Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

NORME din 8 iunie 2015

Pe scurt

Aceste norme stabilesc principiile, cerințele și condițiile tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor în cadrul Ministerului Apărării Naționale, incluzând forțele de intervenție și măsurile necesare. Ele se aplică tuturor structurilor militare, de la cele centrale până la unități și formațiuni.

Ce reglementează

  • Proiectarea, construirea, exploatarea, întreținerea și repararea construcțiilor, spațiilor și instalațiilor tehnologice.
  • Depozitarea, transportul și manipularea materialelor și substanțelor cu pericol de incendiu și explozie.
  • Echiparea și dotarea unităților militare cu mijloace de prevenire și stingere a incendiilor.
  • Instruirea personalului și avizarea/autorizarea clădirilor și instalațiilor privind securitatea la incendiu.

Cui îi privește

  • Structurile centrale, subordonate ministrului apărării naționale, categoriile de forțe, direcțiile, comandamentele, instituțiile militare de învățământ, școlile de aplicație, unitățile și formațiunile militare.
  • Întregul personal al Ministerului Apărării Naționale, precum și persoanele care desfășoară activități permanente sau temporare în unitățile acestuia.

Puncte cheie

  • Comandanții/șefii unităților militare sunt responsabili pentru măsurile de apărare împotriva incendiilor și dotarea cu echipamente.
  • Întregul personal trebuie să cunoască și să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor și să știe să utilizeze mijloacele de stingere.
  • Direcția domenii și infrastructuri coordonează, îndrumă și controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naționale.
  • Încălcarea acestor norme atrage răspundere disciplinară, contravențională, materială, civilă sau penală.
Textul legii
Textul legii

NORME din 8 iunie 2015 de apărare împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naționale*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 427 bis din 16 iunie 2015 Notă ... *) Aprobate prin ORDINUL M.53 din 8 iunie 2015, publicat în Monitorul Oficial nr. 427 din 16 iunie 2015. Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1

(1)Prezentele Norme de apărare împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naționale, denumite în continuare norme, stabilesc principiile, criteriile de performanță, cerințele și condițiile tehnice privind securitatea la incendiu pentru construcții, instalații și alte amenajări, forțele care pot interveni în caz de incendiu, precum și normele, regulile, recomandările și măsurile ce trebuie avute în vedere în scopul apărării împotriva incendiilor.
(2)Prezentele norme se aplică în cadrul structurilor centrale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, categoriilor de forțe, direcțiilor, comandamentelor, instituțiilor militare de învățământ, școlilor de aplicație, unităților și formațiunilor militare. Articolul 2 Pentru obiectivele, spațiile, locurile de muncă sau activitățile specifice pentru care prezentele norme nu conțin reglementări privind organizarea și desfășurarea activității de apărare împotriva incendiilor, unitățile militare sunt obligate să aplice normele emise de ministere și celelalte organe ale administrației publice centrale de specialitate cu competență în domeniu, cu avizul Direcției domenii și infrastructuri, pe care îl solicită ierarhic prin structurile specializate. Articolul 3 Prezentele norme se corelează cu normele generale de apărare împotriva incendiilor și celelalte prevederi în domeniu, existente pe plan național, cu reglementările din actele normative specifice ale ministrului apărării naționale, și cuprind reglementări privind organizarea și desfășurarea activității de apărare împotriva incendiilor, referitoare la:
  1. a)proiectarea, construirea, exploatarea, întreținerea și repararea construcțiilor, spațiilor și instalațiilor tehnologice; ...
  2. b)depozitarea, transportul și manipularea materialelor și a substanțelor cu pericol de incendiu și explozie; ...
  3. c)executarea lucrărilor de construcții-montaj pentru realizarea de noi investiții, modernizări, schimbări de destinație și transformări; ...
  4. d)echiparea și dotarea unităților militare cu mașini, instalații, utilaje, aparatură, echipament de protecție, substanțe chimice pentru prevenirea și stingerea incendiilor și la operațiunile de întreținere și exploatare a acestora; ...
  5. e)instruirea personalului în scopul apărării împotriva incendiilor; ...
  6. f)avizarea și autorizarea clădirilor, spațiilor și instalațiilor tehnologice privind securitatea la incendiu; ...
  7. g)constituirea în unitățile militare a structurilor cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor; ...
  8. h)acte de autoritate, documente specifice, responsabilități. ... Articolul 4 În Ministerul Apărării Naționale, îndrumarea, controlul activității de apărare împotriva incendiilor, precum și coordonarea, avizarea lucrărilor de construcții și a instalațiilor tehnologice din punct de vedere al securității la incendiu, autorizarea funcționării construcțiilor și instalațiilor din punct de vedere al securității la incendiu, avizarea dotării cu mașini, instalații, utilaje, aparatură, echipament de protecție și substanțe chimice se execută prin Direcția domenii și infrastructuri care are constituit un birou încadrat cu personal tehnic instruit și atestat pentru îndeplinirea acestor atribuții. Articolul 5 Răspunderea pentru luarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor și de dotare cu mașini, instalații, utilaje, aparatură, echipament de protecție și substanțe chimice revine comandanților/șefilor unităților militare pentru construcțiile, instalațiile și bunurile pe care le dețin sub orice titlu. Articolul 6 Întregul personal este obligat să cunoască și să respecte cu strictețe regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor, să fie în măsură să pună în funcțiune și să mânuiască materialele și mijloacele de stingere a incendiilor din dotare și să participe la salvarea persoanelor și a bunurilor materiale aflate în pericol. Articolul 7 Comandanții/șefii unităților militare sunt obligați să asigure instruirea întregului personal pe linia apărării împotriva incendiilor, să verifice și să se convingă că regulile și măsurile necesare de protecție au fost transmise și înțelese corect, iar în cazul în care acestea nu se respectă, să dispună aplicarea sancțiunilor prevăzute de actele normative în vigoare. Articolul 8 Beneficiarii de investiții și comisiile de recepție verifică, la punerea în funcțiune a obiectivelor prevăzute în documentațiile de execuție, echiparea și funcționarea la parametrii proiectați a instalațiilor și mijloacelor de apărare împotriva incendiilor. Articolul 9
(1)Personalul Ministerului Apărării Naționale care desfășoară activități permanente sau temporare în alte unități trebuie să cunoască și să respecte regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor, stabilite pentru categoriile respective de obiective.
(2)Persoanele care nu fac parte din structura ministerului și execută diferite activități permanente sau temporare în unități aparținând Ministerului Apărării Naționale sunt instruite privind cunoașterea și respectarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în prezentele norme. Articolul 10 La structurile centrale, subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, categoriile de forțe, direcții, comandamentele, instituțiile militare de învățământ, școlile de aplicație, unitățile și formațiunile militare, apărarea împotriva incendiilor se organizează, coordonează, conduce și controlează prin cadre tehnice/responsabili cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, atestați, și prin grupe de intervenție la incendiu. Articolul 11 Încălcarea prezentelor norme atrage răspunderea disciplinară, contravențională, materială, civilă sau penală, după caz. Articolul 12 În cuprinsul prezentelor norme, înțelesul unor expresii este următorul:
  1. a)apărarea împotriva incendiilor reprezintă totalitatea acțiunilor de împiedicare a inițierii și propagării incendiilor, de asigurare a condițiilor pentru salvarea persoanelor și bunurilor, de asigurare a securității echipelor de intervenție; ...
  2. b)cadrul tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor este persoana instruită și atestată, numită în funcția prevăzută distinct în statul de organizare al unității militare; ...
  3. c)cazarma reprezintă totalitatea construcțiilor, instalațiilor și terenurilor aferente pentru cazarea și desfășurarea activităților unităților, formațiunilor și instituțiilor militare și cuprinde construcții și terenuri destinate conducerii, pregătirii pentru luptă, învățământului, odihnei, hrănirii, echipării, asistenței medicale, activităților culturale și sportive, gospodărești, depozitării, parcării, întreținerii tehnicii, instalațiile de încălzire, preparat apă caldă, abur, alimentare cu apă caldă și rece, instalații electrice, de comunicații, precum și alte necesități; ...
  4. d)cazarma izolată este cazarma situată la o distanță mai mare de 15 kilometri față de sediile/locațiile formațiunilor inspectoratelor pentru situații de urgență județene/ale municipiului București, denumite în continuare I.S.U.J./I.S.U.M.B. sau la care accesul se face cu dificultate și timpul de intervenție al formațiunilor I.S.U.J./I.S.U.M.B. este mai mare de 15 minute; ...
  5. e)evaluatorii de risc de incendiu din Ministerul Apărării Naționale sunt cadre militare sau personal civil cu specialitate/profil tehnic, care au absolvit cursuri postuniversitare privind securitatea la incendiu a construcțiilor și instalațiilor aferente și execută activități de examinare a sistemelor constructive în vederea identificării, evaluării și controlului riscurilor de incendiu în cazărmile Ministerului Apărării Naționale, atestați de către Direcția domenii și infrastructuri pe baza unei proceduri proprii; ...
  6. f)grupa de intervenție la incendiu este subunitatea special destinată, constituită, pregătită și instruită conform standardelor ocupaționale în domeniul apărării împotriva incendiilor, numită distinct în statul de organizare al unității militare; ...
  7. g)instrucțiunile proprii de apărare împotriva incendiilor sunt reglementările interne elaborate de conducătorii locurilor de muncă, verificate de cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și aprobate de comandantul/șeful unității militare; ...
  8. h)responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiului este persoana atestată, numită prin cumul de funcții și/sau atribuții funcționale să desfășoare această activitate; ...
  9. i)serviciul de rond reprezintă activitatea desfășurată de către pompierul de serviciu asigurat din personalul grupei de intervenție la incendiu și constă în verificarea periodică, într-un interval de 24 de ore, a tuturor spațiilor aflate în zona de responsabilitate; ...
  10. j)stingerea incendiilor reprezintă totalitatea acțiunilor de limitare și întrerupere a procesului de ardere prin utilizarea de metode, procedee și mijloace specifice; ...
  11. k)unitatea militară utilizatoare este unitatea sau formațiunea militară care are în evidență contabilă terenurile, construcțiile și instalațiile aferente aflate în patrimoniul imobiliar al armatei; ...
  12. l)unitatea militară beneficiară de folosință este unitatea militară care utilizează terenurile, construcțiile și instalațiile aferente din cazarma în care este dislocată, fără a avea responsabilități în domeniul administrării acestora; ...
  13. m)obiectivul reprezintă două sau mai multe cazărmi situate în același perimetru, în care funcționează una sau mai multe structuri ale Ministerului Apărării Naționale; ...
  14. n)obiectivele speciale sunt acele cazărmi aflate în subteran, accesul către acestea făcându-se prin tuneluri, sasuri sau din alte cazărmi supraterane; ...
  15. o)unitățile care administrează patrimoniul imobiliar sunt centrele de domenii și infrastructuri/centrele de cartiruire trupe și administrare cazărmi/similare. ... Capitolul II Obligații privind apărarea împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naționale Articolul 13 Structurile centrale, categoriile de forțe, comandamentele, direcțiile/similar au următoarele obligații:
  16. a)organizează, îndrumă, inspectează, conduc și controlează, prin cadrele tehnice atestate, organizarea apărării împotriva incendiilor în unitățile subordonate; ...
  17. b)elaborează, conform legislației, strategii și planuri referitoare la apărarea împotriva incendiilor în obiectivele și zonele de administrare sau dispunere a unităților subordonate în limitele de competență stabilite; ...
  18. c)propun includerea în bugetul alocat a fondurilor necesare realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor constând în dotări cu materiale, instalații și mijloace tehnice, încadrarea, instruirea și pregătirea continuă a cadrelor tehnice și a servanților pompieri; ...
  19. d)propun proiecte de modificare/completare a normelor de apărare împotriva incendiilor, de dotare cu mașini, instalații, utilaje, aparate, echipamente de protecție și substanțe de stingere, în funcție de particularitățile activităților desfășurate de unitățile din subordine și le înaintează Direcției domenii și infrastructuri pentru verificarea și realizarea procedurilor, pentru avizarea lor de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, denumit în continuare I.G.S.U.; ...
  20. e)numesc delegați în comisiile de cercetare a împrejurărilor și cauzelor care au provocat incendii în unitățile subordonate; ...
  21. f)asigură asistența de specialitate unităților subordonate pentru întocmirea documentațiilor specifice, identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu și stabilirea necesarului de mijloace de stins incendii conform normelor de dotare; ...
  22. g)înaintează ierarhic Direcției domenii și infrastructuri, anual, informări privind desfășurarea activității de apărare împotriva incendiilor în structurile subordonate, în scopul întocmirii raportului anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor, la termenul prezentat în anexa nr. 1 ... Articolul 14 Direcția domenii și infrastructuri are următoarele obligații:
  23. a)propune, elaborează și, după caz, emite, potrivit competențelor, reglementări tehnice de specialitate cu avizul I.G.S.U. privind măsuri de realizare și îndeplinire a cerinței esențiale privind securitatea la incendiu, măsuri de apărare împotriva incendiilor la construcții, amenajări și instalații tehnologice, sistemul de norme pentru mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, aplicarea legislației naționale specifice apărării împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naționale; ...
  24. b)elaborează și supune spre analiză ministrului apărării naționale raportul anual de evaluare a nivelului de apărare împotriva incendiilor, referitor la starea, concluziile și propunerile privind organizarea apărării împotriva incendiilor, la termenul prezentat în anexa nr. 1 ...
  25. c)stabilește metode și proceduri pentru identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu specifice domeniului militar; ...
  26. d)organizează și gestionează baza de date privitoare la mijloacele tehnice și echipamentele specifice de stins incendii din dotarea Ministerului Apărării Naționale, la personalul de specialitate, cadrele tehnice/pompierii servanți, precum și la incendiile produse în cazărmile din administrare; ...
  27. e)informează periodic unitățile militare și eșaloanele superioare ale acestora cu privire la nivelul de risc pe obiective, natura și efectele incendiilor produse și alte date referitoare la activitatea de apărare împotriva incendiilor; ...
  28. f)numește delegații care participă în comisiile de cercetare a împrejurărilor care au provocat incendii în armată; ...
  29. g)avizează propunerile de numire a cadrelor tehnice cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor în unitățile militare din Ministerul Apărării Naționale; ...
  30. h)avizează transferurile de autospeciale între structurile armatei; ...
