ORDIN nr. 1.182 din 22 noiembrie 2005 (*actualizat*)

(1)Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole este obligatoriu pentru toţi fermierii care deţin sau administrează exploataţii agricole şi pentru autorităţile administraţiei publice locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe teritoriul cărora există exploataţii agricole. ...

(2)Punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole se realizează prin programe de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, stabilite pentru o perioadă de până la 4 ani, în conformitate cu prevederile art. 6 alin.

(4)şi ale anexei nr. 4 din Planul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 964/2000, cu modificările şi completările ulterioare. ... ---------- Art. 1^1 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 990 din 16 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 august 2015. Articolul 1^2 Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin camerele agricole judeţene, asigură informarea şi instruirea fermierilor şi a autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la măsurile prevăzute în Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole, în conformitate cu prevederile art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.185/2014 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 5 lit.

1. a)şi
2. d)din Hotărârea Guvernului nr. 1.609/2009 privind înfiinţarea camerelor agricole judeţene, prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanţă agricolă judeţene, aflate în subordinea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă. ---------- Art. 1^2 a fost introdus de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 990 din 16 iunie 2015 publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 27 august 2015. Articolul 2 Anexa*) face parte integrantă din prezentul ordin. ------------ *) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 bis în afara abonamentului, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", Bucureşti, şos. Panduri nr. 1. Articolul 3 Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. p. Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Constantin Popescu, secretar de stat p. Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Nicolae Flaviu Lazin, secretar de stat Anexă CODUL DE BUNE PRACTICI AGRICOLE PENTRU PROTECŢIA APELOR ÎMPOTRIVA POLUĂRII CU NITRAŢI DIN SURSE AGRICOLE*) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── COLECTIV DE ELABORARE ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti ● Prof. dr. Mihail DUMITRU - membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice - «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» ● Dr. Cătălin SIMOTA - membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice - «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» ● Dr. Traian CIOROIANU - Şef Departament ● Prof. dr. Radu LĂCĂTUŞU - membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice - «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» ● Dr. Elisabeta DUMITRU ● Dr. Irina CALCIU- Şef Departament ● Dr. Ioana PĂNOIU Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară - Bucureşti ● Prof. dr. Gheorghe Valentin ROMAN - membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice - «Gheorghe Ionescu-Şişeşti» ● Conf. dr. Mircea MIHALACHE Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice - Argeş ● Dr. ing. Ion CREANGĂ Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ● Dr. ing. Constantin DARIE Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - Departamentul pentru Ape, Păduri şi Piscicultură ● Ing. Daniela Catană Administraţia Naţională "Apele Române" ● Ing. Dan Gabriel Drăgoi ● Geog. Ioana Nedelea «Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva Poluării cu nitraţi din surse agricole» a fost realizat în cadrul proiectului «Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi» prin contractul 24/CQ/2012. CUPRINS *Font 8* ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────┐ │1. Introducere. Cadrul legal. Codul de bune practici agricole şi Programele de acţiune. │ │ │Revizuirea codului │ │ │
3. a)Surse de poluare │ │ │
4. b)Efecte │ │ │
5. c)Cadru legislativ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │2. Definiţii │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │3. Descrierea generală a principiilor de stabilire a zonelor vulnerabile la poluarea cu nitraţi │ │ │ din surse agricole │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │4. Îngrăşămintele - sursă potenţială de poluare a apei şi solului │ │ │
6. a)Principii generale privind dinamica îngrăşămintelor în sol şi transferul lor către mediul │ │ │ acvatic (subteran şi de suprafaţă) │ │ │
7. b)Îngrăşăminte minerale │ │ │
8. c)Îngrăşăminte organice (gunoi de grajd, nămoluri de epurare, composturi) │ │ │
9. d)Principii generale de fertilizare echilibrată │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │4.1 Îngrăşăminte cu azot │ │ │
10. a)Dinamica în sol a principalelor forme de azot (organic şi mineral) │ │ │
11. b)Tipuri de îngrăşăminte minerale cu azot. Indicaţii şi contraindicaţii de aplicare │ │ │
12. c)Tipuri de îngrăşăminte organice cu azot. Indicaţii şi contraindicaţii de aplicare │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │4.2 Îngrăşăminte complexe şi mixte │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │4.3 Îngrăşăminte lichide │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │4.4 Îngrăşăminte cu aplicare foliară (extraradiculară) │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │5 Depozitarea şi manipularea îngrăşămintelor - norme generale │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │6 Depozitarea şi managementul efluenţilor şi gunoiului de grajd din exploataţiile agro- │ │ │ zootehnice │ │ │ 6.1 Consideraţii generale privind exploataţiile agro-zootehnice (tipuri de ferme, structura │ │ │ şeptelului, dimensiunea fermelor, metode de stocare a dejecţiilor animale, metode de │ │ │ prelucrare a gunoiului de grajd) │ │ │ 6.2 Metode de stocare a dejecţiilor animale │ │ │ 6.2.1 Dejecţii lichide │ │ │ 6.2.2 Dejecţii solide (gunoi de grajd) │ │ │ - Depozite permanente │ │ │ - Depozite temporare │ │ │ 6.3 Platforme comunale │ │ │ 6.3.1 Alegerea locaţiei │ │ │ 6.3.2 Capacitatea necesară │ │ │ 6.3.3 Riscuri asociate exploatării platformelor comunale │ │ │ 6.4 Platforme individuale │ │ │ 6.4.1 Alegerea locaţiei │ │ │ 6.4.2 Capacitatea necesară │ │ │ 6.4.3 Riscuri asociate exploatării platformelor individuale │ │ │
13. a)Riscuri asociate pierderilor de nutrienţi în aer, sol şi apă │ │ │
14. b)Riscuri privind igiena (mirosul neplăcut şi insectele) │ │ │ 6.4.4 Tipuri de sisteme de depozitare şi compostare la platformele individuale │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │ 6.5 Efluenţi din silozuri │ │ │ 6.6 Efluenţi din siloz balotat │ │ │ 6.7 Apele uzate de la ferme │ │ │ 6.8 Efluenţi proveniţi din precipitaţii │ │ │ 6.9 Principii generale pentru optimizarea deciziei privind selectarea metodelor de stocare a │ │ │ gunoiului de grajd │ │ │ - Depozitarea şi procesarea gunoiului de grajd pe platforme colective sau în depozite │ │ │ individuale │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │7 Aplicarea îngrăşămintelor cu azot │ │ │ 7.1 Principii generale │ │ │ 7.2 Mod de calcul privind aportul de azot din surse organice │ │ │ 7.3 Planuri de fertilizare │ │ │ 7.4 Standarde privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot care pot fi aplicate pe │ │ │ terenul agricol │ │ │ 7.5 Perioade de interdicţie pentru aplicarea îngrăşămintelor cu azot pe teren │ │ │ 7.6 Tehnici şi epoci de aplicare a îngrăşămintelor cu azot diferenţiate în funcţie de tipul de│ │ │ îngrăşământ │ │ │ 7.6.1 Recomandări privind epocile de fertilizare cu azot corespunzătoare unor grupe relativ │ │ │ mari de culturi │ │ │ - Culturile semănate toamna │ │ │ - Culturile de primăvară-vară │ │ │ - Culturi perene │ │ │ 7.6.2 Recomandări privind tehnicile de aplicare a fertilizanţilor │ │ │ Îngrăşăminte chimice │ │ │ Îngrăşăminte organice │ │ │ Îngrăşăminte verzi │ │ │ 7.6.3 Cerinţe speciale pentru aplicarea fertilizanţilor organici │ │ │ 7.7 Aplicarea îngrăşămintelor pe terenuri în pantă │ │ │ 7.8 Aplicarea îngrăşămintelor pe terenuri adiacente cursurilor de apă sau în vecinătatea │ │ │ captărilor de apă potabilă │ │ │ 7.8.1 Zone de protecţie │ │ │ 7.8.2 Benzi tampon (Fâşii de protecţie) │ │ │ 7.9 Limitări privind aplicarea fertilizanţilor pe terenuri saturate cu apă, inundate, │ │ │ îngheţate sau acoperite cu zăpadă │ │ │ 7.10 Optimizarea rotaţiei culturilor pentru limitarea pierderilor de azot către corpurile de │ │ │ apă subterană sau de suprafaţă │ │ │ 7.11 Aplicarea îngrăşămintelor minerale şi organice cu azot pe pajişti permanente (păşuni şi │ │ │ fâneţe) │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │8. Aspecte specifice privind managementul agricol pentru limitarea transferului de nitraţi către│ │ │ corpurile de apă │ │ │
15. a)Acoperirea solului cu vegetaţie în perioada toamnă-iarnă │ │ │
16. b)Culturi captive │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │9. Aspecte specifice fertilizării echilibrate în condiţii de irigaţie │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │10. Documente de evidenţă ale exploataţiei agricole │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 1. Norme privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru │ │ │agricultori │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 2. Schema de clasificare a produselor fertilizante │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 3. Tipuri de îngrăşăminte minerale cu azot. Indicaţii şi contraindicaţii de aplicare │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 4. Tipuri de îngrăşăminte cu fosfor. Indicaţii şi contraindicaţii de aplicare │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 5. Tipuri de îngrăşăminte cu potasiu. Indicaţii şi contraindicaţii de aplicare │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 6. Menţiuni obligatorii pentru îngrăşăminte conform Regulamentului (CE) nr. 2003/2003 │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 7. Posibilităţi de amestec a diferitelor îngrăşăminte chimice │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 8. Ordinea în care trebuie selectate şi aplicate îngrăşămintele chimice în funcţie de │ │ │reacţia solului, felul aplicării, epoca şi metodele de introducere în sol │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 9. Ordinea în care pot fi preferate pentru diferite aplicări îngrăşămintele chimice │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Anexa 10. Exemplu de plan de fertilizare │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────┘ LISTA TABELELOR *Font 8* ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────┐ │Tabel 4.1.1 Compoziţia chimică medie a gunoiului de diferite provenienţe │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 4.1.2 Compoziţia chimică a urinei (valori medii) │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 4.1.3 Compoziţia chimica a mustului de gunoi │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 4.1.4 Compoziţia chimică a dejecţiilor fluide │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 4.2.1 Compoziţia chimică pentru câteva îngrăşăminte clasice utilizate în fertilizarea de │ │ │bază │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 6.3.2.1 Producţia de gunoi şi capacitatea necesară de stocare pentru diferite sisteme de │ │ │întreţinere a animalelor - tabel preluat din ghidul: "Sistem pentru depozitarea dejecţiilor. │ │ │Standarde de fermă" │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 6.3.2.2 Coeficienţii pentru conversia numărului de animale în Unităţi Vită Mare din │ │ │punctul de vedere al volumului dejecţiilor - tabel preluat din ghidul: «Sistem pentru │ │ │depozitarea dejecţiilor. Standarde de fermă» │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 6.4.4.1 Condiţiile recomandate pentru o compostare activă │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabelul 7.1 Consumurile (exporturile) medii de elemente nutritive din sol pentru formarea │ │ │recoltelor (kg de elemente nutritive/tona de recoltă principală şi cantitatea corespunzătoare de│ │ │recoltă secundară) │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 7.2.1 Greutatea standard, numărul de zile de creştere, cantitatea totală anuală de azot │ │ │excretată de un animal corespunzătoare diferitelor tipuri de animale şi sisteme de creştere │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 7.2.2. Cantitatea anuală totală de azot din gunoiul de grajd care se aplică pe teren │ │ │corespunzătoare diferitelor categorii de animale şi sisteme de creştere │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 7.4.1 Standarde privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot care pot fi aplicate pe│ │ │terenuri cu pante mai mici de 8% │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 7.4.2 Standarde privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot care pot fi aplicate pe│ │ │terenuri cu pante mai mari sau egale cu 8% │ │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Tabel 7.5.1. Perioada de interdicţie pentru aplicarea gunoiului de grajd pe teren │ │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────┘ LISTA FIGURILOR *Font 8* ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┬─────┐ │Figura 4.1.1 Circuitul azotului în ecosistemele agricole │ 18 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Figura 4.1.2 Proporţia diferitelor forme ale azotului din diferite tipuri de îngrăşăminte │ │ │organice (prelucrare după Fertiliser manual - ediţia 8, Defra, UK) │ 20 │ ├────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┼─────┤ │Figura 6.1 Exemplu de sistem pentru eliminarea dejecţiilor lichide │ 36 │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴─────┘ 1. Introducere. Cadrul legal. Codul de bune practici agricole şi Programele de acţiune. Revizuirea codului Una dintre cele mai importante resurse naturale o reprezintă apele dulci, care pe lângă utilizarea ca apă potabilă reprezintă un principal element economic şi de recreere. Reţeaua de râuri, lacuri şi zone umede este parte integrantă a peisajului contribuind în mod semnificativ la biodiversitate. Terenul agricol este intersectat de reţeaua hidrografică de suprafaţă, care drenează în acesta şi care împreună cu apele de adâncime (acvifere) pot fi vulnerabile la poluare, în special din surse agricole.
17. a)Surse de poluare ... Poluarea din activităţi agricole poate fi provocată de surse punctuale (poluare punctiformă) sau surse difuze (poluare difuză). Poluarea punctiformă a unui corp de apă (de suprafaţă şi/sau de adâncime) provine de la o singură sursă de poluare care poate fi bine localizată (ex.: conductă, clădire etc.). Poluarea punctiformă din surse agricole poate fi provocată de: ● Dejecţii animale semilichide şi lichide; ● Gunoi de grajd sub formă solidă; ● Efluenţi din silozuri; ● Ape uzate neepurate sau insuficient epurate necolectate; ● Scurgeri din depozite de îngrăşăminte minerale şi organice. Acestea ajungând direct în corpurile de apă pot duce la poluarea lor şi pot afecta viaţa acvatică din apele de suprafaţă făcându-le improprii şi pentru utilizarea lor ca surse de apă potabilă. Poluarea difuză apare atunci când nu poate fi identificată o singură sursă de deversare a poluantului, poluarea corpurilor de apă realizându-se prin mai multe căi. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Activităţile agricole pot provoca probleme serioase din punctul de vedere al poluării difuze a │ │corpurilor de apă ca urmare a pierderilor de nutrienţi (azot şi fosfor) către corpurile de apă de │ │suprafaţă şi/sau adâncime. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Dejecţiile animale şi resturile vegetale sunt surse potenţiale pentru poluarea, în principal, cu substanţe organice şi nutrienţi. Descompunerea celor mai mulţi poluanţi conduce la scăderea oxigenului din apă ameninţând supravieţuirea formelor de viaţă acvatică (plante, peşti, nevertebrate).
18. b)Efecte ... *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Dejecţiile lichide, semi-lichide şi solide din fermele de animale precum şi efluenţii din silozuri │ │conţin cantităţi mari de nutrienţi. Pătrunderea în corpurile de apă chiar a unor cantităţi mici din │ │aceste substanţe poate avea consecinţe grave asupra calităţii apei din corpul de apă respectiv şi din │ │corpurile de apă conexe. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Efectul principal al poluării cu nitraţi al apelor de suprafaţă îl reprezintă eutrofizarea. Eutrofizarea apelor de suprafaţă (dulci sau marine) este caracterizată prin creşterea accelerată a algelor şi a altor plante acvatice ca urmare a conţinutului crescut de compuşi ai azotului şi fosforului în apă. Ca rezultat al acestui proces, echilibrul organismelor acvatice se deteriorează diminuând în acest mod calitatea apelor. Printre efectele negative induse de concentraţiile mari de nutrienţi în apă se pot aminti: ● Explozia dezvoltării algelor, care poate avea efecte toxice, afectând sănătatea oamenilor şi animalelor; ● Creşterea excesivă a plantelor acvatice care poate conduce la diminuarea cantităţii de oxigen în apă având ca efect moartea peştilor; ● Creşterea excesivă a buruienilor care poate conduce la împiedicarea drenajului şi influenţa adăparea animalelor; ● Diminuarea limpezimii apei; ● Pierderea biodiversităţii; ● Diminuarea valorii economice şi de utilizare a apelor (exemplu pentru pescuit şi turism); ● Creşterea costurilor în instalaţiile de tratare a apelor provocate de necesitatea îndepărtării algelor, mirosurilor şi toxinelor. Efectul principal al poluării cu nitraţi a apelor subterane este reprezentat de diminuarea potabilităţii apei. În România procentul populaţiei care utilizează ca sursă de apă potabilă apa provenită din acviferul freatic liber (apa din fântâni) este semnificativ.*) Consumul de apă poluată cu nitraţi determină cel mai frecvent apariţia intoxicaţiei acute la sugar (methemoglobinemia sau boala albastră a noului născut), simptomul principal fiind cianoza; În cazul persoanelor adulte, consumul de apă contaminată cu nitraţi poate determina intoxicaţia cronică, asimptomatică de cele mai multe ori, dar cu posibile efecte carcinogene, mutagene şi teratogene. Femeile gravide expuse intoxicaţiei cu nitraţi pot prezenta avort spontan în orice moment al evoluţiei sarcinii, sau pot da naştere copiilor cu malformaţii, datorită efectului mutagen/teratogen. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Prin fierberea apei, problemele medicale induse de nitraţi nu sunt eliminate, ci din contră - │ │potenţate, datorită concentrării acestora prin evaporarea apei. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
19. c)Cadru legislativ ... Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, denumită în continuare "Directiva Cadru Apă", transpusă prin Legea apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare reprezintă principalul act normativ al cărui obiectiv principal este legat de calitatea apei, accentul fiind pus pe atingerea stării «bune» de calitate a apelor. Directiva 91/676/CEE a Consiliului din 12 decembrie 1991 privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, denumită în continuare "Directiva Nitraţi", a fost transpusă în legislaţia naţională prin Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 cu modificările şi completările ulterioare privind aprobarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, având ca obiective reducerea poluării apelor cauzată de nitraţii proveniţi din agricultură şi prevenirea acestui tip de poluare. În conformitate cu prevederile Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole, o dată la 4 ani trebuie întreprinse următoarele acţiuni ● Desemnarea/redesemnarea zonelor vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole sau aplicarea unui Program de acţiune la nivelul întregii ţări, după caz; ● Elaborarea/revizuirea Codului de bune practici agricole pentru prevenirea poluării apelor cu nitraţi din surse agricole, pentru uzul fermierului; ● Elaborarea, pentru fiecare zonă vulnerabilă, grup de zone vulnerabile cu caracteristici similare sau la nivelul întregii ţări, după caz, a Programelor de acţiune care cuprind măsuri concrete pentru implementarea Codului de bune practici agricole. În România, prima desemnare a zonelor vulnerabile la poluarea cu nitraţi s-a făcut prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 241/196/2005 pentru aprobarea Listei localităţilor pe judeţe unde există surse de nitraţi din activităţi agricole şi a Listei localităţilor din bazinele/spaţiile hidrografice unde există surse de nitraţi din activităţi agricole (zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile). A doua resemnarea zonelor vulnerabile la nitraţi s-a făcut prin Ordinul ministrului mediului şi dezvoltării durabile şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.552/743/2008 pentru aprobarea Listei localităţilor pe judeţe în care există surse de nitraţi din activităţi agricole. Prima versiune a Codului de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole a fost aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.182/1.270/2005. Obligaţia conformării cu prevederile Directivei Nitraţi este inclusă şi în politica agricolă comună, sub forma normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru agricultori, astfel: ● În perioada 2012-2014 au fost aplicate bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) şi cerinţele legale în materie de gestionare (SMR), cum ar fi: GAEC 12 "Nu este permisă aplicarea îngrăşămintelor de orice fel pe suprafeţele de teren agricol care se constituie în fâşii de protecţie în vecinătatea apelor de suprafaţă, a căror lăţime minimă este de 1m pe terenurile cu panta de până la 12% şi de 3m pe terenurile cu panta mai mare de 12%" şi SMR 4 "Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole", ● Începând cu 1 ianuarie 2015 cerinţele Directivei Nitraţi sunt incluse în normele privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri, respectiv SMR 1 "Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole" şi GAEC 1 "Crearea/menţinerea zonelor tampon de-a lungul cursurilor de apă", în conformitate cu prevederile art. 93 şi anexa II din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune. ● De asemenea, anumite măsuri având ca efect protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole sunt incluse în cuprinsul GAEC 2 "Respectarea procedurilor de autorizare, în cazul utilizării apei pentru irigaţii în agricultură", GAEC 3 "Protecţia apelor subterane împotriva poluării", GAEC 4 "Acoperirea minimă a solului" şi GAEC 5 "Gestionarea minimă a terenului care să reflecte condiţiile locale specifice pentru limitarea eroziunii solului" din lista normelor privind ecocondiţionalitatea aplicabile în perioada 2015-2020 (vezi Anexa 1). 2. Definiţii ale termenilor şi expresiilor utilizate în cuprinsul Codului de bune practici agricole - "ameliorator al solului" - produs de sinteză care se adaugă solurilor, în principal, pentru ameliorarea proprietăţilor fizice; - "amendament al solului" - material adăugat în sol a cărui funcţie principală este ameliorarea proprietăţilor fizice şi/sau chimice şi/sau activitatea biologică a acestuia; - "amendament calcic şi/sau magnezian" - amendament mineral care conţine calciu şi/sau magneziu, în general sub formă de oxizi, hidroxizi sau carbonaţi, destinat, în principal, menţinerii sau ridicării pH-ului solului; - "amendament mineral" - amendament fără materie organică şi fără conţinut cunoscut în azot, fosfor, potasiu şi oligoelemente; - "amendament organic" - produs de origine vegetală şi/sau animală care se adaugă solului, în principal, pentru îmbunătăţirea proprietăţilor fizice şi activităţii biologice a acestuia; - "amendament organo-mineral" - produs în care substanţele şi elementele utile sunt simultan de origine organică şi minerală şi sunt obţinute prin amestec şi/sau combinare chimică a amendamentelor organice şi a amendamentelor conţinând calciu, magneziu şi/sau sulf; - "aplicarea îngrăşămintelor" - termen general pentru ansamblul procedeelor de aplicare a îngrăşămintelor şi/sau amendamentelor unor culturi, prin încorporare în sol, pe sol sau ambele (termenul este cuprinzător pentru împrăştierea, pulverizarea, prăfuirea, precum şi pentru metodele specifice de aplicare, constând în injectarea în sol şi semănatul combinat, în rânduri, a seminţelor şi îngrăşămintelor, ce se poate extinde şi la tehnicile de film nutritive - pulverizare foliară şi de adăugare a îngrăşămintelor în apa de irigaţie); - "asimilabilitate" - capacitatea unui element nutritiv de a fi utilizat de către o cultură; - "bălegar" - amestec de dejecţii solide şi lichide cu aşternut şi resturi de hrană, care îi dau o consistenţă solidă - "cerinţele culturii" - cantitatea de îngrăşăminte cu azot necesară formării producţiei principale şi secundare; - "compus cu azot" - orice substanţă conţinând azot, alta decât azot gazos molecular; - "conţinut declarat" - indicare a cantităţii, formei şi solubilităţii elementelor nutritive, garantată în limitele de toleranţă specificate şi legale; - "cultură de acoperire" - cultură semănată în scopul consumului de azot din sol şi de prevenire a eroziunii solului şi care nu se recoltează; - "culturi de toamnă" culturi semănate în intervalul august - octombrie, prin metoda clasică sau direct în mirişte; - "dejecţii lichide (tulbureala)" - îngrăşământ organic natural care constă dintr-un amestec de dejecţii animale, lichide şi solide cu apă de ploaie sau de canal, iar în unele cazuri şi cu o cantitate mică de paie tocate, praf de turbă, rumeguş etc. şi nutreţul care rămâne de la hrana animalelor; - "denitrificare" - proces de reducere biochimică a nitraţilor sau nitriţilor sub formă de azot gazos, fie ca azot molecular [N

