Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018

Pe scurt

Această lege reglementează piețele de instrumente financiare din România, stabilind cadrul legal pentru funcționarea entităților implicate și supravegherea acestora.

Ce reglementează

  • Societățile de servicii de investiții financiare (S.S.I.F.) și operatorii de piață.
  • Furnizorii de servicii de raportare a datelor, depozitarii centrali și contrapărțile centrale.
  • Firmele de investiții din alte state membre și societățile din țări terțe care operează în România.
  • Autoritatea competentă pentru aplicarea prevederilor legale în domeniu.

Cui îi privește

  • Societățile de servicii de investiții financiare, operatorii de piață și furnizorii de servicii de raportare a datelor.
  • Depozitarii centrali, contrapărțile centrale și firmele de investiții străine care activează în România.

Puncte cheie

  • Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) este autoritatea competentă principală pentru aplicarea acestei legi.
  • Legea se aplică și Regulamentului (UE) nr. 600/2014 și Directivei 2014/65/UE.
  • A.S.F. și Banca Națională a României (B.N.R.) cooperează strâns și pot emite reglementări comune.
  • A.S.F. poate delega anumite atribuții, cu respectarea condițiilor specificate în lege.
Textul legii
Textul legii

LEGE nr. 126 din 11 iunie 2018 privind piețele de instrumente financiare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 26 iunie 2018 Parlamentul României adoptă prezenta lege. Titlul I Domeniul de aplicar

e, autorități competente și definiții Articolul 1 Prezenta lege se aplică societăților de servicii de investiții financiare, denumite în continuare S.S.I.F., operatorilor de piață, furnizorilor de servicii de raportare a datelor, depozitarilor centrali, contrapărților centrale, firmelor de investiții din alte state membre care operează pe teritoriul României în temeiul libertății de a presta servicii sau prin înființarea unei sucursale, precum și societăților din țări terțe care furnizează servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții în România prin înființarea unei sucursale. Articolul 2

(1)Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., este autoritatea competentă care aplică prevederile prezentei legi, ale Regulamentului (UE) nr. 600/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 173/84 din 12 iunie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 600/2014, și ale reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 173/349 din 12 iunie 2014, denumită în continuare Directiva 2014/65/UE, și a regulamentului anterior menționat, prin exercitarea prerogativelor prevăzute de prezenta lege, precum și în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(2)Prin excepție de la prevederile alin.
(1)a) prestarea de către instituțiile de credit a serviciilor și activităților prevăzute în anexa nr. 1 alin.
(3)... b) locurile de tranzacționare organizate de instituțiile de credit sub forma SMT-urilor și SOT-urilor în cadrul cărora se tranzacționează exclusiv instrumentele prevăzute la alin.
(3)... c) serviciile și activitățile prevăzute în anexa nr. 1 alin.
(3)...
  1. d)vânzarea de către instituțiile de credit a depozitelor structurate în legătură cu instrumentele prevăzute la lit. a)-
  2. c)alin.
(3)art. 5 alin.
(2)...
(3)Intră sub incidența prevederilor alin.
(2)
  1. a)instrumentele pieței monetare; ...
  2. b)titlurile de stat; ...
  3. c)instrumentele financiare derivate prevăzute la pct. 4 8 9 ale secțiunii C din anexa nr. 1 ...
(4)Autorizarea prestării de către instituțiile de credit a serviciilor și activităților de investiții cu instrumentele financiare prevăzute în anexa nr. 1 art. 10 alin.
(3)
(5)În exercitarea atribuțiilor stabilite în sfera de competență a B.N.R., conform prevederilor alin.
(2)
(6)În legătură cu competențele prevăzute în prezenta lege, A.S.F. și B.N.R. adoptă reglementări comune și încheie un protocol prin care se stabilesc măsuri de cooperare corespunzătoare în legătură cu instituțiile de credit care desfășoară servicii și activități ce intră sub incidența prevederilor prezentei legi, în legătură cu competențele comune prevăzute în prezenta lege.
(7)Protocolul prevăzut la alin.
(6)
  1. a)verificarea îndeplinirii condițiilor necesare prevăzute de prezenta lege, de reglementările emise în aplicarea acesteia și de legislația europeană incidentă prestării serviciilor și activităților de investiții, schimbul de informații și asistență în procedura de autorizare a instituției de credit sau de modificare a condițiilor impuse la autorizare; ...
  2. b)acordarea de asistență reciprocă în efectuarea investigațiilor, aplicarea unor măsuri administrative, interdicții sau sancțiuni pentru încălcarea prevederilor prezentei legi sau ale legislației secundare emise în aplicarea acesteia. ...
(8)A.S.F. și B.N.R. pot emite, din oficiu sau la cererea unei părți interesate, acte administrative care să cuprindă aprecieri motivate în legătură cu calificarea unei persoane, instituții, situații, informații, operațiuni, acte juridice ori instrumente negociabile cu privire la includerea sau excluderea din sfera termenilor și expresiilor cu semnificația prevăzută în prezenta lege.
(9)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, A.S.F. notifică Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe, denumită în continuare ESMA, Comisia Europeană și autoritățile competente din alte state membre cu privire la autoritățile competente din România pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin.
(1)-
(4)
(10)A.S.F. poate delega către alte entități, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin.
(11)-
(15)
(11)A.S.F. are obligația ca, înainte de a proceda la delegarea prevăzută la alin.
(10)
(12)Condițiile în care trebuie exercitate sarcinile delegate conform prevederilor alin.
(10)
(13)Inclusiv în cazul delegării de atribuții, prevăzută la alin.
(10)
(14)Delegarea prevăzută la alin.
(10)
(15)A.S.F. informează Comisia Europeană, ESMA și autoritățile competente ale celorlalte state membre în legătură cu orice acord încheiat în privința delegării de atribuții conform prevederilor prezentului articol, inclusiv în legătură cu condițiile exacte care reglementează această delegare.
(16)A.S.F. și B.N.R. cooperează strâns în aplicarea dispozițiilor prezentei legi și a Regulamentului (UE) nr. 600/2014 și fac schimb de orice informații esențiale sau pertinente pentru exercitarea funcțiilor și sarcinilor lor. Articolul 3
(1)În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
  1. acces electronic direct - procedură prin care un participant, un membru sau un client al unui loc de tranzacționare permite unei persoane să utilizeze codul său de tranzacționare pentru a putea transmite, în mod electronic, ordine referitoare la un instrument financiar direct către locul de tranzacționare și include acordurile care implică utilizarea de către persoana în cauză a infrastructurii participantului, membrului sau clientului respectiv sau a unui alt sistem de conectare pus la dispoziție de participant, membru sau client, pentru a transmite ordine, reprezentând accesul direct pe piață, precum și acordurile prin care respectiva infrastructură nu este folosită de o persoană, reprezentând accesul sponsorizat; ...
  2. activ-suport - un instrument financiar, un indice bursier sau curs valutar, o rată a dobânzii, o marfă, coșuri ori combinații formate din aceste instrumente sau valori, precum și orice alt activ, unitate de măsură sau indicator al cărui randament, valoare sau mărime stă la baza valorii unui instrument financiar derivat; ...
  3. administrare de portofolii - administrarea discreționară și individualizată a portofoliilor care includ unul sau mai multe instrumente financiare, în conformitate cu mandatul acordat de client; ...
  4. agent delegat - orice persoană fizică sau juridică care, sub responsabilitatea deplină și necondiționată a unei singure firme de investiții în numele căreia acționează, promovează clienților sau clienților potențiali servicii de investiții și/sau servicii auxiliare, primește și transmite instrucțiunile ori ordinele de la clienți referitoare la servicii de investiții sau instrumente financiare, plasează instrumente financiare ori furnizează clienților sau clienților potențiali consultanță privind aceste instrumente ori servicii; ...
  5. autoritate competentă - autoritatea desemnată de fiecare stat membru în conformitate cu art. 67 din Directiva 2014/65/UE, în afara cazurilor în care prezenta lege conține o dispoziție contrară; ...
  6. certificate - certificate astfel cum sunt definite la art. 2 alin.
(1)pct. 27 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014; ...
  1. certificate de depozit - titluri de valoare negociabile pe piața de capital, care reprezintă proprietatea asupra titlurilor unui emitent străin și care pot fi admise la tranzacționare pe o piață reglementată și tranzacționate independent de titlurile de valoare ale emitentului străin; ...
  2. client - orice persoană fizică sau juridică căreia o firmă de investiții sau o instituție de credit îi furnizează servicii de investiții sau servicii auxiliare; ...
  3. client profesional - orice client care îndeplinește criteriile prevăzute în anexa nr. 2 ...
  4. client de retail - client care nu este client profesional; ...
  5. conducere superioară - persoanele fizice care exercită funcții executive în cadrul unei firme de investiții, al unui operator de piață sau al unui furnizor de servicii de raportare a datelor și care răspund în fața organului de conducere pentru managementul activităților curente ale entității, inclusiv pentru implementarea politicilor privind distribuția de servicii și produse clienților de către entitate și personalul acesteia; ...
  6. consultant de investiții - persoană fizică sau juridică autorizată de A.S.F. care prestează cu titlu profesional servicii de consultanță de investiții cu privire la instrumente financiare; ...
  7. consultanță de investiții - furnizarea de recomandări personale unui client, la cererea sa sau la inițiativa firmei de investiții, în ceea ce privește una sau mai multe tranzacții cu instrumente financiare; ...
  8. consumator - consumator, astfel cum este definit la art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ...
  9. contracte derivate pe energie prevăzute în secțiunea C pct. 6 anexa nr. 1 secțiunea C pct. 6 ...
  10. contraparte centrală - entitatea, astfel cum este definită la art. 2 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărțile centrale și registrele centrale de tranzacții, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 201/1 din 27 iulie 2012, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 648/2012; ...
  11. cumpărări și vânzări simultane pe cont propriu - tranzacție în cadrul căreia însăși persoana care facilitează tranzacția se interpune în tranzacție între cumpărător și vânzător, în așa fel încât nu este în niciun moment expusă riscului de piață pe tot parcursul executării tranzacției, ambele laturi ale tranzacției fiind executate simultan, iar tranzacția este încheiată la un preț la care persoana care facilitează tranzacția nici nu realizează profit, nici nu suferă pierderi, cu excepția unui comision, a unei taxe sau a unei rețineri percepute pentru tranzacție și comunicate în prealabil; ...
  12. datorie suverană - titlu de creanță emis de un emitent suveran; ...
  13. depozit structurat - depozit astfel cum este definit la art. 3 alin.
(1)lit. h) și alin.
(5)din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, denumită în continuare Legea nr. 311/2015, care este rambursabil integral la scadență în baza unor condiții potrivit cărora o dobândă sau o primă va fi plătită sau este supusă riscului, conform unei formule care implică factori, precum:
  1. a)un indice sau o combinație de indici, excluzând depozitele cu rată variabilă a căror rentabilitate este direct legată de un indice al ratei dobânzii, precum Euribor sau Libor; ...
  2. b)un instrument financiar sau o combinație de instrumente financiare; ...
  3. c)o marfă sau o combinație de marfă sau alte active fizice sau nonfizice nefungibile; sau ...
  4. d)un curs de schimb valutar sau o combinație de cursuri de schimb valutar; ... ... 20. depozitar central - un depozitar central de instrumente financiare, altele decât cele derivate, sau depozitarul central, astfel cum este definit la art. 2 alin.
(1)pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 909/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind îmbunătățirea decontării titlurilor de valoare în Uniunea Europeană și privind depozitarii centrali de titluri de valoare și de modificare a Directivelor 98/26/CE și 2014/65/UE și a Regulamentului (UE) nr. 236/2012, cu modificările ulterioare, și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257/1 din 28 august 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 909/2014; ... 21. emitent - un emitent, astfel cum este definit la art. 4 lit.
  1. a)din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață; ... 22. emitent suveran - oricare dintre următoarele entități care emit titluri de creanță: (
  2. i)Uniunea Europeană; ... (
  3. ii)un stat membru, inclusiv un serviciu guvernamental, o agenție sau un vehicul investițional special al statului membru; ... (iii) unul dintre membrii federației, în cazul unui stat membru federal; ... (
  4. iv)un vehicul investițional special pentru mai multe state membre; ... (
  5. v)o instituție financiară internațională instituită de două sau mai multe state membre, al cărei obiectiv este să mobilizeze fondurile necesare și să ofere asistență financiară membrilor săi care sunt afectați sau amenințați de probleme grave de finanțare; ... (
  6. vi)Banca Europeană de Investiții; ... ... 23. entitate legală - persoană juridică, precum și orice entitate fără personalitate juridică, înregistrată conform legii; ... 24. executarea ordinelor în numele clienților - încheierea de acorduri de cumpărare sau de vânzare a unuia ori mai multor instrumente financiare în numele clienților, precum și încheierea de acorduri pentru vânzarea unor instrumente financiare emise de o firmă de investiții sau de o instituție de credit la momentul emiterii acestora; ... 25. filială - entitate controlată de o societate-mamă, inclusiv orice filială a societății-mamă care le conduce, inclusiv orice filială a unei societăți filiale a societății-mamă care le conduce; ... 26. firmă de investiții - orice persoană juridică a cărei ocupație sau activitate obișnuită constă în furnizarea unuia sau mai multor servicii de investiții în beneficiul unor terțe părți și/sau în desfășurarea uneia sau mai multor activități de investiții cu titlu profesional; ... 27. fond tranzacționat la bursă - fond care are cel puțin o clasă de unități sau de acțiuni tranzacționate pe toată durata zilei cel puțin într-un loc de tranzacționare și cu cel puțin un formator de piață care ia măsuri pentru a se asigura că prețul unităților sau al acțiunilor sale la locul de tranzacționare nu variază în mod semnificativ față de valoarea activului său net și, după caz, față de valoarea orientativă a activului net; ... 28. formator de piață - persoană care este disponibilă în mod continuu pentru a tranzacționa pe cont propriu pe piețele financiare vânzând și cumpărând instrumente financiare prin angajarea capitalurilor proprii, la prețuri fixate de ea; ... 29. furnizor de servicii de raportare a datelor - un mecanism de publicare aprobat, un furnizor de sisteme centralizate de raportare sau un mecanism de raportare aprobat; ... 30. furnizor de sisteme centralizate de raportare, denumit în continuare CTP - o persoană autorizată în temeiul dispozițiilor prezentei legi să furnizeze serviciul de colectare a rapoartelor privind tranzacțiile cu instrumentele financiare enumerate la art. 6, 7, 10, 12, 13, 20 și 21 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014 de la piețele reglementate, sisteme multilaterale de tranzacționare, sisteme organizate de tranzacționare și mecanisme de publicare aprobate și de consolidare a acestora într-un flux continuu de date electronice în direct care oferă date referitoare la prețuri și volume pentru fiecare instrument financiar; ... 31. grup - o societate-mamă și toate filialele acesteia; ... 32. instituție de credit - instituție de credit definită la art. 4 alin.
