Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius
Română
ČeštinaDeutschFrançaisEspañolPolskiItalianoNederlandsÖsterreichBelgiquePortuguêsSvenskaDanskSuomiSlovenčinaIrelandMagyarEestiLietuviųLatviešuSlovenščinaHrvatskiΚύπροςMaltiΕλληνικάLuxembourgБългарски
Română

ANEXA din 28 noiembrie 2001

Pe scurt

Această anexă stabilește metodele de analiză a compoziției produselor cosmetice, necesare pentru controlul calității acestora, incluzând procedurile de prelevare și preparare a probelor.

Ce reglementează

  • Metodele specifice pentru prelevarea probelor de produse cosmetice.
  • Procedurile de preparare a probelor pentru testare în laborator.
  • Identificarea și determinarea cantitativă a diverse substanțe chimice din produsele cosmetice.
  • Condițiile de depozitare a probelor prelevate.

Cui îi privește

  • Laboratoarelor specializate care efectuează analize de control al calității produselor cosmetice.
  • Organismelor de control responsabile cu verificarea produselor cosmetice.

Puncte cheie

  • Probele de produse cosmetice se prelevează în recipientele lor originale și se înaintează nedeschise laboratoarelor.
  • Probele trebuie sigilate la locul de preluare și identificate cu date precum numele produsului, data, ora, locul prelevării și numele persoanei responsabile.
  • Probele de laborator se depozitează la întuneric, la temperaturi între 10°C și 25°C, dacă nu sunt specificate alte condiții.
  • Analizele se efectuează, pe cât posibil, pe fiecare probă de bază, iar proba pentru testare trebuie analizată în cel mai scurt timp posibil după prelevare.
Textul legii
Textul legii

ANEXA din 28 noiembrie 2001 privind metodele de analiza a compoziţiei produselor cosmetice în vederea controlului calităţii acestora*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 203 bis din 26 martie 2002 ----------- Notă ... *) Aprobată prin Ordinul nr. 399/2001 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 203 din 26 martie 2002 Anexa 1 LISTA METODELOR DE ANALIZA A COMPOZIŢIEI PRODUSELOR COSMETICE IN VEDEREA CONTROLULUI CALITĂŢII ACESTORA, PREVĂZUTE IN ANEXELE Nr. 2-39

  1. Metoda pentru prelevarea de probe de produse cosmetice, prezentată în anexa nr.
  3. Metoda pentru prepararea în laborator a probelor pentru testare, prezentată în anexa nr.
  5. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru hidroxid de sodiu şi hidroxid de potasiu în stare libera, prezentată în anexa nr.
  7. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru acid oxalic şi pentru sarurile sale alcaline din produsele pentru îngrijirea parului, prezentată în anexa nr.
  9. Metoda de determinare cantitativă pentru cloroform din produsele pentru îngrijirea dinţilor, prezentată în anexa nr.
  11. Metoda de determinare cantitativă pentru zincul din sarurile sale conţinute în produsele cosmetice, prezentată în anexa nr.
  13. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru acid 4-hidroxibenzensulfonic, prezentată în anexa nr.
  15. Metoda de identificare pentru agenţii oxidanti şi de determinare cantitativă pentru apa oxigenata din produsele pentru îngrijirea parului, prezentată în anexa nr.
  17. Metoda de identificare şi determinare semi-cantitativă pentru anumiţi coloranţi oxidanti din produsele pentru îngrijirea parului (nuantatoare şi decolorante), prezentată în anexa nr.
  19. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru nitriti în produsele cosmetice, prezentată în anexa nr.
  21. Metoda de determinare cantitativă pentru rezorcinol din produsele pentru îngrijirea parului, prezentată în anexa nr.
  23. Metoda de determinare cantitativă pentru metanol fata de etanol sau 2-propanol, prezentată în anexa nr.
  25. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru formaldehida libera, prezentată în anexa nr.
  27. Metoda de determinare cantitativă pentru diclormetan şi pentru 1,1,1-tricloretan, prezentată în anexa nr.
  29. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru 8-chinolinol şi pentru bis (8-hidroxichinolin) sulfat, prezentată în anexa nr.
  31. Metoda de determinare cantitativă pentru amoniac liber în produsele cosmetice, prezentată în anexa nr.
  33. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru nitrometan, prezentată în anexa nr.
  35. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru acid mercaptoacetic din produsele pentru îngrijirea parului şi din depilatoare, prezentată în anexa nr.
  37. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru hexaclorofen, prezentată în anexa nr.
  39. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru tosilcloramida de sodiu (cloramina-T), prezentată în anexa nr.
  41. Metoda de determinare cantitativă pentru fluorul total din produsele pentru îngrijirea dinţilor, prezentată în anexa nr.
  43. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru compuşi organo-mercurici, prezentată în anexa nr.
  45. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru sulfuri alcaline şi alcalino-pamantoase, prezentată în anexa nr.
  47. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru alfa-mono-gliceril (4-aminobenzoat), prezentată în anexa nr.
  49. Metoda de determinare cantitativă pentru clorbutanol, prezentată în anexa nr.
  51. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru chinina, prezentată în anexa nr.
  53. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru sulfiti anorganici şi sulfiti acizi, prezentată în anexa nr.
  55. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru clorati ai metalelor alcaline, prezentată în anexa nr.
  57. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru iodat de sodiu, prezentată în anexa nr.
  59. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru azotat de argint, prezentată în anexa nr.
  61. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru bisulfura de seleniu din produsele pentru îngrijirea parului, prezentată în anexa nr.
  63. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru bariul solubil şi pentru strontiul solubil din bazele nuantatoare (din pigmenti sub forma de saruri sau lacuri), prezentată în anexa nr.
  65. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru alcool benzilic, prezentată în anexa nr.
  67. Metoda de identificare pentru zirconiu, metoda de determinare cantitativă pentru zirconiu, aluminiu şi clor din antiperspirante non-aerosolice, prezentată în anexa nr.
  69. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru hexamidina, dibromhexamidina, dibrompropamidina şi clorhexidina, prezentată în anexa nr.
  71. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru acid benzoic, acid 4-hidroxibenzoic, acid sorbic, acid salicilic şi acid propionic, prezentată în anexa nr.
  73. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru hidrochinona, monometileter hidrochinona, monoetileter hidrochinona, monobenzileter hidrochinona, prezentată în anexa nr.
  75. Metoda de identificare şi determinare cantitativă pentru 2-fenoxietanol, 1-fenoxipropan-2-ol, şi 4-hidroxibenzoat de: metil, etil, propil, butil sau benzil, prezentată în anexa nr.
  76. Anexa 2 METODA PENTRU PRELEVAREA DE PROBE DE PRODUSE COSMETICE
  77. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Metoda descrisă reglementează prelevarea de probe care urmează a fi analizate în scopul controlului compoziţiei produselor cosmetice.
  78. DEFINIŢII 2.
  79. Proba de baza: o unitate luată dintr-un lot de fabricaţie oferit spre comercializare. 2.
  80. Proba totală: suma tuturor probelor de baza având acelaşi număr de lot de fabricaţie. 2.
  81. Proba de laborator: o fractie reprezentativa din proba totală care urmează a fi analizata în laboratoarele specializate de profil. 2.
  82. Proba pentru testare: o porţiune reprezentativa din proba de laborator care este necesară pentru o analiza. 2.
  83. Recipient: ambalajul primar care conţine produsul şi este în contact direct şi continuu cu acesta.
  84. PROCEDEU PENTRU PRELEVARE DE PROBE 3.
  85. Probele de produse cosmetice vor fi prelevate în recipientele lor originare şi vor fi înaintate nedeschise laboratoarelor de analiza specializate de profil. 3.
  86. Pentru produsele cosmetice care sunt puse pe piaţa în vrac sau comercializate en-detail într-un recipient diferit de cel originar al producătorului, trebuie stabilite instrucţiuni specifice pentru prelevarea de probe la locul utilizării sau comercializării. 3.
  87. Numărul de probe de baza necesare pentru prepararea probei de laborator va fi determinat de numărul de analize necesare şi de metodele de analiza reglementate care urmează a fi aplicate în laboratoarele specializate de profil.
  88. IDENTIFICAREA PROBEI 4.
  89. Probele vor fi sigilate la locul de preluare şi identificate în conformitate cu principiile de buna practica de laborator. 4.
  90. Fiecare proba de baza prelevata va fi etichetata cu următoarele date: - numele produsului cosmetic; - data, ora şi locul de prelevare a probei; - numele persoanei responsabile de prelevarea probei; - numele organismului de control care efectuează verificarea produsului cosmetic 4.
  91. Se va redacta un raport privind prelevarea probelor, în conformitate cu principiile de buna practica de laborator.
  92. DEPOZITAREA PROBELOR 5.
  93. Probele de baza trebuie depozitate în conformitate cu instrucţiunile specificate pe eticheta de către producător, dacă acestea exista. 5.
  94. Probele de laborator vor fi depozitate la intuneric, la temperaturi între 10°C şi 25°C, dacă nu sunt specificate alte condiţii de către producător. 5.
  95. Probele de baza nu se deschid până la începerea analizei. Anexa 3 METODA PENTRU PREPARAREA IN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE
  96. GENERALITATI 1.
  97. Acolo unde este posibil, analizele vor fi efectuate pe fiecare proba de baza. Dacă proba de baza este prea mica, trebuie utilizat un număr minim de probe de baza. Prelevarea probei pentru testare se face după ce s-au amestecat perfect împreună toate probele de baza. 1.
  98. Se deschide recipientul, sub un gaz inert dacă acest lucru este specificat în metoda de analiza şi se extrag rapid probele pentru testare necesare. Proba pentru testare trebuie analizata în laborator în cel mai scurt timp posibil după prelevare, pentru a înlătura orice risc de degradare sau contaminare. Dacă proba pentru testare trebuie conservată, recipientul trebuie resigilat sub un gaz inert. 1.
  99. Produsele cosmetice pot fi în faza lichidă, solida sau semi-solida. Dacă un produs iniţial omogen s-a separat pe faze, acesta trebuie reomogenizat înainte de a se preleva proba pentru testare. 1.
  100. Dacă produsul cosmetic este pus în vânzare sub o formă specială care nu permite prelevarea de probe pentru testare în conformitate cu instrucţiunile de la pct. 1.1-1.
  101. şi dacă nu exista o alta metoda reglementată, se poate adopta o metoda originala, cu condiţia ca aceasta să fie specificată în scris în raportul studiului în conformitate cu principiile de buna practica de laborator.
  102. PREPARAREA IN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE PRODUSE COSMETICE LICHIDE. 2.
  103. Produsele cosmetice lichide sunt: soluţiile în ulei, în alcool şi în apa, apele de toaleta, lotiunile sau emulsiile fluide. Se ambalează în flacoane, sticle, fiole sau tuburi. 2.
  104. Extragerea probei pentru testare: - se agita foarte bine recipientul înainte de a fi deschis; - se deschide recipientul; - se toarna cativa mililitri de lichid într-o eprubeta pentru examinarea vizuala a caracteristicilor produsului, în scopul extragerii probei pentru testare în conformitate cu instrucţiunile de la pct. 1.1-1.4.; - se resigileaza recipientul dacă nu pot fi îndeplinite instrucţiunile de la pct. 1.1-1.4, sau - se extrag probele necesare pentru testare; - se resigileaza cu grija recipientul.
  105. PREPARAREA IN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE PRODUSE COSMETICE SEMISOLIDE 3.
  106. Produsele cosmetice semisolide sunt: pastele, cremele, emulsiile dense şi gelurile. Se ambalează în tuburi, recipiente din plastic sau sticla. 3.
  107. Extragerea probei pentru testare, în cazul: 3.2.
  108. - recipientelor cu gat ingust. Se indeparteaza cel puţin primul centimetru din produs, se extrage proba pentru testare şi se resigileaza imediat recipientul. 3.2.
  109. - recipientelor cu gat larg. Se razuie suprafaţa în vederea indepartarii stratului de deasupra, se extrage proba pentru testare şi se resigileaza imediat recipientul.
  110. PREPARAREA IN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE PRODUSE COSMETICE SOLIDE 4.
  111. Produsele cosmetice solide sunt: pudrele pulbere, pudrele compacte, baloanele. Se ambalează într-o mare varietate de recipiente. 4.
  112. Extragerea probei pentru testare, în cazul: 4.2.
  113. - pudrei pulbere: se agita puternic înainte de desurubarea capacului sau deschidere. Se deschide şi se extrage proba pentru testare. 4.2.
  114. - pudrei compacte sau batoanelor: se indeparteaza stratul de suprafaţa prin razuire uniforma şi se extrage proba pentru testare din zona curăţata.
  115. PREPARAREA IN LABORATOR A PROBELOR PENTRU TESTARE PRODUSE COSMETICE DIN RECIPIENTE PRESURIZATE (produse pulverizate ca aerosoli, ambalate în pulverizatoare de aerosoli). 5.
  116. Produse în recipiente presurizate sunt produse care sunt eliberate din recipient cu ajutorul agenţilor de pulverizare (propulsori). 5.
  117. Extragerea probei pentru testare: După o agitare puternica, o cantitate reprezentativa din conţinutul pulverizatorului de aerosoli (din produsul pulverizat ca aerosoli) este transferata cu ajutorul unui dispozitiv de conectare adecvat (vezi Figura 1; în cazuri speciale metodele de analiza pot necesita utilizarea altor dispozitive de conectare) într-un flacon de sticla cu invelis exterior din material plastic (Figura 4) prevăzut cu ventil pentru produse pulverizate (aerosoli), dar neechipat cu tub de imersie. În timpul transferului, flaconul este ţinut cu ventilul în jos. Acest transfer face conţinutul flaconului vizibil, pentru detectarea caracteristicilor produsului prelevat, care se pot înscrie în unul dintre următoarele patru cazuri: 5.2.
  118. Un produs pulverizat ca aerosoli sub forma de soluţie omogenă, corespunzător pentru analiza directa; 5.2.
  119. Un produs pulverizat ca aerosoli constând din două faze lichide. Fiecare faza poate fi analizata după ce faza inferioară a fost separată şi transferata într-un alt flacon. În acest caz primul flacon de transfer este ţinut cu ventilul în jos. Într-o astfel de situaţie faza inferioară este adesea un lichid separat de gazul propulsor (ex. formula butan/apa). 5.2.
  120. Un produs pulverizat ca aerosoli conţinând o pudra în suspensie. Faza lichidă poate fi analizata după îndepărtarea pudrei. 5.2.
  121. Un produs pulverizat ca spuma sau crema, în primul rând se cantaresc exact într-un flacon de transfer 5-10 g de 2-metoxietanol. Aceasta substanţa previne formarea de spuma în timpul operatiei de degazare şi astfel este posibila îndepărtarea gazului propulsor fără pierderi de produs lichid. 5.
  122. Accesorii. Dispozitivul de conectare (Figura 1) este confecţionat din duraluminiu sau alama. Este proiectat pentru a putea fi adaptat la diferite tipuri de ventile, prin intermediul unui adaptor de polietilena. Dispozitivul de conectare din Figura 1 este dat ca exemplu; pot fi utilizate şi alte dispozitive de conectare (vezi Figura 2 şi Figura 3). Flaconul de transfer (Figura 4) este confecţionat din sticla alba cu invelis exterior protector din material plastic transparent. Capacitatea volumica este de 50 la 100 ml. Este prevăzut cu un ventil pentru produse pulverizate (aerosoli) fără tub de imersie. 5.
