GHID*) din 16 septembrie 2010

GHID*) din 16 septembrie 2010 de practică medicală pentru specialitatea oncologie medicală "Recomandările Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO) pentru diagnosticul, tratamentul şi urmărirea post terapeutică, în afecţiunile oncologice" Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 bis din 29 octombrie 2010 __________ Notă ... *) Aprobat de Ordinul nr. 1221 din 16 septembrie 2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 29 octombrie 2010. Recomandările Societăţii Europene de Oncologie Medicală (ESMO) pentru diagnosticul, tratamentul şi urmărirea post terapeutică, în afecţiunile oncologice. Actualizare după ediţia Annals of Oncology 2009; Vol 20, Suppliment 4. Revista oficială a Societaţii Europene de Oncologie Medicală şi a societăţii Japoneze de Oncologie Medicală Revista Publicată de Oxford University Press, Great Clarendon Street Oxford OX2 6DP, UK Comitetul de Traducere Ciprian Aldea Rodica Anghel Tudor Ciuleanu Adina Croitoru Ştefan Curascu Mircea Dediu Alexandru Grigorescu Anca Lupu Laurenţia Minea Viorica Nagy Gabriela Rahnea Membri ai Comisiei Naţionale de Oncologie a Ministerului Sănătăţii Traducere efectuată cu permisiunea Oxford University Press, Great Clarendon Street Oxford OX2 6DP, UK şi European Society of Medical Oncology, Education Department, Via L. Taddei 4, CH-6962 Lugano, Switzerland Recomandări clinice Cancerul mamar Recomandările ESMO pentru diagnosticare, tratament şi urmărire Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv10-iv14, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp114 V. Kataja*1) &amp; M. Castiglione*2) Din partea grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice ____________ *1) Departamentul de Oncologie, Vaasa Central Hospital, Vaasa and Kuopio University, Kuopio, Finland; *2) Institute of Social and Preventive Medicine (ISPM), University of Geneva, Geneva, Switzerland Epidemiologie În 2006, incidenţa anuală ajustată în funcţie de vârstă a cancerului mamar în Uniunea Europeană (date din 25 de ţări) a fost de 110,3/100.000 femei, iar mortalitatea anuală prin cancer mamar a fost de 25/100.000 femei. Incidenţa creşte din cauza introducerii screening-ului prin mamografie şi creşterii speranţei de viaţă a populaţiei. Rata mortalităţii a scăzut, mai ales în subgrupul pacientelor tinere, datorită depistării precoce şi îmbunătăţirii opţiunilor terapeutice. Cu toate acestea, la femeile europene cancerul mamar este încă principala cauză de mortalitate prin cancer. Diagnosticare Stabilirea diagnosticului se bazează pe trei componente majore: examinarea clinică, imagistică şi anatomopatologică. Examinarea clinică include palparea bimanuală a sânilor şi a limfoganglionilor locoregionali. Examinarea imagistică implică efectuarea mamografiei bilaterale şi a ecografiei ambilor sâni şi a limfoganglionilor locoregionali. Rezonanţa magnetică nucleară nu este o procedură de rutină, dar poate fi luată în considerare în cazul în care există incertitudini privind diagnosticul, ca de exemplu în cazul investigării unui ţesut mamar cu densitate mare, sau atunci când există ganglioni axilari dar nu se poate obiectiva tumora primară de la nivelul sânului. Diagnosticul anatomopatologic trebuie să se bazeze pe biopsia obţinută sub ghidaj manual sau preferabil ultrasonografic sau stereotactic. Înainte de orice intervenţie chirurgicală trebuie efectuată biopsia sau, dacă acesta nu este posibilă, măcar aspiraţia citologică cu ac subţire, pentru confirmarea diagnosticului de carcinom. Diagnosticul patologic final ar trebui stabilit în conformitate cu clasificarea WHO şi TNM, după examinarea completă a tuturor specimenelor tisulare prelevate. Stadializare şi evaluarea riscului Stadializarea clinică a bolii include obţinerea unei anamneze complete, a antecedentelor familiale de cancer mamar, ovarian sau cu altă localizare, examenul fizic complet, evaluarea statusului de performanţă, hemoleucograma completă, teste funcţionale hepatice şi renale, fosfataza alcalină, calcemia. Determinarea prezenţei/absenţei menopauzei este deosebit de importantă; dacă există incertitudini, se recomandă efectuarea dozărilor hormonale. Stadializarea preoperatorie a bolii include clasificarea clinică TNM, examinarea anatomopatologică a biopsiei, care include tipul histopatologic, gradul de diferenţiere, şi trebuie să cuprindă suficient ţesut cât să permită determinarea receptorilor estrogenici (ER), progesteronici (PgR) şi statusul HER2 prin IHC sau FISH/CISH [III, B]. Când se preconizează iniţierea unui tratament sistemic preoperatoriu (neoadjuvant) trebuie să se excludă prezenţa bolii metastatice, prin investigaţii suplimentare cum ar fi radiografia toracică, ecografia abdominală, scintigrafia osoasă. Aceste investigaţii sunt recomandate de asemenea la pacienţii cu stadiu clinic avansat (tumori mari sau ganglioni limfatici decelabili la palpare) sau atunci când valorile analizelor sau simptomatologia indică prezenţa metastazelor chiar şi atunci când nu este preconizat tratamentul neoadjuvant [III, B]. După intervenţia chirurgicală, raportul anatomopatologic trebuie să includă: numărul de tumori decelate în ţesutul mamar rezecat, diametrul maxim al celei mai mari tumori (adică T), tipul şi gradul histologic al tumorii evaluarea marginilor de rezecţie, inclusiv marginea minimă exprimată în milimetri şi direcţia anatomică a acesteia; numărul total de limfoganglioni extirpaţi, numărul limfoganglionilor pozitivi, extinderea invaziei ganglionare (ITC, micrometastaze, metastaze) (adică N). Efectuarea biopsiei ganglionului santinelă este indicată pentru stadializarea ganglionilor axilari la paciente cu tumori stadiu clinic I sau II. Raportul anatomopatologic trebuie să includă şi evaluarea imunohistochimică a ER şi PgR folosind metodologia standard (de exemplu Allred sau scorul H) şi determinarea prin IHC a expresiei HER2. Determinarea gradului de amplificare al genei care codifică HER2 se poate face direct din orice tumoră folosind tehnica hibridizării în situ (FISH sau CISH) sau atunci când rezultatul imunohistochimic este incert (2+). Trebuie raportată de asemenea şi invazia limfovasculară sau vasculară. Există trei grupe de risc - scăzut, intermediar şi crescut - bazate pe calcularea riscului de recurenţă; acesta ţine cont de vârstă, dimensiunea tumorii, gradul histologic, invazia vasculară, invadarea limfoganglionilor axilari, statusul ER/PgR şi HER2 (Tabelul 1). Rolul profilului genetic/molecular pare promiţător, dar necesită validări prospective înainte de a fi implementat în utilizarea de rutină. Planificarea tratamentului Discuţiile în comisii multidisciplinare formate din oncolog medical, chirurg specializat în chirurgia sânului, radioterapeut şi anatomopatolog trebuie să ducă la o strategie terapeutică care să integreze tratamentul local şi terapia sistemică şi să stabilească secvenţa optimă a acestora [III, B]. Trebuie luată în considerare şi componenta ereditară a cancerului mamar, iar unde este cazul trebuie discutate măsurile profilactice ce decurg în urma sfatului genetic şi testării genetice a pacientei [IV, B]. Tratamentul local Carcinomul non-invaziv Carcinomul intraductal (carcinomul ductal în situ DCIS) poate fi tratat prin excizie limitată (intervenţie chirurgicală conservatoare) dacă se pot obţine margini de siguranţă cu ţesut sănătos. Nu există consens în ceea ce priveşte noţiunea de margini negative sigure. Cu toate acestea, marginile > 10 mm sunt considerate adecvate, iar cele < 1 mm sunt considerate inadecvate. Radioterapia adjuvantă după intervenţia chirurgicală conservatoare scade rata recurenţelor locale, dar nu are impact pe supravieţuire [I, A]. Această reducere a riscului de recurenţă locală este evidentă la toate subtipurile de DCIS. Unele paciente cu DCIS, încadrate în grupa de risc scăzut (tumoră < 10 mm, grad nuclear scăzut sau intermediar, margini de rezecţie adecvate) au riscul de recurenţă locală după excizie atât de scăzut încât la aceste paciente omiterea radioterapiei poate fi o obţine terapeutică. Mai ales în cazul pacientelor DCIS ER+ se poate lua în considerare tratamentul cu tamoxifen după intervenţia chirurgicală conservatoare (cu sau fără radioterapie) [II, A]. Mastectomia radicală cu margini de siguranţă este curativă pentru pacientele cu DCIS, iar în această situaţie nu se recomandă radioterapie. La aceste paciente se poate administra tamoxifen profilactic cu scopul de a reduce riscul de cancer la sânul controlateral [II, B]. Carcinomul lobular în situ (LCIS) este un factor de risc pentru apariţia carcinomului invaziv în ambii sâni (RR 5,4-12). Carcinomul invaziv Intervenţia chirurgicală în cazul carcinomului invaziv constă în excizie limitată (chirurgie conservatoare) sau mastectomie, ambele combinate cu biopsia limfoganglionului santinelă (BGS) ca unică modalitate de intervenţie sau urmată de disecţia ganglionilor axilari sau doar de disecţia ganglionilor axilari fără BGS, în funcţie de stadiul clinic al boli. BGS nu este indicată - decât în cadrul studiilor clinice - atunci când clinic se decelează adenopatii axilare, în caz de tumori mari T2-T4 (> 3-4 cm), tumori multicentrice, la paciente cu antecedente de intervenţii chirurgicale în axilă sau biopsii axilare extinse, după reconstrucţie mamară sau implanturi protetice, în timpul sarcinii sau alăptării, sau după tratament neoadjuvant. Contraindicaţii ale intervenţiei limitate sunt tumorile multicentrice, tumorile relativ voluminoase (> 3-4 cm, la femei cu sâni mici, mai ales când pacienta nu a urmat chimioterapie neoadjuvantă), când există margini pozitive după rezecţie, în cazul cancerului mamar cu fenomene inflamatorii, sau dacă pacienta doreşte mastectomie radicală. Radioterapia postoperatorie este clar indicată la pacientele care au suferit intervenţii limitate [I, A]. Radioterapia reduce cu două treimi riscul recurenţelor locale şi creşte supravieţuirea. La pacientele cu vârsta peste 70 ani cu tumori ER pozitive, pT1N0, cu margini de siguranţă libere radioterapia poate