DECIZIA nr. 417 din 3 iulie 2019

(1)din lege prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și până în prezent, cerere formulată de președintele Camerei Deputaților. ... 2. Cererea fost formulată în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție și al art. 11 alin.

(1)lit. A.e) și art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 2.131 din 25 martie 2019 și constituie obiectul Dosarului nr. 642E din 2019. ... 3. Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin.

(1)din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară deschise lucrările ședinței de judecată. ...

1. La apelul nominal se prezintă doamna Iulia-Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, în reprezentarea președintelui Camerei Deputaților, cu împuternicirea de reprezentare depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa președintelui Senatului. Procedura de încunoștințare cu privire la termenul de judecată fixat a fost legal îndeplinită. ...
2. Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că autoritățile aflate în conflict au comunicat punctele lor de vedere cu privire la conținutul conflictului și la căile de soluționare a acestuia. Totodată, magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, a fost depusă de către liderul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților o cerere de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea sesizării de neconstituționalitate având ca obiect art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaților. Această sesizare a fost înregistrată în temeiul art. 146 lit. c) din Constituție și a fost între timp respinsă prin Decizia Curții Constituționale nr. 312 din 20 mai
3. ...
4. La dosarul cauzei se află și răspunsul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la numărul total al cauzelor judecate în primă instanță de completurile de 3 judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în perioada 2003-2018, în mod distinct, pe fiecare an în parte, numărul cauzelor, având ca obiect infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, judecate în primă instanță de completurile de 3 judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în perioada 2003-2018, în mod distinct, pe fiecare an în parte, ponderea acestor din urmă cauze din totalul cauzelor judecate, în mod distinct, pe fiecare an în parte, Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, in extenso. ...
5. De asemenea, la dosar se află răspunsul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la solicitările Curții Constituționale referitoare la indicarea autorității competente să stabilească criteriile pentru determinarea specializării judecătorilor, la criteriile în virtutea cărora se stabilește specializarea judecătorilor, la eventualele instrucțiuni date instanțelor judecătorești în privința criteriilor de determinare a specializării judecătorilor, precum și la situația aplicării art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000 cu referire la tribunale, curți de apel și, în special, la Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu anul 2003 și până în prezent, în funcție de modificările legislative intervenite de-a lungul timpului. Totodată, la dosar se află răspunsurile primite de Curtea Constituțională pe forumul Comisiei de la Veneția cu privire la problema completurilor specializate de la nivelul instanțelor supreme, adresa președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la răspunsurile primite pe Rețeaua Președinților Curților Supreme de Justiție în legătură cu existența completurilor specializate de la nivelul instanțelor supreme, precum și studiul întocmit de către Compartimentul de cercetare, documentare și bibliotecă din cadrul Curții Constituționale, având ca obiect criteriile de determinare a specializării judecătorilor în cadrul materiei penale, diferențele funcționale între un judecător generalist și unul specializat, modul de aplicare a criteriului specializării, consecințele nerespectării acestuia, precum și aspecte de drept comparat. ...

1. La dosarul cauzei se află și Raportul Inspecției Judiciare nr. 5.488/IJ/1365/DIP/2018-5.488/IJ/2510/DIP/2018 privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea autorității judecătorești în cauzele de competența Direcției Naționale Anticorupție vizând magistrați sau în legătură cu acestea, precum și obiecțiunile Înaltei Curți de Casație și Justiție la acest raport. ...
2. De asemenea, magistratul-asistent-șef învederează că, la dosarul cauzei, Asociația pentru Renașterea Valorilor Democrației, cu sediul în București, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție, cu sediul în București, Asociația Forumul Judecătorilor din România, cu sediul în București, Asociația Inițiativa pentru Justiție, cu sediul în Corabia, și Agentul guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au depus, în calitate de amicus curiae, memorii cu privire la prezenta cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională. ...
3. Magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că dezbaterile inițiale asupra cauzei au avut loc la data de 10 aprilie 2019, în prezența doamnei Iulia-Cristina Tarcea, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și a domnului deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, în reprezentarea președintelui Camerei Deputaților, și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul art. 57 și art. 58 alin.

(3)din Legea nr. 47/1992, pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, a amânat pronunțarea pentru data de 11 aprilie 2019 și, ulterior, succesiv, pentru același motiv, pentru datele de 19 aprilie 2019, 20 mai 2019 și 5 iunie 2019. La această ultimă dată, Curtea, prin încheierea pronunțată, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 58 alin.

(4)din Legea nr. 47/1992, redeschiderea dezbaterilor și repunerea pe rol a cauzei pentru data de 3 iulie 2019. ... 11. Președintele Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 247 din Codul de procedură civilă, coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... 12. Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție formulează 3 obiecțiuni prealabile, și anume:

1. a)lipsa raportului întocmit de noul judecător-raportor sau a vreunei mențiuni de însușire de către acesta a raportului întocmit de fostul judecător-raportor care, în prezent, nu mai este judecător al Curții Constituționale și nelegalitatea desemnării noului judecător în persoana președintelui Curții Constituționale, întrucât acesta din urmă nu poate fi judecător-raportor;
2. b)având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018, precum și faptul că între timp a fost numit un alt președinte al Camerei Deputaților, se solicită formularea unei adrese către noul președinte al Camerei Deputaților pentru a preciza dacă își însușește cererea formulată de vicepreședintele Camerei Deputaților;
3. c)având în vedere cererile de întrebări preliminare formulate în legătură cu relația dintre competența Curții Constituționale și compunerea completurilor de judecată din sistemul judiciar, cereri formulate de completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarele nr. 3.089/1/2018 și nr. 927/1/2018, precum și de Curtea de Apel București, cerere care formează obiectul cauzei C-195/19 a Curții de Justiție a Uniunii Europene, se solicită, în temeiul art. 413 alin.

(1)pct. 1^1 din Codul de procedură civilă, suspendarea judecății cauzei până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene; se precizează că o atare suspendare a cauzei nu ar fi unică, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 534 din 18 iulie

1. ...
2. Reprezentantul Camerei Deputaților apreciază că nu are relevanță persoana judecătorului-raportor pentru că plenul Curții Constituționale este cel care decide asupra cauzei. De asemenea, nu are relevanță în cauză faptul că între timp Camera Deputaților are un nou președinte, iar cu privire la cererea de suspendare a cauzei se solicită respingerea acesteia, întrucât, având în vedere că în cauză se pune problema nerespectării legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu poate statua în sensul nerespectării legii. ...
3. În replică, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție arată că prevederile Legii nr. 47/1992 trebuie respectate, cu referire la depunerea raportului de către judecătorul-raportor și la persoana acestuia, că dreptul de a sesiza Curtea Constituțională, potrivit art. 146 lit. e) din Constituție, aparține președintelui Camerei Deputaților, și nu vicepreședintelui acestuia, și că dispozițiile legii cu privire la care poartă cererea aflată pe rolul Curții Constituționale trebuie interpretate coroborat. ...
4. Președintele Curții Constituționale, în temeiul art. 216 alin.

(1)din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, suspendă ședința de judecată în vederea soluționării de către plenul Curții Constituționale a obiecțiunilor prealabile formulate. ... 16. Deliberând cu privire la obiecțiunile prealabile formulate, Curtea a reținut că oricare dintre judecătorii Curții Constituționale poate fi judecător-raportor, inclusiv președintele Curții Constituționale, având în vedere că nici Constituția și nici Legea nr. 47/1992 nu stabilesc vreo interdicție în acest sens. Faptul că, în cauză, raportul a fost întocmit de un judecător-raportor al cărui mandat de judecător al Curții Constituționale a încetat la data de 8 iunie 2019, iar noul judecător-raportor, desemnat de președintele Curții Constituționale în persoana sa, nu a mai redactat un nou raport denotă faptul că acesta și-a însușit cele prezentate în raportul inițial întocmit. De altfel, raportul reprezintă un act tehnic, cu caracter descriptiv, care cuprinde o sinteză a punctelor de vedere ale autorului sesizării și ale părților indicate a fi în conflict. De asemenea, Curtea a constatat că nu se impune emiterea unei adrese către noul președinte al Camerei Deputaților pentru a preciza dacă își însușește cererea formulată de vicepreședintele Camerei Deputaților în numele fostului președinte al Camerei Deputaților, având în vedere faptul că cererea de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională, odată formulată, nu poate fi retrasă, indiferent de schimbările intervenite între timp cu privire la persoana titularului dreptului de a formula o asemenea cerere [a se vedea mutatis mutandis și Decizia nr. 158 din 19 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 22 aprilie 2014, paragrafele 45 și 46]. Totodată, în ceea ce privește solicitarea de suspendare a judecării prezentei cauze până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a cererilor de întrebări preliminare formulate de unele instanțe judecătorești în legătură cu relația dintre competența Curții Constituționale și compunerea completurilor de judecată din sistemul judiciar, Curtea a constatat că, în realitate, întrebările preliminare menționate au fost formulate în cauze care vizează aspecte ce țin de modul de compunere a completurilor de 5 judecători de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, de natura și valoarea juridică a Mecanismului de Cooperare și Verificare sau de înființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, în cauza de față, Curtea este chemată să soluționeze un conflict juridic de natură constituțională privind o chestiune de drept intern referitoare la relația dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul constituirii completurilor specializate în primă instanță în materia infracțiunilor reglementate de Legea nr. 78/2000; prin urmare, cauzele în care s-au formulat cererile de întrebări preliminare nu sunt similare cu cea aflată pe rolul Curții Constituționale. În consecință, având în vedere art. 146 lit. e) din Constituție, art. 35 și 55 din Legea nr. 47/1992, precum și art. 413 alin.

(1)pct. 1^1 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, obiecțiunile prealabile formulate urmează a fi respinse. ... 17. Având în vedere cele stabilite, la reluarea lucrărilor ședinței de judecată, președintele anunță respingerea, cu unanimitate de voturi, a celor trei obiecțiunii prealabile formulate și, în temeiul dispozițiilor art. 216 alin.

