PROCEDURA din 26 octombrie 2004 (*actualizată*)
Pe scurt
Această procedură stabilește modul de implementare, monitorizare și evaluare a subprogramului "Investiții în turism", care vizează sprijinirea financiară a dezvoltării infrastructurii turistice în stațiunile din România.
Ce reglementează
- Implementarea subprogramului "Investiții în turism".
- Monitorizarea și evaluarea investițiilor realizate prin acest subprogram.
- Condițiile de finanțare nerambursabilă pentru proiectele din turism.
- Cadrul instituțional și promovarea subprogramului.
Cui îi privește
- Întreprinderile mici și mijlocii care activează în turism, în stațiunile turistice identificate.
- Ministerul Integrării Europene și Agențiile pentru Dezvoltare Regională.
Puncte cheie
- Subprogramul susține financiar investițiile în turism ale întreprinderilor mici și mijlocii.
- Se implementează în stațiunile turistice precizate în Anexa nr. 1.
- Finanțarea nerambursabilă pentru un proiect este între 1 miliard lei și 4 miliarde lei.
- Finanțarea nerambursabilă nu poate depăși 50% din costurile eligibile totale ale proiectului, iar solicitantul trebuie să contribuie cu cel puțin 50% din surse proprii.
Textul legii
PROCEDURA din 26 octombrie 2004 (*actualizată*) de implementare, monitorizare şi evaluare a subprogramului "Investiţii în turism"**) (actualizată până la data de 24 februarie 2005*) ---------------- *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.192 bis din 14 decembrie 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 24 februarie 2005, cu modificările şi completările aduse de ORDINUL nr. 470 din 23 decembrie 2004; ORDINUL nr. 117 din 11 februarie 2005. **) Aprobată de Ordinul nr. 368 din 26 octombrie 2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1192 din 14 decembrie 2004. 1. Importanţa Subprogramului Potrivit prevederilor din programul de guvernare, pentru promovarea şi coordonarea politicilor de dezvoltare regionala, Ministerul Integrării Europene elaborează programe multianuale sub forma unui sprijin financiar destinat dezvoltării economice şi sociale a regiunilor de dezvoltare. Una din măsurile importante pentru dezvoltarea economică a regiunilor este cea referitoare la dezvoltarea infrastructurii turistice, aceasta face parte din primul pilon dintre cei 4 ai strategiei de dezvoltare a României din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare. În scopul dezvoltării infrastructurii din staţiunile turistice identificate (Anexa nr. 1) a fost elaborat subprogramul "Investiţii în Turism". Prin poziţia sa geografică România dispune de o mare varietate de resurse naturale, care dau posibilitatea practicării unei game diverse de forme de turism. Dezvoltarea sectorului turistic în România dispune de avantajul varietatii formelor de relief, iesirii la Marea Neagra, prezentei Dunării şi Deltei Dunării, bogatiei resurselor de ape minerale (1/3 din resursele de ape minerale europene), precum şi de cel al climatului favorabil practicării activităţilor turistice pe parcursul întregului an. Pentru creşterea valorificării potenţialului turistic a fost elaborat subprogramul Investiţii în turism, denumit în continuare Subprogram. Subprogramul propus are următoarele particularităţi: - susţine financiar investiţiile în turism ale întreprinderilor mici şi mijlocii; - se implementeaza în staţiunile turistice precizate în Anexa nr. 1; - investiţiile întreprinderilor mici şi mijlocii în achiziţionarea de utilaje, instalaţii, echipamente, cu excepţia mijloacelor de transport de orice fel, precum şi în modernizarea/reabilitarea activelor corporale care constituie infrastructura turistica/balneara/tratament/agrement necesară dezvoltării serviciilor turistice şi/sau serviciilor complementare, precum şi construcţia structurilor de agrement. Investiţiile co-finanţate în cadrul acestui Subprogram au ca efect îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea serviciilor turistice, creşterea atractiei staţiunilor turistice, precum şi creşterea numărului de turişti, în special a numărului de turişti străini. 2. Obiectivele Subprogramului 2.1. Obiectivul general al Subprogramului îl reprezintă îmbunătăţirea infrastructurii de cazare şi a calităţii serviciilor din staţiunile turistice ale României, în scopul dezvoltării economice a acestor staţiuni. 2.2. Obiectivele specifice ale Subprogramului sunt: - îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea serviciilor în turism; - creşterea atractiei staţiunilor turistice, prin creşterea numărului de turişti, în special a numărului turistilor străini; - punerea în valoare a potenţialului turistic; - creşterea contribuţiei întreprinderilor mici şi mijlocii la crearea de noi locuri de muncă; - creşterea investiţiilor în domeniul privat; - dezvoltarea firmelor capabile sa desfăşoare servicii generatoare de produse cu valoare adăugată mare; - transformarea staţiunilor turistice în poluri de dezvoltare economică ale regiunilor. 2.3. În cadrul prezentului Subprogram, se finanţează modernizarea/ reabilitarea şi/sau dotarea unităţilor turistice, ale întreprinderilor ale căror activităţi sunt incluse în codul CAEN secţiunea H, "Hoteluri şi restaurante", cu excepţiile: grupa 553, grupa 554, grupa 555. Din clasa 5523, grupa 552 se finanţează activitatea altor mijloace de cazare pe termen scurt, în vile, bungalow-uri, cabane turistice, sate de vacanta, pensiuni turistice. De asemenea, se acordă sprijin financiar nerambursabil pentru construirea structurilor de agrement, societăţilor comerciale care îşi desfăşoară activitatea conform celor precizate mai sus. 3. Bugetul Subprogramului Bugetul total estimat al Subprogramului este de 814 miliarde lei, din care 410 miliarde lei de la bugetul de stat, şi anume: - suma de 404 miliarde lei, pentru sprijinul financiar nerambursabil; - suma de 6 miliarde lei reprezintă asistenţa tehnica în cadrul Subprogramului. Subprogramul finanţează: ● cheltuieli necesare modernizării/reabilitării şi dotării structurilor turistice/balneare/tratament/agrement, precum şi construirii structurilor de agrement, pentru societăţile care îndeplinesc condiţiile precizate la punctul 2.3; ● asistenţa tehnica pentru implementarea Subprogramului (cheltuieli de personal, materiale şi servicii) destinată Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala şi Ministerului Integrării Europene. De la bugetul de stat, Subprogramul este finanţat, astfel: mii lei ┌───────────────────────────────┬──────────┬───────────┬───────────┬───────────┐ │ │ 2004 │ 2005 │ 2006 │Buget total│ │ │SUBPROGRAM│ Estimat │ Estimat │ │ ├───────────────────────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Ajutor financiar nerambursabil │ 9.000.000│197.500.000│197.500.000│404.000.000│ ├───────────────────────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼───────────┤ │Asistenţa tehnica │ 1.000.000│ 2.500.000│ 2.500.000│ 6.000.000│ ├───────────────────────────────┼──────────┼───────────┼───────────┼───────────┤ │TOTAL │10.000.000│200.000.000│200.000.000│410.000.000│ └───────────────────────────────┴──────────┴───────────┴───────────┴───────────┘ În cadrul Subprogramului, ajutorul financiar nerambursabil aferent unui proiect care poate fi finanţat, are valori cuprinse între: ● Suma minima: 1 miliard lei ● Suma maxima: 4 miliarde lei Finanţarea nerambursabilă nu poate depăşi 50% din costurile eligibile totale ale proiectului. Diferenţa trebuie să fie finanţată din sursele proprii ale solicitantului. Fiecare solicitant trebuie să contribuie cu un aport propriu de cel puţin 50% din costurile eligibile, aferente fiecărei linii bugetare ale bugetului proiectului, integral în numerar. Contribuţia în natura nu este eligibilă. Finanţarea nerambursabilă acordată modernizării/reabilitării activelor corporale care constituie infrastructura turistica/balneara/tratament/agrement, precum şi pentru construirea structurilor de agrement, prevăzute în proiect, este de maximum 50% din valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil, restul de 50% din valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil va fi acordat achiziţionării dotărilor. Costurile corespunzătoare modernizării/reabilitării activelor corporale care constituie infrastructura turistica/balneara/tratament/agrement şi/sau construirea structurilor de agrement vor fi incluse în costurile eligibile totale ale proiectului. Nu exista limite maxime privind costul total al proiectului. Indiferent de costul total al proiectului, solicitarea de ajutor financiar nerambursabil trebuie să respecte valoarea minima şi maxima precizată mai sus. Sprijinul financiar nerambursabil se limitează la achiziţionarea de utilaje, instalaţii sau echipamente şi/sau la cheltuielile aferente modernizării/reabilitării activelor corporale şi/sau la cheltuielile legate de construirea structurilor de agrement, strict legate de desfăşurarea activităţilor prevăzute în proiect. Nu fac obiectul Subprogramului finanţarea închirierii sau a achiziţionării în leasing a bunurilor şi/sau lucrărilor. Proiectele finanţate sau în curs de finanţare de la bugetul de stat sau din fonduri ale Comisiei Europene sunt ne-eligibile pentru finanţare în cadrul prezentului Subprogram (dubla finanţare nu este permisă). Subprogramul "Investiţii în turism" instituie o schema de ajutor de stat. Pragul minim privind ajutorul de stat. Solicitantul nu trebuie să fi primit în perioada ultimilor 3 ani, anteriori datei de semnare a contractului de finanţare nerambursabilă în cadrul subprogramului "Investiţii în turism", alte ajutoare de stat, care, cumulate cu cele solicitate prin prezenta schema, să depăşească 4 miliarde lei. 4. Cadrul Instituţional al Subprogramului ● Ministerul Integrării Europene este autoritatea de management a Subprogramului; ● În cadrul Direcţiei Generale de Dezvoltare Regionala, din cadrul Ministerului Integrării Europene funcţionează Unitatea de Management a Subprogramului (UMS). Structura organizatorică, numărul de persoane, atribuţiile şi responsabilităţile sunt stabilite prin ordin al ministrului; ● Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala sunt autorităţile de implementare (autorităţi contractante) ale Subprogramului, în cadrul cărora pot funcţiona Unităţi de Implementare a Subprogramului (UIS). ● Ministerul Integrării Europene încheie, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.307/2004, cu modificările ulterioare, Contract de Prestări Servicii cu fiecare Agenţie pentru Dezvoltare Regionala, având în vedere competenţa tehnica a acesteia, precum şi încadrarea sa ca structura teritorială pentru dezvoltarea regionala, în conformitate cu prevederile Capitolului III din Legea nr. 315/2004 privind dezvoltarea regionala în România; În sensul prezentelor