ANEXE din 29 septembrie 2011
Pe scurt
Acest act normativ modifică un ordin anterior privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru siturile de importanță comunitară, ca parte a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România. Practic, el actualizează lista acestor situri protejate.
Ce reglementează
- Lista siturilor de importanță comunitară.
- Denumirea fiecărui sit.
- Unitățile administrativ-teritoriale (județe și localități) în care se află siturile.
- Suprafața fiecărei unități administrativ-teritoriale cuprinsă în sit (exprimată în procente).
Cui îi privește
- Autoritățile publice responsabile cu mediul și dezvoltarea durabilă.
- Unitățile administrativ-teritoriale (județe și localități) care au pe teritoriul lor situri de importanță comunitară.
Puncte cheie
- Legea este o anexă la Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2.387/2011.
- Modifică Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1.964/2007.
- Prezintă o listă detaliată a siturilor, de la ROSCI0001 la ROSCI0086 (și continuă).
- Pentru fiecare sit, sunt indicate județele și localitățile, precum și procentul din suprafața localității care face parte din sit (ex: Săcele(<1%), Arieşeni(60%)).
Textul legii
ANEXE din 29 septembrie 2011 la Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 2.387/2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 846 bis din 29 noiembrie 2011 Anexa 1 (Anexa nr. 1 la OMMDD 1964/2007) LISTA SITURILOR DE IMPORTANŢĂ COMUNITARĂ ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Denumirea sitului, unităţile administrativ-teritoriale în care este localizat situl şi suprafaţa unităţii administrativ-teritoriale cuprinsă în sit (în procente) ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1.ROSCI0001 Aninişurile de pe Tărlung Judeţul Braşov: Săcele(<1%) 2.ROSCI0002 Apuseni Judeţul Alba: Albac(31%), Arieşeni(60%), Gârda de Sus(64%), Horea(55%), Scărişoara(67%) Judeţul Bihor: Budureasa(28%), Bunteşti(11%), Câmpani(46%), Nucet(46%), Pietroasa(84%) Judeţul Cluj: Beliş(99%), Călăţele(11%), Măguri-Răcătău(<1%), Mărgău(30%), Mărişel(5%), Săcuieu(6%) 3.ROSCI0003 Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare Judeţul Maramureş: Baia Mare(9%) 4.ROSCI0004 Băgău Judeţul Alba: Aiud(8%), Hopârta(2%), Lopadea Nouă(7%), Ocna Mureş(18%) 5.ROSCI0005 Balta Albă - Amara - Jirlău - Lacul Sărat Câineni Judeţul Brăila: Galbenu(7%), Gradiştea(10%), Jirlău(9%), Vişani(15%) Judeţul Buzău: Balta Albă(30%), Boldu(12%) 6.ROSCI0006 Balta Mică a Brăilei Judeţul Constanţa: Hârşova(<1%) Judeţul Ialomiţa: Giurgeni(2%) Judeţul Brăila: Berteştii de Jos(38%), Brăila(2%), Chiscani(30%), Gropeni(14%), Măraşu(5%), Stăncuţa(35%) 7.ROSCI0007 Bazinul Ciucului de Jos Judeţul Harghita: Miercurea Ciuc(<1%), Sâncrăieni(4%), Sânsimion(19%), Sântimbru(6%), Tuşnad(12%) 8.ROSCI0008 Betfia Judeţul Bihor: Hidişelu de Sus(4%), Oşorhei(8%), Sânmartin(14%) 9.ROSCI0009 Bisoca Judeţul Buzău: Bisoca(13%), Mânzăleşti(2%) 10.ROSCI0010 Bistriţa Aurie Judeţul Suceava: Ciocăneşti(3%), Cârlibaba(<1%), Iacobeni(<1%) 11.ROSCI0011 Braniştea Catârilor Judeţul Olt: Obârşia(7%) 12.ROSCI0012 Braţul Măcin Judeţul Constanţa: Ciobanu(2%), Gârliciu(5%), Hârşova(7%) Judeţul Tulcea: Carcaliu(15%), Dăeni(11%), Greci(<1%), Măcin(7%), Ostrov(10%), Peceneaga(7%), Smârdan(2%), Turcoaia(27%) Judeţul Brăila: Frecăţei(9%), Măraşu(1%) 13.ROSCI0013 Bucegi Judeţul Prahova: Azuga(29%), Buşteni(64%), Comarnic(18%), Sinaia(50%), Valea Doftanei(<1%) Judeţul Dâmboviţa: Moroeni(58%) Judeţul Braşov: Bran(50%), Moieciu(15%), Predeal(8%), Râşnov(21%) 14.ROSCI0014 Bucşani Judeţul Dâmboviţa: Bucşani(9%), I.L. Caragiale(<1%) 15.ROSCI0015 Buila - Vânturariţa Judeţul Vâlcea: Băile Olăneşti(11%), Bărbăteşti(15%), Costeşti(20%), Horezu(<1%) 16.ROSCI0016 Buteasa Judeţul Bihor: Budureasa(1%) 17.ROSCI0018 Căldările Zăbalei Judeţul Vrancea: Nereju(2%) 18.ROSCI0019 Călimani - Gurghiu Judeţul Harghita: Bilbor(4%), Joseni(5%), Praid(2%), Remetea(<1%), Subcetate(<1%), Topliţa(4%) Judeţul Mureş: Brâncoveneşti(<1%), Chiheru de Jos(67%), Deda(38%), Eremitu(21%), Gurghiu(15%), Hodac(<1%), Ibăneşti(72%), Lunca Bradului(99%), Ruşii-Munţi(<1%), Răstoliţa(>99%), Sovata(71%), Stânceni(89%), Vătava(25%) Judeţul Bistriţa-Năsăud: Bistriţa Bârgăului(<1%) Judeţul Suceava: Dorna Candrenilor(8%), Panaci(<1%), Poiana Stampei(27%), Şaru Dornei(9%) 19.ROSCI0020 Câmpia Careiului Judeţul Bihor: Curtuişeni(28%), Valea lui Mihai(47%), Şimian(40%) Judeţul Satu Mare: Ciumeşti(73%), Foieni(51%), Pişcolt(47%), Sanislău(58%), Urziceni(47%) 20.ROSCI0021 Câmpia Ierului Judeţul Bihor: Cherechiu(58%), Curtuişeni(15%), Diosig(2%), Săcueni(18%), Sălacea(46%), Tarcea(51%), Valea lui Mihai(<1%), Şimian(3%) Judeţul Satu Mare: Andrid(41%), Căuaş(7%), Pir(22%), Pişcolt(<1%), Santău(18%), Tiream(37%) 21.ROSCI0022 Canaralele Dunării Judeţul Constanţa: Aliman(6%), Cernavodă(4%), Crucea(<1%), Ghindăreşti(22%), Horia(4%), Hârşova(10%), Ion Corvin(1%), Lipniţa(5%), Oltina(14%), Ostrov(22%), Rasova(10%), Seimeni(14%), Topalu(20%) Judeţul Călăraşi: Borcea(9%), Călăraşi(5%), Dichiseni(8%), Jegălia(6%), Modelu(1%), Roseţi(6%), Unirea(9%) Judeţul Ialomiţa: Borduşani(5%), Făcăeni(12%), Giurgeni(9%), Stelnica(4%) 22.ROSCI0023 Cascada Mişina Judeţul Vrancea: Nistoreşti(<1%) 23.ROSCI0024 Ceahlău Judeţul Neamţ: Bicaz(14%), Bicazu Ardelean(16%), Ceahlău(35%), Grinţieş(<1%), Taşca(7%) 24.ROSCI0025 Cefa Judeţul Bihor: Cefa(36%), Mădăras(12%), Salonta(<1%), Sânnicolau Român(21%) 25.ROSCI0026 Cenaru Judeţul Vrancea: Andreiaşu de Jos(4%) 26.ROSCI0027 Cheile Bicazului - Hăşmaş Judeţul Harghita: Gheorgheni(10%), Sândominic(9%), Tulgheş(<1%) Judeţul Neamţ: Bicaz-Chei(13%), Dămuc(16%) 27.ROSCI0028 Cheile Cernei Judeţul Hunedoara: Bunila(<1%), Lunca Cernii de Jos(3%), Topliţa(3%) 28.ROSCI0029 Cheile Glodului, Cibului şi Măzii Judeţul Hunedoara: Balşa(3%), Geoagiu(<1%) Judeţul Alba: Almaşu Mare(4%) 29.ROSCI0030 Cheile Lăpuşului Judeţul Maramureş: Boiu Mare(2%), Coaş(2%), Copalnic-Mănăştur(<1%), Remetea Chioarului(5%), Târgu Lăpuş(<1%), Vima Mică(9%), Şomcuţa Mare(4%) 30.ROSCI0031 Cheile Nerei - Beuşniţa Judeţul Caraş-Severin: Anina(44%), Bozovici(22%), Ciclova Română(39%), Ciuchici(<1%), Cărbunari(42%), Dalboşeţ(<1%), Lăpuşnicu Mare(74%), Naidăş(3%), Oraviţa(20%), Sasca Montană(39%), Socol(<1%), Şopotu Nou(24%) 31.ROSCI0032 Cheile Rudăriei Judeţul Caraş-Severin: Eftimie Murgu(3%) 32.ROSCI0033 Cheile Şugăului - Munticelu Judeţul Neamţ: Bicaz-Chei(3%), Bicazu Ardelean(<1%) 33.ROSCI0034 Cheile Turenilor Judeţul Cluj: Sănduleşti(4%), Tureni(<1%) 34.ROSCI0035 Cheile Turzii Judeţul Cluj: Mihai Viteazu(2%), Petreştii de Jos(3%), Sănduleşti(1%) 35.ROSCI0036 Cheile Vârghişului Judeţul Covasna: Vârghiş(3%) Judeţul Harghita: Mereşti(6%) 36.ROSCI0037 Ciomad - Balvanyos Judeţul Covasna: Bixad(30%), Turia(29%) Judeţul Harghita: Băile Tuşnad(<1%), Cozmeni(<1%), Plăieşii de Jos(<1%), Tuşnad(<1%) 37.ROSCI0038 Ciucaş Judeţul Prahova: Ceraşu(17%), Măneciu(28%) Judeţul Braşov: Săcele(19%), Tărlungeni(11%), Vama Buzăului(34%) 38.ROSCI0039 Ciuperceni - Desa Judeţul Dolj: Calafat(52%), Ciupercenii Noi(98%), Desa(>99%), Ghidici(39%), Negoi(<1%), Piscu Vechi(68%), Poiana Mare(48%), Rast(10%) 39.ROSCI0040 Coasta Lunii Judeţul Cluj: Luna(6%), Viişoara(4%) Judeţul Mureş: Cheţani(2%) 40.ROSCI0041 Coasta Rupturile Tanacu Judeţul Vaslui: Tanacu(5%) 41.ROSCI0042 Codru Moma Judeţul Arad: Archiş(5%), Dezna(5%), Hăşmaş(4%), Igneşti(4%), Moneasa(46%) Judeţul Bihor: Finiş(65%), Lazuri de Beiuş(52%), Lunca(35%), Rieni(42%), Tărcaia(62%), Şoimi(3%) 42.ROSCI0043 Comana Judeţul Giurgiu: Băneasa(20%), Comana(82%), Călugăreni(35%), Ghimpaţi(<1%), Gostinari(27%), Greaca(2%), Hotarele(15%), Isvoarele(<1%), Mihai Bravu(66%), Prundu(18%), Schitu(8%), Singureni(18%), Stoeneşti(7%) Judeţul Călăraşi: Crivăţ(<1%), Căscioarele(<1%) 43.ROSCI0044 Corabia - Turnu Măgurele Judeţul Teleorman: Ciuperceni(3%), Islaz(37%), Seaca(<1%), Traian(9%), Turnu Măgurele(13%) Judeţul Olt: Corabia(14%), Giuvărăşti(<1%), Gârcov(33%), Orlea(13%) 44.ROSCI0045 Coridorul Jiului Judeţul Dolj: Almăj(4%), Bechet(28%), Bistreţ(43%), Braloştiţa(13%), Bratovoeşti(23%), Breasta(6%), Brădeşti(6%), Bucovăţ(42%), Calopăr(21%), Catane(<1%), Coţofenii din Dos(10%), Coţofenii din Faţă(13%), Craiova(3%), Cârna(79%), Călăraşi(11%), Dobreşti(47%), Drănic(17%), Dăbuleni(8%), Filiaşi(7%), Ghindeni(4%), Gighera(40%), Goicea(<1%), Gângiova(27%), Işalniţa(<1%), Malu Mare(4%), Mârşani(1%), Măceşu de Jos(41%), Ostroveni(62%), Podari(9%), Rojişte(3%), Sadova(29%), Scăeşti(4%), Segarcea(<1%), Teasc(16%), Valea Stanciului(19%), Vârvoru de Jos(14%), Ţuglui(13%) Judeţul Olt: Ianca(5%) Judeţul Mehedinţi: Butoieşti(3%) Judeţul Gorj: Aninoasa(23%), Borăscu(<1%), Brăneşti(34%), Bâlteni(22%), Bărbăteşti(9%), Drăguţeşti(14%), Dăneşti(6%), Fărcăşeşti(<1%), Ioneşti(13%), Negomir(<1%), Plopşoru(53%), Săuleşti(<1%), Turburea(3%), Turceni(27%), Urdari(34%), Ţicleni(23%), Ţânţăreni(10%) 45.ROSCI0046 Cozia Judeţul Vâlcea: Berislăveşti(14%), Brezoi(29%), Băile Olăneşti(<1%), Călimăneşti(46%), Muereasca(<1%), Perişani(11%), Racoviţa(22%), Sălătrucel(31%) 46.ROSCI0047 Creasta Nemirei Judeţul Covasna: Estelnic(<1%), Lemnia(<1%) Judeţul Bacău: Dofteana(5%), Dărmăneşti(6%), Slănic-Moldova(9%) 47.ROSCI0048 Crişul Alb Judeţul Arad: Chişineu-Criş(<1%), Pilu(3%), Socodor(5%) 48.ROSCI0049 Crişul Negru Judeţul Arad: Mişca(2%), Zerind(2%) Judeţul Bihor: Avram Iancu(3%), Batăr(4%), Ciumeghiu(<1%), Cociuba Mare(1%), Căpâlna(4%), Tinca(3%), Şoimi(<1%) 49.ROSCI0050 Crişul Repede amonte de Oradea Judeţul Bihor: Aleşd(3%), Auşeu(2%), Aştileu(2%), Ineu(<1%), Lugaşu de Jos(11%), Măgeşti(<1%), Oradea(<1%), Oşorhei(2%), Săcădat(4%), Tileagd(3%), Vadu Crişului(<1%), Ţeţchea(2%) 50.ROSCI0051 Cuşma Judeţul Bistriţa-Năsăud: Bistriţa Bârgăului(>99%), Cetate(64%), Dumitriţa(49%), Josenii Bârgăului(39%), Livezile(39%), Prundu Bârgăului(30%), Tiha Bârgăului(33%) Judeţul Mureş: Răstoliţa(<1%) Judeţul Suceava: Poiana Stampei(<1%) 51.ROSCI0052 Dăncioanea Judeţul Caraş-Severin: Băuţar(2%) 52.ROSCI0053 Dealul Alah Bair Judeţul Constanţa: Crucea(<1%) 53.ROSCI0054 Dealul Cetăţii Deva Judeţul Hunedoara: Deva(2%) 54.ROSCI0055 Dealul Cetăţii Lempeş - Mlaştina Hărman Judeţul Braşov: Hărman(1%), Sânpetru(10%) 55.ROSCI0056 Dealul Ciocaş - Dealul Viţelului Judeţul Braşov: Bod(<1%), Hărman(2%), Sânpetru(<1%) Judeţul Covasna: Ilieni(<1%), Vâlcele(14%) 56.ROSCI0057 Dealul Istriţa Judeţul Buzău: Breaza(9%), Năeni(<1%), Pietroasele(2%) 57.ROSCI0058 Dealul lui Dumnezeu Judeţul Iaşi: Leţcani(<1%), Movileni(<1%), Rediu(6%), Româneşti(6%) 58.ROSCI0059 Dealul Perchiu Judeţul Bacău: Oneşti(4%), Târgu Trotuş(<1%) 59.ROSCI0060 Dealurile Agighiolului Judeţul Tulcea: Frecăţei(<1%), Mihail Kogălniceanu(2%), Sarichioi(<1%), Tulcea(2%), Valea Nucarilor(4%) 60.ROSCI0061 Defileul Crişului Negru Judeţul Bihor: Uileacu de Beiuş(7%), Şoimi(19%) 61.ROSCI0062 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului Judeţul Bihor: Aştileu(30%), Bratca(4%), Budureasa(4%), Bulz(50%), Ceica(<1%), Curăţele(<1%), Căbeşti(14%), Dobreşti(45%), Măgeşti(37%), Pomezeu(5%), Remetea(25%), Roşia(53%), Vadu Crişului(68%), Vârciorog(24%), Şuncuiuş(81%), Ţeţchea(<1%) Judeţul Cluj: Poieni(<1%) 62.ROSCI0063 Defileul Jiului Judeţul Gorj: Bumbeşti-Jiu(48%), Schela(<1%) Judeţul Hunedoara: Aninoasa(8%), Petroşani(<1%), Vulcan(<1%) 63.ROSCI0064 Defileul Mureşului Judeţul Hunedoara: Burjuc(57%), Dobra(1%), Gurasada(33%), Ilia(3%), Zam(30%) Judeţul