Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

NORMĂ nr. 14 din 6 iunie 2007 (*actualizată*)

Pe scurt

Această normă stabilește regulile contabile pentru entitățile din sistemul pensiilor private, asigurând conformitatea cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene. Ea detaliază modul de întocmire, aprobare, auditare și publicare a situațiilor financiare anuale.

Ce reglementează

  • Forma și conținutul situațiilor financiare anuale.
  • Principiile contabile și regulile de evaluare.
  • Regulile de întocmire, aprobare, auditare și publicare a situațiilor financiare anuale.
  • Modul de ținere a contabilității în limba română și în moneda națională, inclusiv pentru operațiunile în valută.

Cui îi este adresată

  • Fondurilor de pensii facultative și fondurilor de pensii administrate privat.
  • Administratorilor de fonduri de pensii și brokerilor de pensii private.
  • Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private.
  • Subunităților fără personalitate juridică, atât din străinătate, cât și din România, care aparțin entităților menționate.

Puncte cheie

  • Contabilitatea se ține în partidă dublă, în limba română și în moneda națională.
  • Exercițiul financiar începe la 1 ianuarie și se încheie la 31 decembrie.
  • Administratorii de fonduri de pensii trebuie să țină contabilitatea distinct pentru fiecare fond de pensii administrat, separat de propria contabilitate.
  • Situațiile financiare anuale trebuie să fie însoțite de o declarație scrisă de asumare a răspunderii conducerii entităților.
Textul legii
Textul legii

NORMĂ nr. 14 din 6 iunie 2007 (*actualizată*) privind reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private**) (actualizată până la data de 4 mai 2012*) ---------- *) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 4 mai 2012 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor aduse de către: NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009; NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012. Conţinutul acestui act aparţine exclusiv S.C. Centrul Teritorial de Calcul Electronic S.A. Piatra-Neamţ şi nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor. --------- **) Aprobată de Hotărârea nr. 37 din 6 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 488 bis din 20/07/2007. Având în vedere prevederile art. 15 alin.

(5),
(6)şi
(7)din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative şi ale art. 57 alin.
(5)şi
(6)şi art. 72 lit.
  1. g)din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, art. 23 lit.
  2. f)şi art. 24 lit.
  3. k)din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, denumită în continuare Comisie, emite prezenta normă. Capitolul I Dispoziţii generale 1.
(1)Prezentele reglementări contabile prevăd forma şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile şi regulile de evaluare, precum şi regulile de întocmire, aprobare, auditare şi publicare a situaţiilor financiare anuale pentru entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisie. Prezentele reglementări se aplică de către următoarele categorii de entităţi:
  1. a)fonduri de pensii facultative şi fonduri de pensii administrate privat, denumite în continuare fonduri de pensii; ...
  2. b)administratori de fonduri de pensii facultative şi/sau fonduri de pensii administrate privat, care sunt societăţi de pensii înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare; ... b^1) brokeri de pensii private, societăţi comerciale înfiinţate şi autorizate potrivit prevederilor legale în vigoare; ---------- Litera b^1) a alin.
(1)al pct. 1 din Cap. I a fost introdusă de pct. 1 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009. b^2) Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, denumit în continuare Fond de garantare, înfiinţat potrivit Legii nr. 187/2011 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private; ---------- Litera b^2) a alin.
(1)al pct. 1 din Cap. I a fost introdusă de pct. 1 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. c) alte entităţi nominalizate de Comisie prin acte normative. ... Prezentele reglementări se vor aplica împreună cu Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată.
(2)Administratorii de fonduri de pensii care sunt societăţi de administrare a investiţiilor sau societăţi de asigurări, autorizate conform legislaţiei care reglementează domeniile în care acestea activează şi care sunt autorizate, în conformitate cu prevederile legii, de Comisie pentru a administra fonduri de pensii, vor depune la Comisie un exemplar al situaţiilor financiare anuale specifice pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii întocmite potrivit prevederilor prezentelor reglementări, precum şi un exemplar al situaţiilor financiare întocmite conform reglementărilor contabile emise de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare sau, după caz, de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. ...
(3)Prezentele reglementări se aplică şi de către subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin entităţilor prevăzute la alin.
(1), cu sediul sau domiciliul în România, precum şi de subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul sau domiciliul în străinătate, în condiţiile prevăzute de prezentele reglementări. ... 2. Prezentele reglementări transpun:
  1. a)Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene 78/660/CEE din 25 iulie 1978 privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 222 din 14 august 1978, cu modificările şi completările ulterioare; ...
  2. b)prevederile Directivei 2006/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 14 iunie 2006, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 224 din 16 august 2006, referitoare la modificarea Directivei 78/660/CEE . ... Capitolul II Reglementări privind contabilitatea şi situaţiile financiare anuale Secţiunea 1 Contabilitatea 3.
(1)Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională. Contabilitatea operaţiunilor efectuate în valută se ţine atât în moneda naţională, cât şi în valută.
(2)Pentru necesităţile proprii de informare, entităţile pot întocmi situaţiile financiare şi într-o altă monedă. Cursul utilizat pentru conversia în moneda naţională a situaţiilor financiare anuale întocmite într-o altă monedă este cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, valabil pentru data bilanţului. Acest curs se prezintă în notele explicative. ...
  1. Operaţiunile în devize se înregistrează în contabilitate atât în devize, cât şi în lei, la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României valabil la data efectuării lor.
  2. Entităţile prevăzute la pct. 1 au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare anuale.
  3. Administratorii fondurilor de pensii vor organiza şi ţine distinct contabilitatea pentru fiecare fond de pensii pe care îl administrează, faţă de propria contabilitate. 6^
  4. Contabilitatea Fondului de garantare este organizată astfel încât constituirea, evidenţa şi utilizarea resurselor pentru plata compensaţiei către participanţii fondurilor de pensii facultative să se facă în mod distinct faţă de constituirea, evidenţa şi utilizarea resurselor pentru plata compensaţiei către participanţii fondurilor de pensii administrate privat, respectiv pentru perioada de acumulare a contribuţiilor şi perioada de plată a pensiilor, iar resursele pentru plata compensaţiei se gestionează distinct de resursele pentru acoperirea cheltuielilor de administrare şi funcţionare a Fondului de garantare. ---------- Pct. 6^1 din Secţiunea 1, Cap. II a fost introdus de pct. 2 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai
  5. 7.
(1)Conturile sintetice din planul de conturi se pot dezvolta pe conturi analitice în funcţie de necesităţile impuse de anumite reglementări sau potrivit necesităţilor proprii ale fiecărei entităţi.
(2)Conturile pot avea funcţiune contabilă de activ (A), pasiv (P) sau sunt bifuncţionale (A/P), aşa cum se prevede în planul de conturi din prezentele reglementări. ...
(3)Dezvoltarea în analitice a conturilor sintetice prevăzute în planul de conturi general este de competenţa fiecărei entităţi în funcţie de specificul activităţii şi de necesităţile proprii. ... 7^1.
(1)În contabilitatea fondului de pensii, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În contabilitate, închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează la sfârşitul lunii calendaristice.
(2)În contabilitatea societăţii de pensii, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În contabilitate, închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează la sfârşitul lunii calendaristice. ...
(3)În contabilitatea Fondului de garantare, orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. În contabilitate, închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează la sfârşitul lunii calendaristice. ... ---------- Alin.
(3)al pct. 7 din Secţiunea 1, Cap. II a fost introdus de pct. 3 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai
  1. ---------- Pct. 7^1 din Secţiunea 1, Cap. II a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie
  2. Secţiunea a 2-a Exerciţiul financiar
  3. Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la data de 31 decembrie a aceluiaşi an, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data înfiinţării, respectiv înmatriculării la oficiul registrului comerţului, potrivit legii. Secţiunea a 3-a Situaţiile financiare anuale 9.
(1)Situaţiile financiare anuale constituie un tot unitar.
(2)Potrivit Legii nr. 82/1991, republicată, situaţiile financiare anuale trebuie însoţite de o declaraţie scrisă de asumare a răspunderii conducerii entităţilor pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale, în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene. ... 10.
(1)Administratorii fondurilor de pensii vor organiza şi ţine distinct contabilitatea pentru fiecare fond de pensii pe care îl administrează, faţă de propria contabilitate. Balanţa de verificare este documentul contabil utilizat pentru verificarea exactităţii înregistrărilor contabile şi controlul concordanţei dintre contabilitatea sintetică şi cea analitică, precum şi principalul instrument pe baza căruia se întocmesc situaţiile financiare. Balanţa de verificare a conturilor sintetice, precum şi balanţele de verificare ale conturilor analitice se întocmesc cel puţin anual, la încheierea exerciţiului financiar sau la termenele de întocmire a situaţiilor financiare periodice, la alte perioade prevăzute de actele normative în vigoare şi ori de câte ori se consideră necesar. Administratorii fondurilor de pensii vor întocmi distinct balanţa de verificare a conturilor analitice pentru fiecare fond de pensii pe care îl administrează, faţă de propria contabilitate. Administratorii fondurilor de pensii care sunt societăţi de asigurare şi societăţi de administrare a investiţiilor vor întocmi distinct pentru activitatea de administrare a fondurilor balanţa de verificare a conturilor analitice, faţă de celelalte activităţi desfăşurate conform prevederilor legale în vigoare. Pentru fondurile de pensii aflate în administrare, situaţiile financiare anuale vor fi întocmite de către administratorii de fonduri de pensii, distinct, de propriile situaţii financiare anuale.
(2)Administratorii fondurilor de pensii care sunt societăţi de pensii întocmesc pentru propria activitate şi pentru fondurile de pensii următoarele situaţii financiare anuale care cuprind: ...
  1. a)bilanţ; ...
  2. b)cont de profit şi pierdere pentru propria activitate şi situaţia veniturilor şi cheltuielilor pentru fondul de pensii; ...
  3. c)situaţia modificării capitalului propriu; ...
  4. d)situaţia fluxurilor de trezorerie; ...
  5. e)notele explicative ale situaţiilor financiare anuale. ...
(3)Pentru propria activitate administratorii de fonduri de pensii - societăţi de pensii vor întocmi situaţii financiare conform anexelor nr. A1-A13 din cap. IV. ...
(4)
  1. a)Pentru propria activitate, administratorii de fonduri de pensii care sunt societăţi de asigurare, vor întocmi situaţii financiare anuale specifice pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii conform anexelor nr. C1-C2 din cap. VI. ...
  2. b)Pentru propria activitate administratorii de fonduri de pensii care sunt societăţi de administrare a investiţiilor vor întocmi situaţii financiare anuale specifice pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii conform anexelor nr. C1-C2 din cap. VI. ...
(5)Pentru fondurile de pensii, administratorii acestora vor întocmi situaţii financiare conform anexelor nr. B1-B10 din cap. V. ... (5^1) Fondul de garantare întocmeşte situaţii financiare anuale conform anexelor nr. D1-D14 din cap. VI^1. ---------- Alin. (5^1) al pct. 10 din Secţiunea a 3-a, Cap. II a fost introdus de pct. 4 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012.
(6)Anexele fac parte integrată din prezentele reglementări contabile. ...
(7)Contabilitatea unei societăţi de pensii care desfăşoară atât activitatea de administrare a fondului de pensii administrate privat, cât şi activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative este organizată şi ţinută separat pentru fiecare segment de activitate, cu ajutorul conturilor contabile analitice. ... ---------- Alin.
(7)al pct. 10 din Secţiunea a-3-a, Cap. II a fost introdus de pct. 3 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009. 11. Situaţiile financiare anuale se întocmesc în mod clar şi în concordanţă cu prevederile prezentelor reglementări. 12. Situaţiile financiare anuale oferă o imagine fidelă a activelor, datoriilor, poziţiei financiare, profitului sau pierderii entităţilor. 13. Dacă aplicarea prevederilor prezentelor reglementări nu este suficientă pentru a oferi o imagine fidelă în înţelesul pct. 12, trebuie prezentate informaţii suplimentare. 14. Dacă, în cazuri excepţionale, aplicarea unei prevederi din prezentele reglementări se dovedeşte contrară obligaţiei prevăzute la pct. 12, trebuie să se facă abatere de la acea prevedere, în vederea oferirii unei imagini fidele, în înţelesul pct. 12. Orice astfel de abatere trebuie prezentată în notele explicative împreună cu o explicaţie a motivelor acesteia şi cu o situaţie privind efectele abaterii asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii. 15. Comisia poate solicita prezentarea în situaţiile financiare anuale a unor informaţii suplimentare faţă de cele care trebuie prezentate în concordanţă cu prezentele reglementări. Secţiunea a 3^1-a Utilizatorii şi caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare anuale ---------- Secţiunea a-3^1-a din Cap. II a fost introdusă de pct. 5 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. ---------- Subsecţiunea 1, Secţiunea a-3^1-a din Cap. II a fost introdusă de pct. 5 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. 15^1. Utilizatorii situaţiilor financiare întocmite potrivit prezentelor reglementări includ participanţii fondurilor de pensii private şi beneficiarii acestora, investitorii actuali şi potenţiali, personalul angajat, creditorii, furnizorii, clienţii, instituţiile statului şi alte autorităţi, precum şi publicul. Aceştia utilizează situaţiile financiare pentru a-şi satisface o parte din necesităţile lor de informaţii. În funcţie de părţile interesate, necesităţile de informaţii pot include următoarele:
  1. a)participanţii fondurilor de pensii private şi beneficiarii acestora. Participanţii fondurilor de pensii private şi beneficiarii acestora sunt interesaţi de informaţii care să le permită să determine valoarea activelor personale cuvenite pentru pensia privată; ...
