NORMATIV TEHNIC din 26 noiembrie 2004

Pe scurt

Acest Normativ Tehnic stabilește condițiile de lucru și regimul de funcționare pentru instalațiile care incinerează și coincinerază deșeuri, precum și controlul și monitorizarea emisiilor acestora. Scopul său este de a asigura respectarea prevederilor legale privind protecția mediului în activitatea de incinerare a deșeurilor.

Ce reglementează

Condițiile de lucru și regimul de funcționare pentru instalațiile de incinerare și coincinerare a deșeurilor.
Controlul instalațiilor și monitorizarea emisiilor în aer și apă.
Măsuri pentru tratarea și eliminarea apelor uzate și a reziduurilor rezultate din incinerare.
Cerințe pentru autorizarea și controlul instalațiilor de către autoritatea competentă pentru protecția mediului.

Cui îi privește

Operatorii instalațiilor fixe de incinerare și coincinerare a deșeurilor.
Autoritatea competentă pentru protecția mediului, responsabilă cu autorizarea și controlul acestor instalații.

Puncte cheie

Normativul se aplică instalațiilor fixe de incinerare și coincinerare a deșeurilor municipale și periculoase.
Nu se aplică anumitor tipuri de deșeuri, cum ar fi deșeurile vegetale din agricultură, deșeurile radioactive sau cadavrele de animale (în anumite condiții).
Stabilește valori limită pentru emisiile de gaze reziduale în aer și pentru emisiile în apă.
Include cerințe pentru controlul metrologic al emisiilor și al condițiilor minime de incinerare.

Textul legii

NORMATIV TEHNIC din 26 noiembrie 2004 privind incinerarea deşeurilor Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 86 bis din 26 ianuarie 2005 -------- Notă ... *) Aprobat de Ordinul nr. 756/2004, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 26 ianuarie

CUPRINS SCOP DEFINIŢII
TEHNOLOGIA 1.
Scopul general al incinerării deşeurilor 1.
Tipuri de deşeuri 1.2.
Deşeuri municipale 1.2.
Deşeuri periculoase 1.2.
Nămoluri municipale 1.
Predarea deşeurilor 1.3.
Predarea deşeurilor municipale 1.3.
Predarea deşeurilor periculoase 1.3.2.
Descrierea deşeurilor periculoase 1.3.2.
Predarea deşeurilor periculoase 1.3.2.
Predarea şi recepţia deşeurilor periculoase 1.3.
Predarea nămolurilor municipale 1.
Organizarea şi funcţionarea incineratoarelor de deşeuri 1.4.
Principii organizatorice de baza 1.4.
Cerinţe care trebuie respectate în funcţionare 1.4.2.
Staţii de predare a deşeurilor 1.4.2.
Depozitarea deşeurilor municipale 1.4.2.
Depozitarea deşeurilor periculoase păstoase nepompabile 1.4.2.
Depozitarea deşeurilor periculoase pompabile 1.4.2.
Depozitarea ambalajelor şi a containerelor 1.4.2.
Depozitarea deşeurilor medicale 1.4.2.
Depozitarea nămolurilor 1.4.
Instalaţiile de încărcare 1.4.3.
Instalaţii de încărcare pentru deşeuri municipale 1.4.3.
Instalaţii de încărcare pentru deşeuri periculoase 1.4.3.
Instalaţii de încărcare pentru nămolurile municipale 1.4.
Componentele incineratorului 1.4.4.
Unitatea de incinerare pentru deşeuri municipale 1.4.4.1.
Cuptor cu focar cu grătar 1.4.4.1.
Sistemul de alimentare cu aer de combustie 1.4.4.1.
Camera de incinerare 1.4.4.1.
Zona de postcombustie 1.4.4.1.
Instalaţia de extracţie a cenuşii 1.4.4.1.
Arzătoare auxiliare 1.4.4.
Unitatea de incinerare pentru deşeuri periculoase 1.2.4.2.
Camera de incinerare 1.4.4.2.
Zona de amestec/camera de combustie 1.4.4.2.
Sistemul de extragere al zgurii 1.4.4.2.
Zona de postcombustie 1.4.4.
Unitatea de incinerare pentru nămolurile municipale 1.4.
Principii fundamentale 1.4.
Evacuări de siguranţă 1.4.
Răcirea gazelor reziduale şi recuperarea căldurii 1.
Alte tehnologii 1.5.
Clasificarea proceselor 1.5.
Alte tehnologii 1.
Tratarea termica a deşeurilor prin coincinerare 1.6.
Centrale electrice 1.6.
Fabrici de ciment 1.6.
Oţelarii
MĂSURILE DE REDUCERE A EMISIILOR 2.
Generalităţi 2.
Reducerea emisiilor la recepţia şi în timpul depozitarii deşeurilor 2.2.
Staţiile de recepţie şi descărcare a deşeurilor 2.2.
Depozitarea deşeurilor solide în buncare 2.2.
Depozitele pentru deşeurile păstoase 2.2.
Depozitarea deşeurilor lichide 2.2.
Rezervoarele pentru deşeuri periculoase 2.2.
Containerele tanc pentru deşeuri periculoase din staţiile de transvazare 2.2.
Depozitarea şi tratarea ambalajelor pentru deşeuri periculoase 2.2.
Programul de funcţionare şi organizare a incinerării deşeurilor periculoase 2.
Reducerea emisiei pe durata arderii şi recuperării căldurii 2.3.
Instalaţii de încărcare 2.3.
Camera de incinerare 2.3.
Zona de postcombustie 2.3.
Răcirea gazelor reziduale şi recuperarea căldurii 2.
Reducerea emisiei prin epurarea gazelor reziduale 2.4.
Echipamente şi procese de reducere a emisiilor 2.4.1.
Reducerea emisiilor de particule 2.4.1.
Reducerea emisiilor de HCl, HF şi SO(X) şi a compuşilor de mercur 2.4.1.
Reducerea emisiilor de NO(X) 2.4.1.
Reducerea emisiilor de monoxid de carbon 2.4.1.
Reducerea emisiilor de compuşi organici ai carbonului 2.4.
Procese secundare de epurare 2.4.2.
Procesul de adsorbţie pe strat mobil de cărbune / cocs activ 2.4.2.
Procesul cu strat de antrenare cu aer 2.4.2.
Procesul cu strat şi curenţi turbionari 2.4.
Instalaţii pentru evacuarea în atmosfera a gazelor reziduale epurate
VALORILE LIMITA PENTRU EMISII 3.
Valori limita pentru gaze reziduale la incinerarea deşeurilor 3.
Valori limita pentru gaze reziduale la coincinerare 3.2.
Valori limita pentru gaze reziduale la coincinerare în fabrici de ciment 3.2.
Valori limita pentru gaze reziduale la coincinerare în instalaţii de combustie 3.2.
Valori limita pentru gaze reziduale pentru alte instalaţii de coincinerare 3.
Valorile limita pentru emisiile în apa
CONTROLUL METROLOGIC AL EMISIILOR SI CONDIŢIILOR MINIME DE INCINERARE 4.
Cadrul juridic 4.1.
Principii de bază 4.
Măsurători continue în aer 4.
Măsurători discontinue în aer 4.
Particularităţi la măsurătorile aerului rezidual în instalaţii de coincinerare 4.
Controlul condiţiilor minime de incinerare 4.
Măsurarea emisiilor din apele uzate
VALORIFICAREA SI ELIMINAREA REZIDUURILOR PROVENITE DIN INCINERAREA DEŞEURILOR 5.
Elemente generale 5.
Zgura/Cenuşa 5.2.
Cerinţe de la arderea cenuşii reziduale şi a cenuşii 5.2.
Cenuşa reziduala şi cenuşa din instalaţiile de incinerare a deşeurilor municipale 5.2.
Zgura şi cenuşa din instalaţiile de incinerare a deşeurilor periculoase 5.
Pulberile de la incinerarea deşeurilor 5.
Apa reziduala şi produse de reacţie din purificarea umeda a gazului rezidual 5.
Adsorbanti, catalizatori 5.
Alte reziduuri
AUTORIZAREA Lista de anexe Anexa nr. 1 - Managementul integrat al deşeurilor solide Anexa nr. 2 - Schema proceselor tehnologice a posibilităţilor de eliminare a deşeurilor periculoase Anexa nr. 3 - Principiile proceselor de tratare termica a deşeurilor Anexa nr. 4 - Prezentarea altor tehnologii pentru tratarea termica a deşeurilor Anexa nr. 5 - Lista standardelor din România referitoare la caracterizarea nămolurilor şi deşeurilor Abrevieri H.G. nr.. - Hotărâre de Guvern nr.... O.U.G nr.. - Ordonanţa de Urgenta a Guvernului nr.. O.M. nr.. - Ordinul Ministrului nr.. CMI - Condiţii minime de incinerare CEN - Comitetul European de Standardizare Zn - Zinc Pb - Plumb Cu - Cupru Cr - Crom Ni - Nichel As - Arsen Cd - Cadmiu Hg - Mercur Tl - Taliu F - Fluor CI - Clor Br - Brom I - Iod HF -Acid fluorhidric HCl -Acid clorhidric SO

(2)- Bioxid de sulf NO - Monoxid de azot NO

(2)- Bioxid de azot TOC - Carbon organic total PCDD - Dioxine PCDF - Furani PAH - Hidrocarburi aromatice policiclice PCB - Compuşi bifenili policlorurati SCOP Prezentul Normativ Tehnic privind incinerarea deşeurilor se aplică în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului 128/2002 şi stabileşte condiţiile de lucru şi regimul de funcţionare pentru instalaţiile de incinerare şi coincinerare a deşeurilor, controlul instalaţiilor şi monitorizarea emisiilor, precum şi elemente specifice activităţii desfăşurate de autoritatea competentă pentru protecţia mediului (autorizare şi control). Normativul se aplică la instalaţii fixe de incinerare şi coincinerare a deşeurilor care impun supraveghere în funcţionare (deşeuri municipale) şi supraveghere specială în funcţionare (deşeuri periculoase). Prevederile prezentului normativ nu se aplică la instalaţiile de incinerare care tratează:

