DECIZIE nr. 1 din 10 ianuarie 2014

Pe scurt

Această decizie se referă la obiecția de neconstituționalitate a unei legi care propune descentralizarea unor competențe de la ministere și organe centrale către administrația publică locală, precum și măsuri de reformă în administrația publică. Obiecția a fost formulată de un grup de deputați.

Ce reglementează

Procedura de angajare a răspunderii Guvernului pentru adoptarea legilor.
Principiile descentralizării și deconcentrării serviciilor publice.
Rolul și atribuțiile administrației publice locale (consilii locale, primari, consilii județene).
Impactul descentralizării asupra caracterului unitar al statului român și asupra rolului Guvernului și al prefectului.

Cui îi privește

Guvernul și Parlamentul, în special în ceea ce privește procedura legislativă.
Ministerele și organele de specialitate ale administrației publice centrale.
Administrația publică locală (consilii județene, consilii locale, primari).

Puncte cheie

Obiecția de neconstituționalitate a fost formulată de 70 de deputați.
Criticile vizează atât aspecte extrinseci (modul de adoptare a legii prin angajarea răspunderii Guvernului), cât și intrinseci (conținutul legii).
Se susține că angajarea răspunderii Guvernului nu a respectat condițiile constituționale, neexistând o urgență reală sau o imposibilitate de adoptare prin proceduri obișnuite.
Legea este criticată pentru că nu ar asigura o descentralizare reală și eficientă, nu ar respecta principiul subsidiarității și ar afecta caracterul unitar al statului, rolul Guvernului și al prefectului.

Textul legii

DECIZIE nr. 1 din 10 ianuarie 2014 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 123 din 19 februarie 2014 Augustin Zegrean - preşedinte Valer Dorneanu - judecător Toni Greblă - judecător Petre Lăzăroiu - judecător Mircea Ştefan Minea - judecător Daniel Marius Morar - judecător Mona-Maria Pivniceru - judecător Puskas Valentin Zoltan - judecător Tudorel Toader - judecător Marieta Safta - prim-magistrat-asistent Benke Karoly - magistrat-asistent-şef Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică, obiecţie formulată de un număr de 70 de deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale Partidului Democrat-Liberal şi Partidului Poporului - Dan Diaconescu.
Obiecţia de neconstituţionalitate, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.469 din 25 noiembrie 2013, a fost semnată de către următorii deputaţi: Mircea-Nicu Toader, Dragoş-Ionel Gunia, Constantin Dascălu, Vasile Gudu, Tinel Gheorghe, Alexandru Nazare, Cristian-Constantin Roman, Daniel Florian Geantă, Alin Augustin Florin Popoviciu, Gheorghe Ialomiţianu, Liviu Laza-Matiuţă, Claudia Boghicevici, Andreea Maria Paul, Lucian Nicolae Bode, Iulian Vladu, Dănuţ Culeţu, Camelia Margareta Bogdănici, Florin Gheorghe, Mircea Lubanovici, Mircia Muntean, Florin Mihail Secară, Dan Cristian Popescu, Ştefan Bucur Stoica, Romeo Rădulescu, Cezar Florin Preda, Mircea Man, Cornel Mircea Sămărtinean, Elena Gabriela Udrea, Gheorghe Udrişte, Ioan Bălan, Vasile Iliuţă, Eusebiu Manea Pistru Popa, Florin Popescu, Costică Canacheu, Lucian Militaru, George Ionescu, Valeria Diana Schelean, Adrian Gurzău, Roberta Alma Anastase, Theodor Paleologu, Raluca Turcan, Ioan Oltean, Ioan Mihăilă, Sanda-Maria Ardeleanu, Florin Ionaş Urcan, Cătălin Florin Teodorescu, Petru Movilă, Luminiţa-Pachel Adam, Adrian Nicolae Diaconu, Neagu Murgu, Constantin Moisii, Ştefan Burlacu, Tudor Ciuhodaru, Nuţu Fonta, Mihai Deaconu, Mario Ernest Caloianu, Ştefan Petru Dalca, Ioana Jenica Dumitru, Marioara Nistor, Niculina Mocioi, Liliana Mincă, Cristian George Sefer, Gabriela Lola Anghel, Liliana Ciobanu, Dumitru Niculescu, Maria Dragomir, Daniel-Cătălin Fenechiu, Daniel Vasile Oajdea, Ioan Hulea, Monica Maria Iacob Ridzi.
Obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, şi formează obiectul Dosarului nr. 785A/
În motivarea obiecţiei au fost formulate atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă, după cum urmează: I. Critici de neconstituţionalitate extrinsecă
Angajarea răspunderii Guvernului cu privire la această lege nu respectă limitele şi criteriile impuse de art. 114 din Constituţie, astfel cum au fost acestea circumstanţiate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care să statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate simplificată de legiferare, la care se recurge "în extremis", atunci când adoptarea proiectului în procedura obişnuită sau de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă (Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009). Se mai invocă jurisprudenţa în care s-a reţinut că rolul acestei proceduri este acela de a coagula o majoritate parlamentară, dar şi de a surmonta actele obstrucţioniste ale opoziţiei în cursul dezbaterilor legislative (Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998).
În opinia autorilor sesizării, Guvernul nu a respectat aceste condiţii şi limite, câtă vreme structura politică a Parlamentului ar fi permis adoptarea legii în procedură uzuală sau de urgenţă. La acest moment Uniunea Social Democrată, care constituie majoritatea parlamentară ce susţine Guvernul, are o reprezentativitate de peste 75% din numărul mandatelor de senatori şi deputaţi, aşa încât nu se poate susţine că s-a apelat la procedura angajării răspunderii asupra proiectului de lege pentru "a coagula o majoritate parlamentară" sau "a surmonta actele obstrucţioniste ale opoziţiei în cursul dezbaterilor legislative".
Întrucât "acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare" (Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010), se apreciază că legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin.

(4), art. 61 alin.

(1)şi art. 114 din Constituţie, referitoare la separaţia puterilor în stat, rolul Parlamentului şi, respectiv, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege. Se încalcă totodată prevederile art. 147 alin.

(4)din Constituţie, care consacră obligativitatea erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale.

Se invocă, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că art. 114 din Constituţie, referitor la angajarea răspunderii asupra unui proiect de lege, presupune întrunirea următoarelor criterii: existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor pe care legea le prevede; necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; importanţa domeniului reglementat; aplicarea imediată a legii în cauză (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.655 din 28 decembrie 2010).
În opinia autorilor sesizării, aceste criterii nu sunt întrunite, deoarece angajarea răspunderii Guvernului cu privire la legea ce face obiectul sesizării nu are caracter vital pentru implementarea Programului de guvernare 2013-
Mai mult, legea intră în contradicţie cu obiectivele şi direcţiile de acţiune asumate de Guvern la învestitură, întrucât nu sunt respectate obiectivele propuse şi detalierea acestora de la pct. 3 al capitolului 3 din Program - Regionalizare şi descentralizare administrativă şi financiară, respectiv: definitivarea unui calendar riguros privind descentralizarea administraţiei publice, modificarea tuturor actelor normative cu privire la administraţia publică în vederea cadrului instituţional necesar descentralizării.
De asemenea "nici Programul de guvernare, nici realităţile social-politice ale ţării şi nici Legea pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea nu justifică vreo urgenţă în adoptarea măsurilor prevăzute în respectiva lege şi, implicit, nu relevă ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate".
Dispoziţiile cuprinse în titlul X - Dispoziţii tranzitorii şi finale demonstrează că "nu există nicio iminentă necesitate de intrare în vigoare a acestei legi, dar şi că ea prevede faptul că urmează să se îndeplinească o serie de proceduri printre care cele mai importante privesc corelarea, prin modificare, a cadrului legislativ şi normativ în vigoare".
Pentru aceste considerente, se susţine încălcarea art. 1 alin.

(4)şi

(5), precum şi a art. 61 alin.

(1)din Constituţie, privitoare la separaţia puterilor în stat, supremaţia Constituţiei şi rolul Parlamentului. II. Critici de neconstituţionalitate intrinsecă Încălcarea art. 120-122 din Constituţie, referitoare la Administraţia publică locală (Principii de bază, Autorităţi comunale şi orăşeneşti, Consiliul judeţean)

Se arată că, potrivit Legii fundamentale, purtători ai autonomiei locale sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în timp ce consiliul judeţean este autoritate a administraţiei publice locale pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
În opinia autorilor sesizării, "o descentralizare reală, autentică, eficientă şi eficace ar fi însemnat ca multe din serviciile prevăzute a fi transferate la consiliile judeţene să fie în responsabilitatea consiliilor locale, odată cu transferul resurselor aferente, dar numai după elaborarea şi aprobarea unor standarde de cost specifice, precum şi după modificarea prevederilor legale în materie". Principiul subsidiarităţii, invocat ca temei al legii, presupune descentralizarea şi deconcentrarea serviciilor publice astfel încât acestea să fie cât mai aproape de cetăţean, obiectiv care nu a fost realizat prin legea criticată.
Se susţine, totodată, că în cauză nu s-a procedat la fundamentarea standardelor de cost ale serviciilor publice, la reactualizarea resurselor financiare transferabile de la bugetul de stat către bugetele locale şi nu au fost respectate prevederile Legii-cadru a descentralizării nr. 195/
Această lege impune fundamentarea transferului de competenţe în cadrul procesului de descentralizare pe analize de impact şi realizarea acestuia pe baza unei metodologii specifice, cuprinzând faze-pilot în vederea testării şi evaluării impactului soluţiilor propuse. Încălcarea art. 1 alin.

(1)din Constituţie referitor la caracterul unitar al statului român 17. Faţă de lipsa de fundamentare a reglementării descentralizării astfel cum este aceasta învederată, se susţine că "procesul de descentralizare propus prin această lege este de natură să pună în cauză caracterul unitar al statului român". Încălcarea art. 102 alin.

