REGULAMENT din 21 decembrie 2006 (*actualizat*) de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (actualizat până la data de 14 decembrie 2010*) --------------- *) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 24 din 16 ianuarie 2007. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 14 decembrie 2010, cu modificările şi completările aduse de HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010. **) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ: Conform pct. 115 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010, în tot cuprinsul regulamentului, sintagmele "intervenţie psihosocială" şi "Plan de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică" se înlocuiesc cu sintagmele "asistenţă psihosocială" şi "Plan individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică". Titlul I Dispozitii generale Articolul 1 Scopul reglementării Prezentul regulament stabileşte modul de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege. ----------- Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 2 Definirea unor expresii În sensul prezentului regulament, expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:
- a)Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare sociala a infractorilor prevăzut în Lege - Serviciul de probatiune; ...
- b)Serviciul de educatie, consiliere psihologica şi asistenţa sociala prevăzut în Lege - Serviciul de educatie şi asistenţă psihosocială; ... ------------ Litera
- b)a art. 2 a fost modificată de pct. 115 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "intervenţie psihosocială" cu sintagma "asistenţă psihosocială".
- c)persoane private de libertate - persoanele reţinute, arestate preventiv, condamnate la pedeapsa inchisorii ori la detentiune pe viaţa; ...
- d)loc de detinere - penitenciarele cu regim de maxima siguranţa, cu regim inchis, semideschis sau deschis, penitenciarele pentru minori şi tineri, penitenciarele pentru femei, penitenciarele-spital, centrele de arestare preventiva şi sectiile speciale de arestare preventiva din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi centrele de retinere şi arestare preventiva din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. ... Titlul II Executarea masurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţa potrivit Codului penal Articolul 3 Controlul executării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse potrivit Codului penal Executarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor dispuse de instanţă potrivit Codului penal se asigură conform Hotărârii Guvernului nr. 1.239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de probaţiune, republicată. ----------- Art. 3 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. ----------- Art. 4 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. ----------- Art. 5 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Titlul III Executarea pedepselor privative de libertate Capitolul I Organizarea executarii pedepselor privative de libertate Articolul 6 Scopul executarii pedepselor privative de libertate
(1)Executarea pedepselor privative de libertate are drept scop asistarea persoanelor private de libertate, în vederea reintegrarii lor sociale şi a prevenirii savarsirii de noi infractiuni. ...
(2)Executarea pedepselor privative de libertate se face în condiţii care să asigure respectul demnitatii umane, în conformitate cu prevederile Codului penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului de procedura penala, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii şi ale prezentului regulament. ...
(3)Evidenta nominala şi statistica determinata de punerea în executare a pedepselor şi masurilor privative de libertate în locurile de detinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este reglementata prin ordin al ministrului justiţiei. ... Articolul 7 Locul de executare a pedepselor şi masurilor preventive privative de libertate
(1)Pedepsele şi masurile preventive privative de libertate se executa în penitenciare, centre de arestare preventiva, centre de retinere şi arestare preventiva, sectii speciale de arestare preventiva. ...
(2)În raport de regimul de executare aplicat, penitenciarele sunt cu regim de maxima siguranţa, cu regim inchis, cu regim semideschis şi cu regim deschis. ...
(3)Intr-un penitenciar pot functiona sectii distincte pentru aplicarea diferentiata a mai multor regimuri de executare. ...
(4)În raport de prevederile legale, se pot înfiinţa penitenciare speciale sau sectii pentru minori şi tineri, femei ori alte categorii de persoane private de libertate, care necesita regim penitenciar specializat. ...
(5)În cadrul locurilor de detenţie pot fi delimitate, pentru motive temeinic justificate, spaţii funcţionale în scopul protejării persoanelor private de libertate care aparţin unor grupuri vulnerabile, cum ar fi minorităţile sexuale sau orice alte categorii de persoane protejate de legislaţia antidiscriminare. Cazarea în aceste spaţii se poate face numai la cererea persoanelor în cauză şi numai pe durata pentru care este necesară protecţia. ... ----------- Alin.
(5)al art. 7 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 8 Înfiinţarea şi conducerea locurilor de detinere
(1)Penitenciarele se infiinteaza şi se desfiinteaza prin hotărâre a Guvernului şi sunt institutii cu personalitate juridica subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ...
(2)Penitenciarele se clasifica, în functie de regimul de executare a pedepselor, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ...
(3)Penitenciarele sunt conduse de către un director. ...
(4)Personalul necesar pentru functionarea fiecarui penitenciar se stabileste pe baza propunerilor motivate ale directorilor penitenciarelor, aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ... Articolul 9 Înfiinţarea sectiilor interioare şi exterioare Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor poate înfiinţa, prin decizie, sectii interioare sau exterioare pentru cazarea persoanelor private de libertate, aflate în diferite regimuri de executare, prestarea muncii ori pentru asigurarea protectiei, dacă este cazul. Articolul 10 Organizarea locurilor de detinere
(1)Penitenciarele se organizeaza şi se amenajeaza astfel încât să asigure condiţii necesare aplicarii regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate, desfăşurării activităţilor de educatie şi reintegrare sociala, munca sau alte activităţi lucrative, de cazare, hranire, echipare, asigurarea asistentei medicale, igienei individuale şi colective, precum şi realizării tuturor masurilor de siguranţă în raport cu prevederile legale aplicabile fiecarei categorii de persoane private de libertate. ... (1^1) Activităţile de educaţie şi reintegrare socială, munca sau alte activităţi lucrative, hrănirea, echiparea, asigurarea asistenţei medicale, igienei individuale şi colective, precum şi activitatea de transport al persoanelor private de libertate de la un loc de deţinere la altul sau în alte scopuri stabilite de Lege se pot externaliza de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, conform prevederilor legale. ----------- Alin. (1^1) al art. 10 a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)În cadrul penitenciarelor sunt organizate şi clar delimitate: sectorul de detinere, sectorul administrativ, sectorul de productie şi alte spatii auxiliare. ... Articolul 11 Organizarea sectorului de detinere
(1)Sectorul de detinere, în functie de profilul locului de detinere, are un punct de primire a persoanelor private de libertate, o secţie de carantina şi observare, cladiri pentru cazarea acestora, birouri de lucru pentru personal şi judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, spatii destinate sectorului medical, bloc alimentar, sali de mese, baie, spalatorie, frizerie, magazii pentru pastrarea bunurilor personale ale persoanelor private de libertate, puncte comerciale şi un sector de acordare a dreptului la vizita. ...
(2)În sectorul de deţinere pot fi amenajate, în funcţie de regimul de executare, săli de clasă şi ateliere pentru formare profesională, bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, cabinete de asistenţă socială, săli de terapie ocupaţională, spaţii pentru practicarea sportului, terenuri pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber, locuri de practicare a religiei, spaţii pentru acordarea vizitelor intime. ... ----------- Alin.
(2)al art. 11 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(3)Sectorul de detinere este compartimentat astfel încât să asigure condiţiile necesare separarii diferitelor categorii de persoane private de libertate şi aplicarii regimurilor de executare. ...
(4)Amenajarea camerelor de detinere trebuie să tina cont de necesitatea cazarii individuale, în condiţiile prevăzute de art. 81 alin.
(4)şi
(5)din prezentul regulament. ...
(5)Birourile judecatorilor delegaţi pentru executarea pedepselor privative de libertate, precum şi obiectele de mobilier şi de birotica aferente sunt asigurate din bugetul fiecarui loc de detinere. ... Articolul 12 Organizarea sectorului administrativ Sectorul administrativ este situat în afara sectorului de detinere şi cuprinde birouri, spatii destinate personalului care asigura paza şi interventia, spatii destinate acordarii asistentei medicale a personalului, magazia pentru armament şi munitia de serviciu, magazii pentru echipamentul cadrelor, depozit pentru mijloacele tehnice, armament şi munitie, club, sali de pregatire şi instruire, bucatarie şi sala de mese pentru personalul locului de detinere, spatii pentru depozitare, precum şi toate utilitatile necesare unei bune functionari a administraţiei. Articolul 13 Organizarea sectorului de productie Sectorul de productie este situat, de regula, în afara celui de detinere şi cuprinde ateliere de productie, întreţinere şi reparatii, depozite, garaj auto, alte cladiri şi terenuri necesare formarii profesionale a persoanelor private de libertate, precum şi desfăşurării activităţilor administrative. Articolul 14 Organizarea spatiilor auxiliare Spatiile auxiliare sunt situate în afara locului de detinere şi cuprind locuinte de serviciu, locuinte de interventie şi spatii pentru activităţi de pregatire, instruire şi recreere a personalului şi a persoanelor private de libertate, precum şi gospodaria agrozootehnica, acolo unde este cazul. Articolul 15 Inspecţiile şi controalele locurilor de detinere
(1)Pentru asigurarea bunei organizari şi functionari a fiecarui loc de detinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, acestea sunt supuse inspecţiilor şi controalelor curente, ocazionale, inopinate, tematice şi specializate. Acestea se realizează fie din oficiu, fie pe baza unor sesizari sau plangeri şi evalueaza, verifica şi controlează modul de indeplinire a dispoziţiilor legale şi a normelor interne, aplicarea regimului de executare a pedepselor şi a masurilor preventive, activitatea de educatie şi asistenţă psihosocială, respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, situaţia şi respectarea drepturilor persoanelor care apartin unor grupuri vulnerabile, folosirea resurselor umane, materiale, financiare, modul în care se realizează paza şi siguranţa obiectivelor, prevenirea unor ilegalitati, abuzuri şi situaţii de risc, precum şi alte aspecte cu privire la organizarea şi functionarea locurilor de detinere. ... ------------ Alin.
(1)al art. 15 a fost modificat de pct. 115 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "intervenţie psihosocială" cu sintagma "asistenţă psihosocială".
(2)Inspecţiile şi controalele sunt realizate de către membrii Corpului de inspecţie al ministrului justiţiei sau de alte persoane desemnate de acesta, de către inspectori sau de persoane anume desemnate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi de către judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. ...
(3)Activitatea desfăşurată de serviciile de probatiune în penitenciar va fi evaluata şi supusă controlului inspectorilor de probatiune din cadrul Directiei de probatiune din cadrul Ministerului Justiţiei, al Corpului de control al ministrului justiţiei sau al altor persoane desemnate de acesta. ...
(4)Constatarile, concluziile, recomandarile şi evaluarile finale fac obiectul unor rapoarte care sunt aduse la cunoştinţa ministrului justiţiei, directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi personalului controlat. Acestea pot fi facute publice cu aprobarea autorităţii care le-a dispus, a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau a ministrului justiţiei. Dispozitiile Legii nr. 182/2002 privind protectia informaţiilor clasificate, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. ...
(5)Activitatea centrelor de retinere şi arestare preventiva din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor este supusă inspecţiilor şi controalelor efectuate de personal specializat din cadrul acestui minister, cu respectarea regulilor şi procedurilor proprii privind organizarea şi desfăşurarea acestor inspecţii şi controale. ...
(6)Alte autorităţi sau institutii ale statului pot efectua inspecţii şi controale în cadrul locurilor de detinere, în functie de competentele acestora, potrivit legilor proprii de organizare şi functionare. ... Capitolul II Regulamentul de ordine interioara şi programul zilnic Secţiunea 1 Regulamentul de ordine interioara Articolul 16 Notiunea de regulament de ordine interioara Regulamentul de ordine interioara este documentul prin care directorul locului de detinere stabileste regulile pe care trebuie să le respecte persoanele private de libertate şi personalul penitenciarului în vederea asigurarii unui climat corespunzător de ordine şi disciplina şi a respectarii drepturilor persoanelor private de libertate. Articolul 17 Elaborarea regulamentului de ordine interioara
(1)Administratia fiecarui loc de detinere, în functie de particularitati, elaboreaza şi aplica un regulament propriu privind ordinea interioara. ...
(2)Regulamentul de ordine interioară este aprobat de către directorul locului de deţinere. Un exemplar al regulamentului de ordine interioară este pus la dispoziţia persoanelor private de libertate, în fiecare cameră de deţinere, în condiţiile art. 73 alin.
(2). ... ----------- Alin.
(2)al art. 17 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. (2^1) Regulamentul de ordine interioară este modificat ori de câte ori este necesar, fiind adus la cunoştinţa persoanelor private de libertate în condiţiile alin.