fi substituită de tratamentul cu tamoxifen [II, B]. Tabelul 1. Definiţia categoriilor de risc pentru pacienţii cu cancer mamar operat Risc scăzut Fără invazie limfoganglionară Riscul de recurenţă şi îndeplinirea tuturor estimat la 10 ani (%) criteriilor de mai jos: < 10 ● pT ≤ 2 cm ● Grad 1 ● Absenţa invaziei vaselor peritumorale ● ER şi PgR pozitivi ● HER2 negativ ● Vârstă ≥ 35 ani Risc Fără invazie limfoganglionară intermediar şi îndeplinirea a cel puţin unul din criteriile de mai jos: ● pT > 2 cm 10-50% ● Grad 2 sau 3 ● Prezenţa invaziei vaselor peritumorale ● ER şi PgR absent ● HER2 supraexprimat sau amplificat ● Vârstă < 35 ani SAU Invazia a 1-3 limfoganglioni ŞI HER2 negativ ŞI ER şi/sau PgR prezenţi Risc crescut Invazie a 1-3 limfoganglioni şi HER2 ŞI pozitiv ● ER şi PgR absenţi SAU > 50 ● HER2 supraexprimat sau amplificat SAU Invazie a ≥ 4 limfoganglioni Radioterapia post-mastectomie este recomandată întotdeauna pacienţilor cu patru sau mai mulţi ganglioni axilari invadaţi [II, B], sau cu tumori T3-T4 indiferent de statusul ganglionar [III, B]. Radioterapia post-mastectomie poate fi luată în considerare şi în caz de tumoră T1 şi 1-3 limfoganglioni invadaţi la pacienţi tineri, tumoră T2 sau mai mare, tumori situate central, care prezintă semne de agresivitate (ER/PgR negative, G3, HER2 pozitive, cu activitate de proliferare crescută, ex. Ki-67 crescut). Tratamentul sistemic neoadjuvant (primar) Tratamentul sistemic neoadjuvant este indicat în cazul tumorilor mamare local avansate (stadiile IIIA-B), inclusiv boala inflamatorie [III, B], sau la pacientele cu tumori de dimensiuni mari, operabile per primam, în scopul reducerii dimensiunilor tumorale pentru a permite rezecţia limitată [I,A]. Înainte de iniţierea tratamentului sistemic neoadjuvant se recomandă efectuarea unei biopsii pentru a determina tipul histologic şi a putea evalua factorii predictivi. Mai mult, la această categorie de paciente, la care riscul este mai mare, este necesară efectuarea stadializării clinice complete pentru a exclude prezenţa leziunilor metastatice. Poate consta în chimioterapie sau tratament hormonal, alegerea bazându-se pe factorii predictivi precum în cazul tratamentului adjuvant. Trastuzumabul trebuie să fie luat în considerare pentru pacientele cu tumori HER2 pozitive. Dacă este posibil, acest tratament ar trebui urmat de operaţie, radioterapie şi tratament sistemic adjuvant. Tratamentul sistemic adjuvant Tratamentul este iniţiat cu scopul de a obţine o reducere a riscului de recurenţă calculat, care poate fi obţinută cu toxicităţi legate de tratament acceptabile. Expresia receptorilor hormonali şi a HER2 reprezintă cei mai relevanţi factori predictivi în ceea ce priveşte diferitele strategii terapeutice. Tumorile cu grad înalt sau intermediar de expresie a ER şi/sau PgR sunt considerate responsive la tratamentul hormonal. Pacienţii la care nu se poate detecta expresia ER sau PgR sunt consideraţi rezistenţi la acest tratament. Responsivitatea la tratamentul hormonal este considerată incertă atunci când nivelul de expresie al ER şi PgR este redus, PgR nu sunt exprimaţi, tumora este G3, markerii de proliferare (ex. Ki 67) sunt crescuţi, există supraexpresie HER2, sau există expresie de uPA şi PAI-1. La pacientele cu tumori sensibile la tratamentul hormonal se poate administra numai acest tip de tratament (Tabelul 2), sau acesta poate fi asociat cu chimioterapia. Tumorile cu responsivitate incertă se tratează de obicei prin ambele metode. Pacientele ale căror tumori sunt neresponsive obţin beneficii mai mari de la chimioterapie şi nu ar trebui să primească tratament hormonal. Pe lângă aceste două tipuri de tratament, la pacientele cu tumori care exprimă HER2 (supraexpresie sau amplificare genică) ar trebui luat în considerare tratamentul adjuvant cu trastuzumab (vezi mai jos). Tabelul 2. Alegerea modalităţilor terapeutice în conformitate cu Consensul de la St Gallen 2007 (Goldhirsch A et al., 2007) ┌─────────────┬─────────────────────┬─────────────────────┬──────────────────┐ │Statusul HER2│ Receptori pozitivi │ Rezultat incert │Receptori negativi│ ├─────────────┼─────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┤ │ Negativ │HT*a(se poate lua în │HT (se poate lua în │ CT │ │ │considerare asocierea│considerare asocierea│ │ │ │CT în funcţie de │CT în funcţie de │ │ │ │categoria de risc)*b │categoria de risc) │ │ ├─────────────┼─────────────────────┼─────────────────────┼──────────────────┤ │ Pozitiv │ HT + Trastuzumab + │ HT + Trastuzumab + │ Trastuzumab + CT │ │ │ CT │ CT │ │ └─────────────┴─────────────────────┴─────────────────────┴──────────────────┘ _________ *

1. a)Hormonoterapia este eficace pentru prevenţia carcinomului ductal în situ şi de aceea poate fi luat în considerare la pacientele cu neoplasm mamar invaziv cu risc foarte scăzut *
2. b)La pacientele hormonoresponsive sau cu răspuns incert, necesitatea asocierii chimioterapiei se face în funcţie de expresia receptorilor steroidieni, şi de categoria de risc în care este încadrată pacienta HT, tratament hormonal; CT, chimioterapie. În fiecare caz, la alegerea tratamentului adjuvant trebuie ţinut cont de beneficiile potenţiale, efectele secundare posibile şi preferinţele pacientei. Pentru facilitarea comunicării între medic şi pacient, în vederea alegerii tratamentului adjuvant, au fost puse la punct mai multe instrumente specializate. Tratamentul hormonal De acest tratament ar trebui să beneficieze pacientele cu tumori hormono-sensibile sau cu sensibilitate incertă (Tabelul 2). La femeile în premenopauză este indicată asocierea dintre ablaţia funcţiei ovariene şi tamoxifen, sau numai tratament cu tamoxifen (20 mg/zi timp de 5 ani). Extirparea sau iradierea ovarelor reprezintă metode de ablaţie ireversibilă a funcţiei ovariene. Analogii hormonului eliberator de gonadodropină (analogi GnRH) produc de obicei supresie ovariană reversibilă. Aceştia ar trebui administraţi cel puţin 2 ani, însă durata optimă pentru acest tip de tratament nu a fost stabilită [III, D]. În prezent nu se recomandă folosirea ca tratament adjuvant a asocierii între analogi GnRH şi inhibitori de aromatază (AI) sau a inhibitorilor de aromatază ca monoterapie. La femeile în premenopauză analogii de GnRH pot fi iniţiaţi concomitent cu chimioterapia, ceea ce conduce la o instalare rapidă a amenoreei. În postmenopauză, tratamentul timp de 5 ani cu tamoxifen încă reprezintă o alternativă viabilă la anumite categorii de pacienţi. În ceea ce priveşte inhibitorii de aromatază, cele mai utilizate strategii sunt introducerea acestora după 2-3 ani de tamoxifen sau chiar de la început [I, A]. Iniţierea tratamentului cu AI este opţiunea preferabilă la pacientele cu risc crescut de recidivă (tumori de dimensiuni mari, ganglioni pozitivi, tumori HER2 pozitive). Pentru pacientele care au încheiat 5 ani de tratament cu tamoxifen, se poate lua în considerare administrarea AI încă 2-3 ani, în special la cele cu limfoganglioni invadaţi [I, A]. Durata totală optimă a tratamentului hormonal este de 5 până la 10 ani, 5 ani de tratament cu tamoxifen fiind considerat tratamentul standard. Hormonoterapia trebuie administrată mai curând secvenţial decât concomitent cu chimioterapia [II, A]. Nu este clar dacă AI trebuie iniţiaţi concomitent sau secvenţial chimioterapiei. Trebuie luate în considerare efectele secundare osteoarticulare pe termen lung ale inhibitorilor de aromatază. Femeile tratate cu inhibitori de aromatază ar trebui să primească suplimente cu vitamina D şi calciu. Nu există dovezi clare care să susţină utilizarea bisfosfonaţilor ca tratament adjuvant, concomitent cu inhibitorii de aromatază. În acest sens, există în derulare câteva studii randomizate care urmează să comunice rezultatele. Înaintea iniţierii tratamentului cu AI ar trebui determinată densitatea minerală osoasă (BMD) prin DEXA şi să primească tratament cu bisfosfonaţi dacă scorul T este mai mic de -2,5 SD, ceea ce semnifică osteoporoză. Chimioterapia Chimioterapia adjuvantă este în general indicată pacientelor cu risc intermediar sau crescut. Există o multitudine de regimuri terapeutice acceptate pentru tratamentul chimioterapic adjuvant (tabelul 3). Se recomandă administrarea antraciclinelor tuturor pacienţilor dar mai ales pacienţilor cu HER2 amplificat. Cu toate acestea, la unii pacienţi (vârstnici, cu contraindicaţii cardiace) se pot administra regimuri care nu conţin antracicline (CMF). Durata optimă a tratamentului nu este cunoscută. Cu toate acestea trebuie administrare cel puţin patru cicluri (16 săptămâni), ţintindu-se spre administrarea a 6-8 cicluri (18-24 săptămâni). Folosirea taxanilor poate fi limitată numai la pacientele cu risc crescut. Folosirea chimioterapiei cu densificare de doză şi administrare profilactică de G-CSF este controversată, în timp ce folosirea terapiei în doze mari ce necesită administrarea de celule stem periferice nu este recomandată. Chimioterapia cu durată mai scurtă (12-16 săptămâni) poate fi administrată pacienţilor vârstnici, la care rolul chimioterapiei nu este clar stabilit. Pacientele în premenopauză pot beneficia în timpul primului an de tratament de administrarea la 3-6 luni a unei perfuzii cu bisfosfonaţi, pentru combate scăderea densităţii osoase asociată cu modificările hormonale definitive sau temporare din timpul tratamentului adjuvant [II, B]. Tabelul 4. Regimuri de chimioterapie adjuvantă ┌─────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┐ │ Tipul regimului │ Numar de cicluri │ Durata unui ciclu │ │ │ │ (săptămâni) │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │CMF │6 │4 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │A → CMF │4 → 4 (-8) │3 → 4 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │CEF │6 │4 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │CAF │6 │4 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │AC → T │4 → 4 │3 → 3 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │AC → T (G-CSF) │4 → 4 │2 → 2 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │DAC │6 │3 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │FEC → D │3 → 3 │3 → 3 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │FEC100 │6 │3 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │A → D → CMF │3 → 3 → 3 │3 → 3 → 4 │ ├─────────────────────────┼─────────────────────────┼────────────────────────┤ │DC │4 │3 │ └─────────────────────────┴─────────────────────────┴────────────────────────┘ A, doxorubicină; C, ciclofosfamidă; D, docetaxel; E, epirubicină; F, fluorouracil; G-CSF, filgrastim; M, metotrexat; T, paclitaxel. Trastuzumabul Pacientele ale căror tumori supraexprimă HER2 (3+) sau prezintă amplificare a genei HER2 pot obţine beneficii în urma tratamentului adjuvant cu trastuzumab. Nu există dovezi referitoare la eficacitatea trastuzumabului la pacientele fără invazie limfoganglionară şi cu tumori mici (phi < 1
