HOTĂRÂRE nr. 1.343 din 31 octombrie 2007

(1)din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1 Se aprobă înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpului în judeţul Constanţa, conform Studiului de fundamentare prevăzut în anexa nr. 1, în condiţiile legii. Articolul 2 Se aprobă înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpului în judeţul Ilfov, conform Studiului de fundamentare prevăzut în anexa nr. 2, în condiţiile legii. Articolul 3 Se aprobă înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpului în judeţul Tulcea, conform Studiului de fundamentare prevăzut în anexa nr. 3, în condiţiile legii. Articolul 4 În ariile naturale protejate de interes naţional şi în siturile "Natura 2000" perdelele forestiere se realizează în concordanţă cu planurile de management al acestora. Articolul 5 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 155/2004 privind aprobarea conţinutului-cadru al studiului pentru fundamentarea înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 147 din 19 februarie 2004. Articolul 6 Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. PRIM-MINISTRU CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU Contrasemnează: ──────────────── Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale, Dacian Cioloş Ministrul mediului şi dezvoltării durabile, Attila Korodi Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian Bucureşti, 31 octombrie 2007. Nr. 1.343. Anexa 1 STUDIUL DE FUNDAMENTARE a necesităţii înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie în judeţul Constanţa A. PIESE SCRISE 1. Date generale: 1.1. Denumirea investiţiei: Studiu de fundamentare a necesităţii instalării perdelelor forestiere de protecţie a câmpului din judeţul Constanţa 1.2. Elaboratorul studiului: I.C.A.S. Bucureşti 1.3. Ordonatorul principal de credite: MAPDR 1.4. Autoritatea contractantă: MAPDR 1.5. Amplasamentul (judeţul): Constanţa 1.6. Tema studiului cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii creării perdelelor forestiere de protecţie Obiectivul principal al studiului este acela de a fundamenta necesitatea înfiinţării reţelei de perdelele forestiere de protecţie a câmpului în judeţul Constanţa, precum şi de a stabili amplasamentul acesteia. Judeţul Constanţa este situat în partea de sud-est a României, învecinându-se la nord cu judeţul Tulcea, la est cu Marea Neagră, la sud cu Bulgaria şi la vest cu fluviul Dunărea. Suprafaţa judeţului Constanţa este de 707.100 ha, aflându-se în acest sens pe locul 8 între judeţele României. Din punct de vedere teritorial-administrativ judeţul este împărţit în 3 municipii, 9 oraşe, 57 de comune. În judeţul Constanţa fondul forestier ocupă o suprafaţă de 24.800 ha, iar suprafaţa agricolă este de 564.500 ha. Procentul de împădurire este de aproximativ 3,5%, cu menţiunea că pădurile sunt localizate, cu puţine excepţii, mai ales în apropierea Dunării, restul teritoriului fiind practic lipsit de vegetaţie forestieră. Ariditatea climatului plasează întregul judeţ sub aspect bioclimatic în zonele de silvostepă, de câmpie şi de stepă. În aceste condiţii climatice şi producţia agricolă are de suferit, mai ales în lipsa funcţionării unui sistem de irigaţii adecvat. În acest context, având în vedere bine-cunoscutele influenţe binefăcătoare ale perdelelor forestiere asupra culturilor şi producţiei agricole şi zootehnice, solului şi apelor, faunei folositoare, sănătăţii oamenilor şi aşezărilor umane, într-un cuvânt asupra mediului din teritoriile în care acestea se instalează, considerăm că realizarea reţelei de perdele forestiere de protecţie a câmpului în judeţul Constanţa ar trebui să constituie un obiectiv prioritar în crearea sistemului naţional de culturi şi perdele forestiere de protecţie. 2. Date tehnice ale studiului 2.1. Suprafaţa şi situaţia juridică a terenului, cu precizarea tipului de proprietate şi a deţinătorilor pentru fiecare suprafaţă pe care se vor amplasa perdele forestiere de protecţie La evaluările preliminare, pentru stabilirea necesarului de perdele forestiere de protecţie la nivelul întregului judeţ au fost luate în considerare numai terenurile arabile şi păşunile, fiind excluse de la bun început livezile, viile, intravilanul localităţilor şi, bineînţeles, terenurile ocupate de vegetaţie forestieră. A rezultat că pentru amplasarea reţelei de perdele trebuie analizată o suprafaţă de 549.600 ha. În cadrul suprafeţei analizate (de 549.600 ha), reţeaua de perdele forestiere va ocupa o suprafaţă totală de 3.773,05 ha . Fundamentarea necesităţii amplasării reţelei de perdele forestiere de protecţie a câmpului nu a fost realizată pentru toate cele 70 de localităţi ale judeţului (în al căror teritoriu administrativ se preconiza iniţial amplasarea perdelelor), din următoarele motive: - pentru 9 comune nu au fost primite planurile cadastrale de la OCPI Constanţa; - pentru 13 comune nu s-au primit planurile pentru întreaga suprafaţă; - în cazul a 9 localităţi teritoriile administrative cuprind zone forestiere semnificative ca pondere (sud-vestul judeţului). Situaţia localităţilor în a căror rază teritorială se va amplasa reţeaua de perdele forestiere şi a suprafeţelor ocupate de aceasta, precum şi a localităţilor unde nu s-a fundamentat amplasarea perdelelor din motivele menţionate anterior se prezintă în tabelul următor: În urma amplasării reţelei de perdele a rezultat structura suprafeţei ocupate de aceasta pe tipuri de proprietate (privată sau de stat) şi pe deţinători, care se prezintă detaliat în anexa nr. 1. 2.2. Obiectivele de protejat şi tipurile de perdele forestiere necesare Obiectivul acestui studiu este realizarea perdelelor forestiere de protecţie a terenurilor agricole. Pentru a nu îngreuna lucrările agricole, perdelele au fost amplasate în general pe conturul tarlalelor agricole (în imediata apropiere a drumurilor de exploatare). Având în vedere faptul că distanţele optime de amplasare a perdelelor prevăzute în normele tehnice nu au putut fi respectate din cauza caracteristicilor locale de relief şi cadastrale, reţeaua a fost creată dintr-un singur tip de perdea (principală - 10 m lăţime), urmărindu-se compensarea scăderii efectului protector datorită creşterii distanţelor dintre perdele prin mărirea suprafeţelor ocupate de vegetaţia forestieră. 2.3. Caracteristicile cadrului natural 2.3.1. Elemente de geologie, geomorfologie Sub aspect geomorfologic, judeţul Constanţa se încadrează în Podişul Dobrogei, care are o altitudine medie de 125 m, constituind o unitate de relief joasă. Aproximativ 42% din podiş (precumpănitor în centrul şi sud-vestul acestuia) se desfăşoară între 100 şi 200 m, iar circa 47% se află sub 100 m (cu dezvoltare mai mare în partea de est şi între Cernavodă şi Constanţa). Altitudinile minime pot ajunge până la 10-15 m în sectorul sud-estic, prin includerea fâşiei de ţărm în unităţile de podiş. Pe ansamblul Dobrogei se constată o cădere altitudinală dublă, pe de o parte, din nord şi sud către centru (CernavodăConstanţa), iar, pe de altă parte, o coborâre mai lentă sau mai bruscă spre Dunăre (vest) şi mare (est). Înălţimile mai mari din vecinătatea fluviului fac ca energia de relief să înregistreze valori mari în nord şi vest (între 200 şi 300 m), pe când spre mare şi în sud aceasta este sub 50 m. Valori reduse ale energiei de relief (sub 100

1. m)sunt şi în lungul văilor principale. Diversitatea petrografică, varietatea pantelor şi condiţiile climatice determină manifestarea intensă a câtorva procese (şiroire, torenţialitate, spălare în suprafaţă pe versanţii cu pantă mai mare, tasare pe loessuri, alunecări, prăbuşiri şi surpări), care conduc la degradarea terenurilor. Se adaugă procesele din lungul ţărmului, diferenţiate în sectoarele de faleză şi de plajă. Pe ansamblu, modelarea îndelungată şi realizarea unei suprafeţe de tip pediplenă au dus la retezarea tuturor structurilor, indiferent de vârstă. Ridicarea în pliocen-cuaternar a Dobrogei (mai ales în jumătatea nordică) a impulsionat fragmentarea vechii pediplene şi punerea în evidenţă a anumitor forme legate fie de structură, fie de rocă. În acest sens, reprezentative sunt: - văi axate pe sinclinale (Luncaviţa, Slava) sau pe anticlinale (Valea Albă); - depresiuni în anticlinale (Megina, Boclugea); - văi desfăşurate pe contacte, în lungul faliilor (Valea Adâncă, Peceneaga, Fântâna Mare); - depresiuni tectonice (Nalbant, Cerna-Mircea Vodă); - culmi alungite şi martori de eroziune rotunjiţi pe roci vulcanice; - creşte pe şisturi cuarţitice (Pricopan); - exocarst în calcare triasice şi jurasice, cretacice - lapiezuri (în Dealurile Tulcei, Podişul Babadag); doline şi polii (Amzacea, Negru Vodă, Mereni), chei şi canarale (Canaraua lui Olteanu, C.Hârşova, C.Cheii, C.Fetii); - endocarst (peşteri pe Valea Mangaliei, Sevendic şi Vederoasa, peştera Movile etc.); - carst fosil în calcare situate la nivele diferite (îndeosebi în Dobrogea de Sud). Majoritatea regionărilor realizate asupra teritoriului podişului dobrogean separă 3 unităţi mari - Dobrogea de Nord, Dobrogea Centrală, Dobrogea de Sud, fiecare cu mai multe subunităţi. Judeţul Constanţa este situat în cea mai mare parte în Dobrogea de Sud şi numai o mică parte în Dobrogea Centrală. Podişul Dobrogei Centrale Se desfăşoară pe aria şisturilor verzi, deci între aliniamentele faliilor Peceneaga-Camena (culoarul văilor Aiorman-Slava Rusă) şi Topalu-Taşaul în sud. Ultima are contur uşor neregulat, cu pătrunderi în bazinetele de la obârşia generaţiei de văi ce aparţin de bazinul Carasu. Structural, peste şisturile verzi urmează discordant formaţiuni jurasice (calcare şi conglomerate calcaroase), apoi depozite loessoide şi loessuri. Continentalismul climatului se reflectă în existenţa în nord a silvostepei şi în centru şi sud a stepei. Podişul Casimcei. Cea mai mare parte din teritoriu este inclus în Podişul Casimcei, care are altitudinile cele mai mari, coborând de la 300 m (nord) la sub 250 m (sud); relieful corespunde pediplenei ce taie şisturile verzi şi este străbătut pe centru de Casimcea; relief carstic în sud, pe calcare jurasice; pe contactele petrografice s-au individualizat bazinete depresionare cu margini glacisate. Podişul Dăeni-Hârşova. La vest se află Podişul Dăeni-Hârşova (Gârliciu) cu o lăţime în jur de 10-15 km, cu relief în două trepte (la 30 m şi 65
2. m)considerate terase de abraziune şi pedimente. Podişul Istriei. În est se află Podişul Istriei. Este alcătuit tot din două trepte joase (pedimente) şi se află în aria de influenţă a Mării Negre. Există areale mici cu soluri şi vegetaţie de sărătură sau cu exces de umiditate. Dobrogea de Sud Se desfăşoară la sud de aliniamentul faliei Topalu-Taşaul. Structural, se suprapune platformei Dobrogei de Sud, în care peste cristalinul proterozoic apar mai importante calcarele cretacice şi sarmaţiene, iar la suprafaţă mantia de loess. Mişcările neotectonice cuaternare au ridicat sectorul sud-vestic mai mult, determinând înălţimile actuale (150-200 m), caracterul antecedent al majorităţii văilor dunărene şi, indirect, fragmentarea mai accentuată a acestui sector. În relief se impun, pe de o parte, interfluviile plate, cu lăţimi de zeci de kilometri în centru şi care cad altimetric mai lin spre nord şi est şi brusc către nord-vest şi vest. Al doilea aspect îl introduc văile care sunt evazate la obârşii şi în aval se adâncesc treptat (cele mari creează un fel de canioane în loess şi în placa de calcar) şi se lărgesc căpătând uneori şi caracter depresionar. Versanţii văilor mari se termină prin glacisuri. Climatul continental arid a favorizat dezvoltarea stepei şi doar în sud-vest există un areal mai larg de păduri de cvercinee. Intervenţia antropică a avut un rol deosebit în modificarea peisajului natural (desţelenirea stepei şi silvostepei; îndiguiri, desecări, irigări, cariere etc.). Podişul Medgidiei. Are cea mai mare desfăşurare (de la Dunăre la mare), situându-se la 80-100 m altitudine, cu relief de podiş în nord şi de boturi de deal spre Dunăre şi valea Carasu; grosimea mare a loessului favorizează procese de sufoziune, tasare, iar pe versanţii văilor principale, şiroire şi torenţialitate, surpări etc.; Valea Carasu care îl străbate de la est (la 4 km de mare) la vest, este largă, peisajul natural fiind aproape în întregime schimbat. Podişul Oltinei. Aflat în sud-vestul Dobrogei, are altitudinile cele mai mari (peste 180 m); este fragmentat de văi înguste orientate SE-NV, care se deschid către Dunăre, unde râurile (care în amonte sunt seci), în spatele unor baraje de aluviuni dunărene, au format limanuri; relief de platouri pe calcare sarmaţiene şi loess; spre Dunăre există terasa levantină, cu păduri de cer, gârniţă şi multe specii sudice, apoi silvostepa cu specii de stejar termofile şi stepa. Podişul Cobadin. Situat în sectorul central-sudic, are altitudini de 150-180 m, relief de platouri pe calcare sarmaţiene separate de văi seci; există un relief carstic variat (multe forme fosilizate; la suprafaţă depresiuni carstice - Negru Vodă). Podişul Mangaliei. Cunoscut în unele lucrări geografice sub numele de Litoralul de la sud de Constanţa, este o unitate joasă (sub 50
3. m)în care se impun platourile pe calcare sarmaţiene şi loess, văi scurte care se termină în limanuri fluvio-maritime, faleze şi plaje înguste. Influenţa mării în caracteristicile climatice este determinantă. Peisajul natural de stepă a fost aproape în întregime schimbat cu unul agricol diversificat. 2.3.2. Condiţii pedologice Judeţul Constanţa se încadrează din punct de vedere pedogeografic în regiunea est-europeană, provincia danubiano-pontică. Un rol distinct în dezvoltarea tipurilor de sol l-a avut clima excesiv continentală. Arealul cel mai extins îl au molisolurile, iar mai restrâns apar solurile intrazonale determinate mai ales de rocă. Desfăşurarea principalelor tipuri de soluri relevă o oarecare etajare. Molisolurile (Cernisolurile). Sunt reprezentate prin diferite cernoziomuri. Cernoziomurile cambice sunt larg dezvoltate la peste 150 m altitudine, în condiţii de silvostepă. Cernoziomurile carbonatice se află la 80-120 m, în condiţii de stepă. Solurile bălane se află pe latura de est, în Depresiunea Nalbant şi în jurul complexului lagunar Razelm-Sinoe - spre Taşaul; pe latura de vest apar de la Măcin la Oltina, dar cu pătrundere mai accentuată pe Valea Carasu; au procentul cel mai mare de carbonaţi şi conţinut mai redus de humus faţă de cernoziomuri. Solurile intrazonale. Cuprind porţiuni mai restrânse din spaţiul podişului; ele pot fi hidromorfe (hidrisoluri), salinizate şi alcalizate (salsodisoluri sau soluri salinice, sodice), aluviale sau neevoluate şi trunchiate (protisoluri şi antrisoluri) (erodisoluri, litosoluri). În judeţul Constanţa ponderea cea mai mare o au cernoziomurile tipice (± carbonatice) aflate uneori în complex şi cu cernoziomuri cambice, răspândite pe aproximativ 75% din teritoriu, urmate de solurile bălane (cca. 20%) şi de rendzine, litosoluri, regosoluri, soluri aluviale, soluri hidromorfe şi halomorfe (5%). Solurile bălane - kastanoziomuri tipice (calcarice) Aceste soluri sunt reprezentative pentru Dobrogea, unde se întâlnesc în sectorul Medgidia-Cernavodă, în jurul complexului de lacuri Razelm, de-a lungul Dunării şi al litoralului Mării Negre (la nord de Constanţa). Condiţiile climatice (T.m.a. 10.7/11.3°C, P.m.a. 400/450 mm, I.ar. 19.3/21.1, E.t.p. ≥ 700
