RAPORT din 14 februarie 2006
Pe scurt
Acest raport prezintă o analiză a ajutoarelor de stat acordate în România între anii 2002 și 2004, detaliind nivelul, structura și tendințele acestora. Este al șaselea raport de acest tip elaborat de România de la intrarea în vigoare a Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.
Ce reglementează
- Nivelul, structura și tendințele ajutoarelor de stat acordate în România.
- Procedurile de raportare și monitorizare a ajutoarelor de stat.
- Aplicarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.
- Strategia în domeniul ajutoarelor de stat, cu obiective orizontale.
Cui se adresează
- Furnizorilor de ajutor de stat (instituții publice centrale și locale).
- Beneficiarilor de ajutor de stat (agenți economici, persoane fizice).
Puncte cheie
- Raportul a fost elaborat pe baza datelor din raportările anuale transmise de furnizorii de ajutor de stat.
- Începând cu anul 2005, a intrat în vigoare un nou Regulament care prevede raportări trimestriale, reducând decalajul informațiilor la 3-4 luni.
- Ajutorul național global a înregistrat o tendință de scădere după anul 2001, ajungând la 66,9% din nivelul anului 2001 în 2004.
- În 2004, cea mai mare pondere a ajutoarelor de stat a fost deținută de industria prelucrătoare (45,6%), alte obiective (35,5%) și industria cărbunelui (14,3%).
Textul legii
RAPORT din 14 februarie 2006 privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2002-2004 Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 138 bis din 14 februarie 2006 CONSIDERATII GENERALE Prezentul Raport reprezinta o situaţie a nivelului, structurii şi tendintelor înregistrate în acordarea ajutoarelor de stat în tara noastra în perioada 2002-2004, fiind al saselea raport elaborat de România de la intrarea în vigoare a Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat. Începând cu anul 2004, sarcina întocmirii acestui raport i-a revenit Consiliului Concurentei. Raportul a fost elaborat pe baza datelor şi informaţiilor cuprinse în raportarile anuale transmise de furnizorii de ajutor de stat în conformitate cu Regulamentul privind procedurile de raportare şi monitorizare, emis de Consiliul Concurentei şi publicat în M.O. nr. 443/18.05.
- Începând cu anul 2005 a intrat în vigoare noul Regulament privind procedurile de raportare şi monitorizare a ajutoarelor de stat (publicat în M.O. nr. 564/01.06.2005) care prevede raportări trimestriale din partea furnizorilor (decalajul informaţiilor fiind de 3-4 luni, net îmbunătăţit comparativ cu perioada anterioara, de cel puţin un an, determinata de raportarile anuale prevăzute de vechiul Regulament). S-a urmarit obtinerea unui instrument statistic util pentru informarea tuturor părţilor interesate din tara (institutii publice, mediul de afaceri, institutii financiare, mass media, populatie, etc.), şi nu în ultimul rand a Comisiei Europene, cu date de actualitate privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada analizata. * Incheierea negocierilor între România şi Uniunea Europeana la toate capitolele în decembrie 2004, a reprezentat un moment deosebit de important pentru Consiliul Concurentei, autoritate care administreaza Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată. Capitolul 6 - Politica în domeniul concurentei s-a numarat printre ultimele doua capitole de negocieri închise din punct de vedere tehnic şi juridic, alaturi de Capitolul 24 - Justiţie şi afaceri interne. Neactivarea clauzei de salvgardare referitoare la Capitolul 6 constituie, din octombrie 2005, o puternica motivatie pentru Consiliul Concurentei pentru intensificarea eforturilor de indeplinire a exigentelor Comisiei Europene, în vederea integrarii tarii noastre în Uniunea Europeana la 1 ianuarie
- Pornind de la progresele evidentiate precum şi de la recomandarile cuprinse în Raportul comprehensiv de monitorizare referitor la gradul de pregatire a României [...] pentru aderarea la Uniunea Europeana, dat publicităţii de Comisia Europeana în octombrie 2005, Consiliul Concurentei şi-a definitivat strategia premergatoare aderarii. Unul dintre principalele obiective îl reprezinta elaborarea, alaturi de factorii de decizie guvernamentali, a unei Strategii în domeniul ajutoarelor de stat, ce vor trebui directionate cu preponderenta spre principalele obiective orizontale, şi anume spre cercetare-dezvoltare, inovare, protectia mediului şi economisirea energiei, susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea regionala, crearea de noi locuri de muncă şi promovarea instruirii angajatilor. Aplicarea, anterior aderarii, a acquis-ului comunitar în domeniile concurentei şi ajutorului de stat, este necesară pentru adaptarea companiilor de stat şi a tuturor agentilor economici la presiunile concurentiale impuse de Piaţa interna a Uniunii Europene. Consiliul Concurentei depune eforturi susţinute în implementarea pro-activa a regulilor concurentei şi a celor în materia ajutorului de stat. Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, republicată, stabileste atribuţiile Consiliului Concurentei - ca autoritate administrativa autonoma în domeniul concurentei - în autorizarea, monitorizarea, inventarierea şi elaborarea rapoartelor privind ajutoarele de stat acordate în România. Ca urmare, Consiliul Concurentei are în momentul de faţa rolul determinant în aplicarea principiilor economice necesare mentinerii unui mediu concurential normal, fiind garantul unei piete deschise şi competitive. Amendamentele aduse Legii privind ajutorul de stat (în anii 2004 şi 2005) au ca menire îmbunătăţirea supravegherii şi controlului ajutoarelor de stat, evaluarea acestora şi a impactului lor pe piaţa, precum şi identificarea ajutoarelor de stat ilegale, acordate fără notificare şi autorizare prealabila. Desi ajutorul de stat este descris ca fiind "în egala măsura avantajos şi extrem de riscant" şi în principiu susceptibil sa distorsioneze concurenta, totusi, sunt admise exceptari în cazurile în care susţinerea publică are rezultate benefice asupra dezvoltării economice, în termenii interesului comun, şi nu afectează comertul dintre România şi Statele membre. Pentru evitarea oricărui posibil impact negativ ce ar decurge din acordarea ajutoarelor de stat şi pentru diminuarea efectelor distorsionante ale acestora, Consiliul Concurentei a transpus în legislatia naţionala instrumentele politicii comunitare, respectiv regulamentele şi instrucţiunile prin care se stabilesc condiţiile de autorizare a ajutoarelor de stat. Procesul de pregatire a aderarii României la Uniunea Europeana presupune în continuare eforturi susţinute pentru respectarea regulilor concurentei şi a celor în materia ajutorului de stat de către toate instituţiile publice implicate şi de către actorii din piaţa. Elaborarea unor politici indreptate spre acordarea de ajutoare mai puţin distorsionante şi mai bine orientate, controlul efectiv al ajutoarelor de stat şi implementarea legislaţiei în materie, vor demonstra angajamentul ferm al României de aplicare a regulilor ajutorului de stat, în integralitatea lor, anterior datei aderarii. CONSIDERATII CU CARACTER METODOLOGIC Raportul privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2002-2004 a fost elaborat pe baza datelor cuprinse în raportarile intocmite de către furnizorii de ajutor de stat - institutii publice centrale şi locale (ministere, agentii guvernamentale, administratie publică locala), prin care se deruleaza ajutoarele de stat şi care au în administrare fonduri publice. La raportarile mari, de ordinul miliardelor de lei vechi (ROL), s-au facut verificări şi la agentii economici beneficiari. Datele privind ajutorul de stat se referă la perioada 2002-2004, iar pentru comparatie s-au utilizat datele referitoare la anul
- În anexa II la prezentul Raport este cuprinsa Lista actelor normative ce conţin scheme de ajutor de stat sau ajutoare individuale, ce au generat efecte în perioada analizata (2002-2004). Aceeasi lista de acte normative se regaseste şi în Inventarul Ajutoarelor de Stat acordate în România în perioada 2002-2004, lucrare ce sta la baza prezentului raport. Desi ajutoarele de stat acordate în agricultura fac obiectul unor reglementari specifice acestui domeniu, prezentul raport cuprinde valoarea acestora evidentiata pe cele patru mari sectoare, respectiv culturi agricole vegetale, zootehnie, servicii şi piscicultura. În Anexa statistica este prezentată situaţia sintetica a ajutoarelor de stat acordate anual în România în perioada 2002-2004, cuprinse de altfel şi în Inventar, clasificate pe obiective şi în functie de natura lor. Datele raportate în perioada anterioara au fost actualizate şi corectate (dacă a fost cazul). Astfel, în vederea elaborarii Inventarului şi a Raportului privind ajutoarele de stat acordate în România în perioada 2002-2004: ■ s-au analizat şi eliminat acele cazuri în care beneficiarii de ajutoare fiscale au pierdut esalonarile intrucat nu au respectat condiţiile impuse la acordare; ■ de asemenea, a fost pusa în valoare experienta acumulata de expertii Consiliului Concurentei ca urmare a Programelor de Twinning desfăşurate în perioada 2001-2002 şi 2003-2004 precum şi prin cooperarile bilaterale cu unele autorităţi de concurenta din Statele membre ale Uniunii Europene. Raportul pentru perioada 2002-2004 extinde perioada analizata în Raportul pentru perioada 2001-2003, prin cuprinderea în analiza atât a ajutoarelor din perioada anterioara, cat şi a celor acordate în anul
- S-a urmarit, astfel, atât asigurarea comparabilitatii datelor cat şi a unei structuri metodologice în concordanta cu reglementarile actuale în domeniul ajutoarelor de stat. La elaborarea acestui raport s-a aplicat metodologia utilizata în Scoreboard-ul ajutoarelor de stat*1). Astfel, în vederea unei comparatii, în termeni reali, cu Statele membre ale Uniunii Europene s-a utilizat, după caz, ajutorul naţional global, respectiv valoarea acestuia, exclusiv agricultura, pescuit şi transporturi. Raportul pentru perioada 2002-2004 cuprinde, în plus faţă de editia anterioara, un capitol care trateaza şi ajutoarele sociale, evidentiindu-se separat ajutoarele sociale pentru sprijinirea persoanelor fizice de ajutoarele de stat cu caracter social şi un alt capitol în care, raspunzand cerințelor Comisiei Europene, se prezinta, de sine statator, ajutoarele acordate agentilor economici în vederea desfăşurării şi funcţionarii în condiţii de siguranţă a serviciilor de interes economic general. ------ *1) Raport al Comisiei Europene, întocmit de DG Competition. Capitolul 1 AJUTORUL DE STAT NAŢIONAL GLOBAL IN ROMÂNIA, IN PERIOADA 2002-2004 1.
- CARACTERIZARE GENERALĂ Ajutorul naţional global acordat în România în perioada 2002-2004 cuprinde totalitatea masurilor identificate pentru această perioadă, inclusiv masurile de ajutor de stat a caror valoare se situeaza sub pragul de minimis prevăzut în reglementarile adoptate de Consiliul Concurentei. Ajutorul naţional global exprimat în preţuri constante, prezinta o tendinta de scadere după vârful din anul
- În anul 2004, se inregistra numai 66,9% din nivelul anului 2001, cresterea faţă de anul 2003 fiind o consecinţa a intensificarii procesului de restructurare şi privatizare al companiilor cu capital majoritar de stat. Evolutia nivelului şi a dinamicii ajutorului naţional global în România, în perioada 2002-2004 este redata în tabelul 1.1: Tabel 1.1 Ajutorul de stat global identificat la nivel naţional ------- Notă ... *) Calculat pe baza cursului mediu anual al Leului în raport cu Euro, sursa INSSE. Notă ... **) S-a utilizat deflatorul PIB pentru transformarea în preţuri constante 2001, sursa INSSE (deflator PIB anul 2001 = 100%; 2002 = 123,4%; 2003 = 147,4%; 2004 = 170,9%). 1.
- DOMENIILE BENEFICIARE ALE AJUTORULUI DE STAT Evolutia distributiei ajutorului naţional global pe domenii, este prezentată în tabelul 1.
- Tabel 1.2 Volumul global al ajutoarelor de stat acordate pe principalele domenii beneficiare în România în perioada 2002-2004*) ------ Notă ... *) Nu sunt incluse ajutoarele de stat pentru IMM, turism, servicii financiare, media şi cultura. ┌──────────────────────────────┬───────────┬────────┬────────┬────────┬────────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├──────────────────────────────┼───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mld. ROL │ │ │ │ │ │Ajutor naţional global │preţuri │52.405,5│26.899,2│33.574,4│59.952,2│ │(exceptand agricultura, │curente │ │ │ │ │ │pescuitul şi transporturile) ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │din care pentru: │Mil. Euro │ 2.013,5│ 860,6│ 894,0│ 1.479,1│ │ ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Pondere (%)│ 100,0│ 100,0│ 100,0│ 100,0│ ├──────────────────────────────┼───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mld. ROL │34.841,0│13.917,6│11.630,3│27.314,6│ │ ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │industria prelucratoare │Mil. Euro │ 1.338,7│ 445,3│ 309,7│ 673,9│ │ ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Pondere (%)│ 66,5│ 51,7│ 34,6│ 45,6│ ├──────────────────────────────┼───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mld. ROL │ 2.260,2│ 1.876,1│ 8.061,8│ 8.591,8│ │ ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │industria carbunelui │Mil. Euro │ 86,8│ 60,0│ 214,7│ 212,0│ │ ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Pondere (%)│ 4,3│ 7,0│ 24,0│ 14,3│ ├──────────────────────────────┼───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mld. ROL │ 355,0│ 284,0│ 551,9│ 457,3│ │ ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │combaterea somajului │Mil. Euro │ 12,9│ 9,1│ 14,7│ 11,28│ │ ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Pondere (%)│ 0,6│ 1,1│ 1,6│ 0,8│ ├──────────────────────────────┼───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │alte obiective (comert, │Mld. ROL │ 7.384,6│ 8.255,9│ 8.496,2│21.312,0│ │constructii, servicii, ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │servicii de interes economic │Mil. Euro │ 283,7│ 264,2│ 226,2│ 525,8│ │general) ├───────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Pondere (%)│ 14,1│ 30,7│ 25,3│ 35,5│ └──────────────────────────────┴───────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘ Din analiza datelor prezentate în tabel rezultă ca în anul 2004 cea mai mare pondere este deţinută de ajutoarele de stat acordate în domeniul industriei prelucratoare, alte obiective şi industria carbunelui. Astfel: ■ ponderea ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare în total ajutor naţional global este în scadere, fiind de 45,6% în anul 2004 faţă de 66,5% în anul 2001 şi 51,7% în anul 2002; ■ în anul 2004, ajutoarele de stat pentru agentii economici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul industriei prelucratoare au fost acordate în principal pentru restructurare, având ca baza legala Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizarii şi O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, scheme de ajutor de stat la care s-a renuntat în anul 2005, prin O.U.G. nr. 26/2005 privind abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea inlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare; ■ în grupa "alte obiective", cea mai importanţa pondere este deţinută de ajutoarele de stat acordate agentilor economici cărora le-a fost incredintata prestarea unor servicii de interes economic general; acest tip de ajutor nu afectează semnificativ comertul între România şi Statele membre ale Uniunii Europene; ■ ajutoarele de stat acordate agentilor economici din industria carbunelui au avut ca principal obiectiv menţinerea în circuitul economic a 11 societăţi din industria extractiva, aflate sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Economiei şi Comerţului, în vederea continuarii procesului de restructurare a sectorului minier, unul dintre obiectivele Strategiei industriei miniere elaborata de Guvernul României pentru perioada 2003-
- Structura ajutorului de stat acordat pe domenii beneficiare este prezentată în graficul 1.
