PLANUL NAȚIONAL din 28 iunie 2018

Pe scurt

Acest plan național de acțiune stabilește un sistem viabil pentru gestionarea speciei Canis lupus (lupul) în România, având ca scop conservarea pe termen lung a speciei și diminuarea conflictelor dintre lupi și oameni.

Ce reglementează

Conservarea și gestionarea speciei Canis lupus în România.
Monitorizarea și evaluarea populației de lupi la nivel național.
Prevenirea și compensarea pagubelor cauzate de lupi.
Aplicarea derogărilor de la statutul de specie protejată.

Cui îi privește

Autoritățile publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.
Agențiile pentru Protecția Mediului (Vrancea, Harghita, Covasna) și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice.

Puncte cheie

Lupul (Canis lupus) este o specie protejată în România, inclusă în anexele II și IV din Directiva Habitate și clasificată ca specie prioritară pentru conservare.
Capturarea, uciderea, perturbarea intenționată în perioada de reproducere/creștere, deținerea, transportul, vânzarea sau schimbul de exemplare luate din natură sunt interzise.
Valoarea de plată în cazul unor fapte ilicite legate de lup este de 1000 euro.
Derogări de la protecția strictă pot fi acordate în condiții speciale și pentru anumite scopuri, cum ar fi prevenirea pagubelor importante sau în interesul sănătății publice.

Textul legii

PLANUL NAȚIONAL din 28 iunie 2018 de acțiune pentru specia Canis lupus Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 583 bis din 10 iulie 2018 Notă ... Aprobat de Ordinul nr. 626/2018 publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 10 iulie

CUPRINS Context
Elaborarea Planului național de acțiune ...
Prevederi legislative naționale și internaționale în domeniul gestionării lupului 2.
Cadrul de reglementare național ... 2.
Directiva Habitate ... 2.
Convenția de la Washington ... 2.
Convenția de la Berna ... 2.
Convenția pentru Diversitate Biologică ... 2.
Inițiativa Europeană pentru Carnivore Mari ... 2.
Planul european de acțiune pentru conservarea lupilor ... ...
Obiectivele planului de management ...
Starea de conservare a lupilor 4.
Definirea statutului favorabil pentru specia lup ... 4.
Situația din România și măsuri recente de conservare implementate ... 4.
Situația din Europa ... ...
Descrierea speciei, populația și habitatul acesteia 5.
Clasificare taxonomică și evoluție ... 5.
Caracteristici fizice ... 5.
Comportamentul ... 5.
Nașterea și creșterea puilor ... 5.
Densitatea ... 5.
Ecologia speciei ... 5.
Dieta lupului ... ...
Evaluarea și monitoringul populației și habitatului lupilor 6.
Evaluarea mărimii și distribuția populației (cum se face, când se face, rezultate) ... 6.
Amenințări și limitări ... 6.
Studii și inventarieri ... ...
Aspecte cheie ale managementului actual al lupului în România 7.
Aspecte socio-economice ... 7.
Conflicte și pagube cauzate de lupi ... 7.
Sistemul național de compensare a pagubelor cauzate de lupi ... 7.
Măsuri actuale de prevenție a pagubelor cauzate de lupi ... 7.
Aplicarea derogărilor de la statutul de specie protejată ... 7.
Lupul în captivitate și centre de reabilitare ... ...
Planul de acțiuni ... Anexa 1 Procedura de monitorizare și evaluare a populației de lup la nivel național CONTEXT Lupul (Canis lupus) este o specie protejată în România, fiind inclus în anexele II și IV din Directiva Habitate și clasificat ca fiind o specie prioritară pentru conservare. Unele dintre obligațiile derivate din Directiva Habitate impun necesitatea de a menține o stare de conservare favorabilă populației naționale de lup și de a aplica un protocol de monitorizare și raportare periodică către Comisia Europeană. Existența unor cerințe legislative la nivel național și internațional, coroborată cu faptul că lupul se află în conflict cu oamenii, justifică pe deplin necesitatea de a se dezvolta și pune în aplicare un plan de acțiune pentru lup în România. Planul de acțiune pentru lup este primul document oficial complet, care oferă linii directoare fundamentate, pentru conservarea și gestionarea lupilor în România, elaborarea documentului fiind inițiată și susținută de Ministerul Mediului. Obiectivul principal este de a stabili un sistem viabil de gestionare a lupului în România, crescând astfel potențialul conservării speciei pe termen lung, pe măsură ce numărul conflictelor om - lup este diminuat. Acest plan este realizat:

(1)Pe baza cunoștințelor științifice actuale,

(2)Pe baza legislației naționale în vigoare, a strategiilor sectoriale existente și în consens cu prevederile/recomandările convențiilor internaționale ratificate de România,

(3)În corelație directă cu cadrul administrativ (îndeosebi cel cinegetic și al ariilor naturale protejate), de organizare teritorială și contextul socio-economic prezent în România. Planul de acțiune pentru lup în România promovează gestionarea unei specii de interes prioritar pentru conservare, pe baza îmbinării informațiilor generate de știința modernă și a experienței celor implicați în managementul direct al speciei pe teren, la nivelul fondurilor cinegetice sau al ariilor protejate. Anexele acestui Plan de acțiune, detaliază pe planșe distribuția siturilor de interes comunitar și a fondurilor cinegetice care au lupul în lista de specii și prezintă, pentru prima dată, o metodologie standardizată, necesară monitorizării și evaluării lupilor. Acest lucru este de importanță deosebită deoarece, spre deosebire de alte specii, lupul a primit relativ mult mai puțină atenție, valoarea sa fiind minimalizată, iar gestionarea a fost adesea determinată de percepții decât de date reale. Planul de acțiune pentru lup a fost realizat în cadrul proiectului LIFE13NAT/RO/000205: "Implementarea celor mai bune practici pentru conservarea in-situ a speciei Canis lupus la nivelul Carpaților Orientali" (WOLFLIFE), implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Harghita, Agenția pentru Protecția Mediului Covasna și ACDB (Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice și a fost finanțat de către Comisia Europeană prin programul Life+ "Natură și biodiversitate" și cofinanțat de către Ministerul Mediului. Noi credem cu tărie că acest document reprezintă un element cheie și o piatră turnantă a viitorului conservării carnivorelor mari din România, în coexistență cu populația umană locală. 1. ELABORAREA PLANULUI NAȚIONAL DE ACȚIUNE Planul de acțiune pentru specia lup (Canis lupus), a fost realizat în temeiul prevederilor art. 31 alin.

(4)din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, care prevede:

(4)În scopul protecției și conservării speciilor, se elaborează planuri de acțiune naționale/regionale pentru fiecare specie, documente care conțin măsuri de acțiune și conservare, în conformitate cu planurile de acțiune pentru specii, agreate la nivel internațional/european.

(5)Planurile prevăzute la alin.

(4)se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice central pentru protecția mediului și pădurilor. Încredințarea de către Ministerul Mediului a sarcinii de realizare a acestui plan de acțiune în cadrul proiectului "Implementarea celor mai bune practici pentru conservarea in-situ a speciei Canis lupus la nivelul Carpaților Orientali" (WOLFLIFE) LIFE13NAT/RO/000205 s-a materializat prin scrisoarea de sprijin numărul 48987/DIAPSI/11.03.2014, înaintată către Comisia Europeană, responsabilitatea fiind încredințată Agenției pentru Protecția Mediului Vrancea (în calitate de coordonator) alături de partenerii Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, Agenția pentru Protecția Mediului Harghita și Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice. Finanțarea integrală pentru realizarea Planului Național de acțiune pentru specia Canis lupus a fost asigurată de către Comisia Europeană (într-un procent de 75%) și de către Ministerul Mediului (într-un procent de 25%) ...

PREVEDERI LEGISLATIVE/DIRECȚII NAȚIONALE ȘI INTERNAȚIONALE APLICABILE ÎN DOMENIUL GESTIONĂRII LUPULUI 2.
Cadrul de reglementare național La nivel național, managementul populației de lupi este reglementat de prevederile O.U.G. nr. 57/2007, aprobată cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic, aprobată cu modificările și completările ulterioare. Specia Canis lupus este inclusă în Anexa 3 a O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificările și completările ulterioare, care include specii de faună și floră sălbatică de interes comunitar, a căror conservare necesită declararea de Arii Speciale de Conservare - SAC - formând rețeaua ecologică Natura
De asemenea, această specie este listată în Anexele 4A și 4B a O.U.G. nr. 57/2007 aprobată cu modificările și completările ulterioare, ca specie de interes comunitar care necesită protecție strictă și a cărei capturare, ucidere a exemplarelor aflate în mediul lor natural, perturbare intenționată în cursul perioadei de reproducere, de creștere, precum și deținere, transport, vânzare sau schimb de exemplare luate din natură este interzisă. Legea nr. 407/2006, aprobată cu modificările și completările ulterioare, listează specia Canis lupus în Anexa 2, în rândul speciilor de interes cinegetic la care vânătoarea este interzisă și stabilește o valoare de plată în cazul unor fapte ilicite, de 1000 euro. ... 2.
Directiva Habitate Directiva nr. 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (Directiva Habitate), este una din reglementările de bază privind protecția naturii în țările Uniunii Europene. Țările membre ale Uniunii Europene au obligația de a transpune prevederile directivelor UE și trebuie să armonizeze prevederile legislației naționale în concordanță cu acestea. Prevederile Directivei Habitate au fost transpuse în legislația națională prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare. Lupul, este inclus în Anexa II a Directivei Habitate, care include specii de animale și plante de importanță comunitară a căror conservare necesită desemnarea unor arii speciale de conservare. De asemenea, această specie este listată în Anexa IV a Directivei Habitate, care include specii de animale și plante de importanță comunitară care necesită protecție strictă și a căror capturare, ucidere a exemplarelor aflate în mediul lor natural, perturbare intenționată în cursul perioadei de reproducere, de creștere, de hibernare, precum și deținere, transport, vânzare sau schimb de exemplare luate din natură este interzisă. În concordanță cu art. 16 al Directivei Habitate, țările pot face anumite derogări de la prevederile menționate mai sus, în anumite condiții speciale și doar în anumite scopuri (prevenirea pagubelor importante, în mod special asupra animalelor domestice, în interesul sănătății și siguranței publice, în scopul cercetării și educației și în scopul repopulării și reintroducerii acestor specii). În conformitate cu prevederile Directivei Habitate, România are obligația de a transmite Comisiei Europene un raport asupra derogărilor acordate, care trebuie să prezinte motivele de acordare a derogării pentru speciile respective, inclusiv natura riscului și, după caz, alternativele la derogare respinse și baza științifică folosită, mijloacele, dispozitivele și metodele de capturare sau ucidere a animalelor autorizate și motivele pentru care sunt folosite; situațiile pentru care se acordă respectivele derogări; măsurile de supraveghere aplicate și rezultatele obținute. ... 2.
Convenția de la Washington Datorită măsurilor stricte privind aceste specii adoptate de UE s-a decis listarea speciei Canis lupus și în anexa A a Regulamentului (CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul comerțului cu acestea, cu modificările ulterioare, comerțul cu exemplare ale acestor specii fiind strict reglementat și autorizat doar în anumite condiții. Comerțul internațional și intern UE, cu specii de floră și faună sălbatică este reglementat la nivelul UE printr-un set de regulamente, Regulamentul (CE) nr. 338/97 fiind regulamentul de bază, care asigură implementarea prevederilor CITES (Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție, adoptată la Washington la 3 martie 1973) la care România a aderat prin Legea nr. 69/
Conform prevederilor art. 8 alin.

(1)din Regulamentul (CE) nr. 338/97 sunt interzise: cumpărarea, oferta de cumpărare, achiziția în scopuri comerciale, expunerea în scopuri comerciale, utilizarea în scop lucrativ și vânzarea, păstrarea pentru vânzare, punerea în vânzare sau transportul pentru vânzare al exemplarelor speciilor incluse în anexa A. ... 2.