(2)] fie ca oxizi de azot; - "doza de aplicare" - masa sau volumul de îngrăşământ, amendament al solului sau element nutritiv, aplicat pe unitatea de suprafaţă cultivată sau pe unitatea de masă sau pe unitatea de volum de sămânţă tratată; - "efluenţi de silozuri" - lichide care se scurg din furajele conservate prin procese de însilozare din silozuri; - "element nutritiv" - element chimic esenţial în creşterea plantelor; - "eutrofizare" - proces de îmbogăţire excesivă în elemente nutritive solubile, îndeosebi în nitraţi şi fosfor, a apelor de suprafaţă; - "fâneaţă" - terenul înierbat sau înţelenit în mod natural sau prin semănat, menţinut cu sau fără supraînsămânţări periodice, a cărui producţie vegetală este cosită; - "fertilitatea solului" - capacitatea unui sol de a asigura creşterea plantelor; - "fertilizant" - orice material a cărui utilizare este destinată ameliorării nivelului de aprovizionare cu elemente nutritive a solului, proces separat sau simultan cu nutriţia plantelor, precum şi pentru ameliorarea proprietăţilor fizice, chimice şi biologice ale solului; - "fertilizare" - ansamblu de tehnici de aplicare a materialelor fertilizante; - "gunoi" - amestec de aşternut de paie şi dejecţii de animale, în curs de transformare biologică; - "gunoi de grajd" - produs rezidual de excreţie (dejecţii solide şi lichide) de la animale, în amestec cu materiale folosite ca aşternut, resturi de hrană, apă; - "îngrăşământ" - în legislaţia naţională în baza Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului şi al ministrului sănătăţii nr. 6/22/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru autorizarea îngrăşămintelor în vederea înscrierii în lista îngrăşămintelor autorizate cu menţiunea RO- ÎNGRĂŞĂMÂNT cu modificările şi completările ulterioare, pentru utilizarea şi comercializarea în România, prin îngrăşământ chimic se înţeleg toate produsele destinate îmbunătăţirii fertilităţii solului şi a nutriţiei plantelor, aplicate atât pe sol, cât şi pe plante, ca amendamente de sol, îngrăşăminte chimice, îngrăşăminte organominerale, îngrăşăminte biologice şi stimulatori de creştere. - "îngrăşământ complex" - un îngrăşământ compus, obţinut printr-o reacţie chimică, în soluţie sau, în stare solidă, prin granulare, care conţine, într-o proporţie care trebuie declarată, cel puţin doi nutrienţi principali. În stare solidă, fiecare granulă conţine toţi nutrienţii în compoziţia declarată; - "îngrăşământ compus" - un îngrăşământ care conţine, într-o proporţie care trebuie declarată, cel puţin doi nutrienţi principali şi care a fost obţinut printr-o reacţie chimică sau prin amestec sau combinaţia acestora; - "îngrăşământ cu azot (azotos)" - orice substanţă care conţine un compus cu azot şi care este administrat pe/în sol pentru a intensifica creşterea plantelor; - "îngrăşământ cu solubilizare lentă" - îngrăşământ ale cărui elemente nutritive sunt sub formă unor compuşi chimici sau amestecuri fizice, a căror asimilare de către plante se desfăşoară în timp; - "îngrăşământ de amestec" - un îngrăşământ obţinut prin amestecarea pe cale uscată a diferitelor îngrăşăminte, fără nici o reacţie chimică; - "îngrăşământ foliar" - un îngrăşământ destinat aplicării pe frunzişul plantelor în vederea absorbţiei foliare a nutrienţilor; - "îngrăşământ granulat" - îngrăşământ solid format din particule de mărime medie predeterminată prin granulare; - "îngrăşământ în soluţie" - un îngrăşământ lichid care nu conţine particule solide; - "îngrăşământ în suspensie" - un îngrăşământ cu două faze, în care particulele solide sunt menţinute în suspensie în faza lichidă; - "îngrăşământ încapsulat" - îngrăşământ ale cărui particule sunt acoperite cu un strat dintr- un material diferit, în scopul ameliorării comportamentului şi/sau modificării caracteristicilor respectivului îngrăşământ; - "îngrăşământ lichid/fluid" - un îngrăşământ în suspensie sau în soluţie, termen utilizat şi pentru amoniacul lichefiat; - "îngrăşământ mineral (anorganic / chimic)" - îngrăşământ ale cărui elemente nutritive cunoscute sunt sub formă de săruri minerale obţinute prin extracţie şi/sau prin procedee industriale fizice şi/sau chimice (sulful, cianamida de calciu, ureea şi produşii săi de condensare sau asociere, precum şi superfosfatul de oase pot fi clasificate prin acord ca îngrăşăminte minerale); - "îngrăşământ organic" - îngrăşământ care conţine substanţe organice şi minerale provenite din dejecţiile animale, staţii de epurare sau din materiale vegetale. Îngrăşămintele organice pot fi de consistenţă solidă până la lichidă, pot fi proaspete sau în diferite stadii de fermentare; - "îngrăşământ organo-mineral" - îngrăşământ ale cărui elemente nutritive cunoscute sunt simultan de origine organică şi minerală şi sunt obţinute prin amestecare şi/sau combinarea chimică a îngrăşămintelor sau produselor organice şi minerale; - "îngrăşământ simplu" - un îngrăşământ care conţine, într-o proporţie ce trebuie declarată, doar unul dintre nutrienţii principali (azot, fosfor sau potasiu); - "macroelement", "nutrient principal" - înseamnă exclusiv azotul, fosforul şi potasiul; - "mineralizare" - descompunerea microbiană a unui material sau îngrăşământ organic în sol, cu eliberarea elementelor nutritive sub formă asimilabilă; - "nutrient secundar" - înseamnă calciu, magneziu, sodiu sau sulf; - "oligoelemente" - înseamnă bor, cobalt, cupru, fier, mangan, molibden şi zinc, esenţiale pentru creşterea plantelor, dar în cantităţi reduse faţă de cantităţile de nutrienţi principali şi secundari; - "păşune" - terenul înierbat sau înţelenit în mod natural sau prin semănat, menţinut cu sau fără supraînsămânţări periodice şi care se foloseşte pentru păşunatul animalelor; - "percolare" - proces de străbatere a solului de sus în jos de către apa din precipitaţii împreună cu substanţele pe care le conţine; - "solubilitatea unui element fertilizant" - cantitatea dintr-un element nutritiv, extras întru-un mediu specific, în condiţii specifice şi care se exprimă în procent de masă din elementul fertilizant; - "şeptel" - toate animalele domestice ţinute sau crescute pentru folosinţă sau producţie; - "teren înierbat" - suprafeţe de teren, altele decât pajişti permanente pe care vegetaţia predominantă este constituită din plante erbacee spontane sau cultivate; - "tip de îngrăşământ" - înseamnă îngrăşăminte care au o denumire de tip comună, prevăzută în anexa I a Regulamentului (CE) 2003/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 octombrie 2003 privind îngrăşămintele - "unitate fertilizantă" - masă unitară a unui element fertilizant; - "unitate vită mare (UVM)" - unitate de măsură standard stabilită pentru echivalarea diferitelor specii şi categorii de animale, pe baza cerinţelor nutriţionale şi a cantităţii de dejecţii produse de acestea prin raportarea la cerinţele nutriţionale şi dejecţiile produse de unul sau mai multe animale cumulând 500 kg greutate vie (echivalentul unei vaci); - "zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi" - suprafeţe de teren agricol în care prin percolare sau scurgere se încarcă apele freatice şi/sau de suprafaţă cu nitraţi proveniţi din surse agricole, peste limitele admise. - "benzi tampon" (fâşii de protecţie) - suprafeţe de teren înierbate, împădurite sau cultivate cu plante graminee sau leguminoase perene, situate în vecinătatea zonelor de protecţie a apelor de suprafaţă stabilite prin Legea Apelor nr. 107/1996 cu modificările şi completările ulterioare, pe care este interzisă aplicarea fertilizanţilor şi a pesticidelor; - "zone de protecţie"- suprafeţe de teren adiacente cursurilor de apă, lucrărilor de gospodărire a apelor, construcţiilor şi instalaţiilor aferente în care se introduc, după caz, interdicţii sau restricţii privind regimul construcţiilor sau exploatarea fondului funciar, pentru a asigura stabilitatea malurilor sau a construcţiilor, respectiv pentru prevenirea poluării resurselor de apă. 3. Descrierea generală a principiilor de stabilire a zonelor vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole În baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 964/2000 pentru aprobarea Planului de acţiune privind protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole cu modificările şi completările ulterioare, criteriile utilizate pentru identificarea apelor afectate sau susceptibil să fie afectate de poluarea cu nitraţi din surse agricole sunt următoarele: ● Dacă apele dulci de suprafaţă, utilizate sau care în perspectivă vor fi utilizate ca sursă de apă potabilă, conţin sau sunt susceptibile să conţină concentraţii de nitraţi mai mari de 50 mg NO