proceduri prin sintagma "Agenţie pentru Dezvoltare Regionala" se înţelege: Agenţia pentru Dezvoltare Regionala NORD-EST Agenţia pentru Dezvoltare Regionala SUD-EST Agenţia pentru Dezvoltare Regionala SUD-MUNTENIA Agenţia pentru Dezvoltare Regionala SUD-VEST - OLTENIA Agenţia pentru Dezvoltare Regionala V VEST Agenţia pentru Dezvoltare Regionala NORD VEST Agenţia pentru Dezvoltare Regionala CENTRU Agenţia pentru Dezvoltare Regionala BUCUREŞTI - ILFOV 5. Promovarea subprogramului Pentru a permite informarea clara şi unitară a potenţialilor solicitanţi, Ministerul Integrării Europene şi Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala vor susţine campanie publicitara la nivel naţional, regional şi local. Pentru susţinerea campaniei de promovare a Subprogramului, Ministerul Integrării Europene încheie contracte de prestări servicii (Anexa nr. 2 şi Anexa nr. 3) cu Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala. Suma acordată pentru activitatea de promovare realizată într-o regiune de dezvoltare nu va depăşi 93,750 milioane lei. Suma alocata Ministerului Integrării Europene din bugetul Subprogramului, pentru promovarea subprogramului este în valoare de 250 mii lei. Anunţul pentru lansarea publică a cererii de oferta (Anexa nr. 4) pentru proiecte în cadrul Subprogramului, va fi făcut public inclusiv pe pagina web a Ministerului Integrării Europene: www.mie.ro. Anunţul pentru lansarea publică a cererii de oferta pentru proiecte în cadrul Subprogramului se va publică de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala, în cotidiene/publicaţii locale. De asemenea, Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala vor organiza, sesiuni de informare cu aceasta tematica. 6. Distribuirea "Procedurilor de implementare, monitorizare şi evaluare ale subprogramului Investiţii în turism" Procedurile de implementare, monitorizare şi evaluare ale subprogramului "Investiţii în turism" denumite în continuare Proceduri sunt elaborate de Ministerul Integrării Europene. Procedurile se distribuie gratuit celor interesaţi, la cerere, de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala, pe suport de hârtie, prin e-mail sau pe suport magnetic. De asemenea, acestea pot fi accesate de pe pagina web a Ministerului Integrării Europene www.mie.ro şi la următoarele adrese ale Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala: ┌────┬──────────┬────────────────┬─────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Regiuni │ Judeţe │ Adresele Agentiilor pentru Dezvoltare │ │crt.│ │ │ Regionala │ ├────┼──────────┼────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 1. │Nord-Est │Bacau, Botosani,│Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est │ │ │ │Iaşi, Neamt, │Str. Alexandru cel Bun nr. 27 bis, cod │ │ │ │Suceava, Vaslui │610004, Piatra Neamt, jud. Neamt │ │ │ │ │Tel.: 0233/218071; fax: 0233/218072; │ │ │ │ │e-mail: adrnordest@adrnordest.ro │ ├────┼──────────┼────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 2. │Sud-Est │Brăila, Buzau, │Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Est │ │ │ │Constanta, │Piaţa Independentei nr. 1, et. 5, cod 810210,│ │ │ │Galaţi, Vrancea,│Brăila, jud. Brăila │ │ │ │Tulcea │Tel.: 0339/401018; fax: 0339/401217; │ │ │ │ │e-mail: adrse@adrse.ro │ ├────┼──────────┼────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 3. │Sud │Arges, Calarasi,│Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Sud - │ │ │Muntenia │Dimbovita, │Muntenia Str. 1 Decembrie 1918 nr. 1, cod │ │ │ │Giurgiu, │910019, Calarasi, jud. Calarasi │ │ │ │Ialomita, │Tel.: 0242/331769; fax: 0242/313167; │ │ │ │Prahova, │e-mail: adr3sud@nex.ro │ │ │ │Teleorman │ │ ├────┼──────────┼────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 4. │Sud-Vest │Dolj, Gorj, │Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest │ │ │Oltenia │Mehedinti, Olt, │Oltenia │ │ │ │Valcea │Str. Unirii nr. 19, cod 200585, Craiova, jud.│ │ │ │ │Dolj │ │ │ │ │Tel.: 0251414904; fax: 0251419496; │ │ │ │ │e-mail: adr4@rdslink.ro │ ├────┼──────────┼────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 5. │Vest │Arad, │Agenţia pentru Dezvoltare Regionala V Vest │ │ │ │Caraş-Severin, │România │ │ │ │Hunedoara, Timiş│Str. Proclamatia de la Timişoara nr. 5, cod │ │ │ │ │300054, Timişoara, jud. Timiş, │ │ │ │ │Tel.: 0256/491923; fax: 0256/491981; │ │ │ │ │e-mail: office@adr5vest.ro │ ├────┼──────────┼────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 6. │Nord-Vest │Bihor, │Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Nord Vest│ │ │ │Bistrita-Nasaud,│Str. Sextil Puscariu nr. 2, cod 4001 11, │ │ │ │Cluj, Salaj, │Cluj-Napoca, jud. Cluj │ │ │ │Satu-Mare, │Tel.: 0264/431550; fax: 0264/439222; │ │ │ │Maramures │e-mail: adrnv@mail.dntci.ro │ ├────┼──────────┼────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 7. │Centru │Alba, Braşov, │Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Centru │ │ │ │Covasna, │Str. Decebal nr. 12, cod 51 10093, Alba │ │ │ │Harghita, Mures,│Iulia, jud. Alba │ │ │ │Sibiu │Tel: 0258/818616; fax: 0258/818613; │ │ │ │ │e-mail: office@adrcentru.ro │ ├────┼──────────┼────────────────┼─────────────────────────────────────────────┤ │ 8. │Bucureşti-│Bucureşti, Ilfov│Agenţia pentru Dezvoltare Regionala │ │ │Ilfov │ │Bucureşti-Ilfov Calea Victoriei nr. 16-20, │ │ │ │ │scara A, et. 2, Bucureşti, sector 3 │ │ │ │ │Tel: 021/3159659, fax: 021/3159665; │ │ │ │ │e-mail: adrbi@home.ro │ └────┴──────────┴────────────────┴─────────────────────────────────────────────┘ 7. Reguli cu privire la licitaţia de proiecte Prezentele Proceduri stabilesc criteriile şi regulile pentru redactarea, depunerea, selectarea şi implementarea proiectelor din cadrul Subprogramului. 7.1. Criterii de eligibilitate Exista trei tipuri de criterii de eligibilitate, referitoare la: ● Solicitanţi; ● Proiecte; ● Cheltuieli eligibile. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │7.1.1. Eligibilitatea solicitantului - cine poate participa la licitaţie │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Pentru a fi eligibili pentru o finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- a)Sa fie societăţi comerciale, persoane juridice române, cu capital integral privat, care să se încadreze în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii (inclusiv microintreprinderi) definite conform Legii nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, societăţi înregistrate înainte de 31.12.2003. ...
- b)Sa aibă sediul social sau sucursala/punct de lucru în una din staţiunile turistice prevăzute în Anexa nr. 1; ...
- c)Pot participa la aceasta licitaţie societăţi comerciale cu sediul principal în afară staţiunilor turistice ţinta, care au fost constituite înainte de 31.12.2003. În cazul selecţiei proiectelor în vederea finanţării, societăţile comerciale trebuie să facă dovada deschiderii sucursalelor/punctelor de lucru în staţiunile turistice pentru care au depus Cereri de finanţare, până la data încheierii Contractelor de finanţare. ...
- d)Sa demonstreze că nu au înregistrat pierderi operationale la data de 31 decembrie 2003, conform bilanţului contabil înregistrat la Administraţia financiară. ...
- e)Sa respecte "Pragul minim privind ajutorul de stat", precizat la cap. 3 al prezentelor proceduri. ... Potentialii solicitanţi nu sunt în drept sa participe la licitaţia deschisă sau sa primească finanţare nerambursabilă dacă:
- a)Sunt o societate comercială sau o filiala a unei societăţi comerciale, care nu face parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii; ...
- b)Au printre acţionari persoane juridice care nu fac parte din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii şi care deţin împreună mai mult de 25% din acţiunile sau drepturile de vot ale societăţii; ...
- c)Au printre acţionari societăţi care nu au capital social integral privat; ...
- d)Sunt în stare de faliment sau pe cale de lichidare, au afacerile administrate de către tribunal, au început proceduri de aranjamente cu creditorii, au activitatea suspendată sau sunt în orice situaţie analoga provenind dintr-o procedură similară prevăzută în legislaţia şi reglementările în vigoare; ...
- e)Nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute în legi speciale; ...
- f)Nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale rezultate din derularea altor Programe cu finanţare de la bugetul de stat sau din fondurile Comisiei Europene; ...
- g)Nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondul asigurărilor de sănătate şi fondul de şomaj, conform prevederilor legale; ...
- h)Nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată a taxelor şi impozitelor locale, conform prevederilor legale; ...
- i)Sunt vinovaţi de furnizarea eronată a informaţiilor cerute de către alte Autorităţi Contractante în cadrul altor programe; ...
- j)Sunt în litigiu de încălcare contractuală pentru neîndeplinirea obligaţiilor provenind dintr-un alt contract încheiat cu o Autoritate Contractantă sau un alt contract finanţat din fondurile Comisiei Europene şi/sau bugetul României; ...
- k)Au încercat să obţină informaţii confidenţiale sau sa influenteze comisia de evaluare în timpul procesului de evaluare a proiectelor în cadrul Licitaţiilor prezente sau anterioare; ...
- l)Au printre acţionari/asociaţi cetăţeni străini sau persoane juridice străine care deţin mai mult de 25% din capitalul social. ... Parteneriatele nu sunt eligibile pentru finanţare nerambursabilă ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │7.1.2. Eligibilitatea proiectelor │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
- a)Mărimea proiectelor ... ● Suma: nu exista nici o restrictie referitoare la costul total al proiectului, dar solicitarea finanţării nerambursabile trebuie să respecte valorile minima şi maxima prevăzute la cap. 3 (Bugetul Subprogramului) al prezentelor proceduri. ● Durata*): durata de execuţie a unui proiect nu poate să depăşească 20 luni; ___________ *) Se recomanda ca fiecare solicitant sa prevadă în Cererea de finanţare, ca durata de execuţie a proiectului să fie acoperitoare, dar nu mai târziu de 10 decembrie 2006. Durata de execuţie a proiectului începe de la data intrării în vigoare (semnării) Contractului de finanţare. Solicitantul trebuie să aibă în vedere ca derularea procedurilor privind achiziţiile de dotări şi/sau lucrări se realizează în conformitate cu Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice. Perioada de aplicare a procedurilor de achiziţie este de circa 90 zile. ● Termene limita: - semnarea contractelor de finanţare se face în maximum 3 luni de la notificarea beneficiarului de către ADR, - data limita pentru plata ajutoarelor financiare nerambursabile este 10 decembrie 2006.
