ANEXE din 23 decembrie 2015 (*actualizată*)

(1)şi articolul 78, precum şi articolele 17 şi 18 din Regulamentul delegat al Comisiei (UE) 2015/35 din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35). 1.2. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.3. Ghidul se aplică societăţilor de asigurare şi de reasigurare şi promovează aplicarea consecventă a limitelor contractului de asigurare sau de reasigurare, cu scopul de a stabili o limită între activităţile existente şi cele viitoare. Ghidul oferă îndrumări pentru a stabili care obligaţii de asigurare sau de reasigurare referitoare la primele viitoare apar în legătură cu un contract, în conformitate cu articolele 17 şi 18 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.4. În sensul prezentului ghid, expresia "organisme de guvernanţă" înseamnă organismele interne înfiinţate pentru a asigura guvernanţa societăţii de asigurare sau de reasigurare şi care, în consecinţă, nu ar trebui să fie considerate părţi terţe în cazul în care exprimă o decizie sau un aviz cu privire la exercitarea dreptului de a denunţa un contract, de a respinge primele de încasat în temeiul unui contract sau de a modifica primele sau beneficiile de plătit în baza contractului. 1.5. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.6. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015. Recomandarea 1 - Aplicarea consecventă a principiilor 1.7. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că principiile de stabilire a limitelor contractuale sunt aplicate în mod consecvent tuturor contractelor de asigurare şi de reasigurare, în special în decursul timpului. Recomandarea 2 - Dreptul unilateral 1.8. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să considere dreptul de a denunţa, de a respinge sau de a modifica prime sau beneficii de plătit în baza unui contract de asigurare sau de reasigurare ca fiind unilateral atunci când nici deţinătorul de poliţă, nici o altă parte terţă nu pot restrânge exercitarea acestui drept. În sensul prezentei recomandări, părţile terţe nu includ autorităţile de supraveghere şi organismele de guvernanţă ale societăţilor de asigurare şi de reasigurare. 1.9. În special:

1. a)În cazul în care, pentru a aplica modificarea primelor şi a beneficiilor, societatea de asigurare sau de reasigurare trebuie să obţină o evaluare externă, în conformitate cu legislaţia sau cu termenii şi condiţiile din alt acord în afara contractului de asigurare sau de reasigurare, existenţa acestei cerinţe ar trebui să limiteze dreptul unilateral al societăţii numai în cazul în care evaluarea conferă deţinătorului de poliţă sau altor părţi terţe dreptul de a interveni în exercitarea acestui drept. ...
2. b)Societăţile nu ar trebui să considere riscul reputaţional sau presiunile concurenţiale ca limitări ale dreptului unilateral. ...
3. c)Societăţile ar trebui să considere că legile naţionale le limitează dreptul unilateral numai în cazul în care aceste legi restricţionează sau conferă deţinătorului de poliţă sau altor părţi terţe dreptul de a restricţiona exercitarea acestui drept. ...
4. d)Societăţile ar trebui să nu ia în considerare dreptul de a modifica unilateral primele sau beneficiile de plătit în baza contractului în cazul în care primele sau beneficiile de plătit depind numai de deciziile deţinătorului de poliţă sau ale beneficiarului. ...
5. e)Societăţile ar trebui să nu ia în considerare dreptul de a denunţa unilateral contractul sau de a respinge primele de plătit în baza contractului în cazul în care exercitarea acestui drept, astfel cum se specifică în termenii şi condiţiile contractului, este condiţionată de producerea unui eveniment care generează daune. ... Recomandarea 3 - Capacitatea de impunere 1.10. Societăţile de asigurare sau de reasigurare ar trebui să îşi recunoască capacitatea de a obliga un deţinător de poliţă să plătească prima numai dacă plata poliţei este executorie din punct de vedere legal. Recomandarea 4 - Reflectarea completă a riscului 1.11. Pentru a stabili dacă primele reflectă pe deplin riscurile acoperite de un portofoliu de obligaţii de asigurare sau de reasigurare, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să evalueze dacă, în momentul în care fie primele, fie beneficiile pot fi modificate, în toate situaţiile, au dreptul de a modifica primele sau beneficiile, astfel încât valoarea actualizată estimată a primelor viitoare să depăşească valoarea actualizată estimată a beneficiilor şi cheltuielilor viitoare de plătit în baza portofoliului. 1.12. Pentru a evalua dacă primele reflectă pe deplin riscurile acoperite de un portofoliu de obligaţii de asigurare sau de reasigurare, în conformitate cu articolul 18 alineatele

(3)şi

(7)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că acest portofoliu este format din obligaţii pentru care societăţile de asigurare sau de reasigurare pot modifica primele şi beneficiile în circumstanţe similare şi cu consecinţe similare. 1.

1. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare evaluarea individuală a caracteristicilor relevante ale persoanei asigurate, care le permite societăţilor să colecteze suficiente informaţii pentru a ajunge la o înţelegere adecvată a riscurilor asociate cu persoana asigurată. În cazul contractelor care acoperă riscul de mortalitate sau riscul de sănătate pe baze tehnice similare celor de la asigurările de viaţă, evaluarea individuală a riscurilor poate fi o autoevaluare efectuată de persoana asigurată sau poate include o examinare medicală sau un chestionar. Recomandarea 5 - Separarea contractului 1.
2. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să evalueze dacă, la data recunoaşterii, este posibil să se separe contractul şi, la fiecare dată de evaluare, să ia în considerare dacă au existat modificări care ar putea afecta evaluarea anterioară. 1.
3. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să stabilească dacă se poate separa un contract, evaluând dacă două sau mai multe părţi ale contractului sunt identificabile în mod clar şi dacă este posibilă definirea de seturi diferite de obligaţii şi prime pentru a fi atribuite fiecărei părţi. 1.
4. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui, atunci când o opţiune sau o garanţie acoperă mai mult de o parte a contractului, să stabilească dacă este posibil să o separe sau dacă ar trebui să o atribuie părţii relevante a contractului. 1.
5. În cazul în care un contract este considerat contract de asigurare în temeiul Directivei Solvabilitate II, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să considere în continuare toate părţile neseparate ale contractului ca generând obligaţii de asigurare sau de reasigurare. Recomandarea 6 - Identificarea unui efect sesizabil asupra substanţei economice a unui contract 1.
6. Atunci când stabilesc dacă acoperirea de asigurare a unui eveniment sau a unei garanţii financiare nu are niciun efect sesizabil asupra substanţei economice a unui contract, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare toate fluxurile de trezorerie potenţiale viitoare care pot decurge din contract. 1.
7. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să considere o garanţie financiară de beneficii ca având un efect sesizabil asupra substanţei economice a unui contract numai în cazul în care garanţia financiară este legată de plata primelor viitoare şi oferă deţinătorului de poliţă un avantaj financiar sesizabil cu substanţă comercială. 1.
8. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să considere acoperirea unui eveniment incert specificat care afectează în mod negativ persoana asigurată ca având un efect sesizabil asupra substanţei economice a contractului în cazul în care acoperirea oferă beneficiarului un avantaj financiar sesizabil. Recomandarea 7 - Estimarea obligaţiilor 1.
9. Societăţile de asigurare sau de reasigurare ar trebui, atunci când detaliile unui contract sau amploarea deplină a obligaţiilor care fac obiectul unui contract nu sunt cunoscute societăţii la momentul de recunoaştere a contractului, să estimeze limitele contractuale folosind toate informaţiile disponibile într-o manieră conformă cu principiile stabilite în prezentul ghid. 1.
10. Societăţile ar trebui să revizuiască această evaluare estimată de îndată ce sunt disponibile alte informaţii mai detaliate. Recomandarea 8 - Contractele de reasigurare 1.
11. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui, pentru contractele de acceptări în reasigurare, să aplice dispoziţiile articolului 18 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 în mod independent de limitele care stau la baza contractelor de asigurare sau de reasigurare pe care le acoperă. Reguli de conformare şi de raportare 1.
12. Prezentul document conţine recomandări emise în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul

(3)din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare vor depune toate eforturile necesare pentru a respecta ghidul şi recomandările emise. 1.25. Autorităţile competente care se conformează sau intenţionează să se conformeze prezentului ghid ar trebui să îl integreze în cadrul de reglementare sau de supraveghere în mod adecvat. 1.26. Autorităţile competente vor confirma pentru EIOPA dacă se conformează sau intenţionează să se conformeze prezentului ghid, indicând motivele neconformării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.27. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă sarcina de raportare şi vor fi raportate ca atare. Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.28. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA. Anexa 2 EIOPA_BoS_14/166 RO Ghid privind evaluarea rezervelor tehnice Introducere 1.1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 din 24 noiembrie 2010 (denumit în continuare Regulamentul EIOPA) şi articolele 76 - 86, precum şi cu articolul 48 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Directiva Solvabilitate II), completate prin Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi, în special, prin articolele 17 - 42 cu privire la normele referitoare la rezervele tehnice, EIOPA emite ghidul privind evaluarea rezervelor tehnice. 1.2. Ghidul privind evaluarea rezervelor tehnice este elaborat pentru a spori consecvenţa şi convergenţa practicii profesionale pentru societăţile de toate tipurile şi dimensiunile din statele membre şi pentru a sprijini societăţile la calcularea rezervelor tehnice în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.3. Este recunoscut faptul că raţionamentul calificat este o componentă cheie a calculării rezervelor tehnice şi ar trebui să se aplice în stabilirea ipotezelor care vor fi utilizate în evaluarea rezervelor tehnice pentru societăţile de asigurare şi de reasigurare. Prezentul ghid privind evaluarea rezervelor tehnice ar trebui să fie interpretat coroborat cu capitolul 4 din Ghidul privind utilizarea modelelor interne pentru stabilirea ipotezelor şi raţionamentul calificat, care se bazează pe articolul 2 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.4. Prezentul ghid se adresează autorităţilor naţionale competente în temeiul Directivei Solvabilitate II. 1.5. Ghidul va fi utilizat în ultimă instanţă atât de actuari, cât şi de alţi profesionişti care pot fi desemnaţi să îndeplinească sarcinile funcţiei actuariale. 1.6. Paşii relevanţi pentru a asigura calcularea fiabilă a rezervelor tehnice ar trebui să fie parcurşi de către persoanele care au responsabilitatea calculării. Funcţia actuarială ar trebui să îndeplinească atribuţii de coordonare şi validare. Societăţile ar trebui să solicite funcţiei actuariale chiar şi atunci când nu este menţionat în mod explicit să îşi îndeplinească atribuţiile, dacă este cazul, luând în considerare cerinţele definite în Ghidul privind evaluarea rezervelor tehnice şi în conformitate cu Ghidul privind sistemul de guvernanţă şi cerinţele definite în articolul 272 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.7. Prezentul ghid este alcătuit din diferite secţiuni. Secţiunea 1, referitoare la calitatea datelor, explorează modalităţile în care problemele de calitate a datelor ar trebui luate în considerare în procesul de calculare a rezervelor tehnice şi de asigurare că deficienţele sunt tratate în mod corespunzător. 1.8. Secţiunea 2, referitoare la segmentare şi separare, explorează modalităţile în care obligaţiile de asigurare şi de reasigurare pot fi segmentate. Scopul segmentării este de a realiza o evaluare exactă a rezervelor tehnice. 1.9. Secţiunea 3, referitoare la ipoteze, stabileşte cerinţele pentru alegerea metodologiilor de calcul al rezervelor tehnice. Acest lucru se referă la procesul general de evaluare a proporţionalităţii, care este de aşteptat să fie derulat de societăţi atunci când selectează o metodă de calcul, precum şi la aspectele metodologice specifice ale calculării. 1.10. Secţiunea 4, referitoare la metodologiile de calcul al rezervelor tehnice, conţine recomandări relevante pentru calcularea rezervelor tehnice în ansamblu. Această secţiune oferă, de asemenea, o listă care nu este exhaustivă de abordări posibile pentru simplificări, ţinând seama de faptul că metodologiile şi tehnicile de evaluare a rezervelor tehnice sunt supuse unei dezvoltări continue. Evaluarea proporţionalităţii descrise în prezentele recomandări nu este relevantă numai pentru selectarea metodologiilor de calculare a rezervelor tehnice. Rezoluţiile sale ar trebui să fie, de asemenea, convenabile pentru a sprijini alte măsuri necesare pentru calcularea rezervelor tehnice, cum ar fi calitatea datelor, segmentarea, stabilirea şi validarea ipotezelor. 1.11. Având în vedere că o listă închisă nu ar fi în conformitate cu o abordare bazată pe principii a proporţionalităţii şi ar putea să nu ofere metode de calcul proporţionale pentru toate profilurile de risc, metodele simplificate propuse în acest ghid nu ar trebui interpretate ca fiind o listă închisă, ci ca posibile metodologii pentru a fi aplicate. 1.12. Secţiunea 5, referitoare la validare, se concentrează asupra tipurilor şi selectării metodelor şi proceselor de validare, frecvenţei, sferei de acoperire şi documentării, precum şi asupra evaluării controalelor care ar trebui să fie efectuate de către societăţi pentru a valida rezervele tehnice. Scopul acestui ghid este de a asigura o abordare convergentă a procesului de validare a rezervelor tehnice în statele membre. Anexele tehnice prezintă unele procese şi abordări standard de validare şi recomandă când ar putea fi adecvată utilizarea acestora. 1.13. În cazul în care nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au semnificaţia consacrată în actele normative menţionate în introducere. 1.14. Ghidul se aplică de la 1 aprilie 2015. Secţiunea 1 Calitatea datelor Clarificarea conceptelor de integralitate şi adecvare a datelor Recomandarea 1 - Integralitatea datelor 1.15. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că datele utilizate la calcularea rezervelor tehnice acoperă o perioadă suficient de mare de observaţii care caracterizează realitatea măsurată. 1.16. Pentru a efectua calcularea rezervelor de prime pentru obligaţiile asigurărilor generale, societăţile ar trebui să se asigure că sunt disponibile suficiente informaţii istorice cu privire la costul total al daunelor şi la tendinţele reale ale acestora, la un nivel suficient de granularitate. 1.17. Pentru a calcula rezerva de daune, societăţile ar trebui să se asigure că sunt disponibile suficiente date pentru a permite identificarea structurii relevante a evoluţiei daunelor, la un nivel suficient de granularitate, pentru a permite o analizare a acestor modele în cadrul grupelor de riscuri omogene. Recomandarea 2 - Adecvarea datelor 1.18. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că datele referitoare la diferite perioade de timp sunt utilizate în mod consecvent. 1.19. Societăţile ar trebui să aplice ajustări datelor istorice, dacă este necesar, pentru a creşte credibilitatea sau calitatea acestora, ca informaţii care contribuie la stabilirea unor estimări mai fiabile ale rezervelor tehnice şi pentru alinierea acestora la caracteristicile portofoliului care este evaluat şi cu evoluţiile viitoare estimate ale riscurilor. Revizuirea şi validarea calităţii datelor Recomandarea 3 - Elementele de verificare a datelor 1.20. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială evaluează adecvarea şi integralitatea datelor printr-o serie de elemente de verificare suficient de cuprinzătoare pentru a îndeplini criteriile stabilite în ghidurile anterioare şi pentru a permite detectarea deficienţelor relevante. 1.21. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială efectuează această evaluare la un nivel corespunzător de granularitate. Recomandarea 4 - Alte analizări efectuate 1.22. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială ia în considerare concluziile analizelor relevante, realizate prin revizuire externă, în cazul în care calitatea datelor este revizuită în contextul calculării rezervelor tehnice. Recomandarea 5 - Determinarea metodologiilor de aplicat 1.23. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială ia în considerare relaţia dintre concluziile analizării calităţii datelor şi selectarea metodologiilor care urmează să fie aplicate la evaluarea rezervelor tehnice. 1.24. Societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială analizează măsura în care datele utilizate sunt adecvate pentru a susţine ipotezele care stau la baza metodologiilor aplicate la evaluarea rezervelor tehnice. Dacă datele nu sunt adecvate metodologiilor, atunci societatea ar trebui să selecteze o metodologie alternativă. 1.25. La evaluarea integralităţii datelor, societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială stabileşte dacă numărul de observaţii şi nivelul de granularitate a datelor disponibile sunt suficiente şi adecvate pentru a îndeplini cerinţa privind informaţiile de intrare pentru aplicarea metodologiei. Recomandarea 6 - Sursa şi utilizarea datelor 1.26. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să ia în considerare sursa şi utilizarea preconizată a datelor în procesul de validare a datelor. Recomandarea 7 - Utilizarea raţionamentului calificat 1.27. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că utilizarea raţionamentului calificat în evaluarea exactităţii, adecvării şi integralităţii datelor utilizate la calcularea rezervelor tehnice nu înlocuieşte colectarea, prelucrarea şi analizarea corespunzătoare a datelor, dar le completează acolo unde este necesar. Recomandarea 8 - Procesul de validare şi feedback 1.28. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială, în limitele mandatului de coordonare a calculării rezervelor tehnice, coordonează, de asemenea, evaluarea şi validarea datelor relevante utilizate în procesul de evaluare. 1.29. Atribuţia de coordonare ar trebui să includă cel puţin:

