DECIZIA nr. 45 din 30 ianuarie 2018

(3)teza a treia]; pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(1)tezele penultimă și ultimă și alin.

(2)teza a doua]; pct. 9 [cu referire la art. 7 alin.

(5)și

(7)]; pct. 12 [cu referire la art. 9 alin.

(3)]; pct. 44; pct. 53 [cu referire la art. 39 alin.

(3)și

(5)]; pct. 54 [cu referire la art. 40 alin.

(4)]; pct. 69 [cu referire la art. 49 alin.

(1)]; pct. 77 [cu referire la art. 52 alin.

(3)]; pct. 87 [cu referire la art. 53 alin.

(1),

(2),

(7),

(8),

(9)teza întâi și

(10)]; pct. 88 [cu referire la art. 54 alin.

(3)]; pct. 97 [cu referire la art. 58 alin.

(1)sintagmele "ori la alte autorități publice, în orice funcții, inclusiv cele de demnitate publică numite" și "precum și la instituții ale Uniunii Europene sau organizații internaționale, la solicitarea Ministerului Justiției"]; pct. 108 [cu referire la art. 62 alin. (1^2) și (1^3)]; pct. 109 [cu referire la art. 62 alin.

(3)sintagma "nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8" prin raportare la art. 62 alin. (1^3)]; pct. 112 [cu referire la art. 62^2, 62^3 și 62^4]; pct. 134 [cu referire la art. 73 alin.

(2)]; pct. 143 [cu referire la art. 82 alin.

(2)sintagma „funcția de ministru al justiției“]; pct. 144 [cu referire la art. 82 alin. (2^1) și (2^2)]; pct. 146 [cu referire la art. 82 alin. (5^1) și (5^2)]; pct. 153 [cu referire la art. 85^1 sintagma "funcția de ministru al justiției"]; pct. 156 [cu referire la art. 96]; pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)]; pct. 160 [cu referire la art. 100 alin.

(1)lit. d^1)]; pct. 161 [cu referire la art. 100 alin.

(2)] și pct. 163 [cu referire la art. 109 alin.

(1)teza întâi și art. 114] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și legea în ansamblul său Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 5 martie 2018

1. Pe rol se află soluționarea obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, obiecție formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite. ...
2. Curtea Constituțională a fost sesizată prin Hotărârea nr. 2 din 21 decembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, cu obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 12.595/22 decembrie 2017 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.955A/
3. ...
4. În motivarea obiecției de neconstituționalitate se arată că art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin.

(3)teza a treia] din legea criticată încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin.

(5), prin lipsa de claritate generată de sintagma „fie chiar autorități judiciare“, și ale art. 147 alin.

(4)teza a doua referitoare la obligativitatea deciziilor Curții Constituționale. În acest sens, se arată că luarea deciziilor de către judecători „fără niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții“ din partea autorităților judiciare este contrară obligației judecătorilor de a respecta deciziile Curții Constituționale ori deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii sau hotărârile pronunțate de instanțele internaționale. ... 4. Se susține că art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(2)] din legea criticată, prin utilizarea sintagmei lipsite de claritate și precizie „situații care exced activității legate de actul de justiție“, încalcă principiul legalității prevăzut de art. 1 alin.

(5)din Constituție. ... 5. Se susține că art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin.

(5)și

(7)] din legea criticată încalcă art. 1 alin.

(4)și art. 124 alin.

(3)din Constituție, întrucât include comisiile speciale parlamentare pentru controlul activității serviciilor de informații, ca organe abilitate să efectueze verificarea veridicității datelor din declarațiile date de magistrați. Se mai arată că sintagma „răspunsul eronat se pedepsește conform legii“ este imprecisă și are un pronunțat caracter arbitrar, în sensul că, deși inoculează ideea atragerii unei răspunderi penale, nu oferă nivelul de claritate și previzibilitate necesar eliminării riscului aplicării sale discreționare. De asemenea, se apreciază că sintagma „informare conformă“ este una nemaiîntâlnită în legislația internă, nu are un conținut clar definit și nu se înțelege la ce face referire cu exactitate, generând, prin urmare, o lipsă de previzibilitate a conținutului normei. ... 6. Un caracter lacunar și imprevizibil au și prevederile modificatoare ale art. 7 alin.

(7)din Legea nr. 303/2004, care, prin conținutul larg stabilit în privința noțiunii de informație de interes public, sunt de natură a încălca protecția instituită prin alte norme juridice de importanță majoră. Sunt învederate, în acest sens, protecția instituită prin caracterul nepublic al unor ședințe de judecată în alte materii decât cea penală, regimul juridic al informațiilor clasificate, protecția datelor cu caracter personal și protecția anumitor categorii de persoane, minori, interziși etc. Caracterul imprevizibil al normei rezultă și din faptul că aceasta ignoră art. 277 din Codul penal - Compromiterea intereselor justiției, text care incriminează și dezvăluirea de informații din dosarele aflate în curs. ... 7. Se susține că art. I pct. 12 [cu referire la art. 9 alin.

(3)] din legea criticată încalcă art. 1 alin.

(5)din Constituție referitor la calitatea legii. Utilizarea sintagmelor „manifestarea sau exprimarea defăimătoare“ sau „în orice mod“ creează o evidentă stare de insecuritate juridică în ceea ce privește aplicarea textului antereferit. Se apreciază că, în condițiile în care în cadrul procedurilor judiciare se pot întâlni cu ușurință situații în care se impune formularea unor considerente asupra acțiunii celorlalte puteri (a se vedea, de exemplu, situația aprecierilor făcute de instanțele judecătorești asupra modului de exercitare a prerogativelor puterii publice de către autorități ale statului aparținând puterii executive, în cadrul acțiunilor de contencios administrativ sau în alte materii), neconstituționalitatea textului de lege criticat este de natură a intra în conflict cu principiile constituționale și legale privind independența justiției, ca fundament al statului de drept. ... 8. Se susține că art. I pct. 53 [cu referire la art. 39 alin.

(3)și

(5)] din lege încalcă art. 16 alin.

(1)și art. 124 alin.

(3)din Constituție. Astfel, se arată că toți judecătorii de la judecătorii, tribunale și curți de apel sunt evaluați de judecători în funcție, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin derogare de la această regulă, sunt evaluați de membrii Consiliului Superior al Magistraturii, organism care, deși face parte din „autoritatea judecătorească“, are natura juridică a unei autorități administrative, iar membrii Consiliului Superior al Magistraturii, pe durata exercitării mandatului lor, sunt suspendați din funcția de judecător. Mai mult, se subliniază că doar judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt evaluați de judecători cu grad profesional inferior. ... 9. Se susține că art. I pct. 54 [cu referire la art. 40 alin.

(4)] din lege este neconstituțional, întrucât singura cale de atac pe care o reglementează împotriva raportului de evaluare a activității profesionale a judecătorului/procurorului este recursul, soluționat de curtea de apel, iar recursul nu are caracter devolutiv. Prin urmare, se concluzionează în sensul că textul criticat este de natură să împiedice aplicarea efectivă a principiilor constituționale ale egalității în drepturi și egalității în fața justiției, consacrate prin art. 16 alin.

(1)și

(2)și art. 124 alin.

(2)din Constituție. Mai mult, se subliniază că, atât timp cât toate litigiile referitoare la cariera magistraților intră în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, reglementarea competenței curții de apel, în primă și ultimă instanță, în materia contestațiilor formulate împotriva rapoartelor de evaluare contravine cerințelor de coerență legislativă stabilite prin art. 1 alin.

(5)din Constituție. ... 10. Se susține că art. I pct. 134 [cu referire la art. 73 alin.

(2)] din lege dublează prevederile nou-introduse ale art. 62^4 din Legea nr. 303/2004, care prevede, de asemenea, posibilitatea suspendării din funcție la inițiativa magistratului, ceea ce este contrar art. 1 alin.

(5)din Constituție referitor la calitatea legii. ... 11. Se susține că art. I pct. 144 [cu referire la art. 82 alin. (2^1) și (2^2)] din lege încalcă art. 16 alin.

(1), art. 41 alin.

(1)și art. 53 din Constituție, întrucât reglementează interdicția cumulului pensiei de serviciu, care are natura unei pensii pentru limită de vârstă, cu salariul până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Or, multitudinea de obligații, interdicții, incompatibilități și responsabilități care revin magistratului în timpul activități sale desfășurate în această calitate justifică acordarea pensiei de serviciu condiționată de o anumită vechime cumulată în funcție, și nu și de împlinirea unei anumite vârste. Din formularea textului criticat nu se înțelege dacă magistratului îi este interzisă cumularea pensiei de serviciu cu indemnizația de magistrat, ci faptul că magistratul pensionat nu mai poate, în perioada dintre data pensionării și împlinirea vârstei de 65 de ani, să desfășoare nicio altă activitate salarizată. O asemenea reglementare încalcă art. 53 din Constituție. ... 12. În plus, este încălcat dreptul la muncă prevăzut în art. 41 din Constituție și sunt create premisele unei duble discriminări a magistraților, atât în raport cu criteriul vârstei, cât și prin raportare la alte categorii profesionale, ceea ce contravine art. 16 din Constituție. ... 13. Se susține că art. I pct. 156 [cu referire la art. 96] din lege încalcă art. 1 alin.

(5)din Constituție, întrucât conținutul său normativ este neclar și confuz. De asemenea, se apreciază că acesta derogă de la art. 52 alin.

(3)din Constituție, instituind în sarcina magistraților o răspundere materială ce depășește conținutul acestui articol. ...

1. Se arată că art. 96 din lege, în forma propusă pentru modificare, schimbă viziunea constituțională asupra răspunderii magistraților pentru eroarea judiciară (gândită ca o răspundere directă a statului și o răspundere subsidiară a judecătorului) și, prin stabilirea caracterului obligatoriu al acțiunii în regres împotriva magistratului, instituie, în esență, în sarcina acestuia, contrar Constituției, o răspundere materială obiectivă. Se arată că, la nivel internațional, eroarea judiciară este reglementată doar în materie penală și presupune, în primul rând, existența unei hotărâri definitive de condamnare și, ca urmare a acestei condamnări, să se fi executat o pedeapsă cu închisoarea. De asemenea, dispozițiile internaționale, cu referire la art. 3 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 14 paragraful 6 al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, se aplică numai atunci când condamnarea este anulată sau se acordă grațierea, dacă un fapt nou demonstrează că s-a produs o eroare judiciară. Din aceleași reglementări internaționale se conturează ideea că eroarea judiciară nu se confundă cu greșeala de judecată, pentru care atât dispozițiile legale interne, cât și cele internaționale prevăd alte mijloace de remediere. Prin urmare, se concluzionează în sensul că definiția dată erorii judiciare în noua formulă redacțională încalcă reglementările internaționale invocate. Se subliniază că definirea erorii judiciare prin raportare la „desfășurarea greșită a unei proceduri judiciare“ excedează cu totul noțiunii de eroare judiciară și se circumscrie mai degrabă noțiunii de greșeală de judecată. ...
2. Se arată că sunt încălcate și prevederile art. 20 alin.

(2)din Constituție, întrucât nu se poate susține faptul că propunerea reprezintă o normă internă mai favorabilă, acest caracter al normei trebuind să se circumscrie profilului juridic al instituției de drept în discuție, și nu să creeze o nouă instituție, derogatorie de la profilul juridic reglementat internațional. Se mai arată că sintagmele cuprinse în alin.

(3)al propunerii, referitoare la ipoteza în care, în înfăptuirea actului de justiție, se determină o desfășurare greșită a unei proceduri judiciare, nu corespund exigențelor de precizie, claritate și previzibilitate a legii. Aceleași critici vizează și modificările aduse art. 96 alin.

(8)din Legea nr. 303/2004, deoarece prevede că acțiunea în regres se exercită împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară, competența de judecată revenind Curții de Apel București, care verifică dacă eroarea judiciară a fost săvârșită cu rea-credință sau gravă neglijență. Or, în condițiile în care reaua-credință și grava neglijență nu pot fi analizate decât în cadrul unei proceduri penale sau disciplinare, atribuirea unei astfel de competențe unei instanțe civile este de natură a încălca normele de competență în materie penală și disciplinară. Se încalcă, astfel, art. 1 alin.

