Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

REGULAMENTUL din 12 septembrie 2008

Pe scurt

Acest regulament stabilește regulile și responsabilitățile pentru gestionarea proprietăților imobiliare și administrarea cazărmilor din Ministerul Apărării. El detaliază modul în care aceste proprietăți sunt definite, clasificate și înregistrate.

Ce reglementează

  • Regulile și responsabilitățile privind managementul proprietății imobiliare.
  • Administrarea cazărmilor în Ministerul Apărării.
  • Clasificarea proprietăților imobiliare, inclusiv cazărmi, baze și instalații militare.
  • Tipuri de facilități (inițiale, temporare, semipermanente, permanente) și construcții (relocabile, fixe).

Cui îi privește

  • Ministerul Apărării, prin Direcția domenii și infrastructuri.
  • Unitățile militare care utilizează și administrează proprietăți imobiliare.

Puncte cheie

  • Autoritatea principală în domeniul proprietății imobiliare este Direcția domenii și infrastructuri.
  • Proprietatea imobiliară a Ministerului Apărării include imobile aflate în domeniul public sau privat al statului și în administrarea Ministerului Apărării, precum și cele în proprietatea privată a ministerului.
  • Imobilele sunt înregistrate într-un registru de evidență și primesc un indicativ/cod de către Direcția domenii și infrastructuri.
  • Facilitățile sunt clasificate după durata de folosință: inițiale (până la 6 luni), temporare (până la 5 ani), semipermanente (mai mult de 5 ani, dar mai puțin de 25 de ani) și permanente.
Textul legii
Textul legii

REGULAMENTUL din 12 septembrie 2008 proprietăţii imobiliare în Ministerul Apărării Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 26 septembrie 2008 Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Prezentul regulament stabileşte regulile şi responsabilităţile privind managementul proprietăţii imobiliare şi administrarea cazărmilor în Ministerul Apărării. Articolul 2

(1)Autoritatea în domeniul proprietăţii imobiliare este Direcţia domenii şi infrastructuri, în calitate de structură de specialitate a Ministerului Apărării. ...
(2)Direcţia domenii şi infrastructuri este structura abilitată a Ministerului Apărării care elaborează proiecte de acte normative în domeniul proprietăţii imobiliare. ... Capitolul II Proprietatea imobiliară Secţiunea 1 Proprietatea imobiliară şi regimul acesteia Articolul 3
(1)Proprietatea imobiliară a Ministerului Apărării este formată din totalitatea imobilelor aflate în domeniul public sau privat al statului şi în administrarea Ministerului Apărării şi a imobilelor aflate în proprietatea privată a ministerului. ...
(2)Imobilele din domeniul public al statului sunt înscrise în Inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării. ... Articolul 4 Fiecare imobil intră în administrarea/proprietatea Ministerului Apărării în baza documentelor juridice, care compun dosarul juridic al imobilului. Articolul 5
(1)Pentru identificare şi evidenţă, Direcţia domenii şi infrastructuri înscrie fiecare imobil aflat în administrarea/proprietatea Ministerului Apărării ori preluat în folosinţă de la alte instituţii publice, persoane fizice sau juridice într-un registru de evidenţă şi îi atribuie un indicativ/cod. ...
(2)În funcţie de nevoile ministerului, imobilele pot fi dezmembrate, iar părţilor din acestea li se atribuie indicative/coduri separate de către Direcţia domenii şi infrastructuri. ... Articolul 6
(1)Fiecare imobil este arondat unei formaţiuni de administrare a cărei organigramă este în compunerea statului de organizare al unităţii militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului. ...
(2)Pentru aprobarea trecerii imobilelor/părţilor din imobile la alte unităţi militare, după obţinerea avizului de specialitate de la Direcţia domenii şi infrastructuri, eşaloanele interesate înaintează rapoarte şefului Statului Major General. ... Secţiunea a 2-a Elementele unei proprietăţi imobiliare Articolul 7 Proprietăţile imobiliare sunt întâlnite în mediul militar şi sub denumirea de cazărmi/baze/instalaţii militare, fiind definite ca entităţi organizatorice teritorial-administrative, constituite în condiţii de eficienţă şi siguranţă, din totalitatea suprafeţelor de teren, a construcţiilor şi amenajărilor destinate asigurării facilităţilor pentru staţionarea, instruirea şi antrenarea uneia sau mai multor unităţi militare ce fac parte din una sau mai multe categorii de forţe ale armatei/similare. Articolul 8
(1)De regulă, o cazarmă/bază are toate construcţiile/amenajările/terenurile necesare asigurării întregului complex de facilităţi principale şi de susţinere. ...
(2)Facilităţile principale deservesc funcţiunile/grupurile de funcţiuni principale ale unităţii, şi anume: ...
  1. a)administrativă; ...
  2. b)pregătire tehnico-tactică; ...
  3. c)instrucţie, antrenamente şi paradă. ...
(3)Facilităţile de susţinere deservesc funcţiunile/grupurile de funcţiuni de susţinere ale unităţii, şi anume: ...
  1. a)cazare trupe şi familii; ...
  2. b)hrănire; ...
  3. c)comunicaţii; ...
  4. d)medical, cu/fără stomatologie şi farmacie; ...
  5. e)depozitare; ...
  6. f)mentenanţă; ...
  7. g)servicii comunitare. ... Articolul 9
(1)După durata de folosinţă şi efortul ingineresc de realizare, facilităţile se clasifică în: ...
  1. a)facilităţi iniţiale, caracterizate prin condiţii austere oferite funcţiunilor deservite, care se constituie în una sau mai multe construcţii relocabile grupate pentru deservirea unei funcţiuni în situaţii ocazionate de dislocarea forţelor pentru antrenament, situaţii de urgenţă, de criză, dezastru sau conflict, cu scopul folosirii operaţionale imediate de către unităţi pentru perioade de timp limitate până la 6 luni de folosinţă; ...
  2. b)facilităţi temporare, caracterizate prin condiţii austere oferite funcţiunii deservite, care se constituie în una sau mai multe construcţii relocabile, pentru deservirea unei funcţiuni în situaţii prelungite de criză, postdezastru, postconflict sau pentru acţiuni de menţinere a păcii, se realizează cu efort ingineresc superior celui pentru facilităţi iniţiale, cu scopul de a creşte eficienţa operaţională, siguranţa şi durabilitatea, moralul şi sănătatea personalului, pentru perioade de timp limitate la 5 ani de folosinţă; ...
  3. c)facilităţi semipermanente, asigurate de regulă de construcţii de tipul celor fixe, proiectate şi realizate numai pe terenul aparţinând statului român, cu materiale şi sisteme de finisaje selectate corespunzător climei şi terenului de amplasament, conform standardelor pentru eficienţă pentru o durată de folosinţă mai mare de 5 ani, dar mai mică de 25 de ani, cu scopul deservirii unei funcţiuni în timp de pace, avându-se în vedere posibilitatea recompartimentării/ redistribuirii/remodelării spaţiilor din aceste construcţii sau reconstruirea lor parţială, cu cheltuieli minimale, pentru adaptarea cu uşurinţă în viitor la cerinţe noi; ...
  4. d)facilităţi permanente, care se constituie în construcţii de tipul celor fixe, proiectate şi realizate cu efort ingineresc deosebit, deasupra standardelor pentru facilitatea semipermanentă, numai pe terenul aparţinând statului român, în scopul deservirii unei funcţiuni speciale sau reprezentative cu caracter permanent în timp de pace. ...
(2)Facilităţile iniţiale şi temporare sunt asigurate de construcţii provizorii. ...
(3)Facilităţile semipermanente şi permanente sunt asigurate de construcţii definitive. ... Articolul 10 Terenurile pot avea următoarele destinaţii:
  1. a)pentru instruire, instrucţie şi învăţământ, respectiv poligoane pentru trageri, poligoane auto, tancodromuri, aerodromuri, terenuri de instrucţie şi altele asemenea; ...
  2. b)pentru activităţi de cercetare-experimentare, respectiv poligoane pentru testarea armamentului, tehnicii de luptă şi de transport, a muniţiilor şi mijloacelor de protecţie şi altele asemenea; ...
  3. c)agricole, inclusiv fondul silvic; ...
  4. d)pentru construcţii; ...
  5. e)pentru activităţi recreative. ... Articolul 11 Construcţiile, precum şi facilităţile pe care le asigură pot fi clasificate în:
  6. a)construcţii relocabile sau mobile - cele care pot fi mutate ori demontate în elemente componente şi reasamblate, cu completarea/repararea degradărilor; ...
  7. b)construcţii fixe sau imobile - cele a căror relocare/mutare se face cu un efort tehnico-ingineresc costisitor şi/sau cu degradări structurale irevocabile. ... Articolul 12
(1)Construcţiile relocabile sunt de tip gheretă, foişor, căsuţă sau rulotă, container, chioşc, tonetă, cabină, corp şi panou de afişaj, firmă, şopron ori baracament, precum şi altele asemenea, izolate sau neizolate fonic/termic/electromagnetic, cu ori fără racordare la utilităţi. ...
(2)Dobândirea, mutarea/reamplasarea construcţiilor relocabile şi intervenţia asupra acestora nu se fac prin proiecte de investiţii imobiliare, acestea nefiind bunuri imobile. ...
(3)Construcţiile relocabile se achiziţionează pe seturi, complete sau, după caz, elemente componente, cu/fără asamblare/montaj la furnizare, iar amplasarea/montarea ori reamplasarea/remontarea/ mutarea acestora se realizează de către unitatea militară deţinătoare cu amenajările minimale necesare pentru adaptarea la teren şi climă pe amplasamentul aprobat. ... Articolul 13
(1)Construcţiile fixe sunt cu structură de rezistenţă din metal, lemn, piatră naturală sau artificială, precum şi din combinaţii de materiale, a căror dezasamblare/demontare nu este posibilă. ...
(2)Realizarea/dobândirea construcţiilor fixe, precum şi intervenţia asupra acestora se fac numai prin proiecte de investiţii imobiliare, acestea fiind bunuri imobile. ... Articolul 14
(1)Sistemul de utilităţi al unei/unui cazărmi/imobil se compune din totalitatea reţelelor, instalaţiilor şi construcţiilor aferente acestora, care asigură funcţionalitatea clădirilor şi desfăşurarea activităţilor unităţilor militare. ...
(2)Prin utilităţi se înţelege: ...
  1. a)reţele de producere, transport şi consum al energiei electrice; ...
  2. b)reţele de producere, transport şi consum al energiei termice; ...
  3. c)reţele de transport şi consum al apei potabile şi menajere; ...
  4. d)reţele de transport şi evacuare a apelor uzate şi meteorice; ...
  5. e)reţele de transport şi consum al gazelor naturale; ...
  6. f)instalaţii de aer comprimat; ...
  7. g)instalaţii de filtrare, decantare şi epurare. ...
(3)De regulă, sistemul de utilităţi al unui imobil are următoarele componente: ...
  1. a)alimentarea cu energie electrică, constituită din reţele de cabluri electrice, posturi de transformare, aparate/utilaje electrice, tablouri de distribuţie şi altele; ...
  2. b)alimentarea cu energie termică, compusă din aparate/utilaje de producere a energiei termice şi apei calde menajere în sistem centralizat sau local, reţele de conducte, armături, corpuri de încălzire, construcţii aferente şi altele asemenea, care asigură consumatorilor abur tehnologic, apă fierbinte, apă caldă pentru încălzire sau apă caldă menajeră; ...
  3. c)alimentarea cu apă, alcătuită, după caz, din puţuri/staţii de captare, conducte, armături, hidranţi, construcţii aferente, rezervoare apă, rezervoare-tampon, staţii de pompare/castele de apă şi altele; ...
  4. d)canalizarea, compusă din colectoare principale, colectoare secundare, canale de serviciu, cămine de vizitare, decantoare, fose septice, staţii de epurare, staţii de pompare şi altele; ...
  5. e)alimentarea cu gaze naturale, alcătuită din regulatoare de gaze, reţele şi conducte de distribuţie, armături, construcţii aferente, detectoare de gaze şi altele. ... Articolul 15
(1)Infrastructura este denumirea generică dată, în mediul militar, ansamblului de construcţii fixe şi instalaţii permanente pentru sprijinul material al forţelor militare, care permite comandamentelor să funcţioneze, iar forţelor să acţioneze eficient. ...
(2)De regulă, elementele componente ale infrastructurii dintr-o/dintr-un cazarmă/imobil sunt: ...
  1. a)construcţiile şi instalaţiile; ...
  2. b)reţelele de telecomunicaţii; ...
  3. c)aleile, drumurile şi platourile destinate pentru circulaţia personalului şi tehnicii unităţilor militare; ...
  4. d)platformele destinate parcării/depozitării tehnicii auto şi de luptă din dotarea unităţilor militare; ...
  5. e)rampele auto şi de cale ferată destinate pentru încărcarea/descărcarea materialelor; ...
  6. f)bazinele de apă pentru instrucţia blindatelor; ...
  7. g)bazinele de apă pentru instrucţia personalului unităţilor militare; ...
  8. h)pistele de aviaţie şi platformele pentru decolare/aterizare; ...
  9. i)adăposturi pentru mentenanţa şi reparaţiile mijloacelor din dotare; ...
  10. j)piste cu sau fără obstacole, pentru antrenament ori întreceri sportive; ...
  11. k)piste de schi; ...
  12. l)ansamblul elementelor componente ale sistemului de utilităţi. ...
(3)Elementele infrastructurii dintr-un imobil se realizează în funcţie de cerinţele operaţionale şi de complexitatea procesului de instruire, prin proiecte de investiţii imobiliare ce se derulează prin programul propriu al ministerului sau în cadrul unor programe comune desfăşurate de Ministerul Apărării cu alte instituţii publice, persoane fizice ori juridice interesate. ... Capitolul III Evidenţa proprietăţii imobiliare Articolul 16 Evidenţa proprietăţii imobiliare în Ministerul Apărării se ţine statistic, juridic, cadastral, tehnic şi cantitativ-valoric. Articolul 17 Evidenţa statistică a proprietăţii imobiliare se ţine la Direcţia domenii şi infrastructuri şi la centrele de domenii şi infrastructuri, potrivit zonelor de responsabilitate, în registre, pe indicative de utilizatori, coduri de cazărmi, garnizoane, localităţi, judeţe, şi cuprinde pentru fiecare imobil elementele şi datele de identificare, suprafaţa totală, destinaţia şi capabilităţile. Articolul 18
(1)Evidenţa juridică a proprietăţii imobiliare se ţine la Direcţia domenii şi infrastructuri şi la centrele de domenii şi infrastructuri, potrivit zonelor de responsabilitate. ...
(2)Evidenţa juridică a proprietăţii imobiliare cuprinde actele juridice care atestă dreptul de administrare/proprietate al ministerului asupra fiecărui imobil, elementele necesare identificării, respectiv planul de situaţie cu vecinătăţile, numărul topografic, numărul cărţii funciare, date sintetice privind destinaţia, suprafaţa totală şi pe categorii de folosinţă, precum şi documentele prin care se face înscrierea sau modificarea în evidenţă. ...
(3)Dosarul juridic se întocmeşte, separat pentru fiecare imobil, în două exemplare şi se păstrează la: ...
  1. a)Direcţia domenii şi infrastructuri, în original, pentru toate cazărmile/imobilele aflate în administrarea/proprietatea Ministerului Apărării; ...