  123. Procedeu Pentru ca sa poată fi transferata o cantitate suficienta de proba, flaconul de transfer trebuie degazat (golit de aer). În acest scop, se introduc prin intermediul dispozitivului de conectare cea. 10 ml de diclordiflormetan sau butan (în funcţie de produsul pulverizat ca aerosoli care trebuie examinat) şi apoi se degazeaza complet până când faza lichidă dispare, ţinând flaconul de transfer cu ventilul în poziţia cea mai înalta. Se indeparteaza dispozitivul de conectare. Se cântăreşte flaconul de transfer ("a" grame). Se agita puternic pulverizatorul de aerosoli din care urmează să se ia proba. Se ataşează conectorul la ventilul de pe recipientul pulverizator de aerosoli (ventilul orientat în sus), se conecteaza flaconul de transfer (cu gatul orientat în jos) la conector şi se apasa. Se umple flaconul de transfer aproximativ două treimi din volum. Dacă transferul încetează prematur datorită egalizarii presiunii, se poate relua prin racirea flaconului de transfer. Se indeparteaza dispozitivul de conectare, se cântăreşte flaconul umplut ("b" grame) şi se determina greutatea probei de produs (pulverizat ca aerosoli) transferata, m

(1): [m
(1)= b-a] Proba astfel obţinută poate fi utilizata pentru: - analize chimice obişnuite - analiza chimica a componentilor volatili prin cromatografie de gaze 5.4.1. Analiza chimica Ţinând flaconul de transfer cu ventilul orientat în sus, se procedează după cum urmează: - se degazeaza. Dacă operaţia de degazare produce spumare, se utilizează un flacon de transfer în care a fost introdusă în prealabil, cu o seringa, prin dispozitivul de conectare, o cantitate exact cantarita (între 5 şi 10 g) de 2-metoxietanol. - se definitivează îndepărtarea constituenţilor volatili fără pierderi prin agitarea într-o baie de apa menţinută la 40°C. Se detaşează conectorul, - se recantareste flaconul de transfer ("c" grame) în scopul de a determina greutatea reziduului, M
(2)[M
(2)= c - a]. (NB: Când se calculează greutatea reziduului, se scade greutatea cantităţii de 2-metoxietanol utilizat) - se deschide flaconul de transfer prin îndepărtarea ventilului. - se dizolva complet reziduul într-o cantitate cunoscută dintr-un solvent adecvat. - se efectuează determinarea dorita. Formulele de calcul sunt: r x M
(2)R x P R = ──────── şi Q = ─────── m
(1)100 unde: m
(1)= masa de produs pulverizat prelevata în flaconul de transfer. M
(2)= masa reziduului după încălzirea la 40°C. R = procentul de substanţa specifica în M
(2)(determinat conform unei metode reglementate) R = procentul de substanţa specifica în aerosolul colectat Q = masa totală a substanţei specifice în pulverizatorul de aerosoli P = masa neta a pulverizatorului de aerosoli iniţial (proba de baza) 5.4.2. Analiza constituenţilor volatili prin cromatografie de gaze 5.4.2.1. Principiu Utilizând o seringa de cromatografie de gaze, se ia o cantitate adecvată din flaconul de transfer. Se injecteaza conţinutul seringii într-un cromatograf de gaze. 5.4.2.2. Accesorii Seringa de cromatografie de gaze (Figura 5) de 25 μl sau 50 μl, seria A2 "precision sampling", sau echivalent. Aceasta seringa este echipata cu un ventil cu sertar la capătul cu ac. Seringa este conectata la flaconul de transfer prin intermediul unui conector şi a unui tub de polietilena (lungime 8 mm, diametru interior 2,5 mm). Procedeu După ce o cantitate adecvată de produs pulverizat ca aerosoli a fost preluată în flaconul de transfer, se monteaza capătul conic al seringii la flaconul de transfer asa cum este descris la 5.4.2.2. Se deschide ventilul şi se aspira o cantitate adecvată de lichid. Se elimina bulele de gaz prin actionarea pistonului de mai multe ori (se raceste seringa dacă este necesar). Se închide ventilul în momentul când seringa conţine cantitatea potrivita de lichid fără bule de gaz şi se detaşează seringa de flaconul de transfer. Se monteaza acul, se introduce seringa în injectorul cromatografului de gaze, se deschide ventilul şi se injecteaza. 5.4.2.3. Standard intern Dacă este necesar un standard intern, acesta este introdus în flaconul de transfer (cu ajutorul unei seringi obişnuite din sticla, folosind un conector). Figura 1 Dispozitiv de conectare P1 Figura 2 Dispozitiv de conectare M2 pentru legătura între ventile cu filet exterior, respectiv interior Figura 3 Dispozitiv de conectare M1 pentru legătura între ventile cu filet exterior Figura 4 Flacon de transfer Capacitate: 50 ml până la 100 ml Figura 5 Seringa de gaze presurizate Anexa 4 METODA DE IDENTIFICARE SI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU HIDROXID DE SODIU SI HIDROXID DE POTASIU IN STARE LIBERA 1. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Metoda reglementează metoda de identificare a produselor cosmetice conţinând cantităţi semnificative de hidroxid de sodiu şi/sau potasiu liber şi pentru determinare cantitativă pentru hidroxizii de sodiu şi/sau potasiu liberi în preparatele pentru întărirea parului şi în preparatele pentru dizolvarea cuticulelor unghiilor. 2. DEFINIŢIE Hidroxidul de sodiu şi potasiu liber este definit de volumul de acid standard necesar pentru neutralizarea produsului în condiţii specifice, cantitatea rezultată fiind exprimată ca % de masa hidroxid de sodiu liber. 3. PRINCIPIU Proba este dizolvată sau dispersata în apa şi titrata cu o soluţie de concentraţie cunoscută de acid. Valoarea pH-ului este înregistrată concomitent cu adăugarea de acid: pentru o soluţie simpla de hidroxizi de sodiu sau potasiu punctul final este dat de variatia valorii înregistrate a pH-ului. Curba de titrare simpla poate fi alterata de prezenta următoarelor substanţe: (
  1. a)Amoniac sau alte baze organice slabe, care au chiar ele o curba de titrare destul de plată. Amoniacul este îndepărtat în aceasta metoda prin evaporarea la presiune scăzută, dar la temperatura camerei. (
  2. b)Saruri ale acizilor slabi, care pot da naştere la o curba de titrare cu mai multe puncte de inflexiune, în astfel de cazuri numai prima parte a curbei până la primul dintre aceste puncte de inflexiune corespunde neutralizarii ionului hidroxil provenind din hidroxidul de sodiu sau potasiu liber. Acolo unde apare interferenta excesiva datorată sarurilor acizilor anorganici slabi, este indicat un procedeu alternativ de titrare în alcool. Exista posibilitatea teoretică ca alte baze tari solubile, de ex. hidroxidul de litiu, hidroxidul de tetraamoniu, să fie prezente dând naştere la o valoare mare a pH-ului, însă prezenta acestora în acest tip de produse cosmetice este foarte puţin probabila. 4. IDENTIFICARE 4.1. Reactivi 4.1.1. Soluţie tampon alcalină cu pH 9,18 la 25°C: 0,05 M tetraborat de sodiu decahidrat. 4.2. Aparatura 4.2.1. Sticlarie obişnuită de laborator 4.2.2. pH-metru 4.2.3. Electrod de sticla 4.2.4. Electrod de referinţa (de calomel). 4.3. Procedeu Se etaloneaza pH-metrul cu electrozii folosind o soluţie tampon standard. Se prepara o soluţie sau o dispersie 10%, în apa, a produsului care urmează a fi analizat şi se filtreaza. Se măsoară pH-ul. Dacă pH-ul este 12 sau mai mare este necesară o determinare cantitativă. 5. DETERMINARE 5.1. Titrare în mediu apos 5.1.1. Reactivi 5.1.1.1. Acid clorhidric 0,1 N 5.1.2. Aparatura 5.1.2.1. Sticlarie obişnuită de laborator 5.1.2.2. pH-metru de preferinţa cu înregistrare 5.1.2.3. Electrod de sticla 5.1.2.4. Electrod de referinţa (de calomel) Procedeu Într-un pahar de 150 ml se cântăreşte cu precizie o proba de testare cu masa cuprinsă între 0,5 şi 1,0 g. În prezenta amoniacului se adauga câteva granule de fierbere, se pune paharul într-un exsicator cu vid, se evacueaza folosind o pompa de apa până când mirosul de amoniac nu mai este detectabil (cca. trei ore). Se adauga 100 ml apa, se dizolva sau se disperseaza reziduul şi se titreaza cu soluţie acid clorhidric 0,1 N (5.1.2.1) înregistrând schimbarea de pH (5.1.2.2). Calcul Se identifica punctele de inflexiune pe curba de titrare. Dacă primul punct de inflexiune apare la un pH sub 7, proba este libera de hidroxid de sodiu sau potasiu. Dacă sunt doua sau mai multe puncte de inflexiune pe curba atunci numai primul este relevant. Se noteaza volumul de titrant la acest prim punct de inflexiune. Fie V volumul de titrant, în ml, şi M masa porţiunii de testare, în grame. Conţinutul de hidroxid de sodiu şi/sau potasiu în proba, exprimat ca % de masa hidroxid de sodiu, se calculează folosind formula: % = 0,4 V/M Situaţia poate evolua de asa natura încât, în ciuda indicaţiilor prezentei unei cantităţi semnificative de hidroxizi de sodiu şi/sau potasiu, curba de titrare sa nu indice un punct distinct de inflexiune, în acest caz determinarea trebuie repetată în izopropanol. 5.2. Titrarea în izopropanol 5.2.1. Reactivi 5.2.1.1. Izopropanol 5.2.1.2. Acid clorhidric standard, soluţie apoasă 1,0 N Acid clorhidric 0,1 N în izopropanol preparat imediat înaintea folosirii prin diluarea acidului clorhidric 1,0 N în izopropanol. 5.2.2. Aparatura 5.2.2.1. Sticlarie uzuală de laborator 5.2.2.2. pH-metru de preferinţa cu inregistrator 5.2.2.3. Electrod de sticla 5.2.2.4. Electrod de referinţa (de calomel) 5.2.3. Procedeu Într-un pahar de 150 ml se cântăreşte cu precizie o proba pentru testare cu masa cuprinsă între 0,5 şi 1,0 g. În prezenta amoniacului se adauga câteva granule de fierbere, se pune paharul într-un exsicator cu vid, se evacueaza folosind o pompa de apa până când mirosul de amoniac nu mai este detectabil (cca. trei ore). Se adauga 100 ml izopropanol, se dizolva sau se disperseaza reziduul şi se titreaza cu acid clorhidric 0,1 N în izopropanol (5.2.1.3) înregistrând schimbarea de pH aparent (5.2.2.2). 5.2.4. Calcul Ca la 5.1.4. Primul punct de inflexiune este la un pH aparent de circa 9. 5.3. Repetabilitate (vezi ISO/DIS 5725) Pentru un conţinut de hidroxid de sodiu sau potasiu în domeniul de 5% de masa echivalent hidroxid de sodiu, diferenţa între rezultatele a doua determinări executate în paralel pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,25%. Anexa 5 METODA DE IDENTIFICARE SI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ACID OXALIC SI PENTRU SARURILE SALE ALCALINE DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PARULUI 1. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Metoda reglementează determinarea şi identificarea acidului oxalic şi a sarurilor sale alcaline în produsele pentru îngrijirea parului. Poate fi folosită pentru soluţii apoase/alcoolice incolore şi lotiuni care conţin cca. 5% acid oxalic sau o cantitate echivalenta de oxalat alcalin. 2. DEFINIŢIE Conţinutul de acid oxalic şi/sau sarurile sale alcaline determinat prin aceasta metoda este exprimat ca procente de masa (m/
  3. m)de acid oxalic liber în proba. 3. PRINCIPIU După îndepărtarea oricărui agent tensioactiv anionic prezent cu hidroclorura de p-toluidina, acidul oxalic şi/sau oxalatii se precipita ca oxalat de calciu, după care soluţia se filtreaza. Precipitatul se dizolva în acid sulfuric şi se titreaza cu permanganat de potasiu. 4. REACTIVI Toate substanţele trebuie să fie de puritate analitica. 4.1. soluţie acetat de amoniu 5% (m/
  4. m)4.2. soluţie clorura de calciu 10% (m/
  5. m)4.3. etanol 95% (V/V) 4.4. tetraclorura de carbon 4.5. dietileter 4.6. soluţie dihidroclorura de p-toluidina 6.8% (m/
  6. m)4.7. permanganat de potasiu soluţie 0,1 N 4.8. acid sulfuric 20% (m/
  7. m)4.9. acid clorhidric 10% (m/
  8. m)4.10. acetat de sodiu trihidratat 4.11. acid acetic glacial 4.12. acid sulfuric (1:1) 4.13. hidroxid de bariu, soluţie saturata. 5. APARATURA 5.1. Palnii de separare, 500 ml. 5.2. Pahare de laborator, 50 ml şi 600 ml 5.3. Creuzete filtrante din sticla, G-4 5.4. Cilindru gradat, 25 ml şi 100 ml 5.5. Pipete, 10 ml 5.6. Vas de aspiraţie, 500 ml 5.7. Trompa de apa 5.8. Termometru gradat de la 0 la 100°C 5.9. Agitator magnetic cu încălzire 5.10. Tije de agitare magnetica, teflonate 5.11. Biurete, 25 ml 5.12. Baloane conice, 250 ml 6. PROCEDEU 6.1. Într-un pahar de 50 ml se cantaresc între 6 la 7 g proba, se aduce pH-ul la 3 prin diluţie cu acid clorhidric (4.9) şi se spala într-o palnie de separare cu 100 ml apa distilata. Se adauga succesiv 25 ml etanol (4.3), 25 ml soluţie de diclorura de p-toluidina (4.6) şi 25-30 ml tetraclorura de carbon (4.4) şi se agita puternic amestecul. 6.2. După separarea fazelor, se indeparteaza faza inferioară (organică) şi se repeta extracţia folosind reactivii menţionaţi la 6.1 şi din nou se indeparteaza faza organică. 6.3. Se trece soluţia apoasă într-un pahar de 600 ml şi, prin fierberea soluţiei, se indeparteaza tetraclorura de carbon prezenta încă. 6.4. Se adauga 50 ml soluţie de acetat de amoniu (4.1), se aduce soluţia la fierbere (5.9) şi se adauga în soluţia la fierbere 10 ml soluţie fierbinte de clorura de calciu (4.2); se lasă precipitatul să se aşeze. 6.5. Se verifica dacă precipitarea este completa prin adăugarea catorva picaturi de soluţie de clorura de calciu (4.2.), se lasă să se raceasca la temperatura camerei şi apoi se amesteca cu 200 ml etanol (4.3); (5.10) se lasă sa stea timp de 30 minute. 6.6. Se filtreaza lichidul printr-un creuzet filtrant din sticla (5.3), cu o mica cantitate de apa fierbinte (50 la 60°C) se transfera precipitatul în creuzetul filtrant şi se spala precipitatul cu apa rece. 6.7. Se spala precipitatul de cinci ori cu puţin etanol (4.3) şi apoi de cinci ori cu puţin dietil eter (4.5) şi se dizolva precipitatul în 50 ml de acid sulfuric fierbinte (4.8) prin trecerea acestuia prin creuzetul filtrant la presiune redusă. 6.8. Se transfera soluţia fără pierderi într-un balon conic şi se titreaza cu soluţie de permanganat de potasiu (4.7) până când apare o uşoară colorare în roz. 7. CALCUL Conţinutul probei, exprimat ca procente masice de acid oxalic, se calculează cu formula: A x 4,50179 x 100 % acid oxalic = ─────────────────── E x 1000 în care: A: este consumul de permanganat de potasiu 0,1 N măsurat conform 6.8 E: este cantitatea de test a probei în grame (6.1) 4,50179 este factorul de conversie al acidului oxalic 8. REPETABILITATE (vezi ISO/DIS 5725) Pentru un conţinut de acid oxalic de circa 5%, diferenţa dintre rezultatele a doua determinări făcute în paralel pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,15%. 9. IDENTIFICARE 9.1. Principiu Acidul oxalic şi/sau oxalatii se precipita ca oxalat de calciu şi se dizolva în acid sulfuric soluţie şi se adauga un pic de soluţie de permanganat de potasiu care îşi schimba culoarea şi duce la formarea bioxidului de carbon. Când CO
(2)rezultat se trece printr-o soluţie de hidroxid de bariu, se formează precipitatul alb (laptos) de carbonat de bariu. 9.
  1. Procedeu 9.2.
  2. Se tratează o porţiune din proba de analizat asa cum s-a descris în secţiunea 6.1 până la 6.3; aceasta va îndepărta orice urma de detergenti prezenta. 9.2.
  3. Se adauga o spatula plină de acetat de sodiu (4.10) la circa 10 ml soluţie obţinută conform 9.2.1 şi se aciduleaza soluţia cu câteva picaturi de acid acetic glacial (4.11). 9.2.
  4. Se adauga soluţie clorura de calciu 10% şi se filtreaza. Se dizolva precipitatul de oxalat de calciu în 2 ml de acid sulfuric (1:1) (4.12). 9.2.
  5. Se transfera soluţia într-o eprubeta şi se adauga cu picatura circa 0,5 ml soluţie de permanganat de potasiu 0,1 N (4.7). Dacă oxalatul este prezent, soluţia îşi pierde culoarea mai întâi gradat şi apoi rapid. 9.2.
  6. Imediat după adăugarea permanganatului de potasiu, se pune un tub de sticla adecvat, cu dop, deasupra eprubetei, se incalzeste uşor conţinutul şi se colectează bioxidul de carbon format într-o soluţie saturata de hidroxid de bariu (4.13). Apariţia, după 3 până la 5 minute a unui nor laptos de carbonat de bariu indica prezenta acidului oxalic. Anexa 6 METODA DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU CLOROFORM DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA DINŢILOR
  7. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta metoda reglementează determinarea cloroformului în pasta de dinţi prin cromatografie de gaze. Aceasta metoda este adecvată pentru determinarea cloroformului la nivel de 5% sau mai puţin.
  8. DEFINIŢIE Conţinutul de cloroform determinat prin aceasta metoda este exprimat în procente de masice de produs.
  9. PRINCIPIU Pasta de dinţi se suspenda într-un amestec de dimetilformamida/metanol la care se adauga o cantitate cunoscută de acetonitril ca standard intern. După centrifugare, o parte a fazei lichidă este supusă cromatografiei de gaze şi se calculează conţinutul de cloroform.
  10. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica. 4.
  11. Porapak Q, Chromosorb 101 sau echivalent, de la 80 la 100 mesh. 4.
  12. Acetonitril 4.
  13. Cloroform 4.
  14. Dimetilformamida 4.
  15. Metanol 4.
  16. Soluţie standard intern 4.
  17. Se introduc cu pipeta 5 ml dimetilformamida (4.4) într-un balon standard de 50 ml şi se adauga circa 300 mg (M mg) acetonitril, cântărit precis. Se completează până la semn cu dimetilformamida şi se amesteca. 4.
  18. Soluţie pentru determinarea factorului de răspuns relativ. Se introduc cu pipeta exact 5 ml soluţie standard intern (4.6) într-un balon standard de 10 ml şi se adauga cca. 300 mg [M
(1)mg] cloroform, cântărit precis. Se aduce la semn cu dimetilformamida şi se amesteca.
  1. APARATURA SI ECHIPAMENT 5.
  2. Balanţa analitica 5.
  3. Cromatograf de gaze cu detector de ionizare cu flacara 5.
  4. Microseringa cu o capacitate de 5 până la 10 μl şi gradatie de 0,1 μl 5.
  5. Pipete cu bula cu capacităţi de 1,4 şi 5 ml 5.
  6. Baloane cotate de 10 şi 50 ml 5.
  7. Eprubete, aproximativ 20 ml, cu dop filetat, Sovirel France No. 20 sau echivalent Dopul filetat are o armătura de etansare interioară teflonata pe o parte. 5.
  8. Centrifuga
  9. PROCEDEU 6.
  10. Condiţii adecvate pentru cromatografia de gaze 6.1.
  11. coloana: material sticla Lungime: 150 cm. Diametru interior: 4 mm Diametru exterior: 6 mm 6.1.
  12. Umplutura coloana: Porapak Q, Chromosorb 101 sau echivalent de 80-100 mesh (4.1) cu ajutorul unui vibrator. 6.1.
  13. Detector cu ionizare în flacara: se regleaza sensibilitatea astfel încât atunci când se injecteaza 3 μl de soluţie 4.7, înălţimea vârfului acetonitrilului este de cca. trei sferturi din înălţimea totală a scalei inregistratorului 6.1.