(5)din Constituție privind claritatea, precizia și previzibilitatea legii și art. 134 alin.

(2)din Constituție, care prevăd că, în materie disciplinară, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale. ...

1. Dacă s-ar accepta ideea că reaua-credință și grava neglijență pot fi analizate în proceduri paralele, se creează riscul imprevizibilității actului de justiție, în condițiile în care este posibil ca instanțele disciplinare sau penale să statueze diferit asupra relei-credințe sau gravei neglijențe în raport cu instanța civilă învestită cu soluționarea acțiunii în regres. ...
2. Definiția noțiunii de „gravă neglijență“, deși ar trebui să se raporteze la o culpă în formă agravată, este circumscrisă unei culpe simple. Din acest motiv, textul de lege propus poate oferi temei pentru răspunderea materială a magistraților, inclusiv atunci când există culpă în cea mai puțin gravă dintre formele sale [culpa levissima]. ...
3. Se mai precizează că modificarea alin.

(8)al art. 96 din Legea nr. 303/2004, în sensul că statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, se întoarce în mod obligatoriu împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară, instituie o prezumție relativă de culpabilitate pentru magistratul chemat să răspundă material, îngreunându-i acestuia în mod nejustificat sarcina probei. Se mai invocă, în susținerea celor de mai sus, Decizia Curții Constituționale nr. 80 din 16 februarie 2014, potrivit căreia textul constituțional nu constrânge statul la inițierea în toate cazurile a unor acțiuni în regres, lăsând în marja sa de apreciere exercitarea acestei acțiuni. ... 19. Se susține că art. I pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)] din lege încalcă art. 1 alin.

(5)din Constituție, întrucât dublează prevederile lit. h) ale aceluiași articol. ... 20. Se susține că art. I pct. 160 [cu referire la art. 100 alin.

(1)lit. d^1)] din lege încalcă art. 53 alin.

(2)din Constituție prin restrângerea „exercițiului drepturilor“ într-o manieră disproporționată față de situația care a determinat-o, prin instituirea unei triple sancțiuni, în condițiile în care retrogradarea în funcție implică atât o diminuare a gradului profesional dobândit prin concurs, o sancțiune pecuniară, prin diminuarea salarială atrasă de pierderea gradului superior, cât și o mutare la o instanță de grad inferior. De asemenea, întrucât retrogradarea este dispusă pe o perioadă nedeterminată se aduce atingere substanței inamovibilității, contrar art. 53 și art. 125 din Constituție. ... 21. Se susține că art. I pct. 161 [cu referire la art. 100 alin.

(2)] din lege încalcă art. 53 alin.

(2)și art. 133 din Constituție, întrucât nu permite individualizarea sancțiunii disciplinare de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin aprecierea de la caz la caz a fiecărei situații în parte. ... 22. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere. ...

1. Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată. ...
2. Cu privire la criticile de neconstituționalitate privind art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin.

(3)teza a treia], pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(2)], pct. 9 [cu referire la art. 7 alin.

(5)și

(7)], pct. 12 [cu referire la art. 9 alin.

(3)], pct. 134 [cu referire la art. 73 alin.

(2)] și pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)] din legea criticată, se arată că pretinsa lipsă de claritate și previzibilitate a acestor dispoziții legale nu se convertește într-o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci vizează chestiuni care țin de competența Parlamentului, acesta putând interveni pe calea unor modificări/completări sau abrogări pentru a asigura ordinea juridică necesară. Din perspectivă constituțională pot fi analizate doar criticile care vizează o gravă incoerență legislativă. Or, criticile formulate în prezenta cauză nu sunt însoțite, practic, de nicio argumentație în acest sens, reprezentând simple opinii și afirmații ale autorului obiecției de neconstituționalitate, fapt ce face, practic, imposibilă exercitarea controlului de constituționalitate. Cu privire la cerințele de calitate a legii, este invocată atât jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și cea a Curții Constituționale, indicându-se că legea nu trebuie neapărat să fie însoțită de certitudini absolute. ... 25. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin.

(3)teza a treia] din lege, se arată că aceasta este, în realitate, rezultatul unei interpretări eronate a textului în contextul întregului alineat. Interdicția de a se lua decizii fără restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții directe sau indirecte din partea oricărei autorități, fie chiar autorități judiciare, așa cum sunt prevăzute în „capitolul VI“ din Constituție, nu se referă la hotărâri judecătorești care au obligativitate erga omnes, ci la eventualele intervenții care depășesc cadrul legal. ... 26. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(2)] din lege, se arată că acestea vizează obligația judecătorului sau procurorului de a aduce în scris la cunoștința colegiului de conducere situațiile care se pot constitui în conflicte de interese, fără însă ca această obligație să interfereze cu cea prevăzută de codurile de procedură, și anume obligația de abținere în cazurile prevăzute de acestea. Astfel, departe de a fi neclar și imprecis, acest text circumstanțiază obligațiile judecătorului sau procurorului și, respectiv pe cele ale colegiilor de conducere, pentru a nu se permite pe viitor situații, precum cele generate de textul în vigoare, în care, în lipsa unei astfel de precizări, colegiile de conducere s-au pronunțat asupra unor cazuri care au fost invocate însă și în cursul judecății ca motive de abținere sau recuzare, generându-se un paralelism nepermis. Mai mult, textul în vigoare, în momentul de față, dă în competența colegiilor de conducere atribuții jurisdicționale - de soluționare a unor motive de abținere și recuzare, ce se suprapun peste cele ale judecătorului chemat să judece aceste incidente procedurale, astfel încât se apreciază că modificarea textului era absolut necesară. ... 27. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin.

(5)] din lege, se arată că acest text nu interferează în activitatea profesională a judecătorilor și procurorilor și nu analizează statutul civil și juridic al acestora. Atribuția de control stabilită în sarcina comisiei parlamentare se exercită doar în privința actului emis de serviciile de informații, și nu vizează persoana judecătorului sau procurorului. Necesitatea modificării textului în vigoare a fost dată tocmai pentru a asigura garanții reale de independență a judecătorilor și procurorilor în raport de ingerințele serviciilor de informații, în condițiile în care actuala reglementare și-a dovedit ineficiența, controlul declarațiilor făcându-se într-un mod formal și printr-o procedură ce nu a fost făcută niciodată publică. Acest fapt a ridicat, în ultimii ani, tot mai multe întrebări și suspiciuni legate de relațiile dintre magistrați și serviciile de informații, lipsa clarificărilor cu privire la acestea având efecte grave în ceea ce privește încrederea cetățenilor în justiție. În ceea ce privește critica privind teza referitoare la faptul că „răspunsul eronat se pedepsește conform legii“, se arată că aceasta este neîntemeiată, întrucât mai multe dispoziții legale reglementează falsul în declarații, ipoteză în care se angajează răspunderea penală și, în consecință, se aplică sancțiunea de eliberare din funcția deținută. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin.

(7)] din lege, se arată că acest text legal nu este nici lacunar și nici imprevizibil, întrucât se referă la administrarea justiției. Astfel, legiuitorul a înțeles să prevadă, în mod explicit, că toate informațiile ce privesc statutul judecătorilor și procurorilor, administrarea judiciară și cooperarea instituțională cu instanțele și parchetele sunt informații de interes public, iar acest lucru nu poate fi eludat prin emiterea unor acte normative infralegale sau protocoale de colaborare clasificate, care să excludă de la accesul cetățenilor informații ce privesc accesul lor liber la justiție și dreptul la un proces echitabil. ... 28. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 12 [cu referire la art. 9 alin.

(3)] din lege, se arată că obligația de rezervă a judecătorilor referitoare la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, are în vedere modalitățile în care acestea pot fi realizate: în scris, oral, prin mass-media sau prin rețelele de socializare. Modalitățile de exprimare nu pot fi reglementate în mod limitativ printr-un text de lege, ci doar generic - „în orice mod“. Se mai susține că textul adoptat reprezintă o transpunere în dreptul intern a standardelor europene de conduită ale magistraților în relația cu celelalte puteri ale statului, fiind indicate, în acest sens, avizele nr. 3 [pct. 8] și nr. 18 [pct. 42] ale Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni. ... 29. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 53 [cu referire la art. 39 alin.

(3)și

(5)] din lege, se arată că procedura evaluării judecătorilor are protecție constituțională doar în măsura în care, prin modul în care este reglementată, aceasta este de natură a aduce atingere independenței justiției. Evaluarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție de către membri ai Consiliului Superior al Magistraturii nu poate pune în discuție independența acestora, existând state europene cu democrație consolidată în care evaluarea tuturor judecătorilor se face de către consilii judiciare sau grupuri subordonate acestora [Austria, Estonia, Italia, Croația sau Slovenia]. Se mai arată că, pentru a fi eficientă, evaluarea trebuie să aibă un caracter obiectiv, inclusiv prin prisma evaluatorilor, trebuind, așadar, a fi exclusă o abordare subiectivă a acestora, inevitabilă în cazul în care evaluatorii sunt colegii celor evaluați. Dacă acest deziderat a fost realizat în privința judecătorilor de la instanțele ierarhic inferioare prin includerea în componența comisiilor de evaluare a unor judecători de la instanțele ierarhic superioare, în privința judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, din motive evidente, nu s-a putut respecta aceeași formulă. Ca atare se justifică o altă soluție, iar alegerea acesteia este atributul exclusiv al legiuitorului ce nu poate fi cenzurat de Curtea Constituțională, câtă vreme nu aduce atingere independenței justiției sau altei norme constituționale. ... 30. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 54 [cu referire la art. 40 alin.

(4)] din lege, se arată că, în prezent, hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii în materie de evaluare profesională pot fi contestate numai la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, hotărârile acestuia fiind definitive. Așadar, în prezent, aceste hotărâri nu pot fi nici măcar contestate la instanța judecătorească, astfel încât textul criticat reprezintă un progres în sensul că hotărârile secțiilor în materie de evaluare se supun recursului, judecat de o instanță judecătorească. Cu privire la critica referitoare la faptul că judecarea contestațiilor în materie de carieră a judecătorilor trebuie să fie realizată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se arată că legiuitorul poate stabili ca, în situații diferite, competența de soluționare a unor litigii să fie diferită. ... 31. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 134 [cu referire la art. 73 alin.

(2)], se arată că opțiunea judecătorului sau a procurorului de a se autosuspenda din activitate reprezintă o situație particulară în raport cu dispoziția generală cuprinsă în art. 62^4, suspendarea voluntară din magistratură, astfel încât nu se poate susține că există o suprapunere de texte de natură a genera o lipsă de claritate. ... 32. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 144 [cu referire la art. 82 alin. (2^1) și (2^2)] din lege, se arată că interdicția cumulării a două pensii de serviciu nu încalcă art. 16 alin.

(1)și

(2)din Constituție, iar referitor la interdicția cumulării pensiei de serviciu cu salariul până la vârsta de 65 de ani, se arată că o atare pensionare este una anticipată, pentru care există în legea generală o dispoziție care prevede interdicția ca, pe perioada pensionării anticipate, să se poată obține un venit impozabil. Se mai arată că nu există o restrângere a dreptului la muncă, întrucât beneficiarul pensiei de serviciu, până la 65 de ani, poate opta între practicarea în continuare a profesiei sau obținerea pensiei; prin urmare, nu se poate susține încălcarea art. 53 din Constituție. ...

1. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 156 [cu referire la art. 96] din lege, se arată că modificarea operată vizează transformarea caracterului acțiunii în regres împotriva magistratului din facultativ în obligatoriu, neschimbând în fond cadrul juridic al răspunderii patrimoniale a statului, în contextul în care, în actuala reglementare în vigoare, Ministerul Finanțelor Publice se poate regresa împotriva magistratului în cazul unei erori judiciare într-un termen de 1 an, termen care, în practică, a fost constatat ca fiind insuficient pentru exercitarea acestei acțiuni. În susținerea constituționalității acestui text de lege, este invocată in extenso Avizul Comisiei de la Veneția nr. 847/
2. ...
3. Se arată că, potrivit textului de lege criticat, a fost reglementată procedura prin care statul poate fi obligat la plata unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, precum și acțiunea promovată de stat împotriva judecătorului sau procurorului care a produs eroarea judiciară în activitatea sa profesională. În prima etapă a procedurii, acțiunea este promovată de pretinsa parte vătămată împotriva statului, judecătorul sau procurorul neavând nicio calitate procesuală, astfel încât hotărârea definitivă pronunțată este între partea vătămată și stat. În cea de-a doua etapă a procedurii statul urmează să promoveze o acțiune pe rolul Curții de Apel București în contradictoriu cu judecătorul/procurorul, care are calitatea de pârât, pentru a se stabili dacă activitatea profesională a acestuia a dus la crearea prejudiciului prin exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. Hotărârea Curții de Apel București poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție; hotărârea definitivă dintre stat și partea vătămată nu prezintă autoritate de lucru judecat în raport cu judecătorul sau procurorul chemat în cea de-a doua etapă procesuală, nici cu privire la eroarea judiciară și nici cu privire la eventuala întindere a prejudiciului creat și achitat de stat. ...
4. Se mai indică faptul că textul legal criticat a definit reaua-credință și grava neglijență tocmai pentru a se limita o interpretare abuzivă sau o confuzie cu prevederile din Codul penal sau cu cele privind răspunderea disciplinară. Se arată că, de altfel, autorul sesizării nu a contestat, din punct de vedere constituțional, aceste definiții. Faptul că la nivel internațional eroarea judiciară este reglementată doar în materie penală nu împiedică statul român să definească cele două noțiuni antereferite, care nu atrag răspunderea penală, ci doar pe cea materială, fapt ce reprezintă o normă internă mai favorabilă. ...
5. Se mai susține că reglementarea actuală, referitoare la posibilitatea statului de a promova acțiune în regres împotriva judecătorului/procurorului care și-a exercitat funcția cu rea-credință/gravă neglijență trebuie să fie modificată în acord cu principiile constituționale privind egalitatea părților și cu acele dispoziții din legile în vigoare care obligă instituțiile în care se cauzează prejudicii materiale să le recupereze de la angajații săi. ...
6. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)] din lege, se arată că pretinsa suprapunere normativă între lit. h) și r) ale art. 99 din Legea nr. 303/2004 nu există, neîncălcându-se art. 1 alin.

(5)din Constituție. În acest sens se arată că, deși ambele reglementează abateri disciplinare, primul text se referă la încălcările repetate și imputabile, în timp ce al doilea text se referă strict la nemotivarea hotărârilor sau actelor judiciare, fără a se reține în vreun mod culpa acestora în neîndeplinirea actelor și nici caracterul repetat, ci încălcarea drepturilor procesuale ale părților, care nu pot promova cereri prevăzute de Codul de procedură civilă sau penală sau acțiuni în fața organismelor internaționale judiciare. Aceste efecte sunt de o gravitate mult mai mare decât cele prevăzute la lit. h). ... 38. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 160 [cu referire la art. 100 alin.

(1)lit. d^1)] din lege, se arată că reglementarea retrogradării în grad profesional nu încalcă principiul inamovibilității, inamovibilitatea dobândită prin numirea prin decret prezidențial în funcția respectivă păstrânduse. Ceea ce se modifică este locul de muncă și salarizarea judecătorului/procurorului, retrogradarea fiind, însă, dispusă ca o măsură disciplinară pe o perioadă determinată. Or, legiuitorul poate reglementa o sancțiune unică cu multiple efecte, fiind astfel neîntemeiată susținerea autorului obiecției de neconstituționalitate care privește fiecare efect al sancțiunii ca pe o sancțiune distinctă. ... 39. Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I pct. 161 [cu referire la art. 100 alin.

(2)] din lege, se arată că stabilirea chiar prin textul de lege a unor sancțiuni proporționale cu gravitatea abaterilor disciplinare săvârșite nu încalcă art. 133 din Constituție. Cu privire la critica referitoare la faptul că, în condițiile în care legiuitorul stabilește aprioric că anumite sancțiuni nu pot fi aplicate unor abateri disciplinare, Consiliul Superior al Magistraturii nu ar mai putea individualiza sancțiunea, se arată că procesul de individualizare a sancțiunii se face raportat la textele adoptate în Parlament, și nu în raport cu voința unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. ...

1. Președintele Senatului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate. ...
2. Pe rolul Curții Constituționale se află și obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, obiecție formulată de un număr de 56 de deputați. ...
3. Obiecția de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 12.638/22 decembrie 2017 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.964A/
4. ...
5. În motivarea obiecției de neconstituționalitate autorii acesteia aduc atât critici de neconstituționalitate extrinseci, cât și intrinseci. ...
6. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, se arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea prevederilor constituționale care consacră autonomia celor două Camere ale Parlamentului, atât în ceea ce privește exercitarea dreptului de a formula amendamente, cât și în ceea ce privește elaborarea și adoptarea raportului comisiei sesizate în fond. Se arată că, în vederea avizării în fond, Biroul permanent al Camerei Deputaților, respectiv cel al Senatului au transmis propunerea legislativă aflată în procedură parlamentară la Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției. Or, sesizarea unei comisii comune este posibilă doar de către Birourile permanente ale celor două Camere reunite în ședință comună, și nu de fiecare birou permanent în mod succesiv în funcție de Camera sesizată. ...
7. La dezbaterea legii în cadrul primei Camere sesizate, raportul Comisiei speciale comune a fost votat atât de către deputați, cât și de senatori, aceștia din urmă formulând amendamente ce au fost chiar adoptate în cadrul lucrărilor Comisiei. Prin urmare, se concluzionează în sensul că senatorii, membri ai Comisiei speciale comune, și-au exprimat voința și au participat la luarea unei decizii în Camera Deputaților, contrar art. 64 și art. 71 alin.

(1)din Constituție. Aceleași argumente sunt valabile și în privința procedurii legislative desfășurate în fața Senatului, având în vedere că raportul Comisiei speciale comune a fost votat atât de către senatori, cât și de deputați, aceștia din urmă formulând amendamente în cadrul lucrărilor Comisiei. Se mai susține că prezentarea raportului comisiei speciale în cadrul dezbaterilor de la Senat a fost realizată de către un deputat. ...

1. Cele de mai sus denotă o încălcare a principiului autonomiei parlamentare, iar procedura de lucru instituită este contrară principiilor și normelor constituționale ce instituie și garantează bicameralismul funcțional. ...
2. Se mai susține că modul în care au fost adoptate dispozițiile art. I pct. 163 [cu referire la art. 113] din legea criticată, care abrogă art. 2 din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale, încalcă principiul bicameralismului. În acest sens se arată că această dispoziție abrogatoare nu a fost dezbătută în ședința Camerei Deputaților, fiind discutată numai în ședința Senatului, în urma susținerii și adoptării unui amendament înregistrat numai în dezbaterea din Camera decizională. ...
3. Se susține că, în derularea procesului legislativ, Comisia specială comună a aplicat proceduri care încalcă dreptul de inițiativă legislativă al deputaților sau al senatorilor, întrucât a luat în discuție și a aprobat mai mult de 30 de amendamente formulate de alte subiecte de drept decât cele care au drept de inițiativă legislativă, menționându-se „amendamentul (admis) referitor la art. 75 din lege înscris la pagina 153 (nr. crt. 259) din anexa nr. 1 la raportul [Comisiei - sn]“. Astfel, nominalizarea „UNJR, AMR, CSM, Consiliului Legislativ“ în raportul elaborat de comisia specială comună ca autori ai unor amendamente, chiar alăturat mențiunii că aceste amendamente au fost însușite de unii parlamentari, încalcă art. 74 din Constituție. Cu atât mai mult este încălcată această prevedere constituțională atunci când astfel de entități sunt nominalizate drept autoare ale amendamentelor alături de parlamentari. Mai mult, crearea impresiei că autorități publice, precum Consiliul Superior al Magistraturii sau Consiliul Legislativ, ar putea fi autoare ale unor amendamente în cadrul procedurii legislative parlamentare încalcă rolul atribuit acestora prin art. 79 și art. 133 din Constituție. ...
4. Se mai arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 56 alin.

(1)și

(2)din Regulamentul Camerei Deputaților, întrucât raportul Comisiei speciale nu a fost prezentat de președintele Comisiei sau raportorul acesteia, ceea ce se constituie, astfel, într-o nesocotire a art. 1 alin.

(5)din Constituție. De asemenea, întrucât Camera Deputaților a adoptat raportul Comisiei speciale comune, și nu propunerea legislativă, însoțită de un aviz al acestei comisii, s-a încălcat art. 8 alin.

(1)din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului. Se mai indică faptul că această comisie specială comună nu avea competența de a adopta un raport, competență ce aparține numai comisiilor permanente, sens în care se precizează că, potrivit mențiunilor de pe pagina de internet a Camerei Deputaților, Biroul permanent al Camerei Deputaților a sesizat comisia pentru elaborarea unui aviz. Prin urmare, prin adoptarea raportului, comisia și-a depășit scopul pentru care a fost sesizată de Biroul permanent; or, adoptarea unui act neregulamentar constituie o încălcare a dispozițiilor art. 3 și art. 8 alin.

(1)din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului și, implicit, ale art. 1 alin.

(5)din Constituție. ... 50. Se arată că, sfidând dispozițiile regulamentare, Comisia specială comună a luat în dezbatere și a elaborat un raport asupra unei inițiative legislative cu obiect de reglementare identic cu scopul pentru care a fost constituită comisia, deși menirea acesteia era tocmai de a depune un astfel de act normativ. Mai mult, propunerea legislativă la care Comisia specială comună a adoptat raportul a fost înființată ulterior datei la care Comisia a fost constituită. Pe cale de consecință, la data la care a fost depusă inițiativa parlamentară, parte a scopului pentru care a fost creată comisia, aceasta din urmă trebuia să își înceteze activitatea cu privire la obiectul de reglementare vizând modificarea Legii nr. 303/2004, iar propunerea legislativă trebuia să parcurgă procedura legislativă obișnuită. Se apreciază că, astfel, au fost încălcate prevederile art. 8 alin.

(1)din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului și, implicit, ale art. 1 alin.

(5), art. 65, art. 74 și art. 75 din Constituție. ... 51. Se mai susține că art. I pct. 163 [cu referire la art. 109 alin.

(1)și art. 114] din legea criticată repetă același conținut juridic în privința procedurilor de ocupare a funcțiilor de execuție sau de conducere, aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a actului normativ criticat, contrar art. 16 alin.

(1)din Legea nr. 24/2000 și, implicit, art. 1 alin.

(5)din Constituție. ... 52. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se arată că art. I pct. 112 [cu referire la art. 62^2 și art. 62^3] din legea criticată nu reglementează diferența specifică față de detașare, putând determina situații neclare din cauza formulării echivoce. Funcțiile de demnitate publică în care un magistrat poate fi numit trebuie să fie limitate la cele care contribuie la consolidarea atribuțiilor sistemului judiciar. De asemenea, rolul Consiliului Superior al Magistraturii nu trebuie limitat la competența de a lua act, ci trebuie statuată competența clară de a aproba sau de a respinge posibilitatea numirii unui magistrat într-o funcție de demnitate publică, cum ar fi aceea de membru al Guvernului. Or, tocmai o prevedere de acest fel nu are o fundamentare clară, nu numai cu adresabilitate pentru cei cărora li se aplică, dar și pentru cetățeni, care trebuie să aibă garanția că, statutar, magistrații se mențin în cerințele de obiectivitate, imparțialitate și integritate. Prin urmare, sunt încălcate prevederile art. 8 alin.

(4)din Legea nr. 24/2000 raportat la art. 1 alin.

(5)din Constituție, dar și prevederile art. 125 alin.

(3)și art. 132 alin.

(2)din Constituție cu privire la incompatibilitățile care însoțesc calitatea de judecător sau procuror. În acest context, se subliniază că art. I pct. 112 [cu referire la art. 62^2 alin.