(1)pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și firmele de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 176/1 din 27 iunie 2013, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 575/2013; ...
  1. instrumente ale pieței monetare - categoriile de instrumente tranzacționate în mod obișnuit pe piața monetară, precum certificatele de trezorerie, certificatele de depozit și efectele de comerț, cu excepția instrumentelor de plată; ...
  2. instrumente financiare - instrumentele prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea C ...
  3. derivate - derivate astfel cum sunt definite la art. 2 alin.
(1)pct. 29 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014; ... 36. instrumente financiare derivate - instrumente financiare derivate astfel cum sunt definite la art. 2 alin.
(1)pct. 30 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014; ...
  1. instrumente financiare derivate pe mărfuri agricole - contractele derivate referitoare la produsele enumerate la art. 1 și în anexa nr. 1 părțile I-XX și XXIV/1 la Regulamentul (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1.037/2001 și (CE) nr. 1.234/2007 ale Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 347/671 din 20 decembrie 2013, denumit în continuare Regulamentul nr. 1.308/2013; ...
  2. întreprinderi mici și mijlocii, denumite în continuare IMMuri - societățile a căror capitalizare bursieră, pe baza cotațiilor de sfârșit de an din ultimii 3 ani calendaristici, a fost mai mică decât echivalentul în lei a 200.000.000 EUR. Cursul de schimb avut în vedere la stabilirea echivalentului în lei al sumei de 200.000.000 EUR este cel valabil pentru data de 31 decembrie a fiecărui an din ultimii 3 ani calendaristici; ...
  3. legături strânse - situație în care cel puțin două persoane fizice sau juridice sunt legate prin: a) participație sub forma deținerii, direct sau prin intermediul controlului, a cel puțin 20% din capitalul sau drepturile de vot ale unei societăți; ... b) control, care înseamnă relația dintre o societate-mamă și o filială, în toate cazurile prevăzute la art. 22 alin.
(1)și
(2)din Directiva 2013/34/UE sau o relație similară între orice persoană fizică sau juridică și o societate, orice filială a unei societăți filiale fiind considerată, de asemenea, ca filială a societății-mamă care le conduce; ... c) o legătură permanentă a amândurora sau a tuturor de una și aceeași persoană printr-o relație de control; ... ...
  1. loc de tranzacționare - piață reglementată, un sistem multilateral de tranzacționare sau un sistem organizat de tranzacționare; ...
  2. mecanism de raportare aprobat, denumit în continuare ARM - persoană autorizată, în temeiul dispozițiilor prezentei legi, să furnizeze A.S.F. sau ESMA, în numele firmelor de investiții, serviciul de raportare a detaliilor privind tranzacțiile; ...
  3. mecanism de publicare aprobat, denumit în continuare APA - persoană autorizată, conform prezentei legi, să furnizeze serviciul de publicare a rapoartelor privind tranzacțiile în numele unor firme de investiții, în temeiul art. 20 și 21 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014; ...
  4. membri sau participanți - persoanele care au acces la piețele reglementate sau la sisteme multilaterale de tranzacționare. Ambii termeni pot fi utilizați în mod alternativ. Acești termeni nu includ utilizatorii care accesează locurile de tranzacționare exclusiv prin intermediul accesului electronic direct; ...
  5. membru compensator - membru compensator, astfel cum este definit la art. 2 pct. 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012; ...
  6. membru compensator general - membru compensator care, în conformitate cu regulile de funcționare ale unui sistem de compensare, efectuează operațiuni de compensare în nume propriu, în numele clienților sau în numele altor entități care nu dețin calitatea de participant în cadrul respectivului sistem de compensare; ...
  7. ofertă publică de preluare - ofertă publică de preluare, astfel cum este definită la art. 2 alin.
(1)pct. 24 din Legea nr. 24/2017; ... 47. operator independent - firmă de investiții care, în mod organizat, frecvent, sistematic și substanțial, efectuează tranzacții pe cont propriu în executarea ordinelor clienților în afara unei piețe reglementate, a unui sistem multilateral de tranzacționare sau a unui sistem organizat de tranzacționare, fără a administra un sistem multilateral; caracterul frecvent și sistematic se apreciază în funcție de numărul de tranzacții extrabursiere efectuate cu instrumentul financiar în cauză de firma de investiții pe cont propriu în executarea ordinelor clienților, conform prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2017/565 al Comisiei din 25 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare aplicabile firmelor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 87/1 din 31 martie 2017. Caracterul substanțial se apreciază fie în funcție de volumul tranzacțiilor extrabursiere efectuate de firma de investiții în raport cu tranzacțiile totale ale firmei de investiții pentru un anumit instrument financiar, fie în funcție de volumul tranzacțiilor extrabursiere efectuate de firma de investiții în raport cu tranzacțiile totale din Uniunea Europeană pentru un anumit instrument financiar. Definiția unui operator independent se aplică numai dacă limita prestabilită pentru caracterul frecvent și sistematic și caracterul substanțial sunt ambele depășite sau în cazul în care o firmă de investiții alege opțiunea de a fi tratată conform regimului aplicabil operatorilor independenți; ... 48. operator de piață - una sau mai multe persoane care administrează și/sau operează activitatea unei piețe reglementate; ... 49. operațiune de finanțare prin instrumente financiare, denumită în continuare SFT - operațiunea definită în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 11 din Regulamentul (UE) nr. 2015/2.365al Parlamentului European și al Consiliului din 25 noiembrie 2015 privind transparența operațiunilor de finanțare prin instrumente financiare și transparența reutilizării și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 337/1 din 23 decembrie 2015, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 2015/2.365; ... 50. opțiune binară - un instrument financiar derivat, indiferent dacă este sau nu tranzacționat pe un loc de tranzacționare, care îndeplinește următoarele condiții:
  1. a)plata unei sume de bani fixe depinde de faptul dacă unul sau mai multe evenimente specificate în raport cu prețul, nivelul sau valoarea activului-suport au loc la sau înainte de data de expirare a instrumentului financiar derivat; și ...
  2. b)trebuie decontat în fonduri bănești sau poate fi decontat în fonduri bănești la cererea uneia dintre părți, altfel decât în caz de încălcare a obligațiilor sau de alt incident care conduce la reziliere; ... ... 51. organ de conducere - organul sau organele de administrare și de conducere ale unei firme de investiții, ale unui operator de piață sau ale unui furnizor de servicii de raportare a datelor, care sunt numite în conformitate cu prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, abilitate să stabilească strategia, obiectivele și direcția generală a entității, care supervizează și monitorizează procesul decizional și din care fac parte și persoanele care conduc efectiv activitatea entității; ... 52. organ de conducere în funcția sa de supraveghere - organul de conducere al unei firme de investiții care își îndeplinește rolul de supraveghere și monitorizare a procesului decizional de conducere și care este reprezentat de consiliul de administrație, în cadrul sistemului unitar de administrare, și de consiliul de supraveghere, în cadrul sistemului dualist de administrare; ... 53. ordin-limită - ordinul de a cumpăra sau de a vinde un instrument financiar la limita de preț specificată sau mai avantajos și într-o cantitate precizată; ... 54. participație calificată - deținerea, directă sau indirectă, într-o firmă de investiții a unei participații care reprezintă cel puțin 10% din capital sau din drepturile de vot, astfel cum este prevăzut la art. 69 alin.
(1)-
(3)și art. 70 din Legea nr. 24/2017, având în vedere condițiile de agregare a acestor participații prevăzute la art. 72 alin.
(4)și
(5)din aceeași lege, sau care permite exercitarea unei influențe semnificative asupra administrării firmei de investiții în care este deținută participația respectivă; ...
  1. persoană - persoană fizică sau o entitate legală; ...
  2. persoane care acționează în mod concertat - persoane care acționează în mod concertat, astfel cum sunt definite la art. 2 alin.
(1)pct. 30 din Legea nr. 24/2017; ... 57. persoane care dețin funcții-cheie - persoanele ale căror atribuții au o influență semnificativă asupra realizării obiectivelor strategice ale firmei de investiții sau ale operatorului de piață, care nu fac parte din organul de conducere, îndeplinind în cadrul entității respective, după caz, atribuțiile de: (
  1. i)evaluare și administrare a riscurilor sau managementul riscurilor; ... (
  2. ii)conformitate; ... (iii) audit intern. ... ... 58. piață de creștere pentru IMM-uri - sistem multilateral de tranzacționare înregistrat ca piață de creștere pentru IMM-uri în conformitate cu prevederile art. 108 ... 59. piață lichidă - piață a unui instrument financiar sau a unei clase de instrumente financiare pe care există în regim continuu persoane pregătite și dispuse să vândă și să cumpere, evaluată conform următoarelor criterii, ținând cont de structurile de piață specifice ale instrumentului financiar respectiv sau ale clasei de instrumente financiare respective:
  3. a)frecvența medie și mărimea medie a tranzacțiilor în diverse condiții de piață, având în vedere natura și ciclul de viață al produselor în cadrul clasei respective de instrumente financiare; ...
  4. b)numărul și tipul participanților pe piață, inclusiv raportul dintre participanții pe piață și instrumentele financiare tranzacționate pe piața unui anumit produs; ...
  5. c)mărimea medie a cotațiilor de vânzare și de cumpărare, în cazul în care este disponibilă; ... ... 60. piață reglementată - sistem multilateral, operat și/sau administrat de un operator de piață, care asigură sau facilitează reunirea, în cadrul sistemului și în conformitate cu regulile cu caracter nediscreționar ale pieței reglementate, a unor interese multiple de vânzare și cumpărare de instrumente financiare ale unor terțe părți, într-un mod care conduce la încheierea de contracte cu instrumente financiare admise la tranzacționare pe baza normelor și/sau a sistemelor sale și care este autorizat și funcționează în mod regulat și în conformitate cu titlul III; ... 61. practici de vânzare încrucișată - oferirea unui serviciu de investiții împreună cu un alt serviciu sau produs ca parte a unui pachet ori pentru a condiționa înțelegerea sau pachetul respectiv; ... 62. produs de investiții individuale structurat și bazat pe asigurări, denumit în continuare PRIIP - produsul definit la art. 4 pct. 3 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 352/1 din 9 decembrie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014; ... 63. produs energetic angro - produs energetic angro în sensul prevederilor art. 2 pct. 4 din Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea și transparența pieței angro de energie, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 326/1 din 8 decembrie 2011, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.227/2011; ... 64. produse financiare structurate - produsele financiare structurate definite la art. 2 alin.
(1)pct. 28 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014; ...
  1. servicii și activități de investiții - orice serviciu și orice activitate enumerate în anexa nr. 1 secțiunea A anexa nr. 1 secțiunea C ...
  2. serviciu auxiliar - orice serviciu prevăzut în anexa nr. 1 secțiunea B; ...
  3. sistem multilateral - orice sistem sau mecanism în cadrul căruia pot interacționa multiple interese de tranzacționare ale terțelor părți privind cumpărarea și vânzarea de instrumente financiare; ...
  4. sistem multilateral de tranzacționare, denumit în continuare SMT - sistem multilateral operat de o firmă de investiții sau de un operator de piață care reunește, în cadrul sistemului și în conformitate cu regulile cu caracter nediscreționar ale sistemului, interese multiple de vânzare și cumpărare de instrumente financiare ale unor terțe părți, într-un mod care conduce la încheierea de contracte în conformitate cu titlul II ...
  5. sistem organizat de tranzacționare, denumit în continuare SOT - sistem multilateral care nu este o piață reglementată sau un SMT și în cadrul căruia pot interacționa multiple interese ale unor terțe părți de vânzare și cumpărare de obligațiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii și instrumente financiare derivate, într-un mod care conduce la încheierea de contracte în conformitate cu titlul II ...
  6. spread - mărimea medie a cotațiilor de vânzare și de cumpărare; ...
  7. societăți de administrare a investițiilor - societăți de administrare a investițiilor în sensul prevederilor art. 4 alin.
(1)și art. 5 alin.
(1)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările și completările ulterioare; ... 72. societate dintr-o țară terță - societate care ar fi o instituție de credit ce oferă servicii de investiții sau desfășoară activități de investiții ori o firmă de investiții, dacă sediul său principal sau sediul său social s-ar afla pe teritoriul Uniunii Europene; ... 73. societate-mamă - entitate care controlează una sau mai multe filiale; ... 74. S.S.I.F. - firmă de investiții, persoană juridică română, constituită sub forma unei societăți pe acțiuni, emitentă de acțiuni nominative, potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autorizată de A.S.F.; ... 75. stat membru - orice stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European; ... 76. stat membru gazdă - statul membru, altul decât statul membru de origine, în care o firmă de investiții deține o sucursală sau furnizează servicii de investiții și/sau desfășoară activități de investiții ori statul membru în care o piață reglementată pune la dispoziție mecanisme adecvate pentru a permite membrilor sau participanților stabiliți în acest stat membru să participe la tranzacționare de la distanță în cadrul sistemului său; ... 77. stat membru de origine:
  1. a)pentru o firmă de investiții: (
  2. i)România - în cazul S.S.I.F.; ... (
  3. ii)statul membru în care este situat sediul său principal - în cazul firmelor de investiții din alte state membre, pentru situația în care este vorba despre o persoană fizică; ... (iii) statul membru în care este situat sediul său social - în cazul firmelor de investiții din alte state membre, pentru situația în care este vorba despre o persoană juridică; ... (
  4. iv)statul membru în care este situat sediul său principal - în cazul în care, în conformitate cu dreptul său intern, aceasta nu are sediu social; ... ...