(2)din Codul de procedură civilă, coroborate cu ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, acordă cuvântul reprezentantului președintelui Camerei Deputaților. ... 18. Reprezentantul președintelui Camerei Deputaților arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat să constituie completurile specializate să judece în primă instanță infracțiunile de corupție ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, prevăzute de art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, generând astfel un conflict juridic de natură constituțională. Se apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru constatarea acestui conflict, atât cele de formă, cât și cele de fond, și, ca urmare, se solicită și indicarea conduitei constituționale pe care Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să o urmeze, precum și corectarea efectelor generate de încălcarea art. 29 din Legea nr. 78/

1. Se consideră că acest conflict este evident, tocmai prin refuzul aplicării legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin acest refuz sunt lipsite de efecte dispozițiile obligatorii ale legii emise de Parlament, în calitate de unică autoritate legiuitoare a țării. Dacă înainte de modificarea Legii nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003 constituirea unor asemenea completuri specializate era o chestiune facultativă, după adoptarea respectivei legi constituirea a devenit obligatorie. Prin urmare, constituirea acestor completuri a devenit obligatorie pentru judecata în primă instanță la nivelul tuturor instanțelor judecătorești, inclusiv la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. ...
2. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție era obligată să constituie astfel de completuri, având în vedere caracterul de normă specială, derogatorie și imperativă al art. 29 din Legea nr. 78/2000 în raport cu prevederile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Norma specială derogă de la cea generală, este de strictă interpretare, iar norma generală nu poate înlătura de la aplicare norma specială. Se arată că însăși Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, a tranșat concursul dintre legea generală și cea specială în favoarea acesteia din urmă. De aceea, norma specială se aplică ori de câte ori există un caz ce intră în sfera sa de incidență. ...
3. Conflictul juridic de natură constituțională dedus judecății Curții Constituționale trebuie analizat din două perspective: înfrângerea sistematică a voinței legiuitorului și chiar a Curții Constituționale, pe de o parte, și încălcarea garanțiilor constituționale ale accesului liber la justiție privit atât ca drept, cât și ca principiu de drept, pe de altă parte. Competența stabilirii regulilor de desfășurare a procesului și de constituire a completurilor de judecată aparține legiuitorului. Se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a ignorat legea, dar și propria sa jurisprudență, având în vedere că prin Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că încălcarea normelor de organizare judiciară referitoare la compunerea completurilor de judecată atrage nulitatea absolută. Prin neconstituirea completurilor specializate Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat dreptul la un proces echitabil și nu a asigurat imparțialitatea obiectivă a instanței judecătorești. ...
4. Se menționează că, după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003, compunerea completurilor de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție care au judecat în primă instanță infracțiuni ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 s-a făcut prin ignorarea legii și cu înfrângerea voinței Parlamentului, ceea ce contravine art. 1 din Constituție cu referire la statul de drept și principiul separației și echilibrului puterilor în stat. Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, nelegala compunere a instanței atrage nulitatea absolută, o nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări. Prin urmare, se solicită Curții Constituționale constatarea conflictului juridic de natură constituțională generat de conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție în raport cu Parlamentul României și dispunerea remediilor necesare pentru ca derularea activității de judecată să se facă cu respectarea Constituției și a legii. ...
5. Având cuvântul, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție arată că, de principiu, cererea de soluționare a prezentului conflict juridic de natură constituțională este inadmisibilă, prin prisma subiectului de drept care a sesizat Curtea Constituțională. În susținerea acestei soluții se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018, declarația din cursul ședinței de judecată a vicepreședintelui Camerei Deputaților, care a arătat că a sesizat Curtea Constituțională în virtutea calității sale de reprezentare a Camerei Deputaților și stenogramele ședințelor comune ale celor două Camere care au avut loc cu prilejul revizuirii Constituției din anul 2003, revizuire în urma căreia fost introdusă atribuția Curții Constituționale de a soluționa conflicte juridice de natură constituțională [art. 146 lit. e) din Constituție]. Se arată că, prin Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, publicată în decembrie 2018, așadar, înainte de sesizarea din prezenta cauză, Curtea a statuat că prerogativele constituționale ale prim-ministrului, inclusiv prerogativa de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională, nu pot fi delegate. În paragrafele 57 și 58 ale deciziei menționate, s-a arătat că sesizarea Curții Constituționale cu o cerere vizând soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională reprezintă o prerogativă constituțională, care îl vizează direct, exclusiv și personal pe prim-ministru, iar prerogativele constituționale nu pot fi delegate. Prerogativa președintelui Camerei Deputaților de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională este tot una de ordin constituțional, astfel că nu există nicio justificare în sensul de a permite delegarea acestei prerogative constituționale a sale. ...
6. Se mai arată că vicepreședintele Camerei Deputaților nu poate sesiza Curtea Constituțională în virtutea calității sale, întrucât această prerogativă aparține președintelui Camerei Deputaților. ...
7. Cu privire la dezbaterile care au însoțit introducerea acestui text în Constituție, se menționează faptul că s-a mers pe ideea că ar putea sesiza Curtea Constituțională numai cei care, în ordine constituțională, ar succeda pentru exercitarea interimatului funcției de Președinte al României. Ulterior această idee a suferit modificări și s-a discutat posibilitatea ca această sesizare să poată fi lăsată la dispoziția unui număr de 50 de deputați sau 25 de senatori. Toate discuțiile s-au axat pe ideea de reprezentare a Camerei Deputaților și a Senatului. În cadrul dezbaterilor parlamentare care au avut loc la revizuirea Constituției în anul 2003 s-a stabilit că numai președinții celor două Camere pot reprezenta și acționa ca reprezentanți ai Camerei Deputaților și ai Senatului. Domnul senator Ion Predescu a arătat că numai subiectele de drept expres enumerate de Constituție pot exercita interimatul funcției de Președinte al României, iar parlamentarii în orice număr ar fi nu îl înlocuiesc pe șeful statului niciodată și în nicio atribuție. Domnul senator Octavian Opriș a subliniat că Parlamentul este o instituție deliberativă care este reprezentată în raporturile cu celelalte puteri externe și interne de președinții Camerelor, aceștia au în spate o majoritate și sunt rezultatul unui joc politic din interiorul Camerei, sunt atenți la aceste fluctuații politice și recepționează semnalele politice; însă nu fiecare deputat reprezintă Camera, puterea în ansamblul ei este o problemă de principiu extraordinar de importantă. Domnul președinte al Camerei Deputaților de la acea vreme a arătat că instanța constituțională soluționează conflicte juridice de natură constituțională; se elimină doar deputații și senatorii. Un deputat sau un grup de deputați nu constituie o autoritate publică, nu reprezintă Parlamentul și niciuna dintre Camere. ...
8. În consecință, se subliniază că nu se poate accepta ideea de delegare a reprezentativității de care se bucură președintele Camerei Deputaților, iar sesizarea realizată de vicepreședintele acesteia, în condițiile în care nu există un act de însușire a acesteia de către noul titular al funcției de președinte al Camerei Deputaților, reprezintă un fine de neprimire, ceea ce atrage inadmisibilitatea sesizării. ...
9. Pe fondul cererii, se arată că autorul acesteia reproșează Înaltei Curți de Casație și Justiție că nu a aplicat Legea nr. 78/
10. Se susține că art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu se referă la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că, la adoptarea actului normativ menționat, organizarea și funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție erau reglementate prin Legea nr. 56/
11. Totodată, nici Legea nr. 161/2003 nu avea ca destinatar Înalta Curte de Casație și Justiție pentru că și la data adoptării acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție funcționa potrivit Legii nr. 56/
12. Se susține că atât Legea nr. 78/2000, cât și Legea nr. 161/2003 vizau curțile de apel, tribunalele și judecătoriile. ...
13. Se afirmă că Legea nr. 161/2003 a fost adoptată ca urmare a angajării răspunderii Guvernului, iar întâmplarea a făcut ca actualul președinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție să fi fost la data respectivă secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției și coordonator al comisiei de elaborare a Legii nr. 161/
14. Se arată că prin conținutul normativ al acestei legi nu s-a avut în vedere Înalta Curte de Casație și Justiție, cu mențiunea că la data respectivă aceasta avea denumirea de Curtea Supremă de Justiție, tocmai pentru că aceasta avea propria lege de organizare și funcționare. Aceasta judeca în completuri de 3 judecători, iar legea antereferită a avut în vedere ca la instanțele inferioare să se instituie garanții anticorupție, și anume un anumit spor la salarizare și aplicarea principiului colegialității completurilor de judecată ce judecă în primă instanță. Niciodată Legea nr. 78/2000 nu a avut destinatar Înalta Curte de Casație și Justiție, aspect consfințit de Parlament, care prin Legea nr. 601/2004 face o distincție între judecătorii completurilor specializate de la instanțele inferioare și cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Voința Parlamentului a fost aceea de a oferi un statut diferit acestora din urmă față de primii. ...
15. Legea nr. 601/2004 face distincția între instanțele inferioare care aveau obligația constituirii completurilor specializate și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție. Toți aceștia din urmă, inclusiv cei civiliști, sunt specializați în judecarea faptelor de corupție. Această viziune a fost bună pentru că, spre deosebire de celelalte instanțe, deasupra Înaltei Curți de Casație și Justiție nu există instanțe superioare; dacă la alte instanțe există situații de incompatibilitate, cauza se judecă de instanța ierarhic superioară, în schimb, la Înalta Curte de Casație și Justiție în caz de incompatibilitate se poate ajunge la situația în care completurile specializate să nu poată fi constituite, astfel încât se pune întrebarea cine ar urma să judece o atare cauză. ...
16. Specializarea judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție rezidă și în faptul că aceștia, spre deosebire de judecătorii de la instanțele ierarhic inferioare, au și alte atribuții în sensul că dau soluții de principiu și unifică practica judiciară inclusiv în privința interpretării și aplicării textelor legale care reglementează infracțiunile de corupție [judecă recursuri în interesul legii, pronunță hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept]. La soluționarea acestor cauze participă, potrivit legii, judecători de la completurile de penal, civil sau contencios administrativ și fiscal. ...
17. Se ridică problema semnificației completurilor specializate de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție în sens de specializare a completului ca entitate abstractă sau specializarea judecătorului. Dacă ar fi specializate 2 sau 3 completuri nu numai că s-ar încălca legea, dar și o dispoziție foarte importantă care se referă la repartizarea aleatorie a dosarelor, principiu consacrat de legislația primară. Acest principiu are în vedere vocația abstractă a fiecărui complet de a putea fi învestit o cauză. Potrivit datelor statistice, au fost ani în care dosarele de fond ale Înaltei Curți de Casație și Justiție era numai dosare de corupție; prin urmare, se ridică problema activității celorlalte completuri nespecializate. Judecătorii acestora ar fi așteptat să facă parte din completurile care judecau apelurile formulate împotriva hotărârilor date în primă instanță de completurile specializate? Se afirmă că este absurd să nu poți judeca în primă instanță pentru că nu ești specializat, dar în apel să poți pronunța o hotărâre definitivă tocmai pentru că nu ești specializat. ...
18. Se arată că doar câteva curți de apel aveau publicate pe site-ul instanțelor judecătorești completurile specializate pe fapte de corupție, și anume Alba Iulia, Oradea și, parțial, Galați. Se menționează situația Curții de Apel București, unde, prin Hotărârea Colegiului de conducere al acesteia din 30 ianuarie 2014, s-a stabilit că toți judecătorii secției penale au fost desemnați să soluționeze cauze de corupție dintre cele prevăzute de Legea nr. 78/
19. Prin Decizia președintelui Curții de Apel București nr. 445/2019 s-a arătat că judecătorii au fost desemnați în componența completurilor specializate în judecarea cauzelor de corupție odată cu numirea lor în funcția de judecător în cadrul Secției penale a Curții de Apel București. Prin urmare, din 2014, Curtea de Apel București nu a avut hotărâre de Colegiu de conducere pentru constituirea completurilor specializate în materie penală. ...
20. Așadar, și Curtea de Apel București a constatat același lucru ca Înalta Curte de Casație și Justiție, și anume că toți judecătorii sunt specializați în soluționarea cauzelor de corupție. Este normal să fie așa, având în vedere și faptul că în anul 2014 au intrat în vigoare noile coduri, care au reglementat atât instituții juridice noi, cât și un regim draconic al incompatibilităților. Se subliniază că, dacă nu ar fi toți judecătorii specializați pe fapte de corupție, impedimentele generate de incompatibilitățile reglementate sunt dificil de depășit pentru Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea desfășurării activității sale. ...
21. Se menționează că Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis un chestionar Rețelei președinților curților supreme cu privire la specializarea completurilor de judecată și, cu excepția Austriei, nicio curte supremă nu are completuri specializate pe fapte de corupție. ...
22. Se arată că, potrivit Avizului consultativ nr. 15/2012 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, este de evitat mai ales la nivelul instanțelor superioare monopolul judecării anumitor tip de cauze de către un număr restrâns de completuri de judecată. La nivelul instanțelor superioare trebuie să existe flexibilitate astfel încât unificarea practicii judecătorești și soluțiile de principiu să nu fie oferite de un număr restrâns de judecători. ...
23. Se susține că problema completurilor specializate a fost pusă și în cadrul procedurilor judiciare desfășurate în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție. Excepția nelegalei compuneri a completurilor de judecată a fost însă respinsă, indicându-se, cu titlu exemplificativ, unele hotărâri pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - completurile de 5 judecători, respectiv Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014 și Decizia nr. 233 din 12 decembrie 2013, inclusiv ultima decizie în legătură cu care s-a formulat prezenta cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională. Astfel, practica constantă a Curții Constituționale face aplicarea art. 29 din Legea nr. 78/2000 în sensul că destinatarul acestei reglementări nu este Înalta Curte de Casație și Justiție. De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, a statuat că o practică constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate fi schimbată decât pe calea sesizării Secțiilor Unite. Acest lucru nu s-a întâmplat, întrucât niciun complet nu a constatat că ar fi activat în nelegalitate. ...
24. Având cuvântul în replică, domnul Florin Iordache arată că a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională în condițiile în care, potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, președintele Camerei Deputaților, prin decizie publicată în Monitorul Oficial al României, i-a delegat atribuțiile, întrucât acesta era în imposibilitate de a și le exercita. Nu este prima delegare pe care a realizat-o președintele. Se subliniază că instituția delegării atribuțiilor este perfect legală și constituțională, condiții în care face referire la jurisprudența Curții Constituționale. Actul de delegare în vederea susținerii prezentei cereri a fost acordat și depus la dosar de actualul președinte al Camerei Deputaților, aspect care demonstrează că acesta și-a însușit cererea formulată. ...
25. Cu privire la aspectele invocate referitoare la salarizarea judecătorilor completurilor specializate și a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, se arată că sporul acordat prin Legea nr. 601/2004 a avut în vedere tocmai faptul că judecătorii soluționează cauze de corupție. Este adevărat că toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au competența de a judeca astfel de fapte, dar greșeala realizată la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost aceea că nu a fost respectată legea în sensul că trebuiau constituite completurile specializate. În funcție de încărcătura Înaltei Curți de Casație și Justiție pe aceste categorii de cauze puteau fi constituite un număr mai mare sau mai mic de completuri specializate, astfel încât repartizarea aleatorie să existe. ...
26. Se arată, în privința susținerilor referitoare la inexistența la nivelul instanțelor supreme din alte state a completurilor specializate, cu excepția Austriei, că, în România, în funcție de calitatea persoanei, judecarea faptelor de corupție ține de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție și că legea din România referitoare la completurile specializate trebuie aplicată în România atât la nivelul curților de apel, cât și la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Nu se poate susține că, în funcție de calitatea persoanei, faptele de corupție la nivelul curților de apel să fie judecate de completuri specializate, iar la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție nu. ...
27. În aceste condiții, se solicită Curții Constituționale să soluționeze prezentul conflict juridic de natură constituțională. ...
28. Președintele Curții Constituționale, având în vedere dispozițiile art. 394 alin.