3. cm)HER2 pozitive, mai ales în cazul tumorilor responsive la tratamentul hormonal. Pe baza analizelor de farmacocinetică, administrarea o dată la 3 săptămâni (6 mg/
4. kg)este considerată echivalentă cu administrarea săptămânală (2 mg/kg). Durata standard a tratamentului cu trastuzumab nu a fost încă stabilită, în prezent fiind acceptat intervalul de 1 an. Administrarea de trastuzumab poate fi începută concomitent cu cea de taxani, dar nu se recomandă asocierea cu antracicline. Chiar şi atunci când se administrează după regimuri care includ antracicline trastuzumabul are efecte cardiotoxice, astfel încât funcţia cardiacă ar trebui monitorizată de rutină. Administrarea trastuzumabului în asociere cu hormonoterapia, fără chimioterapie nu este susţinută de dovezi din studiile clinice. Este important să se evite administrarea trastuzumabului la pacienţi cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng scăzută (< 50%) Monitorizare Nu există dovezi din studii randomizate care să stabilească secvenţa optimă şi protocolul monitorizării pacienţilor. Scopurile monitorizării sunt diagnosticarea precoce a recurenţelor locale sau la sânul controlateral, evaluarea posibilelor complicaţii legate de tratament (cum ar fi simptomele produse de menopauză sau osteoporoză) şi tratarea lor, precum şi oferirea suportului psihologic şi a informaţiilor necesare reîntoarcerii la o viaţă normală după cancerul mamar. Indiferent de conţinutul protocolului de monitorizare sau de frecvenţa vizitelor, la fiecare control periodic trebuie medicul trebuie să efectueze anamneză completă, interogarea simptomelor cele mai frecvente şi examen fizic. De asemenea, se recomandă efectuarea mamografiei ipsilaterale (după practicarea exciziei limitate) şi controlaterale la intervale de 1 an în cazul femeilor în premenopauză şi la 1-2 ani la femeile în postmenopauză [D]. Nu există date care să susţină că efectuarea de rutină a următoarelor investigaţii, în cazul pacienţilor asimptomatici: hemogramă, biochimie, radiografie toracică, scintigrafie osoasă, ecografie hepatică, tomografie toracică şi abdominală, dozarea markerilor tumorali (ex. CA15-3, CEA) produce un avantaj în supravieţuire [I, A]. Trebuie efectuată DEXA la femeile la care menopauza se instalează prematur (înaintea vârstei de 45 ani) şi la cele care urmează tratament cu AI având scorul T < -1 SD; evaluarea BMD trebuie repetată la 2 ani. Notă În parantezele pătrate sunt trecute nivelurile de evidenţă [I-V] şi gradele de recomandare [A-D], aşa cum sunt utilizate în cadrul Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Recomandările în dreptul cărora nu este trecut un grad de recomandare au fost considerate adecvate pentru practica clinică de către autorii experţi şi membrii consiliului director al ESMO. Bibliografie 1. Ferlay J, Autier P, Boniol M et al. Estimates of the cancer incidence and mortality în Europe în 2006. Ann Oncol 2007; 18: 581-592. 2. Veronesi U, Paganelli G, Viale G et al. A randomized comparison of sentinel-node biopsy with routine axillary dissection în breast cancer. N Engl J Med 2003; 349: 546-553. 3. Goldhirsch A, Wood WC, Gelber RD et al. Progress and promise: highlights of the international expert consensus on the primary therapy of early breast cancer 2007. Ann Oncol 2007; 18: 1133-1144. 4. Hughes L, Wong M, Page D et al. Five year results of Intergroup study E5194: local excision alone (without radiation treatment) for selected patients with ductal carcinoma în situ (DCIS). San Antonio Breast Cancer Symposium; 2006 Abstr 29 5. Early Breast Cancer Trialists' Collaborative Group (EBCTCG). Effects of chemotherapy and hormonal therapy for early breast cancer on recurrence and 15-year survival: an overview of the randomised trials. Lancet 2005; 365: 1687-1717. 6. Howell A, Cuzick J, Baum M et al. Results of the ATAC (Arimidex, Tamoxifen, Alone or în Combination) trial after completion of 5 years' adjuvant treatment for breast cancer. Lancet 2005; 365: 60-62. 7. The Breast International Group (BIG) 1-98 Collaborative Group. A comparison of letrozole and tamoxifen în postmenopausal women with early breast cancer. N Engl J Med 2005; 353: 2747-2757. 8. Jakesz R, Kaufmann M, Gnant M et al. Switching of postmenopausal women with endocrine-responsive early breast cancer to anastrozole after 2 years' adjuvant tamoxifen: combined results of ABCSG trial 8 and the ARNO 95 trial. Lancet 2005; 366: 455-462. 9. Coombes RC, Hall E, Gibson LJ et al. A randomized trial of exemestane after two to three years of tamoxifen therapy în postmenopausal women with primary breast cancer. N Engl J Med 2004; 350: 1081-1092 [erratum, N Engl J Med 2004; 351: 2641]. 10. Goss PE, Ingle JN, Margino S et al. Randomized trial of letrozole following tamoxifen as extended adjuvant therapy în receptor-positive breast cancer: updated findings from NCIC CTG Ma.17. J Natl Cancer Inst 2005; 97: 1262-1271. 11. Winer EP, Hudis C, Burstein HJ et al. American Society of Clinical Oncology technology assessment on the use of aromatase inhibitors as adjuvant therapy for postmenopausal women with hormone receptor-positive breast cancer: status report 2004. J Clin Oncol 2005; 23: 619-629. 12. https//www.adjuvantonline.com/breast.jsp. 13. NCCN Clinical Practice Guidelines în Oncology Breast Cancer. http:// www.nccn.org/professionals/physician_gls/PDF/breast.pdf. 14. Piccart-Gebhart MJ, Procter M, Leyland-Jones B et al. Trastuzumab after adjuvant chemotherapy în HER2-positive breast cancer. N Engl J Med 2005; 353: 1659-1672. 15. Romond EH, Perez EA, Bryant J et al. Trastuzumab plus adjuvant chemotherapy for operable HER2-positive breast cancer. N Engl J Med 2005; 353: 1673-1684. 16. Joensuu H, Kellokumpu-Lehtinen P-L, Bono P et al. Adjuvant docetaxel or vinorelbine with or without trastuzumab for breast cancer. N Engl J Med 2006; 354: 809-820. 17. Reid DM, Doughty J, Eastell R et al. Guidance for the management of breast cancer treatment-induced bone loss: A consensus position statement from a UK Expert Group. Cancer Treat Rev 2008; 34 (Suppl 1): S3-S18. 18. Hershman DL, McMahon DJ, Crew KD et al. Zoledronic acid prevents bone loss în premenopausal women undergoing adjuvant chemotherapy for early-stage breast cancer. J Clin Oncol 2008; 26: 4739-4745. Cancerul mamar recurent local sau metastatic Recomandări clinice pentru diagnosticare, tratament şi urmărire Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv15-iv18, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp115 F. Cardoso*1) &amp; M. Castiglione*2) Din partea grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice ________ *1) Department of Medical Oncology, Jules Bordet Institute, Brussels, Belgium; *2) Institute of Social and Preventive Medicine (ISPM), University of Geneva, Geneva, Switzerland Incidenţă În multe ţări, neoplasmul mamar este cea mai frecventă neoplazie la femei. Incidenţa anuală a cancerului mamar în Uniunea Europeană este 109,9/100.000 femei, iar mortalitatea anuală prin cancer mamar este 38,4/100.000 femei. Din 1990, incidenţa neoplasmului mamar a crescut anual cu 1,5%. Datorită progreselor înregistrate atât în depistarea precoce cât şi în tratamentul adjuvant, rata mortalităţii prin neoplasm mamar a scăzut constant în cele mai multe ţări vest europene, încă de la începutul anilor 1990. Cu toate acestea, reprezintă încă principala cauză de mortalitate prin cancer în rândul femeilor. Aproximativ 6% dintre femeile cu neoplasm mamar se prezintă la medic în stadiul metastatic, iar rata de supravieţuirea la 5 ani în rândul acestora este de 21%. După cel mai sumbru scenariu, în funcţie de factorii de pronostic, 30% din pacienţii fără invazie ganglionară şi 70% din pacientele cu invazie ganglionară vor avea recăderi. Prevalenţa bolii metastatice este mare, deoarece multe femei supravieţuiesc timp îndelungat după diagnosticarea bolii. Diagnostic ● În caz de suspiciune clinică a prezenţei unei metastaze ar trebui obţinută confirmarea prin evaluări imagistice, scintigrafie şi analize sanguine. ● Când este posibil este bine a se obţine confirmare histopatologică, mai ales în situaţia în care nu există decât o singură leziune metastatică. Markerii biologici importanţi în luarea deciziilor terapeutice cum ar fi statusul receptorilor, statusul HER2, trebuie evaluaţi de fiecare dată când este posibil. Stadializare şi evaluarea riscului ● Trebuie realizată o anamneză detaliată, cu determinarea prezenţei/absenţei menopauzei şi a comorbidităţilor; trebuie obţinut istoricul tumorii primare, caracteristicile biologice ale acesteia, tratamentul utilizat şi date despre ultima monitorizare înainte de progresie. (Tabelul 1). ● Trebuie realizată o examinare fizică completă şi determinat statusul de performanţă. ● Analizele recomandate sunt hemogramă, teste funcţionale hepatice şi renale, FAL, calcemie, markeri tumorali (CA 15-3). ● Pentru identificarea leziunilor secundare de la nivel visceral se utilizează radiografia sau tomografia computerizată toracică şi ecografia sau tomografia computerizată abdominală. ● Leziunile identificate prin scintigrafie osoasă ar trebui confirmate prin TC sau RMN. ● Evaluarea SNC prin TC sau RMN este indicată numai în