ORDIN nr. 403 din 22 aprilie 1999
Pe scurt
Acest ordin aprobă noi reglementări contabile, armonizate cu directivele europene și standardele internaționale, pentru a îmbunătăți modul în care întreprinderile își raportează situațiile financiare. Scopul este de a asimila Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene și de a continua armonizarea cu Standardele de Contabilitate Internaționale.
Ce reglementează
- Principiile și regulile contabile de bază.
- Forma și conținutul situațiilor financiare anuale.
- Întocmirea, prezentarea, aprobarea și publicarea situațiilor financiare ale întreprinderii.
- Programul de implementare a acestor reglementări pentru perioada 2000-2005.
Cui îi privește
- Societățile comerciale cotate la Bursa de Valori.
- Întreprinderile de interes național, regii autonome, companii și societăți naționale.
- Categorii specifice de întreprinderi ce operează pe piața de capital.
- Persoanele juridice care satisfac cel puțin două criterii specifice, începând cu anul 2001.
Puncte cheie
- Reglementările se aplică pentru situațiile financiare ale anului 1999 unui eșantion reprezentativ de societăți și întreprinderi de interes național.
- Pentru perioada 2000-2005, implementarea se face etapizat, incluzând întreprinderi cotate la Bursă, regii autonome și întreprinderi de interes național.
- În primul an de aplicare, situațiile financiare trebuie întocmite atât conform acestor reglementări, cât și conform Regulamentului pentru aplicarea Legii contabilității nr. 82/1991.
- Societățile comerciale și celelalte întreprinderi vizate au obligația auditării situațiilor financiare.
Textul legii
ORDIN nr. 403 din 22 aprilie 1999 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 480 din 4 octombrie 1999 Ministrul finanţelor, în baza Hotărârii Guvernului nr. 447/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 704/1993 pentru aprobarea unor măsuri de executare a Legii contabilităţii nr. 82/1991, emite următorul ordin: Articolul 1 Se aprobă Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale, structurate astfel: - volumul I, care cuprinde Cadrul general de armonizare a reglementărilor contabile cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale; - volumul II, care cuprinde Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internaţionale. Articolul 2
- a)denumirea documentului; ...
- b)denumirea şi sediul întreprinderii care întocmeşte documentul; ...
- c)numărul şi data întocmirii acestuia; ...
- d)menţionarea părţilor care participa la efectuarea operaţiei patrimoniale (când este cazul); ...
- e)conţinutul operaţiei patrimoniale şi, dacă este cazul, temeiul legal al efectuării acesteia; ...
- f)datele cantitative şi valorice aferente operaţiei efectuate; ...
- g)numele şi prenumele, precum şi semnăturile persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, după caz; ...
- h)alte elemente menite să asigure consemnarea completa a operaţiilor efectuate. ... Păstrarea registrelor şi a documentelor justificative 1.4. - Potrivit prevederilor art. 25 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative, care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, se păstrează, timp de zece ani, în arhiva persoanelor prevăzute la art.1 din lege, cu începere de la data încheierii exerciţiului în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii care se păstrează timp de 50 de ani. Registrele de contabilitate, precum şi documentele justificative se păstrează în arhiva, de regula, în forma lor originala, grupate în funcţie de natura operaţiilor şi în ordine cronologică, în cadrul exerciţiului financiar la care acestea se referă. Arhivarea documentelor contabile trebuie să asigure păstrarea şi consultarea acestora în termenele prevăzute de lege. Potrivit art. 26 din Legea contabilităţii nr.82/1991, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a unor documente contabile, se vor lua măsuri de reconstituire a acestora în termen de maximum 30 de zile de la constatare. Responsabilitatea reconstituirii documentelor contabile, în cazurile prevăzute la alineatul precedent, revine administratorilor întreprinderii sau altei persoane care are obligaţia gestionării patrimoniului. Documentele contabile reconstituite vor purta menţiunea "Reconstituit". Secţiunea 2 EXERCIŢIUL FINANCIAR 2.1. - Exerciţiul financiar începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie, cu excepţia primului an de activitate, când acesta începe la data infiintarii, respectiv înmatriculării, potrivit legii, la registrul comerţului. Secţiunea 3 SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE*1) ALE ÎNTREPRINDERII 3.1. - Fiecare întreprindere are obligaţia sa întocmească situaţii financiare anuale. 3.2. - Situaţiile financiare anuale trebuie să cuprindă:
- a)Bilanţul ...
- b)Contul de profit şi pierdere ...
- c)Situaţia fluxurilor de trezorerie ...