(1)din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, declară dezbaterile închise. ... CURTEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: 41. Prin Adresa nr. 1/1019/LD din 22 martie 2019, președintele Camerei Deputaților a sesizat Curtea Constituțională cu cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, care are obligația de a-și desfășura activitatea exclusiv cu respectarea legii și a Constituției, și Parlamentul României, pe de altă parte, ca unică autoritate legiuitoare a țării, conflict constând în refuzul explicit al celei dintâi autorități publice de a aplica o lege adoptată de Parlament și substituirea în acest mod, implicit, autorității legiuitoare prin neconstituirea în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate, prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, de la data modificării art. 29 alin.

(1)din lege prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și până în prezent. ... 42. Totodată, odată cu soluționarea conflictului juridic de natură constituțională, se apreciază că este necesară indicarea conduitei în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze, respectiv exercitarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a atribuțiilor sale, prin aplicarea de îndată și întocmai a dispozițiilor art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, dar și corectarea efectelor generate de această conduită, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 și până în prezent, ținând seama de riscul condamnării României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale în cauzele soluționate cu încălcarea jurisprudenței constante a acesteia. ... 43. Prin cererea formulată se susține că art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000 prevede, imperativ, că judecarea în primă instanță a cauzelor având ca obiect infracțiuni de corupție și infracțiuni asimilate acestora se face în toate cazurile de completuri specializate. Dacă în forma inițială a Legii nr. 78/2000, constituirea acestor completuri de judecată era o facultate pentru instanțe („pot fi constituite“), ulterior modificării acesteia prin Legea nr. 161/2003, constituirea completurilor specializate în această materie a devenit obligatorie, art. 29 alin.

(1)din lege devenind imperativ. În cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu au fost constituite astfel de completuri specializate în materie de corupție, omisiune care a generat și generează o încălcare a principiului legalității, a separației puterilor și a dreptului la un proces echitabil care include dreptul la judecarea unei cauze de către o instanță „stabilită de lege“. Refuzând aplicarea legii, Înalta Curte de Casație și Justiție se situează în afara ordinii constituționale, încălcând exigențele statului de drept, situație care este de natură să determine un conflict juridic de natură constituțională, ce poate fi dezlegat numai de Curtea Constituțională. ... 44. Se subliniază că art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000 reglementează constituirea completurilor specializate ratione materiae și dacă în forma sa inițială legea reglementa constituirea completurilor specializate ca o facultate, după intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 constituirea completurilor specializate a devenit obligatorie numai pentru judecarea cauzelor în primă instanță la nivelul tuturor instanțelor judecătorești, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin urmare, interpretarea literală, sistematică și istorică a art. 29 din Legea nr. 78/2000 conduce la o concluzie unică, respectiv aceea că după modificarea operată prin Legea nr. 161/2003, Înalta Curte de Casație și Justiție era obligată să constituie în cadrul secției penale completuri specializate pentru judecarea în primă instanță a cauzelor privind infracțiunile de corupție și a celor asimilate. ...

1. Se arată că specializarea completurilor de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție este prevăzută explicit prin art. 19 alin. (3^2) din Legea nr. 304/2004, iar împrejurarea că această normă cu caracter general care reglementează domeniul completurilor specializate este una supletivă este lipsită de relevanță în raport cu art. 29 din Legea nr. 78/2000, care are valoare de normă specială, derogatorie și imperativă în raport cu cea dintâi [specialia generalibus derogant]. Concursul dintre legea specială și cea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, chiar dacă acest fapt nu este prevăzut expres în legea specială [a se vedea și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 33 din 9 iunie 2008]. Fiind derogatorie de la norma generală, rezultă că norma specială se aplică ori de câte ori un caz intră sub incidența prevederilor sale, aplicându-se prioritar față de norma generală, chiar și atunci când norma specială este mai veche decât norma generală. De asemenea, o normă specială nu poate să fie modificată/ abrogată decât în mod expres printr-o normă generală ulterioară [a se vedea și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 13 din 12 noiembrie 2012]. ...
2. Astfel, din anul 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin președinte sau vicepreședinte, avea obligația legală de a îndeplini formalitățile și procedurile necesare înființării acestor completuri specializate, iar ulterior modificării Legii nr. 304/2004, prin art. 215 din Legea nr. 71/2011, propunerea acestora trebuia materializată prin sesizarea Colegiului de conducere în vederea înființării de completuri specializate. ...
3. Având în vedere faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat prevederile exprese ale legii, aspect coroborat cu caracterul continuu al acestei practici, se apreciază că aceasta și-a depășit rolul său constituțional, cu încălcarea competenței autorității legiuitoare, ceea ce a dus la apariția unui conflict juridic de natură constituțională. Se indică faptul că instanțele nu pot legifera și nu pot refuza aplicarea legii, astfel de conduite echivalând cu încălcarea art. 126 din Constituție. Cu privire la competența legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și de compunere a completului de judecată, se invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 77 din 20 februarie 2003, Decizia nr. 402 din 14 iulie 2005, Decizia nr. 741 din 13 septembrie 2007 sau Decizia nr. 1.042 din 14 septembrie
4. De asemenea, se subliniază că încălcarea normelor referitoare la compunerea completului de judecată atrage nulitatea absolută [Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, paragraful 36] a tuturor actelor și măsurilor dispuse de acel complet, potrivit art. 281 alin.

(1)lit. a) din Codul de procedură penală. Se mai susține că, potrivit Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 17 din 17 septembrie 2018, normele de organizare judiciară referitoare la compunerea completurilor de judecată specializate sunt norme de ordine publică, care ocrotesc un interes public, și anume buna administrare a justiției, iar încălcarea lor este sancționată cu nulitatea absolută. ...

1. Cu privire la încălcarea accesului liber la justiție, prin faptul că nu este asigurată imparțialitatea obiectivă a instanței judecătorești, datorită modului de constituire a completurilor pentru judecarea în primă instanță a cauzelor de corupție, este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful
2. De asemenea, sunt invocate hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 septembrie 2001, 15 decembrie 2005 și 26 iunie 2007, pronunțate în cauzele Sahiner împotriva Turciei, paragraful 44, Kyprianou împotriva statului Cipru, paragraful 121, și Tocono și Profesorii Prometeiști împotriva Republicii Moldova, paragraful 31, subliniindu-se că imparțialitatea obiectivă a completului de judecată se apreciază în funcție de existența faptelor care pot fi stabilite și care pot trezi dubii în ceea ce privește imparțialitatea și că în privința determinării caracterului independent al instanței, aparențele joacă un rol deosebit, întrucât ceea ce este în discuție este încrederea pe care instanțele judecătorești, într-o societate democratică, trebuie să o inspire publicului și, înainte de toate, în privința procedurilor penale, acuzatului. ...
3. În concluzie, se arată că de la intrarea în vigoare a modificării art. 29 din Legea nr. 78/2000 prin Legea nr. 161/2003, compunerea completurilor pentru soluționarea cauzelor de corupție în primă instanță în cadrul Secției penale de la Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut prin ignorarea legii, înfrângându-se astfel voința Parlamentului, ca autoritate legiuitoare, și cu nesocotirea jurisprudenței instanței constituționale și a celei europene, așadar implicit a art. 1 din Constituție, care consacră valorile fundamentale ale statului român - stat de drept, bazat pe principiul separației și echilibrului puterilor în stat, în care este obligatorie respectarea legii și a supremației Constituției. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a săvârșit și săvârșește acte și acțiuni concrete, prin care își arogă competențe ce nu îi aparțin, încălcând competența constituțională a altei autorități, și anume a Parlamentului, generând un conflict juridic de natură constituțională cu Parlamentul, a cărui gravitate se răsfrânge în mod direct în garantarea accesului liber la justiție, în sensul afectării acestuia în ceea ce privește componenta asigurării imparțialității instanțelor de judecată (în sens obiectiv). Nelegala compunere a instanței constituie un motiv de nulitate absolută, fiind încălcată o normă ce ocrotește un interes public, ceea ce generează o nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări; în acest sens, se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie
4. ...
5. Se solicită constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională generat de conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție în raporturile cu Parlamentul, constând în refuzul de a fi adoptat măsurile necesare constituirii în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate, prevăzute de Legea nr. 78/2000 la data modificării art. 29 alin.