(1)] și pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(1)] din legea criticată se află într-un raport antitetic, prevăzând, pe de o parte, că judecătorul sau procurorul poate fi numit în funcția de membru al Guvernului, iar, pe de altă parte, că aceste funcții sunt incompatibile cu orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior juridic. De asemenea, se arată că ocuparea unor funcții de conducere la nivelul parchetelor prin concurs sau examen, în contextul existenței unei singure forme de selecție, face ca textul art. I pct. 69 [cu referire la art. 49 alin.

(1)] din lege să fie formulat neclar, fiind greu de identificat, pentru destinatarul normei juridice, modul în care se va organiza procedura de numire în funcție. ...

1. În final, se arată că prevederile art. I pct. 44, 77, 87, 88 și 108 din legea criticată sunt adoptate în contra considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 375 din 6 iulie 2005, cu referire expresă la nesocotirea competențelor Președintelui României în privința numirii în funcție a judecătorilor și procurorilor, conform art. 94 lit. c) din Constituție. ...
2. În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, obiecția de neconstituționalitate a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și exprima punctele lor de vedere. ...

1. Președintele Camerei Deputaților apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...
2. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, se arată că aplicarea regulamentului/regulamentelor parlamentare este o atribuție a Camerelor, astfel încât contestațiile privind aplicarea în concret a acestora țin de competența exclusivă a Camerei Deputaților și Senatului, pe căile și procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament. Nu reprezintă o încălcare a Constituției acceptarea de amendamente la lege depuse de persoane fizice sau juridice, deoarece acestea reprezintă doar surse ale amendamentelor și au fost însușite de deputați/senatori, în cadrul dezbaterilor din Comisia specială comună. Se mai susține că, în cursul acestor dezbateri, grupul Partidului Național Liberal a declarat că își însușește toate amendamentele depuse de organizațiile și asociațiile profesionale. ...
3. Cu privire la încălcarea principiului bicameralismului, se arată că autorii obiecției de neconstituționalitate pleacă de la premisa, eronată în sine, că, prin constituirea unei comisii speciale comune s-ar încălca principiul antereferit, întrucât, în realitate, acesta se referă la dezbaterea și adoptarea textelor de lege în cele două Camere ale Parlamentului. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 1 alin.

(5), art. 61 și art. 64 din Constituție. Cu privire la posibilitatea Parlamentului de a-și constitui comisii permanente, de anchetă sau speciale, este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 266 din 21 martie

1. ...
2. Cu privire la încălcarea dreptului la inițiativă legislativă al deputaților și senatorilor, se arată că propunerile legislative elaborate au urmat procedura de dezbatere și adoptare în „ședințe comune[/] separate“, cu luarea în considerare a prevederilor art. 65, art. 74 și art. 75 din Constituție. Se mai arată că se pot institui comisii speciale comune pentru elaborarea unei propuneri legislative indiferent dacă aceasta trebuie adoptată în ședință comună sau separată. ...
3. Cu privire la motivele de neconstituționalitate intrinsecă, se arată că nu poate fi reținută lipsa de previzibilitate a legii analizate, invocată de autorii obiecției de neconstituționalitate. Modul de redactare a textelor legale se încadrează în marja de apreciere a legiuitorului de care acesta trebuie să dispună la punerea în aplicare a politicilor sale, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită adoptarea unui act normativ, cât și asupra alegerii modalității de aplicare a acestuia. ...
4. Cu privire la caracterul imprevizibil al textului de lege care reglementează modalitatea de ocupare a unor funcții de conducere în cadrul Ministerului Public, respectiv „prin concurs sau examen“, se arată că această formulare a fost adoptată în considerarea numărului participanților, procedura de examinare în sine fiind identică. Astfel, concursul se organizează și se desfășoară în cazul în care pentru ocuparea unui post se înscriu minimum doi candidați, iar examenul are loc în cazul în care se prezintă o singură persoană sau numărul celor înscriși este egal sau mai mic decât numărul de posturi. ...
5. Cu privire la critica de neconstituționalitate care vizează dispozițiile art. I pct. 112 [cu referire la art. 62^2] din lege, se arată că, odată cu numirea în funcția de membru al Guvernului, se dispune suspendarea din funcție a judecătorului/procurorului de către Consiliul Superior al Magistraturii, care ia act de această situație, iar pe perioada suspendării acestora nu le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicții și incompatibilități. Se subliniază faptul că, potrivit textului criticat, Consiliul Superior al Magistraturii ia doar act de numirea realizată, pentru că, în caz contrar, dacă acesta ar avea putere decizională, ar însemna că este implicat în procedura de numire a membrilor Guvernului, fapt ce nu poate fi admis. Se arată că modificarea legală a fost impusă tocmai de o lacună legislativă existentă, care a permis detașarea judecătorilor/procurorilor pe diverse funcții din aparatul executiv [secretari de stat/prefecți], fără a-și pierde calitatea de magistrat, fapt ce pune probleme în raport cu regimul incompatibilităților. Mai mult, faptul că, în prezent, Consiliul Superior al Magistraturii ar putea decide intempestiv încetarea detașării echivalează cu amestecul Consiliului în activitatea executivului, aducându-se, astfel, o atingere evidentă separației puterilor în stat. Prin urmare, modificarea legislativă adusă pune în acord legislația actuală cu exigențele Constituției. ...
6. Cu privire la criticile de neconstituționalitate aduse art. I pct. 44, 77, 87, 88 și 108 din legea criticată, se arată că pct. 77 și 108 nu au legătură cu critica întemeiată pe atribuțiile Președintelui României, iar pct. 44, 87 și 88 au ca scop întărirea independenței justiției în raport cu noile standarde europene fixate în materia numirii în funcție a judecătorilor/procurorilor. Este invocat pct. 45 din Avizul nr. 1/2001 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) referitor la standardele privind independența puterii judecătorești și inamovibilitatea judecătorilor, care impune, potrivit punctului de vedere exprimat, ca numirea în funcția de judecător să se raporteze la garanții mai obiective și mai formale. Textele criticate sunt în acest sens, ridicând standardele de garanție a independenței judecătorilor. Este invocată și Decizia Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie
7. ...
8. Invocându-se Magna Carta Judecătorilor, precum și pct. 47 din anexa la Recomandarea nr. 12/2010 către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și responsabilitățile, adoptată, sub auspiciile Consiliului Europei, de Comitetul Miniștrilor în 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1.098-a întâlnire a delegaților miniștrilor, se subliniază că rolul Președintelui României în privința numirii judecătorilor este acela de a urma propunerile făcute de Consiliul Superior al Magistraturii, și nu de a se substitui sau dubla Consiliul în procesul de selecție al judecătorilor. Rațiunea numirii judecătorilor de către Președinte este aceea de a conferi solemnitatea necesară acestei funcții și are ca efect acordarea inamovibilității, doar în acest mod asigurându-se o independență deplină a acestora. ...
9. Se mai arată că procedura de numire a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este reglementată la nivel constituțional. Ca atare, este atributul legiuitorului să stabilească dacă, în ce condiții și în ce limite atribuie competențe unor autorități din afara sistemului judiciar, singura constrângere fiind aceea de a respecta independența justiției. ...
10. Președintele Senatului, în punctul de vedere comunicat, apreciază că obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată. ...
11. Cu privire la criticile de neconstituționalitate privind încălcarea principiului autonomiei funcționale a celor două Camere ale Parlamentului, se arată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât cele două Camere ale Parlamentului au o marjă mai largă de modalități procedurale în care își pot exercita prerogativele constituționale. Oricând se poate opta pentru o cutumă praeter legem, dacă există un acord politic între grupurile parlamentare, confirmat prin votul plenului Camerelor, dacă aceasta este subsumată eficienței actului de legiferare. De altfel, se indică faptul că există un precedent procedural - și anume dezbaterile legislative desfășurate cu prilejul revizuirii Constituției în 2003 - în care senatorii au putut să își exercite unele drepturi în Camera Deputaților, iar deputații au utilizat același drept la Senat. ...
12. Cu privire la criticile de neconstituționalitate privind încălcarea principiului bicameralismului, se arată că un sigur text legislativ adoptat în plus de o Cameră, respectiv abrogarea art. 2 din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale, față de conținutul actului normativ adoptat de cealaltă, nu înseamnă că între formele legii adoptate de cele două Camere există o configurație semnificativ diferită sau deosebiri majore de conținut juridic. ...
13. Cu privire la criticile de neconstituționalitate privind încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la inițiativa legislativă, se arată că amendamentele formulate de organizațiile profesionale ale magistraților, Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Legislativ au fost preluate și susținute de reprezentanții tuturor grupurilor parlamentare prezente la dezbateri, inclusiv de unii dintre semnatarii obiecției de neconstituționalitate. ...
14. Cu privire la criticile de neconstituționalitate formulate prin prisma încălcării unor norme regulamentare, se arată că obligația de respectare a legilor cuprinsă în art. 1 alin.

(5)din Constituție a avut în vedere doar normele juridice cu putere de lege, nu și pe cele cuprinse în regulamentele parlamentare. Prin urmare, chiar o încălcare a acestora din urmă nu se convertește într-o nesocotire a dispozițiilor art. 1 alin.

(5)din Constituție. ...

1. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se arată că autorii obiecției de neconstituționalitate nu critică numirea unui judecător sau procuror într-o altă funcție de autoritate, ci, exclusiv, numirea în funcția de membru al Guvernului, apreciind că funcțiile de demnitate publică în care ar putea fi numit magistratul trebuie să fie de natură să contribuie la independența atribuțiilor sistemului judiciar. În consecință, se consideră că este vorba despre opțiunea autorilor obiecției de neconstituționalitate pentru o altă soluție legislativă decât cea aleasă de Parlament, și nu despre o problemă de neconstituționalitate a unei dispoziții legale. ...
2. Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecției de neconstituționalitate. ...
3. Curtea, la termenul de judecată din 23 ianuarie 2018, a amânat dezbaterile pentru data de 30 ianuarie 2018, când, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituționalitate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 2.964A/2017 la Dosarul nr. 2.955A/2017, care este primul înregistrat. ...
4. La dosarul cauzei, a fost depus un înscris din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și Senat, prin care se arată că „modificările legislative supuse criticii de neconstituționalitate reprezintă un atac direct la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, realizat printr-o încălcare flagrantă a principiului colaborării loiale între autoritățile statului și prin nesocotirea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor“, motiv pentru care „este necesară obținerea unui punct de vedere al Comisiei de la Veneția, punct de vedere care va constitui un element de sprijin al activității de jurisdicție a Curții Constituționale“. ...
5. De asemenea, Asociația Forumului Judecătorilor din România, cu sediul în București, respectiv Uniunea Națională a Judecătorilor din România, cu sediul în Oradea, și Asociația Magistraților din România, cu sediul în București, au depus, în calitate de amicus curiae, memorii cu privire la obiecțiile de neconstituționalitate formulate. ... CURTEA, examinând obiecțiile de neconstituționalitate, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Senatului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
6. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze obiecția de neconstituționalitate, pe baza sesizării, a documentelor și a punctelor de vedere primite, fără a putea lua în considerare cererile de intervenție depuse, drept pentru care cererile de intervenție ale domnilor Leon Nica și Dumitru-Mircea Dinică sunt inadmisibile [a se vedea, în acest sens, și deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010], fiind respinse ca atare. ...
7. Cu privire la cererea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Național Liberal din Camera Deputaților și Senat privind solicitarea punctului de vedere al Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei (Comisia de la Veneția), Curtea, prin Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018*), paragraful 55, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii, a statuat că, potrivit prerogativelor Comisiei de la Veneția, în raporturile cu curțile constituționale, aceasta poate formula, la solicitarea instanței naționale, opinii amicus curiae, dar nu cu privire la constituționalitatea actului supus controlului în procedura desfășurată potrivit legii naționale, ci cu privire la aspecte de drept constituțional și internațional comparat, incidente în cauza dedusă judecății. Prin urmare, doar Curtea Constituțională poate aprecia oportunitatea formulării unei cereri adresate forului internațional, în funcție de obiectul controlului de constituționalitate. Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în analiza materiei supuse controlului de constituționalitate în prezentele cauze, nu sunt necesare lămuriri, pe calea unei opinii amicus curiae formulate de Comisia de la Veneția, cu privire la incidența unor aspecte de drept constituțional și internațional comparat. Notă ... *) Decizia Curții Constituționale nr. 33 din 23 ianuarie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie
8. ...
9. Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum rezultă din actele de sesizare ale Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. În realitate, criticile punctuale vizează art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin.