Convenția de la Berna De asemenea, specia Canis lupus este inclusă în Anexa II Specii de faună strict protejate, a Convenției privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979, la care România a aderat prin Legea nr. 13/
Această Convenție are drept obiectiv asigurarea conservării florei și faunei sălbatice și a habitatului lor natural. Convenția acordă o atenție deosebită speciilor (chiar migratoare) amenințate cu dispariția și vulnerabile. Totodată părțile trebuie să prevină răspândirea speciilor alohtone, în special a celor invazive. Este important de subliniat contribuția Convenției și Părților la instruirea și difuzarea informațiilor generale privind necesitatea conservării patrimoniului natural sălbatic. Tabel.
Măsuri și recomandări emise de Comitetul Permanent al Convenției de la Berna în ceea ce privește managementul și conservarea speciei Canis lupus ... 2.
Convenția pentru Diversitate Biologică Convenția privind diversitatea biologică (CBD) este un acord internațional, adoptat la Summit-ul Pământului, de la Rio de Janeiro, în
Ea are trei obiective principale:
conservarea diversității biologice; ...
utilizarea componentelor sale într-un mod durabil; ...
partajarea corectă și echitabilă a beneficiilor care decurg din utilizarea resurselor genetice; ... CBD a fost negociată sub îndrumarea Organizației Națiunilor Unite. Acesta a fost semnată de către liderii de stat din mai mult de 150 de țări la Summit-ului Pământului de la Rio (denumirea oficială este "Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare"). Convenția este acum una dintre cele mai larg ratificate tratate internaționale pe probleme de mediu, cu 188 de țări membre. Spre deosebire de alte acorduri internaționale care să stabilesc obiective obligatorii și obligații, CBD are o abordare flexibilă a punerii în aplicare. Aceasta identifică obiectivele generale și a politicilor, iar țările sunt libere să stabilească modul în care acestea doresc să le pună în aplicare. Una dintre cele mai importante realizări CBD de până acum a fost creșterea interesului privind biodiversitatea, atât în țările dezvoltate cât și în țările în curs de dezvoltare. Biodiversitatea este acum văzută ca un subiect de o importanță majoră și în dezvoltare. ... 2.
Inițiativa Europeană pentru Carnivore Mari (LCIE) Din anul 2010, Inițiativa Europeană pentru Carnivore Mari (LCIE) a primit statutul oficial al unui grup de specialiști în cadrul Comisiei de Supraviețuire pentru Specii (SSC) al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN). LCIE este un punct de coordonare aflat în centrul unei rețele de experți, care acoperă o gamă largă de activități din domeniul managementului carnivorelor mari. În 2013, LCIE a dezvoltat o versiune mai detaliată a viziunii sale în privința conservării carnivorelor mari sub forma unui "Manifest pentru conservarea carnivorelor mari în Europa". ... 2.
Planul european de acțiune pentru conservarea lupilor Unul dintre obiectivele prioritare ale IUCN și ale Inițiativei Europene pentru Carnivore Mari este realizarea unor planuri de acțiune pentru fiecare specie de carnivore mari prezentă în Europa. Planul de Acțiune Europeană pentru lup (Boitani L., 2000 - Action Plan for the Conservation of the Wolves (Canis lupus) in Europe) fost adoptat în mod oficial de către Comitetul Permanent al Convenției din Berna în data de 03.12.1999, când s-a emis recomandarea cu nr. 74/1999 care subliniază că planurile de acțiune realizate reprezintă un instrument util și recomandă țărilor membre să producă și/sau să aplice planurile de acțiune produse de LCIE. În 2012, Direcția Generală pentru Mediu a Comisiei Europene (DG ENV) a lansat o inițiativă pentru conservarea și gestionarea durabilă a speciilor de carnivore mari, bazat pe dialog cu, și cu implicarea părților interesate relevante, cu scopul de a asigura angajamentul lor în conservarea pe termen lung a carnivorelor mari în coexistență cu oamenii, în Europa. Viziunea DG ENV este de a asigura menținerea populațiilor de carnivore mari, în timp ce preocupările părților interesate, cum ar fi vânători, fermieri și crescători de animale, comunitățile locale, precum și ecologiștii sunt pe deplin luate în considerare în proces. În anul 2014, ținând cont de importanța carnivorelor mari, Comisia Europeană împreună cu un grup de organizații reprezentative pentru factorii interesați, au fost de acord să colaboreze în vederea asigurării unui management unitar și eficient. Scopul acestui demers oficial al Comisiei Europene este de a promova căi și mijloace de a minimiza și de a găsi, pe cât posibil, soluții pentru conflictele dintre interesele umane și prezența speciilor de carnivore mari, prin promovarea schimbului de expertiză și printr-o colaborare deschisă, constructivă, guvernată de respect reciproc. În luna iunie 2014, Comisia Europeană a lansat oficial Platforma privind coexistența dintre oameni și carnivorele mari care are la bază următoarele principii:
Directiva UE privind habitatele (nr. 92/43/CEE) constituie instrumentul juridic general pentru conservarea și gestionarea durabilă a speciilor de carnivore mari la un stadiu corespunzător de conservare în UE; ...
Asigurarea bazei de cunoștințe necesare: orice mod de gestionare a speciilor de carnivore mari trebuie să fie determinat pe baza unor dovezi științifice solide, utilizând cele mai bune date disponibile și date fiabile; ...
Luarea în considerare a factorilor și a preocupărilor de ordin socio-economic și cultural: societățile umane au dreptul de a-și utiliza resursele naturale și de a-și conserva patrimoniul cultural într-un mod durabil în cadrul unor peisaje multifuncționale, din care carnivorele mari fac parte integrantă. Trebuie recunoscută contribuția activităților economice la valorile peisajelor respective. Trebuie recunoscută, de asemenea, necesitatea de a asigura siguranța publică; ...
Soluționarea conflictelor printr-un dialog constructiv în rândul părților interesate: cel mai bun mod de găsire a unei soluții la conflictele cu carnivorele mari și de facilitare a coexistenței oamenilor cu carnivorele mari este purtarea unui dialog constructiv în rândul părților interesate de la nivel local, de la nivel național și de la nivelul UE. Aceste soluții trebuie să fie adaptate la condițiile locale și regionale; ...
Lansarea unei cooperări transfrontaliere: populațiile din speciile de carnivore mari din UE sunt caracterizate, în marea lor majoritate, de arii de răspândire care depășesc frontierele naționale. Prin urmare, soluțiile naționale nu vor funcționa în mod izolat, fără un dialog serios cu părțile interesate care să presupună o cooperare transfrontalieră în cadrul UE și, când este necesar, cu țările învecinate, ținând seama, printre altele, de "Orientările pentru elaborarea planurilor de gestionare a efectivelor de carnivore mari"; ... În anul 2015, Comisia Europeană publica și transmitea, către toate țările membre, documentul "Key actions for Large Carnivore populations in Europe - Acțiuni cheie pentru populațiile de carnivore mari din Europa" elaborat pentru Departamentul General de mediu al CE de către Institutul de Ecologie Aplicată - Italia și contribuția Inițiativei Europene pentru Carnivore - din cadrul IUCN/SSC. Documentul este adresat tuturor factorilor interesați la nivel național, regional sau local și conține recomandări și seturi de acțiuni care trebuie implementate pentru îmbunătățirea managementului carnivorelor mari. ... ...
OBIECTIVELE PLANULUI DE ACȚIUNE Scopul planului, ca instrument de planificare strategică necesar autorității responsabile, este de a promovarea comunicarea și colaborarea între toate părțile interesate, ce au contact cu diferite aspecte ale managementului și conservării populației de lup și a habitatelor acestuia și de a asigura implicarea directă a experților și a părților interesate în implementarea măsurilor propuse, în sensul creșterii calității deciziilor luate. Ca instrument de planificare strategică planul trebuie să: a. Identifice cele mai importante și urgente acțiuni pentru conservarea și managementul populației de lupi din România în coexistența cu factorii interesați pentru următorii 5 ani. ... b. Creeze pentru autoritățile responsabile pentru conservarea și managementul lupului din România un instrument de planificare strategică a activităților viitoare în următorii 5 ani. ... c. Să contribuie la îmbunătățirea colaborării și relațiilor între părțile interesate în conservarea și managementul lupului și habitatelor acestuia la nivel național prin integrarea lor în procesul de planificare și implementare a acțiunilor/activităților. ... d. Să promoveze creșterea nivelului de conștientizare în rândul autorităților și a publicului în legătură cu nevoile cele mai urgente pentru conservarea și managementul lupului în România. ... Obiectivul principal este de a stabili un sistem viabil de management al conservării lupului în România, prin identificarea și planificarea celor mai importante și urgente acțiuni pentru conservarea speciei pe termen lung și managementul populației de lupi pentru următorii 5 ani, crescând astfel potențialul conservării speciei pe termen lung, pe măsură ce numărul conflictelor om - lup este diminuat și coexistența este asigurată. Obiective specifice A. Implementarea măsurilor necesare, menținerii stării de conservare a populației de lup la nivel național, cu prioritate pentru siturile Natura 2000 în care regăsește. (OS1) ... B. Conservarea participativă a lupului, prin implicarea tuturor factorilor interesați, în sensul îmbunătățirii coexistenței om - lup, printr-o soluționare a conflictelor apărute (OS2) ... C. Îmbunătățirea colaborării între părțile interesate în conservarea și managementul lupului și habitatelor acestuia și dezvoltarea unei baze de date naționale cu informații relevante necesare pentru gestionarea lupilor în scopul implicării părților interesate în procesul de planificare, implementare și evaluare a acțiunilor propuse. (OS3) ... D. Creșterea nivelului de informare și conștientizare în rândul instituțiilor și a publicului interesat în legătură cu nevoile cele mai urgente pentru conservarea și managementul lupului în România. (OS4) ... ...
STAREA DE CONSERVARE A LUPILOR În contextul obiectivelor comunitare și internaționale, România ca semnatară a Convenției de la Berna și a Tratatului de aderare la Uniune Europeană, și-a asumat rolul de a susține eforturile internaționale privind conservarea lupului (Canis lupus). În acest sens, în Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, specia a fost inclusă în Anexa II și anume specii strict protejate, iar prin O.U.G. nr. 57/2007 cu modificările și completările ulterioare, act ce transpune prevederile Directivei Habitate, specia a fost inclusă în Anexa 4A, ca specie ce necesită o protecție strictă. În fapt, managementul speciei, considerând ca țintă starea actuală de conservare a acesteia, trebuie să aibă la bază răspunsurile la cel puțin trei întrebări:
Care este mărimea și structura populației de lup? ...
Cum se prezintă habitatele utilizate de către lup? ...
Care sunt amenințările și presiunile la adresa speciei? ... Acestor informații de bază, pentru a atinge obiective de ordin ecologic, social și economic, li se mai adaugă problemele relaționate conflictului om - lup, respectiv a toleranței față de specie, problematica degradării habitatelor, problema managementului integrat al resurselor (inclusiv cinegetice), problema alocării resurselor financiare și nu în ultimul rând problematica relațiilor între factorii interesați de managementul speciei. 4.
Definirea statutului de conservare pentru specia lup Conform articolului 2.
al Directivei Habitate nr. 92/43 EEC, măsurile prevăzute în Directivă sunt destinate să mențină sau să readucă într-o stare de conservare favorabilă speciile de floră și faună sălbatică de importanță comunitară. Prin urmare, atingerea și/sau menținerea "stării de conservare favorabilă" (SCF) reprezintă obiectivul care trebuie atins pentru toate speciile de importanță comunitară. Starea de conservare nefavorabilă este împărțită în două clase: a) "nefavorabil-inadecvat", pentru situațiile în care este necesară o schimbare a politicilor sau managementului pentru a aduce specia în stare de conservare favorabilă, dar nu există nici un pericol de dispariție în viitorul previzibil (ex: 50 - 100 de ani); ... b) "nefavorabil-rău", pentru situațiile în care specia este în pericol de dispariție în viitorul previzibil (ex: 50 - 100 de ani). ... Pentru toate situațiile în care nu există suficiente informații pentru a realiza o evaluare corespunzătoare, starea de conservare este considerată "necunoscută". Astfel, starea de conservare a unei specii presupune evaluarea stării de conservare din punct de vedere al următorilor parametri: a) mărimea populației speciei; ... b) habitatul speciei; ... c) perspectivele viitoare ale speciei. ... Informații privind starea de conservare a speciei Canis lupus la nivel național În vederea îndeplinirii obligațiilor de raportare de către România, s-a impus necesitatea creării unui sistem unitar de monitorizare a stării de conservare a speciilor sălbatice și habitatelor naturale de interes comunitar care să fie implementat la nivel național în vederea elaborării raportului României conform prevederilor art. 17 din Directiva Habitate. Ministerul Mediului este responsabil cu raportarea în baza articolului 17 din Directiva Habitate a stării de conservare a speciilor și habitatelor de interes comunitar din România. Crearea cadrului unitar de monitorizare a stării de conservare a speciilor de interes comunitar și implementarea acestuia la nivel național a fost realizată în cadrul proiectului "Monitorizarea stării de conservare a speciilor și habitatelor din România în baza Art. 17 din Directiva Habitate", proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu), al cărui beneficiar a fost Institutul de Biologie București - Academia Română (IBB) și în care Ministerul Mediului a fost partener. Prima raportare a României a fost realizată în 2013, iar monitorizarea s-a realizat în conformitate cu cerințele Comisiei Europene, utilizând documentul "Evaluarea și raportarea în baza Articolului 17 al Directivei Habitate: Formatul de raportare pentru perioada 2007 - 2012", cu completările și modificările ulterioare (Corrigendum 1/29.11.2012 și Corrigendum 2/30.01.2013). Documentele și instrumentele de raportare pot fi accesate la adresa web a portalului de referință pentru raportare http://bd.eionet.europa.eu/activities/Reporting/Article_17/Reports_2007/index_html Conform datelor transmise către Comisia Europeană - Agenția Europeană de Mediu, pentru specia Canis lupus Linnaeus, 1758, cod de referință Natura 2000: 1352* s-a raportat că Evaluarea generală a stării de conservare în România este FAVORABILĂ CU TENDINȚĂ NECUNOSCUTĂ, înregistrându-se următorii parametri: Tabel 1 - Evaluarea generală a stării de conservare în România *) Raportul sintetic privind starea de conservare a speciilor și habitatelor de interes comunitar din România, Simona Mihăilescu et al., Editura Dobrogea, 2015 Alte surse de informare, ce corespund raportărilor oficiale ale României în relație cu obligațiile asumate față de Comisia Europeană: a) Statut, management și distribuție a carnivorelor mari - urs, lup, râs și gluton - în Europa, Partea I, pregătit pentru Comisia Europeană, Decembrie
Autori: Kaczensky P., Chapron G., von Arx M., Huber D., Andren H., Linnell J., ... b) Statut, management și distribuție a carnivorelor mari - urs, lup, râs și gluton - în Europa, Partea II, pregătit pentru Comisia Europeană, Decembrie
Autori: Kaczensky P., Chapron G., von Arx M., Huber D., Andren H., Linnell J., ... c) Rapoarte finale pentru "Studiul privind estimarea populațiilor de carnivore mari și pisică sălbatică din România (Ursus arctos, Canis lupus, Lynx lynx și Felis silvestris) în vederea menținerii într-o stare favorabilă de conservare și pentru stabilirea numărului de exemplare din speciile strict protejate care se pot recolta în cadrul sezonului de vânătoare". Fundația Carpați și ICAS și Universitatea Transilvania, Brașov, perioada 2011 -
... d) www.iucnredlist.org - IUCN Lista Roșie informații publice ... ... 4.
Situația din România și măsuri recente de conservare implementate Evoluția populației de lup până în anul 1996 (perioada statutului de specie de interes cinegetic la care vânătoarea era permisă, lupul fiind considerat dăunător) Perioada apariției lupului ca specie este încă un subiect de dezbatere, cel mai probabil primii lupi apărând acum cca. 2,5 - 1,25 milioane de ani. Carnivor larg răspândit în emisfera nordică (Mech și Boitani, 2003), a devenit odată cu domesticirea primelor animale, acum 10.000 - 6.000 de ani, probabil cel mai disprețuit animal de pradă, asimilat frecvent simbolisticii demonice, malefice (Marvin, 2012). Creșterea animalelor (îndeosebi sentimentul de proprietate), cultura vânatului (competiția pentru resursă), transmiterea de boli (îndeosebi turbarea) la care se adaugă groaza profundă față de lup, "devenită psihoză generală" ca urmare a unei informări bazate pe amestecul dintre adevăr și fantezie (Comșia, 1961) au făcut din lup o țintă a exterminării necondiționate. Primele dovezi ale unui plan de eliminare a lupilor, au apărut în secolul VI Î.Hr. în Atena (Grecia), când blana unui lup mascul se plătea cu 5 drahme iar a unei femele cu 1 drahmă (Mech și Boitani, 2003). Fig.
Arealul de distribuție al lupului în Europa (fără statele membre URSS) în anii 1970 (date prelucrate după Chapron et al., 2014, harta Europei preluare Google Maps, 2017) În secolul IX, Carol cel Mare (768 - 814) a fondat în 812 d.Hr. în Franța o instituție specializată în distrugerea lupilor denumită "Louveterie" (rom. Lupării), iar în regatul Anglo-Saxon, regele Edgar (959 - 975 d.Hr.) a impus un tribut plătit în piei de lup, acestea fiind primele acțiuni planificate, concertate, având ca obiectiv distrugerea totală a lupului (Marvin, 2012). În teritoriul cuprins între granițele actuale ale României, lupul nu a dispărut niciodată, cel mai probabil datorită refugiului reprezentat de Munții Carpați și de hățișurile luncilor marilor râuri. A. Comșia