caz de simptomatologie specifică. ● PET/PET-CT se poate dovedi util pentru identificarea recidivelor, mai ales atunci când metodele imagistice convenţionale sunt echivoce sau discordante. Poate fi de asemenea utilă în cazul pacienţilor cu leziuni metastatice izolate, aceşti pacienţi beneficiind de un tratament mai agresiv, multidisciplinar. ● Atunci când este posibil este indicată determinarea expresiei ER, PgR şi HER2, precum şi a markerilor de proliferare la nivelul leziunilor secundare, în special dacă această determinare nu s-a realizat pentru tumora primară. Tabelul 1. Factori care trebuie luaţi în considerare pentru stabilirea riscului şi stabilirea deciziilor terapeutice la pacientele cu cancer mamar metastatic ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐ │ Factori care ţin de boală │ Factori care ţin de pacientă │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │Interval liber de boală lung │Preferinţele pacientei │ │Tipul şi răspunsul la tratamentul │Vârsta biologică │ │utilizat anterior │Statusul menopauzal │ │Factori biologici (Statusul │Comorbidităţile asociate şi statusul │ │receptorilor hormonali şi HER2) │de performanţă │ │Încărcarea tumorală (numărul şi │Factori socio-economici şi sociali │ │localizarea metastazelor) │ │ │Necesitatea iniţierii rapide a unui │ │ │tratament adresat bolii sau │ │ │simptomatologiei │ │ ├──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┤ │Terapiile disponibile în ţara pacientului │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Tratament ● Recurenţele loco-regionale izolate ar trebui tratate la fel ca şi tumorile primare, cu intenţie curativă, utilizându-se inclusiv tratamentul adjuvant (atunci când este cazul) [II, B]. ● Tratamentul cancerului mamar metastatic (CMM) trebuie să fie decis de o echipă multidisciplinară (medic specialist de medicină internă, radioterapeut, chirurg, imagist, oncolog, specialist în îngrijiri paliative, psiholog), iar pacientul trebui să primească sprijin psihosocial adecvat şi tratament adecvat în funcţie de simptomatologie. ● Există puţine standarde de tratament în managementul CMM, ceea ce face ca studiile bine concepute, independente, prospective, randomizate, să fie o prioritate. ● Marea majoritate a CMM sunt incurabile, ceea ce face ca scopul principal al tratamentului să fie paliaţia pentru păstrarea/ameliorarea calităţii vieţii, şi posibil pentru prelungirea supravieţuirii. ● Scopurile realiste ale tratamentului trebuie discutate de la început cu pacienta şi cu familia acesteia, iar pacienta trebuie încurajată să participe activ la luarea tuturor deciziilor. Trebuie ţinut cont mereu de preferinţa pacientei. ● Opţiunile terapeutice sistemice pentru CMM sunt tratamentul hormonal, chimioterapia şi tratamentul cu agenţi biologici cum ar fi trastuzumabul sau lapatinibul [I, A]. ● Radioterapia reprezintă o componentă integrală a tratamentului paliativ. ● În caz de leziuni secundare în număr mic, bine localizate, se poate lua în considerare tratamentul chirurgical. ● Bifosfonaţii sunt eficace pentru tratamentul hipercalcemiei şi pentru ameliorarea simptomatologiei, reducând totodată riscul de apariţie al evenimentelor produse de metastazele osoase clinic manifeste [I, A]. Momentul şi durata optime ale administrării de bifosfonaţi nu sunt clar stabilite. Pacientele cu neoplasm mamar tip luminal (cancerul mamar cu receptori pozitivi) ● Tratamentul hormonal este opţiunea terapeutică preferabilă, cu excepţia situaţiilor în care evoluţia agresivă a bolii impune obţinerea rapidă a unui răspuns terapeutic sau există dubii privind eficacitatea tratamentului hormonal. Clasele de medicamente disponibile sunt prezentate în Tabelul 2. ● Alegerea agentului terapeutic utilizat trebuie să fie individualizată, în funcţie de profilul de siguranţă, comorbidiţăţile asociate şi caracteristicile biologice ale tumorii. ● Tratamentul hormonal de întreţinere după chimioterapie nu este standardizat, dar reprezintă o abordare rezonabilă. ● Nu este recomandată administrarea concomitentă a chimioterapiei şi hormonoterapie Tabelul 2. Tratamente hormonale utilizate la pacientele cu cancer mamar metastatic ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Clasele de medicamente │ ├─────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────────┤ │Modulatori selectivi ai receptorilor │Tamoxifen, toremifen │ │estrogenici │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │Agenţi care scad expresia receptorilor │Fulvestrant │ │estrogenici (down-regulator) │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │Analogi al hormonului eliberator de hormon │Goserelin, leuprorelin, │ │luteinizant │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │Inhibitori de aromatază de generaţia a treia │ │ │- Nesteroidieni │- Anastrozol, letrozol │ │- Steroidieni │- Exemestane │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │Progestine │Medroxiprogesteron acetat, │ │ │megestrol acetat │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │Androgeni │ │ ├─────────────────────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │Steroizi anabolici (nandrolone, decanoat) │ │ └─────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────────┘ Pacientele în premenopauză. Dacă nu au primit anterior tamoxifen, sau administrarea acestuia a fost întreruptă în urmă cu > 12 luni, se poate administra din nou tamoxifen: acesta în asociere cu ablaţie ovariană (realizată prin administrarea de analogi ai hormonului eliberator de hormon luteinizant sau intervenţie chirurgicală) reprezintă cea mai bună opţiune [I, B]. În caz contrar pot fi luaţi în considerare inhibitori de aromatază de generaţia a treia, după sau concomitent cu ablaţia ovariană. Pacientele în postmenopauză. Dacă nu s-au administrat inhibitori de aromatază de generaţia a treia (anastrozol, letrozol, exemestan), aceştia reprezintă opţiunea terapeutică preferată atunci când sunt utilizaţi în prima linie de tratament, deoarece sunt superiori faţă de tamoxifen în ceea ce priveşte rata de răspuns, timpul până la progresia bolii şi în cazul letrozolului supravieţuirea globale la 2 ani [II, A]. În cazuri selectate tamoxifenul rămâne o alternativă acceptabilă ca tratament de primă linie. Tratamentul hormonal de linia a doua poate include tamoxifen, anastrozol, letrozol, exemestan, fulvestrant, megestrol acetat şi androgeni. Nu pot fi oferite recomandări clare referitoare la ordinea optimă de utilizare a diferitelor clase de medicamente hormonale şi mai ales nu se cunoaşte care este cea mai bună opţiune terapeutică în cazul progresiei după inhibitori de aromatază. La pacientele la care tumora pare a fi rezistentă la tratamentul hormonal ar trebui iniţiată chimioterapia sau aceste ar trebui înrolate în studii clinice. Pacientele cu neoplasm mamar tipul bazal (cancer mamar cu receptori negativi) ● Pacientele ale căror tumori nu exprimă receptori hormonali sunt candidate pentru chimioterapie citotoxică. Agenţii şi regimurile disponibile sunt prezentate în Tabelul 3. ● Singurul standard terapeutic cu nivel de evidenţă I este folosirea regimurilor terapeutice care includ taxani, ca tratament de primă linie la pacientele care progresează după tratamentul adjuvant cu antracicline [I, A]. Alegerea regimului şi a agentului chimioterapic trebuie individualizată şi trebuie ţinut cont de factorii listaţi în Tabelul 1. ● Pentru marea majoritate a pacienţilor, supravieţuirea după utilizarea secvenţială a unui singur agent chimioterapic este echivalentă cu cea după utilizarea unei combinaţii, dar este asociată cu toxicitate mai redusă şi calitate mai bună a vieţii pacientei. Aşadar, în absenţa necesităţii obţinerii rapide a unui răspuns semnificativ aşa cum se impune pentru controlul simptomatologiei sau în situaţii ameninţătoare de viaţă, se preferă administrarea secvenţială a unui singur agent citotoxic. Cu toate acestea, foarte puţine studii clinice au tratat corect această problemă, ceea ce face să fie necesară apariţia unor studii clinice, prospective, randomizate pentru a compara tratamentul monochimioterapic secvenţial, cu combinaţiile de chimioterapice în prima linie de tratament la pacientele cu CMM. ● Nu există o abordare standard pentru pacientele care necesită linia a doua de tratament din moment ce nu există date care să ateste superioritatea vreunui regim. ● Durata fiecărui regim şi numărul de regimuri care pot fi utilizate trebuie individualizate în cazul fiecărui pacient. Continuarea după linia a treia de tratament poate fi justificată la pacienţi cu status bun de performanţă şi care au beneficiat de chimioterapia anterioară. ● Nu se recomandă administrarea de regimuri în doză mare (high-dose chemotherapy). Tabelul 3. Câteva din regimurile/agenţii chimioterapici utilizaţi la pacientele cu cancer mamar metastatic ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Regimuri care nu conţin antracicline │ │- Ciclofosfamidă/metotrexat/fluorouracil (CMF) │ │- Combinaţii pe bază de săruri de platină (ex Cisplatin + 5Fluorouracil) │ │- Capecitabină │ │- Vinorelbină │ │- Capecitabină + vinorelbină │ │- Vinorelbină ± Gemcitabină │ │- Ciclofosfamidă orală cu sau fără metotrexat (chimioterapie metronomică) │ │ │ │Regimuri care conţin antracicline │ │- Epirubicină monochimioterapie (săptămânal sau la 3 săptămâni) │ │- Doxorubicină/ciclofosfamidă sau epirubicină/ciclofosfamidă │ │- Doxorubicină lipozomală cu sau fără ciclofosfamidă │ │- Fluorouracil/doxorubicină/ciclofosfamidă │ │- Fluorouracil/epirubicină/ciclofosfamidă │ │ │ │Regimuri care conţin taxani │ │- Paclitaxel săptămânal (monochimioterapie) │ │- Docetaxel la 3 săptămâni sau săptămânal (monochimioterapie) │ │- Doxorubicină/taxan (paclitaxel sau docetaxel) │ │- Epirubicină/taxan (paclitaxel sau docetaxel) │ │- Docetaxel/capecitabină │ │- Paclitaxel/gemcitabină │ │- Paclitaxel/vinorelbină │ │- Paclitaxel/carboplatib │ │ │ │Noi agenţi citotoxici │ │- Ixabepilone │ │- Abraxane (nab-paclitaxel) │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Pacientele ale căror tumori supraexprimă