  31. i)întocmește, în colaborare cu unitățile care asigură pregătirea servanților pompieri și a cadrelor tehnice, programele de formare profesională; ...
  32. j)emite avizele și autorizațiile de securitate la incendiu, în conformitate cu prevederile Capitolului V din prezentele norme; ...
  33. k)organizează, îndrumă, inspectează, conduc și controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor prin personalul atestat, care, în baza legitimațiilor semnate de ministrul apărării naționale, are acces în toate unitățile militare și în toate spațiile din cazărmile și domeniile militare. ... Articolul 15 Serviciile, secțiile, birourile de domenii și infrastructuri din categoriile de forțe, direcțiile centrale și comandamente au următoarele obligații:
  34. a)propun, în documentațiile de fundamentare a necesității și oportunității realizării lucrărilor de investiții, intervenții, modernizări și transformări, de schimbare a destinației la clădiri, spații și instalații tehnologice, măsurile de apărare împotriva incendiilor pentru obiectivele ce urmează a fi introduse în programele de modernizare a infrastructurii Ministerului Apărării Naționale; ...
  35. b)verifică dacă proiectantul și constructorul au prevăzut și executat măsurile de apărare împotriva incendiilor, solicită și dispun, după caz, completarea, refacerea sau îmbunătățirea acestora, conform reglementărilor în vigoare; ...
  36. c)asigură, după caz, distribuția mijloacelor tehnice de stins incendii achiziționate de structurile cu atribuții, conform normelor de dotare și necesităților unităților militare din subordine. ... Articolul 16
(1)Centrele de domenii și infrastructuri/centrele de cartiruire trupe și administrare cazărmi/similar care administrează și asigură mentenanța clădirilor, spațiilor și instalațiilor tehnologice din Ministerul Apărării Naționale au următoarele atribuții:
  1. a)controlează, prin cadrele tehnice cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor din cadrul microstructurilor de specialitate, respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea clădirilor și instalațiilor tehnologice; ...
  2. b)asigură, prin personal autorizat, verificarea rezistenței de dispersie a prizelor de pământ ale instalațiilor de protecție împotriva trăsnetului și instalațiilor de protecție la atingere directă; ...
  3. c)exercită controlul pe baza legitimațiilor aprobate de ministrul apărării naționale sau, după caz, de șeful structurii, în zona de competență a unității militare respective; ...
  4. d)țin evidența tuturor utilajelor de stins incendiul din dotarea cazărmilor, pe care le administrează pe tipuri, ani de fabricație și puneri în funcțiune; ...
  5. e)înaintează eșaloanelor superioare, ierarhic, semestrial, informări cu privire la controalele executate; ...
  6. f)asigură sprijin de specialitate pentru întocmirea scenariilor de securitate la incendiu și evaluarea riscului de incendiu la cazărmile aflate în administrare. ...
(2)La execuția lucrărilor de întrețineri, modernizări, transformări, precum și în cazul schimbărilor de destinație la spațiile existente, cadrele tehnice cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor din unitățile menționate la alin.
(1)
  1. a)prevederilor legale pentru avizarea/autorizarea privind securitatea la incendiu; ...
  2. b)îndeplinirii cerinței esențiale "securitatea la incendiu". ...
(3)Centrele de domenii și infrastructuri întocmesc în plus evaluările/referatele pentru obținerea autorizațiilor/avizelor de securitate la incendiu, în urma analizei documentațiilor, pentru lucrările de recompartimentări minore, schimbări ale destinației spațiilor existente și la emiterea autorizației de securitate la incendiu. Articolul 17
(1)Comandanții/șefii unităților militare organizează, conduc, controlează și răspund pentru activitatea de apărare împotriva incendiilor la clădirile, spațiile și instalațiile tehnologice pe care le dețin cu orice titlu și au următoarele obligații principale:
  1. a)stabilesc prin ordin de zi pe unitate, conform art. 57 ...
  2. b)permit executarea controalelor pe linia apărării împotriva incendiilor de către cadrele tehnice cu atribuții în acest sens și prezintă documentele și informațiile solicitate; ...
  3. c)dispun întocmirea, actualizarea și transmiterea către biroul specializat din cadrul Direcției domenii și infrastructuri a listei cu substanțele și materialele periculoase utilizate în unitate, în vederea constituirii bazei de date, cu mențiuni privind proprietățile fizico-chimice, codurile de identificare, riscurile pe care le reprezintă pentru sănătate și mediu, mijloacele de protecție recomandate, metodele de intervenție și prim ajutor, substanțele pentru stingere, neutralizare sau decontaminare și instituie măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor la utilizarea, manipularea, transportul și depozitarea acestora; ...
  4. d)aprobă instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor și stabilesc atribuțiunile ce revin persoanelor la locul de muncă; ...
  5. e)numesc componența, atribuțiunile și responsabilitățile formațiunii de intervenție la incendiu, asigură pregătirea și antrenarea acesteia; ...
  6. f)dispun întocmirea planurilor de apărare împotriva incendiilor și asigură condițiile pentru aplicarea acestora în orice moment prin asigurarea personalului de intervenție și a mijloacelor tehnice corespunzătoare; ...
  7. g)asigură executarea periodică a exercițiilor și aplicațiilor practice de intervenție și stabilesc măsuri de înlăturare a deficiențelor constatate; ...
  8. h)verifică personal respectarea normelor și instrucțiunilor proprii de apărare împotriva incendiilor, în toate spațiile și de către tot personalul unității militare; ...
  9. i)aplică sancțiuni contravenționale persoanelor vinovate de încălcarea normelor de apărare împotriva incendiilor, constatate în urma executării controalelor proprii sau urmare a propunerilor făcute de cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor sau de șefii sectoarelor de activitate din unitatea militară; ...
  10. j)conduc și asigură acțiunea de stingere a incendiului și evacuare a persoanelor și a bunurilor materiale, până la sosirea formațiunii de intervenție la incendiu I.S.U.J./I.S.U.M.B. și pun la dispoziția acesteia mijloacele tehnice, materialele și instalațiile prevăzute în planurile de intervenție încheiate; ...
  11. k)stabilesc măsurile de cooperare în caz de incendiu între unități, atunci când îndeplinesc atribuțiile comandantului/șefului de obiectiv în incinta cazărmii în care sunt dislocate mai multe unități militare; ...
  12. l)analizează trimestrial activitatea de apărare împotriva incendiilor din unitatea pe care o comandă și înaintează anual, ierarhic, informări privind desfășurarea activității de apărare împotriva incendiilor în unitate, la termenele prevăzute în anexa nr. 1 ...
  13. m)asigură condițiile de aplicare în domeniul de competență a prevederilor "Planului de analiză și acoperire a riscurilor" la nivelul autorității administrativ-teritoriale, în care este dislocată unitatea militară; ...
  14. n)dispun, potrivit competențelor, achiziția de materiale și mijloace tehnice de stins incendiul; ...
  15. o)permit alimentarea cu apă a autospecialelor de intervenție în situație de urgență; ...
  16. p)dispun întocmirea de proceduri operaționale de lucru sau sistem pentru executarea de exerciții practice de intervenție și evacuare, realizarea instruirii personalului și altele asemenea; ...
  17. q)transmit, spre avizare Direcției domenii și infrastructuri, propunerile de numire în funcție a cadrelor tehnice cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor în unitățile militare din Ministerul Apărării Naționale. ...
(2)Comandanții/șefii unităților militare utilizatoare au obligațiile prevăzute la alin.
(1)
  1. a)asigură încadrarea prin stat a cadrului tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, a grupei de intervenție la incendiu, precum și dotarea cu autospeciale și utilaje de stins incendiul, în conformitate cu prevederile prezentelor norme; ...
  2. b)asigură elaborarea scenariilor de securitate la incendiu pe baza procedurii prevăzută în anexa nr. 2 ...
  3. c)asigură identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu din unitate, o dată la 2 ani, corelarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cu natura și nivelul riscurilor, pe baza procedurii prevăzute în anexa nr. 3 anexa nr. 4 ...
  4. d)dispun întocmirea planurilor de apărare împotriva incendiilor și a celor de intervenție, asigură condițiile pentru aplicarea acestora în orice moment prin asigurarea personalului de intervenție și a mijloacelor tehnice corespunzătoare; ...
  5. e)organizează, în colaborare cu formațiunile de intervenție la incendiu I.S.U.J./I.S.U.M.B. din zona de dispunere a unității militare, exerciții de recunoaștere, instruire și aplicații tactice, pe baza planului de intervenție; ...
  6. f)asigură verificarea, întreținerea, repararea mijloacelor tehnice de stins incendii, precum și executarea lucrărilor de termoprotecții, ignifugări și montaj de instalații cu rol de alarmare, avertizare, semnalizare, limitare și stingere a incendiilor, numai de către firme autorizate de Centrul Național de Protecție Civilă și Securitate la Incendiu din cadrul I.G.S.U. sau de către personalul propriu autorizat; ...
  7. g)stabilesc răspunderile ce revin, în domeniul apărării împotriva incendiilor, utilizatorilor care folosesc temporar, prin antrepriză și închiriere, cedarea dreptului de folosință a bunurilor imobile din patrimoniul unității militare; ...
  8. h)raportează imediat, prin notă telefonică, eșalonului superior, parchetului militar teritorial și Direcției domenii și infrastructuri, în situația producerii unui eveniment datorat unui incendiu și/sau explozii și înaintează, în termen de 30 zile lucrătoare de la producerea incendiului sau exploziei, raportul de cercetare a cauzelor/împrejurărilor în care s-a produs, precum și măsurile luate; ...
  9. i)propun, în documentațiile de fundamentare pentru investiții și intervenții la clădiri și instalații tehnologice, dotarea cu instalații de detecție, semnalizare, avertizare și, în funcție de nivelul de risc de incendiu și de importanța clădirilor și instalațiilor, asigurarea instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor. ... Articolul 18 Șefii logisticii din unitățile militare au următoarele obligații:
  10. a)asigură condițiile pentru achiziția, întreținerea și exploatarea mijloacelor tehnice destinate prevenirii și stingerii incendiilor asigură achiziția de materiale și tipizate specifice activității de apărare împotriva incendiilor; ...
  11. b)participă în comisiile pentru cercetarea împrejurărilor și cauzelor care au provocat incendii, stabilind pagubele și persoanele răspunzătoare; ...
  12. c)execută sau participă la exercițiile de alarmare, evacuare, intervenție efectuate cu întregul personal și cu grupa de intervenție la incendiu; ...
  13. d)asigură prin structurile de specialitate fondurile necesare pentru efectuarea inspecțiilor tehnice periodice și asigurărilor de răspundere civilă auto pentru autospecialele de stins incendii; ...
  14. e)verifică periodic respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, constată contravenții și fac propuneri comandantului/șefului de aplicare a sancțiunilor contravenționale persoanelor care se fac vinovate de încălcarea prezentelor norme. ... Articolul 19 Cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor se subordonează nemijlocit comandantului/șefului unității militare și are următoarele obligații:
  15. a)organizează, îndrumă, inspectează, conduce și controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor, gestionează și actualizează documentele specifice activității de apărare împotriva incendiilor, prevăzute la art. 58 ...
  16. b)execută instructajul introductiv general, instructajul la recalificarea profesională, instructajul pentru lucrări periculoase și, după caz, instructajul pentru personalul din afara unității militare; ...
  17. c)întocmește și supune aprobării comandantului/șefului procedurile operaționale de lucru, documentațiile specifice pentru realizarea instructajelor și informărilor în domeniul apărării împotriva incendiilor; ...
  18. d)emite "Permisul de lucru cu foc" pentru lucrările cu foc deschis sau care pot declanșa incendii ori explozii, ce urmează a se executa în locurile cu risc de incendiu, conform modelului prevăzut în anexa nr. 32 ...
  19. e)urmărește îndeplinirea, la termen și în totalitate a măsurilor de apărare împotriva incendiilor stabilite prin planul de apărare, ordine, dispoziții, planuri de măsuri sau în urma constatărilor făcute cu ocazia controalelor proprii sau a celor executate de cadrele tehnice atestate, cu atribuții de control; ...
  20. f)identifică și evaluează, doar în cazul în care este atestat în ocupația "evaluator de risc de incendiu", riscurile de incendiu la clădirile, spațiile și instalațiile tehnologice din cazarmă, solicitând, la nevoie, sprijinul specialiștilor de la eșaloanele superioare, pe baza Procedurii privind identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu specifice domeniului militar, prevăzută în anexa nr. 3 ...
  21. g)întocmește, împreună cu administratorul cazărmii și șefii sectoarelor de activitate, documentația pentru avizarea/autorizarea unității militare privind securitatea la incendiu și înaintează cererile pentru eliberarea acesteia centrului de domenii și infrastructuri care are în administrare cazarma, numai dacă este atestat în ocupația "evaluator de risc de incendiu"; ...
  22. h)acordă asistență de specialitate șefilor sectoarelor de activitate pentru elaborarea instrucțiunilor proprii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, întocmirii planurilor de evacuare a persoanelor și materialelor, organizării activității de apărare împotriva incendiilor, documentațiilor pentru efectuarea instructajelor la locul de muncă, periodic și pe schimb și pentru pregătirea/antrenarea persoanelor care asigură prima intervenție pentru evacuarea/salvarea persoanelor și bunurilor materiale, limitarea și stingerea incendiilor la locul de muncă; ...
  23. i)întocmește necesarul de dotare al unității militare cu mijloace tehnice de stins incendii, pe baza normelor prevăzute în anexele nr. 5-11 anexele nr. 12-15 ...
  24. j)prezintă comandantului/șefului unității militare constatările și propunerile sale privind înlăturarea neregulilor sau, după caz, sancționarea persoanelor vinovate de producerea lor; ...
  25. k)instruiește, la ordin, personalul destinat serviciului de zi pe unitate în cunoașterea planului de apărare împotriva incendiilor și verifică gradul de pregătire a acestuia; ...
  26. l)ia măsuri de înlăturare imediată a stărilor de pericol și a cauzelor de incendiu constatate și raportează operativ comandantului/șefului unității situațiile respective; ...
  27. m)interzice folosirea instalațiilor defecte ce ar putea provoca incendii și a focului deschis fără emiterea permisului de lucru cu foc; ...
  28. n)urmărește menținerea în permanentă stare de funcționare a tuturor mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor; ...
