, cînd participarea acestuia la judecata este obligatorie.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectuează cercetarea, sa comunice între ele sau cu alte persoane, ori sa plece înainte de terminarea cercetării. + Articolul 130Reconstituirea.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru verificarea şi precizarea unor date, poate să procedeze la reconstituirea la faţa locului, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în care a fost săvîrşită fapta.Reconstituirea se face în prezenta învinuitului sau inculpatului. Dispoziţiile art. 129 alin. 2 se aplică în mod corespunzător. + Articolul 131Procesul-verbal de cercetare la faţa locului.Despre efectuarea cercetării la faţa locului se încheie proces-verbal, care trebuie să cuprindă, în afară menţiunilor arătate în art. 91, descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de proba, astfel încît acestea să fie redate cu precizie şi pe cît posibil cu dimensiunile respective.În caz de reconstituire a modului în care a fost săvîrşită fapta, se consemnează amănunţit şi desfăşurarea reconstituirii.În toate cazurile se pot face schite, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrări, care se vizează şi se anexează la procesul-verbal. + Secţiunea a XIII-a Comisia rogatorie şi delegarea + Articolul 132Condiţii pentru dispunerea comisiei rogatorii.Cînd un organ de urmărire penală sau o instanţa de judecată nu are posibilităţi sa asculte un martor, să facă o cercetare la faţa locului, sa procedeze la ridicarea unor obiecte sau să efectueze orice alt act procedural, se poate adresa unui alt organ de urmărire penală ori unei instanţe, care are posibilitatea să le efectueze.Punerea în mişcare a acţiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviinţarea de probatorii, precum şi dispunerea celorlalte acte procesuale sau măsuri procesuale nu pot forma obiectul comisiei rogatorii.Comisia rogatorie se poate adresa numai unui organ sau unei instanţe egale în grad. + Articolul 133Conţinutul comisiei rogatorii.Rezoluţia sau încheierea prin care s-a dispus comisia rogatorie trebuie să conţină toate lămuririle referitoare la îndeplinirea actului care face obiectul acesteia, iar în cazul cînd urmează să fie ascultata o persoană, se vor arata şi întrebările ce trebuie să i se pună.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care efectuează comisia rogatorie poate pune şi alte întrebări, dacă necesitatea acestora rezultă în cursul ascultării. + Articolul 134Drepturile părţilor în cazul comisiei rogatorii.Cînd comisia rogatorie s-a dispus de instanţa de judecată, părţile pot formula în faţa acesteia întrebări, care vor fi transmise instanţei ce urmează a efectua comisia rogatorie.Totodată, oricare dintre părţi poate cere să fie citata la efectuarea comisiei rogatorii.Cînd inculpatul este arestat, instanţa care urmează a efectua comisia rogatorie dispune desemnarea unui apărător din oficiu, care îl va reprezenta. + Articolul 135Delegarea.Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune, în condiţiile arătate în art. 132, efectuarea unui act de procedura şi prin delegare. Delegarea poate fi data numai unui organ sau unei instanţe de judecată ierarhic inferioare.Dispoziţiile privitoare la comisia rogatorie se aplică în mod corespunzător şi în caz de delegare. + Titlul IV Măsurile preventive şi alte măsuri procesuale + Capitolul 1 Măsurile preventive + Secţiunea I Dispoziţii generale + Articolul 136Scopul şi categoriile măsurilor preventive.În cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecata ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive:
81. a)reţinerea; ...
82. b)obligarea de a nu părăsi localitatea; ...