  2. b)investitorii. Ofertanţii de capital purtător de risc şi consultanţii lor sunt preocupaţi de riscul inerent tranzacţiilor şi de rentabilitatea investiţiilor lor. Ei au nevoie de informaţii pentru a decide dacă ar trebui să cumpere, să păstreze sau să vândă instrumente de capital; ...
  3. c)angajaţii. Personalul angajat şi grupurile sale reprezentative sunt interesaţi de informaţii privind stabilitatea şi profitabilitatea angajatorilor lor. Aceştia sunt interesaţi şi de informaţii care le permit să evalueze capacitatea instituţiei de a oferi remuneraţii, pensii şi alte beneficii de pensionare, precum şi oportunităţi profesionale; ...
  4. d)creditorii. Creditorii sunt interesaţi de informaţii care le permit să determine dacă împrumuturile acordate şi dobânzile aferente vor fi rambursate la scadenţă; ...
  5. e)furnizorii şi alţi creditori. Furnizorii şi alţi creditori sunt interesaţi de informaţii care le permit să determine dacă sumele care le sunt datorate vor fi plătite la scadenţă; ...
  6. f)clienţii. Clienţii sunt interesaţi de informaţii despre continuitatea activităţii unei entităţi, în special atunci când au o colaborare pe termen lung cu entitatea respectivă sau sunt dependenţi de ea; ...
  7. g)instituţiile statului şi alte autorităţi. Instituţiile statului şi alte autorităţi sunt interesate de alocarea resurselor şi implicit de activitatea entităţii. Acestea solicită informaţii pentru a reglementa activitatea instituţiilor, pentru a determina politica fiscală şi ca bază pentru calculul venitului naţional şi al altor indicatori statistici similari; ...
  8. h)publicul. Situaţiile financiare ale unei entităţi pot ajuta publicul furnizând informaţii referitoare la evoluţiile recente şi tendinţele legate de prosperitatea acesteia şi a sferei de activitate a acesteia. ... ---------- Pct. 15^1 din Subsecţiunea 1, Secţiunea a-3^1-a, Cap. II a fost introdus de pct. 5 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. 15^2. Deşi nu toate necesităţile de informaţie ale utilizatorilor pot fi satisfăcute de situaţiile financiare cu scop general, există informaţii care pot interesa toţi utilizatorii. ---------- Pct. 15^2 din Subsecţiunea 1, Secţiunea a-3^1-a, Cap. II a fost introdus de pct. 5 art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. ---------- Subsecţiunea a 2-a, Secţiunea a-3^1-a din Cap. II a fost introdusă de pct. 5 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. 15^3.
(1)Caracteristicile calitative sunt atributele care determină utilitatea informaţiei oferite de situaţiile financiare. Cele 4 caracteristici calitative principale sunt inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea.
(2)Inteligibilitatea. O calitate esenţială a informaţiilor furnizate de situaţiile financiare este aceea că ele trebuie să fie uşor înţelese de utilizatori. În acest scop, se presupune că utilizatorii dispun de cunoştinţe suficiente privind desfăşurarea afacerilor şi a activităţilor economice, de noţiuni de contabilitate şi au dorinţa de a studia informaţiile prezentate, cu atenţia cuvenită. Totuşi, informaţiile asupra unor probleme complexe, care ar trebui incluse în situaţiile financiare datorită relevanţei lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înţeles pentru anumiţi utilizatori. ...
(3)Relevanţa. Pentru a fi utile, informaţiile trebuie să fie relevante pentru luarea deciziilor de către utilizatori. Informaţiile sunt relevante atunci când influenţează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceştia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, să confirme ori să corecteze evaluările lor anterioare. Relevanţa informaţiei este influenţată de natura sa şi de pragul de semnificaţie. În anumite cazuri, natura informaţiei este suficientă, prin ea însăşi, pentru a determina relevanţa sa. În alte cazuri, atât natura, cât şi pragul de semnificaţie sunt importante. În înţelesul prezentelor reglementări, se consideră că o informaţie este semnificativă dacă omisiunea sau prezentarea sa eronată poate influenţa deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situaţiilor financiare anuale. În analiza semnificaţiei unui element sunt luate în considerare mărimea şi/sau natura omisiunii sau a declaraţiei eronate judecate în contextul dat. ...
(4)Credibilitatea. Pentru a fi utilă, informaţia trebuie să fie şi credibilă. Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce şi-a propus să reprezinte sau ceea ce se aşteaptă, în mod rezonabil, să reprezinte. Pentru a fi credibilă, informaţia trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacţiile şi alte evenimente pe care aceasta fie şi-a propus să le reprezinte, fie este de aşteptat, în mod rezonabil, să le reprezinte. Pentru ca informaţia să prezinte credibil evenimentele şi tranzacţiile pe care îşi propune să le reprezinte, este necesar ca acestea să fie contabilizate şi prezentate în concordanţă cu fondul şi realitatea lor economică, şi nu doar cu forma lor juridică. De asemenea, pentru a fi credibilă, informaţia cuprinsă în situaţiile financiare trebuie să fie neutră, adică lipsită de influenţe. Situaţiile financiare nu sunt neutre dacă, prin selectarea şi prezentarea informaţiei, influenţează luarea unei decizii sau formularea unui raţionament, pentru a realiza un rezultat ori un obiectiv predeterminat. În exercitarea raţionamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiţii de incertitudine este necesară includerea unui grad de precauţie, astfel încât activele şi veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie subevaluate. Pentru a fi credibilă, informaţia din situaţiile financiare trebuie să fie completă. O omisiune poate face ca informaţia să fie falsă sau să inducă în eroare şi astfel să nu mai aibă caracter credibil şi să devină defectuoasă din punctul de vedere al relevanţei. ...
(5)Comparabilitatea. Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale unei instituţii în timp, pentru a identifica tendinţele în poziţia financiară şi performanţele sale. Utilizatorii trebuie să poată compara situaţiile financiare ale diverselor instituţii, pentru a le evalua poziţia financiară şi performanţa. Astfel, măsurarea şi prezentarea efectului financiar al aceloraşi tranzacţii şi evenimente trebuie efectuate într-o manieră consecventă în cadrul unei instituţii şi de-a lungul timpului pentru acea instituţie şi într-o manieră consecventă pentru diferite instituţii. O consecinţă importantă a calităţii informaţiei de a fi comparabilă este ca utilizatorii să fie informaţi despre politicile contabile utilizate în elaborarea situaţiilor financiare şi despre orice modificare a acestor politici, precum şi despre efectele unor astfel de modificări. Utilizatorii trebuie să fie în măsură să identifice diferenţele între politicile contabile pentru tranzacţii şi alte evenimente asemănătoare utilizate de aceeaşi instituţie de la o perioadă la alta, precum şi de diferite instituţii. Conformitatea cu prezentele reglementări, inclusiv prezentarea politicilor contabile utilizate de instituţie, ajută la obţinerea comparabilităţii. Nevoia de comparabilitate nu trebuie confundată cu simpla uniformitate şi nu trebuie să devină un impediment în introducerea de politici contabile îmbunătăţite. Nu este indicat pentru o instituţie să continue să evidenţieze în contabilitate, în aceeaşi manieră, o tranzacţie sau un alt eveniment dacă politica adoptată nu menţine caracteristicile calitative de relevanţă şi credibilitate. Nu este indicat pentru o instituţie să îşi lase politicile contabile neschimbate atunci când există alternative mai relevante şi mai credibile. Este, de asemenea, important ca situaţiile financiare să prezinte informaţii corespunzătoare pentru perioadele precedente. ...
(6)Pentru ca informaţia să fie relevantă şi credibilă, sunt necesare următoarele: ...
  1. a)informaţia să fie oportună pentru luarea deciziilor de către utilizatori; ...
  2. b)beneficiile de pe urma informaţiei să depăşească costul acesteia; ...
  3. c)să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative ale informaţiei financiare. ... ---------- Pct. 15^3 din Subsecţiunea a 2-a, Secţiunea a-3^1-a, Cap. II a fost introdus de pct. 5 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. Secţiunea a 4-a Formatul şi conţinutul situaţiilor financiare anuale 16. Potrivit prezentelor reglementări:
  4. a)bilanţul trebuie să prezinte posturile enumerate în formatul de bilanţ prezentat la pct. 23; ...
  5. b)contul de profit şi pierdere trebuie să prezinte elementele enumerate în formatul de cont de profit şi pierdere prezentat la pct. 38; ...
  6. c)situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte elementele conţinute de modelele exemplificate în cap. IV pentru administratorii de fonduri de pensii şi, respectiv, cap. V pentru fondurile de pensii; ...
  7. d)situaţia modificărilor capitalului propriu prezintă elementele conţinute de modelele exemplificate la cap. IV pentru administratorii de fonduri de pensii şi, respectiv, cap. V pentru fondurile de pensii; ...
  8. e)notele explicative ale situaţiilor financiare anuale prezintă elementele conţinute de modelele exemplificate la cap. IV pentru administratorii de fonduri de pensii şi, respectiv, la cap. V pentru fondurile de pensii; ...
  9. f)situaţiile financiare anuale specifice pentru activitatea de administrare a fondurilor de pensii prezintă elementele conţinute de modelele exemplificate în cap. VI pentru administratorii de fonduri de pensii care sunt societăţi de asigurare sau societăţi de administrare a investiţiilor. ... 17. Situaţiile financiare anuale întocmite de entităţile prevăzute la pct. 1 sunt auditate potrivit legii. 18. În bilanţ şi în contul de profit şi pierdere, elementele prevăzute la pct. 23 şi 38 trebuie prezentate separat, în ordinea indicată. O subclasificare mai detaliată a elementelor se poate face numai în notele explicative. 19. Formatul bilanţului şi al contului de profit şi pierdere, în special în ceea ce priveşte forma adoptată pentru prezentarea acestora, nu poate fi modificat de la un exerciţiu financiar la altul. În cazuri excepţionale sunt permise abateri de la acest principiu. Orice astfel de abatere trebuie menţionată în notele explicative împreună cu o explicaţie a motivelor care au determinat-o. 20. Formatul, succesiunea şi terminologia elementelor din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe trebuie adaptate, în cazul în care natura specifică a unei entităţi impune acest lucru. Astfel de adaptări trebuie efectuate atunci când sunt cerute prin reglementări speciale emise de autorităţile de reglementare. 21.
(1)Pentru fiecare element de bilanţ, de cont de profit şi pierdere şi, după caz, din situaţia veniturilor şi cheltuielilor, din situaţia modificărilor capitalului propriu şi din situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie prezentată valoarea aferentă elementului corespondent pentru exerciţiul financiar precedent.
(2)Dacă valorile prevăzute la alin.
(1)nu sunt comparabile, absenţa comparabilităţii trebuie prezentată în notele explicative, însoţită de comentarii relevante. ...
  1. Un element de bilanţ din contul de profit şi pierdere, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de trezorerie pentru care nu există valoare nu trebuie prezentat, cu excepţia cazului în care există un element corespondent pentru exerciţiul financiar precedent.
  2. Pentru fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat, societăţile de pensii şi pentru Fondul de garantare, care au obligaţia să aplice prezentele reglementări, formatul cerut pentru bilanţ este următorul: ---------- Partea introductivă a pct. 23 din Subsecţiunea a 2-a, Secţiunea a-4-a, Cap. II a fost modificată de pct. 6 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012.