(3)teza a treia]; pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(2)teza a doua]; pct. 9 [cu referire la art. 7 alin.

(5)și

(7)]; pct. 12 [cu referire la art. 9 alin.

(3)]; pct. 44; pct. 53 [cu referire la art. 39 alin.

(3)și

(5)]; pct. 54 [cu referire la art. 40 alin.

(4)]; pct. 69 [cu referire la art. 49 alin.

(1)]; pct. 77 [cu referire la art. 52 alin.

(3)]; pct. 87 [cu referire la art. 53 alin.

(1),

(2),

(7),

(8),

(9)teza întâi și

(10)]; pct. 88 [cu referire la art. 54 alin.

(3)]; pct. 108 [cu referire la art. 62 alin. (1^2) și (1^3)]; pct. 112 [cu referire la art. 62^2, 62^3 și 62^4]; pct. 134 [cu referire la art. 73 alin.

(2)]; pct. 144 [cu referire la art. 82 alin. (2^1) și (2^2)]; pct. 156 [cu referire la art. 96]; pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)]; pct. 160 [cu referire la art. 100 alin.

(1)lit. d^1)]; pct. 161 [cu referire la art. 100 alin.

(2)] și pct. 163 [cu referire la art. 109 alin.

(1)teza întâi și art. 114] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și legea în ansamblul său. Dispozițiile legale criticate în mod punctual au următorul cuprins: – Art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin.

(3)teza a treia]: „Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, fie chiar autorități judiciare.“; ... – Art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(2)teza a doua]: „

(2)Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății. În alte situații care exced activității legate de actul de justiție, conflictul de interese va fi adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau parchetului care apreciază asupra existenței sau inexistenței acestuia.“; ... – Art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin.

(5)și

(7)]:

(5)Verificarea veridicității datelor din declarațiile prevăzute la alin.

(2)se face de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării și de comisiile speciale parlamentare pentru controlul activității serviciilor de informații anual, din oficiu, sau ori de câte ori sunt sesizate de Ministerul Justiției, Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorul sau procurorul vizat. Rezultatul verificării efective are valoare de informare conformă. Răspunsul eronat se pedepsește conform legii. [...]

(7)Informațiile care privesc statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară, organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituțională între instanțe și parchete, pe de o parte, și orice altă autoritate publică, pe de altă parte, precum și procedurile judiciare, constituie informații de interes public, cu excepția celor pentru care Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, prevede caracterul nepublic.“; ... – Art. I pct. 12 [cu referire la art. 9 alin.

(3)]: „

(3)Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului - legislativă și executivă“; ... – Art. I pct. 44: „La articolul 31, alineatele

(3)și

(4)se abrogă“; ... – Art. I pct. 53 [cu referire la art. 39 alin.

(3)și

(5)]:

(3)Evaluarea prevăzută la alin.

(1)se face de comisii constituite separat pentru judecători și procurori, formate din președintele instanței, respectiv conducătorul parchetului din care face parte persoana evaluată, precum și 2 sau mai mulți judecători sau procurori de la instanța sau parchetul ierarhic superior, desemnați de colegiul de conducere al acestei instanțe sau parchet, cu aceeași specializare cu judecătorul sau procurorul evaluat. Evaluarea președintelui instanței și a vicepreședintelui se face de o comisie formată din președintele instanței superioare, președintele secției corespunzătoare specializării judecătorului evaluat, precum și un judecător de la instanța superioară, desemnat de colegiul de conducere. Evaluarea conducătorului parchetului, a adjunctului acestuia și a procurorului șef de secție, se realizează de o comisie de la parchetul ierarhic superior, din care face parte conducătorul acestuia, un procuror cu funcție de conducere corespunzătoare specializării procurorului evaluat și un alt procuror desemnat de colegiul de conducere. Evaluarea președinților, vicepreședinților și a președinților de secție de la curțile de apel sau de la Curtea Militară de Apel se face de o comise compusă din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnați de colegiul de conducere al acestei instanțe, iar evaluarea procurorilor generali, a procurorilor generali adjuncți și a șefilor de secție de la parchetele de pe lângă curțile de apel sau de la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel se face de o comisie compusă din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnați de colegiul de conducere al acestui parchet. Evaluarea președintelui și a vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de o comisie compusă din judecători, membri aleși ai Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de curte de apel, desemnați de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Evaluarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a procurorilor șefi ai direcțiilor specializate se face de o comisie compusă din procurori, membri aleși ai Secției pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de tribunal, desemnați de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii. [...]

(5)Pentru judecătorii și tribunale și, respectiv, pentru parchetele de pe lângă acestea, comisiile prevăzute la alin.

(4)se constituie prin hotărâre a colegiului de conducere al curții de apel sau al parchetului de pe lângă aceasta. Pentru curțile de apel și pentru parchetele de pe lângă acestea, comisiile de evaluare se constituie prin hotărâre a colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, comisia de evaluare se constituie prin hotărâre a Secției pentru judecători din 3 judecători desemnați dintre membrii aleși ai Secției pentru judecători, cu grad cel puțin de curte de apel. Pentru Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comisia de evaluare se constituie prin hotărâre a Secției pentru procurori din 3 procurori, desemnați dintre membrii aleși ai Secției pentru procurori, cu grad cel puțin de tribunal.“; ... – Art. I pct. 54 [cu referire la art. 40 alin.

(4)]: „

(4)Hotărârile secțiilor pot fi atacate cu recurs, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, în termen de 15 zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile. Hotărârea curții de apel este definitivă.“; ... – Art. I pct. 69 [cu referire la art. 49 alin.

(1)]: „

(1)Numirea în funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie și de adjuncți ai acestora se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.“; ... – Art. I pct. 77 [cu referire la art. 52 alin.

(3)]: „

(3)Pot participa la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție judecători care au îndeplinit efectiv cel puțin 3 ani funcția de judecător la curtea de apel, au obținut calificativul «foarte bine» la ultimele 3 evaluări, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și au o vechime efectivă în funcția de judecător de cel puțin 18 ani. Dispozițiile art. 44 alin.

(2)se aplică în mod corespunzător.“; ... – Art. I pct. 87 [cu referire la art. 53 alin.

(1),

(2),

(7),

(8),

(9)teza întâi și

(10)]:

(1)Președintele și vicepreședinții Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani.

(2)Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin.

(1). [...]

(7)Revocarea din funcție a președintelui și a vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către Președintele României, la propunerea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin.

(2)care se aplică în mod corespunzător.

(8)Dispozițiile alin.

(2)se aplică în mod corespunzător.

(9)Președinții de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt numiți de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție dintre judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și care nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani. [...].

(10)Revocarea din funcție a președinților de secții ai Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de către Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin.

(2)care se aplică în mod corespunzător.“; ... – Art. I pct. 88 [cu referire la art. 54 alin.

(3)și

(4)]:

(3)Președintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin.

(1), aducând la cunoștința publicului motivele refuzului.

(4)Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin.

(1)se face de către Președintele României, la propunerea ministrului justiției, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau, după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului general al Direcției Naționale Anticorupție ori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin.

(2)care se aplică în mod corespunzător;“. ... – Art. I pct. 108 [cu referire la art. 62 alin.

(12)și

(13)]: (1^2) Judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecțiune decât cea prevăzută la alin.

(1)lit. b), care-l pune în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile poate fi suspendat din funcție, la cererea sa sau a colegiului de conducere al instanței sau parchetului. Această măsură se poate dispune numai după epuizarea duratei pentru care se acordă concediile medicale și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Afecțiunea se stabilește printr-o expertiză de specialitate care se efectuează de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății. Suspendarea din funcție durează până la însănătoșire. Prin raportul de expertiză, comisia stabilește termenul în care magistratul urmează să revină la examinare. (1^3) În situații personale deosebite, la cererea judecătorului sau procurorului, Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii poate dispune suspendarea din funcție a acestuia, pe o durată de cel mult 3 ani, dacă măsura nu afectează buna funcționare a instanței sau parchetului.“; ... – Art. I pct. 112 [cu referire la art. 62^2]: Articolul 62^2

(1)Judecătorul sau procurorul poate fi numit în funcția de membru al Guvernului.

(2)Guvernul informează Consiliul Superior al Magistraturii cu privire la actul de numire prevăzut la alin.

(1), pentru a dispune suspendarea acestora.

(3)În perioada suspendării din funcție, dispusă în temeiul alin.

(1)și

(2), judecătorilor și procurorilor nu le sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8.

(4)Consiliul Superior al Magistraturii ia act de situațiile prevăzute la alin.

(1)și

(2).

(5)Perioada prevăzută la alin.

(1)nu constituie vechime în magistratură, cu excepția situației în care judecătorul sau procurorul suspendat voluntar exercită funcția de ministru al justiției, dar constituie vechime în muncă“; ... – Art. I pct. 112 [cu referire la art. 62^3]: „Art. 62^

1. - În cazul judecătorilor și procurorilor care ocupă o funcție de conducere, mandatul funcției de conducere încetează dacă suspendarea din funcție dispusă în condițiile art. 62 alin. (1^1) durează mai mult de un an.“; ... – Art. I pct. 112 [cu referire la art. 62^4]: „Art. 62^
2. - La solicitarea expresă a judecătorului sau procurorului se poate dispune suspendarea voluntară din magistratură pe o durată de cel mult 3 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru încă 3 ani. Suspendarea se constată prin hotărâre a secției corespunzătoare, la solicitarea expresă a judecătorului sau procurorului. Secția competentă are obligația de a se pronunța asupra cererii în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acesteia. Suspendarea voluntară poate înceta anterior expirării perioadei menționate în hotărârea secției doar la cererea expresă a judecătorului sau procurorului în cauză. Secția corespunzătoare are obligația de discuta solicitarea de încetare a suspendării voluntare în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării. Pe durata suspendării voluntare nu operează incompatibilitățile și interdicțiile specifice.“; ... – Art. I pct. 134 [cu referire la art. 73 alin.

(2)]: „

(2)Judecătorii și procurorii au dreptul să opteze pentru autosuspendarea din activitate pe o durată de până la 2 ani. De această opțiune ia act secția corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Pe durata suspendării, nu le este aplicabil regimul incompatibilităților și interdicțiilor prevăzute de lege.“; ... – Art. I pct. 144 [cu referire la art. 82 alin. (2^1) și (2^2)]: (2^1) Dacă, prin aplicarea alin.

(2), ar rezulta două pensii speciale, atunci magistratul trebuie să aleagă dintre ele, iar până la împlinirea vârstei de 65 de ani pensia nu poate fi cumulată cu salariul. (2^2) Pensiile prevăzute la art. 81, respectiv, cele prevăzute de prezentul articol, nu pot fi cumulate cu alte pensii/indemnizații speciale/de serviciu.“; ... – Art. I pct. 156 [cu referire la art. 96]: Articolul 96

(1)Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.

(2)Eroarea judiciară atrage răspunderea judecătorilor și procurorilor doar în ipoteza în care și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență.

(3)Există eroare judiciară atunci când, în înfăptuirea actului de justiție, se determină o desfășurare greșită a unei proceduri judiciare și prin aceasta se produce o vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale unei persoane.

(4)Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcției, cu știință, prin încălcarea Convenției pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, a drepturilor și libertăților fundamentale prevăzute de Constituția României, ori a normelor de drept material sau procesual, a determinat o eroare judiciară.

(5)Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul, în exercitarea funcției, din culpă, nesocotește normele de drept material ori procesual, determinând o eroare judiciară.

(6)Nu este îndreptățită la repararea pagubei persoana care, în cursul procesului, a contribuit în orice mod la săvârșirea erorii judiciare de către judecător sau procuror.

(7)Pentru repararea prejudiciului produs printr-o eroare judiciară, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile legii, la tribunalul în cărui circumscripție își are domiciliul sau sediul, după caz. Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum un an de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive.