- d)Note la conturile anuale. ... 3.3. - Situaţiile financiare anuale trebuie să ofere o imagine fidela a patrimoniului întreprinderii, precum şi a profitului sau pierderii şi fluxurilor de trezorerie ale acesteia pentru respectivul exerciţiu financiar. 3.4. - Situaţiile financiare trebuie să respecte prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991, ale reglementărilor cuprinse în prezentul volum, ale Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internaţionale, prezentat în volumul 2, şi ale Standardelor de contabilitate obligatorii incluse în volumul 3, referitoare la: forma şi conţinutul bilanţului, ale contului de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de trezorerie, informaţiile adiţionale ce trebuie furnizate sub forma notelor la conturile anuale. De asemenea, situaţiile financiare pot fi armonizate şi cu Standardele de contabilitate opţionale din volumul 3. 3.5. - În situaţia în care pentru întocmirea situaţiilor financiare ale unei întreprinderi nu exista nici un Standard de Contabilitate Naţional relevant, aceasta va utiliza Standardele de Contabilitate Internaţionale ca ghid pentru modul de contabilizare a operaţiilor. Dacă nu exista nici un Standard de Contabilitate Internaţional relevant, administratorii întreprinderii vor elabora politici contabile în acord cu "Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare" prezentat în volumul 2 şi se vor asigura ca situaţiile financiare furnizează informaţii care: * reprezintă fidel rezultatele şi poziţia financiară a întreprinderii; * reflecta realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor şi nu numai forma legală a acestora; * sunt impartiale; * sunt prudente; * prezintă toate aspectele semnificative. 3.6. - Atunci când respectarea prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, ale prezentelor reglementări şi ale volumului 2, referitoare la elementele ce trebuie incluse în situaţiile financiare individuale, nu va fi suficienta pentru oferirea unei imagini fidele, informaţiile adiţionale necesare vor fi prezentate în notele la conturile anuale. 3.7. - Legea contabilităţii nr. 82/1991 va fi aplicată împreună cu: Volumul 1 Cadrul general de armonizare a reglementărilor contabile cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele de Contabilitate Internaţionale Volumul 2 Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internaţionale (IASC) Volumul 3 Standarde de contabilitate internaţionale şi naţionale*1) Volumul 4 Ghiduri profesionale*2). 3.8. - La delimitarea prevederilor volumelor 1, 2 şi 3 s-au avut în vedere următoarele: * Volumul 1 asigura conformitatea cu prevederile Directivei a IV-a a CEE şi unele prevederi ale Standardelor de Contabilitate Internaţionale, care nu contravin directivei; * Volumul 2 cuprinde Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare elaborat de Comitetul pentru Standarde de Contabilitate Internaţionale; * Volumul 3 va respecta întocmai prevederile din volumele 1 şi 2. 3.9 - Dacă în împrejurări speciale ce privesc o întreprindere, respectarea prevederilor din volumele 1, 2 şi 3 nu răspunde cerinței de a prezenta o imagine fidela, administratorii întreprinderii se vor abate de la cerinţele volumelor 1, 2 şi 3 atât cat este necesar pentru a prezenta o imagine fidela. În acest caz, întreprinderea trebuie să prezinte, în notele la conturile anuale, următoarele aspecte:
- a)faptul ca administratorii au ajuns la concluzia ca situaţiile financiare prezintă o imagine fidela a patrimoniului întreprinderii, a rezultatelor financiare şi a fluxurilor de trezorerie; ...
- b)menţiunea ca întreprinderea a respectat sub toate aspectele semnificative volumele 1, 2 şi 3, cu excepţia abaterilor de la o anumită cerinţa a acestora, în vederea obţinerii unei imagini fidele; ...
- c)prevederile sau standardele de la care s-au făcut abateri, natura abaterilor, tratamentul contabil solicitat de reglementări sau de standarde şi motivul pentru care tratamentul prevăzut de reglementări sau de standarde a fost considerat necorespunzător în împrejurările respective, precum şi tratamentul adoptat; ...
- d)impactul financiar al abaterilor asupra capitalurilor proprii, profitului net sau pierderii întreprinderii, activelor, obligaţiilor şi asupra fluxurilor de trezorerie ale întreprinderii, pentru fiecare dintre exerciţiile financiare prezentate. ... -------------- *1) Denumirea este preluată din Standardele de Contabilitate Internaţionale. În Directiva a IV-a CEE, prin conturile anuale se înţeleg situaţiile cuprinse la pct. 3.2 lit. a),
- b)şi d). *2) Se publică după parcurgerea fazei "pilot" (implementarea pe un esantion reprezentativ de întreprinderi). Secţiunea 4 FORMA ŞI CONŢINUTUL SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII Aspecte generale 4.1. - Potrivit prevederilor acestor reglementări:
- a)Bilanţul trebuie să prezinte cel puţin posturile enumerate în formatul de bilanţ prezentat la pct. 4.10; ...
- b)Contul de profit şi pierdere trebuie să prezinte cel puţin elementele enumerate în formatul de cont de profit şi pierdere prezentat la pct. 4.27; ...