- b)Localizarea activităţilor ... Activităţile prevăzute în proiecte trebuie să se desfăşoare în staţiunile turistice (Anexa nr. 1) în care se implementeaza Subprogramul.
- c)Sectorul de activitate eligibil ... Proiectele trebuie să urmărească realizarea: ● activităţilor de turism incluse în codul CAEN la secţiunea H, "Hoteluri şi restaurante", cu excepţiile: grupa 553, grupa 554, grupa 555. Din clasa 5523, grupa 552, se finanţează - activitatea altor mijloace de cazare pe termen scurt, în vile, bungalow-uri, cabane turistice, sate de vacanta, pensiuni turistice; ● şi/sau a serviciilor complementare activităţilor de turism, respectiv balneare/tratament/agrement, cu condiţia ca solicitantul sa desfăşoare activităţi conform codurilor CAEN acceptate mai sus.
- d)Tipul activităţilor ... ● Activităţi eligibile: - > investiţii directe în utilaje, instalaţii, echipamente, pentru sectorul turistic/balnear/tratament/agrement cu excepţiile: - mijloacele de transport de orice fel (autovehicule, ambarcatiuni, precum şi a hotelurilor plutitoare, pontoanelor sau altor active similare), - mijloacele de agrement precum: dotări specifice parcurilor de distracţii, jet-ski, motociclete de motocros, snow mobile, hidrobiciclete, biciclete, mijloace şi/sau echipamente pentru practicarea sporturilor extreme, sau alte active similare s.a. Investiţiile directe în utilaje, instalaţii, echipamente sunt eligibile pentru dotarea activelor corporale aflate în proprietatea solicitantului, sau în folosinţă (contract de închiriere, contract de concesiune) sa pe o perioadă de cel puţin 7 ani de la data semnării contractului de finanţare nerambursabilă. - > modernizarea/reabilitarea activelor corporale aflate în proprietatea solicitanţilor, care constituie infrastructura turistica/balneara/tratament/ agrement necesară dezvoltării serviciilor turistice şi/sau serviciilor complementare. La depunerea proiectelor, solicitanţii vor face dovada proprietăţii activelor corporale pentru care solicită sprijin financiar, prin anexarea copiei actului de vânzare cumpărare al acestora. Solicitanţii ale căror cereri de finanţare au fost acceptate, vor prezenta la contractare, extrasul de carte funciară, aferent. - > construirea structurilor de agrement, pe terenurile aflate în proprietatea solicitanţilor, cu excepţiile: - baruri; - discoteci; - parcuri de distracţii; - cazinouri sau alte structuri cu aceeaşi destinaţie; - structuri pentru practicarea sporturilor extreme s.a. Documentele care dovedesc proprietatea solicitantului asupra terenului pe care urmează a se construi structura de agrement sunt aceleaşi ca la paragraful anterior. Finanţarea nerambursabilă acordată modernizării/reabilitării activelor corporale care constituie infrastructura turistica/balneara/tratament/agrement necesară dezvoltării serviciilor turistice şi/sau serviciilor complementare cumulată cu finanţarea nerambursabilă necesară construirii structurilor de agrement este de maximum 50% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil, restul de 50% din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil va fi utilizat pentru achiziţia utilajelor, instalaţiilor, echipamentelor. Costurile corespunzătoare modernizării/reabilitării activelor corporale şi construirea structurilor de agrement vor fi incluse în costurile eligibile totale ale proiectului. Se acorda sprijin financiar nerambursabil pentru activităţile precizate mai sus, numai solicitanţilor care îşi desfăşoară activităţile în conformitate cu prevederile subcap. 2.3 al capitolului 2 din Proceduri. ● Activităţi neeligibile - > investiţiile deja finanţate sau în curs de finanţare de la bugetul de stat sau din alte ajutoare nerambursabile; solicitantul ajutorului financiar nerambursabil trebuie să declare în scris ca a luat cunoştinţa de faptul ca dubla finanţare nu este permisă (Declaraţia solicitantului - Cererea de finanţare). - > burse individuale de studii sau cursuri de perfecţionare.
- e)Numărul cererilor de finanţare depuse de un solicitant ... ● Un solicitant poate depune mai multe Cereri de finanţare (Anexa nr. 5), respectând "Pragul minim privind ajutorul de stat". ● O cerere de finanţare corespunde unei singure locatii eligibile. ● Dacă valoarea cumulată a sprijinului financiar nerambursabil solicitat prin mai multe cereri de finanţare depăşeşte plafonul maxim de 4 miliarde lei, toate cererile de finanţare depuse de solicitant vor fi respinse. ┌───────────────────────────────────────────────────────────────┐ │7.1.3. Eligibilitatea costurilor │ └───────────────────────────────────────────────────────────────┘
- a)Costuri eligibile ... Prin costuri eligibile se înţelege valoarea estimată, în moneda naţionala, a totalităţii cheltuielilor cofinantate de la Subprogram. Costurile eligibile sunt singurele costuri luate în considerare pentru finanţarea nerambursabilă. Costurile eligibile sunt costuri justificabile şi nu pot lua forma unor sume forfetare. Pentru a fi considerate eligibile, în contextul proiectului, costurile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii generale: ● să fie strict necesare pentru desfăşurarea proiectului; ● să fie corespunzătoare achiziţiei utilajelor, instalaţiilor, echipamentelor; ● să fie în concordanta cu devizul general, în cazul modernizării/reabilitării activelor corporale care constituie infrastructura turistica/balneara/tratament/agrement necesară dezvoltării serviciilor turistice şi/sau serviciilor complementare, precum şi/sau în cazul construirii structurilor de agrement; ● să fie prevăzute în contractul de finanţare; ● să fie în conformitate cu principiile managementului financiar adecvat şi în special cu principiile economicitatii şi eficientei costurilor; ● să fie angajate pe perioada execuţiei proiectului şi să respecte prevederile din Contractul de finanţare semnat cu Autoritatea Contractantă; ● să fie înregistrate în registrele contabile ale beneficiarului, să fie identificabile şi verificabile şi să fie susţinute de originalele actelor de plată justificative; NOTĂ: Dacă procentul minim (50%) din total cost eligibil, privind contribuţia solicitantului nu este respectat, proiectul va fi respins ca neeligibil. Dacă procentul maxim (50%) din total cost eligibil, privind sprijinul financiar nu este respectat, proiectul va fi respins ca neeligibil. Costuri neeligibile: - costurile unor studii sau activităţi pregătitoare, inclusiv proiectarea; - taxa pe valoarea adăugată (TVA); - taxe vamale; - alte impozite şi taxe; - amenzi şi penalizări; - comisioane; - cheltuieli bancare; - dobânzi datorate; - diferenţele de curs valutar; - orice fel de pierderi; - amortizarea; - asigurările cu excepţia asigurărilor privind transportul; - avansurile şi garanţiile acordate; - orice cheltuieli retroactive sau angajate înainte de semnarea contractului de finanţare; - provizioane de orice fel; - cheltuieli personale sau nefundamentate; - cheltuieli cu pregătirea personalului de exploatare; - cumpărări de terenuri sau clădiri; - costuri legate de achiziţionarea mijloacelor de transport de orice fel, incluzând ambarcatiunile, pontoane, hoteluri plutitoare, sau alte active similare; - dotări specifice parcurilor de distracţii, cazinourilor, jet-ski, motociclete de motocros, snow mobile, hidrobiciclete, biciclete, mijloace şi/sau echipamente pentru practicarea sporturilor extreme, sau alte active similare s.a.; - costuri legate de construirea următoarelor structuri de agrement: baruri, discoteci, parcuri de distracţii, cazinouri sau alte structuri cu aceeaşi destinaţie, structuri pentru practicarea sporturilor extreme s.a.; - construcţii de clădiri, cu excepţia structurilor de agrement acceptate; - aporturi care reprezintă contribuţia în natură. 8. Etape de urmat în cazul solicitării unui ajutor financiar nerambursabil ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │8.1. Cererea de finanţare şi documentele suplimentare │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘
- a)Cererea de finanţare ... Pentru a solicita un ajutor financiar nerambursabil, solicitanţii trebuie să completeze şi să depună Cererea de finanţare. Formularul de Cerere de finanţare este disponibil gratuit la sediile Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala, precum şi pe pagina web a Ministerului Integrării Europene: www.mie.ro. Trebuie respectat cu atenţie formatul Cererii de finanţare iar paginile trebuie completate în ordine, în concordanta cu următoarele condiţii de conformitate: ● Solicitantul trebuie să completeze cererea de finanţare în limba română şi sa o depună în trei exemplare: un original şi doua copii. ● Cererea de finanţare va fi depusa pe suport de hârtie, completată numai electronic. Cererile completate de mana sau scrise la masina nu vor fi acceptate. De asemenea, este obligatoriu a se respecta formatul cererii de finanţare (cu încadrarea în pagina) asa cum este prezentat în anexa la prezenta procedura. ● Bugetul trebuie să fie clar şi detaliat pe linii bugetare (componentele esenţiale). Suma totală a ajutorului financiar nerambursabil alocata de la Subprogram, o dată aprobată nu mai poate fi suplimentata. Pentru fiecare linie bugetară valorile vor fi numere întregi, exprimate în mii lei, iar procentele corespunzătoare vor fi cifre întregi. Fiecare linie bugetară trebuie să cuprindă suma aferentă valorii totale a bunului sau a lucrării ce urmează a fi finanţate, respectiv a sumei care trebuie transferata din bugetul Subprogramului, precum şi a sumei care reprezintă contribuţia privată, în limita de maximum 50% respectiv minimum 50% din valoarea totală eligibilă a bunului sau a lucrării. Se recomanda ca atât procentele aferente sprijinului financiar nerambursabil cat şi procentele co-finanţării, să fie menţinute la aceeaşi valoare, pe toate liniile bugetare. ● Fiecare exemplar din Cererea de finanţare (exemplarul original şi cele doua copii), însoţit de documentele suplimentare solicitate în capitolul IV al formularului de cerere de finanţare (vezi lista documentelor ataşate la cererea de finanţare) va fi legat într-un singur dosar astfel încât sa nu permită detasarea şi/sau înlocuirea documentelor. Documentele suplimentare vor fi anexate în ordinea opisului de la sfârşitul Cererii de finanţare, indicandu-se numerele de pagina la care se afla fiecare document. Dosarul va fi paginat, stampilat şi opisat: numerotarea paginilor făcându-se manual în partea dreaptă sus a fiecărui document, în ordine de la 1 la n, unde n este numărul total al paginilor din dosarul complet. Nerespectarea acestor cerinţe, sau a uneia dintre ele va conduce la depunctarea proiectului respectiv cu 5 puncte. ● Exemplarul original va avea înscrisă pe coperta, în partea superioară dreapta, menţiunea "ORIGINAL". ● Exemplarele copie vor avea înscrise pe coperti, în partea superioară dreapta, menţiunea "COPIE 1", respectiv "COPIE 2". ● Cele trei exemplare ale cererii de finanţare (inclusiv anexele), trebuie introduse într-un plic care trebuie să aibă înscrise: Licitaţie deschisă de proiecte pentru Subprogramul "Investiţii în turism", numele complet al solicitantului, adresa completa a acestuia, denumirea proiectului şi locul de implementare a proiectului (date identice cu cele înscrise în cererea de finanţare). Toate aceste menţiuni se vor înscrie pe plic, citeţ, cu caractere majuscule şi diacritice. ● Nu se vor accepta cereri de finanţare cu ştersături sau completări făcute manual sau cu masina de scris. ● Solicitantul se va asigura ca rămâne în posesia unui exemplar complet al cererii de finanţare în afară celor trei exemplare pe care le depune. Solicitanţii trebuie să respecte strict formularul Cererii de finanţare nerambursabilă precum şi ordinea paginilor. Obiectivele proiectului trebuie să fie specifice, masurabile, realizabile, realiste şi să poată fi îndeplinite pe durata de derulare a proiectului. Justificarea trebuie să arate o cunoaştere foarte buna a situaţiei locale din sectorul turistic, argumentata prin cifre şi date. Activităţile trebuie descrise în detaliu. Orice detaliu este important pentru aprecierea importantei proiectului pentru respectiva comunitate locală. Rezultatele preconizate trebuie să fie în strânsă legătură cu obiectivele şi activităţile proiectului.