Timiş: Margina(1%), Ohaba Lungă(<1%) Judeţul Arad: Bata(11%), Birchiş(7%), Bârzava(10%), Conop(2%), Lipova(<1%), Petriş(21%), Săvârşin(34%), Ususău(<1%), Vărădia de Mureş(63%) 64.ROSCI0065 Delta Dunării Judeţul Constanţa: Corbu(48%), Istria(57%), Mihai Viteazu(57%), Săcele(9%) Judeţul Tulcea: Babadag(21%), Baia(<1%), Beştepe(45%), C.A. Rosetti(>99%), Ceamurlia de Jos(47%), Ceatalchioi(>99%), Chilia Veche(>99%), Crişan(>99%), Grindu(9%), Isaccea(25%), Jurilovca(67%), Luncaviţa(2%), Mahmudia(65%), Maliuc(>99%), Mihai Bravu(2%), Murighiol(88%), Niculiţel(<1%), Nufăru(40%), Pardina(>99%), Sarichioi(49%), Sfântu Gheorghe(>99%), Somova(54%), Sulina(>99%), Tulcea(31%), Valea Nucarilor(27%) Judeţul Galaţi: Galaţi(<1%) 65.ROSCI0066 Delta Dunării - zona marină Judeţul Tulcea: C.A. Rosetti(<1%), Jurilovca(<1%), Sfântu Gheorghe(<1%), Sulina(<1%) 66.ROSCI0067 Deniz Tepe Judeţul Tulcea: Mihai Bravu(<1%), Mihail Kogălniceanu(3%) 67.ROSCI0068 Diosig Judeţul Bihor: Diosig(4%), Săcueni(<1%) 68.ROSCI0069 Domogled - Valea Cernei Judeţul Caraş-Severin: Băile Herculane(80%), Cornereva(54%), Mehadia(28%), Teregova(<1%), Topleţ(<1%), Zăvoi(<1%) Judeţul Mehedinţi: Balta(16%), Cireşu(<1%), Isverna(18%), Obârşia-Cloşani(56%), Podeni(2%) Judeţul Gorj: Padeş(71%), Tismana(10%) Judeţul Hunedoara: Râu de Mori(<1%) 69.ROSCI0070 Drocea Judeţul Arad: Almaş(34%), Brazii(26%), Buteni(11%), Bârzava(34%), Chisindia(48%), Gurahonţ(4%), Săvârşin(17%), Vărădia de Mureş(<1%) 70.ROSCI0071 Dumbrăveni - Valea Urluia - Lacul Vederoasa Judeţul Constanţa: Adamclisi(17%), Aliman(45%), Chirnogeni(6%), Cobadin(5%), Deleni(14%), Dobromir(3%), Dumbrăveni(48%), Independenţa(8%), Ion Corvin(13%), Rasova(5%) 71.ROSCI0072 Dunele de nisip de la Hanul Conachi Judeţul Galaţi: Fundeni(6%) 72.ROSCI0073 Dunele marine de la Agigea Judeţul Constanţa: Agigea(<1%) 73.ROSCI0074 Făgetul Clujului - Valea Morii Judeţul Cluj: Ciurila(2%), Cluj-Napoca(6%), Feleacu(5%), Floreşti(1%), Tureni(<1%) 74.ROSCI0075 Pădurea Pătrăuţi Judeţul Suceava: Adâncata(15%), Calafindeşti(3%), Dărmăneşti(7%), Grămeşti(<1%), Mitocu Dragomirnei(46%), Pătrăuţi(48%), Suceava(<1%), Zamostea(32%), Zvoriştea(17%), Şerbăuţi(24%) 75.ROSCI0076 Dealul Mare - Hârlău Judeţul Iaşi: Deleni(47%), Hârlău(5%), Lespezi(<1%), Sireţel(32%) Judeţul Suceava: Dolhasca(15%) Judeţul Botoşani: Copălău(<1%), Corni(29%), Coşula(50%), Cristeşti(2%), Curteşti(8%), Flămânzi(5%), Frumuşica(42%), Tudora(40%), Vlădeni(2%), Vorona(23%) 76.ROSCI0077 Fânaţele Bârca Judeţul Iaşi: Miroslava(<1%), Mogoşeşti(2%), Voineşti(<1%) 77.ROSCI0079 Fânaţele de pe Dealul Corhan - Săbed Judeţul Mureş: Ceuaşu de Câmpie(5%), Şincai(<1%) 78.ROSCI0080 Fânaţurile de la Glodeni Judeţul Vaslui: Negreşti(<1%), Rebricea(<1%) 79.ROSCI0081 Fâneţele seculare Frumoasa Judeţul Suceava: Moara(<1%) 80.ROSCI0082 Fâneţele seculare Ponoare Judeţul Suceava: Bosanci(<1%) 81.ROSCI0083 Fântâniţa Murfatlar Judeţul Constanţa: Ciocârlia(<1%), Murfatlar(9%) 82.ROSCI0084 Ferice - Plai Judeţul Bihor: Budureasa(6%), Curăţele(<1%) 83.ROSCI0085 Frumoasa Judeţul Vâlcea: Brezoi(5%), Câineni(5%), Malaia(4%), Voineasa(48%) Judeţul Hunedoara: Beriu(<1%), Orăştioara de Sus(10%), Petrila(<1%), Petroşani(<1%) Judeţul Sibiu: Boiţa(88%), Cisnădie(52%), Cristian(34%), Gura Râului(55%), Jina(84%), Orlat(29%), Râu Sadului(44%), Răşinari(42%), Sadu(20%), Sibiu(8%), Sălişte(22%), Tilişca(15%), Tălmaciu(85%), Şelimbăr(<1%) Judeţul Alba: Cugir(22%), Pianu(1%), Săsciori(<1%), Şugag(72%) 84.ROSCI0086 Găina - Lucina Judeţul Suceava: Cârlibaba(<1%), Moldova-Suliţa(8%) 85.ROSCI0087 Grădiştea Muncelului - Ciclovina Judeţul Hunedoara: Baru(41%), Beriu(<1%), Boşorod(42%), Băniţa(62%), Orăştioara de Sus(59%), Petrila(2%), Petroşani(5%), Pui(38%) Judeţul Alba: Cugir(<1%) 86.ROSCI0088 Gura Vedei - Şaica - Slobozia Judeţul Teleorman: Bragadiru(<1%), Bujoru(<1%), Năsturelu(14%), Pietroşani(14%) Judeţul Giurgiu: Giurgiu(2%), Gostinu(22%), Găujani(7%), Malu(13%), Oinacu(9%), Prundu(8%), Slobozia(9%), Vedea(13%) Judeţul Călăraşi: Chirnogi(2%) 87.ROSCI0089 Gutâi - Creasta Cocoşului Judeţul Maramureş: Budeşti(<1%), Cavnic(2%), Deseşti(2%), Ocna Şugatag(1%), Şişeşti(2%) 88.ROSCI0090 Harghita Mădăraş Judeţul Harghita: Cârţa(2%), Căpâlniţa(27%), Dăneşti(34%), Mădăraş(46%), Racu(15%), Siculeni(5%), Suseni(6%), Vlăhiţa(8%), Zetea(17%) 89.ROSCI0091 Herculian Judeţul Covasna: Brăduţ(46%), Băţani(23%) Judeţul Harghita: Mereşti(<1%), Miercurea Ciuc(<1%), Sâncrăieni(<1%), Sânsimion(<1%), Sântimbru(<1%), Tuşnad(<1%) 90.ROSCI0092 Igniş Judeţul Maramureş: Baia Mare(<1%), Câmpulung la Tisa(3%), Deseşti(25%), Giuleşti(31%), Ocna Şugatag(33%), Sarasău(<1%), Sighetu Marmaţiei(39%), Săpânţa(36%) 91.ROSCI0093 Insulele Stepice Şura Mică - Slimnic Judeţul Sibiu: Sibiu(<1%), Slimnic(<1%), Şura Mare(3%), Şura Mică(<1%) 92.ROSCI0094 Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia Judeţul Constanţa: Mangalia(<1%) 93.ROSCI0095 La Sărătura Judeţul Bistriţa-Năsăud: Şintereag(<1%) 94.ROSCI0096 Lacul Bâlbâitoarea Judeţul Prahova: Starchiojd(<1%) 95.ROSCI0097 Lacul Negru Judeţul Vrancea: Nistoreşti(<1%), Pauleşti(<1%) 96.ROSCI0098 Lacul Peţea Judeţul Bihor: Oradea(<1%), Sânmartin(<1%) 97.ROSCI0099 Lacul Ştiucilor - Sic - Puini - Bonţida Judeţul Cluj: Bonţida(16%), Căianu(<1%), Fizeşu Gherlii(3%), Geaca(5%), Gherla(2%), Jucu(6%), Pălatca(<1%), Sic(16%), Ţaga(4%) 98.ROSCI0100 Lacurile Fărăgău - Glodeni Judeţul Mureş: Băla(<1%), Fărăgău(1%), Glodeni(2%), Voivodeni(2%) 99.ROSCI0101 Larion Judeţul Suceava: Coşna(3%), Poiana Stampei(1%) Judeţul Bistriţa-Năsăud: Lunca Ilvei(18%) 100.ROSCI0102 Leaota Judeţul Argeş: Dragoslavele(3%) Judeţul Dâmboviţa: Moroeni(1%) Judeţul Braşov: Fundata(<1%), Moieciu(6%) 101.ROSCI0103 Lunca Buzăului Judeţul Buzău: Berca(2%), Buzău(4%), C.A. Rosetti(6%), Cilibia(7%), Cislău(2%), Gălbinaşi(9%), Măgura(6%), Mărăcineni(10%), Nehoiu(<1%), Pârscov(2%), Pănătău(3%), Pătârlagele(2%), Robeasca(19%), Siriu(<1%), Săgeata(9%), Săpoca(10%), Unguriu(8%), Vadu Paşii(6%), Verneşti(2%), Vipereşti(4%) Judeţul Brăila: Făurei(8%), Galbenu(<1%), Jirlău(9%), Surdila-Greci(2%), Vişani(2%) 102.ROSCI0104 Lunca Inferioară a Crişului Repede Judeţul Bihor: Borş(<1%), Girişu de Criş(7%), Oradea(<1%), Sântandrei(7%), Toboliu(3%) 103.ROSCI0105 Lunca Joasă a Prutului Judeţul Tulcea: Grindu(<1%) Judeţul Galaţi: Cavadineşti(11%), Folteşti(3%), Frumuşiţa(5%), Galaţi(7%), Măstăcani(3%), Oancea(15%), Suceveni(6%), Tuluceşti(<1%), Vlădeşti(9%) Judeţul Vaslui: Blăgeşti(<1%), Murgeni(<1%) 104.ROSCI0106 Lunca Mijlocie a Argeşului Judeţul Giurgiu: Floreşti-Stoeneşti(<1%), Găiseni(8%), Vânătorii Mici(3%) Judeţul Dâmboviţa: Corbii Mari(3%), Costeştii din Vale(6%), Găeşti(<1%), Mogoşani(12%), Mătăsaru(5%), Odobeşti(15%), Petreşti(10%), Potlogi(5%), Ulieşti(6%) 105.ROSCI0107 Lunca Mirceşti Judeţul Iaşi: Mirceşti(2%) 106.ROSCI0108 Lunca Mureşului Inferior Judeţul Timiş: Cenad(13%), Periam(3%), Saravale(3%), Sânnicolau Mare(<1%), Sânpetru Mare(10%) Judeţul Arad: Arad(7%), Felnac(30%), Nădlac(3%), Pecica(15%), Secusigiu(38%), Semlac(8%), Zădăreni(16%), Şeitin(11%) 107.ROSCI0109 Lunca Timişului Judeţul Timiş: Belinţ(<1%), Boldur(1%), Bucovăţ(2%), Buziaş(3%), Chevereşu Mare(17%), Ciacova(5%), Coşteiu(1%), Foeni(2%), Ghilad(3%), Giera(1%), Giroc(12%), Giulvăz(5%), Lugoj(<1%), Moşniţa Nouă(14%), Parţa(4%), Peciu Nou(1%), Pădureni(28%), Racoviţa(14%), Recaş(<1%), Sacoşu Turcesc(5%), Topolovăţu Mare(<1%), Şag(9%) 108.ROSCI0110 Măgurile Băiţei Judeţul Hunedoara: Băiţa(2%) 109.ROSCI0111 Mestecănişul de la Reci Judeţul Covasna: Ozun(16%), Reci(16%) 110.ROSCI0112 Mlaca Tătarilor Judeţul Sibiu: Arpaşu de Jos(<1%) 111.ROSCI0113 Mlaştina după Luncă Judeţul Harghita: Suseni(<1%), Voşlăbeni(3%) 112.ROSCI0114 Mlaştina Hergheliei - Obanul Mare şi Peştera Movilei Judeţul Constanţa: Mangalia(4%) 113.ROSCI0115 Mlaştina Satchinez Judeţul Timiş: Biled(<1%), Orţişoara(1%), Satchinez(14%), Variaş(2%) Judeţul Arad: Vinga(3%) 114.ROSCI0116 Molhaşurile Căpăţânei Judeţul Alba: Bistra(4%) Judeţul Cluj: Măguri-Răcătău(<1%) 115.ROSCI0117 Movila lui Burcel Judeţul Vaslui: Micleşti(<1%) 116.ROSCI0118 Movilele de la Păucea Judeţul Sibiu: Blăjel(<1%) 117.ROSCI0119 Muntele Mare Judeţul Alba: Bistra(4%), Lupşa(<1%), Poşaga(5%) Judeţul Cluj: Valea Ierii(3%) 118.ROSCI0120 Muntele Tâmpa Judeţul Braşov: Braşov(1%) 119.ROSCI0121 Muntele Vulcan Judeţul Hunedoara: Blăjeni(<1%), Buceş(<1%) Judeţul Alba: Ciuruleasa(<1%) 120.ROSCI0122 Munţii Făgăraş Judeţul Argeş: Albeştii de Muscel(<1%), Arefu(89%), Berevoeşti(<1%), Brăduleţ(7%), Lereşti(38%), Nucşoara(85%), Rucăr(54%), Sălătrucu(62%), Valea Mare Pravăţ(4%) Judeţul Vâlcea: Boişoara(33%), Câineni(45%), Perişani(47%), Titeşti(<1%) Judeţul Braşov: Drăguş(42%), Hârseni(58%), Lisa(56%), Recea(48%), Sâmbăta de Sus(50%), Ucea(40%), Viştea(30%), Zărneşti(17%), Şinca(35%), Şinca Nouă(5%) Judeţul Sibiu: Arpaşu de Jos(36%), Avrig(25%), Boiţa(<1%), Cârţişoara(64%), Porumbacu de Jos(42%), Racoviţa(24%), Turnu Roşu(51%) 121.ROSCI0123 Munţii Măcinului Judeţul Tulcea: Cerna(23%), Greci(42%), Hamcearca(35%), Horia(<1%), Jijila(5%), Luncaviţa(16%), Măcin(16%), Turcoaia(2%) 122.ROSCI0124 Munţii Maramureşului Judeţul Maramureş: Bistra(78%), Borşa(53%), Leordina(1%), Moisei(6%), Petrova(2%), Poienile de sub Munte(88%), Repedea(82%), Ruscova(28%), Săcel(<1%), Vişeu de Jos(1%), Vişeu de Sus(84%) Judeţul Suceava: Cârlibaba(<1%) 123.ROSCI0125 Munţii Rodnei Judeţul Bistriţa-Năsăud: Maieru(56%), Parva(17%), Rebrişoara(32%), Rodna(55%), Romuli(8%), Sângeorz-Băi(39%), Telciu(11%), Şanţ(31%) Judeţul Maramureş: Borşa(10%), Moisei(42%), Săcel(9%) Judeţul Suceava: Cârlibaba(<1%) 124.ROSCI0126 Munţii Ţarcu Judeţul Caraş-Severin: Armeniş(35%), Bolvaşniţa(62%), Băuţar(<1%), Cornereva(1%), Marga(<1%), Slatina-Timiş(26%), Teregova(43%), Turnu Ruieni(39%), Zăvoi(60%) Judeţul Gorj: Padeş(<1%) Judeţul Hunedoara: Râu de Mori(<1%) 125.ROSCI0127 Muntioru Ursoaia Judeţul Buzău: Bisoca(2%) Judeţul Vrancea: Vintileasca(<1%) 126.ROSCI0128 Nordul Gorjului de Est Judeţul Vâlcea: Malaia(<1%), Vaideeni(11%) Judeţul Gorj: Baia de Fier(83%), Bumbeşti-Jiu(15%), Crasna(61%), Muşeteşti(58%), Novaci(53%), Polovragi(77%) Judeţul Hunedoara: Petroşani(<1%) 127.ROSCI0129 Nordul Gorjului de Vest Judeţul Gorj: Bumbeşti-Jiu(7%), Godineşti(8%), Padeş(23%), Peştişani(69%), Runcu(86%), Schela(84%), Stăneşti(67%), Tismana(82%), Turcineşti(2%) Judeţul Mehedinţi: Baia de Aramă(<1%) Judeţul Hunedoara: Lupeni(<1%), Uricani(3%), Vulcan(<1%) 128.ROSCI0130 Oituz - Ojdula Judeţul Covasna: Breţcu(53%), Ghelinţa(<1%), Lemnia(14%), Ojdula(70%) Judeţul Vrancea: Tulnici(<1%) Judeţul Bacău: Mănăstirea Caşin(<1%), Oituz(<1%), Slănic-Moldova(<1%) 129.ROSCI0131 Olteniţa - Mostiştea - Chiciu Judeţul Călăraşi: Alexandru Odobescu(1%), Chiselet(13%), Ciocăneşti(11%), Cuza Voda(2%), Călăraşi(<1%), Dorobanţu(12%), Frăsinet(9%), Grădiştea(7%), Independenţa(<1%), Mânăstirea(18%), Olteniţa(7%), Spanţov(8%), Ulmu(13%), Valea Argovei(9%) Judeţul Constanţa: Ostrov(<1%) 130.ROSCI0132 Oltul Mijlociu - Cibin - Hârtibaciu Judeţul Vâlcea: Câineni(<1%), Racoviţa(2%) Judeţul Sibiu: Alţina(<1%), Arpaşu de Jos(<1%), Avrig(1%), Boiţa(<1%), Bârghiş(<1%), Cisnădie(2%), Cârţa(4%), Marpod(<1%), Nocrich(<1%), Porumbacu de Jos(<1%), Racoviţa(2%), Roşia(<1%), Sadu(9%), Turnu Roşu(1%), Tălmaciu(<1%), Şelimbăr(4%) Judeţul Braşov: Beclean(3%), Făgăraş(1%), Mândra(2%), Ucea(1%), Viştea(1%), Voila(2%), Şercaia(<1%) 131.ROSCI0133 Pădurea Bădeana Judeţul