a)deşeuri vegetale din agricultura şi forestiere; ...
b)deşeuri vegetale din industria alimentara, dacă se recuperează căldura generata; ...
c)deşeuri fibroase din producţia de celuloza virgina şi producţia de hârtie din celuloza, dacă sunt coincinerate la locul de producţie şi căldura generata este recuperată, cu excepţia celor care folosesc în tehnologia de albire derivaţi ai clorului; ...
d)deşeuri de lemn, cu excepţia deşeurilor care pot conţine compuşi organici halogenati sau metale grele în urma tratării cu conservanţi pentru lemn sau vopsirii, şi care includ în special deşeuri provenite din construcţii sau demolări; ...
e)deşeuri de pluta; ...
f)deşeuri radioactive; ...
g)cadavre de animale; aceste deşeuri se referă numai la corpul întreg / cadavrele întregi ale animalelor care trebuiesc întâi prelucrate şi apoi se pot incinera/coincinera; ...
h)deşeuri rezultate din explorarea şi exploatarea petrolului şi a gazelor în instalaţii marine, incinerate la bordul instalaţiei; ...
i)instalaţii experimentale folosite pentru cercetare, proiectare şi testare pentru îmbunătăţirea procesului de incinerare, care tratează sub 50 tone deşeuri pe an. ... Suplimentar, fata de măsurile privind controlul poluării atmosferei în cadrul prezentului normativ sunt prevăzute măsuri pentru tratarea şi eliminarea apelor uzate şi a reziduurilor, pentru funcţionarea în siguranţa a instalaţiilor de incinerare şi coincinerare şi pentru retehnologizarea instalaţiilor de incinerare şi coincinerare existente în scopul respectării prevederilor din Hotărârea Guvernului nr. 128/2002. Prezentul Normativ tehnic face referire la o serie de standarde, normative tehnice şi ghiduri care sunt în vigoare la momentul elaborării sale. Deoarece aceste documente se pot modifica, utilizatorii trebuie să se asigure ca aplica variantele în vigoare, asigurând astfel o calitate ştiinţifica unitară. Standardele menţionate în prezentul Normativ tehnic reprezintă standarde de referinţa pentru cerinţele minimale specifice domeniilor lor de aplicare. DEFINIŢII Semnificaţia termenilor utilizaţi în sensul prezentului normativ este: - Ambalaje - containere transportabile, de diferite dimensiuni, pentru substanţe solide, păstoase şi lichide. - Buncăr - depozit utilizat pentru depozitarea deşeurilor solide, lichide sau păstoase înainte de tratare - Capacitate nominală - suma capacităţilor cuptoarelor din care se compune instalaţia de incinerare sau de coincinerare, specificată de constructor şi confirmată de operator, ţinându-se seama în special de puterea calorică a fiecărui tip de deseu, exprimată prin cantitatea de deşeuri incinerate pe ora; - Combustie - tratarea deşeurilor prin oxidare termica în exces de aer. - Depozit - un depozit poate fi un buncăr, container, sac sau o suprafaţa pentru depozitarea deşeurilor solide, lichide sau păstoase înainte de tratare. - Deseu - orice substanţa sau orice obiect din categoriile stabilite în anexa nr. 1 B, din Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor - Deşeuri municipale mixte - deşeuri menajere şi comerciale, industriale şi din instituţii, care, din cauza naturii şi compoziţiei, sunt similare cu deşeurile menajere, dar excluzând fracţiile indicate în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi pentru aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase, sub numărul 20 01 care sunt colectate separat la sursa, şi excluzând alte deşeuri indicate sub numărul 20 02 din aceeaşi anexa; - Deşeuri din comerţ asimilabile cu cele menajere - deşeuri rezultate din activităţi comerciale, magazine, activităţi de servicii publice şi industriale etc., cu condiţia sa poată fi depozit împreună sau în acelaşi mod ca deşeurile menajere în funcţie de tipul şi cantitatea lor. - Deşeuri din parcuri şi grădini - deşeuri de origine vegetala provenind de pe suprafeţe folosite la grădinărit, din parcuri publice, cimitire şi spaţii verzi amplasate de-a lungul străzilor. - Deşeuri periculoase - orice deseu solid sau lichid, aşa cum este definit în anexa nr. IA la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001 - Emisie - degajarea directa sau indirecta din instalaţie de substanţe, vibraţii, căldura sau zgomote din surse individuale ori difuze, în aer, apa sau pe sol; - Excesul de aer - cantitatea de aer pentru combustie suplimentară fata de cea necesară teoretic pentru realizarea combustiei. - Gaze reziduale - gaze de ardere - amestecuri gazoase cu componenţi solizi, lichizi şi gazosi formate prin arderea deşeurilor, tratate în instalaţiile de epurare a gazelor. Gazele reziduale pot fi caracterizate adiţional prin definirea provenienţei lor de exemplu, tratare gazelor reziduale de după boiler, gazele reziduale la evacuarea din coşul de dispersie etc. - Gazeificare - conversia deşeului cu compuşi carbonici în bioxid de carbon, monoxid de carbon şi hidrogen folosind un mediu de gazeificare (aer, oxigen, abur). - Incinerator de deşeuri periculoase - instalaţii pentru eliminarea prin tratare termica, în principal a deşeurilor periculoase. - Instalaţie de coincinerare - orice instalaţie fixa sau mobila, al cărei scop principal este generarea energiei sau a unor produse materiale, care foloseşte deşeuri drept combustibil uzual sau suplimentar sau în care deşeurile sunt tratate termic pentru eliminare - Instalaţie de incinerare - orice unitate tehnica staţionara sau mobila şi echipamentul destinat tratamentului termic al deşeurilor, cu sau fără recuperarea căldurii de ardere rezultate. Aceasta include incinerarea prin oxidarea deşeurilor, precum şi piroliza, gazificarea sau alte procese de tratament termic, cum sunt procesele cu plasma, în măsura în care produsele rezultate în urma tratamentului sunt incinerate ulterior. Aceasta definiţie se referă la amplasament şi la întreaga instalaţie, incluzând toate liniile de incinerare, recepţie a deşeurilor, depozitare, dispozitive de pretratare locală; sistemele de alimentare cu deşeuri-combustibil-aer; boilerul; dispozitivele de tratare a gazelor de ardere şi a apei uzate sau depozitarea reziduurilor; coşul de fum; dispozitivele şi sistemele de control al operaţiunilor de control al incinerării, de înregistrare şi urmărire a condiţiilor de incinerare; - Nămol municipal - nămol rezultat din tratarea apelor uzate municipale şi industriale similare cu cele municipale, chiar şi atunci când este uscat sau tratat în vreun fel. - Operator - orice persoană fizica sau juridică ce exploatează sau controlează instalaţia ori căreia i s-a delegat puterea economică decizionala pentru funcţionarea tehnica a instalaţiei; - Piroliza/gazeificare - descompunerea termica a substanţelor organice la temperaturi ridicate, în mare măsura în absenta oxigenului. - Raportul de aer - raportul între cantitatea de aer de combustie folosită practic şi cea stabilită teoretic. - Reziduu - orice material lichid sau solid, inclusiv cenuşa de vatra şi zgura; cenuşi volante şi praf de cazan; produşi solizi de reacţie de la tratarea gazelor; nămol de la tratarea apelor uzate; catalizatori consumaţi şi cărbune activ epuizat, definit ca deseu în anexa nr. 1 A la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001, care este generat prin procesul de incinerare sau coincinerare, tratarea gazului de ardere şi a apei uzate sau din alte procese ale instalaţiei de incinerare ori coincinerare; - Reziduuri din staţia de epurare a apelor - reziduurile din staţia de epurare a apelor includ reziduuri de la desnisipatoare şi separatoare de grăsimi, site şi reziduuri de la curăţarea conductelor şi drenurilor. - Valori limita de emisie - masa exprimată în termenii parametrilor specifici, concentraţia şi/sau nivelul unei emisii, care nu poate fi depăşit în cursul uneia sau mai multor perioade de timp. - Zgura / Cenuşa - termen folosit pentru reziduuri de combustie topite sau sinterizate rezultate din ardere. 1. TEHNOLOGIA 1.1. Scopul general al incinerării deşeurilor Procesele de tratare termica a deşeurilor reprezintă o opţiune fezabila după variantele de valorificare (colectare, sortare, reciclare) şi înaintea depozitarii controlate. Scopul general al incinerării deşeurilor este: - reducerea la maxim posibil a potenţialului de risc şi poluare; - reducerea cantităţii şi volumului de deşeuri; - conversia substanţelor rămase într-o formă care să permită recuperarea sau depozitarea acestora; - transformarea şi valorificarea energiei produse. În anexa nr. 1 a prezentului normativ, este prezentat sistemul de management integrat al deşeurilor din două puncte de vedere şi anume: - bilanţ de materiale - energie - poluare - intrări - deşeuri, energie, etc; - emisii în atmosfera, în apa, materiale inerte reciclabile; - produse finale - materiale secundare, compost, energie refolosibila; - costuri şi venituri. Oxidarea la temperaturi înalte transforma componenţii organici în oxizi gazosi specifici, care sunt mai ales bioxidul de carbon şi apa. Componenţii anorganici sunt mineralizaţi şi transformaţi în cenuşa. La incinerarea deşeurilor municipale, reziduurile rămase după recuperarea materială sunt tratate termic. În sistemul integrat de gestionare a deşeurilor, incinerarea deşeurilor periculoase este luată în considerare alături de depozitarea lor controlată şi tratarea chimica/fizica/biologica a acestora ca metoda de eliminare a deşeurilor combustibile care nu mai sunt proprii pentru recuperarea materială şi care datorită tipurilor, proprietăţilor şi cantităţilor sunt în mod special periculoase pentru sănătatea populaţiei şi factorii de mediu, sunt explozive sau inflamabile, conţin sau pot genera germeni patogeni de boli transmisibile. Acestea sunt predominant tipuri de deşeuri care conţin compuşi organici în cantităţi mari sau care au un mare potenţial de risc. 1.2. Tipuri de deşeuri 1.2.1. Deşeuri municipale Deşeurile municipale sunt formate, în general, dintr-un amestec de deşeuri menajere, deşeuri din comerţ similare celor menajere, deşeuri din pieţe, parcuri şi grădini, deşeuri stradale, deşeuri din demolări, nămol municipal, materii fecale şi nămol fecal, etc. Caracterizarea deşeurilor municipale se poate face, în principal, prin: - greutatea specifica [kg/mc] - umiditate [%] - puterea calorică [kJ/ kg sau kcal/kg] - raportul carbon / azot [C/N] Greutatea specifica a deşeurilor Prin greutatea specifica a deşeurilor se înţelege greutatea unităţii de volum, în starea în care se găsesc acestea depuse. Greutăţile specifice diferite ale deşeurilor se determina în funcţie de formele multiple în care se găsesc deşeurile şi anume: greutatea specifica în recipient, în depozit cu sau fără tasare etc. Greutatea specifica de referinţa, de exemplu în cazul deşeurilor menajere, are în general o tendinţa de scădere, datorită creşterii continue a procentului deşeurilor cu greutate specifica mica (hârtie, cartoane, ambalaje diverse, plastice etc.) şi scăderea procentajului de materiale biodegradabile şi inerte (zgura, cenuşa, pămînt, moloz etc.) ca urmare a creşterii nivelului de calitate al vieţii. Deşeurile menajere au greutatea specifica relativ mare, în special datorită procentului ridicat de deşeuri fermentabile (vegetale şi animale), cat şi a umidităţii ridicate a acestora. Aceasta variază între 300 - 350 kg/mc. Tabelul nr. 1 - Greutatea specifica medie a componentelor deşeurilor menajere Tabelul nr. 2 - Puterea calorică a componenţilor deşeurilor menajere Metale grele O importanţă deosebită în tratarea deşeurilor o constituie conţinutul de metale grele care sunt deosebit de poluante, în special în cenuşi sau composturi. Este interesanta repartiţia acestor metale în diferitele componente ale deşeurilor menajere. Ţinând cont de compoziţia deşeurilor menajere din România, conţinutul în metale grele este mult diminuat, având o medie de aproximativ 30-35% din conţinutul de metale grele corespunzător statelor puternic industrializate. Compoziţia în metale grele a deşeurilor menajere romaneşti estimată la nivelul anului 2000 se prezintă în tabelul de mai jos: Tabelul nr. 3 - Conţinutul în metale grele a deşeurilor menajere Principalele surse de metale grele, din deşeurile menajere sunt:
a)baterii şi acumulatori pentru conţinutul de Hg, Zn şi Ni; ...
b)metalele - care aduc în deşeurile menajere prezenta Pb, Cu şi Cr; ...
c)deşeurile mărunte (<20mm) care sunt purtători importanţi de Cu, Pb, Ni şi Zn; ...
d)hârtia şi cartonul care conduc la creşterea conţinutului de Pb şi Cr. ... Proiectarea incineratoarelor pentru deşeurile municipale trebuie realizată luând în considerare un domeniu de variaţie a puterii calorice de 7 până la 12,5 MJ/kg, un conţinut de apa de 20 până la 50% şi un conţinut de cenuşa de 20 până la 40%. 1.2.2. Deşeuri periculoase Deşeurile periculoase sunt deşeurile definite în anexa nr. IA a Ordonanţei de Urgenta a Guvernului nr. 78/2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001, care, din cauza potenţialului de periculozitate (oxidante, foarte inflamabile, inflamabile, iritante, nocive, toxice, cancerigene, corozive, infectioase, teratogene, mutagene, ecotoxice, etc) necesita o supraveghere specială, exemplu, produse rezultate din fabricarea uleiurilor minerale, uleiuri uzate, bituum, uleiuri grele contaminate, grăsimi şi deşeuri contaminate cu produse de tipul celor de mai sus, de exemplu - soluri poluate cu uleiuri sau reziduuri păstoase şi lichide de la unităţi de cracare a emulsiilor, la fel ca şi deşeuri sau reziduuri provenind de la produse comerciale, cum sunt: vopselele, solvenţii, gudroanele, plasticele şi deşeurile farmaceutice. Consistenta (starea fizica) a acestor deşeuri poate fi solida, păstoasa sau lichidă. Deşeurile sunt, în mod uzual, amestecuri ale căror proprietăţi chimice şi fizice pot varia în domenii foarte largi. Deşeurile periculoase pot include orice tip de containere, ambalaje sau alte materiale care pot fi contaminate cu substanţele menţionate. De asemenea, în afară deşeurilor cu conţinut organic ridicat, materialele care sunt uşor contaminate dar care nu pot fi tratate prin metode convenţionale fizico-chimice sunt incinerate ca deşeuri periculoase. Deşeurile periculoase specifice producţiei apar în anumite sectoare industriale şi, în special, în industria chimica. Compoziţia acestor deşeuri depinde, în principal, de domeniul particular (specific) de producţie şi poate conţine concentraţii mari de elemente în stare moleculara, precum clor, fluor, brom, iod, fosfor, azot sau sulf. Aceste elemente specifice pot impune tehnologii de incinerare speciale sau utilităţi tehnice speciale care trebuie adaptate la condiţiile particulare ale instalaţiei de incinerare. 1.2.3. Nămoluri municipale În acest normativ se analizează numai incinerarea nămolurilor rezultate din staţiile de epurare orăşeneşti, care, prin definiţie, sunt considerate "deşeuri municipale". Nămolul municipal este nămolul rezultat din tratarea apelor uzate orăşeneşti sau echivalent din staţiile de epurare industriale, chiar dacă a fost deshidratat, uscat sau tratat anterior. Nămolul are în structura sa, în principal, apa uzata şi suspensii organice şi anorganice. În prezentul normativ prin "nămol municipal" se înţelege nămolul rezultat din staţiile de tratare a apelor uzate aflate în administrarea autorităţilor locale sau similare având încărcări mici în poluanţi. Apele uzate industriale sunt epurate, frecvent, în staţii de epurare special proiectate din care rezultă "nămol industrial" care este tratat termic în incineratoare. Caracteristicile nămolurilor municipale variază mult şi depind de sursa şi/sau procesele de epurare folosite în staţia de epurare. Factorii care influenţează caracteristicile acestor nămoluri sunt: - sursa şi caracteristicile apelor uzate (municipale şi/sau industriale); - îndepărtarea nămolului ca nămol primar, secundar şi terţiar; - stabilizarea aeroba sau anaeroba; - existenta sau nu a unor instalaţii de deshidratare; - adăugarea sau nu de aditivi de deshidratare (var, polielectroliţi). Nămolurile municipale deshidratate (25 până la 40% substanţa uscata) sau uscate (peste 85% substanţa uscata) pot fi incinerate în incineratoare de deşeuri municipale, în instalaţiile de incinerare a nămolurilor municipale sau coincinerate în cuptoarele din fabricile de ciment, în centralele termice care funcţionează cu lignit sau în instalaţiile de coincinerare a centralelor termice. Nămolurile municipale deshidratate mecanic au un conţinut de substanţa uscata de 18 până la 45%, în funcţie de tehnologia de deshidratare, folosirea sau nu de aditivi şi caracteristicile iniţiale. Nămolurile municipale uscate pot avea un conţinut de substanţa uscata de până la 95%, în funcţie de procesul de uscare folosit. În general se poate considera ca un nămol municipal cu un conţinut de peste 85% substanţa uscata este un nămol bine uscat. Descrierea, în continuare, a modului de depozitare, manipulare şi a proprietăţilor pe durata incinerării nămolurilor municipale este dependenta de caracteristicile acestora. În mod normal se face distincţie între nămolurile deshidratate şi cele uscate. Uscarea nămolurilor se poate face combinat cu staţia de epurare sau instalaţiile de tratare termica, pentru fiecare caz în parte fiind specifice transportul, aprovizionarea şi manipularea în cadrul instalaţiilor de tratare termica. 1.3. Predarea deşeurilor Agenţii economici care predau deşeuri pentru eliminare prin incinerare sau coincinerare trebuie să specifice codul fiecărui tip de deseu conform HG 856/2002 privind evidenta deşeurilor. 1.3.1. Predarea deşeurilor municipale Cerinţele principale de predare a deşeurilor rezultă din cap. 1, anexa 2, Hotărârea Guvernului 128/2002 conform căreia operatorul instalaţiei de incinerare sau coincinerare ia toate măsurile necesare privind predarea şi recepţia deşeurilor. Operatorul trebuie să dispună de informaţii asupra deşeurilor pentru a verifica, între altele, conformitatea cu cerinţele din autorizaţia de mediu. Furnizarea informaţiilor referitoare la deşeurile care trebuie predate se efectuează în conformitate cu pct 1.3, cap.1, anexa 2 din Hotărârea Guvernului 128/2002. Pentru a minimiza sau elimina probleme legate de materiale, substanţe inerte şi, în special, deşeurile voluminoase din deşeurile destinate tratării termice sunt luate în avans măsuri tehnice şi organizatorice. În funcţie de procesul folosit pentru tratarea termica, deşeurile voluminoase trebuie reduse ca dimensiuni şi/sau omogenizate. Deşeurile municipale se transporta în autogunoiere compactoare, autotransportoare cu containere, autocamioane cu obloane, autobasculante, tractoare cu una sau doua remorci şi alte tipuri de autovehicule. Deşeurile voluminoase se transporta în vehicule speciale, unele prevăzute cu instalaţii de măcinare şi compactare sau în containere fără echipamente de măcinare şi compactare. În acest ultim caz, în staţie deşeurile voluminoase sunt măcinate în instalaţii speciale şi apoi depozitate în aceleaşi buncare cu deşeurile municipale. Deşeurile se înregistrează în funcţie de tipul fiecărui deseu, în conformitate cu Hotărârea Guvernului 856/2002 iar cantitatea lor se înregistrează în funcţie de unităţile de greutate, separate după codul deşeurilor. De asemenea, este necesară realizarea unui control vizual prin sondaj asupra deşeurilor livrate. Rezultatele obţinute în urma controlului de predare se menţionează într-un jurnal de funcţionare. 1.3.2. Predarea deşeurilor periculoase Transportul deşeurilor periculoase se face conform prevederilor O.M. comun 2/211/118 publicat în M.O. nr. 324/15.04.2004 prin care este aprobată Procedura de reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României. Transportul deşeurilor periculoase, în cantităţi mai mari de 1 tona/an, se efectuează de la producător sau deţinător (expeditor), către valorificator sau eliminator (destinatar) respectându-se prevederile din Art. 2-14. Fiecare transport de deşeuri periculoase trebuie însoţit de un formular de expediţie/transport (anexa nr. 2 din ordinul menţionat) şi de aprobarea simpla valabilă pentru un singur transport (anexa nr. 1 din ordinul menţionat) sau de o copie a aprobării generale valabile pentru mai multe transporturi (anexa nr. 1 din ordinul menţionat). Expeditorul completează şi semnează formularul de expediţie/transport, a cărei macheta este prezentată în anexa nr. 2, din ordinul menţionat, cu următoarele date şi informaţii: - denumirea deşeurilor, codificare conform H.G. nr. 856/2002; - precizarea clara ca transportul se referă la deşeuri periculoase generate într-o cantitate mai mare de 1 tona/an; - numărul formularului de aprobare a transportului; - numele şi adresa expeditorului, transportatorului, destinatarului; - cantitatea deşeurilor transportate; - data preluării deşeurilor de către transportator; - tipul mijloacelor de transport; - numărul de ambalaje expediate. La primire, destinatarul preia deşeurile în concordanta cu prevederile Art. nr. 9,

(2)în ceea ce priveşte prelevarea de probe care trebuie păstrate cel puţin o luna după incinerare şi Art. nr. 10,