  2. b)centrele de domenii şi infrastructuri, în copie, pentru cazărmile/imobilele aflate în zonele de responsabilitate. ...
(4)Pentru fiecare imobil/cazarmă în parte dosarele juridice conţin următoarele documente: ...
  1. a)actul Direcţiei domenii şi infrastructuri în baza căruia s-a făcut înscrierea imobilului în evidenţa Ministerului Apărării şi s-a acordat indicativul/codul de cazarmă; ...
  2. b)documente în legătură cu imobilul, actul juridic - hotărârea Guvernului, hotărârea consiliului local, actul de schimb sau de donaţie, contractul de vânzare-cumpărare şi alte documente prin care imobilul a fost trecut în administrarea/proprietatea Ministerului Apărării; ...
  3. c)actul emis de organele administraţiei publice centrale sau locale abilitate pentru scoaterea terenului din producţia agricolă, din fondul forestier ori pentru aprobarea defrişării, în cazul terenurilor care fac parte din fondul forestier; ...
  4. d)protocolul şi procesul-verbal de luare în primire a terenului şi construcţiilor aferente imobilului; ...
  5. e)planul de situaţie al terenului şi construcţiilor; ...
  6. f)planul de situaţie cu marcarea şi numerotarea bornelor; ...
  7. g)actul de intabulare a imobilului în cartea funciară; ...
  8. h)procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor şi de recepţie finală pentru proiectele/obiectivele de investiţii derulate prin programul de reabilitare, dezvoltare şi modernizare a infrastructurii Ministerului Apărării; ...
  9. i)autorizaţiile de construire/desfiinţare. ...
(5)Planurile de situaţie trebuie să indice: ...
  1. a)conturul poligonal al terenului, cu dimensiunile fiecărei laturi; ...
  2. b)suprafaţa totală rezultată din însumarea diferitelor parcele caracteristice ale perimetrului poligonal; ...
  3. c)direcţia nord; ...
  4. d)elementele caracteristice de planimetrie - localităţi, drumuri, clădiri importante, margini de pădure, ape şi altele asemenea, necesare identificării terenului; ...
  5. e)vecinătăţile pe fiecare latură, numărul topografic şi numărul cărţii funciare - pentru imobilele intabulate în cartea funciară; ...
  6. f)intrările principale şi secundare ale clădirilor; ...
  7. g)cotele/dimensiunile exterioare ale clădirilor. ...
(6)Planurile de situaţie se întocmesc la scara: ...
  1. a)1/500 pentru terenuri până la 1 ha; ...
  2. b)1/1.000 pentru terenuri de la 1 ha la 5 ha; ...
  3. c)1/2.000-1/5.000 pentru terenurile cu suprafeţe care depăşesc 5 ha. ... Articolul 19
(1)Evidenţa cadastrală a proprietăţii imobiliare se ţine la Direcţia domenii şi infrastructuri, centrele de domenii şi infrastructuri şi la formaţiunile de administrare ale unităţilor militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, în baza planurilor cadastrale şi a încheierilor/extraselor de carte funciară, anexate la dosarele juridice/tehnice ale imobilelor. ...
(2)Intabularea imobilelor se face în baza documentaţiilor cadastrale ce se depun de către centrele de domenii şi infrastructuri la autorităţile abilitate să facă înscrierea în cartea funciară. ... Articolul 20
(1)Evidenţa tehnică a proprietăţii imobiliare se ţine la Direcţia domenii şi infrastructuri, centrele de domenii şi infrastructuri, structurile de administrare a imobilelor din cadrul categoriilor de forţe ale armatei/similare şi la formaţiunile de administrare din unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului. ...
(2)Evidenţa tehnică a proprietăţii imobiliare se ţine pe dosare tehnice întocmite separat pe fiecare cazarmă şi cuprinde datele tehnice şi de detaliu privind terenurile şi construcţiile. ...
(3)Dosarele tehnice cuprind următoarele date: ...
  1. a)planurile de situaţie, cu indicarea vecinilor şi a căilor de comunicaţii apropiate; ...
  2. b)copii de pe planurile cadastrale şi încheierile de carte funciară privind intabularea imobilelor; ...
  3. c)actele prin care se face înscrierea/modificarea în evidenţă a fiecărei construcţii; ...
  4. d)destinaţia; ...
  5. e)înălţimea şi numărul de nivele; ...
  6. f)suprafaţa construită şi desfăşurată; ...
  7. g)capabilităţile şi posibilităţile de utilizare a spaţiilor, pe categorii de folosinţă; ...
  8. h)durata normală de utilizare a fiecărei construcţii şi reţele de utilităţi; ...
  9. i)planurile orizontale şi secţiuni ale construcţiilor; ...
  10. j)cotele exterioare ale construcţiilor; ...
  11. k)natura elementelor componente ale construcţiilor/instalaţiilor. ...
(4)Dosarul tehnic, precum şi documentele pentru actualizarea acestuia se întocmesc pe formulare tipizate, în 4 exemplare, de către şeful formaţiunii de administrare a cazărmii, iar după verificarea şi avizarea de către centrul de domenii şi infrastructuri care are responsabilitate în zonă se înaintează ierarhic pentru aprobare la Direcţia domenii şi infrastructuri. ...
(5)Documentele pentru actualizarea dosarului tehnic, aprobate, se păstrează în dosarul tehnic. ...
(6)Dosarele tehnice aprobate se păstrează la: ...
  1. a)Direcţia domenii şi infrastructuri, exemplarul nr. 1, pentru toate imobilele/cazărmile aflate în administrarea/proprietatea Ministerului Apărării; ...
  2. b)centrul de domenii şi infrastructuri, exemplarul nr. 2, pentru imobilele/cazărmile din zona sa de responsabilitate; ...
  3. c)structura de cartiruire trupe şi administrare a cazărmilor din cadrul categoriei de forţe ale armatei/similare, exemplarul nr. 3; ...
  4. d)şeful formaţiunii de administrare a imobilului/cazărmii din unitatea militară cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, exemplarul nr. 4. ... Articolul 21
(1)Evidenţa cantitativ-valorică a imobilelor/ cazărmilor se ţine la unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, care au în statul de organizare formaţiune de administrare şi compartiment financiar-contabil. ...
(2)Pentru unităţile militare care nu au în statul de organizare compartiment financiar-contabil, evidenţa cantitativ-valorică se ţine de către unităţile militare care le au în asigurare financiară. ... Capitolul IV Managementul proprietăţii imobiliare Secţiunea 1 Direcţia domenii şi infrastructuri Articolul 22 Managementul proprietăţii imobiliare se referă la:
  1. a)administrarea proprietăţii imobiliare; ...
  2. b)utilizarea, operarea şi mentenanţa imobilelor; ...
  3. c)dezvoltarea, modernizarea şi reabilitarea proprietăţii imobiliare prin programe, proiecte şi acţiuni imobiliare specifice; ...
  4. d)asigurarea construcţiilor cu utilaje tehnologice, echipamente şi dotări specifice imobilelor; ...
  5. e)prevenirea şi stingerea incendiilor la imobile; ...
  6. f)protecţia mediului în activitatea imobiliară; ...
  7. g)siguranţa şi securitatea muncii în activitatea imobiliară; ...
  8. h)particularităţile asigurării proprietăţilor imobiliare necesare forţelor în situaţiile speciale de criză, război, conflict şi postconflict. ... Articolul 23 Direcţia domenii şi infrastructuri este structura Ministerului Apărării pentru managementul proprietăţii imobiliare şi are următoarele domenii de competenţă:
  9. a)administrarea proprietăţii imobiliare; ...
  10. b)elaborarea politicii privind proprietatea imobiliară, modernizarea, dezvoltarea, menţinerea sau, după caz, reducerea proprietăţii imobiliare prin proiecte şi programe imobiliare specifice; ...
  11. c)reprezentarea intereselor Ministerului Apărării în relaţiile cu instituţiile statului, la nivel interministerial, cu autorităţile administraţiei centrale şi locale şi în cele cu armatele străine; ...
  12. d)exercitarea obligaţiilor şi responsabilităţilor prevăzute de lege, pentru proprietarul/administratorul proprietăţii imobiliare; ...
  13. e)controlul respectării prevederilor legislaţiei în vigoare privind modul de utilizare a cazărmilor şi starea de întreţinere/reparaţii a proprietăţii imobiliare puse la dispoziţia forţelor, prevenirea şi stingerea incendiilor la construcţii, echipamente şi instalaţii aferente, eliminarea pericolelor de poluare a mediului şi autorizarea instalaţiilor sub presiune; ...
  14. f)asigurarea proprietăţilor imobiliare necesare forţelor în situaţiile speciale de criză, război, conflict şi postconflict. ... Secţiunea a 2-a Atribuţiile şi responsabilităţile Direcţiei domenii şi infrastructuri Articolul 24 Atribuţiile şi responsabilităţile statului în calitate de proprietar/administrator al proprietăţii imobiliare se exercită în Ministerul Apărării de către Direcţia domenii şi infrastructuri. Articolul 25 În domeniul administrării proprietăţii imobiliare, Direcţia domenii şi infrastructuri are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
  15. a)păstrează şi actualizează dosarele juridice şi tehnice cu documentaţii ce atestă dreptul de proprietate asupra imobilelor, configuraţia şi caracteristicile tehnice ale tuturor construcţiilor, instalaţiilor şi elementelor de infrastructură din Ministerul Apărării; ...
  16. b)asigură, pe linie tehnică de specialitate, managementul activităţii de intabulare în cartea funciară; ...
  17. c)organizează administrarea proprietăţii imobiliare şi deţine inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, aflate în administrarea Ministerului Apărării; ...
  18. d)perfecţionează managementul şi procedurile folosite în administrarea proprietăţii imobiliare pentru obţinerea compatibilităţii cu structurile euroatlantice; ...
  19. e)evaluează potenţialul cazărmilor devenite disponibile, în scopul schimbării destinaţiei, valorificării în condiţiile legii sau conversiei; ...
  20. f)ţine evidenţa juridică a întregului patrimoniu imobiliar şi coordonează, la unităţi, ţinerea evidenţelor tehnice primare şi cantitativ-valorice ale cazărmilor din Ministerul Apărării; ...
  21. g)identifică mijloace de valorificare, în condiţiile legii, pe termen mediu şi lung a cazărmilor devenite disponibile; ...
  22. h)dispune încetarea utilizării construcţiilor afectate de dezastre sau accidente tehnice, când expertiza tehnică concluzionează că este pusă în pericol viaţa oamenilor; ...
  23. i)avizează, la cererea Statului Major General, documentaţiile de urbanism şi amenajarea teritoriului, pentru amplasarea noilor obiective de investiţii şi dezvoltarea celor existente, precum şi închiderea sau demolarea acestora, din punctul de vedere al protejării construcţiilor, instalaţiilor şi terenurilor existente în patrimoniul imobiliar al Ministerului Apărării; ...
  24. j)asigură secretariatul Comisiei interne pentru analizarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi funcţionarea Comisiei de evaluare interne din Ministerul Apărării. ... Articolul 26 În domeniul elaborării politicii Ministerului Apărării privind proprietatea imobiliară, modernizarea, dezvoltarea, menţinerea sau, după caz, reducerea acesteia prin proiecte şi programe imobiliare specifice, Direcţia domenii şi infrastructuri are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
  25. a)propune planul anual cu actele normative specifice în domeniu care urmează să fie elaborate şi analizate în Comisia superioară pentru doctrine, manuale şi regulamente militare; ...
  26. b)elaborează reglementări proprii privind apărarea împotriva incendiilor în conformitate cu legislaţia în vigoare; ...
  27. c)elaborează reglementări, la nivelul Ministerului Apărării, pentru aplicarea prevederilor actelor normative în domeniu; ...
  28. d)iniţiază demersuri pentru armonizarea prevederilor legislaţiei naţionale cu legislaţia NATO; ...
  29. e)elaborează, împreună cu statele majore ale categoriilor de forţe ale armatei/similare, conceptele de constituire şi utilizare a fondului imobiliar de locuinţe de intervenţie şi de serviciu pentru personalul armatei, precum şi conceptele de constituire a bazelor militare; ...
  30. f)întocmeşte şi actualizează baza de date cu actele normative, standardele şi procedurile NATO; ...
  31. g)colaborează la proiectele de acte normative în domeniul programelor, proiectelor imobiliare şi infrastructurii iniţiate de alte ministere sau autorităţi centrale şi locale; ...
  32. h)analizează menţinerea sau, după caz, reducerea proprietăţii imobiliare prin proiecte şi programe imobiliare specifice, în colaborare cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale; ...
  33. i)analizează cerinţele formulate de categoriile de forţe ale armatei/similare privind proiectele de dezvoltare imobiliară, inclusiv pentru locuinţele de serviciu şi de intervenţie; ...
  34. j)asigură secretariatul permanent al Consiliului tehnico-economic şi analizarea tehnico-economică a documentaţiilor propuse la avizare pentru proiectele imobiliare; ...
  35. k)coordonează şi monitorizează implementarea proiectelor şi programelor imobiliare aprobate; ...
  36. l)asigură aprobarea documentaţiilor tehnico-economice pentru proiectele imobiliare; ...
  37. m)asigură managementul proiectelor şi programelor imobiliare din Ministerul Apărării; ...
  38. n)asigură managementul activităţilor specifice implementării proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate - NSIP, potrivit competenţelor; ...
  39. o)emite avize şi autorizaţii de construire pentru proiectele de investiţii imobiliare şi de infrastructură şi autorizaţii de desfiinţare a construcţiilor în Ministerul Apărării; ...
  40. p)elaborează programul anual al achiziţiilor publice, organizează, desfăşoară şi derulează procedurile de achiziţie publică specifice; ...
  41. q)analizează şi evaluează în teren fiecare etapă de implementare a proiectelor imobiliare, informându-l pe ministrul apărării despre etapele de realizare parcurse şi neconformităţile constatate; ...
  42. r)urmăreşte contractele, ţine evidenţa şi analizează costurile efective pe proiecte şi programe; ...
  43. s)urmăreşte desfăşurarea procesului investiţional, planifică bugetele proiectelor şi propune modificarea corespunzătoare a volumelor de plan, prin rectificări/actualizări de buget; ... ş) selecţionează şi propune candidatul direcţiei pentru funcţia de reprezentant al Ministerului Apărării în Comitetul de infrastructură al NATO. Articolul 27 În domeniul reprezentării intereselor Ministerului Apărării în relaţiile cu instituţiile statului, la nivel interministerial, cu autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi cu armatele străine, Direcţia domenii şi infrastructuri are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
  44. a)reprezintă Ministerul Apărării ca membru în Centrul Naţional pentru Aşezări Umane - Habitat; ...
  45. b)reprezintă Ministerul Apărării în Consiliul Interministerial pentru Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe; ...
  46. c)reprezintă Ministerul Apărării în Consiliul Interministerial pentru Dezvoltare Regională, Infrastructură, Amenajarea Teritoriului şi Turism; ...
  47. d)reprezintă Ministerul Apărării în comisii mixte pentru lucrările de interes internaţional sau regional; ...
  48. e)participă cu specialişti la activităţi internaţionale privind reducerea infrastructurii militare, conversia bazelor şi facilităţilor militare sub egida Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, cu asistenţa experţilor NATO şi internaţionali; ...
  49. f)colaborează cu experţii NATO pentru implementarea proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate - NSIP; ...