  5. b)pentru o piață reglementată, statul membru în care este înregistrată piața reglementată sau dacă, în conformitate cu dreptul intern al statului membru respectiv, aceasta nu are sediu social, statul membru în care este situat sediul său principal; ...
  6. c)pentru un APA, un CTP sau un ARM: (
  7. i)statul membru în care este situat sediul său principal - în cazul în care APA, CTP sau ARM este o persoană fizică; ... (
  8. ii)statul membru în care este situat sediul său social - în cazul în care APA, CTP sau ARM este o persoană juridică; ... (iii) statul membru în care se află sediul său principal - în cazul în care, în conformitate cu dreptul intern al statului membru respectiv, APA, CTP sau ARM nu are sediu social; ... ... ... 78. sucursală - loc de desfășurare a activității, altul decât sediul principal, care face parte dintr-o firmă de investiții, care nu are personalitate juridică și care furnizează servicii de investiții și/sau desfășoară activități de investiții și care poate, de asemenea, furniza servicii auxiliare pentru care firma de investiții a obținut o autorizație; toate locurile de desfășurare a activității stabilite în același stat membru de o firmă de investiții al cărei sediu se află într-un alt stat membru sunt considerate ca fiind o singură sucursală; ... 79. suport durabil - orice instrument care:
  9. a)permite unui client să stocheze informații care îi sunt adresate personal, într-un mod care să permită ca informațiile respective să poată fi consultate ulterior pe o perioadă de timp adaptată scopului acestor informații și care ...
  10. b)permite reproducerea fidelă a informațiilor stocate; ... ... 80. tehnică de tranzacționare algoritmică de mare frecvență - tehnică de tranzacționare algoritmică caracterizată prin:
  11. a)o infrastructură menită să minimizeze perioadele de latență ale rețelei sau de alte tipuri, care dispune de cel puțin una dintre următoarele dotări aferente introducerii algoritmice a ordinelor: colocare, hosting de proximitate sau acces electronic direct de mare viteză; ...
  12. b)determinarea prin sistem a inițierii, generării, direcționării sau executării ordinelor fără intervenție umană pentru tranzacțiile sau ordinele individuale; și ...
  13. c)rate intrazilnice ridicate de mesaje constituind ordine, cotații sau anulări; ... ... 81. tranzacționare algoritmică - tranzacționarea de instrumente financiare pe baza unui algoritm computerizat care stabilește în mod automat, cu intervenție umană minimă sau fără intervenție umană, unii parametri individuali ai ordinelor, precum inițierea ordinului, momentul inițierii, prețul sau cantitatea ordinului sau modul în care ordinul să fie gestionat după trimiterea lui, și nu include sistemele utilizate exclusiv în scopul direcționării ordinelor către unul sau mai multe locuri de tranzacționare, al procesării ordinelor care nu implică stabilirea unor parametrii de tranzacționare, al confirmării ordinelor sau al procesării posttranzacționare a tranzacțiilor executate; ... 82. tranzacționarea pe cont propriu - încheierea de tranzacții privind unul sau mai multe instrumente financiare prin angajarea capitalurilor proprii; ... 83. țară terță - orice stat care nu aparține Uniunii Europene sau Spațiului Economic European; ... 84. valori mobiliare - clasele de titluri de valoare care pot fi negociate pe piața de capital, cu excepția instrumentelor de plată, precum:
  14. a)acțiunile deținute la societăți și alte titluri de valoare echivalente acțiunilor deținute la societăți, la societăți de tip parteneriat sau la alte entități, precum și certificatele de depozit pentru acțiuni; ...
  15. b)obligațiunile și alte titluri de creanță securitizate, inclusiv certificatele de depozit pentru astfel de titluri; ...
  16. c)orice alte titluri de valoare care conferă dreptul de a cumpăra sau de a vinde asemenea valori mobiliare sau care conduc la o decontare în numerar, stabilită în raport cu valori mobiliare, monede, rate ale dobânzii sau rentabilității, mărfuri sau alți indici ori unități de măsură. ... ...
(2)În sensul prezentei legi, prin abuz de piață se înțelege comportamentul ilegal pe piețele financiare, care presupune utilizarea abuzivă, divulgarea neautorizată a informațiilor privilegiate și manipularea pieței, astfel cum acestea sunt reglementate de Legea nr. 24/2017 și de Regulamentul (UE) nr. 596/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind abuzul de piață (regulamentul privind abuzul de piață) și de abrogare a Directivei 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului și a Directivelor 2003/124/CE, 2003/125/CE și 2004/72/CE ale Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 173/1 din 12 iunie 2014, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 596/2014. Articolul 4 Prezenta lege reglementează:
  1. a)condițiile de autorizare și de funcționare aplicabile S.S.I.F.; ...
  2. b)furnizarea de servicii de investiții sau desfășurarea de activități de investiții pe teritoriul României de către firme de investiții din state membre; ...
  3. c)furnizarea de servicii de investiții sau desfășurarea de activități de investiții de către societăți din țări terțe prin înființarea unei sucursale; ...
  4. d)autorizarea și funcționarea operatorilor de piață și a piețelor reglementate; ...
  5. e)autorizarea și funcționarea furnizorilor de servicii de raportare a datelor; ...
  6. f)supravegherea și punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi de către A.S.F. și cooperarea acesteia cu autoritățile competente; ...
  7. g)autorizarea și funcționarea depozitarilor centrali; ...
  8. h)autorizarea și funcționarea contrapărților centrale; ...
  9. i)măsuri privind administrarea specială, lichidarea și insolvența aplicabile categoriilor de entități prevăzute expres de prezenta lege. ... Articolul 5
(1)Dispozițiile art. 2 art. 6 alin.
(4)art. 10-12 art. 14 15 18 art. 21 alin.
(1)art. 25 48 art. 49-56 art. 60 61 art. 62 alin.
(3)
(4)art. 63-65 art. 67-74 art. 76 alin.
(1)art. 77-103 art. 105-109 art. 110 alin.
(8)
(9)art. 111-113 art. 115 116 art. 118-121 art. 236 alin.
(1)-
(3)art. 238 243 244 art. 252-254 art. 257 art. 261-263
(2)Dispozițiile art. 2 art. 21 alin.
(1)art. 25 48 50 51 54 art. 78-90 art. 95-103 art. 236 alin.
(1)-
(3)art. 252-254 art. 261-263 (la 02-08-2018, sintagma: aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare a fost înlocuită de RECTIFICAREA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 02 august 2018 )
(3)Dispozițiile art. 63-65 art. 6 alin.
(1)lit.
  1. a)
  2. e)
  3. i)j)
(4)și Art. 156-161 art. 258 art. 6
(5)Toate sistemele multilaterale de instrumente financiare operează fie în conformitate cu dispozițiile titlului II titlului III
(6)S.S.I.F. care tranzacționează pe cont propriu în mod organizat, frecvent, sistematic și substanțial în executarea ordinelor clienților în afara unei piețe reglementate, a unui SMT sau a unui SOT funcționează în conformitate cu titlul III
(7)Fără a aduce atingere prevederilor art. 23 și art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, toate tranzacțiile prevăzute la alin.
(5)
(6)
(8)Instituțiile de credit care administrează un SMT sau un SOT supun aprobării B.N.R. intenția de constituire a SMT-ului sau a SOT-ului, în conformitate cu prevederile art. 2 alin.
(2)lit. b) art. 66 Articolul 6
(1)Prezenta lege nu se aplică:
  1. a)societăților de asigurare sau societăților care desfășoară activitățile de reasigurare și de retrocesiune prevăzute de Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, în cazul în care desfășoară activitățile prevăzute de respectiva lege; ...
  2. b)persoanelor care furnizează servicii de investiții exclusiv societăților lor mamă, filialelor lor sau altor filiale ale societății lor mamă; ...
  3. c)persoanelor care furnizează servicii de investiții ocazional în cadrul unei activități profesionale, în cazul în care aceasta este reglementată de legislația națională sau de un cod deontologic care nu exclude furnizarea acestui serviciu; ...
  4. d)persoanelor care tranzacționează pe cont propriu alte instrumente financiare decât instrumentele financiare derivate pe mărfuri ori certificatele de emisii sau instrumentele derivate pe acestea și care nu furnizează niciun alt serviciu de investiții sau nu desfășoară nicio altă activitate de investiții cu instrumente financiare, altele decât instrumentele financiare derivate pe mărfuri, certificatele de emisii sau instrumentele financiare derivate pe acestea, cu excepția situației în care acestea: 1. sunt formatori de piață; ... 2. sunt participanți sau membri ai unei piețe reglementate sau ai unui SMT sau au acces electronic direct la un loc de tranzacționare, cu excepția entităților nefinanciare care execută, într-un loc de tranzacționare, tranzacții care pot fi măsurate în mod obiectiv ca reducând riscurile direct legate de activitatea comercială sau de activitatea de finanțare a trezoreriei a acestor entități nefinanciare sau a grupurilor lor; ... 3. aplică o tehnică de tranzacționare algoritmică de mare frecvență; sau ... 4. tranzacționează pe cont propriu în executarea ordinelor clienților; ... ...
  5. e)operatorilor care au obligații impuse prin Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările și completările ulterioare, și prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituțional și autorizarea Guvernului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de a scoate la licitație certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României la nivelul Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 163/2012, cu modificările și completările ulterioare, care, în cazul în care tranzacționează certificate de emisii, nu execută ordine ale clienților și care nu furnizează niciun alt serviciu de investiții și nu desfășoară nicio altă activitate de investiții decât tranzacționarea pe cont propriu, cu condiția ca persoanele respective să nu utilizeze o tehnică de tranzacționare algoritmică de mare frecvență; ...
  6. f)persoanelor care prestează servicii de investiții ce constau exclusiv în gestionarea unui sistem de participare a angajaților; ...
  7. g)persoanelor care prestează servicii de investiții care constau numai în gestionarea unui sistem de participare a angajaților și în furnizarea de servicii de investiții exclusiv societății lor mamă, filialelor lor sau altor filiale ale societății lor mamă; ...
  8. h)membrilor Sistemului European al Băncilor Centrale, denumit în continuare SEBC, și ai organismelor naționale cu funcții similare din Uniunea Europeană, altor organisme publice din Uniunea Europeană însărcinate cu gestionarea datoriei publice sau care intervin în această gestionare și instituțiilor financiare internaționale înființate de două sau mai multe state membre cu scopul de a mobiliza fonduri și de a oferi asistență financiară în beneficiul membrilor lor care sunt afectați sau amenințați de probleme grave de finanțare; ...
  9. i)organismelor de plasament colectiv și fondurilor de pensii, indiferent dacă sunt sau nu administrate la nivelul Uniunii Europene, și depozitarilor și administratorilor acestor organisme; ...
  10. j)persoanelor: 1. care tranzacționează pe cont propriu instrumente financiare derivate pe mărfuri ori certificate de emisii sau instrumente financiare derivate pe acestea, inclusiv formatorii de piață, cu excepția persoanelor care tranzacționează pe cont propriu în executarea ordinelor clienților; ... 2. care furnizează servicii de investiții, altele decât tranzacționarea pe cont propriu, privind instrumentele financiare derivate pe mărfuri sau certificatele de emisii sau instrumentele financiare derivate pe acestea, clienților sau furnizorilor activității lor principale, cu condiția ca: (
  11. i)pentru fiecare dintre cazurile de mai sus, considerate în mod individual și agregat, aceste activități să fie auxiliare în raport cu activitatea lor principală la nivel de grup și ca activitatea principală să nu constea în furnizarea de servicii de investiții în sensul prezentei legi, desfășurarea de activități bancare în sensul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau activități de formator de piață pentru instrumente financiare derivate pe mărfuri; ... (
  12. ii)persoanele respective să nu utilizeze o tehnică de tranzacționare algoritmică de mare frecvență; ... (iii) persoanele respective să notifice anual autorității competente relevante faptul că beneficiază de această exonerare și, la cerere, să raporteze A.S.F. elementele pe baza cărora consideră că activitățile prevăzute la pct. 1 2 ... ... (la 02-08-2018, Litera
  13. j)din Alineatul
(1), Articolul 6 , Titlul I a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 126 din 11 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 02 august 2018 ) ...
  1. k)persoanelor care furnizează servicii de consultanță de investiții în cadrul exercitării unei alte activități profesionale care nu este prevăzută în prezenta lege, cu condiția ca furnizarea acestor servicii de consultanță să nu fie remunerată; ...
  2. l)operatorilor de transport și de sistem definiți la art. 3 pct. 40 sau la art. 100 pct. 65 din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, în cazul în care aceștia își îndeplinesc sarcinile în temeiul prevederilor acestei legi, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 714/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.228/2003, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 211/15 din 14 august 2009, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 715/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iulie 2009 privind condițiile de acces la rețelele pentru transportul gazelor naturale și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.775/2005, cu modificările ulterioare, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 211/36 din 14 august 2009, ori în temeiul codurilor de rețea sau orientărilor adoptate în conformitate cu regulamentele respective, oricăror persoane care acționează ca furnizori de servicii în numele lor pentru a îndeplini sarcina care le revine și oricărui operator sau administrator al unui sistem de echilibrare a energiei, al unei rețele de conducte sau al unui sistem menit să echilibreze oferta și cererea de energie în momentul îndeplinirii acestor sarcini. ...
(2)Exonerarea reglementată la alin.
(1)lit. l)
(3)Persoanele exonerate în temeiul alin.
(1)lit.
  1. a)
  2. i)
  3. j)alin.