Arealul de distribuție al lupului în România în anii 1970 (date prelucrate după Chapron et al., 2014, harta României preluare Google Maps, 2017) La începutul anilor '70, arealul de distribuție a lupului a ajuns să se restrângă la regiunea Munților Carpați, la mai puțin decât suprafața împădurită a României, ajungând la cca. 5 mil. ha, iar mărimea populației a atins un minim istoric de cca. 1600 de lupi (Lungu, 2011). Cel mai probabil, densitatea de lupi înregistrată în această perioadă (3,2 lupi/10.000 ha) este cea mai mică din istoria populației în spațiul Carpato-Danubiano-Pontic. Fig.
Evoluția populațiilor de lup în intervalul 1955 - 1996 (surse: Comșia, 1961; Cotta, 1969; Șelaru, 2005; Geacu, 2009; Lungu, 2011, Ministerul Mediului) Evoluția populației de lup după 1996 (perioada statutului de specie de interes cinegetic la care vânătoarea devine interzisă) Începutul anilor '90, vine cu schimbări semnificative pentru România și, implicit, pentru managementul cinegetic, deci și pentru lup. În anul 1993 România aderă la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa (Berna 1979) și în 1994 la Convenția privind Comerțul Internațional cu Specii Periclitate de Faună și Floră Sălbatică (CITES) (Washington, 1973). Aderarea la aceste două convenții importante pentru conservare biodiversității la nivel mondial generează schimbări semnificative în managementul lupului. Prin prevederile Legii nr. 103/1996 a fondului cinegetic și a protecției vânatului, și ulterior ale Legii nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, lupul este trecut în categoria speciilor protejate. Astfel, dintr-o specie considerată dăunătoare, gestionată sub auspiciile unor obiective ce ar fi putut duce la extincție, lupul a devenit o specie gestionată în condițiile stabilite de autoritatea publică centrală care răspunde de protecția mediului (Șelaru, 2005). Aceste condiții impuneau, în primul rând, interzicerea uciderii prin orice mijloace (lațuri, otravă, uciderea la vizuină etc.) cu excepția utilizării armei de vânătoare și limitarea numărului de exemplare permise la vânătoare. Aceste măsuri impuse nu au fost însă însoțite de obiective de conservare, respectiv indicatori eficienți de monitorizare a populației și mai ales a impactului măsurilor aplicate asupra ecosistemelor din România. În aceste condiții, perioada anterioară anului 1996 a rămas perioada unui management cinegetic orientat către vânatul nobil și a unuia tolerant față de lup. Toleranța s-a manifestat prin menținerea sub control a populației de lup prin extragerea aproape integrală a sporului natural (Șelaru, 2005). Populația de lupi din România este parte a populației mari din lanțul Munților Carpați. În România, populația ocupă cca. 154500 km². Această suprafață este situată în principal în Munții Carpați (bioregiunea alpină), dar există, de asemenea, zone cu prezență a lupului și în bioregiunea continentală, în Platoul Transilvaniei și pe dealurile din afara lanțul carpatic (Kaczensky et al., 2012a,). Populația optimă estimată pentru România a fost stabilită înainte de anul 1990 la cca. 2000 de indivizi. Fig.
Arealul de distribuție al lupului în România în anul 2014 (date prelucrate după Chapron et al., 2014, harta României preluare Google Maps, 2017) În anul 1990, populația estimată a fost de circa 2500 de indivizi. În prezent, conform estimărilor raportate în anul 2013 către Comisia Europeană în baza articolului 17 la Directiva Habitate, populația de lupi din România este estimată la 3560 - 3970 indivizi, (http://cdr.eionet.europa.eu/Converters/run_conversion?file=ro/ eu/art17/envurmdya/RO_ species_reports.xml&conv=354&source=remote#1352). Studiul anual privind populațiile de carnivore mari, întocmit pentru anul 2016, al Ministerului Mediului, indică o populație de cca. 2840 de lupi. Considerând cele două surse de informații și că suprafața ocupată este de cca. 154500 km², putem estima o densitate de 2,3 - 2,5 lupi/100 km², respectiv 1,8 (studiul din anul 2016). Conform metodologiei stabilite de Ministerul Mediului, la sfârșitul primăverii, gestionarii fondurilor cinegetice aplică protocolul de evaluare stabilit și furnizează autorității centrale competente, estimări anuale ale efectivelor de lup la nivel de fond cinegetic. Aceste estimări sunt bazate pe numărătoare urmelor pe zăpadă, de către gestionarul fondului, iar datele sunt centralizate și analizate la nivel regional și național. Având în vedere caracteristicile habitatului lupului, distribuția și densitatea speciei în România și caracteristicile biologice ale speciei, metodele moderne, costisitoare utilizate în prezent pentru estimarea mărimii populațiilor mici de lup nu au fost aplicabile (Kaczensky et al., 2012a) în România. Fig.
Arealul de distribuție al lupului în Europa (fără statele membre ale fostei URSS) în anul 2014 (date prelucrate după Chapron et al., 2014, harta Europei preluare Google Maps, 2017) ... 4.
Situația din Europa La nivel European prima schimbare de paradigmă în managementul speciei a avut loc în anul 1973, odată cu semnarea la Stockholm de către grupul de specialiști în lup al Comisiei pentru Supraviețuirea Speciilor (SSC) din cadrul Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) a Declarației de principii privind conservarea lupului. Documentul a fost revizuit în anii 1983, 1996 și 2000 pentru a fi adaptat schimbărilor ecologice, sociale și economice ce au survenit în ultimii 30 de ani ai secolului XX. Primul articol al Declarației susține că: "Lupii, la fel ca oricare alte animale sălbatice, au dreptul de a exista într-o stare sălbatică în populații viabile. Acest drept nu este în nici un fel legat de valoarea lor cunoscută pentru omenire. În schimb, ea derivă din dreptul tuturor ființelor vii de a coexista cu omul, ca parte a ecosistemelor naturale." iar acesta reprezintă fundamentul eforturile făcute în ultimii 40 de ani la nivel European. În prezent, în Europa, lupul este prezent în 28 de țări (Chapron et al., 2014), mai puțin în Belgia, Olanda, Danemarca, Ungaria și statele insule (Irlanda, Islanda, Marea Britanie, Cipru și Malta). Numărul de lupi estimați în Europa depășește 12.000 de indivizi, principalele două populații de lupi (ca mărime) fiind populația din Regiunea Carpaților și cea din Regiunea Dinari-Baltică (ambele estimate la cca. 3000 de exemplare) (Kaczensky et al., 2012, Chapron et al. 2014). Creșterea populației de lup și extinderea arealului la nivel European a fost cauzată de coordonarea obiectivelor și acțiunilor de conservare între diferite țări din Europa (Chapron et al., 2014). Cadrul legal și administrativ a fost de asemenea important. Convenția de la Berna

(1979)și Directiva Habitate (nr. 92/43/CEE) au contribuit substanțial la dezvoltarea actualului cadrul de conservare a speciei lup. ... ...

DESCRIEREA SPECIEI, POPULAȚIA ȘI HABITATUL ACESTEIA 5.
Clasificare taxonomică și evoluție Lupul (Canis lupus) face parte din regnul Animalia, încrengătura Chordata, subîncrengătura Vertebrata, clasa Mammalia, ordin Carnivora, familia Canidae, genul Canis. Morfologic, familia Canidae se distinge de alte familii ale ordinului Carnivora prin numărul de dinți

(42), coada lungă și prin postura digitigradă. Carnivorele sunt adaptate capturii și consumului speciilor pradă de dimensiuni mari, unele dintre caracteristicile specifice acestora fiind dentiția - canini lungi și carnasieri ascuțiți, un sistem digestiv simplu, ghearele ascuțite și membrele zvelte și robuste. Studiile genetice și morfologice sugerează că lupul a avut o evoluție îndelungată, atribuită perioadei cuprinse între Pliocen și Pleistocenul timpuriu, fiind originar din Eurasia (Mech and Boitani 2003). Specia Canis lupus cuprinde 38 de subspecii (Wozencraft 2005). Între acestea, lupul este cel mai mare membru, excepție făcând anumite rase de câini (Canis lupus familiaris). Stronen et al.

(2013)a identificat, în Europa, 5 populații de lup distincte din punct de vedere genetic, distribuite de-a lungul unei axe nord-sud. Populația de lup din Carpați este caracterizată de o diversitate genetică importantă. Sectorul central-european al Carpaților prezintă genotipuri intermediare, fiind un amestec între grupul N-E European și cel Dinarico-Balcanic, dar în același timp lupii din Carpați par a fi mai apropiați genetic de grupul Stepei Ponto-Caspice, decât de cei din N-E Europei. Lupii din România par a forma un grup separat de lupii din Polonia, Germania și Alpi, dar prezintă haplotipuri specifice sud-estului Europei (Jarausch și Nowak 2016). Studii genetice aprofundate asupra populației de lup din România sunt necesare pentru a determina dacă între Carpați și populația Dinarico-Balcanică există un flux genetic (Stronen et al. 2013). Una dintre principalele caracteristici ale lupului este capacitatea de a parcurge distanțe lungi, într-un timp relativ scurt, colonizând frecvent teritorii noi. Acest fenomen facilitează un flux continuu de gene între populații îndepărtate geografic, conducând astfel la o diversitate semnificativă din punct de vedere genetic și fenotipic (Greco 2009). ... 5.