- b)Documentele suplimentare care însoţesc Cererea de finanţare nerambursabilă ... La cele 3 exemplare ale Cererii de finanţare se vor anexa documente suplimentare în original sau în copie, după cum se prezintă în tabelul de mai jos: ┌───────────────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┐ │ Lista documentelor suplimentare │Exemplar│Exemplar│Exemplar│ │ │ORIGINAL│COPIE 1 │COPIE 2 │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 1. Certificatul de înmatriculare la Oficiul │ copie │ copie │ copie │ │Registrul Comerţului, cod fiscal sau cod unic de │ │ │ │ │înregistrare, │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 2. Actele constitutive ale societăţii cu │ copie │ copie │ copie │ │eventualele modificări ulterioare │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 3. Bilanţul contabil cu anexe, la 31.12 2003 şi │ copie │ copie │ copie │ │raportarea contabila la 30 iunie 2004, avizate de │ │ │ │ │Administraţia financiară │ │ │ │ │sau │ │ │ │ │document justificativ***) în sensul că solicitantul│original│ copie │ copie │ │nu a întreprins nici o activitate anterioară │ │ │ │ │depunerii proiectului, avizat de către │ │ │ │ │Administraţia Financiară, │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 4. Cea mai recenta balanţa de verificare a │ copie │ copie │ copie │ │societăţii comerciale.*) │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 5. Cel mai recent stat de plată, înregistrat la │ copie │ copie │ copie │ │Inspectoratul Teritorial de Muncă.*) │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 6. Actul de proprietate al activului corporal, │ copie │ copie │ copie │ │contract de vânzare cumpărare, titlu de proprietate│ │ │ │ │(numai pentru solicitări de modernizare/reabilitare│ │ │ │ │a clădirilor şi/sau construire structuri de │ │ │ │ │agrement). │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 7. Contractul de concesiune sau orice alt document│ copie │ copie │ copie │ │în vigoare care să certifice dreptul de folosinţă │ │ │ │ │al activului corporal. (dacă se solicita numai │ │ │ │ │dotări)**) │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 8. Confirmarea scrisă a administraţiei locale, │original│ copie │ copie │ │privind amplasarea activelor corporale ale │ │ │ │ │solicitantului, în staţiunea turistica.****) │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │ 9. Certificat de urbanism, autorizaţie de │ copie │ copie │ copie │ │construire, contract de lucrări, proces verbal │ │ │ │ │privind stadiul lucrărilor pentru construcţii noi │ │ │ │ │nefinalizate pentru care se solicita finanţare │ │ │ │ │numai pentru dotări *****) │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │10. Devizul general estimativ privind modernizarea/│original│ copie │ copie │ │reabilitarea activului corporal şi/sau construirea │ │ │ │ │structurii de agrement │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │11. Bugetul detaliat al proiectului (Anexa nr. 6) │original│ copie │ copie │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │12. Curriculum vitae ale persoanelor implicate în │original│original│original│ │managementul proiectului │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │13. Planul de afaceri (Anexa nr. 7) │original│ copie │ copie │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │14. Licenţe/certificate/autorizaţii/brevete pentru │ copie │ copie │ copie │ │desfăşurarea activităţilor preconizate în cadrul │ │ │ │ │proiectului (optional) │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │15. Certificatul de atestare fiscală emis de │original│ copie │ copie │ │organele teritoriale ale Direcţiei Generale a │ │ │ │ │Finanţelor Publice din care să rezulte ca │ │ │ │ │solicitantul nu are obligaţii restante la plata │ │ │ │ │către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale│ │ │ │ │de stat, fondul asigurărilor de sănătate şi │ │ │ │ │fondul de şomaj***) │ │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┤ │16. Certificatul de atestare emis de organele │original│ copie │ copie │ │administraţiei locale din care să rezulte ca │ │ │ │ │solicitantul nu are obligaţii restante la plata │ │ │ │ │taxelor şi impozitelor locale***) │ │ │ │ └───────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┘ _______________ *) Dacă solicitantul nu a întreprins nici o activitate anterioară depunerii proiectului, nu este obligat să depună documentele solicitate la pct. 4 şi 5. **) Solicitarea acestui document este anulată de existenta documentului de la punctul 6. ***) Certificat emis după data de lansare a licitaţiei. ****) Se aplica pentru acele staţiuni ale căror locatii se afla în afară localităţilor din care fac parte administrativ. *****) Orice alte documente prin care să se furnizeze informaţii cat mai detaliate cu privire la stadiul în care se afla construcţia. La contractare se va prezenta extrasul de carte funciară a activelor corporale, pentru care se solicita fonduri pentru reabilitare/modernizare şi/sau construire structuri de agrement. În cazul sucursalelor/punctelor de lucru fără personalitate juridică, înfiinţate conform art. 43 din Legea nr. 31/1990 cu modificările ulterioare, solicitantul este societatea mama care va ataşa documentele sus menţionate. De asemenea pentru sucursala/punct de lucru va ataşa înregistrarea fiscală la Registrul Comerţului local. Următoarele documente adiţionale vor fi solicitate şi trebuie prezentate de către solicitanţii selectaţi pentru finanţare în stadiul de verificare pre-contractuală. 1. Certificatul constatator emis de Oficiul Registrul Comerţului, atestând ca solicitantul nu este falimentar sau subiect al unor procese pentru declararea falimentului, nu are activităţile suspendate şi nu are afacerile administrate de tribunal, în original; 2. Certificatul de atestare fiscală emis de organele teritoriale ale Direcţiei Generale a Finanţelor Publice din care să rezulte ca solicitantul nu are obligaţii restante la plata către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, fondul asigurărilor de sănătate şi fondul de şomaj, pentru luna precedenta datei de contractare, în original; 3. Certificatul de atestare emis de organele administraţiei locale din care să rezulte ca solicitantul nu are obligaţii restante la plata taxelor şi impozitelor locale, pentru luna precedenta datei de contractare, în original; 4. Dovada privind numărul scriptic anual de salariaţi eliberata de către Camera de muncă în a carei raza teritorială activează solicitantul, emis în luna precedenta datei de contractare, în original; 5. Certificat eliberat de Administraţia financiară în a carei raza teritorială activează solicitantul, privind cifra de afaceri anuală înscrisă de solicitant în bilanţul contabil la 31 decembrie 2003, în original; 6. Autorizaţia de modernizare/reabilitare a activelor corporale, sau de construire a structurilor de agrement, cerută de legile româneşti în vigoare; 7. Licenţe/certificate/autorizaţii/brevete pentru desfăşurarea activităţilor preconizate în cadrul proiectului; 8. Actele de înfiinţare a sucursalei/punctului de lucru în staţiunea eligibilă. ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │8.2. Unde şi cum se depun Cererile de finanţare │ └─────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Procedura de depunere Cererile de finanţare nerambursabilă şi documentele suplimentare se transmit prin posta cu confirmare de primire sau se depun la Ministerul Integrării Europene, str. Libertăţii, nr. 12, etaj. 4, cam. 409, sector 5 Bucureşti, sau la sediul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala din raza teritorială de implementare a proiectelor respective (aducatorului i se va elibera o confirmare de primire cu data şi semnatura). Cererile de finanţare nerambursabilă trimise prin orice alte mijloace (ex: fax sau e-mail) sau trimise la alte adrese, vor fi respinse. Fiecare Cerere de finanţare nerambursabilă este înregistrată la Ministerul Integrării Europene. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │8.3. Termenul limita pentru depunerea Cererii de finanţare │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Termenul limita de depunere a cererilor de finanţare la Ministerul Integrării Europene este 4 martie 2005, ora 16,30. Orice cerere primită după termenul limita va fi respinsă în mod automat şi nu va fi deschisă chiar dacă ştampila poştei indica o dată anterioară datei limita. Termenul limita de depunere a cererilor de finanţare la sediile agentiilor pentru dezvoltare regionala este 2 martie 2005, ora 16,30. ------------- Primul şi ultimul alineat ale subcapitolului 8.3 au fost modificate de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 470 din 23 decembrie 2004, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.271 din 29 decembrie 2004. Primul şi ultimul alineat ale subcapitolului 8.3 au fost modificate de pct. 1 al art. I din ORDINUL nr. 117 din 11 februarie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 24 februarie 2005. 9. Comisia de evaluare Ministerul Integrării Europene are responsabilitatea organizării etapei de evaluare şi selecţie a proiectelor, în acest scop, va stabili componenta Comisiei de evaluare, denumita în continuare Comisie, şi va asigura spaţiul necesar derulării activităţii de evaluare. Comisia va fi formată din şapte membri, din care cinci cu drept de punctare şi doi fără drept de punctare, astfel: ● 3 reprezentanţi ai Ministerul Integrării Europene; ● 1 reprezentant al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului; ● 1 reprezentant al mediului economic privat (bănci, camere de comerţ, firme de consultanţa). Din partea Ministerul Integrării Europene, vor face parte din comisia de evaluare, fără drept de punctare - Preşedintele şi Secretarul Comisiei. Trebuie avut în vedere faptul ca este necesară nominalizarea a cel puţin două rezerve, pentru cazurile în care se identifica un conflict de interese sau apar evenimente neprevăzute. Secretarul va asigura redactarea Raportului de evaluare şi a Proceselor-verbale ale şedinţelor Comisiei. Membrii Comisiei trebuie aleşi dintre specialiştii cu experienta în analiza planurilor de afaceri, a investiţiilor şi a documentelor financiar-contabile. Comisia de evaluare se numeşte prin Ordin al Ministrului Integrării Europene. Atribuţiile Comisiei de evaluare În cadrul primei şedinţe, "Şedinţa de clarificări", Comisia va îndeplini următoarele activităţi: ● va conveni regulile şi programul de desfăşurare a şedinţelor Comisiei în procesul de evaluare; ● toţi membrii Comisiei vor semna Declaraţia de confidenţialitate şi imparţialitate (Anexa nr. 8) ● membrii Comisiei trebuie să respecte termenii de referinţa impusi (Anexa 9). Orice membru al Comisiei implicat într-un conflict de interese va fi recuzat şi exclus din Comisie. 10. Evaluarea proiectelor Pentru acordarea ajutoarelor financiare nerambursabile trebuie respectate următoarele principii: ● Proiectele trebuie evaluate şi selectate individual de către membrii Comisiei. ● Fiecare membru al Comisiei acţionează independent la nivelul capacităţii de consultanţa. ● Şedinţele Comisiei se vor consemna în Procese-verbale, care vor fi semnate de către toţi membrii acesteia. Pe parcursul sesiunii de evaluare nu se solicita completări sau clarificări. ┌────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │10.1. Sesiunea de deschidere a Cererilor de finanţare │ └────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Cu cel puţin 5 zile înainte de şedinţa oficială numita "Sesiunea de deschidere" Ministerul Integrării Europene trebuie să convoace Comisia de evaluare. În aceasta sesiune va avea loc deschiderea plicurilor sigilate conţinând Cererile de finanţare, precum şi verificarea conformitatii proiectului (verificarea existenţei tuturor documentelor suplimentare, solicitate pentru licitaţie). Secretarul Comisiei va completa Lista lungă a proiectelor depuse pentru licitaţie (Anexa nr. 10). Fiecărei Cereri de finanţare i se va ataşa o Fişa a proiectului (Anexa nr. 11), care va fi completată de către secretarul Comisiei, începând cu aceasta sesiune, pe care se va specifică un Număr de cod, care va coincide cu numărul de înregistrare (data depunerii nu este inclusă). Pe Fişa proiectului se vor completa toate informaţiile rezultate în urma procesului de evaluare. Fişa proiectului va reprezenta, în fapt, oglinda procesului de evaluare. Comisia verifica conformitatea fiecărei Cereri de finanţare.