(1)lit. d)
(4)Drepturile conferite de prezenta lege nu se aplică furnizării de servicii în calitate de contraparte în tranzacțiile efectuate de instituții publice însărcinate cu gestionarea datoriei publice sau de membri ai SEBC, în cadrul atribuțiilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și de Protocolul nr. 4 privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene sau, în mod echivalent, al celor conferite în temeiul legislației naționale.
(5)Prevederile titlurilor I-V VIII cap. II IV V din titlul X Articolul 7
(1)Prevederile prezentei legi cu privire la obligația de autorizare în calitate de S.S.I.F. nu se aplică persoanelor fizice și juridice române care îndeplinesc următoarele condiții:
  1. a)nu sunt autorizate să dețină fonduri ale clienților sau valori mobiliare ale clienților și, din acest motiv, nu pot fi în niciun moment debitoare față de aceștia; ...
  2. b)nu sunt autorizate să furnizeze servicii de investiții, cu excepția preluării și transmiterii de ordine pentru valori mobiliare și unități de fond ale unor organisme de plasament colectiv și/sau a furnizării de servicii de consultanță în investiții în privința acestor instrumente financiare; și ...
  3. c)în cadrul furnizării serviciului prevăzut la lit.
  4. b)1. S.S.I.F. autorizate în conformitate cu prezenta lege și firmele de investiții din alte state membre care prestează servicii în România în baza pașaportului reglementat prin prezenta lege sau prin acte normative similare din statele membre care transpun prevederile Directivei 2014/65/UE; ... 2. instituțiile de credit autorizate în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și instituțiile de credit autorizate în conformitate cu acte normative similare din statele membre care transpun prevederile Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 176/338 din 27 iunie 2013, denumită în continuare Directiva 2013/36/UE, care prestează servicii în România în baza pașaportului conferit de prezenta lege sau prin acte normative similare din statele membre care transpun prevederile Directivei 2014/65/UE; ... 3. sucursalele firmelor de investiții sau ale instituțiilor de credit care sunt autorizate într-o țară terță și cărora li se aplică și care respectă norme prudențiale considerate de autoritățile competente ca fiind cel puțin la fel de stricte ca cele prevăzute de prezenta lege, de acte normative similare din statele membre care transpun prevederile Directivei 2014/65/UE, de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, sau de acte normative similare din statele membre care transpun prevederile Directivei 2013/36/UE; ... 4. organismele de plasament colectiv autorizate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiții alternative, cu modificările și completările ulterioare, și în temeiul dreptului unui stat membru să vândă unități de fond și administratorilor acestor organisme; sau ... ...
  5. d)furnizează servicii de investiții exclusiv pe mărfuri, certificate de emisii și/sau instrumente financiare derivate pe acestea, cu unicul scop de a acoperi riscurile comerciale ale clienților lor, în cazul în care clienții respectivi sunt exclusiv operatori economici din domeniul energiei electrice, definiți la art. 3 pct. 42 din Legea nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, sau operatori economici din sectorul gazelor naturale, definiți la art. 100 pct. 67 din același act normativ și cu condiția ca respectivii clienți să dețină în comun 100% din capitalul sau din drepturile de vot ale acestor persoane, să exercite controlul comun și să fie exonerate în temeiul art. 6 alin.
(1)lit.
  1. j)...
  2. e)furnizează servicii de investiții exclusiv pe certificate de emisii și/sau instrumente financiare derivate pe acestea, cu unicul scop de a acoperi riscurile comerciale ale clienților lor, în cazul în care clienții respectivi sunt exclusiv operatori definiți la art. 3 lit.
  3. g)din Hotărârea Guvernului nr. 780/2006, cu modificările și completările ulterioare, și cu condiția ca respectivii clienți să dețină în comun 100% din capitalul sau din drepturile de vot ale acestor persoane, să exercite controlul comun și să fie exonerate în temeiul art. 6 alin.
(1)lit. j) ...
(2)Persoanele fizice și juridice prevăzute la alin.
(1)lit. b) Articolul 8
(1)Persoanele prevăzute la art. 7 alin.
(1)a) condițiile și procedurile de autorizare și supraveghere continuă prevăzute la art. 10 alin.
(1)-
(5)art. 12 alin.
(1)
(2)art. 15 alin.
(1)
(2)
(4)art. 16 art. 17 alin.
(1)
(6)art. 19 art. 21 alin.
(1)art. 24 alin.
(6)art. 25-27 art. 28 alin.
(1)
(2)art. 34 lit. a)-
  1. c)art. 35 36 art. 76-80 ...
  2. b)normele de conduită profesională prevăzute de art. 81 alin.
(1)art. 82 alin.
(1)-
(4)art. 83 alin.
(2)art. 85 alin.
(4)art. 87 alin.
(3)
(4)art. 89 alin.
(1)-
(6)art. 97-101 ... c) cerințele organizatorice prevăzute la art. 51 alin.
(1)
(6)
(7)art. 54 55 ...
(2)Luând în considerare dimensiunea, profilul de risc și natura juridică a persoanelor prevăzute la art. 7 alin.
(1)
(3)Persoanele prevăzute la art. 7 alin.
(1)art. 109-118 Articolul 9
(1)Toate autorizațiile acordate conform art. 8 alin.
(1)art. 7 8
(2)A.S.F. informează Comisia Europeană și ESMA cu privire la excluderile prevăzute la art. 7
(3)A.S.F. comunică ESMA prevederile legale referitoare la cerințele impuse în conformitate cu art. 8 alin.
(1)
(2)Titlul II Condiții de autorizare și de funcționare Capitolul I Condiții și proceduri de autorizare Secţiunea 1 Cerințe de autorizare Articolul 10
(1)Prestarea de servicii de investiții și/sau desfășurarea activităților de investiții cu titlu profesional și prestarea serviciului auxiliar prevăzut la pct. 1 al secțiunii B din anexa nr. 1
(2)Fiecare autorizație se notifică ESMA de către A.S.F.
(3)B.N.R. solicită A.S.F. să verifice respectarea de către instituția de credit a prevederilor prezentei legi aplicabile acesteia în următoarele situații: a) instituția de credit solicită B.N.R. aprobarea de constituire și are înscrise în obiectul de activitate supus aprobării furnizarea de servicii de investiții și/sau desfășurarea de activități de investiții cu alte instrumente financiare decât cele prevăzute de art. 2 alin.
(3)... b) instituția de credit supune aprobării B.N.R. modificarea obiectului de activitate, în vederea completării acestuia cu serviciile și activitățile de investiții, precum și cu serviciile auxiliare și/sau cu desfășurarea de activități de investiții cu alte instrumente financiare decât cele prevăzute de art. 2 alin.
(3)...
(4)A.S.F. acordă autorizația S.S.I.F. în conformitate cu prevederile prezentului titlu, precum și în conformitate cu reglementările UE emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE.
(5)S.S.I.F. funcționează numai în baza autorizației A.S.F. și prestează cu titlu profesional, în limita autorizației acordate, serviciile și activitățile de investiții prevăzute în secțiunea A a anexei nr. 1 secțiunea B a anexei nr. 1
(6)Instituțiile de credit pot presta serviciile auxiliare prevăzute în secțiunea B a anexei nr. 1 secțiunea A a anexei nr. 1
(7)A.S.F. emite reglementări privind categoriile de activități ce pot fi prestate de o S.S.I.F., altele decât cele prevăzute în secțiunile A B ale anexei nr. 1
(8)Activitățile prevăzute la alin.
(7)
(9)A.S.F. supraveghează S.S.I.F. și instituțiile de credit numai cu privire la obiectul de activitate ce intră în sfera sa de competență, astfel cum aceasta este prevăzută prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare.
(10)Prin excepție de la dispozițiile alin.
(1)art. 12-16 art. 17 alin.
(1)art. 19-28 art. 34-56 art. 61-74
(11)Prin excepție de la dispozițiile alin.
(6)pct. 1 din secțiunea B a anexei nr. 1 secțiunea A a anexei nr. 1 Articolul 11
(1)Prestarea serviciilor și desfășurarea activităților de investiții se realizează prin persoane fizice, angajate ale S.S.I.F, care își desfășoară activitatea în numele unei singure S.S.I.F. și care nu pot presta servicii și activități de investiții în nume propriu.
(2)Persoanele care prestează servicii și activități de investiții se înscriu în Registrul A.S.F. sau se notifică A.S.F., în funcție de serviciile și activitățile de investiții prestate, și trebuie să îndeplinească, după caz, criteriile de experiență și pregătire profesională stabilite de A.S.F. în conformitate cu cerințele impuse de reglementările ESMA emise în conformitate cu prevederile art. 16 alin.
(1)din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/77/CE a Comisiei, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 331/84 din 15 decembrie 2010, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010. Articolul 12
(1)A.S.F. înregistrează toate S.S.I.F. și instituțiile de credit care își desfășoară activitatea conform prevederilor prezentei legi în Registrul A.S.F.
(2)Registrul A.S.F. este accesibil publicului, se actualizează în mod regulat și conține informații privind serviciile sau activitățile pentru care S.S.I.F. și instituțiile de credit sunt autorizate.
(3)În toate actele oficiale, S.S.I.F. și instituția de credit trebuie să precizeze, pe lângă datele proprii de identificare, numărul și data înscrierii în Registrul A.S.F. Articolul 13 S.S.I.F. este autorizată de A.S.F. să presteze servicii de investiții sau să desfășoare activități de investiții dacă are sediul social în România. Secţiunea a 2-a Domeniul de aplicare a autorizației Articolul 14
(1)Autorizația acordată de A.S.F. unei S.S.I.F., respectiv autorizația acordată de B.N.R. în cazul unei instituții de credit, menționează expres serviciile sau activitățile de investiții, precum și serviciile auxiliare pe care aceasta este autorizată să le presteze și nu poate cuprinde exclusiv serviciile auxiliare, prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea B.
(2)Orice S.S.I.F. care intenționează să își extindă activitatea cu alte servicii sau activități de investiții ori alte servicii auxiliare sau să restrângă activitatea prevăzută la momentul autorizării inițiale transmite A.S.F., anterior înregistrării la Oficiul Național al Registrului Comerțului, o cerere de modificare a autorizației inițiale.
(3)Autorizația acordată de A.S.F. este valabilă în Uniunea Europeană și permite unei S.S.I.F. să presteze serviciile de investiții sau să desfășoare activitățile de investiții pentru care a fost autorizată în Uniunea Europeană, fie prin dreptul de stabilire, inclusiv prin intermediul unei sucursale, fie în temeiul libertății de a presta servicii. Secţiunea a 3-a Proceduri de aprobare și de respingere a cererilor de autorizare Articolul 15
(1)A.S.F. nu acordă autorizația înainte ca societatea pentru care se solicită autorizarea să îndeplinească toate cerințele prevăzute de dispozițiile prezentei legi și de reglementările emise de A.S.F. în aplicarea acesteia, precum și de prevederile reglementărilor Uniunii Europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE.
(2)B.N.R. nu acordă unei instituții de credit autorizația pentru prestarea de servicii sau desfășurarea de activități de investiții decât ulterior confirmării de către A.S.F. a îndeplinirii de către instituția de credit respectivă a tuturor cerințelor prevăzute de dispozițiile prezentei legi și de reglementările emise în aplicarea acesteia, precum și de prevederile reglementărilor Uniunii Europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE.
(3)B.N.R. informează de îndată A.S.F. cu privire la acordarea autorizației unei instituții de credit pentru prestarea de servicii și desfășurarea de activități de investiții.
(4)S.S.I.F. furnizează toate informațiile, inclusiv un plan de afaceri care prezintă, printre altele, tipurile de operațiuni avute în vedere și structura organizatorică, astfel încât A.S.F. să fie în măsură să se asigure că S.S.I.F. a luat toate măsurile necesare, în momentul autorizării inițiale, pentru a respecta obligațiile prevăzute de prezenta lege, de reglementările emise în aplicarea acesteia, precum și de reglementările Uniunii Europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE.
(5)În vederea autorizării de către A.S.F., informațiile și documentele pe care trebuie să le transmită S.S.I.F. conform alin.
(4)
(6)A.S.F. este în drept să nu acorde autorizația pentru prestarea de servicii de investiții sau desfășurarea de activități de investiții unei S.S.I.F. dacă, deși cerințele stipulate la alin.
(5)
(7)Prevederile alin.
(2)art. 2 alin.
(3)Articolul 16
(1)În termen de 6 luni de la data prezentării tuturor documentelor prevăzute la art. 15 alin.
(5)
(2)În termen de 6 luni de la data furnizării informațiilor prevăzute la art. 15 alin.
(4)Secţiunea a 4-a Retragerea autorizațiilor Articolul 17
(1)A.S.F. este în drept să retragă autorizația oricărei S.S.I.F. care:
  1. a)nu utilizează autorizația în termen de 12 luni de la data comunicării acesteia, renunță în mod expres la autorizație, nu a prestat niciun serviciu de investiții sau nu a desfășurat nicio activitate de investiții în ultimele 6 luni, în afara cazurilor în care A.S.F. a suspendat autorizația pe această perioadă; ...
  2. b)a obținut autorizația prin declarații false sau prin orice altă modalitate incorectă; ...
  3. c)nu mai îndeplinește condițiile în care a fost acordată autorizația, cum ar fi condițiile privind nivelul capitalului minim inițial, conform cerințelor prezentei legi sau cerințelor prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și de reglementările A.S.F. emise în aplicarea acestuia; ...
  4. d)a încălcat grav și sistematic prevederile prezentei legi, ale reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea acesteia sau ale reglementărilor europene emise în aplicarea Regulamentului (UE) nr. 600/2014, în ceea ce privește condițiile de funcționare aplicabile S.S.I.F. ...
(2)În cazurile prevăzute la alin.
(1)lit.
  1. a)
  2. b)
  3. d)art. 10 alin.