Vaslui: Pogoneşti(<1%), Tutova(1%) 132.ROSCI0134 Pădurea Balta - Munteni Judeţul Galaţi: Negrileşti(2%) 133.ROSCI0135 Pădurea Bârnova - Repedea Judeţul Iaşi: Bârnova(31%), Ciurea(27%), Comarna(<1%), Dobrovăţ(49%), Grajduri(34%), Iaşi(<1%), Mogoşeşti(<1%), Schitu Duca(31%), Scânteia(<1%), Tomeşti(<1%) Judeţul Vaslui: Tăcuta(<1%) 134.ROSCI0136 Pădurea Bejan Judeţul Hunedoara: Cârjiţi(<1%), Deva(1%) 135.ROSCI0137 Pădurea Bogăţii Judeţul Braşov: Apaţa(<1%), Comăna(<1%), Crizbav(<1%), Feldioara(<1%), Hoghiz(22%), Măieruş(38%) 136.ROSCI0138 Pădurea Bolintin Judeţul Giurgiu: Bolintin-Vale(21%), Bucşani(7%), Crevedia Mare(27%), Grădinari(3%), Găiseni(36%), Ogrezeni(9%), Vânătorii Mici(6%) 137.ROSCI0139 Pădurea Breana - Roşcani Judeţul Galaţi: Băneasa(2%) 138.ROSCI0140 Pădurea Călugărească Judeţul Olt: Drăgăneşti-Olt(<1%), Dăneasa(12%), Radomireşti(<1%), Stoicăneşti(<1%) 139.ROSCI0141 Pădurea Ciornohal Judeţul Botoşani: Călăraşi(5%), Santa Mare(<1%) 140.ROSCI0142 Pădurea Dălhăuţi Judeţul Vrancea: Coteşti(<1%), Cârligele(5%) 141.ROSCI0143 Pădurea de gorun şi stejar de la Dosul Fânaţului Judeţul Braşov: Şoarş(<1%) 142.ROSCI0144 Padurea de gorun şi stejar de pe Dealul Purcăretului Judeţul Braşov: Beclean(<1%), Cincu(<1%), Voila(<1%) 143.ROSCI0145 Pădurea de la Alparea Judeţul Bihor: Copăcel(<1%), Oşorhei(7%) 144.ROSCI0146 Pădurea de stejar pufos de la Hoia Judeţul Cluj: Baciu(<1%), Floreşti(<1%) 145.ROSCI0147 Padurea de stejar pufos de la Mirăslău Judeţul Alba: Mirăslău(<1%) 146.ROSCI0148 Pădurea de stejar pufos de la Petiş Judeţul Sibiu: Şeica Mare(<1%) 147.ROSCI0149 Pădurea Eseschioi - Lacul Bugeac Judeţul Constanţa: Lipniţa(1%), Ostrov(16%) 148.ROSCI0151 Pădurea Gârboavele Judeţul Galaţi: Tuluceşti(3%) 149.ROSCI0152 Pădurea Floreanu - Frumuşica - Ciurea Judeţul Iaşi: Dagâţa(10%), Dumeşti(16%), Horleşti(35%), Mădârjac(71%), Popeşti(22%), Sineşti(49%), Tansa(<1%), Voineşti(9%), Ţibana(14%), Ţibăneşti(24%) Judeţul Neamţ: Stăniţa(27%) 150.ROSCI0153 Pădurea Glodeasa Judeţul Prahova: Valea Doftanei(2%) 151.ROSCI0154 Pădurea Glodeni Judeţul Mureş: Ceuaşu de Câmpie(1%), Glodeni(17%), Târgu Mureş(<1%) 152.ROSCI0155 Pădurea Goronişte Judeţul Bihor: Husasău de Tinca(<1%), Tinca(7%), Tulca(<1%) 153.ROSCI0156 Munţii Goşman Judeţul Neamţ: Alexandru cel Bun(53%), Dumbrava Roşie(19%), Piatra Şoimului(56%), Piatra-Neamţ(26%), Pângăraţi(10%), Tarcău(<1%) 154.ROSCI0157 Pădurea Hagieni - Cotul Văii Judeţul Constanţa: Albeşti(17%), Limanu(12%), Mangalia(2%), Negru Vodă(4%), Pecineaga(<1%) 155.ROSCI0158 Pădurea Bălteni - Hârboanca Judeţul Vaslui: Bălteni(15%), Deleşti(1%), Puşcaşi(<1%), Vaslui(<1%), Ştefan cel Mare(<1%) 156.ROSCI0159 Pădurea Homiţa Judeţul Iaşi: Cristeşti(<1%), Moţca(<1%) 157.ROSCI0160 Pădurea Icuşeni Judeţul Iaşi: Golăieşti(<1%) 158.ROSCI0161 Pădurea Medeleni Judeţul Iaşi: Golăieşti(<1%), Victoria(2%) 159.ROSCI0162 Lunca Siretului Inferior Judeţul Brăila: Măxineni(5%), Siliştea(3%), Vădeni(5%) Judeţul Galaţi: Braniştea(10%), Cosmeşti(27%), Fundeni(9%), Independenţa(19%), Iveşti(5%), Lieşti(3%), Movileni(34%), Nicoreşti(16%), Nămoloasa(16%), Piscu(8%), Poiana(39%), Slobozia Conachi(<1%), Tudor Vladimirescu(19%), Umbrăreşti(17%), Şendreni(3%) Judeţul Vrancea: Adjud(28%), Bilieşti(26%), Garoafa(16%), Homocea(9%), Măicăneşti(<1%), Mărăşeşti(18%), Năneşti(13%), Ploscuţeni(30%), Pufeşti(18%), Rugineşti(7%), Suraia(13%), Vulturu(4%), Vânători(11%) Judeţul Bacău: Urecheşti(9%) 160.ROSCI0163 Pădurea Mogoş - Mâţele Judeţul Galaţi: Scânteieşti(1%) 161.ROSCI0164 Pădurea Plopeni Judeţul Prahova: Băicoi(1%), Cocorăştii Mislii(<1%), Plopeni(<1%) 162.ROSCI0165 Pădurea Pogăneşti Judeţul Galaţi: Suceveni(3%) 163.ROSCI0166 Pădurea Reşca Hotărani Judeţul Olt: Dobrosloveni(14%), Fălcoiu(<1%), Fărcaşele(16%), Mărunţei(<1%) 164.ROSCI0167 Pădurea Roşcani Judeţul Iaşi: Roşcani(1%) 165.ROSCI0168 Pădurea Sarului Judeţul Olt: Bobiceşti(21%), Cârlogani(<1%), Găneasa(21%), Morunglav(62%), Piatra-Olt(7%), Pleşoiu(<1%) Judeţul Vâlcea: Laloşu(<1%) 166.ROSCI0169 Pădurea Seaca - Movileni Judeţul Vaslui: Coroieşti(<1%) 167.ROSCI0170 Pădurea şi mlaştinile eutrofe de la Prejmer Judeţul Braşov: Hărman(2%), Prejmer(4%) 168.ROSCI0171 Pădurea şi pajiştile de la Mârzeşti Judeţul Iaşi: Popricani(<1%), Rediu(4%) 169.ROSCI0172 Pădurea şi Valea Canaraua Fetii - Iortmac Judeţul Constanţa: Aliman(8%), Băneasa(23%), Dobromir(1%), Ion Corvin(17%), Lipniţa(21%), Oltina(34%) 170.ROSCI0173 Pădurea Stârmina Judeţul Mehedinţi: Burila Mare(2%), Devesel(7%), Hinova(23%), Rogova(5%) 171.ROSCI0174 Pădurea Studiniţa Judeţul Olt: Studina(2%) 172.ROSCI0175 Pădurea Tălăşmani Judeţul Galaţi: Bereşti(1%) Judeţul Vaslui: Vinderei(<1%) 173.ROSCI0176 Pădurea Tătăruşi Judeţul Iaşi: Cristeşti(<1%), Tătăruşi(<1%), Valea Seacă(<1%) 174.ROSCI0177 Pădurea Topana Judeţul Olt: Topana(26%) Judeţul Argeş: Ciomăgeşti(<1%), Uda(<1%) 175.ROSCI0178 Pădurea Torceşti Judeţul Galaţi: Iveşti(<1%), Umbrăreşti(2%) 176.ROSCI0179 Pădurea Troianu Judeţul Teleorman: Troianul(1%) 177.ROSCI0181 Pădurea Uricani Judeţul Iaşi: Miroslava(1%) 178.ROSCI0182 Pădurea Verdele Judeţul Vrancea: Nistoreşti(1%) 179.ROSCI0183 Pădurea Vlădila Judeţul Olt: Redea(<1%), Vlădila(16%) 180.ROSCI0184 Pădurea Zamostea - Lunca Judeţul Suceava: Grămeşti(<1%), Zamostea(4%), Zvoriştea(<1%) Judeţul Botoşani: Cândeşti(<1%), Vârfu Câmpului(<1%) 181.ROSCI0185 Păduricea de la Santău Judeţul Bihor: Borş(2%) 182.ROSCI0186 Pădurile de Stejar Pufos de pe Târnava Mare Judeţul Sibiu: Dumbrăveni(<1%), Hoghilag(1%) Judeţul Mureş: Bălăuşeri(<1%), Daneş(1%), Nadeş(<1%), Sighişoara(<1%), Viişoara(<1%) 183.ROSCI0187 Pajiştile lui Suciu Judeţul Alba: Blaj(<1%), Bucerdea Grânoasă(20%), Fărău(15%), Hopârta(45%), Jidvei(<1%), Lopadea Nouă(48%), Rădeşti(21%), Sâncel(26%), Teiuş(1%), Şona(44%) 184.ROSCI0188 Parâng Judeţul Gorj: Baia de Fier(<1%), Bumbeşti-Jiu(5%), Crasna(13%), Muşeteşti(<1%), Novaci(29%) Judeţul Vâlcea: Malaia(11%), Voineasa(14%) Judeţul Hunedoara: Petrila(18%), Petroşani(26%) 185.ROSCI0189 Pârâul Barlangos Judeţul Harghita: Suseni(<1%) 186.ROSCI0190 Penteleu Judeţul Covasna: Comandău(<1%), Zagon(<1%) Judeţul Buzău: Gura Teghii(24%) 187.ROSCI0191 Peştera Limanu Judeţul Constanţa: Limanu(<1%), Mangalia(<1%) 188.ROSCI0192 Peştera Măgurici Judeţul Sălaj: Ileanda(<1%) Judeţul Maramureş: Boiu Mare(<1%), Valea Chioarului(<1%) 189.ROSCI0193 Peştera Tăuşoare Judeţul Bistriţa-Năsăud: Rebrişoara(<1%) 190.ROSCI0194 Piatra Craiului Judeţul Argeş: Dragoslavele(9%), Dâmbovicioara(74%), Rucăr(14%) Judeţul Braşov: Bran(2%), Fundata(12%), Moieciu(19%), Zărneşti(17%) 191.ROSCI0195 Piatra Mare Judeţul Braşov: Predeal(10%), Săcele(10%) 192.ROSCI0196 Pietrosul Broştenilor - Cheile Zugrenilor Judeţul Suceava: Crucea(1%), Dorna-Arini(2%) 193.ROSCI0197 Plaja submersă Eforie Nord - Eforie Sud Judeţul Constanţa: Eforie(<1%) 194.ROSCI0198 Platoul Mehedinţi Judeţul Mehedinţi: Baia de Aramă(74%), Bala(3%), Balta(73%), Cireşu(>99%), Godeanu(69%), Iloviţa(35%), Isverna(77%), Izvoru Bârzii(13%), Obârşia-Cloşani(44%), Podeni(98%), Ponoarele(63%) Judeţul Caraş-Severin: Băile Herculane(<1%), Mehadia(<1%), Topleţ(<1%) Judeţul Gorj: Padeş(5%) 195.ROSCI0199 Platoul Meledic Judeţul Buzău: Lopătari(<1%), Mânzăleşti(1%) 196.ROSCI0200 Platoul Vaşcău Judeţul Arad: Dezna(<1%), Gurahonţ(<1%) Judeţul Bihor: Criştioru de Jos(2%), Cărpinet(55%), Vaşcău(15%) 197.ROSCI0201 Podişul Nord Dobrogean Judeţul Constanţa: Pantelimon(<1%), Vulturu(<1%) Judeţul Tulcea: Babadag(38%), Baia(29%), Beidaud(22%), Casimcea(23%), Ceamurlia de Jos(1%), Cerna(8%), Ciucurova(68%), Dorobanţu(46%), Dăeni(<1%), Frecăţei(11%), Hamcearca(39%), Horia(27%), Isaccea(21%), Izvoarele(48%), Jurilovca(2%), Luncaviţa(14%), Mihai Bravu(5%), Nalbant(40%), Niculiţel(47%), Ostrov(5%), Peceneaga(14%), Sarichioi(11%), Slava Cercheză(65%), Somova(4%), Stejaru(45%), Topolog(24%), Valea Teilor(59%) 198.ROSCI0202 Silvostepa Olteniei Judeţul Dolj: Brabova(<1%), Carpen(5%), Cioroiaşi(<1%), Orodel(<1%), Perişor(43%), Pleniţa(10%), Radovan(24%), Seaca de Pădure(26%), Sălcuţa(7%), Vela(3%), Verbiţa(34%), Vârvoru de Jos(<1%), Întorsura(<1%) Judeţul Mehedinţi: Bălăciţa(<1%) 199.ROSCI0203 Poiana cu narcise de la Negraşi Judeţul Argeş: Negraşi(<1%) 200.ROSCI0204 Poiana Muntioru Judeţul Vrancea: Andreiaşu de Jos(<1%), Nereju(<1%), Vintileasca(<1%) 201.ROSCI0205 Poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului Judeţul Braşov: Mândra(<1%), Şercaia(4%), Şinca(<1%) 202.ROSCI0206 Porţile de Fier Judeţul Mehedinţi: Brezniţa-Ocol(22%), Drobeta-Turnu Severin(52%), Dubova(94%), Eşelniţa(58%), Iloviţa(65%), Izvoru Bârzii(<1%), Orşova(83%), Sviniţa(>99%) Judeţul Caraş-Severin: Berzasca(93%), Bănia(<1%), Coronini(>99%), Cărbunari(35%), Gârnic(>99%), Moldova Nouă(85%), Naidăş(<1%), Pojejena(99%), Sasca Montană(<1%), Sicheviţa(85%), Socol(19%), Topleţ(9%), Şopotu Nou(28%) 203.ROSCI0207 Postăvarul Judeţul Braşov: Braşov(3%), Predeal(6%), Râşnov(<1%), Săcele(<1%) 204.ROSCI0208 Putna - Vrancea Judeţul Buzău: Gura Teghii(<1%) Judeţul Vrancea: Negrileşti(<1%), Nistoreşti(9%), Pauleşti(86%), Soveja(<1%), Tulnici(92%) Judeţul Covasna: Breţcu(<1%), Covasna(<1%), Ghelinţa(<1%), Ojdula(<1%), Zăbala(<1%) Judeţul Bacău: Mănăstirea Caşin(<1%) 205.ROSCI0209 Racâş - Hida Judeţul Sălaj: Bălan(1%), Hida(1%) 206.ROSCI0210 Râpa Lechinţa Judeţul Mureş: Cuci(<1%), Iernut(2%) 207.ROSCI0211 Podişul Secaşelor Judeţul Sibiu: Apoldu de Jos(14%), Loamneş(7%), Ludoş(12%), Ocna Sibiului(<1%), Păuca(11%) Judeţul Alba: Alba Iulia(2%), Berghin(3%), Blaj(<1%), Cergău(<1%), Daia Română(5%), Doştat(18%), Ohaba(4%), Roşia de Secaş(10%), Sebeş(4%), Şpring(21%) 208.ROSCI0212 Rarău - Giumalău Judeţul Suceava: Crucea(4%), Câmpulung Moldovenesc(4%), Dorna-Arini(<1%), Pojorâta(3%), Stulpicani(5%) 209.ROSCI0213 Râul Prut Judeţul Galaţi: Cavadineşti(<1%) Judeţul Vaslui: Berezeni(2%), Drânceni(6%), Duda-Epureni(<1%), Fălciu(12%), Lunca Banului(6%), Murgeni(13%), Stănileşti(9%), Vetrişoaia(10%) Judeţul Iaşi: Bivolari(5%), Golăieşti(7%), Gorban(16%), Grozeşti(6%), Prisăcani(12%), Probota(<1%), Trifeşti(11%), Ungheni(3%), Victoria(10%), Ţuţora(10%) 210.ROSCI0214 Râul Tur Judeţul Satu Mare: Agriş(19%), Botiz(<1%), Călineşti-Oaş(42%), Gherţa Mică(34%), Halmeu(3%), Lazuri(20%), Livada(44%), Medieşu Aurit(15%), Micula(55%), Oraşu Nou(40%), Porumbeşti(22%), Turulung(41%), Turţ(2%) 211.ROSCI0215 Recifii Jurasici Cheia Judeţul Constanţa: Cogealac(3%), Grădina(15%), Mihail Kogălniceanu(2%), Pantelimon(3%), Târguşor(29%) 212.ROSCI0216 Reghiu Scruntar Judeţul Vrancea: Reghiu(2%) 213.ROSCI0217 Retezat Judeţul Gorj: Padeş(<1%), Tismana(3%) Judeţul Hunedoara: Pui(<1%), Râu de Mori(54%), Sălaşu de Sus(40%), Uricani(17%) Judeţul Caraş-Severin: Teregova(<1%), Zăvoi(22%) 214.ROSCI0218 Dealul Mocrei - Rovina - Ineu Judeţul Arad: Bocsig(17%), Buteni(8%), Chisindia(<1%), Ineu(13%), Şilindia(<1%) 215.ROSCI0219 Rusca Montană Judeţul Caraş-Severin: Băuţar(<1%), Glimboca(<1%), Marga(<1%), Obreja(<1%), Oţelu Roşu(<1%), Rusca Montană(82%), Zăvoi(<1%) Judeţul Hunedoara: Lunca Cernii de Jos(<1%) Judeţul Timiş: Nădrag(<1%), Tomeşti(<1%) 216.ROSCI0220 Săcueni Judeţul Bihor: Săcueni(5%) 217.ROSCI0221 Sărăturile din valea Ilenei Judeţul Iaşi: Dumeşti(1%), Leţcani(<1%), Româneşti(<1%) 218.ROSCI0222 Sărăturile Jijia Inferioară - Prut Judeţul Iaşi: Andrieşeni(3%), Gropniţa(15%), Movileni(15%), Popricani(16%), Probota(14%), Trifeşti(2%), Victoria(3%), Vlădeni(30%), Ţigănăşi(47%) 219.ROSCI0223 Sărăturile Ocna Veche Judeţul