- c)Situaţia fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte elementele enumerate în formatul situaţiei fluxurilor de trezorerie conform pct. 4.30. ... 4.2. - Fiecare element obligatoriu prezentat în bilanţul şi în contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi conform pct. 4.1, poate fi prezentat mai detaliat decât se cere în formatul adoptat, dacă aceasta detaliere concura la prezentarea unei informaţii mai elocvente pentru activitatea unităţii. 4.3. - Bilanţul unei întreprinderi şi contul de profit şi pierdere al acesteia pot fi dezvoltate cu orice element de activ sau pasiv, venit sau cheltuiala, care nu este prevăzut în formatul adoptat. 4.4. -
- a)În situaţia în care specificul activităţii întreprinderii necesita astfel de dezvoltări, bilanţul şi contul de profit şi pierdere vor respecta ordinea elementelor cerute de formatul obligatoriu, detalierile efectuandu-se numai la poziţiile numerotate cu cifre arabe.
- b)Structura bilanţului şi a contului de profit şi pierdere, în special în ceea ce priveşte formatul obligatoriu, nu poate fi modificată de la un exerciţiu financiar la altul. În cazuri excepţionale se admit derogări de la acest principiu. Orice derogare trebuie prezentată în notele la conturile anuale, împreună cu motivele care au determinat-o. ... 4.5. - Elementele din bilanţ şi contul de profit şi pierdere indicate cu cifre arabe pot fi combinate într-un singur element în situaţiile financiare ale unei întreprinderi, dacă:
- a)valorile individuale nu sunt semnificative pentru evaluarea situaţiei patrimoniale, a profitului sau a pierderii întreprinderii pentru exerciţiul financiar respectiv, ... sau
- b)combinatia imbunatateste claritatea prezentării; valorile individuale ale oricăror elemente combinate în acest fel vor fi prezentate în notele la conturile anuale. ... 4.6. - Contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi trebuie să prezinte separat, în notele la conturile anuale, repartizarea profitului net pe destinaţii, respectiv:
- a)dividendele propuse spre a fi plătite; ...
- b)sumele repartizate la rezerve; ...
- c)sumele repartizate pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenti; ...
- d)alte repartizari prevăzute de lege. ... 4.7. - Pentru fiecare post, respectiv element, prezentat în bilanţul sau contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi, valoarea corespunzătoare pentru exerciţiul financiar precedent trebuie prezentată într-o coloana separată. Fac excepţie situaţiile financiare ale întreprinderii care se afla în primul an de aplicare a prezentelor reglementări, cu condiţia ca situaţiile financiare ale anului precedent să fie anexate acestora. 4.8. - În situaţia în care valorile corespunzătoare exerciţiului financiar curent şi precedent înscrise în bilanţ şi contul de profit şi pierdere nu sunt comparabile, cele aferente exerciţiului precedent trebuie retratate corespunzător, astfel încât să se asigure comparabilitatea. Particularităţile retratarii şi motivele pentru care a fost facuta trebuie prezentate în notele la conturile anuale. 4.9. - Nu se vor menţine în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere acele elemente (posturi) pentru care nu exista valori atât în exerciţiul financiar curent, cat şi în cel precedent. Formatul cerut pentru conturile anuale 4.10. - Formatul cerut pentru bilanţ este următorul: Bilanţ A. Active imobilizate I. Imobilizari necorporale 1. Cheltuieli de constituire (când legislaţia permite imobilizarea acestora) 2. Cheltuieli de dezvoltare (când legislaţia permite imobilizarea acestora) 3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare şi alte imobilizari necorporale, dacă au fost:
- a)achiziţionate contra unei plati şi nu trebuie prezentate la lit. A pct. I.4; sau ...