(1)din Constituţie referitor la rolul Guvernului

Pentru aceleaşi considerente şi faţă de modul de reglementare a procesului de descentralizare, se susţine că legea criticată nu este de natură să determine "asigurarea coerentă a conducerii generale a administraţiei publice, în respectul şi în limitele Constituţiei". Astfel, Guvernul a preluat prevederi din legi care privesc importante domenii de activitate, precum şi din hotărâri de Guvern referitoare la organizarea şi funcţionarea unor autorităţi ale administraţiei publice centrale, pe care le-a "transferat" cu atribuţii şi responsabilităţi ale direcţiilor descentralizate în subordinea consiliilor judeţene, fără nicio corelare a nivelurilor şi specificului responsabilităţilor între administraţia centrală şi locală, în detrimentul funcţionării coerente a administraţiei publice şi, în consecinţă, a statului român.
Se subliniază, în legătură cu implementarea şi coordonarea politicilor naţionale în domeniul sănătăţii, agriculturii, culturii, mediului sau tineretului şi sportului, că acestea nu vor fi efectuate într-un mod unitar şi coerent la nivel naţional. Încălcarea art. 123 din Constituţie - Prefectul
Prin transferarea de competenţe de la nivel central la nivel local, respectiv a direcţiilor descentralizate în subordinea consiliilor judeţene, "legea goleşte de conţinut instituţia prefectului, rolul şi atribuţiile acestuia la nivelul judeţelor". Încălcarea art. 136 din Constituţie - Proprietatea
Legea criticată modifică şi face derogări de la reglementări importante în materia proprietăţii, respectiv Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, Codul civil, Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Se creează astfel un cadru neunitar la nivel naţional în ceea ce priveşte "transferarea şi administrarea proprietăţii publice, precum şi în corectarea şi corecta funcţionare a circuitului civil, inclusiv în legătură cu proprietatea publică ori privată aflată în administrarea consiliilor judeţene şi/sau consiliilor locale, după caz". Încălcarea art. 1 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie, privitor la statul de drept, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor

În opinia autorilor sesizării, legea criticată "este de natură să creeze insecuritate, incoerenţă şi instabilitate legislativă sub aspectul prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative".
Astfel, soluţiile normative pe care legea le prevede "nu sunt temeinic fundamentate" şi sunt "în contradicţie cu cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne, precum şi cu necesitatea armonizării legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară şi cu tratatele internaţionale la care România este parte". Legea "pune în cauză stabilitatea legislativă, predictibilitatea normelor de drept şi, implicit, statul de drept, supremaţia Constituţiei şi legilor ţării". Aceasta introduce două noţiuni care "sunt împotriva stabilităţii şi predictibilităţii sistemului juridic, a supremaţiei Constituţiei şi legilor ţării, şi anume conflictul de reglementare şi prevalenţa unor dispoziţii legale faţă de alte prevederi ale legilor în vigoare".
Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în care s-a statuat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, respectarea lor concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii juridice (Decizia nr. 681 din 27 iunie 2012), se conchide în sensul că legea ce face obiectul sesizării încalcă acest principiu.
Pentru toate aceste considerente se susţine că Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică încalcă dispoziţiile din Constituţie cuprinse în: art. 1 alin.

(1),

(3),

(4)şi

(5)- Statul român, art. 61 alin.

(1)privind rolul Parlamentului, art. 102 alin.

(1)privind rolul Guvernului, art. 120-122 - Administraţia publică locală, art. 114 - Angajarea răspunderii Guvernului şi art. 136 - Proprietatea. 27. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin.

(2)din Legea nr. 47/1992, republicată, obiecţia de neconstituţionalitate a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere asupra acesteia.

Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis Curţii Constituţionale, cu Adresa nr. 2/6500 din 4 decembrie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.645 din 4 decembrie 2013, punctul de vedere prin care apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă se arată că acestea nu pot fi primite, întrucât, "în viziunea legiuitorului constituant, alegerea modului în care Guvernul transpune în plan legislativ măsurile preconizate este lăsată, fără îndoială, la latitudinea acestuia". Nu este încălcat nici principiul loialităţii constituţionale, întrucât "Guvernul nu a interferat cu activitatea de legiferare a Parlamentului, având în vedere că acesta din urmă nu era sesizat cu un proiect de lege cu obiect de reglementare similar. Apreciind că în acest moment implementarea măsurilor de descentralizare prezintă o importanţă deosebită pentru realizarea programului de guvernare [...] şi având în vedere exigenţa ca descentralizarea consacrată constituţional să nu rămână lipsită de conţinut, Guvernul a considerat că reglementarea instituită prin legea de faţă are caracter de urgenţă, pe care l-a justificat în expunerea de motive a legii, în concordanţă cu cerinţele jurisprudenţei constituţionale în materie". Se invocă şi posibilitatea parlamentarilor de a formula amendamente în cadrul acestei proceduri şi se exprimă opinia în sensul că susţinerea referitoare la existenţa unei majorităţi parlamentare care să asigure adoptarea legii prin procedura obişnuită de legiferare este subiectivă, dat fiind specificul activităţii parlamentare. Se mai arată că nicio dispoziţie a Legii fundamentale nu interzice ca printr-o lege, indiferent de modalitatea de adoptare, să fie reglementate mai multe domenii ale relaţiilor sociale.
În privinţa criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată, referitor la invocarea art. 120-122 din Constituţie, că aceste dispoziţii sunt irelevante, cât timp susţinerea încălcării lor nu este însoţită de o motivare logico-juridică.
Referitor la susţinerile privind încălcarea prevederilor referitoare la caracterul unitar al statului român, respectiv la rolul Guvernului, se apreciază că nu pot fi reţinute, având în vedere că "prin acest act normativ se transferă unele dintre competenţele exercitate de anumite ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi resursele financiare corespunzătoare alocate pe măsura nivelurilor de descentralizare". Potrivit aceluiaşi punct de vedere, "aceste măsuri legislative - obiect de reglementare al legii atacate - efectivizează, în concordanţă cu scopul acesteia, atât descentralizarea, cât şi autonomia locală, consacrate în art. 120 alin.

(1)din Constituţia României".

Nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului stabilităţii şi predictibilităţii legii, întrucât predictibilitatea nu exclude urgenţa reglementării.
Se mai apreciază că invocarea art. 136 din Constituţie este "irelevantă având în vedere că legea criticată nu aduce atingere regimului general al proprietăţii, astfel cum este acesta consacrat de Constituţie".
Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/7493/2013 înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.657 din 5 decembrie
Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că descentralizarea administrativă reprezintă un obiectiv politic major al partidelor ce constituie majoritatea parlamentară, iar decizia Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe acest proiect de lege reprezintă un act consonant cu opţiunea politică a unei largi majorităţi parlamentare. În opinia Guvernului, sunt întrunite condiţiile în care se poate proceda la angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege.
Astfel, referitor la urgenţă, se arată că opţiunea Guvernului a fost determinată de necesitatea de a exista "o garanţie fermă că în 2014 autorităţile locale vor dispune şi de resursele financiare necesare pentru exercitarea în bune condiţii a competenţelor preluate în urma descentralizării". Un alt argument îl constituie faptul că de la 1 ianuarie 2014 începe un nou exerciţiu financiar al Uniunii Europene, ceea ce reprezintă o nouă perioadă de alocare a fondurilor europene în intervalul 2014-
Se arată că, "în aceste condiţii este esenţial ca transferul de competenţe şi resursele aferente de la administraţia publică centrală către cea locală să aibă loc înainte de începerea noii perioade de programare, astfel încât structurile descentralizate să fie operaţionale şi pregătite pentru elaborarea de proiecte în vederea absorbţiei fondurilor europene, în baza noilor competenţe".
Referitor la necesitatea ca reglementarea să fie adoptată cu maximă celeritate, se arată că aceasta este motivată pe "eventualele consecinţe negative ce ar apărea în lipsa ei". Aceste consecinţe "derivă în principal din necesitatea stringentă a adoptării legii în mod corelativ cu Legea bugetului de stat şi perioada de programare a fondurilor structurale pentru exerciţiul financiar al Uniunii Europene 2014-2020".
În privinţa importanţei domeniului reglementat, se subliniază că "transferul competenţelor exercitate de către instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale către autorităţile administraţiei publice locale reprezintă fundamentul unei reforme reale a sistemului administrativ, deziderat asumat de România încă din anul 1990". Domeniul reglementat de această lege este "de importanţă naţională, întrucât va produce efecte pe tot teritoriul ţării şi va îmbunătăţi modul de furnizare a serviciilor publice pentru toţi locuitorii din România". De asemenea, "statuarea principiului descentralizării la nivel constituţional reflectă în mod direct importanţa pe care i-a acordat-o acestui domeniu chiar legiuitorul constituant".
Referitor la aplicarea imediată a legii în cauză, se invocă raţiuni ce ţin de aprobarea bugetului pe anul
Se arată că, "în cazul adoptării ulterioare a descentralizării administrative, o serie de competenţe ale serviciilor deconcentrate vor trece în subordinea/coordonarea consiliilor judeţene şi locale, activitatea acestora ar putea fi blocată, cu grave repercusiuni asupra vieţii cetăţenilor, dacă sumele necesare pentru funcţionarea instituţiilor transferate nu vor fi prevăzute în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale pentru 2014".
În opinia Guvernului, nu poate fi primit argumentul autorilor sesizării în sensul că actuala structură a Parlamentului României ar fi permis adoptarea legii în procedură obişnuită sau de urgenţă, întrucât "o asemenea susţinere este una subiectivă, având specificul activităţii parlamentare". Se invocă în acest sens Decizia nr. 383 din 23 martie 2011 a Curţii Constituţionale.
Sunt apreciate ca având acelaşi caracter de opinii subiective şi susţinerile autorilor sesizării în sensul că această lege nu are un caracter vital pentru Programul de guvernare 2013-
Se arată că potrivit acestui program, continuarea reformei în administraţia publică vizează regionalizarea şi descentralizarea administrativă şi financiară. Dintre acestea "descentralizarea constituie prima etapă care trebuie parcursă în vederea atingerii scopului final al Programului". Se invocă Memorandumul cu tema "Adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare-descentralizare în România" şi aspectele vizate prin acesta: "repartizarea responsabilităţilor între administraţia publică centrală, pe de o parte, şi cea regională şi locală, pe cealaltă parte; realizarea transferului de competenţe în cadrul unui proces stabil şi transparent; evitarea dezechilibrelor financiare; asigurarea continuităţii furnizării serviciilor publice".
Referitor la argumentele vizând faptul că angajarea răspunderii nu îşi găseşte temeiul în încercarea sau necesitatea de a coagula o majoritate parlamentară, se arată că acestea se referă la o altă situaţie juridică, respectiv a unei faze avansate a procedurii legislative în Parlament, situaţie care nu există în speţă.
Nu se încalcă nici principiul separaţiei puterilor în stat, având în vedere natura mixtă a instituţiei angajării răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, faptul că parlamentarii pot formula amendamente în această procedură (ceea ce în cauză s-a întâmplat, Guvernul însuşindu-şi un număr de 568 dintre amendamentele depuse de deputaţi şi senatori potrivit procedurii parlamentare), precum şi faptul că au fost organizate consultări prealabile angajării răspunderii la care grupurile parlamentare au fost invitate.
Sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a art. 120-122 din Constituţie, întrucât principiului subsidiarităţii, care impune ca deciziile care afectează o comunitate să fie luate de reprezentanţii cei mai apropiaţi ai membrilor comunităţii, i se adaugă un alt criteriu ce trebuie întrunit în mod cumulativ, şi anume cel al existenţei capacităţii administrative a autorităţii respective. Ca urmare "este evident faptul că planificarea strategică trebuie să vizeze, cel puţin în prima fază, o arie teritorială mai mare, cum este cea de la nivelul unui judeţ, care să permită coordonarea, corelarea şi armonizarea intereselor locale, în vederea atingerii unor obiective comune de dezvoltare". Astfel, "majoritatea structurilor care urmează a fi descentralizate îşi exercită în prezent atribuţiile la nivel judeţean, având o arie a beneficiarilor care excedează teritoriului unei unităţi administrativ-teritoriale de bază". În plus, "transferul tuturor competenţelor către palierul de bază (municipal/orăşenesc/comunal) contravine principiului eficienţei economice la care se face referire în Carta europeană a autonomiei locale". Totodată, "transferul competenţelor preponderent către palierul local nu poate fi realizat unitar din cauza diferenţelor de capacitate administrativă dintre municipii, oraşe şi comune".
Se mai arată că nu poate fi reţinută critica referitoare la lipsa fundamentării standardelor de cost ale serviciilor publice şi a reactualizării resurselor financiare transferabile de la bugetul de stat către bugetele locale. Legea criticată "a ţinut cont atât de regula generală - recunoaşterea necesităţii de a introduce standarde de cost pentru finanţarea serviciilor publice descentralizate, cât şi de regula specială privind etapele care trebuie urmate până la realizarea acestui deziderat". În plus, legea "conţine prevederi exprese privind corelarea dispoziţiilor acesteia, prin modificarea art. 6 din Legea nr. 273/2006".
Nu poate fi reţinută nici obiecţia privind absenţa studiilor de impact, întrucât "de-a lungul timpului au fost realizate analize de impact în vederea descentralizării", fiind menţionate o serie de exemple în acest sens. Se invocă şi alte acţiuni precum dezbaterile publice şi faptul că toate informaţiile relevante sunt postate pe site-ul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, "la secţiunea special dedicată procesului de regionalizare-descentralizare". Se conchide că "proiectul de lege reprezintă, în definitiv, viziunea Guvernului României faţă de continuarea unui proces de descentralizare demarat cu mulţi ani în urmă, care a suferit numeroase sincope, iar uneori chiar regrese. Poziţiile politice ale partidelor care au guvernat în ultimii 12 ani au reflectat un acord cvasiunanim privind realizarea procesului de descentralizare".
Nu poate fi reţinută, în opinia Guvernului, obiecţia potrivit căreia legea pune în discuţie caracterul unitar român şi asigurarea coerentă a conducerii generale a administraţiei publice, întrucât "prin procesul de descentralizare în general, inclusiv prin proiectul de lege supus analizei, nu se prevăd măsuri care să aducă atingere statului unitar".
Cât priveşte coordonarea politicilor naţionale sectoriale, conducerea generală şi controlul administraţiei publice, aceasta revine în continuare autorităţilor administraţiei publice centrale.
În opinia Guvernului, critica referitoare la "golirea de conţinut" a instituţiei prefectului este neîntemeiată, deoarece nu toate instituţiile deconcentrate au fost supuse procesului de descentralizare, iar celor care au făcut obiectul proiectului de lege le vor fi incidente prevederile referitoare la exercitarea funcţiilor de inspecţie şi control la nivel central. Mai mult, "prefectul exercită controlul de legalitate al actelor administrative emise sau, după caz, adoptate de autorităţile administraţiei publice locale, în exercitarea competenţelor acestora, inclusiv a celor prevăzute de proiectul de lege ce face obiectul sesizării. Astfel, funcţia de asigurare a caracterului unitar de aplicare a legii de către autorităţile administraţiei publice locale este asigurată, inclusiv prin controlul de legalitate efectuat de prefect".
În privinţa pretinsei lipse de predictibilitate a legii şi afectare a principiului securităţii juridice, se face trimitere la avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi la principiul de drept potrivit căruia specialia generalibus derogant, Legea descentralizării constituind lege specială în raport cu restul actelor normative.
Nu sunt încălcate nici prevederile art. 136 din Constituţie, deoarece "excepţiile instituite de la cadrul normativ în vigoare care reglementează trecerea bunurilor aflate în proprietatea publică sau privată a statului prevăzute, distinct, în anexele la proiectul de lege, au caracter temporar, aplicându-se de la data intrării în vigoare a legii şi până la data semnării protocoalelor de predare-primire. Raţiunea instituirii respectivelor excepţii vizează necesitatea asigurării trecerii, cu celeritate şi fără alte costuri suplimentare pentru stat, a bunurilor necesare exercitării competenţelor prevăzute de lege, cu simplificarea procedurilor administrative referitoare la înscrierea în cartea funciară a bunurilor proprietate a statului în condiţiile în care aceste proceduri urmează a fi reluate de către noii titulari ai dreptului de proprietate".
Având în vedere argumentele prezentate, Guvernul apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată, astfel încât propune respingerea acesteia.
Odată cu punctul de vedere, Guvernul a comunicat, cu Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.658 din 5 decembrie 2012, un răspuns la solicitarea Curţii Constituţionale, transmisă cu Adresa nr. 4.604 din 2 decembrie 2013 de comunicare a copiilor de pe documentele privitoare la evaluarea preliminară a impactului reglementării ce face obiectul sesizării, precum şi ale adreselor prin care Guvernul a solicitat avizele pentru această lege şi avizele primite.
Cât priveşte procedura de avizare, au fost înaintate Curţii Constituţionale solicitările de analizare în vederea avizării, transmise către următoarele instituţii: Ministerul Fondurilor Europene, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii, Ministerul Educaţiei Naţionale, Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, ministrul delegat pentru dialog social, Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Ministerul Afacerilor Interne. Nu au fost transmise răspunsuri la aceste solicitări, precizându-se că "după transmiterea proiectului în format original, respectiv în copie, după caz, ministerele avizatoare au transmis observaţii şi propuneri. În acest sens, au avut loc întâlniri cu reprezentanţii avizatorilor în vederea preluării observaţiilor şi a definitivării proiectului". Se arată, totodată, că "proiectul de lege [...] a primit avizele ministerelor în cadrul şedinţei Guvernului din data de 14.11.2013, originalul actului fiind depus la Secretariatul General al Guvernului la aceeaşi dată".
S-a mai ataşat adresa de solicitare a unui punct de vedere Consiliului Concurenţei, precum şi răspunsul acestei instituţii.
De asemenea, a fost transmis cu aceeaşi corespondenţă un înscris întocmit de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice intitulat "Document strategic privind măsurile necesare accelerării procesului de regionalizare-descentralizare în România 2013-2016", cu un număr de 114 anexe.
Documentul cuprinde următoarele puncte: context (argumentarea necesităţii modernizării administraţiei publice româneşti); misiune (modernizarea şi reformarea administraţiei); principiile procesului de regionalizare-descentralizare (autonomiei locale, descentralizării competenţelor, subsidiarităţii şi proporţionalităţii, transparenţei, legalităţii, dezvoltării regionale, echităţii, asigurării resurselor integrale exercitării competenţelor transferate, responsabilităţii, asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, transparent, bazat pe criterii şi reguli obiective, democraţiei participative, cheltuirii eficiente a resurselor financiare publice); definirea problemei (istoric al descentralizării în perioada 1991-2013, prezentarea problematicii rezultate din modul de alocare a competenţelor între autorităţile administraţiei publice centrale şi autorităţile administraţiei publice locale, venituri şi cheltuieli la nivelul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, soluţii identificate la nivelul domeniilor incluse în procesul de descentralizare), obiective generale şi obiective specifice (obiective generale: creşterea calităţii şi eficienţei serviciilor oferite cetăţenilor prin transferul de competenţe de la nivelul administraţiei centrale către autorităţile administraţiei publice locale, întărirea capacităţii administrativ-teritoriale în vederea reducerii decalajelor privind dezvoltarea economică); implicaţii juridice şi de impact (din perspectiva primului obiectiv menţionat, se fac referiri la măsuri de descentralizare în 8 domenii: agricultură, cultură, turism, învăţământ preuniversitar, mediu, pescuit şi acvacultură, sănătate, sport şi tineret, transporturi); transparenţa şi procesul de consultare (menţionarea dezbaterilor reuniunilor consultative realizate în acest scop); rezultate şi indicatori; monitorizare şi evaluare.
Cele 114 anexe reprezintă acte care au stat la baza acestui document strategic.
Cu Adresa nr. 15A/6.407 din 23 decembrie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.913 din 30 decembrie 2013, Guvernul a transmis un răspuns la solicitarea Curţii Constituţionale din Adresa nr. 4.703 din 10 decembrie 2013, referitoare la comunicarea de copii de pe avizele primite. Situaţia acestor avize nu rezultă cu claritate din răspunsul şi documentaţia mai sus arătată.
Cu această a doua adresă de răspuns, Guvernul a comunicat expunerea de motive la lege, purtând menţiunea "avizăm favorabil", însoţită de semnăturile preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Eugen Coifan, ministrului fondurilor europene, Eugen Orlando Teodorovici, ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, Mariana Câmpeanu, ministrului delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, ministrului afacerilor externe, Titus Corlăţean, ministrului afacerilor interne, Radu Stroe, secretarului general al Guvernului, Ion Moraru, ministrului justiţiei, Robert-Marius Cazanciuc.
Cu Adresa nr. 40.065 din 16 decembrie 2013, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.832 din 19 decembrie 2013, Primăria Oraşului Năvodari a transmis solicitarea de a se analiza posibilitatea "de a nu se respinge în totalitate acest proiect de lege", arătând, cu referire la anexa nr. 6 la lege, că "poate constitui proiectul-pilot al descentralizării spre bunul mers al dezvoltării turismului românesc, în special litoralul românesc".
Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin.

(1)din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora "Curtea Constituţională poate fi sesizată în cazurile expres prevăzute de art. 146 din Constituţie, republicată, sau de legea sa organică", precum şi dispoziţiile art. 146 lit.

a)din Constituţie, care stabilesc expres şi limitativ subiecţii care pot sesiza Curtea Constituţională pentru controlul constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, Curtea constată că cererea mai sus arătată este inadmisibilă. CURTEA, examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile criticate, reţine următoarele: 63. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.
a)din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate formulată de cei 70 de deputaţi. 64. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică. Această lege a fost adoptată în temeiul prevederilor art. 114 alin.

(3)din Constituţie, în urma angajării răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţa comună din data de 19 noiembrie

În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia au formulat critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă. Neconstituţionalitatea extrinsecă
Se susţine încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin.

(4)privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, art. 61 alin.

(1)privind rolul Parlamentului, art. 114 din Constituţie - Angajarea răspunderii Guvernului, astfel cum au fost interpretate acestea de Curtea Constituţională. Din această perspectivă, se susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin.

(4)din Constituţie, referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 67. Textele constituţionale invocate au următorul cuprins: - Art. 1 alin.

(4): "

(4)Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale"; - Art. 61 alin.

(1): "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării"; - Art. 114: "

(1)Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

(2)Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. ...

(3)Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului

(2), proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Guvern. ...

(4)În cazul în care Preşedintele României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului

(3), dezbaterea acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere."; ... - Art. 147 alin.

(4): "Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor". Neconstituţionalitatea intrinsecă 68. Se susţine încălcarea dispoziţiilor Constituţiei cuprinse în: art. 1 alin.

(1),

(3)şi

(5)- Statul român, art. 102 alin.

(1)privind rolul Guvernului, art. 120-122 - Administraţia publică locală, art. 123 - Prefectul şi art. 136 - Proprietatea. 69. Textele constituţionale invocate au următorul cuprins: - Art. 1 alin.

(1),

(3)şi

(5): "

(1)România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. [...]

(3)România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. [...] ...

(5)În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie."; ... - Art. 102 alin.

(1): "Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice"; - Art. 120: "

(1)Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.

(2)În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică."; ... - Art. 121: "

(1)Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală în comune şi în oraşe, sunt consiliile locale alese şi primarii aleşi, în condiţiile legii.

(2)Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi din oraşe. ...

(3)Autorităţile prevăzute la alineatul

(1)se pot constitui şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor."; ... - Art. 122: "

(1)Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.

(2)Consiliul judeţean este ales şi funcţionează în condiţiile legii."; ... - Art. 123: "

(1)Guvernul numeşte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti.

(2)Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. ...

(3)Atribuţiile prefectului se stabilesc prin lege organică. ...

(4)Între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare. ...

(5)Prefectul poate ataca, în faţa instanţei de contencios administrativ, un act al consiliului judeţean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal. Actul atacat este suspendat de drept."; ... - Art. 136: "

(1)Proprietatea este publică sau privată.

(2)Proprietatea publică este garantată şi ocrotită prin lege şi aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale. ...

(3)Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. ...

(4)Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică. ...