- a)Verificarea conformitatii ... Cererile de finanţare nerambursabilă care nu sunt însoţite de toate documentele suplimentare solicitate, sau nu sunt semnate sau stampilate sunt respinse. Cererile de finanţare, care nu corespund din punct de vedere al conformitatii cu cerinţele de la punctul 8.1, vor fi incluse în Lista proiectelor respinse la verificarea conformitatii. Cererile de finanţare care corespund cerinţelor de conformitate intră în etapa de verificare a eligibilităţii.
- b)Verificarea eligibilităţii ... Comisia verifica eligibilitatea solicitanţilor, a proiectelor şi a costurilor, descrise la secţiunile 7.1.1, 7.1.2 şi 7.1.3. Dacă în urma anulării costurilor neeligibile, valoarea sprijinului financiar nerambursabil rezultă sub pragul minim de 1 miliard, proiectul va fi respins. Cererile de finanţare nerambursabilă care nu îndeplinesc unul dintre criteriile de eligibilitate sunt respinse. Acestea se includ în Lista proiectelor respinse după verificarea eligibilităţii. Solicitanţii care au fost respinsi în urma verificării conformitatii sau eligibilităţii vor fi anuntati în scris (Anexa nr. 12 - "Notificare respingere") de către secretarul Comisiei. Proiectele care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate vor fi acceptate pentru procesul de evaluare. ┌──────────────────────────────────────────────────────────────┐ │10.2. Evaluarea calităţii proiectelor │ └──────────────────────────────────────────────────────────────┘ Evaluarea şi selecţia proiectelor se realizează pe baza Criteriilor de evaluare şi selecţie prevăzute în Anexa nr. 13. Punctajul final pentru fiecare criteriu se noteaza în Fişa proiectului. Fiecare membru al Comisiei analizează şi punctează toate proiectele, iar rezultatele sunt înscrise în Foaia individuală de evaluare (Anexa nr. 14). Punctajul total al proiectului, acordat de un evaluator, este calculat prin adunarea punctelor acordate pentru fiecare criteriu. Punctajului final al fiecărui proiect este calculat prin medie aritmetica, cu 3 zecimale, a punctajelor totale acordate de fiecare membru al Comisiei. Punctajul maxim care poate fi acordat unui proiect este de 100 puncte. Punctajul minim pentru ca un proiect să fie aprobat este de 65 de puncte. La sfârşitul şedinţei de evaluare, Secretarul centralizează punctajele din Fişele proiectelor în Centralizator - punctaj proiecte (Anexa nr. 15). Centralizatorul va conţine lista proiectelor în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute. Acest formular trebuie să fie semnat de către Preşedintele Comisiei şi de către Secretarul acesteia. ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │10.3. Verificarea informaţiilor furnizate de solicitanţi │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Pentru proiectele aflate în Centralizator - punctaj proiecte, care se înscriu în limita fondului alocat din bugetul Subprogramului, se vor verifica informaţiile furnizate de solicitanţi, prin inspecţii pe teren, efectuate de reprezentanţi ai Ministerului Integrării Europene, în colaborare cu cei ai Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala din raza teritorială de implementare a proiectelor respective. Inspecţiile pe teren vizează următoarele activităţi: ● verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate de către solicitanţi (verificarea documentelor în original); ● resursele disponibile pentru realizarea proiectului, existenta activelor corporale direct legate de implementarea proiectului, descrise în proiect etc.; ● stadiul activităţilor actuale în legătură cu proiectul, descrise în Cererea de finanţare. Dacă informaţiile furnizate de solicitant prin cererea de finanţare nu sunt conforme cu cele constatate pe teren, solicitantul este descalificat. După verificarea informaţiilor furnizate de solicitanţi, clarificările necesare vor fi furnizate până la data încheierii contractului. Inspecţiile pe teren se finalizează de către evaluatori prin întocmirea unor Rapoarte de verificare (Anexa nr. 16), în baza cărora Secretarul Comisiei va realiza: ● Lista proiectelor respinse după verificarea pe teren; ● Lista finala a proiectelor propuse pentru finanţare, întocmită în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute de solicitanţi şi în limita fondurilor aprobate în cadrul Subprogramului. Cele doua liste sunt ataşate Raportului final. 11. Raportul de evaluare ex-ante Raportul de evaluare ex-ante se întocmeşte de către secretarul comisiei de evaluare, se semnează de către toţi membrii comisiei şi se aproba de Ministrul Integrării Europene. Raportul de evaluare ex-ante trebuie să conţină descrierea clara şi argumentata a motivatiei acordării sprijinului financiar, a legăturilor între proiecte şi impactul asteptat în termenii obiectivelor Subprogramului. Principalele obiective ale raportului de evaluare ex-ante sunt: ● identificarea relevantei şi eficientei acordării sprijinului financiar; ● identificarea grupului ţinta şi al numărului de beneficiari potenţiali; ● evaluarea nivelului maxim al realizării obiectivelor Subprogramului; ● definirea indicatorilor care se folosesc pentru monitorizarea implementarii şi evaluarea rezultatelor Subprogramului şi schitarea sistemului de colectare a datelor monitorizate. Raportul de evaluare ex-ante va cuprinde următorii indicatori: ● numărul total al proiectelor şi lista lungă a acestora, din care: eligibile - număr şi procentaj; ● propuse pentru finanţare - număr şi procentaj. ● bugetul total al Subprogramului, din care: suma solicitată prin proiecte - din bugetul Subprogramului; suma alocata din surse proprii ale beneficiarilor. ● media suportului financiar solicitat - suma şi procentaj. ● media contribuţiei beneficiarilor - suma şi procentaj. ● volumul de investiţii private directe în societăţile comerciale sprijinite financiar (total şi media/proiect). ● numărul total de locuri de muncă nou create conform proiectelor (număr total şi media pe proiect). 12. Aprobarea proiectelor Aprobarea proiectelor va fi data în limita fondului alocat din bugetul Subprogramului pentru co-finanţarea proiectelor, începând de la scorul maxim acordat fiecărui proiect. Raportul de evaluare ex-ante va fi însoţit de: ● Lista lungă a proiectelor; ● Lista finala a proiectelor propuse spre finanţare; ● Lista de rezerva; Solicitanţii a căror proiecte se afla pe Lista finala a proiectelor propuse spre finanţare vor fi înştiinţaţi de către Agenţiile pentru dezvoltare regionala, în vederea încheierii Contractelor de finanţare. 13. Condiţiile de încheiere a contractelor Procesul de contractare se va desfăşura după cum urmează: ┌──────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │13.1. Contractul de finanţare nerambursabilă │ └──────────────────────────────────────────────────────────────────┘ După aprobarea raportului de evaluare ex-ante de către Ministrul Integrării Europene, între Agenţia pentru Dezvoltare Regionala şi solicitanţii ai căror proiecte au fost selectate spre a fi finanţate prin Subprogram se încheie câte un Contract de finanţare nerambursabilă, care va fi avizat de către Ministerul Integrării Europene, iar proiectul beneficiarului va fi anexa a contractului respectiv. În contract vor fi stipulate toate drepturile şi obligaţiile părţilor în conformitate cu prevederile proiectului selectat. Modelul cadru al contractului de finanţare nerambursabilă este prezentat în Anexa nr. 17 al prezentei Proceduri. Elementele contractuale principale sunt: ● obiectul contractului; ● durata de execuţie a proiectului; ● finanţarea proiectului; ● raportarea tehnica şi financiară şi modalităţi de plată; ● obligaţii generale; ● obligaţii privind informarea şi rapoartele tehnice şi financiare; ● răspundere; ● confidenţialitate; ● publicitate; ● dreptul de proprietate asupra bunurilor achiziţionate; ● evaluarea proiectului; ● amendamente aduse contractului; ● rezilierea contractului; ● rezolvarea litigiilor; ● verificările tehnice, financiare şi contabile; ● determinarea termenelor. Termene limita: ● semnarea de către beneficiar a contractului de finanţare nu poate depăşi 3 luni de la data notificării acestuia de către ADR. După expirarea termenului limita, solicitantul pierde dreptul de a încheia Contractul de finanţare; ● 10 decembrie 2006 este termenul limita pentru execuţia proiectului de finalizare a execuţiei investiţiei (plati, achiziţii); ● 31 decembrie 2006 este termenul limita pentru punerea în funcţiune a investiţiilor realizate prin proiect (probe tehnologice, pregătirea personalului de exploatare, expertize la recepţii) respectiv, beneficiarul va trebui să facă dovada realizării tuturor obligaţiilor contractuale. Important! În perioada de implementare a proiectului, beneficiarul va furniza periodic raportări tehnice şi financiare privind stadiul implementarii proiectului şi va permite reprezentanţilor ADR şi ai MIE să efectueze controale privind îndeplinirea obligaţiilor contractuale. Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala monitorizează modul în care beneficiarii îşi îndeplinesc toate obligaţiile din contractul de finanţare, pe toată perioada de valabilitate a acestuia. ┌─────────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │13.2. Asistenţa tehnica pentru implementarea Subprogramului │ └─────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Între Ministerul Integrării Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regionala se încheie doua Contracte de prestări servicii pentru implementarea Subprogramului, unul pentru promovare şi unul pentru monitorizarea derulării contractelor de finanţare încheiate cu beneficiarii. Contractul de prestări servicii pentru asigurarea derulării contractelor se încheie după etapa de selecţie a proiectelor. În acest sens Ministerul Integrării Europene transmite fiecărei agenţii copiile Cererilor de finanţare care au fost admise spre finanţare şi care vor face parte din Contractele de finanţare respective. 14. Achiziţionarea Achiziţionarea utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor şi a lucrărilor, efectuate de către beneficiari în cadrul proiectului, se realizează cu respectarea legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice. Furnizorii de bunuri şi/sau lucrări trebuie să aibă media cifrei de afaceri, pe ultimii trei ani, de doua ori valoarea estimată a contractului de furnizare bunuri sau de lucrări. Beneficiarii vor fi instruiti de către Agenţia pentru Dezvoltare Regionala privind procedurile de achiziţie, aplicabile contractului de finanţare nerambursabilă. Notă: Prin noţiunea de echipamente se înţelege: aparate, dispozitive, unelte sau orice alte mijloace care nu sunt încorporate în construcţia clădirilor, respectiv: mobilier, aparate de iluminat, obiecte ale grupului sanitar, aparate pentru pregătirea şi păstrarea hranei, precum şi alte bunuri necesare funcţionarii activităţilor propuse prin proiect. 