4. mm)reflectă practic încadrarea teritoriului respectiv în zona de stepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit foarte puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este parţial percolativ (stepic). Solurile se întâlnesc pe versanţi prelungi, în general slab înclinaţi (5 -10°), culmi domoale sau chiar terenuri plane, la altitudini ce nu depăşesc 150 m. Substratul, în general uniform, este alcătuit predominant din loessuri şi depozite loessoide şi are deci caracter bazic. Vegetaţia sub care s-au format solurile bălane a fost în general cea de pajişti xerofite, care erau însă întrerupte pe alocuri de pâlcuri de vegetaţie forestieră naturală alcătuită din specii xerofite caracteristice zonei: stejarul pufos, stejarul brumăriu, mojdreanul, părul. Arboretele care mai există în prezent au în general o consistenţă redusă (0.5-0.6), golurile pe care le prezintă fiind practic înierbate. În prezent, specia predominantă în compoziţia arboretelor este stejarul pufos, pătura erbacee fiind bineînţeles alcătuită din specii caracteristice pajiştilor uscate. Condiţiile climatice generale (de ariditate specifică stepei) şi relieful nu au favorizat alterarea, argilizarea şi levigarea, conducând la apariţia unor soluri cu textura nediferenţiată pe profil, care prezintă carbonaţi chiar de la suprafaţă. Vegetaţia slab dezvoltată, preponderent ierboasă, precum şi levigarea slabă au condus la apariţia unui orizont A molic, dar mai deschis la culoare şi cu un conţinut mai redus de humus. Solurile bălane sunt în ansamblu luto-nisipoase-lutoase, lipsite de schelet (şi deci cu volum edafic foarte mare - 1.00 mc/mp), fiziologic mijlociu profunde (grosime fiziologică 0.5-0.6 m), slab-moderat humifere. Profilul este de tipul Am-AC-Cca. Orizontul bioacumulativ (Am) este mai slab dezvoltat (25-35 cm), dar humusul este de calitate (mull calcic). Solurile sunt slab-moderat carbonatice până la adâncimea de 45 cm, carbonatice între 45 cm şi 60-70 cm şi puternic carbonatice sub adâncimea de 60-70 cm, la care apare orizontul carbonatoiluvial (Cca). În ceea ce priveşte porozitatea, permeabilitatea, capacitatea pentru aer şi apă, solurile bălane oferă condiţii favorabile vegetaţiei. Cernoziomuri tipice (cernoziomuri tipice şi calcarice) Cernoziomurile au o largă răspândire în Dobrogea în general şi în judeţul Constanţa în special, fiind întâlnite mai ales în estul, sudul şi sud-vestul judeţului. Acestea apar pe terenuri plane (câmpuri, terase) sau în microdepresiuni, culmi domoale, versanţi slab înclinaţi, suprafeţe de podişuri joase, la altitudini cuprinse între 15-20m şi 150-200 m. Condiţiile climatice (T.m.a. 10.7/11.3°C, P.m.a. 450 mm, I.ar. 21.7/21.1, E.t.p. ≥ 700
5. mm)reflectă practic încadrarea teritoriului, respectiv în zona de stepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit foarte puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este tot parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate ceva mai mare de apă care se infiltrează în sol. Substratul este alcătuit predominant din loessuri şi depozite loessoide şi are deci caracter bazic. Vegetaţia sub care s-au format cernoziomurile tipice a fost mai bogată, de pajişti mezoxerofite, care erau întrerupte mai des de pâlcuri de vegetaţie forestieră naturală alcătuită din specii caracteristice zonei, precum stejarul pufos şi stejarul brumăriu. Arboretele care mai există în prezent au în general o consistenţă redusă (0,5-0,6), golurile pe care le prezintă fiind înierbate. Condiţiile climatice generale (de stepă ceva mai umedă) şi relieful au favorizat în mai mare măsură alterarea, argilizarea şi levigarea, conducând la apariţia unor soluri cu textura tot nediferenţiată pe profil, dar care prezintă carbonaţi numai sub nivelul orizontului Am. Vegetaţia mai abundentă, preponderent ierboasă, precum şi levigarea mai accentuată au condus la apariţia unui orizont A molic bine dezvoltat, închis la culoare şi cu un conţinut ridicat de humus. Profilul este de tipul Am-AC-Cca. Orizontul Am are grosimea de 40 cm. Între 40-70 cm există orizontul de tranziţie AC (carbonatic), iar sub adâncimea de 60-70 cm apare orizontul Cca (carbonatoiluvial). Soluri morfologic profunde (0,7-0,9
6. m)şi fiziologic mijlociu profunde (0,6 m), edafic foarte mari (1,00 mc/mp), practic nediferenţiate textural, lutoase în ansamblu, cu drenaj intern moderat-rapid, slab compacte. Reacţie neutră în orizontul Am şi slab alcalină în profunzime (pH 7-7,6), sol slab carbonatic între 40-50 cm, moderat carbonatic-carbonatic între 50-60

(70)cm şi puternic carbonatic sub adâncimea de

(60)70 cm, moderat humifer-humifer (Ht 3-6% în primii 40 cm). În general, solurile poartă amprenta modificării antropice prin lucrare îndelungată, amenajarea sistemului de irigaţii şi irigare repetată. În unele cazuri, prezenţa anormală a carbonaţilor începând de la suprafaţă (conţinut foarte redus), precum şi, uneori, a sărurilor solubile pe întregul profil sau numai pe o parte din acesta (conţinut, de asemenea, foarte redus) se datorează probabil irigării repetate cu apă care are un anumit conţinut de carbonaţi şi săruri. Cernoziomuri cambice (cernoziomuri cambice) Aceste soluri apar în proporţie mai redusă, fie în complex cu cernoziomurile tipice (în areale depresionare cu un plus de umiditate), fie la contactul cu zona forestieră, ca urmare a unui plus de precipitaţii. Solurile se caracterizează prin levigarea carbonaţilor la o adâncime mai mare decât în cazul cernoziomurilor tipice (sub adâncimea de 70-90 cm). Condiţiile climatice generale sau relieful au favorizat în mai mare masură alterarea, argilizarea şi levigarea, conducând la apariţia orizontului diagnostic Bv. Solurile au textura slab diferenţiată sau chiar nediferenţiată pe profil, iar orizontul carbonatoiluvial Cca apare începând de la adâncimea de 90-100 cm. Profilul este de tipul Am-Bv-Cca. Orizontul Am are grosimea de 35-40 cm. Între 40-70 cm există orizontul Bv (diagnostic), iar sub adâncimea de 90-100 cm apare orizontul Cca (carbonatoiluvial). Soluri morfologic şi fiziologic profunde (0,7-0,9 m), edafic foarte mari (1,00 mc/mp), practic nediferenţiate textural, lutoase în ansamblu, cu drenaj intern moderat-rapid, slab compacte. Reacţie slab acidă - neutră în orizontul Am şi neutră-slab alcalină, în profunzime (pH 7-7,8), sol slab necarbonatic până la 70-80 cm, moderat carbonatic-carbonatic între 75-95 cm şi puternic carbonatic sub adâncimea de

(90)100 cm, moderat humifer-humifer (Ht 3-6% în primii 40 cm). Cele 3 tipuri de sol prezentate anterior sunt folosite în mod curent pentru agricultură şi, în consecinţă, pe aceste soluri va fi instalată şi reţeaua de perdele forestiere de protecţie a câmpului. În cazul celorlalte tipuri (clase) de soluri menţionate, fie condiţiile pedostaţionale nefavorabile exclud folosinţa agricolă, fie arealele respective nu necesită amplasarea perdelelor din cauza microclimatului local ceva mai favorabil (solurile aluviale). În tabelul următor se prezintă distribuţia tipurilor de sol dominante la nivelul localităţilor din întregul judeţ, cu menţiunea că încadrarea preliminară a fost făcută pe baza informaţiilor oferite de harta pedologică scara 1:200.000, întocmită de ICPA. În faza SF + PT încadrarea va fi definitivată prin cartare pedostaţională. Distribuţia tipurilor de sol dominante la nivelul localităţilor din judeţul Constanţa Cea mai mare parte a judeţului Constanţa se încadrează în zona de stepă, zona de silvostepă (de câmpie) având o pondere mai redusă. Bineînţeles că pădurile sunt răspândite mai ales în zona de silvostepă de câmpie şi mai puţin în zona de stepă. Având în vedere că terenul agricol reprezintă obiectivul care trebuie protejat sub aspect bioclimatic, reţeaua de perdele forestiere de protecţie va fi amplasată în special în zona de stepă; staţiunile de silvostepă au o pondere mult mai redusă. Tipurile de staţiuni forestiere reprezentative pentru zona de stepă în care se vor amplasa perdele forestiere sunt: TS 0211 - stepă dobrogeană pe podişuri, Bi, platouri, rendzine pe depozite calcaroase; TS 0214 - stepă dobrogeană, Bi, platouri, rendzine litice pe calcare; TS 0321 - stepă dobrogeană pe podişuri, Bi, terenuri plane sau uşor înclinate, cernoziomuri pe depozite loessoide; TS 0322 - stepă dobrogeană pe podişuri, Bi-m, terenuri plane sau uşor înclinate, cernoziomuri pe depozite loessoide ± bogate în carbonaţi; TS 0603 - stepă dobrogeană, Bm, văi largi, seci, depozite coluviale; Tipurile de staţiuni forestiere reprezentative pentru zona de silvostepă în care se vor amplasa perdele forestiere sunt: TS 9210 - silvostepă externă cu stejar pufos, Bi, cernoziom (carbonatic) pe leoss; TS 9211 - silvostepă externă cu stejar pufos, Bm-i, cernoziom (carbonatic) pe leoss; TS 9310 - silvostepă externă de stejărete xerofile de stejar pufos, Bm-i, cernoziom slab levigat pe materiale loessoide. În continuare se face o caracterizare diagnostică a principalelor tipuri de staţiuni forestiere existente în zonele în care au fost prevăzute perdele forestiere de protecţie. TS 0211 - stepă dobrogeană pe podişuri, Bi, platouri, rendzine pe depozite calcaroase Tip de staţiune din stepa dobrogeană, răspândit în arealul cernoziomurilor. Relief specific platourilor joase, slab înclinate. Substrat alcătuit din calcare mai uşor alterabile. Soluri rendzine tipice, profunde, slab scheletice, cu volum edafic mijlociu - mare. Condiţii climatice (T.m.a. 10.7/11.3°C, P.m.a. 450mm, I.ar. 21.7/21.1, E.t.p. ≥ 700

1. mm)reflectă practic încadrarea teritoriului respectiv în zona de stepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit foarte puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este tot parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate ceva mai mare de apă care se infiltrează în sol. Condiţii edafice. Troficitate medie-ridicată. Regimul de umiditate puternic deficitar mai ales în intervalul estival, când umiditatea momentană a solului scade până la nivelul uscat. Aeraţie bună. Pătura erbacee specifică pajiştilor xerofite: Festuca valesiaca, Stipa pulcherrima, Poa angustifolia, Botriochloa ischaemum, Euphorbia stepposa, Galium humifusum. Aptitudini forestiere. Bonitate inferioară pentru stejărete de stejar pufos ± stejar brumăriu. TS 0214 - stepă dobrogeană, Bi (< Bi), platouri, rendzine litice pe calcare Tip de staţiune din stepa dobrogeană, răspândit în arealul cernoziomurilor. Relief specific platourilor joase, slab înclinate. Substrat alcătuit din calcare mai greu alterabile, care apar la 30-40 cm adâncime. Soluri rendzine litice, superficiale - mijlociu-profunde, scheletice, cu volum edafic mic. Condiţii climatice (T.m.a. 10.7/11.3°C, P.m.a. 450mm, I.ar. 21.7/21.1, E.t.p. ≥ 700
2. mm)reflectă practic încadrarea teritoriului respectiv în zona de stepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit foarte puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este tot parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate ceva mai mare de apă care se infiltrează în sol. Condiţii edafice. Troficitate medie-ridicată. Regim de umiditate puternic deficitar mai ales în intervalul estival, când umiditatea momentană a solului scade până la nivelul uscat. Capacitate redusă de înmagazinare a apei datorită volumului edafic mic. Pătura erbacee specifică pajiştilor xerofite: Festuca valesiaca, Stipa pulcherrima, Poa angustifolia, Botriochloa ischaemum, Euphorbia stepposa, Galium humifusum. Aptitudini forestiere. Bonitate subinferioară pentru stejărete de stejar pufos. TS 0321 - stepă dobrogeană pe podişuri, Bi, terenuri plane sau uşor înclinate, cernoziomuri pe depozite loessoide Tip de staţiune din stepa dobrogeană, răspândit în arealul cernoziomurilor. Relief specific versanţilor prelungi, slab înclinaţi şi terenurilor aşezate (câmpuri, terase). Substrat alcătuit din depozite loessoide şi loessuri. Soluri cernoziomuri tipice, semicarbonatice, profunde, cu volum edafic foarte mare. Condiţii climatice (T.m.a. 10.7/11.3°C, P.m.a. 450 mm, I.ar. 21.7/21.1, E.t.p. ≥ 700
3. mm)reflectă practic încadrarea teritoriului respectiv în zona de stepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit foarte puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este tot parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate ceva mai mare de apă care se infiltrează în sol. Condiţii edafice. Textură lutoasă - luto-nisipoasă, soluri bine structurate. Troficitate ridicată. Regimul de umiditate puternic deficitar mai ales în intervalul estival, când umiditatea momentană a solului scade până la nivelul uscat. Capacitate ridicată de înmagazinare a apei datorită volumului edafic mare şi a texturii favorabile. Pătura erbacee specifică pajiştilor xerofite: Festuca valesiaca, Stipa pulcherrima, Poa angustifolia, Botriochloa ischaemum, Euphorbia stepposa, Galium humifusum. Aptitudini forestiere. Bonitate inferioară pentru stejărete de stejar pufos ± stejar brumăriu. TS 0322 - stepă dobrogeană pe podişuri, Bi-m, terenuri plane sau uşor înclinate, cernoziomuri pe depozite leossoide ± bogate în carbonaţi Tip de staţiune din stepa dobrogeană, răspândit în arealul cernoziomurilor. Relief specific terenurilor aşezate (câmpuri, terase), care favorizează levigarea. Substrat alcătuit din depozite loessoide şi loessuri. Soluri cernoziomuri tipice, slab decarbonatate, profunde, cu volum edafic foarte mare, cu orizontul Cca sub adâncimea de 70 cm. Condiţii climatice (T.m.a. 10.7/11.3°C, P.m.a. 450 mm, I.ar. 21.7/21.1, E.t.p. ≥ 700