(5)Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice". ... Prezentarea reglementării ce formează obiectul controlului de constituţionalitate 70. Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică este structurată în zece titluri, după cum urmează: Titlul I - Modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi completarea Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică - modifică art. 6 din Legea nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că "Trecerea de către Guvern în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale a unor cheltuieli publice, ca urmare a descentralizării unor competenţe, precum şi a altor cheltuieli publice noi se face prin lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora, fundamentate pe baza standardelor de cost ale serviciilor publice respective, iar până la aprobarea acestora, fundamentate pe baza sumelor aprobate pentru anul anterior, prin cuprinderea integrală şi distinctă în anexa la legea bugetului de stat a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, necesare finanţării cheltuielilor publice transferate sau a noilor cheltuieli publice."; - introduce alin.

(3)la art. 9 din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia "Trecerea unui bun din domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al altei unităţi administrativ-teritoriale de nivel diferit administrativ-teritorial, în cadrul aceluiaşi judeţ, se face la cererea unităţii administrativ-teritoriale interesate, prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale respective". Titlul II - Măsuri de descentralizare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale - instituie dispoziţii privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor agricole judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; - instituie derogări de la prevederile art. 9 alin.

(1)din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare, text potrivit căruia "Trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului"; - instituie derogări de la prevederile art. 45 alin.

(2)lit.

i)din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "Constituie contravenţii următoarele fapte: [...]
i)întocmirea de acte translative de proprietate fără extras de carte funciară"; - trimite, prin art. 6 (referitor la bunuri proprietate publică a statului care trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale) şi art. 7 (referitor la bunuri proprietate privată a statului care trec în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale), la anexa nr. 1 a legii, intitulată Lista bunurilor proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care se transmit în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale ca urmare a procesului de descentralizare. Titlul III - Măsuri de descentralizare în domeniul culturii - instituie dispoziţii privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti; - instituie derogări de la prevederile art. 9 alin.

(1)din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 45 alin.

(2)lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - modifică şi completează Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare (unele modificări sunt consecinţă a dispoziţiilor nou-introduse referitoare la organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti); - modifică Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (modificări ce sunt consecinţă a dispoziţiilor nou-introduse referitoare la organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti); - trimite, prin art. 6 (referitor la bunuri proprietate publică a statului care trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale) şi art. 7 (referitor la bunuri proprietate privată a statului care trec în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale), la anexa nr. 2 a legii, intitulată Lista bunurilor imobile proprietate publică a statului aferente Ministerului Culturii care se transferă autorităţilor administraţiei publice locale ca urmare a procesului de descentralizare. Titlul IV - Măsuri de descentralizare în domeniul turismului - modifică Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare. Titlul V - Măsuri de descentralizare în domeniul învăţământului preuniversitar - modifică Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 9 alin.

(1)din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 45 alin.

(2)lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - trimite, prin art. III (referitor la bunuri proprietate publică a statului care trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale), la anexa nr. 3 a legii, intitulată Lista bunurilor aferente care se reorganizează în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale care se transferă acestora, ca urmare a procesului de descentralizare. Palatele Copiilor, Cluburile elevilor şi Cluburile sportive. Titlul VI - Măsuri de descentralizare în domeniul mediului şi schimbărilor climatice - modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie dispoziţii privind direcţiile judeţene pentru protecţia mediului; - instituie dispoziţii referitoare la pescuit şi acvacultură; - modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare; - modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare; - modifică Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 9 alin.

(1)din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 45 alin.

(2)lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - trimite, prin art. 4 din cap. II (referitor la bunuri proprietate publică a statului care trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale), la anexa nr. 4 a legii, în concordanţă cu titlul acesteia; - trimite, prin art. 6 din cap. III (referitor la bunuri proprietate publică a statului care trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale) şi art. 7 din acelaşi capitol (referitor la bunuri proprietate privată a statului care trec în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale), la anexa nr. 5 a legii, în concordanţă cu titlurile acesteia; - trimite, prin articolul unic din cap. VII (referitor la dreptul de administrare asupra plajelor), la anexa nr. 6 a legii, intitulată Bunuri proprietate publică a statului care fac obiectul descentralizării. Titlul VII - Măsuri de descentralizare în domeniul sănătăţii - modifică şi completează Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 9 alin.

(1)din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 45 alin.

(2)lit. i) din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - trimite, prin art. 1 din cap. II (referitor la bunuri proprietate publică a statului care trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale) şi art. 2 din acelaşi capitol (referitor la bunuri proprietate privată a statului care trec în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale), la anexa nr. 7 a legii, în concordanţă cu titlul acesteia. Titlul VIII - Măsuri de descentralizare în domeniul tineretului şi sportului - instituie dispoziţii privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti; - modifică şi completează Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 9 alin.

(1)din Legea nr. 213/1998, cu modificările şi completările ulterioare; - instituie derogări de la prevederile art. 45 alin.

(2)lit.

i)din Legea nr. 7/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - trimite, prin art. 1 din cap. III (referitor la bunuri proprietate publică a statului care trec în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale) şi art. 2 din acelaşi capitol (referitor la bunuri proprietate privată a statului care trec în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale), la anexa nr. 8 a legii, intitulată Lista bunurilor aferente serviciilor publice care se reorganizează în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale care se transferă acestora, ca urmare a procesului de descentralizare. Titlul IX - Măsuri de descentralizare în domeniul transporturilor Instituie doar dispoziţii privind Societatea Comercială de Transport cu Metroul "Metrorex" - S.A., specificând, în primul alineat al art. 1 că "În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Guvernul, prin hotărâre, poate aproba, la cererea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, transferul cu titlu gratuit din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a municipiului Bucureşti, a Pachetului de 8.071.035 acţiuni nominative [...] ale Societăţii Comerciale de Transport cu Metroul «Metrorex» S.A. Prin această hotărâre a Guvernului se stabileşte [...]". Titlul X - Dispoziţii tranzitorii şi finale - instituie derogări de la noul conţinut normativ al art. 6 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare (art. I); - stabileşte termene de 15, 30 şi, respectiv, 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii, în care ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care au descentralizat/transferat atribuţii şi competenţe să procedeze la adoptarea următoarelor măsuri:
a)iniţierea şi aprobarea prin ordin al ministrului de resort, cu avizul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, al ministrului finanţelor publice şi al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, a procedurii, calendarului şi proiectului de model de protocol-cadru de predare-preluare a personalului şi patrimoniului care fac obiectul descentralizării, precum şi evidenţe, documente, registre şi baze de date (termen de 15 zile); ...
b)supunerea spre aprobare Guvernului a proiectelor de acte normative de modificare a legislaţiei din domeniul de competenţă al acestora, precum şi a celor care reglementează organizarea şi funcţionarea lor, în conformitate cu diminuarea numărului de personal, atribuţiilor şi competenţelor stabilite prin lege; emiterea de ordine-instrucţiuni, norme metodologice în vederea corelării cu prevederile legii (termen de 30 zile); ...
c)încheierea de protocoale de predare-preluare a structurilor, personalului, mijloacelor fixe, precum şi a bunurilor de natura obiectelor de inventar ce fac obiectul descentralizării (termen de 60 de zile); (art. II, III şi IV); ... - pentru situaţia proiectelor cu finanţare externă rambursabilă, contractate de Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, aflate în implementare sau în rambursare la data intrării în vigoare a legii, se prevede că "Ministerul Finanţelor Publice împreună cu ministerele de resort şi agenţiile de implementare convin cu finanţatorii eventualele modificări care ar putea interveni asupra conţinutului acordurilor de împrumut, ca urmare a intrării în vigoare a prezentei legi" (art. V); - prevede reglementări cu caracter tranzitoriu referitoare la activitatea serviciilor deconcentrate, respectiv structurilor descentralizate: spaţii, personal, conducere, număr de posturi, salarizare, finanţare (art. V-XI); - instituie regula potrivit căreia "În cazul în care există conflict cu prevederile din alte acte normative care reglementează domenii ce au făcut deja obiectul descentralizării, prevalează prevederile prezentei legi vizând competenţele şi atribuţiile descentralizate ale autorităţilor administraţiei publice locale" (art. XII); - stabileşte că "Trecerea bunurilor imobile care fac obiectul prezentei legi din proprietatea publică/privată a statului în proprietatea publică/privată a unităţilor administrativ-teritoriale se exceptează de la înscrierea în cartea funciară. De la data predării-preluării bunurilor imobile prevăzute în anexele nr. 1-8 acestea sunt supuse regimului juridic al dreptului comun şi se înscriu în cartea funciară cu scutirea de plată taxelor" (art. XIII). 71. Legea cuprinde un număr de 14 anexe, după cum urmează: - Anexa nr. 1 - Lista bunurilor proprietate publică a statului, aflate în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale care se transmit în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale ca urmare a procesului de descentralizare; - Anexa nr. 2 - Lista bunurilor imobile proprietate publică a statului aferente Ministerului Culturii care se transferă autorităţilor administraţiei publice locale ca urmare a procesului de descentralizare; - Anexa nr. 3 - Lista bunurilor aferente care se reorganizează în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale care se transferă acestora, ca urmare a procesului de descentralizare, Palatele Copiilor, Cluburile elevilor şi Cluburile sportive; - Anexa nr. 4 - Lista bunurilor proprietate publică a statului aflate în administrarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, care se transmit în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale ca urmare a procesului de descentralizare; - Anexa nr. 5 - Bunuri proprietatea privată a statului care fac obiectul descentralizării; - Anexa nr. 6 - Bunuri proprietate publică a statului care fac obiectul legii descentralizării; - Anexa nr. 7 - A. Lista bunurilor imobile proprietate publică a statului aferente Ministerului Sănătăţii care se transferă autorităţilor administraţiei publice locale şi, respectiv, B. Bunuri proprietate privată a statului care fac obiectul legii descentralizării; - Anexa nr. 8 - Lista bunurilor aferente serviciilor publice care se reorganizează în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale care se transferă acestora, ca urmare a procesului de descentralizare; - Anexa nr. 9 - Numărul de personal şi sumele destinate finanţării cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu bunurile şi serviciile structurilor care se trec de la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale la judeţe, respectiv la Municipiul Bucureşti; - Anexa nr. 10 - Numărul de personal şi sumele destinate finanţării cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu bunurile şi serviciile structurilor care se trec de la Ministerul Culturii la judeţe, respectiv la Municipiul Bucureşti; - Anexa nr. 11 - A. Numărul de personal şi sumele destinate finanţării cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu bunurile şi serviciile structurilor care se transferă de la Ministerul Educaţiei Naţionale la judeţe; B. Numărul de personal şi sumele destinate finanţării cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu bunurile şi serviciile structurilor care se transferă de la Ministerul Educaţiei Naţionale la municipii, oraşe şi comune; - Anexa nr. 12 - Numărul de personal şi sumele destinate finanţării cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu bunurile şi serviciile structurilor care se transferă de la Ministerul Sănătăţii la judeţe, respectiv la municipiul Bucureşti; - Anexa nr. 13 - Numărul de personal şi sumele destinate finanţării cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu bunurile şi serviciile structurilor care se transferă de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice la judeţe, respectiv la municipiul Bucureşti; - Anexa nr. 14 - Numărul de personal şi sumele destinate finanţării cheltuielilor de personal şi cheltuielilor cu bunurile şi serviciile structurilor care se transferă de la Ministerul Tineretului şi Sportului la judeţe, respectiv la municipiul Bucureşti. I. Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă 72. Cu privire la aceste critici, Curtea constată mai întâi că, în ceea ce priveşte procedura prevăzută de dispoziţiile art. 114 alin.