(1)Formatul bilanţului pentru administratorii de fonduri de pensii facultative şi/sau de fonduri de pensii administrate privat, care sunt societăţi de pensii înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare, şi al bilanţului pentru brokerii de pensii private este următorul: ... BILANŢ A. ACTIVE IMOBILIZATE I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
  1. Cheltuieli de constituire
  2. Cheltuieli de dezvoltare
  3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros
  4. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziţionat cu titlu oneros
  5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
  6. Terenuri şi construcţii
  7. Instalaţii tehnice şi maşini
  8. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
  9. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
  10. Acţiuni deţinute la entităţi afiliate
  11. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate
  12. Interese de participare
  13. Împrumuturi acordate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
  14. Investiţii deţinute ca imobilizări
  15. Alte împrumuturi B. ACTIVE CIRCULANTE I. STOCURI:
  16. Materiale consumabile
  17. Avansuri pentru cumpărări de stocuri II. CREANŢE: (Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element.)
  18. Creanţe comerciale
  19. Sume de încasat de la entităţile afiliate
  20. Sume de încasat de la entităţile de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
  21. Alte creanţe
  22. Creanţe privind capitalul subscris şi nevărsat III. INVESTIŢII FINANCIARE PE TERMEN SCURT:
  23. Acţiuni deţinute la entităţi afiliate
  24. Alte investiţii pe termen scurt IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI C. CHELTUIELI ÎN AVANS D. DATORII: CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN:
  25. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile
  26. Sume datorate instituţiilor de credit
  27. Avansuri încasate de la clienţi
  28. Datorii comerciale - furnizori
  29. Efecte de comerţ de plătit
  30. Sume datorate entităţilor afiliate
  31. Sume datorate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
  32. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale E. ACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE G. DATORII: CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN:
  33. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni convertibile
  34. Sume datorate instituţiilor de credit
  35. Avansuri încasate de la clienţi
  36. Datorii comerciale - furnizori
  37. Efecte de comerţ de plătit
  38. Sume datorate entităţilor afiliate
  39. Sume datorate entităţilor de care societatea este legată în virtutea intereselor de participare
  40. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale H. PROVIZIOANE
  41. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
  42. Provizioane pentru impozite
  43. Alte provizioane I. VENITURI ÎN AVANS
  44. Subvenţii pentru investiţii
  45. Venituri înregistrate în avans J. CAPITAL ŞI REZERVE I. CAPITAL
  46. Capital subscris vărsat
  47. Capital subscris nevărsat II. PRIME DE CAPITAL III. REZERVE DIN REEVALUARE IV. REZERVE:
  48. Rezerve legale
  49. Rezerve statutare sau contractuale
  50. Rezerve reprezentând surplus realizat din rezerva de reevaluare
  51. Alte rezerve
  52. Alte rezerve specifice administratorilor fondurilor de pensii private
  53. Acţiuni proprii
  54. Câştiguri legate de instrumentele de capitaluri proprii
  55. Pierderi legate de instrumentele de capitaluri proprii V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTATĂ VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR VII. TOTAL CAPITALURI PROPRII. ---------- Alin.
(1)al pct. 23 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-4-a, Cap. II a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009.
(2)Formatul de bilanţ cerut pentru fondurile de pensii facultative şi fondurile de pensii administrate privat, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare, este următorul: ... BILANŢ A. ACTIVE IMOBILIZATE I. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
  1. Titluri imobilizate
  2. Creanţe imobilizate B. ACTIVE CIRCULANTE I. CREANŢE (sume ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare element)
  3. Clienţi
  4. Efecte de primit de la clienţi
  5. Creanţe - furnizori debitori
  6. Decontări cu participanţii
  7. Alte creanţe II. INVESTIŢII FINANCIARE PE TERMEN SCURT
  8. Investiţii financiare pe termen scurt III. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI C. CHELTUIELI ÎN AVANS D. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
  9. Avansuri încasate în contul clienţilor
  10. Datorii comerciale
  11. Efecte de plătit
  12. Sume datorate privind decontări cu participanţii
  13. Alte datorii E. ACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE G. DATORII CE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
  14. Avansuri încasate în contul clienţilor
  15. Datorii comerciale
  16. Efecte de plătit
  17. Sume datorate privind decontări cu participanţii
  18. Alte datorii H. VENITURI ÎN AVANS I. CAPITAL ŞI REZERVE I. CAPITALUL FONDULUI (la valoarea nominală) II. PRIMELE FONDULUI III. REZERVE IV. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTAT(Ă) V. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR VI. REPARTIZAREA PROFITULUI J. TOTAL CAPITALURI PROPRII
(3)Formatul de bilanţ cerut pentru Fondul de garantare este următorul: ... BILANŢ A. ACTIVE IMOBILIZATE I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE
  1. Cheltuieli de constituire
  2. Concesiuni, licenţe, drepturi şi active similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros şi alte imobilizări necorporale
  3. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie II. IMOBILIZĂRI CORPORALE
  4. Terenuri, amenajări de terenuri şi construcţii
  5. Mijloace de transport
  6. Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale
  7. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
  8. Alte titluri imobilizate
  9. Creanţe imobilizate B. ACTIVE CIRCULANTE I. MATERIALE CONSUMABILE
  10. Materiale consumabile şi materiale de natura obiectelor de inventar
  11. Avansuri pentru achiziţia de materiale consumabile II. CREANŢE
  12. Sume de încasat de la administratorii de fonduri de pensii şi furnizorii de pensii private autorizaţi de CSSPP
  13. Alte creanţe III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT
  14. Investiţii pe termen scurt IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI C. CHELTUIELI ÎN AVANS D. DATORII CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
  15. Împrumuturi şi dobânzi din emisiunea de obligaţiuni
  16. Sume datorate instituţiilor financiare
  17. Sume datorate pentru achiziţii de bunuri şi servicii legate de administrarea şi funcţionarea Fondului de garantare
  18. Efecte de plătit
  19. Decontări între Fondul de garantare, administratorii de fonduri de pensii private şi furnizorii de pensii private şi/sau terţi, precum şi decontările interne înregistrate la nivelul Fondului de garantare
  20. Sume datorate cu titlu de compensaţie pentru pierderile participanţilor şi/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private
  21. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale E. ACTIVE CIRCULANTE NETE, RESPECTIV DATORII CURENTE NETE F. ACTIVE MINUS DATORII CURENTE G. DATORII CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
  22. Împrumuturi şi dobânzi din emisiunea de obligaţiuni
  23. Sume datorate instituţiilor financiare
  24. Sume datorate pentru achiziţii de bunuri şi servicii legate de administrarea şi funcţionarea Fondului de garantare
  25. Efecte de plătit
  26. Decontări între Fondul de garantare, administratorii de fonduri de pensii private şi furnizorii de pensii private şi/sau terţi, precum şi decontările interne înregistrate la nivelul Fondului de garantare
  27. Sume datorate cu titlu de compensaţie pentru pierderile participanţilor şi/sau beneficiarilor la fondurile de pensii private
  28. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale H. PROVIZIOANE I. VENITURI ÎN AVANS J. CAPITAL ŞI REZERVE
  29. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private 1.
  30. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din contribuţii 1.
  31. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din penalităţi de întârziere pentru neachitarea la termen a contribuţiilor datorate Fondului de garantare 1.
  32. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din sume rezultate din fructificarea disponibilităţilor plasate 1.
  33. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din recuperarea creanţelor 1.
  34. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din donaţii, sponsorizări, asistenţă tehnică, fonduri nerambursabile 1.
  35. Fondul de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private constituit din alte resurse financiare
  36. Rezerve
  37. Rezerve din reevaluare
  38. Rezultatul reportat
  39. Rezultatul exerciţiului financiar
  40. Total capitaluri proprii ---------- Alin.
(3)al pct. 23 din Subsecţiunea a 2-a, Secţiunea a-4-a, Cap. II a fost introdus de pct. 7 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. 24.
(1)Bilanţul este documentul contabil de sinteză prin care se prezintă elementele de activ, datorii şi capital propriu ale entităţii la sfârşitul exerciţiului financiar, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege.
(2)Bilanţul cuprinde toate elementele de activ şi datorii grupate după natură, destinaţie şi lichiditate, respectiv natură, provenienţă şi exigibilitate. ...
(3)În înţelesul prezentelor reglementări: ...
  1. a)un activ reprezintă o resursă controlată de către entitate ca rezultat al unor evenimente trecute, de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru entitate şi al cărui cost poate fi evaluat în mod credibil; ...
  2. b)o datorie reprezintă o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice; ...
  3. c)capitalurile proprii reprezintă interesul rezidual al participanţilor/acţionarilor în activele entităţii după deducerea tuturor datoriilor sale. ... 25. În cazul în care un element de activ sau o datorie este în relaţie cu mai mult de un alt element bilanţier, relaţia sa cu celelalte elemente trebuie prezentată în notele explicative, dacă prezentarea este esenţială pentru înţelegerea situaţiilor financiare anuale. 26.
(1)Acţiunile deţinute la entităţile afiliate trebuie prezentate numai în cadrul elementelor prevăzute în acest scop.
(2)Toate angajamentele sub forma garanţiilor de orice fel trebuie, în cazul în care nu există obligaţia de a le prezenta ca datorii, să fie în mod clar prezentate în notele explicative şi trebuie făcută distincţie între diferitele tipuri de garanţii recunoscute de legislaţia naţională. De asemenea, trebuie făcută o prezentare separată a oricărei garanţii valorice care a fost prevăzută. Angajamentele de acest tip care există în relaţia cu entităţile afiliate trebuie prezentate distinct. ... 27. Prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul căruia îi sunt destinate. 28.
(1)Activele imobilizate cuprind acele active destinate utilizării pe o bază continuă, în scopul desfăşurării activităţii entităţii.
(2)Mişcările diverselor elemente de imobilizări se prezintă în notele explicative. În acest scop, se prezintă distinct, începând cu preţul de achiziţie sau costul de producţie, pentru fiecare element de imobilizare, pe de o parte, creşterile, cedările şi transferurile în cursul exerciţiului financiar, iar pe de altă parte, ajustările cumulate de valoare la începutul exerciţiului financiar şi la data bilanţului, precum şi rectificările efectuate în cursul exerciţiului financiar asupra ajustărilor de valoare din exerciţiile financiare precedente. Ajustările de valoare se prezintă în bilanţ ca deduceri clare din elementele corespunzătoare. ...
  1. Dacă atunci când situaţiile financiare anuale se întocmesc conform prezentelor reglementări pentru prima oară preţul de achiziţie sau costul de producţie al unei imobilizări nu poate fi determinat fără cheltuieli sau întârzieri exagerate, valoarea reziduală de la începutul exerciţiului financiar poate fi tratată drept preţ de achiziţie sau cost de producţie. Orice aplicare a acestei prevederi trebuie prezentată în notele explicative.
  2. Atunci când se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, mişcările diverselor elemente de imobilizări prevăzute la pct. 28 alin.
(2)se prezintă începând cu preţul de achiziţie sau costul de producţie rezultat din reevaluare. În acest scop, valoarea reevaluată se substituie valorii de intrare a imobilizărilor corporale.
  1. Drepturile asupra proprietăţilor imobiliare şi alte drepturi similare, aşa cum sunt definite de legislaţia naţională, trebuie prezentate la "Terenuri şi construcţii".
  2. În sensul prezentelor reglementări, prin interese de participare se înţelege drepturile în capitalul altor entităţi, reprezentate sau nu prin certificate, care, prin crearea unei legături durabile cu aceste entităţi, sunt destinate să contribuie la activităţile entităţii. Deţinerea unei părţi din capitalul unei alte entităţi se presupune că reprezintă un interes de participare atunci când depăşeşte un procentaj de 20%. 33.
(1)Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar care sunt aferente unui exerciţiu financiar ulterior, trebuie prezentate sub titlul de "Cheltuieli în avans".
(2)Veniturile care, deşi se referă la exerciţiul financiar în cauză, nu se încasează până la expirarea acestuia trebuie prezentate la "Creanţe". În cazul în care astfel de venituri sunt semnificative, acestea trebuie prezentate şi în notele explicative. ... 34.
(1)Veniturile de încasat înainte de data bilanţului, dar care se referă la un exerciţiu financiar ulterior, trebuie prezentate sub titlul de "Venituri în avans".
(2)Cheltuielile care, deşi se referă la exerciţiul financiar în cauză, se vor plăti numai în cursul exerciţiului financiar ulterior trebuie prezentate la "Datorii". În cazul în care astfel de cheltuieli sunt semnificative, ele trebuie prezentate şi în notele explicative. ... 35.
(1)Ajustările de valoare cuprind toate corecţiile destinate să ţină seama de reducerile valorilor activelor individuale, stabilite la data bilanţului, indiferent dacă acea reducere este sau nu definitivă.
(2)Ajustările de valoare pot fi: ajustări permanente, denumite în continuare amortizări, şi/sau ajustările provizorii, denumite în continuare ajustări pentru depreciere sau pierdere de valoare, în funcţie de caracterul permanent sau provizoriu al ajustării activelor. ...
  1. Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe sau este cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care vor apărea.
  2. Provizioanele nu pot fi utilizate pentru ajustarea valorilor activelor.
  3. Pentru administratorii de fonduri de pensii facultative şi fonduri de pensii administrate privat care sunt societăţi de pensii, pentru fondurile de pensii facultative şi fondurile de pensii administrate privat şi pentru Fondul de garantare, entităţi care au obligaţia să aplice prezentele reglementări, formatul cerut pentru contul de profit şi pierdere este următorul: ---------- Partea introductivă a pct. 38 din Subsecţiunea a 4-a, Secţiunea a-4-a, Cap. II a fost modificată de pct. 8 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012.