(1)
(3)La solicitarea expresă a unei S.S.I.F., ca urmare a hotărârii Adunării generale extraordinare a acționarilor, A.S.F. retrage autorizația de a presta servicii și activități de investiții, în conformitate cu reglementările emise în acest sens.
(4)De la data publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii Adunării generale extraordinare a acționarilor prevăzute la alin.
(3)art. 10
(5)În perioada prevăzută la alin.
(4)art. 47
(6)A.S.F. notifică ESMA orice retragere a autorizației unei S.S.I.F. sau unei instituții de credit care prestează servicii și activități de investiții. Articolul 18
(1)În cazul în care o instituție de credit nu mai respectă condițiile impuse de prezenta lege pentru prestarea serviciilor și activităților de investiții cu instrumente financiare, altele decât cele prevăzute de art. 2 alin.
(3)
(2)În situația prevăzută la alin.
(1)
(3)La momentul suspendării sau retragerii autorizației unei instituții de credit, B.N.R. notifică A.S.F. cu privire la adoptarea acestei măsuri. Secţiunea a 5-a Organul de conducere Articolul 19 În vederea obținerii autorizației în conformitate cu art. 10 art. 21-24 Articolul 20 A.S.F. stabilește prin reglementări criteriile pe baza cărora aceasta apreciază că o S.S.I.F. este semnificativă din punctul de vedere al mărimii și organizării interne, precum și al naturii, extinderii și complexității activității. Articolul 21
(1)Organul de conducere al unei S.S.I.F. definește, supraveghează și este responsabil pentru implementarea mecanismelor de guvernanță a S.S.I.F. care să asigure administrarea eficientă și prudentă a S.S.I.F., inclusiv separarea responsabilităților în cadrul acesteia și prevenirea conflictelor de interese, într-un mod care promovează integritatea pieței și interesele clienților săi.
(2)În sensul alin.
(1)
  1. a)organul de conducere trebuie să aibă responsabilitate deplină în ceea ce privește S.S.I.F. și trebuie să aprobe și să supravegheze implementarea obiectivelor strategice, a strategiei privind administrarea riscurilor și organizarea activității S.S.I.F.; ...
  2. b)organul de conducere trebuie să asigure integritatea sistemelor contabile și de raportare financiară, inclusiv controalele financiare și operaționale și conformarea cu legislația și standardele relevante; ...
  3. c)organul de conducere trebuie să supravegheze procesul de publicare a informațiilor și de comunicare; ...
  4. d)organul de conducere trebuie să fie responsabil pentru asigurarea supravegherii efective a conducerii superioare. ...
(3)Președintele organului de conducere în funcția sa de supraveghere a unei S.S.I.F. trebuie să nu exercite simultan o funcție de execuție în cadrul aceleiași S.S.I.F., cu excepția cazului în care această suprapunere de funcții este justificată de S.S.I.F. și este autorizată de A.S.F.
(4)Prin excepție de la autorizarea prevăzută la alin.
(3)
(5)Organul de conducere al unei S.S.I.F. aprobă și revizuiește periodic strategiile și politicile pentru asumarea, administrarea, monitorizarea și diminuarea riscurilor la care S.S.I.F. este sau ar putea fi expusă, inclusiv acelea care provin din mediul macroeconomic în care S.S.I.F. își desfășoară activitatea și care sunt legate de stadiul ciclului economic. Articolul 22 Organul de conducere monitorizează și evaluează periodic eficacitatea structurii organizatorice a S.S.I.F. și ia măsuri corespunzătoare pentru remedierea oricărei deficiențe. Articolul 23
(1)S.S.I.F. care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii și organizării interne, precum și al naturii, extinderii și complexității activității lor înființează un comitet de nominalizare compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcție executivă în S.S.I.F. respectivă.
(2)Comitetul de nominalizare îndeplinește următoarele atribuții:
  1. a)identifică și recomandă spre aprobare organului de conducere sau adunării generale a acționarilor candidați pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul organului de conducere, evaluează echilibrul de cunoștințe, competențe, diversitate și experiență în cadrul organului de conducere, pregătește o descriere a rolurilor și a capacităților în vederea numirii pe un anumit post și evaluează așteptările în ceea ce privește timpul alocat în acest sens; ...
  2. b)evaluează periodic, cel puțin o dată pe an, structura, mărimea, componența și performanța organului de conducere și formulează recomandări acestuia cu privire la eventuale modificări; ...
  3. c)evaluează periodic, cel puțin o dată pe an, cunoștințele, competențele și experiența fiecărui membru al organului de conducere și al organului de conducere în ansamblul său și raportează organului de conducere în mod corespunzător; ...
  4. d)revizuiește periodic politica organului de conducere în ceea ce privește selecția și numirea membrilor conducerii superioare și face recomandări organului de conducere. ...
(3)În sensul prevederilor alin.
(2)lit. a)
(4)În îndeplinirea atribuțiilor sale, comitetul de nominalizare ține cont, în măsura în care este posibil și în mod permanent, de necesitatea asigurării faptului că procesul decizional al organului de conducere nu este dominat de nicio persoană sau de niciun grup mic de persoane într-un mod care este în detrimentul intereselor S.S.I.F. în ansamblu.
(5)Comitetul de nominalizare poate utiliza orice tip de resurse pe care le consideră corespunzătoare, inclusiv consultanță externă, și beneficiază de finanțare corespunzătoare în acest sens. Articolul 24
(1)Membrii organului de conducere au în orice moment o bună reputație și posedă suficiente cunoștințe, competențe și experiență pentru a-și exercita atribuțiile. Întreaga componență a organului de conducere reflectă o gamă suficient de largă de experiențe. Membrii organului de conducere îndeplinesc în special cerințele prevăzute la alin.
(2)-
(8)
(2)Toți membrii organului de conducere trebuie să dedice suficient timp pentru a-și îndeplini atribuțiile în cadrul S.S.I.F.
(3)Numărul de funcții de conducere care pot fi deținute simultan de un membru al organului de conducere se stabilește în funcție de circumstanțele specifice și de natura, amploarea și complexitatea activităților S.S.I.F. În afara cazului în care reprezintă statul membru, membrii organului de conducere al unei S.S.I.F. care este semnificativă din punctul de vedere al dimensiunii, al organizării interne și al naturii, obiectului și complexității activităților sale dețin simultan doar una dintre următoarele combinații de funcții de conducere: a) o funcție de conducere executivă cu două funcții de conducere neexecutive; ... b) 4 funcții de conducere neexecutive. ...
(4)În sensul prevederilor alin.
(3)
  1. a)funcțiile de conducere executive sau neexecutive deținute în cadrul aceluiași grup; ...
  2. b)funcțiile de conducere executive sau neexecutive deținute în cadrul: ... (
  3. i)S.S.I.F. care sunt membre ale aceluiași sistem instituțional de protecție, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 113 alin.
(7)din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; sau ... (ii) societăților, inclusiv entități nefinanciare, în cadrul cărora S.S.I.F. deține o participație calificată. ...
(5)Funcțiile de conducere în organizațiile care nu urmăresc, în mod predominant, obiective comerciale nu sunt avute în vedere în sensul prevederilor alin.
(3)
(6)La cererea justificată a S.S.I.F., A.S.F. poate autoriza membri ai organului de conducere să dețină o funcție neexecutivă suplimentară. A.S.F. informează periodic ESMA în legătură cu astfel de autorizații.
(7)S.S.I.F. alocă resurse umane și financiare adecvate pentru integrarea și formarea membrilor organului de conducere.
(8)S.S.I.F. și comitetele lor de nominalizare trebuie să folosească o gamă largă de calități și competențe în cazul în care recrutează membrii organului de conducere și, în acest sens, să pună în aplicare o politică de promovare a diversității în cadrul organului de conducere.
(9)Organul de conducere al unei S.S.I.F. posedă în ansamblu cunoștințe, competențe și experiență adecvate pentru a putea înțelege activitățile S.S.I.F., inclusiv principalele riscuri.
(10)Fiecare membru al organului de conducere al unei S.S.I.F. acționează cu onestitate, integritate și independență de spirit pentru a evalua și contesta în mod eficient deciziile conducerii superioare în cazul în care este necesar și pentru a superviza și monitoriza în mod eficace procesul de luare a deciziilor de către conducerea superioară.
(11)Termenii și expresiile bună reputație, deținerea de suficiente cunoștințe, competență și experiență, dedicarea unui timp suficient, politică de promovare a diversității, onestitate, integritate și independență de spirit cuprinse în prezentul articol au înțelesul prevăzut de reglementările ESMA emise în conformitate cu prevederile art. 16 alin.
(1)din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010. Articolul 25
(1)Fără a aduce atingere cerințelor prevăzute la art. 21 22 alin.
(2)
  1. a)organizarea S.S.I.F., în vederea prestării de servicii de investiții și a desfășurării de activități de investiții, precum și de servicii auxiliare, inclusiv competențele, cunoștințele și experiența necesare personalului, resursele, procedurile și mecanismele de prestare a serviciilor și de desfășurare a activităților, ținând cont de natura, amploarea și complexitatea profilului de activitate al S.S.I.F., precum și cerințele pe care aceasta trebuie să le îndeplinească; ...
  2. b)politicile referitoare la servicii, activități, produse și operațiuni oferite sau prestate în conformitate cu nivelul de toleranță la risc al S.S.I.F., cu profilul și nevoile clienților S.S.I.F. cărora acestea le sunt oferite sau prestate, inclusiv, dacă este cazul, prin simulări de criză; ...
  3. c)politica de remunerare a persoanelor implicate în prestarea de servicii clienților, vizând încurajarea unei conduite profesionale responsabile, tratamentul echitabil al clienților, precum și evitarea conflictelor de interese în relațiile cu clienții. ...
(2)Organul de conducere monitorizează și evaluează periodic caracterul adecvat și punerea în aplicare a obiectivelor strategice ale S.S.I.F. în ceea ce privește prestarea de servicii de investiții și desfășurarea de activități de investiții, precum și prestarea de servicii auxiliare, eficacitatea mecanismelor de guvernanță ale S.S.I.F. și caracterul adecvat al politicilor privind prestarea de servicii clienților și ia măsurile necesare pentru a soluționa eventualele deficiențe.
(3)Membrii organului de conducere au acces adecvat la informațiile și documentele necesare pentru supervizarea și monitorizarea procesului decizional de conducere. Articolul 26 A.S.F. este în drept să nu acorde autorizația unei S.S.I.F. dacă:
  1. a)nu este convinsă că membrii organului de conducere al S.S.I.F. au o reputație suficient de bună, posedă suficiente cunoștințe, competențe și experiență și dedică suficient timp pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în cadrul S.S.I.F.; sau ...
  2. b)există motive obiective și doveditoare de a crede că organul de conducere al S.S.I.F. ar risca să compromită administrarea eficace, corectă și prudentă a acesteia și să afecteze luarea în considerare în mod corespunzător a intereselor clienților săi și a integrității pieței. ... Articolul 27 S.S.I.F. au obligația să solicite A.S.F. autorizarea tuturor membrilor organelor de conducere, înaintea începerii mandatului, precum și să informeze A.S.F. cu privire la orice modificare a componenței acestora, comunicând toate informațiile necesare pentru a aprecia dacă sunt respectate cerințele prevăzute la art. 19 art. 21-25 Articolul 28
(1)Conducerea efectivă a S.S.I.F. solicitante este asigurată de cel puțin două persoane care îndeplinesc cerințele prevăzute la art. 19
(2)Prin excepție de la prevederile alin.
(1)art. 47 alin.
(3)
(4)
  1. a)S.S.I.F. ia măsuri suplimentare pentru a garanta administrarea corectă și prudentă a sa cu luarea în considerare în mod corespunzător a intereselor clienților și a integrității pieței; ...
  2. b)respectarea de către persoana fizică care asigură administrarea unei S.S.I.F. a cerințelor de bună reputație, cunoștințe, competențe și experiență suficiente și de a dedica suficient timp pentru îndeplinirea sarcinilor sale. ...
(3)Directorii, respectiv membrii directoratului, sunt persoanele care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii organelor statutare ale S.S.I.F., sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea zilnică a acesteia și sunt învestite cu competența de a angaja răspunderea S.S.I.F.; în această categorie nu se includ persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul S.S.I.F., a sucursalelor și a altor sedii secundare. În cazul sucursalelor firmelor de investiții/instituțiilor de credit, persoane juridice străine care prestează servicii și activități de investiții pe teritoriul României, directorii sunt persoanele împuternicite de respectiva firmă de investiții/instituție de credit să conducă activitatea sucursalei și să angajeze legal în România firma de investiții/instituția de credit.
(4)Directorii, respectiv membrii directoratului, trebuie să asigure efectiv conducerea curentă a activității S.S.I.F., să exercite exclusiv funcția pentru care au fost numiți și să îndeplinească condițiile impuse de reglementările europene și ale A.S.F. Articolul 29 Administrarea unei S.S.I.F. poate fi asigurată numai de către persoane fizice. Secţiunea a 6-a Persoanele care dețin funcții-cheie Articolul 30 S.S.I.F. stabilește și menține o funcție de conformitate cu respectarea reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE, pentru supravegherea respectării de către S.S.I.F. și personalul acesteia a legislației în vigoare incidente pieței de capital, precum și a normelor proprii interne. Articolul 31 S.S.I.F. stabilește și menține o funcție de administrare a riscurilor cu respectarea reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE. Articolul 32 S.S.I.F. stabilește și menține o funcție de audit intern cu respectarea reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE. Articolul 33 Condițiile ce trebuie îndeplinite de persoanele care dețin funcții-cheie în cadrul unei S.S.I.F. sunt prevăzute de reglementările europene emise în aplicarea art. 16 din Directiva 2014/65/UE și de reglementările A.S.F. emise în aplicarea prevederilor reglementărilor europene. Secţiunea a 7-a Acționari și asociați care dețin participații calificate Articolul 34 A.S.F. este în drept să nu acorde autorizația pentru prestarea de servicii de investiții sau desfășurarea de activități de investiții unei S.S.I.F. dacă:
  1. a)S.S.I.F. nu a comunicat identitatea acționarilor, direcți sau indirecți, persoane fizice sau juridice, care dețin participații calificate, și valoarea acestor participații; ...