4. mm)reflectă încadrarea teritoriului respectiv în zona de stepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit foarte puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate ceva mai mare de apă care se infiltrează în sol. Condiţii edafice. Textură lutoasă - luto-nisipoasă, soluri bine structurate. Troficitate ridicată. Regimul de umiditate puternic deficitar mai ales în intervalul estival, când umiditatea momentană a solului scade până la nivelul uscat. Capacitate ridicată de înmagazinare a apei datorită volumului edafic mare şi a texturii favorabile. Soluri bine aerate. Pătura erbacee specifică pajiştilor xerofite: Festuca valesiaca, Stipa pulcherrima, Poa angustifolia, Botriochloa ischaemum, Euphorbia stepposa, Galium humifusum. Aptitudini forestiere. Bonitate inferioară-mijlocie pentru stejărete de stejar pufos ± stejar brumăriu. TS 0603 - stepă dobrogeană, Bm(i), văi largi, seci, depozite coluviale Tip de staţiune din stepa dobrogeană, răspândit în arealul cernoziomurilor. Relief specific văilor largi, care au favorizat procesele de acumulare a materialelor coluviale nehumifere şi a materialului humifer, prin transport de pe versant, gravitaţional sau prin apele de şiroire. Substrat alcătuit din depozite loessoide şi loessuri. Soluri cernoziomuri tipice (cumulice) şi coluvisoluri molice, slab decarbonatate, profunde, cu volum edafic foarte mare, cu orizontul Cca sub adâncimea de 70 cm. Condiţii climatice (T.m.a. 10.7/11.3°C, P.m.a. 450 mm, I.ar. 21.7/21.1, E.t.p. =700
5. mm)reflectă încadrarea teritoriului respectiv în zona de stepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit foarte puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Climat local mai umed şi mai adăpostit, de văi. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate şi mai mare de apă care se infiltrează în sol. Condiţii edafice. Textură lutoasă - luto-nisipoasă, soluri bine structurate. Orizont bioacumulativ bine-foarte bine dezvoltat (caracter cumulic). Troficitate ridicată. Regimul de umiditate deficitar mai ales în intervalul estival, când umiditatea momentană a solului scade până la nivelul uscat-reavăn. Capacitate ridicată de înmagazinare a apei datorită volumului edafic mare şi a texturii favorabile. Pătura erbacee specifică pajiştilor xerofite: Festuca valesiaca, Stipa pulcherrima, Poa angustifolia, Botriochloa ischaemum, Euphorbia stepposa, Galium humifusum. Aptitudini forestiere. Bonitate mijlocie - inferioară pentru stejărete de stejar pufos şi stejar brumăriu. TS 9210 - silvostepă externă cu stejar pufos, Bi, cernoziom (carbonatic) pe loess Tip de staţiune din silvostepa dobrogeană, răspândit în arealul cernoziomurilor. Relief specific versanţilor prelungi, slab înclinaţi şi terenurilor aşezate (câmpuri, terase). Substrat alcătuit din depozite loessoide şi loessuri. Soluri cernoziomuri tipice, semicarbonatice, profunde, cu volum edafic foarte mare. Condiţii climatice (T.m.a. 10.5/11.0oC, P.m.a. 450-470 mm, I.ar. 21,4/22,9, E.t.p. (aproximativ egal) 700
6. mm)reflectă practic încadrarea teritoriului respectiv în zona de silvostepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este tot parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate ceva mai mare de apă care se infiltrează în sol. Condiţii edafice. Textură lutoasă - luto-nisipoasă, soluri bine structurate. Troficitate ridicată. Regimul de umiditate puternic deficitar mai ales în intervalul estival, când umiditatea momentană a solului scade până la nivelul uscat. Capacitate ridicată de înmagazinare a apei datorită volumului edafic mare şi a texturii favorabile. Pătura erbacee specifică pajiştilor mezoxerofite: Poa bulbosa, Syntrichia ruralis, Adonis vernalis, Cerastium pumilum, Paeonia peregrina, Vinca herbaceea, Salvia nutans, Inula ensifolia, Colchicum fominii, Crocus pallasii. Aptitudini forestiere. Bonitate inferioară pentru stejărete de stejar brumăriu, stejar pufos. TS 9211 - silvostepă externă cu stejar pufos, Bm-i, cernoziom (carbonatic) pe loess Tip de staţiune din silvostepa dobrogeană, răspândit în arealul cernoziomurilor. Relief specific terenurilor aşezate (câmpuri, terase) şi microdepresiunilor. Substrat alcătuit din depozite loessoide şi loessuri. Soluri cernoziomuri tipice, slab decarbonatate, profunde, cu volum edafic foarte mare. Condiţii climatice (T.m.a. 10.5/11.0oC, P.m.a. 450-470 mm, I.ar. 21,4/22,9, E.t.p. (aproximativ egal) 700
7. mm)reflectă practic încadrarea teritoriului respectiv în zona de silvostepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Plus de umiditate în sol datorat situării în silvostepă şi reliefului aşezat sau uşor depresionar. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este tot parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate ceva mai mare de apă care se infiltrează în sol pe adâncime mai mare. Condiţii edafice. Textură lutoasă - luto-nisipoasă, soluri bine structurate. Troficitate ridicată. Regimul de umiditate puternic deficitar mai ales în intervalul estival, când umiditatea momentană a solului scade până la nivelul uscat. Capacitate ridicată de înmagazinare a apei, datorită volumului edafic mare şi a texturii favorabile. Pătura erbacee specifică pajiştilor mezoxerofite: Poa bulbosa, Syntrichia ruralis, Adonis vernalis, Cerastium pumilum, Paeonia peregrina, Vinca herbaceea, Salvia nutans, Inula ensifolia, Colchicum fominii, Crocus pallasii. Aptitudini forestiere. Bonitate mijlocie-inferioară pentru stejărete de stejar brumăriu, stejar pufos. TS 9310 - silvostepă externă de stejărete xerofile de stejar pufos, Bm-i, cernoziom slab levigat pe materiale loessoide Tip de staţiune din silvostepa de câmpie dobrogeană, răspândit în arealul cernoziomurilor cambice, spre tranziţia cu silvostepa deluroasă. Relief specific terenurilor aşezate (câmpuri, terase) şi microdepresiunilor. Substrat alcătuit din depozite loessoide şi loessuri. Soluri cernoziomuri cambice slab-moderat levigate, profunde, cu volum edafic foarte mare. Condiţii climatice (T.m.a. 10.5°C, P.m.a. 470 mm, I.ar. 22,9, E.t.p.(aproximativ egal) 700
8. mm)reflectă practic încadrarea teritoriului respectiv în zona de silvostepă, caracterizată prin temperaturi ridicate şi deficit puternic de precipitaţii, în special în perioada estivală, dar şi la nivel anual. Plus de umiditate în sol datorat situării la tranziţia spre silvostepa deluroasă şi reliefului aşezat sau uşor depresionar. Ca urmare, regimul hidric al solurilor este parţial percolativ (stepic), dar cu o cantitate şi mai mare de apă care se infiltrează în sol pe adâncime mai mare, determinând levigarea carbonaţilor sub adâncimea de 60-70 cm şi apariţia orizontului Bv. Condiţii edafice. Textură lutoasă, soluri bine structurate. Troficitate ridicată. Regimul de umiditate puternic deficitar mai ales în intervalul estival, când umiditatea momentană a solului scade până la nivelul uscat. Capacitate ridicată de înmagazinare a apei, datorită volumului edafic foarte mare şi a texturii favorabile. Pătura erbacee specifică pajiştilor mezoxerofite: Poa bulbosa, Syntrichia ruralis, Adonis vernalis, Cerastium pumilum, Paeonia peregrina, Vinca herbaceea, Salvia nutans, Inula ensifolia, Colchicum fominii, Crocus pallasii. Aptitudini forestiere. Bonitate mijlocie-inferioară pentru stejărete de stejar brumăriu, stejar pufos. Consideraţii privind încadrarea staţională a teritoriului în care se va amplasa reţeaua de perdele forestiere În cazul arealelor cu soluri bălane tipice din zona de stepă, condiţiile staţionale prezentate determină productivitatea foarte scăzută a puţinelor arborete de tip natural existente (speciile principale realizează clasa de producţie V). Bineînţeles că şi vegetaţia forestieră care va fi utilizată pentru realizarea perdelelor din această zonă va evolua în aceleaşi condiţii staţionale şi va avea o dezvoltare asemănătoare vegetaţiei existente. În această situaţie, condiţiile climatice generale (de stepă) constituie principalul factor limitativ. Solul, prin troficitatea medie, dar şi prin volumul edafic foarte mare şi profunzimea fiziologică mijlocie, compensează parţial condiţiile climatice foarte deficitare, dar într-o măsură foarte redusă, astfel încât potenţialul staţional este foarte scăzut. Pentru a încadra staţional cât mai corect arealele cu soluri bălane în care se vor amplasa perdele forestiere, se recomandă formularea unui nou tip de staţiune, astfel: "Stepă de câmpie dobrogeană (stejar pufos ± stejar brumăriu), Pi, versanţi prelungi slab înclinaţi, culmi domoale sau terenuri plane, sol bălan tipic [kastanoziom tipic (calcaric)] edafic foarte mare, fiziologic mijlociu profund." Pentru situaţia staţională prezentată se recomandă utilizarea următoarei compoziţii de împădurire: 40Stp 20Ult 20Sl 20arb. În cazul arealelor cu cernoziomuri tipice din zona de stepă, condiţiile staţionale prezentate determină productivitatea foarte scăzută - scăzută a puţinelor arborete de tip natural care mai există (speciile principale realizează clasa de producţie IV-V, V). În această situaţie, condiţiile climatice generale (de stepă ceva mai umedă) constituie principalul factor limitativ. Solul, prin troficitatea ridicată, dar şi prin volumul edafic foarte mare şi profunzimea fiziologică mijlocie, compensează parţial condiţiile climatice foarte deficitare, dar într-o măsură redusă, astfel încât potenţialul staţional este scăzut - foarte scăzut. Pentru a încadra staţional cât mai corect arealele de stepă cu cernoziomuri tipice, se recomandă formularea unui nou tip de staţiune, astfel: "Stepă de câmpie dobrogeană (stejar pufos, stejar brumăriu), Pi, versanţi prelungi slab înclinaţi, culmi domoale sau terenuri plane, cernoziom tipic (cernoziom tipic şi calcaric) edafic foarte mare, fiziologic mijlociu profund." Pentru situaţia staţională prezentată se recomandă utilizarea următoarei compoziţii de împădurire: 20Stb 20Stp 20Ult 20Sl 20arb. În cazul arealelor cu cernoziomuri tipice şi cambice din zona de silvostepă (de câmpie) şi din depresiunile din zona de stepă (crovuri, padine), condiţiile staţionale prezentate determină productivitatea scăzută a arboretelor de tip natural (speciile principale realizează clasa de producţie IV-V). În această situaţie, condiţiile climatice generale (de silvostepă de câmpie sau depresiuni din zona de stepă) constituie principalul factor limitativ. Solul, prin troficitatea ridicată, dar şi prin volumul edafic foarte mare şi profunzimea fiziologică mijlocie, compensează parţial condiţiile climatice deficitare, dar într-o măsură mai redusă, astfel încât potenţialul staţional este scăzut. Pentru a încadra staţional cât mai corect arealele de stepă şi silvostepă cu cernoziomuri tipice şi cambice, se recomandă reformularea tipului de staţiune, astfel: "Silvostepă de câmpie dobrogeană şi depresiuni din stepă (stejar brumăriu ± stejar pufos), Bm-i, versanţi prelungi slab înclinaţi, culmi domoale, terenuri plane şi zone depresionare, cernoziom tipic şi cernoziom cambic (cernoziom tipic şi cambic), slab decarbonatat, edafic foarte mare, fiziologic mijlociu profund." Pentru situaţia staţională prezentată se recomandă utilizarea următoarei compoziţii de împădurire: 40Stb 20Mj(Pă) 20Sl 20arb. 2.3.3. Resursele de apă Reţeaua hidrografică prezentă astăzi în Dobrogea s-a format de la finele pliocenului şi până în prezent. Mişcările de ridicare, mai intense în unele sectoare, au facilitat dezvoltarea văilor înguste antecedente, iar în unele situaţii a cheilor epigenetice. Valea Carasu este singura unde s-au pus probleme cu caracter evolutiv. S-a emis ipoteza unui vechi curs al Dunării pe direcţia văii Carasu spre mare. Ea a fost combătută de unii autori, care au arătat că valea reprezintă un vechi liman fluvial care funcţiona încă la mijlocul secolului trecut; acesta a apărut pe o vale veche care în pleistocen avea albia cu mult sub nivelul actual (20, 33
9. m)şi care a fost umplută ulterior cu materiale care au la Cernavodă 21 m grosime. Neconcordanţa dintre profilul liniei de culme care coboară de la peste 140 m în vest la circa 56 m în est (în sectorul de cumpănă) şi cel al luncii, ce se înclină slab de la est spre vest, este explicată prin ridicarea accentuată suferită de podiş în sud-vest, în pleistocen. Pantele spre mare au rezultat în holocen, în urma proceselor care au avut loc în zona de ţărm, în condiţiile în care nivelul mării mai întâi s-a ridicat la +3m, apoi a coborât la -1 m şi, în final, s-a fixat la poziţia actuală. Văile actuale reprezintă nişte văiugi de la obârşia unor artere hidrografice care se prelungeau în wurm mult la est de linia de ţărm actuală. Ele au fost scurtate prin ridicarea nivelului mării, iar prin construirea de cordoane au fost închise, rezultând limane. Caracteristicile hidrografice, hidrologice şi hidrogeologice sunt influenţate, în mod deosebit, de climatul excesiv continental (precipitaţii puţine şi cu repartiţie extrem de neuniformă) şi de rocile permeabile pe grosimi mari (asigură o infiltraţie rapidă şi cantonarea apei la adâncime în diferite nivele de carstificare). În ultimii 50 de ani, prin lucrările efectuate pentru irigaţii şi transport fluvial, s-au produs unele modificări de esenţă. Pânzele de apă la suprafaţă aproape că lipsesc. Cele de la baza unor deluvii au debite reduse şi sunt extrem de fluctuante. Stratele de adâncime se găsesc cantonate, îndeosebi în nivelele calcaroase; sunt ape cu debit bogat, carbonatate; în Dobrogea de Sud au şi uşor caracter artezian. În Dobrogea de Sud, în sectorul de litoral Mangalia-Neptun, sunt izvoare mezotermale, iar la Hârşova şi Topalu sunt izvoare termale. Reţeaua hidrografică din judeţul Constanţa se varsă fie în Dunăre, fie în Marea Neagră; în sud există un mic sector endoreic desfăşurat într-o zonă calcaroasă. Râurile lungi au sub 50 km şi suprafeţe (la cele mari) de ordinul a sute de kmp; cele mai multe se termină în lacuri de tip liman. Marea majoritate a râurilor au un curs intermitent. Cele mai mari au o albie îngustă prin care în intervalele secetoase se scurge o cantitate mică de ape, dar care la viituri sunt neîncăpătoare, apele revărsându-se şi provocând inundaţii. La averse se transportă cantităţi importante de nămol, curgerea de apă cu noroi transformându-se într-un agent care realizează o eroziune puternică (seluri). Alimentarea pluvială este moderată, deşi din volumul de precipitaţii cantitatea care participă direct la scurgere este modestă (între 4 şi 9%); alimentarea subterană este şi mai mică (1,5-2%), iar căderea precipitaţiilor este foarte neuniformă, atât anual, lunar şi sezonier, cât şi de la an la an. Densitatea reţelei hidrografice este una dintre cele mai reduse din ţară (sub 0,1 km/kmp). Dintre cursurile de apă mai importante se pot aminti: Carasu, Albeşti, Casimcea, Nuntaşi, Urluia, Ceair, Ţibria etc. 2.3.4. Condiţii climatice Podişul Dobrogei are un climat continental, cu nuanţe de excesivitate accentuate. Cea mai mare parte a să se încadrează în ţinutul climatic de podiş jos (cu aspect de câmpie). Doar sectoarele nordic şi nord-vestic (unde înălţimile depăşesc 300