  29. o)verifică cu regularitate respectarea de către personalul unității militare a normelor și a instrucțiunilor proprii de apărare împotriva incendiilor pentru clădirile, spațiile și instalațiile tehnologice și locurile de muncă din unitate; ...
  30. p)urmărește asigurarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în planul de apărare împotriva incendiilor și prezintă periodic comandantului/șefului unității militare informări privind gradul de completare și starea de operativitate a acestora; ...
  31. q)controlează modul de aplicare a normelor de apărare împotriva incendiilor; ...
  32. r)face propuneri de asigurare a fondurilor necesare organizării activității de apărare împotriva incendiilor, dotării cu mijloace tehnice, echipamente de protecție specifice și ține evidența fondurilor alocate pentru aceasta; ...
  33. s)prezintă trimestrial comandantului/șefului unității militare rapoarte privind evaluarea capacității de apărare împotriva incendiilor; ... ș) asigură pregătirea fizică și teoretică pentru personalul ce încadrează grupa de intervenție la incendiu, în conformitate cu graficul instruirii; ...
  34. t)conduce și coordonează acțiunea formațiunii de intervenție la incendiu până la sosirea comandantului/șefului unității militare, respectiv șefului serviciului profesionist pentru situații de urgență; ... ț) determină riscul de arson în vederea prevenirii și reducerii riscurilor de producere a acestuia, în conformitate cu procedura de determinare a riscului de arson, aprobată prin ordin al ministrului administrației și internelor; ...
  35. u)obține atestarea de "evaluator de risc de incendiu" dacă a absolvit cursul postuniversitar privind securitatea la incendiu a construcțiilor și instalațiilor aferente; ...
  36. v)participă la convocări anuale de instruire executate de către eșaloanele superioare. ... Articolul 20
(1)Funcția de cadru tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, de la nivel divizie, inclusiv în sus, este asigurată de un ofițer cu studii superioare tehnice.
(2)Funcția de cadru tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, de la nivel divizie, exclusiv în jos, este asigurată de un subofițer/maistru militar/personal contractual civil cu studii superioare tehnice.
(3)Când unitatea militară este dislocată în două sau mai multe cazărmi, comandantul/șeful unității militare numește prin ordin de zi pe unitate, pentru fiecare cazarmă, un responsabil cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, care se subordonează pe linie de specialitate cadrului tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, nominalizat în funcția prevăzută în statul de organizare.
(4)La structurile centrale și subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale, activitatea cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor este coordonată de un locțiitor numit de comandantul/șeful structurii respective. Articolul 21
(1)În cazarma în care sunt dislocate mai multe unități militare, comandantul/șeful fiecărei unități militare numește, prin ordin de zi pe unitate, responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor sau, după caz, în funcția prevăzută în statul de organizare a unității, cadrul tehnic.
(2)Activitatea acestora este coordonată de către cadrul tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor din unitatea militară utilizatoare. Articolul 22
(1)Detașarea, trimiterea în misiuni sau numirea în serviciul de permanență ori pentru executarea altor activități zilnice a cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor este strict interzisă.
(2)În situația în care cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor absentează din unitate din diverse motive, comandantul/șeful unității militare numește un înlocuitor instruit în domeniu.
(3)Prevederile alin.
(1)Articolul 23 Cadrele tehnice cu atribuții de control care încadrează microstructurile cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor de la nivelul structurilor centrale, categoriilor de forțe, comandamentelor și unităților care administrează patrimoniul imobiliar al Ministerului Apărării Naționale au următoarele atribuții:
  1. a)organizează, îndrumă, inspectează, conduc și controlează activitatea de apărare împotriva incendiilor în zona de responsabilitate, prezintă comandantului/șefului unității militare constatările și propunerile sale privind înlăturarea neregulilor sau, după caz, sancționează persoanele vinovate de încălcarea prevederilor legale; ...
  2. b)întocmesc și transmit biroului specializat din Direcția domenii și infrastructuri, ierarhic, până la data de 30 ianuarie, informări conform prevederilor din art. 169 anexele nr. 1a-e ...
  3. c)asigură asistența de specialitate unităților militare subordonate pentru constituirea și pregătirea grupei de intervenție la incendiu, întocmirea planurilor de apărare împotriva incendiilor, dotarea, conform prezentelor norme, cu mijloace tehnice de stins incendii, întocmirea documentațiilor/referatelor pentru emiterea avizelor/autorizațiilor privind securitatea la incendiu; ...
  4. d)prezintă semestrial comandantului/șefului unității militare rapoarte privind activitatea de apărare împotriva incendiilor în unitățile subordonate; ...
  5. e)țin evidența utilajelor și materialelor de stins incendiul din dotarea unităților militare subordonate, pe tipuri, ani de fabricație, date de punere în funcțiune și prezintă comandantului/șefului propuneri de redistribuire a celor disponibile; ...
  6. f)participă la cercetarea împrejurărilor și cauzelor care au provocat incendii în unitățile subordonate; ...
  7. g)îndrumă și coordonează activitatea cadrelor tehnice/responsabililor cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor din unitățile subordonate; ...
  8. h)înaintează ierarhic rapoarte de asigurare cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, necesare potrivit normelor unităților militare subordonate; ...
  9. i)asigură asistență de specialitate pentru întocmirea documentațiilor pentru instructaje, instrucțiuni proprii, ordine și dispoziții emise de comandantul/șeful unității militare respective; ...
  10. j)obțin atestarea de "evaluator de risc de incendiu" după absolvirea cursului postuniversitar privind securitatea la incendiu a construcțiilor și instalațiilor aferente și asigură identificarea, evaluarea și controlul riscurilor de incendiu pentru cazărmile care nu au personal atestat; ...
  11. k)efectuează anual o convocare de specialitate cu cadrele tehnice/responsabilii cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor din unitățile militare subordonate; ...
  12. l)fac propuneri de asigurare a fondurilor necesare organizării activității de apărare împotriva incendiilor, dotării cu mijloace tehnice, echipamente de protecție specifice și ține evidența fondurilor alocate pentru aceasta; ...
  13. m)participă la convocarea anuală de instruire efectuată la nivelul Direcției domenii și infrastructuri. ... Articolul 24 Ofițerul de serviciu pe unitate are următoarele obligații privind apărarea împotriva incendiilor:
  14. a)să conducă acțiunea formațiunii de intervenție la incendiu până la sosirea cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, comandantului/șefului unității militare și/sau detașamentului I.S.U.J./I.S.U.M.B.; ...
  15. b)să cunoască și să fie în măsură să pună în practică planul de apărare împotriva incendiilor; ...
  16. c)să controleze funcționarea sistemelor și instalațiilor de avertizare și alarmare împotriva incendiilor; ...
  17. d)să verifice prezența și pregătirea pompierului de serviciu și a personalului care încadrează grupa de intervenție la incendiu; ...
  18. e)să controleze după terminarea programului spațiile unității militare, în vederea depistării eventualelor nereguli, cauze potențiale și pericole ce pot determina producerea unor incendii; ...
  19. f)să consemneze în procesul-verbal de predare-primire a serviciului de zi pe unitate deficiențele privind apărarea împotriva incendiilor care nu au fost remediate pe loc; ...
  20. g)să consemneze în registrul serviciului de rond deficiențele/constatările privind apărarea împotriva incendiilor, în urma controalelor și exercițiilor efectuate. ... Articolul 25 Șefii de compartimente, sectoare de activitate, secții, birouri, ateliere, depozite, magazii și comandanții/șefii de subunități au următoarele obligații, pentru activitățile pe care le coordonează și pentru bunurile, clădirile, spațiile, instalațiile tehnologice pe care le utilizează și/sau gestionează:
  21. a)întocmesc, supun verificării și aprobării instrucțiuni proprii de apărare împotriva incendiilor pentru locurile de muncă din zona de responsabilitate, urmăresc însușirea și verifică respectarea acestora de către personalul din subordine; ...
  22. b)întocmesc documentele de organizare a activității de stingere a incendiilor la locul de muncă, planul de evacuare a persoanelor/bunurilor materiale la locul de muncă; ...
  23. c)verifică toate spațiile la terminarea programului de lucru și dispun înlăturarea cauzelor ce pot provoca incendii sau explozii; ...
  24. d)asigură instruirea periodică privind apărarea împotriva incendiilor, la locul de muncă și pe schimb, la intervalele de timp stabilite prin ordin de zi pe unitate, pentru personalul din subordine și verifică însușirea instructajului, iar după caz, execută instructajul persoanelor din afara unității militare care își desfășoară activitatea temporar în zona sa de responsabilitate; ...
  25. e)elaborează documentația pentru instructaje; ...
  26. f)organizează, în colaborare cu cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, exerciții de alarmare, evacuare și intervenție în zona de responsabilitate; ...
  27. g)urmăresc nivelul de asigurare și solicită dotarea, conform prezentelor norme, cu mijloace tehnice de stins incendii a locurilor de muncă din subordine; ...
  28. h)asigură măsurile specifice în caz de lucru cu foc deschis; ...
  29. i)fac propuneri comandantului/șefului unității militare pentru sancționarea personalului din subordine în cazul nerespectării normelor și instrucțiunilor proprii de apărare împotriva incendiilor; ...
  30. j)participă la întocmirea documentației pentru avizarea/autorizarea privind securitatea la incendiu, pentru zonele pe care le utilizează. ... Articolul 26 Administratorul cazărmii are următoarele obligații:
  31. a)să întocmească și să actualizeze permanent documentele menționate la art. 59 ...
  32. b)să participe la întocmirea planului de apărare împotriva incendiilor și să pună la dispoziția cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor datele tehnice necesare întocmirii scenariilor de securitate la incendiu, identificării și evaluării riscurilor de incendiu, existentul și starea de operativitate a mijloacelor tehnice de stins incendii pe care le gestionează; ...
  33. c)să asigure, prin personalul de execuție din subordine, înlăturarea imediată a defecțiunilor cu risc de incendiu și, în funcție de competență, a celor constatate la instalațiile speciale de localizare, alarmare/avertizare și stingere a incendiilor din dotarea spațiilor și instalațiilor tehnologice; ...
  34. d)să urmărească, în calitate de reprezentant al beneficiarului, realizarea integrală și de calitate de către constructor a măsurilor de apărare împotriva incendiilor prevăzute în documentațiile tehnico-economice, să propună completarea sau refacerea unor lucrări specifice și să raporteze despre aceasta structurii tehnice de administrare; ...
  35. e)să asigure funcționarea permanentă a surselor de apă folosite la stingerea incendiilor, accesul liber la acestea, rezerva de apă, operativitatea instalațiilor de apărare împotriva incendiilor din dotarea construcțiilor/instalațiilor tehnologice din cazarmă; ...
  36. f)să verifice vizual instalația de paratrăsnet din cazarmă, lunar și după fiecare furtună, iar în caz de deficiențe, să ia măsuri de remediere și să solicite structurii care administrează patrimoniul imobiliar prezența persoanelor autorizate pentru efectuarea măsurătorilor rezistenței de dispersie; ...
  37. g)să întocmească, să afișeze și să aducă la cunoștința personalului instrucțiunile proprii de apărare împotriva incendiilor la locurile de muncă pe care le are în responsabilitate; ...
  38. h)să completeze cărțile tehnice ale construcțiilor din cazarmă cu schemele și instrucțiunile de funcționare la parametrii proiectați, ale dispozitivelor și instalațiilor de apărare împotriva incendiilor și să verifice întreținerea și exploatarea acestora; ...
  39. i)să asigure executarea controlului stării de funcționare a mijloacelor tehnice de stins incendii, conform prevederilor cuprinse în reglementările tehnice, normele specifice de apărare împotriva incendiilor, instrucțiunile tehnice elaborate de proiectanți și/sau producători și pe baza Nomenclatorului verificărilor ce se execută la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor prevăzut în anexa nr. 16 ...
  40. j)să asigure mijloacele tehnice și materialele necesare stingerii incendiilor, precum și gestionarea acestora pe locurile de folosință. ... Articolul 27 Administratorii cazărmilor nu pot fi numiți cadre tehnice sau responsabili cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor. Articolul 28 Personalul unităților militare este obligat:
  41. a)să respecte regulile și măsurile de apărare împotriva incendiilor aduse la cunoștință sub orice formă de comandantul/șeful unității sau de persoanele desemnate de către acesta; ...
  42. b)să utilizeze substanțele periculoase, instalațiile, utilajele, mașinile, aparatura și echipamentele potrivit instrucțiunilor tehnice și a normelor proprii de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă; ...
  43. c)să nu efectueze manevre nepermise sau modificări neautorizate la sistemele și instalațiile de apărare împotriva incendiilor; ...
  44. d)să raporteze, imediat după constatare, șefului sectorului de activitate orice încălcare a normelor de apărare împotriva incendiilor sau a oricărei situații stabilite de acesta ca fiind un pericol de incendiu, precum și orice defecțiune sesizată la sistemele și instalațiile de apărare împotriva incendiilor; ...
  45. e)să colaboreze cu cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor în vederea realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor; ...
  46. f)să acționeze în conformitate cu prevederile din planul de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă, în cazul apariției oricărui pericol iminent de incendiu; ...
  47. g)să furnizeze persoanelor abilitate toate datele și informațiile de care are cunoștință, referitoare la producerea incendiilor. ... Articolul 29
(1)Locatarii din locuințele de serviciu și de intervenție, precum și din alte spații administrate de Ministerul Apărării Naționale au, în calitate de utilizatori, următoarele obligații:
  1. a)să cunoască și să respecte măsurile de apărare împotriva incendiilor stabilite de comandantul/șeful unității care administrează imobilul; ...
  2. b)să întrețină și să folosească, în scopul pentru care au fost realizate, dotările pentru apărarea împotriva incendiilor, puse la dispoziție de administrator sau aflate în dotarea imobilului; ...
  3. c)să nu efectueze modificări neautorizate la configurația și instalațiile imobilului; ...
  4. d)să informeze imediat despre orice defecțiune tehnică sau altă situație care constituie pericol de incendiu; ...
  5. e)să mențină libere și în bună stare căile de acces și de evacuare din imobil; ...
  6. f)să nu introducă fără aprobarea comandantului/șefului unității militare aparate electrocasnice cum ar fi radiatoare, calorifere, mașini de gătit, butelii de gaz de orice tip, bidoane cu produse petroliere sau alte produse similare, în scopul încălzirii sau al preparării hranei, acestea putând duce la producerea de incendii sau explozii datorate suprasolicitării instalațiilor electrice respective sau scăpărilor accidentale de gaze; ...