(1)din lege prin Legea nr. 161/2003, ceea ce are semnificația unui refuz de aplicare a legii și substituirii, în acest mod, implicit, unicei autorități legiuitoare a țării, Parlamentul. Totodată, odată cu soluționarea conflictului juridic de natură constituțională, este necesară indicarea conduitei în acord cu prevederile constituționale la care autoritățile publice trebuie să se conformeze, respectiv exercitarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a atribuțiilor sale, respectând dispozițiile art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, dar și corectarea efectelor generate de această conduită, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 și până în prezent, ținând seama de riscul condamnării României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru nerespectarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale în cauzele soluționate cu încălcarea jurisprudenței constante a acesteia. ... 51. În temeiul art. 35 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate punctele de vedere ale părților aflate în conflict asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia. ... 52. Înalta Curte de Casație și Justiție, sub aspectul admisibilității cererii, arată că aceasta nu a fost formulată de titularul dreptului de a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, conform art. 146 lit.

1. e)din Constituție, deoarece atribuția președintelui Camerei Deputaților de a sesiza instanța de contencios constituțional nu poate forma obiectul delegării, potrivit paragrafelor nr. 57 și 59 ale Deciziei Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018. Atribuția președintelui Camerei Deputaților de a sesiza instanța de contencios constituțional, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit.
2. e)din Constituție, constituie o prerogativă care, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018, îl vizează exclusiv pe președintele Camerei Deputaților, neputând forma obiectul delegării. În acest sens, sunt citate paragrafele 57 și 59 din Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, prin care Curtea Constituțională, în esență, a reținut că dreptul prim-ministrului de a sesiza Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională [art. 146 lit. e)] reprezintă o competență/prerogativă de ordin constituțional care îl vizează direct, exclusiv și personal pe acesta. Or, o astfel de atribuție, fiind direct legată de rolul politic al prim-ministrului în structura statutului de drept, nu poate fi delegată, fiind indisolubil legată de persoana prim-ministrului titular, numit în funcție potrivit normelor constituționale. ... 53. Includerea dreptului de a sesiza Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională în sfera prerogativelor exclusive, nesusceptibile de delegare, nu poate opera numai pentru unul dintre titularii enumerați în dispozițiile constituționale ale art. 146 lit.
3. e)(prim-ministru), ci pentru toți titularii enumerați în cuprinsul acestor dispoziții constituționale, considerentele general obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018 fiind pe deplin aplicabile în cazul Președintelui României, al președintelui Senatului, al președintelui Camerei Deputaților și al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii. În consecință, dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională poate fi exercitat doar de către președintele Camerei Deputaților și nu poate forma obiectul delegării. În același timp, vicepreședintele Camerei Deputaților, căruia îi sunt delegate, cu caracter general, atribuțiile președintelui acestei Camere, nu poate exercita o atribuție ce constituie o prerogativă exclusivă și proprie a președintelui Camerei Deputaților, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018, și anume sesizarea instanței de contencios constituțional, în temeiul art. 146 lit.
4. e)din Constituție. ... 54. În consecință, se apreciază că prezenta cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională nu a fost formulată de președintele Camerei Deputaților, ca titular exclusiv al dreptului de a sesiza Curtea Constituțională, ci de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților. ... 55. În partea introductivă a cererii, vicepreședintele Camerei Deputaților invocă dispozițiile art. 146 lit.
5. e)din Constituție, ale art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 34 lit.
6. e)din Regulamentul Camerei Deputaților, ce reglementează atribuția președintelui Camerei Deputaților de a sesiza Curtea Constituțională în condițiile prevăzute în art. 146 lit. a), b),
7. c)și
8. e)din Constituție, însă niciuna dintre dispozițiile invocate nu îi conferă vicepreședintelui Camerei Deputaților dreptul de a sesiza Curtea Constituțională, în condițiile prevăzute în art. 146 lit.
9. e)din Constituție. Chiar dacă prin Decizia nr. 2 din 16 martie 2019 privind delegarea atribuțiilor președintelui Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 18 martie 2019, se prevede că, în perioada 16-24 martie 2019, atribuțiile președintelui Camerei Deputaților vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018, delegarea generală a atribuțiilor președintelui Camerei Deputaților nu poate include delegarea prerogativei exclusive de a sesiza Curtea Constituțională cu o cerere pentru soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, potrivit art. 146 lit.
10. e)din Constituție. ... 56. În același sens sunt dispozițiile art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaților, invocate ca temei legal al Deciziei nr. 2 din 16 martie 2019, alături de dispozițiile art. 34 ce reglementează atribuțiile președintelui Camerei Deputaților. Niciunul dintre aceste texte nu prevede posibilitatea încredințării atribuțiilor ce constituie prerogative exclusive, conferite de Constituție în considerarea persoanei președintelui Camerei Deputaților. ... 57. Față de cele ce precedă, în plus față de impedimentul stabilit prin Decizia Curții Constituționale nr. 538 din 12 septembrie 2018 care exclude posibilitatea delegării atribuției de a sesiza Curtea Constituțională în baza art. 146 lit.
11. e)din Constituție, se apreciază că examinarea dispozițiilor art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaților conduce la concluzia că aceste dispoziții fac numai o referire generală la încredințarea unor atribuții, iar nu la încredințarea atribuțiilor care constituie prerogative exclusive și proprii ale președintelui Camerei Deputaților. ... 58. Sub aspectul fondului cererii, se solicită constatarea inexistenței unui conflict juridic de natură constituțională între Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a respectat pe deplin atât dispozițiile legale incidente în evoluția legislativă a acestora, cât și mecanismul de verificare a propriei competențe stabilit prin Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. Se arată că legiuitorul i-a învestit de drept pe toți judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție cu competența de a soluționa în primă instanță cauze de corupție. Învestirea de drept a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cu competența de a soluționa în primă instanță cauze de corupție este susținută și de dispozițiile art. 19 alin.

(3)din Legea nr. 304/2004, care prevăd o facultate, iar nu o obligație a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a constitui completuri specializate. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (deciziile Completului de 5 judecători nr. 233 din 12 decembrie 2013 și nr. 18 din 30 ianuarie 2014) a confirmat specializarea ope legis a judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea în primă instanță a cauzelor de corupție. Evoluția legislativă infirmă interpretarea dată textelor de lege prin punctul de vedere cuprins în sesizare. ... 59. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în această lege, se constituie completuri specializate. În strânsă corelare cu dispozițiile art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, în forma prevăzută în Legea nr. 161/2003, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004, art. 28 alin.

(4)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 a fost modificat, în sensul că personalul prevăzut la alin.

(1)și judecătorii care compun completuri specializate în infracțiunile de corupție, potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de o majorare cu 40% a indemnizației de încadrare brute lunare, iar personalul prevăzut la alin.

(2)și

(3)beneficiază de o majorare cu 30% pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție. În aplicarea dispozițiilor legale invocate, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 109/2004, nota care a stat la baza adoptării acestui ordin referindu-se la desemnarea, cu caracter permanent, a judecătorilor Secției penale, pentru a participa la judecarea infracțiunilor de corupție. În acest context, se precizează că, în conformitate cu legislația în vigoare la momentul adoptării Ordinului nr. 109/7 mai 2004, desemnarea se realiza de către președintele instanței. Această concluzie rezultă cu claritate și din Ordinul ministrului justiției nr. 688/C din 6 martie 2003. ... 60. Examinarea dispozițiilor art. 28 alin.

(5)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în forma adoptată prin Legea nr. 601/2004, conduce la concluzia că legiuitorul, enumerând judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție distinct de judecătorii care compun completurile specializate în infracțiunile de corupție potrivit art. 29 din Legea nr. 78/2000, a exclus posibilitatea ca la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție numai unii dintre judecătorii Secției penale să judece infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 și a considerat, prin efectul legii, că toți judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt specializați în judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/

1. ...
2. Stabilirea specializării, prin efectul legii, reprezintă o opțiune a legiuitorului care a reflectat o realitate consfințită în Ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 109/2004 și continuă să reflecte o realitate rezultată din condițiile impuse de lege pentru accesul la funcția de judecător al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - condiții ce implică parcurgerea ierarhiei instanțelor judecătorești, un nivel de specializare și o experiență profesională pe baza cărora legiuitorul a putut considera, prin efectul legii, că toți judecătorii promovați la Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt specializați în judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/
3. Pe cale de consecință, completurile Secției penale din care aceștia fac parte sunt, de plano, specializate. ...
4. În temeiul dispozițiilor art. 28 alin.

(5)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în forma adoptată prin Legea nr. 601/2004, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 1/2005, în scopul de a se conforma voinței legiuitorului. ... 63. Abrogarea ulterioară a dispozițiilor art. 28 alin.

(5)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002, în forma adoptată prin Legea nr. 601/2004 (abrogare care a fost realizată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006), în conformitate cu normele de tehnică legislativă, nu poate avea aptitudinea de a readuce Înalta Curte de Casație și Justiție în situația anterioară adoptării Legii nr. 601/2004, de a permite ca numai unii dintre judecătorii Secției penale să judece infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 și de a înlătura constatarea, prin efectul legii, că toți judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt specializați în judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/

1. ...
2. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, în conformitate cu dispozițiile art. 10^1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, introduse prin Legea nr. 247/2005 (între momentul adoptării Legii nr. 601/2004 și momentul adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006), activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective. În raport cu dispozițiile art. 10^1 din Legea nr. 304/2004, în forma introdusă prin Legea nr. 247/2005, devenite prin renumerotare dispozițiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, în condițiile în care toți judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt specializați în judecarea infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, a stabili că numai unii dintre judecătorii specializați vor judeca aceste infracțiuni înseamnă a încălca principiul distribuirii aleatorii a dosarelor. ...
3. În temeiul dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 304/2004, care consacră principiul distribuirii aleatorii a dosarelor, în strictă conformitate cu considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 referitoare la respectarea caracterului aleatoriu al distribuirii cauzelor, care constituie o componentă a dreptului la un proces echitabil, în condițiile în care toți judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt specializați în judecarea cauzelor privind infracțiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000, unica soluție legală este reprezentată de judecarea infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 de către toți judecătorii Secției penale, ca judecători specializați. Această soluție a fost adoptată în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, reflectată în Decizia nr. 18 din 30 ianuarie 2014, pronunțată de Completul de 5 judecători sub imperiul Codului de procedură penală anterior și intrată în puterea lucrului judecat, în considerentele căreia s-a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a)-f), Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă să judece în primă instanță cauzele care au ca obiect infracțiuni săvârșite de persoane care dețin anumite calități, respectiv: senatori, deputați, europarlamentari, membrii Guvernului, judecători la Curtea Constituțională, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, mareșali, amirali, generali și chestori, iar în conformitate cu prevederile din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, completurile de la Secția penală care soluționează cauzele în primă instanță sunt formate din trei judecători. Deși în art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, modificată, se arată că pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție sau asimilate acestora se constituie completuri specializate, competența funcțională și materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atât ca instanță de fond, cât și ca instanță de recurs, este prevăzută în art. 29 din Codul de procedură penală anterior, fără a fi nevoie de o învestire specială. În raport cu specificul competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție de a judeca în primă instanță după calitatea persoanei, fiind cea mai înaltă instanță națională, judecătorii Secției penale sunt învestiți să judece în primă instanță toate cauzele date în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, inclusiv cauzele care au ca obiect infracțiuni de corupție sau infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție. În același sens se invocă Decizia nr. 233 din 12 decembrie 2013, pronunțată de Completul de 5 judecători. ...