Cluj: Turda(1%) 220.ROSCI0224 Scroviştea Judeţul Dâmboviţa: Niculeşti(<1%) Judeţul Ilfov: Ciolpani(27%), Periş(29%), Snagov(<1%) Judeţul Prahova: Poienarii Burchii(<1%) 221.ROSCI0225 Seaca - Optăşani Judeţul Olt: Cungrea(<1%), Leleasca(1%), Poboru(22%), Spineni(6%) 222.ROSCI0226 Semenic - Cheile Caraşului Judeţul Caraş-Severin: Anina(35%), Bozovici(23%), Brebu Nou(<1%), Caraşova(70%), Ciudanoviţa(<1%), Goruia(15%), Mehadica(<1%), Prigor(23%), Reşiţa(9%), Teregova(8%), Ticvaniu Mare(<1%), Văliug(59%) 223.ROSCI0227 Sighişoara - Târnava Mare Judeţul Braşov: Buneşti(98%), Caţa(<1%), Jibert(17%), Rupea(9%) Judeţul Sibiu: Agnita(8%), Aţel(<1%), Biertan(89%), Bârghiş(3%), Dumbrăveni(22%), Hoghilag(42%), Iacobeni(<1%), Laslea(93%), Moşna(<1%) Judeţul Mureş: Albeşti(35%), Apold(89%), Daneş(71%), Saschiz(98%), Sighişoara(40%), Vânători(81%) Judeţul Harghita: Cristuru Secuiesc(<1%) 224.ROSCI0228 Şindriliţa Judeţul Vrancea: Nereju(5%), Nistoreşti(<1%) 225.ROSCI0229 Siriu Judeţul Buzău: Chiojdu(10%), Siriu(22%) Judeţul Covasna: Sita Buzăului(<1%) 226.ROSCI0230 Slănic Judeţul Bacău: Dofteana(2%), Slănic-Moldova(9%) 227.ROSCI0231 Nădab - Socodor - Vărşad Judeţul Arad: Chişineu-Criş(5%), Grăniceri(21%), Macea(19%), Pilu(12%), Socodor(14%), Şimand(6%) 228.ROSCI0232 Someşul Mare Superior Judeţul Bistriţa-Năsăud: Feldru(<1%), Ilva Mică(<1%), Năsăud(<1%), Rebrişoara(<1%) 229.ROSCI0233 Someşul Rece Judeţul Alba: Câmpeni(<1%) Judeţul Cluj: Măguri-Răcătău(31%), Valea Ierii(<1%) 230.ROSCI0234 Stânca - Ştefăneşti Judeţul Botoşani: Ştefăneşti(<1%) 231.ROSCI0235 Stânca Tohani Judeţul Prahova: Gura Vadului(1%) 232.ROSCI0236 Strei - Haţeg Judeţul Hunedoara: Baru(48%), Bretea Română(<1%), Băniţa(<1%), General Berthelot(8%), Haţeg(33%), Lupeni(<1%), Pui(33%), Sântămăria-Orlea(3%), Sălaşu de Sus(35%), Uricani(<1%) 233.ROSCI0238 Suatu -Cojocna - Crairât Judeţul Cluj: Aiton(12%), Apahida(2%), Cojocna(13%), Căianu(3%), Feleacu(1%), Mociu(2%), Ploscoş(12%), Suatu(10%), Turda(2%) 234.ROSCI0239 Târnovu Mare - Latoriţa Judeţul Vâlcea: Malaia(3%) 235.ROSCI0240 Tăşad Judeţul Bihor: Copăcel(1%), Drăgeşti(27%) 236.ROSCI0241 Tinovul Apa Lina - Honcsok Judeţul Covasna: Estelnic(25%), Mereni(<1%), Poian(<1%) Judeţul Harghita: Plăieşii de Jos(18%) 237.ROSCI0242 Tinovul Apa Roşie Judeţul Covasna: Estelnic(<1%), Mereni(<1%) 238.ROSCI0243 Tinovul de la Dealul Albinelor Judeţul Harghita: Joseni(<1%) Judeţul Mureş: Ibăneşti(<1%) 239.ROSCI0244 Tinovul de la Fântâna Brazilor Judeţul Harghita: Corund(<1%) 240.ROSCI0245 Tinovul de la Româneşti Judeţul Suceava: Coşna(<1%) 241.ROSCI0246 Tinovul Luci Judeţul Harghita: Miercurea Ciuc(<1%), Sâncrăieni(3%) 242.ROSCI0247 Tinovul Mare Poiana Stampei Judeţul Bistriţa-Năsăud: Tiha Bârgăului(<1%) Judeţul Suceava: Poiana Stampei(2%) 243.ROSCI0248 Tinovul Mohoş - Lacul Sf. Ana Judeţul Covasna: Bixad(<1%) Judeţul Harghita: Cozmeni(6%) 244.ROSCI0249 Tinovul Şaru Dornei Judeţul Suceava: Şaru Dornei(<1%) 245.ROSCI0250 Ţinutul Pădurenilor Judeţul Caraş-Severin: Rusca Montană(<1%) Judeţul Hunedoara: Bunila(4%), Bătrâna(17%), Cerbăl(33%), Lunca Cernii de Jos(14%), Lăpugiu de Jos(<1%) Judeţul Timiş: Pietroasa(<1%), Tomeşti(<1%) 246.ROSCI0251 Tisa Superioară Judeţul Maramureş: Bistra(<1%), Bocicoiu Mare(21%), Bârsana(<1%), Câmpulung la Tisa(20%), Petrova(<1%), Remeţi(10%), Rona de Jos(<1%), Rona de Sus(47%), Sarasău(18%), Sighetu Marmaţiei(2%), Săpânţa(4%) 247.ROSCI0252 Topliţa - Scaunul Rotund Borsec Judeţul Harghita: Borsec(19%), Sărmaş(20%), Topliţa(7%) 248.ROSCI0253 Trascău Judeţul Alba: Aiud(22%), Bucium(2%), Cricău(<1%), Galda de Jos(40%), Ighiu(12%), Livezile(67%), Meteş(17%), Mirăslău(11%), Mogoş(<1%), Ocoliş(76%), Ponor(10%), Poşaga(28%), Rimetea(78%), Râmeţ(75%), Stremţ(14%), Sălciua(9%), Zlatna(18%), Întregalde(34%) Judeţul Cluj: Băişoara(<1%), Iara(6%), Moldoveneşti(7%) 249.ROSCI0254 Tufurile calcaroase din Valea Bobâlna Judeţul Hunedoara: Rapoltu Mare(<1%) 250.ROSCI0255 Turbăria de la Dersca Judeţul Botoşani: Lozna(<1%) 251.ROSCI0256 Turbăria Ruginosu Zagon Judeţul Covasna: Zagon(1%) 252.ROSCI0257 Tusa - Barcău Judeţul Sălaj: Sâg(<1%) 253.ROSCI0258 Văile Brătiei şi Brătioarei Judeţul Argeş: Albeştii de Muscel(1%), Berevoeşti(<1%), Bughea de Jos(<1%) 254.ROSCI0259 Valea Călmăţuiului Judeţul Buzău: C.A. Rosetti(2%), Cilibia(12%), Costeşti(9%), Gherăseni(13%), Gălbinaşi(2%), Largu(18%), Luciu(37%), Ruşeţu(11%), Smeeni(16%), Ţinteşti(6%) Judeţul Brăila: Bordei Verde(7%), Cireşu(18%), Surdila-Greci(3%), Ulmu(16%), Zăvoaia(16%), Însurăţei(13%) 255.ROSCI0260 Valea Cepelor Judeţul Alba: Arieşeni(7%), Avram Iancu(<1%) Judeţul Bihor: Criştioru de Jos(<1%) 256.ROSCI0262 Valea Iadei Judeţul Bihor: Budureasa(6%), Curăţele(13%) 257.ROSCI0263 Valea Ierii Judeţul Cluj: Băişoara(12%), Valea Ierii(33%) 258.ROSCI0264 Valea Izei şi Dealul Solovan Judeţul Maramureş: Bogdan Vodă(14%), Botiza(>99%), Bârsana(13%), Băiuţ(<1%), Călineşti(<1%), Dragomireşti(94%), Groşii Ţibleşului(<1%), Ieud(>99%), Lăpuş(<1%), Moisei(<1%), Onceşti(16%), Poienile Izei(>99%), Rozavlea(38%), Sighetu Marmaţiei(15%), Strâmtura(27%), Săcel(69%), Săliştea de Sus(71%), Vadu Izei(11%), Şieu(>99%) Judeţul Bistriţa-Năsăud: Romuli(<1%) 259.ROSCI0265 Valea lui David Judeţul Iaşi: Leţcani(3%), Miroslava(3%), Rediu(20%), Valea Lupului(20%) 260.ROSCI0266 Valea Olteţului Judeţul Olt: Balş(2%), Bârza(5%), Dobrun(3%), Fălcoiu(5%), Osica de Jos(4%), Osica de Sus(4%), Pârşcoveni(2%), Voineasa(10%), Şopârliţa(7%) 261.ROSCI0267 Valea Roşie Judeţul Bihor: Ineu(1%), Oradea(<1%), Oşorhei(<1%), Paleu(16%) 262.ROSCI0268 Valea Vâlsanului Judeţul Argeş: Albeştii de Argeş(1%), Brăduleţ(77%), Corbeni(<1%), Corbi(3%), Domneşti(<1%), Muşăteşti(54%), Nucşoara(<1%), Pietroşani(2%), Valea Iaşului(<1%) 263.ROSCI0269 Vama Veche - 2 Mai Judeţul Constanţa: Limanu(<1%) 264.ROSCI0270 Vânători - Neamţ Judeţul Neamţ: Agapia(55%), Brusturi(33%), Bălţăteşti(41%), Crăcăoani(80%), Gârcina(<1%), Hangu(<1%), Pipirig(<1%), Răuceşti(9%), Târgu Neamţ(9%), Vânători-Neamţ(72%) Judeţul Suceava: Boroaia(<1%), Râşca(<1%) 265.ROSCI0272 Vulcanii Noroioşi de la Pâclele Mari şi Pâclele Mici Judeţul Buzău: Beceni(<1%), Berca(2%), Scorţoasa(8%) 266.ROSCI0273 Zona marină de la Capul Tuzla Judeţul Constanţa: Tuzla(<1%) 267.ROSCI0275 Bârsău - Şomcuta Judeţul Maramureş: Asuaju de Sus(5%), Băiţa de sub Codru(6%), Fărcaşa(3%), Gârdani(63%), Mireşu Mare(<1%), Satulung(17%), Sălsig(16%), Şomcuţa Mare(7%) Judeţul Satu Mare: Bârsău(11%) 268.ROSCI0277 Becicherecu Mic Judeţul Timiş: Becicherecu Mic(<1%), Dudeştii Noi(13%), Sânandrei(12%), Timişoara(3%) 269.ROSCI0278 Borduşani - Borcea Judeţul Ialomiţa: Borduşani(8%), Făcăeni(8%), Giurgeni(<1%), Vlădeni(16%) 270.ROSCI0279 Borzont Judeţul Harghita: Joseni(1%) 271.ROSCI0280 Buzăul Superior Judeţul Buzău: Siriu(<1%) Judeţul Covasna: Sita Buzăului(2%) 272.ROSCI0281 Cap Aurora Judeţul Constanţa: Mangalia(<1%) 273.ROSCI0283 Cheile Doftanei Judeţul Prahova: Bertea(<1%), Brebu(22%), Comarnic(<1%), Secăria(10%), Valea Doftanei(3%), Şotrile(2%) 274.ROSCI0284 Cheile Teregovei Judeţul Caraş-Severin: Armeniş(<1%), Teregova(<1%) 275.ROSCI0285 Codrii seculari de la Strâmbu - Băiuţ Judeţul Maramureş: Botiza(<1%), Băiuţ(22%), Lăpuş(<1%) 276.ROSCI0286 Colinele Elanului Judeţul Vaslui: Berezeni(3%), Găgeşti(4%), Vutcani(2%) 277.ROSCI0287 Comloşu Mare Judeţul Timiş: Comloşu Mare(28%) 278.ROSCI0289 Coridorul Drocea - Codru Moma Judeţul Arad: Buteni(3%), Dezna(16%), Dieci(11%), Sebiş(9%) 279.ROSCI0290 Coridorul Ialomiţei Judeţul Ialomiţa: Adâncata(8%), Albeşti(5%), Alexeni(20%), Andrăşeşti(24%), Axintele(20%), Balaciu(6%), Borăneşti(11%), Brazii(12%), Bucu(16%), Bueşti(4%), Bărbuleşti(3%), Bărcăneşti(12%), Ciochina(2%), Ciulniţa(5%), Cosâmbeşti(<1%), Coşereni(15%), Căzăneşti(1%), Dridu(16%), Fierbinţi-Târg(6%), Gheorghe Lazăr(<1%), Giurgeni(5%), Ion Roată(10%), Maia(14%), Manasia(4%), Mihail Kogălniceanu(3%), Moldoveni(23%), Munteni-Buzău(2%), Mărculeşti(12%), Ograda(3%), Perieţi(13%), Platoneşti(2%), Sfântu Gheorghe(3%), Sineşti(<1%), Slobozia(12%), Sudiţi(2%), Sălcioara(7%), Sărăţeni(4%), Săveni(1%), Urziceni(2%), Vlădeni(6%), Ţăndărei(3%) Judeţul Ilfov: Ciolpani(<1%) Judeţul Prahova: Balta Doamnei(39%), Berceni(<1%), Brazi(8%), Ciorani(2%), Cocorăştii Colţ(19%), Drăgăneşti(9%), Dumbrava(8%), Gherghiţa(6%), Gorgota(20%), Olari(3%), Poienarii Burchii(<1%), Puchenii Mari(7%), Râfov(20%), Tinosu(44%), Târgşoru Vechi(3%), Valea Călugărească(<1%), Şirna(16%) 280.ROSCI0291 Coridorul Munţii Bihorului - Codru Moma Judeţul Arad: Dezna(5%), Dieci(<1%), Gurahonţ(6%), Moneasa(5%), Vârfurile(23%) Judeţul Bihor: Criştioru de Jos(7%), Cărpinet(16%), Lunca(4%), Vaşcău(8%) 281.ROSCI0292 Coridorul Rusca Montană - Ţarcu - Retezat Judeţul Hunedoara: Densuş(55%), Lunca Cernii de Jos(7%), Râu de Mori(16%), Sarmizegetusa(47%) Judeţul Caraş-Severin: Băuţar(34%), Marga(<1%), Rusca Montană(<1%), Zăvoi(<1%) 282.ROSCI0293 Costinesti - 23 August Judeţul Constanţa: 23 August(<1%), Costineşti(<1%) 283.ROSCI0294 Crişul Alb între Gurahonţ şi Ineu Judeţul Arad: Almaş(<1%), Bocsig(4%), Buteni(2%), Bârsa(6%), Dieci(1%), Gurahonţ(<1%), Ineu(<1%), Sebiş(<1%) 284.ROSCI0295 Dealurile Clujului de Est Judeţul Cluj: Apahida(11%), Bonţida(12%), Borşa(75%), Chinteni(53%), Cluj-Napoca(5%), Dăbâca(34%), Jucu(3%), Panticeu(3%), Vultureni(57%) 285.ROSCI0296 Dealurile Drăgăşaniului Judeţul Olt: Cârlogani(13%), Grădinari(2%), Strejeşti(5%) Judeţul Vâlcea: Creţeni(15%), Guşoeni(<1%), Lungeşti(46%), Mădulari(8%), Suteşti(20%), Ştefăneşti(36%), Şuşani(23%) 286.ROSCI0297 Dealurile Târnavei Mici - Bicheş Judeţul Mureş: Bereni(31%), Chibed(96%), Eremitu(29%), Fântânele(9%), Ghindari(94%), Găleşti(3%), Miercurea Nirajului(13%), Măgherani(88%), Neaua(95%), Sovata(10%), Sângeorgiu de Pădure(27%), Sărăţeni(95%) Judeţul Harghita: Atid(26%), Praid(6%) 287.ROSCI0298 Defileul Crişului Alb Judeţul Hunedoara: Vaţa de Jos(<1%) Judeţul Arad: Brazii(<1%), Dezna(<1%), Dieci(4%), Gurahonţ(42%), Hălmagiu(3%), Pleşcuţa(92%), Vârfurile(13%) 288.ROSCI0299 Dunărea la Gârla Mare - Maglavit Judeţul Dolj: Calafat(5%), Cetate(18%), Maglavit(20%) Judeţul Mehedinţi: Gârla Mare(22%), Pristol(2%), Salcia(25%), Vrata(45%) 289.ROSCI0300 Fânaţele Pietroasa - Podeni Judeţul Cluj: Moldoveneşti(<1%) 290.ROSCI0303 Hârtibaciu Sud - Est Judeţul Braşov: Comăna(45%), Hoghiz(6%), Homorod(<1%), Jibert(22%), Mândra(<1%), Părău(2%), Racoş(<1%), Rupea(16%), Ticuşu(97%), Ungra(67%), Şercaia(28%), Şoarş(7%) 291.ROSCI0304 Hârtibaciu Sud - Vest Judeţul Sibiu: Arpaşu de Jos(6%), Avrig(26%), Boiţa(3%), Chirpăr(7%), Cârţa(25%), Marpod(29%), Nocrich(40%), Porumbacu de Jos(5%), Racoviţa(1%), Roşia(28%), Turnu Roşu(26%), Tălmaciu(6%), Şelimbăr(18%) 292.ROSCI0305 Ianca - Plopu - Sărat - Comăneasca Judeţul Brăila: Ianca(5%), Movila Miresii(12%), Romanu(<1%), Traian(2%), Tudor Vladimirescu(14%) 293.ROSCI0306 Jiana Judeţul Mehedinţi: Burila Mare(16%), Devesel(5%), Gogoşu(31%), Gruia(24%), Jiana(32%), Pristol(3%), Pătulele(17%), Vânju Mare(2%), Vânjuleţ(1%) 294.ROSCI0307 Lacul Sărat - Brăila Judeţul Brăila: Brăila(<1%), Chiscani(3%), Tichileşti(2%) 295.ROSCI0308 Lacul şi Pădurea Cernica Judeţul Călăraşi: Fundeni(<1%) Judeţul Ilfov: Brăneşti(5%), Cernica(5%), Găneasa(<1%), Pantelimon(41%) 296.ROSCI0309 Lacurile din jurul Măscurei Judeţul Vaslui: Ciocani(1%), Iana(5%), Pogana(10%), Puieşti(2%) Judeţul Bacău: Motoşeni(<1%), Răchitoasa(<1%) 297.ROSCI0310 Lacurile Fălticeni Judeţul Suceava: Bosanci(<1%), Buneşti(4%), Fălticeni(7%), Horodniceni(1%), Moara(4%), Rădăşeni(8%) 298.ROSCI0314 Lozna Judeţul Sălaj: Băbeni(34%), Ileanda(10%), Lozna(70%), Rus(40%), Surduc(21%) 299.ROSCI0315 Lunca Chineja Judeţul Galaţi: Folteşti(2%), Fârţăneşti(3%), Măstăcani(5%), Târgu Bujor(2%) 300.ROSCI0316 Lunca Râului Doamnei Judeţul Argeş: Coşeşti(<1%) 301.ROSCI0318 Măgura Târgu Ocna Judeţul Bacău: Dofteana(<1%), Slănic-Moldova(2%), Târgu Ocna(13%) 302.ROSCI0319 Mlaştina de la Feteşti Judeţul Călăraşi: Borcea(3%) Judeţul Ialomiţa: Feteşti(7%) 303.ROSCI0320 Mociar Judeţul Mureş: Beica de Jos(10%), Gurghiu(19%), Hodac(<1%), Ibăneşti(<1%), Ideciu de Jos(<1%), Petelea(<1%), Reghin(<1%), Solovăstru(39%) 304.ROSCI0321 Moldova Superioară Judeţul Suceava: Breaza(1%), Câmpulung Moldovenesc(<1%), Fundu Moldovei(1%), Pojorâta(<1%), Sadova(<1%) 305.ROSCI0322 Muntele Şes Judeţul Bihor: Aleşd(65%), Auşeu(51%), Borod(54%), Bratca(2%), Brusturi(10%), Derna(9%), Lugaşu de Jos(24%), Popeşti(37%), Suplacu de Barcău(15%), Şinteu(47%) Judeţul Cluj: Negreni(2%) Judeţul Sălaj: Halmăşd(30%), Marca(21%), Plopiş(40%), Sâg(20%), Valcău de Jos(46%) 306.ROSCI0323 Muntii Ciucului Judeţul Harghita: Ciceu(3%), Ciucsângeorgiu(31%), Cârţa(3%), Dăneşti(<1%), Frumoasa(81%), Leliceni(63%), Lunca de Jos(80%), Lunca de Sus(88%), Miercurea Ciuc(13%), Mihăileni(83%), Mădăraş(<1%), Păuleni-Ciuc(83%), Racu(7%), Sâncrăieni(<1%), Sândominic(7%), Tomeşti(2%) Judeţul Bacău: Agăş(<1%), Ghimeş-Făget(58%), Palanca(<1%) Judeţul Neamţ: Dămuc(2%), Tarcău(<1%) 307.ROSCI0324 Munţii Bihor Judeţul Hunedoara: Baia de Criş(<1%), Bulzeştii de Sus(<1%), Tomeşti(22%) Judeţul Arad: Hălmagiu(13%), Hălmăgel(33%), Vârfurile(17%) Judeţul Alba: Arieşeni(8%), Avram Iancu(29%) Judeţul Bihor: Criştioru de Jos(72%), Nucet(38%) 308.ROSCI0325 Munţii Metaliferi Judeţul Hunedoara: Baia de Criş(15%), Gurasada(5%), Luncoiu de Jos(7%), Vaţa de Jos(37%), Vorţa(21%), Zam(15%) 309.ROSCI0326 Muscelele Argeşului Judeţul Argeş: Aninoasa(11%), Bălileşti(12%), Coşeşti(28%), Davideşti(5%), Domneşti(9%), Hârtieşti(13%), Mihăeşti(17%), Pietroşani(24%), Poienarii de Muscel(20%), Schitu Goleşti(34%), Vlădeşti(28%), Vultureşti(18%) 310.ROSCI0327 Nemira - Lapoş Judeţul Covasna: Estelnic(<1%) Judeţul Harghita: Ciucsângeorgiu(6%), Plăieşii de Jos(11%) Judeţul Bacău: Asău(<1%), Dofteana(<1%), Dărmăneşti(17%) 311.ROSCI0328 Obcinele Bucovinei Judeţul Suceava: Breaza(14%), Brodina(<1%), Câmpulung Moldovenesc(<1%), Frumosu(14%), Moldova- Suliţa(6%), Moldoviţa(72%), Putna(11%), Sadova(2%), Vama(8%), Vatra Moldoviţei(31%) 312.ROSCI0329 Oltul Superior Judeţul Braşov: Apaţa(1%), Augustin(4%), Codlea(<1%), Dumbrăviţa(2%), Feldioara(1%), Hălchiu(<1%), Hărman(<1%), Măieruş(<1%), Ormeniş(4%), Prejmer(<1%), Racoş(<1%) Judeţul Covasna: Aita Mare(2%), Arcuş(<1%), Baraolt(2%), Belin(<1%), Bixad(<1%), Bodoc(<1%), Băţani(<1%), Chichiş(<1%), Ghidfalău(<1%), Hăghig(<1%), Ilieni(1%), Malnaş(<1%), Micfalău(<1%), Sfântu Gheorghe(<1%), Vâlcele(<1%) 313.ROSCI0330 Oseşti - Bârzeşti Judeţul Vaslui: Cozmeşti(<1%), Oşeşti(4%), Vultureşti(18%), Ştefan cel Mare(11%) 314.ROSCI0331 Pajiştile Balda - Frata - Miheşu de Câmpie Judeţul Mureş: Miheşu de Câmpie(2%), Pogăceaua(<1%), Sărmaşu(<1%) Judeţul Cluj: Frata(<1%) 315.ROSCI0333 Pajiştile Sărmăşel - Milaş - Urmeniş Judeţul Mureş: Cozma(3%), Crăieşti(<1%), Râciu(<1%), Sânpetru de Câmpie(2%), Sărmaşu(<1%) Judeţul Bistriţa-Năsăud: Budeşti(2%), Milaş(1%), Silivaşu de Câmpie(4%), Urmeniş(<1%) Judeţul Cluj: Cămăraşu(8%), Cătina(3%) 316.ROSCI0334 Pădurea Buciumeni - Homocea Judeţul Galaţi: Brăhăşeşti(14%), Buciumeni(27%), Poiana(7%) Judeţul Vrancea: Corbiţa(21%), Homocea(15%), Ploscuţeni(27%), Tănăsoaia(9%) 317.ROSCI0335 Pădurea Dobrina - Huşi Judeţul Vaslui: Albeşti(<1%), Creţeşti(51%), Dimitrie Cantemir(6%), Hoceni(24%), Huşi(<1%), Olteneşti(24%), Pădureni(8%), Vutcani(4%) 318.ROSCI0336 Pădurea Dumbrava Judeţul Timiş: Boldur(15%), Buziaş(<1%), Darova(<1%), Racoviţa(5%) 319.ROSCI0337 Pădurea Neudorfului Judeţul Timiş: Bogda(<1%) Judeţul Arad: Lipova(19%), Zăbrani(10%), Şiştarovăţ(6%) 320.ROSCI0338 Pădurea Paniova Judeţul Timiş: Ghizela(21%), Secaş(<1%) 321.ROSCI0339 Pădurea Povernii - Valea Cerniţa Judeţul Hunedoara: Buceş(<1%) Judeţul Alba: Ciuruleasa(14%) 322.ROSCI0341 Pădurea şi Lacul Stolnici Judeţul Argeş: Hârseşti(<1%), Stolnici(15%) Judeţul Olt: Sârbii-Măgura(<1%) 323.ROSCI0342 Pădurea Târgu Mureş Judeţul Mureş: Cristeşti(<1%), Crăciuneşti(<1%), Livezeni(<1%), Sângeorgiu de Mureş(<1%), Târgu Mureş(8%) 324.ROSCI0343 Pădurile din Silvostepa Mostiştei Judeţul Călăraşi: Chiselet(12%), Curcani(<1%), Frăsinet(<1%), Fundeni(2%), Fundulea(<1%), Gurbăneşti(<1%), Mitreni(<1%), Mânăstirea(<1%), Nana(4%), Plătăreşti(<1%), Sohatu(7%), Ulmeni(<1%), Vasilaţi(<1%) 325.ROSCI0344 Pădurile din Sudul Piemontului Cândeşti Judeţul Dâmboviţa: Cobia(6%), Crângurile(10%), Gura Foii(19%), Hulubeşti(2%), Lucieni(19%), Ludeşti(19%), Măneşti(12%), Raciu(<1%), Tătărani(<1%) 326.ROSCI0345 Pajiştea Cenad Judeţul Timiş: Cenad(5%), Saravale(34%), Sânnicolau Mare(11%), Sânpetru Mare(7%) 327.ROSCI0346 Pajiştea Ciacova Judeţul Timiş: Ciacova(<1%) 328.ROSCI0347 Pajiştea Fegernic Judeţul Bihor: Spinuş(4%), Sârbi(3%) 329.ROSCI0348 Pajiştea Jebel Judeţul Timiş: Ciacova(2%), Jebel(<1%), Parţa(<1%) 330.ROSCI0349 Pajiştea Pesac Judeţul Timiş: Lenauheim(1%) 331.ROSCI0350 Lunca Teuzului Judeţul Arad: Apateu(<1%), Cermei(1%), Ineu(<1%), Mişca(35%), Sintea Mare(3%), Şepreuş(15%), Şicula(1%) Judeţul Bihor: Avram Iancu(<1%) 332.ROSCI0352 Perşani Judeţul Braşov: Dumbrăviţa(9%), Şinca(3%), Şinca Nouă(9%) 333.ROSCI0353 Peştera - Deleni Judeţul Constanţa: Adamclisi(2%), Ciocârlia(2%), Deleni(11%), Peştera(1%) 334.ROSCI0354 Platforma Cotmeana Judeţul Olt: Topana(<1%), Vitomireşti(1%) Judeţul Argeş: Băbana(18%), Ciomăgeşti(11%), Cocu(20%), Cotmeana(36%), Cuca(31%), Drăganu(17%), Morăreşti(9%), Uda(21%) Judeţul Vâlcea: Dănicei(14%), Galicea(9%), Milcoiu(<1%), Nicolae Bălcescu(19%), Olanu(2%), Stoileşti(5%) 335.ROSCI0355 Podişul Lipovei - Poiana Ruscă Judeţul Caraş-Severin: Rusca Montană(9%) Judeţul Hunedoara: Burjuc(6%), Bătrâna(<1%), Cerbăl(<1%), Lunca Cernii de Jos(<1%), Lăpugiu de Jos(20%), Zam(2%) Judeţul Timiş: Curtea(66%), Margina(55%), Pietroasa(93%), Tomeşti(36%) Judeţul Arad: Birchiş(6%), Săvârşin(10%) 336.ROSCI0356 Poienile de la Şard Judeţul Cluj: Baciu(<1%) 337.ROSCI0357 Porumbeni Judeţul Harghita: Cristuru Secuiesc(14%), Dârjiu(11%), Feliceni(4%), Mugeni(21%), Porumbeni(47%), Şimoneşti(14%) Judeţul Mureş: Vânători(5%) 338.ROSCI0358 Pricop - Huta - Certeze Judeţul Satu Mare: Bixad(3%), Certeze(13%) Judeţul Maramureş: Remeţi(23%), Săpânţa(<1%) 339.ROSCI0359 Prigoria - Bengeşti Judeţul Gorj: Albeni(<1%), Bengeşti-Ciocadia(14%), Bumbeşti-Piţic(1%), Prigoria(23%) 340.ROSCI0360 Râul Bârlad între Zorleni şi Gura Gârbăvoţulu Judeţul Galaţi: Bălăşeşti(8%), Cerţeşti(2%) Judeţul Vaslui: Bârlad(11%), Băcani(4%), Fruntişeni(<1%), Griviţa(9%), Pochidia(9%), Tutova(3%), Vinderei(<1%), Zorleni(4%) 341.ROSCI0361 Râul Caraş Judeţul Caraş-Severin: Grădinari(2%), Ticvaniu Mare(<1%), Vrani(<1%), Vărădia(5%) 342.ROSCI0362 Râul Gilort Judeţul Gorj: Albeni(5%), Bengeşti-Ciocadia(8%), Bumbeşti-Piţic(<1%), Novaci(<1%), Târgu Cărbuneşti(<1%) 343.ROSCI0363 Râul Moldova între Oniceni şi Miteşti Judeţul Neamţ: Drăgăneşti(13%), Păstrăveni(1%), Răuceşti(3%), Timişeşti(7%), Urecheni(3%), Ţibucani(<1%) Judeţul Iaşi: Cristeşti(7%), Mirosloveşti(21%), Moţca(10%) Judeţul Suceava: Drăguşeni(10%), Forăşti(2%) 344.ROSCI0364 Râul Moldova între Tupilaţi şi Roman Judeţul Neamţ: Boteşti(10%), Cordun(14%), Dulceşti(16%), Gherăeşti(21%), Horia(12%), Roman(1%), Tupilaţi(14%), Văleni(37%), Ţibucani(<1%) Judeţul Iaşi: Mirosloveşti(<1%) 345.ROSCI0365 Râul Moldova între Păltinoasa şi Ruşi Judeţul Neamţ: Drăgăneşti(3%) Judeţul Suceava: Baia(16%), Berchişeşti(9%), Bogdăneşti(1%), Boroaia(6%), Capu Câmpului(7%), Cornu Luncii(15%), Forăşti(2%), Fântâna Mare(17%), Gura Humorului(<1%), Mălini(<1%), Păltinoasa(4%), Râşca(3%), Vadu Moldovei(11%), Valea Moldovei(11%) 346.ROSCI0366 Râul Motru Judeţul Mehedinţi: Baia de Aramă(1%), Butoieşti(7%), Corcova(1%), Strehaia(5%), Stângăceaua(3%) Judeţul Gorj: Cătunele(1%), Glogova(12%), Padeş(<1%), Văgiuleşti(2%) 347.ROSCI0367 Râul Mureş între Moreşti şi Ogra Judeţul Mureş: Ogra(2%), Sânpaul(6%), Ungheni(2%) 348.ROSCI0368 Râul Mureş între Deda şi Reghin Judeţul Mureş: Aluniş(2%), Brâncoveneşti(1%), Ideciu de Jos(2%), Reghin(<1%), Ruşii-Munţi(<1%), Suseni(2%) 349.ROSCI0369 Râul Mureş între Iernuţeni şi Periş Judeţul Mureş: Gorneşti(<1%), Petelea(3%), Reghin(<1%), Voivodeni(<1%) 350.ROSCI0370 Râul Mureş între Lipova şi Păuliş Judeţul Arad: Lipova(4%), Păuliş(<1%), Zăbrani(<1%) 351.ROSCI0373 Râul Mureş între Brănişca şi Ilia Judeţul Hunedoara: Brănişca(16%), Ilia(5%), Veţel(<1%), Şoimuş(1%) 352.ROSCI0374 Râul Negru Judeţul Covasna: Boroşneu Mare(7%), Brateş(3%), Catalina(<1%), Cernat(<1%), Dalnic(3%), Estelnic(<1%), Ghelinţa(<1%), Lemnia(<1%), Mereni(<1%), Ojdula(<1%), Poian(<1%), Reci(<1%), Sânzieni(<1%), Târgu Secuiesc(<1%), Zagon(<1%), Zăbala(<1%) 353.ROSCI0375 Râul Nera între Bozovici şi Moceriş Judeţul Caraş-Severin: Bozovici(<1%), Bănia(<1%), Dalboşeţ(<1%), Lăpuşnicu Mare(<1%) 354.ROSCI0376 Râul Olt între Mărunţei şi Turnu Măgurele Judeţul Teleorman: Beciu(<1%), Islaz(5%), Liţa(9%), Lunca(7%), Plopii-Slăviteşti(14%), Saelele(24%), Segarcea-Vale(6%), Slobozia Mândra(22%), Turnu Măgurele(6%), Uda-Clocociov(10%) Judeţul Olt: Băbiciu(9%), Cilieni(4%), Coteana(<1%), Drăgăneşti-Olt(11%), Dăneasa(6%), Fălcoiu(3%), Fărcaşele(15%), Giuvărăşti(21%), Gostavăţu(8%), Izbiceni(11%), Mărunţei(5%), Osica de Sus(1%), Rusăneşti(8%), Scărişoara(7%), Sprâncenata(6%), Stoeneşti(15%), Tia Mare(9%) 355.ROSCI0377 Râul Putna Judeţul Vrancea: Bârseşti(5%), Negrileşti(1%), Năruja(<1%), Tulnici(<1%), Valea Sării(5%), Vidra(<1%), Vrâncioaia(2%) 356.ROSCI0378 Râul Siret între Paşcani şi Roman Judeţul Neamţ: Doljeşti(4%), Gâdinţi(7%), Horia(3%), Ion Creangă(4%), Roman(8%), Sagna(3%), Tămăşeni(6%) Judeţul Iaşi: Alexandru I. Cuza(10%), Butea(9%), Hălăuceşti(4%), Mirceşti(<1%), Mogoşeşti-Siret(6%), Paşcani(2%), Ruginoasa(<1%), Răchiteni(13%), Stolniceni-Prăjescu(10%) 357.ROSCI0379 Râul Suceava Judeţul Suceava: Bilca(3%), Dorneşti(2%), Frătăuţii Noi(2%), Frătăuţii Vechi(3%), Gălăneşti(5%), Horodnic de Jos(2%), Horodnic de Sus(<1%), Milişăuţi(<1%), Muşeniţa(<1%), Rădăuţi(<1%), Satu Mare(3%), Vicovu de Jos(3%), Vicovu de Sus(3%), Voitinel(3%) 358.ROSCI0380 Râul Suceava Liteni Judeţul Suceava: Bosanci(2%), Ipoteşti(14%), Salcea(4%), Suceava(<1%), Udeşti(7%), Vereşti(3%) 359.ROSCI0381 Râul Târgului - Argeşel - Râuşor Judeţul Argeş: Albeştii de Muscel(12%), Bughea de Sus(<1%), Lereşti(45%), Nucşoara(<1%), Rucăr(14%), Valea Mare Pravăţ(22%) Judeţul Braşov: Zărneşti(<1%) 360.ROSCI0382 Râul Târnava Mare între Copşa Mică şi Mihalţ Judeţul Alba: Blaj(3%), Cenade(<1%), Crăciunelu de Jos(7%), Mihalţ(3%), Sântimbru(<1%), Valea Lungă(1%) Judeţul Sibiu: Axente Sever(<1%), Micăsasa(2%), Şeica Mică(<1%) 361.ROSCI0383 Râul Târnava Mare între Odorheiu Secuiesc şi Vânători Judeţul Mureş: Vânători(<1%) Judeţul Harghita: Cristuru Secuiesc(3%), Feliceni(<1%), Mugeni(<1%), Odorheiu Secuiesc(<1%), Porumbeni(<1%), Secuieni(3%) 362.ROSCI0384 Râul Târnava Mică Judeţul Mureş: Bahnea(<1%), Bălăuşeri(<1%), Coroisânmărtin(2%), Fântânele(<1%), Găneşti(<1%), Mica(<1%), Suplac(1%), Sângeorgiu de Pădure(<1%), Târnăveni(<1%), Zagăr(<1%) 363.ROSCI0385 Râul Timiş între Rusca şi Prisaca Judeţul Caraş-Severin: Buchin(<1%), Bucoşniţa(2%), Caransebeş(3%), Constantin Daicoviciu(1%), Obreja(3%), Păltiniş(<1%), Slatina-Timiş(1%), Teregova(<1%) 364.ROSCI0386 Râul Vedea Judeţul Teleorman: Alexandria(<1%), Balaci(<1%), Buzescu(2%), Călineşti(7%), Dideşti(<1%), Dobroteşti(<1%), Drăcşenei(<1%), Drăgăneşti de Vede(44%), Mavrodin(6%), Măldăeni(<1%), Nanov(1%), Nenciuleşti(8%), Peretu(10%), Plosca(4%), Roşiorii de Vede(5%), Rădoieşti(<1%), Scrioaştea(22%), Sfinţeşti(<1%), Stejaru(20%), Săceni(<1%), Vedea(13%) Judeţul Olt: Corbu(<1%), Crâmpoia(3%), Ghimpeţeni(4%), Icoana(4%), Movileni(<1%), Nicolae Titulescu(9%), Tufeni(14%), Văleni(2%), Şerbăneşti(<1%) Judeţul Argeş: Bârla(<1%) 365.ROSCI0387 Salonta Judeţul Bihor: Ciumeghiu(2%), Mădăras(<1%), Salonta(19%) 366.ROSCI0388 Sărăturile de la Foeni - Grăniceri Judeţul Timiş: Foeni(<1%), Giera(1%) 367.ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiţei - Mihai Bravu Judeţul Ialomiţa: Giurgeni(5%), Gura Ialomiţei(28%), Mihail Kogălniceanu(<1%) Judeţul Brăila: Berteştii de Jos(<1%), Victoria(1%) 368.ROSCI0390 Sărăturile Diniaş Judeţul Timiş: Parţa(<1%), Peciu Nou(4%), Sânmihaiu Român(7%) 369.ROSCI0391 Siretul Mijlociu - Bucecea Judeţul Suceava: Dumbrăveni(<1%), Hânţeşti(4%), Siminicea(7%) Judeţul Botoşani: Bucecea(3%), Vârfu Câmpului(<1%) 370.ROSCI0392 Slatina Judeţul Suceava: Slatina(<1%), Valea Moldovei(3%) 371.ROSCI0393 Someşul Mare Judeţul Bistriţa-Năsăud: Beclean(2%), Chiuza(3%), Nimigea(2%), Salva(1%), Şintereag(<1%) 372.ROSCI0394 Someşul Mic Judeţul Cluj: Dej(<1%), Mica(<1%), Mintiu Gherlii(<1%) 373.ROSCI0395 Soveja Judeţul Vrancea: Câmpuri(<1%), Negrileşti(<1%), Soveja(48%), Tulnici(<1%) Judeţul Bacău: Mănăstirea Caşin(<1%) 374.ROSCI0398 Straja-Cumpăna Judeţul Constanţa: Agigea(5%), Bărăganu(<1%), Cumpăna(3%), Techirghiol(<1%), Topraisar(6%) 375.ROSCI0399 Suharau - Darabani Judeţul Botoşani: Conceşti(15%), Darabani(3%), Hudeşti(3%), Suharău(9%) 376.ROSCI0400 Şieu - Budac Judeţul Bistriţa-Năsăud: Beclean(<1%), Bistriţa(<1%), Budacu de Jos(3%), Cetate(<1%), Lechinţa(<1%), Mărişelu(<1%), Şieu-Măgheruş(4%), Şieu-Odorhei(4%), Şintereag(2%) 377.ROSCI0401 Turnu - Variaşu Judeţul Arad: Pecica(1%) 378.ROSCI0402 Valea din Sânandrei Judeţul Timiş: Sânandrei(<1%) 379.ROSCI0403 Vânju Mare Judeţul Mehedinţi: Corlăţel(<1%), Rogova(<1%), Vânju Mare(23%), Vânjuleţ(<1%) 380.ROSCI0406 Zarandul de Est Judeţul Hunedoara: Vaţa de Jos(7%), Zam(14%) Judeţul Arad: Brazii(20%), Gurahonţ(3%), Petriş(76%), Săvârşin(19%) 381.ROSCI0407 Zarandul de Vest Judeţul Arad: Bârzava(19%), Chisindia(<1%), Conop(10%), Tauţ(10%) 382.ROSCI0408 Zau de Campie Judeţul Mureş: Valea Largă (<1%), Zau de Câmpie (<1%) Anexa 2 (Anexa nr. 2 la OMMDD 1964/2007) HARTA DELIMITĂRII REGIUNILOR BIOGEOGRAFICE -------------- NOTĂ(CTCE) Harta delimitării regiunilor biogeografice se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 846 bis din 29 noiembrie 2011, la pagina 22 (a se vedea imaginea asociată). Anexa 3 (Anexa nr. 4 la OMMDD 1964/2007) LISTA TIPURILOR DE HABITATE ŞI A SPECIILOR DE INTERES COMUNITAR PENTRU CARE A FOST DECLARAT FIECARE SIT DE IMPORTANŢĂ COMUNITARĂ
- ROSCI0001 - Aninişurile de pe Tărlung Tipuri de habitate: 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic)
- ROSCI0002 - Apuseni Tipuri de habitate: 3220 - Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane; 3230 - Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane; 3240 - Vegetaţie lemnoasă cu Salix elaeagnos de-a lungul râurilor montane; 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 4030 - Tufărişuri uscate europene; 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 6150 - Pajişti boreale şi alpine pe substrate silicioase; 6170 - Pajişti calcifile alpine şi subalpine; 6190 - Pajişti panonice de stâncării (Stipo-Festucetalia pallentis); 6210* - Pajişti uscate seminaturale şi faciesuri cu tufărişuri pe substrate calcaroase (Festuco Brometalia); 6230* - Pajişti montane de Nardus bogate în specii, pe substrate silicioase; 6410 - Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau luto-argiloase (Molinion caeruleae); 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 6520 - Fâneţe montane; 7110* - Turbării active; 7120 - Turbării degradate capabile de regenerare naturală; 7140 - Mlaştini turboase de tranziţie şi turbării oscilante (nefixate de substrat); 7150 - Comunităţi depresionare din Rhynchosporion pe substrate turboase; 7220* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion); 8110 - Grohotişuri silicioase din etajele montan şi alpin (Androsacetalia alpinae şi Galeopsietalia ladani); 8120 - Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajele montan şi alpin (Thlaspietea rotundifolii); 8160* - Grohotişuri medio-europene calcaroase din etajele colinar şi montan; 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 8220 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase; 8310 - Peşteri în care accesul publicului este interzis; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9150 - Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion; 9170 - Paduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91D0* - Turbării cu vegetaţie forestieră; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91Q0 - Păduri relictare cu Pinus sylvestris pe substrate calcaroase; 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen; 9410 - Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea); 9420 - Păduri de Larix decidua şi/sau Pinus cembra din regiunea montană Specii de mamifere: 1308 - Barbastella barbastellus (Liliac cârn); 1352* - Canis lupus (Lup); 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1310 - Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi); 1323 - Myotis bechsteini (Liliac cu urechi mari); 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic); 1321 - Myotis emarginatus (Liliac cărămiziu); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1306 - Rhinolophus blasii (Liliacul cu potcoavă al lui Blasius); 1304 - Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 4008 - Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilvănean) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă); 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc); 4123 - Eudontomyzon danfordi (Cicar); 1122 - Gobio uranoscopus (Petroc) Specii de nevertebrate: 1093* - Austropotamobius torrentium (Racul de ponoare); 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 4014 - Carabus variolosus; 4057 - Chilostoma banaticum; 4030 - Colias myrmidone; 1074 - Eriogaster catax; 1065 - Euphydryas aurinia; 1052 - Euphydryas maturna; 4050 - Isophya stysi (Cosaş); 1060 - Lycaena dispar; 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag) Specii de plante: 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 1903 - Liparis loeselii (Moşişoare); 2186 - Syringa josikaea (Liliac transilvănean, Lemnul vântului); 4116 - Tozzia carpathica (Iarba gâtului)
- ROSCI0003 - Arboretele de castan comestibil de la Baia Mare Tipuri de habitate: 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9170 - Paduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum; 9260 - Vegetaţie forestieră cu Castanea sativa Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de nevertebrate: 4052 - Odontopodisma rubripes (Lăcustă de munte); 4055 - Stenobothrus eurasius (Lăcustă)
- ROSCI0004 - Băgău Tipuri de habitate: 7140 - Mlaştini turboase de tranziţie şi turbării oscilante (nefixate de substrat); 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de nevertebrate: 4012 - Carabus hampei; 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 4052 - Odontopodisma rubripes (Lăcustă de munte) Specii de plante: 1903 - Liparis loeselii (Moşişoare)
- ROSCI0005 - Balta Albă - Amara - Jirlău - Lacul Sărat Câineni Tipuri de habitate: 1310 - Comunităţi cu Salicornia spp. şi alte specii anuale care colonizează terenurile umede şi nisipoase; 1530* - Pajişti şi mlaştini halofile panonice şi ponto-sarmatice; 3140 - Ape puternic oligo-mezotrofice cu vegetaţie bentonică de specii de Chara spp. Specii de mamifere: 1335 - Spermophilus citellus (Popândău, Şuită) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă) Specii de peşti: 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar) Specii de nevertebrate: 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 1060 - Lycaena dispar; 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean)
- ROSCI0006 - Balta Mică a Brăilei Tipuri de habitate: 3130 - Ape stătătoare oligotrofice până la mezotrofice cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoeto-Nanojuncetea; 3270 - Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie din Chenopodion rubri p.p. şi Bidention p.p; 6410 - Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau luto-argiloase (Molinion caeruleae); 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba; 92D0 - Galerii ripariene şi tufărişuri (Nerio-Tamaricetea şi Securinegion tinctoriae) Specii de mamifere: 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 4125 - Alosa immaculata; 4127 - Alosa tanaica (Rizeafcă); 1130 - Aspius aspius (Avat); 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 1124 - Gobio albipinnatus (Porcuşor de şes); 2511 - Gobio kessleri (Porcuşor de nisip); 2555 - Gymnocephalus baloni (Ghiborţ de râu); 1157 - Gymnocephalus schraetzer (Răspăr); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 2522 - Pelecus cultratus (Sabiţă); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 1160 - Zingel streber (Fusar); 1159 - Zingel zingel (Pietrar)
- ROSCI0007 - Bazinul Ciucului de Jos Tipuri de habitate: 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 6410 - Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau luto-argiloase (Molinion caeruleae); 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 7140 - Mlaştini turboase de tranziţie şi turbării oscilante (nefixate de substrat); 7230 - Mlaştini alcaline; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup); 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă) Specii de peşti: 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc) Specii de nevertebrate: 1014 - Vertigo angustior; 1016 - Vertigo moulinsiana Specii de plante: 1939 - Agrimonia pilosa (Turiţă); 1617 - Angelica palustris (Angelică de baltă); 1758 - Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); 1528 - Saxifraga hirculus (Ochii şoricelului)
- ROSCI0008 - Betfia Specii de mamifere: 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă) Specii de nevertebrate: 4012 - Carabus hampei; 4057 - Chilostoma banaticum
- ROSCI0009 - Bisoca Tipuri de habitate: 6520 - Fâneţe montane; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de nevertebrate: 1065 - Euphydryas aurinia Specii de plante: 4068 - Adenophora lilifolia; 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 4067 - Echium russicum (Capul şarpelui)
- ROSCI0010 - Bistriţa Aurie Tipuri de habitate: 3240 - Vegetaţie lemnoasă cu Salix elaeagnos de-a lungul râurilor montane; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) Specii de mamifere: 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă); 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc); 1105 - Hucho hucho (Lostriţă) Specii de plante: 1386 - Buxbaumia viridis
- ROSCI0011 - Braniştea Catârilor Tipuri de habitate: 40C0* - Tufărişuri de foioase ponto-sarmatice; 91I0* - Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.