  14. Gaze: Purtător: azot, debit de curgere 65 ml/min. Auxiliar: se regleaza debitul de gaze către detector astfel încât debitul de aer sau oxigen să fie de cinci până la 10 ori mai mare fata de cel de hidrogen. 6.1.
  15. Temperaturi: blocul injectorului: 210°C blocul detectorului: 210°C Cuptorul coloanei: 175°C 6.1.
  16. Viteza de înregistrare a graficului: cca. 100 cm pe ora. 6.
  17. Preparare proba Se ia proba pentru testare dintr-un tub nedeschis. Se indeparteaza o treime din conţinut, se pune dopul la tub, se amesteca cu atenţie în tub şi apoi se ia porţiunea de testare. 6.
  18. Determinare 6.3.
  19. Se cântăreşte într-un tub cu dop filetat (5.6) cu precizie 10 mg, 6 până la 7 g [M
(5)g] de pasta de dinţi preparata în conformitate cu secţiunea 6.2, şi se adauga trei perle mici de sticla. 6.3.
  1. Se introduc cu pipeta în tub exact 5 ml soluţie standard intern (4.6), 4 ml dimetilformamida (4.4) şi 1 ml metanol (4.5), se închide tubul şi se amesteca. 6.3.
  2. Se agita o jumătate de ora cu un vibrator mecanic, apoi se centrifugheaza tubul închis pentru 15 minute, la o viteză suficienta pentru a produce o separare neta a fazelor. Notă: ocazional se intampla ca faza lichidă sa nu fie limpede după centrifugare. Se poate obţine o îmbunătăţire prin adăugarea la faza lichidă a 1 până la 2 g clorura de sodiu şi recentrifugand. 6.3.
  3. Se injecteaza 3 μl din aceasta soluţie (6.3.3) în condiţiile deschise la pct. 6.
  4. Se repeta aceasta operaţie. Pentru condiţiile descrise mai sus, pot fi date următoarele valori estimative pentru timpii de retenţie: metanol: cca. 1 minut acetonitril: cca. 2,5 minute cloroform: cca. 6 minute dimetilformamida: > 15 minute 6.3.
  5. Determinarea factorului de răspuns relativ. Pentru determinarea acestui factor se injecteaza 3 μl de soluţie 4.
  6. Se repeta operaţiunea. Se determina zilnic factorul de răspuns relativ.
  7. CALCUL 7.
  8. Calculul răspunsului relativ 7.1.
  9. Se măsoară înălţimea şi lăţimea la jumătatea inaltimii pentru picurile acetonitrilului şi cloroformului şi se calculează aria ambelor picuri folosind formula: înălţime x laţime la jumătatea inaltimii. 7.1.
  10. Se determina aria picurilor acetonitrilului şi cloroformului din cromatograma obţinută în conformitate cu secţiunea 6.3.
  11. şi se calculează răspunsul relativ f(s) cu ajutorul următoarei formule: A(s) x M(i) A(s) x 1/10 M f(s) = ───────────── = ─────────────── M(s) x A(i) A(i) x M
(1)în care: f(
  1. s)= factorul de răspuns relativ pentru cloroform A(
  2. s)= aria picului cloroformului (6.3.5) A(
  3. i)= aria picului acetonitrilului (6.3.5) M(
  4. s)= cantitatea de cloroform, în mg per 10 ml soluţie la care se face referinţa la pct. 6.3.5 [= M
(1)]. M(
  1. i)= cantitatea de acetonitril, în mg per 10 ml soluţie la care se face referinţa la pct. 6.3.5 (= 1/10 M). Se calculează media citirilor obţinute. 7.2. Calculul conţinutului de cloroform 7.2.1. Se calculează, conform 7.1.1, aria picurilor cloroformului şi acetonitrilului din cromatograma obţinută prin procedura descrisă la punctul 6.3.4. 7.2.2. Se calculează conţinutul de cloroform din pasta de dinţi cu ajutorul următoarei formule: A(
  2. s)x M(
  3. i)A(
  4. s)x M % X = ─────────────────── x 100% = ────────────────────── f(
  5. s)x M(
  6. sx)x A(
  7. i)f(
  8. s)x A(
  9. i)x M
(0)x 100 în care: % X = conţinutul de cloroform din pasta de dinţi exprimat masic A(
  1. s)= aria picului cloroformului (6.3.4) A(
  2. i)= aria picului acrilonitrilului (6.3.4) M(
  3. sx)= masa în mg a probei la care se face referinţa în secţiunea 6.3.1 M(
  4. i)= cantitatea de acetonitril în mg per 10 ml de soluţie obţinută conform pct. 6.3.2. (1/10 M). Se calculează media valorilor găsite şi se exprima rezultatul cu o precizie de 0,1%. 8. REPETABILITATE (vezi ISO/DIS 5725) Pentru un conţinut de cloroform de 3%, diferenţa între rezultatele a doua determinări executate în paralel pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,3%. Anexa 7 METODA DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ZINCUL DIN SARURILE SALE CONŢINUTE IN PRODUSELE COSMETICE 1. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta metoda reglementează determinarea zincului prezent sub forma de cloruri, sulfat sau 4-hidroxibenzensulfonat, sau ca o asociere a mai multor saruri de zinc, în produsele cosmetice. 2. DEFINIŢIE Conţinutul de zinc al probei este determinat gravimetric ca bis (2-metil-8 chinolil oxid) de zinc şi este exprimat în procente masice de zinc în proba. 3. PRINCIPIU Zincul prezent în soluţie este precipitat într-un mediu acid ca bis (2-metil-8 chinolil oxid) de zinc. După filtrare precipitatul este uscat şi cântărit. 4. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica. 4.1. Amoniac concentrat 25% (m/m): d
(4)^2 [] = 0,91 4.
  1. Acid acetic glacial 4.
  2. Acetat de amoniu 4.
  3. 2 Metilchinolin-8-ol 4.
  4. Soluţie amoniacala 6% (m/v) Se transfera 240 g amoniac concentrat (4.1) într-un balon standard de 1000 ml, se umple până la semn cu apa distilata şi se amesteca. 4.
  5. Soluţie acetat de amoniu 0,2 M Se dizolva 15,4 g acetat de amoniu (4.3) în apa distilata, se umple până la semn într-un balon standard de 1000 ml şi se amesteca. 4.
  6. Soluţie 2-Metilchinolin-8-ol Se dizolva 5 g de 2-metilchinolin-8-ol în 12 ml acid acetic glacial şi se transfera cu apa distilata într-un balon standard de 100 ml. Se umple până la semn cu apa distilata şi se amesteca.
  7. APARATURA SI ECHIPAMENT 5.
  8. Baloane de 100 şi 1000 ml 5.
  9. Pahare, 400 ml 5.
  10. Cilindri gradati, 50 şi 150 ml 5.
  11. Pipete gradate, 10 ml 5.
  12. Creuzete filtrante din sticla G-4 5.
  13. Vase de aspiraţie, 500 ml 5.
  14. Trompa de apa. 5.
  15. Termometru gradat de la 0 la 100°C 5.
  16. Exsicator cu agent deshidratant adecvat şi indicator de umiditate, ex. silicagel sau echivalent 5.
  17. Cuptor de uscare reglat la o temperatura de 150 § 2°C 5.
  18. pH-metru 5.
  19. Plita electrica 5.
  20. Hârtie filtru, Whatman nr. 4 sau echivalent
  21. PROCEDEU 6.
  22. Într-un pahar de 400 ml se cantaresc 5-10 g (M grame) din proba de analizat, conţinând 50 până la 100 mg zinc, se adauga 50 ml de apa distilata şi se amesteca. 6.1.
  23. Se filtreaza cu ajutorul pompei de vid dacă este necesar şi se retine filtratul. 6.1.
  24. Se repeta treapta de extracţie cu un volum suplimentar de 50 ml apa distilata. Se filtreaza şi se combina filtratul. 6.
  25. Pentru fiecare 10 mg de zinc prezent în soluţie (6.1.2) se adauga 2 ml de soluţie 2-metilchinolin-8-ol (4.7) şi se amesteca. 6.
  26. Se dilueaza amestecul cu 150 ml apa distilata, se aduce la temperatura de 60°C (5.12) şi se adauga 45 ml de 0,2 M soluţie acetat de amoniu (4.6), agitand continuu. 6.
  27. Se regleaza pH-ul soluţiei la 5,7-5,9 cu soluţie amoniacala 6% (4.5), agitand continuu; se foloseşte un pH-metru pentru măsurarea pH-ului soluţiei. 6.
  28. Se lasă soluţia sa stea 30 de minute. Se filtreaza cu ajutorul trompei de apa prin creuzetul filtrant din sticla G-4, care a fost iniţial uscat la 150°C şi cântărit după răcire [M
(5)grame] şi se spala precipitatul cu 150 ml apa distilata la 95°C. 6.
  1. Se pune creuzetul în cuptorul de uscare reglat la 150°C şi se usucă timp de o ora. 6.
  2. Se scoate creuzetul din cuptorul de uscare, se pune în exsicator (5.9) şi, când s-a racit la temperatura camerei, se determina masa [M
(1)grame]. 7. CALCUL Se calculează conţinutului de zinc al probei, în procente de masa (% m/m) cu ajutorul următoarei formule: [M
(1)- M
(0)] x 17,12 % zinc = ───────────────────── M în care: M = masa în grame a probei luate în conformitate cu (6.1) M
(5)= masa în grame a creuzetului gol şi uscat (6.5) M
(1)= masa în grame a creuzetului cu precipitat (6.7)
  1. REPETABILITATE (ISO/DIS 5725) Pentru un conţinut de zinc de cca. 1% (m/m), diferenţa între rezultatele a doua determinări efectuate în paralel pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,1%. Anexa 8 METODA DE IDENTIFICARE SI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU ACID 4-HIDROXIBENZENSULFONIC
  2. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta metoda reglementează identificarea şi determinarea cantitativă a acidului 4-hidroxibenzensulfonic din produsele cosmetice ambalate în pulverizatori de aerosoli şi în lotiunile pentru fata.
  3. DEFINIŢIE Conţinutul de acid 4-hidroxibenzensulfonic determinat în conformitate cu acesta metoda este exprimat ca procente masice de 4-hidroxibenzensulfonat de zinc anhidru, în produs.
  4. PRINCIPIU Proba pentru testare este concentrata la presiune redusă, dizolvată în apa şi purificata prin extracţie cu cloroform. Determinarea acidului 4-hidroxibenzensulfonic se face iodometric pe o porţiune a soluţiei apoase filtrate.
  5. REACTIVI Toate substanţele trebuie să fie de puritate analitica. 4.
  6. Acid clorhidric concentrat 36%, d=1,18 gmL^-1 4.
  7. Cloroform 4.
  8. n-Butanol 4.
  9. Acid acetic glacial 4.
  10. Iodura de potasiu 4.
  11. Bromura de potasiu 4.
  12. Carbonat de sodiu 4.
  13. Acid sulfanilic 4.
  14. Azotit de sodiu 4.
  15. Bromat de potasiu 0,1 N 4.
  16. Soluţie tiosulfat de sodiu 0,1 N 4.
  17. Soluţie apoasă de amidon 1% 4.
  18. Soluţie apoasă de carbonat de sodiu 2% 4.
  19. Soluţie apoasă de azotat de sodiu 4,5% 4.
  20. Soluţie de ditizona în cloroform 0,05 (m/v). 4.
  21. Solvent de developare: 1-butanol/acid acetic glacial/apa (4:1:5 părţi în volume); după amestecare în palnia de separare se arunca faza inferioară. 4.
  22. Reactiv Pauly Se dizolva 4,5 g acid sulfanilic (4.8) în 45 ml acid clorhidric concentrat (4.1), se incalzeste în acest timp, şi se dilueaza soluţia cu apa până la 500 ml. Se racesc 10 ml de soluţie într-un vas cu apa cu gheaţa şi se adauga sub amestecare 10 ml de soluţie rece de azotit de sodiu (4.14). Se lasă soluţia sa stea 15 minute la 0°C (la aceasta temperatura soluţia rămâne stabilă una până la trei zile) şi imediat înainte de pulverizare (7.5) se adauga 20 ml soluţie de carbonat de sodiu (4.13). 4.
  23. Plăci de celuloza gata pregătite pentru cromatografie în strat subtire; format 20 x 20 cm, grosimea stratului absorbant 0,25 mm.
  24. APARATURA SI ECHIPAMENT 5.
  25. Baloane cu fund rotund, 100 ml 5.
  26. Palnie de separare 100 ml 5.
  27. Pahar conic cu dop de sticla, 250 ml 5.
  28. Biureta, 25 ml 5.
  29. Pipete cu bula, 1,2 şi 10 ml 5.
  30. Pipeta gradata, 5 ml 5.
  31. Microseringa, 10 μl cu 0,1 μl gradatie 5.
  32. Termometru gradat de la 0 la 100°C 5.
  33. Baie de apa cu încălzire 5.
  34. Cuptor de uscare, bine ventilat şi reglat la 80°C 5.
  35. Aparatura uzuală necesară executării cromatografiei în strat subtire.
  36. PREPARARE PROBA În metoda descrisă mai jos pentru identificarea şi determinarea acidului hidroxibenzensulfonic în aerosoli, se foloseşte reziduul obţinut prin eliberarea din cilindrul pulverizator de aerosoli a solventilor şi a agenţilor de pulverizare care se evapora la presiune normală.
  37. IDENTIFICARE 7.
  38. Cu ajutorul microseringii (5.7) se aplică 5 μl de reziduu
(6)sau proba pe fiecare din cele şase puncte pe linia de pornire la o distanta de 1 cm de latura a de jos a placii de strat subtire. 7.
  1. Se pune placa într-un tanc de developare care conţine deja solventul de developare (4.16) şi se developeaza până când frontul de solvent atinge o distanta de 15 cm de la linia de pornire. 7.
  2. Se scoate placa din baie şi se usucă la 80°C până când nu mai sunt perceptibili vapori de acid acetic. Se pulverizeaza placa cu soluţie de carbonat de sodiu (4.13) şi se usucă la aer. 7.
  3. Se acoperă o jumătate din placa cu o placa de sticla şi se pulverizeaza partea neacoperita cu soluţie de ditizona 0,05% (4.15). Apariţia unor pete roşu-purpuriu pe cromatograma indica prezenta ionilor de zinc. 7.
  4. Se acoperă jumătatea peste care s-a pulverizat cu o placa de sticla şi se pulverizeaza cealaltă jumătate cu reactiv Pauly (4.17). Prezenta acidului 4-hidroxibenzensulfonic este indicată prin apariţia unei pete galben-maroniu cu o valoare Rf de cca. 0,26 în timp ce o pata galbena cu o valoare Rf de cca. 0,45 pe cromatograma indica prezenta acidului 3-hidroxibenzensulfonic.
  5. DETERMINARE 8.
  6. Într-un balon cu fund rotund de 100 ml se cantaresc 10 g de proba sau reziduu
(6)şi se evapora sub vid până aproape de uscare, într-un evaporator rotativ peste o baie de apa menţinută la 40°C. 8.2. Într-un pahar se pun cu pipeta 10,0 ml apa [V
(1)ml] şi se dizolva prin încălzire reziduul obţinut la evaporare (8.1). 8.
  1. Se transfera soluţia cantitativ într-o palnie de separare (5.2) şi se extrage soluţia apoasă de doua ori cu portii de 20 ml de cloroform (4.2). După fiecare extracţie se arunca faza cu cloroform. 8.
  2. Se filtreaza soluţia apoasă printr-un filtru cutat, în funcţie de conţinutul de acid hidroxibenzensulfonic presupus, se introduc cu pipeta 1,0 sau 2,0 ml de filtrat [V
(2)] într-un flacon conic de 250 ml (5.3) şi se dilueaza până la 75 ml cu apa. 8.
  1. Se adauga 2,5 ml acid clorhidric 36% (4.1) şi 2,5 g bromura de potasiu (4.6), se amesteca şi se aduce temperatura soluţiei până la 50°C cu ajutorul unei băi de apa. 8.
  2. Dintr-o biureta, se adauga bromat de potasiu 0,1 N (4.10) până când culoarea soluţiei, care este încă la 50°C, virează în galben. 8.
  3. Se adauga mai departe 3,0 ml soluţie de bromat de potasiu (4.10), se închide vasul şi se lasă sa stea în baia de apa la 50°C timp de 10 minute. Dacă după 10 minute soluţia îşi pierde culoarea, se adauga alţi 2,0 ml soluţie de bromat de potasiu (4.10), se închide vasul şi se incalzeste pe baie de apa menţinută la 50°C. Se înregistrează cantitatea totală de soluţie de bromat de potasiu adăugată (a). 8.
  4. Se raceste soluţia la temperatura camerei, se adauga 2 g iodura de potasiu (4.5) şi se amesteca. Se titreaza iodul format cu soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N (4.11). Spre sfârşitul titrarii se adauga câteva picaturi de soluţie de amidon (4.12) ca indicator. Se noteaza cantitatea de tiosulfat de sodiu folosită (b).
  5. CALCUL Se calculează conţinutului de hidrobenzendisulfonat de zinc din proba sau reziduu
(6)ca procent masic (% m/
  1. m)cu ajutorul următoarei formule: (a-
  2. b)x V
(1)x 0,00514 x 100 0/0 m/m hidroxibenzensulfonat de zinc = ──────────────────────────── m x V
(2)în care: a = cantitatea totală de soluţie de bromat de potasiu 0,1 N adăugată, în ml (8.7) b = cantitatea de soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N folosită pentru retitrare, în ml (8.9) m = cantitatea de produs sau reziduu analizata, exprimată în miligrame (8.1) V
(1)= volumul de soluţie obţinută conform 8.2, exprimată în mililitri V
(2)= volumul de reziduu de evaporare dizolvat folosit pentru analiza (8.4), exprimat în mililitri. Notă: ----- În cazul aerosolilor, măsurarea exprimată în % (m/m) de reziduu
(6)trebuie să fie raportată la produsul originar. În scopul acestei conversii, se vor respecta regulile de prelevare a probelor de aerosoli indicate în Anexa nr. 3 la prezentul Ordin.