(2). ----------- Alin. (2^1) al art. 17 a fost introdus de pct. 8 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. (2^2) Regulamentul de ordine interioară se consideră comunicat ori de câte ori persoana privată de libertate se reîntoarce în locul de deţinere în care i-a fost adus la cunoştinţă, cu excepţia cazului în care, de la data luării la cunoştinţă, regulamentul a suferit modificări şi/sau completări, caz în care acesta se comunică în condiţiile alin.
(2). ----------- Alin. (2^2) al art. 17 a fost introdus de pct. 8 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(3)Administraţia locului de deţinere este obligată să afişeze, în locuri vizibile, drepturile şi obligaţiile persoanelor private de libertate, precum şi normele de conduită profesională ale personalului penitenciarului. ... ----------- Alin.
(3)al art. 17 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 18 Structura regulamentului de ordine interioara
(1)Regulamentul de ordine interioara cuprinde: ...
- a)activităţile zilnice pe care le desfăşoară persoanele private de libertate, prevăzute la art. 19-21 din prezentul regulament; ...
- b)posibilitatile persoanei private de libertate de a comunică cu administratia locului de detinere, cu autorităţile judiciare şi administrative, cu sotul sau sotia ori rudele până la gradul al IV-lea inclusiv ori cu alte persoane, cu aparatorii sau cu reprezentantii misiunilor diplomatice, după caz; ...
- c)drepturile persoanelor private de libertate; ...
- d)oblibaţiile şi interdicţiile persoanelor private de libertate; ...
- e)faptele care constituie abateri disciplinare sau infracţiuni prevăzute de Lege; ... ----------- Litera
- e)a alin.
(1)al art. 18 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
- f)recompensele ce pot fi acordate persoanelor private de libertate; ...
- g)sanctiunile disciplinare ce pot fi aplicate persoanelor private de libertate; ...
- h)măsuri de siguranţă individuala şi colectiva adoptate la nivelul locului de detinere; ...
- i)modalitatea de pastrare a bunurilor persoanelor private de libertate; ...
- j)regulile de igiena individuala şi colectiva; ...
- k)procedura repartizarii şi a transferului persoanelor private de libertate; ...
- l)oferta programelor şi activităţilor educaţionale, culturale, recreative, sportive, ocupaţionale, terapeutice, de asistenţă psihologică şi socială, instruire şcolară şi formare profesională, precum şi de asistenţă religioasă; ... ----------- Litera
- l)a alin.
(1)al art. 18 a fost modificată de pct. 9 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
- m)modul de organizare a activităţilor productive; ...
- n)locurile destinate fumatului; ...
- o)regulile de conduita pe care trebuie să le respecte personalul penitenciarului; ...
- p)alte prevederi. ...
(2)Respectarea regulamentului de ordine interioara constituie o obligaţie a tuturor persoanelor private de libertate pe întreaga perioadă a privarii de libertate. ... Secţiunea a 2-a Programul zilnic Articolul 19 Definirea programului zilnic
(1)Programul zilnic cuprinde totalitatea activităţilor desfăşurate cu persoanele private de libertate în cursul unei zile. ...
(2)Programul zilnic este diferentiat în raport de regimul de executare, vârsta, stare de sănătate, folosirea la activităţi productive ori de alta natura, anotimp, precum şi în raport de zilele de repaus. ... Articolul 20 Conţinutul programului zilnic
(1)În programul zilnic este stipulat, pe ore, timpul de muncă, timpul aflat la dispoziţia persoanei private de libertate şi cel de odihnă, precum şi timpul destinat desfăşurării activităţilor administrativ-gospodaresti, de curăţenie, de igiena, de plimbare, de instruire scolara şi formare profesionala, activităţilor educative, religioase, sportive, de recreere şi de exercitare a unor drepturi. ...
(2)Pentru persoanele private de libertate bolnave, internate în spitale sau infirmerii, precum şi pentru femeile gravide, programul zilnic este stabilit de medicul curant. ...
(3)Planificarea activităţilor în cadrul programului zilnic are în vedere ca persoanele private de libertate sa petreaca în afara camerelor de detinere cat mai mult timp. ...
(4)Persoanelor private de libertate care, din diferite motive, nu participa la activităţi productive, de educatie şi asistenţă psihosocială sau de alta natura în afara camerelor de detinere li se asigura zilnic cel puţin două ore, timp destinat exercitiilor fizice şi plimbarii. Pentru minori şi tineri, timpul destinat plimbarii este de minimum 3 ore. ... ------------ Alin.
(4)al art. 20 a fost modificat de pct. 115 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "intervenţie psihosocială" cu sintagma "asistenţă psihosocială". Articolul 21 Comunicarea programului zilnic persoanelor private de libertate
(1)Administraţia penitenciarului are obligaţia să aducă la cunoştinţa persoanelor private de libertate programul zilnic, elaborat în conformitate cu prevederile art. 19 alin.
(2), şi să asigure afişarea în locuri vizibile a diferitelor tipuri de programe zilnice. ... ----------- Alin.
(1)al art. 21 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Dispozitiile alin.
(1)sunt aplicabile şi în situaţia în care programul zilnic sufera modificari sau completari. ... Articolul 22 Timpul de odihnă şi repaus
(1)Persoanelor private de libertate li se asigura zilnic minimum 8 ore de somn. ...
(2)Persoanelor private de libertate care muncesc sau desfăşoară alte activităţi cu caracter permanent li se asigură cel puţin două zile consecutive de repaus pe săptămână. ... ----------- Alin.
(2)al art. 22 a fost modificat de pct. 11 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(3)Zilele de sarbatori legale sunt considerate zile de repaus. ... Capitolul III Drepturile, oblibaţiile şi interdicţiile persoanelor private de libertate Secţiunea 1 Drepturile persoanelor private de libertate §.1. Dreptul la asistenţa medicală Articolul 23 Reglementarea cadrului de realizare a asistentei medicale
(1)Activitatea de acordare a asistentei medicale persoanelor private de libertate se desfăşoară cu respectarea reglementarilor Ministerului Sănătăţii Publice şi este stabilita prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii publice. ...
(2)Persoanele private de libertate sunt asigurate cu plata contributiei pentru asigurări sociale de sănătate de la bugetul de stat prin sume cu destinatie speciala, prin bugetul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, respectiv al Ministerului Administraţiei şi Internelor. ...
(3)Persoanele private de libertate beneficiază în mod gratuit de servicii de asistenţă medicală şi de medicamente asigurate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul locului de deţinere şi din alte surse, potrivit legii. ... ----------- Alin.
(3)al art. 23 a fost modificat de pct. 12 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 24 Spatii şi dotari necesare asigurarii asistentei medicale
(1)Pentru asigurarea asistentei medicale persoanelor private de libertate, în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor funcţionează o retea sanitara proprie, care cuprinde: cabinete de medicina primara, cabinete de medicina dentara, farmacii, puncte farmaceutice, infirmerii, cabinete şi ambulatorii de specialitate, penitenciare-spital şi mijloace de transport medical. ...
(2)Sectorul medical din cadrul unui loc de detinere cuprinde cel puţin urmatoarele spatii şi echipamente: ...
- a)camere de infirmerie pentru bolnavi cu afecţiuni acute, cronice reacutizate, infectocontagioase, tratament antituberculos, persoane aflate în refuz de hrana; ...
- b)camere pentru izolare respiratorie; ...
- c)camere pentru recoltarea sputei; ...
- d)cabinete de consultaţii medicale şi stomatologice; ...
- e)sali de tratament; ...
- f)punct farmaceutic; ...
- g)laborator de tehnica dentara; ...
- h)mijloace de transport adecvate. ... Articolul 25 Asistenţa medicală primara
(1)La nivelul fiecărui sector medical al unui loc de deţinere se asigură cel puţin un medic de medicină generală sau medic cu specialitatea medicină de familie, precum şi un număr corespunzător de cadre medii sanitare pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale. ... ----------- Alin.
(1)al art. 25 a fost modificat de pct. 13 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Serviciile de asistenţa medicală primara sunt acordate de către medici, fie în cabinetele medicale din locurile de detinere, fie în infirmerii, dacă pacientul necesita supraveghere medicală permanenta, dar nu se impune internarea în spital. ... Articolul 26 Asistenţa medicală ambulatorie
(1)Asistenţa medicală ambulatorie se realizează la nivelul cabinetelor de specialitate din locurile de detinere şi în ambulatoriile din structura penitenciarelor-spital. La nivelul fiecarui sector medical al unui loc de detinere se asigura, după caz, un medic psihiatru, un medic dentist sau un medic ginecolog. Asistenţa medicală ambulatorie poate fi acordată şi în ambulatoriile din reteaua Ministerului Sănătăţii Publice sau ministerelor cu retea sanitara proprie, aflate în relatii contractuale cu casa de asigurări sociale de sănătate. ...
(2)Asistenţa medicală ambulatorie se acordă la recomandarea medicului curant, în baza unui bilet de trimitere, în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi cu respectarea normelor metodologice de aplicare a acestuia. ... Articolul 27 Internarea şi externarea persoanelor private de libertate
(1)Serviciile medicale spitalicesti se realizează prin internare în penitenciarele-spital, precum şi în alte unităţi sanitare de profil, aflate în relatii contractuale cu casa de asigurări sociale de sănătate. ...
(2)Internarea persoanelor private de libertate se face în baza biletului de trimitere eliberat de către medicul curant sau de către medicul de specialitate. ...
(3)La externare, persoanele private de libertate se transfera la locurile de detinere de unde au fost internate. ...
(4)În situaţii justificate, după externare, persoanele private de libertate pot fi transferate şi în alte locuri de detinere, cu aprobarea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ...
(5)Serviciile medicale spitalicesti se acordă în conformitate cu prevederile Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi cu respectarea normelor metodologice de aplicare a acestuia. ... Articolul 28 Asistenţa medicală dentara
(1)Serviciile de medicina dentara sunt acordate prin cabinetele de medicina dentara din locurile de detinere. ...
(2)Serviciile de medicină dentară preventivă, tratamentele odontale prevăzute în Normele metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi radiografiile dentare sunt gratuite şi sunt decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia. ... ----------- Alin.
(2)al art. 28 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(3)Orice alt tratament de medicină dentară, cu excepţia celor prevăzute la alin.
(2)şi acordate în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia, solicitat de persoanele private de libertate, se va efectua contra cost. Preţurile pentru lucrările protetice şi alte servicii de medicină dentară, care nu sunt prevăzute la alin.
(2)şi nu sunt acordate în condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor metodologice de aplicare a acestuia, sunt stabilite anual de fiecare loc de deţinere în parte, potrivit metodologiei de calcul aprobate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Lista preţurilor astfel stabilită va fi adusă la cunoştinţa persoanelor private de libertate prin afişare în locuri vizibile. ... ----------- Alin.
(3)al art. 28 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(4)Tratamentele protetice sunt asigurate conform prevederilor Contractului-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi cu respectarea normelor metodologice de aplicare a acestuia. ...
(5)Contravaloarea contributiei personale pentru lucrarile protetice se suporta de către persoana privată de libertate. ...
(6)La solicitarea persoanei private de libertate care are afectată grav funcţia masticatorie în perioada detenţiei, cu consecinţe asupra funcţiei digestive, situaţie identificată de un medic specialist din sistemul penitenciar, şi atunci când se constată din analizarea veniturilor sale că nu are mijloacele financiare necesare, contravaloarea contribuţiei personale va fi suportată din bugetul unităţii, în limita fondurilor alocate în acest scop, sau din alte surse, potrivit legii. ... ----------- Alin.
(6)al art. 28 a fost modificat de pct. 14 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 29 Asigurarea medicamentelor
(1)Persoanele private de libertate beneficiaza gratuit de medicamentele prevăzute în Nomenclatorul produselor medicamentoase de uz uman, aprobat de Agentia Naţionala a Medicamentului. ...
(2)Prescrierea medicamentelor se face numai de către medicul curant, în urma consultatiilor acordate sau la recomandarea medicilor de specialitate. ...