(3)/l dacă nu se iau măsuri de protecţie, în baza Hotărârii Guvernului nr. 100/2002 pentru aprobarea normelor de calitate pe care trebuie să le îndeplinească apele de suprafaţă utilizate pentru potabilizare şi a Normativului privind metodele de manevrare şi frecvenţa de prelevare şi analiză a probelor din apele de suprafaţă destinate producerii de apă potabilă; ● Apele subterane ce conţin sau sunt susceptibile să conţină concentraţii de nitraţi mai mari decât limita maximă admisibilă de 50 mg/l, dacă nu se iau măsuri de protecţie; ● Apele dulci din lacurile naturale sau din alte surse de apă dulce (lacuri de acumulare, canale), ape costiere şi marine sunt eutrofe sau pot deveni eutrofe în viitorul apropiat, dacă nu se iau măsuri de protecţie. Potrivit art. 3 alin.

(5)din Directiva Nitraţi, statele membre care hotărăsc să aplice la nivelul întregului teritoriu un program de acţiune sunt scutite de a desemna zone vulnerabile la nitraţi. Având în vedere criteriile protecţiei apelor, inclusiv principiul prevenţiei, care se aplică la nivelul Uniunii Europene şi ţinând seama de fenomenul de eutrofizare prezent la nivelul Mării Negre şi de faptul că toate resursele naţionale de apă drenează în Marea Neagră, s-a decis aplicarea unui program de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole la nivelul întregului teritoriu al României. Aplicarea unui program de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole la nivelul întregului teritoriu al României, asigură îndeplinirea obiectivelor Directivei Nitraţi şi constituie o excepţie de la obligaţia desemnării/redesemnării zonelor vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Astfel, nu au mai fost desemnate zone vulnerabile la nitraţi.. Programul de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole pune în aplicare măsurile stabilite în Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole.. Decizia Comisiei pentru aplicarea Planului de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole nr. 221983/12.06.2013 privind aplicarea unui Program de acţiune la nivel naţional, are ca obiectiv principal reducerea şi prevenirea poluării apelor cu nitraţi din surse agricole şi a eutrofizării apelor de suprafaţă, în contextul îndeplinirii prevederilor Directivei Cadru Apă care are ca ţintă atingerea stării bune a tuturor apelor. 4. Îngrăşămintele - sursă potenţială de poluare a apei şi solului