10. m)fac parte din ţinutul climatic al dealurilor joase. Caracteristicile climatice sunt determinate de următorii factori: - o cantitate mare de radiaţie solară de 125 kcal/cmp/an (maximum în iulie de 20 kcal/cmp/an), legată şi de o durată de strălucire a soarelui de 2.200-2.500 de ore; - deschiderea largă spre nord, est şi sud determină o frecvenţă mare de pătrundere a maselor de aer de pe aceste direcţii; - existenţa bazinului Mării Negre către care se concentrează activitatea ciclonală, îndeosebi a celei din Marea Mediterană; - existenţa bălţilor Dunării şi ale Deltei Dunării, care determină modificări locale în zonele vecine, în regimul parametrilor climatici şi în cel al unor fenomene meteorologice; - relieful şters lipsit, în mare măsură, de pădure şi prezenţa unor zone largi netede ce favorizează intensificarea climatului continental. Se pot deosebi 3 unităţi cu caracteristici climatice distincte: topoclimatul de dealuri joase, topoclimatul de podiş jos şi topoclimatul litoralului. Judeţul Constanţa se încadrează în cea mai mare parte în climatul de podiş jos şi într-o măsură mai redusă în cel de litoral. Topoclimatul de podiş jos Este caracteristic celei mai mari părţi din regiunea unde înălţimile sunt sub 200 m. Valorile medii termice indică o uşoară creştere din Dobrogea Centrală spre cea Sudică (anual de la 10° la 11°C; în ianuarie de la -2° la -1°C, în iulie de la 23° la 24°C). Aici se înregistrează peste 220 de zile fără îngheţ şi peste 40 de zile tropicale. Ca urmare a evapotranspiraţiei puternice (700
11. mm)şi a precipitaţiilor de numai 400-450 mm, deficitul de umiditate este foarte mare (în jur de 300 mm). Precipitaţiile cad în circa 90 de zile şi sunt distribuite neuniform în timpul anului. Aproape 60% din volumul lor este distribuit în sezonul cald (maxim în iunie); precipitaţii însemnate cad şi toamna, când în luna noiembrie se produce adesea al doilea maxim. Ploile torenţiale, care au frecvenţă mare, sunt însoţite de căderi însemnate de precipitaţii (maximum în 24 ore în nord-est a fost de 140 mm, iar în sud de 190 mm). Topoclimatul litoralului. Cuprinde o fâşie de 5-10 km lăţime unde se resimte influenţa Mării Negre. Deşi media anuală a temperaturii este mai ridicată (11,2°C), faţă de restul teritoriului dobrogean, vara valorile sunt mai scăzute (21,5°C-22,5°C), iar iarna ceva mai ridicate (-0,5°C). Amplitudinea termică absolută oscilează între 60°C şi 63°C, numărul de zile fără îngheţ depăşeşte 220, precipitaţiile sunt în jur de 400-450 mm, umiditatea aerului este mai mare, fenomenele de iarnă sunt mult diminuate. 2.3.5. Vegetaţia din zonă Deşi ocupă un teritoriu restrâns, Podişul Dobrogei se încadrează în două provincii biogeografice: pontică din nord şi până în sud şi moesică în sud-vest. Această situaţie a fost determinată de 4 factori: desfăşurarea reliefului între 0 şi 467 m, condiţiile climatice cu unele variaţii semnificative ale umidităţii atmosferice şi ale regimului termic, evoluţia florei şi faunei în pliocen şi cuaternar şi prezenţa Mării Negre. Un rol foarte mare l-a avut intervenţia antropică, care în ultimele două secole, prin defrişare şi desţelenire, a redus enorm suprafaţa cu vegetaţie naturală, locul acesteia fiind luat de culturile agricole. Pădurea dobrogeană (silvostepa deluroasă) acoperă Munţii Măcin, Dealurile Tulcei, podişurile Babadag şi Casimcei, precum şi sud-vestul Dobrogei. În nord, predomină gorunul, teiul şi carpenul care, după N. Doniţă

(1969), alcătuieşte un etaj mezofil de tip balcanic; în centru (Casimcea) domină stejarul brumăriu şi stejarul pufos; în sud, în Podişul Oltinei, se întâlnesc stejarul pufos, stejarul brumăriu, cerul, gârniţa, cărpiniţa şi mojdreanul. Silvostepa (de câmpie) ocupă culmile şi podurile interfluviale mai înalte (100-150 m). În jumătatea nordică a Dobrogei apare în Podişul Babadag, în Dealurile Tulcei, sudul Podişului Niculiţel şi în Podişul Casimcei; vegetaţia forestieră este alcătuită din stejar brumăriu, stejar pufos, mojdrean, cărpiniţă, precum şi şibleacuri. În sud-vestul Dobrogei abundă elementele submediteraneene (stejar pufos, stejar brumăriu, cărpiniţă, mojdrean, cer, gârniţă, tei, alun şi şibleacuri (formate din scumpie, mojdrean, cărpiniţă şi păliur). Stepa ocupă cea mai mare parte a provinciei, desfăşurându-se larg în centru şi est, la altitudini mai mici de 100 m. Vegetaţia tipică apare în prezent pe areale mici, întrucât cele mai multe terenuri au fost luate în cultură. În această zonă bioclimatică au fost instalate în ultimele decenii pe suprafeţe semnificative salcâmete şi pinete (pin negru). În componenţa vegetaţiei erbacee, speciilor pontice le revin 25%. Precumpănesc asociaţiile cu pir, colilie şi pelin. Cea mai mare parte a judeţului Constanţa se încadrează în zona de stepă, zona de silvostepă (de câmpie) având o pondere mai redusă. Principalele tipuri naturale de pădure din judeţul Constanţa sunt: - 8115 - stejar brumăriu din silvostepa de deal dobrogeană (m); - 8221 - stejar pufos pur din silvostepă pe substrat de loess sau lut (i); - 8223 - stejar pufos pur din silvostepa dobrogeană pe sol superficial (i); - 8224 - stejar pufos cu cărpiniţă din silvostepă (i); - 8311 - amestec de stejar brumăriu şi pufos (m); - 8442 - amestec de stejar brumăriu şi stejar pufos cu cer (m); - 8521 - stejăreto-şleau dobrogean cu stejar brumăriu şi pufos (i); - 8531 - stejăreto-şleau dobrogean cu stejar pufos (m). Pe lângă aceste tipuri de pădure specifice silvostepei de câmpie dobrogeană, în stepa din judeţul Constanţa au fost create în ultimele decenii şi arborete artificiale din salcâm, pin negru şi cvercete xerofile. 2.

1. Caracteristicile principale ale perdelelor forestiere propuse (amplasament în teren, orientare, lăţime, distanţe, specii recomandate, scheme de plantare) Perdelele forestiere de protecţie a câmpului au ca rol principal ameliorarea climatului local şi a regimului hidric edafic. Orientarea lor depinde de configuraţia terenului şi de direcţia vânturilor vătămătoare dominante. Orientarea perdelelor forestiere de protecţie trebuie făcută în aşa fel încât prin aceasta să se asigure un efect maxim în sensul realizării funcţiunilor pentru care ele se creează. În terenurile practic orizontale, lipsite de scurgeri de suprafaţă, orientarea perdelelor se stabileşte în funcţie de direcţia vânturilor dominante. Este un fapt constatat că reducerea vitezei vântului în zonele protejate de perdele forestiere este maximă atunci când perdelele sunt aşezate perpendicular pe direcţia vântului, care poate fi considerată ca direcţie (orientare) optimă. Acest efect al perdelelor scade simţitor atunci când unghiul ce-l fac cu direcţia optimă este mai mare de 30-40°. Pentru a avea o protecţie maximă împotriva vântului, este necesar, deci, ca perdelele principale să fie orientate perpendicular sau cât mai aproape de perpendicular faţă de direcţia vânturilor vătămătoare dominante. Sunt considerate vătămătoare pentru culturi următoarele vânturi: - vânturile calde şi uscate, care suflă primăvara şi vara în timpul creşterii şi dezvoltării culturilor agricole; - vânturile puternice de iarnă, care viscolesc zăpada dezvelind semănăturile şi expunându-le la ger şi la secetă; - vânturile puternice, furtunile de praf şi tornadele, care culcă şi răvăşesc culturile agricole vara, spulberă solul dezvelind semănăturile în timpul primăverii şi toamnei, rup crengile arborilor şi pomilor şi scutură fructele înainte de coacere. În general, în terenurile înclinate (5-7°), se ţine seama pe cât este posibil şi de înclinarea terenului, orientându-se perdelele cât mai aproape de curba de nivel. Această condiţie satisface în mare măsură protecţia împotriva pierderilor de apă prin scurgerea la suprafaţă şi împotriva eroziunii. În acelaşi timp, prin această aşezare se pot obţine parcele de asolament cât mai uniforme din punctul de vedere al calităţilor solului, iar arătura se poate face de-a lungul curbei de nivel, ceea ce contribuie în plus la reducerea eroziunii. În judeţul Constanţa, din datele furnizate de staţiile meteorologice locale (Constanţa, Mangalia, Medgidia, Adamclisi, Cernavodă şi Hârşova) a rezultat că vânturile dominante suflă din două direcţii (nord-est şi est). Orientarea optimă pentru amplasarea perdelelor principale este pe direcţia nord-sud. Faţă de orientarea impusă de direcţia vânturilor dominante, la amplasarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpului din judeţul Constanţa s-a ţinut seama şi de caracteristicile reliefului, de forma suprafeţelor protejate, de condiţiile de împărţire a acestora în parcele de cultură, de poziţia drumurilor, a canalelor de irigaţii şi a reţelelor electrice etc. S-a evitat pe cât a fost posibil fragmentarea parcelelor de cultură, astfel că şi distanţele (orientative) dintre perdele au fost modificate în funcţie de condiţiile locale. Ţinând seama de considerentele menţionate, s-a impus cu atât mai mult necesitatea realizării unor reţele de perdele forestiere de protecţie, astfel încât poziţionarea acestora faţă de direcţia vântului dominant să nu mai fie hotărâtoare în modul de dispunere a perdelelor. Distanţa dintre perdele a fost condiţionată în mod direct de dimensiunile tarlalelor şi în unele situaţii de modul de subîmpărţire a tarlalelor. Perdelele forestiere pentru protecţia câmpului au fost amplasate la următoarele distanţe faţă de: - drumuri de tarla - în imediata apropiere; - canale de irigaţie - în imediata apropiere a drumurilor ce le deservesc; - reţele electrice - 30 m. În cazul în care drumurile naţionale şi judeţene constituie limite de tarla, a fost evitată amplasarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpului, deoarece instrucţiunile AND privind plantaţiile rutiere prevăd o distanţă minimă de amplasare faţă de drum de 30 m, ceea ce ar conduce la fragmentarea nejustificată a proprietăţii (fâşia de teren rămasă între drum şi perdea nu ar mai putea fi utilizată corespunzător pentru culturile agricole). Se menţionează că, în cazul intersectării liniilor electrice, perdelele forestiere vor fi alcătuite numai din arbuşti sub acestea şi pe o distanţă de 20 m faţă de marginea proiecţiei liniilor electrice. 2.4.
2. Lăţimea perdelelor forestiere Având în vedere faptul că distanţele optime de amplasare a perdelelor prevăzute în normele tehnice nu au putut fi respectate din cauza caracteristicilor locale de relief şi cadastrale, reţeaua a fost creată dintr-un singur tip de perdea (principală - 10 m lăţime), urmărindu-se compensarea scăderii efectului protector datorită creşterii distanţelor dintre perdele prin mărirea suprafeţelor ocupate de vegetaţia forestieră. 2.4.
3. Descrierea perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor a.1) Compoziţia de împădurire: 40Stb 20Mj(Pă) 20Sl 20arb va fi utilizată în zona de silvostepă de câmpie ● Număr de puieţi/ha: 5.000 ● Schema de plantare: 2 x 1 m a St b Mj(Pă) St b a Sl St b Mj(Pă) St b Sl a St b Mj(Pă) St b a Sl St b Mj(Pă) St b Sl - arbuştii utilizaţi vor fi: scumpie, păducel, corn. Soluţie alternativă: - compoziţia: 20Ult 40 Sl 40 arb - număr de puieţi/ha: 5.000 - schema: 2 x 1 m a Sl Ult Sl a a Sl Ult Sl a a Sl Ult Sl a a Sl Ult Sl a ● Plantare: ● în gropi executate cu motoburghiul montat pe tractor U650; ● Completări: anul II 20%; anul III 10%; ● Întreţineri: ● mobilizarea manuală a solului pe rândul de puieţi (40% din suprafaţă): anul I de 3 ori; anul II de 3 ori; anul III de 3 ori; anul IV o singură dată; anul V o singură dată; anul VI o singură dată; ● praşila mecanizată între rândurile de puieţi (60% din suprafaţă): anul I de 3 ori; anul II de 3 ori; anul III de 3 ori; ● descopleşirea manuală a puieţilor de ierburi şi specii lemnoase, între rândurile de puieţi (60% din suprafaţă); anul IV o singură dată; anul V o singură dată; anul VI o singură dată. - arbuştii utilizaţi vor fi: scumpie, păducel, corn. a.2) Compoziţia de împădurire: 20Stb 20Stp 20Ult 20Sl 20arb va fi utilizată în zona de stepă cu cernoziomuri tipice ● Număr de puieţi / ha: 5.000 ● Schema de plantare: 2 x 1 m a St b Ult St p a Sl St b Ult St p Sl a St b Ult St p a Sl St b Ult St p Sl Soluţie alternativă: - compoziţia: 40Ult 40 Sl 20 arb - număr de puieţi/ha: 5.000 - schema: 2 x 1 m a Ult Sl Ult a Sl Ult Sl Ult Sl a Ult Sl Ult a Sl Ult Sl Ult Sl ● Plantare: ● în gropi executate cu motoburghiul montat pe tractor U650 ● Completări: anul II 20%; anul III 10% ● Întreţineri: ● mobilizarea manuală a solului pe rândul de puieţi (40% din suprafaţă): anul I de 3 ori; anul II de 3 ori; anul III de 3 ori; anul IV o singură dată; anul V o singură dată; anul VI o singură dată; ● praşila mecanizată între rândurile de puieţi (60% din suprafaţă): anul I de 3 ori; anul II de 3 ori; anul III de 3 ori; ● descopleşirea manuală a puieţilor de ierburi şi specii lemnoase între rândurile de puieţi (60% din suprafaţă); anul IV o singură dată; anul V o singură dată; anul VI o singură dată. - arbuştii utilizaţi vor fi: scumpie, păducel. a.3) Compoziţia de împădurire: 40Stp 20Ult 20Sl 20arb va fi utilizată în zona de stepă cu soluri bălane tipice ● Număr de puieţi / ha: 5.000 ● Schema de plantare: 2 x 1 m a St p Ult St p a Sl St p Ult St p Sl a St p Ult St p a Sl St p Ult St p Sl Soluţie alternativă: - compoziţia: 40Ult 20 Sl 40 arb - număr de puieţi/ha: 5.000 - schema: 2 x 1 m a Ult Sl Ult a a Ult Sl Ult a a Ult Sl Ult a a Ult Sl Ult a ● Plantare: ● în gropi executate cu motoburghiul montat pe tractor U650 ● Completări: anul II 20%; anul III 10% ● Întreţineri: ● mobilizarea manuală a solului pe rândul de puieţi (40% din suprafaţă): anul I de 3 ori; anul II de 3 ori; anul III de 3 ori; anul IV o singură dată; anul V o singură dată; anul VI o singură dată; ● praşila mecanizată între rândurile de puieţi (60% din suprafaţă): anul I de 3 ori; anul II de 3 ori; anul III de 3 ori; ● descopleşirea manuală a puieţilor de ierburi şi specii lemnoase între rândurile de puieţi (60% din suprafaţă); anul IV o singură dată; anul V o singură dată; anul VI o singură dată. - arbuştii utilizaţi vor fi: scumpie, păducel. Se menţionează faptul că soluţiile alternative vor fi adoptate numai în situaţia insuficienţei puieţilor prevăzuţi în soluţia de bază. În tabelul următor se prezintă distribuţia preliminară a compoziţiilor adoptate pentru realizarea perdelelor forestiere, pe localităţi. În faza de SF + PT, după efectuarea cartărilor pedostaţionale, aceasta va fi confirmată şi definitivată. Distribuţia soluţiilor de compoziţie a perdelelor forestiere pe localităţi 2.