(3)Modul de acordare a medicamentelor cu şi fără contribuţie personala decontate din Fondul naţional de asigurări sociale de sănătate este stabilit prin Contractul-cadru privind condiţiile acordarii asistentei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. ... Articolul 30 Examenul medical Examenul medical al persoanelor private de libertate se realizează la primirea în locul de detinere, în mod periodic în timpul executarii pedepsei, la transfer, la punerea în libertate, la solicitarea persoanelor private de libertate, precum şi ori de cate ori este necesar. Articolul 31 Confidentialitatea datelor privind starea de sănătate a persoanelor private de libertate
(1)Examenul medical se realizează cu respectarea confidentialitatii acestuia şi a intimitatii persoanei în cauza. ...
(2)Informaţiile cu privire la starea de sănătate pot fi furnizate numai în cazul în care persoanele private de libertate îşi dau consimtamantul explicit sau în cauzele expres prevăzute de lege. ...
(3)Informaţiile rezultate din examenul medical vor fi arhivate în dosarul medical al persoanei private de libertate, aceasta având dreptul să îşi consulte dosarul medical sau sa primeasca, la cerere, fotocopii de pe acesta, conform dispoziţiilor art. 42 din Lege, precum şi să solicite şi sa primeasca, la externarea din spital, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului şi ingrijirilor acordate pe perioada spitalizarii, în conformitate cu prevederile art. 12 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003. ... Articolul 32 Măsuri ocazionate de constatarea urmelor de violenta
(1)În cazul în care la examenul medical se constată că persoana privată de libertate prezinta semne de violenta, medicul are obligaţia de a consemna cele constatate în dosarul medical al persoanei private de libertate şi de a instiinta imediat directorul locului de detinere. În cazul în care medicul constata ca persoana condamnata a fost supusă la tortura, tratamente inumane sau degradante ori la alte rele tratamente, acesta va proceda potrivit prevederilor art. 51 alin.
(3)din Lege. ...
(2)În cazurile prevăzute la alin.
(1), persoana condamnata la o pedeapsă privativa de libertate are dreptul de a cere, în scris, să fie examinata, la locul de detinere, de către un medic legist sau de către un medic din afara sistemului penitenciar. ...
(3)Constatarile medicului din afara locului de detinere sunt consemnate în dosarul medical al persoanei private de libertate, iar certificatul medico-legal se anexeaza la fisa medicală, după ce pacientul a luat cunoştinţa de conţinutul sau, sub semnatura. ...
(4)Cheltuielile ocazionate de examenele medicale prevăzute la alin.
(2)se suporta de către solicitant, cu excepţia cazurilor în care se constată că acesta nu are mijloacele financiare necesare pentru plata contributiei personale, caz în care cheltuielile vor fi suportate din bugetul unităţii. ... Articolul 33 Măsuri în caz de autoagresiune
(1)În cazul în care medicul locului de detinere constata ca persoana privată de libertate a recurs la acţiuni de autoagresiune, întocmeşte un proces-verbal care, după ce este avizat de către directorul unităţii, se aduce la cunoştinţa persoanei private de libertate, sub semnatura, şi se ataseaza la dosarul individual. O copie a procesului-verbal se transmite instanţei de executare. ...
(2)Durata internarii în spital se menţionează în procesul-verbal care se comunică de către administratia locului de detinere instanţei de executare, pentru a proceda conform dispoziţiilor legale. ...
(3)Cheltuielile ocazionate de ingrijirile medicale şi tratamentul aplicat persoanelor private de libertate în situaţiile prevăzute la alin.
(1)sunt imputabile celor în cauza. ... Articolul 34 Informarea persoanelor private de libertate despre evolutia stării de sănătate
(1)Cu prilejul consultatiei, persoanele private de libertate sunt informate cu privire la starea personala de sănătate, despre prognosticul evolutiv, investigatiile necesare, precum şi despre condiţiile terapeutice. ...
(2)Persoanele private de libertate au dreptul sa refuze o interventie medicală, asumandu-şi în scris raspunderea pentru aceasta decizie. Pacientul este informat despre consecintele medicale ale refuzului sau intreruperii actelor medicale. ...
(3)Refuzul persoanei private de libertate privind efectuarea unei interventii medicale sau intreruperea actelor medicale la cererea acesteia nu poate face obiectul unui raport de incident şi nu constituie abatere disciplinara. ... Articolul 35 Interzicerea experimentelor stiintifice Persoanele private de libertate nu pot fi supuse, nici chiar cu consimtamantul lor, experimentelor stiintifice. Articolul 36 Asistenţa medicală a femeii gravide
(1)Medicul locului de detinere trebuie să ia în evidenta femeia gravida inca de la primire, dispensarizarea acesteia fiind efectuata conform indicatiilor medicului de specialitate obstetrica-ginecologie. ...
(2)Femeia gravida beneficiaza pe perioada sarcinii de regim alimentar şi de condiţii de muncă potrivit normelor legale. Conţinutul acestor norme legale este adus la cunoştinţa femeii gravide prin inmanarea unei fotocopii a acestor norme. Femeia gravida semneaza pentru primirea acestor fotocopii. ...
(3)Femeia gravida cu evolutie normala a sarcinii este internata cu 30 de zile anterior datei probabile a nasterii intr-o secţie de specialitate a unui penitenciar-spital. ...
(4)Penitenciarul-spital în care se afla femeia gravida ia măsuri pentru ca nasterea copilului să se realizeze într-un spital din reteaua Ministerului Sănătăţii Publice. ... Articolul 37 Dispozitii referitoare la ingrijirea unui copil în locul de detinere
(1)Locurile de deţinere, desemnate prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, asigură condiţiile necesare pentru ca mama privată de libertate, la solicitarea acesteia, să îşi poată îngriji copilul până la împlinirea vârstei de un an. ... ----------- Alin.
(1)al art. 37 a fost modificat de pct. 15 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)În cazul nasterii unui copil, administratia locului de detinere asigura condiţii pentru declararea nasterii potrivit dispoziţiilor art. 17-26 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila, cu modificările şi completările ulterioare, incunostintand femeia gravida cu privire la conţinutul acestor dispozitii legale. Dispozitiile art. 36 alin.
(2)teza finala din prezentul regulament se aplică în mod corespunzător. ...
(3)Copilul poate rămâne cu mama în camere special amenajate până la implinirea varstei de un an, după care este încredinţat tatalui, unui membru de familie sau unei institutii specializate indicate de mama. ...
(4)Cu acordul mamei, copilul poate fi încredinţat şi înainte de implinirea varstei de un an. Încredinţarea se realizează şi atunci când mama nu este apta să aibă grija de el sau îl supune la rele tratamente. ...
(5)În cazul când mama îşi poate manifesta voinţa cu privire la încredinţarea copilului, i se ia consimtamantul, în scris, în doua exemplare, de către judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, dintre care unul se trimite persoanei fizice sau institutiei de ocrotire careia i se incredinteaza copilul, iar al doilea exemplar rămâne la dosarul individual al persoanei private de libertate. ...
(6)În situaţiile prevăzute de alin.
(2)-
(5), se instiinteaza Directia generală de asistenţa sociala şi protectia copilului, care procedeaza potrivit prevederilor Legii nr. 272/2004 privind protectia şi promovarea drepturilor copilului. ... §.2. Dreptul la vizita Articolul 38 Organizarea acordarii dreptului la vizita
(1)Pentru menţinerea legaturii cu familia şi pentru medierea contactului cu diverse persoane şi organizaţii, administratia locului de detinere asigura posibilitatea vizitarii persoanelor private de libertate. ...
(2)Administratia locului de detinere este obligata să asigure un program zilnic de 12 ore pentru exercitarea dreptului la vizita de către persoanele private de libertate. ...
(3)În cazul persoanelor condamnate din regimul de maximă siguranţă şi închis, precum şi în cazul acelora pentru care nu s-a stabilit încă regimul de executare a pedepsei vizita se desfăşoară în spaţii special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat şi vizitator, sub supraveghere vizuală. ... ----------- Alin.
(3)al art. 38 a fost modificat de pct. 16 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(4)Directorul unităţii poate aproba, în situaţiile prevăzute la alin.
(3), ca vizita să se desfăşoare în spatii fără dispozitive de separare în urmatoarele situaţii: ...
- a)pentru stimularea persoanelor private de libertate care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activităţile lucrative, de educaţie şi asistenţă psihosocială şi îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică. ... ----------- Litera
- a)a alin.
(4)al art. 38 a fost modificată de pct. 16 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
- b)cu ocazia unor evenimente deosebite, zi de nastere, căsătorie, nasterea unui copil, decesul unui membru de familie; ...
- c)la solicitarea membrilor Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane sau Degradante, cu ocazia vizitelor intreprinse de acestia în penitenciare. ...
(5)În cazul persoanelor private de libertate, încadrate în regimul semideschis şi deschis, vizita se desfăşoară în spaţii special amenajate, fără dispozitive de separare între vizitat şi vizitator, sub supraveghere vizuală. În aceleaşi condiţii se desfăşoară vizita în cazul minorilor, indiferent de regimul de executare în care sunt încadraţi. ... ----------- Alin.
(5)al art. 38 a fost modificat de pct. 16 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(6)În cazuri temeinic justificate, directorul unităţii poate dispune, în situaţiile prevăzute la alin.
(5), ca vizita să se desfăşoare în spatii cu dispozitive de separare, numai pe perioada care a determinat această măsură. ...
(7)Amenajarea şi dotarea spaţiilor pentru acordarea dreptului la vizită se stabilesc prin regulamentul prevăzut de art. 16 din Lege. ... ----------- Alin.
(7)al art. 38 a fost modificat de pct. 16 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(8)Durata şi periodicitatea vizitelor se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. ... Articolul 39 Persoanele vizitatoare
(1)Persoanele private de libertate pot fi vizitate de sot sau sotie ori de rudele până la gradul al IV-lea inclusiv. Cu consimtamantul persoanei private de libertate, aceasta poate fi vizitata şi de alte persoane, cu aprobarea scrisa a directorului locului de detinere. ...
(2)Persoanele vizitatoare nu pot vizita simultan doua sau mai multe persoane private de libertate. Prin excepţie, sotul sau sotia ori rudele până la gradul al IV-lea inclusiv pot vizita simultan doua sau mai multe persoane private de libertate, cu respectarea regulilor de acordare a vizitei, corespunzătoare regimului de executare cel mai sever în care se afla una dintre persoanele vizitate. ...
(3)Numărul de persoane care pot vizita simultan una sau mai multe persoane private de libertate poate fi limitat, prin decizie motivata a directorului penitenciarului, în cazul în care nu sunt condiţii pentru desfăşurarea în condiţii normale a vizitei. Copiii în vârsta de până la 14 ani pot vizita persoana privată de libertate numai însoţiţi de o persoană majoră. ...
(4)Persoana sosita în vizita este obligata să-şi dovedeasca identitatea. Dovada identităţii se face cu cartea sau buletinul de identitate, cu pasaportul sau cu orice alt act prevăzut cu fotografie, emis de o autoritate a statului al cărui cetatean sau rezident este. În caz de indoieli asupra realitatii identităţii, vizita nu se aproba. ... (4^1) Relaţia de rudenie se dovedeşte de către persoanele vizitatoare prin actele de stare civilă sau declaraţie pe propria răspundere. ----------- Alin. (4^1) al art. 39 a fost introdus de pct. 17 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(5)Nu este permisa vizita persoanelor care pot avea o influenţa negativa asupra comportamentului persoanelor private de libertate, a persoanelor care se afla în stare de ebrietate sau a celor care incearca să introducă alcool ori obiecte interzise în locul de desfăşurare a vizitei. Persoanele despre care se deţin date şi informaţii ca ar putea periclita siguranţa locului de detinere nu sunt primite la vizita. ...
(6)Constatarea situaţiilor prevăzute la alin.
(5)se face prin dispoziţie a directorului locului de detinere. ... Articolul 40 Vizitele între persoanele private de libertate
(1)Directorul locului de detinere poate aproba vizite între persoane private de libertate, indiferent de regimul de executare, în sectorul de acordare a drepturilor la vizite, în spatii prevăzute cu dispozitive de separare. ... (1^1) Dispoziţiile art. 38 alin.
(4)lit.