1. a)selectarea datelor utilizate în evaluare, având în vedere criteriile de exactitate, adecvare şi integralitate a datelor şi stabilirea celor mai adecvate metodologii pentru a fi aplicate la calculare. În acest scop, instrumentele relevante ar trebui să fie utilizate pentru a verifica diferenţele semnificative care pot apărea în datele aferente unui singur an şi în cadrul altor analize relevante; ...
2. b)raportarea recomandărilor privind aplicarea optimizării procedurilor interne, care sunt considerate relevante pentru a îmbunătăţi conformitatea cu criteriile prevăzute la punctul a); ...
3. c)identificarea cazurilor în care este nevoie de date externe suplimentare; ...
4. d)evaluarea calităţii datelor externe, efectuată similar cu evaluarea datelor interne, cu evidenţierea necesităţii de date de piaţă sau a situaţiilor când acestea ar trebui să fie folosite pentru a optimiza calitatea datelor interne şi dacă şi cum pot fi aplicate optimizările respective asupra datelor disponibile; ...
5. e)evaluarea necesităţii de ajustare a datelor disponibile, în cadrul celor mai bune practici actuariale, pentru a optimiza adaptarea şi fiabilitatea estimărilor derivate din metodologiile actuariale şi statistice de stabilire a rezervelor, bazate pe aceste date; ...
6. f)înregistrarea perspectivelor relevante dobândite în procesul de evaluare şi de validare, care pot deveni relevante şi pentru celelalte etape de calculare a rezervelor tehnice şi care se referă la înţelegerea riscurilor subiacente şi, de asemenea, la cunoaşterea calităţii şi limitărilor datelor disponibile. ... Limitările datelor Recomandarea 9 - Identificarea sursei de limitări semnificative 1.30. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială evaluează exactitatea, integralitatea şi adecvarea datelor pentru a identifica limitările semnificative ale datelor. În cazul în care sunt identificate limitări semnificative, ar trebui, de asemenea, identificate sursele acestor limitări. Recomandarea 10 - Impactul deficienţelor 1.31. Pentru a identifica şi evalua impactul deficienţelor posibile, care ar putea afecta conformitatea cu cerinţele de calitate a datelor, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială analizează documentele relevante disponibile, referitoare la procesele şi procedurile interne de colectare, stocare şi validare a datelor utilizate pentru evaluarea rezervelor tehnice şi, dacă este necesar, ar trebui să caute informaţii specifice prin contactarea personalului implicat în aceste procese. 1.32. În plus, societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială coordonează atribuţiile relevante care pot fi îndeplinite pentru a evalua impactul deficienţelor identificate la datele disponibile utilizate la calcularea rezervelor tehnice, în scopul de a constata dacă datele disponibile ar trebui să fie utilizate pentru scopul intenţionat sau dacă ar trebui căutate date alternative. Recomandarea 11 - Ajustările datelor 1.33. În cazul în care sunt identificate deficienţe ale datelor, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială, având în vedere scopul său, evaluează dacă prin ajustare sau completare calitatea datelor poate fi optimizată. 1.34. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că acestea pun în aplicare măsuri adecvate pentru a depăşi limitările datelor care rezultă din schimbul de informaţii cu partenerul de afaceri. 1.35. Atunci când se utilizează date externe, societăţile ar trebui să se asigure că datele rămân conforme cu standardele stabilite în prezentul ghid, în ceea ce priveşte calitatea datelor. 1.36. Societăţile ar trebui să decidă dacă este posibil să ajusteze datele pentru a depăşi deficienţele care afectează calitatea datelor şi, dacă este cazul, ce ajustări specifice ar trebui introduse. 1.37. Societăţile ar trebui să se asigure că ajustările sunt limitate la nivelul strict necesar pentru a îmbunătăţi respectarea criteriilor stabilite în recomandările anterioare şi nu denaturează identificarea tendinţelor şi a altor caracteristici cu privire la riscurile inerente reflectate în cadrul datelor. Recomandarea 12 - Recomandările funcţiei actuariale 1.38. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială formulează şi transmite recomandări organului de conducere cu privire la procedurile care ar putea fi urmate în vederea creşterii calităţii şi cantităţii datelor disponibile. Pentru a îndeplini această atribuţie, funcţia actuarială ar trebui să identifice sursele de limitare semnificative şi să propună soluţii posibile, luând în considerare eficienţa acestora şi timpul necesar pentru a le pune în aplicare. Recomandarea 13 - Utilizarea raţionamentului calificat în privinţa limitărilor semnificative 1.39. În cazul în care există limitări semnificative ale datelor, care nu pot fi remediate fără măsuri de complexitate ridicată, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că este utilizat raţionamentul calificat pentru a depăşi aceste limitări, în scopul de a se asigura că rezervele tehnice sunt calculate în mod corespunzător. Calcularea rezervelor tehnice nu ar trebui să fie afectată de datele inexacte sau incomplete. Recomandarea 14 - Documentarea limitării datelor 1.40. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială documentează limitările datelor, incluzând cel puţin: (
7. a)descrierea deficienţelor, cuprinzând cauzele acestora şi referinţe la alte documente în care au fost identificate; (
8. b)explicarea concisă privind impactul deficienţelor în sfera de acoperire a calculării rezervelor tehnice, în ceea ce priveşte gradul de semnificaţie al acestuia şi modul în care acesta afectează procesul; (
9. c)descrierea acţiunilor întreprinse de către funcţia actuarială pentru a detecta deficienţele, complementar sau nu cu alte surse şi documente; descrierea modului în care astfel de situaţii pot fi remediate într-un termen scurt pentru scopul propus şi recomandările relevante care urmează să fie aplicate pentru a optimiza calitatea datelor în viitor. Datele de piaţă Recomandarea 15 - Utilizarea datelor de piaţă 1.41. La evaluarea obligaţiilor care depind direct de evoluţia pieţelor financiare sau în cazul în care calcularea rezervelor tehnice necesită introducerea de date din surse externe, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să fie în măsură să demonstreze că datele externe sunt mai adecvate decât datele interne pentru scopul propus. Societăţile ar trebui să se asigure că datele externe furnizate de terţi sau datele de piaţă completează datele interne disponibile. 1.42. Fără a aduce atingere nivelului de dependenţă a obligaţiilor de condiţiile de piaţă sau nivelului de calitate referitor la datele interne disponibile, societăţile ar trebui să ia în considerare valorile de referinţă externe relevante, după caz. Datele externe ar trebui să fie supuse analizării, pentru a se evalua respectarea generală a cerinţelor privind calitatea datelor. Recomandarea 16 - Condiţiile referitoare la datele de piaţă 1.43. Pentru a realiza evaluarea nivelului de exactitate, adecvare şi integralitate a datelor externe, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială cunoaşte şi ia în considerare la analizare, fiabilitatea surselor de informare, precum şi consecvenţa şi stabilitatea procesului de colectare şi publicare a informaţiilor în timp. 1.44. Mai mult decât atât, societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială analizează ipotezele realiste şi metodologiile relevante aplicate pentru a obţine date, inclusiv ajustările sau simplificările aplicate datelor brute. Funcţia actuarială ar trebui să fie informată despre modificările care au fost aplicate în timp datelor externe şi să le ia în considerare, indiferent dacă aceste modificări se referă la ipoteze sau la metodologiile asociate ori la alte proceduri pentru colectarea datelor externe. 1.45. Mai mult decât atât, ori de câte ori este accesibil şi adecvat, societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială determină calitatea datelor disponibile în contextul analizării rezervelor tehnice, în ceea ce priveşte datele disponibile din domeniu sau din piaţă, care sunt considerate comparabile, în special în ceea ce priveşte cerinţele stabilite la articolul 76 alineatul

(3)din Directiva Solvabilitate II. Funcţia actuarială ar trebui să identifice şi să înţeleagă toate abaterile semnificative. Această analizare s-ar putea referi la particularităţile grupelor de riscuri omogene specifice care sunt evaluate. Secţiunea 2 Segmentarea şi separarea Recomandarea 17 - Segmentarea obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare care rezultă din contracte de asigurare de sănătate şi alte contracte de asigurare generală 1.46. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că obligaţiile de asigurare sau de reasigurare care rezultă din contracte de asigurare de sănătate sau alte contracte de asigurare generală ar trebui să fie segmentate în linii de afaceri de asigurări de viaţă, în cazul în care astfel de obligaţii sunt expuse riscurilor biometrice (de exemplu, mortalitate, longevitate, invaliditate sau morbiditate) şi în cazul în care tehnicile comune care sunt folosite pentru a evalua astfel de obligaţii iau în considerare în mod explicit evoluţia variabilelor care stau la baza acestor riscuri. 1.47. În cazul în care obligaţiile de asigurare sau de reasigurare sunt calculate în conformitate cu condiţiile prevăzute la articolul 206 din Directiva Solvabilitate II, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că aceste obligaţii sunt considerate a fi subscrise pe baze tehnice similare celor de la asigurări de viaţă şi, prin urmare, alocate pe linii de afaceri de asigurări de viaţă. Recomandarea 18 - Modificarea segmentării obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare generale 1.48. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că obligaţiile de asigurare sau de reasigurare care au fost iniţial segmentate în linii de afaceri de asigurări generale şi, ca urmare a producerii unui eveniment asigurat, sunt transformate în obligaţii de asigurare sau de reasigurare de viaţă, ar trebui evaluate folosind tehnici de asigurări de viaţă, care în mod explicit iau în considerare evoluţia variabilelor care stau la baza riscurilor biometrice şi sunt atribuite liniilor de afaceri de asigurări de viaţă relevante, de îndată ce există suficiente informaţii pentru a evalua aceste obligaţii folosind tehnicile de asigurări de viaţă. Recomandarea 19 - Stabilirea şi evaluarea caracterului adecvat al grupelor de riscuri omogene 1.49. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să calculeze rezervele tehnice folosind grupe de riscuri omogene, pentru stabilirea ipotezelor. 1.50. O grupă de riscuri omogene cuprinde un set de contracte de asigurare cu caracteristici similare ale riscurilor. La selectarea unei grupe de riscuri omogene, societăţile ar trebui să ajungă la un echilibru adecvat între credibilitatea datelor disponibile, pentru a permite efectuarea unor analizări statistice fiabile, şi omogenitatea caracteristicilor riscurilor din cadrul grupei. Societăţile ar trebui să definească grupele de riscuri omogene în aşa fel încât acestea să fie suficient de stabile în timp. 1.51. În cazul în care este necesar, societăţile ar trebui, pentru derivarea riscurilor, să ia în considerare, printre altele, următoarele elemente:

1. a)politica de subscriere; ...
2. b)procedurile de soluţionare a daunelor; ...
3. c)profilul de risc al deţinătorilor de poliţe; ...
4. d)caracteristicile produsului, în special garanţiile; ...
5. e)deciziile de management viitoare. ... 1.52. Societăţile ar trebui să asigure convergenţa între grupele de riscuri omogene pe care le utilizează pentru a evalua rezervele tehnice brute de reasigurare şi sumele recuperabile din reasigurare. Recomandarea 20 - Calcularea la nivelul grupelor de contracte 1.53. Pentru a calcula rezervele tehnice şi pentru a efectua proiecţii ale fluxurilor de trezorerie, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aplice ipoteze stabilite la nivelul grupelor de riscuri omogene asupra contractelor individuale sau unor grupuri de contracte dacă acestea pot fi mai granulare decât grupele de riscuri omogene. Recomandarea 21 - Separarea contractelor de asigurare sau de reasigurare multiple 1.54. În cazul în care un contract de asigurare sau de reasigurare acoperă riscuri din diferite linii de afaceri, separarea obligaţiilor nu este necesară în cazul în care doar unul dintre riscurile care fac obiectul contractului este semnificativ. În acest caz, obligaţiile referitoare la contract trebuie să fie segmentate în funcţie de factorii generatori de risc majori. Recomandarea 22 - Granularitatea segmentării 1.55. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să analizeze dacă granularitatea segmentării obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare reflectă în mod adecvat natura riscurilor. Această segmentare ar trebui să ia în considerare dreptul de participare la profit al deţinătorilor de poliţe, opţiunile şi garanţiile încorporate în contracte şi factorii generatori de risc relevanţi aferenţi obligaţiilor. Recomandarea 23 - Segmentarea în ceea ce priveşte rezerva de prime şi rezerva de daune 1.56. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să analizeze atât natura riscurilor subiacente, care sunt evaluate împreună, cât şi calitatea datelor în stabilirea grupelor de riscuri omogene pentru calcularea rezervei de prime şi a rezervei de daune. Secţiunea 3 Ipotezele Recomandarea 24 - Convergenţa ipotezelor 1.57. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele utilizate la stabilirea rezervelor tehnice, fondurilor proprii şi a cerinţei de capital de solvabilitate sunt convergente. Factorii de risc biometrici Recomandarea 25 - Modelarea factorilor de risc biometrici 1.58. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să analizeze dacă o metodă deterministă sau stocastică este adecvată pentru a modela incertitudinea factorilor de risc biometrici. 1.59. Societăţile ar trebui să ia în considerare durata obligaţiilor atunci când evaluează dacă o metodă care omite modificările viitoare estimate ale factorilor de risc biometrici este adecvată, în special în evaluarea erorii introduse în rezultat prin intermediul metodei. 1.60. Societăţile ar trebui să se asigure că metoda care are în vedere ipoteza că factorii de risc biometrici sunt independenţi de orice altă variabilă este adecvată şi că particularităţile factorilor de risc sunt luate în considerare. În acest scop, evaluarea nivelului de corelaţie ar trebui să se bazeze pe date istorice şi raţionamentul calificat, astfel cum este prevăzut în ghidul privind raţionamentul calificat. Recomandarea 26 - Cheltuielile de acoperire a riscului 1.61. Pentru societăţile de asigurare şi de reasigurare care utilizează un program de acoperire pentru a minimiza riscurile, cheltuielile aferente programului de acoperire ar trebui luate în considerare la evaluarea rezervelor tehnice. Evoluţia estimată a acestor cheltuieli ar trebui să se reflecte în intrările şi ieşirile de fluxuri de trezorerie proiectate, care sunt necesare pentru decontarea obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare. Recomandarea 27 - Disponibilitatea datelor de piaţă 1.62. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să evalueze disponibilitatea datelor de piaţă relevante, cu privire la cheltuieli, prin analizarea reprezentativităţii datelor de piaţă în raport cu portofoliul de obligaţii de asigurare sau de reasigurare, precum şi a credibilităţii şi fiabilităţii datelor. Recomandarea 28 - Cheltuielile luate în considerare prin termenii contractuali 1.63. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că acele cheltuieli care sunt stabilite prin contracte între societate şi terţi sunt luate în considerare în funcţie de termenii contractului. În special, comisioanele care decurg din contractele de asigurare sunt luate în considerare pe baza clauzelor contractelor dintre societăţi şi persoanele din vânzări, iar cheltuielile din domeniul reasigurărilor sunt luate în considerare în funcţie de contractele încheiate între societate şi reasigurătorii săi. Alocarea cheltuielilor Recomandarea 29 - Granularitatea alocării cheltuielilor 1.64. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aloce cheltuielile pe grupe de riscuri omogene, cel puţin pe linii de afaceri, în conformitate cu segmentarea obligaţiilor utilizată la calcularea rezervelor tehnice. Recomandarea 30 - Repartizarea cheltuielilor de regie 1.65. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aloce cheltuielile de regie într-un mod realist şi obiectiv şi ar trebui să îşi bazeze alocarea pe analize recente ale activităţii, pe identificarea factorilor generatori de cheltuieli adecvaţi şi pe rate relevante de repartizare a cheltuielilor. 1.66. Fără a aduce atingere evaluării proporţionalităţii şi primului paragraf al acestui ghid, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui, în scopul de a aloca cheltuielile de regie, să analizeze oportunitatea utilizării simplificării prezentate în anexa tehnică I, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:
6. a)societatea desfăşoară o activitate care include reînnoirea anuală a contractelor; ...
7. b)reînnoirea trebuie recunoscută ca fiind o activitate nouă, în conformitate cu limitele contractului de asigurare; ...
8. c)daunele apar uniform în timpul perioadei de acoperire. ... Recomandarea 31 - Modificările abordării privind alocarea cheltuielilor de regie 1.67. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aloce cheltuielile de regie pentru activităţi existente şi activităţi viitoare pe o bază consecventă în timp şi ar trebui să schimbe baza de alocare doar dacă o nouă abordare reflectă mai bine situaţia actuală. Proiecţiile cheltuielilor Recomandarea 32 - Convergenţa cheltuielilor cu alte fluxuri de trezorerie 1.68. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aloce cheltuielile în proiecţia fluxurilor de trezorerie astfel încât momentul înregistrării fluxurilor de trezorerie aferente cheltuielilor să fie în concordanţă cu momentul înregistrării altor intrări sau ieşiri de fluxuri de trezorerie necesare pentru decontarea obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare. Recomandarea 33 - Modificările cheltuielilor 1.69. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele cu privire la evoluţia cheltuielilor în timp, inclusiv cheltuielile viitoare care decurg din angajamentele asumate la sau înainte de data evaluării, sunt adecvate şi să analizeze natura cheltuielilor. Societăţile ar trebui să realizeze o ajustare pentru inflaţie, care este în concordanţă cu estimările economice efectuate. Recomandarea 34 - Simplificările referitoare la cheltuieli 1.70. La evaluarea naturii, amplorii şi complexităţii riscurilor care stau la baza cheltuielilor luate în considerare la calcularea rezervelor tehnice, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare, printre altele, incertitudinea viitoarelor fluxuri de trezorerie aferente cheltuielilor şi evenimentele care pot schimba cuantumul, frecvenţa şi amploarea fluxurilor de trezorerie aferente cheltuielilor. 1.71. Societăţile ar trebui, de asemenea, să ţină seama de tipul de cheltuieli şi de gradul de corelare între diferitele tipuri de cheltuieli. 1.72. Atunci când se utilizează o simplificare pentru proiectarea cheltuielilor, bazată pe un model care utilizează informaţii cu privire la sarcinile curente şi anterioare de cheltuieli pentru a proiecta sarcinile de cheltuieli viitoare, inclusiv inflaţia, societăţile ar trebui să analizeze cheltuielile curente şi istorice, acordând atenţie, printre altele, situaţiilor în care se înregistrează cheltuieli şi factorilor care influenţează cheltuielile. Societăţile ar trebui să includă în evaluarea proporţionalităţii o analiză a modului în care cheltuielile sunt legate de dimensiunea şi natura portofoliilor de asigurare. Societăţile nu ar trebui să aplice simplificarea în cazul în care cheltuielile se modifică semnificativ sau este de aşteptat ca acestea să nu acopere toate, ci numai o parte din cheltuielile necesare pentru a deconta obligaţiile de asigurare şi de reasigurare. Tratamentul garanţiilor financiare şi al opţiunilor contractuale Recomandarea 35 - Primele suplimentare pentru opţiunile încorporate 1.73. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în mod explicit în considerare primele suplimentare percepute titularilor de poliţe, legate de opţiunile încorporate. Recomandarea 36 - Caracterul adecvat al ipotezelor 1.74. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele utilizate în evaluarea opţiunilor contractuale şi garanţiilor financiare sunt în concordanţă cu datele actuale de piaţă, practica actuală a pieţei, acţiunile deţinătorilor de poliţe şi de management, specifice pentru caracteristicile activităţii şi societăţilor. Societăţile ar trebui să analizeze, de asemenea, impactul condiţiilor şi tendinţelor nefavorabile ale pieţei şi să stabilească un proces regulat pentru actualizarea şi asigurarea faptului că aceste ipoteze sunt încă realiste, având în vedere informaţiile suplimentare de la ultima calculare a rezervelor tehnice. Recomandarea 37 - Ipotezele privind acţiunile deţinătorilor de poliţe 1.75. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele privind acţiunile deţinătorilor de poliţe sunt bazate pe dovezi statistice şi empirice, în cazul în care acestea sunt disponibile. Societăţile ar trebui să ia în considerare măsura în care deţinătorii de poliţe îşi exercită opţiunile contractuale într un mod raţional din punct de vedere financiar, atunci când stabilesc ipotezele. În acest scop, societăţile ar trebui să ia în considerare gradul de conştientizare al deţinătorilor de poliţe a valorii opţiunilor contractuale şi posibilele reacţii ale acestora la situaţia financiară în schimbare a societăţii. Deciziile de management viitoare Recomandarea 38 - Prevederi pentru deciziile de management viitoare 1.76. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să fie în măsură să ofere o justificare adecvată în cazul în care deciziile de management viitoare sunt ignorate în funcţie de gradul de semnificaţie. Recomandarea 39 - Convergenţa deciziilor de management cu alte ipoteze 1.77. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare impactul deciziilor de management asumate asupra altor ipoteze în cadrul unui anumit scenariu de evaluare. Societăţile ar trebui, în special, să analizeze efectele unei anumite decizii de management asupra acţiunilor deţinătorilor de poliţe sau asupra cheltuielilor aferente. Societăţile ar trebui să ţină seama de constrângerile legale sau de reglementare relevante pentru deciziile de management. Mai mult decât atât, pentru un anumit scenariu, care este în concordanţă cu strategia de afaceri, societăţile ar trebui să se asigure că deciziile de management viitoare asumate reflectă echilibrul dintre gradul de competitivitate şi riscul de dinamică a rezilierilor. Recomandarea 40 - Relaţia cu societatea cedentă 1.78. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare deciziile de management viitoare ale societăţii cedente ca acţiuni ale deţinătorilor de poliţe şi să estimeze rezervele tehnice pe baza unor ipoteze rezonabile privind acţiunile cedentei. Beneficiile discreţionare viitoare Recomandarea 41 - Prevederi pentru beneficiile discreţionare viitoare 1.79. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare beneficiile discreţionare viitoare estimate, indiferent dacă astfel de plăţi sunt garantate prin contract sau nu. Societăţile ar trebui să se asigure că la evaluarea valorii beneficiilor discreţionare viitoare se ţine cont de restricţiile legale şi contractuale relevante, de clauzele de participare la profit existente, precum şi de planurile de distribuire a profiturilor. Recomandarea 42 - Ipotezele privind beneficiile discreţionare viitoare 1.80. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că ipotezele cu privire la distribuirea beneficiilor discreţionare viitoare sunt derivate într-un mod obiectiv, realist şi verificabil, care cuprinde principiile şi practicile adoptate de societate pentru a oferi contracte de asigurare cu participare la profit. În cazul în care distribuirea beneficiilor discreţionare viitoare este legată de situaţia financiară a societăţii, ipotezele ar trebui să reflecte interacţiunea dintre activele şi obligaţiile societăţii. Recomandarea 43 - Ipotezele privind modelarea distribuirii beneficiilor discreţionare viitoare 1.81. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să efectueze o analizare cuprinzătoare a experienţei, practicilor şi mecanismelor de distribuire anterioare, atunci când evaluează proporţionalitatea metodei simplificate utilizate pentru determinarea beneficiilor discreţionare viitoare. Secţiunea 4 Metodologiile pentru calcularea rezervelor tehnice Evaluarea proporţionalităţii Recomandarea 44 - Principiul general al proporţionalităţii 1.82. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui, în scopul de a avea o evaluare globală a riscurilor care stau la baza obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare, să ia în considerare interdependenţa dintre natura, amploarea şi complexitatea acestor riscuri. 1.83. Societăţile ar trebui să se asigure că funcţia actuarială este în măsură să explice care sunt metodele folosite pentru a calcula rezervele tehnice şi motivul pentru care au fost selectate metodele respective. Recomandarea 45 - Evaluarea naturii şi a complexităţii riscurilor 1.84. La evaluarea naturii şi a complexităţii riscurilor care stau la baza contractelor de asigurare în conformitate cu articolul 56 alineatul