  1. REPETABILITATE (vezi ISO/DIS 5725) Pentru un conţinut de cca. 5% hidroxibenzensulfonat de zinc, diferenţa între rezultatele a doua determinări executate în paralel pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,5%.
  2. INTERPRETAREA REZULTATELOR Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii şi Familiei nr. 1004/2000 referitor la produsele cosmetice, concentraţia maxima autorizata de 4-hidrobenzensulfonat de zinc în lotiunile de fata şi deodorante este de 6% (m/m). Aceasta înseamnă ca pe lângă conţinutul de acid hidrobenzensulfonic, trebuie determinat şi conţinutul de zinc. Multiplicarea conţinutului de hidrobenzensulfonat de zinc
(9)cu un factor de 0,1588 determina conţinutul minim de zinc în % (m/
  1. m)care teoretic trebuie să fie prezent în produs dat fiind conţinutul de acid hidrobenzensulfonic măsurat. Conţinutul de zinc efectiv măsurat gravimetric (vezi indicaţiile relevante) poate fi, totuşi, mai mare, datorită faptului ca atât clorura de zinc cat şi sulfatul de zinc pot fi folosite de asemenea în produsele cosmetice. Anexa 9 METODA DE IDENTIFICARE PENTRU AGENŢII OXIDANTI SI DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU APA OXIGENATA DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PARULUI SCOP SI DOMENIU DE APLICARE. Determinarea iodometrica a apei oxigenate în cosmetice este posibila numai în absenta altor agenţi de oxidare care generează iod din ioduri. Prin urmare, înainte de determinarea iodometrica a apei oxigenate este necesar a se detecta şi identifica oricare alt agent de oxidare prezent. Aceasta identificare se împarte în doua etape; prima se referă la persulfati, bromati şi apa oxigenata, iar a doua etapa se referă la peroxidul de bariu. A. IDENTIFICAREA PERSULFATILOR, BROMATILOR SI APEI OXIGENATE PRINCIPIU Persulfatul de sodiu, persulfatul de potasiu şi persulfatul de amoniu; bromatul de potasiu, bromatul de sodiu şi apa oxigenata - provenită sau nu din peroxidul de bariu - sunt identificate cu ajutorul cromatografiei pe hârtie, folosindu-se doi solventi de developare, 1. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica. 1.1. Soluţii apoase de referinţa 0,5% (m/
  2. v)ale următorilor compuşi: 1.1.1. Persulfat de sodiu 1.1.2. Persulfat de potasiu 1.1.3. Persulfat de de amoniu 1.1.4. Bromat de potasiu 1.1.5. Bromat de sodiu 1.1.6. Apa oxigenata 1.2. Solvent de developare A, 80% (v/
  3. v)etanol 1.3. Solvent de developare B, benzen-metanol-3-metil-1-butanol-apa (34:38:18:10, volumetric) 1.4. Agent de detectare A, soluţie apoasă de iodura de de potasiu 10% (m/
  4. v)1.5. Agent de detectare B, soluţie apoasă de amidon 1% (m/
  5. v)1.6. Agent de detectare C, acid clorhidric 10% (m/
  6. m)1.7. Acid clorhidric 4 N 2. APARATURA SI ECHIPAMENT 2.1. Hârtie cromatografica: hârtie Whatman Nr. 3 şi Nr. 4 ori echivalentii lor 2.2. Micropipete, 1 μl 2.3. Baloane cotate, 100 ml 2.4. Filtre cutate 2.5. Aparatura pentru cromatografie descendenta pe hârtie 3. PREPARARE PROBE 3.1. Produşi solubili în apa Se prepara doua soluţii din fiecare proba prin dizolvarea a 1 g şi respectiv 5 g de produs în 100 ml apa. Se foloseşte 1 μl din fiecare dintre aceste soluţii pentru realizarea cromatografiei pe hârtie, descrisă la punctul 5. 3.2. Produşi greu solubili în apa 3.2.1. Se cantaresc 1 g şi respectiv 5 g de proba şi se dilueaza în 50 ml apa, se aduce la semn cu apa, în fiecare din cele doua cazuri, şi se amesteca. Se filtreaza dispersiile peste filtrul cutat (3.4) şi se foloseşte 1 μl din fiecare filtrat pentru realizarea cromatografiei pe hârtie, descrisă la punctul 5. Se prepara încă o dată doua dispersii din fiecare proba prin dilutia a 1 g şi respectiv 5 g în 50 ml apa, acidulata cu acid clorhidric diluat (2.7), se aduce la semn cu apa şi se amesteca. Se filtreaza dispersiile peste filtrul cutat (3.4) şi se foloseşte 1 μl din fiecare filtrat pentru realizarea cromatografiei pe hârtie, descrisă la punctul 5. 3.3. Creme 3.3.1. Se disperseaza 5 g şi 20 g din fiecare produs în 100 ml apa şi se folosesc dispersiile pentru realizarea cromatografiei pe hârtie, descrisă în Secţiunea 5. 4. PROCEDEU 4.1. În doua tancuri cromatografice separate se pun cantităţi adecvate de solvent A (2.2) şi B (2.3) în scopul realizării cromatografiei descendente pe hârtie. Se satureaza tancurile cromatografice pentru cel puţin 24 ore cu vapori de solvent. 4.2. Se pun câte 1 μl din proba şi din soluţia de referinţa preparata conform punctelor 4 şi 2.1 pe câte un punct de pornire de pe banda de hârtie cromatografica (Whatman Nr. 3 ori echivalent) de lungime 40 cm şi laţime 20 cm (3.1) sau alt format adecvat şi se evapora soluţia în aer. 4.3. Se pune banda cromatografica (5.2) în tancul cromatografic umplut cu soluţie de developare A (5.1) şi se developeaza până când frontul de solvent avansează 35 cm (cca. 15 ore). 4.4. Se repeta procedeul descris la punctele 5.2 şi 5.3, utilizând hârtie cromatografica (Whatman Nr. 4 ori echivalent) (3.1) şi solvent de developare B. Se cromatografiaza până când frontul solventului avansează 35 cm (cca. 5 ore) 4.5. După developare se scot cromatogramele şi se usucă în aer. 4.6. Se pun în evidenta petele din cromatograma prin pulverizare succesiva cu: 4.6.1. agent de detectare A (2.4) urmat la scurt timp de agentul de detectare B (2.5). Spoturile de persulfati vor aparea primele în cromatograma şi vor fi urmate de spoturile de apa oxigenata. Se marchează spoturile cu un creion. 4.6.2. agent de detectare C (2.6) pe cromatogramele obţinute în conformitate cu punctul 5.6.1; prezenta bromatilor va fi indicată prin spoturi albastru cenusii pe cromatograma. 4.7. În condiţiile mai sus menţionate corespunzătoare solventilor de developare A (2.2) şi B (2.3), valorile Rf ale substanţelor de referinţa (2.1) sunt aproximativ următoarele: B. IDENTIFICAREA PEROXIDULUI DE BARIU 1. PRINCIPIU Peroxidul de bariu se identifica prin formarea apei oxogenate după acidifierea probei (A.4.2) şi prin prezenta ionului de bariu: - în absenta persulfatilor (A), prin adăugarea de acid sulfuric diluat la o porţiune de soluţie proba de acid (B.4.1), în urma căreia se formează un precipitat alb de sulfat de bariu. Prezenta ionilor de bariu în proba (B.4.1) este încă o dată confirmată prin cromatografie pe hârtie în modul descris mai sus (B.5). - unde peroxidul de bariu şi persulfatii sunt prezente simultan (B.4.2) prin asimilarea rezidului din soluţie (B.4.2) într-o baza; după dizolvarea în acid clorhidric, prezenta ionilor de bariu este confirmată în soluţia topiturii (B.4.2.3) prin cromatografie pe hârtie şi/sau prin precipitarea sulfatului de bariu. 2. REACTIVI 2.1. Metanol 2.2. Acid clorhidric concentrat 36% (m/
  7. m)2.3. Acid clorhidric 6 N 2.4. Acid sulfuric 4 N 2.5. Sare disodica a acidului rodizonic 2.6. Clorura de bariu [BaCl
(2)● 2H
(2)O] 2.7. Carbonat de sodiu anhidru 2.8. Clorura de bariu soluţie apoasă 1% (m/
  1. v)2.9. Solvent de developare constând din metanol, acid clorhidric concentrat (36%) şi apa (80:10:10, volumetric) 2.10. Agent de detectare, soluţie apoasă 0,1% (m/
  2. v)de sare disodica a acidului rodizonic, proaspăt preparata imediat înainte de folosire. 3. APARATURA SI ECHIPAMENT 3.1. Micropipete, 5 μl 3.2. Creuzete de platina 3.3. Balon cotat, 100 ml 3.4. Hârtie cromatografica Scheleicher şi Schull 2043 b ori echivalent. Se curata hârtia prin developare peste noapte într-un tanc cromatografic descendent (A.3.5) conţinând solvent de developare (B.2.9) şi apoi se usucă. 3.5. Hârtie de filtru cutata. 3.6. Aparatura uzuală pentru realizarea cromatografiei descendente pe hârtie. 4. PREPARARE PROBE 4.1. Produse în care persulfatii sunt absenţi 4.1.1. Se disperseaza 2 g de produs în 50 ml apa şi se aduce pH-ul dispersiei la cca. 1, cu acid clorhidric (B.2.3) 4.1.2. Se transfera dispersia cu apa într-un balon cotat de 100 ml, se aduce la semn cu apa şi se amesteca. Se foloseşte aceasta dispersie pentru analiza prin cromatografiere pe hârtie descrisă la punctul 5 şi pentru identificarea banului prin precipitarea sulfatului. 4.2. Produse în care persulfatii sunt prezenţi 4.2.1. Se disperseaza 2 g de produs în 100 ml de apa şi se filtreaza. 4.2.2. Se adauga la reziduul uscat carbonat de sodiu (B.2.7) de 7 până la 10 ori greutatea sa, se amesteca şi se topeste amestecul într-un creuzet de platina (B.3.2) pentru o jumătate de ora. 4.2.3. Se raceste la temperatura camerei, se dizolva topitura în 50 ml apa şi se filtreaza (B.3.5) 4.2.4. Se dizolva reziduul din topitura în acid clorhidric (B.2.3) şi se aduce la 100 ml cu apa. Se foloseşte acesta soluţie pentru analiza prin cromatografiere pe hârtie descrisă la punctul 5 şi pentru identificarea bariului prin precipitare din sulfat. 5. PROCEDEU 5.1. Se pune o cantitate adecvată de solvent de developare (B.2.9.) într-un tanc pentru cromatografie ascendenta pe hârtie şi se satureaza tancul pentru cel puţin 15 ore. 5.2. Pe o bucata de hârtie cromatografica - pretratata conform descrierii de la punctul B.3.4 - se aplică 5 μl din fiecare dintre soluţiile preparate conform punctului B.4.1.2. şi punctului B. 4.2.4 şi soluţie de referinţa B.2.8 în trei puncte de pornire. 5.3. Se usucă în aer spoturile de proba şi de soluţie etalon. Se developeaza cromatograma până când frontul solventului urca 30 cm. 5.4. Se indeparteaza cromatograma din vas şi se usucă în aer. 5.5. Se pun în evidenta spoturile de pe cromatograma prin pulverizarea hârtiei cu agentul de detectare B.2.10. În prezenta bariului, apar pe cromatograma spoturi roşii cu o valoare Rf de cca. 0,10. C. DETERMINAREA APEI OXIGENATE 1. PRINCIPIU Determinarea iodometrica a apei oxigenate se bazează pe următoarea reactie: Aceasta conversie are loc incet dar poate fi accelerata prin adăugarea molibdatului de amoniu. Iodul format este determinat titrimetric cu tiosulfat de sodiu şi este o măsura a conţinutului de apa oxigenata. 2. DEFINIŢIE Conţinutul de apa oxigenata măsurat în modul descris mai sus este exprimat ca procent masic de produs (% m/m). 3. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica. 3.1. Acid sulfuric 2 N 3.2. Iodura de potasiu 3.3. Molibdat de amoniu 3.4. Tiosulfat de sodiu 0,1 N 3.5. Soluţie de iodura de potasiu 10% (m/v), proaspăt preparata imediat înainte de folosire 3.6. Soluţie de molibdat de amoniu 20% (m/
  3. v)3.7. Soluţie de amidon 1% (m/
  4. v)4. APARATURA SI ECHIPAMENT 4.1. Pahare, 100 ml 4.2. Biurete, 50 ml 4.3. Baloane cotate, 250 ml 4.4. Cilindri gradati, 25 şi 100 ml 4.5. Pipete cu bula, 10 ml 4.6. Flacoane conice, 250 ml 5. PROCEDEU 5.1. Într-un pahar de 100 ml se cantaresc 10 g ("m" grame) de produs, conţinând cca. 0,6 g apa oxigenata. Se transfera conţinutul, cu apa, într-un balon cotat de 250 ml, se aduce cu apa la semn şi se amesteca. 5.2. Într-un flacon conic de 250 ml (4.6) se pun cu pipeta 10 ml de soluţie proba (5.1) şi se adauga succesiv 100 ml acid sulfuric 2 N (3.1), 20 ml soluţie iodura de potasiu (3.5) şi trei picaturi soluţie molibdat de amoniu (3.6). 5.3. Se titreaza imediat iodul format cu soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N (3.4) şi exact înainte de virare se adauga cativa mililitrii de soluţie de amidon ca indicator (3.7). Se înregistrează consumul de tiosulfat de sodiu 0,1 N (3.4) în mililitrii ("V"). 5.4. În modul descris mai sus la punctele 5.2 şi 5.3, se realizează o determinare oarba, înlocuind 10 ml din soluţia proba cu 10 ml apa. Se înregistrează consumul de soluţie de tiosulfat de sodiu 0,1 N în determinarea oarba ["V
(5)" ml].
  1. CALCUL Se calculează conţinutul de apa oxigenata din produs ca procent masic (% m/m) cu ajutorul formulei de mai jos:
  2. REPETABILITATE (vezi ISO 5725) Pentru un produs conţinând cca. 6% m/m apa oxigenata, diferenţa dintre rezultatele a doua determinări efectuate în paralel pe aceiaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,2%. Anexa 10 METODA DE IDENTIFICARE SI DETERMINARE SEMI-CANTITATIVĂ PENTRU ANUMIŢI COLORANŢI OXIDANTI DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PARULUI (NUANTATOARE SI DECOLORANTE)
  3. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta metoda este reglementată pentru identificarea şi determinarea semi-cantitativă a următoarelor substanţe în vopselele pentru par, sub forma de crema sau lichide:
  4. PRINCIPIU Colorantii de oxidare sunt extrasi la un pH 10 cu etanol 96% din vopselele în forma de crema sau lichid şi identificati prin cromatografie în strat subtire, uni sau bi-dimensionala. Pentru determinarea semi-cantitativă a acestor substanţe, cromatograma probelor este comparata prin intermediul a patru sisteme de developare cu cromatograma substanţelor de referinţa produsă în acelaşi timp şi pe cat posibil în condiţii similare.
  5. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica. 3.
  6. Etanol, anhidru 3.
  7. Acetona 3.
  8. Etanol, 96% v/v 3.
  9. Soluţie amoniacala, 25% (d
(4)^2 [] = 0,91) 3.
  1. Acid ascorbic L(+) 3.
  2. Cloroform 3.
  3. Ciclohexan 3.
  4. Azot tehnic 3.
  5. Toluen 3.
  6. Benzen 3.
  7. n-butanol 3.
  8. 2-butanol 3.
  9. Acid hipofosforos, soluţie 50% v/v 3.
  10. Reactiv diazo. Unul din următoarele: - clorbenzensulfonat de 3-nitro-1-benzendiazoniu (forma de sare stabilă ca în Roşu 2 JN - Francelor - naftalinbenzoat de 2-clor-4-nitro-1-benzendiazoniu (forma de sare stabilă) ca în Reactiv NNCD - nr. crt. 84150 FLUKA ori un echivalent. 3.
  11. Azotat de argint 3.
  12. p-dimetilaminobenzaldehida 3.
  13. 2,5-dimetilfenol 3.