- a)şi
- b)se aplică în mod corespunzător. ----------- Alin. (1^1) al art. 40 a fost introdus de pct. 18 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Despre efectuarea vizitei se fac menţiuni în documentele de evidenta ale fiecarei persoane private de libertate. ... Articolul 41 Controlul corporal şi al bagajelor
(1)În scopul prevenirii introducerii în locul de deţinere de armament, muniţie ori substanţe stupefiante, toxice sau explozive, precum şi a altor bunuri şi obiecte interzise a se afla în posesia persoanelor private de libertate, vizitatorii sunt supuşi în mod obligatoriu controlului antiterorist ori de specialitate, prin observare, palpare, control corporal sau utilizarea unor echipamente tehnice fixe ori portabile de detectare a celor menţionate, şi sunt obligaţi să depună la postul de control bagajele şi obiectele care nu au legătură cu efectuarea vizitei. ... ----------- Alin.
(1)al art. 41 a fost modificat de pct. 19 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- (1^1) Înainte de efectuarea controlului, persoanele vizitatoare sunt informate, prin afişare în locuri accesibile acestora, cu privire la bunurile şi obiectele permise a se afla în posesia persoanelor private de libertate. ----------- Alin. (1^1) al art. 41 a fost introdus de pct. 20 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- (1^2) Bunurile şi obiectele interzise, nedeclarate, descoperite cu prilejul controlului asupra persoanelor vizitatoare, se ridică şi se conservă, întocmindu-se un proces-verbal în acest sens, fiind anunţate de îndată organele de cercetare penală. ----------- Alin. (1^2) al art. 41 a fost introdus de pct. 20 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- (1^3) Bunurile şi obiectele interzise care intră sub incidenţa art. 74^2 din Lege sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul regulament. ----------- Alin. (1^3) al art. 41 a fost introdus de pct. 20 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Acordarea dreptului la vizita implica efectuarea perchezitiei corporale a persoanei private de libertate, atât înainte, cat şi după efectuarea acesteia, în condiţiile prevăzute de art. 200 din prezentul regulament. ... Articolul 42 Sancţiunea nerespectarii regulilor de desfăşurare a vizitei Nerespectarea regulilor privind desfăşurarea vizitei atrage intreruperea acesteia, iar motivele se consemneaza de către cel care a luat măsura într-un registru special constituit. În aceste situaţii, vizita întreruptă se înregistrează ca fiind efectuata. Articolul 43 Condiţii de acordare a vizitei intime
(1)Persoanele private de libertate beneficiază, la cerere, de vizită intimă dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: ...
- a)sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate; ...
- b)nu sunt cercetate sau în curs de judecată în alte cauze penale; ...
- c)există o relaţie de căsătorie, dovedită prin copie a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi; ...
- d)nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar; ...
- e)nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de 6 luni anterioară solicitării vizitei intime sau sancţiunea a fost ridicată; ...
- f)participă activ la programele şi activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială recomandate în Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică ori la activităţi productive. ...
(2)În cazul în care între momentul aprobării cererii şi cel al acordării dreptului persoana privată de libertate nu mai îndeplineşte condiţiile prevăzute de alin.
(1), vizita intimă nu se acordă. ...
(3)Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite între soţi de minimum 6 luni, anterior momentului solicitării vizitei intime. Solicitanţii vor da declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte îndeplinirea condiţiei. ...
(4)Pentru relaţiile între persoane private de libertate, existenţa relaţiei de parteneriat anterioare solicitării vizitei intime se dovedeşte prin vizitele efectuate între acestea, potrivit dispoziţiilor art.
- ... ----------- Art. 43 a fost modificat de pct. 21 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- Articolul 44 Periodicitatea şi durata acordării vizitei intime
(1)Persoanele private de libertate beneficiază trimestrial de vizită intimă, cu durata de două ore. Prin excepţie, frecvenţa vizitei intime poate fi lunară, pentru primul an după încheierea căsătoriei, în cazul persoanelor care s-au căsătorit în timpul detenţiei, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 43. ...
(2)Atunci când vizita intimă este determinată, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin.
(1)din Lege, de încheierea căsătoriei în timpul detenţiei, durata acesteia este de 48 de ore. Vizita se va desfăşura cu acordul directorului penitenciarului, care va stabili totodată şi momentul în care se desfăşoară vizita, informând în timp util soţii. ...
(3)În mod excepţional, vizita prevăzută la alin.
(2)poate fi întreruptă pentru o perioadă de maximum 24 de ore, fără ca perioada de timp pentru care a avut loc întreruperea să se calculeze la durata totală a vizitei. ...
(4)Pentru vizita prevăzută la alin.
(2)nu este necesar să fie îndeplinite condiţiile menţionate la art.
- ... ----------- Art. 44 a fost modificat de pct. 22 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- Articolul 45 Procedura acordarii vizitei intime
(1)Vizita intimă se aprobă de directorul locului de deţinere, la solicitarea scrisă a persoanei private de libertate. ... ----------- Alin.
(1)al art. 45 a fost modificat de pct. 23 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Persoana privată de libertate, sotul sau sotia ori, după caz, partenerul sau partenera are obligaţia, sub sancţiunea prevederilor art. 309 din Codul penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, să se informeze reciproc cu privire la existenta unei boli venerice sau a sindromului imunodeficitar dobândit - SIDA, intocmind fiecare o declaratie pe propria raspundere despre aceasta informare. Declaratiile se depun la dosarul individual al persoanei private de libertate. ...
(3)Menţiuni despre acordarea vizitei intime se fac în documentele de evidenta de la sectorul vizita şi în modulul corespunzător al aplicatiei informatizate de gestiune a datelor despre persoanele private de libertate. ...
(4)Dispozitiile art. 39 alin.
(4)-
(6), ale art. 41 şi 42 din prezentul regulament se aplică în mod corespunzător. ...
(5)Administratia locului de detinere pune la dispoziţie mijloace de protecţie şi materiale de informare pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexuala. ...
(6)Modul de desfăşurare, masurile de siguranţă, supraveghere, amenajarea şi dotarea spatiilor destinate acordarii acestui tip de vizita se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin.
(2)din Lege. ... Articolul 46 Vizita aparatorului
(1)Persoanele private de libertate au dreptul de a primi oricand vizite ale aparatorului. ...
(2)Intrevederea cu aparatorul se realizează în încăperi special amenajate, în condiţii de confidentialitate, sub supraveghere vizuala. ...
(3)Amenajarea şi dotarea spatiilor destinate vizitei aparatorului, precum şi condiţiile în care se acordă vizita se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin.
(2)din Lege. ... Articolul 47 Vizita altor persoane cu atribuţii oficiale
(1)Vizitele notarilor publici şi ale executorilor judecătorești se desfăşoară în condiţiile art. 46 alin.
(2)şi
(3)din prezentul regulament. ...
(2)Vizita persoanelor prevăzute la alin.
(1)se efectueaza în intervalul orar stabilit potrivit art. 38 alin.
(2)din prezentul regulament. În situaţii excepţionale, cu aprobarea directorului unităţii, vizita se poate efectua şi în afara programului de vizite stabilit. ... Articolul 48 Vizita reprezentantilor diplomatici
(1)Administratia locului de detinere informeaza persoanele private de libertate de cetatenie străină despre posibilitatea de a lua legătură cu reprezentantii diplomatici şi îi sprijina în vederea contactarii acestora, în conformitate cu prevederile art. 53 din Lege. ...
(2)Persoanele private de libertate cu alta cetatenie decat cea română, precum şi apatrizii pot fi vizitate, cu informarea directorului unităţii, de către functionari ai reprezentantelor diplomatice sau consulare, care le reprezinta interesele. ...
(3)Vizitele se desfăşoară în timpul zilei, în condiţiile prevăzute la art. 46 alin.
(2)şi
(3)din prezentul regulament. ... Articolul 49 Evidentierea vizitelor aparatorului, reprezentantilor diplomatici şi ale altor persoane cu atribuţii oficiale Vizitele efectuate în condiţiile prevăzute la art. 46-48 din prezentul regulament se acordă în afara drepturilor reglementate prin ordin al ministrului justiţiei privind durata şi periodicitatea vizitelor, dar se consemneaza în documentele de evidenta de la sectorul vizita şi în modulul corespunzător din aplicatia informatizata de gestiune a datelor despre persoanele private de libertate. §.3. Dreptul de petitionare şi la corespondenta Articolul 50 Dreptul de petitionare
(1)În baza dreptului de petitionare, orice persoană privată de libertate poate, pentru apararea drepturilor şi intereselor sale, sa scrie şi sa adreseze cereri, reclamatii şi sesizari către orice persoană autorizata, institutie, organizaţie guvernamentala, neguvernamentala, locala, centrala, naţionala sau internationala. ...
(2)Persoanele private de libertate sunt informate cu privire la condiţiile de exercitare a dreptului de petitionare, de îndată ce sunt primite în locurile de detinere şi pe toata perioada executarii pedepsei, de către personalul administraţiei ori de alte persoane autorizate. ...
(3)Fiecare persoana privată de libertate are posibilitatea de a se adresa direct, în scris sau verbal, judecatorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, directorului locului de detinere ori persoanelor desemnate de acesta din urma. ...
(4)Persoanelor private de libertate li se asigura posibilitatea de a fi ascultate de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, inspectori sau alti reprezentanti autorizati, fără prezenta personalului locului de detinere. ...
(5)Persoanele private de libertate, la cerere, pot fi audiate de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, conform programului stabilit de acesta, precum şi săptămânal, de directorul locului de deţinere. ... ----------- Alin.
(5)al art. 50 a fost modificat de pct. 24 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 51 Dreptul la corespondenta
(1)Orice persoană privată de libertate are dreptul de a trimite şi de a primi corespondenta. ...
(2)Dreptul la corespondenta este nelimitat pentru toate categoriile de persoane private de libertate. ...
(3)Corespondenta primita de către persoana privată de libertate este supusă controlului antiterorist şi de specialitate. ...
(4)În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondentei, a drogurilor, substanţelor toxice, explozibililor sau altor asemenea obiecte a caror detinere este interzisa, corespondenta poate fi deschisa, fără a fi citita, în prezenta persoanei condamnate. ... Articolul 52 Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petitionare şi la corespondenta
(1)Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petitionare şi la corespondenta sunt suportate de persoana privată de libertate care exercită acest drept. ...
(2)Dacă persoanele private de libertate nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiţionare şi la corespondenţă sunt suportate de către administraţia locului de deţinere, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin.
(5)şi
(6)din Lege. ... ----------- Alin.
(2)al art. 52 a fost modificat de pct. 25 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(3)Cheltuielile ocazionate de exercitarea drepturilor de petitionare şi la corespondenta, prin trimiteri postale în alt regim decat cel simplu, sunt suportate în totalitate de persoanele private de libertate. ... Articolul 53 Distribuirea şi evidenta materialelor destinate exercitarii dreptului de petitionare şi la corespondenta Procedura de distribuire a materialelor destinate exercitarii dreptului de petitionare şi la corespondenta se aproba prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. §.4. Dreptul la convorbiri telefonice Articolul 54 Exercitarea dreptului
(1)Orice persoană privată de libertate are dreptul de a efectua saptamanal, pe cheltuiala sa, cel puţin o convorbire telefonica de la telefoanele instalate în incinta locului de detinere, cu persoane din exteriorul locului de detinere, atât din tara, cat şi din strainatate. ...
(2)Sunt interzise deţinerea şi folosirea telefoanelor mobile, precum şi a altor dispozitive de comunicare la distanţă, de către persoanele private de libertate, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 127 alin.
(7). ... ----------- Alin.
(2)al art. 54 a fost modificat de pct. 26 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- §.
- Dreptul de a primi bunuri şi de a efectua cumparaturi Articolul 55 Exercitarea dreptului de a primi bunuri
(1)Pachetele cu bunuri permise la pastrare de persoanele private de libertate se primesc cu prilejul vizitelor. Acestea se distribuie numai în cadrul sectorului de acordare a dreptului la vizita. ...
(2)Sumele de bani se primesc de la familie sau de la alte persoane, prin mandat poştal ori prin depunere directă la sectorul vizită, şi se consemnează în fişa contabilă nominală, putând fi folosite conform prevederilor art. 49 alin.
(4)şi ale art. 63 din Lege. ... ----------- Alin.
(2)al art. 55 a fost modificat de pct. 27 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. (2^1) Sumele de bani introduse în locul de deţinere pe alte căi decât cele prevăzute la alin.