- b)create de societate, în cazul în care legislaţia permite înscrierea acestora în active. ... 4. Fondul comercial, în cazul în care a fost achiziţionat 5. Avansuri şi imobilizari necorporale în curs de execuţie II. Imobilizari corporale 1. Terenuri şi construcţii 2. Instalaţii tehnice şi maşini 3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 4. Avansuri şi imobilizari corporale în curs de execuţie III. Imobilizari financiare 1. Titluri de participare deţinute la societăţile din cadrul grupului 2. Creanţe asupra societăţilor din cadrul grupului 3. Titluri sub forma de interese de participare 4. Creanţe din interese de participare 5. Titluri deţinute ca imobilizari 6. Alte creanţe 7. Acţiuni proprii (cu indicarea valorii nominale) B. Active circulante I. Stocuri 1. Materii prime şi consumabile 2. Producţia în curs de execuţie 3. Produse finite şi mărfuri 4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri II. Creanţe (Sumele ce trebuie să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie să fie prezentate separat pentru fiecare element) 1. Creanţe comerciale 2. Sume de încasat de la societăţile din cadrul grupului 3. Sume de încasat din interese de participare 4. Alte creanţe 5. Creanţe privind capitalul subscris şi nevarsat III. Investiţii financiare 1. Titluri de participare în societăţile din cadrul grupului 2. Acţiuni proprii (cu indicarea valorii nominale) 3. Alte investiţii financiare IV. Casa şi conturi la bănci C. Cheltuieli în avans şi venituri angajate D. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile în monede convertibile 2. Sume datorate instituţiilor de credit 3. Avansuri încasate în contul comenzilor, atâta timp cat nu sunt prezentate separat ca deduceri din stocuri 4. Datorii comerciale - furnizori 5. Efecte de comerţ de plătit 6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului 7. Sume datorate privind interesele de participare 8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale E. Active circulante, respectiv obligaţii curente nete F. Total active minus obligaţii curente G. Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile în monede convertibile 2. Sume datorate instituţiilor de credit 3. Avansuri încasate în contul comenzilor, atâta timp cat nu sunt prezentate separat ca deduceri din stocuri 4. Datorii comerciale - furnizori 5. Efecte de comerţ de plătit 6. Sume datorate societăţilor din cadrul grupului 7. Sume datorate privind interesele de participare 8. Alte datorii, inclusiv datorii fiscale şi datorii pentru asigurările sociale H. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 1. Provizioane pentru pensii şi alte obligaţii similare 2. Provizioane pentru impozite 3. Alte provizioane I. Venituri în avans şi cheltuieli angajate J. Capital şi rezerve I. Capital subscris (prezentându-se separat capitalul vărsat şi cel nevarsat) II. Prime de capital III. Rezerve din reevaluare IV. Rezerve 1. Rezerve legale 2. Rezerve pentru acţiuni proprii 3. Rezerve statutare sau contractuale 4. Alte rezerve V. Rezultatul reportat VI. Rezultatul exerciţiului financiar Reglementări referitoare la bilanţ 4.11. - Bilanţul este documentul contabil de sinteza prin care se prezintă elementele de activ şi de pasiv ale întreprinderii la încheierea exerciţiului, precum şi în celelalte situaţii prevăzute de lege. Bilanţul cuprinde toate elementele de activ şi de pasiv grupate după destinaţie şi, respectiv, provenienţă lor. 4.12. - În cazul în care un element de activ sau o obligaţie este în relaţie cu mai mult de un alt element bilantier, relaţia sa cu celelalte elemente trebuie prezentată fie sub elementul la care apare, fie în notele la conturile anuale, dacă prezentarea este esenţială pentru înţelegerea conturilor anuale. 4.13. - Acţiunile proprii şi acţiunile deţinute în filiale vor fi prezentate numai la posturile prevăzute pentru acestea. 4.14. - Toate angajamentele sub forma garanţiilor de orice fel, în cazul în care nu exista nici o obligaţie de a le inregistra în bilanţ ca datorii, trebuie să fie prezentate în mod clar în notele la conturile anuale. Se va face distincţie între diferitele tipuri de garanţii recunoscute de legislaţia românească, cat şi între acestea şi tipurile de garanţii pe care legislaţia românească nu le recunoaşte. Pentru orice garanţie semnificativă ce a fost constituită trebuie facuta o prezentare detaliată. Dacă angajamentele menţionate mai sus exista şi faţă de societăţi din cadrul grupului, se va face o prezentare separată. 4.15. - Cu excepţia situaţiilor menţionate la pct. 4.5, pentru fiecare element care se prezintă în cadrul postului "active imobilizate" sau în notele la conturile anuale trebuie furnizate următoarele informaţii:
- a)valorile corespunzătoare ce privesc acest element, la începutul şi la încheierea exerciţiului financiar; ...
- b)miscarile privind acest element ocazionate de: ... (
- i)modificarea valorii (inclusiv reevaluari) în cursul exerciţiului, conform criteriilor menţionate la pct. 5.32 şi 5.34 până la 5.36; (îi) intrari de active în timpul exerciţiului financiar; (iii) iesiri de active în timpul exerciţiului respectiv şi (
- iv)transferurile de active către şi din acel post bilantier, efectuate în timpul exerciţiului. 4.16. - Valorile prezentate conform pct. 4.15
- a)se vor determina pe baza unuia din următoarele criterii:
- a)costul de achiziţie sau costul de producţie ...
- b)oricare criteriu menţionat la pct. 5.32 şi 5.34 până la 5.36 fără a se tine seama de amortizare şi provizioanele pentru depreciere. ... 4.17. - Pentru fiecare element de activ imobilizat se va prezenta, în condiţiile pct. 4.15:
- a)valoarea amortizarii cumulate şi a provizioanelor pentru depreciere la începutul şi sfârşitul exerciţiului; ...