- Evolutia structurii ajutorului naţional global pe domenii beneficiare*) ------- Notă ... *) Ponderea fiecarui domeniu beneficiar în total ajutor naţional global exceptand agricultura, pescuitul şi transporturile (preţuri curente). 1.2.
- Instrumente financiare utilizate În tabelul următor este prezentată structura ajutorului naţional global în functie de natura acestuia. Tabel 1.3 Structura ajutorului naţional global în functie de natura ajutorului ------ Notă ... *) ANG = ajutor naţional global (exceptand agricultura, pescuitul şi transporturile) Din datele prezentate, rezultă ca ponderea cea mai ridicata în ajutorul naţional global acordat în anul 2004 este deţinută de renuntarile la venituri (82,3%). Acest fapt se datorează nivelului ridicat al ajutoarelor de stat de natura scutirilor şi reducerilor la plata obligaţiilor fiscale ale agentilor economici faţă de stat, respectiv de natura scutirilor şi reducerilor la plata majorarilor de intarziere(ajutoare fiscale), acordate în procesul de privatizare şi de restructurare. Ponderea acestora din urma în ajutorul naţional global a fost în anul 2004 de 35,5%. Ajutorul de stat acordat sub forma garantiilor de stat a avut în anul 2004 o valoare ridicata (20,6% din ajutorul naţional global) şi acest lucru se datorează în special întreprinderilor cărora le-a fost incredintata prestarea unor servicii de interes economic general. Ajutorului de stat de natura cheltuielilor bugetare îi revine în anul de raportare
- Cea mai mare pondere în ajutorul de stat de natura cheltuielilor bugetare este deţinută de subventiile directe pe produs (unitare), acordate de Ministerul Economiei şi Comerţului pentru industria carbunelui, lignitului, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare şi nemetalifere. Structura instrumentelor financiare utilizate la alocarea ajutorului naţional global sub forma cheltuielilor bugetare (10.594,3 Mld. ROL preţuri curente în 2004), este prezentată în tabelul 1.4: Tabel 1.4 Ajutorul naţional global de natura cheltuielilor bugetare Evolutia structurii instrumentelor financiare utilizate pentru ajutorul naţional global, de natura renuntarii la venituri din partea statului, (49.357,95 Mld. ROL în preţuri curente 2004) este prezentată în tabelul 1.5: Tabel 1.5 Ajutorul naţional global de natura renuntarii la venituri 1.
- CLASIFICAREA AJUTOARELOR DE STAT IN FUNCTIE DE OBIECTIVUL PRINCIPAL Potrivit practicii europene, evaluarea compatibilitatii ajutoarelor de stat cu un mediu concurential normal şi, în consecinţa, autorizarea acestora, se face în functie de obiectivul principal avut în vedere la alocarea lor. Aceasta, deoarece, pe de o parte, se are în vedere impactul anticoncurential generat de acordarea ajutoarelor de stat în domeniul în care acţionează agentii economici beneficiari şi, pe de altă parte, scopul urmarit de Statele membre (obiectivul principal), la promovarea schemelor şi ajutoarelor individuale. Raportul ajutoarelor de stat acordate în România în perioada 2002-2004 s-a realizat pe baza informaţiilor transmise de către toţi furnizorii de ajutor de stat, inclusiv referitoare la ajutoarele de stat acordate în baza unor scheme, alocarile specifice în cadrul schemelor sau ajutoarele individuale. Implementarea practicii comunitare în domeniul ajutorului de stat a inceput cu adoptarea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat şi a legislaţiei secundare, în prezent, legislatia românească în domeniul ajutorului de stat este în concordanta cu abordarile actuale din legislatia europeana; actele normative prin care s-au instituit scheme de ajutor de stat sau ajutoare individuale existente la data intrarii în vigoare a Legii privind ajutorul de stat, au fost compatibilizate cu prevederile din legislatia comunitara. Similar cu legislatia europeana, legislatia naţionala grupează ajutoarele de stat în patru mari categorii, în functie de obiectivul principal urmarit la acordare, după cum urmeaza: ■ ajutoare de stat pentru agricultura şi pescuit (care fac obiectul unui capitol distinct); ■ ajutoare de stat pentru obiective orizontale: - cercetare-dezvoltare; - mediul înconjurător; - întreprinderi mici şi mijlocii; - comert; - economisirea energiei; - salvare-restructurare; - combaterea somajului; - pregatire profesionala; - alte obiective; ■ ajutoare de stat pentru obiective sectoriale, respectiv ajutoare acordate sectoarelor sensibile din punct de vedere concurential: - otel; - constructii navale; - alte sectoare ale industriei prelucratoare; - transporturi (ajutorul de stat acordat sectorului transporturi face obiectul de analiza al unui capitol distinct în cadrul raportului); - turism; - servicii financiare; - media şi cultura; ■ ajutoare regionale care se acordă pentru: - zone pentru care au fost elaborate programe de dezvoltare regionala altele decat zonele defavorizate; - zone defavorizate. Criteriile şi modalitatile de evaluare a ajutoarelor de stat, în vederea autorizarii lor, sunt specifice fiecarei grupe şi subgrupe. Mentionam ca, exceptand agricultura, pescuitul şi transporturile, care au un regim special de reglementare în cadrul Uniunii Europene, domeniile beneficiare se regăsesc la nivelul tuturor grupelor de obiective. De exemplu, agentii economici beneficiari de ajutor de stat care opereaza în industria prelucratoare, se regăsesc ca beneficiari atât în cadrul obiectivelor orizontale şi regionale cat şi în mod direct, în profil sectorial, prin sectoarele sensibile din punct de vedere concurential. Asa cum a fost identificat din centralizarea raportarilor primite de la furnizori şi din inventarul întocmit pe baza actelor normative care conţin scheme şi alocari individuale, ajutorul naţional global pe obiective, în perioada 2002-2004, este prezentat sintetic în tabelul 1.
- Tabel 1.6 Nivelul şi structura ajutorului naţional global pe obiective, în perioada 2002-2004 ┌──────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┐ │ │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├──────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤ │Ajutorul naţional global (exceptand agricultura, pescuitul şi transporturile) │ ├──────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤ │Miliarde ROL preţuri curente │52.405,5│26.899,2│33.574,4│59.952,2│ ├──────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Milioane Euro preţuri curente │ 2.013,5│ 860,6│ 894,0│ 1.479,1│ ├──────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Miliarde ROL preţuri constante 2001 │52.405,5│21.798,4│22.777,7│35.080,3│ ├──────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤ │Din care pentru: │ ├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤ │> obiective orizontale │ ├──────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤ │Miliarde ROL preţuri curente │18.516,8│18.159,3│19.700,8│36.772,9│ ├──────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Milioane Euro preţuri curente │ 711,4│ 581,0│ 524,6│ 907,3│ ├──────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total ajutor (%) │ 35,3│ 67,5│ 58,7│ 61,3│ ├──────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤ │> obiective sectoriale (exceptand sectorul transporturi) │ ├──────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤ │Miliarde ROL preţuri curente │31.368,6│ 6.372,8│12.138,6│21.047,6│ ├──────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Milioane Euro preţuri curente │ 1.205,2│ 203,9│ 323,2│ 519,3│ ├──────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total ajutor (%) │ 59,9│ 23,7│ 36,2│ 35,1│ ├──────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤ │> obiective regionale │ ├──────────────────────────────────────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤ │Miliarde ROL preţuri curente │ 2.520,2│ 2.367,2│ 1.735,1│ 2.131,6│ ├──────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Milioane Euro preţuri curente │ 96,8│ 75,7│ 46,2│ 52,6│ ├──────────────────────────────────────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total ajutor (%) │ 4,8│ 8,8│ 5,2│ 3,6│ └──────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘ Din datele prezentate în tabel rezultă: ■ ponderea ajutoarelor de stat pentru obiectivele orizontale înregistrează o tendinta de crestere de la 35,3% în anul 2001 la 61,3% în 2004, cu un maxim înregistrat în anul 2002, de 67,5%; ■ în anul 2004, ponderea obiectivelor sectoriale scade la 35,1% din totalul ajutoarelor de stat acordate, faţă de 59,9% în anul
- Tendinta de reducere a ajutoarelor de stat acordate pentru obiective sectoriale, sensibile din punct de vedere concurential, este în concordanta cu politica europeana în domeniul ajutoarelor de stat, sustinuta şi promovata de către Comisia Europeana; ■ ponderea ajutoarelor regionale în ajutorul naţional global a înregistrat o scadere, de la 8,8% în anul 2002 la 3,6% în anul
- Ajutorul naţional global în functie de obiectivul principal al acordarii, în perioada 2002-2004*) ------- Notă ... *) Ponderea fiecarui obiectiv principal de acordare în total ajutor naţional global exceptand agricultura, pescuitul şi transporturile (preţuri curente). 1.3.
- Obiectivele orizontale În concordanta cu clasificarile comunitare, ajutoarele de stat din aceasta grupa se referă la: cercetare-dezvoltare, protectia mediului, economisirea energiei, întreprinderi mici şi mijlocii, comert, salvare-restructurare, combaterea somajului, pregatire profesionala şi alte obiective. Structura acestor ajutoare de stat evidentiaza necesitatea corelarii programelor de dezvoltare macroeconomica cu orientarea resurselor financiare ale economiei româneşti (tabelul 1.7): Tabel 1.7 Structura ajutorului pe obiective orizontale Din datele tabelului rezultă ca ajutoarele pentru salvare-restructurare deţin inca o pondere importanţa dar în scadere, în valoarea totala a ajutoarelor de stat pentru obiectivele orizontale, ceea ce dovedeste ca procesul de restructurare se apropie de etapa finala, în ceea ce priveste ajutoarele de stat acordate în cadrul grupei "alte obiective", acestea deţin cea mai mare pondere, ca urmare a includerii ajutoarelor acordate în vederea compensarii obligaţiei de indeplinire a unor servicii de interes economic general de către anumite întreprinderi din domeniile energiei electrice, termice, gazelor naturale şi furnizarii de apa. De asemenea, se remarca ponderea foarte mica pe care o deţin în cadrul obiectivelor orizontale, ajutoarele de stat pentru cercetare-dezvoltare, pentru protectia mediului şi combaterea somajului. Comisia Europeana incurajeaza promovarea de scheme de ajutor de stat care să duca la dezvoltarea cercetării şi inovarii, protectiei mediului înconjurător, la crearea de locuri de muncă şi promovarea pregatirii profesionale, ajutoare de stat mai puţin dăunătoare într-un mediu concurential normal şi care pe viitor trebuie să deţină o pondere cat mai insemnata în cadrul obiectivelor orizontale. 1.3.
- Obiectivele sectoriale Ajutoarele de stat din aceasta grupa sunt acordate agentilor economici care opereaza în urmatoarele sectoare de activitate: ■ industria prelucratoare: - siderurgie (otel); - constructii de nave; - producţia de vehicule cu motor (autoturisme, camioane, autobuze, tractoare etc.); - fire şi fibre sintetice; ■ industria extractiva: - extractia carbunelui; ■ transporturi (feroviare, maritime, fluviale, combinate, aeriene) care fac obiectul analizei unui capitol separat; ■ turism; ■ servicii financiare; ■ media şi cultura. Structura ajutoarelor de stat pe obiectivele sectoriale este prezentată în tabelul următor. Tabel 1.8 Structura ajutorului pe obiective sectoriale (exceptand sectorul transporturi) Ajutoarele de stat acordate sectoarelor sensibile concurential vor fi analizate separat în cadrul fiecarui capitol, pe domeniile de activitate în care acţionează agentii economici beneficiari, în functie de specificul pietelor concurentiale şi de importanţa sectorului în ansamblul economiei naţionale. În anul 2004, în cadrul obiectivelor sectoriale, cele mai importante ponderi sunt deţinute de siderurgie (otel) (33,7%), urmata de ajutoarele de stat acordate în industria carbunelui (29,2%). În ceea ce priveste sectorul siderurgic, trebuie amintit faptul ca în urma angajamentelor asumate de către România prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, 2004 a fost ultimul an în care s-au mai putut acorda ajutoare de stat. Începând cu 1 ianuarie 2005, în sectorul siderurgic, nu se mai acorda nici un fel de ajutor de stat. 1.3.
- Obiective regionale În scopul armonizării legislaţiei secundare pentru ajutorul de stat regional, în cursul anului 2004 s-au modificat urmatoarele regulamente: ■ Regulamentul privind ajutorul de stat regional (Monitorul Oficial al României nr. 340 din 19.04.2004 şi nr. 847 din 16.09.2004); ■ Regulamentul multisectorial privind ajutorul de stat pentru proiecte mari de investitii (Monitorul Oficial al României nr. 850 din 16.09.2004). Ajutorul regional se prezinta pe cele doua componente: ■ ajutoare de stat acordate în zonele pentru care au fost elaborate programe naţionale de dezvoltare regionala, altele decat zonele defavorizate; ■ ajutoare de stat acordate pentru zone defavorizate. Tabel 1.9 Structura ajutorului pe obiective regionale ┌─────────────────────────────┬────────────────┬───────┬───────┬───────┬───────┐ │ Obiective regionale │ U.M. │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├─────────────────────────────┼────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │ │Mld. ROL │2.520,2│2.367,2│1.735,1│2.131,6│ │ │preţuri curente │ │ │ │ │ │ ├────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │Total ajutor regional │Mil. Euro │ 96,8│ 75,7│ 46,2│ 52,6│ │ ├────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │ │Mld. ROL preţuri│ │ │ │ │ │ │constante 2001 │2.520,2│1.918,3│1.177,1│1.247,3│ ├─────────────────────────────┴────────────────┴───────┴───────┴───────┴───────┤ │din care, pentru: │ ├─────────────────────────────┬────────────────┬───────┬───────┬───────┬───────┤ │zone pentru care au fost │Mld. ROL │ │ │ │ │ │elaborate programe naţionale │preţuri curente │ 2,99│ 466,1│ 334,6│ 260,6│ │de dezvoltare regionala, ├────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │altele decat zonele │Pondere (%) │ 0,1│ 19,7│ 19,3│ 12,2│ │defavorizate │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────┼────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │ │Mld. ROL │2.517,2│1.901,2│1.400,4│1.871,0│ │zone defavorizate │preţuri curente │ │ │ │ │ │ ├────────────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │ │Pondere (%) │ 99,9│ 80,3│ 80,7│ 87,8│ └─────────────────────────────┴────────────────┴───────┴───────┴───────┴───────┘ Din datele prezentate în tabel rezultă ca în perioada 2002-2004 ponderea covarsitoare o deţin ajutoarele de stat acordate zonelor defavorizate. Capitolul 2 AJUTORUL DE STAT ACORDAT INDUSTRIEI PRELUCRATOARE DIN ROMÂNIA, IN PERIOADA 2002-2004 2.