Caracteristici fizice Dimensiuni Masa corporală a indivizilor se modifică direct proporțional cu latitudinea și invers proporțional cu temperatura (regula lui Bergmann), astfel că în zonele nordice greutatea acestora este de 60 - 80 kg, în timp ce în zonele sudice lupii au o masă corporală mult mai redusă (18 - 20 kg). În România, greutatea medie a lupului este 35 kg (Lungu 2011), variind între 25 - 50 kg (Cotta și Bodea 1969) sau 35 - 60 kg (Promberger și Ionescu 2000). Lungimea totală a corpului unui individ adult variază între 1.10 - 1.50 m (Cotta și Bodea 1969, Promberger și Ionescu 2000). Lupul are o constituție robustă, dar în același timp subțire, având cutia toracică îngustă și membrele mai lungi, comparativ cu cele ale altor specii de canide (Young 1944). Piciorul anterior și cel posterior de pe aceeași parte se mișcă în același plan, determinând astfel suprapunerea urmei piciorului posterior pe cea a piciorului anterior. Aceste caracteristici anatomice îi permit să efectueze mișcări agile și rapide, fiind bine adaptat alergării de lungă durată. Postura este digitigradă, având 5 degete la membrele anterioare (unul dintre ele nu atinge solul) și 4 degete la membrele posterioare. Craniul și dentiția Craniul lupului este larg și masiv, având o lungime medie de 25 cm lungime și o lățime de 14 cm. Arcadele zigomatice și creasta sagitală sunt bine dezvoltate. Unghiul orbital reprezintă un parametru potrivit pentru diferențierea craniului de lup de cel al câinilor. La lup, unghiul orbital măsoară 40 - 45° și oferă craniului un aspect aplatizat (Iljin 1941). Comparativ, la câini unghiul orbital măsoară între 53 - 60°. Craniul și dentiția lupului reflectă caracteristicile unui carnivor generalist, comparativ cu alte carnivore care prezintă caracteristici extrem de specializate către anumite tehnici de capturare și consum al prăzii (felide, anumite canide) (Peterson și Ciucci 2003). Formula dentiției unui lup adult este I 3/3, C 1/1, P 4/4, M 2/3, totalizând 42 de dinți. Incisivii și caninii sunt utili în capturarea prăzii, în timp ce carnasierii (P4 superiori și M2 inferiori) servesc la consumul prăzii, fiind suficient de mari și ascuțiți pentru a facilita ruperea tendoanelor și a bucăților mari de carne. Molarii masivi sunt utili în sfărâmarea oaselor. ... 5.
Comportamentul Organizarea socială și indivizii aflați în dispersie Lupul este un animal sociabil, care trăiește în unități sociale denumite haite. O haită este, de regulă, formată dintr-o pereche reproducătoare, puii acestora din anii anteriori, precum și frați ai acestora (Mech și Nelson 1990) sau lupi neînrudiți (Jedrzejewski et al. 2005, Lehman et al. 1992). Numărul de indivizi dintr-o haită poate varia, în medie, între 3.6 - 11.5 lupi (Mech și Boitani 2003). Studii genetice efectuate în zone pilot din Carpații Orientali, în cadrul proiectului WOLFLIFE, au arătat că mărimea medie a unei haite, în sezonul de iarnă, este de 4,8 indivizi (2 - 7 indivizi/haită) (LIFE13NAT/RO/000205, rezultate preliminare, date nepublicate). În perioada desfășurării studiului, numărul maxim de lupi observați într-o haită a fost de 9 indivizi, observația fiind făcută pe baza unor înregistrări video cu camere automate (camera-traps) (LIFE13NAT/RO/000205, date nepublicate). Mărimea medie a unei haite în acest sector al Carpaților este similară cu cea raportată în Polonia (Smietana și Wajda 1997, Jedrzejewski et al. 2002, Nowak et al. 2008), sau alte zone din Europa centrală (Genov și Kostava 1993, Huber et al. 1993, Adamic et al. 1998, Findo și Chovancova 2004). Mărimea și structura unei haite variază de la un an la altul, dar și pe parcursul unui an biologic, cel mai mare număr de indivizi fiind întâlnit vara, după fătarea puilor, iar cel mai redus fiind înregistrat la sfârșitul iernii (martie - aprilie). Factorii care influențează dimensiunea haitei sunt: numărul de pui născuți primăvara, mortalitatea și numărul de indivizi care părăsesc haita pentru a căuta un nou teritoriu (indivizi aflați în dispersie). Nu toți indivizii născuți într-o haită rămân în aceasta până la sfârșitul vieții, o mare parte dintre ei părăsind haita la un moment dat și pornind în căutarea unui nou teritoriu, unde își pot forma propria haită. Distanța pe care un lup aflat în dispersie o poate parcurge poate varia semnificativ, în literatura de specialitate fiind raportate valori cuprinse între 8 și 1092 km (Gese și Mech 1991, Wabakken et al. 2006, Ciucci et al. 2009, Andersen et al. 2015). Teritoriul și teritorialitatea Comportamentul teritorial al anumitor specii de faună este o expresie a competiției pentru spațiu și resursele existente în acel spațiu (hrană, zone de liniște etc.) (Gordon 1997). În cazul lupului, fiecare nucleu familial (haita) tinde să ocupe un teritoriu bine definit. Teritoriul (de dimensiuni variabile) este format din zonele de hrănire/vânătoare, de reproducere, de odihnă și rutele de deplasare (Mech 1970) și limitele sunt permanent marcate prin intermediul a diverse marcaje olfactivo-vizuale (urină, zgârieturi și secreții glandulare) și acustice (urlete) (Peters și Mech 1975, Rothman și Mech 1979, Harrington și Mech 1979, 1983). Latitudinea și biomasa disponibilă ca resursă sunt factori esențiali care modelează variațiile biogeografice ale teritoriilor haitelor de lupi (Mech și Boitani 2003, Jedrzejewski et al. 2007). Fiind prezent într-o distribuție geografică amplă (este prezent în emisfera boreală, de la 12° până la paralela nordică de 80°) lupul este adaptat unei game variate de habitate, cu caracteristici ecologice extrem de diferite (habitate cu grade diferite de fragmentare și cu resurse trofice semnificativ variabile din punct de vedere calitativ și cantitativ). Sub influența variabilității habitatelor și a resurselor, mărimea teritoriului haitei poate varia de la zeci de km²/haită la câteva mii de km²/haită (Mech și Boitani 2003, Jedrzejewski et al. 2007). O serie de proiecte implementate în România, au raportat teritorii diferite pentru lup, în funcție de metodele utilizate în colectarea datelor. Conform Carpathian Large Carnivore Project (CLCP), în România, teritoriile lupilor variază între 150 - 300 km² (Surth, comunicare personală, citat în Kecskes 2008). Teritoriul unei femele monitorizate prin radio-telemetrie, timp de un an, în cadrul proiectului LIFE02/NAT/RO/8576, a variat între 92 și 120 km². În zonele de studiu pilot, monitorizate în cadrul proiectului Wolflife, având suprafețe cuprinse între 600 și 1200 km², densitatea haitelor de lupi (reconstituite conform rezultatelor analizei genetice), a variat între 0.2 și 0.42 haite/100 km² (LIFE13NAT/RO/000205, rezultate preliminare, date nepublicate). Aceste informații sunt în acord cu estimările mărimii teritoriilor utilizate de lupi în alte regiuni din Europa (Findo și Chovancova 2004, Kusak et al. 2005, Jedrzejewski et al. 2007, Nowak et al. 2008). În afara latitudinii și a biomasei disponibile, alți factori precum sexul, vârsta sau starea de reproducere a indivizilor, dar și sezonul biologic pot influența mărimea teritoriilor lupilor (Vyrypaev și Vorobev 1983, Jedrzejewski et al. 2001, Findo și Chovancova 2004, Jedrzejewski et al. 2007). În timpul verii (aprilie - septembrie), mărimea teritoriului este mai redusă ca urmare a implicării haitei în creșterea puilor. Comparativ, în timpul iernii (octombrie - martie), când puii sunt suficient de mari pentru a se deplasa împreună cu haita, suprafața utilizată a teritoriului este mai mare pentru a spori eficacitatea exploatării prăzii (Fritts și Mech 1981). Menținerea unui teritoriu necesită un consum considerabil de energie (pentru marcare teritorială și apărare împotriva altor haite), prin urmare, trebuie să fie suficient de mare pentru a cuprinde resurse esențiale, dar cât mai redus pentru a asigura eficiența energetică (Macdonald 1983). ... 5.
Nașterea și creșterea puilor Maturitatea sexuală este atinsă în cel de-al doilea an de viață. Femela intră în preestru, în medie timp de 15 zile, o singură dată pe an, în perioada cuprinsă între sfârșitul lunii ianuarie - februarie. Perioada de reproducere este condiționată de latitudine și de factorii climatici (Mech 1970). În general, la latitudinile inferioare ale arealului, perioada de reproducere are loc în ianuarie - februarie, în timp ce la latitudini superioare are loc în martie - aprilie (Mech 2002). Perioada de gestație durează aproximativ 9 săptămâni; cu circa 3 săptămâni înainte de nașterea puilor femela caută sau va construi o vizuină (Jordan et al. 1967, Fuller 1989). Vizuina poate fi amplasată în interiorul unei cavități naturale pre-existentă (scorbură în trunchiul unui arbore, cavități în stânci), iar uneori pot fi vizuini folosite anterior de alte specii de mamifere. Câteodată vizuinile sunt realizate în solul nisipos, iar în alte situații nu sunt construite deloc, femela dând naștere sub arbuști. Numărul de pui la care femela dă naștere este variabil (2 - 10) (Sidorovich et al. 2007). În România, numărul de pui variază între 3 și 7 (4 - 6 pui, Lungu 2011 sau 3 - 7 pui, Mandu și Falcă 2015). La 7 - 9 săptămâni de la naștere, puii nu mai utilizează vizuina, iar întreaga activitate a haitei se desfășoară în zone de dimensiuni limitate denumite zone de creștere a puilor (rendez-vous sites) (Schmidt et al. 2008). În general, dacă zonele centrale ale teritoriului (vizuini și zone de rendez-vous) nu sunt perturbate, pot fi utilizate pentru mai mulți ani consecutiv (Joslin 1967, Căpitani et al. 2006, Iliopoulos et al. 2013). Gradul de utilizare al zonelor de rendez-vous este mai scăzut începând cu septembrie - octombrie, iar în noiembrie puii au deja capacitatea fizică de a se deplasa împreună cu adulții pe distanțe mari (Mech și Boitani 2003). ... 5.
Densitatea În mod natural, densitatea lupilor variază semnificativ, de la un minim de 0,5 lupi/100 km² putând atinge în anumite condiții 9,2 lupi/100 km² (Fuller et al. 2003). În cele mai multe situații, variațiile densității lupilor sunt explicate de variațiile spațio-temporale ale resursei trofice, respectiv a disponibilității acesteia (Fuller et al. 2003, Kittle 2015). Conform estimărilor raportate în anul 2013 către Comisia Europeană în baza articolului 17 la Directiva Habitate, populația de lupi din România este estimată la 3560 - 3970 indivizi, (http://cdr.eionet.europa.eu/Converters/run_conversion?file=ro/eu/art17/envurmdya/RO_s pecies_reports.xml&conv=354&source=remote#1352). Studiul anual privind populațiile de carnivore mari, întocmit pentru anul 2016, al Ministerului Mediului, indică o populație de 2840 de lupi. Considerând cele două surse de informații și că suprafața ocupată este de cca. 154500 km², putem estima o densitate de 2,3 - 2,5 lupi/100 km², respectiv 1,8 (studiul din anul 2016). În cadrul proiectului WOLFLIFE, datele colectate pentru analiza genetică au permis estimarea densității lupilor. În zonele pilot studiate aceasta a variat, între 1 - 2,8 indivizi/100 km², media fiind de 1,95 lupi/100 km² (LIFE13NAT/RO/000205, rezultate preliminare, date nepublicate). Aceste densități sunt similare cu cele raportate în alte zone din lanțul Carpatic - 1,6 lupi/km², în Polonia (Nowak et al. 2008) sau alte zone din Europa - 1,75 lupi/100 km², în Belarus (Sidorowich et al. 2003). Diverși factori de mortalitate, naturali sau antropici, pot influența densitatea lupilor la nivel local. Între factorii naturali cei mai des menționați în literatură sunt înfometarea, accidentele, bolile și competiția intraspecifică, în timp ce braconajul, accidentele cauzate de trafic sau cotele de recoltă sunt cei de origine antropică. Înfometarea și competiția intraspecifică sunt în principal corelate cu abundența redusă a prăzii (Fuller et al. 2003). Rata mortalității anuale pe care o populație de lup o poate susține depinde de mărimea haitei, structura populației, imigrarea și emigrarea (Paquet și Carbyn 2003). Singurele informații disponibile privind mortalitatea (antropică sau naturală) a lupilor în România sunt cele relaționate cu cotele de recoltă realizate în sezonul de vânătoare. În intervalul 2010 - 2016, anual, între un minim de 160 și maxim 332 de lupi au fost vânați legal pe teritoriul țării, în total fiind raportați, pentru această perioadă, ca fiind vânați legal 1429 de lupi. În afară de aceste informații, nivelul mortalității cauzate de alți factori (boli, braconaj etc.) este fie necunoscut fie dificil de estimat. Prin urmare, la momentul actual, impactul cumulat al mortalității naturale cu cea antropică asupra populației de lup este necunoscut. ... 5.
Ecologia speciei Habitatul lupului Considerând amplitudinea geografică a distribuției inițiale a lupului, se poate intui că specia nu are cerințe deosebit de restrictive privind habitatul: de fapt, în arealul acestuia sunt cuprinse majoritatea tipurilor de habitat existente în emisfera nordică (Mech și Boitani 2003). Principalii factori care limitează distribuția speciei sunt persecuția directă și indirectă din partea omului, disponibilitatea resurselor de hrană și distribuția și fragmentarea habitatelor naturale (Mech și Boitani 2003). Astfel, habitatul optim pentru lup nu este neapărat acel habitat care prezintă calități deosebite din punct de vedere ecologic, ci acel habitat unde impactul antropic este limitat. Fig.
Siturile de importanță comunitară desemnate pentru conservarea lupilor în România Uciderea directă, distrugerea și modificarea habitatului, deficitul de specii pradă, lipsa teritoriilor disponibile, ca urmare a unui grad ridicat al perturbării antropice, sunt unii dintre factorii care pot face habitatele neospitaliere sau pot cauza rate de mortalitate nesustenabile pentru populațiile locale de lup. Prin urmare, zonele împădurite și cu absență sau doar prezența umană slabă, sunt în mod particular adecvate prezenței lupului. În teritoriul cuprins între granițele actuale ale României, lupul nu a dispărut niciodată, cel mai probabil datorită refugiului reprezentat de Munții Carpați și de hățișurile luncilor marilor râuri. A. Comșia

(1961)identifică pe lângă potențialul de reproducere favorabil și alți factori ce contribuie la reducerea mortalității infantile și a celei hibernale și anume: suprafețele mari nefragmentate ale Carpaților, animalele domestice de pe pășuni și cadavrele lor îngropate superficial, mamifere mici și intrările în populația locală din populațiile învecinate (cel mai probabil din nord). În acest context, putem afirma că o măsură eficientă de menținere a stării de conservare favorabile este desemnarea unor arii naturale protejate în care să fie aplicate măsuri corespunzătoare pentru menținerea viabilității populației de lup. Actual, la nivel național există o rețea vastă a siturilor de interes comunitar, componente ale rețelei Natura 2000, desemnate și pentru conservarea lupilor (98 situri de interes comunitar cu o suprafață totală de 24372 km²). În aceste arii protejate se vor aplica obligatoriu, prin intermediul planurilor de management realizate de custozi și/sau administratorii acestora, toate măsurile și activitățile propuse prin prezentul plan de acțiune. În cazul ariilor protejate care au deja planuri de management aprobate de autoritatea competentă, măsurile și acțiunile propuse pentru conservarea lupilor vor fi integrate la data revizuirii. Măsurile minime de conservare pentru specia Canis lupus vor fi analizate în vederea realizării plăților de tip "Natura 2000". ... 5.7. Dieta lupului Lupul este un prădător tipic, oportunist și adaptabil (Mech 1970) și se hrănește cu ceea ce este disponibil sau accesibil în habitatul în care trăiește. De regulă, consumă ungulate sălbatice acolo unde acestea sunt abundente și se îndreaptă către ungulate domestice sau alte resurse de hrană (mamifere de talie mică, fructe de pădure sau chiar deșeuri) acolo unde habitatul este puternic antropizat (Zlatanova 2014). Capacitatea mare de adaptare le permite să reacționeze eficient la schimbările condițiilor de habitat și ale celor climatice (severitatea iernii, grosimea stratului de zăpadă), astfel că tipul de hrană preferată, într-o anumită zonă, poate varia de la un sezon la altul sau de la un an la altul (Mech et al. 1998). Mech și Peterson

(2003)sugerează că această variabilitate este rezultatul capacității lupilor de a acumula informații privind gradul de vulnerabilitate al diferitelor tipuri de pradă, în condiții specifice. În habitatele naturale, unde pot fi disponibile mai multe specii de ungulate sălbatice, lupii preferă prada care presupune consumul cel mai scăzut de energie în procesul de urmărire-captură-consum, raportat la energia câștigată în urma consumului (Stephens și Krebs, 1987). Caracteristicile habitatului, corelate cu abundența și diversitatea speciilor de ungulate sălbatice sunt factorii principali care influențează dieta lupului. În nordul Europei (Scandinavia), lupul consumă ungulate sălbatice de talie mare (în principal, reni și elani); în unele zone din sudul Europei (Alpi și Italia), consumă cu preponderență ungulate sălbatice de talie medie (căprior și mistreț), în timp ce în Spania ungulatele domestice reprezintă o resursă importantă de hrană. În zona centrală a Europei, dieta lupului variază între ungulate sălbatice de talie medie și mare (cerbi și elani) (Newsome et al. 2016). În România, resursa trofică disponibilă cuprinde 4 specii de ungulate sălbatice - mistreț (Sus scrofa), cerb (Cervus elaphus), căprior (Capreolus capreolus), capră neagră (Rupicapra rupicapra), precum și o serie de specii de mamifere de talie mică și medie care pot constitui resurse de hrană în anumite regiuni și în anumite perioade ale anului. În timpul verii ungulatele domestice pot constitui o sursa de hrană, dată fiind prezența acestora în habitatul lupului. Studii desfășurate în Munții Vrancei, în intervalul 2013 - 2015 (Sin et al. 2015, Corradini 2016, Rastrelli 2016) au arătat că dieta lupului se bazează pe ungulate sălbatice atât iarna (% biomasă 91 - 94), cât și vara (% biomasă 63 - 80). Între speciile de ungulate sălbatice, mistrețul este specia cea mai abundentă, fiind cu precădere selectat. Ungulatele domestice apar în proporții scăzute (% biomasă iarna 1.8 - 2.1, % biomasă vara 6.1 - 12.9), iar în timpul verii poate fi observată o creștere semnificativă a prezenței câinelui în dieta lupului (iarna 4 - 5%, față de vara 12 - 21%) (Fig. 7). Alte specii meso- și micro-mamifere, animale domestice) apar în procente reduse în dieta lupului. Prezența mistrețului în proporții ridicate în dieta lupului a fost observată și în numeroase alte studii din Europa central-estică (Estonia, Belarus, Ungaria, Bulgaria) și sudică (Italia, Spania) (Vadmann et al. 1988, Llaneza et al. 1996, Ciucci et al. 2004, Genov et al. 2010, Mattioli et al. 2011, Sidorovich 2011, Lanszki et al. 2012, Milanesi et al. 2012). Totuși, prezența ridicată a câinelui în dietă reprezintă o caracteristică deosebită a acestei regiuni și a mai fost observată doar în alte câteva studii (Jyvaskylan 2000, Sidorovich et al. 2003). Fig.