  50. g)participă cu specialişti la cursurile de perfecţionare a sistemului managerial şi procedurilor folosite în sistemul de infrastructuri NATO, precum şi la activităţile de schimb de experienţă în domeniul NSIP cu structuri similare din ţările membre NATO; ...
  51. h)participă cu personal de specialitate în comandamentele multinaţionale din teatrele de operaţii; ...
  52. i)întocmeşte şi înaintează documentele statistice prevăzute de lege privind monitorizarea realizării obiectivelor şi activităţilor de investiţii publice la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Institutul Naţional de Statistică; ...
  53. j)participă cu reprezentanţi în cadrul "Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătire pentru situaţii de urgenţă - Componenta B: Reducerea riscului seismic" din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor. ... Articolul 28 În domeniul exercitării obligaţiilor şi responsabilităţilor prevăzute de lege pentru proprietarul/administratorul proprietăţii imobiliare, Direcţia domenii şi infrastructuri are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
  54. a)asigură şi coordonează operaţiunile şi demersurile legale de intervenţie asupra proprietăţii imobiliare a statului privind mărirea patrimoniului prin proiecte imobiliare, micşorarea acestuia prin demolare, transfer, valorificare şi conversie; ...
  55. b)asigură achiziţia serviciului de expertizare tehnică de calitate a construcţiilor din administrarea unităţilor, în situaţia executării lucrărilor de intervenţie la construcţii, precum şi pentru punerea în siguranţă a fondului construit; ...
  56. c)întocmeşte şi transmite Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor situaţia centralizatoare a imobilelor identificate cu potenţial de risc seismic; ...
  57. d)verifică existenţa şi valabilitatea autorizaţiilor deţinute de administratorii cazărmilor pentru efectuarea urmăririi în timp a construcţiilor din cazărmi; ...
  58. e)controlează utilizarea construcţiilor conform instrucţiunilor de exploatare prevăzute în cartea tehnică a construcţiei; ...
  59. f)elaborează fundamentări, programe, planuri de reparaţii pentru clădirile şi instalaţiile din cazărmile ce nu sunt în responsabilitatea categoriilor de forţe ale armatei/similare; ...
  60. g)verifică păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei; ...
  61. h)controlează modul de organizare şi desfăşurare a urmăririi comportării în timp a construcţiilor conform cărţii tehnice a construcţiei; ...
  62. i)controlează efectuarea lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii curente la imobile, rezultate din activitatea de urmărire a comportării în timp a construcţiilor; ...
  63. j)supune spre avizare Consiliului tehnico-economic documentaţiile tehnico-economice; ...
  64. k)autorizează imobilele/cazărmile Ministerului Apărării privind prevenirea şi stingerea incendiilor. ... Articolul 29 În domeniul controlului respectării prevederilor legislaţiei în vigoare privind modul de utilizare a spaţiilor, administrarea şi utilizarea cazărmilor, starea de întreţinere/reparaţii a proprietăţii imobiliare puse la dispoziţia categoriilor de forţe ale armatei/similare, Direcţia domenii şi infrastructuri are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
  65. a)controlează, prin comisii proprii sau prin membri numiţi în comisiile organizate de structurile Ministerului Apărării, modul cum sunt respectate normele de exploatare şi întreţinere a construcţiilor, instalaţiilor şi terenurilor şi aplică sancţiunile prevăzute de lege atunci când constată încălcarea acestora; ...
  66. b)îndrumă, coordonează şi controlează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor în cadrul Ministerului Apărării; ...
  67. c)îndrumă, coordonează şi controlează activitatea de protecţie a mediului în direcţie şi în unităţile aflate în subordine; ...
  68. d)controlează la toate categoriile de forţe ale armatei/similare dacă s-au luat măsuri pentru urmărirea în timp a construcţiilor din cazărmi; ...
  69. e)controlează efectuarea lucrărilor din etapa de postutilizare a construcţiilor. ... Articolul 30 În domeniul asigurării proprietăţilor imobiliare necesare forţelor în situaţiile speciale de criză, război, conflict şi postconflict şi în coordonarea acţiunilor desfăşurate de unităţile de cartiruire trupe şi administrare cazărmi în astfel de situaţii, Direcţia domenii şi infrastructuri are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
  70. a)stabileşte împreună cu Statul Major General/Marele Cartier General lucrările prevăzute a fi executate în primul an de conflict, prin continuarea unor obiective din planul de investiţii şi reparaţii capitale sau prin introducerea altora noi; ...
  71. b)urmăreşte realizarea lucrărilor, în ordinea stabilită pentru punerea la dispoziţia categoriilor de forţe ale armatei şi a Statului Major General a capabilităţilor necesare desfăşurării operaţiilor militare; ...
  72. c)pune la dispoziţie Sistemul Mobil de Construcţii Metalice Rapide - UBM sau execută cu acesta lucrări pentru eventuale adăposturi necesare populaţiei ori pentru depozitarea tehnicii, muniţiilor şi altor materiale; ...
  73. d)participă la evacuări, demolări, recondiţionări de obiective militare şi civile distruse în perioada de conflict şi după aceasta; ...
  74. e)participă la programe de reconstruire prevăzute a fi realizate în ţară sau în străinătate în faza postconflict, cu specialişti pe linie de proiectare şi execuţie; ...
  75. f)participă la programul de rechiziţii necesare Ministerului Apărării în caz de criză, pentru produsele specifice domeniului său de activitate; ...
  76. g)participă la cartiruirea trupelor; ...
  77. h)predă/primeşte terenurile, construcţiile şi alte bunuri rechiziţionate; ...
  78. i)avizează propunerile categoriilor de forţe ale armatei/similare pentru reorganizarea formaţiunilor de administrare a imobilelor; ...
  79. j)controlează aplicarea planurilor de punere în conservare a clădirilor. ... Secţiunea a 3-a Controlul de stat al calităţii în construcţii şi controlul disciplinei în amenajarea teritoriului Articolul 31 Controlul de stat al calităţii în construcţii şi controlul disciplinei în amenajarea teritoriului se realizează în Ministerul Apărării de către Direcţia domenii şi infrastructuri, prin personal autorizat de Inspectoratul de Stat în Construcţii - ISC. Articolul 32 În domeniul controlului de stat al calităţii în construcţii şi al controlului disciplinei în amenajarea teritoriului în Ministerul Apărării, Direcţia domenii şi infrastructuri are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
  80. a)exercită controlul de stat al calităţii în construcţii, în toate componentele sistemului calităţii şi în toate etapele: concepţie, proiectare, execuţie, urmărirea comportării în exploatare sau postutilizare, indiferent de forma de proprietate ori de sursa de finanţare; ...
  81. b)constată contravenţiile în domeniul construcţiilor şi aplică sancţiunile şi amenzile prevăzute de lege; ...
  82. c)dispune, în limita competenţelor legale, oprirea lucrărilor realizate necorespunzător sau cu încălcarea reglementărilor în vigoare; ...
  83. d)raportează ministrului apărării cazurile de realizare nelegală a lucrărilor de construcţii şi instalaţii; ...
  84. e)emite avize, acorduri, certificate şi autorizaţii, conform prevederilor actelor normative, pentru lucrările la construcţiile noi şi lucrările de intervenţie asupra construcţiilor; ...
  85. f)solicită modificarea sau retragerea agrementelor tehnice pentru materiale de construcţii livrate de fabricanţi, pentru care constată, pe şantiere, că nu pot fi puse în operă întrucât nu sunt conforme standardelor româneşti; ...
  86. g)propune instituţiilor emitente retragerea avizelor/autorizaţiilor pentru executanţii de lucrări, responsabilii tehnici cu execuţia lucrărilor, diriginţii de şantier, proiectanţii, experţii tehnici şi verificatorii de proiecte care încalcă în mod repetat reglementările tehnice privind calitatea în construcţii şi atribuţiile specifice sau când prestaţiile acestora sunt necorespunzătoare; ...
  87. h)propune efectuarea de expertize tehnice de calitate la documentaţii, lucrări şi construcţii în cazul producerii unor accidente tehnice sau dezastre, precum şi în toate cazurile în care se ajunge la această concluzie în urma unui control; ...
  88. i)dispune, acolo unde expertiza o cere, încetarea exploatării construcţiilor; ...
  89. j)participă la toate fazele determinante, stabilite în proiectul tehnic al lucrărilor conform prevederilor actelor normative în vigoare, verifică dacă sunt îndeplinite condiţiile tehnice din proiecte şi reglementările aplicabile şi autorizează continuarea lucrărilor, numai în cazul îndeplinirii acestora; ...
  90. k)controlează implementarea actelor normative privind investigarea şi punerea în siguranţă provizorie a construcţiilor şi instalaţiilor; ...
  91. l)verifică aplicarea prevederilor legale privind recepţia lucrărilor, întocmirea, păstrarea şi completarea cărţii tehnice a construcţiei şi modul în care se face urmărirea curentă şi specială în exploatare a construcţiilor; ...
  92. m)verifică respectarea prevederilor legale referitoare la controlul şi atestarea calităţii materialelor, produselor, elementelor de construcţii şi lucrărilor executate, constată abaterile şi aplică sancţiunile legale; ...
  93. n)elaborează şi actualizează, ori de câte ori este necesar, normele metodologice, procedurile, instrucţiunile pentru desfăşurarea activităţii proprii şi asigură mijloacele şi dotarea cu materiale, aparatura şi tehnica necesare exercitării atributului de control; ...
  94. o)efectuează periodic şi ori de câte ori este necesar analize şi întocmeşte rapoarte de informare în domeniul specific de activitate, cu propuneri de măsuri preventive şi de îmbunătăţire a calităţii şi disciplinei în construcţii; ...
  95. p)organizează instruiri în domeniul calităţii şi disciplinei în construcţii; ...
  96. q)exercită controlul privind respectarea actelor normative referitoare la disciplina în urbanism şi amenajarea teritoriului; ...
  97. r)participă în comisii tehnice la cercetarea accidentelor tehnice la construcţii, precum şi la cercetarea altor evenimente sau pagube în legătură cu implementarea/realizarea proiectelor imobiliare. ... Capitolul V Administrarea proprietăţii imobiliare Secţiunea 1 Operaţiunile cu proprietăţi imobiliare Articolul 33 Operaţiunile cu proprietăţi imobiliare sunt activităţi desfăşurate de către Direcţia domenii şi infrastructuri şi centrele de domenii şi infrastructuri în relaţia cu autorităţile statului, în scopul dobândirii terenurilor, construcţiilor şi instalaţiilor necesare activităţilor unităţilor militare şi pentru înstrăinarea/valorificarea elementelor patrimoniului imobiliar ale Ministerului Apărării, care au devenit disponibile în urma procesului de restructurare şi reorganizare a Armatei României. Articolul 34
(1)Dobândirea de proprietăţi imobiliare se face prin: ...
  1. a)transfer fără plată de la alte instituţii publice, în condiţiile legii; ...
  2. b)achiziţionare, prin căile prevăzute de legislaţia în vigoare, respectiv donaţii, exproprieri pentru cauze de utilitate publică de interes local sau naţional privind apărarea ţării, rechiziţii, acte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătoreşti şi altele; ...
  3. c)realizarea de proiecte de investiţii imobiliare. ...
(2)Asigurarea cu terenuri, construcţii şi instalaţii se face de către Direcţia domenii şi infrastructuri, pe baza raportului de necesitate al şefului categoriei de forţe ale armatei sau al comandantului comandamentului de armă/similar, aprobat de ministrul apărării, avizat în prealabil de Statul Major General. ...
(3)Direcţia domenii şi infrastructuri, pe baza raportului de necesitate aprobat, întreprinde acţiunile specifice în relaţia cu autorităţile statului. ...
(4)În faza premergătoare întocmirii raportului de necesitate, categoriile de forţe ale armatei/similare, interesate, trebuie: ...
  1. a)să stabilească prin recunoaştere la faţa locului terenurile necesare a fi preluate în administrare conform necesităţilor impuse de misiunile şi activităţile specifice; ...
  2. b)să contacteze proprietarii terenurilor/instituţiile publice/ persoanele fizice sau juridice în vederea exprimării intenţiei de preluare a terenurilor conform prevederilor legale; ...
  3. c)să întocmească în 3 exemplare documentaţia preliminară necesară achiziţionării terenurilor, pe care o transmit la Direcţia domenii şi infrastructuri. ... Articolul 35
(1)Pentru terenuri împădurite aflate în proprietatea statului şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, documentaţia preliminară cuprinde următoarele: ...
  1. a)memoriul justificativ al necesităţii şi oportunităţii achiziţionării terenului, semnat de comandantul unităţii militare care solicită terenul, avizat de comandanţii/şefii structurilor ierarhice; ...
  2. b)memoriul de cedare-defrişare tip, încheiat cu ocolul silvic şi vizat de organele competente, care cuprinde şi evaluarea suprafeţelor ce se scot din fondul forestier sau se defrişează, conform prevederilor legale; ...
  3. c)planul de situaţie al terenului, întocmit după harta forestieră a zonei geografice respective, aflată la ocolul silvic, avizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară. ...
(2)Pentru terenuri agricole aflate în proprietatea statului şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, documentaţia preliminară cuprinde următoarele: ...
  1. a)memoriul justificativ al necesităţii şi oportunităţii achiziţionării terenului, semnat de comandantul unităţii militare care solicită terenul şi avizat de comandanţii/şefii structurilor ierarhice; ...
  2. b)avizul de principiu al instituţiei deţinătoare a terenului, din care să rezulte punctul de vedere al acesteia asupra cedării terenului solicitat; ...
  3. c)planul de situaţie, cu indicarea vecinilor, punctelor de reper, cotelor, nordului şi altor detalii topografice; ...
  4. d)planul de încadrare în zonă, cu indicarea terenului solicitat, avizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară. ...
(3)Pentru terenuri aflate în proprietatea statului şi în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale, documentaţia preliminară cuprinde următoarele: ...
  1. a)memoriul justificativ al necesităţii şi oportunităţii achiziţionării terenului, semnat de comandantul unităţii militare care solicită terenul şi avizat de comandanţii/şefii structurilor ierarhice; ...
  2. b)avizul de principiu al instituţiei deţinătoare a terenului, prin care se constată necesitatea trecerii acestuia în administrarea Ministerului Apărării; ...
  3. c)planul de situaţie cu indicarea vecinilor, punctelor de reper, cotelor, nordului şi altor detalii topografice; ...
  4. d)planul de încadrare în zonă, care cuprinde indicarea terenului solicitat, limita vetrei satului sau perimetrul construibil al oraşului şi figurarea obiectivelor în zonă pe posesori, avizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară. ...
(4)Pentru terenuri proprietate privată, documentaţia preliminară trebuie să cuprindă următoarele: ...
  1. a)memoriul justificativ al necesităţii şi oportunităţii achiziţionării terenului, semnat de comandantul unităţii militare care solicită terenul, avizat de comandanţii/şefii structurilor ierarhice; ...
  2. b)tabelul nominal cu proprietarii terenului, care cuprinde datele de identificare a acestora şi a terenurilor deţinute, solicitate de categoriile de forţe ale armatei/similare; ...
  3. c)suprafaţa construită, numărul de nivele şi suprafaţa desfăşurată a clădirilor aflate pe teren; ...
  4. d)consimţământul scris al proprietarilor cu privire la cedarea terenului şi modul de compensare, dat în faţa organelor locale care certifică pentru exactitate; ...