1. Este imposibil juridic a modifica această jurisprudență constantă, a unei instanțe de orice rang, cu atât mai mult a Completului de 5 judecători, în alt cadru decât procedura prevăzută de lege. Pentru modificarea unei jurisprudențe constante există o procedură distinctă prevăzută în art. 26 din Legea nr. 304/2004 și art. 34 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la care a făcut referire și Curtea Constituțională în Decizia nr. 685 din 7 noiembrie
2. ...
3. Sub imperiul Codului de procedură penală în vigoare, competența de judecată în primă instanță după materie și după calitatea persoanei a Înaltei Curți de Casație și Justiție este fixată în dispozițiile art. 40 alin.

(1). Nici sub imperiul Codului de procedură penală în vigoare, principiul distribuirii aleatorii a dosarelor, parte a dreptului la un proces echitabil, nu permite, în condiții identice de specializare a judecătorilor Secției penale în judecarea infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, excluderea unora dintre completurile Secției penale de la distribuirea aleatorie a dosarelor privind infracțiunile de corupție. Competența după calitatea persoanei este relevantă pentru Înalta Curte de Casație și Justiție, spre deosebire de toate celelalte instanțe, deoarece, cu o singură excepție, criteriul calității persoanei constituie criteriul principal pe baza căruia a fost reglementată competența în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie penală. De aceea, toți judecătorii Secției penale sunt specializați să judece întreaga cazuistică privitoare la persoanele enunțate în dispozițiile Codului de procedură penală referitoare la competența de judecată în primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie penală. Se constată, de altfel, că la nivelul Secției penale numărul cauzelor ce au ca obiect infracțiuni de corupție săvârșite de persoanele în discuție depășește procentul de 80%. ...

1. Soluția menționată este confirmată, de asemenea, în Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, potrivit căreia, având în vedere aprobarea anuală a numărului și a compunerilor completurilor care judecă în primă instanță la nivelul Secției penale și care, în sistemul ECRIS, au fost deschise la repartizare aleatorie pentru toate obiectele asociate materiei, inclusiv pentru cauze de corupție, cu unanimitate, aprobă funcționarea în continuare a completurilor specializate în materia Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. ...
2. În consecință, pe baza întregii evoluții legislative examinate, a actelor invocate, precum și a jurisprudenței, rezultă că la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, începând cu anul 2003 și până în prezent, au fost respectate pe deplin dispozițiile legale. ...
3. Referitor la incidența dispozițiilor art. 215 din Legea nr. 71/2011, invocată în cerere, precum și la susținerea potrivit căreia aceste dispoziții stabileau obligația Înaltei Curți de Casație și Justiție de a înființa completuri specializate, se arată că, din analiza acestor prevederi, se desprinde cu claritate concluzia că înființarea completurilor specializate de către Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție este facultativă, iar nu obligatorie. Prin urmare, dispozițiile art. 19 alin.

(3)din Legea nr. 304/2004 nu instituie obligația Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a înființa completuri specializate în nicio materie și, implicit, nici în materia infracțiunilor de corupție și, pe cale de consecință, nu se poate constata o încălcare a voinței legiuitorului, care a stabilit, cu caracter facultativ, înființarea completurilor specializate la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Or, toți judecătorii Secției penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt specializați, în virtutea legii, în soluționarea în primă instanță a cauzelor de corupție, aspect ce nu atrage incidența art. 19 alin.

(3)din Legea nr. 304/

1. ...
2. Se mai subliniază faptul că Decizia nr. 17 din 17 septembrie 2018, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu se referă la dispozițiile art. 19 alin.

(3)din Legea nr. 304/2004 și nu instituie obligația Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a înființa completuri specializate, în temeiul acestor dispoziții, aceasta neavând relevanță în chestiunea supusă examinării prin prezenta sesizare. Așa cum rezultă atât din dispozitivul Deciziei nr. 17 din 17 septembrie 2018, cât și din considerentele acesteia, decizia pronunțată în recurs în interesul legii privește regimul juridic al excepției de necompetență materială procesuală a secției sau a completului specializat, în procesele supuse Codului de procedură civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 129 alin.

(2)pct. 2, art. 129 alin.

(3), art. 130 alin.

(2)și

(3), art. 131, art. 136 alin.

(1), art. 200 alin.

(2)din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin.

(2)și art. 36 alin.

(3)din Legea nr. 304/

1. ...
2. În materia accesului liber la justiție, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 573 din 20 septembrie 2018, paragraful 33, subliniindu-se că, din perspectiva jurisprudenței instanței constituționale, accesul liber la justiție nu prezintă elemente de legătură cu problematica specializării judecătorilor și a înființării completurilor specializate și, prin urmare, dispozițiile legale referitoare la specializarea judecătorilor nu produc efecte asupra garantării accesului liber la justiție. Așadar, judecarea infracțiunilor de corupție de către toți judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca judecători specializați în materia infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000, nu poate aduce nicio atingere accesului liber la justiție. ...
3. În ceea ce privește imparțialitatea obiectivă și subiectivă, se invocă Decizia Curții Constituționale nr. 333 din 12 iunie 2014, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului [Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Micallef împotriva Maltei, paragraful 97, Hotărârea din 15 iulie 2005, pronunțată în Cauza Mežnarić împotriva Croației, paragraful 36, Hotărârea din 26 octombrie 2004, pronunțată în Cauza Miller și alții împotriva Regatului Unit, paragraful 28 și următoarele, și Hotărârea din 21 decembrie 2000, pronunțată în Cauza Wettstein împotriva Elveției, paragraful 47]. În raport cu jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la elementele care sunt de natură să pună în discuție imparțialitatea obiectivă, se apreciază că specializarea judecătorului nu se circumscrie sferei acestor elemente și, în consecință, judecarea infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 de către toți judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca judecători specializați, nu este de natură să afecteze imparțialitatea instanței în sens obiectiv. ...
4. Președintele Senatului, cu privire la admisibilitatea cererii, arată că instanța constituțională a fost sesizată cu o cauză în care o autoritate publică prevăzută în titlul III al Constituției, și anume Înalta Curte de Casație și Justiție, încalcă principiul constituțional al cooperării instituționale loiale între instituțiile publice, precum și principiul separației puterilor, făcând inutilă funcția legislativă a Parlamentului într-un domeniu al vieții sociale, cunoscut a fi un serviciu public al statului în slujba cetățeanului. Se arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a intrat într-un grav diferend litigios cu Parlamentul, care a adoptat o anumită soluție legislativă cu caracter procedural, de natură să eficientizeze și să specializeze actul de judecată penală în fond și să-i imprime un caracter cât mai obiectiv și imparțial. Diferendul a apărut ca urmare a refuzului explicit al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a constitui completuri specializate pentru judecarea proceselor penale în primă instanță. Se arată că cererea formulată este pe deplin îndreptățită și că există un conflict juridic de natură constituțională, pe care instanța constituțională este competentă să îl constate și să îl soluționeze, obligând Înalta Curte de Casație și Justiție să se conformeze procedurii legale stabilite la art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 161/2003. ... 75. Pe fond, se arată că art. 126 alin.

(1)din Constituție prevede că în România justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. Când legiuitorul constituant s-a referit la Înalta Curte de Casație și Justiție, a avut și are în vedere instanța supremă a statului român, inclusiv secțiile sale. În considerarea acestei dispoziții, Înalta Curte are datoria de a-și organiza activitatea de judecată în dosarele cu care este sesizată cu respectarea principiilor procesuale prevăzute în cele două coduri de procedură și, după caz, în legi speciale. ...

1. Pentru Înalta Curte de Casație și Justiție este reglementat un sistem special de compunere a completurilor de judecată: la Secția penală, completurile sunt formate din 3 sau din 5 judecători, după cum dosarul se judecă în primă instanță sau în apel. Modul de compunere a instanțelor de judecată este prevăzut sub sancțiunea nulității absolute, astfel încât orice greșeală în compunerea completurilor de judecată atrage desființarea hotărârilor pronunțate de instanța greșit compusă. ...
2. Legiuitorul a reglementat posibilitatea constituirii unor completuri specializate, formate din judecători care să aibă anumite cunoștințe de specialitate și o bogată practică jurisdicțională în judecarea anumitor cauze penale, în privința cărora cercetările criminologice au arătat, între altele, un anumit profil infracțional, un modus operandi în comiterea faptelor, o cauzalitate specifică a acestora, modalități identice de tăinuire etc. ...
3. În forma sa inițială art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000 a prevăzut că pentru judecarea infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora, prevăzute în legea respectivă, pot fi constituite completuri specializate. Textul respectiv a fost însă modificat prin Legea nr. 161/2003, legiuitorul renunțând la latitudinea conferită instanțelor de a-și constitui completuri specializate. În forma modificată prin Legea nr. 161/2003, art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000 prevede că pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000, se constitute completuri specializate. Așadar, textul art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, în vigoare din 2003, instituie expres o obligație legală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care instanța supremă a statului român refuză să o pună în aplicare, judecând în această materie cu completuri constituite ilegal, ceea ce atrage încălcarea caracterului statului român ca stat de drept, a principiului supremației Constituției și a obligației de respectare a legilor, consacrat la art. 1 alin.

(5)din Constituție, a îndatoririi cooperării constituționale loiale, care rezultă din principiul separației și echilibrului între puterile statului, consacrat la art. 1 alin.

(4)din Constituție, precum și a jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la acest principiu. ... 79. Judecarea oricărei cauze penale, civile sau de altă natură de către un complet de judecată compus ori constituit în afara legii afectează actul de judecată în sine, induce ideea unei judecăți parțiale, nesocotește dreptul la apărare și la un proces echitabil, sens în care se fac referiri la art. 354 alin.

(1)din Codul de procedură penală și la Decizia Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. Din moment ce art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000 prevede că pentru judecarea infracțiunilor de corupție în primă instanță se constituie instanțe specializate, neaplicarea acestei dispoziții are ca rezultat încălcarea art. 354 alin.

(1)din Codul de procedură penală. ...