83. c)arestarea preventivă. ... Măsura arătată la lit. a poate fi luată de organul de cercetare penală, iar măsurile arătate la lit. b şi c se pot lua numai de procuror sau de instanţa de judecată.Alegerea măsurii ce urmează a fi luată se face tinindu-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vîrsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura. + Articolul 137Cuprinsul actului prin care se ia măsura preventivă.Actul prin care se ia măsura preventivă trebuie să arate fapta care face obiectul invinuirii sau inculparii, textul de lege în care aceasta se încadrează, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvîrşită şi temeiurile concrete care au determinat luarea măsurii preventive. + Articolul 137^1Aducerea la cunoştinţa a motivelor luării măsurilor preventive şi a invinuirii.Persoanei reţinute sau arestate i se aduc, de îndată la cunoştinţa, motivele reţinerii sau ale arestării. Învinuirea se aduce la cunoştinţa celui arestat, în cel mai scurt termen, în prezenta unui avocat.Cînd se dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, procurorul sau instanţa de judecată încunoştinţează despre aceasta, în termen de 24 de ore, un membru din familia acestuia ori o altă persoană pe care o desemnează invinuitul sau inculpatul, consemnindu-se aceasta într-un proces-verbal. + Articolul 138Sesizarea procurorului pentru luarea unor măsuri preventive. Cînd organul de cercetare penală considera ca este cazul să se ia vreuna din măsurile prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b şi c, întocmeşte un referat motivat pe care îl înaintează procurorului, care se pronunţa după ce a examinat şi dosarul cauzei.În cazul măsurii prevăzute în art. 136 alin. 1 lit. b, procurorul este obligat să se pronunţe în termen de 24 de ore. + Articolul 139Înlocuirea sau revocarea măsurilor preventive.Măsura preventivă luată se înlocuieşte cu alta măsura preventivă, cînd s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.Cînd nu mai exista vreun temei care să justifice menţinerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.În cazul cînd măsura preventivă a fost luată de procuror, organul de cercetare penală are obligaţia sa-l informeze pe acesta despre schimbarea ori încetarea temeiurilor care au motivat luarea măsurii.Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică chiar dacă organul judiciar urmează să-şi decline competenţa. + Articolul 140Încetarea de drept a măsurilor preventive.Măsurile preventive încetează de drept:
84. a)la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare; ...
85. b)în caz de scoatere de sub urmărire, de încetare a urmăririi penale sau de încetare a procesului penal ori de achitare. ... Măsura arestării preventive încetează de drept şi atunci cînd, înainte de pronunţarea unei hotărîri de condamnare în prima instanţa, durata arestării a atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care face obiectul invinuirii, precum şi în celelalte cazuri anume prevăzute de lege.În cazurile arătate în alin. 1 lit. b şi alin. 2, procurorul în cursul urmăririi penale, din oficiu sau în urma informării organului de cercetare, ori instanţa de judecată, are obligaţia sa dispună punerea de îndată în libertate a celui reţinut sau arestat, trimiţînd administraţiei locului de reţinere ori de deţinere copie de pe ordonanţa sau dispozitiv, ori un extras cuprinzînd următoarele menţiuni: datele necesare pentru identificarea învinuitului sau inculpatului, numărul mandatului de arestare, numărul şi data ordonanţei sau a hotărîrii prin care s-a dispus liberarea, precum şi temeiul legal al liberării. + Articolul 140^1Plîngere împotriva măsurilor preventive luate de procuror.Împotriva ordonanţei de arestare preventivă sau a aceleia de obligare de a nu părăsi localitatea se poate face plîngere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond.Plîngerea împreună cu dosarul cauzei va fi trimisa instanţei prevăzute la alin. 1, în termen de 24 de ore, iar invinuitul sau inculpatul arestat va fi adus în faţa instanţei şi va fi asistat de apărător.În cazul în care inculpatul se afla internat în spital şi din cauza sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei, sau în alte cazuri în care deplasarea sa nu este posibila, plîngerea va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului, căruia i se da cuvintul pentru a pune concluzii.Plîngerea se va cerceta în camera de consiliu.Instanţa se pronunţa în aceiaşi zi, prin încheiere, asupra legalităţii măsurii, după ascultarea învinuitului sau a inculpatului.