  5. e)estimarea sumelor ce urmează a fi plătite de Ministerul Apărării pentru terenul şi, după caz, construcţiile în cauză; ...
  6. f)planul de situaţie al terenului, cu indicarea parcelelor şi a suprafeţelor acestora, corespunzător numărului curent din tabelul nominal; ...
  7. g)planurile orizontale ale clădirilor; ...
  8. h)planul de încadrare în zonă la scara 1/25.000-1/50.000, care cuprinde indicarea terenului solicitat, perimetrul intravilan şi extravilan, cu figurarea obiectivelor în zonă pe proprietari/deţinători, avizat de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară. ... Articolul 36 Memoriul justificativ al necesităţii şi oportunităţii achiziţionării terenului cuprinde următoarele:
  9. a)se precizează dacă terenul ales este poziţionat în intravilan/extravilan; ...
  10. b)se precizează dacă pe teren există clădiri care urmează a fi demolate, precizându-se suprafaţa acestora, caracteristicile tehnice şi uzura construcţiilor, precum şi fotografiile construcţiilor respective, numărul familiilor care urmează a fi evacuate de către proprietar şi modul cum se asigură cazarea acestora; ...
  11. c)denumirea şi descrierea sumară a obiectivului/proiectului de investiţie ce urmează a se realiza şi unitatea utilizatoare; ...
  12. d)obiectele, dimensiunile, capacitatea şi coordonatele de amplasament - în cazul construcţiilor; ...
  13. e)justificarea alegerii amplasamentului, avându-se în vedere condiţiile tactice, tehnice şi economice, camuflaj, cerinţe operative, poziţia faţă de căile de comunicaţii, condiţii geotehnice ale terenului şi altele; ...
  14. f)rezultatul verificărilor privind eventuala prezenţă militară în zonă; ...
  15. g)justificarea oportunităţii achiziţiei. ... Articolul 37
(1)Pentru scoaterea temporară din producţia agricolă a suprafeţelor de teren, documentaţia preliminară trebuie să cuprindă: ...
  1. a)memoriul justificativ al necesităţii şi oportunităţii, în care se prezintă: obiectul/scopul, suprafeţele de teren solicitate, cu indicarea localităţii, pe categorii de folosinţă, culturi existente sau planificate la data preluării terenului şi posesorii, precizări asupra existenţei lucrărilor de investiţii agricole, durata de utilizare; ...
  2. b)planul de situaţie cu amplasarea zonelor/terenurilor, întocmit la scara 1/1.000-1/5.000; ...
  3. c)punctul de vedere al proprietarului/administratorului terenului pentru cedarea temporară; ...
  4. d)avizul organelor centrale abilitate cu privire la delimitarea şi scoaterea terenului din producţia agricolă. ...
(2)Pentru utilizarea temporară a terenurilor care nu necesită scoaterea din producţia agricolă, unitatea militară utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului sau, după caz, eşalonul superior al acesteia încheie cu deţinătorul terenului o înţelegere în care se stabilesc suprafeţele ce urmează să fie folosite, precum şi datele necesare calculării despăgubirilor legale ce se vor plăti pentru pagubele produse. ... Articolul 38 La alegerea terenurilor, structurile interesate evită pe cât posibil:
  1. a)demolările; ...
  2. b)exproprierile de imobile proprietate personală; ...
  3. c)scoaterea din producţia agricolă a terenurilor, indiferent de proprietar; ...
  4. d)defrişările de arbori, ce nu sunt strict necesare pentru executarea lucrărilor. ... Articolul 39 Diminuarea proprietăţii imobiliare a armatei se face prin:
  5. a)transfer către alte instituţii publice în condiţiile legii; ...
  6. b)vânzare, concesionare sau alte operaţiuni juridice; ...
  7. c)scoatere din funcţiune; ...
  8. d)notificări în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ...
  9. e)alte căi prevăzute de lege. ... Articolul 40 Modificările intervenite în patrimoniul imobiliar al armatei se operează în evidenţa Ministerului Apărării numai după îndeplinirea următoarelor condiţii:
  10. a)ducerea la îndeplinire a prevederilor actelor normative/actelor de vânzare-cumpărare/ale hotărârilor judecătoreşti sau ale altor acte translative de proprietate, prin încheierea de protocoale/procese-verbale de predare-primire între părţi, conform modelelor prezentate în anexa nr. 1; ...
  11. b)recepţionarea terminării lucrărilor de demolare sau construire autorizate în condiţiile legii. ... Articolul 41
(1)Imobilele disponibile pot fi valorificate. ...
(2)Valorificarea terenurilor, construcţiilor şi/sau a instalaţiilor devenite disponibile prin închirierea ori vânzarea lor unor persoane fizice sau juridice se face potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare. ...
(3)Închirierea locuinţelor de serviciu sau de intervenţie, precum şi vânzarea locuinţelor de serviciu, care constituie fondul locativ al Ministerului Apărării, se fac potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare. ...
(4)Imobilele devenite disponibile nu se dezafectează de construcţiile/instalaţiile aferente clădirii. ... Articolul 42
(1)Terenurile şi construcţiile necesare în folosinţă provizorie Ministerului Apărării sunt preluate de unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, asistate de reprezentanţii centrelor de domenii şi infrastructuri, pe bază de protocol/proces-verbal de predare-primire, la care se anexează planurile de situaţie ale terenurilor, planurile orizontale ale construcţiilor şi documentele juridice de provenienţă. ...
(2)După expirarea perioadei de folosinţă provizorie a terenurilor/construcţiilor preluate de Ministerul Apărării sau înainte de expirarea acesteia, dacă acestea nu mai sunt utile ministerului, unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului înaintează ierarhic rapoarte la Direcţia domenii şi infrastructuri, în vederea restituirii acestora şi radierii din evidenţă. ... Articolul 43 Terenurile şi construcţiile luate în folosinţă provizorie nu se înscriu în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului, dar primesc indicativ/cod de imobil şi se înscriu în evidenţa contabilă. Secţiunea a 2-a Administrarea proprietăţii imobiliare Articolul 44 Administrarea proprietăţii imobiliare se referă la inventarul tuturor terenurilor, construcţiilor, utilităţilor şi lucrărilor exterioare de orice fel din patrimoniul Ministerului Apărării şi cuprinde toate acţiunile întreprinse şi păstrarea evidenţei operaţiunilor cu proprietăţi imobiliare ca: mentenanţa, întocmirea studiilor, proiectarea, planificarea, construirea, modificarea, transformarea, extinderea, renovarea, repararea, demolarea, schimbarea de destinaţie, organizarea, coordonarea şi verificarea activităţii de intabulare a imobilelor şi a evidenţelor juridică, tehnică şi statistică a fondului construit şi a terenurilor aflate în folosinţa unităţilor militare. Articolul 45 Administrarea proprietăţii imobiliare presupune, dar nu se limitează la următoarele:
  1. a)operarea şi actualizarea evidenţelor, corespunzător modificărilor cantitative sau calitative care se produc în patrimoniul imobiliar ca urmare a activităţilor aprobate conform legii, precum şi verificarea corespondenţei acestora cu situaţia reală din teren; ...
  2. b)înscrierea în dosarele juridice şi tehnice a tuturor operaţiunilor care duc la diminuarea sau mărirea patrimoniului imobiliar al armatei; ...
  3. c)introducerea în dosarele juridice a actelor care constituie bază legală cu privire la modificarea situaţiei juridice a imobilelor; ...
  4. d)organizarea, coordonarea şi verificarea operaţiunii de inventariere a construcţiilor şi terenurilor, potrivit instrucţiunilor specifice Ministerului Apărării; ...
  5. e)colaborarea cu Direcţia topografică militară în vederea realizării documentaţiilor cadastrale; ...
  6. f)urmărirea modului de utilizare a construcţiilor, instalaţiilor şi terenurilor ce alcătuiesc patrimoniul imobiliar al armatei, conform destinaţiei prevăzute în documentele de evidenţă; ...
  7. g)derularea operaţiunilor care au ca efect mărirea, diminuarea sau valorificarea patrimoniului imobiliar, potrivit prevederilor legale. ... Articolul 46
(1)Unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, asistate de reprezentanţii centrelor de domenii şi infrastructuri, iau în primire terenurile dobândite pe bază de protocol/proces-verbal de predare-primire. ...
(2)Documentele de preluare a terenurilor se înregistrează în evidenţă şi se înaintează Direcţiei domenii şi infrastructuri în cel mult 5 zile de la data încheierii acestora. ... Articolul 47
(1)Unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului întocmesc documentele de preluare a terenurilor şi construcţiilor, conform modelului prezentat în anexa nr. 2. ...
(2)Procesul-verbal trebuie să conţină suprafaţa totală ce se ia în primire de către comandantul/şeful unităţii militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, elementele de identificare, valoarea la zi, precum şi planurile de situaţie şi copii ale documentelor de provenienţă a terenurilor. ...
(3)În cazul în care unitatea militară utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului nu este desemnată, terenurile rămân la centrele de domenii şi infrastructuri. ...
(4)În cel mult 30 de zile de la luarea în primire a terenurilor, unitatea militară utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului/centrul de domenii şi infrastructuri înaintează Direcţiei domenii şi infrastructuri documentele tehnice care au ca efect modificarea patrimoniului imobiliar al Ministerului Apărării, respectiv dosarul tehnic sau, după caz, fişele modificatoare pentru actualizarea dosarului tehnic al imobilului/cazărmii. ...
(5)Fişa modificatoare pentru actualizarea dosarului tehnic al imobilului/cazărmii cuprinde totalitatea fişelor cu date tehnice ale cazărmii, de la pct. 1 la pct. 7 din dosarul tehnic, după caz, la care se introduc două menţiuni, prima cu datele iniţiale, iar cea de-a doua cu datele rezultate după modificare. ... Articolul 48
(1)Unităţile militare utilizatoare folosesc terenurile potrivit destinaţiei principale înscrise în documentele de evidenţă. ...
(2)Schimbarea destinaţiei se face la ordinul sau cu aprobarea Direcţiei domenii şi infrastructuri. ...
(3)Propunerile de schimbare a destinaţiei se fac de structurile interesate şi se transmit spre aprobare prin centrele de domenii şi infrastructuri, însoţite de următoarele documentaţii: ...
  1. a)memoriul justificativ în care se detaliază necesitatea şi oportunitatea schimbării destinaţiei terenului, prezentarea situaţiei actuale, situaţia propusă, fundamentată pe baza normelor prevăzute de instrucţiuni; ...
  2. b)planul de situaţie al cazărmii, cu evidenţierea terenului în cauză. ...
(4)Planul de situaţie pentru schimbarea destinaţiei unui teren este supus avizării/aprobării eşaloanelor în drept, conform modelului prezentat în anexa nr. 3. ...
(5)După aprobare, schimbarea destinaţiei terenurilor se înscrie în evidenţa statistică, tehnică şi cadastrală, pe baza fişelor modificatoare ce se întocmesc de către administratorii de cazărmi. ...
(6)Pentru trecerea unui teren de la o cazarmă la alta, unitatea militară interesată întocmeşte o documentaţie tehnică asemănătoare celei prevăzute în cazul schimbării destinaţiei terenurilor, cu excepţia faptului că, în acest caz, la documentaţie se anexează un plan de situaţie care să evidenţieze propunerea. ...
(7)Unităţile militare utilizatoare de terenuri, cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, au următoarele obligaţii: ...
  1. a)să împrejmuiască sau, după caz, să borneze terenurile; ...
  2. b)să prevină degradările, înstrăinările ilegale, folosirea abuzivă şi poluarea acestora; ...
  3. c)să întreţină fondul forestier şi plantaţiile potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare. ... Articolul 49
(1)Dobândirea construcţiilor indiferent de destinaţie şi predarea acestora în administrarea unităţilor militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului se fac în aceleaşi condiţii cu dobândirea terenurilor. ...
(2)La documentele de predare-primire a construcţiilor se anexează planurile de situaţie, planurile orizontale şi secţiunile edificatoare, întocmite la o scară convenabilă. ...
(3)În cazul în care unitatea militară utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului nu este desemnată, construcţiile rămân la centrele de domenii şi infrastructuri. ...
(4)Procesul-verbal de predare-primire în folosinţă trebuie să conţină: ...
  1. a)date de identificare ca poziţie/amplasare şi anul construirii; ...
  2. b)tipul structurii de rezistenţă şi materiale folosite; ...
  3. c)instalaţiile aferente; ...
  4. d)starea generală a construcţiei; ...
  5. e)valoarea la zi, din evidenţa contabilă, sau, după caz, stabilită prin expertizare. ... Articolul 50 În cazul în care Ministerul Apărării dobândeşte terenuri şi construcţii prin acelaşi act juridic, se întocmeşte un singur protocol, respectiv un singur proces-verbal de predare-primire în folosinţă. Articolul 51 În cel mult 30 de zile de la luarea în primire, administratorii cazărmilor înaintează ierarhic la Direcţia domenii şi infrastructuri, prin centrele de domenii şi infrastructuri, documentele tehnice care au ca efect modificarea patrimoniului imobiliar al Ministerului Apărării, respectiv procesele-verbale de predare-primire, fişele modificatoare ale dosarelor tehnice ale cazărmilor, planurile de situaţie, planurile orizontale şi alte documente edificatoare. Articolul 52 Unităţile militare utilizatoare folosesc construcţiile potrivit destinaţiei principale înscrise în documentele de evidenţă. Articolul 53
(1)Schimbarea destinaţiei construcţiilor sau a unor părţi ale acestora ce impune modificări constructive se aprobă de şeful Direcţiei domenii şi infrastructuri, cu efectuarea, după caz, a expertizei tehnice a construcţiei. ...
(2)Schimbarea destinaţiei construcţiilor sau a unor părţi din acestea ce nu implică modificări constructive se aprobă de către şeful centrului de domenii şi infrastructuri. ...
(3)Pentru obţinerea aprobării schimbării destinaţiei construcţiilor sau a unor părţi din acestea ce nu implică modificări constructive, unităţile militare care le au în evidenţa contabilă întocmesc o documentaţie tehnică ce cuprinde: ...
  1. a)memoriul justificativ al necesităţii şi oportunităţii, în care se prezintă situaţia actuală, ce se propune prin schimbarea destinaţiei, fundamentat pe baza normelor prevăzute de instrucţiuni, lucrări ce se execută şi alte argumente; ...
  2. b)planurile orizontale ale construcţiilor, cu evidenţierea distinctă a spaţiilor la care se propune schimbarea destinaţiei; ...
  3. c)secţiuni edificatoare; ...
  4. d)planul de situaţie al cazărmii în care se evidenţiază construcţiile respective. ...
(4)Noile planuri orizontale şi planul de situaţie al cazărmii, ce conţin situaţia modificată, se supun avizării şi aprobării de către eşaloanele abilitate, conform precizărilor din anexa nr. 3, secret de serviciu. ...
(5)Schimbarea destinaţiei şi modificările construcţiei se înscriu în dosarul tehnic al cazărmii. ...
(6)Modificările apărute prin schimbarea destinaţiei construcţiilor sau a unor părţi din acestea se operează în dosarele tehnice, pe baza fişelor modificatoare ce se întocmesc de către administratorii cazărmilor şi care se înaintează prin centrele de domenii şi infrastructuri. ... Articolul 54
(1)Construcţiile de orice fel şi instalaţiile aferente acestora au o durată normală de funcţionare stabilită prin lege. ...