(1)în ceea ce priveşte valorificarea/eliminarea deşeurilor periculoase în conformitate cu legislaţia în vigoare. Înainte ca deşeurile periculoase să fie preluate în instalaţie, se verifica dacă autorizaţia de mediu a instalaţiei admite deşeurile respective. În acest scop, administratorul are nevoie conform pct. 1.3, cap 1, anexa 2 din HG 128/2002, de următoarele informaţii: - provenienţa deşeurilor - componenta fizica şi chimica a deşeurilor - caracteristici de periculozitate, interdicţii de mixare, măsuri de precauţie la manipulare. Controlul la predarea deşeurilor trebuie să conţină conform pct 1.4, cap. 1, anexa nr. 2, din HG 128/2002, minim următoarele etape: - verificarea documentelor însoţitoare ale deşeurilor (de ex. documentele pentru transportul deşeurilor); - eşantionarea reprezentativa înainte de descărcarea deşeurilor, pentru a verifica prin controale, dacă deşeurile corespund cerinţelor din anexa nr. 2, Art. 1.3 şi pentru a oferi posibilitatea autorităţilor de resort de a constata tipul deşeurilor tratate; - probele prelevate se vor păstra cel puţin o lună după incinerare. În instalaţiile care incinerează sau coincinereaza numai deşeuri proprii la locul generării, sunt permise excepţii conform prevederilor din pct 1.5, cap. 1, anexa nr. 2 din H.G. 128/