1. a)Principii generale privind dinamica îngrăşămintelor în sol şi transferul lor către mediul acvatic (subteran şi de suprafată) ... *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │În condiţiile unei agriculturi moderne care trebuie să ofere cantităţi tot mai mari de produse │ │agricole, în condiţiile creşterii demografice mondiale, dar şi pentru producţia ecologică, destinată │ │unui segment mult mai redus şi mai selectiv de piaţă, o importanţă majoră o reprezintă orientările │ │spre o agricultură durabilă. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Stabilirea regimului de nutriţie a plantelor constituie o prerogativă din perspectiva evaluării │ │dozelor de fertilizanţi care să asigure un optim al nutriţiei şi dezvoltării plantelor. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Un îngrăşământ poate fi un produs natural sau de sinteză, de natură minerală sau /şi organică, simplu sau complex, care se aplică sub formă lichidă, semifluidă sau solidă în sol, la suprafaţă, sau foliar în scopul sporirii fertilităţii solului şi asigurării unei dezvoltări şi creşteri normale a plantelor. O clasificare a produselor fertilizante este prezentată în Anexa 2. Din punct de vedere al originii, îngrăşămintele sunt chimice (cu azot, fosfor, potasiu, microelemente etc.), respectiv produse industriale anorganice (minerale) şi organice naturale (care provin din sectorul zootehnic), organice vegetale (care provin de la plante verzi: lupin, măzăriche, latir, sulfină etc. şi plante uscate), bacteriene (nitragin, azotobacterin, fosfobacterin etc.). În practica producătorilor de îngrăşăminte şi în cea agrochimică se întâlnesc mai multe procedee de clasificare a acestora. ● după natura lor: - îngrăşăminte minerale/anorganice - ai căror nutrienţi declaraţi se găsesc sub formă de minerale obţinute prin extracţie sau prin procedee industriale fizice şi/sau chimice. Cianamida de calciu, ureea şi produsele sale de condensare sau de asociere, precum şi îngrăşămintele care conţin oligoelemente chelate sau complexate pot fi clasate, prin convenţie, în categoria îngrăşămintelor anorganice; - organic - care conţin substanţe organice şi minerale provenite din dejecţiile animale, staţii de epurare sau din materiale vegetale. Îngrăşămintele organice pot fi de consistenţă solidă până la lichidă, pot fi proaspete sau în diferite stadii de fermentare; - organo-minerale ai căror elemente nutritive cunoscute, sunt simultan de origine organică şi minerală şi sunt obţinute prin amestecare şi/sau combinarea chimică a îngrăşămintelor sau produselor organice şi minerale ● după modul de obţinere: - îngrăşăminte chimice/de sinteză, în care impropriu sunt incluşi şi unii compuşi minerali naturali (fosforitele, salpetru de Chile). - îngrăşăminte naturale, înţelegând, de regulă, produse organice de natură vegetală sau animală, deşi pot fi incluşi şi compuşii minerali naturali. ● după modul de condiţionare: - îngrăşăminte solide (granulate, cristalizate, pulberi, tablete ş.a.); - îngrăşăminte lichide - în suspensie (îngrăşământ bifazic în care particulele solide sunt menţinute în suspensie în faza lichidă) şi în soluţie (clare, care nu conţin particule solide în faza lichidă). ● după numărul de nutrienţi declaraţi: - îngrăşământ simplu - un îngrăşământ care conţine, într-o proporţie care trebuie declarată, doar unul dintre nutrienţii principali (azot, fosfor sau potasiu); - îngrăşământ compus - un îngrăşământ care conţine, într-o proporţie care trebuie declarată, cel puţin doi nutrienţi principali şi care a fost obţinut printr-o reacţie chimică sau prin amestec sau combinaţia acestora; - îngrăşământ complex - un îngrăşământ compus, obţinut printr-o reacţie chimică, prin soluţie sau, în stare solidă, prin granulare, care conţine, într-o proporţie care trebuie declarată, cel puţin doi nutrienţi principali. În stare solidă, fiecare granulă conţine toţi nutrienţii în compoziţia declarată; - îngrăşământ de amestec - un îngrăşământ obţinut prin amestecarea uscată a diferitelor îngrăşăminte, fără nici o reacţie chimică; - îngrăşământ foliar - un îngrăşământ cu macro şi microelemente destinat aplicării extraradiculare pe frunzişul plantelor. ● după nutrienţi: - principali - exclusiv azotul, fosforul şi potasiul; - secundari - calciu, magneziu, sodiu şi sulf; - oligoelemente - bor, cobalt, cupru, fier, mangan, molibden şi zinc, esenţiale pentru creşterea plantelor, dar în cantităţi reduse comparativ cu nutrienţii principali şi secundari; oligoelementele pot fi complexate sau chelatizate. ● în funcţie de doza utilizată: - îngrăşăminte cu macroelemente (N, P, K, Mg) - cu aplicare în doze de ordinul zecilor până la sutelor de kg substanţă activă/ha; - îngrăşăminte cu macro şi/sau microelemente aplicate extraradicular în cantităţi de ordinul kg de substanţă activă/ha. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Dacă îngrăşămintele nu sunt folosite corespunzător, ţinând cont de însuşirile solului, gradul lui de │ │aprovizionare cu elemente nutritive, necesarul de nutrienţi al plantelor şi de recoltele prognozate, │ │acestea pot deveni surse importante de poluare a mediului înconjurător şi în special a mediului │ │acvatic. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ În ceea ce priveşte poluarea cu nitraţi a apelor se delimitează trei surse principale de poluare: ● nitraţi proveniţi din mineralizarea deşeurilor şi dejecţiilor menajere; ● nitraţi proveniţi din mineralizarea produselor vegetale, a deşeurilor, reziduurilor şi apelor uzate provenite din sectorul zootehnic; ● nitraţi proveniţi din îngrăşăminte chimice. Ordinea în care au fost date aceste clase de poluanţi reflectă ponderea acestora ca poluatori. Dinamica îngrăşămintelor în sistemul sol-plantă-hidrosferă depinde de mecanismele de interacţiune dintre componenţii îngrăşămintelor şi matricea coloidală a solului precum şi de fluxurile soluţiei din sol în care sunt dizolvate formele mobile ale fertilizanţilor minerali. Transportul substanţelor conţinute în îngrăşăminte către apele de suprafaţă se face prin procesele specifice de curgere a apei la suprafaţa solului. În general aceste procese apar la precipitaţii intense, topirea bruscă a zăpezii sau atunci când conţinutul de apă din sol este între capacitatea de câmp şi saturaţie. În cazul în care se aplică cantităţi de îngrăşăminte mai mari decât necesarul plantei, există riscul ca parte din acestea (în mod deosebit nitraţii) să fie antrenate sub adâncimea frontului radicular şi îndreptate către acviferul freatic. Climatul caracterizat prin succesiuni de ani secetoşi urmaţi de ani ploioşi conduce, în anii secetoşi, la acumularea de nitraţi în zona nesaturată dintre stratul radicular şi acviferul freatic, nitraţi care sunt transferaţi apoi în freaticul liber în anii ploioşi (efect de piston). În acest mod pierderile anuale de nitraţi, chiar dacă sunt mici în anii secetoşi, pot conduce, prin acumulare, la poluări mari ale acviferului freatic în anii cu precipitaţii excedentare.
2. b)Îngrăşăminte minerale ... Îngrăşămintele minerale/anorganice se remarcă prin concentraţia mare a macronutrienţilor (substanţei active) şi multiplele posibilităţi de combinare. Se pot produce sub diferite forme (solide, lichide clare sau suspensii), sunt manipulate, în general, cu uşurinţă (exceptând azotatul de amoniu), iar administrarea lor se poate face mecanizat cu mare precizie, atât cu mijloace terestre cât şi aeriene. Îngrăşămintele minerale cu azot prezintă o mare solubilitate şi au calitatea de a asigura nutrienţii necesari plantelor într-o formă care să permită absorbţia lor directă şi uşoară. Un alt avantaj important al îngrăşămintelor minerale este acela că permit asocierea şi aplicarea lor împreună cu cele organice sau îngrăşămintele verzi. Îngrăşămintele minerale cu fosfor prezintă solubilitate mult mai redusă (10-20 % în primul an de la aplicare în cazul fosforului şi 30-40 % pentru potasiu), acumulându-se în formaţiunile minerale coloidale ale solului, fiind apoi blocate sub formă de fosfaţi greu solubili de calciu, magneziu, fier şi aluminiu. În conformitate cu legislaţia naţională, în agricultura din România se utilizează numai îngrăşămintele cu marcajul (EC) produse în Uniunea Europeană, conform Regulamentului (CE) nr. 2003/2003, al Parlamentului şi al Consiliului din 13 octombrie 2003, privind îngrăşămintele, cu modificările şi completările ulterioare, sau autorizate în România. Lista îngrăşămintelor comercializate şi autorizate în România se află publicată pe site-ul http//www.icpa.ro, în Registrul electronic al îngrăşămintelor. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Disiparea nutrienţilor aplicaţi în sol în alte componente ale mediului (în mod special în mediul │ │acvatic) depinde de solubilitatea fiecărui tip de îngrăşământ utilizat. Astfel, în marea lor │ │majoritate, îngrăşămintele chimice cu azot sunt solubile aproape în totalitate în apa din sol, ceea │ │ce creează posibilitatea pierderilor de nitraţi în anumite circumstanţe şi concentrarea lor în timp │ │în apele subterane şi de suprafaţă. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Fosfaţii prezintă solubilitate mult mai redusă, acumulându-se în fracţiunea minerală coloidală a solului în care sunt reversibil adsorbiţi. Cantitatea de fosfaţi solubilizată de către apa din sol este în mare parte absorbită de către rădăcinile plantelor; cantitatea antrenată prin mişcarea apei în straturile mai profunde ale solului este foarte redusă. Cunoscând aceste particularităţi ale îngrăşămintelor minerale (N şi P) se poate aprecia că: ● riscul de poluare a apelor subterane cu fosfaţi este foarte limitat deoarece fosforul are o mobilitate redusă. O excepţie o reprezintă situaţia în care îngrăşămintele de acest tip sunt utilizate necorespunzător, în doze excesive, an de an, pe soluri nisipoase, foarte permeabile, care permit trecerea particulelor de îngrăşăminte fără să le adsoarbă; ● riscul de poluare a apelor de suprafaţă cu fosfaţi este ridicat, în general din cauza proceselor erozionale de scurgere care provoacă transportul şi acumularea particulelor de sol încărcate cu fosfaţi în apele de suprafaţă; ● riscul de poluare cu nitraţi este mare din cauza solubilităţii lor ridicate în apa din sol şi a uşurinţei cu care sunt transportaţi în adâncime cu apele de percolare. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Utilizând un bilanţ simplificat al nutrienţilor se realizează adaptarea administrării în câmp a │ │îngrăşămintelor, atât la nevoile culturilor agricole în diferite faze de vegetaţie (ce necesită │ │cantităţi şi tipuri diferite de nutrienţi, care să fie prezente în sol la momentul potrivit), cât şi │ │la condiţiile meteorologice, care au influenţă decisivă asupra nitrificării amoniului şi a │ │solubilizării nitraţilor. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Administrarea fracţionată a îngrăşămintelor permite aplicarea unor doze mai mari de îngrăşăminte, evitând riscul de fitotoxicitate şi de creştere a presiunii osmotice, reducerea riscului de spălare, o aprovizionare mai uniformă în cursul perioadei de vegetaţie cu elementul nutritiv respectiv şi o valorificare mai bună a elementelor nutritive. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │O cerinţă a bunelor practici agricole este ca fiecare producător agricol să aplice recomandările │ │privind modul de utilizare a diferitelor tipuri de îngrăşăminte chimice sau organice şi să cunoască │ │foarte bine condiţiile şi perioadele de aplicare ale acestora. Aceste cunoştinţe, alături de │ │evaluarea corectă a cantităţilor de nitraţi din sol permite producătorului agricol să optimizeze │ │raportul între costurile suportate pentru îngrăşăminte şi valoarea producţiei obţinute, în condiţii │ │de protecţie a mediului. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
3. c)Îngrăşăminte organice (gunoi de grajd, nămoluri de epurare, composturi) ... Producţia animalieră se dezvoltă în gospodării individuale şi în ferme mari de creştere a animalelor. O consecinţă importantă constă în acumularea în cantităţi mari a materialelor organice reziduale de consistenţă solidă, lichidă şi semilichidă. În mod normal aceste reziduuri, cu valoare de îngrăşăminte organice, sunt utilizate la fertilizarea terenurilor agricole din apropiere. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Încărcarea resurselor de apă cu nutrienţi proveniţi din deversările dejecţiilor de la fermele de │ │animale este o consecinţă negativă, atât a neglijenţei şi exploatării unor utilaje tehnologice şi a │ │unor facilităţi de stocare defecte, cât şi a nerespectării legislaţiei în vigoare privind apa şi │ │protecţia mediului. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Este importantă conştientizarea valorii ridicate de fertilizare a gunoiului de grajd şi a dejecţiilor │ │animaliere. Dacă acestea sunt bogate în nutrienţi, atunci pentru producătorii agricoli devine │ │obligatorie şi rentabilă stocarea şi utilizarea lor în detrimentul îngrăşămintelor minerale, care sunt│ │mai puţin accesibile din cauza preţurilor ridicate. Acest îngrăşământ organic este ieftin şi la │ │îndemâna fiecărui producător agricol şi în plus, poate fi completat cu îngrăşăminte chimice pentru a │ │realiza necesarul optim de nutrienţi pentru culturile agricole, în funcţie de potenţialul existent al │ │solului. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Dejecţiile de porc sau de pasăre în special, pot fi procesate şi transformate în substanţă concentrată, ce poate fi valorificată prin comercializare, ca îngrăşământ, rezolvând astfel şi problema acumulării lor în exces. Dezvoltarea şi concentrarea sectorului zootehnic în unele zone a dus la deteriorarea calităţii apelor din multiple cauze, cum ar fi: ● densitate mare a animalelor în raport cu suprafaţa agricolă aferentă sectorului zootehnic; ● concentrare şi amplasare necorespunzătoare a fermelor în apropierea apelor de suprafaţă, ori pe terenuri cu apă freatică aproape de suprafaţă, ori pe terenuri în pantă; ● mod defectuos de stocare şi scurgere a efluenţilor, conducând la contaminarea solului şi a apei cu nitraţi şi metale grele; ● desfăşurare a unor practici greşite de către crescătorii de animale prin utilizarea în exces a dejecţiilor acumulate în fermele zootehnice sau aplicarea lor în perioade sau pe terenuri nerecomandate (perioada de interdicţie din timpul iernii, terenuri acoperite de apă, terenuri îngheţate etc.) Orice îngrăşământ cu azot sub formă organică este mineralizat, ca urmare a activităţii bacteriilor prezente în sol, rezultând în final forme de azot nitric şi amoniacal. Principalul factor de evoluţie spre forme minerale de azot îl constituie raportul existent între cantităţile de carbon şi azot din îngrăşământ (C/N). El poate fi mai mult sau mai puţin ridicat şi condiţionează viteza de mineralizare. Trecerea de la forma organică la cea minerală (amoniacală sau nitrică) este în funcţie de valoarea raportului C/N. Îngrăşămintele organice cu un raport C/N scăzut (< 15) cum sunt dejecţiile fără aşternut de paie, evoluează rapid (nitrificarea gunoiului de porc are loc în trei până la cinci săptămâni), în timp ce îngrăşămintele cu raport C/N ridicat (>30), cum sunt dejecţiile cu aşternut de paie, sunt mineralizate mai lent, în funcţie de tipul substanţelor hidrocarbonatate, care pot fi mai mult sau mai puţin degradabile şi de natura dejecţiilor.
4. d)Principii generale de fertilizare echilibrată ... În acord cu necesităţile şi legislaţia pentru protecţia calităţii apei, fertilizarea trebuie efectuată în regim controlat, în aşa fel încât să se asigure, pe cât posibil, utilizarea optimă de către plantele cultivate a nutrienţilor deja existenţi în sol şi a celor proveniţi din îngrăşămintele minerale şi organice aplicate. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Este considerată o bună practică agricolă adaptarea fertilizării şi a momentului efectuării acesteia │ │la tipul culturii agricole şi la însuşirile solului. Evaluarea necesarului de nutrienţi se face în │ │funcţie de rezerva de nutrienţi a solului, de condiţiile climatice locale, precum şi de cantitatea şi │ │calitatea producţiei prognozate. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Fertilizarea raţională cu îngrăşăminte minerale şi organice trebuie să fie în acord cu următoarele principii: ● Pentru ca o cultură să producă la un nivel cantitativ şi calitativ corespunzător potenţialului ei, în condiţii favorabile de mediu, trebuie să aibă la dispoziţie, pe toată perioada de vegetaţie, o serie de nutrienţi minerali (azot, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, sulf, fier, mangan, cupru, zinc, bor şi molibden), în cantităţi şi proporţii adecvate; ● Mecanismele implicării şi participării nutrienţilor în procesele fiziologice din plante sunt aceleaşi, indiferent de provenienţa acestora (din surse naturale sau din îngrăşăminte minerale); ● Cerinţele cantitative de nutrienţi minerali variază cu natura culturii, rezerva din sol, recolta scontată şi condiţiile climatice; ● Solul este principala sursă de apă şi de nutrienţi pentru plante; ● Capacitatea solului de a furniza nutrienţii necesari plantelor variază în funcţie de tipul de sol, respectiv de nivelul lui de fertilitate; ● Nivelul de fertilitate al unui sol se poate degrada dacă tehnologiile de cultură sunt incorecte sau, din contră, poate creşte dacă este cultivat într-o manieră care ameliorează însuşirile lui chimice, fizice şi biologice; ● Un sol cu fertilitate şi productivitate naturală bună se poate deprecia prin sărăcirea în unul sau mai mulţi nutrienţi sau prin degradarea unor proprietăţi sau poate fi distrus în totalitate prin fenomene de eroziune; un sol cu fertilitate naturală scăzută poate deveni productiv prin corectarea factorilor limitativi care împiedică creşterea şi dezvoltarea normală a plantelor (aciditatea, excesul sau deficitul de nutrienţi, ş.a.); ● Numai o agricultură de înaltă tehnicitate, care conservă şi ameliorează fertilitatea solului şi potenţialul său productiv este capabilă să asigure sustenabilitatea sistemelor de cultură şi să protejeze calitatea mediului ambiant; ● Conservarea şi ameliorarea fertilităţii unui sol şi crearea unor condiţii adecvate de nutriţie minerală se asigură mult mai bine printr-o fertilizare raţională, într-un sistem de rotaţie a culturilor; ● Aplicarea de îngrăşăminte pentru compensarea exportului de nutrienţi în recolte şi a altor pierderi ce ţin de dinamica naturală a solurilor este o necesitate obiectivă pentru conservarea fertilităţii acestuia şi a capacităţii lui productive; ● Îngrăşămintele au o eficienţă agronomică ridicată şi un impact redus asupra mediului atunci când sunt aplicate în doze optime, corelate cu nivelul producţiei scontate şi cu nutrienţii biodisponibili din rezerva solului; ● Îngrăşămintele minerale trebuie aplicate în completarea surselor naturale pentru a asigura o eficienţă agronomică ridicată şi o protecţie a mediului împotriva poluării chimice (în special a poluării apelor cu nitraţi); ● Integrarea fertilizării organice în tehnologiile de cultură a plantelor poate contribui semnificativ la sporirea eficienţei agronomice şi la diminuarea riscurilor de poluare chimică şi de degradare a solului; ● Toate măsurile agrotehnice, altele decât fertilizarea, care contribuie la obţinerea unor recolte mari prin optimizarea condiţiilor de vegetaţie, determină şi o creştere a utilizării productive a nutrienţilor din toate sursele, prevenind sau diminuând în acest fel disiparea nutrienţilor în mediu. O practică de fertilizare raţională presupune procurarea şi însuşirea unor informaţii tehnico- ştiinţifice care să permită un răspuns pertinent la următoarele întrebări: ● ce fel de nutrienţi trebuie aplicaţi în sol şi/sau la o anumită cultură? ● care sunt cantităţile adecvate din aceşti nutrienţi? ● ce tip de îngrăşământ este indicat a fi utilizat ţinând cont de condiţiile de sol, de climă şi particularităţile culturii? ● care sunt epocile cele mai potrivite pentru aplicare? ● care sunt tehnicile de aplicare pentru a obţine o eficacitate sporită în asigurarea culturii cu nutrienţii necesari? *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Organismele tehnice de specialitate ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale formulează │ │pentru fermieri recomandări privind fertilizarea terenului pe baza unor analize de probe │ │reprezentative de sol şi material vegetal, în corelaţie cu habitatul şi necesităţile nutritive ale │ │culturii, ţinând, de asemenea, cont de însuşirile fizice şi chimice ale îngrăşămintelor, de │ │comportamentul lor în sol, de condiţiile climatice şi de alţi factori │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Pentru fermele care practică agricultură în sistem irigat şi pentru fermele în care producţia planificată necesită cantităţi mai mari de azot decât cele prevăzute de standardele maxime prevăzute în tabelele 7.4 şi 7.5 este obligatorie întocmirea planului de fertilizare pe baza studiului agrochimic care utilizează metodologia oficială de întocmire a studiilor agrochimice. Azotul este prin excelenţă un nutrient specific plantelor şi în consecinţă se regăseşte în cantităţi diferite în îngrăşămintele organice naturale, în special sub formă de proteine provenite din dejecţiile animalelor. Datorită particularităţilor lui de comportare geochimică, este greu de gestionat atât în monocultură cât şi în asolamente. De asemenea, este greu de determinat cu suficientă precizie cantitatea de azot necesară pentru o anumită cultură de-a-lungul perioadei de vegetaţie activă, respectiv de calculat doza de îngrăşământ cu azot de aplicat pentru fertilizare. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Datorită specificităţii comportamentului azotului în sol, se impune ca fertilizarea cu acest nutrient │ │şi, de asemenea, tehnicile de cultură care influenţează dinamica acestuia în sol să fie conduse într-o│ │manieră care să limiteze la maximum pierderile cu apa care percolează, diminuând astfel riscul de │ │contaminare cu nitraţi a apelor freatice şi a apelor de suprafaţă. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Poluarea cu îngrăşăminte este provocată de o defectoasă gestionare a solului, care în condiţiile din România este caracterizată prin: ● sporirea ponderii terenurilor arabile în defavoarea terenurilor cu vegetaţie perenă (păşuni, fâneţe, pajişti, păduri etc.); ● folosirea insuficientă a culturilor amelioratoare perene (trifoi, lucernă, lolium multiflorum, etc.) în rotaţia culturilor agricole; ● înlocuirea şi eliminarea unor culturi prietenoase cu mediul, dar mai puţin profitabile, în favoarea altor culturi de mare productivitate, mari consumatoare de nutrienţi pe termen lung; ● utilizarea unor utilaje agricole grele de mare putere, mai ales în condiţii de lucrabilitate şi traficabilitate improprii, care provoacă distrugerea stării structurale a solului şi intensificarea proceselor de degradare fizică prin compactare, crustificare, eroziune de suprafaţă; ● neglijarea lucrărilor ameliorative şi hidroameliorative şi accentuarea/intensificarea unor procese negative grave, cum sunt excesul de umiditate şi eroziunea. 4.1. Îngrăşăminte cu azot
5. a)Dinamica în sol a principalelor forme de azot (organic şi mineral) ... Transformarea în sol a îngrăşămintelor cu azot, prin trecerea azotului dintr-o formă chimică într-alta, se poate solda, de cele mai multe ori, cu pierderi de azot mineral asimilabil şi cu modificări de reacţie a solului, de natură să reducă eficienţa acestor îngrăşăminte. Ele pot fi antrenate în sol prin următoarele procese fizice şi chimice: ● procese care schimbă forma chimică a azotului (nitrificarea ionului de amoniu); ● procese care schimbă atât forma chimică, cât şi starea de agregare a azotului din îngrăşăminte (hidroliza enzimatică a ureei, reducerea nitraţilor până la oxizi inferiori şi azot molecular); ● procese prin care formele minerale asimilabile de azot sunt îndepărtate din stratul arat al solurilor fără a putea fi utilizate de plante (volatilizarea amoniacului, levigarea nitraţilor în profunzimea solului). Riscul de poluare este legat, în principal, de compuşii de oxidare ai azotului. Când nu sunt aplicaţi ca săruri ale acidului azotic, nitraţii şi nitriţii rezultă prin oxidarea biologică a formei cationice relativ imobilă NH