(1)din Constituţie, potrivit cărora "Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege", Curtea Constituţională a stabilit, pe calea interpretării sistematice a Constituţiei, o serie de condiţii şi limite.

Astfel, prin Decizia nr. 1.557 din 18 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 19 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a statuat că angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege reprezintă o modalitate simplificată de legiferare, la care "trebuie să se ajungă în extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedura obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă".
Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai statuat că "angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. [...] Prin urmare, chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusivă a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut, pentru că exclusivitatea Guvernului este opozabilă numai Parlamentului, şi nu Curţii Constituţionale ca garant al supremaţiei Legii fundamentale".
Tot astfel, prin Decizia nr. 1.431 din 3 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 12 noiembrie 2010, Curtea a reţinut că "acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare".
În considerarea acestor raţiuni, Curtea Constituţională a stabilit, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, ale cărei considerente au fost reiterate de următoarele decizii ale Curţii, criteriile a căror respectare este impusă de art. 114 din Constituţie, respectiv: "existenţa unei urgenţe în adoptarea măsurilor conţinute în legea asupra căreia Guvernul şi-a angajat răspunderea; - necesitatea ca reglementarea în cauză să fie adoptată cu maximă celeritate; - importanţa domeniului reglementat; - aplicarea imediată a legii în cauză".
Cu privire la efectele deciziilor sale, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că, potrivit art. 147 alin.

(4)din Constituţie, caracterul general obligatoriu vizează nu numai dispozitivul deciziilor Curţii Constituţionale, ci şi considerentele pe care se sprijină acesta. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice, urmează să respecte întru totul atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor Curţii (de exemplu: Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, Decizia nr. 163 din 12 martie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 4 aprilie 2013, Decizia nr. 102 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 12 aprilie 2013, Decizia nr. 1.039 din 5 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 29 ianuarie 2013, Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2011, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010).

Examinând legea criticată în raport cu textul constituţional al art. 114, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se constată că procedura angajării răspunderii asupra Legii privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică respectă normele constituţionale.
Astfel, examinarea Programului de guvernare 2013-2016, parte integrantă a Hotărârii Parlamentului României nr. 45/2012 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 21 decembrie 2012, precum şi a celorlalte acte depuse la dosar, relevă importanţa domeniului de reglementare al legii, inclusiv din perspectiva obiectivelor asumate de Guvern. Descentralizarea administrativă şi financiară constituie expresia unui angajament major al Guvernului, aşa cum este acesta prevăzut în Programul de guvernare, capitolul Dezvoltare şi administraţie, respectiv "continuarea reformei în administraţia publică, cu accent pe creşterea autonomiei colectivităţilor locale prin declanşarea reală a procesului de descentralizare, cu respectarea principiului subsidiarităţii". Este vorba despre continuarea unui proces care a început în anul 1991, odată cu adoptarea noii Constituţii, şi în cadrul căruia au fost parcurse o serie de etape de-a lungul timpului.
Potrivit expunerii de motive, "începând cu anul 1991, demersurile în domeniul descentralizării au vizat sistemul şi modul de finanţare a autorităţilor publice locale, fiind stabilite reguli şi principii, alături de noi atribuţii ale acestora, cu accent pe serviciile publice. Astfel, au fost transferate de la nivel central la nivel judeţean şi local o serie de competenţe privind protecţia copilului, asistenţă socială, sănătate, educaţie, tineret, poliţia locală şi agricultură". Legea criticată are menirea de a dinamiza acest proces, în considerarea finalităţii înscrise în Programul de guvernare, astfel cum acesta a fost aprobat de Parlamentul României.
Se remarcă însă, din întreaga documentaţie pe care Guvernul a transmis-o şi chiar din punctul de vedere exprimat în cauză, că procesul de descentralizare apare ca fiind intrinsec legat de cel de regionalizare, iar măsurile vizate de Guvern pentru realizarea acestor obiective au o fundamentare comună. De asemenea, anexele Documentului strategic depus la dosar evidenţiază ample măsuri de descentralizare propuse a fi realizate, în mai multe domenii, dintre care prezenta lege vizează doar o parte. Este adevărat că legea ce formează obiectul controlului de constituţionalitate priveşte doar "unele măsuri de descentralizare" şi "unele măsuri de reformă", ceea ce ar sugera o abordare graduală în cadrul strategiei propuse. Cu toate acestea, nu rezultă din documentele transmise Curţii dacă măsurile stabilite prin această lege se susţin indiferent de procesul de regionalizare şi nici dacă acestea se susţin indiferent de realizarea propunerilor de descentralizare a altor servicii/competenţe la nivelul aceloraşi ministere.
Aspectele de oportunitate a măsurilor legislative propuse de Guvern în materia regionalizării/descentralizării excedează însă competenţei Curţii Constituţionale.
În ceea ce priveşte problemele enunţate, acestea sunt de natură să pună în discuţie elemente de neconstituţionalitate intrinsecă a legii, în special sub aspectul respectării principiului securităţii juridice, acestea urmând a fi analizate în mod distinct.
În expunerea de motive şi punctul de vedere depus de Guvern la dosarul cauzei, au fost expuse argumente privind urgenţa măsurii, celeritatea procedurii, aplicarea imediată a legii în cauză, corespunzătoare celorlalte criterii stabilite de Curtea Constituţională în privinţa angajării răspunderii asupra unui proiect de lege.
Astfel, urgenţa şi celeritatea procedurii au fost motivate în corelaţie cu adoptarea bugetului pe 2014 şi cu faptul că în acelaşi an, 2014, începe un nou exerciţiu bugetar la nivelul Uniunii Europene. Chiar dacă aceste susţineri nu sunt suficient de argumentate (câtă vreme Guvernul nu a precizat cum ar putea influenţa aceste modificări - cuprinzând anumite măsuri de descentralizare în raport cu obiectivele propuse - elaborarea de proiecte în vederea absorbţiei fondurilor europene, în baza noilor competenţe), ele susţin recurgerea la procedura angajării răspunderii asupra unui proiect de lege în contextul obiectivelor avute în vedere de Guvern, astfel cum rezultă acestea din expunerea de motive a legii şi din Programul de guvernare. Este evidentă intenţia Guvernului de a accelera un proces care trenează de peste 20 de ani şi de a realiza o corelare a unui segment de legislaţie, incident în domeniile supuse procesului de descentralizare. Măsura în care acest demers este realizabil, astfel cum este reglementat în prezenta lege, formează obiectul analizei cu prilejul examinării criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă formulate.
Prin urmare, Curtea constată că legea criticată prevede luarea de măsuri imediate, stabilind şi termene ferme sub acest aspect, pentru elaborarea de acte subsecvente şi protocoale de predare-primire a bunurilor prevăzute în anexele la lege. Este, prin urmare, întrunit şi criteriul referitor la aplicarea imediată a legii în cauză, stabilit, de asemenea, de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Discutabilă este însă posibilitatea de a realiza în aceste termene, foarte scurte, măsurile preconizate, aspect care antamează însă neconstituţionalitatea intrinsecă a legii, urmând a fi analizat în mod distinct.
În concluzie, obiectul reglementării criticate este circumscris obiectivelor principale cuprinse în Programul de guvernare, a căror realizare impune adoptarea de măsuri care se caracterizează printr-un anume grad de celeritate, respectiv prin imediata aplicabilitate, dată fiind complexitatea în ansamblu a problematicii pe care o implică procesul de descentralizare administrativă. Astfel fiind, Curtea constată că Guvernul şi-a angajat răspunderea pe un proiect de lege cu respectarea dispoziţiilor art. 114 din Constituţie şi a criteriilor stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, astfel încât legea criticată, prin modul în care a fost adoptată, este conformă cu art. 1 alin.

(4), art. 61 alin.

(1), art. 102 alin.

(1)şi art. 114 şi 147 din Constituţie. 88. Pentru considerentele enunţate, cu majoritate de voturi, Curtea respinge criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate şi constată că Legea privind stabilirea unor măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi a unor măsuri de reformă privind administraţia publică este constituţională sub aspectul procedurii de adoptare. II. Analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă

(1)Aspecte generale ... 89. Obiectul de reglementare al legii criticate se deduce din titlul acesteia, care, potrivit art. 41 alin.

(1)din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, "cuprinde denumirea generică a actului, în funcţie de categoria sa juridică şi de autoritatea emitentă, precum şi obiectul reglementării exprimat sintetic". Aşadar, în lipsa unor dispoziţii generale ale legii care să orienteze reglementarea, obiectul acesteia este dat chiar prin titlu, acesta fiind circumscris măsurilor de descentralizare - cu tot ce aceasta implică sub aspectul transferului de competenţe şi de bunuri de la nivel central la cel local -, precum şi celor de reformă privind administraţia publică. 90. Legea criticată cuprinde un număr de zece titluri; opt dintre acestea reglementează măsuri de descentralizare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, al culturii, al turismului, al învăţământului preuniversitar, al mediului şi schimbărilor climatice, al sănătăţii, al tineretului şi sportului, al transporturilor, în timp ce două titluri vizează modificări ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi completarea Legii nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv dispoziţii tranzitorii şi finale.

(2)Măsuri de descentralizare a unor competenţe exercitate de unele ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ... (2.1) Critici referitoare la încălcarea art. 1 alin.

(1)din Constituţie referitor la caracterul unitar al statului român

Autorii obiecţiei de neconstituţionalitate apreciază că măsurile de descentralizare nu au fost fundamentate în mod corespunzător, astfel încât întregul "proces de descentralizare propus prin această lege este de natură să pună în cauză caracterul unitar al statului român".
Curtea reţine că această critică este neîntemeiată. De principiu, ca formă a structurii de stat, statul unitar se caracterizează prin existenţa unei formaţiuni statale unice şi a unui singur rând de organe centrale de stat, aspecte care nu sunt puse în discuţie prin legea criticată. Tot astfel, fiind vorba doar despre unele măsuri de descentralizare, care privesc, practic, transformarea unor servicii publice deconcentrate în servicii descentralizate, cu menţinerea competenţelor de legiferare, elaborare a strategiilor şi control la nivel central, nu se poate reţine nicio afectare a caracterului unitar al statului.
De asemenea, Curtea constată că nu poate exista nicio antinomie între art. 1 alin.

(1)din Constituţie referitor la caracterul unitar al statului şi art. 120 din Constituţie privind principiul descentralizării, din contră ele se completează, obiectivul celui din urmă fiind o mai bună administrare şi gestionare a resurselor locale. (2.2) Critici referitoare la încălcarea art. 1 alin.

(3)şi

(5)din Constituţie cu privire la statul de drept, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor

Un prim aspect vizează obligaţia legiuitorului de a respecta Legea-cadru a descentralizării nr. 195/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 25 mai 2006, atunci când adoptă măsuri care se circumscriu obiectului său de reglementare. Acest act normativ stabileşte reguli generale ale procesului de descentralizare, precum şi aspecte vizând etapele necesare acestuia, ceea ce demonstrează importanţa pe care legiuitorul trebuie să o confere procesului de descentralizare, precum şi preocuparea acestuia de a asigura standarde de calitate a activităţii administraţiei şi a resurselor financiare necesare.
Analizând reglementarea criticată, Curtea reţine că adoptarea acesteia a fost realizată cu nerespectarea Legii-cadru nr. 195/2006, ceea ce se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin.