(1)Formatul contului de profit şi pierdere pentru administratorii de fonduri de pensii facultative şi/sau fonduri de pensii administrate privat, care sunt societăţi de pensii înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare, şi al contului de profit şi pierdere pentru brokerii de pensii private este următorul: ... CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE VENITURI DIN EXPLOATARE 1. Cifra de afaceri netă
  1. a)Venituri din activitatea de exploatare ...
  2. b)Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete ... 2. Veniturile producţiei imobilizate 3. Alte venituri din exploatare CHELTUIELI DIN EXPLOATARE 4. Cheltuieli cu materialele şi alte cheltuieli externe
  3. a)Cheltuieli cu materiale consumabile ...
  4. b)Alte cheltuieli cu materialele ...
  5. c)Alte cheltuieli externe (energie şi apă) ... 5. Cheltuieli cu personalul
  6. a)Salarii ...
  7. b)Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială (cu evidenţierea distinctă a celor referitoare la pensii) ... 6. Ajustări
  8. a)Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale ...
  9. b)Ajustări de valoare privind activele circulante ... 7. Alte cheltuieli de exploatare
  10. a)Cheltuieli privind prestaţiile externe ...
  11. b)Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate ...
  12. c)Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi activele cedate ... 8. Ajustări privind provizioanele PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA DE EXPLOATARE VENITURI FINANCIARE 9. Venituri din interese de participare 10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din activele imobilizate 11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare (cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate) 12. Alte venituri financiare CHELTUIELI FINANCIARE 13. Ajustarea valorilor imobilizărilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active circulante 14. Dobânzi de plătit şi alte cheltuieli similare (cu indicarea distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate) 15. Alte cheltuieli financiare PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIARĂ PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA CURENTĂ 16. VENITURI EXTRAORDINARE 17. CHELTUIELI EXTRAORDINARE 18. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ 19. Impozitul pe profit 20. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR ---------- Alin.
(1)al pct. 38 din Subsecţiunea a-4-a, Secţiunea a-4-a, Cap. II a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009.
(2)Formatul cerut pentru contul de profit şi pierdere pentru fondurile de pensii facultative şi fondurile de pensii administrate privat, înfiinţate potrivit prevederilor legale în vigoare, este următorul: ... CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE - SITUAŢIA VENITURILOR ŞI CHELTUIELILOR*) A. VENITURI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ
  1. Venituri din imobilizări financiare
  2. Venituri din investiţii financiare pe termen scurt
  3. Venituri din creanţe imobilizate
  4. Venituri din investiţii financiare cedate
  5. Venituri din dobânzi
  6. Alte venituri financiare, inclusiv din diferenţe de curs valutar
  7. Venituri din comisioane specifice fondului de pensii
  8. Alte venituri din activitatea curentă B. CHELTUIELI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ
  9. Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate
  10. Cheltuieli privind dobânzile
  11. Alte cheltuieli financiare, inclusiv din diferenţe de curs valutar
  12. Cheltuieli privind comisioanele, onorariile şi cotizaţiile
  13. Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate
  14. Cheltuieli privind alte servicii executate de terţi
  15. Cheltuieli cu taxe şi vărsăminte asimilate
  16. Alte cheltuieli din activitatea curentă C. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA CURENTĂ D. VENITURI DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ E. CHELTUIELI DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ F. PROFITUL SAU PIERDEREA DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ G. TOTAL VENITURI H. TOTAL CHELTUIELI I. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR __________ *) Pentru fonduri de pensii facultative şi fonduri de pensii administrate privat, contul de profit şi pierdere se numeşte situaţia veniturilor şi cheltuielilor.
(3)Formatul cerut pentru contul de profit şi pierdere aplicabil Fondului de garantare este următorul: ... CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE A. VENITURI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ 1. Venituri din comisioane specifice Fondului de garantare 2. Venituri din imobilizări financiare 3. Venituri din investiţii pe termen scurt 4. Venituri din creanţe imobilizate 5. Venituri din investiţii financiare cedate 6. Venituri din diferenţe de curs valutar 7. Venituri din dobânzi 8. Alte venituri din activitatea curentă B. CHELTUIELI DIN ACTIVITATEA CURENTĂ 1. Cheltuieli privind investiţii financiare cedate 2. Cheltuieli din diferenţe de curs valutar 3. Cheltuieli privind dobânzile 4. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile pe termen scurt 5. Alte cheltuieli din activitatea curentă 5.1. Cheltuieli cu materialele consumabile, materialele de natura obiectelor de inventar, materiale nestocate, energie, apă şi alte cheltuieli similare 5.2. Cheltuieli cu personalul
  1. a)Salarii ...
  2. b)Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială ... 5.3. Alte cheltuieli de exploatare 5.3.1. Ajustări de valoare
  3. a)Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi imobilizările necorporale ...
  4. b)Ajustări de valoare privind activele circulante5.3.2. Cheltuieli de exploatare privind provizioanele ... 5.3.3. Cheltuieli privind prestaţiile externe 5.3.4. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 5.3.5. Alte cheltuieli de exploatare 5.3.6. Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi 6. Alte cheltuieli din pierderi din creanţe, precum şi alte cheltuieli financiare C. REZULTATUL DIN ACTIVITATEA CURENTĂ D. VENITURI PRIVIND EVENIMENTE EXTRAORDINARE E. CHELTUIELI PRIVIND EVENIMENTE EXTRAORDINARE F. REZULTATUL DIN ACTIVITATEA EXTRAORDINARĂ G. TOTAL VENITURI H. TOTAL CHELTUIELI I. REZULTATUL EXERCIŢIULUI FINANCIAR ---------- Alin.
(3)al pct. 38 din Subsecţiunea a-4-a, Secţiunea a-4-a, Cap. II a fost introdus de pct. 9 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. 39.
(1)Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri netă, veniturile şi cheltuielile exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere).
(2)Pentru fondurile de pensii constituite prin contract de societate civilă, contul de profit şi pierdere se va numi situaţia veniturilor şi cheltuielilor. ... 40. Cifra de afaceri netă cuprinde sumele rezultate din vânzarea de produse şi furnizarea de servicii care se înscriu în activitatea curentă a entităţii, după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată, precum şi a altor taxe legate direct de cifra de afaceri. 41.
(1)Veniturile şi cheltuielile care apar altfel decât în cursul activităţilor curente ale entităţii trebuie prezentate la "Venituri extraordinare" şi "Cheltuieli extraordinare".
(2)Elementele extraordinare sunt veniturile sau cheltuielile rezultate din evenimente sau tranzacţii ce sunt clar diferite de activităţile curente ale entităţii şi care, prin urmare, nu se aşteaptă să se repete într-un mod frecvent sau regulat. ...
(3)În înţelesul prezentelor reglementări, prin activităţi curente se înţelege orice activităţi desfăşurate de o entitate, ca parte integrantă a afacerilor sale, precum şi activităţile conexe în care aceasta se angajează şi care sunt o continuare a primelor activităţi menţionate, incidente acestora sau care rezultă din acestea. ...
(4)Pentru a stabili dacă un eveniment sau o tranzacţie se delimitează clar de activităţile de exploatare ale entităţii se are în vedere mai degrabă natura elementului sau a tranzacţiei aferente activităţii desfăşurate în mod curent de entitate decât frecvenţa cu care se aşteaptă ca aceste evenimente să aibă loc. Prin urmare, un eveniment sau o tranzacţie poate fi extraordinară pentru o entitate, dar nu şi pentru alta, datorită diferenţelor dintre activităţile curente ale acelor entităţi. De exemplu, pierderile rezultate în urma unui cutremur pot fi calificate de către o entitate ca element extraordinar. ... 42. Cu excepţia cazului în care veniturile şi cheltuielile prevăzute la pct. 41 alin
(1)sunt nesemnificative pentru evaluarea rezultatelor, în notele explicative trebuie prezentate explicaţii despre valoarea şi natura acestora. Aceeaşi prevedere se aplică veniturilor şi cheltuielilor legate de un alt exerciţiu financiar. Entităţile trebuie să prezinte în notele explicative proporţia în care impozitul pe profit afectează "Profitul sau pierderea din activitatea curentă" şi "Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară". 43. Situaţia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte potrivit modelului exemplificat în cap. IV şi V, anexele nr. A4 şi, respectiv, B4. 43^1. Situaţia fluxurilor de trezorerie aplicabilă Fondului de garantare se întocmeşte potrivit modelului exemplificat în anexa D4. ---------- Pct. 43^1 din Subsecţiunea a-6-a, Secţiunea a-4-a, Cap. II a fost introdus de pct. 10 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai 2012. 44. Situaţia modificărilor capitalului propriu, prezentată ca o componentă separată a situaţiilor financiare anuale, va evidenţia:
  1. a)profitul net sau pierderea netă a perioadei; ...
  2. b)efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor fundamentale. ... Secţiunea a 5-a Principii contabile şi reguli de evaluare 45. Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale prevăzute în prezenta secţiune, conform contabilităţii de angajamente. Astfel, efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce trezoreria sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente. 46. Principiul continuităţii activităţii. Trebuie să se prezume că entitatea îşi desfăşoară activitatea pe baza principiului continuităţii activităţii. Acest principiu presupune că o entitate îşi continuă în mod normal funcţionarea fără a intră în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activităţii. Dacă administratorii entităţii au luat cunoştinţă de unele elemente de nesiguranţă legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situaţiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, această informaţie trebuie prezentată împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a acestora şi motivele care au stat la baza deciziei conform căreia o entitate nu îşi mai poate continua activitatea. 47. Principiul permanenţei metodelor. Metodele de evaluare trebuie aplicate în mod consecvent de la un exerciţiu financiar la altul. 48. Principiul prudenţei. Evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă şi în special:
  3. a)poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanţului; ...
  4. b)trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia; ...
  5. c)trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile potenţiale apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia; ...
  6. d)trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere. ... 49. Principiul independenţei exerciţiului. Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării sau plăţii acestor venituri şi cheltuieli. 50. Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii. Conform acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii trebuie evaluate separat. 51. Principiul intangibilităţii. Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent. 52. Principiul necompensării. Orice compensare între elementele de activ şi de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă. Eventualele compensări între creanţe şi datorii ale entităţii faţă de acelaşi agent economic pot fi efectuate, cu respectarea prevederilor legale, numai după înregistrarea în contabilitate a veniturilor şi cheltuielilor la valoarea integrală. 53. Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanţ şi contul de profit şi pierdere se face ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al operaţiunii raportate şi nu numai de forma juridică a acestora. 54. Principiul pragului de semnificaţie. Elementele de bilanţ şi de cont de profit şi pierdere care sunt precedate de cifre arabe pot fi combinate dacă:
  7. a)acestea reprezintă o sumă nesemnificativă în înţelesul pct. 12, sau ...
  8. b)o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiţia ca elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative. ... 55. Abateri de la principiile contabile generale prevăzute în prezenta subsecţiune pot fi efectuate în cazuri excepţionale. Orice astfel de abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum şi motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii. A. REGULI GENERALE DE EVALUARE 56. Elementele prezentate în situaţiile financiare anuale se evaluează, în general, pe baza principiului costului de achiziţie sau al costului de producţie. În situaţia în care s-a optat pentru reevaluarea imobilizărilor corporale sau evaluarea instrumentelor financiare la valoarea justă, se aplică prevederile prevăzute la subsecţiunea "B.5 - Reguli de evaluare alternative" din prezentele reglementări. A.1 . Evaluarea la data intrării în entitate 57.
(1)La data intrării în entitate, bunurile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, care se stabileşte astfel:
  1. a)la cost de achiziţie - pentru bunurile procurate cu titlu oneros; ...
  2. b)la cost de producţie - pentru bunurile produse în entitate; ...
  3. c)la valoarea justă - pentru bunurile obţinute cu titlu gratuit; ...
  4. d)la valoarea de aport, stabilită în urma evaluării - pentru bunurile reprezentând aport la capitalul social. ... În cazurile menţionate la lit.
  5. c)şi d), valoarea justă şi, respectiv, valoarea de aport se substituie costului de achiziţie.
(2)Prin valoare justă se înţelege suma pentru care activul ar putea fi schimbat de bunăvoie între două părţi aflate în cunoştinţă de cauză, în cadrul unei tranzacţii, cu preţul determinat obiectiv. ... 58.
(1)Costul de achiziţie al bunurilor cuprinde preţul de cumpărare, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autorităţile fiscale), cheltuielile de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunurilor respective.
(2)Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac parte din costul de achiziţie. ... 59.