(4)^+ într-o formă anionică mai mobilă NO

(3), respectiv trecerea compuşilor cu azot din formele reduse ale azotului în formele oxidate, proces cunoscut în literatura de specialitate sub numele de proces de nitrificare. Acest proces este mediat de către microorganismele specializate chemotrofe din genurile Nitrosomonas şi Nitrobacter. Nitraţii şi nitriţii având sarcină negativă nu pot fi adsorbiţi de complexul coloidal al solului şi rămân în soluţia solului (apa din sol împreună cu unii compuşi chimici) de unde, o parte sunt absorbiţi sau metabolizaţi în plantele superioare sau în biomasa microorganismelor, iar o altă parte sunt antrenaţi cu apa în profunzimea solului prin procesul de levigare (spălare). Pierderi însemnate de azot pot avea loc şi prin procesul de volatilizare a amoniacului din îngrăşămintele cu azot amoniacal aplicate la suprafaţă sau pe solurile nisipoase, sau prin hidroliza enzimatică a îngrăşămintelor care conţin azot amidic, precum şi pierderi sub formă de oxizi inferiori ai azotului [NO şi N

(2)O] şi chiar azot molecular în procesul de reducere a nitraţilor cunoscut sub numele de proces de denitrificare. Aceste procese şi îndeosebi, cel de levigare, se petrec în toate solurile din ţara noastră şi sub toate culturile şi sunt mai accentuate pe solurile nisipoase, cu deosebire pe cele irigate (figura 4.1). Figura 4.1. Circuitul azotului în ecosistemele agricole*)

1. b)Tipuri de îngrăşăminte minerale cu azot. Indicaţii şi contraindicaţii de aplicare ... Tipurile principale de îngrăşăminte minerale cu azot sunt: ● Îngrăşăminte cu azot sub formă nitrică; ● Îngrăşăminte cu azot sub formă amoniacală; ● Îngrăşăminte cu azot nitric şi amoniacal; ● Îngrăşăminte cu azot amidic (ureic); ● Îngrăşăminte cu azot cu solubilitate lentă, controlată (greu levigabile); ● Îngrăşăminte lichide cu azot (soluţii cu azot); ● îngrăşăminte organo-minerale cu azot; ● Îngrăşăminte cu azot organic şi mineral. Descrierea principalelor îngrăşăminte din fiecare categorie şi a indicaţiilor şi contraindicaţiilor de aplicare este prezentată în Anexa 3.
2. c)Tipuri de îngrăşăminte organice cu azot. Indicaţii şi contraindicaţii de aplicare ... Îngrăşămintele organice naturale provin din gospodăriile individuale, de la fermele zootehnice, de la staţiile de epurare, sau din materiale vegetale şi pot fi de consistenţă solidă până la lichidă, pot fi proaspete sau în diferite faze de fermentare. Dintre îngrăşămintele organice naturale cele mai răspândite provin de la animale. Între cele mai importante produse organice naturale sunt gunoiul de grajd (care poate fi folosit în stare proaspătă, parţial fermentat sau complet fermentat), mustul de gunoi de grajd, urina, dejecţiile lichide (numite şi tulbureală), dejecţiile semifluide (păstoase) şi fluide, compostul şi îngrăşămintele verzi în amestec cu materiale vegetale folosite la aşternut. În funcţie de tipul de gunoi şi de specia de animale de la care provine, îngrăşămintele organice au compoziţii diferite. Figura 4.2 prezintă procentul diferitelor forme ale azotului din câteva dintre cele mai importante îngrăşăminte organice. Gunoiul de grajd sau bălegarul este un îngrăşământ organic complet, conţinând toate elementele nutritive necesare plantei. Compoziţia chimică a gunoiului de diferite provenienţe este prezentată în tabelul 4.1 Tabel 4.1. Compoziţia chimică medie a gunoiului de diferite provenienţe ┌─────────────────────────────────┬───────────────────────────────────────────┐ │Tipul de gunoi │ Compoziţia chimică (%) │ │ ├────┬────────┬──────┬────────┬───────┬─────┤ │ │Apă │Materii │ N │P

(2)O

(5)│ K

(2)O │CaO │ │ │ │organice│ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┼────┼────────┼──────┼────────┼───────┼─────┤ │Gunoi proaspăt │75 │21 │0,50 │0,25 │0,60 │0,35 │ ├─────────────────────────────────┼────┼────────┼──────┼────────┼───────┼─────┤ │Gunoi de cabaline │71 │25 │0,58 │0,28 │0,63 │0,21 │ ├─────────────────────────────────┼────┼────────┼──────┼────────┼───────┼─────┤ │Gunoi de bovine │77 │20 │0,45 │0,23 │0,50 │0,40 │ ├─────────────────────────────────┼────┼────────┼──────┼────────┼───────┼─────┤ │Gunoi de ovine │64 │31 │0,83 │0,23 │0,67 │0,33 │ ├─────────────────────────────────┼────┼────────┼──────┼────────┼───────┼─────┤ │Gunoi de porcine │72 │25 │0,45 │0,19 │0,60 │0,18 │ ├─────────────────────────────────┼────┼────────┼──────┼────────┼───────┼─────┤ │Gunoi fermentat 3-4 luni │77 │17 │0,55 │0,25 │0,70 │0,70 │ ├─────────────────────────────────┼────┼────────┼──────┼────────┼───────┼─────┤ │Gunoi fermentat complet (mraniţă)│79 │14 │0,98 │0,58 │0,90 │0,88 │ └─────────────────────────────────┴────┴────────┴──────┴────────┴───────┴─────┘ Figura 4.

1. Proporţia diferitelor forme ale azotului din diferite tipuri de îngrăşăminte organice (prelucrare după Fertiliser manual - ediţia 8, Defra, UK) Câteva dintre cele mai cunoscute caracteristici ale gunoiului de grajd, cu efecte pozitive sunt redate în cele ce urmează ● conţine întregul complex de nutrienţi necesar plantelor cultivate; ● este considerat un îngrăşământ universal, corespunzător pentru toate plantele de cultură şi pe toate tipurile de sol. Se foloseşte cu precădere pe solurile sărace în humus, pe cele nestructurate sau cu structură degradată, pe cele grele (argiloase) pe care le afânează, pe cele uşoare (nisipoase) la care le îmbunătăţeşte caracteristicile de reţinere a apei; ● procesele de mineralizare a materiei organice nu sunt rapide, datorită aportului de material vegetal folosit la aşternut, astfel că nitraţii sunt eliberaţi treptat; ● odată introduse în sol, contribuie la îmbunătăţirea stării structurale, la creşterea capacităţii calorice, a rezervelor accesibile de apă; ● are o acţiune benefică asupra activităţii macro şi microorganismelor din sol, stimulându-le activitatea. Urina este considerată de asemenea un bun fertilizant organic natural, fiind bogată îndeosebi în azot şi potasiu. Se utilizează urina din adăposturile zootehnice, nereţinută de aşternutul folosit, colectată şi păstrată cu sau fără fermentare în bazine acoperite, pentru a se evita pierderile de azot (tabelul 4.2). Tabel 4.
2. Compoziţia chimică a urinei (valori medii) ┌──────────────────────────┬────────────────────────────┬───────────────────┐ │Specia de la care provine │Compoziţia chimică (%) │Cantitatea de urină│ │ ├─────────┬─────────┬────────┤ce se poate colecta│ │ │ │ │ │de la un animal │ │ │ N │ P

(2)O

(5)│ K

(2)O │(litri/an) │ ├──────────────────────────┼─────────┼─────────┼────────┼───────────────────┤ │Cabaline │0,5-1,6 │ Urme │ 0,6-1,8│800-1200 │ ├──────────────────────────┼─────────┼─────────┼────────┼───────────────────┤ │Bovine │0,2-1,0 │ Urme │ 0,2-1,0│2000-3000 │ ├──────────────────────────┼─────────┼─────────┼────────┼───────────────────┤ │Porcine │0,4-0,5 │0,05-0,07│ 0,8-1,0│500-900 │ └──────────────────────────┴─────────┴─────────┴────────┴───────────────────┘ Mustul de gunoi este colectat în platformele special amenajate pentru stocarea şi fermentarea gunoiului, prin acumulare în bazine de colectare închise. În tabelul 4.3. este prezentată compoziţia chimică a acestui îngrăşământ Tabel 4.3. Compoziţia chimică a mustului de gunoi ┌───────────────────────────────┬────────────────────────────┐ │Compoziţia chimică (%) │Cantitatea (litri) produsă │ ├─────────┬──────────┬──────────┤la o tonă de gunoi fermentat│ │ N │P

(2)O

(5)│K

(2)O │ │ ├─────────┼──────────┼──────────┼────────────────────────────┤ │ 0,2-0,4 │0,03-0,06 │0,3 - 0,6 │52 - 54 │ └─────────┴──────────┴──────────┴────────────────────────────┘ Dejecţiile fluide, numite şi tulbureală, se obţin prin colectarea materialului rezultat din spălarea grajdurilor folosind cantităţi mici de apă (în proporţie de 1/2 - 1/3 dejecţii faţă de apă). Compoziţia chimică a dejecţiilor lichide diferă în funcţie de specia de la care provine, de tipul şi cantitatea aşternutului, gradul de diluţie, etc. Valorile generale ale acesteia sunt prezentate în tabelul 4.4: Tabel 4.4. Compoziţia chimică a dejecţiilor fluide ┌──────────────────────┬───────────────────────────────────┐ │Substanţa uscată (%) │ Compoziţia chimică (%) │ │ ├──────────┬────────────┬───────────┤ │ │ N │ P

(2)O

(5)│ K

(2)O │ ├──────────────────────┼──────────┼────────────┼───────────┤ │4 - 15 │0,4 - 1,9 │0,01 - 0,07 │0,5 - 2,2 │ └──────────────────────┴──────────┴────────────┴───────────┘ Pentru utilizarea dejecţiilor, se îndepărtează corpurile străine solide şi se omogenizează (periodic şi în momentul administrării). Se poate administra şi partea lichidă separată de cea solidă. Dejecţiile semifluide (păstoase) şi fluide sunt colectate de la bateriile de creştere a păsărilor, din fosele adăposturilor. Au un conţinut de substanţă uscată de max. 15% şi sunt bogate în fosfor. Pentru a fi utilizate trebuie să fie libere de corpuri solide şi omogenizate în timpul administrării. Administrate în timpul vegetaţiei, au o acţiune rapidă, fiind disponibile imediat nevoilor plantelor, cu efecte deosebit de favorabile asupra creşterii. Mraniţa rezultă din fermentarea aproape completă a gunoiului. Este un îngrăşământ foarte eficient care se foloseşte în mod deosebit în legumicultură, în răsadniţe, sere şi în câmp. Compoziţia chimică medie este următoarea: 14% materii organice, 0,98% N, 0,58% P