4. Efectele preconizate după instalarea perdelelor forestiere de protecţie Perdelele forestiere de protecţie a câmpului din judeţul Constanţa vor proteja atât terenurile agricole, cât şi sistemele de irigaţie, drumurile (naţionale, judeţene şi comunale) şi alte obiective social-economice (localităţi, ferme, livezi, vii etc.). Accentuarea deteriorării condiţiilor de mediu produce efecte ireversibile asupra vieţii şi activităţii umane. În cazul redresării condiţiilor de mediu prin acţiuni specifice de reconstrucţie ecologică sau ameliorare, ideea de bază promovată este aceea a conexiunii dintre acestea şi activitatea agroindustrială desfăşurată în vecinătate, prin crearea unui echilibru sănătos între managementul agroindustrial şi ecologie, cu beneficii pe termen lung aduse elementelor de mediu. Reţeaua de perdele forestiere trebuie concepută prin prisma realizării unei împărţiri judicioase a zonelor cu diferite activităţi economice, agricole, industriale, rezidenţiale, delimitate prin aceste perdele. Instalarea reţelei de perdele forestiere de protecţie a câmpului a fost realizată luându-se în considerare funcţiile ecoprotective şi estetico-sociale ce trebuie îndeplinite de aceasta. ● Creşterea producţiei agricole Perdelele forestiere reduc evaporaţia şi transpiraţia plantelor, astfel că producţia agricolă în câmp creşte cu până la 20%, chiar dacă o porţiune din teren este ocupată de perdele. Cercetările au estimat că ponderea optimă a suprafeţei ocupate de perdelele forestiere este între 4 şi 6% din suprafaţa câmpului agricol. În cazul aşezărilor umane din regiuni cu climă temperată, perdelele forestiere reduc necesităţile de încălzire a locuinţelor cu 10-20%. Deşi beneficiile perdelelor forestiere sunt evidente când acestea ating o înălţime considerabilă (în jurul vârstei de 10 ani), efectul se manifestă pe toată perioada existenţei lor. ● Premisă pentru creşterea fondului forestier Reţeaua de perdele forestiere de protecţie a câmpului va constitui efectiv o bază pentru o eventuală extindere a fondului forestier în astfel de zone aride care se dovedesc a fi mai puţin favorabile şi rentabile pentru utilizarea agricolă. În viitor, perimetrul unor tarlalele delimitat de perdelele forestiere va putea fi în întregime împădurit, constituind trupuri de pădure legate între ele prin restul reţelei de perdele. ● Stocarea carbonului Fiecare 100.000 ha de perdele forestiere plantate, care ar reprezenta 40 de milioane de arbori, stochează aproximativ 5.000 tone CO

(2)la vârsta de 20 de ani, cantitate care va creşte odată cu vârsta arborilor. Pe lângă stocarea carbonului în arborii din perdelele forestiere rezultă şi economisirea (compensarea) energiei prin reducerea combustibililor folosiţi. În cazul unei perdele forestiere de protecţie a câmpului agricol, neutilizarea agricolă a terenului ocupat de acestea reprezintă folosirea unei cantităţi mai mici de combustibil pentru culturile agricole. La o medie a consumului de aproximativ 40 litri combustibil pe ha, plantând 30.000 ha de perdele forestiere, se va reduce consumul de combustibil cu 1.200.000 litri anual. ● Reducerea temperaturii aerului Pe baza cercetărilor efectuate s-a evidenţiat faptul că vara efectul de răcire a aerului într-o zonă cu vegetaţie forestieră depăşeşte 3°C. Considerând că scăderea temperaturii cu 1°C este echivalentă cu o creştere a poziţiei altitudinale cu 200 m, rezultă că într-o zonă împădurită microclimatul de sub coronament este similar cu cel dintr-o zonă fără arbori situată la altitudinea de 600 m. Efectul de răcire este datorat nu numai diminuării radiaţiei de către stratul de frunze ale arborilor, ci şi evaporării prin frunze, care foloseşte în medie 60-75% din energia de radiaţie pentru transpiraţie. Radiaţia solară sub coroanele arborilor este de aproape 9 ori mai mică decât în locurile deschise. În consecinţă, la adăpostul unei plantaţii compacte de arbori, radiaţia solară reprezintă, în funcţie de compoziţie, vârstă şi desimea acesteia, până la aproape 40% din radiaţia din teren deschis. Rolul sanitar-igienic al perdelelor forestiere constă în faptul că în porţiunile umbrite de arbori radiaţia calorică este cu 5,0°C mai mică decât la umbra clădirilor şi mult mai apropiată de limitele optime de confort termic (17,2-21,7°C). Modificările de temperatură apar şi ca o consecinţă a reducerii vitezei vântului de către arbori (atât prin coroane, cât şi prin tulpini). ● Ridicarea umidităţii aerului Reducerea temperaturilor ridicate datorită prezenţei arborilor este asociată cu o creştere a umidităţii aerului cu aproximativ 18%, îndeosebi la sfârşitul ciclului diurn. Ridicarea umidităţii atmosferice se datorează capacităţii de evaporare a masei foliare, care este de 10 ori mai mare în comparaţie cu un teren lipsit de vegetaţie. Umiditatea aerului sub coronamentul arborilor se caracterizează printr-o amplitudine cu 45% mai mică decât în teren descoperit. Arborii sunt necesari şi pentru a utiliza excesul de apă din precipitaţii, care altfel este eliminată greu numai prin evaporare, în condiţii de relief plan (funcţia de drenaj biologic). ● Reducerea luminii directe şi a celei reflectate Lumina prea intensă, orbitoare, provenită de la soare sau de la suprafeţele reflectante, naturale ori artificiale, poate fi redusă atunci când arbori de talie corespunzătoare la maturitate, cu un anumit profil şi o anumită densitate a coroanei, sunt plantaţi în apropierea anumitor obiective social-economice. Frunzişul şi ramurile dese reduc considerabil intensitatea luminii. Coroanele rare ale arborilor din specii de foioase, precum şi ale unor arbuşti care au la maturitate coroane mai transparente sau frunzişul căzut în perioada de toamnă-iarnă filtrează şi reduc moderat lumina solară prea puternică. ● Stimularea schimburilor de aer În zilele cu calm canicular din perioada estivală, în preajma şi în interiorul localităţilor ia naştere un fenomen numit briza urbană, ce se explică prin diferenţele de regimuri termice care există între plantaţiile de arbori şi construcţiile existente în localităţi. Sectoarele construite se încălzesc mai puternic decât cele înverzite, ceea ce determină formarea deasupra primelor a unor curenţi ascendenţi de aer şi deplasarea concomitentă a unei mase de aer rece dinspre plantaţii către sectoarele construite. Curenţii de aer ascendenţi antrenează particulele de praf şi gazele poluante. Noaptea, terenurile plantate se răcesc mai încet decât zona construită şi are loc un proces invers care determină ventilaţia spaţiilor cu vegetaţie forestieră. Arborii întrerup fluxul de aer cald şi poluant spre zona construită şi îl înlocuiesc cu aer proaspăt. În acest mod, datorită rolului de ventilator şi filtru, perdelele forestiere au fost asemuite cu nişte enorme tunele aerodinamice prin care aerul, înainte de ajunge la componenta cenotică consumatoare predominantă, este curăţat de praf, răcit, umezit şi îmbogăţit cu ioni negativi. ● Degajarea oxigenului de către arbori În condiţii ecologice optime, o suprafaţă foliară de 25 mp poate degaja atâta oxigen cât are nevoie un om în aceeaşi perioadă. Prin studiile efectuate în S.U.A. s-a calculat că în decursul unui sezon de vegetaţie 1 mp de suprafaţă foliară degajă, în funcţie de specie, de la 0,47 kg oxigen până la 1,1 kg oxigen. Un hectar de plantaţie forestieră absoarbe în decurs de 8 ore o cantitate de 8 kg bioxid de carbon, cam tot atât cât expiră în aceeaşi perioadă 20 de oameni. Conform normelor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru asigurarea unei cantităţi anuale optime de oxigen pe cap de locuitor de 400 kg este necesară o zonă verde de 0,1-0,3 ha. ● Filtrarea particulelor în suspensie şi a prafului Arborii, arbuştii şi pătura erbacee ce alcătuiesc perdelele forestiere de protecţie a câmpurilor filtrează şi purifică aerul poluat de praf sau de diferite particule sedimentabile, precum şi de noxe emise de instalaţii industriale şi de utilajele de transport din zona respectivă. Mecanismele prin care se realizează această purificare constau în: - sedimentarea favorizată de reducerea vitezei vântului sub coronament şi în spaţiul adiacent; - reţinerea particulelor în suspensie prin acţiunea filtrantă a aparatului foliar; - fixarea biologic activă a pulberilor pe suprafeţele frunzelor, determinată de procesele de absorbţie şi transpiraţie; - fixarea gazelor toxice prin procese metabolice. Cercetările au arătat că toate speciile de arbori şi arbuşti reţin praf pe frunzele lor în funcţie de natura lor, de intensitatea poluării şi de condiţiile meteorologice. Se disting însă speciile cu frunze rugoase, cum este teiul, ce reţin mult mai mult praf decât cele cu frunzele glabre. În general, plantele ierboase şi, în special, cele lemnoase captează în medie până la 50% din praful atmosferic în timp de vară şi 37% iarna. Din cercetările efectuate a rezultat că în cazul unei perdele de protecţie cu o penetrabilitate de 40%, dispusă perpendicular pe direcţia vântului, se realizează o purificare maximă a aerului de 10%, atât în faţa perdelei, cât şi în spatele ei. Purificarea se exercită pe distanţe de 5 ori înălţimea arborilor în primul caz şi de 20 de ori înălţimea acestora în cel de-al doilea caz. Măsurătorile efectuate au arătat că un hectar de pădure poate filtra o cantitate de circa 50-70 tone praf/an. În timp de iarnă perdelele formate din foioase au numai 60% din efectul manifestat în timpul verii. Prin introducerea unor astfel de perdele forestiere de protecţie a câmpurilor se reduc mult consecinţele secetelor, furtunilor de praf şi eroziunii solului, atât asupra culturilor agricole, cât şi asupra aşezărilor umane, obiectivelor economico-sociale şi căilor de comunicaţie. ● Reducerea poluării gazoase Reţinerea noxelor gazoase de către vegetaţia forestieră se face direct prin procesul de metabolism şi indirect prin modificarea, aşa cum s-a arătat, a unor factori climatici, în special viteza vântului şi turbulenţa aerului. Gazele toxice din atmosferă (oxizii de sulf, de azot, compuşii fluorului sau clorului, hidraţii de carbon etc.) pătrund în ţesuturile vegetale, intră în reacţie cu substanţele metabolizate de plantă şi se acumulează în ţesuturile lemnoase. Mecanismul de fixare a gazelor de către arbori include atât captarea prin porii plantei, cât şi absorbţia de suprafaţă. Când nu sunt în concentraţii subletale, ele pot fi neutralizate prin oxidare în procesul metabolic al plantei. Unii autori consideră că filtrarea şi depozitarea noxelor în ţesutul plantelor lemnoase sunt totuşi limitate, în special în ceea ce priveşte bioxidul de sulf. Totuşi, s-a stabilit că un arbore cu o masă uscată de frunze de 10 kg poate fixa de la 100 g la 180 g, iar un arbust cu o masă uscată de 3 kg de frunze de la 6 g la 20 g. În general, capacitatea potenţială a plantelor de a rezista unei concentraţii pronunţate de noxe din atmosferă se manifestă atunci când ele cresc în condiţii pedoclimatice optime. ● Ridicarea gradului de ionizare a aerului Datorită unui potenţial bioelectric încă nedeplin elucidat, arborii emit prin frunze şi ramuri electricitate, ridicând gradul de ionizare a aerului înconjurător. Ionii grei proveniţi din activităţile industriale, găsindu-se în concentraţii mari în atmosferă, influenţează negativ asupra respiraţiei oamenilor, provoacă oboseală şi slăbesc vederea. În schimb, ionii negativi uşori, produşi de pădure, acţionează favorabil asupra organismului uman, ameliorând activitatea cardiovasculară. Concentraţii notabile de ioni negativi au fost găsite sub coroanele următoarelor specii: stejar brumăriu, stejar pufos, stejar roşu, ulm de Turkestan etc. O parte din aceste specii poate fi inclusă în compoziţia perdelelor forestiere de protecţie a câmpurilor din judeţul Constanţa. ● Reducerea zgomotelor de către arbori şi arbuşti Zgomotele produse de mijloacele de transport, precum şi de unele activităţi agroindustriale specifice pot atinge uneori intensităţi şi frecvenţe supărătoare şi chiar dăunătoare pentru organismul uman, constituind poluarea fonică. Propagarea undelor sonore este influenţată de temperatura aerului, de direcţia vântului şi de prezenţa diferitelor obstacole. Arborii şi arbuştii au însuşirea de a reduce nivelul acestor zgomote, slăbind oscilaţiile sonore în momentul trecerii lor prin ramuri sau frunziş, deoarece posedă o rezistenţă acustică mult mai mare decât a aerului. Coroanele arborilor şi arbuştilor reflectă şi dispersează aproape 75% din energia sonoră, iar restul de 25% absorb. O perdea forestieră compactă lată de 40 m, constituită din arbori şi arbuşti, reduce zgomotul cu 17-23 dB, iar una semipenetrabilă, cu 8-11 dB. Studiindu-se capacitatea de reducere a zgomotului în funcţie de specie, s-au întocmit liste cu speciile cele mai indicate pentru crearea ecranelor sonore verzi. S-a constatat că cele mai indicate specii sunt cele cu frunze mari, consistente, cu frunziş dens şi dispus perpendicular pe direcţia zgomotului. De asemenea, speciile cu frunze sempervirescente şi marcescente sunt deosebit de eficiente. În ceea ce priveşte forma perdelei, cele mai eficiente ecrane sonore sunt cele plurietajate, cu coronament compact în plan vertical şi orizontal şi cu liziera dezvoltată. ● Efecte pozitive ale arborilor asupra sănătăţii Vegetaţia lemnoasă influenţează direct sau indirect asupra sănătăţii oamenilor, determinând şi o stare psihică corespunzătoare. Purificarea aerului, atenuarea contrastelor termice şi umbra generată de un arbore au o acţiune directă fizico-sanitară asupra organismului, în timp ce armonia liniilor, a culorilor, gruparea artistică a arborilor şi arbuştilor încântă privirea, creând o dispoziţie sufletească favorabilă, care la rândul ei influenţează pozitiv starea generală a organismului. Toate formele şi culorile pe care le pot avea arborii şi arbuştii de-a lungul unui întreg ciclu anual stimulează direct emoţiile stenice, inhibându-le pe cele astenice. Structura ambientului în care rolul preponderent îl are asociaţia arbori - arbuşti constituie poate singura modalitate senzorială de reîntoarcere spre natură şi o punte de legătură către ea. În sinteză, principalele efecte ale instalării perdelelor forestiere de protecţie constau în: - îmbunătăţirea condiţiilor microclimatice (modificarea albedoului, micşorarea amplitudinii temperaturii aerului, diurnă şi anuală, reducerea vitezei vântului, reţinerea zăpezii, reducerea evapotranspiraţiei, sporirea umidităţii aerului); - micşorarea cu 1-4°C a amplitudinii diurne a temperaturii aerului şi cu 1-2°C a celei anuale, reducerea vitezei vântului cu 31-55% în partea adăpostită şi cu 10-15% în cea expusă, reducerea evapotranspiraţiei neproductive cu până la 30%, sporirea umidităţii aerului la suprafaţa solului cu 3-5%; - îmbunătăţirea condiţiilor de creştere şi dezvoltare a culturilor agricole limitrofe până la o distanţă egală cu de 20-30 ori înălţimea perdelei în partea de sub vânt (adăpostită) şi de 5-12 ori înălţimea perdelei în partea din vânt (expusă); - creşterea condiţiilor de fertilitate şi conservare a solului, reducerea eroziunii şi a scurgerilor de apă pe pante, reducerea până la oprirea totală a deflaţiei, sporirea umidităţii solului, îmbogăţirea solului în humus şi alte substanţe nutritive şi modificarea pH-ului acestuia datorită surplusului de substanţă organică din frunze şi rădăcini; - creşterea producţiei de masă lemnoasă şi de produse accesorii; - sporirea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră; - protecţia obiectivelor economico-sociale şi a căilor de comunicaţii; - crearea condiţiilor favorabile pentru dezvoltarea faunei locale; - creşterea biodiversităţii zonale; - ameliorarea stocului de carbon; - reconstrucţia şi îmbunătăţirea peisajului. 3. Evaluări pentru realizarea studiului de fundamentare, a studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi pentru realizarea investiţiei Pentru întocmirea devizelor au fost luate în calcul următoarele elemente: - estimarea cheltuielilor de manoperă a fost realizată pe baza "Normelor de timp şi producţie unificate pentru lucrări din silvicultură"

(1997), dar luând în considerare salariul mediu orar din luna septembrie 2006 pe ramura "Silvicultură" (publicat în pagina web a Institutului Naţional de Statistică - www.insse.ro); - s-a estimat că necesarul de borne amenajistice este de 2 bucăţi/ha perdea; - s-a estimat că necesarul de borne pentru efectuarea controlului anual al regenerărilor este de 4 bucăţi/ha; - estimarea cheltuielilor implicate de întocmirea documentaţiilor cadastrale a fost făcută pe baza Hotărârea Guvernului. nr. 527/2006 (pentru evaluarea terenului agricol extravilan), Ordinului M.A.I. nr. 456/2004 (pentru avizarea şi recepţia lucrărilor de cadastru), Ordinului M.A.P. 58/2002 (pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale în cazul suprafeţelor de 0,5-1,5 ha), luându-se în calcul tarifele unice sau maximale din normativele menţionate; de asemenea s-a pornit de la premisa acoperitoare că documentaţiile vor fi efectuate pentru toţi proprietarii (întrucât nu poate fi cunoscută în prezent ponderea proprietarilor care îşi vor da acordul pentru amplasarea perdelelor); - suprafaţa totală a reţelei de perdele pe tipuri de soluţii, conform tabelului următor: 3.