(5)din Constituţie referitoare la obligaţia de respectare a legilor. 96. În acest sens, Curtea constată că legea criticată nu respectă art. 5 alin.

(1)din Legea-cadru nr. 195/2006, care prevede că "Transferul competenţelor este fundamentat pe analize de impact şi realizat pe baza unor metodologii specifice şi a unor sisteme de indicatori de monitorizare, elaborate de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale".

Astfel, din analiza documentelor transmise Curţii Constituţionale de către Guvern, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 4.658 din 5 decembrie 2013, Curtea constată că acestea, eterogene prin conţinut, vizează informări generale în privinţa problematicii regionalizării şi descentralizării, fundamentele procesului de regionalizare în România, istoricul descentralizării în perioada 1991-2013, documente privind organizarea administrativ-teritorială a României, rapoarte privind dezvoltarea economică, demografia, mediul, transporturile, dezvoltarea rurală, incluziunea/excluziunea socială, tipuri funcţionale de localităţi urbane şi rurale, zone de influenţă urbană, accesul populaţiei la servicii de interes general, resurse naturale, potenţial energetic, ocuparea şi utilizarea terenurilor, execuţia bugetelor locale, acte de reglementare primară sau secundară, analize de drept comparat în materie sau strategii elaborate în domenii parţial descentralizate, precum şi studii, prezentări şi articole în domeniile regionalizării şi descentralizării. De asemenea, a fost transmis Curţii şi un "Document strategic privind măsurile necesare accelerării procesului de regionalizare - descentralizare în România 2013-2016", fără ca acesta să poată avea semnificaţia juridică a unui studiu/analiză de impact.
Din cercetarea documentelor menţionate, Curtea constată că acestea au fost redactate de-a lungul timpului într-un cadru mai mult sau mai puţin organizat, fiind reunite şi, astfel, invocate ca fiind măsuri pregătitoare ale procesului de descentralizare. În niciun caz nu se poate trage concluzia că acestea ar reprezenta analizele de impact la care Legea-cadru nr. 195/2006 face referire. Din contră, denotă o lipsă de corelare cu dispoziţiile acesteia, ceea ce demonstrează neîndeplinirea obligaţiei care incumba Guvernului şi Parlamentului în temeiul art. 5 alin.

(1)din Legea-cadru nr. 195/2006 de a realiza, respectiv de a adopta legea criticată pe analizele de impact necesare. 99. Tot astfel, art. 5 alin.

(2)din Legea-cadru nr. 195/2006 prevede organizarea de "faze-pilot în vederea testării şi evaluării impactului soluţiilor propuse pentru descentralizarea competenţelor pe care le exercită în prezent", operaţiune nerealizată în majoritatea domeniilor supuse reorganizării.

De asemenea, art. 9 din Legea-cadru nr. 195/2006 prevede elaborarea unor standarde de cost pentru finanţarea serviciilor publice şi de utilitate publică descentralizate şi standarde de calitate aferente asigurării furnizării acestora de către autorităţile administraţiei publice locale. Curtea reţine însă că în privinţa domeniilor descentralizate prin prezenta lege nu au fost elaborate astfel de standarde nici măcar la nivel estimativ; or, având în vedere importanţa şi complexitatea acestora, elaborarea standardelor era necesar să fie realizată anterior adoptării prezentei legi.
În acelaşi sens, transferul de competenţe reglementat prin legea supusă controlului de constituţionalitate nu respectă, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii normei, cadrul general impus prin Legea-cadru nr. 195/
Potrivit art. 19-28 din această lege, competenţele pot fi exclusive, partajate şi delegate. Pentru a se realiza o asemenea departajare strictă a acestora, legea ce cuprinde măsuri de descentralizare trebuie să fie clară, precisă şi previzibilă, astfel încât destinatarul normei să îşi poată adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a acesteia; or, legiuitorul nu a reuşit să se alinieze acestor exigenţe, astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Aşadar, în continuare, Curtea va puncta mai multe aspecte care vizează calitatea legii criticate cu privire la competenţele descentralizate, pentru ca, ulterior, să le raporteze la exigenţele art. 1 alin.

(5)din Constituţie. A) Titlul II - Măsuri de descentralizare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale

Curtea observă că, deşi titlul II este denumit Măsuri de descentralizare în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, sunt neclare măsurile de descentralizare operate în domeniul dezvoltării rurale; astfel, ca urmare a reorganizării direcţiilor pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti prevăzută de art. 1 din titlul II al legii criticate, descentralizarea vizează numai aceste direcţii, nu şi componenta lor iniţială de dezvoltare rurală, care, în prezent, este o structură în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Curtea reţine că noile direcţii pentru agricultură judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti preiau, printre altele, activitatea camerelor agricole judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti aflate în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, instituţii publice organizate potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.609/2009 privind înfiinţarea camerelor agricole judeţene, prin reorganizarea oficiilor/centrelor de consultanţă agricolă judeţene, aflate în subordinea Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 30 decembrie 2009, camere care, în urma intrării în vigoare a legii criticate, se desfiinţează. Curtea reţine că, potrivit art. 2 alin.

(1)coroborat cu art. 14 alin.

(1),

(4)şi

(5)din Legea nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 7 august 2012, cu modificările şi completările ulterioare, camerele agricole judeţene din subordinea consiliilor judeţene se desfiinţează, patrimoniul acestora preluându-se de noile camerele agricole înfiinţate în temeiul acestei din urmă legi, instituţii private de interes public, nonprofit, cu personalitate juridică.

Astfel cum rezultă din expunerea de motive la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art. II din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 12 iunie 2013, "până la finele trimestrului I al anului 2013 [...] trebuiau să fie constituite noile structuri. [...] Ca urmare a faptului că până la această dată [data adoptării/publicării ordonanţei de urgenţă, respectiv 12 iunie 2013 - s.n.] nu au fost înfiinţate camerele agricole, structurile înfiinţate potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.609/2009 îşi continuă activitatea fără a li se putea asigura resursele financiare necesare completării veniturilor proprii pentru acoperirea cheltuielilor". În consecinţă, în momentul de faţă, regimul juridic al camerelor agricole judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti este incert, iar trimiterea pe care legea criticată o face la Hotărârea Guvernului nr. 1.609/2009 denotă faptul că vechile camere, cu întregul lor regim juridic, continuă să fiinţeze, cele noi nefiind încă constituite, ceea ce echivalează cu faptul că adoptarea legii supuse controlului Curţii ar avea drept rezultat abrogarea implicită a Legii nr. 283/2010, aspect omis de legea criticată.
Art. 2 alin.

(2)din titlul II al legii criticate prevede posibilitatea noilor direcţii agricole judeţene de a colabora cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în activitatea de verificare, inspecţie, control şi monitorizare pe care acesta o desfăşoară, activitate care nu vizează neapărat sfera de competenţă a direcţiilor agricole judeţene, ci, spre exemplu, modul de acţiune al autorităţilor administraţiei publice locale. În acest sens, exemplificativ, Curtea reţine dispoziţiile art. 2 alin.

(1)din Hotărârea Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 august 2001, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd că certificatul de producător se eliberează de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti, în cel mult 15 zile de la data solicitării, celor care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege [taxa pentru eliberarea acestor certificate se stabileşte de consiliile locale, potrivit art. 268 alin.

(4)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 8 alin.

(1)din Hotărârea Guvernului nr. 661/2001, cu modificările şi completările ulterioare]. În aceste condiţii, monitorizarea şi controlul certificării calităţii de producător, prevăzute de art. 2 alin.

(2)din titlul II al legii, vizează activitatea, mai precis, modul în care primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi sectoarelor municipiului Bucureşti îşi îndeplinesc atribuţiile. Or, o asemenea măsură legislativă, pe de o parte, nu vizează măsuri de descentralizare şi, pe de altă parte, ar putea produce paralelisme legislative, având în vedere art. 12 alin.

(1)din Hotărârea Guvernului nr. 661/2001, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la activitatea de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în acest domeniu, activitate realizată de către împuterniciţii prefectului şi ai preşedintelui consiliului judeţean, ofiţerii de poliţie sau de către împuterniciţii primarului, ai prefectului, ai preşedintelui consiliului judeţean, precum şi de către ofiţerii şi subofiţerii de poliţie şi gardienii publici, după caz. 107. Art. 5 din titlul II prevede: "Competenţele privind reglementarea, politicile şi strategiile naţionale, precum şi inspecţia şi controlul în domeniul agriculturii sunt exercitate de autoritatea centrală în domeniu, în scopul aplicării unitare a politicilor şi a strategiilor agricole naţionale şi ale Uniunii Europene, potrivit legii". Atribuţii similare ale Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale sunt prevăzute şi în prezent la art. 2 alin.

(1)lit.

a)şi b), precum şi art. 3 lit. ş) din Hotărârea Guvernului nr. 725/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 4 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare. Însă, în contextul descentralizării competenţelor, legiuitorul nu poate proceda la reglementarea cu caracter general a competenţelor de inspecţie şi control ale autorităţii centrale în sensul de a permite acesteia de a-şi configura singură domeniile astfel controlate; din contră, conţinutul normativ al art. 5 din titlul II al legii ar trebui să fie mult mai precis pentru a nu crea premisele unui conflict de competenţă între autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. 108. Din cele de mai sus Curtea reţine că în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, pe de o parte, nu se cunoaşte exact nici regimul juridic al componentelor ce urmează a fi descentralizate şi nici raţiunea pentru care anumite componente urmează să fie descentralizate, iar altele nu (expunerea de motive a legii necuprinzând informaţii în acest sens), iar, pe de altă parte, controlul exercitat de administraţia publică centrală, datorită modului generic de redactare a textului, urmează să vizeze nu numai activitatea structurii nou-create, ci şi pe cea a unor autorităţi ale administraţiei publice locale. 109. În consecinţă, Curtea constată că titlul II al legii supuse controlului nu respectă exigenţele constituţionale care privesc calitatea legii, sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii, astfel încât destinatarul normei nu cunoaşte regimul juridic al instituţiilor/autorităţilor care urmează a fi reorganizate, cu consecinţe grave asupra organizării şi funcţionării noilor structuri, şi nici nu se cunosc exact activităţile căror instituţii/autorităţi publice sunt supuse controlului, verificării sau monitorizării. Or, este de principiu că legea trebuie să fie clară, precisă şi previzibilă; mai mult, având în vedere importanţa domeniului supus reglementării, aceste cerinţe trebuie să fie respectate cu stricteţe pentru a nu determina o interpretare şi aplicare divergentă a normei pe întreg teritoriul statului. Toate acestea demonstrează o lipsă de coerenţă a reglementărilor prezentate în raport cu cadrul juridic preexistent. B) Titlul III - Măsuri de descentralizare în domeniul culturii 110. Legea supusă controlului de constituţionalitate prevede un număr de 24 de atribuţii în sarcina direcţiilor judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti. Acestea sunt, în principal, preluări cu adaptările impuse de noul cadru legislativ ale atribuţiilor actualelor direcţii pentru cultură judeţene, care se regăsesc atât în Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 22 februarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi în alte acte normative, spre exemplu, Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 24 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural mobil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 9 decembrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare, sau Legea muzeelor şi colecţiilor publice nr. 311/2003, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 noiembrie 2006, cu modificările ulterioare. 111. Curtea observă că legea supusă controlului de constituţionalitate modifică, sub aspectul competenţelor, în mod expres, doar Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În aceste condiţii şi în lipsa unor norme exprese de modificare/abrogare, după caz, Curtea constată că unele acte normative de reglementare primară fie au cunoscut modificări/abrogări implicite, fie există un paralelism legislativ [spre exemplu, emiterea certificatului de descărcare de sarcină arheologică pentru siturile arheologice este reglementată deopotrivă de art. 2 lit.
p)din cap. I al titlului III, cât şi de art. 13 lit.
d)din Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare]. 112. Cap. III din titlul III al legii modifică Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările ulterioare, în vederea realizării corelărilor determinate de reorganizarea direcţiilor judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti şi de atribuţiile conferite acestora, cu consecinţe şi în privinţa unor proceduri ca, de exemplu, clasarea/declasarea monumentelor istorice. În acest sens, s-a prevăzut prin articolul unic pct. 12 al capitolului menţionat, care modifică art. 34 din Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările ulterioare, reorganizarea comisiilor zonale ale monumentelor istorice în comisii judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe lângă direcţiile judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, ca organisme ştiinţifice de specialitate ale Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, fără personalitate juridică, cu rol consultativ în domeniul protejării monumentelor istorice. O concluzie logică a reorganizării comisiilor zonale în comisii judeţene, în condiţiile noii legi, ar fi multiplicarea numărului de comisii ca efect al descentralizării, de la un număr de douăsprezece (a se vedea art. 1 şi 7 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.173/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 15 aprilie 2013) la un număr de patruzeci şi două, însă, în continuare se observă că acelaşi articol unic pct. 12 al capitolului menţionat, prin modificările aduse art. 34 alin.