  14. Clorura ferica hexahidrata [FeCl
(3)● 6H
(2)O] 3.19. Acid clorhidric, soluţie 10% m/v 3.20. Substanţe de referinţa Substanţele de referinţa sunt cele indicate în paragraful 1 "Scop şi domeniu de aplicare". În cazul compusilor de amine, substanţele de referinţa trebuie să fie ori hidrocloruri (mono sau
  1. bi)ori baze libere. 3.21. Soluţii de referinţa 0,5% (m/
  2. v)Se prepara o soluţie 0,5% (m/
  3. v)din fiecare dintre substanţele de referinţa de la punctul 3.20. Într-un balon cotat de 10 ml se cantaresc 50 mg § 1 mg substanţa de referinţa. Se adauga 5 ml de etanol 96% (3.3) şi 250 mg acid ascorbic (3.5). Se alcalinizeaza soluţia prin adăugarea soluţiei amoniacale (3.4) pentru a obţine un pH de aprox. 10 (se verifica cu hârtie indicatoare). Se adauga până la 10 ml etanol 96% (3.3) şi se amesteca. Soluţiile pot fi păstrate o săptămâna într-un loc rece şi ferit de lumina, în anumite cazuri, după adăugarea acidului ascorbic şi a amoniacului, se poate forma un precipitat, în acest caz trebuie lăsat să se sedimenteze înainte de lucru. 3.22. Solventi de developare 3.22.1. Acetona - cloroform - toluen (35:25:40 volumetric) 3.22.1.1. Acetona - cloroform - etanol absolut - amoniac 25% (80:10:10:1 volumetric) 3.22.1.2. Benzen - 2-butanol - apa (50:25:25 volumetric). Se agita bine şi se foloseşte faza superioară după separare la temperatura camerei (20 până la 25°C) 3.22.1.3. n-butanol-cloroform-reactiv M (7:70:23 volumetric). Se separa cu grija la temperatura camerei (20 la 25°C) şi se foloseşte faza inferioară. Preparare reactiv M Notă: ----- Solventii de developare conţinând amoniac trebuie bine agitati imediat înainte de folosire. 3.23. Spray-uri indicatoare 3.23.1. Reactiv diazo Se prepara o soluţie apoasă 0,5% (m/
  4. v)de reactiv ales (3.14). Aceasta soluţie trebuie să fie proaspăt preparata, imediat înainte de folosire. 3.23.2. Reactiv Ehrlich Se dizolva 2 g p-diametilaminobenzaldehida (3.16) în 100 ml acid clorhidric soluţie apoasă 10% (m/
  5. v)(3.19) 3.23.3. 2,5-dimetilfenol-clorura ferica hexahidrata Soluţie 1: se dizolva 1 g dimetilfenol (3.17) în 100 ml etanol 96% (3.3) Soluţie 2: se dizolva 4 g clorura ferica hexahidratata (3.18) în 100 ml etanol 96% (3.3) Pentru developare, aceste soluţii sunt pulverizate separat, întâi soluţia 1 apoi soluţia 2. 3.23.4. Azotat de argint amoniacul Amoniac 25% (3.4) este adăugat la o soluţie apoasă de azotat de argint 5% (m/
  6. v)(3.15) până când precipitatul se dizolva. Acest reactiv trebuie preparat imediat înainte de folosire. A nu se depozita. 4. APARATURA 4.1. Echipament uzual de laborator pentru cromatografie în strat subtire. 4.1.1. Capac de plastic sau sticla astfel construit încât placa cromatografica să fie inconjurata de azot în timpul apariţiei petelor şi uscarii. Aceasta precauţie este necesară din cauza susceptibilitatii la oxidare a anumitor coloranţi. 4.1.2. Microseringa, 10 μl, gradata cu diviziuni de 0,2 μl, cu ac cu secţiune patrata, sau, mai bine, un distribuitor cu repetitie de 50 μl, montat pe un stativ cu clema astfel încât placa să fie menţinută sub azot. 4.1.3. Plăci de strat subtire cu silicagel, gata preparate, de 25 mm grosime, format 20 x 20 cm (Macherey şi Nagel, Silica G-HR, care au suport de plastic, sau echivalent). 4.2. Centrifuga, 4000 rotatii/minut 4.3. Eprubete de centrifuga, 10 ml, - cu capace filetate captusite cu PTFE sau echivalent. 5. PROCEDEU 5.1. Tratament probe pentru testare Se indeparteaza primii 2 sau 3 cm din crema scoasa din tub. Se pun într-o eprubeta de centrifuga (4.3) anterior suflata cu azot următoarele: 300 mg acid ascorbic cu 3 g crema ori 3 g lichid omogenizat. Se adauga cu picatura amoniac 25% (3.4) până la un pH 10. Se adauga până la 10 ml etanol 96%. Se omogenizeaza sub azot (3.8), se pune capacul şi apoi se centrifugheaza (la 4000 rot/min) timp de 10 minute. 5.2. Cromatografiere 5.2.1. Spotarea plăcilor sau depunerea probelor pe plăci Sub atmosfera de azot (3.8), se aplică pe o placa cromatografica (4.1.3) 1 μl din fiecare dintre soluţiile de referinţa descrise mai sus pe 9 puncte situate la cca. 1,5 cm de-a lungul unei linii situata la aproximativ 1,5 cm de muchia placii. Aceste spoturi de soluţie de referinţa sunt dispuse după cum urmează: În plus, se aplică la punctele 10 şi 11, câte 2 μl de soluţie de proba pentru testare obţinută în conformitate cu punctul 5.1 Se menţine placa sub azot (3.8) până în momentul în care este developata. 5.2.2. Developare Se pune placa într-un tanc anterior suflat cu azot (3.8), saturat cu unul dintre cei patru solventi (3.22) şi se lasă la developat la temperatura camerei (20 la 25°C), în intuneric, până când frontul de solvent migrează cca. 15 cm fata de linia de baza. Se indeparteaza placa şi se usucă sub azot (3.8) la temperatura camerei. 5.2.3. Pulverizare Se pulverizeaza placa imediat cu una dintre cele patru soluţii specificate la 3.23 5.2.4. Identificare Se compara valoarea Rf şi culoarea obţinută de la proba pentru testare cu acelea ale substanţelor de referinţa cromatografiate. Tabelul I exemplifica valorile Rf şi culorile pentru fiecare substanţa depinzand de solvent şi de indicatorul folosit. Confirmarea identificarii incerte poate fi uneori realizată printr-o metoda fixatoare, adaugand soluţia de substanţa de referinţa corespunzătoare la extractul de proba pentru testare. 5.2.5. Estimare semi-cantitativă Se compara vizual intensitatea spoturilor pentru fiecare substanţa identificata la 5.2.4. cu un şir adecvat de concentraţii al substanţelor de referinţa. Dacă concentraţia uneia sau a mai multor substanţe găsite în proba pentru testare este în exces, se dilueaza extractul de proba şi se repeta măsurarea. TABEL I Valori Rf şi culori obţinute imediat după pulverizare 6. EXAMINARE PRIN CROMATOGRAFIE IN STRAT SUBTIRE BIDIMENSIONALA Acest procedeu de cromatografie în strat subtire necesita folosirea unor substanţe, reactivi şi soluţii de referinţa suplimentare. 6.1. Substanţe şi soluţii de referinţa suplimentare 6.1.1. beta-naftol (beta-N) 6.1.2. 2-aminofenol (OAP) 6.1.3. 3-aminofenol (MAP) 6.1.4. 4-aminofenol (PAP) 6.1.5. 2-nitro-1,4-fenilendiamina (2-NPPD) 6.1.6. 4-nitro-1,2-fenilendiamina (4-NOPD) Se prepara o soluţie 0,5% (m/
  7. v)din fiecare substanţa de referinţa suplimentară conform descrierii de la 3.21. 6.2. Solvent de developare suplimentar 6.2.1. Acetat de etil-ciclohexan - soluţie de amoniac 25% (65:30:0,5 volumetric) 6.3. Sistem de developare suplimentar Se pune un vas de sticla într-un tanc de developare pentru cromatografia în strat subtire, se adauga cca. 2 g iod cristalizat şi se acoperă vasul cu un capac potrivit. 6.4. Cromatografiere 6.4.1. Se traseaza doua linii, asa cum se arata în Figura 1, pe suprafaţa absorbanta a unei plăci în strat subtire (4.1.3). 6.4.2. Sub atmosfera de azot (4.1.1), se pun 1 până la 4 μl extract (5.1) la punctul de baza 1 (Figura 1) care este la 2 cm fata de cele doua laturi. Cantitatea de extract depinde de intensitatea spoturilor de pe cromatogramele 5.2 6.4.3. Se împart între punctele 2 şi 3 (fig. 1) colorantii de oxidare identificati sau presupusi a fi identificati la 5.2. (distanta între puncte 1,5 cm). Se pun 2 μl din fiecare soluţie de referinţa - cu excepţia DAP din care trebuie puşi 6 μl. Se operează în atmosfera de azot (6.4.2) 6.4.4. Se repeta operaţia de la 6.4.3. la punctele de baza 4 şi 5 (Figura 1) şi se păstrează placa sub atmosfera de azot până în momentul în care este cromatografiata (distanta între puncte 1,5 cm). 6.4.5. Se sufla cu azot tancul cromatografic (3.8) şi se pune în acesta o cantitate adecvată de solvent de developare 3.22.2. Se pune placa (6.4.4) în tanc şi se developeaza în prima direcţie de elutie (Figura 1), la intuneric. Se elueaza până când frontul de solvent atinge linia marcată pe placa (aproximativ 13 cm). 6.4.6. Se scoate placa din tanc şi se plaseaza în tancul cromatografic anterior suflat cu azot pentru evaporarea solventului de elutie pentru cel puţin 60 de minute. 6.4.7. Cu o eprubeta gradata, se pune o cantitate adecvată de solvent de elutie (6.2) într-un tanc suflat cu azot (3.8), se pune placa rotita cu 90° în tanc (6.4.6) şi se cromatografiaza în a doua direcţie (de asemenea în intuneric) până când frontul de solvent atinge linia desenată pe suprafaţa absorbantă. Se scoate placa din tanc şi se evapora solventul de elutie în aer. 6.4.8. Se pune placa pentru 10 minute în tancul cromatografic cu vapori de iod (6.3) şi se interpretează cromatograma bidimensionala folosind valorile Rf şi valorile culorilor ale substanţelor de referinţa cromatografiate în acelaşi timp (Tabelul II este un ghid al valorilor Rf şi al culorilor). Notă: ----- Pentru a obţine colorare maxima a spoturilor se lasă cromatograma expusă în atmosfera timp de 30 minute după developare. 6.4.9. Prezenta coloranţilor de oxidare gasiţi la 6.4.8 poate fi confirmată definitiv prin repetarea operaţiilor descrise de la 6.4.1 la 6.4.8 şi adaugand la punctul de baza 1 în vârful cantităţii de extract specificate la 6.4.2 1 μl din substanţele de referinţa identificate la 6.4.8. Dacă nu se găseşte nici un alt punct în comparaţie cu cromatograma obţinută la 6.4.8, interpretarea cromatogramei 6.4.8 este corecta. TABEL II Culoarea substanţelor de referinţa după cromatografiere şi developare cu vapori de iod Figura 1 Anexa 11 METODA DE IDENTIFICARE SI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU NITRITI IN PRODUSELE COSMETICE A. IDENTIFICARE 1. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta metoda este adecvată pentru identificarea azotitului în produsele cosmetice, în particular în creme şi paste. 2. PRINCIPIU Prezenta azotitului este indicată prin formarea de derivaţi colorati cu fenilhidrazona 2-aminobenzaldehidei. 3. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica. 3.1. Acid sulfuric diluat: se dilueaza 2 ml acid sulfuric concentrat [d
(4)^2 [] = 1,84] cu 11 ml apa distilata. 3.2. Acid clorhidric diluat: se dilueaza 1 ml acid clorhidric concentrat [d
(4)^2 [] = 1,19] cu 11 ml apa distilata. 3.
  1. Metanol 3.
  2. O soluţie de 2-aminobenzaldehida fenilhidrazona (reactiv Nitrin (R)) în metanol Se cantaresc 2,0 g de Nitrin (R) şi se transfera cantitativ într-un balon cotat de 100 ml. Se adauga cu picatura 4 ml acid clorhidric diluat (3.2) şi se amesteca. Se umple până la semn cu metanol şi se amesteca până când soluţia devine complet clara. Se depozitează soluţia într-un flacon de sticla maro (4.3).
  3. APARATURA 4.
  4. Pahare de laborator, 50 ml 4.
  5. Balon cotat, 100 ml 4.
  6. Flacon de sticla maro, 125 ml 4.
  7. Sticla de ceas, 10 x 10 cm 4.
  8. Spatule de plastic 4.
  9. Hârtie de filtru, 10 x 10 cm
  10. PROCEDEU 5.
  11. Se întinde uniform o parte din proba pe sticla de ceas (4.4), stratul ce acoperă suprafaţa nedepasind 1 cm. 5.
  12. Se uda hârtia de filtru (4.6) cu apa distilata. Se aseaza peste proba şi se preseaza hârtia de filtru cu spatula de plastic (4.5) 5.
  13. Se lasă un minut şi se aplică pe centrul hârtiei de filtru: - 2 picaturi de acid sulfuric diluat (3.1) - urmate de 2 picaturi soluţie de Nitrin (R) (3.4) 5.
  14. După 5 - 10 secunde, se indeparteaza hârtia de filtru şi se examinează la lumina naturala. Prezenta azotitului este indicată prin coloratia purpuriu rosiatica. Dacă conţinutul de azotit este scăzut, coloratia purpuriu rosiatica devine galbena după 5-15 secunde. Aceasta schimbare de culoare are loc numai după 1-2 minute, atunci când cantitatea de azotit prezent este mare.
  15. OBSERVATIE Intensitatea culorii purpuriu rosiatice şi durata de timp înainte de modificarea în galben ne poate da o indicaţie asupra conţinutului de azotit în amestec. B. DETERMINARE
  16. SCOP Metoda descrie determinarea azotitului în produsele cosmetice.
  17. DEFINIŢIE Conţinut de azotit în proba, determinat conform acestei metode, este exprimat în % masice de azotit de sodiu.
  18. PRINCIPIU După diluarea probei în apa şi limpezire, azotitul prezent este făcut sa reactioneze cu sulfonilamida şi N-1-naftiletilendiamina şi se măsoară densitatea optica a culorii obţinute, la 538 nm.
  19. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie calitativ analitic. 4.
  20. Reactivi de limpezire: aceşti reactivi nu pot fi folosiţi la mai mult de 1 săptămâna de la preparare. 4.1.
  21. Reactiv Carrez I: Se dizolva 106 g hexacianoferat de potasiu (II) K
(4)Fe(CN)
(6)● 3 H
(2)O, în apa distilata şi se dilueaza cu apa până la 1000 ml. 4.1.2. Reactiv Carrez II: Se dizolva 299,5 g acetat de zinc, Zn[CH
(3)COO]
(2)● 2H
(2)O şi 30 ml acid acetic glacial în apa distilata şi apoi se dilueaza cu apa până la 1000 ml. 4.2. Soluţie de azotit de sodiu: Într-un balon cotat de 1000 ml se dizolva 0,500 g azotit de sodiu în apa distilata şi se dilueaza cu apa până la semn. Se dilueaza 10,0 ml din aceasta soluţie standard stoc până la 500 ml; 1 ml din acesta ultima soluţie = 10 micrograme de NaNO
(2). 4.
  1. Soluţie de hidroxid de sodiu 1 N 4.
  2. Soluţie de clorhidrat de sulfanilamida 0,2% Se dizolva 2,0 g sulfanilamida în 800 ml apa la cald. Se raceste şi se adauga 100 ml acid clorhidric concentrat agitandu-se în acest timp. Se adauga apa până la 1000 ml. 4.
  3. Acid clorhidric 5 N 4.
  4. Reactiv N-1-naftil: Aceasta soluţie trebuie preparata în ziua în care se foloseşte. Se dizolva 0,1 g diclorhidrat de N-1-naftiletilendiamina în apa şi se dilueaza cu apa până la 100 ml.
  5. APARATURA 5.
  6. Balanţa analitica 5.
  7. Baloane cotate de 150, 250, 500 şi 1000 ml 5.
  8. Pipete gradate sau de gaze 5.
  9. Cilindrii gradati de 100 ml 5.
  10. Hârtie de filtru cutata, fără azotit, diametru 15 cm 5.
  11. Baie de apa 5.
  12. Spectofotometru cu cuva optica de lungime de cale 1 cm 5.
  13. pH-metru 5.
  14. Microbiureta, 10 ml 5.
  15. Pahare de laborator, 250 ml.
  16. PROCEDEU 6.
  17. Se cantaresc cu o precizie de 0,1 mg cca. 0,5 g ("m" grame) proba pentru testare omogenizata, se transfera cantitativ cu apa distilata fierbinte într-un pahar de 250 ml (5.10) şi se completează cu apa distilata fierbinte până la 150 ml. Se pune paharul (5.10) în baia de apa (5.6) la 80°C pentru jumătate de ora. În această perioadă, conţinutul se agita din când în când. 6.
  18. Se raceste la temperatura camerei şi se adauga succesiv, sub agitare, 2 ml reactiv Carrez I (4.1.1.) şi 2 ml reactiv Carrez II (4.1.2). 6.
  19. Se adauga soluţie de hidroxid de sodiu 1 N (4.3) pentru a aduce pH-ul la 8,3 (se foloseşte pH-metrul (5.8)). Se transfera cantitativ conţinutul într-un balon cotat de 250 ml (5.2) şi se aduce la semn cu apa distilata. 6.
  20. Se amesteca conţinutul şi se filtreaza prin hârtie de filtru cutata (5.5). 6.
  21. Se pune cu pipeta într-un balon cotat de 100 ml (5.2) o porţiune adecvată ("V" ml) de filtrat limpede, dar nu mai mult de 25 ml, şi se adauga apa distilata până la un volum de 60 ml. 6.
  22. După amestecare, se adauga 10,0 ml soluţie hidroclorura de sulfanilamida (4.4) şi 6,0 ml de acid clorhidric 5 N (4.5). Se amesteca şi se lasă sa stea 5 minute. Se adauga 2,0 ml reactiv N-1-naftil (4.6), se amesteca şi se lasă sa stea 3 minute. Se dilueaza cu apa până la semn şi se amesteca. 6.
  23. Se prepara un test orb prin repetarea operaţiilor 6.5 şi 6.6 fără adăugarea reactivului N-1-naftil. 6.
  24. Se măsoară (5.7) densitatea optica la 538 nm a soluţiei obţinute la 6.6 folosind soluţia oarba (6.7) ca referinţa. 6.
  25. Se citeşte de pe graficul de etalonare (6.10) conţinutul de azotit de sodiu în micrograme per 100 ml de soluţie ("m
(1)" micrograme) care corespunde densităţii optice măsurate la (6.8). 6.
  1. Folosind 10 μg per ml soluţie azotit de sodiu (4.2), se realizează un grafic de etalonare pentru concentraţiile 0, 20, 40, 60, 80, 100 ug de azotit de sodiu per 100 ml.
  2. CALCUL Se calculează conţinutului de azotit de sodiu din proba, în procente masice, folosind următoarea formula: 250 100 m
(1)% NaNO
(2)= ───── x m
(1)x 10^-6 x ───── = ──────────── V m V x m x 40 în care: m = masa probei pentru testare, în grame, luate pentru analiza (6.1) m
(1)= conţinutul de azotit de sodiu, în micrograme, găsit la 6.9 V = număr de mililitri de filtrat folosit pentru măsurătoare (6.5)
  1. REPETABILITATE (ISO 5725) Pentru un conţinut de cca. 0,2 % m/m azotit de sodiu, diferenţa dintre rezultatele a doua determinări efectuate în paralel pe aceiaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,005%. Anexa 12 METODA DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU REZORCINOL DIN PRODUSELE PENTRU ÎNGRIJIREA PARULUI
  2. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea rezorcinolului în sampoane şi lotiuni de par prin cromatografiere de gaze. Metoda este adecvată pentru concentraţii de la 0,1 la 2,0% procente masice în proba.