  2. b)ținând seama de necesitatea de a garanta administrarea corectă și prudentă a unei S.S.I.F., A.S.F. nu poate aprecia, pe baza informațiilor primite, că acționarii care dețin participații calificate îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația în vigoare aplicabilă; ...
  3. c)în cazul în care există legături strânse între S.S.I.F. și alte persoane fizice sau juridice, aceste legături o împiedică să își exercite în mod eficient funcțiile de supraveghere; ...
  4. d)oricare dintre acționarii săi semnificativi nu îndeplinește condițiile de eligibilitate prevăzute în reglementările A.S.F. care pun în aplicare ghidurile ESMA emise în legătură cu prevederile Directivei 2014/65/UE. ... Articolul 35 A.S.F. poate refuza acordarea autorizației pentru prestarea de servicii de investiții sau desfășurarea de activități de investiții unei S.S.I.F. în cazul în care actele cu putere de lege sau actele administrative ale unei țări terțe aplicabile uneia sau mai multor persoane fizice sau juridice cu care S.S.I.F. are legături strânse sau anumite dificultăți legate de aplicarea actelor menționate anterior o împiedică să își exercite efectiv funcțiile de supraveghere. Articolul 36
(1)În cazul în care influența exercitată de persoanele prevăzute la art. 34 lit. a)
(2)Măsurile prevăzute la alin.
(1)Secţiunea a 8-a Notificarea proiectelor de achiziții Articolul 37
(1)Orice persoană fizică sau entitate legală ori astfel de persoane care acționează concertat, denumite în continuare potențialul achizitor, care au decis să achiziționeze, direct sau indirect, o participație calificată într-o S.S.I.F. sau să majoreze, direct sau indirect, o astfel de participație calificată într-o S.S.I.F. astfel încât proporția drepturilor de vot sau a capitalului deținut să fie egală sau mai mare decât 20%, 33% sau 50% sau astfel încât S.S.I.F. să devină filiala lor, denumită în continuare proiect de achiziție, trebuie să notifice mai întâi A.S.F., în scris, indicând valoarea participației vizate și informațiile relevante, astfel cum se prevede la art. 44 alin.
(3)
(2)Orice persoană fizică sau entitate legală care a decis să cedeze, direct sau indirect, o participație calificată într-o S.S.I.F., trebuie să notifice în prealabil A.S.F., în scris, indicând mărimea participației vizate.
(3)Obligația de notificare a A.S.F. există pentru persoana prevăzută la alin.
(2)
(4)Pentru a se stabili dacă au fost respectate criteriile privind participația calificată prevăzute la art. 34-36 anexa nr. 1 secțiunea A pct. 6 Articolul 38
(1)Când efectuează evaluarea prevăzută la art. 43
  1. a)o instituție de credit, o societate de asigurare, o societate de reasigurare, o firmă de investiții sau o societate de administrare a investițiilor, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție; ...
  2. b)societatea-mamă a unei instituții de credit, a unei societăți de asigurare, a unei societăți de reasigurare, a unei societăți sau a unei societăți de administrare a investitorilor autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție; ...
  3. c)o persoană fizică sau o entitate legală ce controlează o instituție de credit, o societate de asigurare, o societate de reasigurare, o firmă de investiții sau o societate de administrare a investițiilor, autorizată într-un alt stat membru sau într-un alt sector decât cel vizat de achiziție. ...
(2)Consultarea prevăzută la alin.
(1)
(3)A.S.F. comunică, la cererea unei alte autorități competente a unei firme de investiții vizate de un potențial achizitor, orice informație relevantă și are obligația de a comunica din proprie inițiativă orice informație pe care o consideră esențială.
(4)Orice decizie a A.S.F. cu privire la S.S.I.F. vizată de proiectul de achiziție va indica eventualele opinii sau rezerve formulate de autoritatea competentă responsabilă pentru potențialul achizitor. Articolul 39
(1)S.S.I.F. care sunt informate cu privire la orice achiziție sau cedare de participații deținute în capitalul lor care ar face ca participațiile respective să depășească sau să scadă sub unul dintre pragurile prevăzute la art. 37 alin.
(1)
(2)Cel puțin o dată pe an, S.S.I.F. trebuie să transmită către A.S.F. numele acționarilor care dețin participații calificate și valoarea acestor participații, în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017. Secţiunea a 9-a Termenul de evaluare Articolul 40 În termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării prevăzute la art. 37 alin.
(1)art. 42 alin.
(1)Articolul 41 A.S.F. realizează evaluarea în termen de cel mult 60 de zile lucrătoare de la data confirmării scrise de primire a notificării și a tuturor documentelor solicitate pentru a fi anexate notificării în baza listei prevăzute la art. 44 alin.
(3)Articolul 42
(1)În cursul termenului de evaluare, dar nu mai târziu de cea de-a 50-a zi lucrătoare a termenului respectiv, A.S.F. poate, dacă este necesar, să solicite, în scris, informații suplimentare necesare pentru finalizarea evaluării.
(2)Termenul de evaluare se întrerupe între data solicitării de informații de către A.S.F. prevăzută la alin.
(1)
(3)Întreruperea prevăzută la alin.
(2)
(4)Orice alte solicitări suplimentare formulate de A.S.F. în vederea completării sau clarificării informațiilor, solicitate după termenul prevăzut la alin.
(1)
(5)A.S.F. poate prelungi perioada de întrerupere prevăzută la alin.
(3)
  1. a)persoane fizice sau entități legale stabilite ori care fac obiectul unor reglementări din afara Uniunii Europene; ...
  2. b)persoane fizice sau entități legale care nu fac obiectul supravegherii în temeiul prezentei legi sau al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 10/2015, cu modificările și completările ulterioare, al Legii nr. 237/2015, cu modificările ulterioare, sau al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. ...
(6)În cazul în care, la finalizarea evaluării, A.S.F. decide să se opună proiectului de achiziție, aceasta emite o decizie motivată pe care o comunică potențialului achizitor în termen de două zile lucrătoare și fără a depăși termenul de evaluare. A.S.F. pune la dispoziția publicului motivarea deciziei.
(7)În cazul în care A.S.F. nu se opune proiectului de achiziție, exprimând acest lucru în scris în cursul termenului de evaluare, aceasta se consideră aprobată.
(8)Achiziția se finalizează în termen de 60 de zile de la data aprobării acesteia, termen care poate fi prelungit la solicitarea motivată a potențialului achizitor.
(9)A.S.F. nu impune cerințe mai stricte decât cele prevăzute de prezenta lege pentru notificarea autorităților competente și pentru aprobarea de către acestea a unor achiziții directe sau indirecte de capital sau de drepturi de vot. Secţiunea a 10-a Evaluarea Articolul 43
(1)Pentru a asigura administrarea corectă și prudentă a S.S.I.F. vizată de proiectul de achiziție și ținând seama de posibila influență a potențialului achizitor asupra S.S.I.F., la examinarea notificării prevăzute la art. 37 art. 42 alin.
(1)-
(4)
  1. a)reputația potențialului achizitor; ...
  2. b)reputația și experiența oricărei persoane care va conduce activitatea S.S.I.F. în urma proiectului de achiziție; ...
  3. c)soliditatea financiară a potențialului achizitor, în special în ceea ce privește tipul de activitate desfășurată și prevăzută a se desfășura în cadrul S.S.I.F., vizate de proiectul de achiziție; ...
  4. d)capacitatea S.S.I.F. de a respecta și de a continua să respecte cerințele prudențiale care îi revin în temeiul prezentei legi și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituțiilor de credit, a societăților de asigurare și/sau de reasigurare, a societăților de servicii de investiții financiare și a societăților de administrare a investițiilor dintr-un conglomerat financiar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 152/2007, cu modificările și completările ulterioare, în special condiția ca grupul din care va face parte să aibă o structură care să permită exercitarea unei supravegheri efective, un schimb eficient de informații între autoritățile competente și împărțirea responsabilităților între autoritățile competente; ...
  5. e)existența unor motive rezonabile de a suspecta în legătură cu proiectul de achiziție că o operațiune de spălare de bani ori de finanțare a terorismului este în curs, a avut loc sau se încearcă a se comite ori că proiectul de achiziție ar putea crește riscul cu privire la acestea, în sensul Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. ...
(2)În scopul verificării integrității unui acționar al unei S.S.I.F. sau a unei entități care intenționează să achiziționeze, direct sau indirect, acțiuni ale unei S.S.I.F., A.S.F. poate solicita furnizarea datelor de identificare a oricărui acționar, persoană fizică și/sau entitate legală, ce are, în mod direct sau indirect, o participație calificată.
(3)Termenii și expresiile reputație și soliditate financiară a potențialului achizitor cuprinse în prezentul articol au înțelesul prevăzut de reglementările ESMA emise în conformitate cu prevederile art. 16 alin.
(1)din Regulamentul (UE) nr. 1.095/2010. Articolul 44
(1)A.S.F. se poate opune proiectului de achiziție numai în cazul în care există motive rezonabile în acest sens, pe baza criteriilor prevăzute de art. 43
(2)A.S.F. nu impune condiții prealabile în ceea ce privește cota de participație care trebuie să fie achiziționată și nici nu examinează proiectul de achiziție din punctul de vedere al nevoilor economice ale pieței.
(3)A.S.F. face publică lista cu informațiile necesare pentru efectuarea evaluării și care sunt furnizate acesteia în momentul notificării menționate la art. 37 Articolul 45 Fără a aduce atingere prevederilor art. 40 art. 42 alin.
(1)-
(5)Secţiunea a 11-a Dotarea inițială de capital Articolul 46 A.S.F. este în drept să nu acorde autorizația dacă S.S.I.F. în cauză nu are capital inițial suficient conform cerințelor prezentei legi, ale Regulamentului (UE) nr. 575/2013 și ale reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acestora, ținând seama de natura serviciului sau a activității de investiții avute în vedere. Articolul 47
(1)Capitalul minim inițial al unei S.S.I.F. va fi determinat cu respectarea reglementărilor Uniunii Europene, putând fi format din unul sau mai multe elemente prevăzute la art. 26 alin.
(1)lit. a)-e) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(2)S.S.I.F. care nu efectuează tranzacții cu instrumente financiare pe cont propriu sau care nu subscrie în cadrul emisiunilor de instrumente financiare pe baza unui angajament ferm, dar care deține fondurile bănești și/sau instrumentele financiare ale clienților și oferă unul sau mai multe dintre serviciile prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea A pct. 1 2 4
(3)S.S.I.F. care nu efectuează tranzacții cu instrumente financiare pe cont propriu sau care nu subscrie în cadrul emisiunilor de instrumente financiare în baza unui angajament ferm și care nu deține fondurile bănești și/sau instrumentele financiare ale clienților și oferă unul sau mai multe dintre serviciile prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea A pct. 1 2 4
(4)S.S.I.F. care nu prestează serviciile auxiliare prevăzute în anexa nr. 1 secțiunea B pct. 1 anexa nr. 1 secțiunea A pct. 1 2 4 5
  1. a)un nivel al capitalului minim inițial egal cu echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro; sau ...
  2. b)o asigurare de răspundere civilă profesională cu acoperire pe întreg teritoriul Uniunii Europene sau o altă garanție comparabilă de angajare a răspunderii pentru neglijență profesională, reprezentând cel puțin 1.000.000 euro pentru fiecare cerere de despăgubire și în total 1.500.000 euro pe an pentru toate cererile de despăgubire; sau ...
  3. c)o combinație de capital inițial și asigurare de răspundere civilă profesională sub o formă din care să rezulte un nivel al acoperirii echivalent cu cel prevăzut la lit.
  4. a)
  5. b)...
(5)S.S.I.F., altele decât cele prevăzute la alin.
(2)-
(4)
(6)Prin excepție de la dispozițiile alin.
(2)
(3)anexa nr. 1 secțiunea A pct. 2
  1. a)asemenea poziții apar numai ca rezultat al incapacității S.S.I.F. de a executa întocmai ordinele investitorilor; ...
  2. b)valoarea totală de piață a tuturor pozițiilor de acest fel este supusă unui plafon de 15% din capitalul inițial al S.S.I.F.; ...
  3. c)S.S.I.F. îndeplinește cumulativ cerințele prevăzute la art. 92-95 și partea a IV-a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; ...
  4. d)asemenea poziții au caracter accidental și provizoriu și sunt limitate în mod strict la timpul necesar de a duce la îndeplinire tranzacția în cauză. ...
(7)Deținerea de către o S.S.I.F. de poziții pe instrumente financiare, care nu se află în portofoliul tranzacționabil al respectivei S.S.I.F., cu scopul de a investi fondurile proprii, nu va fi considerată tranzacționare pe cont propriu în legătură cu dispozițiile alin.
(2)
(3)
(8)Valoarea în lei a nivelurilor capitalului minim inițial al S.S.I.F., stabilite în euro potrivit prezentului articol, se determină prin transformarea sumelor exprimate în euro, pe baza cursului de schimb mediu anual comunicat de B.N.R., la sfârșitul anului fiscal. Secţiunea a 12-a Aderarea la un sistem acreditat de compensare a investitorilor Articolul 48
(1)Orice entitate care solicită autorizarea ca S.S.I.F. respectă, în momentul eliberării autorizației respective, obligațiile care îi revin potrivit prevederilor art. 44-52 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, cu modificările și completările ulterioare.
(2)Obligația prevăzută la alin.