  7. g)să nu utilizeze aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare și dispozitive de protecție cu defecțiuni sau improvizații; ...
  8. h)să nu suprasolicite instalația electrică prin folosirea simultană a mai multor consumatori; ...
  9. i)să nu folosească siguranțe necalibrate; ...
  10. j)să nu utilizeze butelii de gaze lichefiate în apropierea surselor de căldură, sub acțiunea directă a razelor solare, fără regulatori de presiune, cu garnituri și/sau cu racorduri deteriorate ori neomologate; ...
  11. k)să nu lase copiii nesupravegheați și să nu-i încuie/blocheze în locuință cu lumânări aprinse, cu sobe, plite sau aparate electrice aflate în funcțiune. ...
(2)Obligațiile locatarilor se afișează în loc vizibil și se aduc la cunoștiința acestora de către administratorul imobilului.
(3)În fiecare cameră de locuit se amplasează instrucțiuni de urmat în caz de incendiu. Articolul 30 Obligațiile prevăzute la art. 29 Articolul 31
(1)Proiectanții de construcții/amenajări, echipamente, utilaje și instalații sunt obligați:
  1. a)să elaboreze scenarii de securitate la incendiu pentru categoriile de construcții, instalații și amenajări și să evalueze riscurile de incendiu, în conformitate cu criteriile și metodologia emisă de I.G.S.U.; ...
  2. b)să cuprindă, în documentațiile pe care le întocmesc, măsurile de apărare împotriva incendiilor, specifice naturii riscurilor, ce conțin obiectele proiectate; ...
  3. c)să prevadă în documentațiile tehnice de proiectare, potrivit reglementărilor specifice, mijloacele tehnice pentru apărarea împotriva incendiilor și, după caz, în funcție de importanța spațiilor și a echipamentelor din dotare, instalațiile omologate, pentru detectarea, semnalizarea, alarmarea și stingerea automată a incendiilor; ...
  4. d)să includă în proiecte și să predea beneficiarilor schemele și instrucțiunile de funcționare a mijloacelor și instalațiilor de apărare împotriva incendiilor pe care le-au prevăzut în documentații, precum și regulile necesare de verificare și întreținere în exploatare a acestora, întocmite de producători; ...
  5. e)să asigure, prin documentația tehnică de proiectare, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească elementele principale ale construcției/compartimentului de incendiu, astfel încât întreaga construcție/compartiment să poată fi încadrată/încadrat în gradul I, II sau III de rezistență la foc, în funcție de importanța spațiilor și a echipamentelor din dotare; ...
  6. f)să asigure asistența tehnică necesară realizării măsurilor de apărare împotriva incendiilor cuprinse în documentații, până la punerea în funcțiune; ...
  7. g)să pună la dispoziția beneficiarului/investitorului documentația necesară obținerii autorizației de securitate la incendiu pentru obiectivul proiectat. ...
(2)La întocmirea documentațiilor tehnice în fazele "Studiu de fezabilitate - SF", "Documentație tehnică pentru autorizarea construirii - DTAC" și "Proiect tehnic - PT", proiectanții trebuie să asigure:
  1. a)îndeplinirea cerinței esențiale "securitate la incendiu"; ...
  2. b)realizarea stabilității la foc a construcției; ...
  3. c)limitarea izbucnirii, propagării și dezvoltării incendiului, în interiorul și în afara incintei focarului de incendiu; ...
  4. d)respectarea normativelor și reglementărilor tehnice privind realizarea construcțiilor și a instalațiilor aferente acestora, a normelor generale de apărare împotriva incendiilor existente la nivel național, precum și a prezentelor norme; ...
  5. e)limitarea propagării incendiului la construcțiile învecinate; ...
  6. f)evacuarea utilizatorilor și securitatea forțelor de intervenție. ... Articolul 32 Executanții lucrărilor de construcții și de montaj de echipamente și instalații sunt obligați:
  7. a)să realizeze, integral și la timp, măsurile de apărare împotriva incendiilor cuprinse în proiecte; ...
  8. b)să asigure luarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor pe timpul executării lucrărilor, precum și pe timpul organizării de șantier; ...
  9. c)să asigure funcționarea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor prevăzute în documentațiile de execuție, la parametrii proiectați, înainte de punerea în funcțiune a lucrărilor de construcții; ...
  10. d)să pună la dispoziția beneficiarului/investitorului documentele care atestă calitatea și fiabilitatea produselor folosite pe timpul executării lucrărilor de construcții, cum ar fi declarații de conformitate, agremente tehnice, certificate de calitate, instrucțiuni de exploatare și altele asemenea. ... Capitolul III Organizarea apărării împotriva incendiilor Secţiunea 1 Conținutul organizării activității Articolul 33 Organizarea apărării împotriva incendiilor și răspunderea privind luarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor în unitățile militare revine comandanților/șefilor de la toate eșaloanele, în scopul evacuării, salvării și protecției persoanelor afectate, protejării bunurilor și mediului împotriva efectelor incendiilor și/sau exploziilor. Articolul 34 Organizarea apărării împotriva incendiilor în unitățile Ministerului Apărării Naționale se asigură prin:
  11. a)dotarea, conform normelor, cu mijloace tehnice de stins incendii și asigurarea funcționării acestora la parametrii proiectați; ...
  12. b)întocmirea "Planului de apărare împotriva incendiilor"; ...
  13. c)planificarea și executarea controalelor proprii periodice, în scopul depistării cunoașterii și înlăturării oricăror stări de pericol care pot favoriza inițierea sau dezvoltarea incendiilor; ...
  14. d)analizarea trimestrială a capacității de apărare împotriva incendiilor; ...
  15. e)organizarea apărării împotriva incendiilor la locurile de muncă; ...
  16. f)îndeplinirea criteriilor și cerințelor pentru avizarea/autorizarea privind securitatea la incendiu; ...
  17. g)emiterea de ordine și dispoziții ale comandantului/șefului unității militare, prin care se stabilesc atribuțiile și răspunderile personalului din subordine, în părțile ce-i revin, pe linia apărării împotriva incendiilor; ...
  18. h)elaborarea, aprobarea și transmiterea documentelor și evidențelor specifice privind apărarea împotriva incendiilor; ...
  19. i)asigurarea pregătirii, instruirii și antrenării personalului pentru cunoașterea și aplicarea normelor de apărare împotriva incendiilor; ...
  20. j)realizarea unui sistem operativ de observare, anunțare și alarmare în cazul producerii unui incendiu; ...
  21. k)reglementarea raporturilor privind apărarea împotriva incendiilor în relațiile generate de ... contracte/convenții și altele;
  22. l)asigurarea formularelor tipizate; ...
  23. m)reglementarea fumatului și folosirii focuri deschis. ... Articolul 35
(1)Planul de intervenție cu I.S.U.J./I.S.U.M.B. se întocmește în vederea asigurării desfășurării în condiții de operativitate și eficiență a operațiunilor de intervenție în caz de incendiu.
(2)Planul de intervenție cu I.S.U.J./I.S.U.M.B. se întocmește la nivelul unității/cazărmii, în două exemplare: un exemplar se păstrează la documentele ofițerului de serviciu pe unitate, iar celălalt, în plic sigilat, la documentele operative ale formațiunii I.S.U.J./I.S.U.M.B.
(3)Planurile de intervenție se aprobă de către comandantul/șeful unității militare utilizatoare și inspectorul-șef al I.S.U.J./I.S.U.M.B. și se avizează de către șeful subunității I.S.U.J./I.S.U.M.B. din zona de dispunere a unității.
(4)Planurile de intervenție se clasifică, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în funcție de tipul și particularitățile obiectivului militar.
(5)Accesul la planul de intervenție de la I.S.U.J./I.S.U.M.B. se face în următoarele situații:
  1. a)înaintea intervenției; ...
  2. b)pentru efectuarea exercițiilor de recunoaștere și antrenament; ...
  3. c)în cazul desfășurării ședințelor de pregătire a personalului. ... Articolul 36 Planul de apărare împotriva incendiilor se actualizează ori de câte de ori este cazul, în funcție de condițiile reale. Secţiunea a 2-a Atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor în unitățile Ministerului Apărării Naționale Articolul 37 În unitățile Ministerului Apărării Naționale au atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și grupa de intervenție la incendiu. Articolul 38
(1)Cadrul tehnic se numește în funcțiile prevăzute în statele de organizare ale unităților militare de la nivel batalion independent în sus, precum și în cele ale unităților militare care au ca domenii de funcționare următoarele:
  1. a)depozite de armament, muniții și explozivi; ...
  2. b)depozite de carburanți-lubrifianți cu capacitate de depozitare > 10.000 tone; ...
  3. c)depozite pentru materiale combustibile cu suprafață desfășurată > 1.500 mp; ...
  4. d)capacități de cazare, cu peste 200 de locuri; ...
  5. e)săli de festivități cu peste 150 de locuri, în care suprafața ce îi revine unei persoane este mai mică de 4 mp; ...
  6. f)spitale/policlinici militare; ...
  7. g)sanatorii; ...
  8. h)muzee și cercuri militare, amenajate în clădiri încadrate în categorii de importanță excepțională și deosebită; ...
  9. i)complexe sportive; ...
  10. j)depozite de medicamente și produse sanitar-veterinare; ...
  11. k)obiective speciale. ...
(2)La nivelul structurilor centrale, categoriilor de forțe, comandamentelor și la unitățile care administrează patrimoniul imobiliar se constituie și se încadrează microstructuri subordonate nemijlocit comandantului/șefului unității militare pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în prezentele norme. Articolul 39 Pentru unitățile militare constituite de la nivel de eșalon batalion independent, exclusiv în jos, în cele în care nu se desfășoară activitățile prevăzute la art. 38 Articolul 40 Pentru cazărmile în care funcționează unități militare de nivel inferior batalionului independent, cadrele tehnice/responsabilii cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor din eșalonul superior/unitatea militară care administrează patrimoniul imobiliar asigură asistența de specialitate în ceea ce privește: a) elaborarea scenariilor de securitate la incendiu pentru construcțiile și spațiile existente; ... b) identificarea și evaluarea riscurilor de incendiu specifice unității militare; ... c) stabilirea necesarului de mijloace tehnice de stins incendii, conform normelor de dotare; ... d) întocmirea documentațiilor pentru instructaje, instrucțiuni proprii, planul de apărare împotriva incendiilor, ordine și dispoziții emise de comandantul/șeful unității militare respective. ... Articolul 41
(1)Cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor este atestat pe baza standardelor ocupaționale reglementate de legislația în vigoare privind formarea profesională a adulților.
(2)Atestarea cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor se dobândește în urma obținerii certificării absolvirii unui curs de perfecționare în domeniul apărării împotriva incendiilor, în centre de formare și evaluare abilitate prin lege, pe baza standardelor ocupaționale recunoscute la nivel național. Articolul 42
(1)În funcție de dotarea cu tehnică și utilaje de stingere a incendiilor, încadrarea cu personal a grupei de intervenții la incendii, în scopul asigurării serviciului de permanență, se constituie astfel:
  1. a)cel puțin patru membri pe schimb: comandant grupă-șofer, doi servanți și un pompier de serviciu, dacă unitatea militară este dotată cu autospecială; ...
  2. b)cel puțin trei membri pe schimb: comandant grupă-mecanic utilaj, un servant și un pompier de serviciu, dacă unitatea militară este dotată cu motopompă; ...
  3. c)cel puțin un membru pe schimb: pompier de serviciu pe schimb la unitățile militare care nu au în dotare utilaje. ...
(2)Dotarea și încadrarea cu tehnică și utilaje de stins incendiu a unităților/formațiunilor militare se execută în conformitate cu prevederile anexei nr. 5 din prezentele norme.
(3)Grupa de intervenție la incendiu este constituită din personal încadrat distinct în statul de organizare al unității, iar membrii grupei de intervenție la incendiu execută doar activități specifice de apărare împotriva incendiilor. Articolul 43
(1)Nivelul minim al competențelor și al pregătirii fizice pentru servanții pompieri din grupa de intervenție la incendiu în unitățile Ministerului Apărării Naționale este stabilit prin standardele ocupaționale recunoscute la nivel național și cele specifice domeniului militar.
(2)Nivelurile minime de competență și pregătirea servanților pompieri pentru acțiunile specifice operațiilor militare în scopul salvării persoanelor afectate și limitării pagubelor se realizează în conformitate cu standardele/STANAG de profil.
(3)În cazarma în care sunt dislocate mai multe unități militare, comandantul/șeful unității militare utilizatoare asigură grupa de intervenție la incendiu.
(4)Într-un obiectiv în care se află mai multe cazărmi, în funcție de organizarea fiecărei unități militare se poate constitui o singură formațiune de intervenție la incendiu, asigurată din cadrul unităților/formațiunilor militare stabilite de către comandantul/șeful structurii cu gradul/funcția/vechimea cea mai mare. Articolul 44 Formațiunea proprie de intervenție la incendiu este constituită din grupa de intervenție la incendiu, grupa de evacuare persoane și bunuri materiale, grupa/persoana desemnată pentru acordarea primului ajutor, instalator, electrician, șofer pe mașina de intervenție, având competențe în perimetrul unității militare/cazărmii/obiectivului. Articolul 45 Formațiunea proprie de intervenție la incendiu este pregătită și coordonată de către cadrul tehnic cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor din unitatea militară care asigură grupa de intervenție la incendiu și intervine pentru: a) limitarea și stingerea incendiilor; ... b) evacuarea/salvarea și acordarea primului ajutor persoanelor afectate de incendiu; ... c) oprirea alimentării cu gaze naturale, energie electrică și/sau fluide combustibile; ... d) evacuarea materialelor și substanțelor periculoase, inflamabile sau explozibile. ... Articolul 46
(1)Apărarea împotriva incendiilor se asigură prin controlul de rond efectuat de pompierul de serviciu, atât în timpul, cât și în afara programului de lucru.
(2)Situațiile cu potențial de incendiu se raportează de îndată cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, iar în lipsa acestuia, ofițerului de serviciu pe unitate.