1. Valoarea totală estimată a investiţiei: 282.506.651,42 lei. 3.
2. Cheltuielile pentru realizarea studiilor de fundamentare şi de fezabilitate au fost stabilite pe baza cheltuielilor efectuate şi estimate care au condus la o valoare totală de 2.681.259,43 lei. 3.
3. Cheltuielile pentru realizarea proiectului tehnic au fost stabilite pe baza cheltuielilor estimate care au condus la o valoare totală de 673.489,43 lei. 3.
4. Cheltuieli pentru obţinerea avizelor legale necesare instalării perdelelor forestiere de protecţie: 530.655,34 lei. 3.
5. Cheltuieli pentru pregătirea documentelor privind aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de servicii de proiectare şi a contractului de execuţie a lucrării (instrucţiuni pentru ofertanţi, publicitate, onorarii şi cheltuieli de deplasare etc.): 10.000 lei. 3.
6. Cheltuielile pentru plata despăgubirilor: au fost estimate pentru eventualitatea acoperitoare a exproprierii tuturor proprietarilor, pornind de la o valoare medie de 10.000 lei/ha teren agricol şi rezultând o valoare totală de 37.730.500 lei.
7. Finanţarea investiţiei Finanţarea investiţiei va fi realizată de MAPDR din sursele prevăzute în art. 18 din Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie. B. PĂRŢILE DESENATE
8. Plan general la nivel de judeţ (1:100.000).
9. Plan de amplasare în zonă la nivel de localitate (1:10.000) Anexa 2 STUDIUL DE FUNDAMENTARE a necesităţii înfiinţării perdelelor forestiere de protecţie în judeţul Ilfov A. PIESE SCRISE
10. Date generale 1.
11. Denumirea investiţiei: Studiu de fundamentare a necesităţii perdelelor forestiere de protecţie a câmpului din judeţul Ilfov 1.
12. Elaboratorul studiului: I.C.A.S. Bucureşti 1.
13. Ordonatorul principal de credite: MAPDR 1.
14. Autoritatea contractantă: MAPDR 1.
15. Amplasamentul (judeţul): Ilfov 1.
16. Tema studiului cu fundamentarea necesităţii şi oportunităţii creării perdelelor forestiere de protecţie Obiectivul principal al prezentului studiu este acela de a fundamenta necesitatea înfiinţării reţelei de perdelele forestiere de protecţie a câmpului în judeţul Ilfov, precum şi de a stabili amplasamentul acesteia. Judeţul Ilfov este situat în partea de sud, sud - est a României, în centrul Câmpiei Valahe, având ca vecini: la nord judeţul Prahova, la est judeţul Ialomiţa, la sud - est judeţul Călăraşi, la sud - vest, vest judeţul Giurgiu, la nord - vest judeţul Dâmboviţa. Judeţul se desfăşoară în jurul capitalei României, ceea ce imprimă o serie de caracteristici specifice. Este cel mai mic judeţ al ţării, suprafaţa acestuia fiind de 158.328 ha. Pe teritoriul lui se află 4 oraşe, 35 de comune şi 102 sate. În judeţul Ilfov fondul forestier ocupă o suprafaţă de 25.679 ha, iar suprafaţa agricolă este de 111.192 ha. Având o suprafaţă mică şi fiind în proximitatea capitalei, pe fondul dezvoltării economice şi al extinderii intravilanului, suprafaţa agricolă a judeţului va scădea foarte mult în următorii ani. Proporţia suprafeţelor acoperite cu pădure este de aproximativ 16,21%, cu menţiunea că pădurile sunt localizate mai ales în partea nordică a judeţului, restul teritoriului fiind ocupat în proporţie mică de vegetaţie forestieră. Judeţul este situat în exclusivitate în zona de câmpie, la limită cu silvostepa doar în extremitatea estică. Clima temperat continentală cu nuanţe excesive, cu veri călduroase şi secetoase şi ierni friguroase dominate de vânturi puternice are efect negativ asupra producţiei agricole, cel puţin în zonele unde nu funcţionează sistemele de irigaţii. În acest context, având în vedere efectele pozitive ale perdelelor forestiere asupra culturilor şi producţiei agricole şi zootehnice, solului şi apelor, faunei folositoare, sănătăţii oamenilor şi aşezărilor umane, într-un cuvânt asupra mediului, din teritoriile în care acestea se instalează, realizarea reţelei de perdele forestiere de protecţie a câmpului în judeţul Ilfov constituie un obiectiv prioritar în crearea sistemului naţional de culturi şi perdele forestiere de protecţie. Perdelele forestiere reduc viteza vântului, au efecte favorabile asupra temperaturii şi umidităţii solului. Au rol în creşterea biodiversităţii. Sunt surse de material lemnos (într-o regiune în care pădurile sunt foarte rare sau lipsesc), produse industriale şi alimentare (fructe, ciuperci, produse medicinale şi apicole etc.), ameliorează condiţiile de viaţă (purifică aerul, îndulcesc clima şi înfrumuseţează peisajul) şi ameliorează regimul apelor.
17. Date tehnice ale studiului 2.
18. Suprafaţa şi situaţia juridică ale terenului, cu precizarea tipului de proprietate şi a deţinătorilor pentru fiecare suprafaţă pe care se vor amplasa perdele forestiere de protecţie Pentru stabilirea necesarului de perdele forestiere de protecţie la nivelul întregului judeţ au fost luate în considerare numai terenurile arabile şi păşunile, fiind excluse de la bun început livezile, viile, intravilanul localităţilor şi, bineînţeles, terenurile ocupate de vegetaţie forestieră. A rezultat că pentru amplasarea reţelei de perdele trebuie analizată o suprafaţă de 107.531 ha. În cadrul suprafeţei analizate (de 107.531 ha), reţeaua de perdele forestiere va ocupa o suprafaţă totală de 240,84 ha. Situaţia localităţilor în a căror rază teritorială se va amplasa reţeaua de perdele forestiere şi a suprafeţelor ocupate de aceasta se prezintă în tabelul
19. Tabelul 1 Amplasarea reţelei de perdele forestiere în localităţile din judeţul Ilfov Fundamentarea necesităţii amplasării reţelei de perdele forestiere de protecţie a câmpului nu a fost realizată pentru toate cele 39 de comune ale judeţului din următoarele considerente: - 26 de comune sunt cuprinse în interiorul perimetrului delimitat de traseul celei de-a doua centuri a Bucureştiului; - în comunele din zona de nord (Ciolpani, Gruiu, Grădiştea, Periş), procentul suprafeţei ocupate de pădure este ridicat; - cea mai mare parte din localităţile judeţului Ilfov au prevăzut în PUG (planul urbanistic general), PUZ (planul urbanistic zonal), PUD (planul urbanistic de detaliu) extinderea intravilanului în unele situaţii ocupând întreg teritoriul administrativ al comunei/localităţii respective. În urma amplasării reţelei de perdele a rezultat structura suprafeţei ocupate de aceasta pe tipuri de proprietate (privată sau de stat) şi pe deţinători, care se prezintă detaliat în anexa nr.
20. 2.
21. Obiectivele de protejat şi tipurile de perdele forestiere necesare Realizarea perdelelor forestiere de protecţie, care fac obiectul prezentului studiu, are ca principal scop protejarea terenurilor agricole din cuprinsul judeţului Ilfov. Pentru a nu îngreuna lucrările agricole, perdelele au fost amplasate în general pe conturul tarlalelor agricole (în imediata apropiere a drumurilor de exploatare). Având în vedere faptul că nu au putut fi respectate distanţele optime de amplasare a perdelelor prevăzute în normele tehnice din cauza caracteristicilor locale de relief şi cadastrale, reţeaua perdelelor forestiere de protecţie este constituită dintr-un singur tip de perdea forestieră, cu lăţime de 10 m, urmărindu-se compensarea scăderii efectului protector datorită creşterii distanţelor dintre perdele prin mărirea suprafeţelor ocupate de vegetaţia forestieră. 2.
22. Caracteristicile cadrului natural Judeţul este situat în exclusivitate în zona de câmpie. Aparţine (integral sau parţial) subunităţilor Câmpiei Vlăsiei (porţiuni din câmpiile Snagovului, Moviliţei, Câlnăului ş.a. şi Câmpia Bucureştiului în întregime) în cadrul căreia se evidenţiază interfluvii largi, presărate cu crovuri, movile, văiugi, lacuri. 2.3.
23. Elemente de geologie, geomorfologie Zona în care s-a propus realizarea perdelelor de protecţie aparţine Câmpiei Române. Terenul este în general plan, cu uşoare ondulări, brăzdat de cursuri de apă, cu terase ce dispar în zona de divagaţie a râurilor şi cu interfluvii largi. Predominarea câmpiei şi a luncilor determină configuraţia terenului majoritar plană sau foarte uşor ondulată. Ca forme negative de relief se întâlnesc vâlcele şi microdepresiuni închise (rovine), în care, în funcţie de întinderea şi adâncimea lor, apa din precipitaţii stagnează o perioadă mai mare de timp, generând apariţia fenomenelor de pseudogleizare şi podzolire. Altitudinea variază între 20 m şi 130 m. Pantele sunt foarte puţin răspândite şi apar mai ales ca formă de trecere între câmpie şi luncă. Din punct de vedere geologic sunt prezente 3 straturi. Stratul de bază este alcătuit din roci metamorfice cu aspect cristalin şi aparţine erei paleozoice. Peste acesta s-au aşezat depozite mezobazice aparţinând perioadelor cretacic, jurasic şi triasic superior. Stratul superior este alcătuit din depozite loessoide, argile, nisipuri şi pietrişuri formate în cuaternar şi care alcătuiesc cuvertura teritoriului analizat. Materialul loessoid, cu permeabilitate bună pentru apă şi aer, cu textura uşoară spre mijlocie, bogat în carbonat de calciu, a determinat formarea unor soluri de tip brun-roşcat cu profil lung sau cu aciditate slabă şi complex absorbant, saturat în baze ca cernoziomuri cambice şi argiloiluviale. Depozitele loessoide sunt constituite din nisipuri prăfoase, gălbui. Grosimea sedimentelor variază între 5 şi 15 m. Depozitele loessoide ale teraselor joase sunt nisipo-argiloase şi au grosimea cuprinsă între 2 şi 6 m. Din punct de vedere staţional interesează în mod deosebit straturile superioare ale formaţiunilor litologice, deoarece ele au influenţat direct evoluţia şi proprietăţile fizico-chimice ale solurilor. 2.3.