1.3.2.
Descrierea deşeurilor periculoase Pentru ca operatorul instalaţiei de incinerare sa obţină informaţiile necesare conform prevederilor din anexa nr. 2 din H.G. 128/2002, Art. 1.3, el are nevoie de o descriere suficienta a deşeurilor prevăzute a fi incinerate, şi anume: - provenienţa (din care proces de producţie); - codul deşeurilor conform HG 856/2002; - proprietăţi fizice (de ex. punctul de inflamabilitate şi valoarea calorică); compoziţia chimica. Parametrii cercetaţi uzual la determinarea compoziţiei chimice sunt valoarea pH, clorul, sulful şi metalele grele. Parametrii care trebuie să fie cunoscuţi în cazuri particulare depind de tipul deşeurilor şi de frecventa de generare. De exemplu, pentru evaluarea uleiurilor uzate de provenienţa necunoscută este necesară cu siguranţa cunoaşterea conţinutului PCB. 1.3.2.
Predarea deşeurilor periculoase În baza descrierii deşeurilor, personalul de specialitate din instalaţia de incinerare verifica în ce măsura autorizaţia de mediu a instalaţiei respective şi tehnologia concretă a instalaţiei permit eliminarea deşeurilor respective. În contractele de livrare se stabilesc tipul livrării (inseriere, containere, cisterne etc.), limitarea cantitativă, excluderea sau limitarea anumitor componente etc. Controlul la predare se desfăşoară în conformitate cu pct. 1.4, cap 1, anexa. 2 din HG 128/2002, după cum se prezintă în paragrafele următoare. 1.3.2.
Predarea şi recepţia deşeurilor periculoase În general, deşeurile sunt predate şi recepţionate urmând următoarele etape: - verificarea documentelor însoţitoare (copie a formularului de expediţie/ transport, documentul de caracterizare a deşeului); - determinarea cantităţii de deşeuri; - identificarea deşeurilor predate; - inspecţie vizuala; - prelevarea de probe reprezentative; - analiza de control prin sondaj în vederea comparării cu datele transportatorului de deşeuri; - prelevarea unei probe şi păstrarea ca dovada pentru orice acţionare ulterioară în justiţie; proba se păstrează cel puţin o luna după incinerare; - eliberarea unei copii din documentul pentru transportul deşeurilor care dovedeşte predarea acestora; - descărcarea vehiculului în zona de depozitare indicată. Efectuarea controalelor de predare prezentate se menţionează în jurnalul de funcţionare. Prelevarea şi analiza probelor reprezentative necesare se efectuează conform normelor tehnice corespunzătoare. Laboratorul care efectuează analiza trebuie să fie, din punct de vedere tehnic şi al personalului, autorizat să efectueze toate cercetările necesare. În afară de analiza din cadrul controlului la predare, este necesară cercetarea comportamentului de reacţie a deşeurilor între ele în ce priveşte pericolele la depozitare şi determinarea datelor în vederea întocmirii programului de incinerare. În funcţie de fiecare tip de deşeuri se poate tine cont de exemplu de următoarele criterii la întocmirea programului de incinerare: - valoarea calorică; - conţinutul de apa; - conţinutul de halogeni (F, CI, Br, I); - conţinutul de sulf şi azot; - conţinutul de metale grele; - conţinutul de compuşi organici termostabili (de ex. Hidrocarburi policiclice aromatice) 1.3.
Predarea nămolurilor municipale Incineratoarele pentru nămolurile municipale (ca unica sursa) pot fi construite în zone descentralizate sau în vecinătatea staţiilor de epurare a apelor uzate. O instalaţie de incinerare a nămolurilor deshidratate sau uscate care să servească un număr de staţii mici de epurare poate fi o soluţie practica. Autorităţile teritoriale cu una sau cu un număr mic de staţii de epurare elimina în mod frecvent nămolul neprelucrat în amplasamentul propriu sau în cel al unei alte staţii de epurare. La incineratoarele pentru nămol neprelucrat, densitatea nămolului aprovizionat trebuie să fie cu o consistenta uniforma. Puterea calorică inferioară la nămolurile netratate (nefermentate) poate fi de cca. 22.000 kJ/kg(II) (ÎL - pierderea la calcinare), în relaţie cu conţinutul în substanţa organică din substanţa uscata. Autosustinerea combustiei pentru nămolul netratat se realizează de la o putere calorică inferioară mai mare de 4.800 kJ/kg. În ultimul timp, nămolul municipal pre-deshidratat provenind din diferite staţii descentralizate de epurare a apelor uzate este colectat într-un buncăr amplasat înainte de incinerator şi stocat temporar. Nămolul este introdus în instalaţiile de deshidratare cu echipamente mecanice de amestecare. 1.
Organizarea şi funcţionarea incineratoarelor de deşeuri 1.4.
Principii organizatorice de baza Organizarea incineratoarelor de deşeuri depinde de tipul, cantitatea de deşeuri şi forma în care deşeurile sunt livrate. În cazul incineratoarelor pentru deşeuri municipale, arderea pe grătare este folosită aproape în mod exclusiv. Pentru anumite deşeuri periculoase, cum sunt ape uzate, nămol sau deşeuri rezultate din activităţi de ocrotire a sănătăţii poluate cu substanţe organice, se folosesc instalaţii cu tehnologii speciale. Cea mai mare cantitate de deşeuri periculoase este tratata termic în cuptoare rotative. Aceasta instalaţie tehnologică permite incinerarea simultană a deşeurilor solide, lichide şi păstoase şi are echipamente pentru încărcarea deşeurilor solide şi, în special, a deşeurilor ambalate, la peretele din spate al cuptorului, ca şi pentru încărcarea deşeurilor care sunt pompabile la nivelul arzătoarelor. Un incinerator de deşeuri este alcătuit din: - aparate de măsura şi control a cantităţilor de deşeuri aduse pentru incinerare; - staţii de recepţie şi depozite temporare pentru deşeuri; - echipamente de încărcare; - instalaţia de incinerare (unitatea de incinerare); - echipamente de recuperare a energiei; - instalaţii de tratare a apelor uzate şi a gazelor uzate; - depozite temporare şi staţii de recepţie pentru reziduuri; - alte utilităţi (ex. rezervoare de inmagazinare a apei de stins incendii). Deşeurile sunt primite în zona de recepţie a incineratorului. După inspecţia vizuala, vehiculele sunt directionate către staţiile de manipulare, unde deşeurile sunt descărcate în spaţii de stocare temporară. Deşeurile sunt încărcate în incinerator cu instalaţii de încărcare în conformitate cu programul de incinerare. Pentru sistemul cu grătare, instalaţia de incinerare este alcătuita, în principal, din grătare, cuptor şi camera de postcombustie; în cazul cuptoarelor rotative, instalaţia de incinerare este alcătuita din cuptorul rotativ şi camera de postcombustie. După instalaţia de incinerare este amplasat un generator de aburi, în care energia din gazele uzate este convertită în energie recuperată. După răcire, gazele uzate sunt trecute în instalaţii de epurare. Diferite procese sunt folosite pentru a separa pulberile şi componenţii gazosi din gazele de ardere. În procesul folosit, în mod predominant de spălare a gazelor uzate, apa uzata generata este de asemenea recirculata în curent fierbinte de gaze reziduale şi evaporată (evaporare directa) sau post epurata în instalaţii speciale (evaporare indirecta sau epurare). Reziduurile obţinute în timpul procesului de incinerare, cum sunt pulberile, cenuşile, pulberile de pe filtre şi reziduurile din gazele uzate şi cele rezultate din epurarea apelor uzate, sunt livrate ca materiale recuperabile sau eliminate. Ca o regulă generală, un incinerator pentru tratarea termica a diferitelor fracţiuni de deşeuri trebuie proiectat cu precizie, astfel încât să asigure funcţionarea fără probleme în conformitate cu legea. O importanţă majoră pentru stabilitatea şi siguranţa funcţionarii o are omogenitatea deşeurilor introduse în incinerator şi variaţiile maxime a parametrilor deşeurilor în unitatea de timp. Instalaţiile moderne sunt proiectate pentru un spectru larg de puteri calorice inferioare şi de compoziţii ale deşeurilor. La etapa de proiectare a incineratorului este luată în considerare creşterea puterii calorice inferioare datorate unor anumite fracţiuni ale deşeurilor. Cu toate acestea, numai scurte fluctuaţii în producerea de energie şi poluanţi pot fi contracarate în proiectarea instalaţiilor de incinerare. Ca urmare, omogenizarea deşeurilor pentru incinerare (amestecarea în buncăr) are o mare importanţă în funcţionarea incineratorului. Factorul decisiv pentru proiectarea, din punct de vedere termic, a unui incinerator este cantitatea de căldura produsă în mod continuu la funcţionarea la capacitate maxima (capacitatea termica proiectata). Chiar dacă aceasta producţie termica suplimentară este depăşita numai pe scurta durata, are loc schimbarea profilelor temperaturilor în diferite puncte ale instalaţiei la valori mai mari, ceea ce are ca efect producerea de deteriorări ireversibile materialelor de construcţie folosite. Dacă sunt incinerate în unul şi acelaşi incinerator deşeuri cu diferenţe majore ale valorilor puterii calorifice inferioare, aceasta impune o variaţie larga corespunzătoare a capacităţii termice a incineratorului, încărcarea termica minima nu trebuie să fie mai mica de 60% din încărcarea proiectata. Folosind sisteme moderne, cu grătare posibil răcite, sisteme de aer controlabile primare şi secundare şi un control efectiv a capacităţii termice este posibil să se respecte cerinţele de funcţionare şi legale. Ţinta fundamentală trebuie să fie dimensionarea cat mai exactă a incineratorului pentru folosirea actuala şi anticipata şi asigurarea ca deşeurile sunt în totalitate omogenizate înainte de incinerare. La proiectarea unui incinerator pentru densităţi de flux de mare căldura în cuptor, o importanţă specială se acordă dimensionării incineratorului şi alegerii unor parametrii de proces corespunzători, precum şi selectării cu atenţie a materialelor de captusire ale cuptorului care vin în contact cu gazele de ardere. O perioada mai lungă de exploatare s-a obţinut în cazul cuptoarelor căptuşite cu carbid siliconic şi a conductelor din boiler protejate interior cu aliaj pe bază de nichel. 1.4.
Cerinţe care trebuie respectate în funcţionare Cerinţele care trebuie respectate în funcţionarea incineratoarelor de deşeuri sunt cele prevăzute în cap. 2, anexa 2 din HG nr. 128/2002 privind incinerarea deşeurilor. În afară acesteia se respecta toate actele normative care reglementează activitatea de gestiune a deşeurilor, şi anume: - Legea 426/2001 pentru aprobarea OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor; - HG 1470/2004 privind aprobarea strategiei SNGD şi a PNGD; - Legea 426/2001 pentru aprobarea OUG 78/2000 privind regimul deşeurilor; - HG 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate, completată şi modificată de HG 441/2002; - HG 1159/2003 pentru modificarea HG 662/2001 privind gestionarea uleiurilor uzate; - HG 1057/2001 (700/05.11.2001) privind regimul bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase; - HG162/2002 privind depozitarea deşeurilor; - OM Apelor şi Protecţiei Mediului 867/2002 privind definirea criteriilor care trebuie îndeplinite de deşeuri pentru a se regăşi pe lista specifica a unui depozit şi lista naţionala de deşeuri acceptate în fiecare clasa de depozit de deşeuri; - OM Apelor şi Protecţiei Mediului 1147/2002 pentru aprobarea Normativului tehnic privind depozitarea deşeurilor - construirea, exploatarea, monitorizarea şi închiderea depozitelor de deşeuri; - HG 349/2002 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje; - OM 1190/2002 privind procedura de raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deşeuri de ambalaje; - HG 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiune şi controlul PCB şi a altor compuşi similari; - OM 279/2002 privind înfiinţarea Secretariatului tehnic pentru gestionarea şi controlul compuşilor desemnaţi în cadrul Direcţiei de gestiune a deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase; - HG 856/2002 privind evidenta gestiunii deşeurilor şi aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase; - OM 344/2004 pentru aprobarea normelor tehnice privind protecţia mediului în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultura; - HG 1357/2002 pentru stabilirea autorităţilor publice responsabile de controlul şi supravegherea importului, exportului şi tranzitului de deşeuri; - HG 228/2004 privind controlul introducerii în ţara a deşeurilor nepericuloase în vederea importului, perfecţionării active şi a tranzitului; - Legea 6/1991 pentru aderarea României la Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora - OUG 16/2001 privind gestionare deşeurilor industriale reciclabile aprobată cu modificări prin legea 456/2001 şi modificată prin OUG 61/2003; - HG 170/2004 privind gestionarea anvelopelor uzate; - OM 2/211/118/05.01.2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României. De asemenea, toate celelalte acte normative care reglementează activitatea de protecţie a mediului trebuie respectate. 1.4.2.1 Staţii de predare a deşeurilor La cele mai multe dintre staţiile de incinerare a deşeurilor municipale în funcţiune, deşeurile sunt, în general, descărcate direct în buncărul de deşeuri. Unele dintre staţii sunt prevăzute cu echipamente şi utilaje suplimentare, ale căror scop este realizarea reciclării materialelor şi omogenizarea deşeurilor cat mai mult posibil înainte de a fi încărcate la incinerator. La staţiile pentru incinerarea deşeurilor periculoase, numărul şi modul de proiectare a echipamentelor şi utilajelor suplimentare depind de forma în care deşeurile sunt livrate la incinerator şi de caracteristicile de manipulare. Următoarele deşeuri periculoase nu pot fi stocate fără o tratare prealabilă: - deşeuri miscibile şi pompabile; - deşeuri solide şi păstoase nepompabile; - deşeuri nemiscibile în containere sau alte ambalaje mari; - deşeuri în ambalaje dacă ambalajele şi conţinutul acestora trebuie livrate la incinerator împreună (aceasta deoarece ambalajele nu pot fi deschise datorită conţinutului şi/sau conţinutul nu poate fi transferat într-un alt depozit datorită naturii substanţei ambalate); Tratarea la staţiile de predare poate fi necesară în anumite situaţii pentru: - deşeurile solide, deşeurile pompabile nu pot fi separate, de exemplu prin sitare; - ambalajele deschise pot fi golite prin pompare sau răsturnare; - deşeuri transferabile prin pompare pot fi pretratate prin preincalzire. 1.4.2.
Stocarea deşeurilor municipale Deşeurile municipale sunt stocate în buncare. Proiectarea buncărului trebuie realizată de către societăţi de proiectare specializate şi trebuie să îndeplinească diverse cerinţe, dintre care unele rezultă din modul de funcţionare stabilit şi altele din condiţii de siguranţă. O atenţie specială trebuie acordată pazei contra incendiilor. Structura de rezistenta a buncărului trebuie proiectata şi construită folosind materiale impermeabile şi respectând condiţiile de calitate ale betoanelor conform standardelor în vigoare. Capacitatea proiectata a buncărului trebuie să ia în considerare stocarea deşeurilor pe perioade fără livrare (la sfârşit de săptămâna, sărbători legale), asigarandu-se astfel o funcţionare continua a incineratorului. Buncărele trebuie proiectate asigurând permanent volume libere de depozitare a deşeurilor la intervale relativ scurte de timp pentru a preveni sau limita reacţii specifice (procese de fermentare, formarea de biogaz - gaz de fermentare, aprinderea spontana) şi pentru a uşura întoarcerea şi omogenizarea deşeurilor. Aceasta presupune ca buncărul să fie păstrat, în mod normal, în stare de încărcare parţiala. Pentru a reduce mărimea fracţiilor de deşeuri voluminoase, buncărul trebuie echipat cu instalaţii de tăiere, în special dacă se face aprovizionarea cu fracţiuni de deşeuri industriale, comerciale şi speciale. În timpul aprovizionării, depozitarii şi încărcării deşeurilor, nivelul emisiilor de praf, zgomotul şi mirosul din zona aprovizionării trebuie reduse la maxim. Aceasta se poate realiza prin extragerea aerului din buncăr, şi suplimentar, pentru a se reduce emisiile de praf şi zgomotul, prin magazii de încărcare înclinate. Aerul evacuat din buncăr poate fi introdus în cuptor, iar când cuptorul nu funcţionează în coşul de evacuare a gazelor sau în filtre. Dacă nivelul mirosului nu se reduce se pot lua şi alte măsuri suplimentare (ex. acoperirea deşeurilor, golirea buncărului). 1.4.2.
Stocarea deşeurilor periculoase păstoase nepompabile Deşeurile periculoase solide şi deşeurile periculoase nepompabile care nu emit gaze şi nici mirosuri puternice, la volume mari, pot fi stocate temporar în buncare. În buncăr zonele de stocare şi de amestecare trebuie să fie separate, ceea ce se poate realiza, de exemplu, prin construirea mai multor compartimente. Deşeurile solide şi păstoase sunt amestecate şi încărcate, mai ales, cu ajutorul instalaţiilor de ridicare (macarale). Dacă deşeurile solide şi cele păstoase nepompabile sunt amestecate în instalaţii exterioare, containerele de transport pot fi folosite atât pentru transportul cat şi pentru stocarea acestor amestecuri de deşeuri. Containerele sunt stocate într-o zona specială lângă zona de încărcare a incineratorului şi descărcate direct în camera de alimentare cu un sistem melcat. Nivelul emisiilor pe perioada depozitarii poate fi redus prin stocarea în unităţi mici a amestecurilor de deşeuri şi în containere închise. Buncărul, respectiv containerele de depozitare sunt închise, mai puţin în cazul în care acest sistem vine în conflict cu cerinţele legate de siguranţă şi sănătatea personalului (riscuri de foc şi explozie). În cazul unor accidente datorate greşelilor de exploatare, buncărul sau containerul de stocare poate deveni o sursa de incendiu şi ca urmare trebuie luate măsuri de protecţie corespunzătoare (ex. instalarea de sisteme de alarmare şi stingere a incendiilor). 1.4.2.
Stocarea deşeurilor periculoase pompabile Deşeurile lichide şi păstoase pompabile din care suspensiile au fost separate pentru a preintimpina blocarea instalaţiilor de încărcare sunt stocate temporar în rezervoare. Rezervoarele trebuie să fie în număr şi volum suficient, astfel încât lichidele incompatibile sa poată fi depozitate separat. Rezervoarele şi conductele trebuie să fie corespunzătoare caracteristicilor deşeurilor în ceea ce priveşte proiectarea, alegerea materialelor de construcţie şi echipamentelor şi trebuie să fie rezistente la coroziune şi echipate cu mijloace pentru curăţare şi prelevarea de probe. Este necesar ca rezervoarele să fie echipate cu instalaţii de dozare dacă deşeurile acide şi alcaline trebuie neutralizate. Rezervoarele orizontale pot fi folosite numai pentru stocarea de volume mari, deoarece favorizează sedimentarea suspensiilor. Conţinutul rezervoarelor se omogenizează la nivelul solicitat prin folosirea de agitatoare mecanice sau hidraulice, îndepărtarea sau repararea trebuie făcuta cat mai rapid, de exemplu prin prevederea de spaţiu vertical pentru introducerea de agitatoare verticale. Rezervoarele pot fi încălzite şi izolate în funcţie de caracteristicile deşeurilor. Rezervoarele se aşează într-o cuva căptuşita cu un material rezistent la caracteristicile mediului de depozitare. Volumul cuvei nu trebuie să fie mai mic decât cel al celui mai mare rezervor. 1.4.2.
Stocarea ambalajelor şi a containerelor Depozitul pentru ambalaje şi containere este, acoperit şi foarte bine ventilat. Containerele pentru deşeuri cu conţinut nemiscibil sunt stocate într-o zona acoperită, de stocare temporară pentru a fi în legătura directa cu instalaţiile de încărcare în incinerator. 1.4.2.
Stocarea deşeurilor medicale Deşeurile medicale infectioase, care urmează a fi incinerate, trebuie colectate şi transportate în ambalaje speciale de eliminare. Ambalajele sunt testate pentru fiecare tip de deseu în parte. Deşeurile medicale sunt stocate separat, în camere frigorifice, care asigura un timp de stocare de 48 de ore la o temperatura de maxim -10°C. Perioada maxima de stocare depinde de temperatura din camera frigorifică şi timpul maxim de ambalare garantat de producătorul ambalajului. Modul de lucru pentru descărcare şi suprafeţele de stocare a deşeurilor medicale sunt astfel proiectate ca sa permită în orice moment aplicarea dezinfectantilor şi a metodelor de dezinfectare optime. Dacă se folosesc pentru transport şi livrare mijloace de transport de acelaşi tip, trebuie prevăzute echipamente de dezinfecţie a acestora în cadrul utilităţilor staţiei de incinerare. Apa uzata rezultată de la dezinfecţie este colectata şi tratata, astfel încât sa îndeplinească cerinţele de dimensionare conform legislaţiei în vigoare. 1.4.2.
Stocarea nămolurilor Logistica interioară - stocarea şi manipularea - în amplasamentul staţiei de epurare şi a incineratorului trebuie deosebită de logistica exterioară - transportul între staţia de epurare a apelor uzate şi incinerator. Echipamentele folosite depind de densitatea deşeului (nămol lichid, păstos, compact sau solid). Echipamentele pentru logistica interioară a nămolului sunt alcătuite din: - echipamente de manipulare, cum sunt: pompe, transportatoare elicoidale, racleti, transportatoare cu banda, elevatoare cu cupe şi transportatoare pneumatice; - construcţii pentru stocare, cum sunt: buncare, silozuri şi suprafeţe de stocare. De la staţia de epurare a apelor uzate la incinerator, nămolul este transportat prin conducte sau cu autocisterne sau autobasculante cu rezervoare închise, pe cale ferată sau naval. Nămolurile sunt stocate în containere sau în buncare. În vecinătatea instalaţiilor de stocare sunt amplasate mecanismele de transfer, cum sunt: turbosuflante, transportoare elicoidale, racleti şi transportoare cu discuri. Containerele şi buncărele mobile sunt folosite pentru stocare şi transport. În unele cazuri, nămolul deshidratat şi uscat este stocat în zone de stocare şi transportat cu autovehicule. Echipamentele pentru stocare trebuie să asigure următoarele funcţionalităţi: - primirea nămolului aprovizionat pentru tratare; - stocarea nămolului pentru îndepărtarea prin procesele de tratare; - eliminarea inconvenientelor datorate prafului şi mirosului în zonele învecinate. 1.4.
Instalaţiile de încărcare 1.4.3.
Instalaţii de încărcare pentru deşeuri municipale Deşeurile din buncărul de stocare sunt transferate cu un pod rulant la buncărul de alimentare. Podul rulant este echipat cu un cântar care face posibila identificarea separată şi inregistarea volumelor de deşeuri ce alimentează fiecare linie individuală tehnologică. Prin aceasta se asigura funcţionarea liniilor incineratorului cu volumele de deşeuri pentru care incineratorul a fost proiectat. Suplimentar, este posibil să se calculeze puterea calorică a deşeurilor prin cântărirea volumelor de deşeuri de către cântarul macaralei şi parametrii de funcţionare măsuraţi. Capacităţile macaralei şi a greiferului trebuie să fie dimensionate astfel încât să se asigure o continua alimentare a tuturor unităţilor incineratorului. Scopul instalaţiilor de încărcare este sa contorizeze deşeurile de la buncărul de încărcare până la cuptor şi, în acelaşi timp, sa formeze o bariera, astfel încât sa prevină o mişcare în sens invers a deşeurilor din cuptor în buncărul de alimentare. Materialele folosite pentru construirea buncărului de alimentare trebuie astfel alese, încât sa reziste la toată gama de temperaturi la care buncărul de alimentare poate fi expus. Viteza de alimentare a incineratorului poate fi controlată prin instalaţiile de încărcare. Buncărul de alimentare este proiectat astfel încât volumele de deşeuri sa nu rămână pe grătare şi poate fi închis cu o clapa sau uşa glisanta. Dacă se incinerează şi nămolul rezultat din staţia de epurare orăşeneasca, încărcarea poate fi făcuta în mai multe moduri: - nămolul uscat sau deshidratat este aprovizionat la buncăr cu sau fără o amestecare specială; - nămolul pompabil este amestecat cu deşeurile într-o moara (incinerarea pe grătare); - nămolul pompabil este injectat în cuptor. Viteza de alimentare este controlată în relaţie directa cu temperatura din camera; - nămolul deshidratat este împrăştiat în stratul de combustibil cu banda transportoare; - nămolul uscat este ars cu arzătoare cu combustibil pulverizat în cuptor deasupra grătarului. 1.4.3.
Instalaţii de încărcare pentru deşeuri periculoase Deşeurile păstoase şi lichide se alimentează continuu, de preferat, prin arzătoare şi duze. Deşeurile sunt pulverizate cu un mediu auxiliar, ca: aerul, aburul sau azotul. De asemenea, pot fi folosite discurile rotative şi pulverizatoarele. Instalaţiile de încărcare pentru lichide pot fi controlate în limite destul de largi, într-un ecart destul de mare şi sunt uşor de curăţat. Substanţele păstoase sunt alimentate prin peretele din spate al cuptorului rotativ. Deşeurile lichide pot fi încărcate prin peretele din spate sau direct în camera de combustie. Instalaţiile de încărcare pentru deşeurile pompabile includ conducte de transfer şi dispozitive de încărcare, cum sunt pompele şi dispozitivele pentru alimentarea deşeurilor prin transferarea cu un gaz inert (azot). Deşeurile din buncare sunt transferate cu un pod rulant la buncărul de alimentare şi, de aici, introduse în camera incineratorului printr-un jgheab înclinat şi un sistem de descărcare tip pâlnie. Trebuie acordată atenţia necesară, astfel încât capacităţile macaralei şi ale greiferului să fie dimensionate pentru a asigura o continua alimentare a tuturor unităţilor incineratorului. Sistemul de descărcare tip pâlnie conţine clapete sau uşi glisante pentru a forma o bariera, care să prevină o mişcare în sens invers a deşeurilor din cuptor în buncărul de alimentare. Pentru încărcarea ambalajelor se folosesc sisteme de închidere ermetice, o parte dintre acestea sunt prevăzute cu dispozitive de deschidere, cum ar fi tamburul rotativ de alimentare. Aerul de combustie este alimentat prin conducte conectate direct la cuptorul rotativ şi camera de postcombustie şi prin sisteme pentru fiecare arzător. Fluxurile de aer pot fi reglate individual prin clapete sau ventilatoare. Numărul şi tipul instalaţiilor de încărcare permit un control automatizat limitat al procesului de ardere. Deşeurile care nu ard uniform, datorită încărcării discontinue sau varietăţii proprietăţilor, cauzează fluctuaţii importante în volumul masei de abur, temperatura gazelor arse şi concentraţia oxigenului. Ca urmare, cantitatea de combustibil şi debitul de aer volumetric nu pot fi definite cu suficienta acurateţe pentru controlul automatizat. Mai mult, dacă punctele de încărcare sunt exploatate în paralel, nu este posibila o atribuire clara a cauzei şi a efectului. Raporturile fixe de deşeuri pentru ardere sunt specificate în avans pentru a asigura sistemul de încărcare continua a deşeurilor. Pentru sistemul de încărcare discontinua a deşeurilor, debitul volumetric de aer de combustie este constant. Fluxul cantităţii de deşeuri este, în acest caz, reglat ulterior, în funcţie de concentraţia de oxigen şi temperatura. Aceasta parte a procesului de incinerare poate fi automatizata. 1.4.3.
Instalaţii de încărcare pentru nămolurile municipale Modul în care cuptorul incineratorului este aprovizionat cu nămol depinde de o serie de factori. Scopul principal trebuie să fie păstrarea unor distanţe de transport cat mai scurte posibil. Pentru nămolurile cu un conţinut mai mare de 22% substanţa uscata pot fi folosite pompe axiale. Pentru nămoluri cu un conţinut de până la 55% substanţa uscata sunt necesare pompe cu piston cu prerefulare. Pentru a reduce presiunea, trebuie folosite conducte cu diametru nominal de cel puţin D(n) 180-200 mm. Pentru distanţele de transport rectilinii se pot instala transportoare cu racleti, iar pe distanţe scurte pot fi folosite transportoare elicoidale. În cazul cuptoarelor cu pat fluidizat, încărcarea nămolului se face uniform. Acest lucru poate fi realizat incarcand cuptoarele cu benzi încărcătoare din mai multe puncte. Este necesar ca nămolul să fie introdus direct în cuptorul cu pat fluidizat. 1.4.
Componentele incineratorului 1.4.4.
Unitatea de incinerare pentru deşeuri municipale Pe durata incinerării, în urma unor procese fizico-chimice, deşeurile îşi reduc volumul şi mare parte din conţinut devine inert. Sistemul general include următoarele componente principale: sistemul de ardere, sistemul de recuperare al căldurii, tratarea gazelor reziduale şi a reziduurilor rezultate din incinerare. Cu o geometrie corespunzătoare a cuptorului şi un control al procesului de ardere este posibila influenţarea proceselor de conversie şi a debitului de substanţe, astfel încât să se minimizeze emisia de poluanţi în aer (incluzând substanţe organice, CO, NO(x)) în sistemul general al incineratorului. Deşeurile sunt, de asemenea, mineralizate într-o proporţie mare şi reduse la stare inerta. În ciuda optimizării calităţii zgurei, ca urmare a controlului procesului de ardere creşte încărcătura în poluanţi în gazul neepurat (gaz de ardere). Aceasta este irelevanta în ceea ce priveşte emisia de gaze de ardere, atâta timp cat sistemul de epurare a acestor gaze este proiectat corespunzător. 1.4.4.1.
Cuptor cu focar cu grătar Incineratoarele pentru deşeurile municipale folosesc aproape în exclusivitate sistemul de incinerare având focar cu grătar. Acest sistem este alcătuit, în principal, din următoarele componente: instalaţii de încărcare, incinerator cu grătar, sistem de extragere a cenusei, sistem de combustie a aerului, cuptor, zona de post-ardere şi arzător auxiliar. Aceste componente sunt proiectate pentru o compatibilitate reciprocă. Scopul grătarelor incineratorului este sa transporte deşeurile prin cuptor, sa întreţină focul şi sa alimenteze aerul de combustie, al cărui sens este din partea inferioară prin spaţii în grătar la stratul de combustibil, sa transporte cenuşa la sistemul de extracţie al cenuşii şi sa prevină căderea materiei prin grătare. Principalele caracteristici ale grătarelor incineratorului pentru deşeurile municipale sunt: - având în vedere debitul masic total de aer, aerul primar este reglabil în mai multe zone independente una de alta cu scopul de a permite adaptarea distribuţiei aerului la procesul de combustie; - procentul de alimentare al grătarelor este reglabil independent în diferitele secţiuni (ex. zona de aprindere, zona de combustie, zona de postcombustie), astfel încât dimensiunea peliculei de combustibil şi poziţia zonei principale de combustie poate fi controlată; - mişcarea grătarelor are un efect bun în ceea ce priveşte întreţinerea focului şi transferul deşeurilor, ceea ce este esenţial pentru o buna ardere; - fantele şi orificiile pentru aer din invelisul grătarelor asigura o distribuţie uniforma de aer chiar sub încărcări mecanice şi termice mai mici fata de cele proiectate; - aerul de combustie alimentat prin grătare este folosit simultan şi pentru răcirea acestuia, cu o alegere corespunzătoare a materialelor şi a circuitului aerului. Cerinţa de aer de răcire nu depăşeşte în nici o situaţie de funcţionare cerinţa de aer primara. În sistemele proiectate special, grătarele pot fi răcite cu apa, fiind astfel posibila eliminarea dependentei între cerinţa de aer de răcire şi cerinţa de aer primar. Aceste caracteristici sunt determinate de diferitele metode de proiectare a grătarelor. O distincţie poate fi făcuta între principiile de alimentare continua (grătare fixe, grătare mobile) şi cele de alimentare discontinua (grătare supraincarcate). 1.4.4.1.
Sistemul de alimentare cu aer de combustie Măsurarea debitului de aer de combustie este adaptat la procesul de combustie în timp şi spaţiu. Deoarece compoziţia deşeurilor variază în limite largi şi amestecarea înainte de incinerare nu asigura omogenizarea totală a deşeurilor, mişcarea grătarelor şi măsurarea aerului de combustie este mereu adaptată la situaţia de funcţionare a cuptorului. Aceasta situaţie este stabilită prin analizarea gazelor reziduale (CO, O