- ROSCI0012 - Braţul Măcin Tipuri de habitate: 3130 - Ape stătătoare oligotrofice până la mezotrofice cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoeto-Nanojuncetea; 3140 - Ape puternic oligo-mezotrofice cu vegetaţie bentonică de specii de Chara spp.; 3270 - Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie din Chenopodion rubri p.p. şi Bidention p.p; 62C0* - Stepe pontosarmatice; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba Specii de mamifere: 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1335 - Spermophilus citellus (Popândău, Şuită) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1219 - Testudo graeca (Ţestoasă de uscat dobrogeană); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 4127 - Alosa tanaica (Rizeafcă); 1130 - Aspius aspius (Avat); 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 2511 - Gobio kessleri (Porcuşor de nisip); 1157 - Gymnocephalus schraetzer (Răspăr); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 2522 - Pelecus cultratus (Sabiţă); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 1146 - Sabanejewia aurata (Dunariţă); 1160 - Zingel streber (Fusar); 1159 - Zingel zingel (Pietrar) Specii de plante: 1428 - Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă)
- ROSCI0013 - Bucegi Tipuri de habitate: 3220 - Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane; 3230 - Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane; 3240 - Vegetaţie lemnoasă cu Salix elaeagnos de-a lungul râurilor montane; 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 4070* - Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium (Mugo-Rhododendretum hirsuti); 4080 - Tufărişuri cu specii sub-arctice de Salix spp.; 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 6170 - Pajişti calcifile alpine şi subalpine; 6230* - Pajişti montane de Nardus bogate în specii, pe substrate silicioase; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6520 - Fâneţe montane; 7140 - Mlaştini turboase de tranziţie şi turbării oscilante (nefixate de substrat); 8110 - Grohotişuri silicioase din etajele montan şi alpin (Androsacetalia alpinae şi Galeopsietalia ladani); 8120 - Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajele montan şi alpin (Thlaspietea rotundifolii); 8160* - Grohotişuri medio-europene calcaroase din etajele colinar şi montan; 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 8310 - Peşteri în care accesul publicului este interzis; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9150 - Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 9410 - Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea); 9420 - Păduri de Larix decidua şi/sau Pinus cembra din regiunea montană Specii de mamifere: 1308 - Barbastella barbastellus (Liliac cârn); 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de peşti: 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc) Specii de nevertebrate: 4057 - Chilostoma banaticum; 4030 - Colias myrmidone; 4046 - Cordulegaster heros (Calul dracului); 1086 - Cucujus cinnaberinus; 1065 - Euphydryas aurinia; 4048 - Isophya costata (Cosaş); 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 4039* - Nymphalis vaualbum; 4052 - Odontopodisma rubripes (Lăcustă de munte); 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean); 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag); 1015 - Vertigo genesii Specii de plante: 1386 - Buxbaumia viridis; 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1381 - Dicranum viride; 2113 - Draba dorneri (Flămânzică); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 1758 - Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); 1389 - Meesia longiseta; 4116 - Tozzia carpathica (Iarba gâtului)
- ROSCI0014 - Bucşani Tipuri de habitate: 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen; 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen Specii de amfibieni şi reptile: 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă)
- ROSCI0015 - Buila - Vânturariţa Tipuri de habitate: 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 4070* - Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium (Mugo-Rhododendretum hirsuti); 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 6170 - Pajişti calcifile alpine şi subalpine; 6410 - Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau luto-argiloase (Molinion caeruleae); 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6520 - Fâneţe montane; 8110 - Grohotişuri silicioase din etajele montan şi alpin (Androsacetalia alpinae şi Galeopsietalia ladani); 8120 - Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajele montan şi alpin (Thlaspietea rotundifolii); 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 8220 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase; 8310 - Peşteri în care accesul publicului este interzis; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9150 - Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 9410 - Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea) Specii de mamifere: 1308 - Barbastella barbastellus (Liliac cârn); 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de plante: 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 1758 - Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele)
- ROSCI0016 - Buteasa Tipuri de habitate: 4030 - Tufărişuri uscate europene; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 4008 - Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilvănean) Specii de nevertebrate: 4012 - Carabus hampei
- ROSCI0018 - Căldările Zăbalei Tipuri de habitate: 6520 - Fâneţe montane; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup); 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de peşti: 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc) Specii de nevertebrate: 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag)
- ROSCI0019 - Călimani - Gurghiu Tipuri de habitate: 3220 - Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane; 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 4070* - Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium (Mugo-Rhododendretum hirsuti); 6150 - Pajişti boreale şi alpine pe substrate silicioase; 6230* - Pajişti montane de Nardus bogate în specii, pe substrate silicioase; 6410 - Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau luto-argiloase (Molinion caeruleae); 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6520 - Fâneţe montane; 7110* - Turbării active; 7240* - Formaţiuni pioniere alpine din Caricion bicoloris-atrofuscae; 8220 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase; 8310 - Peşteri în care accesul publicului este interzis; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 9410 - Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea); 9420 - Păduri de Larix decidua şi/sau Pinus cembra din regiunea montană Specii de mamifere: 1308 - Barbastella barbastellus (Liliac cârn); 1352* - Canis lupus (Lup); 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1310 - Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi); 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1304 - Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă); 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc); 4123 - Eudontomyzon danfordi (Cicar); 1122 - Gobio uranoscopus (Petroc); 1105 - Hucho hucho (Lostriţă); 1146 - Sabanejewia aurata (Dunariţă) Specii de nevertebrate: 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 4012 - Carabus hampei; 1088 - Cerambyx cerdo (Croitor mare, gornicul); 1086 - Cucujus cinnaberinus; 1052 - Euphydryas maturna; 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 1060 - Lycaena dispar; 4039* - Nymphalis vaualbum; 1084* - Osmoderma eremita (Pustnicul, Gândacul sihastru); 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean); 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag) Specii de plante: 1617 - Angelica palustris (Angelică de baltă); 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 1381 - Dicranum viride; 1393 - Drepanocladus vernicosus; 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 1758 - Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); 1428 - Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă); 1389 - Meesia longiseta; 4116 - Tozzia carpathica (Iarba gâtului)
- ROSCI0020 - Câmpia Careiului Tipuri de habitate: 2190 - Depresiuni umede interdunale; 2340* - Dune panonice; 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 3270 - Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie din Chenopodion rubri p.p. şi Bidention p.p; 6120* - Pajişti xerice pe nisipuri calcaroase; 6410 - Pajişti cu Molinia pe soluri calcaroase, turboase sau luto-argiloase (Molinion caeruleae); 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); 91I0* - Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.; 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba Specii de mamifere: 1335 - Spermophilus citellus (Popândău, ŞŞuită) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 2011 - Umbra krameri (Ţigănuş) Specii de nevertebrate: 1088 - Cerambyx cerdo (Croitor mare, gornicul); 1052 - Euphydryas maturna; 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 1060 - Lycaena dispar; 1059 - Maculinea teleius; 4052 - Odontopodisma rubripes (Lăcustă de munte) Specii de plante: 4068 - Adenophora lilifolia; 1516 - Aldrovanda vesiculosa (Otrăţel); 1617 - Angelica palustris (Angelică de baltă); 4081 - Cirsium brachycephalum (Pălămidă); 1898 - Eleocharis carniolica; 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 4098 - Iris humilis ssp. arenaria (Iris, Stânjenel); 1428 - Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă); 4110* - Pulsatilla pratensis ssp. hungarica (Dediţei, Sisinei)
- ROSCI0021 - Câmpia Ierului Tipuri de habitate: 1530* - Pajişti şi mlaştini halofile panonice şi ponto-sarmatice; 3130 - Ape stătătoare oligotrofice până la mezotrofice cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoeto-Nanojuncetea; 3150 - Lacuri naturale eutrofice cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocharition; 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 3270 - Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie din Chenopodion rubri p.p. şi Bidention p.p; 40A0* - Tufărişuri subcontinentale peri-panonice; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); 91I0* - Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.; 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba Specii de mamifere: 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1335 - Spermophilus citellus (Popândău, Şuită) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 1124 - Gobio albipinnatus (Porcuşor de şes); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 2011 - Umbra krameri (Ţigănuş) Specii de nevertebrate: 4056 - Anisus vorticulus (Melcul cu cârlig); 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 1052 - Euphydryas maturna; 4036 - Leptidea morsei; 1060 - Lycaena dispar Specii de plante: 1516 - Aldrovanda vesiculosa (Otrăţel); 4081 - Cirsium brachycephalum (Pălămidă); 1898 - Eleocharis carniolica; 1428 - Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă)
- ROSCI0022 - Canaralele Dunării Tipuri de habitate: 3130 - Ape stătătoare oligotrofice până la mezotrofice cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoeto-Nanojuncetea; 3140 - Ape puternic oligo-mezotrofice cu vegetaţie bentonică de specii de Chara spp.; 3150 - Lacuri naturale eutrofice cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocharition; 3270 - Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie din Chenopodion rubri p.p. şi Bidention p.p; 40C0* - Tufărişuri de foioase ponto-sarmatice; 62C0* - Stepe ponto-sarmatice; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 91AA - Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos; 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); 91I0* - Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.; 91M0 - Păduri balcano-panonice de cer şi gorun; 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba; 92D0 - Galerii ripariene şi tufărişuri (Nerio-Tamaricetea şi Securinegion tinctoriae) Specii de mamifere: 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1219 - Testudo graeca (Ţestoasă de uscat dobrogeană); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 4125 - Alosa immaculata; 4127 - Alosa tanaica (Rizeafcă); 1130 - Aspius aspius (Avat); 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 2484 - Eudontomyzon mariae (Cicar); 1124 - Gobio albipinnatus (Porcuşor de şes); 2511 - Gobio kessleri (Porcuşor de nisip); 2555 - Gymnocephalus baloni (Ghiborţ de râu); 1157 - Gymnocephalus schraetzer (Răspăr); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 2522 - Pelecus cultratus (Sabiţă); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 1146 - Sabanejewia aurata (Dunariţă); 1160 - Zingel streber (Fusar); 1159 - Zingel zingel (Pietrar) Specii de nevertebrate: 4056 - Anisus vorticulus (Melcul cu cârlig) Specii de plante: 2236 - Campanula romanica (Clopoţel dobrogean); 2079 - Moehringia jankae (Merinană)
- ROSCI0023 - Cascada Mişina Tipuri de habitate: 6520 - Fâneţe montane; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion) Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de peşti: 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc) Specii de nevertebrate: 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag)
- ROSCI0024 - Ceahlău Tipuri de habitate: 3240 - Vegetaţie lemnoasă cu Salix elaeagnos de-a lungul râurilor montane; 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 4070* - Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium (Mugo-Rhododendretum hirsuti); 4080 - Tufărişuri cu specii sub-arctice de Salix spp.; 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 6170 - Pajişti calcifile alpine şi subalpine; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6520 - Fâneţe montane; 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 8310 - Peşteri în care accesul publicului este interzis; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 9410 Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea); 9420 - Păduri de Larix decidua şi/sau Pinus cembra din regiunea montană Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1323 - Myotis bechsteini (Liliac cu urechi mari); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de peşti: 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc) Specii de nevertebrate: 4052 - Odontopodisma rubripes (Lăcustă de munte) Specii de plante: 4066 - Asplenium adulterinum (Feriguţă, Ruginiţă); 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 1903 - Liparis loeselii (Moşişoare); 4116 - Tozzia carpathica (Iarba gâtului)
- ROSCI0025 - Cefa Tipuri de habitate: 1530* - Pajişti şi mlaştini halofile panonice şi ponto-sarmatice; 3160 - Lacuri distrofice şi iazuri; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris) Specii de mamifere: 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1318 - Myotis dasycneme (Liliac de iaz) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă) Specii de nevertebrate: 4045 - Coenagrion ornatum (Ţărăncuţă) Specii de plante: 4081 - Cirsium brachycephalum (Pălămidă); 1428 - Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă)
- ROSCI0026 - Cenaru Tipuri de habitate: 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de nevertebrate: 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag) Specii de plante: 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic)
- ROSCI0027 - Cheile Bicazului - Hăşmaş Tipuri de habitate: 3150 - Lacuri naturale eutrofice cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocharition; 3220 - Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane; 3230 - Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane; 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 6170 - Pajişti calcifile alpine şi subalpine; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 6520 - Fâneţe montane; 7220* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion); 7230 - Mlaştini alcaline; 8120 - Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajele montan şi alpin (Thlaspietea rotundifolii); 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91Q0 - Păduri relictare cu Pinus sylvestris pe substrate calcaroase; 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 9410 - Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea) Specii de mamifere: 1308 - Barbastella barbastellus (Liliac cârn); 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă); 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc) Specii de nevertebrate: 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean) Specii de plante: 4066 - Asplenium adulterinum (Feriguţă, Ruginiţă); 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel)
- ROSCI0028 - Cheile Cernei Tipuri de habitate: 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum
- ROSCI0029 - Cheile Glodului, Cibului şi Măzii Tipuri de habitate: 6190 - Pajişti panonice de stâncării (Stipo-Festucetalia pallentis); 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene Specii de mamifere: 1310 - Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1304 - Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 4008 - Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilvănean) Specii de plante: 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel)
- ROSCI0030 - Cheile Lăpuşului Tipuri de habitate: 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de nevertebrate: 4014 - Carabus variolosus
- ROSCI0031 - Cheile Nerei - Beuşniţa Tipuri de habitate: 3220 - Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane; 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 40A0* - Tufărişuri subcontinentale peri-panonice; 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 6190 - Pajişti panonice de stâncării (Stipo-Festucetalia pallentis); 6210* - Pajişti uscate seminaturale şi faciesuri cu tufărişuri pe substrate calcaroase (Festuco Brometalia); 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 7220* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion); 8120 - Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajele montan şi alpin (Thlaspietea rotundifolii); 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 8310 - Peşteri în care accesul publicului este interzis; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9150 - Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion; 9170 - Paduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91K0 - Păduri ilirice de Fagus sylvatica (Aremonio-Fagion); 91L0 - Păduri ilirice de stejar cu carpen (Erythronio-Carpinion); 91M0 - Păduri balcano-panonice de cer şi gorun; 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup); 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1310 Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi); 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic); 1318 - Myotis dasycneme (Liliac de iaz); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1304 - Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă); 2533 - Cobitis elongata (Fâsă mare); 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc); 2511 - Gobio kessleri (Porcuşor de nisip); 1122 - Gobio uranoscopus (Petroc); 1157 - Gymnocephalus schraetzer (Răspăr); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 1146 - Sabanejewia aurata (Dunariţă); 1160 - Zingel streber (Fusar) Specii de nevertebrate: 1093* - Austropotamobius torrentium (Racul de ponoare); 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 1044 - Coenagrion mercuriale (Ţărăncuţă); 4046 - Cordulegaster heros (Calul dracului); 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 1089 - Morimus funereus (Croitorul cenuşiu); 4039* - Nymphalis vaualbum; 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean); 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag); 4064 - Theodoxus transversalis; 1032 - Unio crassus (Scoica de râu) Specii de plante: 2327 - Himantoglossum caprinum (Ouăle popii)