Încheierea este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa. Inculpatul este adus la judecarea recursului numai cînd instanţa considera necesar.Participarea procurorului este obligatorie.Cînd considera ca măsura preventivă luată este ilegala, instanţa dispune revocarea arestării şi punerea în libertate a învinuitului sau a inculpatului ori, după caz, revocarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea. + Articolul 141Calea de atac în contra încheierii privind măsurile preventive. Încheierea data în prima instanţa prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa.Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive nu este suspensiv de executare. + Articolul 142Ţinerea separată a unor categorii de infractori. În timpul reţinerii şi arestării, minorii se ţin separat de majori, iar femeile separat de bărbaţi. + Secţiunea a II-a Reţinerea + Articolul 143Condiţiile reţinerii.Măsura reţinerii poate fi luată de organul de cercetare penală faţă de invinuit, dacă sînt probe sau indicii temeinice ca a savirsit o faptă prevăzută de legea penală.Măsura reţinerii se ia în cazurile prevăzute în art. 148, oricare ar fi limitele pedepsei cu închisoare prevăzute de lege pentru fapta săvîrşită.Sînt indicii temeinice atunci cînd din datele existente în cauza rezultă presupunerea ca persoana faţă de care se efectuează urmărirea penală a savirsit fapta. + Articolul 144Durata reţinerii.Măsura reţinerii poate dura cel mult 24 de ore.În ordonanţa prin care s-a dispus reţinerea trebuie să se menţioneze ziua şi ora la care reţinerea a început, iar în ordonanţa de punere în libertate, ziua şi ora la care reţinerea a încetat.Cînd organul de cercetare penală considera ca este necesar a se lua măsura arestării preventive, înaintează procurorului, înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1, un referat motivat. + Secţiunea a III-a Obligarea de a nu părăsi localitatea + Articolul 145Conţinutul măsurii.Măsura obligării de a nu părăsi localitatea consta în îndatorirea impusa învinuitului sau inculpatului, de procuror ori de instanţa de judecată de a nu părăsi localitatea în care locuieşte fără încuviinţarea organului care a dispus această măsură. Procurorul poate lua această măsură prin ordonanţa şi numai dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 143 alin. 1.În cursul urmăririi penale, durata măsurii prevăzute de alineatul precedent nu poate depăşi 30 de zile.În caz de încălcare a măsurii aplicate se poate lua împotriva învinuitului sau inculpatului una din celelalte măsuri preventive, dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acelor măsuri. + Secţiunea a IV-a Arestarea preventivă1. Arestarea învinuitului + Articolul 146Condiţiile pentru arestarea învinuitului.Procurorul, din oficiu sau la sesizarea organului de cercetare penală, cînd sînt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143, şi exista în mod corespunzător vreunul din cazurile prevăzute în art. 148, dacă considera ca în interesul urmăririi penale este necesară privarea de libertate a învinuitului dispune prin ordonanţa motivată arestarea acestuia, aratind temeiurile care justifica luarea măsurii şi fixind durata arestării, care nu poate depăşi 5 zile.Totodată, procurorul emite un mandat de arestare a învinuitului. Mandatul cuprinde în mod corespunzător menţiunile arătate în art. 151 lit. a - c, e şi j, precum şi numele şi prenumele învinuitului şi durata pentru care este dispusă arestarea acestuia. + Articolul 147Arestarea învinuitului la instanţa de judecată.Instanţa de judecată, în situaţiile arătate în partea specială, titlul II, poate dispune arestarea învinuitului în cazurile şi condiţiile prevăzute în art. 146. Cînd s-a dispus arestarea, preşedintele completului de judecată emite mandatul de arestare a învinuitului. Invinuitul arestat este trimis de îndată procurorului împreună cu mandatul de arestare.2. Arestarea inculpatului + Articolul 148Condiţiile şi cazurile în care se dispune arestarea inculpatului.Măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sînt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi numai în vreunul din următoarele cazuri:
86. a)identitatea sau domiciliul inculpatului nu pot fi stabilite din lipsa datelor necesare; ...
87. b)infracţiunea este flagrantă, iar pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 3 luni; ...
88. c)inculpatul a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecata, ori a făcut pregatiri pentru asemenea acte, precum şi dacă în cursul judecaţii sînt date ca inculpatul urmăreşte să se sustragă de la executarea pedepsei; ...
89. d)sînt date suficiente ca inculpatul a încercat sa zadarniceasca aflarea adevărului, prin influentarea unui martor sau expert, distrugerea ori alterarea mijloacelor materiale de proba sau prin alte asemenea fapte; ...