(8)După ce prejudiciul cauzat de o eroare judiciară a fost acoperit de stat, Ministerul Finanțelor Publice se întoarce în mod obligatoriu, pe care judiciară împotriva judecătorului sau procurorului care a determinat eroarea judiciară. Competența de judecată, în primă instanță, revine Curții de Apel București, dispozițiile Codului de procedură civilă fiind pe deplin aplicabile.

(9)Termenul de prescripție a dreptului la acțiune al statului, prevăzut la alin.

(8)este de un an, de la data când a fost achitat integral prejudiciul.

(10)Consiliul Superior al Magistraturii poate stabili condiții, termene și proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor. Asigurarea obligatorie nu poate să întârzie, să diminueze sau să înlăture răspunderea pentru eroarea judiciară determinată de rea-credință sau gravă neglijență.“; ... – Art. I pct. 157 [cu referire la art. 99 lit. r)]: „r) nemotivarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, în termenele prevăzute de lege“; ... – Art. I pct. 160 [cu referire la art. 100 alin.

(1)lit. d^1]: „d^1) retrogradarea în grad profesional;“; ... – Art. I pct. 161 [cu referire la art. 100 alin.

(2)]: „

(2)Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) și t) teza întâi nu pot consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a)-d).“; ... – Art. I pct. 163 [cu referire la art. 109 alin.

(1)teza întâi și art. 114]: Articolul 109

(1)Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de ocupare a posturilor de conducere sau de execuție, inclusiv prin promovare [...] în curs de desfășurare la data intrării sale în vigoare.“; [...] Articolul 114 Procedurile pentru promovarea în funcțiile de execuție, inclusiv pentru promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție sau pentru numirea în funcții de conducere, atât pentru judecători, cât și pentru procurori, declanșate până la intrarea în vigoare a prezentei legi, nu sunt supuse prevederilor prezentei legi. ... ... 78. Textele constituționale invocate în susținerea obiecției de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin.

(4)privind separația puterilor în stat, art. 1 alin.

(5)privind calitatea legii, art. 16 alin.

(1)privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 41 alin.

(1)privind dreptul la muncă, art. 52 alin.

(3)privind răspunderea magistraților, art. 53 alin.

(2)privind proporționalitatea măsurii de restrângere a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 61 alin.

(2)privind structura Parlamentului, art. 64 alin.

(1)privind organizarea internă a Parlamentului, art. 65 alin.

(1)privind ședințele separate ale Camerelor Parlamentului, art. 71 alin.

(1)privind incompatibilitatea între calitățile de deputat și senator, art. 94 lit. c) privind atribuțiile Președintelui României, art. 124 privind înfăptuirea justiției, art. 125 privind statutul judecătorilor, art. 126 privind instanțele judecătorești, art. 129 privind folosirea căilor de atac, art. 133 privind rolul și structura Consiliului Superior al Magistraturii, art. 134 privind atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii și art. 147 alin.

(4)teza a doua privind obligativitatea deciziilor Curții Constituționale. ...

1. De asemenea, sunt invocate prevederile: – Pct. 66 din anexa la Recomandarea nr. 12/2010 către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și responsabilitățile, adoptată, sub auspiciile Consiliului Europei, de Comitetul Miniștrilor în 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaților miniștrilor, potrivit căruia: „Nu poate fi antrenată răspunderea civilă sau disciplinară a unui judecător pentru modul de interpretare a legii, apreciere a faptelor sau evaluare a probelor, cu excepția cazurilor de rea-credință și gravă neglijență.“; ... – Pct. 53 din cadrul Secțiunii a. - Răspunderea penală al cap. B. Răspunderea penală, civilă și disciplinară a judecătorilor din Avizul Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni nr. 3/2002 asupra principiilor și regulilor privind imperativele profesionale aplicabile judecătorilor și în mod deosebit a deontologiei, comportamentelor incompatibile și imparțialității, aviz emis în atenția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. Pct. 53 al avizului prevede: „Cu toate acestea, dacă practica curentă nu exclude complet răspunderea penală a judecătorilor pentru erori neintenționate în exercitarea îndatoririlor lor, CCJE nu privește introducerea acestei răspunderi nici ca general acceptabilă și nici ca fiind de încurajat. Judecătorul nu trebuie să lucreze sub amenințarea unei pedepse pecuniare, cu atât mai puțin a uneia cu închisoarea, a cărei prezență poate, chiar subconștient, să îi afecteze judecata.“; ... – Pct. 20-22 din Magna Carta Judecătorilor, adoptată de Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni la 17 noiembrie 2010, potrivit cărora:
2. Pentru săvârșirea oricărei infracțiuni fără legătură cu funcția sa, judecătorul trebuie să fie responsabil penal în condițiile dreptului comun. Pentru fapte legate de atribuțiile sale ... dar care nu sunt comise cu intenție, nu poate fi antrenată responsabilitatea penală a judecătorului.
3. Erorile judiciare trebuie remediate în cadrul unui sistem adecvat de căi de atac. Orice remediu pentru alte deficiențe în administrarea justiției presupune exclusiv responsabilitatea Statului. ...
4. Pentru exercitarea atribuțiilor sale, nu este potrivit ca un judecător să fie expus unei responsabilități personale chiar dacă este vorba de o acțiune de regres din partea Statului, cu excepția cazului când a comis o încălcare intenționată a atribuțiilor sale.“; ... ... – Art. 3 - Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judiciară din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale: „Atunci când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată grațierea, pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în statul respectiv, cu excepția cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi este imputabilă în tot sau în parte.“; ... – Art. 14 paragraful 6 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice: „Când o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau se acordă grațierea deoarece un fapt nou sau nou descoperit dovedește ca s-a produs o eroare judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă în urma acestei condamnări va primi o indemnizație în conformitate cu legea, afară de cazul când s-a dovedit că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut ei îi este imputabilă, în întregime sau în parte;“. ... – Art. 8 alin.

(4)din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare: „Textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce. Nu se folosesc termeni cu încărcătură afectivă. Forma și estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia și claritatea dispozițiilor.“; ... – Art. 8 alin.

(1)din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 19 ianuarie 2016, cu modificările și completările ulterioare: „

(1)La nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărârile de constituire a respectivelor comisii.“; ... – Art. 56 alin.

(1)și

(2)din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 28 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare:

(1)La ședințele comisiilor vor fi invitați să participe deputații și senatorii care au făcut propuneri, care stau la baza lucrărilor acestora, cum ar fi autori de propuneri legislative, de amendamente etc., precum și, la cererea președintelui comisiei, specialiști ai Consiliului Legislativ.

(2)Comisiile pot invita să participe la lucrări persoane interesate, reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale și specialiști din partea unor autorități publice sau a altor instituții specializate. Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale și specialiștii invitați pot să își prezinte opiniile cu privire la problemele discutate în comisie sau pot înmâna președintelui comisiei documentații ce vizează tematica pusă în discuție.“ ... ...

(1)Admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate 80. Curtea constată că sesizările formulate îndeplinesc condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit.

1. a)teza întâi din Constituție atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată și nepromulgată, cât și sub cel al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție –- Secțiile Unite, în condițiile art. 25 lit.
2. c)din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, „Înalta Curte de Casație și Justiție se constituie în Secții Unite pentru: [...]
3. c)sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității legilor înainte de promulgare“, respectiv de un număr de 56 deputați. ...

(2)Parcursul legislativ al legii analizate

1. Propunerea legislativă a fost inițiată de 10 deputați și senatori, fiind înregistrată la Camera Deputaților la data de 31 octombrie
2. ...
3. Biroul permanent al Camerei Deputaților, în ședința sa din 31 octombrie 2017, având în vedere art. 1 lit. j) din Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 29 septembrie 2017, a transmis propunerea legislativă Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, în vederea întocmirii raportului. Raportul asupra propunerii legislative a fost întocmit de această comisie și depus la 4 decembrie
4. ...
5. Propunerea legislativă a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră de reflecție, în data de 11 decembrie 2017 [voturi pentru = 179, contra = 90, abțineri = 0, nu au votat = 3]. ...
6. La data de 11 decembrie 2017, propunerea legislativă adoptată de Camera Deputaților a fost transmisă Senatului, iar Biroul permanent al Senatului, în ședința sa din 11 decembrie 2017, a transmis propunerea legislativă Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, în vederea întocmirii raportului. Raportul asupra propunerii legislative a fost întocmit de această comisie și depus la 19 decembrie
7. ...
8. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră decizională, la data de 19 decembrie 2017 [voturi pentru = 80, contra = 0, abțineri = 0]. ...
9. La data de 21 decembrie 2017, respectiv 22 decembrie 2017, Curtea Constituțională a fost sesizată cu prezentele obiecții de neconstituționalitate. ...

(3)Analiza obiecției de neconstituționalitate (3.1.) Criticile de neconstituționalitate extrinsecă