15. Efectuarea plăţilor Sumele acordate de Ministerul Integrării Europene din bugetul Subprogramului reprezintă ajutoarele financiare nerambursabile acordate beneficiarilor, precum şi decontare a cheltuielilor proprii, precum şi a cheltuielilor efectuate de către Agenţiile pentru Dezvoltare Regionala, în conformitate cu Contractul de prestări servicii. Ajutoarele financiare nerambursabile Ajutoarele financiare nerambursabile sunt acordate strict în limita valorii totale prevăzute în contractul de finanţare. În vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil, beneficiarul transmite Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala din raza de implementare a proiectului, Cererea de plată, însoţită de documentele justificative originale şi copii ale acestora. După verificarea documentelor şi, după caz, la faţa locului, Agenţia pentru Dezvoltare Regionala transmite Ministerului Integrării Europene Cererea de plată, în termen de 10 zile. Pentru ca Cererea de plată să fie acceptată de ADR, beneficiarul trebuie să facă dovada îndeplinirii următoarelor condiţii: ● achiziţia bunurilor şi/sau sau a lucrărilor să se realizeze cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice, ● suma solicitată sa nu fie utilizata la achiziţionarea prin închiriere sau leasing, ● achitarea sumei rezultate prin aplicarea procentului stabilit prin contractul de finanţare încheiat cu ADR, pentru următoarele situaţii; a. achiziţionarea bunurilor/lucrărilor de pe piaţa interna: - beneficiarul a plătit furnizorului suma rezultată ca urmare a aplicării procentului la valoarea fără TVA a facturii emise de către furnizor, precum şi dovada plăţii integrale a TVA aferent. Ajutorul financiar nerambursabil va fi plătit de către ADR, direct în contul din trezorerie sau banca comercială, al furnizorului de bunuri/lucrări. b. achiziţionării bunurilor din import: - beneficiarul a plătit furnizorului suma rezultată ca urmare a aplicării procentului la valoarea facturii externe sau a facturii pro-forma externe, în baza contractului extern de achiziţie. Ajutorul financiar nerambursabil va fi plătit de către ADR în contul din trezorerie sau banca comercială al beneficiarului. Cheltuieli bancare ocazionate de import (comisioane sau orice alte cheltuieli bancare, diferenţe de curs valutar) vor fi suportate de beneficiar. Notă: Valoarea ajutoarelor financiare plătite de ADR vor fi corespunzătoare procentelor stabilite prin Contractul de finanţare, dar nu mai mari decât suma aprobată prin acelaşi contract. Plăţile ajutoarelor financiare se efectuează de Ministerul Integrării Europene în conturile din trezorerii ale Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala. Asistenţa tehnica Sumele solicitate (pe bază de decontare) de către ADR, pentru asistenţa tehnica pentru servicii vor fi plătite de Ministerul Integrării Europene în conturile din trezorerii ale Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala. 16. Monitorizarea Ministerul Integrării Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regionala răspund de activităţile prevăzute în Anexa nr. 18 - Termeni de referinţa pentru Ministerul Integrării Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regionala. Monitorizarea se face pe baza rapoartelor periodice furnizate Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala, de către beneficiari. Rapoartele sunt analizate de Agenţia pentru Dezvoltare Regionala şi prezentate Ministerului Integrării Europene. Agenţia pentru Dezvoltare Regionala va fi responsabilă pentru iniţierea acţiunilor de monitorizare, bazate pe concluziile analizelor şi vizitelor pe teren, conform dispoziţiilor Ministrului Integrării Europene. Agenţia pentru Dezvoltare Regionala are obligaţia de a raporta către Ministerul Integrării Europene stadiul în care se afla Subprogramul. În acest sens Agenţia pentru Dezvoltare Regionala va transmite: ● măsurile luate pentru a asigura calitatea şi eficacitatea implementarii respectiv, legate de publicitate, monitorizare, evaluare şi control financiar; ● problemele identificate şi măsurile stabilite pentru a asigura calitatea şi eficacitatea implementarii subprogramului; ● rapoarte tehnico-financiare, întocmite periodic, pe baza raportarilor primite de la beneficiarii ajutoarelor financiare nerambursabile acordate prin Subprogram; ● raportări financiare privind modul de utilizare a fondurilor aferente asistenţei tehnice, ori de câte ori se solicita aceasta de către Ministerul Integrării Europene. În situaţia în care Consiliul Concurentei comunică Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala, depăşirea de către un anumit beneficiar a pragului minim impus privind ajutorul de stat, aceasta este obligată sa intrerupa alocarea fondurilor fără preaviz şi sa comunice MIE aceasta situaţie. Ministerul Integrării Europene răspunde de evaluarea rezultatelor şi a impactului Subprogramului în staţiunile turistice respective, prin informarea Guvernului şi a opiniei publice. 17. Raportarea Sistemul de raportare cuprinde următoarele nivele: Beneficiarii sprijinului financiar raportează Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala; Agenţia pentru Dezvoltare Regionala raportează Ministerului Integrării Europene. Exista doua tipuri de rapoarte: rapoarte tehnice şi rapoarte financiare, definite în anexele la "Contractul de finanţare nerambursabilă" şi "Contractul de prestări servicii". ┌───────────────────────────────────────────────────────────────────┐ │17.1. Raportări efectuate de către beneficiari │ └───────────────────────────────────────────────────────────────────┘ Beneficiarii sprijinului financiar nerambursabil întocmesc raportul de achiziţie şi raportări tehnice şi financiare intermediare/finale (însoţite de documente justificative) şi le transmit Agentiilor pentru Dezvoltare Regionala. A. Raportul de achiziţie are ca scop prezentarea procedurii de selectare a furnizorului de bunuri şi/sau lucrări, precum şi încadrarea în prevederile legale privind achiziţiile publice. B. Raportul periodic (intermediar) se întocmeşte după achitarea de către beneficiar a contribuţiei proprii (dacă achitarea are loc în transe, prima raportare se va face la achitarea primei transe). C. Raportul final trebuie transmis în 30 zile de la data încheierii proiectului, (termenul stabilit prin contractul de finanţare). Rapoartele Beneficiarului vor fi verificate şi aprobate de ADR. ┌────────────────────────────────────────────────────────────┐ │17.2. Raportări efectuate de către ADR │ └────────────────────────────────────────────────────────────┘ Agenţia pentru Dezvoltare Regionala va realiza pentru fiecare proiect: ● un raport iniţial - după doua luni de la semnarea contractului de finanţare; unul sau mai multe rapoarte periodice/intermediare (în funcţie de numărul şi momentul efectuării plăţilor); ● un raport final. Trimestrial, Agenţia pentru Dezvoltare Regionala elaborează un raport general privind implementarea proiectelor, care va fi trimis Ministerului Integrării Europene. ┌─────────────────────────────────────────────────────────────┐ │17.3. Raportări efectuate de către MIE │ └─────────────────────────────────────────────────────────────┘ Ministerul Integrării Europene va elabora un raport final, privind implementarea Subprogramului, care va fi prezentat Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala. 18. Controlul Sistemul de control cuprinde următoarele niveluri: ● Agenţia pentru Dezvoltare Regionala controlează eficienta utilizării sprijinului financiar nerambursabil; ● Ministerul Integrării Europene controlează activitatea Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala, privind implementarea subprogramului; ● Ministerul Finanţelor Publice, prin compartimentele sale specializate, colaborează cu Ministerul Integrării Europene pentru realizarea activităţilor de control asupra modului de implementare a Subprogramului la nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala; ● Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Integrării Europene îşi rezerva dreptul de a controla proiectele finanţate prin prezentul Subprogram. 19. Publicitate ex-post Ministerul Integrării Europene şi Agenţia pentru Dezvoltare Regionala trebuie să asigure transparenta şi publicitatea ex-post. Lista ajutoarelor financiare nerambursabile acordate prin Subprogram va deveni publică după încheierea Contractelor de finanţare a proiectelor şi va conţine următoarele informaţii: ● Numele beneficiarilor; ● Poziţia geografică a beneficiarilor (regiunea de dezvoltare, judeţul, localitatea); ● Titlul proiectului; ● Valoarea finanţării; rata de finanţare, ca proporţie a costurilor totale eligibile ale operaţiunii. Raportul final al implementarii Subprogramului va fi publicat pe pagina web a Ministerului Integrării Europene. 20. Evaluarea ex-post Evaluarea ex-post trebuie să determine, cu ajutorul indicatorilor fizici masurabili specifici subprogramului, impactul acestuia asupra zonelor în care este implementat, precum şi eficienta cu care au fost cheltuite sumele acordate prin subprogram. Procesul de evaluare ex-post implica analiza datelor rezultate din procesul de monitorizare, iar Agenţia pentru Dezvoltare Regionala şi beneficiarii ajutorului financiar trebuie să ofere toate informaţiile solicitate pentru monitorizarea în mod eficient a Subprogramului. Sistemul de evaluare are în vedere: ● Agenţia pentru Dezvoltare Regionala trebuie să monitorizeze proiectele din cadrul regiunii; ● Ministerul Integrării Europene trebuie să evalueze rezultatele implementarii proiectelor. În acest context, Ministerul Integrării Europene cu sprijinul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala, va întreprinde măsuri de verificare a veridicitatii informaţiilor monitorizate, provenite de la beneficiarii de ajutoare financiare. 21. Dispoziţii finale Procedurile privind implementarea, monitorizarea şi evaluarea Subprogramului "Investiţii în turism", se aproba prin Ordin al Ministrului Integrării Europene şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Anexele nr. 1-18 fac parte integrantă din prezentele Proceduri. Anexa 1 LISTA LOCALITĂŢILOR ELIGIBILE ADR NORD-EST ┌────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. crt.│ Staţiunea │ Judeţul │ HG │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 1. │ Slanic Moldova │ Bacau │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 2. │ Targu Ocna │ Bacau │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 3. │ Vatra Dornei │ Suceava │ 177/1999 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 4. │ Baltatesti │ Neamt │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 5. │ Campulung Moldovenesc │ Suceava │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 6. │ Durau │ Neamt │ 1.122/2002 │ └────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────┘ ADR SUD-EST ┌────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. crt.