  3. DEFINIŢIE Conţinutul de rezorcinol din proba pentru testare determinat conform acestei metode este exprimat în procente masice.
  4. PRINCIPIU Rezorcinolul şi 3,5-dihidroxitoluenul, (5-metilrezorcinol) adăugat ca standard intern, sunt separate de proba prin cromatografiere în strat subtire. Amândoi componenţii sunt izolati prin decuparea spoturilor de pe placa de strat subtire şi extragerea cu metanol. În final compuşii extrasi sunt uscati, sililaţi şi determinaţi prin cromatografiere de gaze.
  5. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica. 4.
  6. Acid clorhidric 25% (m/m). 4.
  7. Metanol 4.
  8. Etanol 96% (v/v) 4.
  9. Plăci de strat subtire cu silicagel pentru cromatografie în strat subtire gata preparate (din plastic sau aluminiu) cu indicator fluorescent. Se dezactiveaza după cum urmeza: se pulverizeaza plăcile preacoperite cu silice cu apa până se glazureaza. Se lasă plăcile pulverizate să se usuce în aer la temperatura camerei pentru una până la trei ore. Notă: ----- Dacă plăcile nu sunt dezactivate se pot produce pierderi de rezorcinol prin adsorbtia ireversibila pe silice. 4.
  10. Solvent de developare; acetona - cloroform - acid acetic (20:75:5 volumetric) 4.
  11. Soluţie standard de rezorcinol; se dizolva 400 mg rezorcinol în 100 ml etanol 96% (4.3) (1 ml corespunde la 4000 μg rezorcinol). 4.
  12. Soluţia standard intern: se dizolva 400 mg 3,5-dihidroxitoluen (DHT) în 100 ml etanol 96% (4.3) (1 ml corespunde la 4000 μg DHT). 4.
  13. Amestec standard: într-un balon cotat de 100 ml se amesteca 10 ml soluţie 4.6 şi 10 ml soluţie 4.7, se aduce la semn cu etanol 96% (4.3) şi se amesteca (1 ml corespunde la 400 μg rezorcinol şi 400 μg DHT). 4.
  14. Agenţi de sililare 4.9.
  15. N, O-bi (trimetilsilil) trifluoroacetamida (BSTFA) 4.9.
  16. Hexametildisilazan (HMDS) 4.9.
  17. Trimetilclorosilan (TMCS)
  18. APARATURA 5.
  19. Echipament uzual pentru cromatografia în strat subtire şi cromatografia de gaze 5.
  20. Sticlarie de laborator
  21. PROCEDEU 6.
  22. Prepararea probei 6.1.
  23. Într-un pahar de 150 ml se cântăreşte cu precizie o proba pentru testare ("m" grame) din produs care conţine cca. 20 până la 50 mg rezorcinol. 6.1.
  24. Se acidifica cu acid clorhidric (4.1) până când amestecul este acid (cca. 2 până la 4 ml), se adauga 10 ml (40 mg DHT) soluţie standard intern (4.7) şi se amesteca. Se transfera cu etanol (4.3) într-un balon cotat de 100 ml, se aduce la semn cu etanol şi se amesteca. 6.1.
  25. Se aplica 250 μl soluţie (6.1.2) pe o folie de silice dezactivata (4.4) sub forma de linie continua de aproximativ 8 cm lungime. Trebuie avut grija ca linia să fie cat mai subtire posibil. 6.1.
  26. Se aplica 250 μl amestec standard (4.8) pe aceeaşi placa şi în acelaşi mod (6.1.3). 6.1.
  27. Se picura pe doua puncte de pe linia de pornire câte 5 μl din fiecare dintre soluţiile 4.6 şi 4.7 pentru a ajuta la localizare după developarea placii. 6.1.
  28. Se developeaza placa într-un tanc necaptusit (nesaturat) umplut cu solvent de developare 4.5 până când frontul de solvent a atins 12 cm de la linia de pornire; de obicei aceasta durează 45 minute. Se usucă placa în aer şi se localizeaza zona de rezorcinol/DHT sub lumina UV (254 nm). Cei 2 componenţi au aproximativ aceleaşi valori Rf. Se marchează benzile cu creionul la 2 mm distanta de limita întunecată exterioară a benzilor. Se indeparteaza aceste zone şi se colectează adsorbantul fiecărei benzi într-un flacon de 10 ml. 6.1.
  29. Se extrage adsorbantul conţinând proba şi cel ce conţine amestecul standard, fiecare în modul următor: Se adauga 2 ml metanol (4.2) şi se extrage timp de o ora sub agitare continua. Se filtreaza amestecul şi se repeta extracţia timp de alte 15 minute cu 2 ml metanol. 6.1.
  30. Se combina extractele şi se evapora solventul prin uscare peste noapte într-un exsicator cu vid umplut cu desicant adecvat. Nu se incalzeste deloc. 6.1.
  31. Se silileaza reziduurile (6.1.8) conform 6.1.9.
  32. sau 6.1.9.
  33. 6.1.9.
  34. Cu o microseringa se adauga peste amestec 200 μl BSTFA (4.9.1) şi se lasă 12 ore într-un vas închis la temperatura camerei. 6.1.9.
  35. Cu o microseringa se adauga 200 μl HMDS (4.9.2) şi 100 μl TMCS (4.9.3) şi se incalzeste amestecul timp de 30 minute la 60°C într-un vas închis. Se raceste amestecul. 6.
  36. Cromatografiere de gaze 6.2.
  37. Condiţii de cromatografiere Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie, R, egala sau mai buna decât 1,5, unde: 2d' [r
(2)-r
(1)] R = ──────────────── W
(1)- W
(2)în care: r
(1)şi r
(2)- timpii de retenţie, în minute, a doua picuri W
(1)şi W
(2)= lăţimea aceloraşi picuri la jumătatea inaltimii, în mm d' = viteza inregistratorului graficului, în mm per minut. S-au găsit adecvate următoarele condiţii pentru cromatografia de gaze şi coloana: Pentru reglarea debitelor de hidrogen şi aer se vor urma instrucţiunile producătorului. 6.2.
  1. Se injecteaza 1 până la 3 μl din soluţiile obţinute la 6.1.9 în cromatograful de gaze. Se efectuează 5 injectari pentru fiecare soluţie (6.1.9), se măsoară suprafatele picului, se face media acestora şi se calculează proporţia suprafeţei picului: S = suprafaţa picului de rezorcinol/suprafaţa picului DHT.
  2. CALCUL Concentraţia de rezorcinol din proba, exprimată în % de masa (% m/m), este data de: 4 S(proba) % rezorcinol = ─── x ───────────────────── M S(amestec standard) în care: M = proba pentru testare în grame (6.1.1) S(proba) = proporţia suprafeţei picului medie conform 6.2.2 pentru soluţia proba S(amestec standard) = proporţia suprafeţei picului medie conform 6.2.2 pentru amestecul standard
  3. REPETABILITATE (ISO 5725) Pentru un conţinut de rezorcinol de cca. 0,5% diferenţa dintre rezultatele a doua determinări efectuate în paralel pe aceiaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,025%. Anexa 13 METODA DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU METANOL FATA DE ETANOL SAU 2-PROPANOL
  4. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta metoda reglementează analiza prin cromatografie de gaze a metanolului în toate tipurile de produse cosmetice (inclusiv produse pulverizate ca aerosoli). Pot fi determinate nivele relative de 0 până la 10%.
  5. DEFINIŢIE Conţinutul de metanol determinat conform acestei metode este exprimat în % masice de metanol fata de etanol sau 2-propanol.
  6. PRINCIPIU Determinarea se realizează prin cromatografie de gaze.
  7. REACTIVI Toţi reactivii sunt de puritate analitica. 4.
  8. Metanol 4.
  9. Etanol absolut 4.
  10. 2-propanol 4.
  11. Cloroform, liber de alcooli prin spalare cu apa
  12. APARATURA 5.
  13. Cromatograf de gaze: - cu detector catarometru pentru probele cu aerosoli - cu detector cu ionizare cu flacara pentru probele non-aerosoli 5.
  14. Baloane cotate, 100 ml 5.
  15. Pipete, 2 ml, 20 ml, 0 până la 1 ml 5.
  16. Microseringi 0 până la 100 μl şi 0 până la 5 μl şi (numai pentru probele cu aerosoli) seringi de gaz sub presiune cu robinet cu sertar (vezi metoda pentru prepararea probei pentru testare, Fig. 5 din Anexa nr. 3 la prezentul Ordin.)
  17. PROCEDEU 6.
  18. Preparare proba 6.1.
  19. Produselor pulverizate ca aerosoli li se preleveaza probe conform metodei pentru prepararea probei pentru testare, pct. 5 din Anexa 3 la prezentul Ordin, şi apoi se analizează prin cromatografie de gaze în condiţiile de la punctul 6.2.
  20. 6.1.
  21. Produselor non-aerosoli li se preleveaza probe conform Anexei nr. 3 la prezentul Ordin, se dilueaza cu apa până la un nivel de 1 până la 2% etanol sau 2-propanol, şi apoi se analizează prin cromatografie de gaze în condiţiile de la punctul 6.2.
  22. 6.
  23. Cromatografiere de gaze 6.2.
  24. Pentru probele cu aerosoli se foloseşte detector catarometru. 6.2.1.
  25. Coloana este umpluta cu 10% Hallcomid M18 pe Chromosorb WAW cu 100-200 mesh. 6.2.1.
  26. Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie, R, egala sau mai buna decât 1,5, unde: d'r
(2)- d'r
(1)R = 2 ──────────────── W
(1)+ W
(2)în care: r
(1)şi r
(2)= timpii de retenţie în minute pentru doua picuri, W
(1)şi W
(2)= lăţimea aceloraşi picuri la jumătatea inaltimii în mm, d' = viteza de înregistrare a graficului, în mm per minut. 6.2.1.
  1. Următoarele condiţii permit atingerea acestei rezoluţii: Măsurarea suprafeţelor picurilor poate fi îmbunătăţită prin integrare electronică. 6.2.
  2. Pentru probele fără aerosoli 6.2.2.
  3. Coloana se umple cu Chromosorb 105 sau Porapak QS şi se foloseşte un detector cu ionizare în flacara. 6.2.2.
  4. Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie, R, egala sau mai buna decât 1,5 unde: d'r
(2)- d'r
(1)R = 2 ──────────────── W
(1)+ W
(2)în care: r
(1)şi r
(2)= timpii de retenţie în minute pentru doua picuri, W
(1)şi w
(2)= lăţimea aceloraşi picuri la jumătatea inaltimii în mm, d' = viteza de înregistrare a graficului în mm per minut. 6.2.2.
  1. Condiţiile care permit obţinerea acestei rezoluţii sunt:
  2. GRAFIC STANDARD 7.
  3. Pentru procedeul cromatografie de gaze 6.2.1 (coloana Hallcomid M18) se folosesc următoarele amestecuri standard. Aceste amestecuri se prepara prin măsurare cu pipeta, dar se determina cantitatea exactă prin cântărirea imediata a pipetei sau flaconului după fiecare adăugare. Se injecteaza 2 - 3 μl în cromatograf folosind condiţiile de la 6.2.
  4. Se calculează raportul suprafeţelor picurilor (metanol/etanol) sau (metanol/2-propanol) pentru fiecare amestec. Se traseaza graficul standard folosind: Axa X: % metanol fata de etanol sau 2-propanol Axa Y: raport suprafeţe picuri (metanol/etanol) sau (metanol/2-propanol) 7.
  5. Pentru procedeul cromatografie de gaze 6.2.2 (Porapac QS sau Chromosorb 105) se folosesc următoarele amestecuri standard. Aceste amestecuri se prepara prin măsurare cu pipeta, dar se determina cantitatea exactă prin cântărirea imediata a pipetei sau flaconului după fiecare adăugare. ┌────────────┬───────┬──────────┬────────────┐ │Concentraţie│Metanol│Etanol sau│Apa adăugată│ │ relativă │ >l │2-propanol│ până la un │ │ (m/m %) │ │ (ml) │ volum de │ ├────────────┼───────┼──────────┼────────────┤ │ cca. 2,5% │ 50 │ 2 │ 100 ml │ ├────────────┼───────┼──────────┼────────────┤ │ cca. 5,0% │ 100 │ 2 │ 100 ml │ ├────────────┼───────┼──────────┼────────────┤ │ cca. 7,5% │ 150 │ 2 │ 100 ml │ ├────────────┼───────┼──────────┼────────────┤ │ cca. 10,0% │ 200 │ 2 │ 100 ml │ └────────────┴───────┴──────────┴────────────┘ Se injecteaza 2 - 3 μl în cromatograf folosind condiţiile de la 6.2.
  6. Se calculează raportul suprafeţelor picurilor (metanol/etanol) sau (metanol/2-propanol) pentru fiecare amestec. Se traseaza graficul standard folosind: Axa X: % metanol fata de etanol sau 2-propanol Axa Y: raport suprafeţe picuri (metanol/etanol) sau (metanol/2-propanol) 7.
  7. Graficul standard trebuie să fie o linie dreapta.
  8. REPETABILITATE (ISO 5725) Pentru un conţinut de metanol de 5% fata de etanolul sau 2-propanol diferenţa dintre rezultatele a doua determinări efectuate în paralel nu trebuie să depăşească 0,25%. Anexa 14 METODA DE IDENTIFICARE SI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU FORMALDEHIDA LIBERA
  9. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta metoda este reglementată pentru identificare şi doua determinări în conformitate cu prezenta sau absenta donorilor de formaldehida. Este aplicabilă la toate produsele cosmetice. 1.
  10. Identificare 1.
  11. Determinare generală prin colorimetria cu pentan-2,4-diona Aceasta metoda se aplică când formaldehida este utilizata singura sau împreună cu alţi conservanţi care nu sunt donori de formaldehida. Când nu se intalneste aceasta situaţie, sau dacă rezultatul depăşeşte concentraţia maxima admisă, trebuie folosită următoarea metoda de confirmare. 1.
  12. Determinare în prezenta donorilor de formaldehida În metoda menţionată mai sus (1.2), în timpul procesului de derivatizare, donorii de formaldehida se desfac şi conduc la rezultate care sunt prea mari (formaldehida combinată şi polimerizata). Este necesară separarea formaldehidei libere prin cromatografia de lichide.
  13. DEFINIŢIE Conţinutul de formaldehida libera al probei determinat în conformitate cu aceasta metoda este exprimat în procente de masa.
  14. IDENTIFICARE 3.
  15. Principiu În mediu de acid sulfuric, formaldehida libera şi combinată coloreaza reactivul Schiff în roz sau mov. 3.
  16. Reactivi Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica iar apa trebuie să fie demineralizata 3.2.
  17. Fucsina 3.2.
  18. Sulfit de sodiu hidratat cu 7H
(2)O 3.2.
  1. Acid clorhidric concentrat (d = 1,19) 3.2.
  2. Acid sulfuric, cca. 1 M 3.2.
  3. Reactivul Schiff: Se cantaresc într-un pahar de laborator 100 mg fucsina (3.2.1.) şi se dizolva în 75 ml apa la 80°C. După răcire, se adauga 2,5 g sulfit de sodiu (3.2.2.). Se completează până la 100 ml. Se utilizează în interval de doua săptămâni. 3.
  4. Procedeu 3.3.
  5. Într-un pahar de 10 ml se cantaresc 2 g de proba. Se adauga doua picaturi de acid sulfuric (3.2.4) şi 2 ml de reactiv Schiff (3.2.5). Când este folosit reactivul trebuie să fie absolut incolor. Se agita şi se lasă sa stea cinci minute. 3.3.
  6. Dacă în interval de cinci minute se observa o tenta roz sau mov, formaldehida este prezenta în exces de 0,01% şi va fi determinata prin metoda libera sau combinată
(4)şi, dacă este necesar, prin procedura
(5).
  1. DETERMINARE GENERALĂ PRIN COLORIMETRIA PENTAN-2,4-DIONEI 4.
  2. Principiu Formaldehida reactioneaza cu pentan-2,4-diona, în prezenta acetatului de amoniu, şi formează 3,5-diacetil-1,4-dihidrolutidina. Aceasta este extrasa cu 1-butanol şi absorbanta extractului este masurata la 410 nm. 4.