(2)litera (

1. a)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia în considerare cel puţin următoarele caracteristici, acolo unde este cazul: (
2. a)gradul de omogenitate a riscurilor; (
3. b)varietatea diferitelor subriscuri sau componentelor de risc din care este compus riscul; (
4. c)modul în care aceste subriscuri sunt interdependenţe; (
5. d)nivelul de incertitudine, adică măsura în care fluxurile de trezorerie viitoare pot fi estimate; (
6. e)natura materializării riscului în ceea ce priveşte frecvenţa şi severitatea; (
7. f)evoluţia plăţilor aferente daunelor de a lungul timpului; (
8. g)extinderea daunelor potenţiale, inclusiv extremităţile distribuţiei daunelor; (
9. h)tipul de activitate din care derivă riscurile, adică asigurări directe sau reasigurări; (
10. i)gradul de dependenţă între diferitele tipuri de riscuri, inclusiv extremităţile distribuţiei riscurilor; (
11. j)instrumentele de minimizare a riscurilor utilizate, după caz, precum şi impactul acestora asupra profilului de risc. Recomandarea 46 - Identificarea structurilor de riscuri complexe 1.85. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să identifice factorii care indică prezenţa riscurilor complexe. Acesta ar trebui să fie cazul cel puţin când: (
12. a)fluxurile de trezorerie sunt extrem de dependente de evoluţia circumstanţelor economice; (
13. b)există interdependenţe neliniare semnificative între mai mulţi factori de incertitudine; (
14. c)fluxurile de trezorerie sunt afectate în mod semnificativ de posibile decizii de management viitoare; (
15. d)riscurile au un impact asimetric semnificativ asupra valorii fluxurilor de trezorerie, în special în cazul în care contractele includ opţiuni încorporate şi garanţii semnificative sau dacă există contracte complexe de reasigurare; (
16. e)valoarea opţiunilor şi a garanţiilor este afectată de acţiunile deţinătorilor de poliţe; (
17. f)societatea utilizează un instrument de minimizare a riscurilor complexe; (
18. g)o varietate de acoperiri de natură diferită nu sunt separate în contracte; (
19. h)termenii contractelor sunt complecşi, printre altele, în ceea ce priveşte criteriile de franşiză, participaţii, criteriile de includere şi excludere ale acoperirii. Recomandarea 47 - Evaluarea amplorii riscurilor 1.86. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să identifice şi să utilizeze o interpretare a amplorii care este cea mai adecvată pentru circumstanţele specifice ale societăţii şi pentru profilul de risc al portofoliului. Cu toate acestea, evaluarea "amplorii" ar trebui să conducă la o evaluare obiectivă şi fiabilă. 1.87. Pentru a măsura amploarea riscurilor, societăţile ar trebui să stabilească un sistem sau un nivel de referinţă specific societăţii, care să conducă la un indicator de evaluare relativ, mai degrabă decât la unul absolut. În acest scop, riscurile pot fi considerate într un interval de la mic la mare în raport de valoarea de referinţă stabilită. Recomandarea 48 - Nivelul de granularitate al evaluării gradului de semnificaţie 1.88. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să determine nivelul cel mai adecvat la care se efectuează evaluarea gradului de semnificaţie în scopul calculării rezervelor tehnice, care ar putea fi grupele individuale de riscuri omogene, liniile individuale de afaceri sau activitatea globală a asigurătorului. 1.89. Societăţile ar trebui să ia în considerare atunci când se evaluează gradul de semnificaţie faptul că un risc care este nesemnificativ în ceea ce priveşte activitatea globală a asigurătorului, poate avea totuşi un impact semnificativ în cadrul unui segment. 1.90. În plus, societăţile nu ar trebui să analizeze rezervele tehnice izolat, dar efectele asupra fondurilor proprii şi, prin urmare, asupra întregului bilanţ de solvabilitate, precum şi asupra cerinţei de capital de solvabilitate ar trebui luate în considerare în această analizare. Recomandarea 49 - Consecinţele erorii semnificative identificate în evaluarea proporţionalităţii 1.91. În cazul în care utilizarea metodei care conduce la un nivel semnificativ de eroare este inevitabilă pentru societatea de asigurare şi reasigurare, aceasta ar trebui să documenteze şi să analizeze implicaţiile acestui lucru cu privire la fiabilitatea calculului rezervelor tehnice şi poziţia generală de solvabilitate. Societatea ar trebui, în special, să evalueze dacă nivelul semnificativ de eroare este abordat în mod adecvat la determinarea cerinţei de capital de solvabilitate şi, prin urmare, la stabilirea marjei de risc pentru rezervele tehnice. Metodele aplicate la calcularea rezervelor tehnice în cursul anului Recomandarea 50 - Calculul simplificat al rezervelor tehnice în cursul anului 1.92. Societăţile de asigurare şi de reasigurare pot folosi simplificări, de exemplu simplificarea descrisă în anexa tehnică VI, în conformitate cu evaluarea proporţionalităţii, în calculele trimestriale ale rezervelor tehnice. Recomandarea 51 - Calcularea celei mai bune estimări pentru rezervele tehnice trimestriale pentru asigurările de viaţă şi generale 1.93. La calcularea trimestrială a celei mai bune estimări a rezervelor tehnice, societăţile de asigurare şi de reasigurare pot utiliza o metodă de actualizare, ţinând seama de fluxurile de trezorerie înregistrate în cursul trimestrului şi noile obligaţii care apar în timpul trimestrului. Societatea ar trebui să actualizeze şi ipotezele aferente metodei menţionate, atunci când analiza real vs. estimat arată că s-au produs modificări semnificative în cursul trimestrului. Recomandarea 52 - Calcularea celei mai bune estimări pentru rezervele tehnice trimestriale pentru asigurările de viaţă 1.94. La calcularea actualizată trimestrială a celei mai bune estimări a rezervelor tehnice pentru asigurări de viaţă aferente contractelor index-linked şi unit-linked, contractelor cu participare la profit sau contractelor cu garanţii financiare, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să utilizeze analizele de senzitivitate prevăzute la articolul 272 alineatul

(5)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 pentru a evalua senzitivitatea celei mai bune estimări la parametrii financiari relevanţi. Acestea ar trebui să documenteze alegerea setului de parametri financiari şi adecvarea continuă a acestora la portofoliul de active, precum şi relevanţa şi exactitatea analizei de senzitivitate. Metodologiile pentru evaluarea opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare Recomandarea 53 - Decizia privind metodologia 1.

1. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că evaluarea opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare se bazează pe metodologii actuariale şi statistice adecvate, aplicabile şi relevante, ţinând seama de evoluţiile în acest domeniu. 1.
2. Societăţile ar trebui să se asigure că cel puţin următoarele aspecte sunt luate în considerare atunci când se decide asupra metodologiei de determinare a valorii opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare: - natura, amploarea şi complexitatea riscurilor acoperite şi interdependenţa lor pe durata de viaţă a contractelor; - posibilele perspective asupra naturii opţiunilor şi garanţiilor şi a principalilor factori de generare; - examinarea aprofundată a necesităţii de a include aspecte complexe de calcul suplimentare şi complicate; - justificarea privind caracterul adecvat al metodei. Recomandarea 54 - Metodologiile pentru evaluarea opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare 1.
3. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aplice evaluarea proporţionalităţii prevăzută la articolul 56 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, atunci când aleg să utilizeze o formulă analitică apropiată sau a unei abordări stocastice pentru evaluarea opţiunilor contractuale şi a garanţiilor financiare incluse în contractele de asigurare. 1.
4. Atunci când niciuna dintre metode nu poate fi aplicată, societăţile pot utiliza în ultimă instanţă o abordare ce constă în următoarele etape: a. analizarea caracteristicilor opţiunii sau ale garanţiei şi a modului în care acestea ar afecta fluxurile de trezorerie; b. banalizarea valorii la care opţiunea sau garanţia se estimează a fi profitabilă sau nu; c. determinarea costului opţiunii sau garanţiei, estimat a varia în timp; d. estimarea probabilităţii ca opţiunea sau garanţia să devină mai mult sau mai puţin costisitoare în viitor. Generatorii de scenarii economice (ESG) Recomandarea 55 - Documentarea ESG 1.
5. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să fie pregătite să pună la dispoziţia autorităţilor de supraveghere la cerere, documente cu privire la: - modelele matematice pe care se bazează ESG şi motivul pentru alegerea lor; - evaluarea calităţii datelor; - procesul de calibrare; - parametrii rezultaţi din procesul de calibrare (în special cei corespunzători factorilor generatori de volatilitate şi corelaţie în cadrul riscului de piaţă. Recomandarea 56 - Înţelegerea generală a ESG 1.
6. În cazul în care realizarea ESG este externalizată, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că au o înţelegere adecvată a modelelor matematice pe care se bazează ESG şi a procesului de calibrare, cu un accent special pe metodele şi ipotezele utilizate şi pe limitările ESG şi ar trebui fie informate continuu cu privire la modificările semnificative. Recomandarea 57 - Procesul de calibrare: datele de piaţă şi alegerea instrumentelor financiare 1.
7. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că procesul de calibrare a ESG utilizat pentru evaluarea realistă, se bazează pe datele din pieţele financiare care sunt diversificate, lichide şi transparente, astfel cum sunt definite la articolul 1 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 şi care reflectă condiţiile de piaţă actuale. În cazul în care acest lucru nu este posibil, societăţile ar trebui să utilizeze alte preţuri de piaţă, acordând atenţie deviaţiilor şi asigurându-se că ajustările pentru acestea sunt realizate într-un mod deliberat, obiectiv şi fiabil. 1.
8. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să fie în măsură să demonstreze că alegerea instrumentelor financiare utilizate în procesul de calibrare este relevantă, având în vedere caracteristicile obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare (de exemplu, opţiuni încorporate şi garanţii financiare). Recomandarea 58 - Teste (exactitate, stabilitate şi convergenţa cu piaţa) 1.
9. Atunci când societăţile de asigurare sau de reasigurare folosesc ESG pentru modelarea stocastică a rezervelor tehnice, acestea ar trebui să fie în măsură să demonstreze autorităţilor de supraveghere competente exactitatea, stabilitatea şi convergenţa cu piaţa a ESG. Ar trebui evaluată o măsură de exactitate a ESG (cel puţin o analiză de eroare Monte Carlo). 1.
10. Pentru a demonstra stabilitatea ESG, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să testeze senzitivitatea evaluării unor obligaţii tipice la variaţia unor parametri în procesul de calibrare. 1.
11. Pentru a demonstra convergenţa cu piaţa a ESG, cel puţin unele dintre următoarele teste ar trebui efectuate pe setul de scenarii generate de ESG şi folosite în evaluare: 1.
12. teste de calibrare: verificarea respectării cerinţelor prevăzute la articolul 22 alineatul

(3)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35; 1.39. teste martingală: verificarea testului martingală pentru clasele de active (acţiuni, obligaţiuni, bunuri imobiliare, curs de schimb etc.) utilizate în procesul de calibrare a ESG, precum şi pentru unele strategii simple pentru portofoliul de investiţii; 1.40. teste de corelare: compararea corelaţiilor simulate cu corelaţiile istorice. 1.106. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că testele de exactitate, stabilitate şi convergenţă cu piaţa ale ESG sunt efectuate cu regularitate şi cel puţin anual. Recomandarea 59 - Generatoare de numere aleatorii şi pseudoaleatorii 1.107. Societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să se asigure că generatoarele de numere (pseudo)aleatorii utilizate de un ESG sunt testate în mod corespunzător. Recomandarea 60 - Adecvarea continuă a ESG 1.108. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să dispună de proceduri adecvate pentru a se asigura că un ESG rămâne în permanenţă adecvat pentru calcularea rezervelor tehnice. Calcularea marjei de risc Recomandarea 61 - Metodele de calculare a marjei de risc 1.109. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să evalueze dacă o proiecţie completă a tuturor cerinţelor de capital de solvabilitate viitoare este necesară pentru a reflecta natura, amploarea şi complexitatea riscurilor care stau la baza obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare ale societăţii de referinţă într-un mod proporţional. În acest caz, societăţile ar trebui să efectueze aceste calcule. În caz contrar, pot fi utilizate metode alternative pentru a calcula marja de risc, asigurându-se adecvarea metodei alese pentru a reflecta profilul de risc al societăţii. 1.110. În cazul în care metodologiile simplificate sunt utilizate pentru a calcula cea mai bună estimare, societăţile ar trebui să evalueze impactul ulterior pe care utilizarea unor astfel de metodologii îl poate avea asupra metodelor disponibile pentru a calcula marja de risc, inclusiv utilizarea metodelor simplificate pentru proiectarea viitoare a SCR. Recomandarea 62 - Ierarhia metodelor de calculare a marjei de risc 1.111. Atunci când se stabileşte care este cel mai adecvat nivel al ierarhiei prezentate mai jos, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să asigure o complexitate a calculării care nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru a reflecta natura, amploarea şi complexitatea riscurilor care stau la baza obligaţiilor de asigurare şi de reasigurare ale societăţii de referinţă, în mod proporţional. 1.112. Societăţile ar trebui să aplice ierarhia metodelor consecvent cu cadrul stabilit la definirea principiului proporţionalităţii şi necesitatea de evaluare a riscurilor în mod corespunzător. 1.113. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să folosească următoarea ierarhie ca bază de luare a deciziilor cu privire la metodele utilizate pentru proiectarea viitoarelor cerinţe de capital de solvabilitate: - Metoda 1) Se aproximează riscurile sau subriscurile individuale în unele dintre sau în toate modulele şi submodulele utilizate pentru calcularea cerinţelor de capital de solvabilitate viitoare, aşa cum este prevăzut la articolul 58 litera (