│ Staţiunea │ Judeţul │ HG │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 1. │ Cap Aurora │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 2. │ Costinesti │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 3. │ Eforie Nord │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 4. │ Eforie Sud │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 5. │ Jupiter │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 6. │ Mamaia │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 7. │ Mangalia │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 8. │ Neptun Olimp │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 9. │ Saturn │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 10. │ Techirghiol │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 11. │ Venus │ Constanta │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 12. │ Lacu Sarat │ Brăila │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 13. │ Sărată Monteoru │ Buzau │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 14. │ Soveja │ Vrancea │ 1.122/2002 │ └────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────┘ ADR SUD MUNTENIA ┌────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. crt.│ Staţiunea │ Judeţul │ HG │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 1. │ Amara │ Ialomita │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 2. │ Busteni │ Prahova │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 3. │ Sinaia │ Prahova │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 4. │ Cheia │ Prahova │ 416/2000 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 5. │ Slanic │ Prahova │ 689/1999 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 6. │ Pucioasa │ Dambovita │ 510/1999 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 7. │ Valenii de Munte │ Prahova │ 509/1999 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 8. │ Azuga │ Prahova │ 421/2003 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 9. │ Albestii de Muscel │ Arges │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 10. │ Breaza │ Prahova │ 901/1996 │ └────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────┘ ADR SUD-VEST ┌────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. crt.│ Staţiunea │ Judeţul │ HG │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 1. │ Baile Olanesti │ Valcea │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 2. │ Calimanesti Caciulata │ Valcea │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 3. │ Voineasa │ Valcea │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 4. │ Baile Govora │ Valcea │ 688/1999 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 5. │ Sacelu │ Gorj │ 1.122/2002 │ └────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────┘ ADR 5 VEST ┌────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. crt.│ Staţiunea │ Judeţul │ HG │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 1. │ Buzias │ Timiş │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 2. │ Baile Herculane │ Caraş-Severin │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 3. │ Geoagiu Băi │ Hunedoara │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 4. │ Moneasa │ Arad │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 5. │ Calacea │ Timiş │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 6. │ Crivaia │ Caraş-Severin │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 7. │ Lipova │ Arad │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 8. │ Secu │ Caraş-Severin │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 9. │ Semenic │ Caraş-Severin │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 10. │ Straja │ Hunedoara │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 11. │ Trei ape │ Caraş-Severin │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 12. │ Vata │ Hunedoara │ 1.122/2002 │ └────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────┘ ADR 6 NORD-VEST ┌────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. crt.│ Staţiunea │ Judeţul │ HG │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 1. │ Baile Felix │ Bihor │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 2. │ Sangeorz Băi │ Bistrita-Nasaud │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 3. │ Tasnad │ Satu Mare │ 417/2000 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 4. │ Baile Turda │ Cluj │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 5. │ Baile Baita │ Cluj │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 6. │ Ocna Sugatag │ Maramures │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 7. │ Stana de Vale │ Bihor │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 8. │ Tinca │ Bihor │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 9. │ 1 Mai │ Bihor │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 10. │ Rasca │ Cluj │ 717/1999 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 11. │ Baisoara │ Cluj │ 717/1999 │ └────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────┘ ADR 7 CENTRU ┌────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. crt.│ Staţiunea │ Judeţul │ HG │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 1. │ Baile Tusnad │ Harghita │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 2. │ Covasna │ Covasna │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 3. │ Sovata │ Mures │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 4. │ Predeal │ Braşov │ 226/1992 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 5. │ Poiana Braşov │ Braşov │ 113/1995 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 6. │ Balvanyos │ Covasna │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 7. │ Bazna │ Sibiu │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 8. │ Baile Homorod │ Harghita │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 9. │ Timişu de Sus │ Braşov │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 10. │ Harghita Băi │ Harghita │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 11. │ Izvorul Muresului │ Harghita │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 12. │ Lacu Roşu │ Harghita │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 13. │ Paltinis │ Sibiu │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 14. │ Pârâul Rece │ Braşov │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 15. │ Praid │ Harghita │ 1.122/2002 │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 16. │ Borsec │ Harghita │ 1.122/2002 │ └────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────┘ ADR BUCUREŞTI ILFOV ┌────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────┬─────────────┐ │Nr. crt.│ Staţiunea │ Judeţul │ HG │ ├────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────┼─────────────┤ │ 1. │ Snagov │ Ilfov │ 962/1994 │ └────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────┴─────────────┘ Anexa 2 CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII pentru promovarea Subprogramului "Investiţii în turism" (cadru) Număr ............/Data .............. Încheiat în temeiul prevederilor: Hotărârii Guvernului nr. 1.307/2004 privind aprobarea structurii, indicatorilor şi fondurilor aferente Subprogramului "Investiţii în turism", care se finanţează de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Integrării Europene pe anii 2004 şi 2005, în cadrul programelor regionale specifice, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Subprogram, Ordinului Ministrului Integrării Europene nr. ....../2003 pentru aprobarea "Procedurilor de implementare, monitorizare şi evaluare a Subprogramului Investiţii în turism", denumite în continuare Proceduri şi ale: Hotărârii Guvernului nr. 402/2004, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Integrării Europene. Articolul 1 Părţile contractului MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE, denumit în continuare MIE, în calitate de autoritate de management a Subprogramului, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Apolodor nr. 17, latura Nord, sectorul 5, reprezentat prin Alexandru Farcas, Ministru şi AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALA <denumire>, denumita în continuare ADR, în calitate de autoritate de implementare a Subprogramului, cu sediul în localitatea ....., str. ......, nr. ....., cod ......., reprezentată prin ....., Director. Articolul 2 OBIECTUL CONTRACTULUI Prezentul contract are ca obiect prestarea de către ADR a activităţilor de promovare a Subprogramului "Investiţii în turism" în condiţiile prevăzute de prezentul contract. Articolul 3 DURATA CONTRACTULUI Contractul intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi este valabil până la 31 martie 2005. Articolul 4 OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR ADR se obliga sa promoveze Subprogramul în Regiunea de Dezvoltare <denumire> ........, în conformitate cu Procedurile prezentate în Anexa A, după cum urmează:
- a)sa publice în cotidiene/publicaţii locale, anunţul pentru lansarea publică a cererii de oferta pentru proiecte în cadrul Subprogramului; ...
- b)sa organizeze sesiuni de informare cu aceasta tematica; ...
- c)sa furnizeze informaţii cu privire la Subprogram cerute de către potentialii solicitanţi; ...
- d)sa achizitioneze serviciile pentru promovarea Subprogramului cu respectarea legislaţiei în vigoare pentru achiziţiile publice. ... MIE se obliga:
- a)sa furnizeze ADR toate informaţiile cerute de aceasta pentru îndeplinirea activităţilor ce fac obiectul prezentului contract; ...
- b)sa plătească cheltuielile efectuate de ADR pentru promovarea Subprogramului. ... Articolul 5 CHELTUIELI ELIGIBILE Serviciile stabilite prin prezentul contract vor fi prestate la nivelul Regiunii de Dezvoltare <denumire> ...., pentru care sunt eligibile cheltuielile:
- a)costuri privind publicarea în cotidiene şi publicaţii; ...
- b)costuri privind organizarea sesiunilor de informare (chirie sali de conferinţe, editarea materialelor publicitare); ...
- c)costuri privind consumabilele aferente promovării; ...
- d)costurile cu deplasarile personalului ADR, cu respectarea Hotărârii Guvernului nr. 543/1995 cu modificările ulterioare. ... Articolul 6 MODALITĂŢI DE PLATA
- a)expirarea duratei prevăzute în Contract; ...
- b)intervine sistarea alocării de fonduri la Bugetul Subprogramului, caz în care MIE are obligaţia de a comunică ADR încetarea Contractului, care se va produce de la data primirii comunicării; ...
- c)situaţiile de forta majoră ce împiedica părţile contractului să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin acest contract, se menţin pe o perioadă mai mare de 30 de zile; ...
- d)se realizează scopul Contractului şi anume promovarea Subprogramului. ...