(1)Dobânda la capitalul împrumutat pentru finanţarea achiziţiei, construcţiei sau producţiei de active cu ciclu lung de fabricaţie poate fi inclusă în costurile de producţie, în măsura în care aceasta este legată de perioada de producţie. În cazul includerii dobânzii în valoarea activelor, aceasta trebuie prezentată în notele explicative.
(2)În sensul prezentelor reglementări, prin activ cu ciclu lung de fabricaţie se înţelege un activ care solicită în mod necesar o perioadă substanţială de timp pentru a fi gata în vederea utilizării sau pentru vânzare. ...
(3)Costul de producţie al imobilizărilor cuprinde cheltuielile directe aferente producţiei, şi anume: materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice, manoperă directă şi alte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţia acestora. ... În costul de producţie poate fi inclusă o proporţie rezonabilă din cheltuielile care sunt doar indirect atribuibile bunului, în măsura în care acestea sunt legate de perioada de producţie. A.2. Evaluarea cu ocazia inventarierii 60. Evaluarea elementelor de activ şi pasiv cu ocazia inventarierii se face potrivit prezentelor reglementări şi normelor emise în acest sens de Ministerul Economiei şi Finanţelor. A.3. Evaluarea la încheierea exerciţiului financiar 61.
(1)La încheierea exerciţiului financiar, elementele de activ şi de pasiv de natura datoriilor se evaluează şi se reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de intrare, pusă de acord cu rezultatele inventarierii.
(2)În acest scop, valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită pe baza inventarierii, denumită valoare de inventar. În acest caz, se vor avea în vedere, printre altele: ...
  1. a)pentru elementele de activ, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea contabilă netă a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în cazul activelor amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare pentru depreciere ori pierdere de valoare, atunci când deprecierea este reversibilă, aceste elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare; ...
  2. b)valorile mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată se evaluează la valoarea de cotaţie din ultima zi de tranzacţionare, iar cele netranzacţionate, la costul istoric, mai puţin eventualele ajustări pentru pierdere de valoare; ...
  3. c)valorile mobiliare pe termen lung se evaluează la costul istoric mai puţin eventualele ajustări pentru pierdere de valoare; ...
  4. d)pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura datoriilor se înregistrează în contabilitate, pe seama elementelor corespunzătoare de datorii. ... Prin valoare contabilă netă se înţelege valoarea de intrare, mai puţin amortizarea şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare, cumulate. 62.
(1)La fiecare dată a bilanţului:
  1. a)elementele monetare exprimate în valută (disponibilităţi şi alte elemente asimilate, cum sunt acreditivele şi depozitele bancare, creanţe şi datorii în valută) trebuie evaluate şi raportate utilizând cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data încheierii exerciţiului financiar. Diferenţele de curs valutar, favorabile sau nefavorabile, între cursul de la data înregistrării creanţelor sau datoriilor în valută ori cursul la care au fost raportate în situaţiile financiare anterioare şi cursul de schimb de la data încheierii exerciţiului financiar se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare, după caz; ...
  2. b)pentru creanţele şi datoriile exprimate în lei, a căror decontare se face în funcţie de cursul unei valute, eventualele diferenţe favorabile sau nefavorabile care rezultă din evaluarea acestora se înregistrează la venituri sau cheltuieli financiare în funcţie de natura operaţiunii. Determinarea diferenţelor de valoare se efectuează similar prevederilor lit. a); ...
  3. c)elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la cost istoric (imobilizări, stocuri) trebuie raportate utilizând cursul de schimb de la data efectuării tranzacţiei; ...
  4. d)elementele nemonetare achiziţionate cu plata în valută şi înregistrate la valoarea justă trebuie raportate utilizând cursul de schimb existent la data determinării valorilor respective. ...
(2)Prin elemente monetare se înţelege disponibilităţile băneşti şi activele/datoriile de primit/de plătit în sume fixe sau determinabile. ...
  1. Evenimentele care apar după data bilanţului pot furniza informaţii suplimentare referitoare la perioada raportată faţă de cele cunoscute la data bilanţului. Dacă situaţiile financiare anuale nu au fost aprobate, acestea trebuie ajustate pentru a reflecta şi informaţiile suplimentare. A.
  2. Evaluarea la data ieşirii din entitate
  3. La data ieşirii din entitate sau la darea în consum, bunurile se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare. A.
  4. Evenimente ulterioare datei bilanţului 65.
(1)Evenimentele ulterioare datei bilanţului sunt acele evenimente, favorabile sau nefavorabile, care au loc între data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru publicare.
(2)Pot fi identificate două situaţii: ...
  1. a)entităţile obţin informaţii suplimentare faţă de cele existente la data bilanţului, pentru evenimente care avuseseră deja loc la data bilanţului. Dacă informaţiile suplimentare conduc la necesitatea înregistrării în contabilitate a unor venituri sau cheltuieli, pentru prezentarea unei imagini fidele trebuie efectuate aceste înregistrări; ...
  2. b)entităţile obţin informaţii pentru evenimente petrecute ulterior datei situaţiilor financiare, dar a căror prezentare este necesară pentru utilizatorii de informaţii. În această situaţie, informaţiile respective se prezintă în notele explicative fără efectuarea unor înregistrări în contabilitate. ...
(3)Exemple de evenimente ulterioare datei bilanţului care trebuie reflectate în situaţiile financiare anuale pot fi următoarele: ...
  1. a)rezolvarea unui litigiu ulterior datei bilanţului impune ajustarea unui provizion deja recunoscut sau recunoaşterea unui nou provizion; ...
  2. b)insolvenţa unui client, înregistrat ulterior datei bilanţului, confirmă că la data bilanţului exista o pierdere aferentă unei creanţe comerciale şi, în consecinţă, trebuie să se ajusteze valoarea contabilă a creanţei comerciale. ...
(4)Un exemplu de eveniment ulterior datei bilanţului pentru care nu se fac ajustări ale situaţiilor financiare anuale este diminuarea valorii de piaţă a valorilor mobiliare, în intervalul de timp dintre data bilanţului şi data la care situaţiile financiare anuale sunt autorizate pentru publicare. ...
(5)Atunci când evenimentele au o asemenea importanţă încât neprezentarea lor ar putea afecta capacitatea utilizatorilor situaţiilor financiare de a face evaluări şi de a lua decizii corecte, o entitate trebuie să prezinte următoarele informaţii pentru fiecare categorie semnificativă de astfel de evenimente: ... a) natura evenimentului; ... b) o estimare a efectului financiar sau o menţiune conform căreia o astfel de estimare nu poate să fie făcută. ... A.6. Corectarea erorilor contabile 66.
(1)Corectarea erorilor constatate în contabilitate se efectuează pe seama rezultatului reportat.
(2)Erorile din perioadele anterioare sunt omisiuni şi declaraţii eronate cuprinse în situaţiile financiare ale entităţii, pentru una sau mai multe perioade anterioare, rezultând din greşeala de a utiliza sau de a nu utiliza informaţii credibile care: ...
  1. a)erau disponibile la momentul la care situaţiile financiare pentru acele perioade au fost aprobate spre a fi emise; ...
  2. b)ar fi putut fi obţinute în mod rezonabil şi luate în considerare la întocmirea şi prezentarea acelor situaţii financiare. ... Astfel de erori includ efectele greşelilor matematice, greşelilor de aplicare a politicilor contabile, ignorării sau interpretării greşite a evenimentelor şi fraudelor.
(3)În cazul corectării de erori care generează pierdere contabilă reportată, aceasta trebuie acoperită înainte de efectuarea oricărei repartizări de profit. ... În notele la situaţiile financiare trebuie prezentate informaţii suplimentare cu privire la erorile constatate.
(4)Corectarea erorilor aferente exerciţiilor financiare precedente nu determină modificarea situaţiilor financiare ale acelor exerciţii. ... ---------- Alin.
(4)al pct. 66 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009.
(5)În cazul erorilor aferente exerciţiilor financiare precedente, corectarea acestora nu presupune ajustarea informaţiilor comparative prezentate în situaţiile financiare. ... ---------- Alin.
(5)al pct. 66 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009.
(6)Informaţii comparative referitoare la poziţia financiară şi performanţa financiară, respectiv modificarea poziţiei financiare sunt prezentate în notele explicative. ... ---------- Alin.
(6)al pct. 66 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009. B. ACTIVE IMOBILIZATE B.1. Reguli de evaluare de bază 67.
(1)Activele imobilizate sunt active generatoare de beneficii şi deţinute pe o perioadă mai mare de un an. Ele trebuie evaluate la costul de achiziţie sau la costul de producţie, cu respectarea prevederilor pct. 68 şi 69.
(2)Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul de a contribui, direct sau indirect, la fluxul de trezorerie sau de echivalente de trezorerie către entitate. Potenţialul poate fi unul productiv, fiind parte a activităţilor de exploatare ale entităţii. ... 68.
(1)Amortizarea valorii activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare economică se efectuează în mod sistematic, reducându-se valoarea contabilă a acestora. Valoarea contabilă a acestor active este valoarea care este prezentată în bilanţ, fiind reprezentată de costul de achiziţie, costul de producţie sau alte valori care substituie costul, diminuate cu amortizarea cumulată până la acea dată, precum şi cu pierderile cumulate din depreciere. ... ---------- Alin.
(1)al pct. 68 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009.
(2)În înţelesul prezentelor reglementări, prin durata de utilizare economică se înţelege durata de viaţă utilă, aceasta reprezentând: ...
  1. a)perioada în care un activ este prevăzut a fi disponibil pentru utilizare de către o entitate; sau ...
  2. b)numărul unităţilor produse sau al unor unităţi similare ce se estimează că vor fi obţinute de entitate prin folosirea activului respectiv. ... 69.
(1)Atunci când se constată pierderi de valoare pentru imobilizările financiare, trebuie făcute ajustări pentru pierderea de valoare, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuită acestora la data bilanţului.
(2)Imobilizările trebuie să facă obiectul ajustărilor de valoare, indiferent dacă duratele lor de utilizare economică sunt limitate sau nu, astfel încât acestea să fie evaluate la cea mai mică valoare atribuibilă acestora la data bilanţului, dacă se estimează că reducerea valorii acestora este permanentă. ...
(3)Ajustările de valoare prevăzute la alin.
(1)şi
(2)trebuie înregistrate în contul de profit şi pierdere şi prezentate distinct în notele explicative, dacă acestea nu au fost prezentate separat în contul de profit şi pierdere. ...
(4)Evaluarea la valorile minime, potrivit alin.
(1)şi
(2), nu poate fi continuată dacă nu mai sunt aplicabile motivele pentru care au fost făcute ajustările respective. ... 70. Dacă activele imobilizate fac obiectul ajustărilor excepţionale de valoare exclusiv în scop fiscal, în notele explicative se prezintă valoarea ajustărilor şi motivele pentru care acestea au fost efectuate. B.2. Imobilizări necorporale B.2.1. Recunoaşterea imobilizărilor necorporale 71. Un activ necorporal este un activ identificabil, nemonetar, fără suport material şi deţinut pentru utilizare în procesul de producţie sau furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriat terţilor sau pentru scopuri administrative. 72. Un activ necorporal trebuie recunoscut în bilanţ dacă se estimează că va genera beneficii economice pentru entitate şi costul activului poate fi evaluat în mod credibil. 73. În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind:
  1. a)cheltuielile de constituire; ...
  2. b)cheltuielile de dezvoltare; ...
  3. c)concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare, cu excepţia celor create intern de entitate; ...
  4. d)fondul comercial; ...
  5. e)alte imobilizări necorporale; ...
  6. f)avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie. ... B.2.2. Active de natura cheltuielilor de constituire 74. Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau dezvoltarea unei persoane juridice (taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni şi alte cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii). 75.
(1)O entitate poate include cheltuielile de constituire la "Active", caz în care poate imobiliza cheltuielile de constituire. În această situaţie, cheltuielile de constituire trebuie amortizate în cadrul unei perioade de maximum 5 ani.
(2)În situaţia în care cheltuielile de constituire nu au fost integral amortizate, nu se face nicio distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate. ...
  1. Sumele înregistrate la "Cheltuieli de constituire" trebuie explicate în note. B.2.
  2. Active de natura cheltuielilor de dezvoltare
  3. Imobilizările de natura cheltuielilor de dezvoltare sunt generate de aplicarea rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, înaintea stabilirii producţiei de serie sau utilizării. 78.
(1)Cheltuielile de dezvoltare se amortizează pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz.
(2)În cazul în care durata contractului sau durata de utilizare depăşeşte 5 ani, aceasta trebuie prezentată în notele explicative, împreună cu motivele care au determinat-o. ...
(3)În situaţia în care cheltuielile de dezvoltare nu au fost integral amortizate, nu se face nicio distribuire din profituri, cu excepţia cazului în care suma rezervelor disponibile pentru distribuire şi a profitului reportat este cel puţin egală cu cea a cheltuielilor neamortizate. ...
(4)Sumele înregistrate la "Cheltuieli de dezvoltare" trebuie explicate în notele explicative. ... B.2.4. Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare 79.