HER2/neu ● Pacientele cu cancer mamar metastatic care supraexprimă HER2 ar trebui să primească trastuzumab ca monoterapie sau în asociere cu un regim de chimioterapie. ● Trastuzumabul trebuie oferit cât mai devreme tuturor pacientelor cu CMM care supraexprimă HER2. ● Pacienţii trebuie să-şi monitorizeze funcţia cardiacă înainte şi în timpul tratamentului cu trastuzumab. ● Administrarea trastuzumabului în asociere cu hormonoterapia este în curs de evaluare, iar studiul EGF 30008 care investighează asocierea lapatinib ± letrozol tocmai a terminat înrolările. ● Datele retrospective şi rezultatele obţinute din studiul de fază III, randomizat Trial Beyond Progression au arătat că continuarea administrării trastuzumabului în asociere cu un alt agent chimioterapic, după progresia iniţială a bolii, este superioară faţă de discontinuarea acestuia. Odată cu aprobarea lapatinibului în tratamentul bolii metastatice, rămâne deschisă problema continuării trastuzumabului sau a schimbării terapiei, folosind lapatinib. ● Lapatinibul în combinaţie cu xeloda a dovedit o creştere semnificativă a timpului până la progresia bolii, la pacienţii care au prezentat progresia bolii după tratamentul cu trastuzumab. ● Alţi agenţi îndreptaţi împotriva HER2 sau a tuturor receptorilor familiei HER cum ar fi pertuzumab şi HKI-272 sunt în curs de investigare, ca şi combinaţiile dintre trastuzumab şi alţi agenţi biologici cu sau fără chimioterapie, în încercarea de a rezolva problema rezistenţei la trastuzumab. Utilizarea altor agenţi biologici ● Câţiva agenţi biologici sau molecule ţintite sunt în acest moment în curs de investigare în monoterapie sau în combinaţii. ● Bevacizumabul, un agent antiangiogenic, a fost aprobat de FDA şi de EMEA pentru a fi utilizat în asociere cu paclitaxel ca primă linie de tratament pentru CMM. Cu toate acestea, un al doilea studiu randomizat de fază III nu a confirmat valoarea bevacizumabului la populaţii neselectate cu cancer mamar şi trebuie efectuate eforturi pentru a identifica clar cine poate beneficia după aceste terapii costisitoare. Sunitinibul, un inhibitor potent al mai multor tirozin kinaze, cu efect antiangiogenic şi antiproliferativ este în curs de investigare în studii de fază III, la paciente HER2 negative şi pozitive. Evaluarea răspunsului ● Se recomandă ca după 3 luni de tratament hormonal sau după două/trei cicluri de chimioterapie răspunsul la tratament să fie evaluat clinic, subiectiv (de către pacient, prin descrierea simptomelor), prin analize şi prin repetarea investigaţiilor imagistice care iniţial au pus în evidenţă leziuni secundare. Cu toate acestea, intervalul dintre reevaluări trebuie să fie individualizat în funcţie de necesităţile clinice ale pacienţilor şi de agresivitatea bolii. ● La monitorizarea răspunsului, în cazul leziunilor secundare dificil de măsurat, poate contribui dozarea markerilor tumorali (CA 15-3), dar această analiză nu ar trebui utilizată ca justificare unică pentru deciziile terapeutice. ● Rolul PET/PET-CT în evaluarea răspunsului nu este încă clar stabilit. Urmărire Urmărirea după finalizarea tratamentului recurenţelor loco-regionale se face la fel ca pentru tumorile mamare primare. Pacientele trebuie evaluate suficient de frecvent pentru a asigura un tratament paliativ optim şi o calitate a vieţii cât mai bună, ceea ce înseamnă la 2-3 luni, în medie, în cazul hormonoterapiei, şi după 1-2 cicluri în cazul chimioterapiei. Notă În parantezele pătrate sunt trecute nivelurile de evidenţă [I-V] şi gradele de recomandare [A-D], aşa cum sunt utilizate în cadrul Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Recomandările în dreptul cărora nu este trecut un grad de recomandare au fost considerate adecvate pentru practica clinică de către autorii experţi şi membrii consiliului director al ESMO. Bibliografie 1. ESO-MBC Task Force. Metastatic breast cancer. Recommendations proposal from the European School of Oncology (ESO)-MBC Task Force. Breast 2007; 16: 9-10. 2. Kataja V, Castiglione M. Locally recurrent or metastatic breast cancer: ESMO Clinical Recommendations for diagnosis, treatment and follow-up. Ann Oncol 2008; 19 (Suppl 2): ii11-ii13. 3. Network NCC. 2008. NCCN Clinical Practice Guidelines în Oncology: Breast Cancer, Version 2. În Edition 2008. 4. Colozza M, de Azambuja E, Personeni N et al. Achievements în systemic therapies în the pre-genomic era în metastatic breast cancer. Oncologist 2007; 12: 253-270. 5. Chan S, Friedrichs K, Noel D et al. Prospective randomized trial of docetaxel versus doxorubicin în patients with metastatic breast cancer. J Clin Oncol 1999; 17: 2341-2354. 6. O'Shaughnessy J, Miles D, Vukelja S et al. Superior survival with capecitabine plus docetaxel combination therapy în anthracycline-pretreated patients with advanced breast cancer: phase III trial results. J Clin Oncol 2002; 20: 2812-2823. 7. Albain KS, Nag SM, Calderillo-Ruiz G et al. Gemcitabine plus paclitaxel versus paclitaxel monotherapy în patients with metastatic breast cancer and prior anthracycline treatment: final results of a global phase III study. J Clin Oncol 2008; 26: 3950-3957. 8. Burstein HJ, Kuter I, Campos SM et al. Clinical activity of trastuzumab and vinorelbine în women with HER2-overexpressing metastatic breast cancer. J Clin Oncol 2001; 19: 2722-2730. 9. Miller K, Wang M, Gralow J et al. Paclitaxel pus bevacizumab versus paclitaxel alone for metastatic breast cancer. N Engl J Med 2007; 357: 2666-2676. 10. Gennari A, Amadori D, De Lena M et al. Lack of benefit of maintenance paclitaxel în first-line chemotherapy în metastatic breast cancer. J Clin Oncol 2006; 24: 3912-3918. 11. Ghersi D, Wilcken N, Simes J et al. Taxane containing regimens for metastatic breast cancer. Cochrane Database Syst Rev 2003; 3: CD003366. Cancerul ovarian epitelial Recomandările ESMO pentru diagnostic, tratament şi urmărire S. Aebi*1) &amp; M. Castiglione*2) Din partea grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice Breast/Gynecologic Cancer Center and Department of Medical Oncology, Inselspital, Bern, Switzerland; Bern, Switzerland Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv21-iv23, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp117 Incidenţă Incidenţa cancerului ovarian în Uniunea Europeană este de 18/100.000, iar mortalitatea este de 12/100.000 femei/an. Vârsta medie la momentul diagnosticului este de 63 de ani. Incidenţa creşte cu vârsta, fiind maximă în decada a opta. Diagnostic Diagnosticul definitiv al carcinomului ovarian se stabileşte pe baza examenului histopatologic al piesei chirurgicale. Diagnosticul anatomo-patologic trebuie să fie în concordanţă cu clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Subtipurile stabilite sunt: carcinom seros, mucinos, endometrioid, cu celule clare, cu celule tranziţionale, mixt şi nediferenţiat. Stadializare şi evaluarea riscului Stadializarea chirurgicală impune o laparotomie exploratorie, efectuată pe linia mediană a abdomenului, cu examinarea minuţioasă a întregii cavităţi abdominale, realizată în conformitate cu ghidul de clasificare al Federaţiei Internaţionale de Obstetrică şi Ginecologie (FIGO). Dacă boala apare limitată la nivelul ovarului, în afară de lavajul peritoneal sunt necesare biopsierea peritoneului diafragmatic, a receselor paracolice, a peritoneului pelvin, omentectomia infracolică, şi efectuarea de biopsii sau disecţia ganglionilor paraaortici şi pelvini. Intervenţia chirurgicală trebuie efectuată de un ginecolog oncolog cu instruire adecvată şi experienţă în tratamentul cancerului ovarian [III, B]. Stadializarea corectă utilizează clasificarea FIGO şi AJCC aşa cum se arată în Tabelul 1. Tabelul 1. Stadializarea cancerului ovarian folosind Clasificarea Federaţie Internaţionale de Ginecologie şi Obstetrică (FIGO) şi American Joint Committee on Cancer (AJCC). ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐ │Stadiu I │Boală limitată la nivelul ovarului │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │Ia │Boală limitată la un ovar │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │Ib │Boală limitată la ambele ovare │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │Ic │Capsulă ruptă,invadată de tumoră sau │ │ │lavaj peritoneal pozitiv*
5. a)│ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │Stadiu II │Extensie pelvină │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │IIa │Invadează uterul sau trompele │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │IIb │Invadează alte ţesuturi pelvine, │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │IIc │Lavaj peritoneal pozitiv, ascită │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │Stadiu III │Extensie abdominală şi/sau │ │ │limfoganglioni locoregionali │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │IIIa │Metastaze peritoneale microscopice │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │IIIb │Metastaze peritoneale microscopice │ │ │≤ 2cm │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │IIIc │Metastaze peritoneale microscopice │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │Stadiul IV │Metastaze la distanţă, în afara │ │ │cavităţii peritoneale │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘ ___________ *