(1)Secţiunea a 13-a Cerințe organizatorice Articolul 49 S.S.I.F. autorizate în România trebuie să îndeplinească pe parcursul desfășurării activității lor cerințele organizatorice prevăzute prin prezenta secțiune și prin Regulamentul delegat (UE) 2017/565 al Comisiei din 25 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele organizatorice și condițiile de funcționare aplicabile firmelor de investiții și termenii definiți în sensul directivei menționate, denumit în continuare Regulamentul delegat (UE) 2017/565. Articolul 50 S.S.I.F. trebuie să instituie politici și proceduri adecvate care să garanteze că S.S.I.F., precum și organul de conducere, salariații și agenții săi delegați respectă obligațiile prevăzute de prezenta lege, precum și normele adecvate aplicabile tranzacțiilor personale efectuate de aceste persoane. Articolul 51
(1)S.S.I.F. menține și aplică dispoziții organizatorice și administrative eficiente, în vederea adoptării tuturor măsurilor rezonabile destinate a preveni prejudicierea intereselor clienților săi de conflicte de interese, astfel cum sunt definite la art. 78-80
(2)S.S.I.F. care produce instrumente financiare pentru a le vinde clienților întreține, utilizează și revizuiește periodic un proces pentru aprobarea fiecărui instrument financiar și produce adaptări semnificative ale instrumentelor financiare existente înainte de comercializarea sau distribuirea acestora către clienți.
(3)Procesul de aprobare a produselor prevăzute la alin.
(2)
(4)S.S.I.F. revizuiește cu regularitate instrumentele financiare oferite sau vândute, ținând seama de orice eveniment care ar putea afecta în mod semnificativ riscul potențial pentru piața-țintă identificată, pentru a evalua cel puțin dacă instrumentul financiar este în continuare în concordanță cu nevoile pieței-țintă identificate și dacă strategia de distribuție avută în vedere este în continuare adecvată.
(5)S.S.I.F. care produce instrumente financiare pune la dispoziția oricărui distribuitor toate informațiile adecvate cu privire la instrumentul financiar și la procesul de aprobare a produsului, inclusiv la piața-țintă identificată a instrumentului financiar.
(6)În cazul în care o S.S.I.F. oferă sau recomandă instrumente financiare pe care nu le produce, aceasta instituie mecanisme adecvate pentru a obține informațiile prevăzute la alin.
(5)
(7)Politicile, procesele și mecanismele prevăzute la prezentul articol nu aduc atingere altor cerințe conform prevederilor prezentei legi și Regulamentului (UE) nr. 600/2014, inclusiv celor cu privire la publicare, caracterul adecvat, identificarea și gestionarea conflictelor de interese, precum și stimulentele. Articolul 52 Pentru a garanta continuitatea și regularitatea în prestarea serviciilor de investiții și în desfășurarea activităților de investiții, S.S.I.F. adoptă măsuri rezonabile, utilizând în acest scop sisteme, resurse și proceduri adecvate și proporționate. Articolul 53
(1)În cazul în care S.S.I.F. încredințează unei terțe părți executarea funcțiilor operaționale esențiale pentru prestarea unui serviciu continuu și satisfăcător pentru clienți și pentru desfășurarea de activități de investiții în mod continuu și satisfăcător, aceasta adoptă măsuri rezonabile pentru a evita o agravare nejustificată a riscului operațional.
(2)Externalizarea funcțiilor operaționale importante nu poate fi realizată într-un mod care să dăuneze semnificativ calității controlului intern al S.S.I.F. și care să împiedice A.S.F. să verifice respectarea tuturor obligațiilor care îi revin S.S.I.F.
(3)S.S.I.F. trebuie să dispună de proceduri contabile și administrative sigure, de mecanisme de control intern, de tehnici eficiente de evaluare a riscurilor și de proceduri eficiente de control și de protecție a sistemelor sale informatice.
(4)Fără a aduce atingere capacității A.S.F. de a cere accesul la comunicările realizate conform prevederilor prezentei legi și ale Regulamentului (UE) nr. 600/2014, S.S.I.F. trebuie să instituie mecanisme de securitate solide destinate să garanteze securitatea și autentificarea mijloacelor de transmitere a informațiilor, să reducă la minimum riscul de corupere a datelor și de acces neautorizat și să prevină scurgerile de informații, menținând în permanență confidențialitatea datelor. Articolul 54 S.S.I.F. asigură păstrarea de înregistrări referitoare la toate serviciile prestate și la toate activitățile și tranzacțiile efectuate, care să permită A.S.F. să își îndeplinească sarcinile de supraveghere și să desfășoare acțiunile de asigurare a punerii în aplicare a prevederilor prezentei legi, ale Regulamentului (UE) nr. 600/2014, ale Regulamentului (UE) nr. 596/2014 și ale titlului V din Legea nr. 24/2017 și în special să ateste respectarea tuturor obligațiilor S.S.I.F. respective, inclusiv în ceea ce privește clienții sau clienții potențiali și integritatea pieței. Articolul 55
(1)Înregistrările prevăzute la art. 54
(2)Convorbirile telefonice și corespondența electronică prevăzute la alin.
(1)
(3)S.S.I.F. ia toate măsurile necesare pentru a înregistra convorbirile telefonice și corespondența electronică relevante, desfășurate, transmise sau primite prin echipamente furnizate de S.S.I.F. unui angajat sau contractant sau a căror utilizare de către un angajat sau un contractant a fost acceptată sau permisă de S.S.I.F.
(4)S.S.I.F. informează clienții noi și pe cei existenți cu privire la faptul că convorbirile telefonice sau corespondența electronică dintre S.S.I.F. și clienții săi, care au drept rezultat sau pot avea drept rezultat efectuarea unor tranzacții, vor fi înregistrate.
(5)Informarea prevăzută la alin.
(4)
(6)S.S.I.F. nu poate presta prin telefon servicii de investiții și nu poate desfășura prin telefon activități de investiții pentru clienții care nu au fost informați în prealabil cu privire la înregistrarea convorbirilor lor telefonice sau a corespondenței lor electronice, în cazul în care astfel de servicii și activități de investiții sunt legate de primirea, transmiterea și executarea ordinelor clienților.
(7)Ordinele pot fi transmise de clienți și pe alte căi, dacă acestea sunt efectuate pe un suport durabil, respectiv prin poștă, fax, e-mail sau prin intermediul documentației aferente ordinelor clienților întocmite în cadrul întrevederilor. Conținutul conversațiilor relevante care au loc față în față cu un client poate fi înregistrat prin utilizarea proceselor-verbale sau a minutelor scrise.
(8)Ordinele prevăzute la alin.
(7)
(9)S.S.I.F. trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a împiedica angajații sau contractanții să efectueze, să transmită sau să primească apeluri telefonice și corespondență electronică relevante prin echipamente private pe care S.S.I.F. nu le poate înregistra sau copia.
(10)Înregistrările efectuate în conformitate cu prezentul articol sunt puse la dispoziția clienților implicați, la cererea acestora, și sunt păstrate timp de 5 ani și, în cazul în care se solicită de către A.S.F., pe o perioadă de până la 7 ani.
(11)Aplicarea prezentului articol se face cu respectarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice, cu modificările și completările ulterioare. Articolul 56
(1)În cazul în care S.S.I.F. deține instrumente financiare aparținând clienților, aceasta adoptă dispoziții adecvate pentru a proteja drepturile de proprietate ale clienților respectivi, în special în caz de insolvență a acesteia și pentru a împiedica utilizarea instrumentelor financiare ale clienților pe cont propriu sau în contul altui client, exceptând cazurile în care există un consimțământ expres al clienților.
(2)În cazul în care S.S.I.F. deține fonduri aparținând clienților, aceasta adoptă dispoziții adecvate pentru a proteja drepturile clienților respectivi și, cu excepția instituțiilor de credit, pentru a împiedica utilizarea acestor fonduri pe cont propriu. Articolul 57 Drepturile de garanție, de retenție sau de compensare asupra instrumentelor financiare sau a fondurilor unui client care permit unei părți terțe să dispună de instrumentele financiare sau de fondurile clientului pentru a recupera datorii care nu au legătură cu clientul sau cu furnizarea de servicii către client nu sunt permise, cu excepția cazului în care acest lucru este prevăzut în legislația aplicabilă din jurisdicția țării terțe în care sunt păstrate fondurile sau instrumentele financiare ale clienților. Articolul 58 În cazul în care împotriva S.S.I.F. a fost pornită procedura executării silite, activele investitorilor prevăzute la art. 56 Articolul 59 Înaintea prestării de servicii și activități de investiții, S.S.I.F. și instituțiile de credit vor informa investitorii cu privire la fondurile sau schemele de compensare a investitorilor. Articolul 60
(1)Prestarea de servicii și activități de investiții, în contul investitorilor, se va face pe baza unui contract, redactat în două exemplare, dintre care unul va fi remis clientului.
(2)Conținutul și clauzele minime ale contractelor încheiate cu investitorii, inclusiv pentru contractele la distanță, sunt prevăzute prin reglementările A.S.F.
(3)Prin contract la distanță se înțelege orice contract, referitor la prestarea de servicii și activități de investiții, încheiat între o S.S.I.F., în calitate de ofertant, și un investitor, în calitate de beneficiar de servicii și activități de investiții, în cadrul unui sistem de vânzări sau prestări de servicii și activități de investiții la distanță, organizat de către ofertant care, în sensul contractului în cauză, utilizează exclusiv unul sau mai multe mijloace de comunicare la distanță până la momentul și, inclusiv, în momentul în care se încheie contractul.
(4)Prin mijloace de comunicare la distanță se înțelege orice mijloace care, fără a necesita prezența fizică simultană a ofertantului și a beneficiarului de servicii și activități de investiții, pot fi utilizate pentru realizarea acordului de voință între părți.
(5)Investitorul beneficiază de o perioadă de 14 zile de la data încheierii contractului la distanță pentru a denunța unilateral contractul, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta comisioane penalizatoare.
(6)Derularea contractului la distanță se realizează numai după ce investitorul și-a exprimat acordul expres în acest sens.
(7)În cazul denunțării unilaterale în conformitate cu prevederile alin.
(5)
(8)Dreptul de retragere dintr-un contract la distanță nu se va aplica serviciilor și activităților de investiții al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piețele financiare care pot apărea în timpul perioadei de retragere din contract și sunt independente de prestatorii de servicii și activități de investiții, fiind legate de:
  1. a)servicii de schimb valutar; ...
  2. b)instrumente ale pieței monetare, inclusiv titluri de stat cu scadența mai mică de un an și certificate de depozit; ...
  3. c)valori mobiliare; ...
  4. d)titluri de participare la organismele de plasament colectiv; ...
  5. e)contracte futures financiare, inclusiv contracte similare cu decontare finală în fonduri; ...
  6. f)contracte forward pe rata dobânzii (FRA); ...
  7. g)swap-uri pe rata dobânzii, curs de schimb și acțiuni; ...
  8. h)opțiuni pe orice instrument financiar prevăzut la lit.
  9. b)
  10. c)... Articolul 61 S.S.I.F. nu pot încheia contracte de garanție financiară cu transfer de proprietate cu clienți de retail în scopul garantării unor obligații prezente sau viitoare ale clienților, fie că aceste obligații ale clienților sunt reale, condiționale sau potențiale. Articolul 62
(1)În cazul sucursalei stabilite în România a unei firme de investiții din alt stat membru, A.S.F. controlează respectarea obligațiilor prevăzute la art. 54 55
(2)În cazul sucursalei stabilite în România a unei instituții de credit din alt stat membru, controlul respectării obligațiilor prevăzute la art. 54 55 a) A.S.F., în cazul sucursalei care efectuează tranzacții cu instrumente financiare altele decât cele prevăzute la art. 2 alin.
(3)... b) B.N.R., în cazul sucursalei care efectuează tranzacții cu instrumentele financiare prevăzute la art. 2 alin.
(3)... c) A.S.F. și B.N.R., în cazul sucursalei care efectuează tranzacții atât cu instrumentele financiare prevăzute la art. 2 alin.
(3)...
(3)În situații excepționale, A.S.F. poate impune S.S.I.F. cerințe privind protejarea activelor deținute de clienți suplimentare față de cele menționate la art. 56 61
(4)A.S.F. notifică Comisiei, fără întârzieri nejustificate, orice cerință pe care intenționează să o impună în conformitate cu prezentul articol, cu cel puțin două luni înainte de data stabilită pentru intrarea în vigoare a respectivei cerințe. Notificarea include o justificare a cerinței respective. Niciuna dintre obligațiile suplimentare impuse nu restricționează sau afectează în vreun fel drepturile firmelor de investiții prevăzute la art. 109-118 Secţiunea a 14-a Tranzacționarea algoritmică Articolul 63
(1)S.S.I.F. care utilizează tranzacționarea algoritmică trebuie să dispună de:
  1. a)sisteme eficiente și de mecanisme de control al riscului adecvate activităților pe care le desfășoară pentru a avea garanția că sistemele sale de tranzacționare sunt reziliente, au capacitate suficientă și funcționează pe baza unor praguri și limite adecvate în vederea prevenirii transmiterii unor ordine eronate sau a funcționării necorespunzătoare a sistemelor care poate genera disfuncționalități ale pieței sau poate contribui la apariția acestora; ...
  2. b)sisteme eficiente și mecanisme de control al riscului pentru a garanta că sistemele de tranzacționare nu pot fi utilizate în scopuri care contravin Regulamentului (UE) nr. 596/2014 sau regulilor locului de tranzacționare la care este conectată S.S.I.F. respectivă; ...
  3. c)mecanisme eficace de asigurare a continuității activităților pentru a putea face față oricărei disfuncții a sistemului său de tranzacționare și se asigură că sistemele sale sunt suficient testate și monitorizate corespunzător pentru a răspunde cerințelor prevăzute la prezentul alineat. ...
(2)S.S.I.F. care efectuează tranzacții algoritmice într-un stat membru notifică acest fapt A.S.F. și autorității competente a locului de tranzacționare în care S.S.I.F. își desfășoară activitățile de tranzacționare algoritmică în calitate de membru sau participant la locul de tranzacționare.
(3)O firmă de investiții din alt stat membru care desfășoară activități de tranzacționare algoritmică în calitate de membru sau participant la un loc de tranzacționare din România are obligația de a notifica acest fapt A.S.F.