90. e)inculpatul a comis din nou o infracţiune, ori exista date care justifica temerea ca va savirsi şi alte infracţiuni; ...
91. f)inculpatul este recidivist; ...
92. g)cînd exista una din circumstanţele agravante; ...
93. h)inculpatul a savirsit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. ... În cazurile prevăzute la lit. c-g, măsura arestării inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de un an. + Articolul 149Durata arestării inculpatului.Durata arestării inculpatului nu poate depăşi o luna, afară de cazul cînd ea este prelungită în condiţiile legii. Termenul curge de la data emiterii mandatului cînd arestarea a fost dispusă după ascultarea inculpatului, iar în cazul cînd arestarea a fost dispusă în lipsa inculpatului, termenul curge de la prezentarea acestuia la organul judiciar care a emis mandatul.Cînd o cauza este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior rămîne valabil. Durata arestării se calculează potrivit dispoziţiilor alineatului precedent.Arestarea inculpatului în cursul judecati durează pînă la soluţionarea definitivă a cauzei, afară de cazul cînd instanţa dispune revocarea ei. + Articolul 150Ascultarea inculpatului.Măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror sau de către instanţa de judecată, afară de cazul cînd inculpatul este dispărut, se afla în străinătate, ori se sustrage de la urmărire sau de la judecata.În cazul prevăzut în alineatul precedent, cînd mandatul a fost emis fără ascultarea inculpatului, acesta va fi ascultat imediat ce a fost prins ori s-a prezentat. + Articolul 151Conţinutul mandatului de arestare.După întocmirea ordonanţei sau hotărîrii prin care s-a dispus arestarea inculpatului, procurorul ori preşedintele completului de judecată emite de îndată mandat de arestare.Dacă prin aceeaşi ordonanţa sau hotărîre, s-a dispus arestarea mai multor inculpaţi, se emite mandat de arestare separat pentru fiecare dintre ei.În mandatul de arestare trebuie să se arate:
94. a)organul procuraturii sau instanţa care a dispus luarea măsurii arestării inculpatului; ...
95. b)data şi locul emiterii; ...
96. c)numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul de arestare; ...
97. d)datele privitoare la persoana inculpatului, prevăzute în art. 70; ...
98. e)arătarea faptei ce formează obiectul inculparii şi denumirea infracţiunii; ...
99. f)încadrarea juridică a faptei şi pedeapsa prevăzută de lege; ...
100. g)temeiurile concrete care determina arestarea; ...
101. h)ordinul de a fi arestat inculpatul; ...
102. i)indicarea locului unde urmează a fi deţinut cel arestat; ...
103. j)semnatura procurorului sau a preşedintelui completului de judecată. ... + Articolul 152Executarea mandatului.Cînd mandatul de arestare a fost emis după ascultarea inculpatului, procurorul sau preşedintele completului de judecată care a emis mandatul inmineaza un exemplar al mandatului persoanei arestate, iar un alt exemplar îl trimite organului de poliţie pentru a fi predat la locul de deţinere odată cu arestatul.Cînd măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului potrivit art. 150, mandatul emis se înaintează în dublu exemplar organului de poliţie pentru executare.Organul de poliţie procedează la arestarea persoanei arătate în mandat, căreia îi preda un exemplar al mandatului şi o conduce în faţa organului judiciar care a emis mandatul.Dacă mandatul de arestare a fost emis de procuror, acesta menţionează pe mandat data prezentării inculpatului şi procedează de îndată la ascultarea acestuia, după care dispune prin rezoluţie asupra arestării inculpatului. Dacă între timp cauza a ajuns în faţa instanţei de judecată, procurorul va trimite pe arestat instanţei.Preşedintele instanţei procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridica obiecţii care necesita o rezolvare urgenta, fixează de îndată termen de judecată. + Articolul 153Obiecţii în ceea ce priveşte identitatea.Dacă cel arestat ridica obiecţii în contra executării mandatului numai în ce priveşte identitatea, este condus în faţa procurorului locului unde a fost găsit. Cînd este necesar, procurorul cere relaţii organului judiciar care a emis mandatul.Pînă la rezolvarea obiectiilor, procurorul, dacă apreciază că nu exista pericol de dispariţie, dispune punerea în libertate a persoanei împotriva căreia s-a executat mandatul.Dacă procurorul constata ca persoana adusă nu este cea arătată în mandat, o pune imediat în libertate, iar dacă constata ca obiecţiile sînt nefondate, dispune executarea mandatului, procedîndu-se potrivit art. 152 alin. 3 şi 4.Despre toate acestea