  3. Reactivi Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica iar apa trebuie să fie demineralizata 4.2.
  4. Acetat de amoniu anhidru 4.2.
  5. Acid acetic concentrat d
(4)^2 [] = 1,05 4.2.3. Pentan 2,4-diona proaspăt distilata la presiune redusă 25 mm Hg la 25° - nu trebuie să absoarba la 410 nm 4.2.4. 1-Butanol 4.2.5. Acid clorhidric, 0,1 M 4.2.6. Acid clorhidric, cca. 0,1 M 4.2.7. Hidroxid de sodiu, 1 M 4.2.8. Soluţie de amidon proaspăt preparata, în conformitate cu European Pharmacopoeia (1 g/50 ml apa), ediţia II-a 1980, part. I-VII-1-1 4.2.9. Formaldehida 37 - 40% m/v 4.2.10. Soluţie de iod standard, 0,05 M 4.2.11. Soluţie de tiosulfat de sodiu standard, 0,1 M 4.2.12. Reactiv pentan-2,4-diona Într-un balon cotat de 1000 ml se dizolva: - 150 g acetat de amoniu (4.2.1) - 2 ml pentan-2,4-diona (4.2.3) - 3 ml acid acetic (4.2.2) Se completează cu apa până la semn (pH-ul soluţiei cca. 6,4) Acest reactiv trebuie să fie proaspăt preparat 4.2.13. Reactiv (4.2.12) fără pentan-2,4-diona 4.2.14. Standard formaldehida: soluţie stoc Într-un balon cotat se toarna 5 g de formaldehida (4.2.9) şi se completează cu apa până la 1000 ml. Se determina concentraţia soluţiei după cum urmează: Se iau 10,00 ml; se adauga 25,00 ml de soluţie de iod standard (4.2.10) şi 10,00 ml soluţie hidroxid de sodiu (4.2.7). Se lasă sa stea 5 minute. Se acidifiaza cu 11,00 ml HCl (4.2.5) şi se determina excesul de iod cu soluţie de tiosulfat de sodiu standard (4.2.11), utilizând soluţie de amidon (4.2.8) ca indicator. 1 ml de iod 0,05 M (4.2.10) consumat este echivalent cu 1,5 mg formaldehida; 4.2.15. Standard formaldehida: soluţie diluata Se dilueaza soluţia stoc de formaldehida succesiv cu 1/20 şi apoi 1/100 cu apa. 1 ml din aceasta soluţie conţine cca. 1 μg de formaldehida. Se calculează conţinutul exact. 4.3. Aparatura 4.3.1. Aparatura standard de laborator 4.3.2. Filtru de separare de faze, Whatman 1 PS (sau echivalent) 4.3.3. Centrifuga 4.3.4. Baie de apa, reglata la 60°C 4.3.5. Spectrofotometru 4.3.6. Cuve de sticla cu cale optica de 1 cm 4.4. Procedeu 4.4.1. Soluţie proba Într-un balon cotat de 100 ml se cântăreşte cu precizie de 0,001 g o cantitate (în
  1. g)de proba pentru testare corespunzătoare unei presupuse cantităţi de formaldehida de cca. 150 ug. Se completează până la 100 ml cu apa şi se amesteca (soluţie S). (Verificaţi pH-ul pentru a fi apropiat de 6, dacă nu, diluati cu soluţie de acid clorhidric (4.2.6)) Într-un pahar Erlenmayer de 50 ml se pun: - 10,00 ml soluţie S - 5,00 ml reactiv pentan-2,4-diona (4.2.12) - apa demineralizata până la un volum final de 30 ml. 4.4.2. Soluţie de referinţa Posibilele interferente datorate culorii de fond a acest probei de test sunt eliminate prin utilizarea acestei soluţii de referinţa: Într-un pahar Erlenmayer de 50 ml se pun: - 10,00 ml soluţie S - 5,00 ml reactiv (4.2.13) - apa demineralizata până la un volum final de 30 ml. 4.4.3. Test orb Într-un pahar Erlenmayer de 5,0 ml se pun: - 5,00 ml reactiv pentan-2,4-diona (4.2.12); - apa demineralizata până la un volum final de 30 ml. 4.4.4. Determinare 4.4.4.1. Se agita amestecurile de 4.4.1, 4.4.2 şi 4.4.3. Se introduc paharele Erlenmayer într-o baie de apa la 60°C pentru exact 10 minute. Se lasă la racit într-o baie de apa cu gheaţa pentru doua minute. 4.4.4.2. Se transfera în palnii de separare de 50 ml conţinând 10 ml de butanol (4.2.4). Se clateste fiecare pahar cu 3 până la 5 ml de apa. Se agita puternic amestecul exact 30 secunde. Se lasă să se separe. 4.4.4.3. Se filtreaza faza de 1-butanol în cuvele de măsurare (4.3.2) printr-un filtru cu separare a fazelor. Poate fi de asemenea utilizata centrifugarea (3000 g(
  2. n)pentru cinci minute). 4.4.4.4. Se măsoară absorbanta A
(2)a extractului soluţiei proba de la 4.4.1, fata de extractul soluţiei de referinţa 4.4.2., la 410 nm. 4.4.4.5. Similar se măsoară absorbanta A
(2)a extractului soluţiei oarbe 4.4.3 fata de 1-butanol. N.B.: Toate aceste operaţii trebuie efectuate într-un interval de timp de 25 minute de când paharele Erlenmayer au fost introduse în baia de apa de 60°C. 4.4.
  1. Curba de etalonare 4.4.5.
  2. Într-un pahar Erlenmayer de 50 ml se pun: - 5,00 ml de soluţie standard diluata de la 4.2.15 - 5,00 ml de reactiv pentan-2,4-diona (4.2.12) - apa demineralizata până la un volum final de 30 ml. 4.4.5.
  3. Se continua conform descrierii de la 4.4.4 şi se măsoară absorbanta fata de 1-butanol (4.2.4). 4.4.5.
  4. Se repeta procedura cu 10, 15, 20 şi 25 ml soluţie standard diluata (4.2.15) 4.4.5.
  5. Pentru a obţine valoarea de zero (corespunzătoare coloratiei reactivilor) se procedează ca în 4.4.4.
  6. 4.4.5.
  7. Se construieşte curba de etalonare după scăderea valorii de zero din fiecare din absorbantele obţinute în 4.4.5.1 şi 4.4.5.
  8. Legea lui Beer este valabilă până la un conţinut de 30 ug formaldehida. 4.
  9. Calcul 4.5.
  10. Se scade A
(2)din A
(1)şi se citeşte din curba de etalonare (4.4.5.5) calitatea C, în μg, de formaldehida din soluţia proba (4.4.1) Se calculează conţinutul de formaldehida din proba (% m/
  1. m)cu ajutorul următoarei formule: C conţinut formaldehida în % = ───────── 10^3 x m 4.6. Repetabilitate (ISO 5725) Pentru un conţinut de formaldehida de 0,2%, diferenţa între rezultatele a doua determinări efectuate în paralel pe aceeaşi proba trebuie să nu depăşească 0,005% pentru determinarea prin colorimetria cu pentan-2,4-diona. Dacă determinarea formaldehidei libere conduce la rezultate mai mari decât concentraţia maxima stipulată în Ordinul MSF nr. 1004/2000, de ex.: (
  2. a)între 0,005% şi 0,2% pentru un produs neetichetat; (
  3. b)mai mare decât 0,2% în produs, etichetat sau nu trebuie să se aplice procedeul descris la punctul 5 5. DETERMINARE IN PREZENTA DONORILOR DE FORMALDEHIDA 5.1. Principiu Formaldehida separată este transformata într-un derivat lutidinic galben print-o reactie cu pentan-2,4-diona într-un reactor post-coloana şi derivatul obţinut este determinat prin absorbanta la 420 nm. 5.2. Reactivi Toţi reactantii trebuie să fie de puritate analitica iar apa trebuie să fie demineralizata. 5.2.1. Apa de puritate HPLC sau de calitate echivalenta 5.2.2. Acetat de amoniu anhidru 5.2.3. Acid acetic concentrat 5.2.4. Pentan-2,4-diona (păstrată la 4°C) 5.2.5. Fosfat disodic anhidru 5.2.6. Acid ortofosforic 85% (d = 1,7) 5.2.7. Metanol de puritate HPLC 5.2.8. Diclorometan 5.2.9. Formaldehida de 37 la 40% m/v 5.2.10. Hidroxid de sodiu, 1 M 5.2.11. Acid clorhidric, 1 M 5.2.12. Acid clorhidric, 0,002 M 5.2.13. Soluţie de amidon proaspăt preparata în conformitate cu European Pharmacopoeia (vezi 4.2.8) 5.2.14. Soluţie de iod standard, 0,05 M 5.2.15. Soluţie de tiosulfat de sodiu standard, 0,1 M 5.2.16. Faza mobila: Soluţie apoasă de fosfat disodic (5.2.5), 0,006 M reglata cu acid ortofosforic (5.2.6) la un pH de 2,1; 5.2.17. Reactiv post-coloana Într-un balon cotat de 1000 ml se dizolva: - 62,5 g acetat de amoniu (5.2.2) - 7,5 ml acid acetic; - 5 ml pentan-2,4-diona (5.2.4) Se completează până la 1000 ml cu apa (5.2.1). Acest reactiv se păstrează ferit de lumina. Timp de conservare: maximum trei zile la 25°C. Nu trebuie să se observe nici o schimbare de culoare. 5.2.18. Standard formaldehida: soluţie stoc. Într-un balon gradat de 1000 ml se toarna 10 g de formaldehida (5.2.9) şi se completează până la 1000 ml cu apa. Se determina concentraţia soluţiei în modul următor: Se indeparteaza 5,00 ml; se adauga 25,00 ml de soluţie de iod standard (5.2.14) şi 10,00 ml de soluţie de hidroxid de sodiu (5.2.10). Se lasă sa stea cinci minute; Se acidifiaza cu 11,00 ml de HCl (5.2.11) şi se titreaza excesul de soluţie de iod standard cu soluţie de tiosulfat de sodiu (5.2.15), utilizând soluţie de amidon ca indicator. 1 ml de soluţie de iod (5.2.14) este echivalent cu 1,5 mg formaldehida; 5.2.19. Standard Formaldehida: soluţie diluata. Se dilueaza soluţia stoc la 1/100 din concentraţia sa iniţială în faza mobila (5.2.16). 1 ml din aceasta soluţie conţine cca. 37 mg formaldehida. Se calculează conţinutul exact. 5.3. Aparatura 5.3.1. Aparatura standard de laborator 5.3.2. Pompa HPLC, nepulsatorie 5.3.3. Pompa nepulsatorie de joasa presiune pentru reactiv (sau o a doua pompa HPLC). 5.3.4. Injector cu ventil de injecţie cu o bucla de 10 μl. Reactor post-coloana cu următoarele componente: + un balon cu trei gaturi de 11; + un dispozitiv de încălzire cu manta pentru balonul de 1 l; + doua coloane Vigreux cu minimum 10 talere, racite cu aer; + tub din oţel inoxidabil (pentru schimb de căldura) 1,6 mm - diametru interior 0,23 mm, lungime = 400 mm, + tub de teflon 1,6 mm - diametru interior 0,30 mm, lungimea 5 m ("French knitting"), vezi Anexa 1 + un teu fără volum mort (tip Valco sau echivalent) + trei racorduri fără volum mort Sau: Un modul post-coloana Applied Biosystems PCRS 520 sau echivalent echipat cu un reactor de 1-ml; 5.3.5. Filtru cu membrana, dimensiunea porilor 0,45 um. 5.3.6. Cartus SEP-PAC^R C
(18), sau echivalent. 5.3.7. Coloane gata preparate: - Bischoff hypersil RP 18 (tip NC referinţa C25.46 1805) (5 μm, lungime = 250 mm, diametrul interior = 4,6
  1. mm)- sau Dupont, Zorbax ODS (5 um, lungime = 250 mm, diametrul interior = 4,6
  2. mm)- sau Phase SEP, spherisorb ODS 2 (5 um, lungime = 250 mm, diametrul interior = 4,6 mm). 5.3.8. Pre-coloana Bischoff K, hypersil RP 18 (referinţa K1 G 6301 1805) (5 μm, lungime = 10 mm, sau echivalent) 5.3.9. Coloana şi precoloana sunt conectate prin intermediul unui sistem Ecotube (referinţa A 15020508 Bischoff) sau echivalent. 5.3.10. Se asambleaza aparatura (5.3.5.) conform schemei bloc din Anexa 2 Conectorii de după injector trebuie să fie cat mai scurti posibil, în acest caz, tubul de oţel inoxidabil dintre ieşirea reactorului şi intrarea detectorului raceste amestecul înaintea detectiei iar temperatura în detector este necunoscută dar constanta. 5.3.11. Detector vizibil - UV. 5.3.12. Inregistrator 5.3.13. Centrifuga. 5.3.14. Baie ultrasonica 5.3.15. Agitator vibrator (vortex sau echivalent). 5.4. Procedeu 5.4.1. Curba de etalonare Aceasta este obţinută prin construirea curbei inaltimilor picurilor ca funcţie a concentraţiei standard formaldehida: diluata. Se prepara soluţiile standard prin diluarea soluţiei de referinţa de formaldehida (5.2.19) cu faza mobila (5.2.16) - 1,00 ml de soluţie (5.2.19) diluata la 20,00 ml (cca. 185 μg/100 ml). - 2,00 ml de soluţie (5.2.19) diluata la 20,00 ml (cca. 370 μg/100 ml). - 5,00 ml de soluţie (5.2.19) diluata la 25,00 ml (cca. 740 μg/100 ml). - 5,00 ml de soluţie (5.2.19) diluata la 20,00 ml (cca. 925 μg/100 ml). Soluţiile standard sunt păstrate timp de o ora la temperatura laboratorului şi trebuie să fie proaspăt preparate. Liniaritatea curbei de etalonare este buna pentru concentraţii între 1,00 şi 15,00 μg/ml. 5.4.2. Prepararea probelor. 5.4.2.1. Emulsii (creme, fond de ten, tus de ochi) Într-un flacon cu dop de 100 ml se cântăreşte cu o precizie 0,001 g o cantitate de proba ptr. testare (m grame) corespunzătoare unei presupuse cantităţi de 100 ug formaldehida. Se adauga 20,00 ml diclormetan (5.2.8.) şi 20,00 ml acid clorhidric (5.2.12), măsurate cu precizie. Se amesteca cu agitator vibrator (5.3.16) şi prin intermediul băîi ultrasonice (5.3.15). Se separa cele doua faze prin centrifugare (3000 g^n timp de doua minute), între timp se spala un cartus (5.3.7) cu 2 ml metanol (5.2.7) apoi se condiţionează cu 5 ml apa (5.2.1). Se trec 4 ml din faza apoasă a extractului prin cartusul pregătit, se indeparteaza primii 2 ml şi se recuperează fractia următoare. 5.4.2.2. Lotiuni, sampoane Într-un flacon cu dop de 100 ml se cântăreşte cu o precizie 0,001 g o cantitate de proba pentru testare (m grame) corespunzătoare unei presupuse cantităţi de cca. 500 μg formaldehida. Se completează până la 100 ml cu faza mobila (5.2.16). Se filtreaza soluţia printr-un filtru (5.3.6.) şi se injecteaza sau se trece printr-un cartus (5.3.7.) condiţionat ca mai sus (5.4.21). Toate soluţiile trebuie injectate imediat după preparare. 5.4.3. Condiţii de cromatografiere - Debitul fazei mobile: 1 ml/min - Debitul reactivului: 0,5 ml/min - Debitul total la ieşirea din detector: 1,5 ml/min - Volumul injectat: 10 μl - Temperatura elutiei: În cazul separarilor dificile, se introduce coloana într-o baie de gheaţa topita: se aşteaptă ca temperatura să se stabilizeze (15-20 min) - Temperatura reacţiei post-coloana: 100°C; - Detecţie: 420 nm. N.B.: Întregul sistem cromatografic şi post-coloana trebuie spalate abundent cu apa după utilizare. Dacă sistemul nu este folosit mai mult de doua zile, aceasta spalare trebuie urmată de una cu metanol (5.2.7). Înainte de reconditionarea sistemului trebuie trecută apa prin el, pentru evitarea recristalizarii. 5.5. Calcul Emulsii: (5.4.2.1): Conţinut de formaldehida în % (m/m): C x 10^-6 x 100 C x 10^-4 ──────────────── = ────────── 5m 5m Lotiuni, sampoane: În acest caz formula devine: C x 10^-6 x 100 C x 10^-4 ──────────────── = ────────── m m unde: m = masa probei de analizat, în g (5.4.2.1) c = concentraţia de formaldehida în μg/100 ml citită de pe curba de etalonare (5.4.1) 5.6. Repetabilitate (ISO 5725) Pentru un conţinut de 0,05% formaldehida diferenţa dintre rezultatele a doua determinări efectuate în paralel pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească 0,001 %. Pentru un conţinut de 0,2% formaldehida diferenţa dintre rezultatele a doua determinări efectuate în paralel pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească 0,005 %. Anexa A INSTRUCŢIUNI PENTRU "FRENCH KNITTING" ACCESORII NECESARE - O bobina de lemn: diametrul exterior 5 cm cu un orificiu de 1,5 cm diametru prin centru. Se introduc 4 cuie din oţel (după cum se arata Fig. 1 şi 2). Distanta dintre doua cuie trebuie să fie de 1,8 cm şi ele trebuie să fie la 0,5 cm de orificiu. - Un ac rigid (de tipul crosetei) pentru a lega tubul de teflon. - Un tub de teflon de 1,6 mm, având diametrul interior de 0,3 mm şi lungimea 5 m. PROCEDEU Pentru a începe "French knitting", tubul de teflon trebuie pozitionat de la partea superioară a bobinei spre partea inferioară via orificiul central (lăsând în jur de 10 cm din tub sa iasa în afară la partea inferioară a bobinei, permitand lantului sa poată fi tras în timpul procesului); apoi se infasoara tubul în jurul celor patru cuie ca în Fig. 3. Părţile superioară şi inferioară ale "French knitting" vor fi protejate cu inele metalice şi suruburi de compresiune; trebuie avut grija sa nu se sparga teflonul când se trage tare. Se infasoara tubul în jurul fiecărui cui, pentru a doua oara şi se fac "impunsaturi" după cum urmează: - cu carligul se ridica tubul inferior peste tubul superior (vezi fig. 4). Se repeta acest proces pe fiecare dintre cele patru cuie în ordine (1, 2, 3, 4 în sens trigonometric), până când se realizează 5 m sau lungimea dorita. Se lasă cca. 10 cm din tub pentru a închide lantul. Se poziţionează tubul prin fiecare dintre cele patru bucle şi se trage uşor, pentru a închide capătul lantului. N.B. "French knitting" fabricata pentru reactorul post-coloana este disponibil pe piaţa (Supelco). Diagrama schematica a bobinei Figura 1 Figura 2 Figura 3 Primul tub Figura 4 Al doilea tub Pentru a forma un "ochi", se ridica tubul inferior (linia neîntrerupta) peste cel de-al doilea tub (linia întreruptă) Figura 5 Anexa B 1 = Pompa HPLC 2 = Ventil de injecţie 3 = Coloana cu pre-coloana 4 = Pompa reactivi 5 = Teu fără volum mort 5' = Teu (Vortex) 6-6' = Racord fără volum mort 7 = "French Knitting" 7' = Reactor 8 = Balon de 1 litru cu trei gaturi cu apa fierbinte 9 = Manta de încălzire 10 = Agent de răcire 11 = Tub schimbator de căldura din oţel inoxidabil 12 = Schimbator de căldura 13 = Detector vizibil-UV 14 = Modul post-coloana PCRS 520 5.3.6. Anexa 15 METODA DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU DICLORMETAN SI PENTRU 1,1,1-TRICLORETAN 1. DOMENIU DE APLICARE Aceasta este metoda reglementată pentru determinarea diclormetanului (clorura de metilen) şi a 1,1,1-tricloretanului (metil cloroform) în toate produsele cosmetice în care este posibil să apară aceşti solventi. 2. DEFINIŢIE Conţinutul în diclormetan şi 1,1,1-tricloretan în proba determinat în conformitate cu aceasta metoda este exprimat în procente masice. 3. PRINCIPIU Metoda foloseşte cromatografia de gaze, cu cloroform ca standard intern. 4. REACTIVI Toţi reactivii trebuie să fie de puritate analitica. 4.1. Cloroform [CHCl
(2)] 4.2. Tetraclorura de carbon [CCl
(5)] 4.3. Diclormetan [(CH
(2)Cl
(2)] 4.4. 1,1,1-Tricloretan [CH
(2)CCl
(2)] 4.