(1)Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi activele similare aduse ca aport, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale la valoarea de aport sau costul de achiziţie, după caz. În această situaţie valoarea de aport se asimilează valorii juste.
(2)Concesiunile primite se reflectă ca imobilizări necorporale atunci când contractul de concesiune stabileşte o durată şi o valoare determinate pentru concesiune. Amortizarea concesiunii urmează a fi înregistrată pe durata de folosire a acesteia, stabilită potrivit contractului. În cazul în care contractul prevede plata unei chirii, şi nu o valoare amortizabilă, în contabilitatea entităţii care primeşte concesiunea se reflectă cheltuiala reprezentând chiria, fără recunoaşterea unei imobilizări necorporale. ... B.2.5. Fondul comercial 80. Fondul comercial apare, de regulă, la consolidare şi reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea, la data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către o entitate. 81. În cazul în care fondul comercial este tratat ca un activ ca urmare a achiziţiei de către entitate a acţiunilor altei entităţi se au în vedere următoarele prevederi:
  1. a)fondul comercial se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum 5 ani; ...
  2. b)totuşi, entităţile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o perioadă de peste 5 ani, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească durata de utilizare economică a activului şi să fie prezentată şi justificată în notele explicative. ... B.2.6. Avansuri şi alte imobilizări necorporale 82. În cadrul avansurilor şi altor imobilizări necorporale se înregistrează avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale, programele informatice create de entitate sau achiziţionate de la terţi, pentru necesităţile proprii de utilizare, precum şi alte imobilizări necorporale. B.2.7. Imobilizările necorporale în curs de execuţie 83. Imobilizările necorporale în curs de execuţie reprezintă imobilizările necorporale neterminate până la sfârşitul perioadei, evaluate la costul de producţie sau costul de achiziţie, după caz. B.2.8. Evaluarea iniţială a imobilizărilor necorporale 84. Un activ necorporal se înregistrează iniţial la costul de achiziţie sau de producţie aşa cum sunt definite în prezentele reglementări. 85. Un element necorporal raportat drept cheltuială într-o perioadă nu poate fi recunoscut ulterior ca parte din costul unui activ necorporal. B.2.9. Cheltuieli ulterioare 86.
(1)Cheltuielile ulterioare efectuate cu un activ necorporal după cumpărarea sau finalizarea acestuia se înregistrează în conturile de cheltuieli atunci când sunt efectuate.
(2)Cheltuielile ulterioare vor majoră costul activului necorporal atunci când este probabil că aceste cheltuieli vor permite activului să genereze beneficii economice viitoare peste performanţa prevăzută iniţial şi pot fi evaluate credibil. ... B.2.
  1. Evaluarea la data bilanţului
  2. Un activ necorporal trebuie prezentat în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate de valoare. B.2.
  3. Cedarea
  4. Un activ necorporal trebuie scos din evidenţă la cedare sau atunci când niciun beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară.
  5. Câştigurile sau pierderile care apar odată cu încetarea utilizării sau ieşirea unui activ necorporal se determină ca diferenţă între veniturile generate de ieşirea activului şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de cedarea acestuia, şi trebuie prezentate ca venit sau cheltuială în contul de profit şi pierdere. B.
  6. Imobilizări corporale B.3.
  7. Recunoaşterea imobilizărilor corporale
  8. Imobilizările corporale reprezintă active care: a) sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; ... b) sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an. ...
  9. Imobilizările corporale cuprind: terenuri şi construcţii; instalaţii tehnice şi maşini; alte instalaţii, utilaje şi mobilier; avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie.
  10. Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri. 93.
(1)Imobilizările corporale deţinute în baza unui contract de leasing se evidenţiază în contabilitate în funcţie de natura contractului de leasing, stabilită potrivit legii, cu respectarea prevederilor pct. 53.
(2)La recunoaşterea în contabilitate a contractelor de leasing vor fi avute în vedere prevederile contractelor încheiate între părţi, precum şi legislaţia în vigoare. ... Entităţile care aplică principiul prevalenţei economicului asupra juridicului vor ţine cont şi de cerinţele acestuia. Înregistrarea în contabilitate a amortizării bunului ce face obiectul contractului se efectuează în cazul leasingului financiar de către locatar/utilizator, iar în cazul leasingului operaţional, de către locator/finanţator. Achiziţiile de bunuri imobile şi mobile, în cazul leasingului financiar, sunt tratate ca investiţii, fiind supuse amortizării pe o bază consecventă cu politica normală de amortizare pentru bunuri similare.
(3)În înţelesul prezentelor reglementări, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: ...
  1. a)contract de leasing este un acord prin care locatorul cedează locatarului, în schimbul unei plăţi sau serii de plăţi, dreptul de a utiliza un bun pentru o perioadă stabilită; ...
  2. b)leasing financiar este operaţiunea de leasing care transferă cea mai mare parte din riscurile şi avantajele aferente dreptului de proprietate asupra activului; ...
  3. c)leasing operaţional este operaţiunea de leasing ce nu intră în categoria leasingului financiar. ...
(4)Un contract de leasing poate fi recunoscut ca leasing financiar dacă îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii: ...
  1. a)leasingul transferă locatarului titlul de proprietate asupra bunului până la sfârşitul duratei contractului de leasing; ...
  2. b)locatarul are opţiunea de a cumpăra bunul la un preţ estimat a fi suficient de mic în comparaţie cu valoarea justă la data la care opţiunea devine exercitabilă, astfel încât, la începutul contractului de leasing, există în mod rezonabil certitudinea că opţiunea va fi exercitată; ...
  3. c)durata contractului de leasing acoperă, în cea mai mare parte, durata de viaţă economică a bunului, chiar dacă titlul de proprietate nu este transferat; ...
  4. d)valoarea totală a ratelor de leasing, mai puţin cheltuielile accesorii, este mai mare sau egală cu valoarea de intrare a bunului, reprezentată de valoarea la care a fost achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie; ...
  5. e)bunurile ce constituie obiectul contractului de leasing sunt de natura specială, astfel încât numai locatarul le poate utiliza fără modificări majore. ...
(5)O tranzacţie de vânzare a unui activ pe termen lung şi de închiriere a aceluiaşi activ în regim de leasing (leaseback) se contabilizează ca o tranzacţie de vânzare, cu înregistrarea scoaterii din evidenţă a activului şi a sumelor încasate sau de încasat. ... Operaţiunea de închiriere a activului în regim de leasing operaţional se contabilizează de utilizator conform prezentelor reglementări. În cazul operaţiunilor prezentate la acest punct, entităţile contractante vor prezenta în notele explicative la situaţiile financiare anuale informaţii referitoare la operaţiunile derulate. ---------- Alin.
(5)al pct. 93 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 8 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie
  1. În cadrul imobilizărilor corporale sunt evidenţiate în mod distinct imobilizările corporale în curs de execuţie. B.3.
  2. Evaluarea iniţială a imobilizărilor corporale 95.
(1)O imobilizare corporală recunoscută ca activ trebuie evaluată iniţial la costul său determinat potrivit regulilor de evaluare din prezentele reglementări, în funcţie de modalitatea de intrare în entitate.
(2)Exemple de costuri care se efectuează în legătură cu construcţia unei imobilizări corporale, direct atribuibile acesteia, sunt: ...
  1. a)cheltuieli reprezentând salariile angajaţilor, contribuţiile legale şi alte cheltuieli legate de acestea; ...
  2. b)cheltuieli materiale; ...
  3. c)cheltuieli de amenajare a amplasamentului; ...
  4. d)cheltuieli iniţiale de livrare şi manipulare; ...
  5. e)cheltuieli de instalare şi asamblare; ...
  6. f)cheltuieli de proiectare şi pentru obţinerea autorizaţiilor; ...
  7. g)onorariile profesionale plătite avocaţilor şi experţilor etc. ... ---------- Alin.
(2)al pct. 95 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 9 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009.
(3)În costul unei imobilizări corporale pot fi incluse şi costurile estimate iniţial cu demontarea şi mutarea acesteia la scoaterea din evidenţă, precum şi cu restaurarea amplasamentului pe care este poziţionată imobilizarea, atunci când aceste sume pot fi estimate credibil şi entitatea are o obligaţie legată de demontare, mutare a imobilizării corporale şi de refacere a amplasamentului. ... ---------- Alin.
(3)al pct. 95 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 9 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009.
(4)Costurile estimate cu demontarea şi mutarea imobilizării corporale, precum şi cele cu restaurarea amplasamentului se recunosc în valoarea acesteia, în corespondenţă cu un cont de provizioane. ... ---------- Alin.
(4)al pct. 95 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 9 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009. B.3.3. Cheltuieli ulterioare 96.
(1)Cheltuielile ulterioare aferente unei imobilizări corporale trebuie recunoscute, de regulă, drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate.
(2)Cheltuielile efectuate în legătură cu imobilizările corporale utilizate în baza unui contract de închiriere, locaţie de gestiune sau alte contracte similare se evidenţiază în contabilitatea entităţii care le-a efectuat, la imobilizări corporale sau drept cheltuieli în perioada în care au fost efectuate, în funcţie de beneficiile economice aferente, similar cheltuielilor efectuate în legătură cu imobilizările corporale proprii. ... ---------- Alin.
(2)al pct. 96 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 10 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009. 97.
(1)Costul reparaţiilor efectuate la imobilizările corporale, în scopul asigurării utilizării continue a acestora, trebuie recunoscut ca o cheltuială în perioada în care este efectuată.
(2)Sunt recunoscute ca o componentă a activului investiţiile efectuate la imobilizările corporale, sub forma cheltuielilor ulterioare. Acestea trebuie să aibă ca efect îmbunătăţirea parametrilor tehnici iniţiali ai acestora şi să conducă la obţinerea de beneficii economice viitoare, suplimentare faţă de cele estimate iniţial. ... Obţinerea de beneficii se poate realiza fie direct, prin creşterea veniturilor, fie indirect, prin reducerea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare. 98.
(1)Imobilizările corporale în curs de execuţie reprezintă investiţiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză. Acestea se evaluează la costul de producţie sau costul de achiziţie, după caz.
(2)Imobilizările corporale în curs de execuţie se trec în categoria imobilizărilor finalizate după recepţia, darea în folosinţă sau punerea în funcţiune a acestora, după caz. ...
(3)Costul unei imobilizări corporale construite în regie proprie este determinat folosind aceleaşi principii ca şi pentru un activ achiziţionat. Astfel, dacă entitatea produce active similare, în scopul comercializării, în cadrul unor tranzacţii normale, atunci costul activului este de obicei acelaşi cu costul de construire a acelui activ destinat vânzării. Prin urmare, orice profituri interne sunt eliminate din calculul costului acestui activ. În mod similar, cheltuiala reprezentând rebuturi, manopera sau alte resurse peste limitele acceptate ca fiind normale, precum şi pierderile care au apărut în cursul construcţiei în regie proprie a activului nu sunt incluse în costul activului. ... B.3.4. Evaluarea la data bilanţului 99. O imobilizare corporală trebuie prezentată în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate de valoare. B.3.5. Amortizarea 100.
(1)Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a imobilizărilor corporale.
(2)Amortizarea imobilizărilor corporale se calculează pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcţiune a acestora şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare economică şi condiţiilor de utilizare a acestora. ... 101.
(1)Amortizarea imobilizărilor corporale concesionate, închiriate sau în locaţie de gestiune se calculează şi se înregistrează în contabilitate de către entitatea care le are în proprietate.
(2)Se supun, de asemenea, amortizării investiţiile efectuate la imobilizările corporale luate cu chirie, pe durata contractului de închiriere. ... La expirarea contractului de închiriere valoarea investiţiilor efectuate şi a amortizării corespunzătoare se cedează proprietarului imobilizării. În funcţie de clauzele cuprinse în contractul de închiriere, transferul poate reprezenta o vânzare de active sau o altă modalitate de cedare. Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor se efectuează conform prezentelor reglementări. ---------- Alin.
(2)al pct. 101 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 11 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009. 102.
(1)Entităţile amortizează imobilizările corporale utilizând unul dintre următoarele regimuri de amortizare:
  1. a)amortizarea liniară; ...
  2. b)amortizarea degresivă; ...
  3. c)amortizarea accelerată. ...
(2)Amortizarea aferentă imobilizărilor corporale se înregistrează în contabilitate ca o cheltuială. ...
(3)Terenurile nu se amortizează. ... Investiţiile efectuate pentru amenajarea terenurilor şi pentru alte lucrări similare se recuperează pe calea amortizării, prin includerea în cheltuielile de exploatare într-o perioadă hotărâtă de consiliul de administraţie sau responsabilul cu gestiunea patrimoniului. B.3.6. Cedarea şi casarea 103.
(1)O imobilizare corporală trebuie scoasă din evidenţă la cedare sau casare, atunci când niciun beneficiu economic viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară.