(3)Neregulile constatate cu ocazia controlului de rond executat de pompierul de serviciu se consemnează în "Registrul cu constatările din serviciul de rond", conform modelului prevăzut în anexa nr. 17
(4)Dacă are în dotare autospeciale și/sau motopompe, locțiitorul tehnic al șefului logisticii dispune executarea lucrărilor de reparații și întreținere necesare prin atelierele de mentenanță proprii sau operatori economici de profil agreați de I.G.S.U. Articolul 47 Pregătirea de bază a membrilor grupei de intervenție la incendiu pentru apărarea împotriva incendiilor se face în cadru organizat, în unități specializate, în conformitate cu programele de formare profesională specifice. Articolul 48
(1)Conducerea formațiunii de intervenție la incendiu se asigură de către comandantul/șeful unității/cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor, în timpul programului și de către ofițerul de serviciu din unitatea militară utilizatoare, în afara orelor de program, sâmbăta, duminica și în timpul sărbătorilor legale.
(2)Conducerea grupei de intervenție la incendiu se asigură de către comandantul acesteia.
(3)La sosirea serviciilor de urgență profesioniste, conducerea intervenției se asigură de șeful acestora. Articolul 49 Spațiul destinat grupei de intervenție la incendiu se dotează cu sisteme integrate de securitate - mijloace tehnice de observare, comunicații, și alarmare care se amplasează astfel încât timpul de răspuns pentru toate obiectivele din cazarmă/cazărmi să fie conform baremelor propuse. Articolul 50
(1)Unitățile militare în care funcționează aerodromuri, porturi maritime și fluviale aplică reglementări specifice, standarde N.A.T.O., criterii și recomandări elaborate de organisme naționale și internaționale de profil.
(2)Constituirea, încadrarea și dotarea grupei de intervenție la incendiu în unitățile menționate la alin.
(1)Articolul 51
(1)Grupa de intervenție la incendiu este încadrată conform prevederilor statului de organizare/ordinului de zi pe unitate, cu personal calificat și atestat în domeniul apărării împotriva incendiilor, conform standardelor ocupaționale republicane, fiind interzisă încadrarea cu alte categorii de personal.
(2)La încadrarea în serviciu, precum și anual, personalul grupei de intervenție la incendiu este supus controlului medical. Articolul 52
(1)Echiparea și dotarea formațiunii de intervenție la incendiu trebuie să asigure:
  1. a)acoperirea riscurilor potențiale din punct de vedere al prevenirii și intervenției la incendiu; ...
  2. b)executarea oportună a intervențiilor în caz de incendiu; ...
  3. c)corelarea performanțelor mijloacelor tehnice de stins incendii cu natura, gradul de periculozitate și forma de manifestare a incendiilor; ...
  4. d)pregătirea și antrenarea personalului; ...
  5. e)protecția personalului care încadrează formațiunea de intervenție la incendiu. ...
(2)Dotarea grupei de intervenție la incendiu cu utilaje/echipamente și materiale pentru stingerea incendiilor, precum și dotarea spațiilor/amenajărilor/instalațiilor tehnologice din cazărmile/domeniile militare sunt prevăzute în anexele nr. 5-11 12-19 Articolul 53 Echipamentele individuale de protecție/tipul acestora se stabilesc și se asigură atât pe baza nivelului determinat al riscului de incendiu/explozie, periculozitatea și densitatea sarcinii termice, cât și a evaluării riscurilor de accidentare și îmbolnăvire profesională pentru posturile de lucru din compunerea grupei de intervenție la incendiu. Articolul 54 Criteriile de dotare a formațiunii proprii de intervenție la incendiu cu mijloace tehnice, echipamente și materiale specifice de apărare împotriva incendiilor sunt prevăzute în anexa nr. 19 Articolul 55
(1)Grupa de intervenție la incendiu își desfășoară activitatea în conformitate cu "Regulamentul de organizare și funcționare a formațiunii proprii de intervenție la incendiu", întocmit de cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și aprobat de către comandantul/șeful unității militare.
(2)Structura regulamentului de organizare și funcționare a formațiunii proprii de intervenție la incendiu este prevăzută în anexa nr. 20 Articolul 56
(1)Documentele de organizare, desfășurare și conducere a activității grupei de intervenție la incendiu se întocmesc de către comandantul grupei/cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și se aprobă de comandantul/șeful unității militare.
(2)În cazarma în care sunt dislocate mai multe unități militare, comandantul/șeful unității militare utilizatoare trimite unităților militare beneficiare, în extras, Planul de intervenție cu I.S.U.J./I.S.U.M.B. și Planul de apărare împotriva incendiilor, pentru spațiile puse la dispoziție.
(3)Documentele de organizare, desfășurare și conducere a activității grupei de intervenție la incendiu sunt specificate în anexa nr. 21 Secţiunea a 3-a Documente specifice privind apărarea împotriva incendiilor Articolul 57 Ordinul de zi emis de comandantul/șeful unității militare privind apărarea împotriva incendiilor se referă la:
  1. a)modul de organizare și responsabilitățile privind apărarea împotriva incendiilor; ...
  2. b)numirea cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor; ...
  3. c)constituirea formațiunii proprii de intervenție la incendiu; ...
  4. d)organizarea instruirii personalului, respectiv cine execută, la ce intervale de timp, cine verifică/aprobă tematicile de instructaj; ...
  5. e)măsurile speciale de apărare împotriva incendiilor pentru perioadele caniculare sau secetoase și pentru sezonul rece; ...
  6. f)măsurile proprii de apărare împotriva incendiilor specifice domeniului de activitate a unității, precum și pentru utilizarea, manipularea, transportul și depozitarea substanțelor periculoase; ...
  7. g)reglementarea focului deschis și a fumatului; ...
  8. h)răspunderile în domeniul apărării împotriva incendiilor ce le revin utilizatorilor care folosesc temporar, prin antrepriză, închiriere, cedarea dreptului de folosință și altele asemenea, bunurile imobile din evidența unității militare utilizatoare; ...
  9. i)sistarea lucrărilor de construcții/oprirea funcționării sau utilizării construcțiilor/amenajărilor în cazul anulării avizului/autorizației de securitate la incendiu. ... Articolul 58
(1)Cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor întocmește și/sau gestionează următoarele documente:
  1. a)registrul cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor; ...
  2. b)lista cu substanțele periculoase gestionate de unitate pe locuri de depozitare; ...
  3. c)dosarul cu exemplarul nr. 2 al instrucțiunilor proprii de apărare împotriva incendiilor, pentru toate locurile de muncă din unitate; ...
  4. d)scenariile de securitate la incendiu pentru clădirile și instalațiile tehnologice din unitate; ...
  5. e)fișele de identificare și analiză a riscurilor de incendiu; ...
  6. f)avizele/autorizațiile de securitate la incendiu, însoțite de documentele vizate spre neschimbare, care au stat la baza emiterii lor; ...
  7. g)registrul cu evidența permiselor de lucru cu foc; ...
  8. h)certificatele de conformitate, agrementele tehnice pentru mijloacele de apărare împotriva incendiilor; ...
  9. i)copii după atestatele operatorilor economici care au efectuat/efectuează proiectarea, montarea, verificarea, întreținerea și repararea instalațiilor de detectare, semnalizare/stingere a incendiilor; ...
  10. j)copii după atestatele societăților comerciale care au executat/execută lucrări de ignifugări, termoprotecții, întrețineri și reparații la mijloacele tehnice de stins incendii; ...
  11. k)regulamentul de organizare și funcționare a formațiunii proprii de intervenție la incendiu. ...
(2)Registrul cadrului tehnic/responsabilului cuprinde:
  1. a)planul de activități în domeniul apărării împotriva incendiilor anual, trimestrial și lunar; ...
  2. b)datele persoanelor din compunerea formațiunii proprii de intervenție la incendiu și responsabilitățile acestora în cadrul formațiunii; ...
  3. c)evidența cu necesarul, existentul, deficitul și starea de operativitate a mijloacelor tehnice de stins incendii din dotare; ...
  4. d)situația cu mijloacele și materialele de apărare împotriva incendiilor, repartizate pe sectoare, panou central, panouri secundare, clădiri și altele asemenea; ...
  5. e)planificarea și evidența exercițiilor de evacuare a persoanelor; ...
  6. f)planificarea și evidența exercițiilor de intervenție executate de formațiunea proprie de intervenție la incendiu, operațiunile pe care le execută aceasta când acționează cu utilajele și materialele de la panoul central/secundar și când acționează cu hidranții interiori și exteriori; ...
  7. g)planificarea și evidența exercițiilor de intervenție executate de formațiunile profesioniste ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, denumit în continuare I.S.U. și de formațiunile de intervenție la incendiu; ...
  8. h)tematica instruirii grupei de intervenție la incendiu; ...
  9. i)tematica instruirii echipajelor autospecialelor și motopompelor de stins incendii; ...
  10. j)graficul instruirii formațiunii proprii și a echipajelor; ...
  11. k)graficul săptămânal pentru verificarea operativității mijloacelor și instalațiilor de apărare împotriva incendiilor. ... Articolul 59 Documente gestionate de administratorul cazărmii:
  12. a)evidența curățării coșurilor de fum; ...
  13. b)documentațiile tehnice pentru execuția lucrărilor de ignifugări și termoprotecții; ...
  14. c)evidența măsurătorilor la instalațiile de paratrăsnet, prin îndosarierea proceselor-verbale întocmite în urma verificărilor; ...
  15. d)registrul de control pentru instalațiile de detectare, semnalizare, alertare, limitare și stingere a incendiilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 22 ... Articolul 60 Documente gestionate de conducătorii locurilor de muncă:
  16. a)fișele individuale de instructaj pentru personalul din subordine; ...
  17. b)documentațiile pentru instruirea personalului din subordine; ...
  18. c)instrucțiunile proprii de apărare împotriva incendiilor la locurile de muncă - exemplarul afișat; ...
  19. d)formularele tipărite și afișate, reprezentând organizarea apărării împotriva incendiilor la locul de muncă, conform modelului prevăzut în anexa nr. 23 ... Articolul 61
(1)Documentele gestionate de ofițerul de serviciu pe unitate sunt:
  1. a)planul de analiză și acoperire a riscurilor al unității administrativ-teritoriale/oraș/comună, dacă unitatea militară are responsabilități în acest sens; ...
  2. b)planul de apărare împotriva incendiilor; ...
  3. c)planul de intervenție cu formațiunea locală a I.S.U.J./I.S.U.M.B.; ...
  4. d)registrul serviciului de rond. ...
(2)Planul de apărare împotriva incendiilor conține:
  1. a)sinopticul activităților desfășurate de personalul din serviciul de zi, în caz de incendiu; ...
  2. b)fișa operativă de stingere a incendiilor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 24 ...
  3. c)planul de situare al cazărmii; ...
  4. d)concepția privind asigurarea intervenției; ...
  5. e)planul de evacuare a persoanelor și materialelor, conform modelului prevăzut în anexa nr. 26 ...
  6. f)planurile de depozitare și de evacuare a materialelor clasificate ca fiind periculoase. ...
(3)Planul de intervenție cu I.S.U.J./I.S.U.M.B. se întocmește în colaborare cu reprezentanții formațiunii zonale a I.S.U.J./I.S.U.M.B., conform modelului prevăzut în anexa nr. 25 Secţiunea a 4-a Organizarea activității de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă Articolul 62
(1)Organizarea activității de apărare împotriva incendiilor la locul de muncă se realizează în conformitate cu prevederile Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, existente la nivel național, în vigoare. Articolul 63
(1)Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează pentru toate locurile de muncă din unitatea militară.
(2)Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor cuprind:
  1. a)prevederile specifice de apărare împotriva incendiilor din reglementările în vigoare; ...
  2. b)obligațiile personalului în domeniul apărării împotriva incendiilor; ...
  3. c)regulile și măsurile specifice de apărare împotriva incendiilor pentru exploatarea instalațiilor potrivit condițiilor tehnice, tehnologice și organizatorice, precum și pentru reparații, revizii, întreținere, oprire și punere în funcțiune; ...
  4. d)evidențierea elementelor care determină riscul de incendiu sau de explozie; ...
  5. e)prezentarea pericolelor care pot apărea în caz de incendiu, cum sunt intoxicările, arsurile, traumatismele, electrocutarea, iradierea și altele, precum și măsurile de prevenire a acestora. ...
(3)Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor se elaborează de șeful sectorului de activitate, se verifică de cadrul tehnic sau de persoana desemnată să îndeplinească atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor și se aprobă de comandantul/șeful unității militare.
(4)Instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor se afișează în întregime sau în sinteză, în funcție de volumul lor și de condițiile de la locul de muncă respectiv.
(5)Un exemplar al tuturor instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor se păstrează la cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții de apărare împotriva incendiilor. Articolul 64 Personalul de la locurile de muncă pentru care s-au întocmit instrucțiunile de apărare împotriva incendiilor are obligația să le studieze, să și le însușească și să le aplice. Capitolul IV Instruirea personalului Secţiunea 1 Generalități Articolul 65 Comandanții/șefii unităților și formațiunilor militare au obligația să organizeze și să execute instruirea în domeniul apărării împotriva incendiilor pe baza prevederilor prezentelor norme. Articolul 66 Instruirea personalului în domeniul apărării împotriva incendiilor are ca scop însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare în vederea prevenirii și reducerii efectelor negative generate de incendii în unitățile și formațiunile militare. Articolul 67 Instruirea personalului în domeniul apărării împotriva incendiilor se realizează prin instructaje, prin participarea la cursuri de formare profesională pentru evaluatori de risc de incendiu, cadre tehnice/responsabili în domeniul apărării împotriva incendiilor și servanți pompieri, aplicații, exerciții practice și antrenamente, în funcție de specificul activităților și nivelul de risc de incendiu din fiecare unitate și formațiune militară. Articolul 68 Instruirea personalului în domeniul apărării împotriva incendiilor trebuie să aibă un caracter permanent, practic-aplicativ și susținut. Articolul 69 Instruirea personalului în domeniul apărării împotriva incendiilor se face la angajare și periodic, realizându-se prin următoarele categorii de instructaje:
  1. a)instructajul introductiv general; ...
  2. b)instructajul specific locului de muncă; ...
  3. c)instructajul periodic; ...
  4. d)instructajul pe schimb, acolo unde situația o impune; ...
  5. e)instructaj special pentru lucrări/activități periculoase; ...
  6. f)instructajul la recalificarea profesională; ...