(2)-

(5)din Legea nr. 422/2001, republicată, cu modificările ulterioare, se referă în continuare la organizarea comisiilor zonale, colaborarea cu comisiile zonale, componenţa comisiilor zonale sau atribuţiile comisiilor zonale. 113. Prin urmare, Curtea constată că titlul III al legii criticate nu respectă exigenţele constituţionale ale art. 1 alin.

(5)prin prisma faptului că, pe de o parte, operează modificări/completări/abrogări implicite ale cadrului normativ în vigoare, iar, pe de altă parte, reglementează în mod confuz problema direcţiilor judeţene pentru cultură, respectiv a municipiului Bucureşti, destinatarul normei necunoscând dacă subzistă în continuare comisiile zonale, dacă noile comisii judeţene înfiinţate au competenţe la nivelul judeţului sau, deşi judeţene, au competenţe zonale. C) Titlul IV - Măsuri de descentralizare în domeniul turismului 114. Modificarea operată art. 20 alin.

(1)lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, se referă la acordarea unui rol deliberativ consiliului judeţean în privinţa omologării traseelor turistice şi a pârtiilor de schi, menţinându-se atribuţia consiliului local de a participa la această activitate [noul text al art. 20 alin.

(3)lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare]. 115. Totuşi, art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, recent modificat prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 282/2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 4 noiembrie 2013, prevede că "Omologarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, precum şi a traseelor turistice montane se face de către Autoritatea Naţională pentru Turism împreună cu consiliile judeţene pe raza cărora se află acestea, conform procedurilor elaborate de Autoritatea Naţională pentru Turism şi aprobate prin hotărâre a Guvernului". În prezent, în completarea acestei norme, art. 20 alin.

(1)lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 prevede că atât consiliile judeţene, cât şi cele locale participă la omologarea traseelor turistice şi a pârtiilor de schi. 116. Aşadar, Curtea constată existenţa în cuprinsul aceluiaşi act normativ a două reglementări cu caracter antinomic - dacă la art. 13 omologarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, precum şi a traseelor turistice montane se face de către Autoritatea Naţională pentru Turism împreună cu consiliile judeţene pe raza cărora se află acestea, la art. 20 alin.

(1)lit. d) aceeaşi activitate se realizează şi de către consiliile judeţene.

În consecinţă, Curtea constată că, în privinţa activităţii menţionate, ambele autorităţi capătă rol decizional; or, pentru realizarea aceleiaşi activităţi, două autorităţi ale administraţiei publice nu pot avea, deopotrivă, competenţe decizionale. Acest lucru ar echivala cu un arbitrariu, în sensul că autoritatea centrală şi locală vor acţiona în mod concurent. Mai mult, aceeaşi activitate nu poate, în acelaşi timp, să ţină atât de competenţa decizională a autorităţii administraţiei publice centrale, cât şi de cea locală. De aceea, legiuitorul ar fi trebuit să reglementeze într-un mod clar, precis şi previzibil condiţiile în care se exercită activitatea menţionată, precum şi autorităţile publice implicate în realizarea sa.
Legea supusă controlului de constituţionalitate modifică art. 20 alin.

(1)lit. g) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, în sensul că, după caz, consiliul judeţean/Consiliul General al Municipiului Bucureşti autorizează funcţionarea pensiunilor, activităţile ghizilor de turism, centrele de informare şi promovare turistică, structurile de primire turistică şi unităţile de alimentaţie publică situate în unităţile administrativ-teritoriale şi în staţiuni turistice, în condiţiile legii.

În acest context, se impune a se stabili dacă autorizarea funcţionării pensiunilor, respectiv a structurilor de primire turistică şi a unităţilor de alimentaţie publică situate în unităţile administrativ-teritoriale şi în staţiuni turistice sunt operaţiuni juridice distincte sau este vorba de o necorelare terminologică.
Astfel, Curtea procedează la o analiză a soluţiei legislative preconizate în privinţa art. 20 alin.

(1)lit.

g)din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, raportat la următoarele dispoziţii normative: - art. 2 lit.
d)din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, referitor la definiţia structurii de primire turistică; - art. 1 şi art. 4 alin.

(4)şi

(8)din Hotărârea Guvernului nr. 1.267/2010 privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 23 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la instituţia publică responsabilă în domeniul turismului de a elibera certificate de clasificare pentru structurile de primire turistice, respectiv la procedura eliberării autorizaţiei provizorii de funcţionare pentru structurile de primire turistice; - art. 2 lit.

b)şi
c)din Normele metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Turism nr. 65/2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 şi 353 bis din 14 iunie 2013; - art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 843/1999 privind încadrarea pe tipuri a unităţilor de alimentaţie publică neincluse în structurile de primire turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 octombrie 1999; - art. 268 alin.

(5)din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; - art. 17 alin.

(1)din Legea nr. 359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerţului a persoanelor fizice, asociaţiilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcţionării persoanelor juridice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 13 septembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, referitor la procedura de autorizare a funcţionării.

Astfel, Curtea constată că structurile de primire turistică şi unităţile alimentare (indiferent dacă au sau nu funcţie turistică) vor fi autorizate de consiliul judeţean. "Procedura autorizării" pare a fi o chestiune diferită de procedura eliberării autorizaţiei provizorii de funcţionare şi a certificatului de clasificare, aceste din urmă operaţiuni fiind la îndemâna instituţiei publice responsabile în domeniul turismului, de procedura de autorizare a funcţionării prevăzute de Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi de autorizaţia privind desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică; aşadar, "procedura autorizării" prevăzută de noua reglementare apare ca fiind una complementară procedurilor de autorizare anterior menţionate. Mai mult, din textul legii criticate, întrucât se tratează distinct pensiunea de structura de primire turistică, rezultă că, prin derogare de la Legea nr. 359/2004, cu modificările şi completările ulterioare, autorizaţia de funcţionare a pensiunilor nu se va mai emite de Oficiul Registrului Comerţului, ci de consiliul judeţean, chiar dacă şi pensiunea este o structură de primire turistică.
Rezultă în mod evident că norma este lipsită de previzibilitate prin generalizarea unor termeni cărora legislaţia în materie le acordă un înţeles exact, propriu, nesusceptibil de interpretări. Relativizarea sensului juridic al termenilor folosiţi determină apariţia unor noţiuni improprii care nu se mai integrează în domeniul legislativ reglementat, destinatarul normei fiind pus în situaţia de a nu mai cunoaşte obligaţiile legale care îi incumbă, ceea ce creează premisele aplicării discreţionare a legii de către autorităţile publice.
Cu privire la ghizii de turism, Curtea constată că, în prezent, art. 2 alin.

(3)din Hotărârea Guvernului nr. 305/2001 privind atestarea şi utilizarea ghizilor de turism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 21 martie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că cetăţenii români pot exercita profesia de ghid de turism dacă posedă un atestat de ghid de turism eliberat de Ministerul Turismului, în baza certificatului de calificare obţinut în urma absolvirii unui curs de calificare la Centrul Naţional de Învăţământ Turistic (C.N.I.T.) sau la alte instituţii autorizate din România. Norma supusă controlului se referă însă la autorizarea activităţii ghizilor de turism, şi nu la o eventuală autorizare a exercitării profesiei de ghid. Aşadar, se ridică problema de a stabili dacă ghidul de turism atestat trebuie să obţină şi o autorizaţie pentru activităţile pe care le prestează sau este doar o lipsă de rigoare legislativă şi textul se referă la faptul că atestatul de ghid de turism este înlocuit cu o autorizaţie emisă de consiliul judeţean. În aceste condiţii, Curtea constată că legiuitorul operează cu o terminologie neunitară, contrar unei bune tehnici legislative.

În privinţa centrelor naţionale de informare şi promovare turistică, conform Hotărârii Guvernului nr. 9/2013 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Turism, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 18 ianuarie 2013, cu modificările ulterioare, coroborate cu Normele metodologice privind acreditarea centrelor naţionale de informare şi promovare turistică, aprobate prin Ordinul ministrului pentru întreprinderi mici şi mijlocii, comerţ, turism şi profesii liberale nr. 1.096/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 septembrie 2008, Curtea observă că acestea sunt acreditate de către Autoritatea Naţională pentru Turism, la cererea consiliilor locale şi consiliilor judeţene în subordinea cărora acestea funcţionează. Tot noţiunile de "naţional" şi "acreditare" sunt utilizate şi în art. 10 din Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor şi criteriilor de atestare a staţiunilor turistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 20 august 2008, cu modificările şi completările ulterioare. Rezultă că, potrivit noului text, s-ar putea înfiinţa şi centre de informare şi promovare turistică locale şi că ele vor fi autorizate distinct de procedura acreditării în privinţa centrelor naţionale.
Cu privire la reglementarea atribuţiei de la lit. i), Curtea constată că, potrivit acesteia, consiliul judeţean asigură clasificarea structurilor de primire turistică potrivit legislaţiei în vigoare, în condiţiile legii. În prezent, potrivit art. 2 alin.

(1)lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 9/2013, cu modificările ulterioare, clasificarea structurilor de primire turistice este realizată de Autoritatea Naţională pentru Turism. Verbul "a asigura" înseamnă "a oferi o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ca înfăptuirea să fie sigură; a pregăti ceva în mod sigur, durabil; a garanta". În aceste condiţii, Curtea nu poate aprecia dacă acţiunea sau decizia nemijlocită de clasificare continuă să aparţină Autorităţii Naţionale pentru Turism sau este preluată de consiliul judeţean.