(2)Dacă o entitate recunoaşte în valoarea contabilă a unei imobilizări corporale costul unei înlocuiri parţiale, atunci ea scoate din evidenţă valoarea contabilă a părţii înlocuite, cu amortizarea aferentă, dacă dispune de informaţiile necesare. ... ---------- Alin.
(2)al pct. 103 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 12 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie
  1. Câştigurile sau pierderile obţinute în urma casării sau cedării unei imobilizări corporale trebuie determinate ca diferenţă între veniturile generate de scoaterea din evidenţă şi valoarea sa neamortizată, inclusiv cheltuielile ocazionate de aceasta, şi trebuie prezentate ca venit sau cheltuială, după caz, în contul de profit şi pierdere. B.3.
  2. Compensaţii de la terţi 105.
(1)În cazul distrugerii totale sau parţiale a unor imobilizări corporale, creanţele sau sumele compensatorii încasate de la terţi, legate de acestea, precum şi achiziţionarea sau construcţia ulterioară de active noi sunt operaţiuni economice distincte şi trebuie înregistrate ca atare pe baza documentelor justificative. Astfel, deprecierea activelor se evidenţiază la momentul constatării acesteia, iar dreptul de a încasa compensaţiile se evidenţiază pe seama veniturilor conform contabilităţii de angajamente, în momentul stabilirii acestuia.
(2)Exemple de asemenea compensaţii pot fi înregistrate în următoarele situaţii: ...
  1. a)sume plătite/de plătit de către societăţile de asigurare pentru deprecierea sau pierderea unor imobilizări corporale cauzată, de exemplu, de dezastre naturale sau furt; ...
  2. b)sume acordate de guvern, în schimbul unor imobilizări corporale, de exemplu, terenuri care au fost expropriate. ... B.4. Imobilizări financiare 106. Imobilizările financiare cuprind acţiunile deţinute la entităţile afiliate, împrumuturile acordate entităţilor afiliate, interesele de participare, împrumuturile acordate entităţilor de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare, alte investiţii deţinute ca imobilizări, alte împrumuturi. 107. În conturile de creanţe reprezentând împrumuturi acordate se înregistrează sumele acordate terţilor în baza unor contracte pentru care se percep dobânzi, potrivit legii. 108.
(1)La alte împrumuturi acordate se cuprind garanţiile, depozitele şi cauţiunile depuse de entitate la terţi.
(2)Entităţile care au evidenţiate în contul de creanţe imobilizate creanţele aferente contractelor de leasing financiar, precum şi alte creanţe imobilizate cu scadenţa mai mare de un an vor prezenta în bilanţ, la imobilizări financiare, numai partea cu scadenţa mai mare de 12 luni, diferenţa urmând a fi reflectată la creanţe. ... 108^1.
(1)Sumele investite de Fondul de garantare conform prevederilor legale, recunoscute drept imobilizări financiare, se înregistrează distinct, cu ajutorul conturilor deschise în cadrul grupei 26 «Imobilizări financiare».
(2)În contabilitatea Fondului de garantare, conturile de imobilizări financiare se evidenţiază distinct, pentru activitatea de asigurare a plăţii drepturilor participanţilor şi ale beneficiarilor sistemului de pensii private şi respectiv pentru activitatea proprie legată de administrarea şi funcţionarea sa. ...
(3)Conturile sintetice de imobilizări financiare se dezvoltă pe conturi analitice pentru fiecare categorie de imobilizări financiare. ... ---------- Pct. 108^1 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost introdus de pct. 11 al art. I din NORMA nr. 9 din 2012 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 12 din 19 aprilie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 4 mai
  1. B.4.
  2. Evaluarea iniţială
  3. Imobilizările financiare recunoscute ca activ se evaluează la costul de achiziţie sau valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora. B.4.
  4. Evaluarea la data bilanţului
  5. Imobilizările financiare se prezintă în bilanţ la valoarea de intrare, mai puţin ajustările cumulate pentru pierdere de valoare. B.
  6. Reguli de evaluare alternative B.5.
  7. Reevaluarea imobilizărilor corporale 111.
(1)Entităţile pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale existente la sfârşitul exerciţiului financiar, astfel încât acestea să fie prezentate în contabilitate la valoarea justă, cu reflectarea rezultatelor acestei reevaluări în situaţiile financiare întocmite pentru acel exerciţiu. ... Amortizarea calculată pentru imobilizările corporale astfel reevaluate se înregistrează în contabilitate începând cu data de 1 ianuarie anul următor celui pentru care s-a efectuat reevaluarea. Evaluările efectuate cu ocazia reorganizărilor de întreprinderi (fuziuni, divizări) nu constituie reevaluare în sensul prezentelor reglementări contabile, aceste evaluări efectuându-se în scopul stabilirii raportului de schimb, pentru toate elementele de bilanţ. ---------- Alin.
(1)al pct. 111 din Subsecţiunea a-2-a, Secţiunea a-5-a, Cap. II a fost modificat de pct. 13 al articolului unic din NORMA nr. 1 din 15 ianuarie 2009 aprobată de HOTĂRÂREA nr. 1 din 15 ianuarie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 27 ianuarie 2009.
(2)În cazul efectuării reevaluării imobilizărilor corporale, acest lucru trebuie prezentat în notele explicative, împreună cu elementele supuse reevaluării, metoda prin care s-au calculat valorile prezentate, precum şi elementul afectat din contul de profit şi pierdere. ... 112.
(1)Reevaluarea imobilizărilor corporale se face la valoarea justă de la data bilanţului. Valoarea justă se determină pe baza unor evaluări efectuate, de regulă, de profesionişti calificaţi în evaluare, membri ai unui organism profesional în domeniu, recunoscut naţional şi internaţional.
(2)La reevaluarea unei imobilizări corporale, amortizarea cumulată la data reevaluării este tratată în unul dintre următoarele moduri: ...
  1. a)recalculată proporţional cu schimbarea valorii contabile brute a activului, astfel încât valoarea contabilă a activului, după reevaluare, să fie egală cu valoarea sa reevaluată. Această metodă este folosită deseori în cazul în care activul este reevaluat prin aplicarea unui indice; sau ...
  2. b)eliminată din valoarea contabilă brută a activului, iar valoarea netă, determinată în urma corectării cu ajustările de valoare, este recalculată la valoarea reevaluată a activului. Această metodă este folosită deseori pentru clădirile care sunt reevaluate la valoarea lor de piaţă. ... 113.
(1)În cazul în care, ulterior recunoaşterii iniţiale ca activ, valoarea unui activ imobilizat este determinată pe baza reevaluării activului respectiv, valoarea rezultată din reevaluare va fi atribuită activului, în locul costului de achiziţie/costului de producţie sau al oricărei alte valori atribuite înainte acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului având în vedere valoarea acestuia, determinată în urma reevaluării.
(2)Elementele dintr-o grupă de imobilizări corporale se reevaluează simultan pentru a se evita reevaluarea selectivă şi raportarea în situaţiile financiare anuale a unor valori care sunt o combinaţie de costuri şi valori calculate la date diferite. ...
(3)Dacă un activ imobilizat este reevaluat, toate celelalte active din grupa din care face parte trebuie reevaluate, cu excepţia situaţiei când nu există nicio piaţă activă pentru acel activ. ...
(4)O grupă de imobilizări corporale cuprinde active de aceeaşi natură şi utilizări similare, aflate în exploatarea unei entităţi. ...
(5)Exemple de grupe de imobilizări corporale sunt: terenuri, clădiri, maşini şi echipamente etc. ...
(6)Reevaluările trebuie făcute cu suficientă regularitate, astfel încât valoarea contabilă să nu difere substanţial de cea care ar fi determinată folosind valoarea justă de la data bilanţului. ...
(7)Dacă un activ dintr-o grupă de active nu poate fi reevaluat din cauză că nu există o piaţă activă pentru acel activ, activul trebuie prezentat în bilanţ la cost, minus ajustările cumulate de valoare. ...
(8)O piaţă activă este o piaţă unde sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: ...
  1. a)elementele comercializate sunt omogene; ...
  2. b)pot fi găsiţi în permanenţă cumpărători şi vânzători interesaţi; ...
  3. c)preţurile sunt cunoscute de cei interesaţi. ...
(9)Dacă valoarea justă a unei imobilizări corporale nu mai poate fi determinată prin referinţă la o piaţă activă, valoarea activului prezentată în bilanţ trebuie să fie valoarea sa reevaluată la data ultimei reevaluări, din care se scad ajustările cumulate de valoare. ... 114.
(1)În cazul în care se efectuează reevaluarea imobilizărilor corporale, diferenţa dintre valoarea rezultată în urma reevaluării şi valoarea la cost istoric trebuie prezentată la rezerva din reevaluare, ca un subelement distinct în "Capital şi rezerve". Tratamentul în scop fiscal al rezervei din reevaluare trebuie prezentat în notele explicative.
(2)Indiferent dacă valoarea rezervei a fost modificată sau nu în cursul exerciţiului financiar, entităţile trebuie să prezinte în notele explicative următoarele informaţii: ...
  1. a)valoarea rezervei din reevaluare la începutul exerciţiului financiar; ...
  2. b)diferenţele din reevaluare transferate la rezerva din reevaluare în cursul exerciţiului financiar; ...
  3. c)sumele capitalizate sau transferate într-un alt mod din rezerva din reevaluare în cursul exerciţiului financiar, prezentându-se natura oricărui astfel de transfer, cu respectarea legislaţiei în vigoare; ...
  4. d)valoarea rezervei din reevaluare la sfârşitul exerciţiului financiar. ...
(3)Surplusul din reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezerve, atunci când acest surplus reprezintă un câştig realizat. ... În sensul prezentelor reglementări, câştigul se consideră realizat la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare. Cu toate acestea, o parte din câştig poate fi realizat pe măsură ce activul este folosit de entitate. În acest caz, valoarea rezervei transferate este diferenţa dintre amortizarea calculată pe baza valorii contabile reevaluate şi valoarea amortizării calculate pe baza costului iniţial al activului.
(4)Dacă rezultatul reevaluării este o creştere faţă de valoarea contabilă netă, atunci aceasta se tratează astfel: ...
  1. a)ca o creştere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul elementului "Capital şi rezerve", dacă nu a existat o descreştere anterioară recunoscută ca o cheltuială aferentă acelui activ; sau ...
  2. b)ca un venit care să compenseze cheltuiala cu descreşterea recunoscută anterior la acel activ. ...
(5)Dacă rezultatul reevaluării este o descreştere a valorii contabile nete, aceasta se tratează ca o cheltuială cu întreaga valoare a deprecierii, atunci când în rezerva din reevaluare nu este înregistrată o sumă referitoare la acel activ (surplus din reevaluare), sau ca o scădere a rezervei din reevaluare prezentată în cadrul elementului "Capital şi rezerve", cu minimul dintre valoarea acelei rezerve şi valoarea descreşterii, iar eventuala diferenţă rămasă neacoperită se înregistrează ca o cheltuială. ...
(6)Rezerva din reevaluare trebuie redusă în măsura în care sumele transferate la aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea metodei de evaluare utilizate şi pentru obţinerea scopului său. ...
(7)Sumele reprezentând diferenţe de natura veniturilor şi cheltuielilor rezultate la reevaluare trebuie prezentate separat în contul de profit şi pierdere. ...
(8)Nicio parte din rezerva din reevaluare nu poate fi distribuită, direct sau indirect, cu excepţia cazului în care activul reevaluat a fost valorificat, situaţie în care surplusul din reevaluare reprezintă câştig efectiv realizat. ...
(9)Cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.
(3)şi
(6), rezerva din reevaluare nu poate fi redusă. ... 115. Ajustările de valoare se calculează în fiecare exerciţiu financiar pe baza valorii atribuite imobilizării pentru acel exerciţiu financiar. 116. În cazul în care se efectuează reevaluarea, în notele explicative trebuie prezentate, separat pentru fiecare element din bilanţ de natura imobilizărilor corporale reevaluate, următoarele informaţii:
  1. a)valoarea la cost istoric a imobilizărilor reevaluate şi suma ajustărilor cumulate de valoare; sau ...
  2. b)valoarea la data bilanţului a diferenţei dintre valoarea rezultată din reevaluare şi cea reprezentând costul istoric şi, atunci când este cazul, valoarea cumulată a ajustărilor suplimentare de valoare. ... B.5.2. Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare 117.
(1)Prin derogare de la regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări şi sub rezerva condiţiilor prevăzute la alin.
(3)-
(5)entităţile pot evalua în situaţiile financiare consolidate instrumentele financiare, inclusiv instrumentele financiare derivate, la valoarea justă.
(2)1. Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă entitate. ... 2. Un activ financiar este orice activ care reprezintă:
  1. a)trezorerie; ...
  2. b)un instrument de capitaluri proprii al unei alte entităţi; ...