24. Condiţii pedologice Judeţul Ilfov se încadrează din punct de vedere pedogeografic în regiunea central-europeană, provincia danubiano-getică, zona solurilor brun-roşcate de pădure, sectorul Câmpia Bucureşti - Ploieşti (cu predominarea depozitelor loessoide lutoase şi a depozitelor proluvial-aluviale). Materialele loessoide, care constituie roca de solificare pe interfluvii şi terenuri cu pante line, au generat soluri profunde de tipul solurilor brun-roşcate, subtipul tipic sau în diverse grade de podzolire şi/sau pseudogleizate, care ocupă cele mai mari suprafeţe din cuprinsul localităţilor luate în studiu (Periş, parţial comunele Vidra, Berceni şi Brăneşti). O altă categorie de soluri din cuprinsul judeţului, respectiv al localităţilor care fac obiectul instalării de perdele forestiere de protecţie, sunt solurile brune aluviale, care sunt soluri aluviale evoluate, ieşite de sub influenţa apelor freatice (Dărăşti - Ilfov, 1 Decembrie, parţial Vidra). În sfârşit, a treia categorie importantă de soluri, din cuprinsul localităţilor luate în studiu, sunt molisolurile, reprezentate de cernoziomuri aflate în diferite grade de levigare (cernoziomuri cambice şi argiloiluviale) (Petrăchioaia, parţial Brăneşti, Berceni şi Vidra). Solurile brun-roşcate tipice (preluvosol roşcat) Aceste soluri sunt caracteristice zonei forestiere de câmpie, ocupând suprafeţe întinse în sud-vestul şi centrul Munteniei (inclusiv în judeţul Ilfov), în continuarea cernoziomurilor argiloiluviale. Substratul de pedogeneză este format din depozite loessoide, dar se mai pot forma şi pe nisipuri sau gresii alterate. Solurile brun-roşcate, subtipul tipic, prezintă următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Ao-Bt-C. Orizontul Ao, cu o grosime de 15-35 cm, are culoare brun-închisă cu nuanţă roşcată, cu structură grăunţoasă bine formată şi textură mijlocie (lutoasă). Orizontul Bt, cu o grosime de peste 100 cm, are culoare caracteristică brun-roşcată sau ruginie (7,5 YR-5YR). Prezintă structură poliedrică şi textură mai fină decât orizontul Ao, uneori fiind compact şi greu permeabil. Orizontul C este alcătuit din loess, depozite loessoide. În partea superioară a profilului se întâlnesc neoformaţii biogene (coprolite, cervotocine, crotovine). Orizontul Bt prezintă oxizi şi hidroxizi de fier pe feţele elementelor structurale şi pelicule de argilă. Solurile brun-roşcate prezintă textură diferenţiată pe profil, de regulă mijlocie în Ao şi mijlociu-fină în Bt (Idt = 1,25). Conţinutul mediu în humus variază între 2,49% şi 2,85%. Humusul este de tip mull, cu raportul C/N cuprins între 11 şi
25. Reacţia este slab acidă (pH între 6,10 şi 6,46), iar gradul de saturaţie în baze este cuprins între 75% şi 90%. În general, prezintă proprietăţi fizice, fizico-mecanice, hidrofizice şi de aeraţie mai puţin favorabile decât cernoziomurile argiloiluviale datorită conţinutului mai mare de argilă din orizontul Bt. Solurile brun-roşcate sunt soluri biologic active, profunde, cu o mare capacitate de înmagazinare a apei provenite din topirea zăpezilor şi din ploile de primăvară şi începutul verii. De aceea, ele oferă condiţii favorabile pentru dezvoltarea pădurilor de stejar pedunculat şi a şleaurilor de cîmpie, care realizează clase de producţie superioare. În luminişuri şi rarişti vegetaţia ierboasă este dominată de Festuca valesiaca. Defrişate şi cultivate agricol, solurile brun-roşcate se acidifică, starea fizică se înrăutăţeşte, după ploile de primăvară formează crustă şi, dacă arătura se realizează an de an la aceeaşi adâncime în orizontul Bt, se formează un strat compact, numit talpa plugului, care împiedică aerisirea şi înmagazinarea apei până la adâncimi mai mari. Pentru culturile agricole ele sunt mai puţin favorabile decât cernoziomurile argiloiluviale, dar se pot obţine recolte bune prin administrarea de gunoi de grajd, îngrăşăminte chimice şi prin aplicarea unei agrotehnici adecvate. Pe lângă culturile agricole apar ca specii caracteristice: Veronica hederaefolia, Ranunculus arvensis, Gypsophila muralis etc. Solurile brune aluviale (eutricambosol aluvic) Solurile brune aluviale prezintă caracteristici asemănătoare cu solurile brune eumezobazice, cu deosebirea că s-au format pe terase de luncă fiind soluri aluviale evoluate. Prin urmare, sunt răspândite sub forma unor benzi de-a lungul apelor curgătoare care traversează judeţul Ilfov (Argeşul, Sabarul, Dâmboviţa etc.), pe depozite aluviale. Fiind răspândite pe terasele din zona de luncă, ieşite de sub influenţa apelor curgătoare, substratul de pedogeneză este format din depozite aluviale, bogate în minerale calcice şi feromagneziene. Cu tot caracterul umed al climatului, debazificarea este slabă, fapt ce împiedică migrarea coloizilor organominerali şi diferenţierea texturală pe profil. Teritoriul pe care sunt situate aceste soluri prezintă anumite particularităţi generate de microclimatul de luncă, în care s-au format acestea, şi anume: umiditate ridicată, vânt puternic pe apă, minime ale temperaturii mai accentuate şi amplitudini mai mici, temperaturi mai mici iarna etc. Vegetaţia naturală de pe acest tip de sol este helofilă şi mezofilă, cu asociaţii de Agrostis stolonifera, Agropyron repens, Cynodon dactylon, Poa pratensis, în care apar şi Carex hirta, Lythrum salicaria, Potentilla reptans, Juncus articulatus. Solurile brune aluviale au următoarea succesiune de orizonturi pe profil: Ao-Bv-C. Orizontul Ao este gros de 10 - 40 cm, are o culoare brun-închisă datorită humusului şi o structură glomerulară degradată sau grăunţoasă. Orizontul Bv prezintă grosimi variabile de la 20 cm la 150 cm, de culoare brun-gălbuie, brun-ruginie, structura poliedrică sau prismatică, cu unităţi structurale lipsite de pelicule de argilă migrată din orizontul superior. Pe profil nu apar neoformaţii specifice. Solurile brune aluviale au textură medie - uşoară, lutonisipoasă, lutoasă. Curba repartiţiei argilei pe profilul solului nu indică o creştere în orizontul B faţă de orizontul A, indicele de diferenţiere texturală fiind sub 1,
26. Structura este grăunţoasă în Ao, slab sau moderat dezvoltată în Bv. Datorită texturii nediferenţiate pe profil şi structurii relativ bune şi celelalte proprietăţi fizice, fizico-mecanice, hidrofizice şi de aeraţie sunt favorabile. În orizontul Ao conţinutul de humus este mai mare ca 2%. Reacţia solului este slab acidă la neutră (pH = 5,8-7), spre baza profilului solurile fiind slab alcaline. Solurile brune aluviale, profunde, bine structurate, bogate în substanţe nutritive şi cu o capacitate mare în apa utilă sunt soluri fertile pentru culturile agricole, pentru arboretele de stejar pedunculat şi pentru şleaurile de câmpie, care realizează clase de producţie mijlocii. Sunt soluri fertile pentru culturile agricole şi pentru arboretele de stejar pufos şi brumăriu, singurul factor limitativ fiind regimul de umiditate. Cernoziomurile cambice (cernoziom cambic) Spre deosebire de cernoziomurile tipice, cernoziomurile cambice se caracterizează prin prezenţa orizontului B cambic (Bv). Sunt răspândite sub forma unor benzi în continuarea cernoziomurilor tipice şi apar în fâşia de tranziţie de la câmpie forestieră la silvostepă, pe loessuri sau depozite loessoide, luturi, argile. Vegetaţia naturală sub care s-au format cernoziomurile cambice a fost tipică de silvostepă, cu alternanţe de pâlcuri de păduri rare de stejar pufos (Quercus pubescens) şi stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora) şi pajişti înalte de graminee. Acumularea humusului este la fel de intensă ca şi la cernoziomuri, dar levigarea şi alterarea sunt mai pronunţate. Ca urmare a levigării mai intense, carbonatul de calciu a fost spălat şi între orizontul A şi C s-a format un orizont cambic (Bv). Prin urmare, succesiunea de orizonturi este Am-Bv-C(Cca). Orizontul A molic (Am) are culoare brun-închisă, negricioasă şi este gros de 40-50 cm. Orizontul B cambic (Bv) este gros de aproximativ 30-50 cm, are culoare brun-negricioasă în partea superioară şi brun-gălbuie în partea inferioară. Pe întregul profil se întâlnesc frecvente neoformaţii biologice (coprolite, cervotocine, culcuşuri sau lăcaşuri de larve, crotovine etc.). La nivelul orizontului Cca apar eflorescenţe, pseudomicelii, vinişoare, tubuşoare şi pete sau concreţiuni de carbonat de calciu. Textura cernoziomurilor cambice este de obicei mijlocie, lutoasă sau luto-argiloasă, foarte uşor diferenţiată pe profil, indicele de diferenţiere texturală fiind de 1,1-1,
27. Orizontul Bv conţine deci ceva mai multă argilă formată pe loc şi migrată de sus. Unele cernoziomuri cambice pot avea textură fină sau grosieră, în funcţie de natura rocii mamă. Structura este glomerulară mică şi medie, moderat dezvoltată în orizontul Am, poliedrică-subangulară mică şi medie, moderat la slab dezvoltată în Bv. Datorită texturii şi mai ales structurii, restul proprietăţilor fizice, fizico-mecanice, hidrofizice şi de aeraţie sunt bune. Cernoziomurile cambice sunt bogate în humus, conţinând între 3-5 % humus în orizontul Am şi dispun de o rezervă pe adâncimea de 50 cm de circa 160-200 t/ha. Humusul este de tip mull-mull-calcic şi este bogat în acizi huminici. Gradul de saturaţie în baze depăşeşte valoarea de 85% şi reacţie slab acidă la slab alcalină (pH-ul variază între 6,3-7,5). Sunt soluri fertile pentru culturile agricole şi pentru arboretele de stejar pufos şi brumăriu, singurul factor limitativ fiind regimul de umiditate. Cernoziomurile argiloiluviale tipice (Faeoziomul tipic) Cernoziomurile argiloiluviale apar alături de cernoziomurile cambice în zonele mai umede, formându-se în zona de silvostepă, la trecere spre zona de câmpie forestieră, pe loessuri şi depozite loessoide, nisipuri, luturi, argile. Se întâlneşte pe suprafeţe netede, înclinate cu aspect depresionar. Vegetaţia naturală este tipică de silvostepă, fiind alcătuită din alternanţe de pajişti de graminee şi pâlcuri de stejărete de stejar pufos şi brumăriu, cu cer şi gârniţă, stejar pedunculat şi alte specii de amestec. În comparaţie cu cernoziomurile cambice, bioacumularea şi humuficarea sunt mai puţin intense, iar alterarea, levigarea şi migrarea argilei sunt mai accentuate. Ca urmare, sub orizontul A molic s-a format un orizont argiloiluvial (Bt) care conţine un procent mai mare de argilă, în mare parte migrată de sus, depusă sub formă de pelicule la suprafaţa agregatelor structurale. Succesiunea de orizonturi pe profil este: Am-Bt-C (Cca). Orizontul Am este mai gros, de obicei în jur de 40-60 cm, şi de culoare brun-negricios deschis. Orizontul Bt, gros de 30-40 cm până la 100 cm, are culoare brun-gălbuie. Cernoziomurile argiloiluviale au întotdeauna orizontul Bt mai gros decât orizontul Am. Cernoziomurile argiloiluviale prezintă neoformaţii biogene mai ales în prima parte a profilului. În orizontul Bt apar pelicule subţiri de argilă pe elementele structurale, iar în orizontul Cca apar eflorescenţe sau pseudomicelii de carbonat de calciu. Textura cernoziomurilor argiloiluviale este lutoasă, lutoargiloasă în primul orizont, Am1, la luto-argiloasă în orizontul Bt. Indicele de diferenţiere texturală pe profil este mai mare ca la cernoziomurile cambice. Proporţia de argilă este cu 5-10% mai mare în orizontul Bt decât în Am. Orizontul C (Cca) începe de la adâncimi de peste 125 cm. Structura este glomerulară mică şi medie, moderat dezvoltată în orizontul Am, poliedrică - subangulară mică şi medie, moderat la slab dezvoltată în Bt. Sunt soluri care au un regim aerohidric favorabil, sunt bine aprovizionate cu humus, reacţia solului este slab acidă, iar gradul de saturaţie în baze poate coborî sub 75%. Pe întregul profil se întâlnesc frecvente neoformaţii biologice. Aprovizionarea cu elemente nutritive este bună. Au o fertilitate ridicată, dar care, pentru a fi complet pusă în valoare, necesită irigaţii, pentru că sunt situate într-o zonă cu precipitaţii scăzute. Dintre speciile de arbori se pretează bine pentru cultură: stejarul brumăriu, stejarul pufos, ulmul de Turchestan, jugastrul, arţarul tătărăsc, salcâmul, glădiţa etc. În afara arealului ocupat de păduri şi a vecinătăţii capitalei, majoritatea terenurilor din judeţul Ilfov au folosinţă agricolă, prin urmare solurile sunt puternic modificate antropic prin lucrări de pregătire a terenului, tratamente de aplicare a îngrăşămintelor, irigări repetate etc., în urma cărora o parte din proprietăţile solurilor s-au schimbat, elemente de care trebuie să se ţină seama în propunerea formulelor perdelelor forestiere de protecţie. În tabelul 2 se prezintă distribuţia tipurilor de sol dominante la nivelul localităţilor din judeţul Ilfov, în care se vor instala perdele forestiere de protecţie, cu menţiunea că încadrarea preliminară a fost făcută pe baza informaţiilor oferite de harta pedologică scara 1 : 200 000, întocmită de ICPA. În faza SF + PT încadrarea va fi definitivată prin cartare pedostaţională. Tabelul 2 Distribuţia tipurilor de sol dominante la nivelul localităţilor din judeţul Ilfov în care se vor instala perdele forestiere de protecţie ───┬────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────┐ Nr.│ │ Tipuri de sol │ crt│ Localitatea├───────────────┬──────────────┬───────────────┬───────────────┤ │ │ Brun aluvial │ Brun-roşcate │ Cernoziomurile│ Cernoziomurile│ │ │ (eutricambosol│ tipice │ cambice │ argiloiluviale│ │ │ aluvic) │(preluvosol │ (cernoziom │ tipice │ │ │ │ roşcat) │ cambic) │ (faeoziomul │ │ │ │ │ │ tipic) │ ───┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ 1│Dărăşti - │ │ │ │ │ │ Ilfov │ x │ │ │ │ ───┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ 2│Vidra │ x │ x │ │ │ ───┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ 3│1 Decembrie │ x │ │ │ │ ───┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ 4│Berceni │ │ x │ x │ x │ ───┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ 5│Brăneşti │ │ │ x │ x │ ───┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ 6│Petrăchioaia│ │ │ x │ x │ ───┼────────────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┼───────────────┤ 7│Periş │ │ x │ │ │ ───┴────────────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┴───────────────┘ Cea mai mare parte a judeţului Ilfov se încadrează în zona de câmpie forestieră, doar în partea estică făcându-se tranziţia spre silvostepa internă. Pădurile nu ocupă suprafeţe foarte mari, compacte, ci sunt fragmentate, fiind răspândite mai ales în zona de câmpie forestieră şi mai puţin în zona de silvostepă internă. Perdelele forestiere de protecţie au ca scop principal protejarea terenului agricol, astfel că vor fi amplasate în zona de silvostepă şi în zona de tranziţie de la câmpie forestieră la silvostepă. Tipurile de staţiuni forestiere reprezentative (ca procent din suprafaţa totală ocupată de staţiunile forestiere) pentru zona de câmpie forestieră în care se vor amplasa perdele forestiere sunt: TS 8.4.3.0 - Câmpie forestieră de şleau, Bs, brun-roşcat, edafic mare, eu- şi mezotrofic, euhidric, estival reavăn; TS 8.4.2.0 - Câmpie forestieră - versant de şleau, Bm, brun-roşcat edafic mijlociu; Tipurile de staţiuni forestiere reprezentative (ca procent din suprafaţa totală ocupată de staţiunile forestiere) pentru zona de silvostepă în care se vor amplasa perdele forestiere sunt: TS 9.3.2.0 - silvostepă mijlocie de stejărete de stejar brumăriu, Ps, cernoziom puternic levigat pe loess; TS 9.5.4.0 - Silvostepă predominant mijlocie cu stejărete xerofile şi mezoxerofile, Ps, cernoziomic umed ± gleizat. În continuare se face o caracterizare diagnostică a principalelor tipuri de staţiuni forestiere existente în zonele în care au fost prevăzute perdele forestiere de protecţie. TS 8.4.3.0 - câmpie forestieră de şleau, Bs, brun roşcat, edafic mare, eu- şi mezotrofic, euhidric, estival reavăn Este un tip frecvent de staţiune în Câmpia Română, situată pe terenuri plane sau uşoare depresiuni şi vâlcele în câmpii tabulare, terase, versanţi inferiori din apropierea cursurilor de apă, versanţi slab înclinaţi, umbriţi şi semiumbriţi. Substrat apt pentru formarea de soluri cu profil dezvoltat, îndeosebi depozite de loess şi materiale loessoide. Soluri brun-roşcate tipice, brun-roşcate slab vertice sau brun-roşcate luvice, profunde, cu volum fiziologic mare, cu textură lutoasă la luto-argiloasă în orizontul A şi argiloase în orizontul B, mai ales în cele cu fenomen de argiloiluviere mai accentuat, eubazice, neumezite sau uneori umezite freatic, foarte profunde, moderat până la intens humifere, lutoase şi luto-argiloase. Condiţii edafice. Umiditatea vernală este jilav-umed la umed-ud, iar estival reavăn la reavăn-jilav. Troficitatea potenţială şi efectivă ridicată şi foarte ridicată; asigurare cu azot accesibil şi cu baze schimbabile bună. Pătura erbacee specifică culturilor agricole este formată din speciile: Veronica hederaefolia, Ranunculus arvensis, Gypsophila muralis etc., iar flora specifică pădurilor este de tip Brachypodium-Geum-Pulmonaria, Arum-Pulmonaria, Glechoma