(2), precum şi cele găsite asupra persoanelor private de libertate cu ocazia percheziţiilor se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat. ----------- Alin. (2^1) al art. 55 a fost introdus de pct. 28 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. (2^2) Pentru motive temeinic justificate, persoanele private de libertate pot transfera altor persoane private de libertate sume de bani, cu aprobarea directorului locului de deţinere în care se află solicitantul. ----------- Alin. (2^2) al art. 55 a fost introdus de pct. 28 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(3)Se interzice primirea de articole şi bunuri care ar putea pune în pericol siguranţa locului de detinere, buna convietuire sau sănătatea persoanelor private de libertate, de stupefiante, substante psihotrope, substante care conţin alcool, precum şi a celor a caror manipulare implica risc de deteriorare. ...
(4)Se interzice primirea de bunuri, alimente şi obiecte peste limitele admise, prevăzute în ordinul ministrului justiţiei privind bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane. ... ----------- Alin.
(4)al art. 55 a fost modificat de pct. 29 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(5)Articolele şi bunurile sunt supuse controlului specific în prezenta persoanelor private de libertate, înainte de a le fi predate. ... ----------- Alin.
(6)al art. 55 a fost abrogat de pct. 30 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 56 Exercitarea dreptului de a efectua cumparaturi
(1)Persoanele private de libertate au dreptul de a cumpara saptamanal de la punctele comerciale din incinta locurilor de detinere, în limita a 1/2 din valoarea salariului minim brut pe economie, alimente, apa minerala, bauturi răcoritoare, tigari şi alte bunuri de natura celor permise să fie primite, precum şi cele necesare exercitarii drepturilor de petitionare, la corespondenta şi la convorbiri telefonice. ... (1^1) În situaţia în care administraţia locului de deţinere nu poate asigura un punct comercial în incinta locului de deţinere, cumpărăturile pot fi făcute din afara acestuia de către administraţia locului de deţinere, în baza cererii persoanelor private de libertate şi a ofertelor puse la dispoziţie de către operatorii economici, cuprinzând toate tipurile de produse ce pot fi asigurate de către aceştia, în conformitate cu categoriile de bunuri prevăzute de normele legale în vigoare. ----------- Alin. (1^1) al art. 56 a fost introdus de pct. 31 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Medicul curant poate restrictiona cumpararea de către persoanele private de libertate bolnave a unor alimente contraindicate în afectiunile de care sufera ori a produselor din tutun. ... §.
- Contactul cu exteriorul Articolul 57 Informarea autorităţilor cu privire la prezenţa persoanelor private de libertate în diferite zone din afara locului de deţinere În toate situaţiile în care persoanele private de libertate se află nesupravegheate de către personalul locului de deţinere, în diferite zone din afara acestuia, sunt informate organele de poliţie din raza teritorială a acestor zone. ----------- Art. 57 a fost modificat de pct. 32 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- Articolul 58 Contactul cu diferite persoane şi organizaţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor încurajează şi susţine iniţiativele organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, naţionale şi internaţionale, precum şi ale persoanelor fizice care contribuie sau sprijină financiar activitatea de educaţie, asistenţă psihosocială şi asistenţă religioasă desfăşurată în locurile de deţinere, dacă acestea nu contravin prevederilor legale şi regulilor privind siguranţa locului de deţinere. ----------- Art. 58 a fost modificat de pct. 33 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- Articolul 59 Relaţia cu mass-media
(1)Directorul locului de detinere poate aproba contactarea, inclusiv prin incuviintarea de intalniri, între reprezentantii mass-media şi persoanele condamnate definitiv, cu acordul scris al persoanelor în cauza, în condiţiile în care nu se pericliteaza siguranţa locului de detinere sau drepturile şi libertatile persoanelor private de libertate. ...
(2)În cazul nerespectarii regulilor stabilite de administratia locului de detinere de către reprezentantul mass-media, pe timpul cat se afla în locul de detinere, directorul locului de detinere poate intrerupe intalnirea cu persoanele condamnate definitiv. În situaţii grave, în cazul în care reprezentantul mass-media a încălcat în mod repetat regulile stabilite de administratia locului de detinere, directorul locului de detinere poate anula aprobarea emisa. ...
(3)Intalnirile cu reprezentantii mass-media nu se calculeaza în numărul vizitelor la care are dreptul persoana privată de libertate. ... Articolul 60 Accesul la mijloacele de informare în masa Persoanele private de libertate, indiferent de regimul de executare în care sunt clasificate, au acces la mijloacele de informare în masa, prin intermediul radioului, televizorului, revistelor şi ziarelor, literatura beletristica şi de specialitate. §.7. Caile de atac împotriva masurilor luate de administratia locului de detinere Articolul 61 Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate
(1)Împotriva masurilor referitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta secţiune, dispuse de administratia locului de detinere, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plangere la judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoştinţa de măsura luata, în conformitate cu dispozitiile art. 38 din Lege. ...
(2)Persoana privată de libertate este ascultata, în mod obligatoriu, la locul de detinere, de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. ...
(3)Judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate poate proceda la ascultarea oricarei alte persoane în vederea aflarii adevarului. ...
(4)Judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate solutioneaza plangerea, prin încheiere motivata, în termen de 10 zile de la primirea acesteia şi pronunţă una dintre urmatoarele solutii: ...
- a)admite plangerea şi dispune anularea, revocarea sau modificarea masurii luate de administratia locului de detinere; ...
- b)respinge plangerea, dacă aceasta este nefondata. ...
(5)Încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei private de libertate şi administraţiei locului de deţinere în termen de două zile de la data pronunţării acesteia. ... ----------- Alin.
(5)al art. 61 a fost modificat de pct. 34 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(6)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate persoana privată de libertate şi administraţia locului de deţinere pot introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii. ... ----------- Alin.
(6)al art. 61 a fost modificat de pct. 34 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(7)Contestaţia se judeca potrivit dispoziţiilor art. 460 alin.
(2)-
(5)din Codul de procedură penala, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător. ...
(8)Hotărârea judecatoriei este definitivă. ... Secţiunea a 2-a Oblibaţiile şi interdicţiile persoanelor private de libertate Articolul 62 Oblibaţiile persoanelor private de libertate Persoanele private de libertate au urmatoarele obligaţii:
- a)să se conformeze restrictiilor ce decurg din Lege, din prezentul regulament, din ordinele şi deciziile emise în baza acestora şi din regulamentul de ordine interioara al locului de detinere; ...
- b)să execute dispozitiile legale date de administratia locului de detinere; ...
- c)să se supuna perchezitiei cu ocazia primirii în locul de detinere, precum şi pe parcursul privarii de libertate, ori de cate ori este necesar; ...
- d)să respecte regulile stabilite de administratia locului de detinere pe perioada cat au permisiune de iesire din penitenciar; ...
- e)să se conformeze dispoziţiilor date de organele judiciare; ...
- f)să respecte regulile de igiena individuala şi colectiva, precum şi indicatiile medicului; ...
- g)sa manifeste grija faţă de integritatea bunurilor din proprietatea publică şi privată; ...
- h)să respecte repartizarea pe camerele de detinere; ...
- i)sa nu desfasoare acţiuni care urmaresc aducerea de prejudicii administraţiei penitenciare sau altor persoane; ...
- j)să respecte programul zilnic, cel de muncă, precum şi orarul activităţilor de educaţie şi asistenţă psihosocială care se derulează în penitenciar; ... ----------- Litera
- j)a art. 62 a fost modificată de pct. 35 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
- k)sa manifeste o atitudine cuviincioasa faţă de orice persoană cu care intră în contact; ...
- l)să aibă o ţinuta decenta, curata şi ingrijita; ...
- m)sa indeplineasca în bune condiţii activităţile la care participa; ...
- n)să asigure şi sa menţină ordinea şi curatenia în camerele de detinere şi în celelalte locuri în care au acces; ...
- o)să frecventeze cursurile învăţământului obligatoriu. ... ----------- Litera
- o)a art. 62 a fost introdusă de pct. 36 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 63 Interdicţiile persoanelor private de libertate Persoanelor private de libertate le sunt interzise:
- a)exercitarea de acte de violenta asupra personalului, persoanelor care executa misiuni la locul de detinere sau care se afla în vizita, asupra celorlalte persoane private de libertate, precum şi asupra oricăror alte persoane; ...
- b)organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, razvratiri, acte de nesupunere pasive sau active ori alte acţiuni violente, în grup, de natura sa pericliteze ordinea, disciplina şi siguranţa locului de detinere; ...
- c)iniţierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea masurilor privative de libertate; ...
- d)detinerea, comercializarea sau consumul de stupefiante, bauturi alcoolice ori de substante toxice sau ingerarea fără prescriptie medicală a unor medicamente de natura a crea tulburari de comportament; ...
- e)sustragerea în orice mod de la executarea unei sancţiuni disciplinare; ...
- f)instigarea altor persoane private de libertate la savarsirea de abateri disciplinare; ...
- g)stabilirea de relatii cu persoane private de libertate sau persoane din interiorul ori exteriorul locului de detinere, cu scopul de a împiedica infaptuirea justiţiei sau aplicarea normelor regimului de executare a masurilor privative de libertate; ...
- h)sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă ori aparţinând locului de detinere, personalului, persoanelor care executa activităţi în locul de detinere sau se afla în vizita, precum şi a bunurilor aparţinând altor persoane, inclusiv celor private de libertate; ...
- i)prezenta în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spatii din locul de detinere, stabilite prin regulamentul de ordine interioara, precum şi nerespectarea orei de revenire în locul de detinere; ...
- j)procurarea, deţinerea, utilizarea sau transmiterea de bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile, bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele admise; ... ----------- Litera
- j)a art. 63 a fost modificată de pct. 37 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
- k)substituirea identităţii unei alte persoane; ...
- l)impiedicarea cu intentie a desfăşurării programelor care se deruleaza în locul de detinere; ...
- m)confecţionarea, deţinerea, utilizarea sau transmiterea de obiecte interzise; ... ----------- Litera
- m)a art. 63 a fost modificată de pct. 37 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
- n)obtinerea sau încercarea de obtinere, prin violenta, constrangere, promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale de la personal, de la persoanele care executa misiuni la locul de detinere sau care se afla în vizita ori de la celelalte persoane private de libertate, precum şi de la oricare altă persoană; ...
- o)comunicarea cu exteriorul, în alte condiţii şi prin alte metode decat cele stabilite prin reglementarile în vigoare; ...
- p)amenintarea personalului, a persoanelor care executa misiuni la locul de detinere sau care se afla în vizita, a celorlalte persoane private de libertate, precum şi a oricăror alte persoane; ...
- q)utilizarea în mod necorespunzator sau în alte scopuri a bunurilor puse la dispoziţie de administratia locului de detinere; ...
- r)autoagresiunea în orice mod şi prin orice mijloace; ...
- s)tulburarea orarului zilnic, inclusiv a liniştii, după ora stingerii până la deşteptare; ... ----------- Litera
- s)a art. 63 a fost modificată de pct. 37 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
- s)practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obtine foloase; ...
- t)fumatul în alte locuri decat cele permise; ...
- t)exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag oprobriul; ...
- u)orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere demnitatii umane prin deosebirea, excluderea, restrictia sau preferinta pe bază de rasa, naţionalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, vârsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, înlăturarea recunoasterii, folosinţei sau exercitarii în condiţii de egalitate a drepturilor fundamentale. ... Capitolul IV Primirea şi inregistrarea persoanelor private de libertate Articolul 64 Documentele pe care le contine dosarul individual la primirea în locul de detinere
(1)Persoanele private de libertate sunt primite în locurile de detinere cu dosarele individuale prevăzute de art. 29 alin.
(2)din Lege, în baza mandatului de executare a pedepsei inchisorii sau detentiunii pe viaţa ori a mandatului de arestare preventiva sau a ordonantei de retinere, după stabilirea identităţii acestora şi verificarea valabilităţii şi autenticităţii documentelor. ...
(2)Mandatul de arestare preventiva sau mandatul de executare a pedepsei sunt, după caz, insotite de copia hotărârii de condamnare, copia cazierului judiciar, procesul-verbal de introducere în arest, fisa de cunoastere individuala, fisa medicală, acte de identitate, fotografie faţa şi profil, fisa dactiloscopica şi adresa de predare a persoanei private de libertate. ...