  3. c)un drept contractual: ... (
  4. i)de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o altă entitate; sau (îi) de a schimba active financiare sau datorii financiare cu o altă entitate, în condiţii care sunt potenţial favorabile entităţii;
  5. d)un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii şi este: ... (
  6. i)un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să primească un număr variabil al propriilor instrumente de capitaluri proprii; sau (îi) un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar pentru un număr fix din propriile sale instrumente de capitaluri proprii. În acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţilor nu includ instrumente care sunt ele însele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii. 3. O datorie financiară este orice datorie care reprezintă:
  7. a)o obligaţie contractuală: ... (
  8. i)de a ceda lichidităţi sau alt activ financiar unei alte entităţi; sau (îi) de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile pentru entitate;
  9. b)un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri ale entităţii şi este: ... (
  10. i)un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să livreze un număr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii; sau (îi) un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau alt activ financiar în schimbul unui număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii. În acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii nu includ instrumente care pot fi ele însele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii.
(3)În înţelesul prezentelor reglementări, contractele bazate pe marfă care dau oricăreia dintre părţile contractante dreptul de decontare în numerar sau prin alte instrumente financiare se consideră instrumente financiare derivate, cu excepţia cazurilor în care: ...
  1. a)acestea au fost încheiate şi continuă să îndeplinească cerinţele aşteptate ale entităţii privind cumpărarea, vânzarea sau utilizarea produsului de bază; ...
  2. b)acestea au fost iniţial destinate unui astfel de scop; ...
  3. c)se aşteaptă ca acestea să fie decontate prin livrarea mărfii. ...
(4)Evaluarea la valoarea justă se aplică numai datoriilor care sunt: ...
  1. a)deţinute ca parte a unui portofoliu de tranzacţionare; sau ...
  2. b)instrumente financiare derivate. ...
(5)Evaluarea la valoarea justă nu se aplică: ...
  1. a)instrumentelor financiare nederivate deţinute până la scadenţă; ...
  2. b)împrumuturilor şi creanţelor generate de entitate şi nedeţinute în scopul tranzacţionării; ...
  3. c)intereselor în filiale, entităţi asociate şi asocieri în participaţie, instrumentelor de capital emise de entitate, contractelor cu plata contingentă într-o combinare de entităţi, precum şi altor instrumente financiare cu astfel de caracteristici speciale şi care, în concordanţă cu ceea ce este general acceptat, se contabilizează diferit faţă de alte instrumente financiare. ... În înţelesul prezentelor reglementări, prin combinarea de entităţi se înţelege gruparea unor entităţi individuale într-o singură entitate raportoare, determinată de obţinerea controlului de către o entitate asupra uneia sau mai multor entităţi. 118.
(1)Valoarea justă prevăzută la pct. 117 se determină prin referire la:
  1. a)valoarea de piaţă, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Dacă valoarea de piaţă nu se poate identifica cu uşurinţă pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piaţă poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau ...
  2. b)o valoare determinată cu ajutorul unor modele şi tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Astfel de modele şi tehnici asigură o aproximare rezonabilă a valorii de piaţă. ...
(2)În sensul prezentelor reglementări, piaţa credibilă are semnificaţia pieţei active aşa cum este definită la pct. 113 alin.
(8). ...
(3)Instrumente financiare care nu pot fi evaluate credibil prin oricare dintre metodele menţionate la alin.
(1)se evaluează în conformitate cu regulile generale de evaluare prevăzute de prezentele reglementări. ... 119.
(1)Prin excepţie de la prevederile pct. 48, atunci când un instrument financiar se evaluează în conformitate cu pct. 118, modificarea valorii se include în contul de profit şi pierdere. Totuşi, o astfel de modificare se include direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, dacă:
  1. a)instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau toate modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit şi pierdere; sau ...
  2. b)modificarea de valoare se referă la o diferenţă de schimb valutar apărută la un element monetar care face parte dintr-o investiţie netă a entităţii într-o entitate străină. ... În înţelesul prezentelor reglementări, prin investiţie netă într-o entitate străină se înţelege partea entităţii raportoare din activele nete ale acelei entităţi străine.
(2)Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vânzare, altul decât un instrument financiar derivat, poate fi inclusă direct în capitalul propriu, în rezerva de valoare justă. ... 120.
(1)Rezerva de valoare justă se ajustează atunci când sumele înregistrate în aceasta nu mai sunt necesare pentru aplicarea evaluării la valoarea justă.
(2)Rezerva de valoare justă va rămâne evidenţiată în contabilitate atât timp cât sunt evidenţiate în bilanţ instrumentele financiare cărora le este aferentă. ... 121. Dacă a fost aplicată evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare, notele explicative prezintă: a) ipotezele semnificative care stau la baza modelelor şi tehnicilor de evaluare, dacă valorile juste au fost determinate în conformitate cu pct. 118 alin.
(1)lit. b); ...
  1. b)pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit şi pierdere, precum şi modificările incluse în rezerva de valoare justă; ...
  2. c)pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informaţii privind aria şi natura instrumentelor, inclusiv termenii şi condiţiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul şi certitudinea fluxurilor viitoare de numerar; ...
  3. d)un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exerciţiului financiar. ... C. ACTIVE CIRCULANTE C.1. Generalităţi C.1.1. Recunoaşterea activelor circulante 122.
(1)Un activ se clasifică ca activ circulant atunci când:
  1. a)este achiziţionat sau produs pentru consum propriu sau în scopul comercializării şi se aşteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului; ...
  2. b)este reprezentat de creanţe aferente ciclului de exploatare; ...
  3. c)este reprezentat de trezorerie sau echivalente de trezorerie a căror utilizare nu este restricţionată. ...
(2)Echivalentele de trezorerie reprezintă investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care sunt uşor convertibile în numerar şi sunt supuse unui risc nesemnificativ de schimbare a valorii. ...
  1. În categoria activelor circulante se cuprind: a) stocuri; ... b) creanţe; ... c) investiţii pe termen scurt; ... d) casa şi conturi la bănci. ... C.1.
  2. Evaluarea activelor circulante 124.
(1)Activele circulante trebuie evaluate la costul de achiziţie cu respectarea prevederilor alin.
(2).
(2)Ajustările de valoare se fac pentru activele circulante în vederea prezentării acestora la cea mai mică valoare de piaţă sau, în circumstanţe speciale, la o altă valoare minimă atribuibilă acestora la data bilanţului. ... 125. Evaluarea efectuată conform prevederilor de la pct. 124 alin.
(2)nu poate fi continuată dacă motivele pentru care au fost făcute ajustările de valoare nu mai sunt aplicabile. Prin urmare, în situaţia în care ajustarea devine total sau parţial fără obiect, întrucât motivele care au dus la reflectarea acesteia au încetat să mai existe într-o anumită măsură, atunci acea ajustare trebuie reluată corespunzător la venituri.
  1. Dacă activele circulante fac obiectul ajustărilor de valoare cu caracter excepţional, exclusiv în scop fiscal, suma ajustărilor şi motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative. C.
  2. Stocuri 127.
(1)Stocurile sunt active circulante sub formă de materiale consumabile care urmează să fie folosite în scopul desfăşurării activităţii curente a entităţii.
(2)În cadrul stocurilor se cuprind materialele consumabile (materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb, alte materiale consumabile), materiale de natura obiectelor de inventar necesare în vederea desfăşurării activităţii curente a entităţii. ...
(3)Materialele consumabile care sunt în mod constant înlocuite şi a căror valoare totală este de o importanţă secundară pentru entitate pot fi prezentate la "Active" la o valoare şi cantitate fixe, dacă valoarea, cantitatea şi structura acestora nu variază în mod semnificativ. ...
(4)Deţinerea, cu orice titlu, de bunuri materiale, precum şi efectuarea de operaţiuni economice fără să fie înregistrate în contabilitate sunt interzise. ...
(5)În aplicarea prevederilor alin.
(4)este necesar să se asigure: ...
  1. a)recepţionarea tuturor bunurilor materiale intrate în entitate şi înregistrarea acestora la locurile de depozitare. Bunurile materiale primite în păstrare sau în custodie se recepţionează şi înregistrează distinct ca intrări în gestiune. În contabilitate, valoarea acestor bunuri se înregistrează în conturi în afară bilanţului; ...
  2. b)în situaţia unor decalaje între aprovizionarea şi recepţia bunurilor care se dovedesc a fi în mod cert în proprietatea entităţii, se procedează astfel: ... (
  3. i)bunurile sosite fără factură se înregistrează ca intrări în gestiune atât la locul de depozitare, cât şi în contabilitate, pe baza recepţiei şi a documentelor însoţitoare; (îi) bunurile sosite şi nerecepţionate se înregistrează distinct în contabilitate ca intrare în gestiune;
  4. c)în cazul unor decalaje între vânzarea şi livrarea bunurilor, acestea se înregistrează ca ieşiri din entitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia, astfel: ... (
  5. i)bunurile vândute şi nelivrate se înregistrează distinct în gestiune, iar în contabilitate în conturi în afară bilanţului; (îi) bunurile livrate, dar nefacturate se înregistrează ca ieşiri din gestiune atât la locurile de depozitare, cât şi în contabilitate, pe baza documentelor care confirmă ieşirea din gestiune potrivit legii;
  6. d)bunurile aprovizionate sau vândute cu clauze privind dreptul de proprietate se înregistrează la intrări şi, respectiv, la ieşiri, atât în gestiune, cât şi în contabilitate, potrivit contractelor încheiate. ... 128.
(1)La ieşirea din gestiune, stocurile şi alte active fungibile se evaluează şi se înregistrează în contabilitate prin aplicarea uneia dintre următoarele metode:
  1. a)metoda primul intrat - primul ieşit - FIFO; ...
  2. b)metoda costului mediu ponderat - CMP; ...
  3. c)metoda ultimul intrat - primul ieşit - LIFO. ...
(2)Dacă valoarea prezentată în bilanţ, rezultată după aplicarea metodelor specificate la alin.
(1), diferă în mod semnificativ, la data bilanţului, de valoarea determinată pe baza ultimei valori de piaţă cunoscute înainte de data bilanţului, valoarea acestei diferenţe trebuie prezentată în notele explicative ca total pe categorie de active. ...
(3)Potrivit metodei "primul intrat - primul ieşit" (FIFO), bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al primei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului următor, în ordine cronologică. ...
(4)Metoda "costului mediu ponderat" (CMP) presupune calcularea costului fiecărui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate în stoc la începutul perioadei şi a costului elementelor similare cumpărate în timpul perioadei. Media poate fi calculată periodic sau după fiecare recepţie. ...
(5)Potrivit metodei "ultimul intrat - primul ieşit" (LIFO), bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al ultimei intrări (lot). Pe măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de achiziţie al lotului anterior, în ordine cronologică. ...
(6)Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecvenţă pentru elemente similare de natura stocurilor şi a activelor fungibile de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă, în situaţii excepţionale, administratorii decid să schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri sau alte active fungibile, în notele explicative trebuie să se prezinte următoarele informaţii: ... a) motivul schimbării metodei; ... b) efectele sale asupra rezultatului. ...
(7)Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natură care nu se pot distinge în mod substanţial unele de altele. ...
(8)O entitate trebuie să utilizeze aceleaşi metode de determinare a costului pentru toate stocurile care au natură şi utilizare similare. Pentru stocurile cu natură sau utilizare diferită, folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificată. ... 129.
(1)Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric, prin folosirea inventarului permanent sau a inventarului intermitent.
(2)În condiţiile folosirii inventarului permanent, în contabilitate se înregistrează toate operaţiunile de intrare şi ieşire, ceea ce permite stabilirea şi cunoaşterea în orice moment a stocurilor, atât cantitativ, cât şi valoric. ...
(3)Inventarul intermitent constă în stabilirea ieşirilor şi înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfârşitul perioadei. În acest caz, ieşirile se determină ca diferenţă între valoarea stocului iniţial plus valoarea intrărilor şi valoarea stocului final, determinat pe baza inventarierii. ... 130.
(1)Activele de natura stocurilor nu trebuie reflectate în bilanţ la o valoare mai mare decât valoarea care se poate obţine prin utilizarea sau vânzarea lor. În acest scop, valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă, prin reflectarea unei ajustări pentru depreciere.
(2)În înţelesul prezentelor reglementări, prin valoare realizabilă netă se înţelege preţul de vânzare estimat care ar putea fi obţinut pe parcursul desfăşurării normale a activităţii minus costurile estimate pentru finalizarea bunului şi costurile estimate necesare vânzării. ... C.
  1. Investiţii pe termen scurt
  2. Contabilitatea trezoreriei asigură evidenţa existenţei şi mişcării acţiunilor deţinute la entităţile afiliate, altor investiţii pe termen scurt, disponibilităţilor în conturi la bănci, casierie, creditelor bancare pe termen scurt şi alt

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.