(2)O

(5), 0,90% K

(2)O, 0,88% CaO. Cantitatea care se utilizează la hectar variază între 20 şi 60 tone. Compostul se obţine prin fermentarea diferitelor resturi organice (paie, resturi de coceni, pleavă, resturi de buruieni şi de leguminoase, nutreţuri depreciate, oase, pene, resturi alimentare, etc.), la care se adaugă uneori substanţe minerale (var, cenuşă, etc.). Strânse în grămezi, aceste resturi se udă din când în când pentru a favoriza procesul fermentării. Composturile se pot utiliza la toate culturile agricole în cantităţi de 15 - 25 tone la hectar. Spre deosebire de gunoiul de grajd, care are o acţiune rapidă, în cazul compostului, efectul se face simţit numai pentru 1-2 ani. Îngrăşămintele verzi sunt constituite din anumite plante care se cultivă în scopul încorporării lor în sol odată cu lucrările de bază. Plantele folosite ca îngrăşământ verde trebuie să producă o masă vegetală cât mai bogată, într-un timp cât mai scurt şi să nu fie pretenţioase faţă de sol. Plantele utilizate în acest scop sunt în majoritate leguminoase (lupin, mazăre, măzăriche, sulfină, etc.), însă pot fi folosite şi alte plante, ca de exemplu secara, floarea soarelui, rapiţa, muştarul şi altele. Aceste plante pot fi utilizate singure sau în amestec de mai multe specii, pentru a produce un îngrăşământ mai complex. O modalitate eficientă de obţinere şi utilizare a acestora o constituie practicarea culturilor ascunse. Efectele acestui tip de îngrăşământ se apropie foarte mult de acel al gunoiului animalier, având acţiune favorabilă asupra activităţii florei şi faunei solului, pe o perioadă de timp de 2-3 ani şi în plus, ameliorând proprietăţile fizico-chimice ale solului. După modul obţinerii lor, îngrăşămintele verzi pot fi: îngrăşăminte verzi în cultură pură, când constituie cultura de bază şi ocupă terenul întreaga perioadă de vegetaţie; îngrăşăminte verzi constituite într-o cultură intermediară (cultură ascunsă, cultură în mirişte şi cultură de toamnă); îngrăşăminte verzi sub formă de masă cosită (ca mulci vegetal). Îngrăşămintele verzi se pot aplica pe orice tip de sol, dar au o eficienţă mai mare pe soluri sărace în materie organică (soluri podzolice şi nisipoase). 4.2. Îngrăşăminte complexe şi mixte Îngrăşămintele de tipul complexe (cu caracteristici fizico-chimice omogene) şi respectiv mixte (de amestec) reprezintă produse ce conţin două sau mai multe elemente nutritive cu/fără microelemente care prezintă interes pentru fertilizarea de bază a culturilor agricole. Fabricarea lor s-a impus datorită dezvoltării tehnologice şi necesităţii practice de aplicare concomitentă a două sau mai multe elemente nutritive şi de reducere a cheltuielilor pe unitatea de substanţă activă utilizată, de transport, depozitare şi de fertilizare. În acelaşi timp, aplicarea unor cantităţi mai mici de substanţă fizică prin creşterea concentraţiei în substanţă activă asigură reducerea timpului şi costurilor cu activităţile de fertilizare în cadrul tehnologiilor agricole. Îngrăşămintele complexe se obţin din aceleaşi materii prime care sunt utilizate pentru obţinerea celor simple, în urma unor reacţii chimice în care se formează compuşi noi. În cazul celor mixte are loc doar amestecul fizic a materiilor prime/îngrăşăminte simple cu formare numai în cantităţi reduse şi particular de produşi chimici noi. Din clasa îngrăşămintelor complexe/mixte se pot menţiona: - fosfatul monoamoniacal, monoamofos (MAP), amofos sau fosfatul primar de amoniu (11.48.0) - conţine 11-12% N şi 48-61% P

(2)O

(5), este puţin higroscopic şi nu se aglomerează; dacă se adaugă azotat de amoniu şi uree se poate obţine sortimentul (23.23.0); - fosfatul diamoniacal (DAP), diamofos sau fosfatul secundar de amoniu (16:48:0) - conţine 16-21% N şi 46-53% P

(2)O

(5); - superfosfatul amonizat - obţinut prin amestecarea fosfatului primar de amoniu cu fosfatul secundar de calciu; superfosfatul simplu amonizat conţine 4-6% N şi 16-24% P

(2)O

(5), iar cel concentrat 9-12% N şi 38-50% P

(2)O

(5); - polifosfaţii de amoniu (18.52.0) - produşi sub formă solidă, granulată sau lichidă, la care dacă se adaugă uree se obţin variantele solide (30.30.0), (36.18.0), (28.28.0), iar dacă se adauga KCl rezultă îngrăşământul ternar de tip NPK (20.20.20); - nitrofosfatii, nitrofos (27.13,5.0), (22.22.0), (20.10.0), (12.18.0) - îngrăşăminte granulate în care cele două macroelemente, azotul şi fosforul, se găsesc sub formă de azotat de amoniu, clorură de amoniu, fosfat mono- sau diamoniacal, fosfat primar sau secundar de calciu; - azotatul de potasiu (13,5.0.45) - îngrăşământ binar de tip NK, ce conţine 13,5% N şi 44-46% K

(2)O); - metafosfatul de potasiu (0.55.37) - îngrăşământ binar de tip PK, granulat, greu solubil în apă dar hidrolizabil în sol cu formare de K

(3)PO

(4); se utilizează preponderent la obţinerea îngrăşămintelor complexe; - nitrofosfaţii de tip NPK, nitrofoska (16.16.16), (13.26.13), (22.11.11) - reprezintă cele mai frecvent folosite îngrăşăminte împreună cu cele de tip NP; au în compoziţie aceeaşi compuşi ca şi nitrofosfaţii de tip NP, prezentând, în plus şi compuşi cu potasiu sub formă de clorură, sulfaţi, azotaţi, fosfaţi; în practică se întâlnesc şi variantele (15.15.15), (13.13.21) sau (13.40.30). Cele mai uzuale îngrăşăminte chimice, clasice, folosite curent în practica agricolă, în fertilizările de bază, sunt prezentate în tabelul 4.5 Tabel 4.5. Compoziţia chimică pentru câteva îngrăşăminte clasice utilizate în fertilizarea de bază ┌───────────────────────────────────────────┬──────┬────────┬─────┐ │ÎNGRĂŞĂMÂNT │ N │P

(2)O

(5)│K

(2)O│ │ │ (%) │ (%) │ (%) │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │Îngrăşăminte cu azot │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │1. Sulfatul de amoniu [NH

(4)]

(2)SO

(4)│ 21 │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │2. Azotatul de calciu Ca[NO

(3)]

(2)│ 16 │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │3. Azotatul de amoniu NH

(4)NO

(3)│ 34 │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │4. Azotatul de calciu şi amoniu │ │ │ │ │NH

(4)NO

(3)+ CaCO

(3)(CAN) │ 27 │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │5. Uree CO[NH

(2)]

(2)│ 46 │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │Îngrăşăminte cu fosfor │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │1. Superfosfatul simplu (SSP), │ │ │ │ │CaH

(4)[PO

(4)]

(2)+ CaHPO

(4)● 2H

(2)O │ │ 16-18 │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │2. Triplu superfosfatul (TSP), │ │ │ │ │Ca[H

(2)PO

(4)]

(2)+ CaHPO

(4)│ │ 46 │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │

1. Roca fosfatică (PR), activată sau nu │ │ 22-40 │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │
2. Fosfat diamoniacal (DAP) │ 18 │ 46 │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │
3. Fosfat monoamoniacal (MAP) │ 11 │ 48 │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │Îngrăşăminte cu potasiu │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │
4. Clorura de potasiu (MOP), KCl │ │ │ 60 │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │
5. Sulfatul de potasiu (SOP), K

(2)SO

(4)│ │ │ 50 │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │3. Azotatul de potasiu, KNO

(3)│ 13 │ │ 44 │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │Îngrăşăminte complexe │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │

1. NPK │ 15 │ 15 │ 15 │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │
2. NPK │ 17 │ 17 │ 17 │ ├───────────────────────────────────────────┼──────┼────────┼─────┤ │
3. NPK │ 22 │ 22 │ 11 │ └───────────────────────────────────────────┴──────┴────────┴─────┘ Posibilităţile de amestec a îngrăşămintelor în vederea utilizării acestora în fertilizarea de bază sau cea fazială sunt prezentate în anexa
4. Recomandări privind utilizarea îngrăşămintelor minerale în funcţie de reacţia solului şi metoda de aplicare sunt precizate în anexele 7 şi
5. 4.
6. Îngrăşămintele lichide Fabricarea şi folosirea îngrăşămintelor lichide reprezintă o realizare importantă în tehnologia modernă a îngrăşămintelor. Tehnologiile de fabricare şi aplicare diferă major de cele ale îngrăşămintelor solide. Termenul de îngrăşăminte lichide acoperă o foarte mare varietate de produse, precum: - îngrăşăminte lichide cu azot reprezentate generic de amoniacul anhidru şi soluţii cu azot; - îngrăşăminte lichide cu fosfor; - îngrăşăminte lichide cu potasiu; - îngrăşăminte lichide compuse, binare, ternare; - îngrăşăminte lichide compuse, binare, ternare în amestec cu elemente secundare, microelemente şi substanţe pentru tratamentele fitosanitare. În fiecare categorie de fertilizanţi se întâlnesc diferite variante, iar cele cu o compoziţie simplă, stabilă pot constitui materii prime pentru sortimentele compuse. Îngrăşămintele lichide cu azot cuprind în afara amoniacului anhidruu şi apei amoniacale toate combinaţiile sărurilor cu azot dizolvabile sau nu în amoniac (amoniacaţii, carboniacaţii ş.a.). În clasa îngrăşămintelor compuse se întâlnesc lichidele clare şi cele în suspensie. Lichidele clare sunt caracterizate prin concentraţii medii de substanţă activă, cuprinse între 28 şi 33%, suspensiile fiind definite prin concentraţii mult mai mari. Îngrăşămintele lichide compuse sunt amestecuri de compuşi chimici în soluţie sau sub formă de soluţii, conţinând două sau trei elemente nutritive, în diferite proporţii N:P, N:K, P:K sau N:P:K. Ele pot fi clasificate în îngrăşăminte lichide complexe pe bază de acid ortofosforic, îngrăşăminte lichide concentrate pe bază de acid superfosforic şi îngrăşăminte lichide în suspensie. Îngrăşămintele lichide se pot clasifica în: - monocomponente conţinând azot sub formă amoniacală, nitrică şi amidică; - binare conţinând azot şi fosfor, azot şi potasiu, respectiv fosfor şi potasiu; - ternare conţinând azot, fosfor şi potasiu; - multielemente conţinând inclusiv şi microelemente. Îngrăşămintele lichide se pot clasifica şi în funcţie de: - starea fizică - gaze lichide sub presiune, soluţii cu tensiune de vapori, soluţii fără tensiune de vapori, soluţii suprasaturate şi suspensii; - modul de depozitare, transport, manipulare şi tehnica de aplicare utilizată; - preţul pe unitatea de substanţă activă; - efectele agrochimice. Îngrăşămintele lichide cu azot au o nomenclatură specială acceptată de industria de îngrăşăminte, alcătuită dintr-un număr format din 3 cifre care indică conţinutul procentual de N (primele 2 cifre indică partea întreagă, iar cea de a treia partea zecimală, virgula fiind omisă) urmat în paranteză de alte 3 numere care indică în ordine conţinutul în procente (%, valori întregi) din greutate al amoniacului, azotatului de amoniu şi ureei. De exemplu 320 (0-45-34) indică o soluţie cu azot care are 32,0% N, 0% amoniac, 45% azotat de amoniu şi 34% uree. În România, în faţa codului numeric se trece şi litera A care arată că este o soluţie cu azot, exemplu de mai sus devenind A320 (0-45-34). Avantajele îngrăşămintelor lichide, în general şi a îngrăşămintelor lichide concentrate în special, comparativ cu îngrăşămintele solide sunt: ● investiţii mici pentru instalaţiile de fabricare în comparaţie cu cele de fabricare pentru îngrăşăminte solide; ● încorporare rapidă, controlată şi uniformă în sol; nu se înregistrează pierderi de elemente nutritive majore şi este asigurată flexibilitatea rapoartelor de elemente; ● calităţi fizice superioare (nu se prăfuiesc, nu se aglomerează); ● flexibilitatea compoziţiei în funcţie de necesităţi şi compatibilitatea cu fungicide, insecticide şi microelemente precum şi aplicarea lor simultană, conducând la rezultate agronomice superioare îngrăşămintelor solide; ● extinderea sortimentelor de îngrăşăminte lichide la îngrăşăminte chelatice biologice pentru stropirea în picătură; ● realizarea cu uşurinţă a unui raport dorit între diferitele specii de ioni nutritivi în funcţie de cultura şi faza de vegetaţie, agrofond, fertilizări efectuate anterior, cu posibilitatea de a se corecta şi carenţele existente în microelemente; ● catalizează reacţiile din sol accelerând transformările chimice şi microbiene la nivel radicular favorizând creşterea exportului din nutrienţi din rezerva asimilabilă a solului; ● mobilizează azotul, fosforul şi potasiul din rezerva greu asimilabilă a solului; ● efecte semnificative cantitative, calitative şi economice datorită consumurilor reduse de substanţe nutritive, controlabile în etapele tehnologice; ● dozarea, administrarea, încorporarea controlată şi uniformă; ● introducerea simultană a mai multor elemente nutritive, după nevoile tehnologiei, culturii şi agrofondului; ● eficacitate mare pentru culturile agricole, mai ales în fazele iniţiale de creştere a plantelor; ● compatibilitatea cu microelementele şi produsele fitosanitare, fapt ce conferă posibilitatea aplicării lor simultane; ● nu sunt toxice, poluante sau corozive, se manipulează, dozează şi aplică într-un mod simplu, rapid şi eficient cu mijloace terestre, aeriene şi sistemele de irigare sau udare cu picătura; ● irigarea şi fertilizarea pot fi combinate, obţinându-se un aport simultan de apă şi elemente nutritive. Dezavantajele îngrăşămintelor lichide sunt: ● transportul la distanţe mari de soluţie cu conţinut variat de substanţă activă; ● caracterul sezonier al consumului (are eficienţă maximă în perioade cu precipitaţii reduse); ● pH-ul soluţiilor (valoarea pH-ului optim este de 6,5-7; la valori mari ale pH-ului de peste 7, se pot înregistra pierderi de substanţă activă prin volatilizarea amoniacului); ● concentraţia în substanţă activă (s.a.) limitată de temperatura de cristalizare a soluţiei şi de raportul N:P

(2)O

(5)în procesul de neutralizare a acidului fosforic cu amoniac. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Conform datelor tehnice existente, eficacitatea îngrăşămintelor complexe lichide este cu 15-20% mai │ │mare în comparaţie cu alte îngrăşăminte clasice, iar neuniformitatea administrării pe suprafaţa │ │solului nu este mai mare de 4-5%, concomitent cu o asimilare mai bună a substanţelor nutritive de │ │către plante. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ 4.