- ROSCI0032 - Cheile Rudăriei Tipuri de habitate: 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91K0 - Păduri ilirice de Fagus sylvatica (Aremonio-Fagion) Specii de amfibieni şi reptile: 1217 - Testudo hermanni (Ţestoasă de uscat bănăţeană) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă) Specii de nevertebrate: 1093* - Austropotamobius torrentium (Racul de ponoare); 1088 - Cerambyx cerdo (Croitor mare, gornicul) Specii de plante: 4066 - Asplenium adulterinum (Feriguţă, Ruginiţă)
- ROSCI0033 - Cheile Şugăului - Munticelu Tipuri de habitate: 6520 - Fâneţe montane; 7220* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion); 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 91Q0 - Păduri relictare cu Pinus sylvestris pe substrate calcaroase Specii de mamifere: 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de nevertebrate: 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag) Specii de plante: 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel)
- ROSCI0034 - Cheile Turenilor Tipuri de habitate: 40A0* - Tufărişuri subcontinentale peri-panonice; 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 4008 - Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilvănean) Specii de peşti: 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă) Specii de nevertebrate: 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 1052 - Euphydryas maturna; 4036 - Leptidea morsei
- ROSCI0035 - Cheile Turzii Tipuri de habitate: 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 6190 - Pajişti panonice de stâncării (Stipo-Festucetalia pallentis); 6210* - Pajişti uscate seminaturale şi faciesuri cu tufărişuri pe substrate calcaroase (Festuco Brometalia); 6240* - Pajişti stepice subpanonice; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 8120 - Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajele montan şi alpin (Thlaspietea rotundifolii); 8160* - Grohotişuri medio-europene calcaroase din etajele colinar şi montan; 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae) Specii de mamifere: 1310 - Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1305 - Rhinolophus euryale (Liliacul mediteranean cu potcoavă); 1304 - Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă) Specii de peşti: 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă) Specii de nevertebrate: 4012 - Carabus hampei; 4030 - Colias myrmidone; 4034 - Glyphipterix loricatella; 4050 - Isophya stysi (Cosaş); 4036 - Leptidea morsei; 1060 - Lycaena dispar; 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean); 4020 - Pilemia tigrina (Croitor marmorat); 1016 - Vertigo moulinsiana Specii de plante: 1689 - Dracocephalum austriacum (Mătăciune); 4067 - Echium russicum (Capul şarpelui); 2170* - Ferula sadleriana (Aerel); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 4098 - Iris humilis ssp. arenaria (Iris, Stânjenel); 1477 - Pulsatilla patens (Dediţei, Sisinei); 4087* - Serratula lycopifolia (Gălbinare)
- ROSCI0036 - Cheile Vârghişului Tipuri de habitate: 6210* - Pajişti uscate seminaturale şi faciesuri cu tufărişuri pe substrate calcaroase (Festuco Brometalia); 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 8310 - Peşteri în care accesul publicului este interzis; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion) Specii de mamifere: 1308 - Barbastella barbastellus (Liliac cârn); 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1310 - Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi); 1323 - Myotis bechsteini (Liliac cu urechi mari); 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic); 1321 - Myotis emarginatus (Liliac cărămiziu); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1304 - Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă); 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc) Specii de nevertebrate: 4014 - Carabus variolosus; 4057 - Chilostoma banaticum; 1086 - Cucujus cinnaberinus; 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean); 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag)
- ROSCI0037 - Ciomad - Balvanyos Tipuri de habitate: 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9170 - Paduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum; 91D0* - Turbării cu vegetaţie forestieră; 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion) Specii de mamifere: 1308 - Barbastella barbastellus (Liliac cârn); 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1323 - Myotis bechsteini (Liliac cu urechi mari); 1307 - Myotis blythii (Liliac comun mic); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de nevertebrate: 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean) Specii de plante: 1758 - Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele)
- ROSCI0038 - Ciucaş Tipuri de habitate: 3220 - Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane; 3230 - Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane; 3240 - Vegetaţie lemnoasă cu Salix elaeagnos de-a lungul râurilor montane; 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 4070* - Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium (Mugo-Rhododendretum hirsuti); 6170 - Pajişti calcifile alpine şi subalpine; 6230* - Pajişti montane de Nardus bogate în specii, pe substrate silicioase; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6520 - Fâneţe montane; 7220* - Izvoare petrifiante cu formare de travertin (Cratoneurion); 8110 - Grohotişuri silicioase din etajele montan şi alpin (Androsacetalia alpinae şi Galeopsietalia ladani); 8120 - Grohotişuri calcaroase şi de şisturi calcaroase din etajele montan şi alpin (Thlaspietea rotundifolii); 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9150 - Păduri medio-europene de fag din Cephalanthero-Fagion; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91Q0 - Păduri relictare cu Pinus sylvestris pe substrate calcaroase; 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 9410 - Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea); 9420 - Păduri de Larix decidua şi/sau Pinus cembra din regiunea montană Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup); 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă); 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc) Specii de nevertebrate: 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 4014 - Carabus variolosus; 4057 - Chilostoma banaticum; 4036 - Leptidea morsei; 1087* - Rosalia alpina (Croitor de fag) Specii de plante: 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 1758 - Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); 1379 - Mannia triandra
- ROSCI0039 - Ciuperceni - Desa Tipuri de habitate: 1530* - Pajişti şi mlaştini halofile panonice şi ponto-sarmatice; 2160 - Dune cu Hippophae rhamnoides; 2190 - Depresiuni umede interdunale; 3130 - Ape stătătoare oligotrofice până la mezotrofice cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoeto-Nanojuncetea; 3140 - Ape puternic oligo-mezotrofice cu vegetaţie bentonică de specii de Chara spp.; 3150 - Lacuri naturale eutrofice cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocharition; 3270 - Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie din Chenopodion rubri p.p. şi Bidention p.p; 6120* - Pajişti xerice pe nisipuri calcaroase; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); 91I0* - Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.; 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba Specii de mamifere: 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1335 - Spermophilus citellus (Popândău, Şuită) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 4125 - Alosa immaculata; 1130 - Aspius aspius (Avat); 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 1124 - Gobio albipinnatus (Porcuşor de şes); 2555 - Gymnocephalus baloni (Ghiborţ de râu); 1157 - Gymnocephalus schraetzer (Răspăr); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 2522 - Pelecus cultratus (Sabiţă); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 1146 - Sabanejewia aurata (Dunariţă) Specii de nevertebrate: 4056 - Anisus vorticulus (Melcul cu cârlig); 4013 - Carabus hungaricus; 1088 - Cerambyx cerdo (Croitor mare, gornicul); 1089 - Morimus funereus (Croitorul cenuşiu) Specii de plante: 1516 - Aldrovanda vesiculosa (Otrăţel); 2285 - Colchicum arenarium (Brânduşă); 1428 - Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă)
- ROSCI0040 - Coasta Lunii Tipuri de habitate: 6240* - Pajişti stepice subpanonice Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă) Specii de nevertebrate: 4028 - Catopta thrips; 4031 - Cucullia mixta; 4035 - Gortyna borelii lunata; 4043 - Pseudophilotes bavius Specii de plante: 4091 - Crambe tataria (Târtan, Hodolean)
- ROSCI0041 - Coasta Rupturile Tanacu Tipuri de habitate: 40C0* - Tufărişuri de foioase ponto-sarmatice; 62C0* - Stepe ponto-sarmatice
- ROSCI0042 - Codru Moma Tipuri de habitate: 6110* - Comunităţi rupicole calcifile sau pajişti bazifile din Alysso-Sedion albi; 8210 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci calcaroase; 8220 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen; 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup) Specii de amfibieni şi reptile: 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă); 4008 - Triturus vulgaris ampelensis (Triton comun transilvănean) Specii de peşti: 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă)
- ROSCI0043 - Comana Tipuri de habitate: 1530* - Pajişti şi mlaştini halofile panonice şi ponto-sarmatice; 3130 - Ape stătătoare oligotrofice până la mezotrofice cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoeto-Nanojuncetea; 3150 - Lacuri naturale eutrofice cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocharition; 3160 - Lacuri distrofice şi iazuri; 3240 - Vegetaţie lemnoasă cu Salix elaeagnos de-a lungul râurilor montane; 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 3270 - Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie din Chenopodion rubri p.p. şi Bidention p.p; 40C0* - Tufărişuri de foioase ponto-sarmatice; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 91AA - Vegetaţie forestieră ponto-sarmatică cu stejar pufos; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); 91I0* - Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.; 91M0 - Păduri balcano-panonice de cer şi gorun; 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen; 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba Specii de mamifere: 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1335 - Spermophilus citellus (Popândău, Şuită) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 2511 - Gobio kessleri (Porcuşor de nisip); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 2011 - Umbra krameri (Ţigănuş) Specii de nevertebrate: 4056 - Anisus vorticulus (Melcul cu cârlig); 1078* - Callimorpha quadripunctaria; 1088 - Cerambyx cerdo (Croitor mare, gornicul); 4045 - Coenagrion ornatum (Ţărăncuţă); 1052 - Euphydryas maturna; 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 1060 - Lycaena dispar; 1089 - Morimus funereus (Croitorul cenuşiu); 4039* - Nymphalis vaualbum; 1084* - Osmoderma eremita (Pustnicul, Gândacul sihastru); 1014 - Vertigo angustior Specii de plante: 4067 - Echium russicum (Capul şarpelui); 2327 - Himantoglossum caprinum (Ouăle popii); 1428 - Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă)
- ROSCI0044 - Corabia - Turnu Măgurele Tipuri de habitate: 3140 - Ape puternic oligo-mezotrofice cu vegetaţie bentonică de specii de Chara spp.; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba Specii de mamifere: 1335 - Spermophilus citellus (Popândău, Şuită) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1993 - Triturus dobrogicus (Triton cu creastă dobrogean) Specii de peşti: 4125 - Alosa immaculata; 1130 - Aspius aspius (Avat); 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 1124 - Gobio albipinnatus (Porcuşor de şes); 2511 - Gobio kessleri (Porcuşor de nisip); 2555 - Gymnocephalus baloni (Ghiborţ de râu); 1157 - Gymnocephalus schraetzer (Răspăr); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 2522 - Pelecus cultratus (Sabiţă); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 1160 - Zingel streber (Fusar); 1159 - Zingel zingel (Pietrar) Specii de nevertebrate: 4064 - Theodoxus transversalis
- ROSCI0045 - Coridorul Jiului Tipuri de habitate: 1530* - Pajişti şi mlaştini halofile panonice şi ponto-sarmatice; 3130 - Ape stătătoare oligotrofice până la mezotrofice cu vegetaţie din Littorelletea uniflorae şi/sau Isoeto-Nanojuncetea; 3140 - Ape puternic oligomezotrofice cu vegetaţie bentonică de specii de Chara spp.; 3150 - Lacuri naturale eutrofice cu vegetaţie tip Magnopotamion sau Hydrocharition; 3260 - Cursuri de apă din zona de câmpie până în etajul montan, cu vegetaţie din Ranunculion fluitantis şi Callitricho-Batrachion; 3270 - Râuri cu maluri nămoloase cu vegetaţie din Chenopodion rubri p.p. şi Bidention p.p; 6120* - Pajişti xerice pe nisipuri calcaroase; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6440 - Pajişti aluviale din Cnidion dubii; 6510 - Pajişti de altitudine joasă (Alopecurus pratensis, Sanguisorba officinalis); 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9170 - Paduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91F0 - Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris); 91I0* - Vegetaţie de silvostepă eurosiberiană cu Quercus spp.; 91M0 - Păduri balcano-panonice de cer şi gorun; 91Y0 - Păduri dacice de stejar şi carpen; 92A0 - Zăvoaie cu Salix alba şi Populus alba Specii de mamifere: 1355 - Lutra lutra (Vidră, Lutră); 1335 - Spermophilus citellus (Popândău, Şuită) Specii de amfibieni şi reptile: 1188 - Bombina bombina (Buhai de baltă cu burta roşie); 1220 - Emys orbicularis (Broască ţestoasă de apă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă) Specii de peşti: 4125 - Alosa immaculata; 1130 - Aspius aspius (Avat); 1149 - Cobitis taenia (Zvârlugă); 1124 - Gobio albipinnatus (Porcuşor de şes); 2555 - Gymnocephalus baloni (Ghiborţ de râu); 1157 - Gymnocephalus schraetzer (Răspăr); 1145 - Misgurnus fossilis (Ţipar); 2522 - Pelecus cultratus (Sabiţă); 1134 - Rhodeus sericeus amarus (Boarţă); 1146 - Sabanejewia aurata (Dunariţă); 1160 - Zingel streber (Fusar); 1159 - Zingel zingel (Pietrar) Specii de nevertebrate: 4013 - Carabus hungaricus; 1044 - Coenagrion mercuriale (Ţărăncuţă); 4045 - Coenagrion ornatum (Ţărăncuţă); 4048 - Isophya costata (Cosaş); 1042 - Leucorrhinia pectoralis (Calul dracului); 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean) Specii de plante: 1428 - Marsilea quadrifolia (Trifoiaş de baltă)
- ROSCI0046 - Cozia Tipuri de habitate: 3220 - Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane; 3230 - Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane; 3240 - Vegetaţie lemnoasă cu Salix elaeagnos de-a lungul râurilor montane; 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 6150 - Pajişti boreale şi alpine pe substrate silicioase; 6230* - Pajişti montane de Nardus bogate în specii, pe substrate silicioase; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6520 - Fâneţe montane; 8110 - Grohotişuri silicioase din etajele montan şi alpin (Androsacetalia alpinae şi Galeopsietalia ladani); 8220 - Versanţi stâncoşi cu vegetaţie chasmofitică pe roci silicioase; 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9130 - Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum; 9170 - Paduri de stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum; 9180* - Păduri din Tilio-Acerion pe versanţi abrupţi, grohotişuri şi ravene; 91E0* - Păduri aluviale cu Alnus glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion, Alnion incanae, Salicion albae); 91V0 - Păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion); 9410 - Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea) Specii de mamifere: 1308 - Barbastella barbastellus (Liliac cârn); 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1324 - Myotis myotis (Liliac comun); 1304 - Rhinolophus ferrumequinum (Liliacul mare cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 1193 - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă); 1166 - Triturus cristatus (Triton cu creastă) Specii de peşti: 1138 - Barbus meridionalis (Moioagă); 1163 - Cottus gobio (Zglăvoc); 1146 - Sabanejewia aurata (Dunariţă) Specii de nevertebrate: 4014 - Carabus variolosus; 1088 - Cerambyx cerdo (Croitor mare, gornicul); 4049 - Isophya harzi (Cosaş); 1083 - Lucanus cervus (Rădaşcă, Răgacea); 1089 - Morimus funereus (Croitorul cenuşiu); 4052 - Odontopodisma rubripes (Lăcustă de munte); 4054 - Pholidoptera transsylvanica (Cosaşul transilvănean) Specii de plante: 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 1758 - Ligularia sibirica (Curechi de munte, Gălbenele); 4116 - Tozzia carpathica (Iarba gâtului)
- ROSCI0047 - Creasta Nemirei Tipuri de habitate: 3220 - Vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane; 3230 - Vegetaţie lemnoasă cu Myricaria germanica de-a lungul râurilor montane; 4030 - Tufărişuri uscate europene; 4060 - Tufărişuri alpine şi boreale; 4070* - Tufărişuri cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtifolium (Mugo-Rhododendretum hirsuti); 6230* - Pajişti montane de Nardus bogate în specii, pe substrate silicioase; 6430 - Comunităţi de lizieră cu ierburi înalte hidrofile de la câmpie până în etajele montan şi alpin; 6520 - Fâneţe montane; 7140 - Mlaştini turboase de tranziţie şi turbării oscilante (nefixate de substrat); 9110 - Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum; 9410 - Păduri acidofile de Picea abies din regiunea montana (Vaccinio-Piceetea) Specii de mamifere: 1352* - Canis lupus (Lup); 1361 - Lynx lynx (Râs); 1303 - Rhinolophus hipposideros (Liliacul mic cu potcoavă); 1354* - Ursus arctos (Urs brun) Specii de amfibieni şi reptile: 2001 - Triturus montandoni (Triton carpatic) Specii de plante: 4070* - Campanula serrata (Clopoţel); 1902 - Cypripedium calceolus (Papucul doamnei, Blabornic); 4097 - Iris aphylla ssp. hungarica (Iris, Stânjenel); 4116 - Tozzia carpathica (Iarba gâtului)
- ROSCI0048 - Crişul Alb Tipuri de habitate: 40A0* - Tufărişuri subcon