(4)A.S.F. poate solicita S.S.I.F.: a) să furnizeze, în mod periodic sau ad-hoc, o descriere a naturii strategiilor sale de tranzacționare algoritmică, detalii referitoare la parametrii de tranzacționare sau limitele la care se supune funcționarea sistemului, principalele mecanisme de control al riscului și al conformității de care dispune S.S.I.F. pentru a asigura îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin.
(1)... b) informații suplimentare cu privire la activitățile sale de tranzacționare algoritmică și la sistemele utilizate în acest scop. ...
(5)În cazul tranzacțiilor algoritmice realizate de S.S.I.F., în calitate de membru sau participant în cadrul unui loc de tranzacționare situat în alt stat membru, A.S.F. comunică fără întârzieri nejustificate, la solicitarea autorității competente a locului de tranzacționare respectiv, informațiile prevăzute la alin.
(4)
(6)S.S.I.F. ia măsuri pentru a asigura păstrarea înregistrărilor legate de problematicile prevăzute la alin.
(2)-
(5)
(7)S.S.I.F. care utilizează o tehnică de tranzacționare algoritmică de mare frecvență păstrează înregistrări precise și succesive ale tuturor ordinelor sale plasate, inclusiv anulările de ordine, ordinele executate și cotațiile de la locurile de tranzacționare, într-o formă aprobată stabilită conform reglementărilor emise în aplicarea prezentei legi sau, după caz, conform actelor delegate și a actelor de punere în aplicare ce fac obiectul acestor prevederi adoptate de Comisia Europeană, și le pune la dispoziția A.S.F., la cerere.
(8)S.S.I.F. care utilizează tranzacționarea algoritmică urmărind o strategie de formare a pieței, ținând seama de lichiditatea, dimensiunile și natura pieței respective și de caracteristicile instrumentului tranzacționat:
  1. a)realizează aceste activități de formare a pieței în mod continuu, în cursul unui segment specificat al programului locului de tranzacționare, cu excepția unor circumstanțe excepționale, asigurând astfel, în mod regulat și previzibil, lichiditatea în cadrul locului respectiv de tranzacționare; ...
  2. b)încheie un acord scris cu caracter obligatoriu cu locul de tranzacționare, în care se specifică cel puțin obligațiile S.S.I.F. conform lit.
  3. a)...
  4. c)dispune de sisteme și de mecanisme eficiente de control pentru a asigura că își poate îndeplini, în orice moment, obligațiile care îi revin în temeiul acordului menționat la lit.
  5. b)...
(9)În sensul prezentului articol și al prevederilor art. 138-143 din prezenta lege se consideră că o S.S.I.F. care efectuează tranzacții algoritmice urmărește aplicarea unei strategii de formare a pieței în cazul în care, în calitate de membru sau participant la unul sau mai multe locuri de tranzacționare, în cazul tranzacționării pe cont propriu, strategia sa implică plasarea fermă, simultană a unor cotații bilaterale de dimensiuni comparabile, la prețuri competitive, referitoare la unul sau mai multe instrumente financiare într-un singur loc de tranzacționare sau în cadrul mai multor locuri de tranzacționare diferite, având drept rezultat furnizarea de lichiditate, în mod periodic și frecvent pentru locul sau locurile de tranzacționare unde instrumentul/ instrumentele este/sunt tranzacționat(e). Secţiunea a 15-a Cerințe privind accesul electronic direct Articolul 64
(1)S.S.I.F. care furnizează acces electronic direct la un loc de tranzacționare trebuie să dispună de sisteme eficiente și de mecanisme de control care:
  1. a)să asigure evaluarea și analizarea corespunzătoare a caracterului adecvat al clienților care utilizează acest serviciu; ...
  2. b)să asigure că respectivilor clienți nu li se permite să depășească pragurile prestabilite de tranzacționare și de creditare; ...
  3. c)să asigure monitorizarea corespunzătoare a activităților de tranzacționare desfășurate de acești clienți; și ...
  4. d)să împiedice, prin mecanisme adecvate de control al riscului, activități de tranzacționare care ar putea genera riscuri pentru S.S.I.F., care ar putea genera sau ar putea contribui la funcționarea dezordonată a pieței sau care ar putea încălca Regulamentul (UE) nr. 596/2014 sau regulile locului de tranzacționare. ...
(2)Accesul electronic direct în lipsa mecanismelor de control specificate la alin.
(1)
(3)S.S.I.F. care furnizează acces electronic direct are următoarele obligații:
  1. a)să asigure și să răspundă de respectarea cerințelor prezentei legi și a regulilor locului de tranzacționare de către clienții proprii care utilizează respectivul serviciu; ...
  2. b)să monitorizeze tranzacțiile pentru a identifica încălcările normelor aferente locului de tranzacționare, condițiile de tranzacționare de natură să afecteze piața sau comportamentele care pot implica un abuz de piață și care trebuie raportate A.S.F. sau, după caz, autorității competente a locului de tranzacționare; ...
  3. c)să încheie cu clientul respectiv un acord scris, cu caracter obligatoriu, cu privire la principalele drepturi și obligații ce decurg din furnizarea serviciului și să se asigure că, în conformitate cu prevederile acestui acord, S.S.I.F. îi revine responsabilitatea respectării prevederilor prezentei legi. ...
(4)S.S.I.F. care furnizează acces electronic direct la un loc de tranzacționare notifică acest lucru A.S.F. și, după caz, autorității competente a locului de tranzacționare respectiv, în cazul în care locul de tranzacționare este situat într-un alt stat membru.
(5)A.S.F. îi poate solicita S.S.I.F. să furnizeze, în mod periodic sau ad-hoc, o descriere a sistemelor și a mecanismelor de control prevăzute la alin.
(1)
(6)A.S.F. comunică fără întârzieri nejustificate, la solicitarea autorității competente a locului de tranzacționare în cadrul căruia S.S.I.F. furnizează acces electronic direct, informațiile prevăzute la alin.
(5)
(7)S.S.I.F. ia măsuri pentru a asigura păstrarea înregistrărilor privitoare la aspectele prevăzute la alin.
(1)-
(6)
(8)Expresia funcționare dezordonată a pieței are înțelesul prevăzut de reglementările europene emise în aplicarea art. 17 din Directiva 2014/65/UE. Articolul 65 S.S.I.F. care acționează în calitate de membru compensator general pentru alte persoane:
  1. a)dispune de sisteme eficiente și de mecanisme de control pentru a se asigura că serviciile de compensare sunt furnizate exclusiv persoanelor potrivite, care corespund unor criterii clare și cărora li se impun cerințe adecvate în vederea atenuării riscurilor pentru S.S.I.F. și pentru piață; ...
  2. b)încheie un acord scris, cu caracter obligatoriu, între S.S.I.F. și persoana respectivă cu privire la principalele drepturi și obligații ce decurg din furnizarea acestor servicii. ... Secţiunea a 16-a Procesul de tranzacționare și finalizarea tranzacțiilor în SMT-uri și în SOT-uri Articolul 66
(1)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT supun aprobării A.S.F. intenția de constituire a SMT-ului sau a SOT-ului.
(2)Se supune aprobării A.S.F. administrarea SMT-ului sau SOT-ului, inclusiv descrierea completă a caracteristicilor acestora și a regulilor de funcționare ale acestor sisteme cu respectarea prevederilor prezentei legi, a reglementărilor A.S.F. emise în aplicarea acesteia și a reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE.
(3)A.S.F. poate solicita modificarea procedurilor emise de operatorul de piață sau de S.S.I.F. care administrează un SMT sau un SOT.
(4)A.S.F. stabilește prin reglementări reguli privind:
  1. a)documentația necesară privind aprobarea constituirii SMTului sau SOT-ului; ...
  2. b)documentația necesară privind retragerea aprobării de constituire a SMT-ului sau a SOT-ului. ... Articolul 67
(1)Pe lângă cerințele organizatorice prevăzute la art. 49-62
  1. a)stabilesc reguli și proceduri transparente și nediscreționare pentru a garanta un proces de tranzacționare echitabil și organizat; ...
  2. b)instituie criterii obiective pentru o executare eficientă a ordinelor; ...
  3. c)stabilesc măsuri pentru administrarea corectă a operațiunilor tehnice din cadrul sistemului, inclusiv proceduri eficiente pentru situații excepționale, pentru a contracara riscurile de disfuncționalitate a sistemelor. ...
(2)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT stabilesc reguli transparente privind criteriile de stabilire a instrumentelor financiare ce pot fi tranzacționate în cadrul sistemelor lor.
(3)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT furnizează sau, după caz, se asigură că sunt accesibile publicului suficiente informații pentru a permite utilizatorilor săi să își formuleze o opinie în ceea ce privește decizia de a investi, ținând seama de tipurile de utilizatori și, în același timp, de tipurile de instrumente tranzacționate.
(4)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT publică și pun în aplicare reguli transparente și nediscriminatorii, pe baza unor criterii obiective, care să reglementeze accesul la sistemul lor și să asigure participanților la SMT sau SOT un tratament egal.
(5)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT instituie mecanisme prin care să identifice în mod clar și să gestioneze potențialele consecințe negative pentru operarea SMT sau SOT ori pentru membri sau participanți și utilizatori ale oricărui conflict de interese între SMT, SOT, S.S.I.F. sau operatorul de piață care administrează un SMT sau un SOT și buna funcționare a SMT-ului sau a SOT-ului.
(6)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT au obligația de a respecta prevederile art. 133 art. 138-145 Articolul 68
(1)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT informează în mod clar membrii sau participanții în legătură cu responsabilitățile ce le revin în ceea ce privește decontarea tranzacțiilor executate în cadrul sistemului respectiv.
(2)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT dispun de mecanismele necesare pentru a facilita decontarea eficientă a tranzacțiilor efectuate prin intermediul sistemelor din cadrul SMT-ului sau al SOT-ului respectiv.
(3)SMT-urile și SOT-urile trebuie să aibă cel puțin 3 membri sau utilizatori activi în mod real, fiecare dintre aceștia având posibilitatea de a interacționa cu toți ceilalți în ceea ce privește formarea prețurilor. Articolul 69 În cazul în care o valoare mobiliară admisă la tranzacționare pe o piață reglementată este tranzacționată în același timp pe un SMT sau pe un SOT fără consimțământul emitentului, acesta nu este supus niciunei obligații de informare financiară inițială, periodică sau specifică în privința respectivului SMT sau SOT. Articolul 70
(1)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT se conformează imediat oricărei decizii date de A.S.F. în conformitate cu prevederile art. 236 alin.
(3)
(2)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT sau un SOT furnizează A.S.F. o descriere detaliată a funcționării respectivului SMT sau SOT, inclusiv, fără a aduce atingere prevederilor art. 72 alin.
(1)
(6)-
(8)
(3)A.S.F. pune la dispoziția ESMA, la cerere, informațiile menționate la alin.
(2)
(4)Lista actualizată a tuturor SMT-urilor și SOT-urilor din Uniunea Europeană ce conține informații cu privire la serviciile pe care SMT-urile sau SOT-urile le furnizează, precum și codul unic de identificare pentru fiecare SMT sau SOT, utilizat în scopul raportărilor în conformitate cu art. 6, 10 și 26 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, este publică pe site-ul de internet al ESMA. Secţiunea a 17-a Cerințe specifice aplicabile SMT-urilor Articolul 71
(1)Pe lângă obligațiile prevăzute la art. 50-62 art. 67-70
(2)Regulile prevăzute la art. 67 alin.
(4)art. 151 alin.
(3)
(3)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SMT dispun de mecanisme prin care:
  1. a)să fie dotate în mod corespunzător pentru gestionarea riscurilor la care sunt expuse, să instituie măsuri și sisteme adecvate pentru identificarea tuturor riscurilor semnificative care le pot compromite funcționarea și să aplice măsuri eficace de diminuare a riscurilor respective; ...
  2. b)să instituie mecanisme care vizează facilitarea finalizării eficiente și la timp a tranzacțiilor executate în cadrul sistemelor lor; și ...
  3. c)să dispună, în momentul autorizării și ulterior în orice moment, de resurse financiare suficiente pentru a facilita funcționarea lor corectă, ținând seama de natura și de amploarea tranzacțiilor încheiate pe piață, precum și de gama și de nivelul riscurilor la care sunt expuse. ...
(4)Prevederile art. 81 art. 82 alin.
(1)-
(4)art. 83-89 art. 91 art. 92 alin.
(4)
(5)art. 93-96
(5)Prin excepție de la prevederile alin.
(4)art. 81 art. 82 alin.
(1)-
(4)art. 83-89 art. 91-96
(6)S.S.I.F. sau operatorilor de piață care administrează un SMT nu le este permis să execute ordine ale unui client prin angajarea capitalurilor proprii și nici să se implice în cumpărări și vânzări simultane pe cont propriu. Secţiunea a 18-a Cerințe specifice aplicabile SOT-urilor Articolul 72
(1)S.S.I.F. și operatorii de piață care administrează un SOT instituie mecanisme prin care împiedică executarea ordinelor clienților în cadrul unui SOT cu angajarea capitalurilor proprii ale S.S.I.F. sau ale operatorului de piață care administrează SOT-ul sau a ordinelor oricărei entități care face parte din același grup sau din aceeași persoană juridică ca S.S.I.F. sau operatorul de piață.
(2)S.S.I.F. sau operatorii de piață care administrează un SOT se pot implica în cumpărări și vânzări simultane pe cont propriu cu obligațiuni, produse financiare structurate, certificate de emisii și anumite instrumente financiare derivate numai în cazul în care clientul și-a dat acordul cu privire la acest proces.
(3)S.S.I.F. sau operatorul de piață care administrează un SOT nu utilizează cumpărări și vânzări simultane pe cont propriu pentru a executa ordinele clienților într-un SOT în cazul tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate care aparțin unei categorii de instrumente financiare derivate care a fost declarată ca fiind supusă obligației de compensare în conformitate cu art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012.
(4)S.S.I.F. sau un operator de piață care administrează un SOT instituie mecanisme prin care se asigură că se conformeaz

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.