1. Într-un stat de drept este de presupus că procesul penal se desfășoară cu respectarea strictă a tuturor dispozițiilor legale, iar încălcarea oricăreia dintre acestea atrage, așa cum prevede art. 280 din Codul de procedură penală, nulitatea actului de judecată. Art. 281 din același cod prevede că determină întotdeauna aplicarea nulității încălcarea dispozițiilor privind compunerea completului de judecată. ...
2. Se mai arată că justificarea constituirii completurilor specializate în judecarea faptelor de corupție, prevăzute în Legea nr. 78/2000, este făcută în expunerea de motive la Legea nr. 161/
3. Se susține că dispozițiile legale prevăzute atât în Legea nr. 78/2000, în forma inițială, cât și în Legea nr. 161/2003 se înscriu într-un ansamblu normativ ce definește o linie de politică penală a statului român, pe care Adunarea Constituantă a rezervat-o exclusiv Parlamentului. Cum normele juridice cu putere de lege au caracter general obligatoriu, ele se impun tuturor destinatarilor acestora, unul dintre destinatari fiind chiar Înalta Curte de Casație și Justiție. Numai că aceasta se opune, ca o acțiune continuă, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 161/2003 până în prezent, să pună în aplicare un imperativ al politicii penale a statului român. ...
4. Instanțele nu au latitudinea de a ignora voința legiuitorului sau de a se opune acesteia. Potrivit principiului separației puterilor în stat, Parlamentul adoptă legea, iar instanța de judecată o aplică la cazuri concrete, ivite în practica socială. ...
5. Prin conduita sa, Înalta Curte de Casație și Justiție neagă rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare în statul român, se situează astfel în afara cadrului constituțional stabilit de Adunarea Constituantă în 1991, încalcă principiul separației și echilibrului celor trei puteri, își arogă ilegitim dreptul de a nu aplica o lege a statului român și încalcă principii fundamentale ale statului de drept în activitatea de înfăptuire a justiției, precum și o serie de reguli prevăzute în procedura penală. Se încalcă, totodată, principiul cooperării constituționale loiale, în temeiul căruia instanța supremă era obligată să pună de îndată în aplicare norma juridică adoptată de Parlament. ...
6. Se mai apreciază că diferendul juridic de natură constituțională dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție trebuie să fie analizat din două perspective: a) prin conduita sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a înfrânt sistematic și continuu voința legiuitorului și decizii ale Curții Constituționale; b) refuzând să constituie completuri specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție prevăzute în Legea nr. 78/2000, Înalta Curte de Casație și Justiție înfrânge garanțiile constituționale și legale ale accesului liber la justiție, ale dreptului la apărare și la un proces echitabil. Se subliniază că în practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului este sancționată imparțialitatea obiectivă a unui complet de judecată constituit în afara procedurii legale stabilite prin lege. ...
7. Față de cele arătate, se solicită constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Parlamentul României și Înalta Curte de Casație și Justiție, generat de refuzul acesteia de a constitui completuri specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție și a celor asimilate acestora, prevăzute în Legea nr. 78/
8. Totodată, se solicită obligarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aplice de îndată dispozițiile art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 161/2003, și să ia măsurile necesare pentru corectarea efectelor generate de conduita sa ilegală. ...

1. Președintele Camerei Deputaților nu a comunicat punctul de vedere solicitat. ...
2. La dosarul cauzei, liderul Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal din Camera Deputaților a depus o cerere de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea sesizării de neconstituționalitate având ca obiect art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaților, sesizare depusă odată cu cererea de suspendare a judecății cauzei și care a format obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 840C/
3. ...
4. Totodată, având în vedere art. 76 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională a solicitat mai multe informații și înscrisuri în legătură cu dosarul aflat pe rolul său. ...
5. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat relațiile cerute cu privire la numărul total al cauzelor judecate în primă instanță de completurile de 3 judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în perioada 2003-2018, în mod distinct, pe fiecare an în parte, numărul cauzelor având ca obiect infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, judecate în primă instanță de completurile de 3 judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în perioada 2003-2018, în mod distinct, pe fiecare an în parte, ponderea acestor din urmă cauze din totalul cauzelor judecate, în mod distinct, pe fiecare an în parte, precum și Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 14 din 23 ianuarie 2019, in extenso. ...
6. Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat relațiile cerute cu privire la indicarea autorității competente să stabilească criteriile pentru determinarea specializării judecătorilor, la criteriile în virtutea cărora se stabilește specializarea judecătorilor, la eventualele instrucțiuni date instanțelor judecătorești în privința criteriilor de determinare a specializării judecătorilor, precum și la situația aplicării art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000 cu referire la tribunale, curți de apel și, în special, la Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu anul 2003 și până în prezent, în funcție de modificările legislative intervenite de-a lungul timpului. ...

1. Inspecția Judiciară a comunicat Raportul său nr. 5488/IJ/1365/DIP/2018-5488/IJ/2510/DIP/2018 privind respectarea principiilor generale care guvernează activitatea Autorității Judecătorești în cauzele de competența Direcției Naționale Anticorupție vizând magistrați sau în legătură cu acestea. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat obiecțiunile sale la acest raport. ...
2. Totodată, la dosar se află răspunsurile primite de Curtea Constituțională pe forumul Comisiei de la Veneția cu privire la problema completurilor specializate de la nivelul instanțelor supreme, precum și studiul întocmit de către Compartimentul de cercetare, documentare și bibliotecă din cadrul Curții Constituționale, având ca obiect criteriile de determinare a specializării judecătorilor în cadrul materiei penale, diferențele funcționale între un judecător generalist și unul specializat, modul de aplicare a criteriului specializării, consecințele nerespectării acestuia, precum și aspecte de drept comparat. ...
3. De asemenea, la dosarul cauzei, Asociația pentru Renașterea Valorilor Democrației, cu sediul în București, Asociația Voci pentru Democrație și Justiție, cu sediul în București, Asociația Forumul Judecătorilor din România, cu sediul în București, Asociația Inițiativa pentru Justiție, cu sediul în Corabia, și Agentul guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au depus, în calitate de amicus curiae, memorii cu privire la prezenta cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională, pe care Curtea le-a avut în vedere în contextul pronunțării prezentei decizii. ... CURTEA, examinând cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României, pe de altă parte, înscrisurile depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile reprezentantului Camerei Deputaților și ale președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

(1)94. Sub aspectul titularului dreptului de a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, se constată că președintele Camerei Deputaților este titular al acestui drept, conform art. 146 lit.

1. e)din Constituție. Jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 15 aprilie 2008, Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 decembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 55, Decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2018, paragraful 59, Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 7 iunie 2018, paragrafele 53 și 54, sau Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, paragrafele 116-117) ilustrează situații în care sesizarea a aparținut fie Președintelui României, fie președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, fie președintelui Senatului, fie Guvernului, cu toate că aceste autorități publice nu erau părți ale conflictelor reclamate. Subiectele de drept pe care Legea fundamentală le îndrituiește a sesiza Curtea sunt limitativ prevăzute, dispoziția constituțională nedistingând după cum autoritățile pe care le reprezintă sunt sau nu părți în conflictul cu care sesizează Curtea. Prin urmare, Curtea a constatat că subiectele de drept prevăzute de art. 146 lit.
2. e)din Constituție sunt în drept să formuleze cereri cu privire la soluționarea unor conflicte juridice de natură constituțională, deși nu sunt părți în aceste conflicte, deci nu justifică un interes propriu. Așadar, textul constituțional al art. 146 lit.
3. e)operează o distincție între cele două categorii de subiecte de drept, și anume titularii dreptului de a sesiza Curtea Constituțională, enumerați expres de norma constituțională, respectiv autoritățile publice care pot avea calitatea de parte în conflict, și are ca scop delimitarea calităților procesuale ale acestora în cauza dedusă judecății Curții. Astfel, prima categorie, prin formularea cererii de sesizare a Curții, acționează în virtutea dreptului conferit de Constituție, fără a dobândi calitatea procesuală de parte a conflictului, în vreme ce a doua categorie dobândește calitatea procesuală de parte a conflictului. ... 95. În cauza de față, Curtea constată că președintele Camerei Deputaților este un subiect de drept care are competența ca, în temeiul art. 146 lit.
4. e)din Constituție, să formuleze cereri cu privire la soluționarea unor conflicte juridice de natură constituțională, fără a fi însă parte în cadrul conflictului juridic de natură constituțională cu care a sesizat Curtea Constituțională. În consecință, condiția de admisibilitate referitoare la titularul cererii este îndeplinită. ... 96. Având în vedere că cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională a fost semnată în numele președintelui Camerei Deputaților de vicepreședintele acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție susține că această cerere nu a fost formulată de titularul dreptului de a sesiza Curtea Constituțională cu soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională, conform art. 146 lit.
5. e)din Constituție, deoarece atribuția președintelui Camerei Deputaților de a sesiza instanța de contencios constituțional nu poate forma obiectul delegării. În acest sens, invocă Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.076 din 19 decembrie 2018, prin care Curtea a calificat competența prim-ministrului de a sesiza instanța constituțională în temeiul art. 146 lit.
6. e)din Constituție drept una de ordin constituțional care îl vizează direct, exclusiv și personal pe prim-ministru și care nu poate fi delegată (unui alt membru al Guvernului). ... 97. Cu privire la problema de drept ridicată, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a constatat că, potrivit art. 35 alin.

(1)și

(2)din Regulamentul Camerei Deputaților, vicepreședinții îndeplinesc atribuțiile stabilite de Biroul permanent sau încredințate de președintele Camerei Deputaților, respectiv conduc activitatea Biroului permanent și a plenului Camerei Deputaților, la solicitarea președintelui sau, în absența acestuia, prin decizie a președintelui Camerei Deputaților. Prin urmare, atât timp cât vicepreședintele are competența regulamentară să exercite atribuțiile președintelui Camerei Deputaților, în condițiile unei înțelegeri prealabile între aceștia, nu se poate reține că decizia de convocare a sesiunii extraordinare a fost semnată de un subiect de drept, care nu avea competența funcțională de a exercita atribuții ale președintelui Camerei Deputaților (Decizia nr. 583 din 25 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 4 octombrie 2018, paragraful 115). Actul de convocare are un caracter tehnic și, chiar în condițiile în care președinții Camerelor își încalcă obligația constituțională de a emite decizia de convocare, Camerele au posibilitatea de a se întruni din proprie inițiativă (paragraful 114). În sensul celor de mai sus, Curtea s-a pronunțat și prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragrafele 221 și 222, sau Decizia nr. 85 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, paragrafele 54 și

1. Totodată, Curtea Constituțională s-a considerat legal învestită să judece o cerere de soluționare a unui conflict juridic de natură constituțională, cerere semnată, în numele președintelui Camerei Deputaților, de vicepreședintele acesteia (Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 117). ...
2. Având în vedere cele reținute în jurisprudența sa, Curtea, prin Decizia nr. 312 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 2 august 2019, paragrafele 34, 38 și 39, a statuat că, indiferent că în discuție sunt atribuții de natură constituțională sau regulamentară ale președintelui Camerei Deputaților, acesta le poate delega vicepreședintelui Camerei Deputaților. Curtea a mai reținut că, prin Decizia nr. 538 din 12 septembrie 2018, a calificat competența prim-ministrului de a sesiza instanța constituțională în temeiul art. 146 lit. e) din Constituție drept una de ordin constituțional care îl vizează direct, exclusiv și personal pe prim-ministru și care nu poate fi delegată unui alt membru al Guvernului. Cele reținute de Curte sunt și rămân valabile în privința prim-ministrului, însă nu pot fi aplicate ca atare, prin intermediul unui mimetism juridic, în privința președinților celor două Camere ale Parlamentului. Dacă, potrivit art. 107 alin.