- b)valoarea amortizarii şi provizioanelor care privesc exerciţiul financiar respectiv; ...
- c)valoarea ajustarilor efectuate cu privire la amortizari şi provizioane în cursul exerciţiului, ca urmare a iesirii de active imobilizate din patrimoniu; ...
- d)valoarea ajustarilor efectuate asupra amortizarii şi provizioanelor care privesc exerciţiile anterioare. ... 4.18. - În cazul în care în primul exerciţiu financiar de aplicare a acestor reglementări, costul de achiziţie sau costul de producţie al unui activ nu este cunoscut şi nu exista informaţii privind preţurile sau cheltuielile necesare pentru determinarea lor sau în cazul în care astfel de informaţii nu pot fi obţinute fără cheltuieli sau întârzieri nejustificate, costul de achiziţie sau costul de producţie va fi reprezentat, pentru respectarea pct. 5.15 până la 5.23, de valoarea atribuită activului. Aceasta situaţie va fi prezentată la începutul exerciţiului financiar. 4.19. - În cazul în care se aplică prevederile pct. 5.34, miscarile elementelor reprezentând active imobilizate la care se referă pct. 4.15
- b)se vor prezenta, ţinând cont de valoarea rezultată din reevaluare. 4.20. - Punctele 4.15 şi 4.17 se vor aplica şi la prezentarea cheltuielilor de constituire. 4.21. - Drepturile asupra imobilizarilor şi alte drepturi similare, asa cum sunt ele definite prin lege, vor fi prezentate la elementul bilantier "Terenuri şi construcţii". 4.22. - Cheltuielile efectuate în cursul exerciţiului financiar, dar care se referă la un exerciţiu ulterior, împreună cu orice venituri care, deşi se referă la exerciţiul financiar respectiv, nu sunt încasate până la încheierea acestuia, se vor prezenta la "Cheltuieli în avans şi venituri angajate", acestea din urma fiind înregistrate prin conturile de creanţe corespunzătoare. Acest element se va prezenta în bilanţ la lit. C. Dacă sunt semnificative, veniturile se vor prezenta în notele la conturile anuale. 4.23 - Veniturile încasate înainte de data încheierii exerciţiului, dar care se referă la un exerciţiu financiar ulterior, împreună cu orice cheltuieli care, deşi se referă la exerciţiul financiar respectiv, vor fi plătite în cursul unui exerciţiu ulterior, se vor prezenta la "Venituri în avans şi cheltuieli angajate", acestea din urma fiind înregistrate prin conturile de datorii corespunzătoare. Acest element se va prezenta în bilanţ la lit. I. Dacă sunt semnificative, cheltuielile se vor prezenta în notele la conturile anuale. 4.24. - Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se constituie în scopul acoperirii pierderilor sau datoriilor clar precizate în ceea ce priveşte natura lor, dar care, la data închiderii bilanţului, sunt probabile sau certe, dar nedeterminate ca valoare sau ca data de producere. De asemenea, se constituie provizioane, având ca scop acoperirea cheltuielilor care îşi au originea în exerciţiul în curs sau într-un exerciţiu anterior, clar precizate în ceea ce priveşte natura lor, care la data închiderii exerciţiului pot fi probabile sau certe, dar nedeterminate în ceea ce priveşte valoarea sau data producerii lor. 4.25. - Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli nu pot avea drept scop corectarea valorilor elementelor de activ. 4.26. - Suma provizioanelor pentru riscuri şi cheltuieli trebuie corelata strict cu riscurile sau cheltuielile previzibile. Provizioanele care figurează în bilanţ la postul "Alte provizioane" trebuie prezentate în notele la conturile anuale în măsura în care acestea sunt semnificative. Contul de profit şi pierdere 4.27 - Formatul cerut pentru contul de profit şi pierdere este următorul: Contul de profit şi pierdere 1. Cifra de afaceri neta 2. Variatia stocurilor de produse finite şi produse în curs de execuţie 3. Producţia efectuată în scopuri proprii şi capitalizata 4. Alte venituri din exploatare 5.
- a)Cheltuieli cu materiile prime şi consumabilele
- b)Alte cheltuieli din afară ... 6. Cheltuieli cu personalul
- a)Salarii ...
- b)Cheltuieli cu asigurările sociale, cu menţionarea distinctă a celor referitoare la pensii ... 7.