procurorul încheie un proces-verbal, ce se trimite organului judiciar care a emis mandatul. + Articolul 154Negasirea persoanei prevăzute în mandat.Cînd persoana prevăzută în mandat nu a fost gasita, organul însărcinat cu executarea încheie un proces-verbal, prin care constata aceasta şi înştiinţează organul judiciar care a emis mandatul, precum şi organele competente pentru darea în urmărire. + Articolul 155Prelungirea duratei arestării.Durata arestării inculpatului poate fi prelungită în caz de necesitate şi numai motivat.Prelungirea duratei arestării inculpatului poate fi dispusă de instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond sau de instanţa corespunzătoare în a căreia raza teritorială se afla locul de deţinere. + Articolul 156Propunerea pentru prelungirea arestării.Prelungirea duratei arestării se dispune pe baza propunerii motivate a organului care efectuează urmărirea penală. Propunerea organului de cercetare penală este avizată de procurorul care exercită supravegherea.Propunerea se înaintează conducătorului parchetului din care face parte cel care a făcut sau a avizat propunerea sau, după caz, procurorului şef de secţie din Parchetul General, cu cel puţin 8 zile înainte de expirarea duratei arestării. Acesta, dacă apreciază că nu este cazul ca inculpatul să fie pus în libertate, sesizează, cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului, instanţa competenţa.Dacă arestarea a fost dispusă de procurorul de la parchetul ierarhic inferior celui corespunzător instanţei competente sa acorde prelungirea, propunerea se înaintează procurorului de la parchetul ierarhic superior, care, dacă o socoteşte intemeiata, sesizează instanţa, potrivit alin. 2.Propunerea se anexează la adresa de sesizare a instanţei. În cuprinsul adresei se pot arata şi alte motive care justifica prelungirea arestării decît cele cuprinse în propunere. + Articolul 157Abrogat. + Articolul 158Abrogat. + Articolul 159Procedura prelungirii arestării de către instanţa.Alineatul 1 se abroga.Completul de judecată va fi prezidat de preşedintele instanţei sau de un judecător desemnat de acesta, iar participarea procurorului este obligatorie.Dosarul cauzei va fi depus de către procuror cu cel puţin 2 zile înainte de termen şi va putea fi consultat de către apărător la cererea acestuia.Inculpatul va fi adus în faţa instanţei şi va fi asistat de apărător.În cazul în care inculpatul arestat se afla internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei, sau în alte cazuri în care deplasarea sa nu este posibila, propunerea de prelungire a duratei arestării preventive va fi examinata în lipsa inculpatului, dar numai în prezenta aparatorului căruia i se da cuvintul pentru a pune concluzii.Instanţa se pronunţa asupra prelungirii arestării preventive înainte de expirarea duratei mandatului.Încheierea prin care s-a hotărît asupra prelungirii poate fi atacată cu recurs de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive nu este suspensiv de executare.Inculpatul este adus la judecarea recursului numai cînd instanţa considera necesar.Măsura dispusă de instanţa se comunică administraţiei locului de deţinere, care este obligată sa o aducă la cunoştinţa inculpatului.Instanţa poate acorda şi alte prelungiri, fiecare neputind depăşi 30 de zile. Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător. + Articolul 160Procedura în cauzele cu mai mulţi inculpaţi arestaţi.Cînd în aceeaşi cauza se găsesc mai mulţi inculpaţi arestaţi, pentru care durata prelungirii arestării expira la date diferite, procurorul şef sau, după caz, procurorul ierarhic superior, care sesizează instanţa potrivit art. 158 pentru unul din inculpaţi, va sesiza, totodată instanţa şi cu privire la ceilalţi inculpaţi. + Secţiunea a V-a1. Liberarea provizorie sub control judiciar şi liberarea provizorie pe cauţiune + Articolul 160^1Modalităţile liberării provizorii.În tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate, provizorie, sub control judiciar sau pe cauţiune. + Articolul 160^2Condiţiile liberării.Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvîrşite din culpa, precum şi al infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 7 ani.Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care inculpatul este recidivist ori exista date care justifica temerea ca va savirsi o alta infracţiune. Organul judiciar dispune ca, pe timpul liberării provizorii, inculpatul să respecte una sau mai multe din următoarele obligaţii:
104. a)sa nu depăşească limita teritorială fixată decît în condiţiile stabilite de organul judiciar; ...