  7. g)instructajul pentru personalul din afara instituției. ... Articolul 70 Instruirea personalului în domeniul apărării împotriva incendiilor se execută complementar cu instructajul în domeniul protecției civile, ponderea instructajului fiind de 2/3 pentru instructajul în domeniul apărării împotriva incendiilor și de 1/3 pentru instructajul în domeniul protecției civile. Articolul 71 Consemnarea instructajului periodic în fișele individuale de instructaj se face diferențiat pentru protecția civilă și apărare împotriva incendiilor. Articolul 72 Tematica pentru instructajul introductiv general și pentru instructajul specific locului de muncă cuprinde prevederi din domeniul apărării împotriva incendiilor și protecția civilă, astfel încât instructajul să se efectueze în proporțiile prevăzute la art. 70 Secţiunea a 2-a Instructajul introductiv general Articolul 73 Instructajul introductiv general vizează dobândirea de cunoștințe cu privire la:
  8. a)conținutul actelor normative care reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor, precum și actelor normative specifice domeniului militar; ...
  9. b)modul de organizare a activității de apărare împotriva incendiilor la nivelul unității/formațiunii militare; ...
  10. c)mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor din dotarea construcțiilor, instalațiilor, amenajărilor și modul de utilizare a acestora; ...
  11. d)formele și metodele specifice de apărare împotriva incendiilor; ...
  12. e)modul de acțiune în cazul observării unui incendiu; ...
  13. f)acțiunile ce trebuie întreprinse pentru limitarea, stingerea incendiilor și înlăturarea urmărilor acestora. ... Articolul 74 Instructajul introductiv general se efectuează de cadrul tehnic atestat/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării incendiilor, după efectuarea instruirii introductiv generale și a instruirii la locul de muncă în domeniul securității și sănătății în muncă. Articolul 75
(1)Instructajul introductiv general se asigură pentru următoarele categorii de persoane:
  1. a)noi angajați în muncă, indiferent de forma sau durata contractului de muncă; ...
  2. b)salariați transferați de la o unitate militară la alta sau detașați în unitatea respectivă; ...
  3. c)lucrători sezonieri, temporari sau zilieri; ...
  4. d)cursanți, studenți și elevi aflați în practică de specialitate; ...
  5. e)când persoana lipsește din motive întemeiate mai mult de 30 de zile calendaristice din unitate, în cazuri precum concediu maternitate, cursuri, detașări și altele asemenea. ...
(2)Instructajul introductiv general se desfășoară cu grupe compuse din cel mult 20 de persoane. Articolul 76 Durata instructajului introductiv general se stabilește prin ordin de zi pe unitate, în funcție de specificul activității desfășurate, complexitatea procesului tehnologic, riscul de incendiu și/sau explozie și de nivelul de pregătire a participanților, dar nu poate fi mai mică de 8 ore. Articolul 77 Pentru fiecare categorie de personal participant se stabilește un nivel minim de cunoștințe necesare, iar la terminarea instructajului introductiv general, persoanele instruite sunt verificate pe bază de teste asupra cunoștințelor acumulate. Articolul 78 Persoanele care nu și-au însușit nivelul minim de cunoștințe stabilit pentru instructajul introductiv general nu sunt admise la locurile de muncă. Secţiunea a 3-a Instructajul specific locului de muncă Articolul 79 Instructajul specific locului de muncă se execută individual, după instructajul introductiv general, de către șeful locului de muncă respectiv. Articolul 80 Instructajul specific locului de muncă se efectuează și în următoarele cazuri:
  1. a)când un salariat a lipsit mai mult de 30 zile calendaristice de la locul de muncă; ...
  2. b)când s-au adus modificări procesului tehnologic sau au fost introduse noi tehnologii; ...
  3. c)la reluarea activității după producerea unui incendiu sau explozii. ... Articolul 81 Efectuarea instructajului specific locului de muncă urmărește să asigure participanților cunoștințe referitoare la:
  4. a)caracteristicile fizico-chimice ale substanțelor, materialelor și produselor utilizate la locul de muncă; ...
  5. b)cauzele potențiale de incendiu și/sau explozie specifice locului de muncă și măsurile de prevenire a acestora; ...
  6. c)descrierea, funcționarea, amplasarea și modul de acționare a instalațiilor, utilajelor, aparatelor, dispozitivelor și mijloacelor de protecție împotriva incendiilor; ...
  7. d)descrierea, funcționarea, monitorizarea și modul de intervenție la instalațiile și sistemele de siguranță ale mașinilor și utilajelor de la locurile de muncă, inclusiv cele de prevenire a avariilor tehnologice; ...
  8. e)concepția de intervenție în cazul producerii unui incendiu și/sau unei explozii și conținutul documentelor operative de răspuns. ... Articolul 82 Durata instructajului specific locului de muncă pentru apărarea împotriva incendiilor se stabilește în funcție de complexitatea activității desfășurate și nu poate fi mai mică de 8 ore. Articolul 83 Problemele cu caracter teoretic prezentate în timpul instructajului specific locului de muncă sunt urmate, în mod obligatoriu, de demonstrații practice. Articolul 84 Admiterea definitivă la lucru a persoanelor instruite se face numai după verificarea acestora, pe bază de teste, cu privire la nivelul de însușire a cunoștințelor necesare. Secţiunea a 4-a Instructajul periodic Articolul 85
(1)Instructajul periodic se execută cu toate categoriile de salariați, pe o durată de cel puțin două ore pentru instructajul specific apărării împotriva incendiilor și are ca scop împrospătarea, completarea și detalierea cunoștințelor dobândite prin instructajul introductiv general și prin instructajul la locul de muncă.
(2)Intervalul de timp între două instructaje periodice se stabilește de conducerea unității militare în funcție de specificul condițiilor de muncă din unitatea respectivă, cu respectarea următoarelor termene:
  1. a)1-3 luni pentru personalul care lucrează nemijlocit cu aparate, mașini, utilaje și instalații tehnologice;, ...
  2. b)3-6 luni pentru celelalte categorii de personal. ... Articolul 86 Instructajul periodic se execută pe baza tematicii anuale și a graficului de instruire aprobate de comandantul/șeful unității militare. Articolul 87 Tematica orientativă anuală de instruire adaptată fiecărei categorii de personal cuprinde:
  3. a)actele normative care reglementează apărarea împotriva incendiilor; ...
  4. b)obligațiile generale și specifice ce revin fiecărei categorii de personal pentru apărarea împotriva incendiilor; ...
  5. c)condițiile care determină ori favorizează producerea accidentelor/avariilor tehnologice, riscurile potențiale de incendiu și/sau explozie specifice, normele, regulile și măsurile de prevenire a acestora; ...
  6. d)descrierea, funcționarea, întreținerea și modul de utilizare a instalațiilor și sistemelor de protecție destinate prevenirii incendiilor și avariilor tehnologice; ...
  7. e)modul de acțiune a salariaților în cadrul serviciilor de urgență și în sprijinul acestora, pentru realizarea intervenției operative, limitarea și înlăturarea urmărilor incendiilor și/sau exploziilor. ... Articolul 88 Tematica orientativă se adaptează și se completează pe parcursul anului, dacă este cazul, de către cei care execută instruirea, cu concluziile și învățămintele rezultate din:
  8. a)controalele efectuate privind respectarea prevederilor legale și îndeplinirea sarcinilor stabilite; ...
  9. b)natura, frecvența și amploarea incendiilor și exploziilor produse în zona de dispunere a unității sau în sectoare de activitate similare; ...
  10. c)modificări ale legislației specifice. ... Articolul 89 În ordinul de zi pe unitate și în graficul anual de instruire se menționează periodicitatea instructajelor și se precizează zilele în care acestea se execută eșalonat, pe locurile de muncă și categoriile de personal. Articolul 90 Intervalul de timp între două instructaje periodice se stabilește de comandantul/șeful unității militare, în funcție de specificul condițiilor de muncă din unitatea militară. Articolul 91 Pe timpul desfășurării instructajului periodic se pune accent pe demonstrațiile practice, personalul fiind angrenat în executarea unor operațiuni specifice. Articolul 92 Verificarea persoanelor instruite privind cunoștințele însușite și deprinderile formate în timpul instructajului se face prin sondaj, insistându-se de fiecare dată pe clarificarea problemelor și remedierea deficiențelor constatate. Articolul 93 Anual se efectuează o verificare de fond pe bază de teste tip chestionar asupra nivelului de însușire și cunoaștere a problematicii care a făcut obiectul instructajului periodic, rezultatele consemnându-se în fișa individuală de instructaj. Articolul 94 Instructajul periodic se face de către conducătorii/șefii locurilor de muncă. Secţiunea a 5-a Instructajul pe schimb Articolul 95 Instructajul pe schimb se execută la intrarea în schimbul de lucru, cu salariații care desfășoară activități în locuri de muncă cu risc major de incendii și explozii. Articolul 96 Instructajul pe schimb se efectuează, de regulă, pentru atenționarea personalului din tura de serviciu asupra principalelor reguli și măsuri de prevenire a incendiilor și exploziilor, pe baza identificării tipurilor de risc existente și ținând cont de constatările anterioare, precum și de operațiunile sau lucrările care se execută pe timpul schimbului respectiv. Articolul 97 Instructajul pe schimb se efectuează de conducătorul locului de muncă, efectuarea instructajului consemnându-se sub semnătură, în registrul de predare-primire a schimbului. Secţiunea a 6-a Instructajul special pentru lucrări periculoase Articolul 98 Instructajul special pentru lucrări periculoase se execută înainte de începerea unor lucrări în timpul cărora pot apărea situații generatoare de incendiu, din cauza manifestării unor surse specifice de aprindere sau a creării unor condiții de microclimat cu potențial exploziv. Articolul 99 Lucrările care fac obiectul unui astfel de instructaj se referă, în principal, la:
  11. a)executarea unor operațiuni de manevră ori de comandă a unor instalații sau utilaje tehnologice de importanță ori intervenția asupra acestora, a căror operare greșită poate determina sau favoriza producerea unor incendii de amploare sau explozii; ...
  12. b)lucrări de reparații sau de întreținere, distrugerea unor deșeuri sau reziduuri periculoase pentru viața oamenilor sau pentru mediu; ...
  13. c)prelevarea de probe din recipiente sau instalații care conțin substanțe periculoase; ...
  14. d)lucrări de sudare; ...
  15. e)lucrări de tăiere sau lipire cu flacără; ...
  16. f)lucrări ce pot provoca scântei mecanice; ...
  17. g)lucrări care pot provoca scântei și arcuri electrice sau scurtcircuite; ...
  18. h)lucrări de topire a bitumului sau asfaltului; ...
  19. i)lucrări de curățare prin ardere a unor utilaje, aparate, conducte tehnologice sau conductoare electrice; ...
  20. j)lucrări la care se utilizează foc deschis cum ar fi dezghețări, decongelări, aprinderea cuptoarelor tehnologice, cazanelor și altele asemenea; ...
  21. k)punerea ori repunerea în funcțiune a instalațiilor și utilajelor tehnologice care prezintă risc foarte mare de incendiu sau oprirea acestora; ...
  22. l)aplicarea unor materiale de protecție din care se pot degaja cu ușurință vapori și gaze inflamabile și/sau explozive; ...
  23. m)curățarea interioară a unor vase, rezervoare, recipiente sau sisteme de evacuare în care au fost stocate prelucrate ori vehiculate produse combustibile; ...
  24. n)depozitarea, manipularea, transportul și casarea de substanțe/materiale periculoase; ...
  25. o)spectacole cu foc deschis/jocuri de artificii. ... Articolul 100
(1)Instructajul special pentru lucrări periculoase se efectuează astfel:
  1. a)de către conducătorul formației de lucru, în ceea ce privește tehnologia de execuție; ...
  2. b)de către conducătorul locului de muncă, în ceea ce privește condițiile tehnologice. ...
(2)Persoanelor care urmează să execute lucrările prevăzute la art. 99
(3)Efectuarea instructajului special pentru lucrările periculoase se consemnează, după caz, în autorizația de execuție a lucrării, registrul de tură sau în fișele individuale. Secţiunea a 7-a Instructajul la recalificarea profesională Articolul 101 Instructajul la recalificarea profesională se desfășoară cu toate categoriile de personal, care au parcurs un astfel de curs de formare profesională, definit conform legislației specifice. Articolul 102 La stabilirea problematicii pentru instructajul la recalificarea profesională, a duratei necesare și a modului de verificare a însușirii cunoștințelor se au în vedere următoarele:
  1. a)în cazul persoanelor care își vor desfășura activitatea în același loc de muncă în care au lucrat și înainte de conversia profesională, șeful locului de muncă va prelucra cu acestea numai unele aspecte din cadrul problematicii pentru instructajul specific locului de muncă, pe care le apreciază că sunt necesare, ca urmare a noilor sarcini de muncă pe care le vor îndeplini; ...
  2. b)în cazul persoanelor care își vor desfășura activitatea în alt loc de muncă din cadrul aceleiași unități în care au fost angajate și înainte de recalificarea profesională, inclusiv pentru cele recrutate din rândul șomerilor după formarea profesională, se va executa instructajul specific locului de muncă; ...
  3. c)în cazul persoanelor care își vor desfășura activitatea în cadrul altei unități, acestea se consideră nou angajate și vor parcurge instructajul introductiv general și instructajul la locul de muncă. ... Secţiunea a 8-a Instructajul pentru personalul din afara unității militare Articolul 103 Instructajul pentru personalul din afara unității militare se desfășoară cu persoanele care execută temporar activități în incinta instituției unde sunt prezenți factori de risc potențial, generatori de incendii și/sau explozii, după cum urmează:
  4. a)personalul societăților comerciale de construcții montaj și instalații; ...
  5. b)personalul societăților comerciale de reparații, revizii interioare și service; ...
  6. c)personalul care efectuează transport de materiale periculoase; ...
  7. d)personalul de pază aparținând societăților comerciale și/sau firmelor specializate; ...
  8. e)vizitatori în grup de minimum cinci persoane. ... Articolul 104 Locurile din incinta unității militare pentru care se execută instructajul pentru personalul menționat la art. 103 Articolul 105 Instructajul pentru personalul din afara unității militare care se află pentru o durată determinată în incinta acesteia, în scopul îndeplinirii unor activități solicitate de conducerea unității, se efectuează, după caz, de cadrul tehnic/responsabilul cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor sau de către șeful locului de muncă respectiv. Articolul 106 Problematica instructajului constă în:
  9. a)prezentarea procedurilor specifice instructajului introductiv general pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 103 lit.
  10. a)
  11. b)...
  12. b)prezentarea procedurilor din cadrul instructajului specific locului de muncă pentru categoriile de persoane prevăzute la art. 103 lit.