(2)) şi măsurarea temperaturii. Excesul de aer este mai mare decât cel pentru combustibili omogeni (cărbuni). Debitul volumetric al aerului de combustie este reglat pentru a optimiza conţinutul de monoxid de carbon din gazele reziduale şi temperatura cuptorului. În acest scop, trebuie să fie posibila reglarea debitului volumetric de aer primar în diferite zone, folosind elemente de control corespunzătoare; reglările pot fi inlesnite folosind senzori pentru curenţii de aer. Sistemele de aer după combustie şi de aer secundar sunt folosite suplimentar pentru alimentarea cu aer. În acest fel, aerul pentru oxidarea suplimentară este injectat în zonele unde gazele reziduale rezultate din arderea combustibilului nu au ars suficient. Suplimentar, sistemele de aer secundar pot asigura, prin efectele lor de amestecare, arderea completa a gazelor reziduale. Aerul secundar, este în mod normal, injectat prin duze cu o viteză mare de ieşire. Se poate renunţa la aprovizionarea cu aer secundar numai dacă eficienta de ardere a gazului este asigurat cu alte mijloace (ex. introducerea de abur, recircularea gazelor reziduale etc.) Datorită complexităţii acestor procese este recomandabila instalarea unui sistem de control automatizat al arderii. Prin valorile măsurate ale debitului de gaze reziduale, temperaturii gazelor reziduale, conţinutului de oxigen şi CO din gazele reziduale şi debitului masic de abur este posibila stabilirea unui procent optim al distribuţiei şi proporţiei debitului aerului de combustie şi stabilirea funcţionarii grătarelor cu un sistem integrat de control. 1.4.4.1.