(2)În lipsa unui proces-verbal de recepţie, intrarea în funcţiune a unei construcţii se stabileşte cu orice alte probe admise de legislaţia în vigoare. ... Articolul 55
(1)Trecerea unei construcţii de la o cazarmă la alta se face cu tot cu terenul aferent accesului personalului şi tehnicii pentru activitatea curentă şi intervenţiile în situaţii de urgenţă. ...
(2)Unitatea militară interesată întocmeşte o documentaţie tehnică asemănătoare celei pentru trecerea terenurilor de la o cazarmă la alta, la care se adaugă planurile orizontale şi secţiunile construcţiilor. ...
(3)Administratorii celor două cazărmi întocmesc procesul-verbal de predare-primire, înscriu modificările survenite în dosarele tehnice şi transmit fişele modificatoare structurilor de administrare şi cartiruire de care aparţin şi Direcţiei domenii şi infrastructuri, prin centrele de domenii şi infrastructuri. ... Articolul 56
(1)Demolarea unei construcţii sau a unei părţi din aceasta se face de către unitatea militară utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, numai după obţinerea aprobării scoaterii din funcţiune. ...
(2)Documentaţia de scoatere din funcţiune se întocmeşte de unitatea militară care are în evidenţa contabilă construcţiile respective şi cuprinde: ...
  1. a)procesul-verbal de scoatere din funcţiune a activelor fixe şi nota de prezentare, conform modelelor precizate în instrucţiuni; ...
  2. b)fişa construcţiei, care se întocmeşte pe un formular tipizat, conform modelului prezentat în anexa nr. 4; ...
  3. c)baza de calcul cu materialele estimate a se recupera în stare tehnică şi calitativă conformă spre a fi valorificate în urma demolării construcţiei şi situaţia centralizatoare a acestora, dacă este cazul, conform modelului prezentat în anexele nr. 5 şi 6; ...
  4. d)planurile orizontale ale construcţiilor propuse pentru scoatere din funcţiune şi planul de situaţie al cazărmii în care se evidenţiază în mod distinct construcţiile respective. ...
(3)Scoaterea din funcţiune a construcţiilor înainte de îndeplinirea duratei normale de utilizare se cercetează administrativ, potrivit instrucţiunilor în vigoare, iar documentul cu rezultatul finalizării cercetării administrative aprobat se anexează la documentaţia de scoatere din funcţiune. ...
(4)În situaţii temeinic justificate, construcţiile a căror durată normală de funcţionare a fost îndeplinită se supun unei expertize tehnice de calitate, care poate stabili prelungirea folosirii pe o anumită durată, lucrări de intervenţie sau demolarea. ...
(5)Demolarea construcţiilor se execută după aprobarea scoaterii din funcţiune a acestora, pe baza autorizaţiei de desfiinţare specială emise de Direcţia domenii şi infrastructuri sau, după caz, de către autorităţile administraţiei locale. ...
(6)Autorizaţia de desfiinţare a construcţiilor se emite în baza cererii unităţii militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului şi a proiectului de autorizare a demolării, elaborat de proiectantul autorizat şi aprobat de comandantul/şeful acesteia. ...
(7)Conţinutul proiectului de autorizare a demolării este stabilit prin reglementări specifice de amenajarea teritoriului. ...
(8)În cazul demolărilor parţiale, construcţiile se expertizează de către un specialist atestat, iar documentaţia de demolare este însuşită de expertul tehnic. ...
(9)În situaţia în care desfiinţarea necesită operaţiuni tehnice complexe, se prezintă şi proiectul de organizare a lucrărilor de demolare. ...
(10)După demolare, se întocmeşte procesul-verbal de recepţie a lucrărilor de demolare. ...
(11)Administratorul de cazarmă operează în dosarul tehnic construcţiile demolate şi trimite Direcţiei domenii şi infrastructuri, în cel mult 30 de zile calendaristice de la data recepţiei lucrărilor de demolare, fişa modificatoare cu schimbările intervenite la construcţii, instalaţii şi amenajări, pentru a se opera în evidenţă. ... Articolul 57
(1)În scopul păstrării integrităţii patrimoniului imobiliar al Ministerului Apărării, Direcţia domenii şi infrastructuri organizează măsurători cadastrale şi înscrierea dreptului de administrare/proprietate în cartea funciară, potrivit legislaţiei în vigoare. ...
(2)Realizarea măsurătorilor cadastrale se face prin grija Direcţiei topografice militare în colaborare cu centrele de domenii şi infrastructuri, în prezenţa reprezentanţilor unităţilor militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, care au în evidenţa contabilă imobilele/cazărmile respective. ... Articolul 58
(1)Comandanţii/şefii unităţilor militare care au imobile în evidenţa contabilă organizează inventarieri ale construcţiilor şi terenurilor conform reglementărilor în vigoare. ...
(2)Rezultatele inventarierilor se înscriu în formulare tipizate, care se trimit la centrele de domenii şi infrastructuri, pentru confruntarea cu evidenţa juridică/tehnică, inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării. ...
(3)În vederea operării modificărilor intervenite în evidenţă, administratorii cazărmilor întocmesc fişe modificatoare care se trimit ierarhic, pentru aprobare, la structurile abilitate. ...
(4)Eventuale neconcordanţe constatate în urma confruntării se semnalează unităţilor militare care au în evidenţa contabilă imobilele, pentru a lua măsuri de soluţionare, conform legislaţiei în vigoare. ...
(5)După soluţionarea neconformităţilor, situaţiile centralizatoare refăcute se trimit de centrele de domenii şi infrastructuri la Direcţia domenii şi infrastructuri. ... Secţiunea a 3-a Particularităţi în administrarea proprietăţilor imobiliare cu destinaţie specială Articolul 59
(1)Proprietatea imobiliară cu destinaţie specială este constituită din cazărmi/imobile sau construcţii care adăpostesc funcţiuni speciale, pentru care sunt impuse condiţii/restricţii în amplasare, acces, operare, datorită destinaţiei, caracterului, importanţei din punct de vedere strategic sau pericolului/riscurilor în utilizare, de tipul sistemelor de facilităţi pentru conducere strategică, informaţii şi centre de procesare a informaţiilor, facilităţi pentru depozitare sau lucru cu explozivi, chimicale toxice şi muniţii, reziduuri periculoase şi altele. ...
(2)Aceste cazărmi/imobile sau construcţii, denumite şi obiective speciale, se stabilesc de Statul Major General. ...
(3)În cazul acestor obiective, pe lângă măsurile privind mascarea şi păstrarea secretului amplasamentului, care se iau de către unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, prin construcţie se prevăd instalaţii şi mijloace care să asigure funcţiunile specifice acestui tip de facilităţi. ... Capitolul VI Sistemul de administrare a proprietăţii imobiliare Secţiunea 1 Componentele sistemului de administrare a proprietăţii imobiliare Articolul 60
(1)Proprietatea imobiliară este administrată prin structuri de specialitate ale Direcţiei domenii şi infrastructuri, cu misiunea să asigure, conform zonelor de responsabilitate şi domeniilor de competenţă, exercitarea drepturilor şi obligaţiilor ce revin statului, în calitate de administrator/proprietar al patrimoniului imobiliar al Ministerului Apărării. ...
(2)Sistemul de administrare a proprietăţii imobiliare se compune din: ...
  1. a)structurile tehnice de specialitate pentru administrarea zonală a proprietăţii imobiliare; ...
  2. b)Centrul de studii şi proiectare construcţii militare; ...
  3. c)Centrul de intervenţie în situaţii de urgenţă. ...
(3)Zona de responsabilitate a fiecărei structuri tehnice de specialitate pentru administrarea proprietăţii imobiliare se aprobă prin statul de organizare al acesteia. ... Articolul 61
(1)Structurile tehnice de specialitate pentru administrarea zonală a proprietăţii imobiliare sunt centrele de domenii şi infrastructuri din subordinea Direcţiei domenii şi infrastructuri. ...
(2)Şeful centrului de domenii şi infrastructuri se subordonează nemijlocit şefului Direcţiei domenii şi infrastructuri. ...
(3)Centrul de domenii şi infrastructuri are următoarele domenii de competenţă: ...
  1. a)administrarea proprietăţii imobiliare aflate în zona de responsabilitate; ...
  2. b)implementarea proiectelor de investiţii imobiliare pentru care are calitatea de investitor delegat; ...
  3. c)asigurarea dirigenţiei de şantier pentru toate lucrările la obiectivele de investiţii şi lucrările de intervenţie ce se realizează în zona de responsabilitate; ...
  4. d)mentenanţa cazărmilor şi urmărirea comportării în timp a construcţiilor şi instalaţiilor; ...
  5. e)prevenirea şi stingerea incendiilor în cazărmile pe care le are în administrare; ...
  6. f)supravegherea tehnică. ... Articolul 62
(1)Structura tehnică de specialitate a Direcţiei domenii şi infrastructuri pentru consultanţă şi asigurarea documentaţiilor tehnico-economice pentru proiectele de investiţii şi acţiunile imobiliare ale Ministerului Apărării este Centrul de studii şi proiectare construcţii militare. ...
(2)Şeful Centrului de studii şi proiectare construcţii militare se subordonează nemijlocit şefului Direcţiei domenii şi infrastructuri. ...
(3)Centrul de studii şi proiectare construcţii militare îşi exercită competenţele în următoarele domenii: ...
  1. a)asigurarea analizelor tehnico-economice, a studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate pentru implementarea proiectelor de investiţii imobiliare ale Ministerului Apărării; ...
  2. b)asigurarea consultanţei tehnice de specialitate de identificare, verificare şi avizare a cerinţelor pentru acţiunile imobiliare şi pentru definirea proiectelor de investiţii imobiliare în faza premergătoare elaborării notelor de fundamentare; ...
  3. c)achiziţia documentaţiilor tehnico-economice, a expertizelor şi studiilor de orice fel pentru proiectele de investiţii imobiliare; ...
  4. d)elaborarea documentaţiilor tehnico-economice faza proiect tehnic pentru obiectivele militare speciale; ...
  5. e)investigarea postdezastru a obiectivelor cu caracter special a căror funcţionare este vitală pentru Ministerul Apărării. ... Articolul 63
(1)Structura tehnică de specialitate a Direcţiei domenii şi infrastructuri pentru intervenţia la obiectivele speciale din Ministerul Apărării este Centrul de intervenţie în situaţii de urgenţă. ...
(2)Şeful Centrului de intervenţie în situaţii de urgenţă se subordonează nemijlocit şefului Direcţiei domenii şi infrastructuri. ...
(3)Centrul de intervenţie în situaţii de urgenţă îşi exercită competenţele în următoarele domenii: ...
  1. a)antrenarea şi pregătirea pentru efectuarea intervenţiilor; ...
  2. b)intervenţia operativă după producerea unui fenomen catastrofal - seism, alunecare de teren, inundaţii şi altele asemenea; ...
  3. c)analiza ulterioară a acţiunii operative de intervenţie. ... Secţiunea a 2-a Responsabilităţile centrelor de domenii şi infrastructuri Articolul 64 Centrul de domenii şi infrastructuri, în domeniul administrării proprietăţii imobiliare din zona de responsabilitate, are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  4. a)organizează, coordonează, îndrumă şi controlează activitatea de cadastru şi evidenţele tehnice ale fondului de construcţii, instalaţii aferente şi terenuri utilizate de unităţile militare în zona de responsabilitate; ...
  5. b)urmăreşte actualizarea cadastrului şi a altor evidenţe corespunzător modificărilor cantitative care se produc în patrimoniul imobiliar, ca urmare a activităţilor aprobate, şi organizează verificarea corespondenţei acestora cu situaţia reală din teren, urmărind să se opereze în acest sens toate modificările intervenite; ...
  6. c)organizează, coordonează, îndrumă şi verifică operaţiunea de inventariere a construcţiilor şi terenurilor din cazărmile aflate în zona de responsabilitate, conform termenelor stabilite prin instrucţiuni; ...
  7. d)urmăreşte şi ţine evidenţa terenurilor şi construcţiilor predate/preluate în folosinţă provizorie la/de la alte instituţii/persoane fizice sau juridice; ...
  8. e)îndrumă şi sprijină tehnic şi juridic, în conformitate cu reglementările în vigoare, întocmirea de către structurile utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului a documentaţiilor privind achiziţionarea de terenuri şi construcţii, predarea-primirea de terenuri şi construcţii şi schimbarea de destinaţie; ...
  9. f)întocmeşte ori, după caz, avizează lucrările de evaluare a unor construcţii şi terenuri din administrarea Ministerului Apărării; ...
  10. g)iniţiază demersuri de soluţionare a litigiilor dintre unităţile militare şi instituţiile de stat şi persoanele fizice sau juridice, în legătură cu patrimoniul imobiliar al Ministerului Apărării; ...
  11. h)organizează, coordonează, îndrumă şi verifică realizarea documentaţiilor de intabulare a cazărmilor din zona de responsabilitate şi asigură în acest sens legătura cu unităţile topografice şi predarea documentaţiilor cadastrale la oficiile judeţene de cadastru şi publicitate imobiliară; ...
  12. i)organizează şi execută controale pe linia ţinerii la zi a evidenţelor pe acest domeniu şi participă, la ordin, la inspecţii şi controale prevăzute în planul Ministerului Apărării; ...
  13. j)analizează şi face propuneri privind asigurarea sau îmbunătăţirea condiţiilor de cazare şi a gradului de ocupare a spaţiilor din cazărmile aflate în zona de responsabilitate; ...
  14. k)controlează şi analizează folosirea corectă, conform destinaţiei, a construcţiilor şi terenurilor de către unităţile militare utilizatoare; ...
  15. l)analizează, verifică şi promovează pentru aprobare documentele necesare închirierii terenurilor/spaţiilor disponibile din cazărmi, la propunerea unităţilor militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului; ...
  16. m)desemnează personal din cadrul centrului pentru a participa la licitaţiile organizate în vederea închirierii de spaţii în cazărmile din administrare; ...
  17. n)ţine la zi evidenţa terenurilor şi spaţiilor închiriate din cazărmile aflate în zona de responsabilitate; ...
  18. o)analizează şi avizează propunerile unităţilor militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului privind scoaterea din funcţiune a construcţiilor şi instalaţiilor cu sau fără durata normală de funcţionare îndeplinită; ...
  19. p)participă cu personal de specialitate la operaţiunile de demolare; ...
  20. q)desemnează personal pentru a face parte din comisii organizate de diferite eşaloane, pentru analizarea şi rezolvarea pe teren a unor probleme de domenii şi infrastructuri; ...
  21. r)participă cu personal de specialitate în comisiile de predare-primire a cazărmilor între diferite structuri militare la/de la alte instituţii publice; ...
  22. s)urmăreşte şi îndrumă funcţionarea căminelor militare de unitate/garnizoană, în conformitate cu reglementările în vigoare; ... ş) ţine la zi evidenţa locuinţelor de serviciu şi de intervenţie din zona de responsabilitate;
  23. t)preia de la structurile militare desfiinţate sau redislocate cazărmile şi asigură conservarea şi întreţinerea lor până la stabilirea soluţiilor de utilizare ori predare către alte instituţii ale statului; ... ţ) aprobă schimbarea destinaţiei construcţiilor sau părţilor de construcţii ce nu implică modificarea acestora şi înaintează Direcţiei domenii şi infrastructuri fişele modificatoare, în vederea actualizării evidenţei tehnice şi statistice a construcţiilor;
  24. u)analizează, avizează şi înaintează spre aprobare Direcţiei domenii şi infrastructuri propunerile unităţilor privind schimbarea destinaţiei construcţiilor sau părţilor de construcţii ce implică lucrări de modificare a acestora; ...