hederacea-Geum urbanum. Aptitudini forestiere. Condiţiile edafice sunt favorabile pădurii amestecate de stejar şi alte foioase. Bonitatea este superioară pentru stejar, cer şi speciile de amestec de şleau. Bonitate superioară, inclusiv pentru şleaul de câmpie în diferitele lui faciesuri. TS 8.4.2.0 - câmpie forestieră, şleau, Bm, brun-roşcat edafic mijlociu Tip de staţiune din Câmpia Română, răspândit în arealul solurilor brun-roşcate. Relieful specific terenurilor plane sau slab-mediu înclinate. Substrat alcătuit din loess sau materiale loessoide. Soluri brun-roşcate tipice şi vertice, brun-roşcate luvice (slab pseudogleizate) cu volum edafic mijlociu, ocupă versanţii situaţi în vecinătatea bălţilor ca şi a terenurilor neproductive (mlaştinilor). Condiţii edafice. Solurile brun-roşcate, mediu podzolite, cu textura în orizontul A lutoasă la luto-argiloasă, iar în orizontul B argiloasă, cu umiditate vernală jilav-umed la umed-ud, iar estival, uscată-reavăn la reavăn. Troficitate edafică ridicată, dar asigurare cu apă accesibilă numai mijlocie. Pătura erbacee specifică şleaurilor de câmpie: Brachypodium silvaticum, Geum urbanum, Pulmonaria officinalis, Arum maculatum, Glechoma hirsutum etc. Aptitudini forestiere. Bonitatea este mijlocie pentru stejar, cer, tei şi amestecuri de şleau. Ca recomandări pentru înfiinţarea de culturi forestiere se menţionează introducerea în compoziţia de împădurire a speciilor de amestec (tei, arţar, jugastru). TS 9.3.2.0 - Silvostepă mijlocie de stejărete de stejar brumăriu, Ps, cernoziom puternic levigat pe loess Este un tip de staţiune din silvostepa mijlocie, răspândit în arealul cernoziomurilor levigate. Relief specific terenurilor plane, orizontale, cel mult uşor înclinate sau depresionate. Substratul este alcătuit din luturi fine şi materiale loessoide. Tipuri de sol: cernoziom argiloiluvial tipic şi, mai rar, cernoziom cambic tipic, cu drenaj intern moderat. Condiţii edafice. Solurile sunt eubazice-mezobazice, moderat-profund humifere. Textura solurilor este lutoasă-luto-argiloasă, slab-mediu pseudogleizate, cu podzolire uşoară la medie. Sunt bine structurate. Regimul de umiditate estival deficitar: uscat-reavăn. Pătura erbacee este formată din graminee şi specii semixerofile specifice vegetaţiei forestiere: Carex contigua, Dactylis glomerata, Digitalis lanata, Festuca vallesiaca, Koeleria gracilis, Stipa lessinglana şi specii caracteristice culturilor agricole: Eragrostis minor, Cynodon dactylon, Brassica campestris, Tribulus terrestris, Euphorbia agraria, Salsola ruthenica. Aptitudini forestiere. Bonitatea este mijlocie-superioară pentru stejar brumăriu şi amestecuri de şleau. TS 9.5.4.0 - silvostepă predominant mijlocie cu stejărete xerofile şi mezoxerofile, Ps, cernoziomic umed + gleizat. Este un tip de staţiune din silvostepa mijlocie, răspândit în arealul cernoziomurilor levigate. Relieful este specific terenurilor joase şi depresiunilor mai accentuate. Substrat alcătuit predominant din loess. Soluri cernoziomuri argiloiluviale şi cernoziomuri cambice + gleizate. Condiţii edafice. Troficitate ridicată. Periodic umezit freatic în adâncime, cu exces de umiditate primăvara. Pătura erbacee este formată din graminee şi specii semixerofile specifice vegetaţiei forestiere: Carex contigua, Dactylis glomerata, Digitalis lanata, Festuca vallesiaca, Koeleria gracilis, Stipa lessinglana şi specii caracteristice culturilor agricole: Eragrostis minor, Cynodon dactylon, Brassica campestris, Tribulus terrestris, Euphorbia agraria, Salsola ruthenica. Aptitudini forestiere. Bonitatea este mijlocie şi superioară pentru stejar pedunculat, stejar brumăriu şi gârniţă. Consideraţii privind încadrarea staţională a teritoriului în care se va amplasa reţeaua de perdele forestiere Condiţiile staţionale se referă la condiţii edafice (solurile) şi la condiţii de topoclimat. Topoclimatul exprimat de climatul zonal şi de relief în zona interesată este destul de uniform, terenurile fiind, de regulă, plane, doar cu unele slabe denivelări. Condiţiile de sol acoperă o zonă de câmpie forestieră cu sol brun-roşcat tipic şi brun aluvial şi o zonă de silvostepă cu cernoziom argiloiluvial tipic, cernoziom cambic. Prin urmare, criteriile de separare a unităţilor staţionale sunt etajul fitoclimatic, elementele de relief cu factorii limitativi şi compensatori, tipul şi subtipul de sol. În cazul arealelor cu soluri brun-roşcate şi soluri brune aluviale şi care fac obiectul amplasării de perdele forestiere de protecţie (din comunele Periş, Dărăşti, 1 Decembrie, Vidra şi parţial în Berceni), condiţiile staţionale, caracterizate prin volum edafic şi asigurare cu apă accesibilă realizabilă la nivel mijlociu, determină productivitatea mijlocie spre superioară pentru stejăretele şi şleaurile de câmpie existente (speciile principale realizează clase medii şi superioare de producţie). În aceste condiţii şi vegetaţia forestieră care va fi utilizată pentru realizarea perdelelor din această zonă va evolua în aceleaşi condiţii staţionale şi va avea o dezvoltare asemănătoare vegetaţiei existente. În această zonă, saturarea prelungită cu apă primăvara sau precipitaţiile estivale reduse pot constitui factori limitativi, dar solul, prin troficitatea mijlocie - ridicată, volum edafic mare şi profunzimea fiziologică ridicată, compensează parţial condiţiile climatice deficitare, astfel încât potenţialul staţional este mijlociu la ridicat. Pentru a încadra staţional cît mai corect arealele cu soluri brun-roşcate şi brune aluviale, în care se vor amplasa perdele forestiere, se recomandă formularea unui nou tip de staţiune, astfel: "Staţiune de câmpie forestieră pe terenuri plane şi uneori slab depresionate, productivitate superioară-mijlocie (stejar pedunculat), soluri brun-roşcate (preluvosol roşcat) şi brune aluviale (eutricambosol aluvic) pe substrat lutos sau luto-argilos (± loessoid), fiziologic foarte profund, edafic foarte mare, lutos până la luto-argilos, slab până la slab-moderat humifer." În aceste condiţii staţionale, la înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpului se recomandă următoarea compoziţie de împădurire şi schemă de plantare cu 5.000 de puieţi/ha: - compoziţie: 20St (St.r, Ce) 20Tep 20Ju (Ul) 40 arb (10 Lc 20 Pd 10 Mc); - schemă: 2 x 1 m. În cazul arealelor cu cernoziomuri argiloiluviale şi cambice din zona de silvostepă internă şi mijlocie (de câmpie) şi care fac obiectul amplasării de perdele forestiere de protecţie (din comunele Petrăchioaia, Brăneşti şi parţial în Berceni), condiţiile staţionale, caracterizate prin volum edafic şi asigurare cu apă accesibilă realizabilă la nivel mijlociu, determină productivitatea mijlocie spre superioară pentru stejăretele de stejar brumăriu, cer sau amestecuri de stejar brumăriu şi stejar pedunculat (speciile principale realizează clase medii şi superioare de producţie). În mod firesc şi vegetaţia forestieră care va fi utilizată pentru realizarea perdelelor forestire de protecţie din această zonă va evolua în aceleaşi condiţii staţionale şi va avea o dezvoltare asemănătoare vegetaţiei existente. În această zonă, condiţiile climatice generale (de silvostepă de câmpie), prin deficitul de precipitaţii şi, implicit, deficitul de apă în sol în sezonul estival, constituie principalul factor limitativ. Solul, prin troficitatea ridicată, dar şi prin volumul edafic mare şi profunzimea fiziologică mare, compensează condiţiile climatice deficitare, astfel încât potenţialul staţional este ridicat. Pentru a încadra staţional cât mai corect arealele de silvostepă de câmpie cu cernoziomuri cambice şi argiloiluviale se recomandă reformularea tipului de staţiune, astfel: "Staţiune de silvostepă internă pe terenuri plane uneori depresionate, productivitate mijlocie - superioară, sol cernoziom argiloiluvial tipic (faeoziom argic) şi cernoziom cambic pe substrat loessoid, fiziologic foarte profund, edafic foarte mare, lutos până la luto-argilos, slab-moderat humifer aptă pentru cultura speciilor stejar brumăriu, stejar roşu, arţar tătărăsc, ulm, tei, frasin, jugastru." În aceste condiţii staţionale, la înfiinţarea perdelelor forestiere de protecţie a câmpului se recomandă următoarea compoziţie de împădurire şi schemă de plantare cu 5.000 de puieţi/ha: - compoziţie: 20Stb (Stp, Str) 20Te 20Ju (Ul) 40 arb (10 Lc 20 Pd 10 Mc); - schemă: 2 x 1 m. 2.3.
28. Resursele de apă Spaţiul geografic al teritoriului judeţului Ilfov este străbătut de râurile Argeş, Sabar, Ciorogârla, Dâmboviţa, Colentina, Ialomiţa, Vlăsia, Pasărea etc., dar teritoriul pe care s-a propus instalarea de perdele forestiere de protecţie a câmpului este străbătut doar de râurile Sabar şi Argeş. Alt element hidrologic din teritoriul studiat este constituit din lacurile (bălţile) prezente între cursurile de apă sau de-a lungul acestora ca Mostiştea, Cocioc etc. De asemenea, sub raport hidrologic trebuie avute în vedere ochiurile de mlaştină, rovinele, pânza de apă freatică. În rovine, sub raport hidrologic, se disting mai multe zone: i) zone situate în centrul rovinelor, cu exces de apă aproape tot timpul anului, care împiedică instalarea vegetaţiei forestiere; îi) zone ceva mai drenate în care apa stagnează de obicei toamna şi primăvara; iii) zone marginale rovinelor şi rovine largi, cu exces de apă primăvara, drenate în general în timpul verii. În aceste staţiuni de rovine, limitate ca întindere, este prezent fenomenul de înmlăştinare, în diverse stadii de intensitate. În cadrul zonei analizate pentru amplasarea perdelelor de protecţie a câmpului cursurile de apă care prezintă importanţă şi care au influenţă directă în dezvoltarea vegetaţiei lemnoase şi ierboase sunt Argeş şi Sabar. Pâraiele din zonă au în general debite reduse, putând seca în perioada estivală, dar în cazul ploilor torenţiale de lungă durată pot să provoace inundaţii. Apa freatică, alimentată mai ales prin infiltrarea apelor din precipitaţii, este situată de la 2-6 m în lunci până la 10-20

(40)m pe interfluvii (în câmpie). Pentru o mai mare parte a suprafeţei în studiu (cea din sud-est, est) singura sursa de apă pentru aprovizionarea vegetaţiei rămâne apa din precipitaţii. Această dependenţă totală a vegetaţiei faţă de regimul pluviometric o face vulnerabilă la secetă, mai ales la manifestarea pe o durată mai mare a acestui fenomen. 2.3.4. Condiţii climatice După raionarea climatică din "Monografia Geografică a R.P.R", teritoriul studiat pentru amplasarea perdelelor forestiere de protecţie corespunde formulei climatice II.Ap2 - sectorul de climă continentală, ţinutul zonei de câmpie, districtul central, unde precipitaţiile anuale depăşesc 500-550 mm. Regiunea fiind deschisă către est, rămâne expusă iarna invaziilor de aer continental foarte rece, iar vara de aer foarte cald, astfel că amplitudinile medii anuale ale temperaturii aerului depăşesc chiar 25°C. În partea centrală a ţinutului, advecţia liberă a aerului rece din est reduce iarna media lunară a temperaturii sub -3°C. În timpul anului, timp de aproximativ 300 de zile, temperatura depăşeşte 0°C, iar 185-200 de zile trece de 10°C. Numărul anual al zilelor cu îngheţ este 95-115. În general, viteza vântului pe teritoriul judeţului Ilfov este mai redusă în nord, vest şi sud decât în est. Stratul de zăpadă acoperă terenul timp de 30-40 de zile pe an. În intervalul cald temperaturile maxime depăşesc la amiază 25°C în 100-120 de zile şi 30°C în 35-50 de zile. În timpul deplasării ciclonilor dinspre sud, precipitaţiile frontale se intensifică în nordul districtului din cauza ascensiunii aerului umed. După Koppen, zona se încadrează în climatul de tip D.f.a.x. - climat continental secetos, cu veri calde şi ierni aspre, specific Câmpiei Române. Valorile medii multianuale ale temperaturii aerului înregistrează o uşoară creştere de la nord (10,5°C) la sud (11°C). Temperaturile medii lunare sunt prezentate în tabelul 3. Tabelul 3 Temperaturi medii lunare la câteva staţii meteorologice din judeţul Ilfov ───────────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┐ │ Temperatură medie lunară (°C) │ Staţia meteo ├────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┤ │ I │II │III │ IV │ V │ VI │VII │VIII│ IX │ X │ XI │ XII│ ───────────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ Bucureşti-Filaret │-2,8│-0,7│ 5,0│11,4│16,9│20,6│22,9│22,3│18,1│11,9│ 5,3│0,0 │ ───────────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ Tâncăbeşti-Snagov │-2,5│-0,2│ 5,5│12,0│17,3│20,9│23,2│22,4│18,3│12,2│ 5,9│-0,3│ ───────────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┤ Bucureşti-Băneasa │-3,3│-1,2│ 4,4│10,8│16,4│20,0│22,3│21,6│17,4│11,4│ 4,8│-0,5│ ───────────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┘ Temperatura minimă absolută a fost de -35,0°C, valoare înregistrată la staţia Snagov (25 ianuarie 1942), iar maxima absolută de + 40,0°C, tot la staţia Snagov (20 august 1945). Amplitudinea rezultată prin cumularea valorilor extreme (75°C), precum şi aceea a mediilor lunare ale temperaturii aerului (25°C) reflectă caracterul continentalismului accentuat al climatului judeţului Ilfov, caracterizat prin veri călduroase şi secetoase şi ierni friguroase, dominate de prezenţa frecventă a maselor de aer rece continental din est sau arctic din nord şi de vânturi puternice care viscolesc zăpada. Cantitatea medie anuală de precipitaţii variază, în funcţie de staţia meteorologică la care s-au făcut măsurătorile, de la 466,0 mm la 580,0 mm, valori care reflectă tipul de climă temperat continentală. Distribuţia lunară a acestora este prezentată în tabelul 4. Tabelul 4 Precipitaţii medii lunare la câteva staţii meteorologice din judeţul Ilfov ───────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───┐ │ Precipitaţii medii (

1. mm)în luna: │A- │ Staţie meteo ├────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┤nu-│ │ I │ II │ III│ IV │ V │ VI │VII │VIII│ IX │ X │ XI │ XII│ală│ ───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼───┤ Afumaţi │31,4│29,4│34,2│40,5│63,6│68,4│54,5│42,6│37,5│36,4│36,4│30,2│521│ ───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼───┤ Bucureşti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Băneasa │29,4│26,0│32,2│40,8│63,5│92,4│69,2│49,8│39,0│39,3│42,5│31,0│555│ ───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼───┤ Bucureşti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Filaret │38,5│31,5│36,2│44,3│64,0│91,9│57,7│51,9│36,3│42,4│45,6│39,7│580│ ───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼───┤ Tâncăbeşti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Snagov │34,6│30,8│37,4│33,7│59,0│75,9│58,1│42,9│35,7│41,4│44,1│42,6│540│ ───────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴───┘ Evapotranspiraţia potenţială atinge o valoare medie de 691-735 mm/an (tabelul 5), cu următoarea distribuţie lunară: Tabelul 5 Evapotranspiraţia potenţială ───────────────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───┐ │ Evapotranspiraţia (
2. mm)în luna: │A- │ Staţie meteo ├────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┬────┤nu-│ │ I │ II │ III│ IV │ V │ VI │VII │VIII│ IX │ X │ XI │ XII│ală│ ───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼───┤ Bucureşti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Băneasa │ 0 │ 0 │ 14 │ 50 │ 94 │124 │143 │125 │ 83 │ 45 │ 13 │ 0 │691│ ───────────────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼────┼───┤ Bucureşti- │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ Filaret │ 0 │ 0 │ 16 │ 52 │ 96 │126 │147 │131 │ 86 │ 47 │ 14 │ 0 │715│ ───────────────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴────┴───┘ Evapotranspiraţia potenţială medie anuală şi în perioada de vegetaţie este mai mare decât cantitatea medie de precipitaţii, din care cauză rezultă o perioadă secetoasă, cu uscăciune în sol, cu efect negativ asupra dezvoltării vegetaţiei forestiere, în special la câmpie, unde aportul freatic este nul. În date medii, primul îngheţ se produce la sfârşitul perioadei de vegetaţie, între 10-30 octombrie, iar ultimul îngheţ între 1-20 aprilie, ceea ce indică producerea de îngheţuri târzii. Zăpezile, deşi nu abundente, în cumul cu o activitate eoliană accentuată, creează condiţii pentru troienirea acesteia. De menţionat că regimul temperaturilor medii, umidităţii atmosferice, evapotranspiraţiei sunt influenţate de natura, viteza şi intensitatea vânturilor din zonă (în condiţii de temperaturi mari şi precipitaţii puţine, vânturile produc creşterea evapotranspiraţiei, afectând umiditatea din sol, amplificând fenomenul de secetă, cu efect negativ asupra vegetaţiei forestiere). În ceea ce priveşte regimul eolian, zona studiată se află sub influenţa a 2 curenţi principali de aer: iarna predomină vânturile de est (21,6%) şi nord-est (19,7%) (Crivăţul) (tabelul 6), reci şi uscate, a căror viteză este cuprinsă între 7 şi 16 m/s; primăvara şi vara predomină vânturile de vest, sud-vest şi sud (Austrul), calde şi uscate,