6. a)Pentru estimarea prognosticului, incluzând inclusiv ruptura iatrogenă a capsulei În afară de stadiu obţinut în urma intervenţiei chirurgicale, alţi factori de prognostic favorabil stabiliţi sunt: volumul tumoral mic (înainte şi după operaţie), vârsta tânără, statusul de performanţă bun, tip celular altul decât cel mucinos sau cu celule clare, tumoră bine diferenţiată şi absenţa ascitei. Pentru pacientele în stadiu I de boală, gradul de diferenţiere scăzut, absenţa aderenţelor, ascita în cantitate minimă, subgrupele a/b versus c şi tipul celular altul decât cu celule clare sunt considerate factori de prognostic bun. Înainte de intervenţia chirurgicală şi/sau chimioterapie, pacientelor li se recomandă efectuarea unei tomografii computerizată (CT) abdomino-pelvină, radiografie toracică, CA125 seric, o hemoleucogramă completă şi teste biochimice pentru evaluarea funcţiei hepatice şi renală. Nu se recomandă utilizarea de rutină a FDG-PET-CT pentru stadializarea iniţială a bolii. Plan de tratament Alegerea tipului de intervenţie chirurgicală şi stabilirea necesităţii chimioterapiei postoperatorii depind de stadiu şi de alţi factori de prognostic clinico-patologici. Stadiul incipient de boală; FIGO I şi IIa Intervenţia chirurgicală constă în practicarea histerectomiei totale abdominale, salpingo-ooforectomiei bilaterale, omentectomie, biopsii peritoneale incluzând recesurile paracolice şi cel puţin biopsierea ganglionilor pelvini/paraaortici. La pacientele tinere, care doresc păstrarea fertilităţii, în cazul localizării unilaterale a tumorii (stadiu I) cu histologie favorabilă, salpingo-ooforectomia unilaterală poate să nu se asocieze cu un risc mare de recurenţă. Dacă ovarul controlateral nu apare normal la inspecţie trebuie efectuată biopsia în pană a acestuia. Tumorile în stadiul I FIGO, cu aderenţe dense la alte structuri pelvine, trebuie "suprastadializate" şi tratate ca tumori în stadiul II FIGO întrucât rata recurenţelor este similară. Pentru stadiul FIGO Ia/b, tumori bine diferenţiate, cu altă histologie decât cu celule clare, este acceptată intervenţia chirurgicală ca unică modalitate terapeutică [I, A]. Pentru stadiul FIGO I a/b, slab diferenţiat, cu aderenţe dense, histologia cu celule clare şi pentru stadiile FIGO, Ic şi IIa toate gradele se indică intervenţia chirurgicală şi după stadializarea chirurgicală optimă se recomandă chimioterapie adjuvantă [I, A]. Dacă se optează pentru polichimioterapie, se recomandă trei cicluri de carboplatin [aria de sub curbă (AUC) 5-7 mg/ml/min] + paclitaxel 175 mg/mý/3 h pentru cancerul ovarian incipient [II, B]. În toate celelalte situaţii se recomandă utilizarea a şase cicluri de carboplatin±paclitaxel. Boala avansată; stadiile IIb-IIIc FIGO Intervenţia chirurgicală trebui să includă histerectomia abdominală totală şi salpingo-ooforectomia bilaterală cu omentectomie, cu biopsii de stadializare după tehnica descrisă. Efortul chirurgical iniţial maximal va fi îndreptat pentru realizarea unei citoreducţii optimale cu scopul de a nu lăsa pe loc boală reziduală. Chimioterapia standard recomandată pentru cancerul ovarian avansat, stadiile IIb-IIIc, este reprezentată de administrarea a 6 cicluri cu carboplatin AUC 5-7 mg/ml/min ± paclitaxel 175 mg/mý la interval de 3 săptămâni. Pacienţii trebuie să primească dozele optime de chimioterapie, în funcţie de rata filtrării glomerulare (RFG) şi greutatea corporală; este descurajată reducerea dozelor la persoanele cu obezitate [III]. Dacă citoreducţia maximală iniţială nu a fost făcută, va fi luată în considerare chirurgia de citoreducţie de interval (interval debulking surgery) la pacientele care răspund la chimioterapie sau prezintă boală staţionară [II, B]. Această intervenţie va fi în mod ideal realizată după trei cicluri de chimioterapie şi va fi urmată de alte trei cicluri de chimioterapie. Nu există dovada unui beneficiu de supravieţuire pentru chirurgia "second look" la încheierea chimioterapiei la pacienţii la care s-a obţinut remisiunea completă. Această procedură trebuie luată în considerare doar ca parte a unui studiu clinic. Valoarea citoreducţiei secundare în cazul unei laparotomii "second look" nu este dovedită. Chimioterapia intraperitoneală trebuie considerată o opţiune pentru paciente selectate, în centrele care au experienţă în acest domeniu. Chimioterapia neoadjuvantă este o alternativă terapeutică viabilă pentru paciente considerate iniţial ca având boală nerezecabilă optimal din cauza unor factori legaţi fie de tumoră fie de pacientă; totuşi, datele existente sugerează că beneficiul de supravieţuire pare a fi inferior celui obţinut după o intervenţie chirurgicală iniţială optimală urmată de chimioterapie adjuvantă. Boala avansată; stadiul IV FIGO Pacientele cu neoplasm ovarian stadiu IV pot obţine un beneficiu în ceea ce priveşte supravieţuirea, în urma citoreducţiei chirurgicale maximale realizată în timpul laparotomiei iniţiale [III, B], deşi nu există studii randomizate care să clarifice acest lucru. Pacientele tinere cu status de performanţă bun, având ca unică localizare a bolii extraabdominale prezenţa revărsatului pleural, metastaze de volum mic şi nici o disfuncţie majoră de organ, ar trebui luate în discuţie pentru intervenţia chirurgicală la fel ca pacientele cu stadiu IIb-III FIGO. Dacă nu este planificată realizarea unei intervenţii chirurgicale, diagnosticul trebuie confirmat prin biopsie, iar chimioterapia trebuie administrată conform recomandărilor de mai sus pentru stadiile FIGO IIb-IIIc. Evaluarea răspunsului Nivelurile CA125 în timpul chimioterapiei se corelează cu răspunsul tumoral şi supravieţuirea [III, A]. Nivelul CA125 va fi determinat la intervale regulate în timpul chimioterapiei (de ex. înaintea fiecărui ciclu de chimioterapie). Pacientelor care prezentau anomalii pe TC, li se va repeta examinarea după al şaselea ciclu, în afara cazurilor în care există dovezi că boala este refractară; în acest caz examenul CT va fi indicat mai devreme. Pacientele cu CT normal iniţial, nu au nevoie de examinări CT suplimentare dacă nu există semne clinice sau biochimice de progresie a bolii. O examinare CT intermediară după trei cicluri de chimioterapie trebuie considerată la pacientele cu serologia CA125 negativă sau pentru cele la care se are în vedere chirurgia citoreductivă de interval. Datele curente nu susţin recomandarea de rutină a Tratamentului de întreţinere după 6 cicluri; totuşi, datele pentru 12 luni de întreţinere cu paclitaxel trebuie discutate cu pacientele, având în vedere ameliorarea semnificativă a supravieţuirii fără progresia bolii [II, C], în special la pacientele cu concentraţii scăzute ale CA125 [III, B]. La pacientele cu răspuns parţial (sau CA125 crescut) după şase cicluri, dar la care scăderea CA125 mai continuă, va fi considerată administrarea suplimentară a trei cicluri din aceeaşi chimioterapie [V, D]. Monitorizare Urmărirea pacienţilor cu cancer ovarian presupune realizarea de către medic a unei anamneze detaliată, examen clinic obiectiv incluzând examinarea pelvisului la fiecare 3 luni, în primii 2 ani, la fiecare 4 luni în al treilea an şi la 6 luni în al patrulea şi al cincilea an sau până când este documentată progresia bolii. CA125 poate prezice cu acurateţe recurenţa tumorii [I, A] şi trebuie efectuat la fiecare din examinările ulterioare. Nu este clar dacă, diagnosticul precoce al recidivelor pe baza creşterilor valorilor CA125 aduce vreun beneficiu. CT trebuie efectuată în cazul în care există dovezi clinice sau biochimice (CA125) privind progresia bolii. Boala recurentă Pacientele care au un interval lung (> 1
7. an)de la tratamentul chirurgical iniţial vor fi evaluate pentru rezecţia chirurgicală a recidivei [III, A]. Pacientelor cu un interval lung (> 6 luni) de la chimioterapia iniţială li se va propune o chimioterapie pe bază de platină (carboplatin+paclitaxel, carboplatin+gemcitabină) [I, A]. Pentru pacientele cu un interval liber scurt de la ultima administrare de chimioterapie şi cu a doua recădere sau recăderi ulterioare, va fi considerată chimioterapia paliativă cu doxorubicină lipozomală peghilată, gemcitabină sau topotecan [II,B]. Notă În parantezele pătrate sunt trecute nivelurile de evidenţă [I-V] şi gradele de recomandare [A-D], aşa cum sunt utilizate în cadrul Societăţii Americane de Oncologie Clinică (ASCO). Recomandările în dreptul cărora nu este trecut un grad de recomandare au fost considerate adecvate pentru practica clinică de către autorii experţi şi membrii consiliului director al ESMO. Bibliografie 1. Armstrong DK, Bundy B, Wenzel L et al. Intraperitoneal cisplatin and paclitaxel în ovarian cancer. N Engl J Med 2006; 354: 34-43. 2. Bell J, Brady MF, Young RC et al. Randomized phase III trial of three versus six cycles of adjuvant carboplatin and paclitaxel în early stage epithelial ovarian carcinoma: a Gynecologic Oncology Group study. Gynecol Oncol 2006; 102:432-439. 3. Bristow RE, Eisenhauer EL, Santillan A, Chi DS. Delaying the primary surgical effort for advanced ovarian cancer: a systematic review of neoadjuvant chemotherapy and interval cytoreduction. Gynecol Oncol 2007; 104: 480-490. 4. Bristow RE, Tomacruz RS, Armstrong DK et al. Survival effect of maximal cytoreductive surgery for advanced ovarian carcinoma during the platinum era: a meta-analysis. J Clin Oncol 2002; 20: 1248-1259. 5. du Bois A, Luck H-J, Meier W et al. A randomized clinical trial of cisplatin/paclitaxel versus carboplatin/paclitaxel as first-line treatment of ovarian cancer. JNCI Cancer Spectrum 2003; 95: 1320-1329. 6. Fader AN, Rose PG. Role of surgery în ovarian carcinoma. J Clin Oncol 2007; 25:2873-2883. 7. Goonewardene TI, Hall MR, Rustin GJ. Management of asymptomatic patients on follow-up for ovarian cancer with rising CA-125 concentrations. Lancet Oncol 2007; 8: 813-821. 8. Gordon AN, Tonda M, Sun S, Rackoff W. Long-term survival advantage for women treated with pegylated liposomal doxorubicin compared with topotecan în a phase 3 randomized study of recurrent and refractory epithelial ovarian cancer. Gynecol Oncol 2004; 95: 1-8. 9. ICON Collaborators. Paclitaxel plus carboplatin versus standard chemotherapy with either single-agent carboplatin or cyclophosphamide, doxorubicin, and cisplatin în women with ovarian cancer: the ICON3 randomised trial. Lancet 2002; 360: 505-515. 10. Kavanagh JJ, Pecorelli S, Benedet JL et al. Cancer of the ovary. În Pecorelli S, Ngan HYS, Hacker NF (eds): Staging Classifications and Clinical Practice.Guidelines for Gynaecological Cancers, 3rd edition. International Federation of Gynecology and Obstetrics 2000; 95-121; http://www.figo.org/docs/ staging_booklet.pdf. 11. Markman M, Liu PY, Rothenberg ML et al. Pretreatment CA-125 and risk of relapse în advanced ovarian cancer. J Clin Oncol 2006; 24: 1454-1458. 