(3)Fisa de cunoastere individuala cuprinde menţiuni privind gradul de risc al persoanei primite, apartenenta la grupari de crima organizata sau teroriste, modul de comportare în societate, dacă a fost data în urmărire, dacă s-a opus retinerii sau arestarii sau dacă a fost consumatoare de droguri. ...
(4)Pentru minori şi tineri, dosarul cuprinde şi foaia matricola scolara, certificatul de calificare, ancheta sociala şi referatul de evaluare întocmit de Serviciul de probatiune, după caz. ...
(5)Pentru primirea persoanelor private de libertate în penitenciarele-spital este necesară recomandarea de internare din partea medicului sau o dispoziţie a organului judiciar. În caz de urgenta, se va proceda la internarea persoanei private de libertate în cea mai apropiata unitate spitaliceasca din subordinea Ministerului Sănătăţii Publice. ...
(6)Administraţia locului de deţinere poate respinge motivat primirea persoanelor private de libertate în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de alin.
(1),
(2)şi
(5). ... ----------- Alin.
(6)al art. 64 a fost modificat de pct. 38 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(7)În cazul în care la primirea în locul de deţinere nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de alin.
(3)şi
(4), administraţia locului de deţinere va primi persoana privată de libertate, urmând ca documentele care trebuiau să o însoţească să fie transmise în termen de 15 zile. ... ----------- Alin.
(7)al art. 64 a fost modificat de pct. 38 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 65 Fotografierea, amprentarea şi prelevarea de probe biologice Persoanele private de libertate sunt obligate să se supuna amprentarii, fotografierii şi prelevarii probelor biologice, în cadrul procedurilor legale, cu ocazia primirii în locurile de detinere şi ori de cate ori este nevoie. Articolul 66 Inregistrarea primirii
(1)Datele de identitate, anul, luna, ziua şi ora primirii, actul în baza caruia s-a facut primirea persoanei private de libertate şi autoritatea care l-a emis se consemneaza în registrul prevăzut de art. 79 lit. a) din Lege. ...
(2)Personalul desemnat care participa la primirea persoanelor private de libertate efectueaza operaţiunile şi întocmeşte documentele stabilite prin regulamentul prevăzut de art. 16 alin.
(2)din Lege. ...
(3)În cazul în care persoana privată de libertate se prezinta la locul de detinere din intreruperea executarii pedepsei sau după evadare, conducerea locului de detinere întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul individual al persoanei. ... Articolul 67 Dosarul individual al persoanei private de libertate
(1)Dosarul individual al persoanei private de libertate, prevăzut la art. 78 alin.
(1)din Lege, contine documentele şi informaţiile cu privire la situaţia sa juridica şi conduita adoptata pe toata perioada detinerii, inclusiv cele privind existenta unor abateri şi sancţiuni disciplinare. ...
(2)Dosarul individual insoteste persoana privată de libertate până la punerea sa în libertate. ...
(3)Dosarul individual este confidential şi se păstrează în deplina siguranţa de administratia locului de detinere, fiind accesibil numai persoanelor şi organelor autorizate conform legii. ...
(4)Persoana condamnată sau oricare altă persoană, cu acordul persoanei condamnate, are acces la dosarul individual, astfel cum este el definit la art. 78 din Lege, şi poate obţine, la cerere, într-un număr de exemplare justificat, fotocopii ale acestora. Consultarea documentelor prevăzute la alin.
(1)se face în prezenţa unei persoane desemnate de directorul penitenciarului, potrivit dispoziţiilor art. 42 din Lege. ... ----------- Alin.
(4)al art. 67 a fost modificat de pct. 39 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(5)Cheltuielile ocazionate de fotocopierea documentelor sunt suportate de persoana privată de libertate care exercită acest drept. ...
(6)Dacă persoanele private de libertate nu dispun de mijloacele băneşti necesare, cheltuielile prevăzute la alin.
(5)sunt suportate de către administraţia locului de deţinere, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin.
(5)şi
(6)din Lege. ... ----------- Alin.
(6)al art. 67 a fost modificat de pct. 39 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(7)Directorul locului de detinere stabileste prin decizie categoriile de personal penitenciar care au acces la dosarul individual, în exercitarea atribuţiilor de serviciu. ...
(8)În exercitarea atribuţiilor de serviciu, reprezentanţii serviciilor de probaţiune au acces la dosarul individual al persoanei condamnate, la locul de deţinere, cu acordul directorului penitenciarului. ... ----------- Alin.
(8)al art. 67 a fost introdus de pct. 40 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 68 Protectia datelor cu caracter personal
(1)Administratia Naţionala a Penitenciarelor, în exercitarea atribuţiilor care îi revin, utilizeaza şi poate crea, în condiţiile legii, aplicaţii informatizate de gestiune a datelor referitoare la realizarea scopului pedepsei, precum şi a datelor referitoare la activităţi conexe şi auxiliare acesteia. ...
(2)Administratia Naţionala a Penitenciarelor adopta masurile tehnice şi organizatorice necesare protejarii datelor cu caracter personal ale persoanelor private de libertate împotriva oricăror distrugeri, pierderi, modificari, dezvaluiri sau acces neautorizat. ... Articolul 69 Organizarea spatiilor pentru primirea persoanelor private de libertate În toate locurile de detinere se amenajeaza locuri de primire a persoanelor private de libertate care să asigure condiţii pentru identificarea şi verificarea documentelor, efectuarea perchezitiei corporale amanuntite, echipare, vizita medicală sumara, măsuri igienico-sanitare, precum şi posibilitatea separarii până la repartizarea pe camere. Articolul 70 Controlul persoanei private de libertate şi al bagajelor acesteia
(1)Înainte de efectuarea perchezitiei corporale amanuntite, persoanele private de libertate sunt informate cu privire la bunurile care pot fi pastrate asupra lor, bunurile care sunt interzise şi consecintele care decurg din nedeclararea şi pastrarea lor în ascuns. ...
(2)După efectuarea perchezitiei, bunurile, obiectele de valoare şi sumele de bani care se ridica de la persoanele private de libertate se inventariaza şi se păstrează prin grija administraţiei locului de detinere sau, la cererea scrisa a acestora, sunt predate familiei ori depuse la institutii autorizate să le pastreze. ...
(3)Bunurile şi obiectele de valoare gasite asupra persoanelor private de libertate, cu ocazia primirii în locul de detinere, după inventariere, sunt consemnate în bonuri de primire în pastrare. ...
(4)Sumele de bani declarate de persoanele private de libertate, la primirea în locul de deţinere, se consemnează în fişa contabilă nominală şi pot fi folosite în condiţiile prevăzute la art. 49 alin.
(4)şi la art. 63 din Lege. ... ----------- Alin.
(4)al art. 70 a fost modificat de pct. 41 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(5)Sumele de bani şi bunurile nedeclarate, găsite cu ocazia percheziţiei, se confiscă şi se procedează conform art. 49 alin.
(6)din Lege. ... ----------- Alin.
(5)al art. 70 a fost introdus de pct. 42 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 71 Măsuri igienico-sanitare
(1)La primirea în locurile de detinere, persoanele private de libertate sunt supuse imbaierii, vizitei medicale sumare, iar, după caz, unor măsuri igienico-sanitare adecvate pentru intrarea în colectivitate, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice. Persoanele private de libertate poarta ţinuta civila, indiferent de regimul de executare a pedepselor privative de libertate, în conformitate cu dispozitiile art. 34 din Lege. ...
(2)Cu aceasta ocazie, persoana privată de libertate primeste un set de produse igienico-sanitare al cărui continut este prevăzut prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ... Articolul 72 Confirmarea comunicarii despre prezenta persoanei private de libertate în locul de detinere Conţinutul procesului-verbal, în care este consemnata comunicarea locului de detinere către persoana desemnata de persoana condamnata, în conformitate cu dispozitiile art. 29 alin.
(5)din Lege, se aduce la cunoştinţa acesteia, sub semnatura, şi se depune la dosarul individual. Articolul 73 Informarea initiala cu privire la regulile de comportare, drepturile şi oblibaţiile persoanei private de libertate
(1)Prevederile Codului penal, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Codului de procedura penala, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, Legea, prezentul regulament, ordinele emise în temeiul Legii, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. 123/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, precum şi regulamentul de ordine interioara a penitenciarului sunt puse la dispoziţie persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, în limba română sau în limba pe care o înţeleg, imediat după primirea în penitenciar. ...
(2)Directorul locului de deţinere sau persoana desemnată de acesta aduce la cunoştinţa persoanelor private de libertate, sub semnătură, regulile de comportare, drepturile şi obligaţiile pe care le au, facilităţile, stimulentele şi recompensele ce se pot acorda, sancţiunile disciplinare care se pot aplica, infracţiunile prevăzute în Lege, precum şi situaţiile în care se pot folosi mijloacele de constrângere şi imobilizare. ... ----------- Alin.
(2)al art. 73 a fost modificat de pct. 43 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(3)Persoanelor private de libertate de alta cetatenie li se inmaneaza un document care să cuprindă informaţiile prevăzute la alin.
(1), redactat în limba pe care o cunosc sau intr-o limbă de circulatie internationala. ... Articolul 74 Evaluarea medicală După primire, în termen de 72 de ore, medicul locului de detinere efectueaza examenul clinic complet, putand fi solicitate investigatii paraclinice, astfel încât în cel mult 21 de zile să se stabileasca starea de sănătate şi cerinţele de asistenţa medicală ori de hrana suplimentare, precum şi capacitatea de muncă, consemnand constatarile în dosarul medical. Menţiunile privind capacitatea de muncă se consemneaza şi în documentele de evidenta operativa. Articolul 75 Măsuri determinate de supraaglomerare
(1)În cazul în care capacitatea legala de cazare a locului de detinere subordonat Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este depasita, directorul are obligaţia de a informa directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în vederea redistribuirii persoanelor private de libertate în alte locuri de detinere. ...
(2)Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileste dacă transferul se impune, cu precizarea locului de detinere unde va fi transferat. ... Capitolul V Repartizarea persoanelor private de libertate Articolul 76 Cazarea în perioada de carantina şi observare
(1)După primirea în locul de detinere, persoanele private de libertate se repartizeaza în sectia pentru carantina şi observare. ...
(2)Persoanele prevăzute la alin.
(1)sunt cazate separat pe camere, în raport de sex, vârsta, stare de sănătate, situaţie juridica, natura infractiunii, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioara sau de siguranţă. ... Articolul 77 Activităţi de evaluare şi interventie initiala
(1)În perioada de carantină şi observare se studiază comportamentul şi personalitatea persoanelor private de libertate, se efectuează examene medicale, activităţi de educaţie sanitară, examene psihologice, se evaluează necesităţile educaţionale, de asistenţă psihologică şi socială, în scopul formulării diagnosticului şi prognozei criminologice, precum şi gradul de adaptabilitate la privarea de libertate. ... ----------- Alin.
(1)al art. 77 a fost modificat de pct. 44 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Serviciul de educatie şi asistenţă psihosocială întocmeşte şi urmareste punerea în aplicare, pentru fiecare persoana privată de libertate nou-primita, Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, prin care se precizeaza activităţile şi programele în care aceasta urmeaza a fi inclusa pe perioada detinerii, document care se completeaza şi se modifica ori de cate ori este necesar. ... ------------ Alin.
(2)al art. 77 a fost modificat de pct. 115 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "intervenţie psihosocială" cu sintagma "asistenţă psihosocială" şi a sintagmei "Plan de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică" cu sintagma "Plan individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică". Articolul 78 Măsuri de informare şi documentare
(1)La nivelul fiecarei camere pentru carantina şi observare, al sectiilor de detinere, al cluburilor sau în alte locuri accesibile persoanelor private de libertate sunt disponibile mape documentare, care cuprind dispozitiile legale şi documentele prevăzute la art. 43 alin.
(1)din Lege şi regulile de comportament igienico-sanitar. ...
(2)La incheierea perioadei de carantina şi observare, persoana privată de libertate semneaza procesul-verbal prevăzut în art. 43 alin.
(4)din Lege, document care se depune la dosarul individual. ... Articolul 79 Stabilirea regimului şi planificarea etapelor de executare a pedepsei privative de libertate
(1)Comisia prevăzută la art. 14 din Lege, cu respectarea dispoziţiilor art. 20 alin.
(1)şi
(2), art. 21, art. 22 alin.
(1)şi
(2), art. 23 alin.
(1)şi
(2), art. 24 alin.