Camera de incinerare Geometria cuptorului afectează traiectoria urmată de gazele reziduale şi, prin aceasta, perioada de staţionare a gazelor reziduale şi a curenţilor parţiali de gaze reziduale în câmpul de temperatura. Trebuie făcuta o distincţie între sistemele în echicurent, încrucişat şi contracurent, termenii depinzând de debitul de gaze reziduale în relaţie cu direcţia de alimentare cu deşeuri. Sistemele de curent paralel prezintă avantajul ca o parte din gazele reziduale din zona de ardere au un timp de staţionare mai lung şi trebuie să treacă prin zona de temperatura maxima. Poate fi necesar şi folosirea de aer primar preincalzit pentru înlesnirea arderii dacă deşeurile au o valoare a puterii calorice scăzuta. În sistemul în contracurent arderea deşeurilor cu valori mici ale puterii calorifice inferioare se realizează efectiv datorită faptului ca uscarea şi arderea deşeurilor este îmbunătăţită de gazele reziduale fierbinţi, care circulă, în zona de ardere, în sens invers circuitului deşeurilor. O atenţie specială trebuie acordată, astfel încât odată cu evacuarea gazelor reziduale sa nu fie evacuaţi şi curenţi conţinând fragmente de deşeuri nearse. În general, sistemele în contracurent necesita un aport suplimentar de aer secundar. Sistemul de curent încrucişat reprezintă un compromis pentru un domeniu larg de valori calorice. De asemenea, este important ca toate fracţiunile de curenţi de gaze reziduale să fie bine amestecate cu ajutorul de profile generatoare de turbulenta sau/şi introducerea de aer secundar. Câmpul de temperatura din cuptor poate fi modificat prin proiectarea pereţilor cuptorului. Exista structuri ale pereţilor cu sau fără răcire. Materialele folosite trebuie să fie refractare la aderarea zgurii pe suprafaţa lor şi suficient de rezistente la eroziune, iar dacă este posibil sa prevină difuzia compuşilor sublimabili din gazele reziduale. Răcirea pereţilor cuptorului este redusă într-o asemenea măsura, încât sa prevină formarea turtelor de zgura, cu scopul de a permite temperaturi ridicate ca mijloc de a optimiza arderea. 1.4.4.1.
Zona de postcombustie Cuptorul este unit cu zona de postcombustie. Pentru a asigura la maxim arderea completa a gazelor reziduale cu amestecarea uniforma a gazelor de combustie cu aerul de combustie, trebuie menţinute o temperatura minima adecvată, un timp de staţionare în conformitate cu prevederile din pct. 2.
şi pct. 2.2, cap. 2, anexa 2, H.G. nr. 128/
1.4.4.1.
Instalaţia de extracţie a cenuşii Scopul instalaţiei de extracţie a cenuşii este de a îndepărta şi raci reziduurile solide rezultate de la instalaţia de incinerare şi de a asigura o închidere ermetica pentru grătare şi cuptor. În mod obişnuit, sunt folosite instalaţii cu extragerea umeda a cenuşii (screpere şi pompe de apa cu piston). Instalaţia trebuie să fie corespunzătoare pentru alimentarea cu cenuşa fin granulata, la fel ca şi cu obiectele voluminoase. De asemenea, să asigure suficient aer pentru cuptor, o răcire şi amestecare a cenuşii şi o separare adecvată a apei folosite pentru răcire de cenuşa din materialul extras. Vaporii de apa rezultaţi sunt reintroduşi în cuptor sau în boiler. 1.4.4.1.
Arzătoare auxiliare Pentru asigurarea condiţiilor de incinerare minime în zona de postcombustie, conform pct. 2.1, cap. 2, anexa 2 din HG 128/2002, fiecare linie a instalaţiei de incinerare se echipează cu cel puţin un arzător auxiliar. Acest arzător trebuie pornit automat atunci când temperatura gazelor de combustie după ultima injectare de aer de combustie scade sub 850°C sau 1.100°C, după caz. De asemenea, el trebuie folosit la pornirea şi oprirea instalaţiei, pentru a se asigura ca temperatura de 850°C, respectiv de 1.100°C, după caz, este menţinută permanent în timpul acestor operaţiuni şi atâta vreme cat exista deşeuri nearse în camera de combustie. În cursul pornirii sau opririi ori când temperatura gazului de ardere scade sub 850°C sau sub 1.100°C, după caz, arzătoarele auxiliare nu trebuie alimentate cu combustibili care pot provoca emisii mai mari decât cele rezultate prin arderea motorinei, gazului lichefiat sau a gazului natural. Este important ca acestea sa funcţioneze cu un nivel redus de emisii. Arzătoarele auxiliare trebuie să fie puse în funcţiune, dacă aceasta reprezintă singura posibilitate de menţinere a temperaturii minime impuse. Aceasta în cazul în care cantitatea de căldura introdusă (cantitatea de deseu multiplicata cu valoarea calorică inferioară) coboară sub limita minima proiectata. La descărcarea instalaţiei, deci şi în urma ultimei alimentari cu deşeuri, temperatura minima din zona de postcombustie trebuie menţinută de arzătoarele auxiliare atâta timp, până când nu se mai afla deloc deşeuri neincinerate în zona de combustie. Pe durata procedeelor de alimentare şi descărcare, arzătoarele auxiliare pot funcţiona ori cu combustibili uzuali (păcura definită conform Art. 1, paragraf 1, Directiva europeană 75/716/CEE, gaz lichid, petrol) sau cu alte materiale cu valoare calorică ridicată (de ex. anumiţi dizolvanţi), a căror incinerare nu conduce la emisii mai mari decât incinerarea combustibililor uzuali menţionaţi. Emisii mai mari sunt de presupus de ex. atunci, când combustibilii utilizaţi deţin un conţinut mai mare de sulf, clor, azot, metale grele, cenuşa etc. 1.4.4.
Unitatea de incinerare pentru deşeuri periculoase Pentru incinerarea deşeurilor periculoase pot fi folosite diferite sisteme de incinerare (vezi secţiunea 1.5.). Densitatea şi compoziţia deşeurilor sunt factori determinanţi în alegerea sistemului de incinerare. Cuptorul rotativ este cel mai corespunzător sistem pentru marea majoritate a deşeurilor periculoase, deoarece pot fi incinerate deşeuri solide, păstoase şi solide. În instalaţiile cu cuptor rotativ, echipamentul unităţii de incinerare cuprinde un cuptor rotativ şi o camera de postcombustie. Din punct de vedere al combustiei trebuie făcuta distincţia între trei zone: - camera de incinerare; - zona de amestecare/camera de combustie; - zona postcombustie. În camera de incinerare sunt, de asemenea, incinerate deşeuri formate din bucăţi mari, inerte. Dacă deşeurile sunt încărcate în mod discontinuu şi căldura degajata este neuniforma, deşeurile nu sunt arse complet. Pentru o ardere completa, acestea trec în zona de postcombustie. În zona premergătoare camerei de postcombustie, zona de amestecare/camera de combustie, condiţiile de reacţie sunt îmbunătăţite prin amestecarea curenţilor de gaz rezidual, ridicarea conţinutului în oxigen şi, dacă este necesar, ridicarea temperaturii. 1.4.4.2.
Camera de incinerare În camera cuptorului rotativ, compuşii organici ai deşeurilor alimentaţi prin peretele din spate sunt oxidaţi la temperaturi de cca. 850° C. Timpul de staţionare pentru deşeuri periculoase solide şi pentru zgura rezultată este determinat de către pasul şi viteza de rotaţie a cuptorului rotativ. Timpul de staţionare, în mod normal, depăşeşte 30 de minute. Zgura se scurge în stare uscata topita, în funcţie de compoziţie şi temperaturile de lucru. Temperaturile în camera de incinerare, în mod normal, variază de la 850° C la 1200° C. Valoarea temperaturii influenţează arderea completa a gazelor reziduale şi zgurii. Din punctul de vedere al gazelor reziduale, procesele din camera de incinerare trebuie să fie considerate cuplate cu cele din zona de postcombustie. În camera de incinerare, temperaturi de funcţionare sub 850° C şi fluctuaţii marcabile ale temperaturii pot fi permise dacă sunt menţinute condiţiile de ardere completa în zona de postcombustie. Pentru cuptoare rotative echipate cu instalaţii de încărcare, aşa cum sunt descrise în secţiunea 1.4.3.2., au dovedit siguranţa în exploatare următorii parametri de proiectare: - diametrul interior 3-4 m; - lungimea 10-12 m; - încărcarea volumica< 1.0 GJ (mc x h); - încărcarea pe suprafaţa < 1.0 GJ (mcx h); - temperatura de incinerare - până la 1300° C; - cămaşa de oţel cu protecţie refractara 250-500 mm. 1.4.4.2.
Zona de amestec/camera de combustie Înaintea zonei de postcombustie este o zona de amestecare, în care curenţii de gaze reziduale din camera de incinerare sunt dispersaţi şi, dacă este necesar, se măreşte conţinutul de oxigen. Aceasta se poate realiza prin adăugarea de aer secundar, prin punerea în funcţiune a arzătoarelor şi prin folosirea de elemente constructive care să influenţeze curentul. Conţinutul de oxigen poate fi mărit prin introducerea de aer secundar. Temperatura gazelor reziduale poate fi ridicată suplimentar folosind arzătoarele. Zona de amestecare este apoi denumita o camera de combustie. Arzătoarele pot funcţiona cu deşeuri gazoase, lichide şi pulverizate şi/sau combustibili suplimentari. Când deşeurile sunt introduse în camera de combustie, condiţiile de funcţionare impuse în camera de postcombustie variază ţinând cont de tipul deşeurilor incinerate. Fiecare camera de combustie este echipata cu arzătoare amplasate tangenţial sau poligonal unele fata de altele. 1.4.4.2.
Sistemul de extragere al zgurii Scopul sistemului de extragere al zgurii este sa îndepărteze şi sa răcească reziduurile solide rezultate în cuptorul rotativ şi de a asigura o închidere ermetica între cuptorul rotativ şi camera de incinerare. În mod obişnuit sunt folosite instalaţii cu extragerea umeda a cenuşii. Instalaţia trebuie să fie corespunzătoare atât pentru zgura fin granulata, aglomerări de bulgari de zgura, cat şi obiecte voluminoase. De asemenea, ea trebuie să asigure suficient aer pentru camera de incinerare, o răcire şi amestecare a zgurei şi o separare adecvată a apei folosite pentru răcirea zgurei din materialul extras. 1.4.4.2.
Zona de postcombustie Zona de postcombustie începe după ultimul punct de introducere a aerului secundar sau după ultimul arzător. Cerinţele referitoare la condiţiile de postcombustie rezultă din Cap.2, anexa 2, H.G. 128/
Temperatura gazului de incinerare care se generează în camera de postcombustie trebuie să rămână cel puţin timp de 2 secunde la temperatura de 850° C. Dacă se incinerează deşeuri periculoase cu un conţinut de substanţe halogene organice (calculate drept cloruri) cu un procent de masa de peste 1%, temperatura trebuie să fie de cel puţin 1100° C. Zonele postcombustie pot avea secţiunea transversala circulara sau rectangulara. O secţiune transversala circulara poate întări protecţia din cărămida refractara. 1.4.4.
Unitatea de incinerare pentru nămolurile municipale Pentru incinerarea numai a nămolurilor de canalizare sunt folosite următoarele sisteme de incinerare: cuptoare cu pat fluidizat, cuptoare în trepte, cuptoare în trepte cu pat fluidizat. Cuptoare cu pat fluidizat Cuptoarele în pat fluidizat sunt alcătuite, în principal, dintr-o placa de distribuţie a aerului ovala cu combustie cilindrica sau o camera cu strat fluidizat deasupra cu o camera de postcombustie dedesubt. Patul fluidizat este alcătuit dintr-un strat de nisip cu înălţimea de aproximativ 1 m (mărimea granulelor 0,5-3 mm). Pentru funcţionare, în anumite situaţii, aerul de combustie preincalzit este introdus prin placa de distribuţie a aerului în camera de combustie sau camera de pat fluidizat prin fluidizarea stratului de nisip şi crearea stratului fluidizat adecvat. Nămolul de canalizare deshidratat este introdus la partea superioară a cuptorului şi, în mod normal, distribuit peste secţiunea transversala a camerei de combustie. Nămolul de canalizare este întâi uscat şi apoi degazeificat şi gazeificat, iar în final oxidat şi ars. Gazele reziduale rezultate, conţinând produşi din degazeificare şi gazeificare, ajung în camera de postcombustie, unde aceşti componenţi volatili sunt arşi. Temperatura în stratul fluidizat este de cca. 750° C şi chiar mai mare. În camera de post- combustie, temperatura trebuie să depăşească 850° C, iar timpul de staţionare pentru gazele reziduale trebuie să fie de cel puţin 2 secunde. Arderea are loc sub punctul de topire a cenuşii. Schimbul de căldura şi substanţe în stratul fluidizat este aproape ideal şi se obţine o buna ardere completa. Căldura gazelor reziduale poate fi folosită pentru generarea de abur în boilere. Căldura gazelor reziduale poate fi folosită pentru generarea de abur în boilere convenţionale şi, ulterior, pentru generarea de electricitate sau agent termic. Partea necombustibila din nămolul de canalizare - cenuşa- este îndepărtata cu gazele reziduale şi separată, în final, în unităţi de filtrare. În condiţii favorabile (nereducerea valorii calorifice datorate fermentării, o buna preincalzire a aerului), o autosustinere a incinerării nămolului de canalizare este posibila fără combustibili suplimentari. Altfel, trebuie adăugaţi combustibili suplimentari (motorina sau gaze naturale). Cuptoare în trepte Cuptoarele în trepte se clasifica conform direcţiilor relative de deplasare a gazelor reziduale şi a nămolului de canalizare (contracurent sau paralel). Cuptorul în trepte în contracurent este alcătuit dintr-un cilindru de oţel vertical cu protecţie refractara, care este compartimentat în mai multe trepte cu căptuşeala refractara. Nămolul circula din partea superioară spre partea inferioară şi este transferat de la o treapta la următoarea cu ajutorul unor palete circulare. Aerul introdus în cuptor poate fi returnat în sistem ca aer de combustie preincalzit. Nămolurile de canalizare sunt uscate în treptele superioare şi incinerate la 850° C în treptele intermediare şi descărcate la baza cuptorului ca cenuşa. Aerul de combustie este alimentat prin arzătoarele şi treptele de la baza cuptorului şi este suplimentar preincalzit de cenuşa fierbinte. Dacă valoarea calorică a nămolului este insuficienta pentru uscare şi autosustinerea combustiei, aceasta situaţie poate fi compensată cu arderea auxiliara de motorina sau gaze naturale sau prin amestecarea cu substanţe având valori calorice superioare (praf de cărbune). În cazul cuptoarelor în trepte în curent paralel, gazele reziduale din diferitele părţi ale zonei de combustie sunt evacuate în afară cuptorului, în treapta superioară şi introduse direct în zona de uscare. Zonele de combustie şi uscare sunt separate cu sisteme de blocare, ceea ce înseamnă ca nămolul uscat poate fi opţional scos pentru alte folosinţe. Cuptor în trepte cu pat fluidizat Cuptorul în trepte cu pat fluidizat este o combinaţie între un uscator în trepte montat într-un cuptor în pat fluidizat, în scopul combinării avantajelor ambelor sisteme. În acest cuptor combinat, o parte din gazele de combustie fierbinţi din cuptorul în pat fluidizat sunt transferate în uscator, evaporând astfel apa conţinută în nămolul alimentat. Vaporii rezultaţi sunt introduşi în zona de combustie împreună cu aerul de combustie încălzit în timpul răcirii arborelui tubular şi astfel dezodorizat. După ce sunt evacuate din cuptor, gazele reziduale încărcate cu cenuşa la temperatura de 900° C sunt introduse într-o camera de post-ardere, iar apoi într-un schimbător de căldura urmând a fi refolosite. Ca urmare a preuscarii nămolului în cuptorul în trepte în pat fluidizat, suprafaţa stratului fluidizat şi cea a secţiunii transversale a cuptorului poate fi mai mica decât cea a cuptorului convenţional cu pat fluidizat. 1.4.
Principii fundamentale Maximul arderii complete trebuie să fie realizat în unitatea de incinerare. Conţinutul de oxigen, temperatura şi timpul de staţionare în zona de postcombustie sunt folosite ca parametrii de referinţa pentru calitatea gazelor reziduale arse complet. De asemenea, amestecarea este un parametru nu mai puţin important. Parametrii sunt stabiliţi în camera de incinerare şi camera de combustie în funcţie de excesul de aer şi nu pot fi reglaţi independent unul de celălalt. La o anumită capacitate termica, volumul mare de aer în exces produce un conţinut mare de oxigen la o temperatura mica a gazelor reziduale. Volume mici de aer reduc debitul volumetric de gaze reziduale şi conţinutul în oxigen şi măreşte temperatura gazelor reziduale. 1.4.
Evacuări de siguranţă Pentru a preveni pagubele în staţie în cazul unui accident datorat greşelilor de exploatare se pot folosi ca evacuări de siguranţă: un cos de urgenta, valva de control a presiunii sau o linie de by-pass poate servi ca o evacuare de siguranţă. Coşurile de urgenta sunt în general intalnite numai în staţiile care incinerează deşeuri periculoase. Un cos de urgenta amplasat deasupra zonei de post-ardere răspunde cu întârziere în caz de accident datorat vârfurilor de presiune, dar permite descărcarea controlată a gazelor reziduale, separarea boilerului de zona de post-ardere în caz de accident. Valvele de control a presiunii elimina rapid vârfurile de presiune. În funcţie de rezistenta curentului din sistemele de curăţare a gazelor reziduale şi tipul de curăţare a gazelor reziduale (în particular sisteme catalitice cu temperaturi de funcţionare mai mari de 300° C), liniile de by-pass pot fi necesare pentru părţi ale sistemului de curăţare a gazelor reziduale, pentru a preveni arderea inversa la punctul de încărcare a combustibilului, acumularea de fum în camera boilerului şi reacţii nedorite pe perioada epurării gazelor reziduale. Timpii de deschidere a sistemelor în cazul unui accident vor fi reduşi cat mai mult posibil prin măsuri tehnice şi organizatorice de asigurare a deschiderii evacuărilor de siguranţă numai în caz de urgenta (pericol pentru angajaţi şi risc de daune serioase staţiei). Zona de post-ardere şi generatorul de ardere se proiectează astfel încât o scurta creştere a presiunii datorate încărcării de materiale cu valori calorice foarte mari (ex. ambalaje) sa nu determine intrarea în funcţiune a evacuării de siguranţă. Când coşul de urgenta este deschis, încărcarea cu deşeuri a incineratorului este întrerupta automat. Evacuările de siguranţă sunt proiectate astfel încât să asigure evacuarea în siguranţa a gazelor reziduale. Instalaţiile de siguranţă pentru deschiderea automată a coşului de urgenta trebuie să fie alimentate cu energie electrica care poate fi din reţea sau dintr-un generator de energie. Deschiderea evacuărilor de siguranţă şi perioadele de deschidere a acestora sunt automat detectate şi înregistrate. 1.4.
Răcirea gazelor reziduale şi recuperarea căldurii Deşeurile fac parte din resursele energetice secundare combustibile. Resursele energetice secundare reprezintă cantităţile de energie sub toate formele (inclusiv sub forma de deşeuri combustibile), care conţin încă un potenţial energetic ce poate fi utilizat în trei direcţii: termica, electroenergetica şi combinată. Recuperarea în direcţie termica are loc prin utilizarea aburului sau a apei calde obţinute în instalaţiile recuperatoare de căldura, pentru alimentarea cu căldura a proceselor: tehnologice, de încălzire, ventilaţie, climatizare, frig a unor consumatori industriali, cat şi alimentarea cu apa calda menajera a consumatorilor urbani. 1.
Alte tehnologii În afară incinerării în cuptoare cu grătare sau rotative se cunosc sau se folosesc şi alte tehnologii pentru tratarea termica a deşeurilor solide. Alegerea procesului pentru tratarea termica a deşeurilor solide depinde de tipul deşeului, de compatibilitatea cu protecţia mediului şi de eficienta economică. Procesele pot fi folosite pentru tratarea unui anumit tip de deseu sau pentru tratarea anumitor substanţe. Condiţiile specifice impuse unui anumit proces ales depind de tipul de tratare solicitat: - recuperarea materialelor reciclabile; - recuperarea energiei; - eliminare. Deşi incinerarea în cuptor rotativ continua să fie folosită la scara industriala pentru eliminarea unei game largi de deşeuri industriale exista totuşi procese termice speciale care s-au dovedit a fi eficiente în recuperarea deşeurilor refolosibile sau/şi în eliminarea unor anumite substanţe. 1.5.
Clasificarea proceselor Diferitele procese termice pot fi clasificate, în funcţie de acţiunea de oxidare specifica, în următoarele grupuri: - procese de incinerare în care compuşii organici sunt oxidaţi în totalitate în carbon organic şi apa; - procese de piroliza şi gazeificare care au loc din punct de vedere spaţial şi simultan într-o singura camera de combustie; - procese de degazeificare/piroliza în care este necesară adăugarea de căldura şi eliminarea oxigenului, astfel încât compuşi cu structura moleculara complexa sunt reduşi la compuşi cu structuri simple; produsii obţinuţi urmează să fie trataţi în continuare; - procese de gazeificare în care volume controlate de gaze conţinând oxigen sunt adăugate pentru oxidarea parţiala a matricei organice a deşeului. În general, procesele sunt combinate, procesele de piroliza şi gazeificare având loc în cadrul unui proces de incinerare în contracurent. Procesele de hidrogenare reprezintă o varianta de tratare termica specială, în cadrul cărora se adaugă hidrogen la temperaturi înalte pentru a se produce reacţia. Toate procesele menţionate au în comun necesitatea epurării gazelor rezultate şi a gazelor de ardere. 1.5.
Alte tehnologii Alte tehnologii sunt prezentate în anexa nr. 4 a prezentului normativ, pentru fiecare caz în parte împreună cu diferitele nivele de dezvoltare şi de aplicare în prezent. 1.
Tratarea termica a deşeurilor prin coincinerare În ultimul timp, deşeurile şi combustibilii alternativi sau combustibilii secundari produşi din acestea au fost acceptaţi ca surse de energie şi folosiţi tot mai mult ca substituenti ai combustibililor tradiţionali în procesele industriale, în principal, în centralele electrice, fabricile de ciment şi oţelarii. Deşeurile municipale nu sunt, de regula, considerate materie prima pentru sistemele industriale de ardere şi sunt folosite numai în calitate de combustibili alternativi. Deşeurile municipale pot fi folosite / utilizate numai în forma prelucrata (sortare, separare fizica, uscare, etc). Datorită densităţii lor, precum şi a proprietăţilor fizice şi chimice, un mare număr de deşeuri de producţie sunt folosite, în special, în sistemele de ardere industriala. Un deseu des utilizat de centralele electrice şi în fabricile de ciment este nămolul municipal. Sistemele de ardere industriala (coincinerare) nu sunt, în mod normal, proiectate pentru a asigura şi controlul emisiilor de metale grele volatile (în special Hg). Ca urmare, folosirea deşeurilor în procesul de coincinerare trebuie analizata de la caz la caz. 1.6.
Centrale electrice Centralele electrice ca uzine producătoare de electricitate sunt proiectate pentru folosirea eficienta a combustibililor convenţionali. În exploatare au fost puse în evidenta o serie de probleme cum ar fi degradarea şi corodarea instalaţiilor şi echipamentelor datorită arderii acestor combustibili convenţionali, probleme care tind a fi accentuate apoi prin utilizarea combustibililor alternativi. Folosirea deşeurilor şi a combustibililor derivaţi din deşeuri este limitată de următoarele elemente: - posibilităţile de stocare ale deşeurilor în centralele electrice; - cerinţele de pretratare a deşeurilor pentru a le aduce într-o formă utilizabila sistemelor de ardere particulare în instalaţiile de ardere folosite; - comportarea deşeurilor pe durata procesului de combustie, respectiv reducerea procesului de combustie prin depuneri care apar pe pereţii cuptorului, apariţia coroziunii şi influenţarea sistemelor de epurare a gazelor de ardere; - efectele la nivelul emisiilor de poluanţi în ceea ce priveşte reziduurile din procesul de combustie şi reziduurile din sistemele de epurare a gazelor reziduale. Stocarea deşeurilor Deşeurile şi combustibilii inlocuitori folosiţi de centralele electrice trebuie stocaţi într-un mod corespunzător atât pentru o buna funcţionare a centralelor, cat şi pentru protecţia mediului. Dificultăţile reprezentate de stocarea deşeurilor pot fi evitate prin planificarea aprovizionării, dar şi în aceste condiţii sunt necesare silozuri, rezervoare şi zone speciale de stocare. Pretratarea deşeurilor Manipularea deşeurilor lichide poate crea uneori probleme. De exemplu, nămolul municipal trebuie să fie de regula complet fermentat, din motive de securitate (risc de explozie). Combustibilii sub forma de pulbere pot fi incarcati direct în arzătorul principal şi necesita un arzător special pentru solide. Combustibilii inlocuitori formaţi din bucăţi mari trebuie să fie tăiaţi sau/şi măcinaţi, în funcţie de sistemul de ardere. Gazeificarea este considerată ca o metoda potrivita de pretratare a deşeurilor înainte de coincinerare. Degradarea termica a compuşilor de carbon implica, din punct de vedere tehnic, o reacţie de gazeificare şi o reacţie de oxidare, reacţii care împreună determina combustia. Cele mai folosite reactoare sunt tubul cilindric rotativ şi patul fluidizat. Gazeificarea face posibila separarea poluanţilor şi a impurităţilor înaintea reacţiei de oxidare. Din aceasta cauza, metalele sunt prezente de obicei sub forma aliajelor, în timp ce produsii organici reziduali pot fi returnati în reactor pentru o degradare completa. Gazele rezultate pot fi recuperate şi înmagazinate în cantităţi mai mari, însă limitat şi pot fi folosite drept combustibil. Efectele asupra arderii Din punct de vedere teoretic capacitatea de topire a cărbunelui reprezintă un factor important pentru alegerea şi funcţionarea sistemelor de ardere. În camera de topire a sistemului de ardere, schimbările în capacitate a cărbunelui pot provoca blocaje în dispozitivele de descărcare ale cuptorului şi pot produce deteriorări datorate topirii căptuşelii refractare dacă vascozitatea este redusă. Capacitatea de topire poate mari riscul de degradare al staţiei, datorită aderării particulelor de cenuşa provenite din gaze pe suprafeţe din camera de topire şi din sistemele de ardere uscata. Datorită acestor depuneri, funcţionarea sistemului de ardere cu pat fluidizat poate fi afectată. În timpul incinerării, componentele volatile anorganice sunt eliberate în mediul gazos. Conţinutul unor asemenea componente - în principal săruri - este de obicei semnificativ mai mare, datorită deşeurilor decât datorită combustibililor convenţionali. Când aceste componente se condensează pe suprafeţe incalzite, produc de multe ori coroziune şi degradare puternica, datorită tendinţei lor de a adera la cavităţi şi pori. Efectele asupra sistemelor de epurare ale gazelor reziduale Conţinutul de compuşi clorinati din deşeurile utilizate drept combustibil este mai mare şi mai diversificat decât cel din combustibilii convenţionali. Compuşii clorinati din gazele de ardere pot fi separaţi prin instalaţii de desulfurare, dar numai pentru valori ale concentraţiilor nu foarte ridicate. Necesitatea limitării conţinutului de clor în deşeurile introduse se impune deja din motive - raţiuni tehnice (limitarea pericolului de coroziune). De o importanţă deosebită este conţinutul de metale grele din deşeuri, în special, elementele volatile, cum ar fi mercurul, care nu pot fi fixate-inglobate în reziduurile finale din centralele termice (cenuşa). Pentru evitarea poluării aerului şi pentru o eventuala valorificare a zgurii şi cenusei din termocentrale este necesară o limitare a concentraţiilor de metale grele din combustibilii alternativi (vezi proiect "Ghid pentru coincinerarea deşeurilor în fabricile de ciment"). 1.6.
Fabrici de ciment Un aspect esenţial în fabricarea cimentului îl reprezintă producerea clincherului în cuptorul rotativ. Materia prima pentru producerea clincherului din ciment este uscata şi incalzita la cca 1450° C şi, datorită reacţiilor chimice ce au loc, se formează clincherul de ciment. Producerea clincherului de cimentului se face de obicei în cuptoarele rotative, prin procedeul uscat cu schimbător de căldura în trepte (cu cicloane). Producţia de clincher poate fi realizată, în anumite cazuri, folosind procedeul umed sau semiumed. Indiferent de metoda de fabricare, obţinerea clincherului este, de fapt, un proces de conversie în care materialele introduse în proces (combustibili şi materii prime) sunt consumate sau integrate în produsul final. Datorită temperaturilor înalte din cuptorul de ciment, conţinutul organic al deşeurilor folosite ca şi combustibili alternativi este distrus în totalitate. Caracteristicile tehnice ale procesului de fabricare a clincherului, în cazul folosirii combustibililor alternativi, sunt următoarele: - timp de staţionare al gazelor reziduale în cuptorul rotativ de cca. 5 secunde la temperaturi de peste 1100°C; - timp de staţionare a gazelor reziduale în al doilea focar de ardere (în cazul cuptoarelor cu precalcinator) de minim 2 secunde la o temperatura de peste 850°C; - absorbţia componenţilor gazosi, cum ar fi HF, HCl şi SO