Dieta sezonieră a lupului (% biomasă) în zona Munții Vrancei (*suprafața zonei de studiu este de 600 km² (Sin et al. 2015), **suprafața zonei de studiu este de 1200 km² (Corradini 2016, Rastrelli 2016)) ... ...
EVALUAREA ȘI MONITORINGUL POPULAȚIEI 6.
Evaluarea mărimii și distribuția populației Anterior anului 2007 Anterior primului război mondial nu există înregistrări privind mărimea populației de lup, fundamentate pe o metodologie de evaluare, însă publicațiile cu caracter cinegetic și statisticile comerciale oferă informații privind lupii uciși în activitățile de vânătoare sau combatere, respectiv numărul de blănuri predate autorităților sau excepțional comercializate (interesul pentru comercializare era scăzut). Informațiile existente au permis însă realizarea de cartări ale distribuției la nivel național. Începând cu anii '50, datorită recompenselor financiare tot mai semnificative, plătite pentru combaterea speciei, atenția oferită speciei a crescut. Astfel, au fost realizate primele estimări ale populației prin centralizarea observațiilor din teren realizate de vânători, paznici de vânătoare și silvicultori. Estimarea se realiza prin înregistrarea numărului de indivizi observați direct (de ex. în goane), respectiv prin numărarea urmelor pe zăpadă. Preluarea puilor din vizuini ca activitate în combaterea speciei a contribuit și la localizarea de către personalul tehnic a zonelor centrale ale teritoriilor haiticurilor. Din păcate însă, seturile de informații deținute nu au fost valorificate în sensul gestiunii speciei ca element la ecosistemelor din România, ci doar din perspectiva combaterii lupului. Principalul indicator pentru a evalua trendul populației a rămas numărul de animale ucise și predate autorităților, scăderea lupilor uciși fiind asociată cu reducerea populației. În anii '90 atenția acordată speciei a scăzut semnificativ, deoarece singurul obiectiv de interes a rămas combaterea prin vânătoare (alte metode fiind interzise) ca măsură de protecție a speciilor de vânat nobil. În consecință Decizia 10152/11.09.1995, ce aprobă instrucțiunile tehnice privind evaluarea efectivelor de vânat nu stabilește o metodologie pentru estimarea mărimii populației. Primele tentative de a propune o metodă clară de estimare au fost întreprinse în perioada 1993 - 2003 în cadrul proiectului Carnivore Mari în Carpați (http://www.clcp.ro/index.htm). Pentru prima dată au fost folosite tehnici de telemetrie în zona Brașov, fiind realizate și monitorizări folosind metode de numărare a urmelor pe zăpadă, respectiv de identificare a numărului de lupi în haiticuri. Tehnici moderne (telemetrie, camera trapping) au fost de asemenea aplicate în perioada 2003 - 2008 în Vrancea în cadrul proiectelor LIFE02NAT/RO/8576 și LIFE05NAT/RO/000170 (http://www.carnivoremari.ro/). Rezultatele celor trei proiecte nu au fost însă transpuse într-o metodologie oficializată de estimare a mărimii populației sau de evaluare a structurii și dinamicii. După anul 2007 Urmare a necesității de a realiza anual un studiu de evaluare a populațiilor de carnivore în vederea obținerii de derogări, la propunerea ICAS (autoritatea CITES), instrucțiunile anuale emise de Ministerului Mediului au devenit formula oficială pentru organizarea cadrului administrativ de estimare a populației de lup. Conform instrucțiunilor, evaluarea se face la nivel de fond cinegetic, prin numărarea urmelor și se centralizează la nivel de gestionar și ulterior județ. Anexele la instrucțiuni impun colectarea următorului set de date: numărul de exemplare observate, locul identificării (UP, u.a.), vechimea urmelor, observații. Datele colectate de gestionari și centralizate de autoritatea de mediu, sunt ulterior interpretate de către o entitate contractată de Ministerul Mediului în vederea stabilirii populației la nivel național. Rezultatele obținute se prezintă la nivel de județ (fig. 8). Fig.
Raportarea la nivel național pentru anul 2016, realizată conform instrucțiunilor Ministerului Mediului În lucrarea Managementul și monitoringul speciilor de animale Natura 2000 din România - Ghid metodologic, București 2010, editor Victoria Tatole, Ionescu O. și Ionescu G. precizează că "Evaluarea și monitorizarea populației de lup se face prin observarea și numărarea urmelor pe zăpadă în fiecare fond de vânătoare, atunci când se înregistrează mărimea haiticurilor și a indivizilor izolați. Metoda de estimare s-a bazat pe determinarea arealului ocupat permanent, identificarea mărimii haiticurilor și folosirea sistemului geografic informațional pentru evitarea dublei înregistrări la numărul rezultat se adaugă un procent între 10% și 20% reprezentând lupii în dispersie" aceasta fiind prima informare publică privind metodele aplicate în monitorizarea speciei. ... 6.
Studii și inventarieri la nivel local, regional și național Proiecte finanțate din Programul Operațional Sectorial de Mediu 2007 - 2014 Datele colectate la nivel de situri de importanță comunitară din rețeaua Natura 2000 cu ocazia realizării planurilor de management ale ariilor naturale protejate nu au fost centralizate de către autoritatea responsabilă de mediu. În general, în colectarea datelor din teren au fost folosite aceleași metode de identificare a urmelor pe zăpadă și, complementar, camera trapping. Raportarea națională obligatorie conform prevederilor Art. 17 din Directiva Habitate, planificată pentru anul 2013 a impus propunerea unei metode de estimarea a populației de lup la nivel național, prin eșantionaj, fără a considera ca unitate de colectare a datelor fondul de vânătoare. Sub coordonarea Fundației Carpați și a Universității Transilvania din Brașov a fost elaborată lucrarea Ghid sintetic de monitorizare pentru speciile de mamifere de interes comunitar din România (Ionescu et al., 2013) ce include un capitol destinat lupului. Metodele propuse sunt metoda transectelor pe zăpadă, identificarea mărimii haiticurilor, metoda camerelor foto trapping. Pentru monitorizarea la nivel național, au fost propuse un număr de 112 piețe de probă (72 în bioregiunea Alpină, 38 în bioregiunea Continentală și 2 în bioregiunea stepică, fig. 9.) fiecare cu dimensiunea de 10x10 km (Ionescu et al., 2013). Această abordare statistică, vizează însă alte obiective decât cele propuse în instrucțiunile Ministerului Mediului destinate gestionarilor de fonduri cinegetice. Astfel numărarea urmelor se realizează pe trasee de o lungime stabilită la 3 km, fiind necesară o formă de standardizare a colectării datelor. Fig.
Distribuția, densitatea numerică (prelucrarea date gestionari de fonduri cinegetice) și amplasarea piețelor de probă pentru specia Canis lupus (preluat din Ionescu et al., 2013) Proiecte LIFE Nature După anul 2007, două proiecte de conservare finanțate prin programul LIFE Nature implementate în România au abordat problematica metodelor de estimare a populațiilor de lup respectiv a monitorizării: a. LIFE05NAT/RO/000170 "Îmbunătățirea sistemului de protecție a carnivorelor mari din județul Vrancea" ... b. LIFE13NAT/RO/000205 "Implementarea celor mai bune practice pentru conservarea in-situ a speciei Canis lupus la nivelul Carpaților Orientali" - WOLFLIFE ... În cadrul acestor proiecte au fost implementate următoarele metode:
Stații de captură cu atractanți și captură foto - metodele sunt utilizate frecvent, și se bazează pe principiul că speciile de carnivore sunt atrase de mirosuri. În zonele pilot amplasate, stații de captură cu scopul de atrage lupii și de a asigura înregistrarea după urme și/sau cu captură foto a prezenței lor și a numărul de indivizi. Metoda permite colectarea de informații cu privire la prezența lupilor, dar și informații cu privire la numărul de lupi în haită. ...
Identificarea urmelor pe zăpadă - este utilizată cel mai frecvent datorită costurilor reduse, diferențe între studii fiind înregistrate doar la interpretarea datelor. Metoda este dezvoltată pe baza identificării și urmăririi urmelor pârtie de lup în zăpadă, ce permite numărarea lupi dintr-o haită. ...
Wolf-howling - metoda bazată pe comunicarea sonoră între haite și indivizi, este folosită pentru a localiza haitele de lupi și indivizi solitari, dar este, de asemenea, folosită pentru a estima numărul minim de indivizi dintr-o zonă. De asemenea, metoda poate fi utilizată pentru a identifica numărului de pui într-o haită. ...
Analiza genetică - metoda este cea mai folosită pentru a estima mărimea populațiilor de mamifere. Permite identificarea structurii pe sexe a populației, a numărul minim al lupilor și estimarea abundenței. ... Metodele aplicate au fost planificate și implementate fără a considera limita fondurilor cinegetice ca element definitoriu a metodei. Aspectele ecologice și biologice au fost principalele criterii de planificare a protocoalelor de lucru. În zona de vest a României, în urma implementării proiectului "Enhancing landscape connectivity for brown bear and wolf through a regional network of NATURA 2000 sites in România - LIFE Connect Carpathians (LIFE12 NAT/UK/001068)" va fi realizat un Plan regional de acțiune pentru lup, cu măsuri specifice de management adresate coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali Cercetare Majoritatea informațiilor publicate în ultimele decenii, accesibile publicului, sunt cele din revistele dedicate cinegeticii precum Revista Carpați, Natura, Vânătorul și Pescarul Român etc. ceea ce face ca și abordarea problemelor legate de lup să fie limitată la abordarea cinegetică tipică paradigmei "speciei dăunătoare". Cele peste 70 de materiale informative publicate de M. Georgescu, N. Goicea, N. Șelaru, G. Cheroiu și alții, surprind aspecte pro și contra prezenței lupului, prezintă elemente de etologie cu accente pe prădare, materialele fiind destinate în principal vânătorilor ca și grup țintă și, în secundar, altor factori interesați de managementul speciei. Rapoarte sau studii dedicate conservării speciei au mai fost publicate izolat și de obicei în format electronic, în proiectele LIFE sau POS Mediu, dar totuși majoritatea informațiilor din proiectele de conservare, inclusiv cele finanțate direct de Ministerul Mediului nu sunt accesibile publicului. Majoritatea informațiilor privind mărimea populației de lup provin din diferite rapoarte sau articole publicate sub egida Comisiei Europene de către membrii ai Large Carnivore Inițiative for Europe (Boitani et al., 1999, Kaczensky et al., 2012a, Chapron et al. 2014). Din această perspectivă coroborat cu lipsa finanțării cercetării, este dificil de planificat și elaborat studii științifice (conform rigorilor actuale) pe durată lungă. Cercetarea lupului în România, realizată până în urmă cu 10 ani, doar din perspectiva managementului cinegetic, nu reușește să acopere lacunele de informații (de ex. dieta în regiuni diferite, mortalitatea naturală, distanțele de dispersie, mărime teritoriilor haitelor, structura genetică etc.) privind specia la nivel național, sau regional. Majoritatea studiilor realizate în contextul obiectivelor cinegetice vizează relația cu speciile pradă din perspectiva menținerii resurselor reprezentat de vânatul util, sau abordează problema evoluției managementului și vizează mai puțin estimarea și caracterizarea populației, respectiv a structurii și dinamici acesteia. Legat de populația de lupi din România, au publicat articole în jurnale științifice, privind lupul, G. Predoiu și E.van Maanen

(2003), D. Lungu

(2003), S. Geacu

(2009), R. Mandu

(2010), C. Cazacu et al.

(2014), G. Chapron et al.

(2014), V. Popescu et al.

(2016), cărți sau capitole de cărți, metodologii sau ghiduri A. Comșia

(1961), V. Bodea et al.

(1964), V. Cotta et al.

(1969), C. Promberger și O. Ionescu

(2000), D. Lungu

(2006), A. Kecskes

(2008)Mara Arpad - Sepsi Arpad

(2009), O. Ionescu et al.

(2013). Majoritatea studiilor menționate, au ca fundament datele colectate de la sau cu ajutorul gestionării de fonduri cinegetice. Această abordare determinată și de lipsa fondurilor alocate pentru cercetare, arată că la nivel național baza studiilor de cercetare este dependentă aproape integral de gestionarii de fonduri cinegetice și de disponibilitatea acestora de a contribui (cu resurse proprii) la colectarea de date. Această paradigmă de origine centralistă (sistem politic sau de decizie a unei autorități centrale; cu tendință de centralizare), postbelică, limitează în actualul context social, diversificarea obiectivelor de cercetare și accesul biologilor, veterinarilor și ecologilor la studierea speciei, respectiv la lipsa unei abordări integrate ecologic, social și de ce nu economic. De asemenea această abordare fundamentată dominant fie pe criterii cinegetice fie protecționiste conduce la conflicte între factorii interesați, este contraproductivă din perspectiva abordării managementului speciei într-un mod echilibrat. În consecință, numărul articolelor publicate în jurnale științifice internaționale, privind biologia, ecologia și managementul speciei în România sunt foarte puține. De exemplu, conform bazelor de date din Web of Science, în perioada 1965 - 2016 doar 10 lucrări au incluse în text referiri la lup în România. Din cele 10 un număr de trei abordează probleme parazitologice, cinci abordează probleme de ordin social și al conflictului om - carnivore și două abordează probleme de ordin biologic/ecologic. O singură lucrare este destinată strict lupului, restul de 9 fiind articole dedicate mai multor specii de carnivore. ... 6.