12. Markman M, Liu PY, Wilczynski S et al. Phase III randomized trial of 12 versus 3 months of maintenance paclitaxel în patients with advanced ovarian cancer after complete response to platinum and paclitaxel-based chemotherapy: a Southwest Oncology Group and Gynecologic Oncology Group trial. J Clin Oncol 2003; 21: 2460-2465. 13. McGuire WP, Hoskins WJ, Brady ME et al. Cyclophosphamide and cisplatin compared with paclitaxel and cisplatin în patients with stage III and stage IV ovarian cancer. N Engl J Med 1996; 334: 1-6. 14. Ozols RF, Bundy BN, Greer BE et al. Phase III trial of carboplatin and paclitaxel compared with cisplatin and paclitaxel în patients with optimally resected stage III ovarian cancer: A Gynecologic Oncology Group Study. J Clin Oncol 2003; 21: 3194-3200. 15. Pfisterer J, Plante M, Vergote I et al. Gemcitabine plus carboplatin compared with carboplatin în patients with platinum-sensitive recurrent ovarian cancer: an intergroup trial of the AGO-OVAR, the NCIC CTG, and the EORTC GCG. J ClinOncol 2006; 24: 4699-4707. 16. Piccart MJ, Bertelsen K, James K et al. Randomized intergroup trial of cisplatin-paclitaxel versus cisplatin-cyclophosphamide în women with advanced epithelial ovarian cancer: three-year results. J Natl Cancer Inst 2000; 92: 699-708. 17. Rose PG, Nerenstone S, Brady MF et al. Secondary surgical cytoreduction for advanced ovarian carcinoma. N Engl J Med 2004; 351: 2489-2497. 18. Rustin GJ, Bast RC, Jr., Kelloff GJ et al. Use of CA-125 în clinical trial evaluation of new therapeutic drugs for ovarian cancer. Clin Cancer Res 2004; 10: 3919-3926. 19. Rustin GJS, Nelstrop AE, McClean P et al. Defining response of ovarian carcinoma to initial chemotherapy according to serum CA 125. J Clin Oncol 1996; 14: 1545-1551. 20. Trimbos JB, Parmar M, Vergote I et al. International Collaborative Ovarian Neoplasm trial 1 and Adjuvant ChemoTherapy în Ovarian Neoplasm trial: two parallel randomized phase III trials of adjuvant chemotherapy în patients with early-stage ovarian carcinoma. J Natl Cancer Inst 2003; 95: 105-112. 21. van der Burg ME, van Lent M, Buyse M et al. The effect of debulking surgery after induction chemotherapy on the prognosis în advanced epithelial ovarian cancer. Gynecological Cancer Cooperative Group of the European Organizaţion for Research and Treatment of Cancer. N Engl J Med 1995; 332: 629-634. 22. Vergote I, De Brabanter J, Fyles A et al. Prognostic importance of degree of differentiation and cyst rupture în stage I invasive epithelial ovarian carcinoma. Lancet 2001; 357: 176-182. Cancerul ovarian non-epitelial Recomandările clinice ESMO pentru diagnostic, tratament şi urmărire N. Colombo*1), M. Peiretti*1) &amp; M. Castiglione*2) Din partea Grupului de lucru ESMO pentru întocmirea ghidurilor terapeutice *1) Departamentul de ginecologie oncologică, Institutul European de Oncologie, Milano, Italia; *2)Institutul de Medicină Socială şi Preventivă (ISPM), Universitatea Geneva, Elveţia Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv24-iv26, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp118 Incidenţă Tumorile non-epiteliale reprezintă aproximativ 10% din toate cancerele ovariene. Tumorile cu celule germinale (TCG) sunt diagnosticate în principal la subiecte tinere în timp ce tumorile stromale de cordoane sexuale (TSCS) sunt mai frecvente la femeile adulte. TCG reprezintă 5% din totalitatea neoplaziilor ovariene şi 80% din tumorile maligne ovariene în preadolescenţă. Tumorile stromale sunt neoplazii rare care reprezintă aproximativ 3-5% din tumorile maligne ovariene şi majoritatea sunt tumori funcţionale cu manifestări clinice. Incidenţa anuală ajustată este 3.7/1000000 şi 2.1/1000000 femei pentru TCG şi, respectiv, TSCS. Diagnostic Simptomele şi semnele iniţiale ale cancerelor ovariene non-epiteliale sunt de obicei caracterizate de durere pelvină subacută, senzaţia de presiune pelvină datorată prezenţei unei mase pelvine sau neregularităţi ale ciclului menstrual. Procedurile de diagnostic vor include ultrasonografia pelvină, tomografia computerizată abdomino-pelvină (CT scan), RX toracic şi PET-scan pentru cazuri selectate. La pacientele tinere vor fi determinate gonadotropina corionică umană serică (hCG), titrul alfa-fetoproteinei (AFP) şi lactat dehidrogenaza (LDH), o hemoleucogramă completă, funcţiile hepatice şi renale. Inhibina este secretată de tumorile cu celule de granuloasă şi este un marker util pentru această afecţiune. În cazul suspiciunii de gonadoblastom, se va obţine un cariotip preoperator la toate fetele înainte de menarhă datorită predilecţiei acestor tumori de a apare în gonade cu disgenezii. Diagnosticul definitiv de cancer ovarian non-epitelial necesită un specimen chirurgical. Diagnosticul anatomo-patologic va fi făcut de un anatomopatolog cu pregătire în cancerul ovarian, în acord cu clasificarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (WHO). Subtipurile histologice sunt listate în tabelele 1 şi 2. Tabel 1. Clasificarea tumorilor ovariene cu celule germinale Disgerminom Teratom - Imatur - Matur - Monodermal şi înalt specializat Tumoră de sinus endodermal Carcinom embrionar Poliembriom Coriocarcinom Forme mixte Tabel 2. Clasificarea tumorilor stromale ovariene de cordoane sexuale Tumora cu celule stromale-de granuloasă Tumori cu celule de granuloasă - Tip adult - Tip juvenil Tumori din grupul tecom-fibrom - Tecom - Fibrom-fibrosarcom - Tumora stromală sclerozantă Tumori cu celule Sertoli-Leydig (androblastoame) - Tumori cu celule Sertoli - Tumori cu celule Leydig - Tumori cu celule Sertoli-Leydig Ginandroblastom Tumoră de cordoane sexuale cu tubuli inelari Neclasificate Stadializare şi evaluarea riscului Sistemul de stadializare pentru tumorile non-epiteliale ovariene este în general adoptat după cel utilizat pentru cancerele ovariene epiteliale aşa cum a fost iniţial definit de Federaţia Internaţională de Obstetrică şi Ginecologie (FIGO). Chirurgia poate fi făcută prin laparatomie sau, în cazuri selectate, prin laparoscopie. Este necesară o examinare atentă a cavităţii abdominale. Procedura de stadializare include omentectomia infracolică, biopsia peritoneului diafragmatic, a gutierelor paracolice, a peritoneului pelvin, şi lavaje peritoneale. Limfadenectomia sistematică nu este cerută; nu există un consens asupra acesteia. Disecţia ganglionilor limfatici este cerută doar în cazul că se constată ganglioni patologici. O stadializare chirurgicală minuţioasă pentru tumorile de sinus endodermal nu este indicată întrucât toţi pacienţii necesită chimioterapie. Pentru tumorile stromale evaluarea retroperitoneală nu este obligatorie datorită incidenţei foarte reduse a metastazelor retroperitoneale în stadii precoce [III, A]. La pacientele cu celule de granuloasă trebuie practicat un chiuretaj endometrial pentru a exclude un cancer uterin concomitent. Tumorile cu celule Sertoli-Leydig sunt cel mai adesea cu grad redus de malignitate, deşi ocazional o variantă puţin diferenţiată poate să se comporte mai agresiv. În mod tipic tumorile produc androgeni, şi virilizarea clinică este notată la 70-85% dintre paciente. Salpingo-ooforectomia unilaterală cu păstrarea ovarului contralateral şi a uterului este acum considerată drept tratamentul chirurgical adecvat la pacientele cu TCG, chiar în cazurile cu boala avansată, datorită sensibilităţii acestor tumori la chimioterapie, şi nu este necesară biopsia sistematică ovariană unde ovarul contralateral este macroscopic normal. Chirurgia conservatoare pare de asemenea adecvată la pacientele tinere cu tumori stromale în stadiul I. La pacientele în postmenopauză şi la pacientele cu boala în stadiu avansat sau interesare ovariană bilaterală, vor fi efectuate histerectomia abdominală şi salpingo-ooforectomia bilaterală cu o stadializare chirurgicală atentă. Stadiul este cel mai important factor de prognostic stabilit până în prezent pentru TSCS şi diferite articole au raportat că pacientele cu boala avansată au o rată de supravieţuire semnificativ mai redusă. Pentru TCG stadiul este de asemenea un factor de prognostic important, deşi datorită chimiosensibilităţii chiar stadiile avansate pot avea un prognostic bun. Plan de tratament Stadiul precoce de boală; FIGO I-IIa Tumori cu celule germinale. Majoritatea TCG (60-70%) sunt diagnosticate într-un stadiu precoce. Pacientele în stadiul I au un prognostic excelent (supravieţuire pe termen lung fără semne de boală la aproximativ 90%) şi, după stadializare chirurgicală adecvată, foarte adesea un tratament adjuvant ulterior nu este necesar. De aceea, pacientele cu teratom imatur stadiul Ia sau disgerminom pur stadiul I pot fi tratate prin chirurgie singură. Toate pacientele cu tumoră de sinus endodermal stadiul I sunt tratate cu chimioterapie adjuvantă. Datele din literatura de limbă engleză arată că cea mai utilizată combinaţie de chimioterapie este bleomicină, etoposid şi cisplatin (BEP) [III, A]. Tumori stromale de cordoane sexuale. Majoritatea TSCS (60-95%) sunt în stadiul I în momentul diagnosticului. Pacientele în stadiul I au un prognostic excelent (supravieţuire pe termen lung fără semne de boală la aproximativ 90%). Selecţia pacientelor cu TSCS în stadiu precoce pentru orice tratament postoperator este controversată. În prezent beneficiul relativ al chimioterapiei adjuvante trebuie încă demonstrat. Unii autori sugerează terapia adjuvantă pentru pacientele cu TSCS stadiul Ic cu index mitotic înalt. În această situaţie, chimioterapia bazată pe platină este tratamentul de elecţie [II-III]. Boala avansată; stadiile IIb-IV FIGO Tumori cu celule germinale. Pacientele cu boală avansată vor fi supuse unei chirurgii de citoreducţie (debulking) care să îndepărteze cât mai mult posibil din tumora macroscopică, dar fără proceduri extensive având în vedere gradul înalt de chimiosensibilitate al acestor tumori. Regimurile bazate pe platină au fost tratamentul de elecţie în ultima decadă pentru TCG, şi regimul BEP a devenit cel mai larg utilizat. Durata optimă a terapiei este încă dezbătută, însă în general mulţi investigatori