1. Autorii obiecției de neconstituționalitate susțin că sesizarea unei comisii speciale comune a celor două Camere ale Parlamentului este posibilă doar de către Birourile permanente ale celor două Camere reunite în ședință comună, și nu de fiecare Birou permanent, în mod succesiv, în funcție de Camera sesizată. ...
2. Prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017*), paragraful 51, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea a statuat: „Constituția nu cuprinde o prevedere expresă sau implicită în sensul că se pot constitui comisii speciale comune numai pentru situațiile în care Parlamentul lucrează în ședințe comune, stabilind doar posibilitatea constituirii lor. O asemenea reglementare constituțională generală, raportată la funcția de legiferare a Parlamentului, a avut în vedere criteriul coerenței, completitudinii și unității actului legislativ și nu pe cel al modului de lucru al Parlamentului în ședință comună sau separată“. Prin aceeași decizie, la paragraful 56, Curtea a arătat că „atunci când comisia specială comună elaborează o propunere legislativă a cărei dezbatere și adoptare se realizează în ședințe separate ale Camerelor Parlamentului, aceasta se înscrie de Biroul permanent al Camerei de reflecție pe ordinea de zi a plenului acestei Camere“. Mai mult, în ipoteza în care a fost constituită o comisie specială comună, „Birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra inițiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune“ [paragraful 62], și nu comisiilor permanente. Notă ... *) Decizia Curții Constituționale nr. 828 din 13 decembrie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie
3. ...
4. Prin urmare, se constată că, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, Curtea a stabilit deja că, în ipoteza în care o comisie specială comună este constituită pentru elaborarea unui raport asupra unui proiect/unei propuneri legislative preexistent/e care se adoptă, potrivit art. 65 din Constituție, în ședințe separate de către cele două Camere ale Parlamentului, Birourile permanente ale fiecărei Camere sunt cele în drept să solicite întocmirea raportului de către această Comisie specială comună. ...
5. Cu privire la criticile de neconstituționalitate constând în faptul că senatorii din cadrul Comisiei speciale comune au promovat amendamente și, în final, au votat raportul acestei Comisii, în condițiile în care lucrările Comisiei se desfășurau în procedura din fața Camerei Deputaților, respectiv că deputații din cadrul Comisiei speciale comune au promovat amendamente și, în final, au votat raportul acestei Comisii, în condițiile în care lucrările Comisiei se desfășurau în procedura din fața Senatului, se constată că, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 62, Curtea a statuat că „în dezbaterea și adoptarea raportului, oricare dintre membrii comisiei speciale comune, fie deputați, fie senatori, poate propune și vota amendamente“. Prin urmare, acest considerent indică faptul că, în cadrul lucrărilor Comisiei speciale comune, fiecare dintre membri acesteia are aceleași drepturi și obligații, indiferent că aceasta întocmește raportul în procedura din fața Camerei Deputaților sau Senatului. De altfel, o asemenea abordare s-a constatat a fi în mod frecvent uzitată la nivelul celor două Camere ale Parlamentului, edificator fiind în acest sens paragraful 60 al Deciziei Curții Constituționale nr. 828 din 13 decembrie 2017, care demonstrează că aceste comisii își pot desfășura activitatea în procedura din fața oricăreia dintre cele două Camere ale Parlamentului. A accepta punctul de vedere al autorilor obiecției de neconstituționalitate ar echivala, până la urmă [în condițiile în care deputații sau senatorii, după caz, nu pot propune amendamente, nu le pot vota și nu pot vota raportul], cu interzicerea participării la lucrările Comisiei speciale comune a senatorilor, atunci când lucrările acesteia se desfășoară în procedura din fața Camerei Deputaților, respectiv a deputaților, atunci când lucrările acesteia se desfășoară în procedura din fața Senatului. Or, aceste susțineri duc la alterarea naturii comune a comisiei speciale, aceasta, deși numită comisie specială comună, devenind, sub aspectul funcționării sale, o comisie specială a fiecărei Camere în parte, ceea ce este inadmisibil. ...
6. Cu privire la criticile de neconstituționalitate referitoare la lipsa de competență a comisiei speciale comune de a adopta un raport asupra propunerii legislative, Curtea, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 50, a statuat că aceasta „fie întocmește un raport asupra unui proiect/unei propuneri legislative preexistent/e, iar deputații și senatorii membri ai Comisiei depun amendamente care sunt admise/respinse, după caz, fie concepe o propunere legislativă care poate face obiectul unei inițiative legislative ulterioare. Așadar, noțiunea de elaborare a unor propuneri legislative are o sferă largă de cuprindere, modalitatea concretă de lucru a Comisiei speciale comune urmând a fi stabilită de membrii acesteia“. De asemenea, Curtea a stabilit că, „prin modul de formulare al art. 1 din Hotărârea Parlamentului nr. 69/2017, reiese că aceasta a fost constituită pentru elaborarea unor propuneri legislative care vizează Codul de procedură penală, Codul penal și legile din domeniul justiției“. Prin urmare, nu se susțin afirmațiile autorilor obiecției de neconstituționalitate în sensul că această comisie ar fi trebuit să dea un aviz asupra unei propuneri legislative. ...
7. Cu privire la faptul că raportul Comisiei speciale comune a fost prezentat de către un deputat în ședința Senatului, se constată că, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 62, Curtea a statuat că, în condițiile în care, în dezbaterea și adoptarea raportului, oricare dintre membrii comisiei speciale comune, fie deputați, fie senatori, pot propune și vota amendamente, indiferent că procedura se află în fața Camerei Deputaților sau Senatului, „prezentarea raportului în fața Camerei de reflecție sau decizionale urmând a fi realizată în aceleași condiții“. Cu alte cuvinte, prezentarea raportului Comisiei speciale comune poate fi realizată de un senator în ședința Camerei Deputaților sau de un deputat în ședința Senatului. Mai mult, se critică faptul că la Camera Deputaților, contrar regulamentelor parlamentare, raportul nu a fost prezentat de președintele sau raportorul Comisiei. În aceste condiții, în optica autorilor obiecției de neconstituționalitate, dacă președintele și raportorul comisiei ar fi fost senatori, raportul la Camera Deputaților nu ar mai fi putut fi prezentat. Sau, dacă președintele și raportorul ar fi fost deputați, urmărind logica autorilor obiecției de neconstituționalitate, aceștia ar fi trebuit să prezinte raportul, însă, tot autorii obiecției de neconstituționalitate susțin că la Senat numai senatorii pot prezenta raportul. Cu alte cuvinte, la Senat nu se putea prezenta raportul de către niciun membru al Comisiei speciale comune, ceea ce este absurd. Practic, și această critică tinde la a nega posibilitatea constituirii unei Comisii speciale comune cu privire la elaborarea unor propuneri legislative care se adoptă în ședințe separate ale celor două Camere ale Parlamentului. ...
8. În acest context se mai rețin două considerente din Decizia Curții Constituționale nr. 828 din 13 decembrie 2017, și anume: „în vederea adoptării unui act normativ coerent și fundamentat, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de suplețe și flexibilitate, în limitele Constituției și ale regulamentelor parlamentare“ [paragraful 51] și că „odată constituită o asemenea comisie, [...] trebuie înzestrată cu instrumente și proceduri care să o facă funcțională și eficientă. În caz contrar, ea s-ar comporta ca orice altă comisie permanentă, neputând, astfel, răspunde unei nevoi sociale însemnate care, de fapt, a stat la baza instituirii sale“ [paragraful 62]. ...
9. Cele anterior expuse demonstrează că atât deputații, cât și senatorii au dreptul constituțional de a participa la ședințele comisiilor speciale comune și de a propune/vota amendamente în cadrul lucrărilor acestora, indiferent că acestea întocmesc raportul asupra unei propuneri legislative în cadrul procedurii din fața Camerei Deputaților sau Senatului. Membrii acestor comisii, indiferent de calitatea lor de deputat sau senator, au dreptul să prezinte raportul Comisiei în fața Plenului oricăreia dintre cele două Camere. Astfel, nu contează că procedura legislativă se află în fața Camerei Deputaților sau Senatului pentru ca membrul comisiei speciale comune să își poată exercita plenar drepturile și obligațiile care derivă din această calitate. ...
10. Celelalte aspecte învederate, și anume că propunerea legislativă la care s-a redactat raportul este ulterioară datei constituirii Comisiei și că, în aceste condiții, Comisia specială comună trebuia să își înceteze activitatea, țin de modul de lucru al Biroului permanent și al Comisiei speciale comune. Faptul că Biroul permanent a ales o propunere legislativă formulată ulterior constituirii Comisiei speciale comune la care să se întocmească raportul este o chestiune de opțiune care se află în marja sa de apreciere. Ceea ce era important în cazul dat era ca decizia Biroului permanent de a se întocmi un raport la o propunere legislativă să fi fost ulterioară depunerii propunerii legislative respective, deci, ca aceasta din urmă să fi preexistat în raport cu decizia Biroului permanent antereferită, pentru că numai la o asemenea propunere legislativă existentă se poate întocmi un raport. Prin urmare, nu contează că mai întâi a fost înființată Comisia specială comună și, ulterior, a fost formulată propunerea legislativă la care Comisia a redactat raportul. ...
11. Cu privire la criticile referitoare la încălcarea principiului bicameralismului, prin însăși constituirea unei comisii speciale comune în privința unor legi care se adoptă în ședințe separate ale celor două Camere ale Parlamentului, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 61, că „elaborarea unei propuneri legislative de către comisia specială comună nu echivalează cu o eventuală obligație a Parlamentului de a o dezbate și adopta într-o singură Cameră. Astfel cum s-a arătat, Codul de procedură penală, Codul penal și legile din domeniul justiției se adoptă în ședințe separate ale celor două Camere [bicameralism autentic] și numai legile expres prevăzute de Constituție se adoptă în ședință comună [bicameralism atenuat]“. ...
12. Se mai reține că decizia înființării unei comisii speciale comune nu încalcă autonomia regulamentară a Parlamentului, din contră, „decizia constituirii unei comisii comune speciale, luată cu respectarea prevederilor constituționale și regulamentare, ține de opțiunea exclusivă a Parlamentului, acesta având un drept propriu și originar de apreciere în privința organizării activității sale. Oportunitatea luării unei astfel de decizii nu poate fi cenzurată de Curtea Constituțională, prin intermediul controlului de constituționalitate, Parlamentul fiind suveran în a-și stabili modul de organizare a activității sale“ [Decizia Curții Constituționale nr. 828 din 13 decembrie 2017, paragraful 59]. În consecință, Curtea constată că instituirea unei comisii speciale comune în vederea întocmirii raportului asupra unei propuneri legislative ale cărei dezbatere și adoptare trebuie realizate în ședințe separate ale celor două Camere ale Parlamentului nu duce la obligația Parlamentului de a o adopta în ședință comună, din contră, fiecare dintre cele două Camere pronunțându-se asupra acesteia, potrivit competenței lor. ...
13. Având în vedere cele de mai sus, constituirea unei comisii speciale comune pentru elaborarea unei propuneri legislative în domeniul legilor justiției, precum și modul particular în care aceasta funcționează, spre deosebire de comisiile parlamentare permanente sau speciale constituite separat la nivelul fiecărei Camere a Parlamentului în parte, nu încalcă art. 1 alin.

(5), art. 61 alin.

(2), art. 64, art. 65, art. 71 alin.

(1), art. 74 și art. 75 din Constituție. ... 99. Principiul bicameralismului este criticat și din perspectiva faptului că în corpul legii adoptate de prima Cameră sesizată a fost dezbătut și adoptat la Camera de reflecție un text de lege care nu a făcut obiectul dezbaterii la prima Cameră sesizată. Astfel, cu privire la încălcarea principiului bicameralismului, prin faptul că art. I pct. 163 [cu referire la art. 113] din lege nu a fost dezbătut de ambele Camere ale Parlamentului, Curtea, potrivit jurisprudenței sale, reține că „principiul bicameralismului [...] se întemeiază pe art. 61 alin.

(2)și art. 75 din Constituție. Curtea Constituțională a dezvoltat și a consacrat acest principiu printro solidă și constantă jurisprudență, relevante fiind, în acest sens, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011. În esență, Curtea a stabilit, pe cale jurisprudențială, două criterii esențiale (cumulative) pentru a se determina cazurile în care, prin procedura legislativă, se încalcă principiul bicameralismului:

1. a)existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și
2. b)existența unei configurații semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului“. Totodată, stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, a constatat că abaterea de la obiectivul urmărit de inițiatorul proiectului de lege și respectat de prima Cameră sesizată constituie încălcare a principiului bicameralismului, iar, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect deturnarea rolului de Cameră de reflecție a primei Camere sesizate, în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conținutul proiectului sau propunerii legislative, lipsirea Camerei decizionale de competența sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecție echivalând cu limitarea rolului său constituțional și cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecție în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor [a se vedea și Decizia nr. 514 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 31 octombrie 2017, paragraful 28]. ... 100. Totodată, Curtea a reținut că extinderea scopului legii sau a măsurilor adoptate în sensul atingerii scopului vizat în procesul legislativ desfășurat în Camera decizională nu poate avea valențele unei încălcări a principiului bicameralismului. În aceste condiții, nu se poate vorbi despre o veritabilă deturnare a scopului inițial al legii, ci de o mai clară și cuprinzătoare reglementare, de natură a dezvolta scopul originar al propunerii legislative. Deși au o anumită pondere cantitativă, textele de lege introduse în procedura de legiferare a Camerei decizionale nu au și semnificația unui aport calitativ semnificativ, de natură să determine încălcarea principiului bicameralismului prin întrunirea cumulativă a celor două condiții reținute în jurisprudența în materie a Curții: pe de o parte, existența unor deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și, pe de altă parte, existența unei configurații semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Așadar, o propunere legislativă poate primi îmbunătățiri atât de ordin formal, cât și în privința conținutului, fără a modifica însă substanțial forma și conținutul legii supuse adoptării, deoarece chiar prin aceste contribuții active ale fiecărei Camere se manifestă, în definitiv, rolul structurii bicamerale a Parlamentului în cadrul funcției sale de legislator suveran [a se vedea Decizia nr. 514 din 5 iulie 2017, paragraful 40]. ... 101. De asemenea, prin Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 și 38, Curtea a statuat că bicameralismul nu înseamnă ca ambele Camere să se pronunțe asupra unei soluții legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecție, desigur, fără schimbarea obiectului esențial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecție ar însemna limitarea rolului său constituțional, iar caracterul decizional atașat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce privește activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluțiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce este contrar, până la urmă, chiar ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susține încălcarea principiului bicameralismului atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însușită de Camera de reflecție. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecție trebuie să cuprindă o soluție legislativă care păstrează concepția de ansamblu a acesteia și să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluții legislative alternative/complementare, care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecție, în condițiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări. ... 102. Raportat la cauza de față, Curtea constată că textul în discuție abrogă art. 2 din Legea nr. 124/2000 privind structura personalului Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 17 iulie 2000, text care reglementează statutul magistratului-asistent al Curții Constituționale. Forma adoptată de Camera Deputaților nu cuprindea abrogarea art. 2 din Legea nr. 124/2000, aceasta fiind realizată prin admiterea unor amendamente ale deputaților și senatorilor Partidului Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) în ședința Comisiei speciale comune din 18 decembrie 2017, amendamente care, corelativ abrogării realizate, au preluat, respectiv eliminat anumite prevederi normative ale textului abrogat, incluzându-le în corpul Legii nr. 303/2004. În acest sens, se observă că art. I pct. 125 din lege modifică titlul cap. VIII din titlul II al Legii nr. 303/2004, din „Magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție“ în „Magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale“, ceea ce înseamnă că reglementările referitoare la magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt aplicabile mutatis mutandis celor ai Curții Constituționale. În consecință, Curtea reține că legiuitorul a optat pentru o măsură de corelare a legislației în privința statutului magistratului-asistent, dând expresie textului legal al art. 2 alin.