  13. c)
  14. d)...
  15. c)prezentarea unei proceduri special întocmite pentru persoanele prevăzute la art. 103 lit.
  16. e)... Articolul 107 Consemnarea efectuării instructajului pentru personalul din afara unității militare se face într-un proces-verbal întocmit în acest scop, care conține problematica prezentată și tabele cu numele, prenumele și semnătura persoanelor instruite. Secţiunea a 9-a Înregistrarea și confirmarea instructajului Articolul 108 Instruirea în domeniul apărării împotriva incendiilor se certifică prin înscrisuri realizate, după caz, în fișa individuală de instructaj în domeniul situațiilor de urgență, în registrul de predare-primire a schimbului sau în procesele-verbale de instruire. Articolul 109 Fișele individuale de instructaj în domeniul situațiilor de urgență se întocmesc pentru toate persoanele angajate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 27 Articolul 110 După efectuarea instructajelor este obligatorie completarea fișelor individuale de instructaj, înscrisul efectuându-se cu pastă sau cerneală albastră. Articolul 111 După completare, fișa individuală de instructaj în domeniul situațiilor de urgență se semnează de persoana instruită și de către persoanele care au efectuat și verificat instructajul. Articolul 112 Prin semnătură, persoana instruită demonstrează participarea la instructaj, iar persoana care a verificat instructajul confirmă pe baza examinării persoanei instruite că aceasta și-a însușit cunoștințele. Articolul 113 Conducătorii locurilor de muncă răspund de păstrarea fișelor individuale de instructaj în domeniul situațiilor de urgență. Articolul 114 Instructajul periodic se consemnează separat pentru apărarea împotriva incendiilor și protecția civilă. Secţiunea a 10-a Organizarea activității de instruire Articolul 115 Organizarea activității de instruire a personalului angajat se face avându-se în vedere următoarele:
  17. a)responsabilitatea comandantului/șefului unității militare privind informarea și instruirea salariaților cu privire la actele normative, normele, regulile și măsurile specifice unității, care reglementează activitatea de apărare împotriva incendiilor; ...
  18. b)respectarea principiului responsabilității comandantului/șefului unității militare privind verificarea însușirii de către personalul din subordine a obligațiilor ce îi revin, în cazul producerii incendiilor și/sau exploziilor; ...
  19. c)asigurarea măsurilor tehnice și organizatorice necesare pentru instruirea eficientă a personalului în domeniul incendiilor și/sau exploziilor. ... Articolul 116 Sistemul de măsuri tehnice și organizatorice vizează în principal:
  20. a)desemnarea personalului care execută instructajele și verifică însușirea cunoștințelor; ...
  21. b)stabilirea categoriilor de instructaje și de personal, a duratei instructajelor, în funcție de specificul activității unității și de periodicitatea instructajelor; ...
  22. c)întocmirea sau procurarea documentelor și materialelor pentru planificarea, organizarea, desfășurarea și verificarea instructajelor; ...
  23. d)asigurarea resurselor materiale și documentare necesare pentru realizarea activității. ... Articolul 117 Instruirea salariaților în domeniul apărării împotriva incendiilor se realizează de către persoane care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
  24. a)sunt bine pregătite profesional; ...
  25. b)cunosc problematica specifică apărării împotriva incendiilor. ... Articolul 118
(1)Pot fi desemnate să execute instructaje în domeniul apărării împotriva incendiilor următoarele categorii de personal:
  1. a)persoanele cu atribuții de conducere în cadrul unității militare, sectorului de activitate ori șefii locurilor de muncă în care este prevăzut un asemenea instructaj; ...
  2. b)cadrele tehnice/responsabilii cu atribuții în domeniul apărării împotriva incendiilor; ...
  3. c)șefii formațiunilor proprii de intervenție la incendiu. ...
(2)Persoanele prevăzute la alin.
(1)Articolul 119
(1)În activitatea de instruire în domeniul apărării împotriva incendiilor se pot utiliza următoarele mijloace:
  1. a)vizuale: afișe, broșuri, pliante, fotomontaje, panouri, inscripții și indicatoare de securitate, grafice, machete, fotografii și altele asemenea; ...
  2. b)audiovizuale: filme de scurt metraj, înregistrări video și altele asemenea; ...
  3. c)auditive: instructaje, conferințe, expuneri, consultații, dezbateri, concursuri și altele asemenea; ...
  4. d)practic-aplicative: exerciții, aplicații, demonstrații și antrenamente executate la locul de muncă sau în poligoane amenajate. ...
(2)La alegerea mijloacelor se are în vedere asigurarea caracterului intensiv al activității de instruire. Articolul 120 Instructajele în domeniul apărării împotriva incendiilor se fac pe bază de materiale scrise - documentare, întocmite de persoanele desemnate și aprobate de comandantul/șeful unității militare. Articolul 121 Baza materială și documentară necesară în vederea desfășurării și verificării instructajelor cuprinde:
  1. a)legislație specifică în vigoare; ...
  2. b)manuale și cursuri de specialitate; ...
  3. c)standarde; ...
  4. d)cărți, broșuri, cataloage, pliante și reviste; ...
  5. e)filme, diapozitive și altele asemenea; ...
  6. f)afișe, panouri grafice, fotomontaje; ...
  7. g)machete, mostre de diapozitive și instalații; ...
  8. h)teste de verificare. ... Articolul 122 Comandanții/șefii unităților militare asigură păstrarea tuturor documentelor care să certifice organizarea și desfășurarea instruirii în domeniul apărării împotriva incendiilor. Articolul 123 Fondurile necesare constituirii bazei informative pentru instruirea persoanelor în domeniul apărării împotriva incendiilor se alocă potrivit dispozițiilor legale. Secţiunea a 11-a Cerințe privind materialele necesare pentru instruirea în domeniul apărării împotriva incendiilor Articolul 124
(1)Cerințele generale privind materialele necesare pentru instruirea în domeniul apărării împotriva incendiilor sunt următoarele:
  1. a)conținutul materialelor să fie în concordanță cu bazele teoretice ale activității de apărare împotriva incendiilor, corelate cu legislația specifică în vigoare; ...
  2. b)realizarea materialelor să se bazeze pe principiile pedagogiei moderne; ...
  3. c)conținutul și realizarea materialelor să fie adecvate nivelului de pregătire a persoanelor cărora li se adresează. ...
(2)Cerințele specifice pentru cursuri și manuale sunt următoarele:
  1. a)să fie elaborate în baza unei documentații bibliografice actualizate; ...
  2. b)să folosească terminologia specifică domeniului apărării împotriva incendiilor; ...
  3. c)să fie redactate clar, concis și fără formulări șablon; ...
  4. d)cunoștințele să fie expuse în mod sistematic, într-o ordine logică; ...
  5. e)gradul de abstractizare să fie în concordanță cu nivelul de pregătire a persoanelor cărora li se adresează; ...
  6. f)structura materialelor să asigure o alternativă și un raport optim între cunoștințele teoretice și deprinderile practice corespunzătoare nivelului de pregătire a personalului căruia îi sunt adresate; ...
  7. g)să cuprindă ilustrații și desene, ideograme și tabele. ...
(3)Cerințele specifice pentru afișe sunt următoarele:
  1. a)grafica să fie simplă, accentuându-se elementele principale ale temei; ...
  2. b)textul să fie concis și vizibil de la 4-5 m distanță. ...
(4)Cerințele specifice pentru filme sunt:
  1. a)scenariul să asigure perceperea corectă și clară a mesajului; ...
  2. b)imaginea și sunetul să fie clare și sugestive; ...
  3. c)formele de prezentare să reprezinte filmări reale și animație; ...
  4. d)durata să fie de 10-20 minute. ...
(5)Cerințele specifice pentru testele de verificare sunt:
  1. a)să cuprindă un număr suficient de întrebări-problemă din materialul de instruire utilizat; ...
  2. b)întrebările să fie formulate într-o formă clară și concisă, astfel încât să permită un răspuns scurt, care să necesite cât mai puțin timp pentru scris; ...
  3. c)să fie însoțite de sistemul de notare, grile de verificare și instrucțiuni de completare. ... Secţiunea a 12-a Planificarea și executarea exercițiilor privind modul de acțiune în caz de incendiu Articolul 125
(1)Exercițiile privind modul de intervenție în caz de incendiu constituie formele de bază prin care se verifică stadiul și capacitatea de acțiune a personalului de la locul de muncă.
(2)Exercițiile și aplicațiile vizează modul în care se execută:
  1. a)alertarea; ...
  2. b)evacuarea; ...
  3. c)stingerea incendiului. ...
(3)Periodicitatea executării exercițiilor/antrenamentelor privind modul de intervenție în caz de incendiu, precum și încadrarea acestora în timpul programului, în afara orelor de program sau în zilele nelucrătoare este stabilită de comandantul/șeful unității militare, pe bază de proceduri operaționale, în funcție de specificul obiectivului și de rezultatele obținute la exercițiile anterioare. Articolul 126 Exercițiile de intervenție se efectuează astfel:
  1. a)planificat, pe bază de grafic, astfel încât la acestea să participe eșalonat tot personalul unității militare; ...
  2. b)inopinat, cu întregul personal sau cu personalul sectoarelor de activitate din unitate, de către comandantul/șeful unității militare, persoanele desemnate de acesta, precum și de cadrele tehnice cu atribuții de control din eșaloanele superioare sau din unitatea utilizatoare; ...
  3. c)planificat, pe bază de grafic, cu formațiunea proprie de intervenție la incendiu; ...
  4. d)planificat, pe bază de grafic, cu detașamentul I.S.U.J./I.S.U.M.B. din zona de dislocare a unității militare. ... Articolul 127 Evidența aplicațiilor efectuate se consemnează în registrul cadrului tehnic/responsabilului cu atribuții de apărare împotriva incendiilor. Articolul 128 Fiecare exercițiu de intervenție se finalizează printr-un raport care să cuprindă cel puțin următoarele referiri:
  5. a)obiectivele și scopul exercițiului; ...
  6. b)mențiuni privind cunoașterea și capacitatea de punere în practică a sarcinilor ce revin personalului de la locul de muncă, în caz de incendiu; ...
  7. c)îndeplinirea baremelor de timp stabilite și a timpilor operativi de intervenție; ...
  8. d)mențiuni privind alertarea personalului; ...
  9. e)aprecieri privind funcționarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor; ...
  10. f)desfășurarea activității de salvare și evacuare a persoanelor și materialelor; ...
  11. g)măsuri și propuneri pentru îmbunătățirea activității respective. ... Capitolul V Avizarea și autorizarea privind securitatea la incendiu a obiectivelor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale Secţiunea 1 Emiterea avizelor de securitate la incendiu Articolul 129 Obținerea avizelor de securitate la incendiu este obligatorie pentru toate proiectele de investiții, intervenții, pentru lucrările noi, modificările și modernizările instalațiilor de stingere cu apă, detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, în faza de "studiu de fezabilitate" și "documentație tehnică pentru autorizarea construirii", precum și pentru lucrările de recompartimentări minore, pentru schimbări de destinație la spațiile din clădirile existente în cazărmi, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale. Articolul 130 Avizele de securitate la incendiu sunt actele emise de biroul specializat din cadrul Direcției domenii și infrastructuri după verificarea, în conformitate cu prevederile tehnice în vigoare, a măsurilor adoptate în documentațiile tehnice pentru lucrările de construcții, în scopul îndeplinirii cerinței esențiale "securitate la incendiu". Articolul 131 Avizele de securitate la incendii se emit în următoarele situații:
  12. a)când sunt solicitate prin certificate de urbanism pentru proiectele de investiții și intervenții la categoriile de construcții, amenajări și instalații ce se execută în cazărmile Ministerului Apărării Naționale; ...
  13. b)când sunt solicitate pentru lucrările de schimbare a destinațiilor spațiilor existente și recompartimentări minore la construcții și amenajări existente. ... Articolul 132 Pentru categoriile de construcții, amenajări și instalații ce se execută la obiectivele amplasate în afara cazărmilor, lucrări cuprinse în planul de investiții ale Ministerului Apărării Naționale, avizele de securitate la incendiu se emit de I.S.U.J./I.S.U.M.B., în conformitate cu Normele metodologice de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu și protecția civilă, în vigoare, aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor. Articolul 133 Avizele de securitate la incendii se solicită în scris, de către:
  14. a)autorii documentațiilor tehnico-economice de execuție pentru proiectele de investiții și intervenții la clădiri, pentru care se emit autorizații de construire; ...
  15. b)comandanții/șefii unității militare utilizatoare, pentru lucrările de schimbări de destinație ce presupun recompartimentări minore și schimbarea destinației spațiilor construite, la clădirile existente. ... Articolul 134
(1)Autorii documentațiilor tehnico-economice și comandanții/șefii unității militare utilizatoare înaintează cererea de emitere a "Avizului de securitate la incendiu" și documentația prevăzută la art. 136
(2)Concomitent cu documentația pentru obținerea "Avizului de securitate la incendiu", comandanții/șefii unității militare utilizatoare transmit separat și documentația pentru obținerea aprobării schimbării destinației construcțiilor sau a unor părți din acestea, în conformitate cu prevederile din "Regulamentul proprietății imobiliare în Ministerul Apărării Naționale". Articolul 135 După analizarea documentației, șeful centrului de domenii și infrastructuri care are în zona de responsabilitate cazarma întocmește, prin specialiștii atestați, evaluarea riscului de incendiu și referatul privind concluziile și propunerile pentru emiterea "Avizului de securitate la incendiu" și înaintează Direcției domenii și infrastructuri documentațiile necesare pentru emiterea avizelor. Articolul 136
(1)Documentele necesare obținerii avizelor solicitate în scopul emiterii autorizației de construire pentru construcțiile, amenajările și instalațiile ce se execută în cazărmile Ministerului Apărării Naționale sunt:
  1. a)cererea-tip, înregistrată și ștampilată, două exemplare; ...
  2. b)certificatul de urbanism, două exemplare, în copie; ...
  3. c)documentația tehnică la faza de proiectare pentru autorizația de construire, denumită în continuare DTAC, cuprinzând memoriul tehnic pe specialități, în care sunt incluse măsurile de securitate la incendiu, scenariul de securitate la incendiu și piesele desenate, două exemplare; ...
  4. d)referatul verificatorului de proiect pentru cerința esențială "Securitate la incendiu" - construcții și instalații la faza de proiectare D.T.A.C., două exemplare; ...