1. a)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. - Metoda 2) Se aproximează întreaga cerinţă de capital de solvabilitate, pentru fiecare an viitor menţionat la articolul 58 litera (
2. a)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, printre altele, cu ajutorul raportului dintre cea mai bună estimare în acel an viitor şi cea mai bună estimare la data evaluării. Această metodă nu este adecvată atunci când valoarea celei mai bune estimări este negativă la data de evaluare sau la datele ulterioare. Această metodă ia în considerare maturitatea şi modul de decontare a obligaţiilor, net de reasigurare. Prin urmare, ar trebui să se analizeze modul în care este calculată cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare. De asemenea, ar trebui să se analizeze dacă ipotezele cu privire la profilul de risc al societăţii pot fi considerate neschimbate în timp. Acest lucru include: (
3. a)pentru toate riscurile de subscriere, se analizează dacă subriscurile care compun riscul de subscriere sunt aceleaşi; (
4. b)pentru riscul de contrapartidă, se analizează dacă media calităţii creditului reasigurătorilor şi al vehiculelor investiţionale (SPV) este aceeaşi; (
5. c)pentru riscul de piaţă, se analizează dacă riscul de piaţă semnificativ în raport cu cea mai bună estimare netă este acelaşi; (
6. d)pentru riscul operaţional, se analizează dacă proporţiile de participare ale reasigurătorilor şi vehiculelor investiţionale la obligaţii sunt aceleaşi; (
7. e)pentru ajustare, se analizează dacă capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile în raport cu cea mai bună estimare netă este aceeaşi. În cazul în care unele dintre aceste ipoteze sau toate aceste ipoteze nu sunt valabile, societatea ar trebui să efectueze cel puţin o evaluare calitativă pentru a stabili cât de semnificativă este abaterea de la ipoteze. Dacă impactul abaterii nu este semnificativ în comparaţie cu marja de risc în ansamblu, atunci această metodă poate fi utilizată. În caz contrar, societatea ar trebui fie să ajusteze formula în mod corespunzător, fie să fie încurajată să utilizeze o metodă mai sofisticată. - Metoda 3) Se aproximează suma actualizată a tuturor cerinţelor de capital de solvabilitate viitoare într-un singur pas, fără a aproxima cerinţele de capital de solvabilitate pentru fiecare an viitor separat, astfel cum este menţionat la articolul 58 litera (
8. b)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, printre altele, utilizând durata modificată a obligaţiilor de asigurare ca factor de proporţionalitate. Atunci când se decide aplicarea unei metode bazate pe durata modificată a obligaţiilor de asigurare, ar trebui să fie acordată atenţie valorii duratei modificate, pentru a fi evitate rezultatele irelevante pentru marja de risc. Această metodă ia în considerare maturitatea şi modul de decontare a obligaţiilor, net de reasigurare. Prin urmare, ar trebui să se analizeze modul în care a fost calculată cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare. De asemenea, ar trebui să se analizeze dacă ipotezele cu privire la profilul de risc al societăţii pot fi considerate neschimbate în timp. Acest lucru include: (
9. a)pentru SCR de bază, se analizează dacă proporţia şi componenţa riscurilor şi subriscurilor nu se schimbă de a lungul anilor; (
10. b)pentru riscul de contrapartidă, se analizează dacă media calităţii creditului reasigurătorilor şi al vehiculelor investiţionale (SPV) este aceeaşi; (
11. c)pentru riscul operaţional şi riscul de contrapartidă, se analizează dacă durata modificată este aceeaşi pentru obligaţiile calculate net şi brut de reasigurare; (
12. d)se analizează dacă riscul de piaţă semnificativ în raport cu cea mai bună estimare netă rămâne acelaşi de a lungul anilor; (
13. e)pentru ajustare, se analizează dacă capacitatea rezervelor tehnice de a acoperi pierderile în raport cu cea mai bună estimare netă rămâne aceeaşi de a lungul anilor. O societate care intenţionează să utilizeze această metodă ar trebui să analizeze în ce măsură aceste ipoteze sunt valabile. În cazul în care unele dintre aceste ipoteze sau toate aceste ipoteze nu sunt valabile, societatea ar trebui să efectueze cel puţin o evaluare calitativă pentru a stabili cât de semnificativă este abaterea de la ipoteze. Dacă impactul abaterii nu este semnificativ în comparaţie cu marja de risc în ansamblu, atunci simplificarea poate fi utilizată. În caz contrar, societatea ar trebui fie să ajusteze formula în mod corespunzător, fie să fie încurajată să utilizeze o metodă mai sofisticată. - Metoda 4) Se aproximează marja de risc prin calcularea acesteia ca procent din cea mai bună estimare. Conform acestei metode, marja de risc ar trebui să fie calculată ca procent din cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare la data de evaluare. Atunci când decide cu privire la procentul care urmează să fie utilizat pentru o anumită linie de afaceri, societatea ar trebui să ia în considerare faptul că acest procent este probabil să crească în cazul în care durata modificată a obligaţiilor de asigurare sau o altă măsură a modului de decontare a acestor obligaţii creşte. Societăţile ar trebui să acorde atenţia cuvenită naturii foarte simpliste a acestei abordări; aceasta ar trebui să fie utilizată numai în cazul în care s-a demonstrat că niciuna dintre abordările mai sofisticate referitoare la marja de risc din ierarhia de mai sus nu poate fi aplicată. Atunci când societăţile se bazează pe această metodă la calcularea marjei de risc, acestea vor trebui să justifice şi să documenteze raţionamentul pentru procentele folosite pentru fiecare linie de afaceri. Această justificare şi raţionamentul respectiv ar trebui să ia în considerare caracteristicile specifice ale portofoliilor în curs de evaluare. Societăţile nu ar trebui să utilizeze această metodă când se înregistrează valori negative ale celei mai bune estimări. 1.114. Fără a aduce atingere evaluării proporţionalităţii şi dispoziţiilor articolului 58 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile de asigurare şi de reasigurare pot folosi simplificările definite în anexa tehnică IV atunci când aplică ierarhia de metode. Recomandarea 63 - Alocarea marjei de risc globale 1.115. În cazul în care este prea complicat să se calculeze cu exactitate contribuţia liniilor individuale de afaceri la cerinţa generală de capital de solvabilitate pe durata de viaţă a întregului portofoliu, societăţilor de asigurare şi de reasigurare ar trebui să li se permită să aplice metode simplificate pentru a aloca marja de risc globală pe liniile individuale de afaceri, care sunt proporţionale cu natura, amploarea şi complexitatea riscurilor implicate. Metodele aplicate trebuie să fie consecvente în timp. Calcularea rezervelor tehnice ca întreg Recomandarea 64 - Evidenţierea incertitudinii 1.116. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să înţeleagă, pentru a replica în mod fiabil fluxurile viitoare de trezorerie asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare, având în vedere incertitudinea inerentă, că fluxurile de trezorerie ale instrumentelor financiare nu trebuie să furnizeze numai acelaşi cuantum estimat ca al fluxurilor de trezorerie asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare, ci şi aceeaşi structură a variabilităţii. Recomandarea 65 - Replicarea fiabilă 1.117. Societăţile de asigurare şi de reasigurare nu ar trebui să considere viitoarele fluxuri de trezorerie asociate obligaţiilor de asigurare sau de reasigurare ca fiind replicate în mod fiabil dacă: (
14. a)una sau mai multe caracteristici ale fluxurilor de trezorerie viitoare, printre altele valoarea estimată, volatilitatea sau alte caracteristici, depind de riscurile a căror structură specifică în cadrul societăţii nu poate fi regăsită la instrumentele tranzacţionate în mod activ pe pieţele financiare; (
15. b)informaţiile actuale privind tranzacţionarea şi preţurile nu sunt în mod normal disponibile publicului, din cauza faptului că una sau mai multe caracteristici ale fluxurilor de trezorerie viitoare depind în mod cert de evoluţia factorilor specifici societăţilor, cum ar fi cheltuielile sau costurile de achiziţie; sau (
16. c)una sau mai multe caracteristici ale fluxurilor de trezorerie viitoare depind de evoluţia unor factori externi societăţii, pentru care nu există instrumente financiare ale căror valori de piaţă fiabile să fie observabile. Recomandarea 66 - Perturbările pe termen scurt 1.118. În cazul în care o piaţă activă şi transparentă nu îndeplineşte temporar una sau mai multe dintre condiţiile pentru a fi considerată diversificată şi lichidă şi se estimează în mod rezonabil ca aceste condiţii să fie din nou îndeplinite în următoarele trei luni, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să utilizeze preţurile observate în acea perioadă, în sensul prezentului ghid. 1.119. Societăţile ar trebui să evalueze dacă utilizarea acestor preţuri are drept rezultat o eroare semnificativă în evaluarea rezervelor tehnice. Recomandarea 67 - Separarea obligaţiilor evaluate ca întreg 1.120. În cazul în care în acelaşi contract există un număr de fluxuri de trezorerie viitoare care îndeplinesc toate condiţiile pentru a calcula rezervele tehnice ca întreg şi alte fluxuri de trezorerie viitoare care nu îndeplinesc unele dintre aceste condiţii, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să separe cele două seturi de fluxuri de trezorerie. Pentru primul set de fluxuri de trezorerie nu este necesară calcularea separată a celei mai bune estimări şi a marjei de risc, dar societăţilor ar trebui să li se solicite să efectueze calcularea separată pentru al doilea set de fluxuri de trezorerie. În cazul în care separarea propusă nu este posibilă, în special atunci când există o interdependenţă semnificativă între cele două seturi de fluxuri de trezorerie, societăţilor ar trebui să li se solicite să efectueze separat calcularea celei mai bune estimări şi a marjei de risc pentru întregul contract. Primele viitoare Recomandarea 68 - Fluxurile de trezorerie ale primelor viitoare versus primele de încasat 1.121. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să stabilească fluxurile de trezorerie ale primelor viitoare în cadrul limitelor contractuale la data evaluării şi ar trebui să includă în calcularea celei mai bune estimări a obligaţiilor acele fluxuri de trezorerie viitoare ale primelor care sunt scadente după data de evaluare. 1.122. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să trateze în bilanţ primele care sunt scadente până la data de evaluare ca prime de încasat până la primirea sumelor. Calcularea rezervei de daune Recomandarea 69 - Metodele pentru calcularea rezervei de daune avizate 1.123. Societăţile de asigurare şi de reasigurare nu ar trebui să includă rezerva de daune neavizate (IBNR) şi nu ar trebui să includă cheltuielile nealocate aferente soluţionării daunelor (ULAE) în calcularea rezervei de daune avizate care reprezintă componenta rezervei de daune pentru evenimentele generatoare de daune, notificate asigurătorului. 1.124. Există două metode posibile de estimare a rezervei de daune avizate: 1. luarea în considerare a numărului de daune avizate şi costul mediu al acestora; 2. estimarea de la caz la caz. Recomandarea 70 - Metodele de calculare a rezervei de daune neavizate 1.125. În cazul în care tehnicile actuariale (de exemplu metoda triunghiul daunelor) sunt utilizate pentru a estima rezerva de daune neavizate (IBNR), societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să acorde o atenţie deosebită faptului dacă ipotezele care stau la baza tehnicilor sunt valide sau dacă sunt necesare ajustări ale structurii evoluţiei daunelor, pentru a reflecta în mod corespunzător evoluţia viitoare probabilă. Recomandarea 71 - Metodele de evaluare a cheltuielilor aferente soluţionării daunelor - cheltuielile nealocate aferente soluţionării daunelor (ULAE) 1.126. Atunci când societăţile de asigurare şi de reasigurare aplică o metodă simplificată pentru rezerva cheltuielilor aferente soluţionării daunelor, bazată pe un procent estimat din rezerva de daune, conform anexei tehnice II, acest lucru ar trebui luat în considerare numai atunci când cheltuielile se poate estima în mod rezonabil că sunt proporţionale cu rezervele ca întreg, în cazul în care acest procent este stabil în timp şi în cazul în care cheltuielile se distribuie uniform pe durata de viaţă a portofoliului de daune ca întreg. Calcularea rezervei de prime Recomandarea 72 - Acoperirea 1.127. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că rezerva de prime la data evaluării include evaluarea tuturor obligaţiilor recunoscute în cadrul limitelor contractelor de asigurare sau de reasigurare, pentru expunerile la evenimentele generatoare de daune viitoare, în cazul în care: (
17. a)acoperirea a început înainte de data evaluării; (
18. b)acoperirea nu începe înainte de data evaluării, dar societatea de asigurare sau de reasigurare este contrapartida contractului de asigurare sau de reasigurare care furnizează acoperirea. 1.128. Fără a aduce atingere evaluării proporţionalităţii şi dispoziţiilor articolului 36 alineatul

(2)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile pot aplica simplificarea descrisă în anexa tehnică III. Recomandarea 73 - Analizarea proiecţiilor costurilor aferente daunelor 1.129. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că la evaluarea fluxurilor de trezorerie aferente daunelor incluse în rezerva de prime se ia în considerare adecvat incidenţa daunelor viitoare şi costurile aferente, inclusiv probabilitatea de înregistrare a unor daune latente sau a unor daune cu frecvenţă scăzută şi severitate ridicată. Recomandarea 74 - Incertitudinea acţiunilor deţinătorilor de poliţe 1.130. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că la evaluarea rezervei de prime se ţine cont de posibilitatea ca deţinătorii de poliţe să îşi exercite opţiunile de a extinde sau reînnoi un contract sau de a anula sau termina contractul înainte de sfârşitul perioadei acoperite. Recomandarea 75 - Rezerva de prime negativă 1.131. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că, în cazul în care valoarea actualizată a intrărilor viitoare de fluxuri de trezorerie depăşeşte valoarea actualizată a ieşirilor viitoare de fluxuri de trezorerie, rezerva de prime, exclusiv marja de risc, este negativă. Calcularea profiturilor estimate din primele viitoare (EPIFP) Recomandarea 76 - Separarea obligaţiilor de asigurare 1.132. În vederea efectuării calculării prevăzute la articolul 260 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să separe obligaţiile de asigurare în cele atribuibile primelor deja încasate şi cele atribuibile primelor aferente portofoliului activ, care sunt de încasat în viitor. Recomandarea 77 - Ipotezele folosite pentru calcularea EPIFP 1.133. În scopul calculării rezervelor tehnice fără marjă de risc, în ipoteza că primele legate de contractele de asigurare şi de reasigurare în vigoare estimate a fi încasate în viitor nu sunt încasate, societăţile ar trebui să aplice aceeaşi metodă actuarială utilizată la calcularea rezervelor tehnice fără marja de risc în conformitate cu articolul 77 din Directiva Solvabilitate II, cu următoarele ipoteze modificate: (