Amenințări și presiuni Populația Carpatică Ultima analiză a amenințărilor și presiunilor pentru populația carpatică a fost publicată în anul 2012 sub egida Comisiei Europene, în cadrul Raportului privind statutul, managementul și distribuția urșilor, lupilor și râșilor în Europa, (Kaczensky et al., 2012a). Experții LCIE au identificat o serie de puncte slabe la nivel instituțional, care pot fi considerate amenințări la adresa populațiilor de carnivore mari. Aceste puncte slabe includ insuccesul în a integra rezultatele din studiile biologice și ecologice de specialitate, dar și a celor sociale în planurile de acțiune. Este semnalat și un nivel scăzut al transparenței și al implicării publicului, coordonare deficitară între regiunile aceluiași stat, absența unor sisteme robuste de monitorizare a populației. La acestea se adaugă lipsa coordonării între agențiile de protecția mediului și cele din alte sectoare. Este necesară realizarea de progrese în elaborarea planurilor de acțiune pentru a asigura coordonarea multi-jurisdicțională și multi-sectorială (Blanco 2012). În lipsa unui plan de acțiune, obiectivele privind managementul speciei nu sunt clar identificate, iar autoritățile acționează după rapoarte întocmite pe baza informațiilor subiective colectate de la vânători. De asemenea, în procesul de management, factori interesați nu sunt implicați în planificarea și în implementarea unor acțiuni coerente de gestiune a populației de lup. Impactul asupra speciei: Lipsa unui plan de acțiune conduce la implementarea cu preponderență a unui management reactiv și la lipsa totală a unui management preventiv. Fig.
Amenințări identificate pentru populația de lupi în regiunea Carpaților (Kaczensky et al., 2012a) Lipsa unor informații fundamentate privind mărimea și dinamica populației de lup, colectate unitar și standardizat ("Contribuția proiectelor finanțate de programul LIFE al CE", 2013), afectează deciziile autorităților responsabile. Ca efecte directe anumite segmente ale populației de lup sunt sub presiuni semnificativ mai mari decât altele. Populația din România În cadrul grupului de lucru organizat în cadrul proiectului WOLFLIFE au fost identificate 14 amenințări și presiuni, acestea fiind pe rând discutate. Pentru a putea ierarhiza aceste amenințări, fiecare membru a selectat 7 dintre cele 14 amenințări/presiuni, ierarhia fiind stabilită în funcție de numărul de selecții totale acesta fiind și punctajul acordat. În continuare, din primele 7 identificate au fost identificate trei amenințări/presiuni care au potențialul de a produce modificări negative semnificative în următorii 5 ani, în populația de lup din România. Rezultatele sunt prezentate în tabelul 5: Toate amenințările sau presiunile identificate au potențialul, individual sau cumulat, de a contribui, pe termen scurt și mediu, la degradarea stării de conservare a speciei lup, risc cu impact ecologic negativ, care nu poate fi asumat de către autoritățile responsabile și factorii interesați implicați din motive etice, morale și legislative.
Impactul câinilor hoinari Câinele (Canis lupus familiaris) nu este un prădător natural și prezența acestuia în ecosistemele naturale poate produce dezechilibre majore. Câinele este o specie oportunistă, nu are preferințe alimentare, iar acest factor este cel care contribuie la succesul câinilor, la capacitatea lor de a supraviețui și adapta la medii diferite de viață. În general, dieta câinilor hoinari este variată și poate conține: produse vegetale (fructe și legume), deșeuri alimentare, mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești și insecte. Câinii lăsați liberi, pot deveni prădători eficienți, pot vâna atât animale mici (iepuri, veverițe, rozătoare, jderi) cât și de mari dimensiuni (căprior, mistreț, capră neagră, cerb), în numeroase cazuri și animalele domestice de fermă. Numeroase studii au arătat că acești câini hoinari pot avea un impact local important, astfel aceștia pot duce la scăderea densității populațiilor de specii pradă. În același timp, câinii pot constitui un element important în dieta anumitor carnivore mari, de exemplu în Parcul Natural Putna Vrancea cca. 12% din dieta de vară lupului este formată din câini. Cu cât contactul dintre câini, oameni și fauna sălbatică crește, cu atât riscul de a transmite bolile este mai mare. În România, populațiile de câini hoinari devin din ce în ce mai mari formând astfel rezervoare pentru agenți patogeni. Lupii sunt sensibili la mai mult de 100 de boli și paraziți. Unul dintre cei mai importanți vectori de răspândire a bolilor sunt câinii hoinari, iar multe dintre bolile acestora pot fi transmise la oameni și fauna sălbatică, inclusiv lupilor. Câinii hoinari și câinii negestionați corespunzător de către proprietarii lor (câini de la stâne, adăposturi forestiere, etc.) au un impact major asupra ecosistemelor naturale, faunei sălbatice și oamenilor, acestea sunt doar câteva dintre problemele majore (existente sau potențiale) generate de câinii hoinari: a. Răspândirea de boli și viruși; ... b. Hărțuirea și uciderea animalelor sălbatice; ... c. Concurența cu speciile native de carnivore; ... d. Prădarea animalelor domestice; ... e. Prădarea speciilor endemice, rare și protejate ducând la declinul acestor populații; ... f. Sporesc prin prezența lor în ecosistemele naturale consumul de energie, teama și stresul speciilor pradă cât și a carnivorelor; ... g. Prezența lor în ecosistemele naturale scade rata de reproducere a speciilor native; ... h. Alterarea structurii genetice a lupilor din pricina hibridizării; ... i. Perturbarea habitatelor speciilor de faună sălbatică; ... ...
Degradarea bazei trofice Dependent în mod direct de existența unor resurse de hrană suficiente, lupul se situează în vârful piramidei trofice controlând și modificând structura și dinamică populațiilor speciilor de ungulate erbivore. Acestea la rândul lor sunt dependente de existența unui optim al factorilor ecologici biotici, abiotici și de natură antropică care să asigure viabilitatea populațiilor. Fluctuații ale populațiilor indiferent de specie sunt normale, prin fluctuații înțelegând în cazul faunei sălbatice scăderi sau creșteri (oscilații) succesive ale efectivelor, alternând pe o anumită perioadă de timp. Dacă pe o perioadă mai lungă de timp se constată un trend descrescător al populațiilor unor specii sau apar semnale ale deteriorării permanente a viabilității indiviziilor, atunci se poate considera că înregistrăm un fenomen de degradare cantitativă și calitativă) a bazei trofice. Degradarea bazei trofice, reprezentată în principal de speciile mistreț, cerb și căprior, reprezintă o problemă sensibilă deoarece reducerea efectivelor de specii pradă este pusă cel mai adesea pe seama prezenței lupului sau a râsului. Însă, frecvent, scăderea efectivelor de specii pradă poate fi cauzată de factori abiotici (ex. condiții meteo nefavorabile), factorii biotici (ex. resursă trofică limitată, boli) sau de activitățile umane (ex. braconaj, activități de recoltare a resurselor, prădătorismul câinilor hoinari sau nesupravegheați). Deși documentele oficiale nu înregistrează trenduri negative a populațiilor de specii pradă, opinia unor membrii ai grupului de lucru și a unor gestionari de fonduri cinegetice, indică degradarea bazei trofice ca o amenințare importantă, îndeosebi, identificând impactul câinilor hoinari sau a celor de la stâne negestionați corespunzător, a braconajului și a degradării habitatelor ca fiind principalii factori ai degradării. Nu este clar în ce măsură trendurile înregistrate la nivel de fond cinegetic (Fig. 11) în perioada 2000 - 2014 (Cazacu et al., 2014) sunt determinate de degradarea bazei trofice sau sunt determinate de un complex de factori. Fig. 11 Trendul populației de lup estimat la nivel de fond cinegetic (Cazacu et al., 2014) ...
Braconaj (lup și specii pradă) Braconajul reprezintă o presiune a cărui impact este greu de cuantificat. Deși oficial numărul cazurilor este redus, majoritatea factorilor interesați consideră braconajul ca fiind mult mai intens. Braconajul se manifestă fie direct asupra lupului, fie asupra speciilor pradă și este practicat cu diferite mijloace (ex. lațuri, arme artizanale, otravă). Principala sursă a inițiativelor de ucidere ilegală a lupilor este toleranța scăzută față de specie. Studiul sociologic realizat în cadrul proiectului WOLFLIFE, sugerează asocieri ale populației ce fac trimitere directă la pericolul perceput sau experimentat în relație cu pagubele pe care lupul le poate produce gospodăriilor: "oi/mănâncă oi", "pagubă/distrugere/daună", deși sub 10% din respondenți au menționat că au fost afectați negativ de lup. Frecvent o toleranță scăzută conduce la existența fenomenului braconajului, crescătorii de animale reacționând în afara cadrului legal la paguba provocată de lup. Braconajul este o problemă majoră în întreaga Europa, iar în anumite cazuri a fost demonstrat că poate afecta creșterile înregistrate anterior în cazul unor populații (Kaczensky et al. 2012a). Experiența acumulată în lungul anilor arată că implicarea concretă a grupurilor de interes în activități de conservare a unei specii duce la reducerea atitudinii negative și în mod direct la reducerea mortalității cauzate de braconaj. Informații neoficiale arată că există situații în care s-au împușcat nejustificat lupi (în lipsa unei autorizații legale), deoarece specia este considerată ca dăunătoare obiectivelor de gestiune a bunurilor (specii de interes cinegetic sau animale domestice). Braconajul asupra speciilor pradă este o problemă și mai gravă, acesta este prezent în forme și intensități diferite, de obicei are un caracter planificat/premeditat și are loc continuu sau intermitent. Managementul cinegetic, în anumite zone, creează presiuni de intensități diferite. Nădirea animalelor sălbatice poate facilita actele de braconaj, deoarece zonele tradiționale de hrănire pot deveni zone capcană pentru animale. Deși gestionarii de fonduri cinegetice acționează în direcția limitării actelor de braconaj, rezultatele acțiunilor nu se finalizează cu condamnări. Cadrul legislativ și administrativ actual limitează desfășurarea anchetelor și finalizarea lor. În multe situații, nici valoarea de despăgubire nu este recuperată de către gestionar. ...
Lipsa de informații corecte privind populația Metoda actuală de estimare și caracterizare a populației de lup, la nivel de fond cinegetic, este una "clasică", cu o istorie lungă în România, însă nu are mecanisme clare de control a calității informațiilor colectate sau a rezultatelor. În consecință, uneori (sub 5% din cazuri) estimările realizate nu par a fi întotdeauna corelate cu biologia speciei (Popescu et al., 2016), existând abateri constante atât în sensul sub estimării cât și al suprastimării mărimii populației (Fig. 12). Corectitudinea informațiilor, ca amenințare/presiune, face referire la modul în care datele sunt raportate și interpretate fără a putea prezenta nivelul de precizie al rezultatelor, respectiv prin prisma utilizării doar a unui singur indicator, respectiv numărul de indivizi. Colectarea de informații corecte prin metode fundamentate științific și testate în condițiile geomorfologice și de habitat din România devine acțiune cheie în planificarea managementului, fiind agreat interdisciplinar că este nevoie de o mai bună abordare a monitorizării populației (Kaczensky et al. 2012, Cazacu et al., 2014, Popescu et al., 2016). De asemenea, managementul speciei în ariile naturale protejate se fundamentează pe informații privind mărimea și dinamica populației de lup, uneori informațiile gestionate, intrând în contradicție cu cele ale gestionarilor de fonduri cinegetice. Fig. 12 Numărul de ani (max. 7) în care estimările, la nivel de județ, au fost în afara limitelor (estimate prin traiectorii simulate) ale potențialelor evoluții populaționale, considerând diferite creșteri populaționale înregistrate în Europa (Popescu et al., 2016). Principala cauză a lipsei de informații corecte privind specia este lipsa resurselor alocate acțiunilor de cercetare și monitorizare a speciei. În prezent singurele resurse disponibile sunt cele justificate de managementul rețelei Natura 2000, resurse ce sunt alocate pe bază de competiție. Resursele alocate din bugetul de stat nu sunt suficiente pentru a aplica metode moderne de cercetare precum metodele de telemetrie sau analize genetice. Din această perspectivă este dificil a acoperii un spectru mai larg de informații privind ecologia speciei în România, fiind greu de cuantificat la nivel național sau regional elemente precum prădătorismul, mortalitățile naturale sau antropice, sporul natural, structura pe sex, dispersia indivizilor etc., ceea ce conduce la o planificare superficială a managementului. De remarcat că nu este necesar ca unele studii să fie realizate la nivel național fiind suficiente studii în zone pilot. Dacă, la nivel regional, asociem și lipsa de informații coerente privind speciile pradă identificarea unui echilibru între lup și acestea, în contextul menținerii unor ecosisteme funcționale nu doar ecologic ci și social și economic devine practic imposibilă. Toate aceste neclarități se răsfrâng asupra stabilirii obiectivelor respectiv al măsurilor de management. ...
Conflictul cu crescătorii de animale Pagubele asupra șeptelului, în special a ovinelor și caprinelor, reprezintă principala cauză a conflictului om-lup, prin urmare, prevenirea pagubelor este esențială în rezolvarea problemei. Datorită regresiei sistemului individual de creștere a animalelor, impus de regimul comunist până în anul 1989, unii fermierii au uitat "tradiția" de pază a animalelor. În zilele noastre, când lupii își extind teritoriul și păstoritul este încurajat (prin subvenții) în cadrul inițiativelor private, conflictele datorate pagubelor produse șeptelului devin din ce în ce mai importante și sunt privite ca o sursă de a crește atitudinea ostilă față de lup. Lupul privit ca agresor în contextul mecanismelor de socializare a cadrului natural, ca proces ireversibil (Predoiu et al., 2011), impune o abordare complexă a sursei conflictului. Factori precum: degradarea habitatului, activitatea umană, exploatarea resurselor, necunoștința publicului, nu mai pot fi excluși din strategia de reducere a conflictelor. Conflictele au apărut cel mai probabil din momentul în care omul a domesticit primele animale, iar prădarea lupului a vizat proprietatea omului (Marvin, 2012). Pierderea economică nu se rezumă doar la pierderea animalului, de obicei cuantificată în valoarea directă a acestuia, ci crește și cu costurile de gestiune a șeptelului. În zonele cu carnivore mari, zootehnia se practică cu cheltuieli mai ridicate, acestea fiind impuse de nevoia de prevenire a pagubelor, o infrastructură mai complexă, câini de pază mai buni, un număr mai mare de personal pentru a asigura paza în timpul nopții sau pe pășune. Tot din perspectiva rentabilității, de multe ori pagubele nu sunt raportate considerând că valoarea unei oi sau capre este mai mică decât costurile deplasării și solicitării despăgubirilor. Din acest motiv, deși conflictele par a fi identice, este recomandabil ca fiecare incident să fie tratat individual din perspectiva îmbunătățiri managementului preventiv (Pop, 2011). ...
Degradarea habitatelor (deranj) Presiunea umană exercitată asupra habitatelor populate de lup se accelerează o dată cu creșterea necesităților de dezvoltare a comunităților umane. Astfel, se înregistrează în ultimii ani o degradare a ecosistemelor forestiere pe fondul fărâmițării proprietăților asupra pădurii și a lipsei unei abordări unitare a normelor din silvicultură, din cauza modului de executare a exploatărilor masei lemnoase, o reducere a suprafețelor de pășuni și fânețe datorate creșterii suprafeței construite (case de vacanță, pensiuni etc.), sau a abandonului. Deranjul provocat de activități umane se poate manifesta direct asupra lupului prin deranjul în perioada de creștere a puilor. Mortalitatea puilor este maximă în primele 6 luni iar alegerea locului potrivit pentru vizuină și rendez-vous este esențială pentru succesul reproductiv a haitei și supraviețuirea acesteia. Indirect, haita poate fi afectată de schimbările distribuției speciilor pradă, datorate deranjului cauza de activități antropice (de ex. amplasarea de stâne, folosirea de mijloace ATV pe trasee neutorizate etc.), pe teritoriul haitei, prin creșterea efortului alocat vânătorii sau a conflictului teritorial cu haitele vecine. ...
Competiția pentru specii de interes cinegetic Competiția pentru speciile pradă între vânători și carnivore este unul dintre motivele existenței unui conflict între diferiți factori interesați dar și un factor de presiune asupra speciei. Măsura în care competiția este reală sau doar percepută variază, în funcție de context, dar prezența carnivorelor poate să însemne cote de vânătoare reduse, în special în zonele de margine (Gervasi et al. 2012; Melis et al. 2009, 2010). Conform legislației actuale, numărul de indivizi din speciile pradă găsiți uciși de lup sau alt carnivor și raportați autorităților, conduce la reducerea proporțională a cotelor de recoltă. În acest context este evident că vânătorii consideră lupul un competitor direct deoarece, conform percepției generale, lupul nu doar că "distruge" fauna dar și contribuie la reducerea cotelor. În mod direct, vânătorii sunt cei implicați în managementul lupului, dar în lipsa unui plan de acțiune și implicarea lor în implementarea lui, singurul mecanism acceptat de către ei este vânarea lupilor; prin urmare, susțin continuu necesitatea măririi cotelor la lup. În consecință, numărul maxim de intervenție propus a crescut din anul 2010 până în prezent cu cca. 20%, în condițiile în care mărimea populației de lup, estimată pe baza informațiilor de la vânători, nu a crescut în același ritm. Deși se prezintă în dezacord cu managementul conservativ actual al speciei (solicitând tot mai vocal scoaterea din anexele Directivei Habitate), vânătorii, respectiv gestionarii de fonduri cinegetice, identifică totuși oportunitatea unei abordări mature și fundamentate științific, ca fiind o soluție pe termen lung, prin care interesele lor și starea de conservare a populației de lupi să nu fie afectate. În acest sens, unii gestionari au agreat că la nivelul României avem lacune în informațiile privind specia, de unde și necesitatea îmbunătățirii/adaptării metodelor de monitorizare a carnivorelor mari și a modalităților de implicare a părților interesate în această activitate, dar au indicat ca semnificativ de studiat costurile și beneficiilor sociale și economice pentru comunitățile rurale asociate lupului. ...
Atitudinea negativă a populației Un studiu sociologic realizat în cadrul proiectului WOLFLIFE în perioada aprilie - mai 2015 pe 1079 subiecți cu vârsta cuprinsă între 18 și 64 de ani, care locuiesc în zona rurală din arealul de distribuție al lupilor, în județele Mureș, Harghita, Bacău, Neamț, Vrancea indică o atitudine mai negativă față de lup în comparație cu poziționarea față de urs (studiu proiect LIFEURSUS). Cele mai frecvente asocieri spontane pe care respondenții le fac atunci când aud cuvântul "lup" conturează sentimentul de teamă față de un animal sălbatic. Alte asocieri fac trimitere directă la pericolul perceput sau experimentat în relație cu pagubele pe care acest animal le poate produce gospodăriilor. Un procent foarte mic de respondenți (mai puțin de 1 din 10) declară că au avut neplăceri cauzate de lupi, în general, sau au cunoștințe cărora lupii le-au ucis animalele. Cei mai mulți intervievați sunt de acord cu afirmațiile că lupii reprezintă un risc pentru animalele din gospodării, respectiv că lupii sunt un real pericol pentru comunitate, în schimb, majoritatea își exprimă mai curând dezacordul cu privire la amenințarea pe care lupii ar reprezenta-o pentru securitatea lor, personal și a familiei lor. De asemenea, persoanele intervievate și-au exprimat mai curând dezacordul față de enunțul care susținea că oamenii ar trebui să găsească o modalitate de a trăi alături de lupi. Cu toate acestea, există și conotații pozitive pe care respondenții le asociază lupilor, acestea venind din asocierea cu natura și echilibrul acesteia, din aprecierea speciei sau din percepția utilității lupilor. Utilitatea lupilor este conturată de mențiuni privind menținerea echilibrului în natură, faptul că mănâncă animale bolnave sau moarte din pădure, sunt sanitarii pădurii, sau că vânează animale care sunt dăunătoare oamenilor. ...
Gestiunea inadecvată a șeptelului Zonele utilizate de lupi se întrepătrund cu așezări umane și spații cultivate sau utilizate pentru creșterea animalelor. Această situație coroborată cu degradarea și fragmentarea habitatelor, duce la apariția unor conflicte majore, intensificate de la un an la altul. În general, pagubele sunt produse crescătorilor cu un număr redus de animale din zonele montane sau acolo unde pășunatul este practicat la limita zonelor împădurite. Diferențele socio-culturale și cele impuse de capacitatea economică a crescătorilor de animale din arealul de distribuție a lupului, fac ca specificul pagubelor să nu aibă același tipar în toate regiunile. Câteva elemente comune pot fi însă identificate: – frecvența cazurilor de atac și nivelul pierderilor crește cu altitudinea. Unitățile situate la o altitudine mai mare sunt mai dispuse la atacul lupilor. ... – frecvența incidentelor este proporțională cu încărcătura de animale domestice/ha pășune. La încărcături mari de ovine pășunea este mai rapid epuizată, animalele sunt obligate să pășuneze în pădurile limitrofe, zone accidentate, acoperite de vegetație. ... – pe pășunile cu acoperire mare de vegetație lemnoasă incidența producerii pagubelor este mai mare. ... – numărul suplimentar de personal, până la un anumit prag, contribuie la reducerea pagubelor, dar cu cât coșarul este așezat mai departe de locul de odihnă a personalului cu atât este mai greu de realizat paza eficientă a animalelor. ... – numărul mai mare de câini, fără prezența oamenilor nu poate să prevină pagubele. ... De asemenea, putem afirma că în zonele cu multe pagube sau pe locațiile cu antecedente în acest sens, investițiile pentru protecția animalelor au fost mai ridicate. S-au utilizat mai mulți câini, un număr mai mare de personal de pază, garduri electrice într-un procent mai ridicat. Cu toate că aceste măsuri nu au reușit să prevină în totalitate producerea pagubelor, acestea au rămas la un nivel redus, suportabil, care nu influențează în mod semnificativ rentabilitatea activității zootehnice. Un alt element observat a fost că unitățile care nu au avut pagube au avut câinii de pază mai mult legați în jurul coșarului. Prin această metodă se poate preveni plecarea acestora de pe lângă turmă și se poate asigura distribuirea lor mai judicioasă pe punctele strategice în jurul coșarului, fără riscul ca aceștia să abandoneze animalele pentru a urmări lupii, pentru a vâna sau pentru a se adăposti în timp de vreme rea. ...
Fragmentarea habitatelor Fragmentarea habitatelor este fenomenul prin care un habitat inițial cu extindere mare, continuă, se transforma în mai multe petece de habitate de dimensiuni reduse. Aceste fragmente de habitate sunt înconjurate de un mediu care diferă de caracteristicile habitatului inițial, care pot include drumuri, cursuri de apă, zone antropizate etc. Fragmentarea habitatelor lupului este generată în primul rând de extinderea și/sau reabilitarea infrastructurii rutiere și feroviare. Infrastructura existentă și cea propusă pentru dezvoltare (ex. autostrăzile Lugoj - Deva, Târgu Mureș - Iași, Sibiu - Timișoara, modernizarea căilor ferate, reabilitarea drumurilor naționale (ex. Deva - Oradea, DN 2D - Focșani - Tinoasa) și extinderea la 4 benzi a drumurilor expres) sunt un element de presiune actuală și o amenințare atât la adresa speciilor de faună cât și la adresa siguranței traficului. Impactul major al fragmentării se manifestă și asupra speciilor pradă și contribuie la degradarea bazei trofice a lupului. Fig. 13 Proiecte rutiere propuse în Master Planul General de Transport din anul 2016 Efectele ecologice ale fragmentării sunt foarte complexe. Cu toate că lupul este o specie foarte oportunistă și adaptabilă la schimbările ce au loc în cadrul habitatului său natural, efectele ecologice generale ale fragmentării pot influența negativ starea de conservare a speciei. Aceste efecte sunt următoarele:
fragmentarea reduce extinderea tipurilor de habitate cu un grad de favorabilitate ridicat pentru lup (masivele împădurite); ...
fragmentarea poate împiedica dispersia liberă a speciei, îngreunează ocuparea habitatelor noi sau repopularea; ...
împiedică accesul la sursele de hrană, la locuri de reproducere etc.; ...
poate să izoleze populațiile locale față de metapopulație, care duce la degradarea genetică a acestora. ... ...
Management instituțional deficitar O gamă largă de probleme au fost identificate ca fiind amenințări pentru speciile de carnivore mari respectiv lup (Linnel, 2013). O problemă cheie în planificare este reprezentată de lipsa integrării științelor multidisciplinare în toate nivelurile de elaborare și gestionare a politicilor privind lupul. Această deficiență se manifestă prin neincluderea rezultatele științelor naturale și sociale în planificări, un grad redus de implicare a factorilor interesați și a transparenței, o slabă coordonare regională și transfrontalieră, precum și absența unor sisteme solide de monitorizare a populației (Linnel, 2013). Deficiențele prezentate limitează depășirea obstacolelor legate de polarizarea extremă respectiv îmbunătățirea relațiilor deficitare dintre factorii interesați. Frecvent aceștia solicită ca autoritățile responsabile la nivel național și regional să fie mai vizibile și mai accesibile pentru părțile interesate. Lipsa transparenței decizionale și a coerenței deciziilor dezvoltă percepția că autoritățile nu își asumă responsabilitatea pentru consecințele politicilor lor de conservare a carnivorelor mari. În consecință și nivelul local răspunde neadecvat cerințelor autorității. O altă problemă instituțională este generată de cadrul legislativ și administrativ actual, probleme semnificative fiind legate de modul în care aspecte din legislație, și relaționarea dintre diferite instituții/organizații responsabile contribuie la lupta eficientă contra braconajului. Schema managementului instituțional Implementarea legislației privind despăgubirea pagubelor este de asemenea o problemă invocată de toți factorii interesați. Neclarități în stabilirea și asumarea responsabilităților/obligațiilor părților implicate în procedură, perioade lungi de timp până la alocarea plăților, subevaluarea unor despăgubiri, lipsa alocării resurselor pentru organizarea la nivel local al acțiunilor de identificare a pagubelor, lipsa transparenței și lipsa unor informații coerent privind pagubele și alocarea despăgubirilor fac ca întreg sistemul de despăgubire a pagubelor să fie considerat foarte slab funcțional. O ultimă deficiență semnalată se referă la slaba coordonare între agenții și sectoare de ex. între Ministerul Mediului și Ministerul Apelor și Pădurilor din perspectiva coordonării managementului faunei sau de ex. între autoritățile responsabile pentru transport, agricultură și cele de reglementare în domeniul mediului. La nivel transfrontalier există o mare nevoie de a face progrese în elaborarea planurilor de management la nivel de populație care să asigure această coordonare multi-jurisdicțională și multi-sectoriale (Blanco 2012;. Linnell et al 2008). ...
Ucidere accidentală În strânsă legătură cu fragmentarea habitatelor, uciderile accidentale (precum accidentele de mașină) deși sunt prezente în diferite zone din arealul de distribuția a lupului ele nu sunt făcute cunoscute autorităților de multe ori carcasa animalului fiind abandonată. Astfel, în registrul național al uciderilor accidentale, în perioada 2010 - 2016, a fost semnalat un singur caz de ucidere accidentală (captură în gardul gospodăriei). Fig. 14 Femelă de lup lovită de mașină pe DN1 între Brașov și Sibiu În lipsa raportărilor, respectiv a estimării mortalității din ucideri accidentale, amenințarea nu este considerată ca fiind semnificativă la adresa populației, dar colectarea de noi informații în acest sens este necesară. ...
Specii invazive/concurente Impactul prezenței șacalului sau a râsului ca specii concurente în arealul de distribuție al lupului nu a fost considerat ca fiind semnificativ la adresa lupului. În România nu au fost identificate specii invazive care să ajungă în concurență cu lupul. ...
Hibridizarea Până în prezent nu există dovezi clare privind existența hibridizării lupului cu alte specii de canide, mai ales cu câinele. În ultimii ani nu au fost semnalate identificări pe criterii morfologice a unor hibrizi. În cadrul proiectului WOLFLIFE, în urma analizei genetice a 286 de probe material biologic (157 excremente, 66 țesut, 29 păr și 34 urină), toate probele colectate neinvaziv (excremente, păr, urină) s-au dovedit a fi lupi. Dintre cele 66 probe de țesut, la o analiză mai detaliată, prin metoda SNP, o singură probă a prezentat semne de introgresiune, existând șanse să fie hibrid lup-câine, însă, în mod cert, nu de primă generație. Niciunul dintre experții grupului de lucru nu au indicat hibridizarea lup-câine ca fiind o amenințare la adresa populației de lup în România. Totuși nu este exclus ca în populația actuală să fie prezente exemplare hibride, motiv pentru care este necesară colectarea de probe de la exemplarele moarte (fie de la vânătoare, fie din accidente) și analizarea lor de către institute de cercetare ce au capacitatea de a analiza prin analize genetice gradul de hibridizare. ... ... ...
ASPECTE CHEIE ALE MANAGEMENTULUI ACTUAL AL LUPULUI ÎN ROMÂNIA 7.
Aspecte socio-economice Lupul este o specie sălbatică protejată, care merită o mai mare atenție și care are incontestabil dreptul de a exista. În acest sens, lupul este unul dintre cele mai valoroase elemente ale ecosistemelor naturale și joacă un rol important în menținerea biodiversității și furnizarea de servicii ecosistemice (de ex. menținerea populațiilor de ungulate la un nivel în care nu produc pagube culturilor și regenerărilor naturale). În comparație cu alte specii de animale, lupul este în partea superioară a lanțului trofic și este amenințat în mod direct numai de către oameni și activitățile lor. Deoarece lupii și oamenii folosesc frecvent aceleași zone, este evident că există o nevoie de a asigura coexistența lor, obiectivul fiind acela de a asigura menținerea unei populații viabile de lup într-un mediu dominat de activități umane. Măsurile de conservare și protecție a echilibrului biologic și ecologic în habitatele naturale locuite de lup și susținerea coexistenței lup și om, trebuie să fie dezvoltate pe baza cunoștințelor ecologice moderne, reglementate corespunzător și trebuie să existe un acord general cu privire la aspectele-cheie între diferitele grupuri de interese. Studiile efectuate în cadrul proiectului WOLFLIFE relevă faptul că, la nivel general, atitudinea negativă se dezvoltă în jurul miturilor negative existente și a incidentelor dintre crescătorii de animale și lup, manifestăriile sociale fiind influențate de lipsa informațiilor privind biologia și etologia speciei. Pagubele produse crescătorilor de oi și caprine, sunt elementul principal al scăderii toleranței față de lup. Dacă se va înregistra un trend descrescător al toleranței publicului în general și a crescătorilor de animale față de specie, acesta se poate manifesta prin presiuni exercitate asupra factorului politic, asupra autorităților decidente la nivel național și eventual printr-o creștere a braconajului. Unul dintre cele mai importante aspecte în planificarea pe termen mediu a managementului lupului, trebuie să țină cont de recunoașterea diversității și rolului diferitelor grupe de factori interesați care au legitimitate și interese în domeniul care se reglementează. Astfel, prezentul document recunoaște, fără a prioritiza sau ierarhiza, că cei mai importanți factori interesați în ceea ce privește managementul lupului sunt: autoritățile naționale și locale cu atribuții în domeniul mediului și resurselor cinegetice, gestionarii fondurilor cinegetice, vânătorii, fermierii și asociațiile profesionale pentru creșterea animalelor, proprietarii de terenuri, instituții de cercetare și învățământ superior, cercetători, organizații neguvernamentale de profil, operatorii de turism, media, localnicii din mediul rural, centrele de reabilitare faună sălbatică și grădinile zoologice. ... 7.
Factori interesați Caracterul special al speciei, dat de faptul că are rol extrem de important în menținerea echilibrului ecologic, caracteristică esențială a unui mediu sănătos, combinat cu contextul în care proprietarii și gestionarii terenurilor și a altor resurse naturale precum și managerii altor sectoare sunt sau pot fi afectați de prezența speciei, impune dezvoltarea managementului într-unul de tip participativ. Factorii interesați și rolul lor în managementul speciei ... 7.
Conflicte și pagube cauzate de lupi Omul, de-a lungul istoriei, a încercat să extermine lupul, cu toate că unele societăți au menținut atitudini neutre sau pozitive față de lupi. În mai mult de o treime din țările în care a existat lupul, omul fie a reușit, sau se află pe punctul de a reuși exterminarea lupului. Aceasta este o situație nefericită și nedorită, deoarece acum există posibilitatea dezvoltării unor programe de management care ar diminua problemele serioase în timp ce, concomitent, s-ar permite lupului să coexiste. Pagubele făcute de lup animalelor domestice sunt la fel de vechi ca domesticirea speciei în sine. Această problemă este cea mai gravă filă din dosarul de management a lupului, deoarece pagubele sunt motivul principal pentru cerința societății de a controla sau elimina lupul din anumite zone ale țării. În ciuda nevoii critice de a avea informații adevărate privind cantitatea și tipul pagubelor cauzate de lupi sectorului zootehnic, au fost efectuate puține cercetări cu acuratețe sau care se bazează pe cuprinderea totală a datelor de la fermieri. Spațiul rural din zona Carpaților României se suprapune integral cu arealul de distribuție al lupilor. Cu mici excepții, habitatul natural al lupilor a fost modificat mai mult sau mai puțin evident de activități antropice specifice spațiului rural. Activitățile dezvoltarea infrastructurii, exploatările silvice ilegale, exploatațiile agricole, unele activități industriale (minerit, industrie energetică etc.) au contribuit la apariția unor presiuni asupra populației de lupi dar și asupra habitatului acestuia. Ca reacție, lupul, animal cu o inteligență ieșită din comun și cu o capacitate remarcabilă de adaptare față de situații anormale, este nevoit să folosească în propriul interes rezultatele activitățiilor umane. Astfel, simpla prezență în același spațiu a omului și a lupului a devenit fundament în apariția și dezvoltarea "conflictului om-lup". Pentru a înțelege acest fenomen, nu este suficient să analizăm doar habitatul lupului și comportamentul acestuia. Este necesar să înțelegem și evoluția aspectelor sociale și economice ce conduc la favorizarea apariției pagubelor, respectiv a conflictelor. În practică, nevoile omului și ale lupului pleacă de la aceleași necesități și anume asigurarea hranei, menținerea integrității individuale și/sau a haitei, asigurarea unui adăpost și nu în ultimul rând perpetuarea speciei. În fapt, părțile incluse în conflict urmăresc același țeluri, situație în care se poate afirma că fenomenul se dezvoltă în jurul concurenței interspecifice. Ambele specii acționează și reacționează în baza nevoilor de supraviețuire individual și al programului "superior" și anume de supraviețuire a speciei. Abandonarea practicilor tradiționale, folosirea din ce în ce mai intensivă a pășunilor montane în alte scopuri decât pășunatul, creșterea numărului de animale domestice care pășunează în fond forestier și a câinilor ciobănești nesupravegheați sau în număr prea mare sau, și mai rău, al câinilor hoinari duce la creșterea conflictelor între om și lup. Deteriorarea mărimii sau calității șeptelului din România cauzată de lupi este totuși nesemnificativă în comparație cu alte cauze de mortalitate înregistrate în rândul animalelor (Conform datelor furnizate de Ministerul Mediului, în anul 2016 au fost înaintate spre plată un număr de 60 dosare de pagubă produse de lupi fiind achitată către persoanele păgubite echivalentul în lei a sumei de 31.168 euro) dar cu toate acestea este adesea percepută ca fiind excesiv de importantă. Pe de altă parte, unii dintre gestionarii fondurilor cinegetice, afirmă că pagubele cauzate de lupi în sectorul zootehnic sunt mult mai ridicate (chiar și de 10 ori mai mari față de cifrele oficiale), cauza principală fiind distrugerea în întregime a carcaselor de către lupi sau dispariția crotaliilor de înregistrare a șeptelului, fapt care pune fermierul în imposibilitatea de a dovedi paguba. Acest lucru se datorează într-o anumită măsură impactului psihologic al acestui tip de mortalitate (cauzată de un animal de pradă) și de faptul că este greu să se facă distincția clară între atacurile de lupi și cele ale câinilor vagabonzi și sălbatici, care în ultima perioadă s-au înmulțit semnificativ în România, mai ales în zonele rurale. Ovinele și caprinele sunt în general mai vulnerabile atacurilor lupilor decât bovinele și cabalinele. Lipsa unui sistem eficient sistem de pază (câini tradiționali de pază ai șeptelului, vigilența umană, modul de amplasare a fermelor sau de înnoptare a animalelor) este principalul motiv pentru recurența unor atacuri și producerea unor pierderi semnificative. În România se înregistrează puține cazuri cu prădătorism în masă, fiind frecvent atacul asupra unui număr redus de animale. În plus, față de animalele ucise într-un atac, rănirea și dispersia altor animalele este de asemenea raportată, adăugând la amploarea pierderii. În ceea ce privește managementul lupilor la nivel local, este crucial să se înțeleagă că o concentrare pe cazuri particulare, în care lupii atacă în mod repetat anumite ferme, este mult mai importantă decât aplicarea unor măsuri de reducere a pagubelor pe scara largă. Populațiile speciilor pradă (cerb, porc mistreț, căprior și capra neagră) sunt în general de înaltă calitate în România și doar în câteva zone există temporar un deficit de pradă naturală pentru lup. Cu toate acestea, concurența cu vânători este cel mai important vector de motivare a necesității reducerii numerice a populației de lupi. Speciile pradă sunt în general gestionate din perspectiva cinegetică și fără a se ține cont de prezența tuturor carnivorelor pot apărea și dezechilibre populaționale temporare sau sezoniere. Pentru obținerea unei imagini cât mai apropiate de realitate asupra pagubelor produse de lupi, în cadrul proiectului WOLFLIFE s-a demarat colectarea informațiilor încă din anul 2014, fiecare partener centralizând și înregistrând datele raportate de gestionarii fondurilor cinegetice, autorități locale, regionale și naționale. Au fost, de asemenea, consemnate și cazurile raportate de către fermieri prin procedura oficială de raportare a pagubelor produse de speciile de animale sălbatice. Pe lângă obținerea datelor din teren, au fost obținute informații și pe baza unui chestionar standardizat transmis prin poștă către primăriile din arealul proiectului. Datele furnizate de Ministerul Mediului (fig. 15), de la primării și cele culese din teren au fost introduse, după verificarea, vectorizarea și validarea de către echipa proiectului, în baza de date GIS. Fig.
Situația pagubelor provocate de lup înregistrate la Ministerul Mediului în anul 2016 Din analiza distribuției pagubelor produse de lup, corelată cu dinamica anuală pentru perioada 2010 - 2016, se poate constata că odată cu transparentizarea procedurilor legale impuse prin Hotărârea Guvernului nr. 1.679 din 10 decembrie 2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor, se înregistrează o creștere a cazurilor raportate anual de către fermieri. Practic, situația înainte de 2008 era caracterizată de o slabă colectare a informațiilor privind pagubele produse de către lupi în sectorul zootehnic, singurii informați fiind gestionarii fondurilor cinegetice, către care se îndreptau o parte dintre plângerile formulate de crescătorii de animale. În arealul celor 6 județe în care se implementează proiectul (Vrancea, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț și Bacău) în perioada 2010 - 2015 au fost înregistrate 279 cazuri de atacuri de lup asupra animalelor domestice, cu ocazia cărora au fost ucise 1492 de animale domestice, majoritatea