105. b)sa comunice organului judiciar orice schimbare de domiciliu sau reşedinţa; ...
106. c)sa nu meargă în locuri anume stabilite; ...
107. d)să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; ...
108. e)sa nu între în legătură cu anumite persoane determinate; ...
109. f)sa nu conducă nici un autovehicul sau anumite autovehicule; ...
110. g)sa nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvîrşirea faptei. ... + Articolul 160^3Ridicarea controlului judiciar.Controlul judiciar instituit de către procuror sau instanţa poate fi ridicat oricînd, în totul sau în parte, pentru motive temeinice.2. Liberarea provizorie pe cauţiune + Articolul 160^4Condiţiile liberării.Liberarea provizorie pe cauţiune se poate acorda la cerere, cînd este asigurata repararea pagubei produse prin infracţiune şi s-a depus cauţiunea stabilită de organul judiciar competent.Pe timpul liberării provizorii, inculpatul este obligat să se prezinte la chemarea organelor judiciare şi sa comunice orice schimbare de domiciliu sau reşedinţa.Liberarea provizorie pe cauţiune nu se acordă în cazul săvîrşirii infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 7 ani sau cînd inculpatul este recidivist ori exista date care justifica temerea ca va savirsi o alta infracţiune. + Articolul 160^5Cauţiunea.Cauţiunea garantează respectarea de către inculpat a obligaţiilor ce-i revin în timpul liberării provizorii.Cuantumul cauţiunii este de la 10.000 la 100.000 lei.Consemnarea cauţiunii se face pe numele inculpatului şi la dispoziţia organului care a stabilit cuantumul acesteia.Cauţiunea se restituie cînd:
111. a)se revoca liberarea provizorie pentru cazul prevăzut în art. 160^10 alin. 1 lit. a); ...
112. b)se constata de către procuror prin ordonanţa, iar de instanţa prin încheiere, că nu mai exista temeiurile care au justificat măsura arestării preventive; ...
113. c)se dispune scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal; ...
114. d)se pronunţa pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării ori cu executarea la locul de muncă. ...
115. e)se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii. ... Cauţiunea nu se restituie în cazul prevăzut la lit.
116. e)cînd liberarea provizorie s-a revocat potrivit dispoziţiilor art. 160^10 alin. 1 lit. b). Cauţiunea se face venit la bugetul statului la rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare.În cazurile prevăzute la lit.