1. Îngrăşăminte cu aplicare foliară (extraradiculară) Metodele de aplicare a îngrăşămintelor lichide şi de asimilare de către plantă a nutrienţilor au condus la o separare convenţională în fertilizanţi lichizi: - cu aplicare radiculară, prin înglobare în sol (după/sau concomitent cu lucrările de pregătire ale acestuia), prin injectare în sol, irigare, aspersare, udare prin picurare; - cu aplicare foliară, mai exact fiind însă termenul de extraradiculară. Rezultatele obţinute prin aplicarea extraradiculară nu pot fi însă total delimitate de cele obţinute prin utilizarea metodei de fertilizare utilizând sistemele de aspersare şi nu pot substitui aplicarea îngrăşămintelor radiculare. Dezvoltarea rapidă a metodelor şi tehnologiilor de fertilizare utilizând îngrăşămintele extraradiculare şi a celor lichide s-a datorat atât posibilităţii de aplicare controlată a acestora în funcţie de fazele de vegetaţie, cultură, agrofond şi carenţe nutriţionale cât şi creşterii eficienţei indicatorilor privind costurile de fertilizare - rezultate economice. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Fertilizanţii cu aplicare extraradiculară (foliară) trebuie să reprezinte soluţii/amestecuri de │ │compuşi chimici omogene, cu proprietatea de a fi total miscibile cu apa, ce conţin macroelemente │ │nutritive esenţiale (N, P, K, Ca, Mg), precum şi microelemente cu rol semnificativ în desfăşurarea │ │proceselor biochimice în metabolismul plantelor (Fe, Cu, Zn, Mn, B, Co, S, Mo ş.a.), stabilizate ca şi│ │chelaţi metalici, precum şi componente organice de tipul acizilor policarboxilici, surfactanţilor şi │ │fitoregulatorilor. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Compoziţia unor astfel de fertilizanţi trebuie selectată astfel încât să ofere necesarul de macro- şi microelemente pentru a echilibra şi trata situaţiile de stres determinate de creşterea consumului de substanţe nutritive în timpul fazelor de dezvoltare intensivă a plantelor (vârfurile de sarcină), condiţiilor nefavorabile determinate de temperatură sau factori tehnologici, agrofond. În acest context, compoziţia fertilizantului este determinantă în realizarea parametrilor cantitativi şi calitativi ai recoltei, în special în cazul culturilor intensive de câmp, în sere şi solarii. Utilizarea îngrăşămintelor extraradiculare ca procedeu de fertilizare în agricultura modernă, constituie şi o posibilă metodă de dezvoltare a agriculturii ecologice, datorită cantităţilor foarte mici de substanţă activă aplicată. În dezvoltarea acestor fertilizanţi se remarcă introducerea în matricea de tip NPK a unor cantităţi reduse de substanţe cu rol fitoregulator, precum: - substanţe chimice de sinteză cu rol fitoregulator; - produse derivate din hidrolizate proteice obţinute prin scindare chimică, fizică sau enzimatică; - extracte din alge sau produse vegetale; - produse derivate din hidrolizate de origine vegetală, acizi humici şi/sau fulvici şi săruri solubile ale acestora; - chelaţi metalici. Regulamentul (CE) 2003/2003 al Parlamentului şi al Consiliului din 13 octombrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, privind îngrăşămintele, implementat şi în România începând cu anul 2007, nu face referire la fertilizanţii chimici care au în structură şi substanţe organice cu rol fitoregulator. La nivelul Uniunii Europene, ţările membre au reglementări proprii în acest domeniu având în vedere că aceste produse se pot adresa şi agriculturii ecologice.
2. Depozitarea şi manipularea îngrăşămintelor chimice - norme generale Poluarea mediului înconjurător cu anumiţi compuşi chimici rezultaţi în urma aplicării şi/sau depozitării necorespunzătoare a îngrăşămintelor este în cele mai multe cazuri determinată de neglijenţa umană. Producătorii agricoli au posibilitatea să cumpere îngrăşămintele necesare fertilizării culturilor în orice anotimp al anului, după necesităţi. Prin urmare, nu ar fi necesar ca ele să fie păstrate în fermă. Însă, în economia de piaţă, preţurile sunt în continuă creştere şi diferenţiate în funcţie de sezonul de aplicare. Pentru acest motiv, fermierii şi companiile de distribuire a îngrăşămintelor câştiga când cumpără mai ieftin, în avans. În acest caz, îngrăşămintele trebuie depozitate şi păstrate pentru mai mult timp în depozite special amenajate, după cum urmează: ● păstrarea îngrăşămintelor chimice se face în depozite uscate, bine aerisite, la temperaturi scăzute, aşezate pe pardoseală impermeabilă; ● depozitele de păstrare trebuie să fie construite din materiale neinflamabile, durabile, de preferinţă cărămidă, acoperite cu ţiglă, tablă, situate la o distanţă de 30 - 40 m faţă de alte clădiri şi cât mai departe de orice surse de apă; ● grosimea stratului de îngrăşământ va fi de cel mult 2 m. Sacii se vor depozita culcaţi, pentru a evita spargerea lor. În nici un caz nu se va proceda la depozitarea, chiar temporară, sub cerul liber sau şoproane, existând pericolul cert de poluare a apei şi solului; ● îngrăşămintele minerale trebuie livrate şi păstrate numai în ambalajele originale, confecţionate din materiale impermeabile şi durabile, prevăzute cu inscripţionări sau etichete rezistente la deteriorare, care să indice clar tipul de îngrăşământ, compoziţia chimică, gradul de solubilitate, data fabricaţiei, termenul de garanţie, denumirea şi adresa fabricantului, alte recomandări specifice privind transportul, depozitarea şi manipularea; ● azotatul de amoniu, care prezintă riscul de aprindere la temperaturi ridicate, în special în perioadele calde, trebuie păstrat separat de alte îngrăşăminte, produsele petroliere, materialele combustibile şi sursele de foc; ● având în vedere că în perioadele umede şi reci, umiditatea relativă critică a aerului este peste 90%, majoritatea îngrăşămintelor pot absorbi apa din atmosferă, modificându-şi starea fizică şi în unele cazuri, chiar compoziţia; ● îngrăşămintele chimice care urmează a fi administrate nu trebuie să fie tasate sau aglomerate şi nu trebuie să depăşească umiditatea maxim prescrisă. Dacă în timpul păstrării îngrăşămintele s-au tasat sau aglomerat, se va proceda la mărunţirea şi apoi la cernerea lor, înainte de aplicare; ● în cazul îngrăşămintelor lichide, rezervoarele pentru captarea eventualelor scurgeri trebuie făcute lângă depozit şi cimentate pentru a evita poluarea apei freatice şi apei potabile din puţuri şi fântâni. Când rezervoarele sunt pline, soluţia trebuie pompată în cisterne şi împrăştiată pe terenurile care au nevoie să fie fertilizate; ● nu este permis ca spălarea maşinilor de împrăştiat îngrăşăminte să se facă în râuri, lacuri sau în apropierea puţurilor sau fântânilor cu apă potabilă; ● trebuie să se evite stocarea intermediară a îngrăşămintelor în câmp deschis, fără protecţie, fiind posibile procese grave de poluare; ● este necesară adoptarea unor măsuri de siguranţă maximă în cazul stocării, manipulării şi administrării îngrăşămintelor chimice lichide. Astfel, rezervoarele de stocare trebuie să fie realizate din materiale rezistente la coroziune şi să aibă capacitate corespunzătoare; ● la administrarea în câmp se vor utiliza dispozitive speciale, ce împiedică dispersia la vânt, atunci când se lucrează în apropierea unor surse de apă.
3. Depozitarea şi managementul gunoiului de grajd şi a efluenţilor din exploataţiile agrozootehnice*) 6.
4. Consideraţii generale privind exploataţiile agrozootehnice (tipuri de ferme, structura şeptelului, dimensiunea fermelor, metode de stocare a dejecţiilor animale, metode de prelucrare a gunoiului de grajd) În România coexistă ferme zootehnice moderne dar şi tradiţionale, din punct de vedere al creşterii animalelor, stocării şi procesări dejecţiilor şi gunoiului de grajd. La nivel european există metodologii de evaluare a inventarului emisiilor de gaze cu efect de seră. În cadrul acestor metodologii s-au definit coeficienţi de transfer ai azotului de la animal în gunoiul de grajd. Totodată s-au definit coeficienţi de transfer ai azotului din gunoiul de grajd în solul pe care este distribuit. Aceşti coeficienţi au fost utilizaţi şi la nivelul ţării noastre în evaluarea cantităţilor de azot provenite din gunoiul de grajd care pot fi distribuite pe terenul agricol. Pentru stabilirea acestor coeficienţi a fost necesară diferenţierea sistemelor de creştere pentru bovine, porcine şi păsări în trei categorii sisteme gospodăreşti, sisteme intensive şi sisteme medii. Criteriile pentru această diferenţiere se bazează pe modalitatea de furajare şi pe sistemele de stocare şi management al dejecţiilor. În general aceste criterii se corelează bine cu mărimea exploataţiilor exprimată prin numărul de capete de animale. Limitele utilizate pentru numărul de capete sunt în acord cu intervalele utilizate pentru analizele statistice incluse în "Ancheta structurală din agricultură" care se efectuează o dată la 2 ani. În continuare sunt prezentate limitele numărului de capete utilizate pentru delimitarea celor trei sisteme, precum şi procentul de animale din fiecare sistem raportat la numărul total de animale din specia respectivă la nivelul ţarii, bazat pe datele din "Ancheta structurală din Agricultură - 2007: ● Bovine: ● Sisteme gospodăreşti: ferme având 1-9 capete; 92,3% ● Sisteme medii: ferme având 10-49 de capete 5,2% ● Sisteme intensive: ferme peste 50 de capete 2,5% ● Porcine: ● Sisteme gospodăreşti: ferme având 1-49 de capete 76,6% ● Sisteme medii: ferme având 50- 999 de capete 4,5% ● Sisteme intensive: ferme având peste 1000 de capete 18,9% ● Păsări: ● Sisteme gospodăreşti: ferme având 1-999 de capete 73,0% ● Sisteme medii: ferme având 1000-3000 de capete 1,9% ● Sistem intensiv: ferme cu peste 3000 de capete 25,1% Aşa cum s-a prezentat la punctul 4.1 îngrăşămintele organice provenite din exploataţiile agro-zootehnice au o stare fizică şi o compoziţie foarte variată. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Între producerea lor şi momentul aplicării în sol ca îngrăşământ, se pot produce pierderi mai mici sau│ │mai mari de nutrienţi, în special de azot, care conduc pe de o parte la diminuarea valorii lor │ │agronomice şi pe de altă parte la poluarea mediului, în special a apelor şi aerului. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Este necesar, prin urmare ca aceste subproduse să fie gestionate de aşa manieră, încât aceste pierderi│ │să fie pe cât posibil reduse la minim, cu păstrarea valorii lor fertilizante la parametrii iniţiali. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Gestionarea corectă a gunoiului de grajd se face prin amenajarea unor sisteme de stocare care pot fi individuale (gospodăreşti), comunale sau o combinaţie a celor două. Încă din stadiul de proiectare a fermelor şi de construcţie a capacităţilor de stocare a gunoiului de grajd, se va acorda cea mai mare atenţie prevenirii şi protecţiei mediului, în special a apelor, împotriva poluării, având în vedere următoarele: ● amplasarea în afara zonelor cu risc mare de poluare şi departe de sursele de apă; ● capacitate de stocare suficientă; ● construcţie corespunzătoare, care să înglobeze toate sistemele de siguranţă şi protecţie; ● condiţii de exploatare în siguranţă, optime şi eficiente; ● căi corespunzătoare de acces; ● protecţie împotriva incendiilor; ● protecţie împotriva eventualelor scurgeri din hidranţi. Capacitatea de stocare este foarte importantă, ea depinzând de: ● tipul şi mărimea lotului de animale, ţinând cont de sistemul utilizat de organizare al fermei şi calitatea managementului aplicat; ● durata perioadei de stocare; ● tipul de depozitare; ● metoda de manipulare şi stocare a dejecţiilor; ● gradul de diluare a dejecţiilor datorită ploilor, şiroirilor de ape sau a altor tipuri de ape *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Acolo unde se stabileşte un plan de gestionare în acord cu condiţiile specifice locale (tipul de sol, │ │distanţa faţă de sursele de apă, panta terenului, volumul precipitaţiilor, sistemul fermei şi durata │ │perioadelor de stocare) dejecţiile sunt gestionate corect, fără riscul de a provoca poluarea surselor │ │de apă. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Capacităţile de stocare trebuie să fie astfel construite, încât să se evite orice risc de poluare. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Depozitele trebuie să aibă o capacitate care să asigure stocarea pentru o perioadă mai mare cu o lună │ │decât intervalul de interdicţie pentru aplicarea pe teren a îngrăşămintelor organice definit prin │ │perioada în care temperatura medie a aerului este sub 5°C. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Depozitarea dejecţiilor în gropi (bazin) amenajate direct în pământ este interzisă din mai multe │ │motive, în primul rând ecologice. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Cel mai grav fenomen este impregnarea în timp a solului din zonele învecinate bazinului, solul devine total impermeabil, se degradează, apa este reţinută la suprafaţă, apar mlaştini şi bălţi pe suprafeţe mari, apa freatică este poluată, iar vegetaţia înconjurătoare este distrusă. 6.
5. Metode de stocare a dejecţiilor animale 6.2.