(2)în materia prima alcalină şi o puternica fixare a particulelor de metale grele la nivel de urme; - cenuşa rezultată în urma combustiei totale este inglobata ca parte componenta a clincherului format, rezultând simultan o recuperare atât materială cat şi energetica a deşeurilor - fixarea din punct de vedere chimic şi mineralogic în clincher a elementelor aflate în concentraţii foarte mici (urme); Pentru o dozare corespunzătoare la alimentarea în fluxul de fabricaţie, caracteristicile combustibililor alternativi trebuie să fie cat mai detaliat analizate, la fel ca şi în cazul materiilor prime şi combustibililor convenţionali. În anumite cazuri, aceasta necesita o etapa de procesare premergătoare procesului de introducere în fluxul de producere a cimentului. Scopurile etapei de procesare premergătoare procesului de producere a cimentului sunt îndepărtarea impurităţilor, cum ar fi metale, sticla, ceramica şi alte substanţe minerale care pot dăuna echipamentelor de producere a cimentului; în acelaşi timp se obţine o reducere a poluării; - îmbunătăţirea manipulării: transport, dozare, alimentare; - mărirea omogenităţii; - adaptarea la cerinţele particulare ale procesului de coincinerare, de exemplu prin creşterea valorii calorifice sau a vitezei de reacţie. Deşeurile cu conţinut organic pot fi introduse atât la combustia primara (arzător principal) cat şi la cea secundară (calcinator, cap rece al cuptorului). Nu este posibila introducerea de deşeuri cu conţinut organic ridicat (peste 5% masic) în alte etape ale fluxului de fabricaţie, de exemplu în moara de materii prime, deoarece în baza principiului de «contracurent» dintre alimentarea cu materie prima şi evacuarea gazelor reziduale arse pot fi evacuate gaze poluante nearse din schimbătorul de căldura direct în atmosfera. Deşeurile care conţin legături organice persistente în cantităţi relevante (de exemplu uleiuri uzate cu conţinut ridicat de PCB) trebuie să fie introduse exclusiv la combustia primara (arzător principal). Efectele coincinerarii deşeurilor asupra emisiilor de gaze poluante Coincinerarea deşeurilor nu are efect asupra emisiilor de pulberi în timpul procesului de producere a clincherului. Emisiile de metale grele rezultate depind de comportamentul diferitelor metale grele în cuptorul rotativ, gradul de substituţie a combustibililor tradiţionali şi eficienta separării sistemului de desprafuire. În practica, coincinerarea deşeurilor poate duce la o creştere nesemnificativa a cantităţii de metale grele introduse în cuptor. Datorită înglobării eficiente a metalelor grele puţin volatile (în special plumb) în clincher, efectul acestor elemente asupra emisiilor este redus, înglobarea metalelor grele uşor volatile (în special mercur) este insuficienta şi duce de regula la emisii ridicate de metale grele. Din raţiuni de păstrare a purităţii aerului şi evitarea unui conţinut prea mare de metale grele în «produsul final», conţinutul de metale grele din deşeurile folosite trebuie, din principiu, limitat. Alte detalii referitoare la cerinţele pentru deşeurile folosite, sunt propusei în proiectul "Ghid pentru coincinerarea deşeurilor în fabricile de ciment". Compuşii anorganici din gazele reziduale - NO(x), HCl şi HF nu sunt de regula influenţaţi în mod semnificativ prin coincinerarea deşeurilor. Acelaşi lucru este valabil, în principiu, şi pentru alte elemente componente ale emisiilor, ex. SO

(2), CO şi TOC, la folosirea deşeurilor drept combustibil alternativ. Coincinerarea în cuptorul rotativ asigura o concentraţie scăzuta de dioxine şi furani în emisiile de gaze reziduale. 1.6.