1. a)contractele ar trebui să fie tratate ca şi cum acestea continuă să fie în vigoare, mai degrabă decât să fie considerate ca fiind răscumpărate; (
2. b)indiferent de condiţiile legale sau contractuale aplicabile contractului, calcularea nu ar trebui să includă penalităţi, reduceri sau alte tipuri de ajustări ale valorii actuariale teoretice a rezervelor tehnice fără marjă de risc, calculată ca şi cum contractul ar continua să fie în vigoare; (
3. c)celelalte ipoteze ar trebui să rămână neschimbate. Metodologiile pentru calcularea sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale Recomandarea 78 - Gradul de alocare pentru programele de reasigurare viitoare 1.134. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să recunoască fluxurile de trezorerie viitoare aferente programelor noi de reasigurare, care acoperă obligaţiile deja recunoscute în bilanţ, în măsura în care acestea înlocuiesc programele de reasigurare care expiră şi se poate demonstra că îndeplinesc condiţiile menţionate mai jos: 1.45. societatea de asigurare sau de reasigurare are adoptată o politică scrisă privind înlocuirea programului de reasigurare; 1.46. înlocuirea programului de reasigurare nu se realizează cu o frecvenţă mai mare de trei luni; 1.47. înlocuirea programului de reasigurare nu este condiţionată de evenimente viitoare care nu pot fi controlate de societatea de asigurare sau de reasigurare. În cazul în care înlocuirea programului de reasigurare este condiţionată de evenimente viitoare aflate sub controlul societăţii de asigurare sau de reasigurare, atunci condiţiile ar trebui să fie clar documentate în politica scrisă menţionată la litera (a); 1.48. înlocuirea programului de reasigurare ar trebui să fie realistă şi în conformitate cu practicile de afaceri şi strategia de afaceri curente ale societăţii de asigurare sau de reasigurare. Societatea de asigurare sau de reasigurare ar trebui să poată verifica dacă înlocuirea este realistă prin compararea înlocuirii asumate cu înlocuiri realizate anterior de către societatea de asigurare sau de reasigurare; 1.49. riscul ca programul de reasigurare să nu poată fi înlocuit din cauza restricţiilor de capacitate este nesemnificativ; (
4. f)se realizează o estimare adecvată a primei de reasigurare viitoare care urmează a fi plătită, care reflectă riscul de creştere al costului de înlocuire a programelor de reasigurare existente; (
5. g)înlocuirea programului de reasigurare nu este contrară cerinţelor care se aplică acţiunilor de management viitoare prevăzute la articolul 236 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. Recomandarea 79 - Calculul simplificat al sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale rezervă de prime 1.135. Pentru a estima valoarea sumelor recuperabile din reasigurare din rezerva de prime de reasigurare brută, în cazul în care se aplică un calcul simplificat, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să aplice un factor de conversie de la brut la net separat fluxurilor de trezorerie de ieşire şi societăţile ar trebui să aplice un factor de conversie de la brut la net diferit pentru fluxurile de trezorerie de intrare. Societăţile ar trebui să determine factorul de conversie de la brut la net pentru fluxurile de trezorerie de ieşire pe baza examinării daunelor trecute, cu luarea în considerare a programului de reasigurare aplicabil viitor. Factorul de conversie de la brut la net pentru fluxurile de trezorerie de intrare ar trebui să se bazeze pe primele brute şi primele de reasigurare relative care urmează să fie încasate şi plătite. 1.136. Societăţile pot aplica simplificările prezentate în anexa tehnică V, fără a aduce atingere dispoziţiilor din primul paragraf al acestui ghid şi evaluării proporţionalităţii. Recomandarea 80 - Calculul simplificat al sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale rezervă de daune 1.137. În ceea ce priveşte rezerva de daune pentru sumele recuperabile din reasigurare, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să utilizeze tehnici de conversie de la brut la net separate, fie pentru fiecare an de eveniment, fie pentru fiecare an de subscriere incomplet pentru o anumită linie de afaceri sau grupă de riscuri omogene, după cum este cazul. Recomandarea 81 - Calculul simplificat al ajustării riscului de contrapartidă 1.138. În cazul calculului simplificat al ajustării pentru riscul de contrapartidă, stipulat în articolul 61 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, care se bazează pe ipoteza că probabilitatea de neîncasare a creanţelor de la contrapartide rămâne constantă de a lungul timpului, societăţile de asigurare şi reasigurare ar trebui să analizeze dacă această ipoteză este realistă, ţinând seama de nivelul de calitate a creditului contrapartidei şi de durata modificată a sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehicule investiţionale. Principiile generale în ceea ce priveşte metodologiile pentru calcularea rezervelor tehnice Recomandarea 82 - Perioada de proiecţie 1.139. Atunci când evaluează dacă perioada de proiecţie şi momentul plăţii fluxurilor de trezorerie către deţinătorii de poliţe sunt proporţionale în cursul anului, societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să ia cel puţin în considerare următoarele caracteristici: (
6. a)gradul de omogenitate al fluxurilor de trezorerie; (
7. b)nivelul de incertitudine, adică măsura în care fluxurile de trezorerie viitoare pot fi estimate; (
8. c)natura fluxurilor de trezorerie. Secţiunea 5 Validarea Recomandarea 83 - Proporţionalitatea validării rezervelor tehnice 1.140. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să se asigure că procesul de validare este proporţional, având în vedere importanţa impactului ipotezelor, aproximărilor şi metodologiilor asupra evaluării rezervelor tehnice, atât separat, cât şi în combinaţie. Recomandarea 84 - Selectarea metodelor şi proceselor de validare 1.141. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să analizeze care sunt metodele şi procesele de validare cele mai adecvate, în funcţie de caracteristicile obligaţiilor şi utilizarea estimată a metodelor sau proceselor respective. Recomandarea 85 - Metodele calitative şi cantitative 1.142. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să se asigure că procesul de validare se aplică atât aspectelor cantitative, cât şi celor calitative şi nu se rezumă la compararea estimărilor cu rezultatele. Acesta ar trebui să includă aspecte calitative, cum ar fi evaluarea mecanismelor de control, documentarea, interpretarea şi comunicarea rezultatelor. Recomandarea 86 - Procesul de validare periodică şi dinamică 1.143. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să solicite funcţiei actuariale să deruleze un proces de validare periodică şi dinamică în care să optimizeze periodic metodele de validare pentru a încorpora experienţa dobândită din desfăşurarea validărilor anterioare şi ca răspuns la modificarea condiţiilor de piaţă şi de funcţionare. Recomandarea 87 - Compararea cu datele anterioare - abaterile 1.144. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să se asigure că funcţia actuarială: (
9. a)identifică abaterea totală între datele privind daunele estimate şi cele reale; (
10. b)analizează abaterea totală în funcţie de sursele principale ale acesteia şi motivele abaterii; (
11. c)dacă abaterea nu pare a fi temporară, face recomandări cu privire la modificările aduse modelului sau la ipotezele utilizate. 1.145. Societăţile ar trebui să se asigure că datele şi tendinţele relevante ale pieţei sunt luate în considerare în cadrul comparării cu datele anterioare. Recomandarea 88 - Compararea cu datele din piaţă pentru contractele cu opţiuni şi garanţii 1.146. Societăţile de asigurare şi de reasigurare ar trebui să analizeze dacă există o gamă de instrumente de piaţă disponibile pentru a replica acele contracte care includ opţiuni şi garanţii. În cazul în care este disponibil, preţul unor astfel de portofolii ar trebui să fie apoi comparat cu valoarea rezervelor tehnice, calculate ca suma dintre cea mai bună estimare (calculată folosind proiecţiile fluxurilor de trezorerie) şi marja de risc. Norme de conformare şi de raportare 1.147. Prezentul document conţine recomandări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul

(3)din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile necesare pentru a respecta ghidurile şi recomandările emise. 1.148. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte prezentul ghid ar trebui să-l integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.149. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele nerespectării, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.150. În absenţa unui răspuns până la expirarea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă obligaţia de raportare şi vor fi raportate ca atare. Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.151. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA. Anexă tehnică I - Simplificarea pentru atribuirea cheltuielilor de regie Cheltuielile de regie recurente sunt definite în modul următor: ┌ ┐t/12 │ RO(next) │ s + 13 - t ROA(

1. t)= RO(last) .│ -------- │ . ------------ │ RO(last) │ 12 (s + 12) └ ┘ unde: s = durata preconizată în luni pentru a deconta integral obligaţiile care decurg din contractul de asigurare, de la începutul perioadei de asigurare t = 1, . . ., 12 luna perioadei de proiecţie RO(last) = cheltuieli de regie recurente observate în ultimele 12 luni RO(next) = cheltuieli de regie recurente anticipate pentru următoarele 12 luni ROA(
2. t)= cheltuieli de regie recurente atribuibile lunii t Anexă tehnică II - Simplificarea pentru cheltuielile cu soluţionarea daunelor Simplificarea pentru rezerva pentru cheltuielile cu soluţionarea daunelor pe baza estimării ca procent din rezerva de daune: Această simplificare se bazează pe următoarea formulă, aplicată pentru fiecare linie de afaceri: Rezerva pentru ULAE = R x [IBNR + a x PCO_raportată] unde: R = Media simplă sau ponderată a R(
3. i)pe o perioadă suficientă de timp R(
4. i)= Cheltuieli de soluţionare a daunelor plătite/(daune brute + regrese). IBNR = rezerva pentru IBNR PCO_raportată = rezerva de reasigurare brută pentru daune avizate a = procentul din rezerva de daune Anexă tehnică III - Simplificarea pentru rezerva de prime Simplificarea pentru a obţine cea mai bună estimare pentru rezerva de prime, bazată pe o estimare a ratei combinate în linia de afaceri în cauză: Este nevoie de următorii parametri de intrare: (
5. a)estimarea ratei combinate (CR) pentru linia de afaceri în timpul perioadei de lichidare a rezervei de prime; (
6. b)valoarea actualizată a primelor viitoare pentru obligaţiile aferente (în măsura în care primele viitoare se încadrează în limitele contractuale); (
7. c)măsura de volum pentru prime necâştigate; se referă la activităţi începute la data evaluării şi reprezintă primele pentru aceste activităţi începute, mai puţin primele care sunt deja câştigate pentru aceste contracte (determinat pe bază pro rata temporis). Cea mai bună estimare este derivată din parametrii de intrare, după cum urmează: BE = CR . VM + (CR-1) . PVFP + AER . PVFP unde: BE = cea mai bună estimare a rezervei de prime CR = estimarea ratei combinate pentru linia de afaceri pe bază brută de costuri de achiziţie şi anume, CR = (daune + cheltuieli aferente daunelor)/(prime câştigate, brut de cheltuielile de achiziţie) VM = măsura de volum pentru prime necâştigate. Aceasta se referă la activităţi începute la data evaluării şi reprezintă primele pentru acestea, mai puţin primele deja câştigate pentru aceste contracte. Această măsură ar trebui să fie calculată brut de cheltuielile de achiziţie. PVFP = valoarea actualizată a primelor viitoare (actualizate folosind structura temporală a ratei dobânzilor fără risc) furnizată, brut de comisioane. AER = estimarea ratei cheltuielilor de achiziţie pentru linia de afaceri. Rata combinată pentru un an de eveniment (= an de producere) este definită ca raportul dintre cheltuieli şi daunele produse pe o anumită linie de afaceri sau grupă omogenă de riscuri supra primele câştigate. Primele câştigate ar trebui să excludă ajustarea anului anterior. Cheltuielile ar trebui să fie cele atribuibile primelor câştigate, altele decât cheltuielile aferente daunelor. Daunele produse ar trebui să excludă rezultatul de închidere, adică ar trebui să fie totalul pentru daunele produse în anul y al daunelor plătite (inclusiv cheltuielile aferente daunelor) în cursul anului şi rezervele constituite la sfârşitul anului. Alternativ, în cazul în care este mai practic, rata combinată pentru un an de eveniment poate fi considerată ca fiind suma dintre rata cheltuielilor şi rata daunelor. Rata cheltuielilor este raportul dintre cheltuieli (altele decât cheltuielile aferente daunelor) şi primele subscrise, iar cheltuielile sunt cele atribuibile primelor subscrise. Rata daunelor pentru un an de eveniment, pentru o anumită linie de afaceri sau grupă de riscuri omogenă, ar trebui determinată ca rata dintre dauna finală pentru daunele produse supra primele câştigate. Anexă tehnică IV - Ierarhia simplificărilor pentru marja de risc În ceea ce priveşte nivelul

(1)al ierarhiei: Riscul de subscriere pentru asigurările de viaţă Simplificările permise la calcularea SCR pentru riscurile de mortalitate, longevitate şi invaliditate, riscul de cheltuieli, riscul de revizuire şi riscul de catastrofă se aplică la calcularea marjei de risc. Riscul de subscriere pentru asigurările de sănătate Simplificările permise la calcularea SCR pentru riscurile de mortalitate pentru asigurările de sănătate, longevitate pentru asigurările de sănătate, cheltuieli medicale de invaliditate morbiditate, protecţia venitului în caz de invaliditate morbiditate, cheltuieli de sănătate şi de reziliere în asigurarea de sănătate pe baze tehnice similare asigurării de viaţă se aplică la calcularea marjei de risc. Riscul de subscriere pentru asigurările generale La calcularea viitoarelor SCR pentru riscul de prime şi rezerve ar putea fi utilizate simplificări dacă reînnoirile şi activităţile viitoare nu sunt luate în considerare: - Atunci când volumul primelor în anul t este mic în comparaţie cu volumul rezervei, volumul primei pentru anul t poate fi considerat