  25. v)ţine evidenţa demolărilor, urmăreşte întocmirea fişelor modificatoare şi execută modificările în dosarul tehnic şi transmite în termen de 30 de zile calendaristice la Direcţia domenii şi infrastructuri fişele modificatoare verificate; ...
  26. w)transmite anual la Direcţia domenii şi infrastructuri situaţia cu necesarul de locuinţe pentru unităţile din zona de responsabilitate; ...
  27. x)participă la întocmirea situaţiei fondului imobiliar rechiziţionabil în zona de responsabilitate; ...
  28. y)verifică modul în care comandanţii/şefii unităţilor militare utilizatoare păstrează integritatea imobilelor pe care le au în folosinţă; ...
  29. z)verifică modul de întreţinere a cazărmilor din zona de responsabilitate. ... Articolul 65 În domeniul asigurării dirigenţiei de şantier centrul de domenii şi infrastructuri are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  30. a)verifică existenţa autorizaţiei de construire, a corespondenţei dintre prevederile autorizaţiei şi ale proiectului, precum şi îndeplinirea condiţiilor legale cu privire la aceasta; ...
  31. b)preia, prin proces-verbal încheiat cu utilizatorul/beneficiarul, conform planului de situaţie, amplasamentul lucrărilor de bază, terenurile şi construcţiile destinate organizării execuţiei lucrărilor şi reperele de nivelment şi le predă executantului, libere de orice sarcină, participând împreună cu proiectantul şi cu executantul la trasarea generală a fiecărei construcţii şi la stabilirea bornelor de reper; ...
  32. c)studiază documentaţiile tehnico-economice, caietele de sarcini, tehnologiile şi procedurile prevăzute pentru realizarea lucrărilor şi verifică existenţa tuturor pieselor scrise şi desenate, corelarea acestora şi respectarea reglementărilor cu privire la verificarea proiectelor de către specialiştii verificatori de proiecte, atestaţi; ...
  33. d)verifică existenţa documentelor de atestare a calităţii şi interzice utilizarea materialelor, prefabricatelor şi semifabricatelor necorespunzătoare sau fără certificate/declaraţie de conformitate ori fără agrement tehnic, după caz; ...
  34. e)verifică existenţa în proiect a prevederilor privind fazele de execuţie determinate şi programul de control al calităţii; ...
  35. f)verifică existenţa tuturor avizelor, acordurilor, precum şi respectarea prevederilor legale privind documentaţia tehnică; ...
  36. g)verifică existenţa şi respectarea sistemului propriu al calităţii, elaborat de executant, pentru lucrările respective; ...
  37. h)avizează detaliile de execuţie elaborate de antreprenorii/furnizorii de lucrări; ...
  38. i)urmăreşte realizarea lucrărilor în conformitate cu prevederile contractului de execuţie, documentaţiei, caietului de sarcini, graficului fizic şi valoric şi actelor normative în vigoare; ...
  39. j)verifică respectarea tehnologiilor de execuţie, în vederea asigurării nivelului calitativ prevăzut în documentaţia tehnică, în contract şi în normele tehnice în vigoare; ...
  40. k)interzice folosirea de lucrători neautorizaţi pentru lucrările la care reglementările tehnice au prevederi în acest sens; ...
  41. l)verifică şi semnează documente prevăzute în norme, întocmite ca urmare a verificărilor, procesele-verbale de lucrări ce devin ascunse, procesele-verbale de recepţie calitativă şi participă la verificări în faze determinate; ...
  42. m)interzice utilizarea de tehnologii neagrementate tehnic; ...
  43. n)asistă la prelevarea probelor de laborator de la locul de punere în operă; ...
  44. o)urmăreşte realizarea lucrărilor din punct de vedere tehnic, cantitativ şi calitativ pe tot parcursul execuţiei acestora, verifică şi certifică măsurătorile, ataşamentele, situaţiile de plată şi întocmeşte procesul-verbal de stadiu fizic; ...
  45. p)prezintă Direcţiei domenii şi infrastructuri situaţiile de plată, verificate şi însuşite, pentru decontarea lucrărilor pentru proiectele de investiţii unde Direcţia domenii şi infrastructuri, conform contractelor încheiate, efectuează plăţile; ...
  46. q)cere executantului sistarea execuţiei sau, după caz, refacerea lucrărilor, în baza soluţiilor elaborate de proiectant sau de persoanele abilitate prin lege; ...
  47. r)propune actualizarea devizelor, obiectelor şi devizelor generale; ...
  48. s)verifică respectarea cerinţelor stabilite prin lege privind calitatea în construcţii, în cazul efectuării de modificări ale documentaţiei sau adoptării de soluţii care schimbă condiţiile iniţiale; ... ş) urmăreşte respectarea de către executant a măsurilor dispuse de proiectant sau de organele abilitate;
  49. t)preia documentele de la executant şi proiectant şi întocmeşte cartea tehnică a construcţiei, conform prevederilor legii; ... ţ) urmăreşte dezafectarea lucrărilor de organizare a execuţiei şi predă terenul deţinătorului acestuia;
  50. u)participă la recepţia lucrărilor, asigură secretariatul recepţiei şi întocmeşte actul de recepţie; ...
  51. v)urmăreşte rezolvarea problemelor constatate de comisia de recepţie şi întocmeşte documentele de ducere la îndeplinire a măsurilor impuse de comisia de recepţie; ...
  52. x)predă utilizatorului cartea tehnică a construcţiei întocmită. ... Articolul 66 În domeniul realizării lucrărilor la obiectivele de investiţii şi a lucrărilor de intervenţie, pentru care are calitatea de investitor-delegat, centrul de domenii şi infrastructuri are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  53. a)organizează şi desfăşoară, în conformitate cu legislaţia în vigoare, procedurile de atribuire a contractelor de lucrări, produse şi servicii, privind realizarea programului investiţional; ...
  54. b)asigură obţinerea acordurilor şi avizelor prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei de construire; ...
  55. c)asigură verificarea proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte, atestaţi; ...
  56. d)aprobă documentaţiile elaborate în faza de proiect tehnic; ...
  57. e)acţionează pentru soluţionarea neconformităţilor, a defectelor apărute pe parcursul execuţiei lucrărilor, precum şi a deficienţelor proiectelor; ...
  58. f)supraveghează, urmăreşte tehnic, calitativ şi cantitativ, prin diriginţii de şantier autorizaţi, execuţia lucrărilor la obiectivele de investiţii şi a lucrărilor de intervenţie, în conformitate cu prevederile autorizaţiei de construire, documentaţiei tehnico-economice verificate şi aprobate, contractului, caietelor de sarcini, instrucţiunilor, standardelor şi normativelor tehnice de specialitate în vigoare; ...
  59. g)asigură recepţia lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente, conform prevederilor actelor normative în vigoare; ...
  60. h)asigură întocmirea, prezentarea şi susţinerea dosarului cu documentele justificative pentru stabilirea valorii definitive a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente realizate; ...
  61. i)asigură întocmirea cărţii tehnice a construcţiilor executate şi predarea acesteia către utilizatori; ...
  62. j)verifică şi avizează notele de fundamentare tehnico-economică pentru proiectele/obiectivele de investiţii din zona de responsabilitate; ...
  63. k)virează la ISC suma echivalentă cotei de 0,7% aferentă cheltuielilor făcute de investitor pentru realizarea obiectivelor de investiţii şi lucrărilor de intervenţii la care inspecţia de stat este asigurată de acest organism, precum şi alte taxe, comisioane sau contribuţii în legătură cu realizarea lucrărilor, conform prevederilor legale; ...
  64. l)asigură, pe timpul execuţiei obiectivelor de investiţii, până la finalizarea lucrărilor, prin controale periodice, respectarea executării lucrărilor din documentaţiile avizate privind îndeplinirea cerinţei esenţiale "securitate la incendiu". ... Articolul 67 În domeniul mentenanţei cazărmilor şi urmărirea comportării în timp a construcţiilor şi instalaţiilor, centrul de domenii şi infrastructuri are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  65. a)solicită unităţilor militare, care au alocate fonduri în bugetul centrului de domenii şi infrastructuri, întocmirea listelor de lucrări de reparaţii curente la clădiri şi instalaţiile aferente acestora; ...
  66. b)verifică documentaţia pentru lucrările de reparaţii curente propuse, frecvenţa cu care ele au mai fost executate, în conformitate cu normele elaborate de Direcţia domenii şi infrastructuri şi aprobate de ministrul apărării, şi verifică dacă aceste lucrări de reparaţii sunt sau nu prioritare; ...
  67. c)stabileşte, prin specialiştii săi, listele finale de lucrări de reparaţii curente necesare a se realiza şi procedează la contractarea lucrărilor în condiţiile legii; ...
  68. d)verifică şi aprobă documentaţiile tehnice pentru lucrările de reparaţii curente şi întreţinere executate în regie proprie, la construcţiile din cazărmile proprii şi cele aflate în administrare; ...
  69. e)dispune începerea lucrărilor de reparaţii curente; ...
  70. f)urmăreşte, prin diriginţii de şantier autorizaţi în condiţiile legii, realizarea lucrărilor de reparaţii curente, în conformitate cu graficul fizic şi valoric, verifică lucrările şi situaţiile de plată aferente, pe care le decontează; ...
  71. g)aprobă procesele-verbale de recepţie şi dosarele cu documente justificative pentru lucrările de reparaţii curente şi întreţinere executate în regie proprie şi antrepriză, la construcţiile din cazărmile proprii şi cele ale structurilor centrale care nu au microstructuri specializate de administrare a imobilelor; ...
  72. h)controlează, prin comisii proprii sau în cadrul comisiilor organizate de Ministerul Apărării, modul în care sunt respectate normele de exploatare şi întreţinere a construcţiilor, instalaţiilor şi terenurilor şi aplică sancţiuni atunci când constată încălcarea acestora; ...
  73. i)participă în comisiile organizate de structurile Ministerului Apărării la verificarea modului de respectare a normelor de exploatare şi întreţinere a construcţiilor, instalaţiilor şi terenurilor; ...
  74. j)organizează perfecţionarea pregătirii de specialitate a personalului propriu şi a administratorilor cazărmilor aflate în administrare; ...
  75. k)controlează şi verifică parametrii realizaţi de instalaţiile energetice, eficienţa instalaţiilor şi utilajelor de resortul construcţii-cazare aflate în funcţiune şi face propuneri pentru scoaterea din funcţiune a celor neeficiente, respectiv pentru modernizarea şi îmbunătăţirea performanţelor tehnice; ...
  76. l)analizează şi avizează propunerile unităţilor militare din cazărmile aflate în administrare privind nevoile în resurse energetice, utilităţi, materiale de întreţinere, curăţenie şi iluminat şi comunică acestora cotele aprobate, precum şi modul de asigurare în unităţi fizice sau echivalent valoric; ...
  77. m)participă cu personal tehnic specializat şi autorizat în comisiile de verificare tehnică a construcţiilor atunci când se solicită acest lucru; ...
  78. n)verifică şi aprobă estimarea lucrărilor de reparaţii curente pentru anul următor şi solicită fonduri pentru realizarea acestora. ... Articolul 68 În domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, centrul de domenii şi infrastructuri are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  79. a)asigură respectarea şi aplicarea prevederilor legale privind apărarea împotriva incendiilor în cazarma proprie; ...
  80. b)urmăreşte ca în cazărmile pe care le administrează să fie asigurate mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor potrivit reglementărilor în vigoare; ...
  81. c)controlează, prin personalul atestat, modul cum sunt respectate normele de prevenire şi stingere a incendiilor în folosirea construcţiilor şi instalaţiilor aferente în zona de responsabilitate; ...
  82. d)propune prin raport scris conducerii Direcţiei domenii şi infrastructuri anularea autorizaţiilor de securitate la incendiu, când constată nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor cuprinse în documentaţii sau încălcarea gravă a reglementărilor specifice; ...
  83. e)ţine evidenţa tuturor utilajelor de stins incendiu din cazărmile pe care le administrează, pe tipuri, ani de fabricaţie, puneri în funcţiune şi stare tehnică; ...
  84. f)verifică, la cerere, instalaţiile de paratrăsnet şi prizele de pământ din cazărmile aflate în zona de responsabilitate şi ţine evidenţa măsurătorilor acestora; ...
  85. g)urmăreşte organizarea exerciţiilor de intervenţie comune cu pompierii militari, în cazărmile din zona de responsabilitate; ...
  86. h)înaintează semestrial, până la 30 ianuarie şi, respectiv, 15 iulie, biroului de prevenire şi stingere a incendiilor din Direcţia domenii şi infrastructuri dările de seamă privind activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor. ... Articolul 69 În domeniul supravegherii tehnice, centrul de domenii şi infrastructuri are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  87. a)întocmeşte evidenţa instalaţiilor mecanice sub presiune pentru toate cazanele de încălzire centrală şi de abur de medie presiune aflate în zona de responsabilitate; ...
  88. b)controlează şi îndrumă la unităţile din administrare modul cum sunt pregătite pentru iarnă reţelele termice, centralele, punctele termice; ...
  89. c)asigură verificarea tehnică oficială a instalaţiilor mecanice sub presiune, în baza "Planului anual de verificări tehnice oficiale ale instalaţiilor mecanice sub presiune şi instalaţiilor de ridicat", din cadrul cazărmilor aparţinând structurilor centrale şi comandamentelor de armă care nu au în structură centre de întreţinere, reparaţii curente şi exploatare cazărmi, precum şi din cazarma proprie; ...
  90. d)asigură verificarea tehnică oficială pentru cazanele de abur de medie presiune şi apă fierbinte din cadrul cazărmilor aparţinând categoriilor de forţe ale armatei, din zona de responsabilitate; ...
  91. e)organizează, la solicitarea unităţilor militare din aria de responsabilitate, pregătirea şi autorizarea fochiştilor, în conformitate cu prescripţiile tehnice ale Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor şi Instalaţiilor de Ridicat - ISCIR; ...
  92. f)întocmeşte şi înaintează la eşalonul superior, anual, darea de seamă privind desfăşurarea activităţii de supraveghere tehnică a instalaţiilor mecanice sub presiune, a instalaţiilor de ridicat şi a activităţii de metrologie în Armata României. ... Secţiunea a 3-a Responsabilităţile Centrului de studii şi proiectare construcţii militare Articolul 70
(1)Centrul de studii şi proiectare construcţii militare, în domeniul asigurării analizelor şi studiilor tehnico-economice, are următoarele responsabilităţi şi atribuţii: ...
  1. a)elaborează analizele tehnico-economice şi asigură studiile de prefezabilitate şi fezabilitate pentru implementarea proiectelor de investiţii imobiliare ale Ministerului Apărării, în conformitate cu prevederile legale în domeniu; ...
  2. b)prezintă, în cadrul şedinţelor Comisiei tehnice a specialiştilor, soluţiile tehnice identificate şi documentaţia elaborată parţial, spre validare, beneficiarului de investiţie şi unităţii utilizatoare iniţiatoare a proiectului; ...
  3. c)întocmeşte documentaţiile tehnice necesare obţinerii avizelor şi acordurilor prevăzute de lege şi urmăreşte primirea acestora; ...