(1325)fiind ovine. Fiind o specie tipic prădătoare, lupul este oportunist și adaptabil. În condițiile unui areal natural, dieta lupului este bazată exclusiv pe specii de ungulate sălbatice. În zonele antropizate unde speciile de ungulate sălbatice au o disponibilitate redusă, lupii sunt nevoiți să își completeze dieta cu specii de ungulate domestice, fructe, cereale sau chiar deșeuri menajere. În condițiile Munților Carpați, în timpul verii, ungulatele domestice sunt gestionate în zonele centrale ale arealului de distribuție a lupului. Astfel, lupii ajung foarte ușor să își completeze dieta cu ungulate domestice provocând pagube materiale deseori însemnate. Tabel 6 Numărul animalelor domestice ucise de lupi între 2010 - 2015 în județele Vrancea, Covasna, Harghita, Mureș, Neamț și Bacău Analiza repartiției anuale a pagubelor produse de lupi pe diferite specii de animale domestice indică faptul că oile cad cel mai adesea victimă atacurilor produse de lupi, urmate de capre, câini de pază, vaci, porci, cai. Justificarea acestei situații derivă din etologia speciei, care conform analizelor realizate pentru studierea dietei, indică faptul că lupii preferă să se hrănească cu animale ungulate de talie medie (căprior și porc mistreț preponderent de vârsta juvenilă) și mai puțin cu mamifere de talie mare, pentru uciderea cărora ar trebui să depună eforturi considerabile (Chiriac et al, 2017). Un alt punct de vedere al analizei cumultative a datelor colectate până în prezent vizează repartiția cazurilor de producere a atacurilor lupilor în diferite perioade ale anului. Din analiza graficului de mai jos, se poate observa că numărul pagubelor crește semnificativ începând cu luna mai, atinge un vârf în luna august după care scade până la un nivel destul de constant pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie și aprilie. Semnificativ este să precizăm că momentul de debut în creșterea numărului pagubelor este reprezentat de urcarea turmelor de animale către pășunile montane sau subalpine, situate în zone aflate în teritoriul haitelor de lupi. În cursul verii, numărul animalelor prădate crește de la o lună la alta, odată cu creșterea numărului de animale care utilizează pășunile și probabil odată cu creșterea necesarului de hrană înregistrat în haitele de lupi prin maturizarea puilor (fig. 16). Este relevant să se sublinieze faptul că începând cu luna iunie, numărul pagubelor crește și în cazul în care pășunile sunt situate în vecinătatea zonelor de radevous, sau pe rute de deplasare a lupilor. Începând cu luna august, în funcție de etajul altitudinal în care au fost amplasate fermele de vară, numărul animalelor domestice prădate începe să scadă, înregistrându-se valori normale. Fig.