(1)teza întâi din Constituție, prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuțiile ce le revin, ceea ce presupune atât o imposibilitate funcțională a membrilor Guvernului de a se substitui prim-ministrului, cât și o personalizare accentuată a funcției de prim-ministru, președintele Camerei Deputaților are un rol mult mai atenuat în ceea ce privește funcționarea Camerei Deputaților, astfel că titularul funcției nu conduce Camera Deputaților. Art. 34 din Regulamentul Camerei Deputaților prevede că acesta conduce lucrările plenului Camerei sau ale Biroului permanent. Astfel, o ședință de Guvern nu poate avea loc fără participarea prim-ministrului, întrucât niciunui membru al Guvernului nu îi pot fi delegate atribuțiile acestuia, în timp ce o ședință a plenului Camerei Deputaților poate avea loc în absența președintelui acesteia, pentru că atribuțiile acestuia pot fi delegate. Prin urmare, Curtea a reținut că atribuțiile/prerogativele exercitate exclusiv de prim-ministru în realizarea rolului politic al Guvernului sunt, în primul rând, cele de conducere și de reprezentare a Guvernului în raporturile cu celelalte autorități publice constituționale, ceea ce înseamnă că aceste atribuții exclusive, fiind direct legate de rolul politic al prim-ministrului în structura statului de drept, nu pot fi delegate, fiind indisolubil legate de persoana prim-ministrului titular, în schimb, în privința președintelui Camerei Deputaților, competențele/prerogativele de ordin constituțional/regulamentar îl vizează direct și exclusiv, dar nu și personal. De aceea, având în vedere natura lor, atribuțiile constituționale prevăzute de art. 66 alin.

(3)privind atribuția președinților celor două Camere ale Parlamentului de convocare în sesiune extraordinară a acestora, art. 89 alin.

(1)cu privire la consultarea președinților celor două Camere ale Parlamentului în cadrul procedurii de dizolvare a Parlamentului și de art. 146 lit. a), b),

1. c)și
2. e)cu privire la atribuția președinților celor două Camere ale Parlamentului de a sesiza Curtea Constituțională pot fi delegate. ... 99. Prin urmare, decizia de delegare este opozabilă tuturor subiectelor de drept, iar actele îndeplinite/emise în considerarea acestei decizii se socotesc a fi realizate chiar de președintele Camerei Deputaților [Decizia nr. 312 din 20 mai 2019, paragraful 41]. Concluzionând, una și aceeași atribuție a două subiecte de drept, și anume prim-ministrul și președintele Camerei Deputaților, de a sesiza Curtea Constituțională în temeiul art. 146 lit.
3. e)din Constituție, nu poate fi delegată de către prim-ministru unui alt membru al Guvernului, având în vedere că atribuțiile exclusive ale prim-ministrului sunt intrinsec legate de persoana acestuia, pe când titularul funcției de președinte al Camerei Deputaților poate delega orice atribuție a sa, indiferent de nivelul constituțional sau regulamentar al acesteia unui vicepreședinte al Camerei Deputaților, având în vedere că atribuțiile sale exclusive nu sunt legate de persoana titularului funcției. Astfel, natura funcției și poziția acesteia în cadrul autorității publice reprezentate determină soluții diferite în privința posibilității delegării atribuției de a formula cereri în fața Curții Constituționale. ... 100. Prin urmare, având în vedere că prin Decizia președintelui Camerei Deputaților nr. 2/2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 18 martie 2019, s-a stabilit că, în perioada 16-24 martie 2019, atribuțiile președintelui Camerei Deputaților vor fi exercitate de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților, coroborat cu faptul că semnarea cererii analizate a fost realizată de domnul deputat Florin Iordache, vicepreședinte al Camerei Deputaților pe data de 22 martie 2019, așadar, în perioada în care delegarea era valabilă, Curtea urmează să constate că, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, a fost sesizată de președintele Camerei Deputaților. ... 101. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale [a se vedea Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragraful 55], autoritățile publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituțională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituție, și anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, Președintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administrației publice centrale și ale administrației publice locale, precum și organele autorității judecătorești [Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 7 noiembrie 2017, paragraful 58], respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii [Decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 24 noiembrie 2008]. De asemenea, pot fi părți în conflictul juridic de natură constituțională prim-ministrul sau ministrul justiției, atunci când își exercită o atribuție proprie, Ministerul Justiției sau chiar prefectul [Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, paragrafele 57 și 62]. ... 102. În cauza de față, Curtea constată că părțile implicate în pretinsul conflict juridic de natură constituțională sunt chiar cele cuprinse în titlul III din Constituție, și anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 103. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, conflictul juridic de natură constituțională presupune acte sau acțiuni concrete prin care o autoritate ori mai multe își arogă puteri, atribuții sau competențe care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței ori în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligațiile lor (Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005). Totodată, conflictul juridic de natură constituțională există între două sau mai multe autorități și poate privi conținutul ori întinderea atribuțiilor lor, decurgând din Constituție, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competență, pozitive sau negative, și care pot crea blocaje instituționale (Decizia nr. 97 din 7 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 5 martie 2008). Mai mult, Curtea a statuat că textul art. 146 lit.
4. e)din Constituție „stabilește competența Curții de a soluționa în fond orice conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritățile publice, iar nu numai conflictele de competență născute între acestea“ (Decizia nr. 270 din 10 martie 2008). Prin urmare, potrivit jurisprudenței Curții, conflictele juridice de natură constituțională „nu se limitează numai la conflictele de competență, pozitive sau negative, care ar putea crea blocaje instituționale, ci vizează orice situații juridice conflictuale a căror naștere rezidă în mod direct în textul Constituției“ (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 1.525 din 24 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010, Decizia nr. 108 din 5 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014, Decizia nr. 285 din 21 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 28 iunie 2014, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 120, sau Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, paragraful 126). ... 104. Raportat la cauza de față, Curtea constată că cererea formulată de președintele Camerei Deputaților vizează o situație litigioasă, întrucât privește un diferend între Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la limitele de competență ale acestora. De asemenea, litigiul are un caracter juridic, întrucât ceea ce se impută Înaltei Curți de Casație și Justiție este o conduită care interferează cu rolul constituțional al Parlamentului, excedând astfel rolului său constituțional de interpretare și aplicare a legii. Mai exact, se susține că Înalta Curte de Casație și Justiție a refuzat în mod explicit să aplice o lege adoptată de Parlament și s-a substituit în acest mod, implicit, autorității legiuitoare prin neconstituirea în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție de completuri de judecată specializate pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate, prevăzute de Legea nr. 78/2000, de la data modificării art. 29 alin.

(1)din lege prin Legea nr. 161/2003 și până în prezent. O asemenea susținere aduce în discuție o chestiune de drept referitoare la rolul și competența Parlamentului și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. ...

1. În continuare, Curtea urmează să stabilească dacă această situație juridică litigioasă are natură constituțională sau legală, urmând a fi analizată conduita imputată, din perspectiva rolului și competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Parlamentului, în cadrul ordinii constituționale. ...
2. Pentru a aprecia relevanța constituțională a problemei de drept deduse judecății Curții Constituționale, Curtea reține că art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, prevede că „Pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate“, iar cele două autorități implicate în conflict susțin, pe de o parte, că toți judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt specializați în judecarea unor astfel de cauze și, prin urmare, nu trebuiau constituite completuri specializate din judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, că trebuiau constituite aceste completuri specializate dintre judecătorii Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar dacă toți sunt specializați în judecarea infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/

1. ...
2. În jurisprudența sa, Curtea a constatat că regula în ceea ce privește angajarea competenței Curții Constituționale este aceea ca, în măsura în care există mecanisme prin care autoritățile publice să se autoregleze prin acțiunea lor directă și nemijlocită, rolul Curții Constituționale devine unul subsidiar. În schimb, în lipsa acestor mecanisme, în măsura în care misiunea reglării sistemului constituțional revine în exclusivitate în sarcina justițiabilului, care este pus, astfel, în situația de a lupta pentru garantarea drepturilor sau libertăților sale în contra unei paradigme juridice neconstituționale, dar instituționalizate, rolul Curții Constituționale devine unul principal și primordial pentru înlăturarea blocajului constituțional rezultat din limitarea rolului Parlamentului în arhitectura Constituției [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 sau Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, paragraful 127]. Curtea a mai subliniat că reglarea întregului sistem constituțional, sub aspectul raporturilor existente între Înalta Curtea de Casație și Justiție, respectiv Parlament, se realizează prin intermediul justițiabilului; aceasta nu trebuie să apară drept un demers dubitabil, inclusiv sub aspectul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul la un proces echitabil [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 134]. Restabilirea ordinii constituționale prin potențiale acțiuni individuale ale justițiabililor în fața instanțelor judecătorești, pe lângă faptul că reprezintă o sarcină disproporționată în privința acestora, impune, prin ipoteză, și formularea acestor acțiuni la aceeași instanță care a generat prezentul conflict, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, trebuie evitate situațiile în care o persoană să devină judecătorul propriei cauze - Nemo debet esse iudex in causa sua, principiu reflectat în dreptul anglo-saxon încă din 1610 [a se vedea Cauza Dr. Bonham, 1610, Court of Common Pleas, Anglia]. De asemenea, în acest sens, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dacă un judecător, după ce a ocupat în cadrul Parchetului o funcție ce l-a condus la a examina un anumit dosar în cadrul atribuțiilor sale, se află în situația de a fi sesizat cu judecarea aceluiași dosar ca magistrat de scaun, justițiabilii au tot dreptul să creadă că el nu oferă toate garanțiile de imparțialitate [Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, paragraful 30 lit. d)]“ [a se vedea Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 135]. ...
3. Curtea a mai statuat că este legitimă intervenția sa pentru tranșarea raporturilor de ordin constituțional dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin prisma actelor pe care acestea le generează. Curtea nu a contestat faptul că fiecare act în parte al acestor autorități publice cunoaște un anumit mecanism constituțional de contestare, respectiv legea, prin intermediul excepției de neconstituționalitate, actele administrative, prin controlul judecătoresc pe calea contenciosului administrativ, iar hotărârile judecătorești prin intermediul căilor de atac, însă problema ridicată în cauza de față transcende încălcărilor punctuale ale legii și aduce în discuție definirea raporturilor constituționale dintre autoritățile publice. Astfel, din punct de vedere instituțional, problema de drept constituțional pentru definirea raporturilor de ordin constituțional dintre Parlament și Înalta Curte de Casație și Justiție constă în stabilirea relației existente între art. 126 alin.

(1),

(2)și

(4), respectiv art. 61 alin.

(1)din Constituție, și raportarea concluziei astfel rezultate la situația de fapt generatoare a litigiului [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragraful 136]. ...