  4. d)prezintă documentaţia finalizată, spre însuşire, beneficiarului de investiţie şi unităţii utilizatoare iniţiatoare a proiectului; ...
  5. e)susţine documentaţia tehnico-economică, finalizată, pentru aprobare. ...
(2)În domeniul asigurării consultanţei tehnice de specialitate, Centrul de studii şi proiectare construcţii militare are următoarele responsabilităţi şi atribuţii: ...
  1. a)analizează cerinţele exprimate de categoriile de forţe ale armatei privind amplasarea de echipamente şi/sau recompartimentarea/adaptarea facilităţilor existente; ...
  2. b)acordă sprijin de specialitate în identificarea cerinţelor şi definirea proiectelor notelor de fundamentare; ...
  3. c)analizează notele de fundamentare primite şi formulează puncte de vedere privind necesitatea completării datelor pentru întocmirea temei/ghidului de proiectare şi identifică soluţiile tehnice posibile de realizare a proiectelor de investiţii imobiliare. ... Articolul 71 În domeniul achiziţiei documentaţiilor tehnico-economice faza "studiu de prefezabilitate" - SPF şi "studiu de fezabilitate" - SF pentru proiectele de investiţii imobiliare, Centrul de studii şi proiectare construcţii militare are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  4. a)elaborează caietele de sarcini şi achiziţionează documentaţiile tehnico-economice fazele "studiu de prefezabilitate" - SPF şi "studiu de fezabilitate" - SF care depăşesc capacitatea de proiectare a unităţii; ...
  5. b)participă cu specialişti în comisiile de achiziţie a proiectării şi execuţiei şi în comisiile de recepţie a serviciilor de proiectare. ... Articolul 72 În domeniul elaborării documentaţiilor tehnico-economice faza "studiu de fezabilitate" - SF pentru obiectivele militare speciale pentru care procedura de achiziţie a documentaţiei nu poate fi făcută, Centrul de studii şi proiectare construcţii militare are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  6. a)elaborează documentaţia tehnico-economică faza "studiu de fezabilitate" - SF, în conformitate cu prevederile legale în domeniu; ...
  7. b)prezintă, în cadrul şedinţelor Comisiei tehnice a specialiştilor, soluţiile tehnice identificate şi documentaţia elaborată parţial, spre validare, beneficiarului de investiţie şi unităţii utilizatoare iniţiatoare a proiectului; ...
  8. c)întocmeşte documentaţiile tehnice necesare obţinerii avizelor şi acordurilor prevăzute de lege şi urmăreşte primirea acestora; ...
  9. d)prezintă documentaţia finalizată, spre însuşire, beneficiarului de investiţie şi unităţii utilizatoare iniţiatoare a proiectului; ...
  10. e)susţine documentaţia tehnico-economică, finalizată, pentru aprobare. ... Articolul 73 În domeniul investigării postdezastru a obiectivelor cu caracter special, Centrul de studii şi proiectare construcţii militare are următoarele responsabilităţi şi atribuţii:
  11. a)participă, în perioada imediat următoare producerii unui dezastru, la inspectarea/evaluarea stării fizice a construcţiilor cu caracter special a căror funcţionare este vitală pentru Ministerul Apărării; ...
  12. b)participă cu ingineri constructori cu experienţă în proiectare în echipe de evaluare tehnică rapidă şi execută schiţe şi calcule sumare de rezistenţă, de regulă la faţa locului, care stau la baza lucrărilor de intervenţie rapidă postdezastru pentru punerea în siguranţă provizorie a construcţiilor avariate. ... Articolul 74 Şeful Centrului de studii şi proiectare construcţii militare avizează:
  13. a)documentaţiile tehnico-economice de recompartimentare a construcţiilor sau de schimbare de destinaţie, care nu afectează siguranţa şi stabilitatea clădirilor şi structurilor; ...
  14. b)documentaţiile tehnico-economice de amplasare a echipamentelor pe structurile construcţiilor existente. ... Secţiunea a 4-a Responsabilităţile Centrului de intervenţie în situaţii de urgenţă Articolul 75 Centrul de intervenţie în situaţii de urgenţă, în domeniul antrenării şi pregătirii pentru efectuarea intervenţiilor, are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
  15. a)stabileşte concepţia desfăşurării acţiunilor de protecţie/intervenţie, pe specific de situaţie/fenomen catastrofal; ...
  16. b)stabileşte fazele/etapele de realizare a acţiunilor pe specific de situaţie; ...
  17. c)organizează echipe, stabileşte responsabilităţile şi atribuţiile în acţiunile de intervenţie, pe specific de situaţie; ...
  18. d)elaborează scenarii, planuri şi proceduri specifice; ...
  19. e)planifică, pregăteşte, organizează şi desfăşoară exerciţii şi aplicaţii de pregătire cu personalul propriu, conform planului de instrucţie de specialitate aprobat de şeful centrului; ...
  20. f)execută, la ordinul şefului Direcţiei domenii şi infrastructuri, misiuni de pregătire/antrenare a forţelor prin realizarea de lucrări urgente pentru Ministerul Apărării; ...
  21. g)asigură condiţiile pentru efectuarea acţiunilor de intervenţii. ... Articolul 76 În domeniul intervenţiei operative după producerea unui fenomen catastrofal - seism, alunecare de teren, inundaţii şi altele, Centrul de intervenţie în situaţii de urgenţă exercită următoarele atribuţii:
  22. a)asigură deplasarea echipei de intervenţie şi integrarea în dispozitivul de acţiune a forţelor şi mijloacelor stabilite prin planul/procedura de intervenţie; ...
  23. b)participă la inspectarea construcţiei avariate şi la evaluarea rapidă a stării acesteia prin investigarea din exterior a clădirii, evaluarea grosieră a degradărilor suferite şi inspecţia pentru estimarea gradului de siguranţă a construcţiei în funcţie de nivelul degradărilor majore suferite, cum ar fi prăbuşiri parţiale, înclinări faţă de verticală, dislocări ale pereţilor sau/şi modificări ale terenului, cum ar fi crăpături, umflături, alunecări ale acestuia şi altele; ...
  24. c)inspectează echipamentele şi instalaţiile, conductele de gaze şi combustibil sub aspectul integrităţii lor şi al suporturilor/reazemelor de fixare, continuitatea conductorilor şi cablurilor electrice, inclusiv a integrităţii izolaţiei acestora, şi integritatea rezervoarelor/recipientelor de depozitare, pentru depistarea eventualelor scurgeri/împrăştieri de substanţe şi altele; ...
  25. d)marchează construcţiile/instalaţiile, ca urmare a investigaţiilor efectuate, conform legislaţiei în vigoare; ...
  26. e)solicită forţe de sprijin de la alte unităţi şi intervine pentru punerea în siguranţă provizorie a construcţiilor avariate, prin realizarea de lucrări de sprijinire provizorie pentru preluarea încărcărilor verticale ale elementelor structurale şi/sau ale pereţilor dislocaţi care tind să se răstoarne, realizarea de lucrări provizorii de stabilizare a mişcării terenului prin baterea de piloţi, ridicarea de ziduri de sprijin provizorii, întreruperea alimentării electrice, închiderea vanelor conductelor de gaze naturale şi/sau de combustibil, apă şi efectuarea de intervenţii de primă urgenţă, care să asigure funcţionarea acestora în caz de necesitate. ... Articolul 77 Centrul de intervenţie în situaţii de urgenţă, în domeniul analizei ulterioare a acţiunilor operative de intervenţie, are următoarele atribuţii:
  27. a)descrie succint dezastrul, efectele şi starea construcţiilor/instalaţiilor; ...
  28. b)descrie acţiunile de intervenţie operativă întreprinse şi starea construcţiilor/instalaţiilor în urma intervenţiei; ...
  29. c)analizează critic situaţiile, măsurile întreprinse şi rezultatele obţinute; ...
  30. d)participă la stabilirea din punct de vedere valoric şi cantitativ a pagubelor produse de seism/alunecare de teren/inundaţie şi altele asemenea; ...
  31. e)face propuneri şi recomandări privind măsurile ce trebuie întreprinse, în continuarea intervenţiei pentru punerea în siguranţă provizorie, pentru reabilitarea construcţiilor/instalaţiilor. ... Capitolul VII Dezvoltarea şi modernizarea proprietăţii imobiliare Secţiunea 1 Programe şi proiecte imobiliare Articolul 78 Dezvoltarea şi modernizarea proprietăţii imobiliare se fac prin programe şi proiecte de investiţii de natură imobiliară. Articolul 79
(1)Proiectul imobiliar reprezintă obiectivul/ rezultatul scontat de a obţine bunuri publice de natura imobilelor, situate pe amplasamente distinct delimitate, prin investire de capital pe timp limitat. ...
(2)Proiectul de investiţie imobiliară constă în realizarea unei proprietăţi imobiliare noi sau în intervenţia asupra unei proprietăţi imobiliare existente. ...
(3)Intervenţia asupra unei proprietăţi imobiliare existente constă în extinderea, modernizarea, transformarea, consolidarea, demolarea parţială, modificarea, reabilitarea, reconstruirea sau repararea capitală a proprietăţii imobiliare respective, este asimilată obiectivelor de investiţii, se iniţiază numai după expertizarea tehnică de calitate şi/sau auditul energetic al construcţiei/clădirii, după caz, este efectuată în scopul asigurării cerinţelor esenţiale de calitate şi funcţionale ale construcţiilor/imobilelor respective şi se iniţiază numai după expertizarea tehnică de calitate a construcţiei/clădirii. ...
(4)Programul imobiliar reprezintă un ansamblu coerent de acţiuni, proiecte/obiective, evaluate şi selectate pe baza criteriilor de prioritizare în vederea finanţării, care se desfăşoară de către Direcţia domenii şi infrastructuri pe o perioadă mai mare de un an. ... Articolul 80 Managementul programelor şi proiectelor de investiţii imobiliare se realizează de Direcţia domenii şi infrastructuri prin personal specializat - manageri/directori de programe/proiecte de investiţii imobiliare. Secţiunea a 2-a Iniţierea, avizarea şi aprobarea proiectelor de investiţii imobiliare Articolul 81
(1)Planul de dezvoltare a unei cazărmi/baze/ instalaţii militare se analizează anual pentru următorii 5 ani, se actualizează şi se aprobă de către comandant având în vedere perspectiva misiunilor, evoluţia forţelor şi starea construcţiilor existente. ...
(2)Proiectele de investiţii imobiliare se realizează/implementează numai pe baza documentaţiilor tehnico-economice, aprobate în condiţiile legii. ... Articolul 82
(1)Elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrări la obiective/proiecte de investiţii noi şi pentru lucrări de intervenţie la construcţii/proprietăţi imobiliare existente se face în următoarele faze: ... a) nota de fundamentare - NF; ... b) studiu de prefezabilitate - SPF; ... c) studiu de fezabilitate - SF; ... d) proiect tehnic - PT. ...
(2)Formularea cerinţei de construcţii, instalaţii aferente şi amenajări se face prin nota de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea de investiţie imobiliară şi are în vedere asigurarea întregului complex de facilităţi principale şi de susţinere specifice staţionării, instruirii şi antrenării forţelor. ... Articolul 83
(1)Competenţele de iniţiere, avizare, aprobare şi implementare a proiectelor de investiţii imobiliare în Ministerul Apărării, precum şi structura şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice se stabilesc prin reglementări separate. ...
(2)Autoritatea competentă să analizeze şi să avizeze documentaţiile tehnico-economice pentru acţiunile şi proiectele Ministerului Apărării în domeniul imobiliar, inclusiv cele finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate - NSIP, precum şi alte proiecte ce se realizează în cooperare/colaborare multinaţională sau naţională, indiferent de sursele de finanţare sau de aprobări ale proiectelor ce se dau de alte organisme militare/civile ale NATO, UE sau partenere, este Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Apărării, denumit în continuare CTE. ...
(3)Sunt supuse avizării în CTE următoarele documentaţii tehnico-economice pentru: ...
  1. a)proiectele de investiţii imobiliare; ...
  2. b)proiectele de valorificare a imobilelor prin concesiune sau prin asociere în participaţiune; ...
  3. c)alte acţiuni, studii şi strategii în domeniul imobiliar. ...
(4)Organizarea şi funcţionarea CTE al Ministerului Apărării se stabilesc prin regulament. ... Secţiunea a 3-a Programarea şi bugetarea programelor şi proiectelor de investiţii imobiliare Articolul 84
(1)Introducerea proiectelor în programele de finanţare şi planificarea prin buget a fondurilor pentru realizarea programelor şi proiectelor de investiţii imobiliare sunt în sarcina statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei/similare sau, după caz, a comandamentelor de armă - beneficiari de investiţii. ...
(2)Implementarea programelor şi proiectelor de investiţii imobiliare se asigură prin Direcţia domenii şi infrastructuri, pe baza documentelor de finanţare aprobate de ordonatorul principal de credite. ... Secţiunea a 4-a Implementarea proiectelor imobiliare Articolul 85
(1)Implementarea unui proiect de investiţie imobiliară aprobat se face prin achiziţie publică, în sistem la cheie ori la pachet - proiectare şi construire. ...
(2)Implementarea proiectului de investiţie imobiliară cuprinde elaborarea/dezvoltarea documentaţiei tehnico-economice în faza de proiect tehnic, verificarea acestuia pe specialităţi cu personal atestat şi autorizarea construirii şi edificarea/realizarea fizică efectivă a obiectelor investiţiei, respectiv a clădirilor, construcţiilor şi/sau amenajărilor cuprinse în documentaţia tehnico-economică aprobată. ...
(3)Modul de realizare şi recepţionare a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente, precum şi stabilirea valorii definitive a acestora se stabilesc prin reglementări separate. ... Secţiunea a 5-a Transferul proiectului finalizat/lucrărilor finalizate către utilizator Articolul 86
(1)Proiectul finalizat/lucrările finalizate se transferă de către investitor prin procesul-verbal de recepţie către şeful/comandantul unităţii militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului sau, după caz, beneficiarului de investiţie. ...
(2)Predarea obiectului realizat, finalizat/lucrărilor finalizate către utilizator este îndeplinită în momentul semnării procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de către şeful/comandantul unităţii militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului sau, după caz, de către şeful/comandantul unităţii militare, beneficiar de investiţie. ... Articolul 87 Proiectul de investiţie imobiliară realizat şi recepţionat este înregistrat în evidenţa Ministerului Apărării astfel:
  1. a)în evidenţa contabilă a Centrului de domenii şi infrastructuri, după finalizarea lucrărilor de investiţii, în baza procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor - scăderea din evidenţa contabilă se face în baza actului de primire emis de unitatea militară utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului; ...
  2. b)în evidenţa contabilă a unităţii militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului, în baza actului de primire emis, după luarea în primire de către acesta a obiectivului/obiectelor finalizate recepţionate; ...
  3. c)în evidenţa tehnică a unităţii deţinătoare a dosarului tehnic, pe baza fişei modificatoare întocmite de administratorul de cazarmă; ...
  4. d)în evidenţa juridică a Direcţiei domenii şi infrastructuri şi a centrului de domenii şi infrastructuri, în baza studiului de fezabilitate, a autorizaţiei de construire şi a procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. ... Capitolul VIII Asigurarea imobilelor cu utilaje tehnologice, echipamente şi dotări specifice Secţiunea 1 Dotarea imobilelor Articolul 88 Dotarea construcţiilor reprezintă totalitatea activităţilor şi acţiunilor prin care se asigură procurarea şi integrarea utilajelor, instalaţiilor şi echipamentelor de resortul construcţii-cazare în cadrul utilităţilor aferente unei construcţii pentru ca acestea să devină funcţionale. Articolul 89 Dotarea construcţiilor se face:
  5. a)în cadrul unui proiect de investiţie imobiliară; ...