Frecvența pe luni a pagubelor provocate de lup Analiza pagubelor raportate de către fermieri în afara sezonului pastoral activ (mai - septembrie) a indicat faptul că, deși animalele domestice sunt ținute în spații din vecinătatea caselor sau fermelor, atacurile se produc favorizate adesea de neglijența sau de lipsa de informare a fermierilor cu privire la modalitățile practice de reducere a riscurilor induse de prezența carnivorelor mari. ... 7.
Sistemul național de compensare a pagubelor cauzate de lupi În conformitate cu prevederile Art. 2 din Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes național și internațional, administrată de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare. Gestionarea faunei sălbatice de interes cinegetic se asigură pe fonduri cinegetice de către persoane juridice licențiate, pe riscul și răspunderea lor, în baza contractelor de gestiune încheiate cu structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de vânătoare. Managementul faunei cinegetice aflate pe suprafețe care nu sunt incluse în fondurile cinegetice, prevăzute de lege se asigură de către administrațiile ariilor protejate sau de către consiliile locale, după caz. Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, stabilește cine suportă despăgubirile pentru pagubele produse de vânat și în ce condiții, astfel: Pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice și animalelor domestice de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 și 2, se acordă despăgubiri. Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 1 se suportă după cum urmează: a. pentru pagubele produse în fondurile cinegetice și în intravilan - de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor; ... b. pentru pagubele produse în ariile naturale protejate, neincluse în fonduri cinegetice sau în care vânătoarea nu este admisă - de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație. ... Pentru situațiile în care atât gestionarul, cât și proprietarii de culturi agricole, silvice și de animale domestice și-au îndeplinit toate obligațiile pentru prevenirea pagubelor, despăgubirile se suportă de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, din bugetul aprobat cu această destinație. Despăgubirile pentru pagubele produse de căt

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.