- VOLUM ŞI TENDINTE Faţa de anul 2001, în perioada 2002-2003, ajutoarele de stat acordate industriei prelucratoare din România au detinut o pondere semnificativa, dar în scadere în ajutorul naţional global; în anul 2004 ajutorul de stat a crescut, fiind directionat în special către restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate. Astfel, dacă în anul 2001, ajutoarele de stat acordate agentilor economici care operau în industria prelucratoare reprezentau 66,5% din ajutorul naţional global (exceptand agricultura, pescuitul şi transporturile) acestea s-au redus la 34,6% în anul 2003, iar în 2004 a înregistrat o crestere până la 45,6%. Principalii indicatori care caracterizeaza evolutia ajutorului de stat acordat industriei prelucratoare în perioada 2002-2004, sunt prezentati în tabelul 2.
- Tabel 2.1 Evolutia ajutorului de stat acordat industriei prelucratoare ------- Notă ... *) Nu exista date disponibile. Din analiza datelor prezentate în tabel rezultă ca, faţă de anul 2001, ajutoarele de stat acordate industriei prelucratoare au scăzut în anul 2002 cu 67,6%, în anul 2003 cu 77,4%, pentru ca în anul 2004 scaderea să fie de 54,1%. Politicile macroeconomice au determinat scaderea ponderii ajutoarelor de stat în valoarea adăugată bruta a industriei prelucratoare, de la 13,0% în anul 2001 la 2,7% în anul
- 2.
- OBIECTIVELE AJUTOARELOR DE STAT PENTRU INDUSTRIA PRELUCRATOARE În functie de obiectivul principal, ajutoarele de stat acordate industriei prelucratoare sunt grupate în tabelul 2.2 astfel: ■ obiective orizontale: cercetare-dezvoltare, protectia mediului înconjurător, înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, salvarea şi/sau restructurarea firmelor aflate în dificultate, alte obiective orizontale; ■ obiective sectoriale: siderurgie, constructii navale, autovehicule, fire şi fibre sintetice - (sensibile concurential); ■ obiective regionale. Tabel 2.2 Ajutorul de stat acordat industriei prelucratoare Structura în functie de obiectivul principal Variatiile volumului ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare pentru cele trei grupe de obiective componente sunt prezentate în graficul 2.1: Ajutor de stat pentru industria prelucratoare. Nivel şi structura în functie de obiectivul principal în perioada 2002-2004 Ajutorul destinat realizării unor obiective orizontale a reprezentat principala componenta a ajutoarelor de stat pentru industria prelucratoare acordate în intervalul 2002-2004, fiind sensibil mai mare faţă de ajutoarele sectoriale, mai ales în anii 2002 şi
- În anul 2004, ajutorul de stat acordat industriei prelucratoare pentru obiective orizontale a fost de 49,7%, urmat de cele sectoriale cu 44,0% şi de obiectivele regionale cu 6,3%, inscriindu-se astfel în tendinta înregistrată la nivelul Uniunii Europene, de a directiona ajutoarele de stat către obiective orizontale care dispun de reglementari mai permisive în ceea ce priveste acordarea, în raport cu ajutoarele sectoriale - sensibile din punct de vedere concurential. Valoarea ajutorului de stat exprimata în Euro preţuri curente, releva reducerea cuantumului pentru obiective sectoriale, de la 1.117,8 milioane Euro în anul 2001 la 102,4 milioane Euro în anul 2003; în anul 2004 se înregistrează o valoare de 296,8 milioane Euro. Sumele destinate obiectivelor regionale, înregistrează o evolutie oscilanta, de la 48,8 milioane Euro în anul 2001, la 68,5 milioane Euro în anul 2002, 37,4 milioane Euro în anul 2003 şi 42,4 milioane Euro în anul
- 2.2.
- Obiectivele orizontale Acordarea de ajutoare de stat în baza unor obiective orizontale (stimularea activităţilor de cercetare-dezvoltare, dezvoltarea sectorului de întreprinderi mici şi mijlocii, protectia mediului înconjurător, stimularea realizării de investitii, salvarea şi/sau restructurarea firmelor aflate în dificultate etc.) detine o pondere semnificativa pentru agentii economici care opereaza în industria prelucratoare. Astfel, în anul 2001 ajutoarele de stat acordate pentru obiective orizontale reprezentau 12,9% din totalul ajutoarelor acordate industriei prelucratoare, pondere ce a crescut la 55,4% în anul 2002 şi respectiv 54,8% în
- Ponderea cea mai insemnata în cadrul obiectivelor orizontale este deţinută de ajutoarele de stat acordate pentru restructurare (ex: ajutoarele de stat acordate în baza O.U.G. nr. 40/2002 privind diminuarea arieratelor bugetare, Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizarii etc.). În evolutie, ajutoarele de stat acordate pentru industria prelucratoare în baza unor obiective orizontale în perioada 2002-2004, se prezinta în tabelul 2.
- Tabel 2.3 Structura ajutoarelor de stat pentru industria prelucratoare pe obiective orizontale Datele pun în evidenta modificările de structura ce decurg din politicile macroeconomice de sprijin prin măsuri de ajutor de stat. În cazul ajutoarelor de stat acordate pentru restructurarea întreprinderilor aflate în dificultate, după o crestere semnificativa de la 2,7% în anul 2001, la 33,8% în 2002, în anii urmatori cresterea s-a mentinut, acestea înregistrând în anul 2003 ponderi de 36,7% şi 39,2% în
- Parte integrantă a programului de dezvoltare şi restructurare economica, politica de protecţie a mediului trebuie privita atât prin masurile şi actiunile de refacere a zonelor afectate, cat şi prin cele de prevenire a producerii altor pagube. Având în vedere aceste considerente, ponderea ajutoarelor de stat acordate pentru protectia mediului în total ajutor de stat pentru industria prelucratoare creşte faţă de anul 2001 în perioada 2002-
- Astfel, dacă în anul 2001 ponderea ajutoarelor de stat acordate pentru mediu în total obiective orizontale era de 0,5%, în anul 2002 înregistrează o valoare de 2,3%, iar 2003 creşte până la 2,9%. În perioada 2001-2004, ajutorul pentru mediu a cuprins subventii acordate de stat pentru retehnologizarea Centralei Termoelectrice Mintia-Deva, în scopul reducerii noxelor şi emisiilor în atmosfera; reducerea emisiilor şi imisiilor de gaze la S.C. Prescon S.A. Brasov; remedierea efectelor negative asupra mediului ale proceselor de fabricatie la S.C. Dacia-Renault S.A.; decantarea şi separarea produselor petroliere din apele reziduale şi pluviale la S.C. Ira S.A. Campina; prevenirea poluarii cu deseuri din depozitele de cenusa de pirita situate în apropierea fluviului Dunăre, la Uzina de Valorificare a Cenusilor de Pirita Turnu Magurele. Intreprinderile mici şi mijlocii vor fi susţinute în continuare în vederea dezvoltării prin instrumente economice, astfel încât interventia publică să fie limitata şi transparenta. Ca urmare a elaborarii unui cadru legislativ şi instituţional adecvat promovarii investitiilor în întreprinderi mici şi mijlocii s-a renuntat la acordarea de facilităţi fiscale (măsura luata initial pentru acest sector), punandu-se accentul pe acordarea de fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării şi sustinerii IMM. Comisia Europeana considera ca autorizarea ajutoarelor de stat pentru IMM se încadrează în obiectivele propuse în politica ajutoarelor de stat la nivel comunitar. Perioada 2002-2004, se caracterizeaza printr-o scadere a ponderii ajutoarelor de stat acordate pentru întreprinderi mici şi mijlocii în total ajutoare pentru industria prelucratoare de la 4,1% în anul 2002 la 1,7% în anul 2003 şi respectiv 0,3% în 2004, iar în total obiective orizontale de la 24,4% în anul 2001 la 0,5% în anul
- Pentru intreprinderile mici şi mijlocii, Consiliul Concurentei a autorizat o serie de scheme de ajutor de stat dintre care mentionam: Programul naţional multianual (2002-2005) de sustinere a investitiilor realizate de către întreprinderi nou-înfiinţate şi microintreprinderi şi a investitiilor de modernizare/retehnologizare a întreprinderilor mici şi mijlocii; Schema de garantii pentru întreprinderi mici şi mijlocii; Programul de sprijinire a dezvoltării exportului întreprinderilor mici şi mijlocii; Programul de sustinere a accesului întreprinderilor mici şi mijlocii la servicii şi consultanţă. Ajutoarele de stat acordate pentru alte obiective orizontale din cadrul industriei prelucratoare cuprind şi facilităţi care nu se regăsesc în mod distinct în profil orizontal şi nici nu se identifica în sectoarele sensibile concurential. În aceasta grupa se regăsesc ajutoarele de stat acordate agentilor economici din industria prelucratoare ce îşi desfăşoară activitatea în alte sectoare decat cele sensibile concurential, dar şi obiective legate de cresterea atractivităţii la privatizare a întreprinderilor şi sprijinul unor agenti economici pentru executarea unor produse cu ciclu lung de fabricatie etc. Ajutoarele de stat pentru industria prelucratoare care se regăsesc în grupa "alte obiective orizontale" şi de care au beneficiat agentii economici au o pondere semnificativa în total obiective orizontale: cca. 48,8% în anul 2001 scazand însă la 26,1% în anul 2002, 22,8% în 2003 şi 19,6% în
- Scaderea din anul 2004 se explica prin incheierea unor procese de modernizare a întreprinderilor, în vederea cresterii atractivităţii la privatizare, şi prin realizarea retehnologizarii care să permită firmelor să poată desfăşura o activitate economica productiva în condiţiile economiei de piaţa. 2.2.
- Obiectivele sectoriale În vederea reglementarii modului de acordare a ajutoarelor de stat pe obiective sectoriale, Consiliul Concurentei a adoptat regulamente şi instrucţiuni pentru mai multe domenii, stabilind criterii şi condiţii care trebuie indeplinite în procesul adoptarii de măsuri de ajutor de stat specifice. Ajutoarele de stat au fost acordate pentru sectoare sensibile din punct de vedere concurential precum: ■ siderurgie (otel); ■ constructii nave; ■ alte sectoare sensibile concurential (autovehicule cu motor, fire şi fibre sintetice etc.). O situaţie de ansamblu asupra ajutoarelor de stat acordate acestor sectoare sensibile, indicand ponderea pe care au detinut-o în intervalul supus analizei este prezentată în tabelul 2.
- Tabel 2.4 Structura pe obiective sectoriale a ajutorului de stat pentru industria prelucratoare Ajutoarele de stat acordate pentru obiective sectoriale în industria siderurgica deţin o pondere ridicata dar regresiva: 80,6% în anul 2001, 25,2% în 2002, 23,2% în 2003 şi 26,0% în anul
- Scaderea din anii 2002-2004 a ponderii, a fost determinata de finalizarea proceselor de privatizare şi restructurare a companiilor din sectorul siderurgic. Trebuie mentionat ca, după data de 31 decembrie 2004 nu se mai pot acorda ajutoare de stat pentru restructurare în siderurgie, conform Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeana. Principalele instrumente financiare utilizate la alocarea de ajutoare de stat pentru siderurgie, în perioada 2001-2004 au fost: ■ scutirea/reducerea de la plata obligaţiilor fiscale precum şi a majorarilor de intarziere şi penalitatilor aferente (de regula, aceste datorii sunt vechi, iar ajutorul s-a acordat în momentul privatizarii); ■ garantii de stat pentru creditele interne şi externe; ■ acordarea cu titlu nerambursabil a unor sume pentru investitii în retehnologizare sau conversia în acţiuni a unor datorii (cheltuieli de capital). Ponderea acestor ajutoare de stat în total ajutoare pentru siderurgie a fost în anul 2001 de cca. 40%, datorita conversiei în acţiuni a unor datorii ale S.C. Sidex S.A. Galaţi, la momentul privatizarii. Pentru constructiile de nave din România ajutoarele acordate se situeaza la un nivel mai redus decat al celorlalte sectoare sensibile concurential în intervalul analizat, având o pondere redusa în totalul industriei prelucratoare: 0,7% în anul 2001 şi 0,8% în anul
- Desi ponderea în totalul industriei prelucratoare a ajutoarelor de stat acordate santierelor navale a crescut în anul 2004 la 0,9%, atingand 5,8 milioane Euro, nivelul acestora este mai redus cu aproape 50% faţă de anul 2001 când suma acordată a fost de 10 milioane Euro. În general, masurile prin care s-au acordat ajutoare de stat în sectorul construcţiilor navale instituie scheme pentru restructurare de care pot beneficia şi alti agenti economici, indiferent de sectorul de activitate. Totusi unele companii au notificat ajutoare individuale pentru care au fost emise decizii de autorizare (S.C. Santierul Naval S.A. Constanta - Decizia nr. 314/2004 şi S.C. Navol S.A. Oltenita - Decizia Nr. 171/2004). Cu o pondere ascendenta, de la 2,2% în 2001, la 17,2% în anul 2004 din totalul ajutoarelor de stat acordate obiectivelor sectoriale din industria prelucratoare, ajutoarele de stat pentru "alte sectoare sensibile concurential" s-au indreptat mai ales către industria de autovehicule (automobile şi alte autovehicule), în cadrul acestei grupe, ajutoarele de stat acordate industriei autovehiculelor au ponderea cea mai importanţa. Între anii 2002-2004 ponderea ajutorului pentru industria autovehiculelor în total ajutor acordat industriei prelucratoare a crescut semnificativ. La privatizare, în anul 2004, pentru S.C. Dacia S.A. Pitesti, ajutorul de stat individual constand în scutirea de la plata impozitului pe profit conform prevederilor art. 38
- Obiectivele regionale Obiectivele generale ale politicii de dezvoltare regionala privesc diminuarea dezechilibrelor teritoriale existente, stimularea dezvoltării echilibrate, revitalizarea zonelor defavorizate, prevenirea crearii de noi dezechilibre, stimularea cooperarii interregionale interne şi internationale şi crearea de noi locuri de muncă. Cadrul legal al dezvoltării regionale a fost creat, în principal, prin Legea nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala, cu modificările şi completările ulterioare, prin O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, cu modificările şi completările ulterioare. În perioada 2002-2004, ajutoarele acordate companiilor cu activitate în industria prelucratoare, având ca obiectiv "dezvoltarea regionala", au fost în mod predominant de tipul fondurilor nerambursabile şi al facilitatilor pentru investiţiile noi. În perioada analizata se constata o evolutie oscilanta cu o crestere în anul 2002 faţă de anul 2001 (de la 1.270,7 mld. ROL preţuri curente la 2.139,7 mld. ROL preţuri curente) urmata de o scaderea în anul 2003 (1.405,7 mld. ROL preţuri curente). Anul 2004 a cunoscut iarasi o crestere până la un nivel de 1.720,2 mld. ROL preţuri curente. Din punct de vedere al naturii, ajutoarele acordate pentru dezvoltare regionala au fost subventii de la bugetul de stat, iar pentru zonele defavorizate au constat în scutiri de taxe vamale, inclusiv TVA şi alte taxe dependente de acestea, la importul de utilaje, echipamente şi materii prime, precum şi scutiri de la plata impozitului pe profit pentru întreaga durata de existenta a zonelor menţionate, în limita unei intensitati maxim admisibile. 2.