1. Un exemplu poate fi o activitate care nu cuprinde contracte multianuale, în cazul în care volumul de prime poate fi considerat 0 pentru toţi anii viitori t unde t ≥
2. - Dacă volumul primelor este zero, atunci cerinţa de capital pentru subscrierea pentru asigurări generale poate fi aproximată prin formula: 3 . sigma(res, mod) . PCO(Net)[t], unde sigma(res, mod) reprezintă abaterea standard agregată pentru riscul de rezerve şi PCO(Net)[t] cea mai bună estimare a rezervei de daune, net de reasigurare în anul t. Abaterea standard agregată pentru riscul de rezerve sigma(res, mod) ar putea fi calculată folosind paşii de agregare, aşa cum este descris în articolul 117 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, considerând toate sumele aferente riscului de prime ca fiind egale cu zero. Ca o simplificare suplimentară, se poate considera că estimarea specifică societăţii a abaterii standard pentru riscul de prime şi riscul de rezerve rămâne neschimbată de a lungul anilor. De asemenea, cerinţa pentru riscul de subscriere pentru riscul de catastrofă este luată în considerare numai în ceea ce priveşte contractele de asigurare care există la t =
3. Riscul de contrapartidă Cerinţa de capital pentru riscul de contrapartidă cu privire la cedările în reasigurare poate fi calculată direct din definirea pentru fiecare segment şi fiecare an. În cazul în care expunerea la probabilitatea de neplată din partea reasigurătorilor nu variază considerabil de a lungul anilor de evoluţie, cerinţa de capital pentru acest risc poate fi aproximată prin aplicarea părţii aferente reasigurătorilor din cea mai bună estimare la nivelul cerinţei care se observă în anul
4. Conform formulei standard, riscul de contrapartidă pentru cedările în reasigurare este evaluat pentru întregul portofoliu şi nu pe segmente separate. În cazul în care riscul de contrapartidă pentru un segment este considerat a fi similar cu riscul de contrapartidă total sau în cazul în care riscul de contrapartidă pentru un segment este de importanţă neglijabilă, atunci cerinţa de capital pentru acest risc poate fi stabilită prin aplicarea părţii aferente reasigurătorilor din cea mai bună estimare la nivelul cerinţei totale de capital pentru riscul de contrapartidă aferent reasigurătorilor în anul
5. În ceea ce priveşte nivelul

(2)al ierarhiei: Prin utilizarea unui exemplu reprezentativ al unei metode proporţionale, stabilirea SCR pentru societatea de referinţă pentru anul t ar putea fi realizată în felul următor: SCR(RU)[t] = SCR(RU)[0] . BE(Net)[t]/BE(Net)[0] t = 1,2, 3, . . . unde: SCR(RU)[t] = SCR calculat la momentul t = 0 pentru portofoliul obligaţiilor de (re)asigurare al societăţii de referinţă; Be(nnet)[t] = cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurarea evaluată la momentul t ≥ 0 pentru portofoliul obligaţiilor de re(asigurare) al societăţii. Simplificarea descrisă mai sus poate fi aplicată, de asemenea, la un nivel mai granular, adică pentru modulele şi/sau submodulele individuale. Cu toate acestea, se remarcă faptul că numărul calculărilor efectuate este, în general, proporţional cu numărul de module şi/sau submodule pentru care se aplică această simplificare. Mai mult decât atât, este necesar să se analizeze dacă o calculare mai granulară, aşa cum este menţionat mai sus, conduce la o estimare mai exactă a viitoarelor SCR utilizate la calcularea marjei de risc. În ceea ce priveşte nivelul

(3)al ierarhiei: În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, metoda bazată pe durată implică faptul că marja de risc CoCM ar putea fi calculată potrivit următoarei formule: CoCM = CoC . Dur(mod)[0] . SCR(RU)[0]/[1+r

(1)] unde: SCR(RU)[0] = SCR calculată la momentul t=0 pentru portofoliul obligaţiilor de (re)asigurare ale societăţii de referinţă; Dur(mod)[0] = durata modificată a obligaţiilor de (re)asigurare ale societăţii de referinţă, net de reasigurare la t=0; CoC = rata costului capitalului. Acolo unde SCR(RU)[0] include subriscurile semnificative care nu vor exista pe toată durata portofoliului (de exemplu, riscul de prime pentru asigurări generale pentru contractele neexpirate sau riscul de piaţă semnificativ), calcularea poate fi optimizată prin: - excluderea acestor subriscuri din SCR(RU)[0] din calcularea de mai sus; - calcularea contribuţiei acestor subriscuri la marja de risc în mod separat; - agregarea rezultatelor (în cazul în care este posibil, permiţând diversificarea). În ceea ce priveşte nivelul

(4)al ierarhiei: Conform acestei simplificări, marja de risc CoCM se calculează ca procent din cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare la t = 0, adică CoCM = a(lob) . BE(Net)[0] unde: BE(Net)[0] = cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurare, după cum este evaluată la momentul t = 0 pentru portofoliul obligaţiilor de (re)asigurare ale societăţii pentru linia de afaceri respectivă; a(lob) = un procent fix pentru linia de afaceri respectivă. Anexă tehnică V - Calcularea simplificată a sumelor recuperabile din contractele de reasigurare şi de la vehiculele investiţionale În ceea ce priveşte rezervele de prime: Simplificările prin conversie de la brut la net menţionate mai jos la 2) în ceea ce priveşte rezerva de daune, ar putea fi, de asemenea, utilizate pentru calcularea sumelor recuperabile pentru rezerva de prime, adică rezerva de daune (acoperite, dar nu produse) aferente anului curent de eveniment (unde i = n+1), folosind partea proporţională (anticipată) a acoperirii de reasigurare pentru acest an. Aceasta este o metodă conservatoare pentru societatea de (re)asigurare cedentă, deoarece impactul reasigurării non proporţionale pentru anul curent de eveniment (activitate) nu este luat în considerare. În ceea ce priveşte rezerva de daune: 1.

1. Simplificarea prin conversie de la brut la net pentru RBNS ("rezerve pentru daune individuale") Această simplificare foloseşte un raport "rezervă netă supra rezervă brută" pentru un portofoliu A, pentru a estima rezerva netă a unui alt portofoliu B (NPB), pe baza rezervei brute observabile a portofoliului B (GPB). Cu alte cuvinte, simplificarea prin conversie de la brut la net (GN) este dată ca: GN = NPA/GPA unde NPA şi GPA reprezintă rezerva netă şi respectiv brută ale portofoliului A. Această simplificare se aplică apoi pentru a calcula rezerva netă pentru portofoliul B, după cum urmează: BPN = GN x GPB Următoarele criterii trebuie îndeplinite pentru a aplica această simplificare: - Portofoliul de referinţă (A) este similar cu portofoliul (B) pentru care este utilizată simplificarea, conform principiul prevalenţei economicului asupra juridicului. - Raportul (GN) este stabilit prin intermediul datelor credibile şi sustenabile. Acest lucru necesită un set de date de cel puţin doi ani. Cedările în reasigurare variază în funcţie de dimensiunea, stabilitatea financiară şi aversiunea la risc a unei societăţi, astfel încât este necesară o atenţie deosebită atunci când se aplică un raport "net supra brut" de la un alt portofoliu de referinţă. Prin urmare, o astfel de metodă poate fi utilizată numai în cazurile în care se cunoaşte că portofoliul de referinţă are o natură foarte asemănătoare propriului portofoliu. Chiar dacă acesta este cazul, procentul de cedare pentru reasigurarea non proporţională depinde totuşi în mare măsură de producerea efectivă a daunei maxime şi, prin urmare, este foarte volatil. 1.
2. Simplificarea prin conversie de la brut la net bazată pe daunele plătite cumulate (fluxurile de trezorerie cumulate) Această simplificare determină o estimare a rezervei nete de daune utilizând rezerva brută de daune, în combinaţie cu o estimare a impactului acoperirii din reasigurare pe fiecare an de eveniment. În ceea ce priveşte justificarea pentru utilizarea acestei simplificări, se observă că pentru anii de eveniment trecuţi, structura de reasigurare pentru fiecare an este cunoscută şi nu se va schimba (probabil) retroactiv. În consecinţă, poate fi utilizată o comparaţie a fluxurilor de trezorerie trecute cumulate nete supra brute pe linie de afaceri diferenţiate pe an de eveniment pentru a obţine o estimare a impactului reasigurării proporţionale şi non proporţionale pe fiecare an de eveniment (de exemplu, simplificarea prin conversie de la brut la net pe fiecare an de eveniment). Pentru fiecare linie de afaceri, simplificările prin conversie de la brut la net pentru anii de eveniment incompleţi (GNi), sunt prevăzute după cum urmează: GNi = ANET,i,n-i/Agross,i,n-i, unde Agross,i,n-i şi ANET,i,n-i reprezintă daunele cumulate plătite, brut şi net de reasigurare, şi n este cel mai recent an de eveniment cu valori observate pentru aceste fluxuri de trezorerie. Aceste simplificări sunt apoi utilizate pentru a calcula rezerva de daune netă pe fiecare an de eveniment, care este: PCONet,i = GNi x PCOGross,i unde PCOGross,i şi PCONet,i reprezintă rezerva de daune brută şi netă pe fiecare an de eveniment i. Pentru a aplica această simplificare, daunele plătite cumulate, brute şi nete, (fluxuri de trezorerie brute şi nete) pe an de eveniment trebuie să fie disponibile pentru fiecare linie de afaceri. Pentru anii de eveniment recenţi şi mai ales ultimul an de eveniment (în cazul în care i=n), simplificarea prevăzută ar putea fi puţin prea mare din cauza faptului că daunele IBNR pot constitui o mare parte a rezervei de daune. Prin urmare, simplificarea respectivă este probabil să conducă la o supraestimare a rezervei nete în aceste cazuri. Anexă tehnică VI - Calculul simplificat în cursul anului pentru marja de risc Marja de risc la un moment dat în cursul anului viitor (adică CoCMlob(t)) ar putea fi calculată după cum urmează: CoCM(t) = CoCM

(0). BE(Net)[t]/BE(Net)[0], 0 < t < 1 unde: CoCM

(0)= marja de risc calculată la momentul t=0 pentru portofoliul de obligaţii de (re)asigurare ale societăţii de referinţă; BE(Net)[t] = cea mai bună estimare a rezervelor tehnice, net de reasigurarea evaluată la momentul t ≥ 0 pentru portofoliul obligaţii de (re)asigurare ale societăţii de referinţă. Anexa 3 EIOPA_BoS_14/167 RO Ghid privind fondurile proprii auxiliare Introducere 1.

1. În conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit, în continuare, "Regulamentul EIOPA"), EIOPA emite prezentul Ghid privind fondurile proprii auxiliare. 1.
2. Ghidul se referă la articolele 89, 90, 93 96, 226 şi 235 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită, în continuare, "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 62 67, 74, 75, 78 şi 79 din Regulamentul Delegat (UE) 2015/35 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit în continuare Regulamentul delegat al Comisiei 35/2015i). 1.
3. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.
4. Fondurile proprii auxiliare sunt condiţionate de faptul că nu au fost plătite şi nu sunt recunoscute în bilanţ. Necesitatea obţinerii aprobării din partea autorităţii de supraveghere a acestor elemente recunoaşte acest caracter contingent. În cazul în care, la un moment nedeterminat în viitor, fondurile proprii auxiliare sunt apelate, ele încetează să mai fie contingente şi devin elemente ale fondurilor proprii de bază reprezentate de activele din bilanţ. 1.
5. Articolul 89 din Directiva Solvabilitate II prevede că fondurile proprii auxiliare pot cuprinde angajamentele legale obligatorii existente faţă de societăţi. Acest lucru ar putea cuprinde mai multe acorduri care nu se încadrează în categoriile de elemente specifice fondurilor proprii auxiliare, prevăzute în Directiva Solvabilitate II, atât timp cât acestea pot fi apelate pentru a acoperi pierderile. 1.
6. Acest ghid descrie consideraţiile legate de procesul de aprobare al autorităţii de supraveghere pentru elementele auxiliare ale fondurilor proprii, clasificarea elementelor fondurilor proprii auxiliare şi respectarea continuă a criteriilor de aprobare. 1.
7. Procesul de aprobare a fondurilor proprii auxiliare are în vedere comunicarea permanentă între autorităţile de supraveghere şi societăţi, inclusiv anterior depunerii de către o societate a unei solicitări oficiale pentru aprobarea unui element al fondurilor proprii auxiliare. Dacă un element al fondurilor proprii auxiliare devine prin apelare un element care nu se află pe liste şi, prin urmare, este nevoie de două aprobări ale autorităţii de supraveghere, comunicarea respectivă ar trebui să includă abordarea procedurală de urmat în ceea ce priveşte necesitatea de a avea două aprobări. 1.
8. Articolul 226 din Directiva Solvabilitate II permite unui grup să solicite aprobarea unui element al fondurilor proprii auxiliare ale unui holding de asigurare intermediar sau ale unui holding financiar mixt intermediar. În astfel de cazuri, acest ghid se aplică ca şi cum holdingul de asigurare intermediar sau holdingul financiar mixt intermediar ar fi o societate de asigurare sau de reasigurare. Acest lucru este valabil în cazul în care un grup este condus de un holding de asigurare sau un holding financiar mixt, în conformitate cu articolul 235 din Directiva Solvabilitate II. 1.
9. În sensul prezentului ghid au fost elaborate următoarele definiţii: a. "Instrument de capital" înseamnă un instrument care, dacă este apelat, generează un activ, de multe ori sub formă de numerar, creând în acelaşi timp interese corespunzătoare în societatea de asigurare sau de reasigurare în cazul acţiunilor sau datorii subordonate corespunzătoare ale societăţii; b. "Element neinclus pe liste" înseamnă un element al fondurilor proprii care nu este inclus pe listele prevăzute la articolele 69, 72 şi 76 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/
10. 1.
11. Dacă nu sunt definiţi în prezentul ghid, termenii au înţelesul consacrat în actele normative menţionate în introducere. 1.
12. Ghidul se aplică de la 1 aprilie
13. Recomandarea 1 - Aprobarea elementelor fondurilor proprii auxiliare care, odată apelate, iau forma unui element care nu se află pe liste 1.
14. Dacă un element al fondurilor proprii auxiliare odată apelat ia forma unui element care nu se află pe liste, societăţile ar trebui să solicite aprobarea clasificării acestui element, astfel cum se prevede la articolul 79 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, înainte de trimiterea unei cereri de aprobare pentru elementul fondurilor proprii auxiliare. Recomandarea 2 - Încheierea contractului pentru un element al fondurilor proprii auxiliare 1.
15. Dacă aprobarea autorităţii de supraveghere a fost acordată cu condiţia încheierii contractului în conformitate cu articolul 7 alineatul