- a)Ajustarea valorii imobilizarilor corporale şi necorporale
- b)Ajustarea valorii activelor circulante ... 8. Alte cheltuieli de exploatare * Profitul sau pierderea din exploatare 9. Venituri din interese de participare 10. Venituri din alte investiţii financiare şi împrumuturi ce fac parte din activele imobilizate, cu menţionarea separată a celor generate de societăţile din cadrul grupului 11. Venituri din dobânzi şi alte venituri similare, cu menţionarea separată a celor generate de societăţile din cadrul grupului 12. Ajustarea valorii imobilizarilor financiare şi a investiţiilor financiare deţinute ca active circulante 13. Cheltuieli cu dobânzile şi alte cheltuieli similare, cu menţionarea separată a celor ce privesc societăţile din cadrul grupului 14. Profitul sau pierderea din activitatea curenta 15. Venituri extraordinare 16. Cheltuieli extraordinare 17. Profitul sau pierderea din activitatea extraordinară 18. Impozitul pe profit 19. Alte impozite ce nu apar în elementele de mai sus 20. Rezultatul exerciţiului financiar Prevederi ce privesc contul de profit şi pierdere 4.28. - Contul de profit şi pierdere cuprinde: cifra de afaceri neta, veniturile şi cheltuielile exerciţiului, grupate după natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau pierdere). 4.29. - În notele la conturile anuale se vor prezenta explicaţii privind valoarea şi natura veniturilor şi cheltuielilor extraordinare (prezentate la poz. 15 şi 16) cu excepţia cazului în care aceste valori sunt nesemnificative pentru aprecierea rezultatelor. Similar, vor fi prezentate veniturile şi cheltuielile ce se referă la exerciţiul financiar precedent. Situaţia fluxurilor de trezorerie 4.30. - Situaţia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte potrivit modelului prevăzut în volumul 3. Secţiunea 5 PRINCIPII ŞI REGULI CONTABILE PRINCIPIILE CONTABILE 5.1. - Conform prevederilor pct. 5.10 de mai jos, evaluarea posturilor cuprinse în situaţiile financiare ale unei întreprinderi trebuie să fie efectuată în acord cu principiile prezentate la pct. 5.2 - 5.9. 5.2. - Principiul continuităţii activităţii. Acesta presupune ca întreprinderea îşi continua în mod normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intră în imposibilitatea continuării activităţii sau fără reducerea semnificativă a acesteia. Dacă administratorii întreprinderii au luat cunoştinţa de unele elemente de nesiguranta legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-şi continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele la conturile anuale. În cazul în care situaţiile financiare nu sunt întocmite pe baza principiului continuităţii, aceasta informaţie trebuie prezentată, împreună cu explicaţii privind modul de întocmire a raportarii financiare respective şi motivele ce au stat la baza deciziei conform căreia întreprinderea nu îşi mai poate continua activitatea. 5.3. - Principiul permanentei metodelor. Acesta presupune continuitatea aplicării aceloraşi reguli şi norme privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor, asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. 5.4. - Principiul prudentei. Valoarea oricărui element trebuie să fie determinata pe baza principiului prudentei. În mod special, se vor avea în vedere următoarele aspecte:
- a)se vor lua în considerare numai profiturile obţinute până la data încheierii exerciţiului financiar; ...
- b)se va tine cont de toate obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii sau pierderi apar între data încheierii exerciţiului şi data întocmirii bilanţului; ...
- c)se va tine cont de toate ajustarile de valoare datorate deprecierilor, chiar dacă rezultatul exerciţiului financiar este profit sau pierdere. ... 5.5. - Principiul independentei exerciţiului. Se vor lua în considerare toate veniturile şi cheltuielile corespunzătoare exerciţiului financiar pentru care se face raportarea, fără a se tine seama de data încasării sumelor sau a efectuării plăţilor. 5.6. - Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv*1). În vederea stabilirii sumei totale corespunzătoare unei poziţii din bilanţ, se va determina separat suma sau valoarea corespunzătoare fiecărui element individual de activ sau de pasiv. 5.7. - Principiul intangibilitatii. Bilanţul de deschidere al unui exerciţiu trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului precedent. 5.8. - Principiul necompensarii. Valorile elementelor ce reprezintă active nu pot fi compensate cu valorile elementelor ce reprezintă pasive, respectiv veniturile cu cheltuielile 5.9. - Principiul prevalentei economicului asupra juridicului*2). Informaţiile prezentate în situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică a evenimentelor şi tranzacţiilor, nu numai forma lor juridică. 5.10. - Principiul pragului de semnificaţie*3). Orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat separat în cadrul situaţiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeaşi natura sau cu funcţii similare vor fi insumate, nefiind necesară prezentarea lor separată. ------------ 1) Directiva a IV-a a C.E.E. art. 31 pct. 1 e). 2) Conform Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare (vol. 2, par. 35). 3) Conform Cadrului general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare (vol. 2, par. 29 şi 30). Abateri de la principiile contabile 5.11. - Abaterile de la aceste principii generale vor fi permise numai în cazuri excepţionale. Asemenea abateri se vor prezenta în notele la conturile anuale. De asemenea, se vor prezenta motivele pentru care au avut loc aceste abateri şi o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi profitului sau pierderii întreprinderii. TRATAMENTE CONTABILE Aspecte generale 5.12. - În conformitate cu prevederile art. 7 şi art. 9 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, pentru evaluarea elementelor patrimoniale, se stabilesc următoarele reguli:
- a)la data intrării în patrimoniu, bunurile se evalueaza şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumita valoare contabila, care se stabileşte astfel: ... - bunurile reprezentând aport la capitalul social, la valoarea stabilită în urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora; - bunurile obţinute cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate stabilită în funcţie de preţul pieţei, starea şi amplasarea acestora; - valoarea de aport şi respectiv de utilitate sunt asimilate costului de achiziţie; - bunurile procurate cu titlu oneros, la valoarea de achiziţie denumita cost de achiziţie; - bunurile produse în unitatea patrimonială, la costul de producţie. Costul de achiziţie al unui bun este egal cu preţul de cumpărare, taxele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau intrarea în gestiune a bunului respectiv. Costul de producţie al unui bun cuprinde: costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de producţie, precum şi cota cheltuielilor indirecte de producţie determinate raţional ca fiind legate de fabricatia acestuia. Cheltuielile generale de administraţie, cheltuielile de desfacere şi cele financiare nu se includ în costurile de producţie, cu excepţia situaţiilor descrise în standardele de contabilitate (volumul 3). În costurile de producţie pot fi incluse şi dobânzile aferente perioadei de fabricaţie, în cazul producţiei cu ciclu lung de fabricaţie. Creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea lor nominală, respectiv la valoarea de intrare, denumita valoare contabila;
- b)evaluarea elementelor patrimoniale cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuala sau de utilitate a fiecărui element, denumita şi valoare de inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului şi preţul pieţei. ... În cazul creanţelor şi datoriilor, aceasta valoare se stabileşte în funcţie de valoarea lor probabila de încasat, respectiv de plată;
- c)la încheierea exerciţiului, elementele patrimoniale se evalueaza şi se reflecta în bilanţul contabil la valoarea de intrare în patrimoniu, respectiv valoarea contabila pusă de acord cu rezultatele inventarierii. ... În acest scop, valoarea de intrare sau contabila se compara cu valoarea de utilitate stabilită pe baza inventarierii, astfel: - pentru elementele de activ, diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente mentinandu-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la inventariere şi valoarea de intrare a elementelor de activ se înregistrează în contabilitate pe seama amortizarii, în cazul când deprecierea este ireversibila sau se constituie un provizion, atunci când deprecierea este reversibila, aceste elemente mentinandu-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare; - pentru elementele de pasiv de natura obligaţiilor sau datoriilor, diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente mentinandu-se la valoarea lor de intrare. Diferenţele constatate în plus între valoarea stabilită la inventariere şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de natura obligaţiilor sau datoriilor se înregistrează în contabilitate prin constituirea unui provizion, aceste elemente mentinandu-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare;
- d)la data iesirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se evalueaza şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare. ... 5.13. - În cazul activelor imobilizate şi circulante cu ciclu lung de producţie, respectiv mai mare de un an, dacă costul de producţie include dobânda la capitalul împrumutat pentru finanţarea producerii activului, acest aspect trebuie prezentat în notele la conturile anuale, cu menţionarea valorii dobânzilor aferente exerciţiului financiar. 5.14. - Pentru respectarea prevederilor pct. 5.32, elementele prezentate în situaţiile financiare se vor evalua în conformitate cu pct. 5.15 - 5.31. Ajustarile la inflaţie şi tratamentele contabile alternative se vor prezenta în situaţiile financiare conform prevederilor de la pct. 5.34 - 5.45. Imobilizari 5.15. - Cu excepţia cazurilor în care s-a înregistrat un provizion sau o reducere a valorii în conformitate cu pct. 5.16-5.19, valoarea ce urmează a fi înscrisă în bilanţ pentru fiecare element al imobilizarilor este reprezentată de costul de achiziţie sau costul de producţie. 5.16. - În cazul activelor cu durata normală de funcţionare limitată, costul de achiziţie sau costul de producţie din care s-a dedus valoarea reziduala estimată se va diminua în mod sistematic pe perioada duratei de funcţionare a activului prin calcularea amortismentelor corespunzătoare. 5.17. - În cazul diminuării valorii unei imobilizari financiare ce a fost înregistrată la poziţia A III se va constitui un provizion corespunzător acestei diminuari, stabilit ca diferenţa între costul de achiziţie şi valoarea realizabila neta. Valoarea înscrisă trebuie să fie cea diminuată, iar provizioanele astfel constituite, trebuie să fie prezentate separat în notele la conturile anuale. 5.18. - Este obligatorie constituirea de provizioane pentru fiecare activ imobilizat a cărui valoare s-a diminuat, indiferent dacă durata de utilizare a acelei imobilizari este limitată sau nu. Valoarea care trebuie înscrisă în conturile anuale va fi diminuată corespunzător, iar provizioanele astfel constituite se vor prezenta, separat, în notele la conturile anuale. 5.19. - Dacă motivele ce au dus la constituirea provizionului, conform pct. 5.17 sau 5.18, au încetat sa mai existe într-o anumită măsura, atunci acel provizion se va relua corespunzător la venituri. Aceste reluari se vor prezenta separat în notele la conturile anuale. În situaţia în care deprecierea este superioară provizionului constituit, se constituie un provizion suplimentar. Reguli speciale adiţionale privind imobilizarile Cheltuieli de constituire 5.20. - O întreprindere poate imobiliza cheltuielile de constituire. În aceasta situaţie, suma reflectată în contul de imobilizari necorporale se va amortiza sistematic pe parcursul unei perioade de maxim cinci ani. Elementele înscrise la postul "Cheltuieli de constituire" se vor prezenta detaliat în notele la conturile anuale. Cheltuieli de dezvoltare 5.21 -
- a)Cheltuielile de dezvoltare vor fi înscrise în bilanţ numai în anumite situaţii descrise în volumul 3, unde se indica şi perioada în care acestea se amortizeaza.