6. Dejecţii lichide O problemă foarte importantă o constituie depozitarea dejecţiilor lichide. Depozitarea necorespunzătoare a acestora poate cauza poluarea apelor freatice. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Capacitatea de stocare necesară pentru dejecţiile produse de la fermele zootehnice, în diferite │ │circumstanţe luate în calcul, se va stabili încă din faza de proiectare a noii ferme, sau de │ │modernizare a celor vechi, ţinând cont de numărul animalelor şi de modul de transport al dejecţiilor │ │către tancurile, bazinele şi platformele de stocare. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Trebuie evitată diluţia dejecţiilor, acolo unde este posibil, deoarece aceasta determină o valoare fertilizantă imprevizibilă şi nevoia unor capacităţi de stocare mai mari. Totuşi, în cazul în care se stochează şi efluenţii pluviali încărcaţi cu dejecţii (cazul celor colectaţi din rigolele şi şanţurile din jurul platformelor exterioare de odihnă şi furajare a animalelor şi a platformelor de depozitare a gunoiului de grajd), este necesară o capacitate de stocare suficientă Stocarea efluenţilor de la platformele silozurilor este recomandată să se facă împreună cu dejecţiile lichide, caz în care se va lua în calcul şi volumul efluenţilor de siloz la proiectarea capacităţilor de stocare. Depozitarea dejecţiilor lichide trebuie să se facă în rezervoare, construite din materiale corespunzătoare, impermeabile şi rezistente la coroziune, în caz contrar se pot produce fenomene de poluare. În vederea realizării instalaţiilor şi spaţiilor de depozitare este necesar să se respecte următoarele condiţii: ● amplasamentul şi zona în care se construiesc se aleg ţinând cont de reţeaua hidrografică din vecinătate şi de prezenţa pădurilor; ● să fie situate în apropierea terenurilor agricole; ● să fie proiectate în funcţie de numărul existent de animale; ● să asigure etanşeităţi bune a spaţiilor pentru depozitare, a instalaţiilor, a reţelelor de pompare şi mijloacelor de transport; ● materialele utilizate la construcţie să fie corespunzătoare, iar instalaţiile să fie fiabile şi de calitate. O mare atenţie trebuie acordată nămolurilor care provin de la staţiile de epurare a fermelor de creştere a animalelor şi păsărilor, care în anumite condiţii pot fi surse de nutrienţi, dar în acelaşi timp pot conţine metale grele sau alţi componenţi toxici, peste limitele maxim admisibile. Amplasarea depozitelor de dejecţii nu trebuie stabilită în apropierea unor ape de suprafaţă sau pe terenuri cu regim freatic de mică adâncime. Se va evita alegerea amplasamentului în apropierea pădurilor, deoarece amoniacul degajat în atmosferă este toxic pentru arbori, în special pentru speciile răşinoase. Riscul degradării şi chiar al distrugerii pădurilor este accentuat de depunerile acide prin ploi, care sunt, de regulă, prezente tocmai în zonele unde există o concentrare mare a activităţilor de creştere a păsărilor şi animalelor în sistem intensiv. 6.2.
7. Dejecţii solide - Gunoi de grajd *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │În utilizarea în agricultură a gunoiului de grajd, depozitarea este una dintre cele mai importante │ │faze pentru îmbunătăţirea şi conservarea caracteristicilor pozitive. Depozitarea se poate face în │ │depozite permanente (recomandat) şi în depozite temporare pe terenul în care urmează a fi împrăştiate.│ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Depozite permanente Depozitele permanente de gunoi de grajd se fac în sistem individual (gospodăresc) şi/sau comunal. La construcţia depozitelor de gunoi de grajd solid se va avea în vedere ca acestea să aibă o bază impermeabilă, să fie prevăzute cu pereţi de sprijin şi sistem de colectare a efluenţilor, în special a celor ce se produc în timpul ploilor. Depozitarea şi păstrarea gunoiului de grajd este necesar să se facă în platforme special amenajate. În acest scop, platformele trebuie hidroizolate la pardoseală, impermeabile (de obicei din beton) şi prevăzute cu pereţi de sprijin înalţi, de obicei, de asemenea hidroizolaţi. În funcţie de soluţia aleasă, pentru a preveni poluarea apelor, platformele au praguri de reţinere a efluentului şi canale de scurgere a acestuia către un bazin de retenţie. Platformele trebuie să aibă o capacitate suficientă de stocare, să aibă drumuri de acces şi să nu fie amplasate pe terenuri situate în apropierea cursurilor de apă sau cu apă freatică la mică adâncime. De asemenea, platformele individuale (gospodăreşti) trebuie amplasate la o distanţă de cel puţin 50 m faţă de locuinţe şi sursele de apă potabilă. În cazul în care nu este posibilă respectarea acestei distanţe, se va amplasa la cel mai depărtat punct în aval de sursa de apă. Pentru platformele care deservesc ferme intensive cu peste 50 capete de bovine/peste 1000 capete porcine/3000 pasări, distanţa faţă de locuinţe este de 500 de m în baza Ordinului ministrului sănătăţii nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igiena şi sănătate publică privind mediul de viaţă al populaţiei. Capacitatea de stocare a platformelor depinde de numărul de animale din fermă, sistemul de creştere al animalelor (cu sau fără aşternut) şi perioada maximă de stocare determinată de perioada de interdicţie pentru aplicarea în teren a gunoiului de grajd.*) Gunoiul se păstrează în aceste platforme îndesat, acoperit cu un strat de pământ de 15-20 cm grosime. Pentru a se descompune, gunoiul trebuie să aibă o umiditate de 70-75%, altfel se usucă şi mucegăieşte. Înainte de a fi acoperit cu pământ, se udă cu must de gunoi, urină sau chiar cu apă pentru a-i asigura umiditatea necesară. Pentru a-i îmbunătăţi compoziţia şi pentru a reduce pierderile de azot, este recomandabil ca pe măsura aşezării în platformă, să se presare peste el superfosfat în cantitate de 1-2% din masa gunoiului. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │În cazul în care bălegarul este depozitat pe platforme, toţi efluenţii rezultaţi trebuie colectaţi în │ │vederea stocării. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Cantitatea de bălegar de la fermă trebuie calculată corect. Cerinţa privind suprafaţa platformei, se stabileşte în funcţie de perioada de stocare şi cantitatea de gunoi rezultată. Baza platformei trebuie să aibă o înclinare de cca 2 - 3% spre una din marginile platformei, unde se amplasează într-o săpătură un bazin de colectare a mustului de gunoi rezultat în timpul fermentării. Bazinul de colectare trebuie astfel poziţionat încât, atunci când este plin, partea de sus a lichidului să fie la cel puţin 0,7 - 1 m sub punctul cel mai de jos al platformei. Capacitatea bazinului de colectare se stabileşte în funcţie de capacitatea platformei şi de ritmul de evacuare a mustului de gunoi (o dată sau de mai multe ori pe an). În general, se poate aproxima un necesar de 4 - 5 mc pentru fiecare 100 t gunoi proaspăt. Dacă evacuarea se face de mai multe ori pe an capacitatea proiectată se reduce în mod corespunzător. Pentru a preveni ca odată cu scurgerea mustului de gunoi să fie introduse în bazinul de colectare, paie şi alte resturi vegetale, se recomandă ca înaintea bazinului de colectare să fie construită o groapă de limpezire cu o capacitate de cca 0,5 mc, care se curăţă cât mai des de resturile solide. Atât bazinul cât şi groapa de limpezire trebuie să aibă pereţii impermeabilizaţi. În cazul unor solicitări de proiectare pentru spaţii de depozitare noi sau modernizate, trebuie luate în considerare toate cerinţele relevante prevăzute în standardele de construcţie şi de prevenirea poluării, conţinute în normativele şi reglementările în vigoare. Figura 6.
8. - Exemplu de sistem pentru eliminarea dejecţiilor lichide 1: canal pentru scurgerea dejecţiilor lichide, 2: fosă pentru stocarea intermediară a dejecţiilor lichide, 3: pompă, 4: tuburi, 5: rezervor pentru stocarea dejecţiilor lichide, 6: ventilaţie (preluată după Codul de bune practici agricole elaborat de Lituania) Depozite temporare *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Depozitarea în câmp deschis a gunoiului de grajd şi a compostului trebuie evitată pe cât posibil, │ │deoarece sporeşte riscul de pierdere a nutrienţilor prin scurgere la suprafaţă, infiltrare şi │ │volatilizare, diminuându-se astfel calităţile de fertilitate şi sporind riscul de poluare. Aşadar, se │ │recomandă să nu se depoziteze pe termen lung gunoi de grajd şi compost în câmp deschis.*) │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Cu toate acestea, în unele cazuri este necesară depozitarea temporară pe câmp, de exemplu din motive de transport sau de capacităţi limitate de depozitare în gospodăria proprie. În aceste cazuri gunoiul de grajd poate fi depozitat temporar în câmp după verificarea faptului că nu există un risc de poluare a cursurilor de apă sau drenurilor din câmp, respectând următoarele cerinţe: ● Gunoiul de grajd se va depozita numai pe terenul pe care va fi împrăştiat. ● Cantitatea de gunoi depozitată nu poate depăşi cantitatea totală de gunoi de grajd care ar trebui aplicată pe întreaga suprafaţă a terenului, calculată pe baza standardelor privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot ce pot fi aplicate pe teren. ● Gunoiul de grajd nu poate fi depozitat în grămezi temporare mai mult de un an de zile. Depozitele temporare de gunoi de grajd vor fi amplasate în fiecare an în locaţii diferite. ● Depozitele temporare de gunoi de grajd se vor amplasa în conformitate cu prevederile Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare şi ale HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică,: ● la cel puţin 20 m de cursurile de apă (inclusiv lacuri şi acumulări de apă), drenuri deschise sau orice alt tip de dren astupat cu materiale cu permeabilitate ridicată (nisip, pietriş); ● la cel puţin 50 m faţă de foraje hidrogeologice, puţuri sau izvoare; ● la cel puţin 250 m de orice foraj sau fântână utilizată pentru furnizarea publică de apă potabilă. ● Se recomandă ca la baza depozitului temporar de gunoi de grajd să fie amplasată o folie impermeabilă peste care să fie pus un pat de paie sau alte materii organice, în mod deosebit în cazul în care gunoiul de grajd prezintă un grad ridicat de umiditate. De asemenea, se recomandă ca laturile depozitului (în mod deosebit cele situate la baza pantei) să fie înconjurate de un strat de paie. ● Deoarece gunoiul care provine de la păsări are un conţinut ridicat de nutrienţi - în mod deosebit fosfor - iar scurgerile din astfel de depozite pot avea un potenţial de poluare ridicat, se recomandă acoperirea acestor depozite temporare cu o folie prevăzută cu câteva orificii de aerare bine ancorată în sol sau cu un strat de paie/coceni de 0,4 - 0,5 m grosime. Acoperirea trebuie realizată în cel mult 24 de ore după amenajarea depozitului. ● Este interzisă realizarea grămezilor temporare de gunoi pe terenuri inundabile. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Depozitarea în câmp este privită ca o excepţie, nu ca o regulă. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ 6.
9. Platforme comunale O platformă de gunoi de grajd este o construcţie relativ simplă alcătuită dintr-o podea, în general, de beton, pătrată sau dreptunghiulară, înconjurată în trei părţi de pereţi de beton înalţi de aproximativ 2-3 m. Pot fi folosite şi alte materiale, dar betonul este mai durabil, oferă condiţii mai bune pentru manevrarea utilajelor şi garanţii împotriva pierderilor accidentale de nutrienţi. *Font 8* ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │Rolul platformei este de depozitare temporară, în bune condiţii tehnologice şi ecologice, a │ │dejecţiilor solide şi semi-solide provenite de la animale, amestecate, sau nu, cu alte reziduuri │ │organice cum ar fi resturile menajere sau de pe urma culturilor, înainte ca acestea să fie împrăştiate│ │pe terenurile agricole. │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ În afară de rolul de depozitare, platforma este utilizată şi pentru amestecarea şi compostarea gunoiului de grajd într-un produs mai omogen, mai stabil şi mai valoros. De aceea, dimensiunile platformei trebuie să fie suficiente nu numai pentru depozitare, ci şi pentru răsturnarea (remanierea) gunoiului de grajd aşezat în grămezi pentru compostare de dimensiuni asemănătoare. Platformele comunale de gunoi de grajd sunt foarte utile acolo unde condiţiile de depozitare individuală nu există, sau nu oferă suficientă siguranţă, sau unde este necesară co-procesarea unor cantităţi mari de reziduuri organice menajere. Platforma poate fi utilizată, de asemenea, şi pentru depozitarea, în compartimente separate, a altor tipuri de deşeuri, cu excepţia celor periculoase, pentru diminuarea riscului de contaminare a terenurilor agricole cu produse dăunătoare. Pentru captarea lichidelor provenite din gunoiul de grajd, platforma trebuie dotată cu un canal de-a lungul părţii deschise a platformei, pentru direcţionarea lichidelor către un bazin de colectare, suficient de mare pentru a reţine toate aceste lichide şi eventualele precipitaţii în exces ce cad pe suprafaţa platformei. Lichidele colectate pot fi aplicate pe terenurile agricole sau pot fi reîncorporate în grămada de gunoi de grajd sau de compost. Dincolo de construcţia de beton în sine, platforma ar trebui echipată cu următoarele elemente: ● gard pentru restricţionarea accesului; ● utilaje de încărcare şi răsturnare (omogenizare sau remaniere) a gunoiului de grajd (de ex: încărcător orizontal); ● maşină pentru tocatul resturilor vegetale ce intră la compostare; ● cisternă pentru transportul şi împrăştierea dejecţiilor lichide; ● termometre diverse pentru monitorizarea evoluţiei temperaturii în grămada de compostare; ● utilaje de pompare şi de aplicare a lichidelor pentru umectarea grămezii de compostare, pentru încărcarea cisternei de