(1)şi art. 25 din Lege, luând în considerare şi rezultatele obţinute în perioada de carantină şi observare, consemnate în fişele de specialitate din Dosarul de educaţie şi asistenţă psihosocială, stabileşte şi repartizează persoana privată de libertate într-un regim de executare şi planifică executarea principalelor etape ale executării pedepsei. ... ----------- Alin.
(1)al art. 79 a fost modificat de pct. 45 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Planificarea principalelor etape ale executarii pedepsei urmareste adaptarea normelor privative de libertate la profilul psihosocial al persoanei în cauza, implicarea responsabila a acesteia în propria reabilitare sociala şi cresterea sanselor de reinsertie sociala. ...
(3)Stabilirea regimului de executare se realizează în termen de cel mult 30 de zile de la primirea în locul de detinere, iar în cazuri excepţionale perioada se poate prelungi cu maximum 10 zile. ...
(4)Hotărârea de stabilire a regimului de executare devine executorie la expirarea termenului de 3 zile de la data aducerii la cunoştinţa persoanei private de libertate, dacă nu a formulat plângere, sau la data comunicării încheierii judecătorului delegat prin care s-a soluţionat plângerea în condiţiile art. 25 alin.
(4)din Lege. ... ----------- Alin.
(4)al art. 79 a fost modificat de pct. 45 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(5)Hotărârea de stabilire a regimului de executare, devenită executorie, se pune în aplicare de către directorul locului de deţinere stabilit conform deciziei directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ... ----------- Alin.
(5)al art. 79 a fost introdus de pct. 46 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(6)Copiile documentelor prevăzute la alin.
(4), precum şi hotărârea instanţei de judecată, după caz, se depun la dosarul individual. ... ----------- Alin.
(6)al art. 79 a fost introdus de pct. 46 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(7)Menţiunile despre regimul de executare se fac în dosarul individual, în aplicaţiile informatizate şi în celelalte documente operative stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin.
(2)din Lege. ... ----------- Alin.
(7)al art. 79 a fost introdus de pct. 46 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- Articolul 80 Repartizarea categoriilor speciale de persoane private de libertate La repartizarea pe secţii şi camere de deţinere se ţine seama de măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei, de asigurarea unei protecţii corespunzătoare a minorilor şi tinerilor, a celor cu afecţiuni psihice sau dizabilităţi, a persoanelor vulnerabile, a nefumătorilor, a persoanelor prevăzute la art. 17 din Lege, precum şi a celor care din motive obiective trebuie protejate de celelalte categorii de persoane private de libertate. ----------- Art. 80 a fost modificat de pct. 47 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- Capitolul VI Condiţiile de detentie Articolul 81 Cazarea
(1)Administratia Naţionala a Penitenciarelor ia toate masurile necesare pentru cresterea progresiva a numarului spatiilor de cazare individuala. ...
(2)Persoanele private de libertate sunt cazate individual sau în comun. ...
(3)Normele minime obligatorii privind condiţiile de cazare a persoanelor private de libertate se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei. ...
(4)Reamenajarea spatiilor de detinere existente şi construirea spatiilor de detinere noi se face cu respectarea prevederilor alin.
(1)şi a recomandarilor instituţiilor europene competente în materie, în special a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Tratamentelor sau Pedepselor Inumane ori Degradante. ...
(5)Camerele permit iluminatul natural şi artificial, aerisirea şi sunt dotate cu instalaţii de incalzire şi utilitati igienico-sanitare. ...
(6)Condiţiile de cazare în penitenciarele-spital trebuie să respecte normele sanitare stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice. ...
(7)Persoanele private de libertate au acces autorizat la lumina artificiala în functie de regimul de executare a pedepsei. Prin acces autorizat la lumina se înţelege accesul efectiv al persoanelor private de libertate la comutatorul de lumina. ... Articolul 82 Amenajarea şi dotarea camerelor de cazare
(1)Fiecarei persoane private de libertate i se asigura pat individual şi cazarmamentul necesar, în functie de anotimp şi în conformitate cu normele sanitare în vigoare. ...
(2)Camerele de cazare sunt dotate cu mobilier, astfel încât să permită persoanei private de libertate pastrarea bunurilor şi obiectelor personale, precum şi desfăşurarea unor activităţi de educatie. ...
(3)Grupurile şi instalatiile sanitare din camerele de detinere trebuie să permită fiecarei persoane private de libertate să îşi satisfaca nevoile fiziologice, ori de cate ori este necesar, în condiţii de igiena şi intimitate. ... Articolul 83 Asigurarea condiţiilor pentru igiena individuala şi colectiva
(1)Regulile de igiena individuala şi colectiva, precum şi alte măsuri stabilite de medicul locului de detinere sunt obligatorii pentru toate persoanele private de libertate. ...
(2)Fiecarei persoane private de libertate i se asigura condiţii de folosire a surselor de apa curenta şi a articolelor de toaleta pentru menţinerea igienei. Barbatii au posibilitatea să se barbiereasca zilnic, iar femeile pot pastra şi folosi produse cosmetice autorizate prin decizia directorului locului de detinere. ...
(3)Persoanelor private de libertate li se asigura posibilitatea sa faca baie cel puţin de doua ori pe săptămâna. Au posibilitatea imbaierii zilnice cei care îşi desfăşoară activitatea în locuri cu risc epidemiologic crescut sau în orice alte locuri, dacă situaţia o impune. ...
(4)Articolele de toaleta şi igiena se asigura de către administratia locului de detinere, în limita normelor stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. Aceste articole pot fi suplimentate pe cheltuiala proprie de către persoana privată de libertate, prin cumparare de la punctul comercial amenajat în interiorul locului de detinere. ...
(5)Administratia penitenciara deruleaza programe de informare, educatie sanitara şi de prevenire a bolilor cu transmitere sexuala, contagioase, a consumului de droguri, precum şi de punere la dispoziţia persoanelor private de libertate a mijloacelor de protecţie împotriva bolilor cu transmitere sexuala. ...
(6)Programele prevăzute la alin.
(5)pot fi derulate în colaborare cu organizaţiile guvernamentale sau neguvernamentale cu experienta în implementarea acestora. ... Articolul 84 Sistemele de siguranţă şi iluminatul de veghe
(1)Toate spatiile de cazare sunt prevăzute cu sisteme de supraveghere şi siguranţa, în raport de necesitatile impuse de tipul regimului de executare. ...
(2)Pe timpul noptii, în functie de regimul de executare aplicat, se poate folosi iluminatul de veghe în scopul asigurarii supravegherii. ... Articolul 85 Echipamentul persoanelor private de libertate
(1)Persoanelor private de libertate care nu posedă îmbrăcăminte şi încălţăminte personală adecvată şi nu dispun de mijloace financiare suficiente li se asigură de către administraţia locului de deţinere ţinută, în funcţie de climă şi anotimp. Se consideră în situaţia de a nu dispune de mijloace financiare suficiente persoanele private de libertate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile necesare achiziţionării unei ţinute civile. ... ----------- Alin.
(1)al art. 85 a fost modificat de pct. 48 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Ţinuta asigurata de administratia locului de detinere, prin caracteristicile sale, nu trebuie să fie umilitoare sau degradanta. ...
(3)Persoanele private de libertate pot folosi imbracamintea, lenjeria intima şi încălţămintea personala. ...
(4)Persoanele private de libertate internate în spitale şi infirmerii sunt echipate conform normelor medicale sanitare în vigoare. ...
(5)Prezentarea persoanelor private de libertate în faţa organelor judiciare, a altor autorităţi sau institutii ale administraţiei centrale şi locale se realizează în ţinuta decenta. ...
(6)Normele de echipare şi durata de folosinţă a ţinutei asigurate de administraţia locului de deţinere sunt stabilite prin ordin al ministrului justiţiei. ... ----------- Alin.
(6)al art. 85 a fost modificat de pct. 48 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(7)Ţinuta persoanelor private de libertate este inlocuita la expirarea duratei de folosinţă, stabilita conform dispoziţiilor alin.
(6), precum şi ori de cate ori este necesar din cauza degradării acesteia. ...
(8)Ţinuta persoanelor private de libertate, personala sau asigurata de administratia locului de detinere, nu trebuie să fie asemanatoare cu uniforma personalului. ... Articolul 86 Alimentatia persoanelor private de libertate
(1)Administratia locului de detinere asigura persoanelor private de libertate, de 3 ori pe zi, o hrana variata, corespunzătoare calitativ şi cantitativ regulilor de dieta, conform stării de sănătate sau naturii muncii prestate, după caz. ...
(2)Pentru persoanele private de libertate bolnave se asigura numărul de mese şi regimul alimentar prescris de medicul locului de detinere. ...
(3)Persoanelor private de libertate insarcinate sau celor care alapteaza, precum şi copiilor care rămân cu mama până în momentul plasarii lor în mediul familial ori în institutii de ocrotire specializate li se asigura hrana în mod corespunzător stării lor fiziologice, la recomandarea medicului locului de detinere. ...
(4)Administratia locului de detinere asigura condiţii de servire a hranei, de regula în spatii special amenajate, precum şi vesela necesară pentru prepararea, distribuirea şi servirea hranei, potrivit normelor stabilite de Ministerul Sănătăţii Publice. ...
(5)Prepararea hranei se face sub controlul şi supravegherea personalului de specialitate în domeniu. ...
(6)Personalul medical este obligat sa verifice zilnic modul de respectare a condiţiilor de preparare, distribuire şi servire a hranei, calitatea acesteia şi sa aduca de îndată la cunoştinţa directorului locului de detinere neajunsurile constatate, care va lua masurile necesare. ...
(7)Administratia locului de detinere poate externaliza serviciul de preparare a hranei. ... Capitolul VII Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate Secţiunea 1 Dispozitii comune Articolul 87 Notiunea de regim de executare a pedepselor privative de libertate
(1)Persoanele private de libertate se supun regimului de executare stabilit. Acesta cuprinde totalitatea regulilor, drepturilor, obligaţiilor, programelor şi activităţilor care urmăresc realizarea unei bune convieţuiri, astfel încât să încurajeze comportamente, atitudini şi abilităţi care să influenţeze reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. ... ----------- Alin.
(1)al art. 87 a fost modificat de pct. 49 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Regimurile de executare se diferentiaza prin gradul de limitare a libertatii de miscare a persoanelor private de libertate şi activitatea zilnica, în raport de situaţia juridica, starea sănătăţii, vârsta, categoria în care au fost clasificate şi comportarea în timpul executarii pedepsei. ...
(3)Pe întreaga durata a executarii pedepsei, administratia locului de detinere asigura supravegherea, observarea şi asistenţa persoanelor private de libertate de către educatori, psihologi, asistenti sociali şi consilieri de probatiune, medici, juristi, personal specializat cu aplicarea regimului şi siguranţa detinerii, preoti şi alte persoane calificate din interiorul şi exteriorul locului de detinere. ...
(4)Pregătirea persoanelor private de libertate în vederea liberarii începe imediat după primirea în locul de detinere şi se desfăşoară progresiv, oricare ar fi durata pedepsei şi regimul de executare. ... Articolul 88 Procedura stabilirii regimului de executare
(1)Membrii comisiei prevăzute de art. 14 din Lege, cu ocazia stabilirii regimului de executare a persoanelor private de libertate, au în vedere: ...
- a)vârsta; ...
- b)durata pedepsei privative de libertate; ...
- c)conduita persoanei condamnate, inclusiv în perioadele de detentie anterioare; ...
- d)riscul pe care îl prezintă pentru siguranţa locului de deţinere, pentru celelalte persoane private de libertate şi pentru personal; ... ----------- Litera
- d)a alin.
(1)al art. 88 a fost modificată de pct. 50 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
- e)abilitatile necesare includerii în diferite programe de educatie şi asistenţă psihosocială; ... ------------ Litera
- e)a alin.
(1)al art. 88 a fost modificată de pct. 115 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "intervenţie psihosocială" cu sintagma "asistenţă psihosocială". f) disponibilitatea de a presta muncă, de a urma cursuri de calificare şi cursuri de şcolarizare. ... ----------- Litera f) a alin.
(1)al art. 88 a fost modificată de pct. 50 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. g) starea de sănătate. ...
(2)În raport cu prevederile alin.
(1)şi ale art. 25 din Lege, fiecare membru al comisiei propune motivat regimul de executare. ...