  1. Acetona 4.
  2. Azot
  3. APARATURA 5.
  4. Aparatura uzuală de laborator 5.
  5. Cromatograf de gaze cu detector cu conductivitate termica 5.
  6. Flacoane de transfer, 50 la 100 ml (vezi metoda pentru prepararea în laborator a probei pentru testare, conform punctului 5.3 din Anexa nr. 3 la prezentul Ordin) 5.
  7. Seringa cu gaz comprimat, 25 sau 50 μl (vezi metoda pentru prepararea în laborator a probei pentru testare, conform punctului 5.4.2.2 din Anexa nr. 3 la prezentul Ordin)
  8. PROCEDEU 6.
  9. Proba nepresurizata: se cântăreşte cu precizie într-un flacon conic cu dop. Se introduce o cantitate precis cantarita de cloroform (4.1) ca standard intern echivalenta cu cantitatea presupusa de diclormetan şi 1,1,1-tricloretan conţinută în proba. Se omogenizeaza. 6.
  10. Proba presurizata: se foloseşte metoda pentru prepararea în laborator a probei pentru testare, Anexa nr. 3 la prezentul Ordin, cu următoarele completări: 6.
  11. După transferarea unei probe într-un flacon de transfer (5.3), în flaconul de transfer se introduce un volum de cloroform (4.1) ca standard intern echivalent cu cantitatea presupusa de diclormetan şi/sau 1,1,1-tricloretan conţinută în proba. Se omogenizeaza. Se clateste volumul mort al valvei cu 0,5 ml tetraclorura carbon (4.2). După uscare, se determina prin diferenţa, cu precizie, masa adăugată de standard intern. 6.3.
  12. După umplerea seringii cu proba, stutul seringii trebuie purjat cu azot (4.6) astfel încât sa nu rămână nici un reziduu înainte de injectarea în cromatograf. 6.3.
  13. După ce este luată fiecare proba, suprafatele injectorului şi a piesei de transfer trebuie să fie clatite de mai multe ori cu acetona (4.5) (folosind o seringa hipodermica) şi apoi se usucă complet cu azot (4.6). 6.3.
  14. Pentru fiecare analiza, se fac măsurătorile folosind doua flacoane de transfer diferite şi cinci măsurători per flacon.
  15. CONDIŢII DE CROMATOGRAFIERE 7.
  16. Precoloana Tub: oţel inoxidabil Lungime: 300 mm Diametru: 3 sau 6 mm Umplutura: acelaşi material ce se foloseşte ca umplutura la coloana analitica 7.
  17. Coloana Faza stationara este Hallcomid M 18 pe chromosorb. Coloana trebuie să realizeze o rezoluţie "R" egala cu, sau mai buna decât 1,5 unde: d'<r
(2)-r
(1)> R = ───────────── W
(1)+ W
(2)în care: r
(1)şi r
(2)= timpii de retenţie (în minute) W
(1)şi W
(2)= lăţimea picurilor la jumătatea inaltimii (în milimetri) d' = viteza de înregistrare a graficului (milimetri per minut) 7.3. Exemple de coloane ce produc rezultatele cautate: Suport: Condiţiile de temperatura pot varia în funcţie de aparatura, în teste, acestea au fost setate în următorul mod: 8. AMESTEC PENTRU STABILIREA FACTORILOR DE RĂSPUNS Într-un flacon conic cu dop se realizează următorul amestec cântărit cu precizie: Diclormetan (4.3), 30% (m/
  1. m)1,1,1-tricloretan (4.4), 35% (m/
  2. m)Cloroform (4.19, 35% (m/
  3. m)9. CALCULE 9.1. Calculul factorului de răspuns al substanţei "p" relativ la substanţa "a" aleasă ca standard intern. Fie prima substanţa "p", unde: k(
  4. p)= factorul sau de răspuns m(
  5. p)= masa sa în amestec A(
  6. p)= suprafaţa picului sau Fie a doua substanţa "a", unde: k(
  7. a)= factorul sau de răspuns (considerat egal cu unitatea) M(
  8. a)= masa sa în amestec A(
  9. a)= suprafaţa picului sau atunci: m(
  10. p)x A(
  11. a)k(
  12. p)= ───────────── M(
  13. a)x A(
  14. p)Ca exemple, s-au obţinut următorii factorii de răspuns (pentru cloroform: k = 1): Diclormetan: k
(1)= 0,78 § 0,03 1,1,1 -triclormetan: k
(2)= 1,00 § 0,03 9.2. Calculul concentraţiei în procente % (m/
  1. m)de diclormetan şi 1,1,1-tricloretan prezente în proba de analizat: Fie: m(
  2. a)= masa de cloroform introdus (în grame) M(
  3. s)= masa probei de analizat (în grame) A(
  4. a)= suprafaţa picului cloroformului A
(1)= suprafaţa picului diclormetanului A
(2)= suprafaţa picului 1,1,1-tricloretanului atunci: m(a) x A
(1)x k
(1)x 100 %(m/m) CH
(2)Cl
(2)= ───────────────────────── A(a) x M(s) m(a) x A
(2)x k
(2)x 100 %(m/m) CH
(3)CCl
(3)= ───────────────────────── A(
  1. a)x M(
  2. s)10. REPETABILITATE (ISO 5725) Pentru un conţinut de diclormetan şi/sau 1,1,1-tricloretan de 25% (m/m), diferenţa dintre rezultatele a doua determinări executate în paralel pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 2,5% (m/m). Anexa 16 METODA DE IDENTIFICARE SI DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU 8-CHINOLINOL SI PENTRU BIS (8-HIDROXICHINOLIN) SULFAT 1. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Aceasta metoda reglementează identificarea şi determinarea cantitativă a 8-chinolinolului şi a sulfatului sau. 2. DEFINIŢIE Conţinutul de 8-chinolinol şi de sulfat de bis (8-hidroxichinolin) din proba determinat prin aceasta metoda este exprimat în procente masice de 8-chinolinol. 3. PRINCIPIU 3.1. Identificare Identificarea se face prin cromatografie în strat subtire. 3.2. Determinare Determinarea se realizează prin spectrofotometria la 410 nm a complexului obţinut prin reactie cu soluţie Fehling. 4. REACTANTI Toţi reactantii trebuie să fie de puritate analitica. 4.1. 8-chinolinol 4.2. Benzen. Din cauza toxicitatii sale se lucrează cu mare atenţie. 4.3. Cloroform 4.4. Soluţie apoasă de hidroxid de sodiu, 50% (m/
  3. m)4.5. Sulfat de cupru pentahidratat 4.6. Tartrat de sodiu şi potasiu 4.7. Acid clorhidric M 4.8. Acid sulfuric 0,5 M 4.9. Soluţie de hidroxid de sodiu M 4.10. Etanol 4.11. 1-butanol 4.12. Acid acetic glacial 4.13. Acid clorhidric 0,1 4.14. "Celita 545" sau echivalent 4.15. Soluţii standard. 4.15.1. Într-un balon cotat de 100 ml se cantaresc 100 mg 8-chinolinol (4.1). Se dizolva în puţin acid sulfuric (4.8). Se umple până la semn cu acid sulfuric (4.8). 4.15.2. într-un balon cotat de 100 ml se cantaresc 100 mg 8-chinolinol (4.1). Se dizolva în etanol (4.10). Se completează până la semn cu etanol (4.10) şi se amesteca. 4.16. Soluţie Fehling. Soluţia A Într-un balon cotat de 100 ml se cantaresc 7 g de sulfat de cupru pentahidratat (4.5). Se dizolva în putina apa. Se completează până la semn cu apa şi se amesteca. Soluţia B Într-un balon cotat de 100 ml se cantaresc 35 g de tartrat de sodiu şi potasiu (4.6). Se dizolva în 50 ml de apa. Se adauga 20 ml hidroxid de sodiu (4.4). Se aduce la semn cu apa şi se amesteca. Imediat înainte de folosire, într-un balon cotat de 100 ml, se pun cu pipeta 10 ml de soluţie A şi 10 ml de soluţie B. Se aduce la semn şi se amesteca. 4.17. Solventi de elutie pentru cromatografia în strat subtire I: 1-butanol (4.11)/acid acetic (4.12)/apa (80:20:20; v/v/
  4. v)II: Cloroform (4.13)/acid acetic (4.12) (95:5; v/v). 4.18. 2,6-dicloro-4- (cloroimino) ciclohexa-2,5-dienona, 1% (m/
  5. v)soluţie în etanol (4.10). 4.19. Carbonat de sodiu, 1% (m/
  6. v)soluţie în apa. 4.20. Etanol (4.10), 30% (v/
  7. v)soluţie în apa. 4.21. Etilendiaminotetraacetat dibazic de disodiu, 5% (m/
  8. v)soluţie în apa. 4.22. Soluţie tampon, pH 7 Într-un balon cotat de 1 l se cantaresc 27 g ortofosfat dibazic de potasiu anhidru şi 70 g ortofosfat monobazic de dipotasiu trihidratat. Se aduce la semn cu apa. 4.23. Prepararea placii de strat subtire Sunt plăci pregătite cu o grosime de 0,25 mm (de ex.: Merck Kieselgel 60 sau echivalent), înainte de folosire, se pulverizeaza 10 ml de reactiv (4.21) şi se usucă la 80°C. 5. APARATURA 5.1. Balon cu fund rotund şi gat rodat de 100 ml 5.2. Baloane cotate 5.3. Pipete gradate, 10 şi 5 ml 5.4. Pipete cu bula (rezervor), 20, 15, 10 şi 5 ml 5.5. Palnii de separare, 100, 50 şi 25 ml 5.6. Hârtie de filtru cutata, diametru 90 mm 5.7. Evaporator rotativ 5.8. Condensator de reflux cu gat rodat 5.9. Spectofotometru 5.10. Cuve optice cu lungime de cale de 10 mm 5.11. Fierbator cu agitator 5.12. Dimensiunile coloanei cromatografice de sticla: 160 mm lungime cu un diametru de 8 mm, o gatuire la capătul de jos conţinând un dop de vata de sticla şi un adaptor la capătul de sus pentru aplicarea presiunii. 6. PROCEDEU 6.1. Identificare 6.1.1. Probe lichide 6.1.1.1. pH-ul porţiunii probei de testat se regleaza la 7,5 şi 10 μl se spotuleaza pe linia de start a unei plăci de strat subtire pretratate de silicagel (4.23). 6.1.1.2. 10 şi 30 μl soluţie standard (4.15.2) se picura pe încă doua puncte pe linia de start, după care placa este developata în unul dintre cei doi eluenti (4.17). 6.1.1.3. Când frontul de solvent a avansat 150 mm, placa se usucă la 110°C (15 minute). Sub o lampa UV (366
  9. nm)spoturile de 8-chinolinol prezintă fluorescenta galbena. 6.1.1.4. Se pulverizeaza placa cu soluţie de carbonat de sodiu (4.19). Se usucă şi se pulverizeaza cu soluţie 2,6-dicloro-4- (clorimino) ciclohexa-2,5-dienona (4.18). 8-chinolinolul devine vizibil ca un spot albastru. 6.1.2. Probe solide sau creme 6.1.2.1. Se disperseaza 1 g de proba în 5 ml soluţie tampon (4.22). Apoi se transfera cu 10 ml cloroform (4.3) într-o palnie de separare şi se agita. După separarea stratului de cloroform se extrage încă de doua ori stratul apos cu 10 ml de cloroform (4.3). Extractele de cloroform filtrat şi combinat se evapora până aproape de uscare într-un balon cu fundul rotund de 100 ml (5.1) pe un evaporator rotativ (5.7). Se dizolva reziduul în 2 ml de cloroform (4.3) şi se picura 10 şi 30 μl din soluţia obţinută pe placa de strat subtire de silicagel (4.23) conform metodei descrisă mai sus la 6.1.1.1. 6.1.2.2. Se aplica 10 şi 30 μl de soluţie standard (4.15.2) pe placa şi se continua asa cum s-a descris de la 6.1.1.2. până la 6.1.1.4. 6.2. Determinare 6.2.1. Probe lichide 6.2.1.1. Se cantaresc 5 g de proba într-un balon cu fund rotund de 100 ml. Se adauga 1 ml soluţie de acid sulfuric (4.8) şi se evapora amestecul până aproape de uscare, la presiune redusă şi 50°C. 6.2.1.2. Se dizolva acest reziduu în 20 ml apa calda. Se transfera într-un balon cotat de 100 ml. Se clateste de trei ori cu 20 ml de apa. Se completează cu apa până la 100 ml şi se amesteca. 6.2.1.3. Se pun cu pipeta 5 ml din aceasta soluţie într-o palnie de separare de 50 ml (5.5). Se adauga 10 ml soluţie Fehling (4.16). Se extrage complexul 8-chinolinol cupru [cupru oxina (ISO)] obţinut cu de trei ori câte 8 ml de cloroform (4.3). 6.2.1.4. Se filtreaza şi se colectează stratul de cloroform într-un balon cotat de 25 ml (5.2). Se aduce la semn cu cloroform (4.3) şi se agita vasul. Se măsoară densitatea optica a soluţiei galbene fata de cloroform la 410 nm. 6.2.2. Probe solide sau creme 6.2.2.1. Într-un balon cu fund rotund de 100 ml se cantaresc 0,500 g proba (4.1). Se adauga 30 ml benzen (4.2) şi 20 ml acid clorhidric (4.7). Se fierbe conţinutul vasului la reflux, cu amestecare, timp de 30 minute. 6.2.2.2. Se transfera conţinutul vasului într-o palnie de separare de 100 ml (5.5). Se clateste cu 5 ml de 1 N HCl (4.7). Se transfera faza apoasă într-un balon cu fund rotund (5.1) şi se spala faza de benzen cu 5 ml de acid clorhidric (4.7). 6.2.2.3. În cazul emulsiilor care stanjenesc tratarea mai departe, se amesteca 0,500 g proba cu 2 g Celita 545 (4.14) pentru a forma o pudra liber curgătoare. Se transfera amestecul în porţiuni mici într-o coloana cromatografica de sticla (5.12). După fiecare adăugare, se indeasa umplutura coloanei. De îndată ce tot amestecul a fost transferat în coloana se elueaza cu acid clorhidric (4.13) astfel încât 10 ml de eluat este obţinut în circa 10 minute (dacă este necesar, aceasta elutie poate fi realizată sub o uşoară presiune de azot), în timpul elutiei trebuie avut grija ca tot timpul sa existe acid clorhidric peste umplutura coloanei. Primii 10 ml de eluat vor fi trataţi mai departe conform 6.2.2.4. 6.2.2.4. Se evapora fazele apoase colectate (6.2.2.2) sau eluatul (6.2.2.3) aproape până de uscare într-un evaporator rotativ la presiune redusă. 6.2.2.5. Se dizolva reziduul în 6 ml soluţie hidroxid de sodiu (4.9). Se adauga 20 ml soluţie Fehling (4.16) şi se transfera conţinutul balonului într-o palnie de separare de 50 ml (5.5). Se clateste vasul cu 8 ml de cloroform (4.3). Se agita şi se filtreaza faza de cloroform într-un balon cotat de 50 ml. Se repeta extracţia de trei ori cu 8 ml de cloroform (4.3). Se filtreaza faza de cloroform şi se colectează într-un balon cotat de 50 ml. Se completează până la semn cu cloroform (4.3) şi se agita. Se măsoară densitatea optica a soluţiei galbene fata de cloroform la 410 nm (4.3). 7. CURBA STANDARD În patru baloane cu fund rotund de 100 ml (5.1), fiecare conţinând 3 ml soluţie apoasă de etanol 30% (4.20) se pun cu pipeta 5, 10, 15 şi 20 ml soluţie standard (4.15.1) corespunzând la 5, 10, 15 şi 20 mg de 8-chinolinol. Se procedează conform 6.2.1. 8. CALCUL 8.1. Probe pentru testare lichide. a conţinut 8-chinolinol (în % (m/m)) = ─── x 100 m unde: a = miligrame de 8-chinolinol pe curba standard
(7)m = masa (în miligrame) a probei pentru testare (6.2.1.1) 8.2. Probe pentru testare solide sau creme 2a conţinut 8-chinolinol (în % (m/m)) = ──── x 100 m unde: a = miligrame de 8-chinolinol pe curba standard
(7). m = masa (în miligrame) a probei pentru testare (6.2.2.1)
  1. REPETABILITATE (ISO 5725) Pentru un conţinut de circa 0,3% 8-chinolinol, diferenţa dintre rezultatele a doua determinări efectuate pe aceeaşi proba nu trebuie să depăşească o valoare absolută de 0,02%. Anexa 17 METODA DE DETERMINARE CANTITATIVĂ PENTRU AMONIAC LIBER
  2. SCOP SI DOMENIU DE APLICARE Metoda reglementează determinarea amoniacului liber din produsele cosmetice.
  3. DEFINIŢIE Conţinutul de amoniac din proba determinat conform acestei metode este exprimat în procente masice de amoniac.
  4. PRINCIPIU Se adauga soluţie de clorura de bariu la o proba pentru testare de produs cosmetic diluata într-un mediu de soluţie apoasă de metanol. Precipitatul care se poate forma se filtreaza sau se centrifugheaza. Acest procedeu evita pierderile de amoniac, în timpul distilării cu abur, de la anumite saruri de amoniu cum ar fi carbonatul şi carbonatii bazici precum şi al acizilor grasi, cu excepţia acetatului de amoniu. Amoniacul se distileaza cu abur din

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.