1. Curtea constată că, în cauză, se aduce în discuție poziționarea instituției în sine a Înaltei Curți de Casație și Justiție într-o paradigmă, care presupune atât depășirea competențelor sale constituționale, cât și plasarea sa în afara ordinii normative constituționale. Noțiunea de „paradigmă juridică“ presupune un set unitar de reguli și concepte instituite și acceptate în gândirea juridică. Din momentul cristalizării sale, aceasta implică ideea de continuitate în drept, tocmai pentru că valorifică, inter alia, elemente de tradiție juridică, astfel încât orice dezacord manifestat cu elementele deja acceptate este și va fi privit cu reticență și chiar respins. În schimb, în măsura în care tensiunile normative generate din varii motive [modificări legislative, schimbări structurale la nivel economic/societar/cultural etc.] nu mai pot fi gestionate din interiorul acesteia, devine evidentă nevoia de schimbare, abandonare și chiar repudiere a acesteia, cu consecința înlocuirii ei. Raportat la specificul activității instanțelor constituționale, care plasează supremația Constituției în centrul atribuțiilor lor, devine axiomatic faptul că orice paradigmă juridică trebuie să se supună normei juridice superioare ca forță juridică, respectiv Constituția. Așadar, indiferent de gradul său de acceptanță și de întinderea în timp a aplicării sale, o paradigmă juridică ce își revendică temeiul în lege nu poate subordona însăși Constituția [Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019, paragraful 133]. ...
2. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, întrucât jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (deciziile completurilor de 5 judecători nr. 233 din 12 decembrie 2013 și nr. 18 din 30 ianuarie 2014) a confirmat specializarea ope legis a tuturor judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală în soluționarea în primă instanță a cauzelor de corupție, cu consecința neconstituirii completurilor specializate în materia infracțiunilor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, ceea ce se contestă este o paradigmă juridică instituționalizată prin pronunțarea unor hotărâri judecătorești pe toată perioada de activitate a normei juridice, respectiv 16 ani, fără a se fi întemeiat pe o lege. Prin urmare, din acest punct de vedere nu este vorba despre imputarea unor încălcări punctuale/disparate ale legii, ci de o poziționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că problema de drept constituțional constă în stabilirea relației existente între art. 126 alin.

(1),

(2)și

(4), respectiv art. 61 alin.

(1)din Constituție, ceea ce demonstrează relevanța constituțională a aspectelor deduse judecății Curții Constituționale. Mai mult, efectele acestei tensiuni normative se reflectă și asupra art. 21 alin.

(3)din Constituție cu privire la dreptul la un proces echitabil în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești. ...

1. Curtea reține că, în jurisprudența sa, a calificat opoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție de a aplica o lege [Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018] drept problemă de natură și relevanță constituțională, atunci când aceasta se exprimă sub forma unei poziții instituționale consolidate, care transgresează simpla greșeală de interpretare și aplicare a legii și care generează o paradigmă juridică de natură să pună sub semnul întrebării principiile fundamentale care stau la baza funcționării statului, sens în care se rețin, cu titlu exemplificativ, principiile referitoare la separația și echilibrul puterilor în stat, supremația Constituției și la respectarea legilor. O asemenea paradigmă este cu atât mai periculoasă la adresa fundamentelor constituționale ale statului cu cât, datorită naturii jurisdicționale a actului prin care aceasta este impusă, dobândește o acceptanță juridică ridicată, legitimizându-se într-un adevăr judiciar care nu suportă nicio urmă de contestare. Nicio putere a statului nu își poate aroga veleități de dominanță în raport cu celelalte puteri, raporturile dintre acestea fiind caracterizate de un necesar echilibru. Este de principiu că fiecare autoritate publică acționează în cadrul și limitele competenței sale, iar încălcarea competenței altei autorități publice, prin crearea, dezvoltarea și impunerea unei paradigme juridice neconstituționale, are drept efect crearea unei tensiuni normative ce nu poate fi soluționată decât prin repudierea paradigmei juridice antereferite și revenirea la starea de constituționalitate. ...
2. Este de observat că ceea ce susține autorul prezentei cereri de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională este că autoreglajul sistemic, sub forma excepției/motivului de casare privitor la nelegala compunere a completului de judecată care soluționează/a soluționat cauza în primă instanță, - care trebuia să funcționeze ca un remediu la inacțiunea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție - s-a dovedit lipsit de eficiență juridică și, în realitate, a contribuit el însuși la consolidarea paradigmei juridice neconstituționale, constând în nesocotirea autorității legii adoptate de Parlament. În aceste condiții, nu se pune numai problema deplasării sarcinii autoreglării sistemului spre justițiabil, ci și aceea că un asemenea demers ar fi devenit iluzoriu prin consolidarea pe cale jurisdicțională a paradigmei antereferite, ceea ce demonstrează că, în realitate, datorită conduitei Înaltei Curți de Casație și Justiție, remediul judiciar a încetat de facto să mai existe. ...
3. Curtea mai reține că dezvoltarea unei paradigme juridice neconstituționale constituie în sine un blocaj instituțional, astfel că, într-o atare ipoteză, cercetarea întrunirii existenței unui asemenea blocaj nu se pune în faza admisibilității prezentei cereri. În măsura în care se va contura existența unei asemenea paradigme, blocajul instituțional devine un rezultat implicit al acestei stări de drept. ...
4. În concluzie, Curtea constată că prin cererea formulată este vizat un veritabil conflict juridic de natură constituțională între autorități publice prevăzute în Constituție, iar competența soluționării acestuia revine Curții Constituționale, ținând seama de gravitatea conduitei imputate la adresa ordinii constituționale și de lipsa unui mecanism de autoreglaj instituțional direct, nemijlocit și efectiv, cu deplasarea către justițiabili a sarcinii restabilirii ordinii constituționale pretins încălcate. Prin urmare, având în vedere raporturile constituționale anterior relevate, Curtea urmează să constate că situația litigioasă dintre cele două autorități publice de rang constituțional poate fi soluționată în cadrul competenței prevăzute de art. 146 lit. e) din Constituție. ...

(1)teza a doua din Constituție conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a țării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică ce adoptă legi. Conceptul de „lege“ se definește prin raportare la două criterii: cel formal sau organic și cel material. Potrivit primului criteriu, legea se caracterizează ca fiind un act al autorității legiuitoare, ea identificându-se prin organul chemat să o adopte și prin procedura ce trebuie respectată în acest scop. Această concluzie rezultă din coroborarea dispozițiilor art. 61 alin.

(1)teza a doua din Constituție cu prevederile art. 67, 76, 77 și 78, potrivit cărora Camera Deputaților și Senatul adoptă legi care sunt supuse promulgării de către Președintele României și care intră în vigoare la trei zile după publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, dacă în conținutul lor nu este prevăzută o altă dată ulterioară. Criteriul material are în vedere conținutul reglementării, definindu-se în considerarea obiectului normei, respectiv a naturii relațiilor sociale reglementate, sub acest aspect Parlamentul având plenitudine de legiferare [Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, paragraful 88, și Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, paragraful 73]. ... 117. Prin Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Curtea a statuat că „în ceea ce privește puterea legislativă, în temeiul art. 61 alin.

(1)din Constituție, «Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării». Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple sau de urgență. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori, pe cale constituțională, în situații extraordinare, și numai sub control parlamentar“. „Sensul art. 124 alin.

(1)[din Constituție] este acela că organele care înfăptuiesc justiția și care, potrivit art. 126 alin.

(1)din Constituție, sunt instanțele judecătorești trebuie să respecte legea, de drept material sau procesual, aceasta fiind cea care determină comportamentul persoanelor fizice și juridice în circuitul civil și în sfera publică“. ... 118. De asemenea, Curtea a reținut că este unanim acceptat faptul că „atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu“. Curtea a mai constatat că, „în virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin.

(1)din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective“ [Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 și, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 138-140]. ... 119. Raportat la cauza de față, pentru a stabili sfera normativă a art. 29 din Legea nr. 78/2000, care, în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu o vizează, întrucât s-ar referi numai la celelalte instanțe judecătorești, Curtea Constituțională reține că, în forma sa inițială, textul în discuție prevedea:

(1)Pentru judecarea infracțiunilor de corupție și a infracțiunilor asimilate acestora, prevăzute în prezenta lege, pot fi constituite complete specializate, potrivit art. 15 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările ulterioare.

(2)Judecătorii care compun aceste complete specializate, procurorii care funcționează în cadrul Secției de combatere a corupției și criminalității organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, al serviciilor și birourilor teritoriale specializate, precum și persoanele prevăzute la art. 28 alin.

(4),

(5)și

(6)vor primi, pe lângă celelalte drepturi bănești, un spor de 30% din salariul de bază. ... 120. Art. X din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, modifică alineatul

(2)al textului antereferit în sensul că „

(2)Persoanele prevăzute la art. 28 alin.

(4),

(5)și

(6)vor primi, pe lângă celelalte drepturi bănești, un spor de 30% din salariul de bază“, iar, începând cu 1 septembrie 2002, acest alineat a fost abrogat prin art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie

1. ...
2. Art. I pct. 23 din Cartea II - Modificarea unor reglementări în scopul prevenirii și combaterii corupției a titlului I - Asigurarea transparenței în exercitarea funcțiilor publice, prevenirea și combaterea corupției din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, modifică art. 29 din Legea nr. 78/2000, care va avea următorul cuprins:

(1)Pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.

(2)La judecătorii, tribunale și curțile de apel, completele specializate sunt formate din 2 judecători. ... 122. Ulterior, art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2006 privind unele măsuri pentru asigurarea bunei funcționări a instanțelor judecătorești și parchetelor și pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 30 iunie 2006, abrogă alineatul

(2)al art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel încât, începând cu 30 iunie 2006, art. 29 din Legea nr. 78/2000 cuprinde un singur alineat, din moment ce, până în prezent, textul analizat nu a mai suferit niciun eveniment legislativ. ... 123. Prin urmare, având în vedere cele expuse, rezultă că art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000, începând cu data de 21 aprilie 2003, are următorul cuprins: „

(1)Pentru judecarea în primă instanță a infracțiunilor prevăzute în prezenta lege, se constituie complete specializate.“ ...

1. Curtea reține că până la adoptarea Legii nr. 304/2004 organizarea și funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție erau reglementate printr-o lege distinctă, respectiv Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 13 iulie 1993, iar reglementarea generală a organizării judiciare s-a realizat prin Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 13 august 1992, și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie
2. ...
3. Așadar, dacă până în anul 2003 se putea susține că art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 78/2000 este aplicabil numai instanțelor inferioare curții supreme, prin trimiterea realizată la Legea nr. 92/1992, nu și la Legea nr. 56/1993, după anul 2003, odată cu modificarea art. 29 din Legea nr. 78/2000, această trimitere este eliminată, ceea ce înseamnă că se aplică tuturor instanțelor judecătorești. Mai mult, alineatul

(2)al art. 29, în vigoare între 2003 și 2006, și care stabilea că „La judecătorii, tribunale și curțile de apel, completele specializate sunt formate din 2 judecători“, nu era de natură să excludă curtea supremă, din contră, indica doar faptul că la instanțele de rang inferior completurile nu pot fi formate dintr-un singur judecător, în timp ce la curtea supremă se aplică regula generală, aceea a completului de 3 judecători. Dacă textul art. 29 din lege s-ar fi referit numai la judecătorii, tribunale, curți de apel, ar fi avut o formulare mai restrictivă, care să ilustreze această idee. Or, nu aceasta este situația în cauză. Rezultă, așadar, că sfera de cuprindere a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 78/2000 vizează toate instanțele judecătorești, inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție. ... 126. De altfel, Curtea reține că, u