(3)Stabilirea regimului se face prin votul deschis al majorităţii membrilor comisiei, în functie de propunerile formulate. ...
(4)Propunerile membrilor comisiei, motivatiile şi decizia finala a comisiei, pentru fiecare caz în parte, se consemneaza într-un proces-verbal, care se înregistrează într-un registru de procese-verbale. ...
(5)Decizia membrilor comisiei se consemneaza într-un proces-verbal de aducere la cunoştinţa, întocmit în doua exemplare. Un exemplar al procesului-verbal de aducere la cunoştinţa a deciziei se inmaneaza persoanei private de libertate, iar celalalt, din care să rezulte luarea la cunoştinţa, se depune la dosarul individual. ...
(6)Structura şi conţinutul procesului-verbal de aducere la cunoştinţa a deciziei se stabileste prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ... Articolul 89 Sesizarea judecatorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate
(1)Persoana condamnata, nemultumita de regimul de executare stabilit de comisie, poate formula, în scris, plangere la judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în termen de 3 zile de la data când a luat cunoştinţa de regimul de executare a pedepsei stabilit, în conformitate cu prevederile art. 25 alin.
(2)din Lege. ...
(2)Judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate asculta, în mod obligatoriu, persoana condamnata, solutioneaza plangerea în termen de 15 zile de la data primirii acesteia şi pronunţă prin încheiere motivata una dintre urmatoarele solutii: ...
- a)admite plangerea şi dispune modificarea regimului de executare stabilit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate; ...
- b)respinge plangerea, dacă aceasta este nefondata. ...
(3)O copie de pe încheierea judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de cel mult două zile de la pronunţare. ... ----------- Alin.
(3)al art. 89 a fost modificat de pct. 51 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- Articolul 90 Punerea în aplicare a hotărârii de stabilire a regimului de executare Hotărârea de stabilire a regimului de executare se pune în aplicare conform art.
- ----------- Art. 90 a fost modificat de pct. 52 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie
- Articolul 91 Schimbarea regimului de executare
(1)Schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate se realizează în conformitate cu dispozitiile art. 26 din Lege. ...
(2)Persoana privată de libertate sau comisia pentru individualizarea regimului, după executarea fracţiunilor din pedeapsă prevăzute la art. 26 alin. 1 din Lege, poate sesiza judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în vederea schimbării regimului de executare. Persoana privată de libertate este încunoştinţată despre data când poate solicita schimbarea regimului de executare. ... ----------- Alin.
(2)al art. 91 a fost modificat de pct. 53 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(3)Comisia poate sesiza judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, în vederea schimbarii regimului de executare intr-unul mai sever, înainte de implinirea termenului de 6 luni, dacă persoana privată de libertate a comis o infractiune sau o abatere disciplinara grava, care o face incompatibila cu regimul în care executa pedeapsa privativa de libertate, şi dacă prin conduita sa afectează grav convietuirea normala în penitenciar sau siguranţa acestuia. ...
(4)Sesizarea de către comisie se realizează după intocmirea unui raport în care sunt menţionate conduita persoanei şi eforturile depuse de aceasta pentru reintegrarea sociala, raport care se aduce la cunoştinţa persoanei private de libertate, în conformitate cu dispozitiile art. 26 alin.
(1)din Lege. ...
(5)Dispozitiile art. 88 din prezentul regulament se aplică în mod corespunzător. ...
(6)Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate hotărăşte asupra cererii de schimbare a regimului de executare, printr-o încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării, numai după ascultarea persoanei în cauză. Încheierea motivată se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de două zile de la data pronunţării acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin.
(5)-
(7)din Lege. ... ----------- Alin.
(6)al art. 91 a fost modificat de pct. 53 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(7)Împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului poate introduce contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. ... ----------- Alin.
(7)al art. 91 a fost modificat de pct. 53 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(8)Copiile documentelor prevăzute la alin.
(1)se depun în dosarul individual. ...
(9)Menţiuni despre schimbarea regimului de executare se fac în dosarul individual, în aplicatiile informatizate şi în celelalte documente operative stabilite prin regulamentul prevăzut de art. 16 alin.
(2)din Lege. ... Secţiunea a 2-a Regimurile de executare §.1. Regimul de maxima siguranţa Articolul 92 Notiunea de regim de maxima siguranţa Regimul de maxima siguranţa consta în asigurarea unor măsuri stricte de paza, supraveghere şi escortare, restrangerea libertatii de miscare a persoanelor private de libertate, menţinerea ordinii şi disciplinei, concomitent cu desfăşurarea unor activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologica şi asistenţa sociala, care să dea posibilitatea trecerii în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate. Articolul 93 Categoriile de persoane private de libertate cărora li se aplică regimul de maxima siguranţa
(1)Regimul de maximă siguranţă se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani şi persoanelor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin.
(1)din Lege. ... ----------- Alin.
(1)al art. 93 a fost modificat de pct. 54 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010.
(2)Regimul de maxima siguranţa se aplică şi persoanelor private de libertate, clasificate initial în alt regim de executare, care au comis o infractiune sau o abatere disciplinara grava pe timpul executarii pedepsei şi care, prin conduita lor, afectează desfăşurarea normala a activităţilor în locul de detinere ori siguranţa acestuia. ... Articolul 93^1 Criterii de stabilire a riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranţa penitenciarului
(1)Riscul pentru siguranţa penitenciarului pe care îl prezintă persoanele condamnate este determinat de potenţialul acestora de a periclita siguranţa misiunilor desfăşurate de administraţia penitenciară, în interiorul sau exteriorul locului de deţinere, respectiv de a pune în pericol viaţa, integritatea corporală ori sănătatea personalului sau a altor persoane, de a afecta în mod direct sau indirect siguranţa comunităţii. ...
(2)Includerea persoanelor private de libertate în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului nu reprezintă o sancţiune disciplinară, ci constituie o măsură administrativă de prevenţie adoptată de administraţia locului de deţinere, în vederea menţinerii unui climat de siguranţă. ...
(3)Criteriile care sunt luate în considerare la stabilirea riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranţa penitenciarului sunt următoarele: ...
- a)săvârşirea infracţiunii prin folosirea armelor de foc, din motive josnice ori cu cruzime pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii sau detenţiune pe viaţă; ...
- b)evadarea ori părăsirea locului de muncă în prezenta pedeapsă sau în pedeapsa anterioară; ...
- c)tentativa de evadare, forţarea dispozitivelor de siguranţă, distrugerea sistemelor de siguranţă; ...
- d)neprezentarea nejustificată a persoanei private de libertate la ora stabilită din permisiunea de ieşire din penitenciar; ...
- e)introducerea, deţinerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanţe toxice ori alte obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor sau a persoanelor; ...
- f)instigarea, influenţarea sau participarea în orice mod la producerea de revolte sau luări de ostatici; ...
- g)apartenenţa la grupări de crimă organizată, coordonarea activităţilor infracţionale ori de tip terorist; ...
- h)acte de violenţă soldate cu vătămări corporale ori deces împotriva personalului sau a altor persoane. ... ----------- Art. 93^1 a fost introdus de pct. 55 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 93^2 Procedura de evaluare a riscului
(1)Evaluarea iniţială a riscului persoanelor private de libertate pentru siguranţa penitenciarului se realizează de către comisia prevăzută la art. 14 din Lege cu ocazia individualizării şi stabilirii regimului de executare, în condiţiile art. 25 din Lege, în baza criteriilor stabilite la art. 93^1. ...
(2)După stabilirea riscului pentru siguranţa penitenciarului comisia prevăzută la art. 14 din Lege se reuneşte o dată la 6 luni şi reevaluează situaţia persoanelor din această categorie prin prisma criteriilor prevăzute la art. 93^1 în vederea menţinerii ori declasificării. În cazul declasificării, persoana condamnată rămâne în regimul de maximă siguranţă, schimbarea acestuia făcându-se conform art. 26 din Lege. ...
(3)În cazul pedepselor mai mici de 2 ani, termenul de reevaluare a riscului pentru siguranţa penitenciarului este cel stabilit de Lege pentru schimbarea regimului de executare. ...
(4)Ori de câte ori, pe parcursul executării pedepselor, intervine una dintre situaţiile prevăzute de art. 93^1, comisia prevăzută la art. 14 din Lege se întruneşte şi analizează situaţia persoanei condamnate în vederea evaluării şi stabilirii riscului pe care îl prezintă pentru siguranţa penitenciarului. Includerea persoanelor private de libertate în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului se face numai după ce judecătorul delegat a dispus, prin încheiere, schimbarea regimului de executare în regimul de maximă siguranţă, în condiţiile art. 26 alin.
(3)din Lege. ...
(5)În procesul de evaluare şi reevaluare a riscului, comisia prevăzută la art. 14 din Lege analizează situaţia persoanei condamnate în baza dosarului individual şi a altor documente relevante pentru stabilirea riscului. ...
(6)Cu ocazia analizei, persoana privată de libertate este audiată, cele declarate sunt consemnate, iar hotărârea comisiei se comunică persoanei private de libertate care poate formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, în condiţiile art. 25 din Lege, şi se depune la dosarul individual al acesteia, în cadrul documentarului penal. ...
(7)La reevaluarea persoanelor private de libertate care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului comisia are în vedere dispoziţiile prevederilor art. 88 din regulament, precum şi recomandările membrilor comisiei cu ocazia clasificării şi raportul personalului special desemnat pentru cunoaştere şi influenţare pozitivă în atenţia căruia se află persoana privată de libertate. ...
(8)Persoanelor private de libertate li se poate schimba regimul de executare în condiţiile art. 26 alin.
(2)din Lege numai după declasificarea din categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului. ... ----------- Art. 93^2 a fost introdus de pct. 55 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 93^3 Măsuri luate de administraţia locului de deţinere
(1)Persoanele private de libertate care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului sunt cazate separat, în camere special amenajate în cadrul secţiilor din cadrul regimului de maximă siguranţă. ...
(2)Activităţile desfăşurate de această categorie de persoane private de libertate se realizează separat de celelalte persoane private de libertate. ...
(3)Persoanelor private de libertate care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului li se aplică măsurile specifice de siguranţă stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin.
(2)din Lege. ...
(4)Documentarul penal, fişele de acordare a drepturilor, fişele individuale de cazare, dosarele de educaţie şi asistenţă psihosocială şi dosarele medicale întocmite pentru această categorie se marchează în colţul din dreapta sus cu menţiunea «RISC» de culoare roşie şi data clasificării. În situaţia declasificării din această categorie, peste marcajul efectuat se aplică o ştampilă de culoare verde cu menţiunea «DECLASIFICAT» şi data declasificării. În dosarele de educaţie şi asistenţă psihosocială riscul pentru siguranţa penitenciarului se consemnează pe coperta interioară a dosarului în rubrica stabilită. ...
(5)Semestrial sau ori de câte ori este necesar, pentru actualizare, prin grija secretarului comisiei prevăzute la art. 14 din Lege, se întocmesc tabele nominale cu persoanele private de libertate care prezintă risc şi se distribuie compartimentelor interesate din unitate. ...
(6)În cazul transferului între unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, reanalizarea situaţiei persoanelor private de libertate care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului se face numai după împlinirea termenelor prevăzute la art. 93^2 alin.
(2)şi
(3). ...
(7)Persoanele private de libertate care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului sunt monitorizate de către personal special desemnat. ... ----------- Art. 93^3 a fost introdus de pct. 55 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 93^4 Dispoziţii privind persoanele arestate preventiv sau cele condamnate şi arestate preventiv în altă cauză
(1)În cazul persoanelor arestate preventiv sau al celor condamnate şi arestate preventiv în altă cauză, care se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 93^1 alin.
(3), se aplică procedura de evaluare a riscului şi măsurile specifice de siguranţă stabilite pentru persoanele condamnate. ...
(2)Dispoziţiile art. 93^2 şi 93^3 se aplică în mod corespunzător. ... ----------- Art. 93^4 a fost introdus de pct. 55 al articolului unic din HOTĂRÂREA nr. 1.113 din 3 noiembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 14 decembrie 2010. Articolul 94 Locul de executare Regimul de maxima siguranţa se executa în penitenciare anume destinate sau în sectii special amenajate în celelalte penitenciare. Articolul 95