Oţelarii Spre deosebire de cele doua procese enumerate mai sus, combustibilul utilizat în industria oţelului are atât funcţia de producere de căldura, cat şi de a lega chimic oxigenul din minereu de carbonul prezent disponibil, rezultând astfel un efect reducator. De aceea folosirea deşeurilor şi a combustibililor secundari este considerată atât o valorificare termica cat şi materială. În oţelarii deseul şi combustibilul alternativ (de obicei deşeuri din plastic) sunt incarcati împreună cu uleiul de cocserie. O parte din impurităţile şi poluanţii conţinuţi de deşeuri şi combustibilii secundari este inglobata în produsul final (oţel) şi o altă parte evacuata în emisii şi reziduuri. Aceste doua elemente definesc limitele utilizării combustibilului alternativ.
MĂSURILE DE REDUCERE A EMISIILOR 2.
Generalităţi Condiţii favorabile de emisie se obţin prin adaptarea tehnologiilor şi a modurilor de operare a instalaţiilor la cantitatea şi compoziţia deşeurilor ce trebuie eliminate şi prin construirea şi operarea optima a instalaţiilor în concordanta cu informaţiile conţinute în prezentul normativ. Pentru deşeurile periculoase trebuie elaborat un registru de funcţionare a instalaţiilor de incinerare sau coincinerare în corelare cu tipurile de deşeuri ce pot fi eliminate, în scopul prevenirii apariţiei emisiilor necontrolabile, ce depăşesc limitele admise. În registrul de funcţionare se specifica ordinea şi tipurile de deşeuri, pentru ca materialele introduse în instalaţie sa poată fi omogenizate în funcţie de condiţiile de ardere şi emisie. În proiectarea şi funcţionarea optima a sistemelor de control a emisiilor trebuie făcuta o distincţie între următoarele activităţi: - acceptarea şi depozitarea deşeurilor; - arderea şi recuperarea căldurii; - epurarea gazelor reziduale; - tratarea apei uzate - dacă este cazul; - tratarea reziduurilor - dacă este cazul. 2.
Reducerea emisiilor la recepţia şi în timpul stocării deşeurilor Deşeurile stocate pot fi poluante pentru apa, sol şi aer. Mai mult, ele pot conţine substanţe uşor inflamabile sau combustibile. Proiectarea şi operarea dispozitivelor de recepţie şi stocare a deşeurilor trebuie să ţină cont de aceste proprietăţi fizice. 2.2.
Staţiile de recepţie şi descărcare a deşeurilor Staţiile de recepţie trebuie proiectate astfel încât să asigure prelevarea în condiţii de siguranţă a probelor care urmează a fi analizate în laborator. Staţiile de descărcare trebuie proiectate astfel încât să asigure stocarea deşeurilor în spaţii deschise şi/sau închise, care să corespundă condiţiilor impuse de protecţia muncii şi a mediului înconjurător. În ambele zone, solul trebuie impermeabilizat cu materiale rezistente la acţiunea deşeurilor stocate şi cu sisteme de colectare şi evacuare a lichidelor, iar spaţiile deschise vor fi protejate împotriva precipitaţiilor. 2.2.
Stocarea deşeurilor solide în buncare Mărimea spaţiilor de stocare depinde de tipul şi cantitatea deşeurilor ce urmează a fi incinerate. În cazul în care se aprovizionează staţia de incinerare cu diferite tipuri de deşeuri solide, trebuie prevăzute spaţii pentru stocare separată şi pentru amestecarea deşeurilor. Deşeurile uscate şi cele care nu conţin solvenţi sunt stocate temporar în buncare închise. Pentru evitarea emisiilor de miros şi praf din aceste buncare, trebuie menţinută o presiune redusă, prin evacuarea periodică a aerului din buncăr. Cu acest aer se va alimenta arderea. Când sistemul de ardere este oprit, emisiile pot fi prevenite prin redirijarea către un alt sistem de ardere sau camera de postcombustie termica, utilizarea de filtre, descărcarea prin coşul de fum sau prevenirea emisiilor din buncăr prin aplicarea unei strat de spuma. Dacă la stocarea deşeurilor periculoase nu se pot evita deşeurile cu conţinut de solvenţi (ex. cârpe imbibate cu produse petroliere) se vor lua măsuri preventive pentru a evita apariţia unei atmosfere explozive. Interiorul buncărului pentru deşeuri solide şi zonele de acces-evacuare sunt considerate zone cu pericol de explozie. Pentru supravegherea aerului din buncăr se montează instalaţii de avertizare pentru gaz care, înainte de apariţia unei atmosfere explozive, sa declanşeze alarma şi alte măsuri suplimentare de aerisire. Pentru buncărul de deşeuri se iau măsuri pentru recunoaşterea, prevederea şi combaterea incendiilor (ex. supravegherea vizuala permanenta, instalaţii de stingere, camere mobile cu infrarosu, etc). La staţiile de incinerare a deşeurilor periculoase, camerele buncarelor sunt construite cu doi pereţi (ex. un perete de beton cu strat de oţel pentru protecţie şi unul din material impermeabil). 2.2.
Depozitele pentru deşeurile păstoase Deşeurile păstoase nepompabile sunt stocate în depozite pentru nămol, construite astfel încât materialele lichide sa nu se scurgă din depozite. Deşeurile păstoase pompabile sunt stocate în tancuri sau containere închise. Aerul rezidual contaminat trebuie colectat şi incinerat sau epurat prin procedee chimice, fizice sau biologice. Trebuie asigurata atât o protecţie contra incendiilor cu echipamente de stingere a focului (instalaţii de stingere cu spuma, hidranti de apa pentru stingere a focului) cat şi o protecţie contra efectelor apelor meteorice. 2.2.
Stocarea deşeurilor lichide Deşeurile lichide se stochează în containere închise, iar pe durata umplerii, trebuie folosite dispozitive de evacuare a gazelor, iar aerul evacuat este colectat. Staţiile deschise de transfer trebuie echipate cu un extractor de aer. Gazele extrase şi aerul evacuat sunt alimentate la un sistem de ardere sau la un sistem de epurare a gazelor reziduale. Când sistemul de ardere este oprit, deşeurile lichide pot fi acceptate doar într-o staţie deschisă de transfer (pentru deşeurile livrate în butoaie) sau în rezervoare (pentru deşeurile livrate cu autocisterne), dacă sunt luate măsurile de reducere a emisiilor (ex. măsuri de evacuare a gazelor sau sistem de epurare a gazelor reziduale). 2.2.
Rezervoarele pentru deşeuri periculoase Pe lângă prevederile din secţiunea 2.2.3, se asigura, de asemenea, un echipament de evacuare a gazelor pe durata descărcării deşeurilor. Pentru anumite tipuri de deşeuri, sunt necesare echipamente de descărcare a gazului inert în exces. Din motive de siguranţă, pentru prevenirea formării de amestecuri explozibile, stratul de lichid din rezervoarele de depozitare a solvenţilor trebuie acoperit cu azot. 2.2.
Containerele tanc pentru deşeuri periculoase din staţiile de transvazare Containerele tanc sunt, în general, folosite pentru manipularea lichidelor nemiscibile. Containerele tanc şi staţiile de golire trebuie să fie etanşe şi prevăzute cu sisteme de stingere a incendiilor, cu sisteme de colectare prin drenare pentru scurgeri de materiale şi cu substanţe de stingere. În funcţie de tipurile de deşeuri, materialele folosite trebuie să fie din oţel şi protejate împotriva coroziunii şi trebuie prevăzuţi hidranti şi sisteme de golire a containerelor folosind gaze inerte. 2.2.
Stocarea şi tratarea ambalajelor pentru deşeuri periculoase Ambalajele pentru deşeuri periculoase trebuie să fie perfect etanşe. În zona de stocare trebuie prevăzute sisteme de stingere a incendiilor, sisteme de colectare prin drenare pentru scurgeri de materiale şi substanţe de stingere. Dacă deşeurile lichide sunt mutate prin extragere, gazele rezultate trebuie incinerate sau introduse în sistemele de epurare a gazelor reziduale. Deşeurile se stochează numai în ambalaje intacte şi închise. Din motive de prevenire a incendiilor şi, în funcţie de echipamentele de stingere a focului folosite, ambalajele trebuie stocate separat (de exemplu: substanţe conţinând PCB-uri sau care reacţionează cu apa şi alte substanţe). De asemenea, trebuie prevăzute toate echipamentele şi instalaţiile pentru protecţia împotriva exploziilor. Dacă deşeurile solide ambalate nu pot fi introduse direct în cuptorul rotativ împreună cu ambalajele, acestea trebuie tratate. În cel mai simplu caz, asta presupune golirea ambalajelor cu ajutorul unui dispozitiv de ridicare de tip excavator şi o tratare secundară a ambalajelor goale. Dacă este posibil, ambalajele golite se curata şi se reutilizeaza. Dacă nu este posibila reutilizarea lor, acestea trebuie să fie tratate termic pentru eliminarea substanţelor contaminante ce au aderat pe suprafaţa interioară. Aceasta impune, în general, o reducere a volumului ambalajelor, mai ales în cazul butoaielor de 200 l (presarea cu presa hidraulica). Pentru reducerea volumului ambalajelor se foloseşte din ce în ce mai mult tăierea obişnuită. Pentru butoaiele goale sau pentru cele cu substanţe greu inflamabile se poate utiliza sistemul de tăiere cu doua role hidraulice ce se rotesc în direcţii opuse. Bucăţile de metal obţinute prin tăiere sunt introduse în cuptor cu ajutorul unor macarale cu cupa prevăzuta cu ghiare. Echipamentul special de protecţie necesar pentru prevenirea şi stingerea incendiilor este parte integrantă a acestui sistem de tăiere a ambalajelor. 2.2.
Programul de funcţionare şi organizare a incinerării deşeurilor periculoase În scopul evitării situaţiilor nedorite, deşeurile periculoase pot fi stocate numai atunci când se cunosc toate datele relevante despre ele şi numai după procedura de identificare. Dacă este necesar, deşeurile sunt introduse în incinerator într-un ritm controlat pentru a obţine o ardere uniforma şi o încărcare uniforma a sistemului de epurare a gazelor reziduale. În acest scop trebuie pregătit, periodic, pe baza datelor existente şi ţinând cont de limitele de performanţă ale sistemului de epurare a gazelor reziduale, un program de funcţionare a incineratorului. Prin acest program se stabilesc materialele care urmează a fi incinerate, concentraţia poluanţilor şi amestecul de deşeuri periculoase ce urmează a fi incinerate etc. Materialele ce urmează a fi incinerate pot fi omogenizate printr-o amestecare controlată a diferitelor deşeuri periculoase. La stabilirea programului de funcţionare a incineratorului trebuie să se ţină cont de următoarele caracteristici ale deşeurilor: - puterea calorifica; - conţinutul de apa; - conţinutul de halogeni (F, Cl, Br, I); - conţinutul de sulfuri şi azot; - conţinutul de metale grele; - conţinutul de compuşi organici stabili termic (compuşi policlorinati aromatici); - conţinutul de carbon fixat (cantitatea de carbon neevaporabil); - miscibilitatea; - stabilitatea termica. Procedura de stabilire a unui program de incinerare este obligatorie şi în cazul incinerării unor anumite tipuri de deşeuri municipale. 2.
Reducerea emisiei pe durata arderii şi recuperării căldurii 2.3.
Instalaţii de încărcare Toate instalaţiile de încărcare trebuie proiectate astfel încât, pe timpul funcţionarii, cuptorul să fie etanşat reţinând cat mai mult posibil gazele de ardere. Instalaţiile de alimentare trebuie să permită dozarea deşeurilor, astfel încât să se evite situaţiile nefavorabile procesului de combustie, cum ar fi lipsa de oxigen, temperatura sub minimul necesar sau fluctuaţii importante de presiune şi temperatura. Pentru încărcarea deşeurilor periculoase semilichide, sistemul de alimentare a aerului trebuie astfel proiectat, încât sa faciliteze o amestecare intensa a deşeurilor cu aerul de combustie. Lichidele şi deşeurile păstoase trebuie să fie dispersate în cuptor prin atomizare sau amestecare mecanică. Exista situaţii în care deşeurile păstoase nu pot fi dispersate sau când nu este avantajos să fie dispersate, ca în cazul deşeurilor al căror timp de rămânere în camera de incinerare după atomizare ar fi prea scurt datorită tendinţei de aprindere. Instalaţiile de încărcare sunt prevăzute cu închizători de siguranţă pentru prevenirea emisiei de gaze de combustie şi apariţia combustiei inverse. 2.3.
Camera de incinerare Pentru a se realiza o ardere completa, trebuie să se asigure un contact puternic al deşeurilor cu aerul de combustie, temperatura adecvată şi un timp de postcombustie corespunzător. Anumite deşeuri necesita un surplus mare de aer pentru a arde uniform. Când carbonul fixat depăşeşte 150-200 kg/h, carbonul elementar poate fi extras cu zgura. În cazul unei alimentari discontinue precum şi în cazul aprinderii spontane a deşeurilor periculoase, mărimea camerei de incinerare impune nivelul de alimentare cu deşeuri. În tipul incinerării cea mai mare parte a oxigenului din camera de ardere este folosit pentru oxidarea deşeurilor, mai ales când sunt incinerate deşeuri solide şi ambalaje. Proprietăţile zgurei din camera de incinerare depind de condiţiile de incinerare. Conţinutul organic rezidual este hotărâtor când se evaluează eficienta arderii totale a zgurei. În cazul cuptoarelor rotative, arderea poate fi influenţată de timpul de staţionare şi temperatura, în funcţie de tipul de deşeuri. 2.3.
Zona de postcombustie Camera de postcombustie trebuie construită şi exploatată astfel încât în zona de postcombustie: - să se menţină temperatura impusa prin programul de incinerare şi o cantitate suficienta de oxigen; - să se evite, printr-o amestecare puternica, formarea curenţilor de gaze la diferite temperaturi; - timpul de staţionare trebuie să fie suficient pentru oxidarea completa a substanţelor organice. Timpul necesar de staţionare al gazelor reziduale în zona de postcombustie depinde de tipul de deşeuri incinerate, de metoda de încărcare, de amestecarea cu aerul de combustie şi de temperatura. Trebuie făcute eforturi în vederea asigurării unei distribuţii cat mai omogene a gazelor reziduale, precum şi a timpului de staţionare. Aceasta se poate realiza prin modificarea geometriei zonei de postcombustie, a aerului alimentat, etc. Următoarele cerinţe rezultă din cap. 2, anexa 2, HG 128/
Temperatura minima cerută în întreaga zona de postcombustie a incineratoarelor pentru deşeurile municipale şi a materialelor combustibile similare este de 850° C, cu un timp de staţionare de 2 secunde. Temperatura minima de incinerare a deşeurilor periculoase (deşeuri ce necesita supraveghere specială) cu conţinut de halogen din substanţele organice halogenate având mai mult de 1% masa, exprimate în cloruri, este de 1100°C. În timpul pornirii şi opririi instalaţiei, sau când temperatura scade sub limita minima, pentru controlul proceselor, pot fi folosite doar gaze naturale, gaze lichefiate, combustibili lichizi uşori sau alţi combustibili lichizi al căror conţinut de substanţe poluante în gazele reziduale nu diferă mult de cel al combustibililor uşori. Formarea curenţilor de gaze la diferite temperaturi în zona de postcombustie este de preferat a fi eliminata folosind o zona premergătoare de amestecare. Amestecul poate fi obţinut printr-o aranjare corespunzătoare a arzătoarelor pentru deşeuri lichide, cu o adăugare corespunzătoare de aer secundar şi prin măsuri speciale (elemente de inducere de turbulente). În cazul abaterii de la condiţiile minime cerute în exploatare, autorităţile competente pot permite alte valori minime ale temperaturii şi timpului de staţionare, dacă limitele conforme cu HG 128/2002 sunt respectate şi dacă nu apar cantităţi mai mari de reziduuri, respectiv reziduuri cu conţinut organic mare (în conformitate cu pct 2.4, cap. 2, anexa 2 din HG 128/2002). În cazul coincinerarii este posibila o excepţie doar dacă seVespecta şi limitele pentru CO şi TOC din anexa 7, adică valorile valabile pentru incinerarea deşeurilor. Cu toate acestea, în fabricile de ciment, aceste condiţii nu pot fi atinse datorită emisiilor care depind de compoziţia materiei prime. De exemplu, pot fi acceptate temperaturi mai jose de 1100°C la incinerarea deşeurilor cu un conţinut de substanţe halogenate cu peste 1% masa exprimate sub forma de cloruri, dacă în urma unui program de măsurători cuprinzător se dovedeşte respectarea cerinţelor de mai sus. În urma măsurătorilor efectuate în numeroase instalaţii de incinerare a deşeurilor periculoase din Europa s-a putut dovedi ca emisiile de PAHS, PCB, PCDD şi PCDF în zona de temperatura 900-1050°C nu sunt mai ridicate decât la 1100°C. Dacă instalaţia de incinerare a deşeurilor periculoase are prevăzuta o ieşire de siguranţă deasupra camerei de postcombustie, la deschiderea acestei ieşiri, alimentarea cu deşeuri este oprită automat. Convectia naturala prin ieşirea de siguranţă şi temperaturile căptuşelii refractare a camerei de incinerare minimizează formarea monoxidului de carbon şi a compuşilor organici pe durata arderii totale finale a deşeurilor solide în cuptorul rotativ. În plus, trebuie luate măsuri tehnice pentru ca ieşirea de siguranţă să fie deschisă doar în cazuri de urgenta. În cazul unei căderi de putere, tirajul indus al ventilatorului trebuie asigurat continuu, chiar la capacitate redusă, dintr-o sursa de energie suplimentară. 2.3.
Răcirea gazelor reziduale şi recuperarea căldurii Schimbătorului de căldura (exemplu: generatorul de aburi) trebuie să aibă o capacitate suficienta pentru a echilibra temperatura şi fluctuaţiile de presiune din combustie. Temperatura admisă a gazelor reziduale înainte de intrarea în sistemul de epurare trebuie să fie satisfăcătoare. Echipamentul de curăţare a suprafeţei schimbătorului de căldura trebuie proiectat astfel încât temperatura specificată a gazelor reziduale a fie satisfăcătoare, iar concentraţiile pulberilor totale adiţionale ale gazelor reziduale sa poată fi reduse în sistemele de epurare (precipitatoare electrostatice). 2.
Reducerea emisiei prin epurarea gazelor reziduale Gazele provenite din cuptor sau din instalaţiile de răcire a gazelor reziduale conţin substanţe care pot fi clasificate, în funcţie de proprietăţile lor fizice şi chimice şi de echipamentul folosit în procesul de separare a lor de gazele reziduale, astfel: - pulberi; - alte gaze şi vapori: > monoxid de carbon şi substanţe organice; > acid clorhidric, acid fluorhidric, oxizi de sulf şi compuşi de mercur; > oxizi de azot. Staţiile de epurare a gazelor reziduale pentru controlul emisiilor din incinerarea deşeurilor cuprind un sistem de instalaţii de reducere a pulberilor totale, vaporilor şi substanţelor gazoase din aceste gaze. În funcţie de procesele de epurare folosite (fizice şi/ sau chimice), instalaţiile de separare folosite în epurarea gazelor reziduale pot fi diferenţiate după cum urmează: ● reducerea emisiilor de pulberi: - separare gravitaţională; - separare prin filtrare; - precipitare electrostatica; - precipitare prin metode umede. ● reducerea emisiilor de vapori şi gaze - separare prin adsorbţie; - separare prin absorbţie; - separare prin procese catalitice. În multe staţii de epurare a gazelor reziduale se utilizează simultan diferite procese de separare. În incineratoarele de deşeuri, instalaţiile din staţiile de epurare a gazelor reziduale folosite depind de compoziţia acestor gaze, de valorile extreme estimate ale concentraţiilor poluanţilor şi de fluctuaţiile concentraţiilor poluanţilor. Scopurile recuperării şi eliminării deşeurilor au o influenţa importanţă în alegerea proceselor optime de epurare a gazelor reziduale (vezi anexa nr. 4 în prezentul normativ). Staţiile de incinerare a deşeurilor municipale sunt echipate şi cu alte instalaţii (vezi paragraful 2.4.1.2.). 2.4.
Echipamente şi procese de reducere a emisiilor Echipamentele şi procesele pentru reducerea emisiilor sunt alcătuite din aparate şi dispozitive folosite pentru reducerea individuală a emisiilor. Dotarea proprie a instalaţiilor cu echipamente trebuie să asigure încadrarea nivelului emisiilor în limitele admise. 2.4.1.
Reducerea emisiilor de particule Alegerea instalaţiilor de precipitare a pulberilor din gazele reziduale se face, în principal, în funcţie de tipul pulberilor, de distribuţia diametrelor particulelor, dar mai poate depinde şi de posibilităţile de exploatare a instalaţiilor de precipitare şi de stocare a reziduurilor. Concentraţiile impuse pentru pulberile din gazele evacuate în atmosfera după epurare se pot obţine prin precipitarea electrostatica cu precipitatori electrostatici sau alte diferite sisteme de filtrare. Precipitatorii electrostatici asigura o separare constanta a particulelor indiferent de mărimea lor. Eficienta precipitatorilor electrostatici depinde, însă, în buna măsura de resistenta electrica a pulberilor. Dacă rezistenta specifica a stratului de praf creşte până la valori care depăşesc 10^11-10^12 f2Ωcm o separare satifacatoare a prafului va fi dificil de obţinut. Rezistenta specifica a pulberilor depinde printre altele de compoziţia deşeului. Ea se poate modifica rapid, în funcţie de compoziţia deşeului incinerat, în special în cazul deşeurilor periculoase. De exemplu, sulfura ce se găseşte în deşeuri, se transforma prin ardere în SO

(2), SO

(3)şi se regăseşte în gazele reziduale, ceea ce duce la reducerea frecventa a rezistentei specifice a stratului de praf şi facilitează astfel precipitarea în câmpul electric. Dispozitivele ce consolidează acţiunea câmpului electric prin formarea de picaturi în gazele reziduale (condensare în partea superioară şi precipitatori electrostatici uscaţi, precipitatori electrostatici cu condensare, epurator Venturi, scruber "spray" ionizant etc), ajuta la precipitarea prafului foarte fin şi a aerosolilor. Teoretic, filtrele au un grad de separare constant, indiferent de mărimea particulelor. O condiţie esenţiala pentru obţinerea încadrării concentraţiilor legal admise în gazul rezidual după filtrare, o reprezintă alegerea unui filtru format din materiale compatibile cu pulberile separate, cu proprietăţile fizice şi chimice ale acestora şi cu condiţiile de funcţionare. Costurile pentru service, energie şi întreţinere a filtrelor depind atât de rezistenta mecanică şi termica, cat şi de eficienta metodei de epurare folosită. La funcţionarea continua, filtrele pot prezenta - indiferent de eficienta teoretică a epurării - o scădere ferma a acesteia, datorită particulelor fine care sunt reţinute şi se înglobează ireversibil în materialul filtrului. Separarea uscata are doar utilizări limitate în cazul pulberilor care sunt higroscopice şi devin lipicioase la temperatura cuprinsă între 300-600° C. În instalaţia de separare, aceste pulberi formează depuneri care nu pot curăţate prin tehnici de curăţare uzuale, pe durata funcţionarii, ci se pot curata numai cu nisip de sablare. Exemple de astfel de prafuri: praf de polisaruri sau săruri complexe (din deşeuri ce conţin fosfor, sulf, silicon). Separatori umezi compatibili sunt scruberele Venturi sau rotative, cu o singura treapta sau mai multe trepte. Conform principiului de funcţionare, încărcătura de deşeuri pulverulenta este antrenata într-un lichid fin dispersat. Pulberile fine, în contact cu picaturile de lichid, se umezesc şi se precipita cu lichidul. Scruberele umede pot funcţiona eficient doar dacă particulele se pot umezi. Scruberele rotative au pierderi relativ scăzute de presiune şi funcţionează independent de fluctuaţiile gazelor reziduale prelucrate în proces. Scruberele Venturi - în special dacă se urmăreşte obţinea unei eficiente ridicate de separare a pulberilor foarte fine - au pierderi ridicate de presiune şi reacţionează semnificativ la fluctuaţii. Aceste dezavantaje pot fi evitate printr-o proiectare corespunzătoare. La pierderile înalte de presiune, performanta separării scruberelor Venturi o poate depăşi pe cea a scruberelor rotative. În separarea particulelor din gazele reziduale trebuie ţinut cont de depunerea reziduurilor obţinute. Reziduurile obţinute prin separare uscata se recuperează sau se depozitează la depozitul de deşeuri. Apa uzata rezultată din separarea umeda este epurata. 2.4.1.2. Reducerea emisiilor de HCl, HF şi SO(x) şi a compuşilor de mercur Substanţele gazoase sunt separate printr-un proces de adsorbţie pe un material solid sau printr-un proces de absorbţie într-un mediu lichid. În general, materialele adsorbante vin în contact cu gazul rezidual şi, în funcţie de proces, se obţin produşi de reacţie sub forma de săruri dizolvate sau săruri uscate. În procesele de adsorbţie uscata, adsorbantul (hidroxid de calciu, oxid de calciu sau carbonat de calciu) este introdus în reactor sub forma de pulbere. În cele mai multe cazuri, fluctuaţiile mari din compoziţia gazului rezidual depind de compoziţia deşeului şi pentru a contracara creşterile inevitabile de concentraţie din gazul rezidual, cantitatea de adsorbant trebuie să fie mai mare decât cantitatea calculată stoechiometric (de la 2 la 4 ori pentru substanţele separate). Astfel, se pot respecta valorile de emisie admise şi se obţine o cantitate mărita de reziduuri. Particulele constituente ale gazului rezidual sunt de asemenea adsorbite. Lipsa unei separări preliminare determina o utilizare şi o eliminare mai dificila a gazelor datorită compoziţiei acestora. În procesul de absorbţie prin pulverizare (absortie semiuscata), absorbantul este injectat într-un reactor cu pulverizare în suspensie sau în soluţie în curentul fierbinte de gaz rezidual. Acest proces foloseşte căldura din gazul rezidual pentru a evapora solventul (apa) şi ca urmare produce substanţe de reacţie solide. Aceste substanţe, ca şi pul

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.