  5. e)planul de situație cuprinzând amplasamentul construcțiilor și amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, la scara 1:200 sau 1:500, cu menționarea distanțelor față de vecinătăți pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcțiunea acestora, precum și față de căile de acces la drumurile publice, menționându-se lățimea și lungimea lor, două exemplare; ...
  6. f)opisul cu documentele depuse, două exemplare. ...
(2)Documentele necesare obținerii avizelor solicitate în vederea schimbărilor de destinații ce presupun recompartimentări minore și pentru schimbarea destinației spațiilor din clădirile existente sunt:
  1. a)cererea-tip, înregistrată și ștampilată, două exemplare; ...
  2. b)scenariul de securitate la incendiu, două exemplare; ...
  3. c)planul de situație cuprinzând amplasamentul construcțiilor și amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, la scara 1:200 sau 1:500, cu menționarea distanțelor față de vecinătăți pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcțiunea acestora, precum și față de căile de acces la drumurile publice, menționându-se lățimea și lungimea lor, două exemplare; ...
  4. d)documentația cuprinzând relevee la situația existentă și planuri cu situația propusă pentru fiecare nivel, fațadă și secțiune ale construcției realizate la scara 1:50 ori 1:100 și, după caz, scheme ale instalațiilor utilitare, cum sunt cele de gaze combustibile, electrice, de încălzire, de apă, de ventilare, de climatizare și altele asemenea, precum și ale instalațiilor de protecție împotriva incendiilor, două exemplare; ...
  5. e)opisul cu documentele depuse, două exemplare. ...
(3)În cazul lucrărilor noi, modificărilor și modernizărilor instalațiilor de stingere cu apă, detectare, semnalizare și alarmare la incendiu la clădiri existente se emit avize de securitate la incendiu pe baza următoarelor documente, după caz:
  1. a)cererea-tip, înregistrată și ștampilată, două exemplare; ...
  2. b)planul de situație al rețelei de hidranți exteriori, la scara 1: 100 sau 1:200, două exemplare; ...
  3. c)memoriul tehnic în care se includ breviarul de calcul, schemele electrice și funcționale ale stației de pompare pentru incendiu, schema gospodăriei de apă, de incendiu, după caz, la faza de proiectare D.T.A.C., pentru instalațiile de stingere cu hidranți exteriori, două exemplare; ...
  4. d)documentația tehnică cuprinzând memoriul tehnic în care se includ breviarul de calcul și piesele desenate, la scara 1:50 sau 1:100, cum sunt: planurile de nivel cu amplasarea instalațiilor, schema izometrică, schemele electrice și funcționale ale stației de pompare pentru incendiu, schema coloanelor, gospodăriei de apă de incendiu, stației de hidrofor și altele asemenea, pentru instalațiile interioare de stingere cu apă, la faza de proiectare D.T.A.C., două exemplare; ...
  5. e)documentația tehnică cuprinzând memoriul tehnic cu descrierea instalației și piesele desenate la scara 1:50 sau 1:100, cum sunt: schema bloc a instalației, planurile de nivel cu amplasarea instalației, pentru instalațiile de detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, la faza de proiectare D.T.A.C., două exemplare; ...
  6. f)referatul verificatorului de proiect pentru cerința esențială "securitate la incendiu", în specialitatea respectivă, la faza de proiectare D.T.A.C., două exemplare; ...
  7. g)opisul cu documentele depuse, două exemplare. ... (la 26-04-2017, Alineatul
(4)din Articolul 136 , Sectiunea 1 , Capitolul V a fost abrogat de Articolul I din ORDINUL nr. M.30 din 10 aprilie 2017, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 26 aprilie 2017 ) Articolul 137
(1)Documentația necesară emiterii avizelor de securitate la incendiu se înaintează și în format electronic, pe suport magnetic.
(2)La emiterea avizului se restituie solicitantului documentele depuse și referatul cu concluziile rezultate, precum și propunerile privind emiterea avizului, vizate spre neschimbare, emitentul reținând câte un exemplar din acestea. Articolul 138
(1)Termenul legal de emitere a avizelor este de 30 de zile calendaristice de la data depunerii cererii la unitatea militară emitentă.
(2)Dacă documentele prezentate sunt incomplete sau nu conțin toate datele prevăzute în prezenta metodologie, lipsurile constatate se comunică solicitantului în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.
(3)Restituirea documentației spre completare se face prin adresă scrisă, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la înregistrarea cererii.
(4)Documentele depuse pentru avizare se soluționează de către persoanele atestate, care, în urma verificării conținutului acestora, întocmesc pentru fiecare situație un referat cu concluziile rezultate și cu propunerile privind emiterea sau respingerea motivată a eliberării avizului.
(5)Referatele se verifică de către șeful Biroului apărare împotriva incendiilor și se aprobă de către șeful Direcției domenii și infrastructuri.
(6)Avizele emise de Biroul apărare împotriva incendiilor se semnează de către șeful Direcției domenii și infrastructură și se ștampilează cu ștampila direcției. Articolul 139
(1)Nu se emit avize de securitate la incendiu în următoarele situații:
  1. a)atunci când, la verificarea documentelor depuse, se constată neîndeplinirea cerințelor prevăzute de reglementările tehnice în vigoare și prezentele norme; ...
  2. b)dacă obiectivele respective nu se încadrează în categoriile stabilite de prevederile legale specifice. ...
(2)Respingerea emiterii avizelor se comunică în scris solicitanților, împreună cu motivele respingerii, în termen de cel mult 15 zile lucrătoare de la înregistrarea documentației.
(3)Avizele de securitate la incendiu se anulează în situația în care, în urma verificărilor efectuate, se constată că documentațiile tehnice nu mai corespund condițiilor pentru care au fost avizate.
(4)Structurile cu atribuții în achiziția de servicii și lucrări din cadrul Direcției domenii și infrastructuri, centrele de domenii și infrastructuri/centrele de cartiruire trupe și administrare cazărmi/similar care administrează patrimoniul imobiliar al Ministerului Apărării Naționale sunt obligate să cuprindă în caietele de sarcini prevederi referitoare la structura care emite avizele de securitate la incendiu, documentele necesare obținerii avizelor și termenele de întocmire și înaintare. Secţiunea a 2-a Emiterea autorizațiilor de securitate la incendiu Articolul 140 Autorizațiile de securitate la incendiu sunt actele emise în baza legii de biroul specializat din cadrul Direcției domenii și infrastructuri, prin care se certifică, în urma verificării documentelor și pe teren, realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, prevăzute în legislația specifică și în documentațiile tehnice de execuție a lucrărilor de construcții pentru îndeplinirea cerinței esențiale "Securitate la incendiu". Articolul 141 Pentru lucrările cuprinse în planul de investiții al Ministerului Apărării Naționale amplasate în afara cazărmilor, autorizația de securitate la incendiu se emite de I.S.U.J./I.S.U.M.B., în conformitate cu Normele metodologice republicane de avizare și autorizare privind securitatea la incendiu și protecția civilă, în vigoare. Articolul 142
(1)Eliberarea autorizațiilor de securitate la incendiu se face pentru toate cazărmile neautorizate, pentru obiectivele nou construite, pentru schimbarea destinației spațiilor existente/transformate sau recompartimentare și constituie parte a autorizării de funcționare a unității militare.
(2)Nu se emit autorizații de securitate la incendiu pentru cazărmile dezafectate, pentru acestea întocmindu-se planuri de intervenție cu formațiunea I.S.U.J./I.S.U.M.B. Articolul 143 Autorizațiile de securitate la incendiu se emit în următoarele situații:
  1. a)după recepția la terminarea lucrărilor; ...
  2. b)la darea în exploatare a construcțiilor sau amenajărilor noi; ...
  3. c)pentru cazărmile neautorizate. ... Articolul 144 Autorizațiile de securitate le incendiu se solicită de unitățile beneficiare prin centrele de domenii și infrastructuri, după recepția la terminarea lucrărilor de investiții și intervenții sau la darea în exploatare a construcțiilor și amenajărilor, precum și după recepția lucrărilor de recompartimentare/schimbare a destinației spațiilor existente și pentru cazărmile neautorizate. Articolul 145
(1)Comandantul/șeful unității militare utilizatoare înaintează cererea de emitere a autorizației de securitate la incendiu și documentația prevăzută la art. 146
(2)Șeful centrului de domenii și infrastructuri analizează, prin structura specializată, documentația necesară emiterii autorizației de securitate la incendiu, întocmește referatul cu concluziile și propunerile pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu și înaintează documentațiile Direcției domenii și infrastructuri. Articolul 146 Documentele necesare emiterii autorizației de securitate la incendiu după recepția la terminarea lucrărilor și la darea în exploatare a construcțiilor sau a amenajărilor noi sunt:
  1. a)cererea-tip, înregistrată și ștampilată, două exemplare; ...
  2. b)autorizația de construire, două exemplare în copie; ...
  3. c)avizul de securitate la incendiu și documentația vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii acestuia, în original; ...
  4. d)scenariul de securitate la incendiu, piesele scrise și desenate pe specialități din documentația tehnică la fazele de proiectare proiect tehnic - PT și detalii de execuție, precum și agremente tehnice sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcții cu rol de securitate la incendiu, dispoziții de șantier însușite de verificatorul de proiect, procese-verbale de lucrări ascunse și altele asemenea, în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinței esențiale "Securitate la incendiu", două exemplare; ...
  5. e)referatul verificatorului de proiect pentru cerința esențială "Securitate la incendiu" - construcții și instalații la fazele de proiectare proiect tehnic - PT și detalii de execuție, două exemplare; ...
  6. f)referatul întocmit de către structura de specialitate din centrul de domenii și infrastructuri care are în zona de responsabilitate cazarma, privind concluziile și propunerile pentru emiterea autorizației de securitate la incendiu, două exemplare; ...
  7. g)procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, două exemplare în copie; ...
  8. h)opisul cu documentele depuse două exemplare. ... Articolul 147 Documentele necesare emiterii autorizației de securitate la incendiu pentru schimbările de destinație ce presupun recompartimentări minore la construcții și amenajări, schimbări de destinație a spațiilor existente care nu necesită autorizație de construire, după recepția lucrărilor sau la darea în exploatare sunt:
  9. a)cererea-tip, înregistrată și ștampilată, două exemplare; ...
  10. b)avizul de securitate la incendiu și documentația vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii acestuia, în original; ...
  11. c)opisul cu documentele depuse, două exemplare; ...
  12. d)piesele scrise și desenate din documentația tehnică, cum sunt: detalii de execuție, agremente tehnice sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcții cu rol de securitate la incendiu și, după caz, dispoziții de șantier însușite de verificatorul de proiect, proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, procese-verbale de lucrări ascunse și altele asemenea, în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinței esențiale "Securitate la incendiu", două exemplare în copie. ... Articolul 148
(1)În situațiile în care prin certificatele de urbanism nu s-a solicitat avizul de securitate la incendiu, deși construcțiile sau amenajările respective se încadrează în categoriile aprobate prin hotărâre a Guvernului, autorizațiile de securitate la incendiu se emit pe baza următoarelor documente, după caz:
  1. a)certificatul de urbanism, două exemplare în copie; ...
  2. b)autorizația de construire, două exemplare în copie; ...
  3. c)scenariul de securitate la incendiu, memoriul tehnic pe specialități și piesele desenate la faza de proiect tehnic și detalii de execuție sau scenariul de securitate la incendiu, memoriul tehnic pe specialități și relevee de arhitectură și instalații utilitare, precum și la instalațiile de protecție împotriva incendiilor, în care sunt incluse măsurile de securitate la incendiu, ștampilate și semnate de către expertul tehnic atestat pentru cerința esențială "Securitate la incendiu" - construcții și instalații, în cazul în care prin raportul de expertiză tehnică se constată că este îndeplinit nivelul minim de performanță la foc pentru construcția în cauză, două exemplare; ...
  4. d)planul de situație cuprinzând amplasamentul construcțiilor și amenajărilor proiectate în raport cu elementele-cadru existente, la scara 1:200 sau 1:500, cu menționarea distanțelor față de vecinătăți pentru toate edificiile limitrofe, precizându-se funcțiunea acestora, precum și față de căile de acces la drumurile publice, menționându-se lățimea și lungimea lor, două exemplare; ...
  5. e)procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, două exemplare, în copie; ...
  6. f)agremente tehnice sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcții cu rol de securitate la incendiu, dispoziții de șantier însușite de verificatorul de proiect, procese-verbale de lucrări ascunse și altele asemenea în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinței esențiale "Securitate la incendiu", două exemplare; ...
  7. g)referatul verificatorului de proiect pentru cerința esențială "Securitate la incendiu" - construcții și instalații la fazele de proiectare proiect tehnic și detalii de execuție, relevee și, după caz, pentru proiectul întocmit pe baza referatului de expertiză, două exemplare; ...
  8. h)cererea-tip, două exemplare; ...
  9. i)opisul cu documentele depuse, două exemplare. ...
(2)În cazul lucrărilor noi, modificărilor și modernizărilor instalațiilor de stingere cu apă, detectare, semnalizare și alarmare la incendiu, la clădiri existente, se emit autorizații de securitate la incendiu pe baza următoarelor documente:
  1. a)cererea-tip, înregistrată și ștampilată, două exemplare; ...
  2. b)avizul de securitate la incendiu și documentația vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii acestuia, în original; ...
  3. c)documentația tehnică menționată la art. 136 alin.
(3)lit. c)-
  1. e)...
  2. d)agrementele tehnice și/sau certificatele de conformitate ale produselor pentru construcții cu rol de securitate la incendiu, dispozițiile de șantier însușite de către verificatorul de proiect, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, detaliile de execuție pentru instalația de hidranți exteriori, procesul-verbal de verificare-constatare a calității lucrărilor, procesul-verbal pentru verificarea calității lucrărilor ce devin ascunse, după caz, și altele asemenea, două exemplare; ...
  3. e)opisul cu documentele depuse, două exemplare. ... Articolul 149
(1)Când solicitanții nu pot prezenta, din motive obiective justificate, avizele de securitate la incendiu și documentațiile care au stat la baza emiterii acestora, autorizațiile de securitate la incendiu se emit pe baza următoarelor documente: a) cererea-tip, înregistrată și ștampilată, două exemplare; ... b) autorizația de construire, două exemplare, în copie; ... c

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.