(8)din Legea nr. 124/2000, potrivit căruia „Prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți șefi și magistrații-asistenți fac parte din Corpul magistraților, în sensul prevăzut prin titlul IV din Legea nr. 92/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Aceștia sunt asimilați, ca rang și salarizare, cu magistrații de la Curtea Supremă de Justiție care ocupă funcțiile similare, beneficiind în mod corespunzător de drepturile acestora“. ...

1. În acest context, din analiza celor două forme ale legii adoptate de către cele două Camere ale Parlamentului, Curtea constată că modificările operate cu privire la statutul magistratului-asistent al Curții Constituționale nu afectează principiul bicameralismului, întrucât, raportând aceste modificări la întreg ansamblul normativ al legii, nu există deosebiri majore de conținut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului și nici o configurație semnificativ diferită între acestea. ...
2. Cu privire la faptul că „amendamentul (admis) referitor la art. 75 din lege înscris la pagina 153 (nr. crt. 259) din anexa nr. 1 la raportul [Comisiei - sn]“ ar fi fost formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea reține că, într-adevăr, în raportul întocmit de Comisia specială comună în procedura de la Camera Deputaților, în coloana „Amendamente“ apare mențiunea „CSM - completare“, ceea ce înseamnă că o teză a art. 75 a fost modificată ca urmare a unui amendament depus de Consiliul Superior al Magistraturii. Totuși, este de observat că același articol este modificat la Senat în urma unui amendament al „deputaților și senatorilor PSD“. Prin urmare, chiar dacă „amendamentul CSM“ la Camera de reflecție a fost promovat contrar art. 74 din Constituție, Curtea constată că acest viciu de neconstituționalitate a fost acoperit, în procedură parlamentară, la Senat, unde același text a făcut obiectul unui nou amendament, de data aceasta aparținând deputaților și senatorilor, înlăturându-se, astfel, formal, amendamentul anterior admis la Camera Deputaților. Prin urmare, forma adoptată a legii în privința art. I pct. 135 [cu referire la art. 75 alin.

(1)teza a doua] este rezultatul unui amendament adoptat conform art. 74 din Constituție, astfel că neconstituționalitatea sesizată de autorii obiecției de neconstituționalitate, reală strict formal, nu a fost înglobată în forma adoptată a legii; or, Curtea nu se poate pronunța decât asupra formei adoptate, dar nepromulgate a legii de față, conform art. 146 lit. a) teza întâi din Constituție, și nu cu privire la variantele redacționale ale propunerii legislative aflate în procedură parlamentară [a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 42 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993]. ... 105. În consecință, întrucât neregularitatea a fost săvârșită în procedura legislativă, iar forma adoptată a textului invocat are configurarea normativă dată de un amendament admis de deputați/senatori, nu se poate reține încălcarea art. 74 din Constituție. ... (3.2.) Criticile de neconstituționalitate intrinsecă 106. Se susține că art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin.

(3)teza a treia] din lege, potrivit căruia „Judecătorii trebuie să ia decizii fără niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, fie chiar autorități judiciare“ este neclar, întrucât sintagma „fie chiar autorități judiciare“ pune în discuție respectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, precum și a hotărârilor pronunțate de instanțele internaționale. ...

1. Curtea reține că, în realitate, textul este o preluare din pct. 22 din anexa la Recomandarea nr. 12/2010 către statele membre cu privire la judecători: independența, eficiența și responsabilitățile, adoptată, sub auspiciile Consiliului Europei, de Comitetul Miniștrilor în 17 noiembrie 2010, la cea de-a 1098-a întâlnire a delegaților miniștrilor, potrivit căruia „Principiul independenței justiției presupune independența fiecărui judecător în parte în exercitarea funcțiilor judiciare. Judecătorii trebuie să ia decizii în mod independent și imparțial și să poată acționa fără niciun fel de restricții, influențe nepotrivite, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei autorități, fie chiar autorități judiciare. Organizarea ierarhică a jurisdicțiilor nu poate aduce atingere independenței individuale“. ...
2. Critica de neconstituționalitate este vădit lipsită de fundament juridic, întrucât sintagma „restricții, influențele, presiunile, amenințările sau intervențiile“, la care face referire textul criticat, nu pune în discuție hotărârile pronunțate în căile de atac sau hotărârile care au caracter obligatoriu [deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a soluționării unui recurs în interesul legii sau a unei chestiuni de drept] sau general obligatoriu [deciziile Curții Constituționale]. Sintagma „fie chiar autorități judiciare“ se referă la conduita inadecvată, contrară reglementărilor legale, a persoanelor care ocupă diverse funcții [conducere/execuție] în sistemul judiciar sau a unor instituții ce fac parte din autoritatea judecătorească și care, prin deciziile administrative, luările de poziție sau activitatea lor, creează o temere magistratului aflat în exercițiul funcțiunii de natură a-i influența deciziile. Norma exprimă un principiu, acela că independența judecătorului, în soluționarea cauzei pe care acesta o judecă, nu poate fi limitată de nicio persoană sau autoritate a statului. Desigur, independența de care se bucură judecătorul nu înseamnă arbitrariu, acesta trebuind să se supună legii. ...
3. În acest context se reține că, în jurisprudența sa, Curtea, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, a statuat că „legiuitorul constituant a consacrat independența judecătorului pentru a-l apăra pe acesta de influența autorităților politice și, în special, a puterii executive; această garanție nu poate fi, însă, interpretată ca fiind de natură să determine lipsa responsabilității judecătorului. Legea fundamentală nu conferă numai prerogative - care, în textul menționat, se circumscriu conceptului de «independență» -, ci stabilește și limite pentru exercitarea acestora - care, în acest caz, se circumscriu sintagmei «se supun numai legii». Instituționalizarea unor forme de răspundere a judecătorilor dă expresie acestor limite, în concordanță cu exigențele principiului separației și echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin.

(4)din Constituție. Una dintre formele răspunderii juridice, personale și directe a judecătorului este răspunderea disciplinară, care derivă din obligația de fidelitate a acestuia față de rolul și funcția sa, precum și din exigența pe care trebuie să o dovedească în îndeplinirea obligațiilor față de justițiabili și față de stat. [...]. Astfel fiind, rezultă că independența judecătorilor, atât din punct de vedere funcțional (în raporturile cu reprezentanții puterii legislativă și executivă), cât și personal (respectiv al statutului care trebuie să i se acorde judecătorului prin lege), reprezintă o garanție destinată înfăptuirii unei justiții independente, imparțiale și egale, în numele legii“. ... 110. Cu privire la art. 124 alin.

(3)din Constituție, potrivit căruia „Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii“, Curtea a statuat că acest text reprezintă garanția constituțională a „nesupunerii“ judecătorului unei alte puteri, unor alte persoane sau interese, dinăuntrul sau din afara sistemului judiciar, și a „supunerii“ sale doar legii, astfel încât orice structură de subordonare sau de comandă asupra acestuia este exclusă și nu îi poate afecta independența. Noțiunea de „lege“ este folosită în sensul său larg, care include și Constituția, ca Lege fundamentală, dar și toate celelalte acte normative, cu forță juridică echivalentă legii sau inferioară acesteia, care constituie ansamblul normativ pe care trebuie să se fundamenteze actul de justiție [Decizia nr. 799 din 17 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 23 iunie 2011]. ... 111. În consecință, art. I pct. 2 [cu referire la art. 2 alin.

(3)teza a treia] din lege nu încalcă art. 1 alin.

(5)din Constituție, obligația judecătorilor de a lua decizii fără niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea autorităților judiciare, fiind formulată în mod clar, precis și previzibil. ... 112. Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(2)teza a doua] din lege, potrivit căruia „

(2)Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății. În alte situații care exced activității legate de actul de justiție, conflictul de interese va fi adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau parchetului care apreciază asupra existenței sau inexistenței acestuia“, Curtea observă că acesta aduce unele modificări față de textul actual care prevede că „Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor generale ale societății, cu excepția cazurilor în care conflictul de interese a fost adus la cunoștință, în scris, colegiului de conducere al instanței sau conducătorului parchetului și s-a considerat că existența conflictului de interese nu afectează îndeplinirea imparțială a atribuțiilor de serviciu“ [art. 5 alin.

(2)din Legea nr. 303/2004]. ...

1. Textul, astfel cum este redactat, nu respectă, însă, cerințele de calitate a legii. Dacă prima teză a textului este clară, cea de-a doua teză aduce în discuție ideea de conflict de interese în situații care excedează activității legate de actul de justiție, fără a le explicita. Mai mult, acest amendament nu este motivat în niciun fel, astfel încât nu se poate cunoaște nici măcar intenția autorilor acestuia. ...
2. Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, prin conflict de interese se înțelege „situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative“. Prin urmare, conflictul de interese este, întotdeauna, legat de atribuțiile de serviciu, așadar, în cazul magistraților, de înfăptuirea actului de justiție. ...
3. În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arată că, „departe de a fi neclar și imprecis, acest text circumstanțiază obligațiile judecătorului sau procurorului și, respectiv, pe cele ale colegiilor de conducere, pentru a nu se permite pe viitor situații, precum cele generate de textul în vigoare, în care, în lipsa unei astfel de precizări, colegiile de conducere s-au pronunțat asupra unor situații care au fost invocate, însă, și în cursul judecății ca motive de abținere sau recuzare, generându-se un paralelism nepermis“. Curtea observă că, dacă s-ar fi dorit acest lucru, cu alte cuvinte aducerea la cunoștința colegiului de conducere al instanței sau parchetului a conflictului de interese apărut distinct de o procedură judiciară în care este implicat judecătorul/procurorul, formularea textului ar fi fost alta și s-ar fi precizat situațiile de conflict de interese, problemă care este nerezolvată și la nivelul textului în vigoare în momentul de față. De asemenea, Curtea reține că și textul în vigoare cuprinde serioase probleme de previzibilitate, astfel cum indică președintele Camerei Deputaților, în sensul că dă în competența colegiilor de conducere atribuții jurisdicționale, de soluționare a unor motive de abținere și recuzare, ce se suprapun peste cele ale judecătorului chemat să judece aceste incidente procedurale, ajungându-se în situația unor paralelisme între competența instanțelor de a soluționa cererile de recuzare formulate și competența colegiilor de conducere de a decide asupra conflictului de interese. Dacă, însă, se dorește reglarea acestor situații generate de aplicarea, pe de o parte, a dispozițiilor codurilor de procedură referitoare la motivele de recuzare sau abținere și, pe de altă parte, a dispozițiilor art. 5 alin.

(2)din Legea nr. 303/2004, legiuitorul trebuie să formuleze textul analizat într-o manieră de natură a concilia cele două ipoteze normative și de a oferi soluția normativă care trebuie aplicată. ... 116. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că art. I pct. 7 [cu referire la art. 5 alin.

(2)teza a doua] încalcă art. 1 alin.

(5)din Constituție, textul criticat fiind neclar, imprecis și imprevizibil. ... 117. Se susține că art. I pct. 9 [cu referire la art. 7 alin.

(5)și

(7)] din legea criticată încalcă art. 1 alin.

(4)și art. 124 alin.

(3)din Constituție, întrucât include și comisiile speciale parlamentare pentru controlul activității serviciilor de informații ca organe abilitate să efectueze verificarea veridicității datelor din declarațiile date de magistrați cu privire la apartenența acestora la serviciile de informații. Aceste comisii parlamentare sunt următoarele: Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații [a se vedea Hotărârea Parlamentului României nr. 30/1993 privind organizarea și funcționarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 371 din 18 mai 2017, cu modificările și completările ulterioare] și Comisia parlamentară specială pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe [a se vedea Hotărârea Parlamentului României nr. 44/1998 privind constituirea, organizarea și f