117. b)-
118. e)se dispune şi încetarea stării de liberare provizorie.3. Dispoziţii comune + Articolul 160^6Cererea de libertate provizorie şi organul competent sa o rezolve.Cererea de liberare provizorie poate fi facuta în cursul urmăririi penale precum şi în cursul judecaţii, pînă la terminarea cercetării judecătoreşti la prima instanţa, de către inculpat, soţul acestuia, rudele apropiate.Cererea poate fi facuta şi în cazul în care s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs pentru administrarea de noi probe sau cînd s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa a carei hotărîre a fost casată.Cererea trebuie să cuprindă numele, prenumele, domiciliul şi calitatea persoanei care o face precum şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii.În cazul liberării provizorii pe cauţiune, cererea trebuie să cuprindă şi obligaţia depunerii cauţiunii şi menţiunea cunoaşterii dispoziţiilor legii privind cazurile de nerestituire a cauţiunii.Competenţa de rezolvare a cererii revine, în cursul urmăririi penale, după caz, procurorului care efectuează urmărirea penală sau procurorului care exercită supravegherea cercetării penale, iar în cursul judecaţii, instanţei sesizate cu judecarea cauzei.Cererea depusa la organul de cercetare penală ori la administraţia locului de deţinere se înaintează, în termen de 24 de ore, procurorului sau instanţei competente, după cum cauza se afla în curs de urmărire penală sau de judecată. + Articolul 160^7Măsurile premergătoare examinării cererii.Procurorul sau instanţa verifica dacă cererea de liberare provizorie cuprinde menţiunile prevăzute la art. 160^6 alin. 3 şi 4 şi, dacă este cazul, ia măsuri pentru completarea acesteia. Cînd cererea este depusa la instanţa înaintea termenului de judecată, aceste obligaţii revin preşedintelui instanţei, care procedează şi la încunoştinţarea petitionarului despre termenul de judecare a cererii.Cînd cererea este facuta de către o altă persoană decît inculpatul, din cele arătate în art. 160^6 alin. 1, organul competent sa o rezolve, întreabă pe inculpat dacă îşi însuşeşte cererea, iar declaraţia acestuia se consemnează pe cerere. + Articolul 160^8Examinarea şi admiterea cererii.Procurorul sau instanţa examinează de urgenta cererea, verificind dacă sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia.În cazul cererii de liberare pe cauţiune, dacă procurorul sau instanţa constata ca sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, stabileşte cuantumul cauţiunii şi încunoştinţează despre aceasta persoana care a făcut cererea. După depunerea dovezii de consemnare a cauţiunii, procurorul soluţionează cererea, iar instanţa fixează termenul pentru judecare.Soluţionarea cererii se face de către procuror, după ascultarea inculpatului asistat de apărător, iar de către instanţa, după ascultarea inculpatului şi a concluziilor aparatorului, precum şi ale procurorului.În cazul în care constata ca sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi cererea este intemeiata, procurorul sau instanţa admite cererea şi dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului.Soluţionarea cererii se face de către procuror, prin ordonanţa, iar de către instanţa prin încheiere.Încheierea instanţei este supusă recursului. Termenul de recurs este de 3 zile şi curge de la pronunţarea pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsa.Inculpatul este adus la judecarea recursului numai cînd instanţa considera necesar.Prin ordonanţa procurorului sau încheierea instanţei, în cazul admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se stabilesc şi obligaţiile ce urmează a fi respectate de inculpat.Copie de pe ordonanţa sau de pe dispozitivul încheierii, ori un extras al acesteia, se trimite administraţiei locului de deţinere, precum şi organului de poliţie în a cărui raza teritorială locuieşte inculpatul. Persoanele interesate se încunoştinţează.Administraţia locului de deţinere este obligată sa ia măsuri pentru punerea de îndată în libertate a inculpatului. + Articolul 160^9Respingerea cererii de liberare provizorie.În cazul în care nu sînt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, cînd cererea este neîntemeiată sau cînd aceasta a fost facuta de către o altă persoană şi nu a fost însuşită de inculpat, procurorul sau instanţa respinge cererea.Împotriva ordonanţei procurorului se poate face plîngere la instanţa căreia i-ar reveni competenţa sa judece cauza în fond. Încheierea instanţei prin care se soluţionează plîngerea, precum şi încheierea de respingere a cererii de liberare provizorie sînt supuse recursului.Dispoziţiile art. 160^8 se aplică în mod corespunzător. + Articolul 160^10Revocarea liberării.Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:
119. a)se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie şi care nu justifica arestarea inculpatului; ...
120. b)inculpatul nu îndeplineşte, cu reacredinta, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160^2 alin. 3 şi art. 160^4 alin. 2 sau incearca sa zadarniceasca aflarea adevărului ori săvîrşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat. ... Revocarea liberării provizorii se dispune de către procuror prin ordonanţa, iar de instanţa prin încheiere, cu ascultarea inculpatului asi