- INSTRUMENTE FINANCIARE UTILIZATE Pentru industria prelucratoare, cele mai utilizate instrumente financiare prin care s-au acordat ajutoare de stat au fost subventiile, facilitatile la plata datoriilor către bugetele de stat, conversia datoriilor în acţiuni, exceptarile fiscale, creditele cu dobânda preferentiala şi garantiile guvernamentale. Evolutia structurii ajutorului de stat acordat industriei prelucratoare în perioada 2002-2004 în functie de instrumentele financiare utilizate şi evolutia acestora se prezinta în tabelul 2.
- Tabel 2.5 Structura ajutorului de stat acordat în industria prelucratoare în functie de natura ajutorului Se observa ca renuntarile din partea statului la unele venituri cuvenite, de natura scutirilor şi reducerilor la plata obligaţiilor fiscale inclusiv a majorarilor de intarziere şi a penalitatilor aferente sunt principalele instrumente financiare utilizate de furnizorii de ajutor de stat pentru acordarea ajutorului. În anul 2004 renuntarile la venituri au avut o pondere de 98,5% în totalul ajutorului acordat industriei prelucratoare, în timp ce cheltuielile bugetare au avut o pondere de 1,5%. În tabelul următor este prezentată evolutia ajutoarelor de stat acordate industriei prelucratoare, grupate în functie de natura lor în cele doua mari categorii, cheltuieli bugetare, respectiv renuntari la venituri. Tabel 2.6 Sumele anuale acordate şi dinamica acestora în functie de natura ajutorului de stat ┌────────────────────────────────┬─────────┬────────┬────────┬────────┬────────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├────────────────────────────────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤ │
- Cheltuieli bugetare (A1+B1) │ ├────────────────────────────────┬─────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤ │ │Mld. ROL │12.471,3│ 1.665,1│ 1.012,7│ 415,9│ │Preţuri curente ├─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mil. Euro│ 479,2│ 53,3│ 27,0│ 10,3│ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total ajutor acordat │(%) │ 35,8│ 12,0│ 8,7│ 1,5│ │industriei prelucratoare │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │12.471,3│ 1.349,3│ 687,1│ 243,3│ ├────────────────────────────────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────┤ │
- Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1) │ ├────────────────────────────────┬─────────┬────────┬────────┬────────┬────────┤ │ │Mld. ROL │22.369,8│12.252,6│10.617,6│26.898,7│ │Preţuri curente ├─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mil. Euro│ 859,5│ 392,0│ 282,7│ 663,6│ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total ajutor acordat │(%) │ 64,2│ 88,0│ 91,3│ 98,5│ │industriei prelucratoare │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │22.369,8│ 9.929,1│ 7.203,3│15.739,5│ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │din care: │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┴────────┴────────┴────────┤ │2.
- Prin sistemul fiscal şi al │asigurărilor sociale (A2+C2) │ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┬────────┬────────┬────────┤ │ │Mld. ROL │21.986,8│11.770,7│10.111,7│26.898,7│ │Preţuri curente ├─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mil. Euro│ 844,7│ 376,6│ 269,2│ 663,6│ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total ajutor acordat │(%) │ 63,1│ 84,6│ 86,9│ 98,5│ │industriei prelucratoare │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼────────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │21.986,8│ 9.538,7│ 6.860,0│15.739,5│ └────────────────────────────────┴─────────┴────────┴────────┴────────┴────────┘ Din analiza evolutiei ajutoarelor de stat prezentate în tabelul 2.6 rezultă ca ponderea cheltuielilor bugetare în total ajutor pentru industria prelucratoare a scăzut de la 35,8% în anul 2001 la 1,5% în anul
- Pe de altă parte, ajutoarele de stat de natura renuntarii la venituri din partea statului au crescut, în perioada 2001-2004, de la 64,2% pondere în total ajutor acordat industriei prelucratoare în anul 2001 la 98,5% în anul
- Graficul 2.2 ofera o imagine sugestiva asupra evolutiei ajutorului de stat acordat în industria prelucratoare sub forma cheltuielilor bugetare şi a renuntarii la venituri în perioada analizata. Evolutia instrumentelor financiare utilizate la acordarea ajutoarelor de stat pentru industria prelucratoare, în perioada 2001-2004 Capitolul 3 AJUTORUL DE STAT ACORDAT INDUSTRIEI EXTRACTIVE DIN ROMÂNIA IN PERIOADA 2002-2004 3.
- VOLUM ŞI TENDINTE Ajutoarele de stat pentru industria extractiva, pe lângă cele pentru industria carbunelui, se regăsesc în categoria obiectivelor orizontale cheltuieli cu protectia mediului (cheltuieli pentru ecologizari ca urmare a inchiderii unor mine), salvare-restructurare şi alte obiective. Sumele efectiv alocate ca ajutoare de stat în România, în perioada 2002-2004 pentru industria extractiva inclusiv industria carbunelui, sunt prezentate în Tabelul 3.
- Tabel 3.1 Volumul ajutoarelor de stat acordate industriei extractive în perioada 2002-2004 ┌───────────────────────┬────────────────┬────────┬────────┬─────────┬─────────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├───────────────────────┼────────────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Total ajutor de stat │Mld. ROL │ 4.935,7│ 4.546,0│ 13.474,6│ 13.384,0│ │pentru industria ├────────────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │extractiva - preţuri │Mil. Euro │ 189,6│ 145,4│ 358,8│ 330,2│ │curente │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────┼────────────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Total ajutor de stat │ │ │ │ │ │ │pentru industria │Mld. ROL │ 4.935,7│ 3.683,9│ 9.141,5│ 7.831,5│ │extractiva - preţuri │ │ │ │ │ │ │constante 2001 │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────┼────────────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Cuantumul anual al │Mii ROL/salariat│35.005,0│33.426,4│105.269,9│113.423,5│ │ajutorului de stat pe ├────────────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │salariat din industria │Euro/salariat │ 1.344,9│ 1.069,5│ 2.803,0│ 2.798,4│ │extractiva │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────┼────────────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Ponderea ajutorului de │ │ │ │ │ │ │stat pentru industria │(%) │ 9,4│ 16,9│ 40,1│ 22,3│ │extractiva în ajutorul │ │ │ │ │ │ │naţional global*) │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────┼────────────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Ponderea ajutorului de │ │ │ │ │ │ │stat pentru industria │ │ │ │ │ │ │extractiva în valoarea │(%) │ 21,5│ 14,0│ 45,7│ n.a.**)│ │adăugată bruta a │ │ │ │ │ │ │ramurii │ │ │ │ │ │ └───────────────────────┴────────────────┴────────┴────────┴─────────┴─────────┘ ------ Notă ... *) Ajutorul naţional global mai puţin ajutorul acordat în sectoarele agricultura, pescuit şi transporturi. Notă ... **) Nu exista date disponibile. Ajutorul de stat pentru industria extractiva (exprimat în preţuri constante 2001) a crescut substantial în perioada 2002-2004, comparativ cu valorile înregistrate în anul de baza 2001, cu un maxim atins în anul
- Excepţie face anul 2002, când ajutorul de stat s-a situat sub valoarea anului anterior. În anii 2003 şi 2004, cele mai multe ajutoare de stat au fost acordate pentru industria carbunelui dar, o pondere semnificativa au avut-o şi ajutoarele de stat acordate pentru alte obiective, sub forma de subventii în baza H.G. nr. 311/1999 pentru aprobarea Listei cuprinzand subventiile unitare pentru produsele din industria carbunelui, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare şi nemetalifere, care se subventioneaza de la bugetul de stat în anul 1999 şi a Normelor metodologice privind acordarea, utilizarea şi controlul subventiilor pentru produsele din industria carbunelui, minereurilor feroase, neferoase, radioactive, rare şi nemetalifere, precum şi ale transferurilor destinate acţiunilor de protecţie sociala a personalului din acest domeniu. Ajutorul de stat exprimat în milioane Euro a avut o evolutie asemanatoare indicatorului exprimat în miliarde lei, deoarece fluctuatiile valorilor exprimate în miliarde lei au fost mai puternice decat deprecierea anuală a monedei naţionale. Cuantumul anual al ajutorului de stat pe un salariat din industria extractiva (exprimat atât în mii ROL cat şi în Euro) urmeaza aceeasi evolutie ca şi indicatorii analizati mai sus, atât datorita reducerii numarului de salariati în industria extractiva pe întreaga perioadă, cat şi datorita cresterii ajutorului de stat în 2003 şi 2004 faţă de anul de baza. Singura excepţie o reprezinta valoarea maxima a nivelului exprimat în mii ROL pe salariat care, spre deosebire de ceilalti indicatori, înregistrează un punct de maxim în anul 2004, datorita reducerii mai accentuate a numarului de salariati care a avut loc în acest an. Ponderea ajutorului de stat pentru industria extractiva în ajutorul de stat naţional global (mai puţin ajutorul acordat în sectoarele agricultura, pescuit şi transporturi) este semnificativa pe toata perioada analizata, fiind mai mare decat ponderea înregistrată în anul de baza 2001, dar oscilanta de la an la an: ■ în anul 2002, ponderea a crescut deoarece ajutorul naţional global (mai puţin ajutorul acordat în sectoarele agricultura, pescuit şi transporturi) a scăzut mai mult decat s-a diminuat ajutorul de stat pentru industria extractiva; ■ în anul 2003 s-a înregistrat cea mai ridicata pondere (40,1%); cresterea ajutorului naţional global (mai puţin ajutorul acordat în sectoarele agricultura, pescuit şi transporturi) a fost cu mult devansata de cresterea puternica înregistrată de ajutorul de stat pentru industria extractiva; ■ în anul 2004, ajutorul naţional global (mai puţin ajutorul acordat în sectoarele agricultura, pescuit şi transporturi) a înregistrat o crestere substantiala faţă de anul anterior, care, asociata cu o usoara scadere a ajutorului pentru industria extractiva, a condus la inregistrarea unei ponderi de numai 22,3%. Ponderea ajutoarelor de stat acordate în valoarea adăugată bruta reprezinta indicatorul care reflecta în mare parte efectele procesului de restructurare a industriei extractive. Evolutia acestui indicator este oscilanta, atât comparativ cu anul de baza 2001 cat şi de la an la an: ■ anul 2002 este caracterizat printr-o crestere a valorii adaugate brute pentru industria extractiva şi o reducere a ajutorului de stat pentru acest sector, ceea ce a condus la o diminuare a ponderii; ■ în anul 2003 valoarea adăugată bruta pentru industria extractiva scade comparativ cu anul 2002, iar ajutorul de stat pentru industria extractiva creşte foarte mult comparativ cu acelasi an. În 2003 se înregistrează o valoare maxima a indicatorului datorita dinamicii puternice a ajutorului de stat pentru industria extractiva. Ajutoarele de stat acordate industriei carbunelui în perioada 2002-2004 sunt prezentate în Tabelul 3.2: Tabel 3.2 Volumul ajutoarelor de stat acordate pentru industria carbunelui în perioada 2002-2004 ┌─────────────────────────────┬──────────┬────────┬────────┬─────────┬─────────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├─────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Total ajutor de stat pentru │Mld. ROL │ 2.260,2│ 1.876,1│ 8.061,8│ 8.591,8│ │industria carbunelui - ├──────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │preţuri curente │Mil. Euro │ 86,8│ 60,0│ 214,7│ 212,0│ ├─────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Total ajutor de stat pentru │ │ │ │ │ │ │industria carbunelui - │Mld. ROL │ 2.260,0│ 1.520,3│ 5.469,4│ 5.027,4│ │preţuri constante 2001 │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │ │Mii ROL/ │ │ │ │ │ │Cuantumul anual al ajutorului│salariat │50.226,7│43.630,1│206.714,1│252.701,4│ │de stat pe salariat din ├──────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │industria carbunelui │Euro/ │ 1.929,8│ 1.395,9│ 5.504,2│ 6.234,6│ │ │salariat │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────┴──────────┴────────┴────────┴─────────┴─────────┤ │Ponderea ajutorului de stat pentru industria carbunelui în: │ ├─────────────────────────────┬──────────┬────────┬────────┬─────────┬─────────┤ │Ajutorul naţional global*) │(%) │ 4,3│ 7,0│ 24,0│ 14,3│ ├─────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Total ajutor pentru industria│(%) │ 45,8│ 41,3│ 59,8│ 64,2│ │extractiva │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Valoarea adăugată bruta din │(%) │ 9,9│ 5,8│ 27,3│ n.a.**)│ │industria extractiva │ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼─────────┼─────────┤ │Valoarea adăugată bruta din │(%) │ 37,2│ 24,9│ n.a.**)│ n.a.**)│ │industria carbunelui │ │ │ │ │ │ └─────────────────────────────┴──────────┴────────┴────────┴─────────┴─────────┘ ------ Notă ... *) Ajutorul naţional global mai puţin ajutorul acordat în sectoarele pescuit, agricultura şi transporturi. Notă ... **) Nu exista date disponibile. Valoarea ajutorului de stat acordat industriei carbunelui exprimata în miliarde ROL preţuri constante 2001 (respectiv în milioane Euro) a avut o evolutie oscilanta de la an la an. Comparativ cu anul de baza, valoarea a fost foarte ridicata în anii 2003 şi 2004, dar mai scazuta în anul
- Volumul mare al ajutoarelor de stat pentru industria carbonifera în anii 2003 şi 2004 a fost determinat în principal de: ■ ajutoarele pentru producţia curenta acordate sub forma subventiilor în baza legilor anuale ale bugetului şi a H.G. nr. 311/1999; principalul beneficiar a fost Compania Naţionala a Huilei Petrosani; ■ alte ajutoare acordate sub forma reducerilor/scutirilor la plata obligaţiilor bugetare, în baza art. 33 al O.G. nr. 87/2003 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2003 (schema autorizata prin Decizia Consiliului Concurentei nr. 522/2003); principalii beneficiari au fost Compania Naţionala a Lignitului Oltenia şi Compania Naţionala a Huilei Petrosani. Cuantumul anual al ajutorului de stat pe salariat din industria carbonifera exprimat atât în mii ROL cat şi în Euro - a scăzut în anul 2002 faţă de anul 2001 datorita reducerii mai accentuate a ajutorului faţă de scaderea numarului de salariati. Anii 2003 şi 2004 s-au caracterizat printr-o crestere a valorii acestui indicator, determinata de sporirea ajutorului de stat pentru industria carbunelui şi de reducerea numarului de salariati; cea mai mare valoare s-a înregistrat în ultimul an analizat
- Astfel: ■ în anul 2002 reducerea ajutorului de stat pentru industria extractiva a fost mai accentuata decat scaderea ajutorului de stat acordat industriei carbonifere, fapt ce a determinat o diminuare a ponderii; ■ în anul 2003, ajutorul de stat acordat în industria extractiva a crescut, dar aceasta crestere a fost devansata de sporirea ajutorului de stat acordat în industria carbunelui, ceea ce a determinat cresterea indicatorului analizat; ■ anul 2004 s-a caracterizat prin reducerea ajutorului de stat acordat în industria extractiva şi cresterea ajutorului de stat acordat în industria carbunelui, deci printr-o sporire mai accentuata a indicatorului în discutie. Ponderea ajutorului de stat pentru industria carbonifera în valoarea adăugată bruta a ramurii înregistrează cea mai scazuta valoare în anul 2002, pe fondul reducerii ajutorului şi al cresterii valorii adaugate brute. În anul 2003, indicatorul atinge o valoare semnificativa, cu mult mai mare decat cea înregistrată în perioada anterioara, cauza fiind cresterea ajutorului de stat pentru industria carbonifera şi reducerea valorii adaugate brute din industria extractiva. Evolutia ajutorului de stat acordat industriei extractive şi industriei carbunelui, în perioada 2002-2004 este prezentată în Graficul 3.1: Evolutia ajutorului de stat acordat industriei extractive (total) precum şi industriei carbunelui, în perioada 2002-2004 3.