recomandă trei cicluri de BEP pentru boala complet rezecată şi patru cicluri la pacientele cu boală reziduală macroscopică [III, A]. Deşi disgerminoamele sunt foarte sensibile la radioterapie, nu există dovezi care să susţină utilizarea radioterapiei adjuvante la TCG în stadii avansate. Tumori stromale de cordoane sexuale. Chirurgia de citoreducţie (debulking), ori de câte ori poate fi făcută, rămâne cel mai eficient tratament pentru tumorile cu celule de granuloasă metastatice sau recurente. Chimioterapia pe bază de platină este în mod curent utilizată pentru pacienţii cu TSCS avansate sau recidivate, cu o rată globală de răspuns de 63-80%. Există date limitate privind utilitatea chimioterapiei la paciente cu tumori Sertoli-Leydig persistente, dar au fost raportate răspunsuri la paciente cu boala măsurabilă. Regimul BEP 3-6 cicluri este recomandat pentru chimioterapia adjuvantă postoperatorie şi la pacienţii cu TSCS recurente. Taxanii au demonstrat o activitate interesantă în TSCS cu un profil de toxicitate favorabil [III, A]. Combinaţiile între taxani şi platină constituie un candidat raţional pentru trialurile viitoare. Există puţine dovezi pentru utilizarea hormonoterapiei şi a radioterapiei şi aceste modalităţi vor fi restrânse la cazuri selectate. Evaluarea răspunsului Markerii tumorali serici (hCG, AFP, LDH, CA 125 şi inhibina) pot fi corelaţi cu acurateţe cu răspunsul tumoral în cursul chimioterapiei. Cele mai comune şi utile modalităţi de evaluare a răspunsului la chimioterapie la pacientele cu boală măsurabilă sunt tomografia computerizată pentru abdomen, pelvis şi torace (în cazuri de suspiciune de metastaze pulmonare) şi ultrasonografia pelvină. Urmărire Aproximativ 75% din recurenţele TCG apar în primul an după tratamentul iniţial; cel mai comun sediu este cavitatea peritoneală şi mai rar ganglionii limfatici retroperitoneali. În contrast, natura indolentă a TSCS cu o tendinţă de recurenţă tardivă (timp median până la reşută se aproximativ 4-6 ani), necesită urmărire îndelungată. Unele raportări au descris recăderi la > 20 ani (până la 37 ani) după diagnostic. Sedii comune de recurenţă sunt abdomenul superior (55-70%) şi pelvisul (30-45%). Vizitele de urmărire trebuie să includă anamneza, examenul fizic cu examinarea pelvisului şi markeri tumorali la fiecare 3 luni pentru primii 2 ani, şi la fiecare 6 luni în anii 3-5 sau până când este documentată progresia. Ultrasonografia pelvină va fi făcută la fiecare 6 luni la pacientele care au avut o chirurgie conservatoare de păstrare a fertilităţii, în timp ce examenul CT al abdomenului şi pelvisului este de obicei făcut anual. Notă Nivelurile de evidenţă [I-V] şi gradele de recomandare [A, D] utilizate de Societatea Americană de Oncologie Clinică sunt date în paranteze pătrate. Enunţurile fără notă sunt considerate ca practica clinică standard de experţii ESMO. Bibliografie 1. Young RC, Knapp RC et al. Cap 33 cancer de ovario: cancer, principios y practica de oncologia. În Vincent T (ed.), Devita, 2nd edition. Barcelona: Salvat 1988; 1008-1018. 2. Merino MJ, Jaffe G. Age contrast în ovarian pathology. Cancer 1993; 71 (Suppl): 537-544. 3. Horn-Ross PL, Whittemore AS et al. Collaborative Ovarian Cancer Group, 1992 characteristics relating to ovarian cancer risk. Collaborative analysis of 12 US case-control studies. VI. Nonepithelial cancers among adults. Epidemiology 1992; 3: 490-495. 4. Evans AT, Gaffey TA, Malkasian GD et al. Clinicopathologic review of 118 granulosa and 82 theca cells tumors. Obstet Gynecol 1980; 55: 231-238. 5. Bjorkholm E, Silfversward C. Prognostic factors în granulosa-cell tumors. Gynecol Oncol 1981; 11: 261-274. 6. Gershenson DM. Update on malignant ovarian germ cell tumors. Cancer 1993; 71: 1581-1590. 7. Zhang M, Cheung MK, Shin JY et al. Prognostic factors responsible for survival în sex cord stromal tumors of the ovary-an analysis of 376 women. Gynecol Oncol 2007; 104: 396-400. 8. Kurman RJ, Scardino PT, Waldmann TA et al. Malignant germ cell tumors of the ovary and testis: an immunohistologic study of 69 cases. Ann Clin Lab Sci 1979; 9: 462-466. 9. Obata NH, Nakashima N, Kawai M et al. Gonadoblastoma with dysgerminoma în one ovary and gonadoblastoma with dysgerminoma and yolk sac tumor în the contralateral ovary în a girl with 46XX karyotype. Gynecol Oncol 1995; 58: 124-128. 10. Hildebrandt RH, Rouse RV, Longacre TA. Value of inhibin în the identification of granulosa cell tumors of the ovary. Hum Pathol 1997; 28: 1387-1395. 11. Malmstrom H, Hogberg T, Risberg B et al. Granulosa cell tumor of the ovary: prognostic factors and outcome. Gynecol Oncol 1994; 52: 50-55. 12. Gershenson DM. Management of early ovarian cancer: germ cell and sex-cord stromal tumors. Gynecol Oncol 1994; 55: S62-S72. 13. Bajorin DF, Sarosdy MF, Pfister GD et al. Randomized trial of etoposide and cisplatin versus etoposide and carboplatin în patients with good-risk germ cell tumors: a mulţi-instituţional study. J Clin Oncol 1993; 11: 598-606. 14. Homesley HD, Bundy BN, Hurteau JA et al. Bleomycin, etoposide, and cisplatin combination therapy of ovarian granulosa cell tumors and other stromal malignancies: a Gynecologic Oncology Group study. Gynecol Oncol 1999; 72: 131-137. 15. Williams SD, Blessing JA, Hatch KHomesley HD. Chemotherapy of advanced ovarian dysgerminoma: trials of the Gynecologic Oncology Group. J Clin Oncol 1991; 9: 1950-1955. Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv24-iv26, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp118 Cancerul de col uterin Recomandările ESMO pentru diagnosticare, tratament şi monitorizare C. Haie-Meder*1), P. Morice*2) &amp; M. Castiglione*3) Din partea Grupului de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice*) __________ *1) Department of Radiology, *2) Surgery Service, Institut Gustave Roussy, Villejuif, France *3) Institute of Social and Preventive Medicine (ISPM), University of Geneva, Geneva, Switzerland Notă ... *) Corespondenţa se trimite la: ESMO Guidelines Working Group, ESMO Head Office, Via L. Taddei 4, CH-6962 Viganello-Lugano, Switzerland; E-mail: clinicalrecommendations@esmo.org Aprobat de Grupul de Lucru ESMO pentru Ghiduri Terapeutice: Ianuarie 2008. Annals of Oncology 20 (Supplement 4): iv27-iv28, 2009 doi:10.1093/annonc/mdp119 Incidenţă Incidenţa anuală a cancerului de col uterin (cancer cervical) în Uniunea Europeană este 13,2/100.000, iar mortalitatea este 5,9/100.000. Diagnostic Diagnosticul patologic ar trebui bazat pe examinarea unei biopsii chirurgicale şi raportat în conformitate cu clasificarea WHO. Stadializare Procedurile utilizate pentru stadializare includ examinare ginecologică, hemogramă şi analize biochimice (inclusiv teste funcţionale renale şi hepatice). IRM este superioară faţă de TC în ceea ce priveşte evaluarea extensiei tumorale, dar cele două metode sunt echivalente în ceea ce priveşte evaluarea invaziei limfoganglionare. Ca urmare, IRM abdominală şi pelviană este preferabilă tomografiei computerizate [III, A]. Pentru depistarea leziunilor metastatice se poate face şi TC toracică. Dozarea SCC poate fi utilă pentru monitorizarea pacientelor cu carcinom epidermoid, atunci când valoarea este crescută înainte de iniţierea tratamentului. Evaluarea invaziei limfoganglionare prin limfadenectomie pelviană şi paraaortică este opţională, iar utilitatea PET este în curs de investigare. Cel mai frecvent se foloseşte clasificarea FIGO (Federation Internationale de Gynecologie et d'Obstretique), bazată pe examinarea clinică. Tratament Este obligatorie stabilirea strategiei terapeutice de către o echipă multidisciplinară, în funcţie de volumul şi extensia tumorii. Stadiul FIGO IA1 Tratamentul standard constă în conizaţie cu margini libere sau histerectomie simplă (metoda se alege în funcţie de vârsta pacientei) [III, B]. În caz de invazie limfovasculară se recomandă practicarea limfadenectomiei pelviene [III, B]. La pacientele cu afectare nodală tratamentul standard include şi chimioradioterapie concomitentă [I, B]. Stadiul FIGO IA2 Tratamentul chirurgical este standard. Opţiunile sunt conizaţie sau trahelotomie (la pacientele tinere) şi histerectomie simplă/radicală în restul cazurilor [III, B]. Este obligatorie limfadenectomia pelviană [III, B]. În caz de invazie a limfoganglionilor pelvieni tratamentul standard include şi chimioradioterapie concomitentă [I, B]. Stadiul FIGO IB1 Pentru aceste paciente nu există tratament standard. Opţiunile sunt intervenţia chirurgicală, iradierea externă asociată cu brahiterapie, sau tratament combinat (operaţie şi iradiere) [III, B]. Intervenţia chirurgicală standard presupune efectuarea histerectomiei radicale, ooforectomiei bilaterale (opţional) şi limfadenectomiei pelviene. În caz de tumoră cu prognostic excelent se poate lua în considerare intervenţia conservatoare. Tratamentul combinat constă de obicei din brahiterapie preoperatorie urmată după 6-8 săptămâni de intervenţie chirurgicală. La pacientele cu invazie limfoganglionară tratate chirurgical sau cu tratament combinat, tratamentul standard presupune adăugarea chimioradioterapiei concomitente [I, B]. Stadiul FIGO IB2-IVA Tratamentul standard este chimioradioterapia concomitentă [I, A]. Această modalitate terapeutică este superioară radioterapiei singure în ceea ce priveşte controlul local al bolii, rata de recurenţe metastatice, intervalul liber de boală şi supravieţuirea, având însă toxicitate (gastrointestinală şi hematologică) mai mare [I, A]. Beneficiile par a fi mai mici la pacientele cu boală avansată, stadiul III şi IVA, comparativ cu pacientele cu boală stadiul IB2-IIA/B. În cadrul regimurilor de chimioradioterapie, folosirea asocierilor pe bază de săruri de platină rămâne standard. Iradierea externă se combină cu brahiterapia, iar durata totală a tratamentului nu ar trebui să depăşească 55 zile [III, B]. Practicarea histerectomiei extrafasciale este opţională. Folosirea chimioterapiei neoadjuvante rămâne controversată, fiind în curs de investigare în cadrul unui studiu condus de EORTC