- Deplasări B. Cheltuieli materiale şi servicii**)
- Costuri privind publicarea în cotidiene şi publicaţii
- Costuri privind organizarea sesiunilor de informare (chirie sali de conferinţe, editarea materialelor publicitare)
- Costurile privind consumabilele aferente promovării C. Valoare totală (A+B) ──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Declaram pe proprie răspundere ca sumele prezentate se referă la acoperirea cheltuielilor realizate numai pentru acţiunile de promovare a Subprogramului "Investiţii în turism". Data: <.....> Director economic Vizat, <prenume> <nume> Control financiar preventiv ___________ **) Se menţionează modul de calculatie şi repartiţie a cheltuielilor. Anexa D Nota justificativă privind materialele, prestările servicii şi obiectele de inventar de mica valoare sau scurta durata şi echipament, solicitate spre decontare în Cererea nr. ..... privind alocarea de fonduri pentru plata cheltuielilor de promovare Model propus: ┌─────────────────────┬─────────────────┬────────────────────────────────────┐ │Denumirea cheltuielii│ │ │ │(materiale, prestări │ Suma solicitată │ Justificarea cheltuielii │ │ servicii etc.) │ │ │ ├─────────────────────┼─────────────────┼────────────────────────────────────┤ └─────────────────────┴─────────────────┴────────────────────────────────────┘ Aceste cheltuieli sunt realizate exclusiv pentru acţiunile de promovare a Subprogramului "Investiţii în turism". Director ADR Director economic ADR <Prenume Nume> <Prenume Nume> Anexa E AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALA <denumire> SUBPROGRAMUL "INVESTIŢII ÎN TURISM" Centralizator privind documentele justificative prezentate la decontarea cheltuielilor de promovare luna ....., anul 200... ┌──┬──────┬────────┬─────┬─────┬──────┬──────┬──────────┬──────────┬──────────┐ │N │Expli-│ │Nr./ │Suma │Suma │Chel- │Cheltuieli│Cheltuieli│Cheltuieli│ │r │catii │ │Data │din │soli- │tu- │privind │privind │privind │ │ │ │Nr./Data│Ordin│Docu-│cita- │ieli │publicarea│organiza- │consumabi-│ │c │ │Document│de │ment │ta │cu │în cotidi-│rea sesiu-│lele afe- │ │r │ │ │plata│ │pt. │depla-│ene şi │nilor de │rente │ │t │ │ │ │ │decon-│saru │publicaţii│evaluare │promovării│ │ │ │ │ │ │tare │ │ │ │ │ ├──┼──────┼────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │ 0│ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │ 6 │ 7 │ 8 │ 9 │ ├──┼──────┼────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │1.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┼──────┼────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │2.│ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┼──────┼────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ ├──┴──────┴────────┼─────┼─────┼──────┼──────┼──────────┼──────────┼──────────┤ │ TOTAL │ 0│ 0│ 0│ 0│ 0│ 0│ │ └──────────────────┴─────┴─────┴──────┴──────┴──────────┴──────────┴──────────┘ Certificam din punct de vedere tehnic şi financiar realitatea, regularitatea şi legalitatea cheltuielilor legate de activităţile de asistenţa tehnica de promovare ale ADR şi a documentaţiilor aferente acestora, mai sus menţionate. Avizat Director Director Economic <prenume> <nume> <prenume> <nume> Anexa 3 CONTRACT DE PRESTĂRI SERVICII cadru Numar ......../Data ......... Încheiat în temeiul prevederilor: Hotărârii Guvernului nr. 1.307/2004 privind aprobarea structurii, indicatorilor şi fondurilor aferente subprogramului "Investiţii în turism", cu modificările ulterioare, care se finanţează de la bugetul de stat prin bugetele Ministerului Integrării Europene pe anii 2004, 2005 şi 2006, în cadrul programelor regionale specifice, cu modificările ulterioare, denumit în continuare Subprogram, Ordinului Ministrului Integrării Europene nr. ...../2004 privind aprobarea "Procedurilor de implementare, monitorizare şi evaluare a Subprogramului Investiţii în turism", denumite în continuare Proceduri şi ale: Hotărârii Guvernului nr. 402/2004, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Integrării Europene. Între MINISTERUL INTEGRĂRII EUROPENE, denumit în continuare MIE, în calitate de autoritate de management a Subprogramului, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Apolodor nr. 17, latura Nord, sectorul 5, reprezentat prin Alexandru Farcas, Ministru şi AGENŢIA PENTRU DEZVOLTARE REGIONALA <denumire>, denumita în continuare ADR, în calitate de autoritate de implementare a Subprogramului, cu sediul în localitatea ......., str. ......, nr. ....., cod ......, reprezentată prin ........, Director Articolul 1 OBIECTUL CONTRACTULUI Prezentul contract are ca obiect prestarea de către ADR, în conformitate cu prevederile Procedurilor, a următoarelor activităţi: - contractarea proiectelor aprobate spre finanţare; - realizarea plăţilor către societăţile comerciale cărora li se aloca sprijin financiar nerambursabil, denumite în continuare Beneficiari; - asigurarea calităţii şi eficientei implementarii, monitorizarii şi evaluării Subprogramului; - raportarea, monitorizarea, controlul şi evaluarea proiectelor aferente Subprogramului; - promovarea rezultatelor Subprogramului. Articolul 2 OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR MIE se obliga: a) sa stabilească procedurile detaliate de lucru (tehnice şi financiare) pentru derularea Subprogramului, pe toată durata de aplicare a acestuia; ... b) sa furnizeze ADR toate informaţiile cerute de aceasta pentru îndeplinirea activităţilor ce fac obiectul prezentului contract; ... c) sa acorde sume din Bugetul Subprogramului, care vor acoperi: ... - cheltuielile aferente ajutoarelor financiare nerambursabile destinate achiziţionării de utilaje, instalaţii sau echipamente cu excepţia mijloacelor de transport de orice fel, modernizării/reabilitării activelor corporale care constituie infrastructura turistica/balneara/tratament/agrement necesară dezvoltării serviciilor turistice şi/sau serviciilor complementare, precum şi construcţiei structurilor de agrement. - cheltuielile aferente activităţilor de asistenţa tehnica, desfăşurate de către ADR, pentru implementarea, monitorizarea şi evaluarea Subprogramului. ADR se obliga: a) sa întreprindă toate diligenţele în scopul implementarii, monitorizarii şi evaluării Subprogramului, în conformitate cu Procedurile; ... b) să execute activităţile descrise în Proceduri, ca fiind servicii pentru execuţia cărora îşi asuma urmărirea şi responsabilitatea tehnica; ... c) sa acorde asistenţa beneficiarilor, privind modul de îndeplinire a obligaţiilor acestora, prevăzute în Contractele de finanţare; ... d) să solicite sumele pentru plata ajutoarelor financiare nerambursabile, care nu pot depăşi sumele prevăzute în Contractele de finanţare încheiate cu Beneficiarii; ... e) sa transmită la MIE, în termen de 10 zile, de la data primirii, Cererile de plată analizate; ... f) sa deconteze cheltuielile eligibile de asistenţa tehnica, conform celor acceptate în Anexa A la prezentul Contract; ... g) sa vireze sumele către Beneficiari sau furnizori, după caz, în conturile special deschise de aceştia la Trezoreria teritorială sau la orice banca comercială, în termen de 10 zile de la încasarea sumelor în contul ADR; ... h) să aplice penalizări de 1% pe zi, sumelor virate de ADR, în cazul în care beneficiarii nu au achitat furnizorului extern contravaloarea bunurilor de achiziţionat, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării acestor sume în conturile lor; sumele rezultate vor fi evidentiate separat în Cererea privind alocarea de fonduri transmisă la MIE; ... i) să efectueze în termen de 3 zile, de la înştiinţare, un control la locul de implementare a proiectului, pentru a decide asupra rambursarii totale sau parţiale a sprijinului financiar acordat, în cazul în care un beneficiar care a primit ajutor financiar nerambursabil solicita sau i se impune de către ADR, rezilierea Contractului de finanţare; ... j) sa vireze la MIE sumele rezultate din rezilierea Contractelor de finanţare, în termen de cel mult 10 zile de la încasarea sumelor în contul sau din trezorerie, depăşirea termenului de rambursare de către ADR se penalizeaza cu 0,06% pe zi; ... k) sa răspundă solicitării în termen de maximum 10 zile calendaristice, în cazul în care MIE solicita prezentarea de date suplimentare privind implementarea, monitorizarea şi evaluarea Subprogramului; ... l) sa furnizeze rapoarte generale, după modelul tip prezentat în Anexa B, trimestriale şi finale, privind stadiul implementarii proiectelor cuprinse în Anexa C, anexe la prezentul Contract; ... m) sa completeze pentru fiecare proiect şi sa avizeze Fişa monitorizare contract, după modelul tip prezentat în Anexa D, la prezentul Contract; ... n) sa nu sub-contracteze efectuarea serviciilor asumate prin prezentul Contract; ... o) să prezinte lunar şi trimestrial, rapoarte cu privire la modul în care şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale; ... p) să ofere toate informaţiile solicitate de MIE pentru evaluarea ex-post a Subprogramului. ... Articolul 3 LOCALIZAREA SERVICIILOR Serviciile stabilite prin prezentul contract vor fi prestate la nivelul Regiunii de dezvoltare <denumire>. Articolul 4 PUNEREA LA DISPOZIŢIE A PERSONALULUI ADR
- a)Numărul de posturi este 1. ...
- b)Directorul ADR va nominaliza o singura persoana şi va transmite CV-ul acesteia, spre informare, la MIE. ...
- c)ADR va înlocui în timp util persoana nominalizată în cadrul UIS dacă: ... ● Se constata ca persoana este incompetenta sau inadecvata pentru realizarea sarcinilor sale sau prejudiciază desfăşurarea în bune condiţii a prezentului Contract; ● Se constata caz de deces sau concediu de orice tip mai mare de 30 de zile lucrătoare; ● MIE solicita schimbarea, în temeiul evaluării modului de îndeplinire a obligaţiilor în termenele şi condiţiile prevăzute, inclusiv pe baza analizei rapoartelor şi verificărilor pe teren;
- d)Înlocuirea persoanei nu obliga MIE la efectuarea unor plati suplimentare, indemnizaţii sau compensaţii; ...
- e)Salariul de baza acordat membrului UIS, din bugetul de asistenţa tehnica a Subprogramului poate fi la nivelul salariului de baza maxim pentru funcţia de consilier gradul I A din administraţia publică centrala de specialitate având funcţie de execuţie, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele măsuri referitoare la salarizarea funcţionarilor publici şi a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum şi a personalului din organele autorităţii judecătoreşti, cu modificările ulterioare. ... Articolul 5 MODALITĂŢI DE PLATA
- a)Cererea privind alocarea de fonduri pentru plata cheltuielilor de asistenţa tehnica, după modelul tip prevăzut în Anexa E, însoţită de Devizul final, după modelul tip prevăzut în Anexa F şi Devizul estimativ, după modelul tip prevăzut în Anexa G, precum şi Nota justificativă după modelul tip prevăzut în Anexa H, anexe la prezentul Contract; ...
- b)Cererea privind alocarea de fonduri pentru plata ajutoarelor financiare nerambursabile, după modelul tip prevăzut în Anexa J, însoţită de Cererile de plată ale beneficiarilor, precum şi de documentele justificative anexate; ...
- a)expirarea duratei prevăzute în Contract; ...
- b)intervine sistarea alocării de fonduri la Bugetul Subprogramului, caz în care MIE are obligaţia de a comunică ADR încetarea Contractului, care se va produce de la data primirii comunicării; ...
- c)situaţiile de forta majoră ce împiedica părţile contractului să-şi îndeplinească obligaţiile asumate prin acest contract, se menţin pe o perioadă mai mare de 30 de zile; ...
- d)se realizează scopul Contractului şi anume implementarea Subprogramului. ...