- OBIECTIVELE AJUTOARELOR DE STAT PENTRU INDUSTRIA EXTRACTIVA Conform practicii europene, ajutoarele de stat acordate industriei extractive au fost grupate, în functie de obiectivul principal, în ajutoarele de stat pentru realizarea unor obiective orizontale (protectia mediului, salvare-restructurare, alte obiective), ajutoare pentru obiective sectoriale (ajutoare de stat pentru industria carbunelui) şi pentru obiective regionale. Gruparea ajutoarelor de stat din industria extractiva în functie de obiectivul principal avut în vedere la alocare, în perioada 2002-2004 este prezentată în Tabelul 3.3: Tabel 3.3 Ajutoarele de stat pe obiective principale acordate industriei extractive în perioada 2002-2004 Din datele tabelului rezultă ca ajutoarele de stat din industria extractiva au fost impartite doar între obiective orizontale şi obiective sectoriale (carbune). Pentru obiective regionale, în perioada analizata nu s-au acordat ajutoare de stat în industria extractiva. Dacă în primii doi ani analizati o pondere mai mare de jumătate o aveau obiectivele orizontale, în ultimii doi ani raportul s-a inversat în favoarea obiectivelor sectoriale, în anul 2004, ajutoarele acordate pentru obiective sectoriale au fost semnificativ mai mari decat cele pentru obiective orizontale datorita subventiilor pe produs şi reducerilor/scutirilor la plata obligaţiilor bugetare acordate unor companii miniere cum ar fi Compania Naţionala a Huilei Petrosani şi Compania Naţionala a Lignitului Oltenia. 3.2.
- Obiectivele orizontale În industria extractiva, ajutoarele de stat pentru obiective orizontale includ: ■ ajutoarele de stat acordate pentru protectia mediului indiferent de ramura industriei extractive care a generat fenomene de poluare şi a impus un proces de ecologizare ulterioară (aceasta mai ales în zonele unde au avut loc inchideri de mine şi cariere); ■ ajutoarele de stat pentru salvare-restructurare, acordate firmelor din industria extractiva aflate în dificultate, altele decat cele din industria carbunelui; ■ ajutoarele de stat grupate în "alte obiective", care se referă în principal la subventii pentru extractia petrolului, a gazelor naturale, extractia şi prepararea minereurilor feroase, neferoase şi nemetalifere, precum şi pentru alte activităţi extractive. Evolutia structurii ajutorului de stat acordat industriei extractive în vederea realizării unor obiective orizontale este prezentată în Tabelul 3.4: Tabel 3.4 Structura ajutoarelor de stat acordate industriei extractive, pe obiective orizontale ----- Notă ... *) În principal de natura subventiilor pe unitate de produs, conform legilor anuale ale bugetului. În totalul ajutoarelor pentru industria extractiva cea mai mare pondere o au ajutoarele pentru alte obiective. Furnizorul principal al acestor ajutoare este Ministerul Economiei şi Comerţului. Ele se acordă sub forma subventiilor pentru produse din industria minereurilor feroase, neferoase, rare şi nemetalifere, a participarilor cu capital şi a scutirilor/reducerilor la plata unor obligaţii bugetare restante în baza: H.G. nr. 311/1999, legilor anuale ale bugetului, H.G. nr. 816/1998 privind conservarea şi închiderea definitivă a unor mine şi cariere, O.G. nr. 87/
- Principalii beneficiari ai ajutoarelor de stat acordate pentru alte obiective au fost: S.C. Remin S.A. Baia Mare, S.C. Cuprumin S.A. Arad, S.C. Minvest S.A. Deva, S.C. Minbucovina S.A. Suceava, S.C. Moldomin S.A. Caraş-Severin şi Societatea Naţionala a Sarii Bucureşti. * În cadrul reformei structurale din activitatea miniera, s-au inchis în mare parte minele neviabile, pentru care costurile de productie erau foarte mari şi potentialul de rezerve redus. De asemenea, s-a urmarit corelarea numarului de personal cu volumul productiei, crearea unor locuri de muncă alternative pentru salariaţii disponibilizati. Toate acestea au condus la acordarea unor ajutoare de stat şi pentru salvare-restructurare, sub forma scutirilor/reducerilor la plata unor obligaţii bugetare restante şi a scutirilor la plata majorarilor şi penalitatilor de intarziere aferente obligaţiilor bugetare restante, în baza H.G. nr. 484/2004 privind aprobarea Listei agentilor economici care beneficiaza de schema de ajutor de stat prevăzută la art. 22 din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003, precum şi a plafoanelor până la care se acordă ajutorul de stat şi a H.G. nr. 1525/2003 privind aprobarea Listei agentilor economici care beneficiaza de schema de ajutor de stat prevăzută de art. 33 alin.
- Obiectivele sectoriale pentru industria carbunelui Ajutoarele de stat pentru obiective sectoriale au o pondere importanţa în totalul ajutorului pentru industria extractiva, atingand chiar 64,2% în anul
- Conform practicii europene, ajutoarele de stat pentru obiective sectoriale acordate industriei carbunelui sunt grupate în: ■ ajutoare de stat pentru producţia curenta - respectiv subventii pe produs, facilităţi privind plata datoriilor curente către bugetul de stat şi bugetul asigurarilor sociale, alte ajutoare cu scopul de a facilita procesul de productie; ■ alte ajutoare pentru agentii economici care opereaza în industria carbunelui cum ar fi cele acordate pentru investitii în retehnologizarea minelor viabile, închiderea şi conservarea minelor nerentabile, unele ajutoare pentru stimularea prospectiunilor geologice etc. Sintetic, structura ajutoarelor de stat sectoriale acordate pentru industria carbunelui se afla redata în Tabelul 3.5: Tabel 3.5 Structura ajutoarelor de stat pentru obiective sectoriale din industria extractiva - industria carbunelui Ajutoarele de stat pentru "carbune - alte ajutoare" au o pondere semnificativa atât în totalul ajutoarelor de stat acordate industriei carbonifere cat şi în totalul ajutoarelor de stat acordate în industria extractiva. Acestea s-au acordat în principal sub forma de scutiri/reduceri la plata obligaţiilor bugetare restante în scopul continuarii programului de inchidere/conservare a unor mine şi cariere neviabile şi realizării de investitii în retehnologizarea minelor viabile. Principalele acte normative care au stat la baza acordarii acestor ajutoare de stat au fost: O.U.G. nr. 87/2003, H.G. nr. 484/2004 şi H.G. nr. 1525/
- De cele mai multe ajutoare au beneficiat Compania Naţionala a Lignitului Oltenia şi Compania Naţionala a Huilei Petrosani. Anul 2002 reprezinta o excepţie a perioadei analizate: desi ponderea ajutoarelor de stat acordate industriei carbonifere în totalul ajutoarelor de stat acordate industriei extractive atinge un punct de minim (41,3%), totusi, ajutoarele de stat pentru producţia curenta deţin ponderea cea mai ridicata în ajutoarele pentru industria carbonifera. Aceste ajutoare au fost acordate în anul 2002 în principal sub forma de subventii pe produs, în baza legilor anuale ale bugetului şi a H.G. nr. 311/
- 3.
- INSTRUMENTE FINANCIARE UTILIZATE Ajutoarele de stat pentru industria extractiva au fost acordate în principal sub forma subventiilor, scutirilor/reducerilor la plata obligaţiilor fiscale şi a participării cu capital a statului. Structura şi evolutia ajutorului de stat în industria extractiva în functie de instrumentele financiare utilizate este redata în Tabelul 3.6: Tabel 3.6 Structura ajutorului de stat din industria extractiva în functie de instrumentele financiare utilizate, în perioada 2002-2004 Ponderea subventiilor în totalul ajutorului pentru industria extractiva este foarte mare, cu un vârf de 83,8% în anul
- S-au acordat subventii unitare pentru produsele din industria carbunelui, minereuri neferoase, rare şi nemetalifere, în anii 2003 şi 2004, ponderea subventiilor s-a redus şi a crescut ponderea scutirilor şi reducerilor la plata obligaţiilor fiscale, cele doua instrumente financiare fiind utilizate cu preponderenta pentru acordarea ajutorului de stat. Scutirile şi reducerile au fost acordate în baza O.G. nr. 87/2003 şi autorizate de Consiliul Concurentei prin Decizia nr. 522/11.12.2003, iar subventiile în baza H.G. nr. 311/
- Participarea cu capital a statului a avut ca scop sprijinirea reabilitarii şi modernizarii capacităţilor de productie, prin eliminarea deficientelor tehnologice şi introducerea în fluxul tehnologic a unor utilaje noi şi performante, precum şi protectia mediului. În perioada analizata, valoarea scutirilor şi reducerilor la plata majorarilor de intarziere şi a penalitatilor aferente acordate pentru industria extractiva a fost redusa, nu s-au acordat scutiri de dobânda la creditele bugetare şi nici garantii de stat. Nivelul şi structura ajutoarelor de stat din industria extractiva, în perioada 2002-2004 în functie de cele doua mari componente - cheltuieli bugetare şi renuntari la venituri - este prezentată în Tabelul 3.7: Tabel 3.7 Nivelul şi structura ajutorului de stat din industria extractiva în functie de natura acestuia, în perioada 2002-2004 ┌──────────────────────────────────┬─────────┬───────┬───────┬────────┬────────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├──────────────────────────────────┴─────────┴───────┴───────┴────────┴────────┤ │
- Cheltuieli bugetare (A1+B1) │ ┼──────────────────────────────────┬─────────┬───────┬───────┬────────┬────────┤ │ │Mld. ROL │4.022,0│4.463,2│ 6.850,5│ 7.246,9│ │Preţuri curente ├─────────┼───────┼───────┼────────┼────────┤ │ │Mil. Euro│ 154,5│ 142,8│ 182,4│ 178,8│ ├──────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼────────┼────────┤ │Pondere în total ajutor acordat │(%) │ 81,46│ 98,19│ 50,9│ 54,1│ │industriei extractive │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼────────┼────────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │4.022,0│3.616,9│ 4.647,5│ 4.240,4│ ├──────────────────────────────────┴─────────┴───────┴───────┴────────┴────────┤ │
- Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1) │ ├──────────────────────────────────┬─────────┬───────┬───────┬────────┬────────┤ │ │Mld. ROL │ 913,7│ 82,7│ 6.624,1│ 6.137,1│ │Preţuri curente ├─────────┼───────┼───────┼────────┼────────┤ │ │Mil. Euro│ 35,1│ 2,6│ 176,4│ 151,4│ ├──────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼────────┼────────┤ │Pondere în total ajutor acordat │(%) │ 18,54│ 1,81│ 49,1│ 45,9│ │industriei extractive │ │ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼────────┼────────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │ 913,7│ 67,0│ 4.494,0│ 3.591,0│ ├──────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼────────┼────────┤ │TOTAL │Mld. ROL │4.935,7│4.545,9│13.474,6│13.384,0│ └──────────────────────────────────┴─────────┴───────┴───────┴────────┴────────┘ Cheltuielile bugetare, în special subventiile şi alocatiile au cea mai mare pondere în ajutorul de stat pentru industria extractiva, în anul 2002, indicatorul atinge cea mai mare valoare, apropiindu-se de 100%. Cauza este acordarea în acest an a unor subventii pentru obiective orizontale societatilor Remin S.A. Baia Mare, Minvest Deva şi Cuprumin S.A. Alba Iulia, şi pentru obiective sectoriale Companiei Naţionale a Huilei Petrosani. Renuntarea statului la venituri s-a concretizat în special în reduceri/scutiri la plata obligaţiilor bugetare, acordate pentru "carbune - alte ajutoare", salvare-restructurare şi pentru alte obiective. Principalii beneficiari au fost Compania Naţionala a Lignitului Oltenia, S.C. Moldomin S.A. Caraş-Severin, Compania Naţionala a Huilei Petrosani, S.C. Minvest S.A. Deva şi S.C. Remin S.A. Baia Mare. În perioada 2003-2004, statul a sprijinit industria extractiva atât recurgand la cheltuieli bugetare cat şi renuntand la unele venituri, ponderea celor două categorii în totalul ajutorului fiind apropiata. Pe tipuri de instrumente financiare utilizate la acordare şi în functie de natura ajutoarelor (cheltuieli bugetare şi renuntari la venituri) evolutia ajutoarelor de stat acordate în industria carbunelui este redata în Tabelul 3.
- respectiv în Tabelul 3.