  6. b)în cadrul programului de dotări independente. ... Articolul 90 Baza în care se execută dotarea construcţiilor este:
  7. a)lista de utilaje tehnologice, echipamente şi dotări specifice, parte integrantă a documentaţiei tehnico-economice a proiectelor de investiţii imobiliare; ...
  8. b)lista de utilaje tehnologice, echipamente şi dotări specifice, întocmită de beneficiarul de investiţie, cu respectarea normelor pentru înlocuirea celor care nu mai funcţionează la parametrii proiectaţi, parte integrantă a programului de dotări independente. ... Articolul 91 Asigurarea cu utilaje tehnologice, echipamente şi dotări specifice se realizează prin:
  9. a)Direcţia domenii şi infrastructuri pentru proiectele de investiţie imobiliară; ...
  10. b)categoriile de forţe ale armatei/comandamente de armă/similare, în baza unor documentaţii tehnice de montaj întocmite de furnizorul de utilaje, echipamente şi dotări specifice, avizate tehnic de centrele de domenii şi infrastructuri sau, după caz, de centrele de cartiruire trupe şi administrare cazărmi, aprobate de beneficiarii de investiţii. ... Articolul 92
(1)Algoritmul pentru asigurarea, autorizarea şi punerea în funcţiune a utilajelor tehnologice, echipamentelor şi dotărilor specifice constă în: ...
  1. a)stabilirea necesităţii şi oportunităţii înlocuirii; ...
  2. b)stabilirea necesarului de utilaje ce trebuie înlocuite; ...
  3. c)fundamentarea prin proiectul de buget a fondurilor aferente; ...
  4. d)aprobarea fondurilor prin bugetul beneficiarului de investiţie; ...
  5. e)întocmirea planului de dotare în limita fondurilor aprobate; ...
  6. f)întocmirea şi aprobarea listelor de finanţare; ...
  7. g)întocmirea şi aprobarea programului achiziţiilor publice al autorităţii contractante; ...
  8. h)iniţierea şi finalizarea procedurii de achiziţie a utilajelor; ...
  9. i)întocmirea documentaţiei tehnice de montaj, avizarea şi aprobarea acesteia; ...
  10. j)urmărirea executării contractului de furnizare cu montaj, recepţionarea, autorizarea şi punerea în funcţiune, conform destinaţiei stabilite; ...
  11. k)alocarea la drepturi de consum pe ore de funcţionare; ...
  12. l)completarea cărţilor tehnice de exploatare; ...
  13. m)scoaterea din funcţiune. ...
(2)Pentru asigurarea şi gestionarea bunurilor de resortul "construcţii", unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilului au următoarele obligaţii, ce se exercită prin formaţiunile de administrare: ...
  1. a)stabilirea necesarului; ...
  2. b)aprovizionarea, depozitarea şi distribuirea; ...
  3. c)inventarierea, declasarea şi casarea bunurilor materiale de construcţii-cazare; ...
  4. d)determinarea şi scăderea din evidenţa contabilă a perisabilităţilor la materiale de construcţii-cazare; ...
  5. e)darea la scădere a bunurilor materiale de construcţii-cazare lipsă sau degradate din cauze exoneratoare de răspundere materială; ...
  6. f)asigurarea, repartizarea, distribuirea şi scăderea materialelor pentru iluminat şi de curăţenie; ...
  7. g)asigurarea, repartizarea, distribuirea şi scăderea combustibililor. ... Secţiunea a 2-a Autorizarea funcţionării utilajelor tehnologice Articolul 93 Verificarea tehnică oficială pentru cazanele de abur, apă fierbinte şi apă caldă din cazărmi se face numai de personal autorizat. Articolul 94 Centrele de domenii şi infrastructuri şi centrele de cartiruire trupe şi administrare cazărmi pot asigura şcolarizarea şi autorizarea fochiştilor pentru cazane, în conformitate cu prescripţiile tehnice ISCIR. Articolul 95 Autorizarea utilajelor/instalaţiilor tehnologice se face de persoane autorizate, în condiţiile legii. Secţiunea a 3-a Întreţinerea, revizia tehnică şi repararea utilajelor tehnologice, echipamentelor şi dotărilor specifice construcţiilor Articolul 96 Pe toată durata lor de funcţionare, utilajele tehnologice, echipamentele şi dotările specifice construcţiilor sunt supuse unor intervenţii care au ca scop menţinerea, determinarea sau restabilirea stării tehnice a acestora, şi anume:
  8. a)întreţinerea zilnică; ...
  9. b)revizia tehnică; ...
  10. c)reparaţia curentă; ...
  11. d)reparaţia capitală; ...
  12. e)reparaţia accidentală. ... Articolul 97
(1)Întreţinerea zilnică are ca scop prevenirea uzurii normale şi a defecţiunilor tehnice, asigurarea funcţionării normale şi prevenirea accidentelor pe timpul funcţionării. ...
(2)În cadrul lucrărilor de întreţinere zilnică, la fiecare tip de utilaj tehnologic sau echipament, se execută şi lucrările specifice de întreţinere prevăzute în cărţile tehnice ale acestora. ...
(3)Lucrările de întreţinere zilnică se execută de către personalul de exploatare care, la preluarea pentru exploatare a utilajelor tehnologice, echipamentelor sau dotărilor specifice construcţiei, trebuie instruit de administratorul cazărmii pentru însuşirea aprofundată a documentaţiei tehnice a acestora şi cunoaşterea particularităţilor de construcţie, funcţionare şi exploatare. ... Articolul 98
(1)Reviziile tehnice se planifică şi se execută în mod obligatoriu, la intervale egale de funcţionare a utilajelor tehnologice, echipamentelor şi dotărilor specifice construcţiilor, de regulă la un an, pe toată durata de exploatare a acestora, dacă prevederile cărţilor tehnice nu prevăd altfel. ...
(2)Revizia tehnică cuprinde ansamblul de operaţii prin care se controlează, se verifică şi se stabileşte starea tehnică a utilajelor tehnologice, echipamentelor şi dotărilor specifice construcţiilor. ...
(3)Cu ocazia reviziei tehnice se execută şi toate lucrările prevăzute la întreţinerile zilnice. ...
(4)Dacă la revizia tehnică se constată defecţiuni care ar putea provoca întreruperea funcţionării utilajelor tehnologice, iar pentru eliminarea acestor defecţiuni este nevoie să se înlocuiască piese şi subansambluri sau este nevoie să se execute lucrări care necesită cheltuieli şi un timp de mobilizare mai mari decât cele prevăzute pentru revizia tehnică, atunci se execută în continuare reparaţia curentă necesară. ...
(5)Revizia tehnică se execută în unitate, pe locul de lucru al utilajelor tehnologice, echipamentelor şi dotărilor specifice construcţiilor, în ateliere specializate existente în unitate, la unităţile de administrare a proprietăţii imobiliare sau la operatori economici, numai de personal autorizat în domeniu. ...
(6)Revizia tehnică se încheie cu un proces-verbal care conţine: ...
  1. a)datele de identificare: denumire, indicativ, serie, număr de inventar şi altele asemenea; ...
  2. b)deficienţe constatate şi remediate; ...
  3. c)aprecieri privind folosirea şi întreţinerea; ...
  4. d)piesele de schimb consumate; ...
  5. e)propuneri privind necesitatea executării unei reparaţii curente; ...
  6. f)date despre personalul care a executat revizia. ... Articolul 99
(1)Reparaţia curentă se execută preventiv în scopul restabilirii stării tehnice a utilajelor tehnologice, echipamentelor şi dotărilor specifice construcţiilor la parametrii nominali. ...
(2)Planificarea reparaţiei curente se face în anul anterior celui în care se execută. ...
(3)Reparaţia curentă se execută în ateliere specializate. ...
(4)Reparaţia curentă se încheie cu un proces-verbal care conţine: ...
  1. a)datele de identificare: denumire, indicativ, serie, număr de inventar şi altele asemenea; ...
  2. b)operaţiile principale executate, cu precizarea subansamblurilor înlocuite sau separate; ...
  3. c)rezultatul probelor executate după reparaţie; ...
  4. d)costul reparaţiei; ...
  5. e)termenul de garanţie; ...
  6. f)date despre unitatea care a executat reparaţia. ... Articolul 100
(1)Reparaţia capitală se execută în scopul restabilirii parametrilor tehnico-funcţionali ai utilajelor, echipamentelor şi dotărilor specifice construcţiilor, la valoarea nominală, şi trebuie să asigure acestora funcţionarea normală în următorul ciclu, în condiţiile în care este justificată din punct de vedere economic. ...
(2)Reparaţia capitală este reparaţia preventivă cea mai complexă, a cărei execuţie se planifică în anul anterior anului în care se execută. ...
(3)Reparaţia capitală se execută în ateliere specializate. ...
(4)Cu ocazia reparaţiei capitale se pot executa şi lucrări care aduc utilajele tehnologice, echipamentele sau dotările specifice construcţiilor la nivelul de performanţă corespunzător tipurilor similare care se produc în perioada respectivă. ... Articolul 101
(1)Reparaţia accidentală se execută la necesitate, ori de câte ori utilajele tehnologice, echipamentele şi dotările specifice construcţiilor sunt scoase din funcţiune din cauza defectării sau intrării unor repere componente în zona limită de uzură şi au ca scop restabilirea stării de funcţionare în timpul cel mai scurt. ...
(2)Reparaţia accidentală nu se planifică, dar se iau din timp măsurile tehnico-organizatorice necesare de asigurare logistică cu materiale şi piese de schimb, urmărindu-se evoluţia stării tehnice, atât în cadrul întreţinerii zilnice, cât şi în cadrul reviziilor tehnice ale utilajelor tehnologice, echipamentelor şi dotărilor specifice construcţiilor. ...
(3)Reparaţia accidentală care se execută în urma unor defecţiuni provocate fie de accidente, fie de uzuri rapide cauzate de exploatarea şi întreţinerea necorespunzătoare a utilajelor tehnologice, echipamentelor şi dotărilor specifice se constituie ca pagubă, se cercetează administrativ, iar cheltuielile efectuate pentru reparaţie se recuperează de la cei vinovaţi de producerea pagubei. ... Articolul 102
(1)Utilajele tehnologice, echipamentele şi dotările specifice construcţiilor, a căror durată normală de serviciu este îndeplinită, se pot înlocui. ...
(2)Utilajele tehnologice, echipamentele şi dotările specifice construcţiilor, ale căror costuri pentru efectuarea reparaţiilor capitale sau accidentale sunt egale ori mai mari decât valoarea de înlocuire a acestora, se înlocuiesc. ...
(3)În cazul în care înlocuirea utilajelor tehnologice necesită modificarea de instalaţii termo-mecanice, electrice, de automatizare şi altele asemenea, acest lucru se face numai pe baza unei documentaţii tehnice, elaborată de un proiectant de specialitate, care poate fi altă persoană decât furnizorul de echipamente. ... Capitolul IX Utilizarea şi mentenanţa imobilelor Secţiunea 1 Utilizarea imobilelor Articolul 103
(1)Repartizarea în folosinţă pe unităţi/subunităţi a terenurilor, construcţiilor şi instalaţiilor din cazărmi se face cu ocazia înfiinţării/reorganizării unităţilor/formaţiunilor militare. ...
(2)Atunci când într-o cazarmă sunt dislocate mai multe unităţi militare, repartizarea pe unităţi a terenurilor, construcţiilor şi instalaţiilor se aprobă de către comandantul eşalonului superior. ...
(3)Pentru unităţile subordonate unor categorii diferite de forţe ale armatei, din subordinea Statului Major General, repartizarea pe unităţi a construcţiilor şi terenurilor se aprobă de şeful Statului Major General, cu avizul prealabil al Direcţiei domenii şi infrastructuri. ...
(4)Pentru structurile centrale şi unităţile din subordinea acestora, altele decât Statul Major General, repartizarea pe unităţi a construcţiilor şi terenurilor se aprobă de către şeful Direcţiei domenii şi infrastructuri. ...
(5)Construcţiile şi instalaţiile se predau la unităţi/subunităţi de către administratorul de cazarmă, pe baza formularului tipizat de predare-primire a construcţiilor şi accesoriilor fixe. ...
(6)Bunurile materiale de resortul construcţii-cazare din dotarea imobilului se predau la subunităţi pe baza documentelor justificative în vigoare. ... Articolul 104
(1)Predarea-primirea în/din folosinţă a cazărmilor se face în baza comunicării scrise a şefului Direcţiei domenii şi infrastructuri. ...
(2)La activitatea de predare-primire participă reprezentanţii structurilor implicate, delegaţii centrelor de domenii şi infrastructuri, centrelor de administrare şi cartiruire trupe/similare din subordinea statelor majore ale categoriilor de forţe ale armatei/similare. ...
(3)Documentele de predare-primire se întocmesc conform modelului prezentat în anexa nr. 7, acestea trebuie să fie explicite şi să cuprindă datele de identificare ale terenurilor, construcţiilor şi instalaţiilor din cazărmi, informaţii privind situaţia juridică şi starea tehnică a acestora, eventuale litigii care au fost constatate, precum şi modul de asigurare a utilităţilor. ... Articolul 105 Unităţile militare utilizatoare cu responsabilităţi în domeniul administrării imobilelor au următoarele obligaţii:
  1. a)împrejmuirea sau bornarea perimetrului cazărmilor, întreţinerea şi repararea acestora, ori de câte ori este nevoie; ...
  2. b)colaborarea cu reprezentanţii centrelor de domenii şi infrastructuri şi cu cei ai Direcţiei topografice militare, în scopul realizării măsurătorilor cadastrale; ...
  3. c)încheierea de procese-verbale de bună vecinătate cu persoanele sau instituţiile ale căror imobile sunt situate în vecinătatea cazărmilor/imobilelor; ...
  4. d)introducerea, în copie, la dosarul tehnic a extrasului de carte funciară; ...
  5. e)utilizarea terenurilor, construcţiilor şi instalaţiilor conform destinaţiei prevăzute, predarea acestora către subunităţi, sub semnătură, şi supravegherea curentă a acestora, în scopul prevenirii degradării, incendiilor, înstrăinării ilegale, folosirii abuzive şi poluării mediului înconjurător; ...
  6. f)întreţinerea terenurilor prin lucrări de combatere a eroziunii solului, protecţia malurilor şi desecări; ...
  7. g)executarea la timp şi de calitate a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii; ...
  8. h)conservarea construcţiilor şi instalaţiilor neutilizate temporar; ...
  9. i)executarea inventarierii terenurilor, construcţiilor şi materialelor la termenele stabilite de legislaţia în vigoare; ...
  10. j)păstrarea integrităţii patrimoniului imobiliar al armatei; ...
  11. k)asigurarea utilităţilor, utilajelor, echipamentelor şi bunurilor materiale de construcţii-cazare necesare utilizării imobilelor; ...
  12. l)executarea la termenele stabilite a verificărilor tehnice oficiale la instalaţiile de ridicat şi a instalaţiilor sub presiune. ... Secţiunea a 2-a Asigurarea utilităţilor Articolul 106 Pentru asigura

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.