(3)din proiectul EIOPA pentru standardele tehnice de punere în aplicare, în ceea ce priveşte procedurile de urmat pentru acordarea aprobării autorităţii de supraveghere pentru utilizarea elementelor fondurilor proprii auxiliare, societatea ar trebui să încheie în mod oficial contractul nu mai târziu de 15 zile lucrătoare de la data la care s-a acordat aprobarea, cu excepţia cazului în care societatea a convenit în prealabil, în scris, cu autoritatea de supraveghere o perioadă mai lungă de timp. Recomandarea 3 - Plătibile la cerere 1.14. Pentru ca elementele descrise la literele (a), (b), (c), (d), (

1. f)şi (
2. i)din articolul 74 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35 să fie plătibile la cerere, societăţile ar trebui să se asigure că plata: (
3. a)nu este condiţionată de apariţia unui eveniment sau de îndeplinirea unor criterii; (
4. b)nu face obiectul acordului contrapartidei sau al altor terţe părţi; (
5. c)nu face obiectul unui acord, aranjament sau stimulent care înseamnă că societăţii nu îi este permisă apelarea sau există probabilitatea de a nu apela elementul; (
6. d)nu face obiectul altor acorduri sau combinaţii de acorduri care au acelaşi efect ca cel menţionat la literele (a)-(c). 1.15 În ceea ce priveşte evaluarea viitoarelor solicitări de către o asociaţie mutuală sau de tip mutual cu contribuţii variabile în sensul articolului 90 din Directiva Solvabilitate II, autorităţile de supraveghere ar trebui să examineze dacă există impedimente pentru ca solicitările respective să acopere pierderile atunci când apar, precum şi pentru ca sumele să fie recuperate în timp util. Recomandarea 4 - Clasificarea elementelor fondurilor proprii auxiliare 1.16. Autoritatea de supraveghere nu ar trebui să stabilească clasificarea unui element al fondurilor proprii auxiliare numai pe baza formei în care elementul este prezentat sau descris. Evaluarea autorităţii de supraveghere şi clasificarea elementului fondurilor proprii auxiliare ar trebui să depindă de substanţa economică a elementului şi de măsura în care acesta ar satisface caracteristicile şi particularităţile prevăzute la articolele 93 96 din Directiva Solvabilitate II şi articolele 74, 75 şi 78 din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35. 1.17. În cazul în care elementele fondurilor proprii auxiliare devin instrumente de capital apelabile, societăţile ar trebui să clasifice elementul fondurilor proprii auxiliare prin evaluarea particularităţilor acestui instrument de capital şi să stabilească rangul căruia îi aparţine instrumentul de capital, dacă ar fi apelat. 1.18. Societăţile ar trebui să se asigure că, în cazul în care apelarea unui element al fondurilor proprii auxiliare are ca rezultat primirea de numerar sau alte active, acel element al fondurilor proprii de bază este tratat doar ca o contribuţie dacă nu generează un instrument de capital corespunzător sau o obligaţie, de natură contingentă sau nu, pentru societate. 1.19. Societăţile ar trebui să trateze elementele drept contribuţii: (
7. k)atunci când iau forma unui cadou necondiţionat sau a unei donaţii de fonduri proprii; (
8. l)indiferent dacă acestea sunt de la o societate mamă sau de la terţi sau sub formă de contribuţii suplimentare din partea membrilor societăţilor mutuale sau de tip mutual; (
9. m)indiferent de tratamentul elementului din punct de vedere contabil, încadrat la profit sau pierdere ori direct la rezerve. 1.20. Având în vedere că tratamentul contribuţiilor în bilanţ care îndeplinesc caracteristicile şi particularităţile necesare utilizate pentru clasificarea fondurilor proprii pe ranguri reprezintă o majorare a activelor societăţii cu o creştere corespunzătoare în rezerva de reconciliere şi din moment ce contribuţia nu generează un instrument de capital, o obligaţie sau alt element al fondurilor proprii de bază, societăţile ar trebui să clasifice elementul ca fonduri proprii auxiliare de rangul 2. 1.21. Societăţile ar trebui să clasifice acordurile contractuale care, atunci când sunt apelate, îndeplinesc obligaţiile societăţii de despăgubire a terţilor în acelaşi mod ca şi contribuţiile, dacă: (
10. a)generează un activ pentru un creditor terţă parte al societăţii; (
11. b)nu creează obligaţii corespunzătoare pentru societate. 1.22. Societăţile ar trebui să trateze contractele de compensare, care obligă o terţă parte cu răspundere pentru despăgubiri să plătească sume către creditorul societăţii, fără a obliga societatea să ramburseze aceste sume terţei părţi, ca elemente ale fondurilor proprii auxiliare, sub rezerva aprobării de către autoritatea de supraveghere. 1.23. Autorităţile de supraveghere ar trebui să clasifice elementele fondurilor proprii auxiliare, care la apelare nu devin instrumente de capital, drept contribuţii sau angajamente, dar care îndeplinesc criteriile obligaţiilor unei societăţi, luând în considerare particularităţile pe care elementul fondurilor proprii le deţine la apelare. Recomandarea 5 - Respectarea continuă a criteriilor 1.24. Societăţile ar trebui să informeze autoritatea de supraveghere cât mai curând posibil, dacă are motive să creadă că o modificare semnificativă în capacitatea unui element al fondurilor proprii auxiliare de a acoperi pierderile este iminentă sau probabilă. Recomandarea 6 - Evaluarea îndeplinirii continue a criteriilor 1.25. Atunci când se analizează dacă valoarea atribuită unui element al fondurilor proprii auxiliare continuă să reflecte capacitatea sa de a acoperi pierderile, autorităţile de supraveghere ar trebui să ia în considerare utilizarea informaţiilor obţinute din alte surse, suplimentar faţă de informaţiile primite de la societăţi, în conformitate cu articolul 62 alineatul

(1)litera (

1. d)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, incluzând, fără limitare: (
2. a)informaţiile obţinute prin controale la sediu; (
3. b)informaţiile primite sau obţinute ad hoc, ca parte a procesului de supraveghere; (
4. c)informaţiile furnizate de alte autorităţi de supraveghere în cadrul colegiului supraveghetorilor, după caz. Reguli de conformare şi de raportare 1.26. Acest document conţine recomandări emise în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul EIOPA. În conformitate cu articolul 16 alineatul

(3)din Regulamentul EIOPA, autorităţile competente şi instituţiile financiare depun toate eforturile pentru a respecta ghidul şi recomandările. 1.

1. Autorităţile competente care respectă sau intenţionează să respecte acest ghid ar trebui să îl integreze în mod adecvat în cadrul de reglementare sau de supraveghere. 1.
2. Autorităţile competente transmit către EIOPA confirmarea respectării sau a intenţiei de a respecta prezentul ghid, expunând motivele neconformităţii, în termen de două luni de la publicarea versiunilor traduse. 1.
3. În lipsa unui răspuns până la împlinirea acestui termen, se va considera că autorităţile competente nu respectă cerinţele de raportare şi se vor raporta ca atare. Dispoziţii finale referitoare la revizuiri 1.
4. Prezentul ghid face obiectul unei revizuiri de către EIOPA. Anexa 4 EIOPA-BoS-14/168 RO Ghid privind clasificarea fondurilor proprii Introducere 1.
5. Acest ghid este redactat în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 1094/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorităţii europene de supraveghere (denumit, în continuare, "Regulamentul EIOPA"). 1.
6. Ghidul se referă la articolele 93 - 95 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (denumită, în continuare, "Directiva Solvabilitate II"), precum şi la articolele 69 - 73, 76, 77, 79 şi 82 din Regulamentul delegat (UE) 2015/35 al Comisiei din 10 octombrie 2014 de completare a Directivei 2009/138/CE (denumit, în continuare, "Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35"). 1.
7. Ghidul se adresează autorităţilor de supraveghere conform Directivei Solvabilitate II. 1.
8. Scopul acestui ghid este de a oferi îndrumări cu privire la modul în care ar trebui utilizate listele elementelor de fonduri proprii şi caracteristicile care determină clasificarea pe fiecare rang. Ghidul stabileşte, de asemenea, procedurile referitoare la clasificarea fondurilor proprii, inclusiv aprobarea prealabilă de către autorităţile de supraveghere a elementelor care nu se află în listele elementelor de fonduri proprii. 1.
9. Societăţile au diferite elemente de capital în situaţiile lor financiare. Cele mai multe dintre acestea corespund listelor definite ale elementelor de fonduri proprii de bază din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, care nu necesită aprobarea autorităţii de supraveghere. Unele, inclusiv rezultatul reportat, sunt incluse în rezerva de reconciliere, care este un element individual de fonduri proprii. Alte elemente care nu sunt în liste este necesar să fie aprobate ca elemente de fonduri proprii de bază sau auxiliare. Toate elementele ar trebui evaluate în raport cu particularităţile care determină clasificarea, pentru a evalua dacă pot fi considerate fonduri proprii disponibile şi pentru a stabili rangul corespunzător al acestora. 1.
10. Termenii acordului contractual care reglementează elementul de fonduri proprii ar trebui să respecte substanţa, nu doar forma specificată în Directiva Solvabilitate II şi să fie clari şi lipsiţi de ambiguitate. 1.
11. Capitalul social ordinar vărsat, inclusiv contul de prime de emisiune aferent şi fondurile iniţiale vărsate, contribuţiile membrilor sau elementul de fonduri proprii de bază echivalent pentru societăţile mutuale şi de tip mutual ar trebui să constituie fonduri proprii de cea mai bună calitate, care pot fi apelate pentru acoperirea pierderilor în perspectiva continuităţii activităţii. Calitatea unor astfel de fonduri proprii nu ar trebui să fie prejudiciată. 1.
12. Interpretarea contului de prime de emisiune ar trebui să se bazeze pe substanţa economică, deoarece în legislaţia naţională poate fi folosită o terminologie diferită. Contul de prime de emisiune ar trebui, prin urmare, să fie înţeles ca un cont sau rezervă separată, către care primele de emisiune, reprezentând diferenţa dintre valoarea primită şi valoarea nominală a acţiunii din momentul emiterii sau valoarea primită la emitere şi valoarea recunoscută în capitalul social, sunt transferate în conformitate cu legislaţia naţională. 1.
13. Ghidul clarifică faptul că, pentru ca societăţile să-şi păstreze mereu o flexibilitate totală în atragerea de elemente noi de fonduri proprii, nu ar trebui ca acordurile contractuale referitoare la conturile subordonate ale membrilor societăţii mutuale vărsate, acţiunile preferenţiale vărsate, inclusiv contul de prime de emisiune aferent şi datoriile subordonate vărsate să prevină sau să împiedice atragerea de fonduri proprii noi. 1.
14. Elementele de fonduri proprii ar trebui să aibă o maturitate suficientă, în funcţie de rangul în care sunt clasificate. Ghidul stabileşte că această cerinţă nu ar trebui să fie prejudiciată de opţiuni de cumpărare înainte de trecerea unei perioade de cinci ani pentru elementele de toate rangurile, astfel cum sunt definite la articolul 94 din Directiva Solvabilitate II, indiferent dacă acestea se referă la modificări care se află sub sau în afara controlului societăţii. În timp ce operaţiunea de report sau de achiziţionare de titluri de valoare proprii cu privire la elemente de fonduri proprii este permisă la opţiunea societăţii în ziua cumpărării sau după prima dată posibilă de cumpărare, societatea nu ar trebui să creeze vreo aşteptare la emitere că elementul va fi răscumpărat, rambursat sau anulat înainte de scadenţa contractuală a elementului. Din moment ce o rambursare sau răscumpărare poate avea un impact semnificativ asupra poziţiei de solvabilitate a societăţii pe termen scurt şi mediu, rambursarea sau răscumpărarea face întotdeauna obiectul aprobării autorităţilor de supraveghere. Aceasta nu aduce atingere tratamentului tranzacţiilor care nu sunt considerate a fi de rambursare sau răscumpărare, aşa cum este descris în articolul 71 alineatul

(2), 73 alineatul

(2)şi 77 alineatul

(2)din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/

1. 1.
2. Pentru a evita deteriorarea poziţiei de solvabilitate a societăţilor, este necesar ca elementele de fonduri proprii să asigure faptul că societăţile vor putea să menţină fonduri proprii atunci când există neconformitate cu cerinţa de capital de solvabilitate (denumită, în continuare, "SCR") sau în cazul în care rambursarea sau răscumpărarea ar duce la o astfel de neconformitate. Ghidul prevede că acest lucru ar trebui să fie independent de obligaţiile contractuale sau notificările de rambursare şi răscumpărare. 1.
3. Deoarece distribuirile nu se pot face în cazul în care ar deteriora şi mai mult poziţia de solvabilitate a societăţii, ghidul prevede faptul că mecanismele alternative de compensare prin cupoane ar trebui să fie permise în mod limitat, astfel încât să nu fie prejudiciată anularea distribuirilor şi să nu existe nicio diminuare a fondurilor proprii ale societăţii. 1.
4. Acordurile destinate să blocheze plăţile sau să solicite plăţi pentru alte elemente prejudiciază flexibilitatea totală. Ghidul specifică în mod clar faptul că utilizarea opţiunii de blocare a plăţii dividendelor, plafoanele sau restricţionările nivelului sau ale valorii distribuirilor pentru elementul prevăzut la articolul 69 litera (a) punctul (i) din Regulamentul delegat al Comisiei 2015/35, în ceea ce priveşte elementele de fonduri proprii, indiferent de rang, care ar împiedica plata pentru elementele de rangul 1, sunt interzise deoarece acestea ar putea descuraja noii furnizori de fonduri proprii şi, prin urmare, ar reprezenta un impediment pentru recapitalizare. 1.
5. Pentru ca mecanismele de acoperire a pierderilor aferente principalului să poată să îşi atingă scopul la declanşare, termenii acordului contractual ar trebui să fie clar definiţi şi cerţi din punct de vedere legal şi să poată fi aplicaţi fără întârziere. Ghidul explică faptul că în timp ce o majorare a valorii contabile viitoare e