- Tabel 3.8 Structura ajutorului de stat din industria carbunelui în functie de instrumentele financiare utilizate în perioada 2002-2004 Principala modalitate de acordare a ajutorului de stat în industria carbonifera în anul 2002 au reprezentat-o subventiile (78,9%) şi, intr-o mai mica măsura, participarea cu capital a statului. Actul normativ care a stat la baza acestor măsuri de sprijin au fost H.G. nr. 311/
- Principalii agenti economici care au beneficiat de subventii pe produs şi de participarea cu capital a statului în 2002 au fost S.N.C. Ploiesti, Compania Naţionala a Huilei Petrosani, Compania Naţionala a Lignitului Oltenia, S.C. Banat Anina S.A. Caraş-Severin. Perioada 2003-2004 se caracterizeaza printr-o reducere substantiala a subventiilor acordate de stat, precum şi a participării cu capital a statului, principala măsura de sprijin a agentilor economici devenind scutirea/reducerea la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat. Tabel 3.9 Nivelul şi structura ajutorului de stat din industria carbunelui în functie de natura acestuia în perioada 2002-2004 ┌────────────────────────────────────┬─────────┬───────┬───────┬───────┬───────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├────────────────────────────────────┴─────────┴───────┴───────┴───────┴───────┤ │
- Cheltuieli bugetare (A1+B1) │ ├────────────────────────────────────┬─────────┬───────┬───────┬───────┬───────┤ │ │Mld. ROL │1.346,5│1.793,4│2.466,2│3.233,7│ │Preţuri curente ├─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │ │Mil. Euro│ 517│ 57,4│ 65,7│ 79,8│ ├────────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │Pondere în total ajutor acordat │(%) │ 59,6│ 95,6│ 30,6│ 37,7│ │industriei carbunelui │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │1.346,5│1.453,3│1.673,2│1.892,2│ ├────────────────────────────────────┴─────────┴───────┴───────┴───────┴───────┤ │
- Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1) │ ├────────────────────────────────────┬─────────┬───────┬───────┬───────┬───────┤ │ │Mld. ROL │ 913,7│ 82,7│5.595,6│5.358,2│ │Preţuri curente ├─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │ │Mil. Euro│ 35,1│ 2,6│ 149,0│ 132,2│ ├────────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │Pondere în total ajutor acordat │(%) │ 40,4│ 4,4│ 69,4│ 62,3│ │industriei carbunelui │ │ │ │ │ │ ├────────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │ 913,7│ 67,0│3.796,2│3.135,3│ ├────────────────────────────────────┼─────────┼───────┼───────┼───────┼───────┤ │TOTAL │Mld. ROL │2.260,2│1.876,1│8.061,8│8.591,9│ └────────────────────────────────────┴─────────┴───────┴───────┴───────┴───────┘ Conform datelor din tabelul de mai sus, în anul 2002 masurile de sprijin acordate de stat agentilor economici au determinat aproape în totalitate cheltuieli bugetare, cu preponderenta subventii pe produs. Începând cu anul 2003, strategia statului în ceea ce priveste ajutorul de stat pentru industria carbonifera s-a schimbat, renuntarea la venituri - în special scutirile/reducerile la plata obligaţiilor bugetare - devenind principala sursa de acordarea ajutorului. Aceeasi tendinta a continuat şi în anul
- Sectorul minier este un sector sensibil al economiei româneşti. Statul român a luat măsuri atât pentru viabilizarea unor mine şi cariere cat şi pentru închiderea şi trecerea în conservare a celor ineficiente, în aceste condiţii s-a impus şi necesitatea aplicarii unor măsuri de protecţie sociala. Actele normative care au stat la baza acordarii ajutoarelor de stat în industria extractiva fac parte din Programul de restructurare a sectorului minier, care urmeaza a fi transmis spre analiza Comisiei Europene. Principalii furnizori ai ajutoarelor de stat acordate pentru industria extractiva au fost Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Finanţelor Publice. Capitolul 4 AJUTORUL DE STAT ACORDAT INTREPRINDERILOR CE AU PRESTAT SERVICII DE INTERES ECONOMIC GENERAL IN ROMÂNIA IN PERIOADA 2002-2004 Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat defineste la art. 11 serviciul de interes economic general (SIEG) ca fiind "acel serviciu prestat în condiţii de piaţa, pentru care exista obligaţii impuse de autorităţile publice privind accesul consumatorilor în mod nediscriminatoriu şi/sau alte obligaţii impuse". Pentru perioada 2002-2004, ajutoarele de stat acordate în România întreprinderilor ce au prestat servicii de interes economic general (SIEG) se prezinta după cum urmeaza: Tabel 4.1 Situaţia ajutoarelor de stat pentru SIEG, în perioada 2002-2004*) ----- Notă ... *) Exclusiv ajutoarele de stat acordate în sectorul transporturilor. ------- Notă ... **) Exclusiv ajutoarele acordate în agricultura, pescuit şi transporturi. Valoarea anuală a ajutoarelor de stat acordate în sectorul serviciilor de interes economic general are o evolutie oscilanta. Ponderea acestor ajutoare în ajutorul naţional global este în anul 2002 de 16,94%, scade în anul 2003 până la nivelul de 7,28%, crescand în anul 2004 până la nivelul de 23,74%. O contribuţie majoră la cresterea cuantumului ajutorului de stat acordat în anul 2004 o are ajutorul de care a beneficiat S.C. Termoelectrica S.A. - producător de energie electrica şi termica, sub forma garantarii de către stat a creditului extern contractat de societate în valoare de 190.000.000 Euro, echivalentul a 7.812,8 miliarde ROL. Măsura de sprijin a fost autorizata de Consiliul Concurentei prin Decizia nr. 269/2004, considerindu-se ca aceasta compenseaza obligaţia de indeplinire a serviciului de interes economic general. Majorarea ponderii ajutorului aferent acestui sector în anul 2004 s-a realizat din cauza cresterii valorii absolute a ajutorului pentru SIEG dar şi din cauza diminuarii ajutorului pentru industria carbonifera şi a celui de restructurare. În acest sector, ajutoarele de stat au fost acordate sub forma unor scheme de ajutor, a unor alocari individuale în cadrul unor astfel de scheme sau prin intermediul unor ajutoare individuale. O situaţie comparativa a acestor modalităţi de acordare a ajutoarelor de stat este prezentată mai jos: Tabel 4.2 Modalităţi de acordare a ajutoarelor de stat pentru SIEG, în perioada 2002-2004*) ------- Notă ... *) Exclusiv ajutoarele de stat acordate în sectorul transporturilor Ponderea ajutoarelor de stat pentru SIEG în functie de forma de acordare Din analiza efectuata se observa oscilatia de la an la an a ponderii celor trei forme ale ajutorului de stat, cu menţiunea ca, în anul 2004, se constata majorarea gradului în care opţiunea furnizorilor de ajutor de stat s-a indreptat spre acordarea de alocari individuale în cadrul unor scheme de ajutor de stat, ca efect al necesităţii analizarii particularitatilor fiecarui caz în parte, pentru indeplinirea condiţiilor prevăzute de legislatia în domeniul ajutorului de stat. Luand în considerare modalitatea concreta prin care agentii economici ce presteaza servicii de interes economic general beneficiaza de ajutor de stat, se constata utilizarea a patru măsuri de sprijin ce imbraca forma unor ajutoare de stat şi anume: garantii guvernamentale, subventii, scutiri la plata taxelor vamale şi scutiri la plata unor majorări şi penalităţi de intarziere. Situaţia ajutoarelor de stat în functie de modalitatea prin care agentii economici au beneficiat de aceste avantaje este prezentată în Tabelul 4.3: Tabel 4.3 Situaţia ajutoarelor de stat pentru SIEG, în functie de natura masurilor de sprijin, în perioada 2002-2004*) ------- Notă ... *) Exclusiv ajutoarele de stat acordate în sectorul transporturilor. Ponderea ajutoarelor de stat pentru SIEG în functie de forma masurilor de sprijin utilizate În general, ponderea anuală a fiecarui tip de măsura de sprijin în totalul ajutoarelor acordate întreprinderilor ce presteaza servicii de interes economic general oscileaza, excepţie facand ajutoarele de care au beneficiat agentii economici prin intermediul scutirilor de la plata majorarilor şi penalitatilor de intarziere, ce au cunoscut un trend ascendent de la 0,66 mld. ROL în anul 2002 la 708,81 mld. ROL în anul
- De notat faptul ca, în acest sector, furnizorii de ajutor de stat au ales, în majoritatea cazurilor, acordarea de facilităţi prin emiterea de garantii guvernamentale pentru creditele contractate de operatori. Capitolul 5 AJUTORUL DE STAT ACORDAT PENTRU FORTA DE MUNCĂ IN ROMÂNIA IN PERIOADA 2002-2004 Tratatul instituind Comunitatea Europeana stabileste sub forma unor dispozitii cu caracter de principiu, ca unul dintre obiectivele Uniunii Europene în ansamblul sau este "un nivel înalt de ocupare a forţei de muncă şi de protecţie sociala". În contextul aderarii la Uniunea Europeana, una dintre prioritatile României este investirea în resursele umane, care constituie atât o modalitate de crestere a gradului de ocupare a forţei de muncă cat şi de combatere a excluderii sociale. Aceasta prioritate se regaseste în toate programele, strategiile de dezvoltare şi politicile economice şi sociale ale Guvernului României. Strategia la nivel naţional a urmarit în principal urmatoarele obiective: atenuarea problemelor cauzate de şomaj, crearea de oportunitati de angajare pentru persoanele dezavantajate şi excluse social sau amenintate cu riscul excluderii sociale, îmbunătăţirea formarii profesionale şi dezvoltarea pregatirii continue. Aceste obiective s-au conturat din necesitatea de a combate consecintele restructurarii economice asupra pieţei muncii, determinate de procesele de privatizare şi excluderea de pe piaţa muncii a anumitor categorii de populatie şi grupuri vulnerabile, precum şi din exigentele de a satisface cererea continua de pregatire şi formare profesionala în contextul noilor nevoi şi tendinte ale companiilor private. Realizarea intr-o măsura semnificativa a acestor obiective a impus adoptarea unor acte normative prin care să se stimuleze intreprinderile pentru cresterea gradului de ocupare a populatiei active apte de muncă în vederea atingerii obiectivului major al tarii, şi anume stabilitatea macroeconomica. În acest sens, începând din martie 2002 a intrat în vigoare Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru şomaj şi stimularea ocuparii forţei de muncă. Prevederile acestei legi reglementeaza masurile pentru realizarea strategiilor şi politicilor elaborate în vederea protectiei persoanelor pentru riscul de şomaj, asigurarii unui nivel ridicat al ocuparii şi adaptarii forţei de muncă la cerinţele pieţei muncii. Legea nr. 76/2002 a avut drept scop realizarea unor obiective specifice pe piaţa muncii: ■ prevenirea somajului şi combaterea efectelor sociale ale acestuia; ■ incadrarea sau reincadrarea în munca a persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă; ■ sprijinirea ocuparii persoanelor aparţinând unor categorii defavorizate ale populatiei; ■ asigurarea egalitatii sanselor pe piaţa muncii; ■ stimularea somerilor în vederea ocuparii unui loc de muncă; ■ stimularea angajatorilor pentru incadrarea persoanelor aflate în cautarea unui loc de muncă; ■ îmbunătăţirea structurii ocuparii pe ramuri economice şi zone geografice; ■ cresterea mobilitatii forţei de muncă în condiţiile schimbarilor structurale care se produc în economia naţionala; ■ protectia persoanelor în cadrul sistemului asigurarilor pentru şomaj. În vederea cresterii gradului de ocupare a forţei de muncă, legea a instituit scheme de ajutor de stat pentru stimularea angajatorilor pentru incadrarea în munca a persoanelor defavorizate social prin acordarea unor facilităţi, ce au constat în principal în subventionarea cheltuielilor cu forta de muncă pe o anumita perioada de timp şi acordarea de credite în condiţii avantajoase pentru crearea de noi locuri de muncă, prin înfiinţarea şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii. În vederea aderarii la Uniunea Europeana, România a continuat armonizarea legislaţiei naţionale cu legislatia europeana în materia ajutorului de stat. În acest sens, în anul 2003 Consiliul Concurentei şi-a completat legislatia secundara cu o serie de regulamente compatibile cu legislatia comunitara: ■ "Regulamentul privind ajutorul de stat pentru instruirea angajatilor" cu modificările şi completările ulterioare; ■ "Regulamentul privind ajutorul de stat pentru ocuparea forţei de muncă" cu modificările şi completările ulterioare. Scopul notificarii şi autorizarii ajutoarelor de stat acordate de autorităţile publice sau de organismele care administreaza fonduri publice este de a urmări măsura în care un ajutor de stat este compatibil cu un mediu concurential normal, intr-o economie de piaţa în care preturile produselor şi tarifele serviciilor sunt determinate de cerere şi oferta. Aceste facilităţi trebuie să fie compatibile cu legislatia care reglementeaza domeniul ajutorului de stat, în sensul că nu trebuie să afecteze comertul dintre România şi Statele membre sau sa conduca la favorizarea anumitor agenti economici sau a producerii anumitor bunuri şi/sau servicii în acceptiunea Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat, cu modificările şi completările ulteriore, şi a articolului 87
- 5.
- VOLUM ŞI TENDINTE Principalii indicatori care caracterizeaza volumul şi tendintele ajutorului de stat pentru combaterea somajului sunt prezentati în tabelul 5.1: Tabel 5.1 Volumul ajutoarelor de stat acordate pentru combaterea somajului în perioada 2002-2004 ┌───────────────────────────────────┬────────────┬──────┬──────┬───────┬───────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├───────────────────────────────────┼────────────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │Mld. ROL │ │ │ │ │ │ │preţuri │ 337,6│ 283,9│ 551,9│ 457,3│ │ │curente │ │ │ │ │ │Total ajutor de stat pentru ├────────────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │combaterea somajului │Mld. ROL │ 337,6│ 230,1│ 374,4│ 267,6│ │ │preţuri 2001│ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │Mil. Euro │ │ │ │ │ │ │preţuri │ 12,9│ 9,1│ 14,7│ 11,3│ │ │curente │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼────────────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │Dinamica (an 2001 = 100%) │(%) │ 100│ 68,2│ 110,9│ 79,3│ ├───────────────────────────────────┼────────────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │Ponderea ajutorului de stat pentru │ │ │ │ │ │ │combaterea somajului în ajutorul │ │ │ │ │ │ │naţional global, exclusiv │(%) │ 0,64│ 1,06│ 1,64│ 0,76│ │agricultura, pescuit şi │ │ │ │ │ │ │transporturi │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼────────────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │Mii ROL/ │ │ │ │ │ │ │salariat │73,089│62,170│120,217│102,330│ │Cuantumul anual al ajutorului de │în preţuri │ │ │ │ │ │stat pe salariat din economie │curente │ │ │ │ │ │ ├────────────┼──────┼──────┼───────┼───────┤ │ │Mii ROL/ │ │ │ │ │ │ │salariat în │73,089│50,366│ 81,577│ 59,877│ │ │preţuri 2001│ │ │ │ │ └───────────────────────────────────┴────────────┴──────┴──────┴───────┴───────┘ Evolutia ajutoarelor de stat în dinamica acordate pentru combaterea somajului în perioada 2002-2004 (anul 2001 = 100%) Ajutoarele de stat acordate pentru combaterea somajului în perioada 2002-2004 faţă de anul 2001, considerat an de referinţa, prezinta o evolutie alternanta, remarcandu-se o crestere în preţuri curente la nivelul anului 2003, atingand 551,9 miliarde ROL faţă de 337,6 miliarde ROL cat s-a înregistrat în anul 2001 şi 283,9 miliarde ROL în
- Evolutia numarului de salariati în economie în perioada 2002-2004 (an 2001 = 100%) Numărul mediu de salariati în economie a scăzut în perioada 2001-2004, în medie, cu 1,1% pe an. Raportat la numărul mediu de salariati în economie, desi în valori nominale ajutorul de stat acordat pe salariat a crescut în medie cu 11,9%, în termeni reali el a scăzut într-un ritm mediu anual de 6,9%. Ajutorul de stat a reprezentat în preţuri constante 73,08 mii ROL/salariat în anul 2001, a înregistrat o scadere în anul 2002 până la 50,36 mii ROL/salariat şi a atins un vârf până la 81,57 mii ROL/salariat în anul 2003, după care scade din nou în 2004 până la 59,87 mii ROL/salariat. Prin implementarea schemelor de ajutor de stat instituite prin Legea nr. 76/2002 s-a asigurat crearea unui numar semnificativ de locuri de muncă pentru şomeri, fie prin realizarea unor investitii în imobilizari corporale şi necorporale, fie prin angajarea de persoane care nu au avut un loc de muncă, care şi-au pierdut locul de muncă sau sunt pe cale de a-şi pierde locul de muncă. 5.