Referitor la atribuţia consiliului judeţean prevăzută la lit. j), potrivit căreia acesta "autorizează activităţile de agrement nautic, activităţile turistice pe plajă şi activităţile ecoturistice, în condiţiile legii", Curtea, analizând art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 10 martie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi Normele metodologice privind autorizarea plajelor în scop turistic, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi turismului nr. 1.204/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 14 aprilie 2010, constată că noţiunea de "activităţi turistice pe plajă" este ambiguă, neputându-se cunoaşte, în mod cert, dacă norma se referă fie la eliberarea autorizaţiei turistice pentru plajă, caz în care aceasta se va acorda de consiliul judeţean, fie la autorizarea unor activităţi turistice suplimentare, neprecizate, pe plajă, distinct de cele la care ar fi îndreptăţit utilizatorul, şi anume titularul autorizaţiei turistice pentru plajă.
Nu în ultimul rând, Curtea, cu referire la activitatea consiliilor locale, constată că, în mod recurent, se ridică problema competenţei înfiinţării de centre de informare turistică în localităţile cu activitate turistică (de interes naţional/local) în condiţiile în care reglementările în vigoare menţionate anterior se referă la centrele naţionale de informare şi promovare turistică.
Cele expuse mai sus denotă grave probleme de tehnică legislativă cu repercusiuni asupra calităţii legii, destinatarul normei, fie persoane fizice sau juridice, fie autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale neputând cunoaşte, în mod obiectiv şi raţional, conduita pe care trebuie să o adopte în raport cu ipoteza normativă echivocă a legii. O atare modalitate de redactare a textului creează premisele unei aplicări discreţionare a legii de către autorităţile publice în dauna persoanelor fizice sau juridice, după caz, şi înfrângerea art. 1 alin.

(5)din Constituţie, demonstrând o lipsă de coerenţă a reglementărilor prezentate în raport cu cadrul juridic preexistent. D) Titlul V - Măsuri de descentralizare în domeniul învăţământului preuniversitar 129. Titlul V al legii supuse controlului de constituţionalitate menţine numai Palatul Naţional al Copiilor ca unitate conexă a Ministerului Educaţiei Naţionale, în timp ce palatele şi cluburile copiilor şi elevilor sunt excluse din această categorie, fără însă, a se stabili subordonarea acestora faţă de vreo autoritate publică, ci doar faptul că sunt în finanţarea autorităţilor administraţiei publice locale [art. I pct. 2 al titlului V]. Transferul acestora la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale nu este reglementat în mod explicit, ci rezultă doar pe cale de interpretare a dispoziţiilor art. I pct. 6 referitor la modificarea art. 112 alin.

(2)-

(4)din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, care prevede că terenurile şi clădirile aparţinând cluburilor copiilor şi elevilor fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, în administrarea consiliilor locale, iar cele ale palatelor copiilor din domeniul public al judeţului sau al municipiului Bucureşti, în administrarea consiliilor judeţene sau al consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz, art. I pct. 7 referitor la introducerea alin. (3^1) în cadrul art. 259 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementează numirea directorilor unităţilor destinate activităţilor extracurriculare şi art. II referitor la transferul de bunuri realizat în condiţiile anexei nr. 3 la lege.

Modificarea art. 259 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, vizează procedura de numire a "directorilor unităţilor destinate activităţilor extracurriculare transferate la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale", fără a se menţiona titularul dreptului de numire în funcţie, spre deosebire de celelalte alineate ale art. 259 din Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care prevăd în mod expres titularul dreptului de a numi în funcţie.
Art. II din titlul V cuprinde o terminologie improprie, întrucât echivalează unităţile de învăţământ pentru activităţi extraşcolare (palatele şi cluburile copiilor) cu bunurile imobile în care acestea îşi desfăşoară activitatea. Or, unităţile de învăţământ au un regim juridic propriu, reglementat prin Legea nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se confundă cu bunurile imobile menţionate mai sus, astfel încât reglementarea transferului intradomenial al unităţilor de învăţământ este inadecvată; transferul ar putea privi, eventual, bunurile acestora.
În consecinţă, impreciziile menţionate afectează calitatea reglementării normative a titlului V al legii criticate, ceea ce atrage încălcarea art. 1 alin.

(5)din Constituţie. E) Titlul VI - Măsuri de descentralizare în domeniul mediului şi schimbărilor climatice

Curtea remarcă faptul că sub titlul "Măsuri de descentralizare în domeniul mediului şi schimbărilor climatice" se relevă o reglementare eterogenă, care reuneşte modificări şi completări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.196 din 30 decembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, norme distincte referitoare la direcţiile judeţene pentru protecţia mediului, norme distincte referitoare la pescuit şi acvacultură, modificări şi completări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare, modificări şi completări, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 274/2006, cu modificările şi completările ulterioare, modificări şi completări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 20 septembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Examinând textul art. 5 din capitolul III al titlului analizat, Curtea constată o reglementare cel puţin contradictorie: pe de o parte, alin.

(1)al art. 5 prevede înfiinţarea structurilor pentru pescuit şi acvacultură cu preluarea personalului structurilor teritoriale aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură în cadrul aparatului de specialitate al consiliilor judeţene, fără distincţie sau derogare, iar, pe de altă parte, alin.

(2)prevede că pot fi înfiinţate astfel de structuri în judeţele în care nu există structuri teritoriale. Aşadar, problema care se ridică în acest caz constă în a şti câte astfel de structuri vor exista (pentru că, în acelaşi timp, acestea "se înfiinţează" şi "pot fi înfiinţate"), mai ales că acelaşi text al art. 5 alin.

(2)impune şi "încadrarea în numărul total de posturi ocupate, la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Modificările şi completările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ca şi ale Ordonanţei de urgenţă ale Guvernului nr. 107/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 404/2003, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă consecinţa trecerii plajelor cu destinaţie turistică "în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale". Problema pe care o ridică modul de redactare a acestor modificări (capitolele V, VI şi VII ale titlului analizat) constă în lipsa de precizie, claritate şi previzibilitate a ipotezei normei juridice în raport cu anexa nr. 6 la lege, întrucât nu se înţelege dacă în privinţa plajelor identificate în anexă are loc o trecere a acestora din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau numai constituirea unui drept de administrare în favoarea autorităţilor administraţiei publice locale.
Pentru cele de mai sus expuse, Curtea constată încălcarea art. 1 alin.

(5)din Constituţie şi cu privire la acest titlu al legii. F) Titlul VII - Măsuri de descentralizare în domeniul sănătăţii 137. Noul text al art. 12 alin.

(2)din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că "pe lângă direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti funcţionează, ca activităţi" centrele de diagnostic şi tratament şi centrele medicale, precum şi centrele judeţene de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale şi policlinicile cu plată. Este o preluare a soluţiei de principiu a dispoziţiilor poz. A) pct. I.

din anexa nr. 2 (Lista cuprinzând unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010, fără, însă, a se preciza dacă aceste unităţi se organizează în subordinea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, ci "pe lângă" acestea. Aşadar, noţiunea folosită este improprie sub aspectul poziţionării administrative a centrelor de diagnostic şi tratament şi centrelor medicale, precum şi a centrelor judeţene de întreţinere şi reparare a aparaturii medicale şi a policlinicilor cu plată.
Prin modificările aduse art. 17^1 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare, nu se prevede autoritatea competentă să numească "conducătorii" direcţiilor de sănătate publică, textul prevăzând doar că aceştia sunt numiţi în condiţiile legii. De asemenea, s-a înlăturat termenul de 30 de zile în care directorul coordonator sau directorul coordonator adjunct care se află în stare de incompatibilitate sau în conflict de interese era obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese, care ar fi atras rezilierea de plin drept a contractului de management. Noul act normativ nu prevede sancţiunea aplicabilă "conducătorilor" direcţiilor de sănătate publică de la data apariţiei conflictului de interese/incompatibilităţii. Chiar dacă aceştia sunt supuşi evaluării conflictelor de interese/incompatibilităţii potrivit prevederilor generale în materie, respectiv Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările ulterioare, efectele juridice ale raportului de evaluare de constatare a conflictului de interese/incompatibilităţii sunt imprecis reglementate, în sensul absenţei sancţiunii.
Aşadar, caracterul imprecis şi vag al reglementării determină incertitudini juridice cu privire la structura direcţiilor de sănătate publică judeţene şi la statutul "conducătorilor" acestora, încălcându-se, astfel, art. 1 alin.

(5)din Constituţie referitor la calitatea legii. G) Titlul VIII - Măsuri de descentralizare în domeniul tineretului şi sportului 140. Curtea constată că articolul unic alin.

(7)din capitolul I al titlului VIII din legea criticată, potrivit căruia "Casele de cultură ale studenţilor, sălile de sport şi cluburile sportive care funcţionează pe raza unităţilor administrativ-teritoriale fac parte din domeniul public al acestora şi sunt administrate de consiliile judeţene, respectiv de consiliile locale, după caz, (...)", cuprinde o terminologie improprie. Astfel, casele de cultură ale studenţilor şi cluburile sportive sunt instituţii publice cu personalitate juridică în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi în coordonarea Agenţiei pentru Sprijinirea Studenţilor [art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 801/2004 privind organizarea şi funcţionarea caselor de cultură ale studenţilor şi a Complexului Cultural Sportiv Studenţesc "Tei", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 31 mai 2004], respectiv persoane juridice, înfiinţate ca instituţii publice în subordinea organelor administraţiei de stat [art. 29 alin.

(1)din Legea nr. 69/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 9 mai 2000, cu modificările şi completările ulterioare]. Or, instituţiile publice nu pot face parte din domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, ci eventual bunurile acestora.

Legea nu dispune cu privire la subordonarea caselor de cultură ale studenţilor. De asemenea, nedispunându-se nimic cu privire la Complexul Cultural Sportiv Studenţesc "Tei" acesta rămâne în continuare în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi în coordonarea Agenţiei pentru Sprijinirea Studenţilor (a se vedea şi Hotărârea Guvernului nr. 801/2004).
Referitor la numirea conducătorilor direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, Curtea observă că nu este indicat titularul dreptului de numire. În actuala reglementare, conform art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2010 privind unele măsuri de reorganizare a activităţilor de tineret şi sport, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 22 iulie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 268/2011, coroborat cu art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 776/2010 privind organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 558 din 9 august 2010, conducerea direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a Direcţiei pentru Sport şi Tineret a Municipiului Bucureşti este asigurată de un director executiv numit în condiţiile legii prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret.
Atribuţiile acestor direcţii sunt prevăzute la articolul unic alin.

(5)al capitolului I din titlul VIII al legii supuse controlului de constituţionalitate. Curtea observă că lit. o) şi ş) ale acestui text conţin aceeaşi soluţie legislativă, ele repetându-se, ceea ce este inadmisibil într-o bună tehnică legislativă. 144. Caracterul lacunar şi vag al reglementării este de natură a atrage încălcarea art. 1 alin.

(5)din Constituţie referitor la calitatea legii. Nu în ultimul rând, Curtea sesizează neglijenţa nepermisă în redactarea unui act normativ cu referire directă la repetarea în cadrul aceluiaşi articol al legii a unei atribuţii a direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret, respectiv a municipiului Bucureşti, H) Titlul IX - Măsuri de descentralizare în domeniul transporturilor 145. Teza întâi a art. 1 alin.

(1)din cadrul titlului IX reglementează posibilitatea transferului cu titlu gratuit din proprietatea privată a statului în proprietatea privată a municipiului Bucureşti, la cererea autorităţii publice locale competente, a pachetului de acţiuni pe care statul român îl deţine la S.C. Metrorex - S.A. din Bucureşti. Metrorex este organizată ca societate comercială pe acţiuni, c

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.