- INSTRUMENTE FINANCIARE UTILIZATE În perioada 2002-2004 stimularea ocuparii forţei de muncă din România s-a realizat prin ajutoare de stat concretizate în subventionarea dobanzii la creditele acordate angajatorilor pentru crearea de noi locuri de muncă şi subventionarea directa a salariului noului angajat pe o perioadă determinata, în limita unor cote clar stabilite raportate la salariul minim pe economie. Nu au fost identificate alte ajutoare de natura fiscala acordate în vederea stimularii agentilor economici pentru incadrarea în munca a persoanelor defavorizate social prin acordarea unor facilităţi de natura renuntarii la venituri din partea statului prin intermediul sistemului fiscal şi de asigurări sociale. Capitolul 6 AJUTORUL DE STAT ACORDAT PENTRU SERVICII FINANCIARE, TURISM, MEDIA ŞI CULTURA IN PERIOADA 2002-2004 6.
- VOLUM ŞI TENDINTE În acest capitol sunt grupate ajutoarele de stat identificate pentru: ■ Servicii financiare; ■ Turism; ■ Media şi cultura. Volumul ajutoarelor de stat acordate pentru domeniile menţionate mai sus este prezentat în tabelul 6.1: Tabel 6.1 Volumul ajutoarelor de stat acordate pentru servicii financiare, turism, media şi cultura ┌─────────────────────────────────┬──────────────┬─────┬───────┬─────┬─────────┐ │ │ UM │2001 │ 2002 │2003 │ 2004 │ ├─────────────────────────────────┼──────────────┼─────┼───────┼─────┼─────────┤ │ │Mld. ROL │ 15,7│ 424,8│229,8│ 425,3│ │ ├──────────────┼─────┼───────┼─────┼─────────┤ │Total ajutor de stat pentru │Mil. Euro │ 0,6│ 13,6│ 6,1│ 10,5│ │turism, servicii financiare, ├──────────────┼─────┼───────┼─────┼─────────┤ │media şi cultura │Mld. ROL │ │ │ │ │ │ │preţuri │ 15,7│ 344,2│155,9│ 248,9│ │ │constante 2001│ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────┼──────────────┼─────┼───────┼─────┼─────────┤ │ │Mii ROL/ │ 49,5│1.203,9│621,3│ 1.102,4│ │Cuantumul anual al ajutorului de │salariat │ │ │ │ │ │stat/salariat*) ├──────────────┼─────┼───────┼─────┼─────────┤ │ │Euro/salariat │ 1,9│ 38,5│ 16,5│ 27,2│ ├─────────────────────────────────┼──────────────┼─────┼───────┼─────┼─────────┤ │Dinamica (2001 = 100%) │(%) │100,0│2.191,5│992,5│ 1.584,3│ ├─────────────────────────────────┴──────────────┴─────┴───────┴─────┴─────────┤ │Ponderea ajutorului de stat acordat în sectorul mentionat în: │ ├─────────────────────────────────┬──────────────┬─────┬───────┬─────┬─────────┤ │Ajutorul naţional global**) │(%) │ 0,03│ 1,6│ 0,7│ 0,7│ ├─────────────────────────────────┼──────────────┼─────┼───────┼─────┼─────────┤ │Valoarea adăugată bruta realizata│(%) │ 0,0│ 0,6│ 0,3│ n.a.***)│ │în sectorul servicii │ │ │ │ │ │ └─────────────────────────────────┴──────────────┴─────┴───────┴─────┴─────────┘ -------- Notă ... *) Fără numărul angajatilor din sectoarele media şi cultura. Notă ... **) Exclusiv agricultura, pescuit şi transporturi. Notă ... ***) Nu exista date disponibile. Evolutia generală a valorii curente a ajutoarelor de stat din aceasta grupa, în perioada 2002-2004 este oscilanta; cuantumul ajutoarelor de stat înregistrează valori mai mari la nivelul anilor 2002 şi 2004 pentru ca valoarea acestora în anul 2003 să fie aproximativ la jumătate din cea înregistrată în anii menţionaţi anterior. Totusi, la nivelul anului 2003 se înregistrează un nivel ridicat al ajutoarelor de stat acordate în domeniul media şi cultura - mai mult de jumătate din suma fiind acordată în baza Legii nr. 630/2002 privind cinematografia, caselor producătoare implicate în proiecte cinematografice. Sume mari s-au acordat în baza O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, pentru toate cele trei domenii analizate în acest capitol; astfel la nivelul anilor 2002 şi 2004 ponderea ajutoarelor acordate în baza acestui act normativ depăşeşte 75% (76,78% în 2002, respectiv 76% în 2004). Numărul salariatilor din aceste domenii este intr-o continua crestere şi de aceea nu se poate vorbi de valori foarte mari ale cuantumului anual al ajutorului de stat pe salariat. Ponderea fiecarui domeniu în total grupa este prezentată în tabelul 6.2: Tabel 6.2 Structura ajutoarelor de stat acordate pentru servicii financiare, turism, media şi cultura în functie de domeniul beneficiar În perioada analizata, ajutoarele au fost acordate intr-o proportie semnificativa (peste 70% în perioada 2002-2004) pentru domeniul media şi cultura. Ajutorul de stat acordat pentru servicii financiare are o pondere nesemnificativa în total, deoarece pe piaţa serviciilor financiare nu a fost necesară o interventie sustinuta a statului. Grafic situaţia se prezinta astfel: Structura ajutoarelor de stat acordate pentru servicii financiare, turism, media şi cultura în perioada 2002-2004 6.
- OBIECTIVELE ALOCARII DE AJUTOARE DE STAT ŞI SUBDOMENIILE BENEFICIARE La nivel comunitar, sectoarele servicii financiare, turism, media şi cultura, sunt considerate sensibile concurential. Ca urmare, ajutoarele de stat acordate acestor sectoare se afla grupate în cadrul obiectivelor sectoriale. 6.2.
- Ajutorul de stat pentru servicii financiare În perioada 2002-2004, ajutoarele pentru serviciile financiare au fost reduse ca volum, deoarece în urma ajutoarelor masive acordate în anul 1999 (peste 3.000 miliarde ROL), piaţa serviciilor financiare s-a reglat şi nu a mai fost necesară interventia statului. Evolutia ajutoarelor de stat acordate sectorului de servicii financiare în perioada 2002-2004 se prezinta în tabelul 6.3: Tabel 6.3 Volumul şi dinamica ajutoarelor de stat acordate pentru servicii financiare în perioada 2002-2004 ┌───────────────────────────────┬──────────────┬─────┬─────────┬──────┬────────┐ │ │ UM │2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├───────────────────────────────┼──────────────┼─────┼─────────┼──────┼────────┤ │ │Mld. ROL │0,195│ 27,17│ 2,48│ 5,24│ │ ├──────────────┼─────┼─────────┼──────┼────────┤ │Total ajutor de stat pentru │Mil. Euro │ 0,01│ 0,87│ 0,07│ 0,13│ │servicii financiare ├──────────────┼─────┼─────────┼──────┼────────┤ │ │Mld. ROL │ │ │ │ │ │ │preţuri │0,195│ 22,02│ 1,68│ 3,06│ │ │constante 2001│ │ │ │ │ ├───────────────────────────────┼──────────────┼─────┼─────────┼──────┼────────┤ │Dinamica (2001 = 100%) │(%) │100,0│11.290,78│862,82│1.570,87│ ├───────────────────────────────┴──────────────┴─────┴─────────┴──────┴────────┤ │Ponderea ajutoarelor de stat pentru servicii financiare în: │ ├───────────────────────────────┬──────────────┬─────┬─────────┬──────┬────────┤ │Ajutorul naţional global*) │(%) │0,000│ 0,101│ 0,007│ 0,009│ ├───────────────────────────────┼──────────────┼─────┼─────────┼──────┼────────┤ │Valoarea adăugată bruta │ │ │ │ │ │ │realizata în sectorul servicii │(%) │0,001│ 0,077│ 0,006│ n.a.**)│ │financiare │ │ │ │ │ │ └───────────────────────────────┴──────────────┴─────┴─────────┴──────┴────────┘ ------ Notă ... *) Exclusiv agricultura, pescuit şi transporturi. Notă ... **) Nu exista date disponibile. În anul 2002, cresterea nivelului ajutoarelor de stat se datorează în principal acordarii facilitatilor de natura scutirilor şi reducerilor la plata majorarilor de intarziere şi a penalitatilor aferente, acordate în baza O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, agentilor economici care îşi desfăşoară activitatea în sectorul serviciilor financiare. Ponderea ajutoarelor pentru servicii financiare în ajutorul naţional global şi în valoarea adăugată bruta realizata în acest sector, este sub 0,1%, doar în anul 2002 aceasta pondere creşte la 0,101% din ajutorul naţional global, dar, trebuie luat în consideratie faptul ca valoarea ajutorului naţional global a înregistrat cea mai scazuta valoare în anul
- 6.2.
- Ajutorul de stat pentru turism Evolutia ajutoarelor de stat în domeniul turismului, precum şi a principalilor indicatori caracteristici se prezinta în tabelul 6.4: Tabel 6.4 Volumul ajutoarelor de stat acordate pentru turism în perioada 2002-2004 ┌──────────────────────────────────┬──────────────┬──────┬──────┬──────┬───────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├──────────────────────────────────┼──────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┤ │ │Mld. ROL │ 6,40│ 58,85│ 57,60│ 97,90│ │ ├──────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┤ │ │Mil. Euro │ 0,25│ 1,88│ 1,53│ 2,42│ │Total ajutor de stat pentru turism├──────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┤ │ │Mld. ROL │ │ │ │ │ │ │preţuri │ 6,40│ 47,69│ 39,08│ 57,29│ │ │constante 2001│ │ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼──────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┤ │Dinamica (2001 = 100%) │(%) │100,00│745,11│610,56│ 895,11│ ├──────────────────────────────────┴──────────────┴──────┴──────┴──────┴───────┤ │Ponderea ajutoarelor de stat pentru turism în: │ ├──────────────────────────────────┬──────────────┬──────┬──────┬──────┬───────┤ │Ajutorul naţional global*) │(%) │ 0,01│ 0,22│ 0,17│ 0,16│ ├──────────────────────────────────┼──────────────┼──────┼──────┼──────┼───────┤ │Valoarea adăugată bruta realizata │ │ │ │ │ │ │în sectorul turism │(%) │ 0,03│ 0,18│ 0,14│n.a.**)│ └──────────────────────────────────┴──────────────┴──────┴──────┴──────┴───────┘ ------ Notă ... *) exclusiv agricultura, pescuit şi transporturi Notă ... **) n.a. - nu exista date disponibile În preţuri curente, valoarea ajutorului de stat acordat sectorului turism înregistrează un trend ascendent, cu un nivel maxim de 97,9 mld. ROL în anul
- În dinamica, faţă de anul de referinţa 2001, nivelul ajutorului înregistrează de asemenea cresteri semnificative. Facilitatile acordate au fost de natura reducerilor la plata majorarilor de intarziere şi a penalitatilor aferente, precum şi de natura creditelor cu dobânda preferentiala (în baza O.G. nr. 8/1998 s-a constituit Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, iar prin H.G. nr. 32/2000 au fost aprobate Programul de marketing şi promovare turistica şi Programul de dezvoltare a produselor turistice). Ponderea în ajutorul naţional global a oscilat, înregistrând valori mai mici de 1%, cea mai mare pondere inregistrandu-se în anul 2002 (0,22% din ajutorul naţional global). 6.2.
- Ajutorul de stat pentru media şi cultura În perioada analizata au fost identificate şi ajutoare de stat acordate domeniului media şi cultura. Evolutia acestor ajutoare este prezentată în tabelul 6.5: Tabel 6.5 Volumul ajutoarelor de stat acordate pentru media şi cultura în perioada 2002-2004 ┌─────────────────────────────┬──────────────┬──────┬────────┬────────┬────────┐ │ │ UM │ 2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├─────────────────────────────┼──────────────┼──────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mld. ROL │ 9,11│ 338,85│ 169,72│ 322,23│ │ ├──────────────┼──────┼────────┼────────┼────────┤ │Total ajutor de stat pentru │Mil. Euro │ 0,35│ 10,84│ 4,52│ 7,95│ │media şi cultura ├──────────────┼──────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mld. ROL │ │ │ │ │ │ │preţuri │ 9,11│ 274,59│ 115,14│ 188,55│ │ │constante 2001│ │ │ │ │ ├─────────────────────────────┼──────────────┼──────┼────────┼────────┼────────┤ │Dinamica (2001 = 100%) │(%) │100,00│3.013,22│1.263,50│2.069,00│ ├─────────────────────────────┼──────────────┼──────┼────────┼────────┼────────┤ │Ponderea ajutoarelor de stat │entru media şi│cultur│ în: │ │ │ ├─────────────────────────────┼──────────────┼──────┼────────┼────────┼────────┤ │Ajutorul naţional global*) │(%) │ 0,02│ 1,26│ 0,51│ 0,54│ ├─────────────────────────────┼──────────────┼──────┴────────┴────────┴────────┤ │Valoarea adăugată bruta │ │ │ │realizata în sectorul media │(%) │ n.a.**) │ │şi cultura │ │ │ └─────────────────────────────┴──────────────┴─────────────────────────────────┘ ------- Notă ... *) Exclusiv agricultura, pescuit şi transporturi Notă ... **) Nu exista date disponibile. Cea mai mare valoare a ajutoarelor de stat a fost înregistrată în anul 2002 datorita ajutoarelor acordate în baza O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, prin care agentii economici care îşi desfăşoară activitatea în acest sector, beneficiaza de facilităţi fiscale de natura scutirilor şi reducerilor la plata majorarilor de intarziere şi a penalitatilor aferente. Consiliul Concurentei a autorizat alocarea specifică de ajutor de stat ca parte a schemei de ajutor de stat existenta continuta de O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, aprobata şi modificata prin Legea nr. 491/2002 acordată pentru S.C. Antena 1 S.A. prin Decizia 107/2004 şi pentru ProTv International prin Decizia 394/
- Ponderea în ajutorul naţional global depăşeşte 1% doar la nivelul anului 2002, în restul anilor ponderea sectorului este mai mica de 0,1%. 6.
- INSTRUMENTE FINANCIARE UTILIZATE Evolutia instrumentelor financiare utilizate la acordarea ajutoarelor de stat sectoarelor servicii financiare, turism, media şi cultura este prezentată în tabelul care urmeaza: Tabel 6.6 Structura ajutoarelor de stat acordate pentru servicii financiare, turism, media şi cultura în functie de natura ajutorului în perioada 2002-2004 -------- Notă ... *) Pentru C1 (scutiri de dobânda la credite bugetare) valoarea pe fiecare an a fost sub 0,01% şi nu s-a luat în consideratie. Din datele prezentate în tabel rezultă ca asistam la o concentrare în acordarea ajutoarelor de stat în special prin instrumente financiare constand în scutiri şi reduceri la plata majorarilor de intarziere şi a penalitatilor aferente. În ceea ce priveste subventiile, alocatiile, primele, subventionarea dobanzii şi alte sume nerambursabile se constată că acestea sunt concentrate în proportie de 100% pe domeniile turism, media şi cultura. Dimensiunea acestui instrument financiar este reprezentata de creditele nerambursabile acordate în baza Legii nr. 630/2002 privind cinematografia în proportie de peste 96% în 2002 şi 2003, pentru ca în anul 2004 aceasta proportie sa ajunga la 100%. Scutirile şi reducerile la plata obligaţiilor bugetare au procente nesemnificative, pentru ca celelalte instrumente financiare sa nu fie utilizate deloc în sprijinirea domeniilor analizate. Tabel 6.7 Ajutorul de stat pentru servicii financiare, turism, media şi cultura. Sume anuale şi dinamica în functie de natura ajutorului, în perioada 2002-2004 ┌───────────────────────────────────┬─────────┬─────┬────────┬────────┬────────┐ │ │ UM │2001 │ 2002 │ 2003 │ 2004 │ ├───────────────────────────────────┴─────────┴─────┴────────┴────────┴────────┤ │
- Cheltuieli bugetare (A1+B1) │ ├───────────────────────────────────┬─────────┬─────┬────────┬────────┬────────┤ │ │Mld. ROL │ 4,64│ 52,84│ 135,72│ 85,35│ │Preţuri curente ├─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mil. Euro│ 0,18│ 1,69│ 3,61│ 2,11│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total grupa │% │29,56│ 12,44│ 59,06│ 20,07│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │ 4,64│ 42,82│ 92,07│ 49,94│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Dinamica (2001 = 100%) │% │100,0│ 922,00│1.982,63│1.075,42│ ├───────────────────────────────────┴─────────┴─────┴────────┴────────┴────────┤ │
- Renuntare la venituri (A2+C1+C2+D1) │ ├───────────────────────────────────┬─────────┬─────┬────────┬────────┬────────┤ │ │Mld. ROL │11,05│ 372,03│ 94,08│ 340,02│ │Preţuri curente ├─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mil. Euro│ 0,42│ 11,90│ 2,51│ 8,39│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total grupa │(%) │70,44│ 87,56│ 40,94│ 79,93│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │11,05│ 301,48│ 63,83│ 198,96│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Dinamica (2001 = 100%) │(%) │100,0│2.727,60│ 577,48│1.800,01│ ├───────────────────────────────────┴─────────┴─────┴────────┴────────┴────────┤ │din care, prin sistemul fiscal şi al asigurarilor sociale (A2+C2) │ ├───────────────────────────────────┬─────────┬─────┬────────┬────────┬────────┤ │ │Mld. ROL │11,05│ 372,03│ 94,08│ 340,02│ │Preţuri curente ├─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │ │Mil. Euro│ 0,42│ 11,90│ 2,51│ 8,39│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Pondere în total grupa │(%) │70,44│ 87,56│ 40,94│ 79,93│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Preţuri constante 2001 │Mld. ROL │11,05│ 301,48│ 63,83│ 198,96│ ├───────────────────────────────────┼─────────┼─────┼────────┼────────┼────────┤ │Dinamica (2001 = 100%) │(%) │100,0│2.727,60│ 577,48│1.800,01│ └───────────────────────────────────┴─────────┴─────┴────────┴────────┴────────┘ Din analiza ponderii cheltuielilor bugetare în total ajutor acordat pentru aceste sectoare, rezultă ca în perioada 2001-2004 aceasta a oscilat, înregistrând un nivel maxim în anul 2003 de 59,06%. Aceasta situaţie este justificata de cresterea semnificativa a valorii creditelor nerambursabile acordate de Consiliul Naţional al Cinematografiei pentru producţia de filme. Ponderea ajutoarelor de natura renuntarii la venituri în total ajutor pentru aceste sectoare depăşeşte 70% pe toata perioada analizata, cu excepţia anului 2003, când acestea au scăzut datorita volumului ridicat al ajutorului de stat acordat sub forma cheltuielilor bugetare în detrimentul scutirilor şi reducerilor la plata majorarilor de intarziere şi a penalitatilor aferente (acordate în principal în baza O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare). Ajutoarele de stat acordate prin sistemul fiscal şi al asigurarilor sociale reprezinta singura modalitate de renuntare la venituri. Capitolul 7 AJUTOARELE FISCALE DIN ROMÂNIA IN PERIOADA 2002-2004 Masurile de ajutor de stat sub forma facilitatilor fiscale imbraca forme diferite, de la scutirea/reducerea de la plata impozitului pe profit, a taxelor vamale şi a altor taxe şi contribuţii, până la scutirea de la plata penalitatilor şi majorarilor de intarziere pentru neplata obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete. Prezentul capitol analizeaza ajutoarele fiscale grupate pe două categorii, respectiv anularea şi reducerea de datorii fiscale (A2) în care sunt cuprinse, reduceri şi/sau scutiri de la plata impozitului pe profit a taxelor vamale şi a altor taxe şi a doua categorie, respectiv scutirile, reducerile, de la plata majorarilor de intarziere şi a penalitatilor aferente obligaţiilor fiscale acumulate de agentul economic şi datorate autorităţii publice centrale sau locale după caz (C2). Tabel 7.1 Ajutoarele fiscale acordate în perioada 2002-2004 (preţuri curente) În graficul 7.1 este prezentată evolutia ajutoarelor fiscale din România, pe cele două categorii, în perioada 2002-
- Evolutia ajutoarelor fiscale din România (2002-2004) Se poate observa ca ajutoarele fiscale au atins valori mari în anul 2001, considerat an de referinţa în analiza efectuata, în special cele privind scutirea de majorări de intarziere şi penalităţi pentru neplata obligaţiilor fiscale, perioada de vârf a procesului de privatizare, şi tendinta de scadere a acestora până în 2004 când se înregistrează o crestere ca urmare a finalizarii marilor privatizari. Ajutoarele de stat acordate sub forma scutirilor totale şi/sau partiale de la plata impozitului pe profit şi a altor taxe în scopul realizării de investitii şi crearii de noi locuri de muncă, au fost instituite prin 4 acte normative principale, respectiv Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, Legea nr. 332/2001 privind promovarea investitiilor directe cu impact semnificativ în economie şi O.G. nr. 65/2001 privind constituirea şi functionarea parcurilor industriale şi au avut ca obiectiv dezvoltarea regionala. Necesitatea reducerii decalajului economic existent nu numai între diferitele regiuni ale tarii dar şi faţă de Statele membre UE, a determinat statul sa recurga la acordarea ajutoarelor având ca obiectiv dezvoltarea regionala. La nivelul anului 2004 cuantumul ajutoarelor de stat acordată în baza actelor normative menţionate mai sus reprezinta circa 4% din volumul total pe tara al ajutoarelor de stat mai puţin agricultura, pescuitul şi transporturile. Legea nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere a suferit o serie de modificari şi completari astfel încât facilitatile, de care au beneficiat agentii economici care au desfăşurat activitate în zonele libere, au fost sub forma: ■ scutirii de la plata impozitului pe profit, acordate agentilor economici care au realizat până la 1 iulie 2002 investitii în active corporale amortizabile în valoare de cel puţin 1.000.000 USD (conform prevederilor art. 35
- Ponderea facilitatilor acordate în zonele libere în totalul ajutoarelor de stat (mai puţin agricultura, pescuitul şi transporturile) la nivelul anului 2004 este foarte mica, de 0,24%. Prin Legea nr. 244/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1992 privind regimul zonelor libere, s-a realizat compatibilizarea ajutorului de stat existent pentru operatorii şi administraţiile zonelor libere, în sensul că acesta se acordă în limita intensitatii maxime admise conform prevederilor Regulamentului privind ajutorul de stat regional adoptat de către Consiliul Concurentei. În scopul armonizării cu legislatia comunitara în domeniul ajutorului de stat şi având în vedere tendinta generală de reducere a facilitatilor fiscale, prin prevederile H.G. nr. 1.900/2004 se acordă agentilor economici care au incheiat contracte de concesiune cu administraţiile zonelor libere până la data de 1 iulie 2002, ajutor de stat constand în diminuarea redeventei pe care agentii o platesc conform contractelor de concesiune perfectate cu acestea. Facilitatile fiscale acordate agentilor economici cu certificat de investitor în zonele defavorizate prin prevederile O.U.G. nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, au suferit de asemenea o serie de modificari, în sensul compatibilizarii masurilor de ajutor de stat cu legislatia în domeniul ajutorului de stat. Urmare modificarilor şi completarilor aduse O.U.G. nr. 24/1998, au ramas în vigoare urmatoarele facilităţi ce se pot acorda agentilor economici cu certificat de investitor în zona defavorizata: ■ scutirea de impozit pe profit aferent investitiilor noi, pentru persoanele juridice care au obţinut înainte de 1 iulie 2003 certificatul permanent de investitor în zona defavorizata (pe toata durata de existenta a zonei defavorizate); ■ scutirea de la plata taxelor vamale pentru materiile prime şi componente importate, necesare în vederea realizării productiei proprii în zona, cu excepţia importului de materii prime pentru producţia, prelucrarea şi conservarea carnii (măsura valabila până la sfârşitul lunii februarie 2005); ■ scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinatiei sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri necesare realizării investitiei (măsura valabila până la sfârşitul lunii februarie 2005). Mentionam ca, desi, conform prevederilor legale ajutorul de stat sub forma scutirii de impozit pe profit va fi acordat pe toata durata de existenta a zonei defavorizate, faptul ca acesta nu trebuie să depăşească nivelul maxim al intensitatii va determina reducerea în timp a numarului beneficiarilor de ajutor de stat. Ponderea facilitatilor acordate în zonele defavorizate în totalul ajutoarelor de stat (mai puţin agricultura, piscicultura şi transporturile) la nivelul anului 2004 este de cca. 3%. Prin Legea nr. 332/2001 privind promovarea investitiilor directe cu impact semnificativ în economie, modificata şi completata, s-au acordat o serie de facilităţi sub forma scutirii de la plata taxelor vamale precum şi sub forma deducerii din profitul realizat a unei cote suplimentare de 20% din valoarea investitiilor realizate până la data de 31 decembrie
- Valoarea totala a facilitatilor acordate prin acest act normativ este, pentru anul 2004 de numai 363,4 mld. ROL, ceea ce reprezinta 0,6% din totalul ajutoarelor (mai puţin agricultura, piscicultura şi transporturile). În ceea ce priveste O.G. nr. 65/2001 privind constituirea şi functionarea parcurilor industriale, prin care sunt instituite o serie de măsuri de ajutor de stat sub forma scutirilor de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinatiei terenului aferent parcului industrial, şi a reducerii impozitului pe profit, acordate societatilor comerciale administratori, mentionam ca activitatea acestor parcuri este inca în faza de organizare, ajutoarele de stat menţionate mai sus, fiind acordate abia din anul
- În perioada 2002-2004 au fost emise decizii de autorizare a ajutoarelor de stat pentru un numar de 25 parcuri industriale. Intreprinderile mici şi mijlocii reprezinta un sector de baza pentru dezvoltarea unei economii moderne şi dinamice, acestea având abilitatea de a reactiona în mod flexibil intr-o piaţa concurentiala. De altfel, Comisia Europeana considera ca autorizarea ajutoarelor de stat pentru I.M.M. este o măsura ce se încadrează între obiectivele propuse în politica ajutoarelor de stat la nivel comunitar. În acest scop, Guvernul României a luat o serie de măsuri pentru a dezvolta sectorul I.M.M., initial sub forma acordarii unor facilităţi fiscale şi în continuare prin acordarea unor fonduri nerambursabile în vederea dezvoltării şi sustinerii I.M.M. La data aparitiei, Legea nr. 133/1999 privind stimularea intreprinzatorilor privati pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, a instituit o serie de facilităţi fiscale sub forma scutirilor de la plata taxelor vamale precum şi reducerea impozitului pe profit, facilităţi care în anul 2003 au înregistrat o valoare de cca. 132 miliarde ROL. În anul 2004 facilitatile fiscale acordate au cunoscut o diminuare masiva, valoarea acestora ajungand la 0,5 miliarde ROL, accentul punandu-se pe acordarea unor fonduri nerambursabile. De altfel, în anul 2004 legea a fost abrogata printr-o noua reglementare, respectiv prin Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii. Facilitatile de natura fiscala au fost abrogate, I.M.M. beneficiind de ajutoare de stat sub forma alocatiilor financiare nerambursabile, credite cu dobânda redusa, şi alte scheme şi instrumente financiare. În ceea ce priveste recuperarea arieratelor bugetare, înregistrate ca urmare a dificultatilor în incasarea obligaţiilor bugetare pe care agentii economici le datorau statului, au fost luate o serie de măsuri prin adoptarea unor acte normative. Astfel, prin prevederile O.G. nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare şi ale O.U.G. nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, s-au acordat ajutoare de stat sub forma scutirii şi/sau reducerii de majorări de intarziere şi/sau de penalităţi de intarziere în situaţia în care agentii economici debitori plateau oblibaţiile restante către bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale şi de sănătate, precum şi către bugetele locale, conform condiţiilor impuse, atât prin actul normativ cat şi în deciziile de autorizare emise de către Consil