- b)Dacă în bilanţ figurează o valoare la postul "Cheltuieli de dezvoltare", atunci, în notele la conturile anuale, trebuie prezentate următoarele informaţii: ... (
- i)perioada pe parcursul căreia valoarea cheltuielilor imobilizate este sau urmează a fi amortizata; (îi) motivele care au determinat imobilizarea respectivelor cheltuieli. Fondul comercial 5.22. - Aplicarea pct. 5.15 - 5.19 cu privire la fondul comercial, în toate cazurile în care fondul comercial este tratat ca un activ, se face pe baza următoarelor prevederi:
- a)valoarea fondului comercial achiziţionat de către o întreprindere trebuie amortizata sistematic în limita prevederilor lit. b); ...
- b)perioada de amortizare nu trebuie să depăşească durata de utilizare a fondului comercial respectiv şi în nici un caz nu poate depăşi 20 de ani de la data achiziţiei; ...
- c)în situaţia în care fondul comercial achiziţionat este inclus în bilanţul întreprinderii ca activ, se va prezenta, în notele la conturile anuale, perioada aleasă pentru amortizare şi motivele care au dus la determinarea acelei perioade. ... Capitalizarea plăţilor viitoare de dobânda (Prime privind rambursarea obligaţiunilor) 5.23. - Atunci când suma de rambursat pentru datorii este mai mare decât suma primită, diferenţa se înregistrează într-un cont de activ. Aceasta se prezintă în bilanţ ca o corectie a împrumutului din emisiunea de obligaţiuni, iar în notele la conturile anuale va fi prezentată distinct. Aceasta diferenţa trebuie amortizata prin sume anuale rezonabile, cel mai târziu până în momentul rambursarii datoriei. Investiţii 5.24. - Pentru societăţile asociate şi participatiile minoritare se vor prezenta, separat, în bilanţ sumele incluse la lit. A pct. III. 3 şi 4 de la pct. 4.10. Activele circulante 5.25. - Valoarea activelor circulante înregistrate în contabilitate va fi egala cu costul de achiziţie sau costul de producţie al acestor elemente în limita prevederilor pct. 5.12. 5.26. - Dacă valoarea realizabila neta a unui activ circulant este mai mica decât costul de achiziţie sau costul de producţie, atunci acea valoare realizabila neta corespunzătoare activului circulant este cea care trebuie prezentată în situaţiile financiare, respectiv valoarea activului, mai puţin provizionul constituit. 5.27. - În situaţia în care provizionul constituit devine total sau parţial fără obiect, întrucât motivele care au dus la constituirea acestuia, în vederea respectării pct 5.26, au încetat sa mai existe într-o anumită măsura, atunci acel provizion trebuie reluat corespunzător la venituri. Ajustari pentru diminuarea valorii activelor 5.28. -
- a)metoda FIFO; ...
- b)metoda LIFO; ...
- c)metoda costului mediu ponderat; ...
- d)orice alta metoda similară celor de mai sus. ... Metoda aleasă trebuie aplicată cu consecventa pentru elemente similare stocurilor şi de la un exerciţiu financiar la altul. Dacă, în situaţii excepţionale, administratorii decid sa schimbe metoda pentru un anumit element de stocuri sau active fungibile, trebuie să se prezinte următoarele informaţii: (
- i)motivul schimbării metodei (îi) efectele sale asupra rezultatului exerciţiului.
- a)Valoarea determinata pe baza metodei valorii de înlocuire, pentru imobilizarile corporale cu durata de viaţa limitată şi pentru stocuri; ...
- b)Evaluarea prin metode, altele decât cea prevăzută la pct. a), care sunt destinate sa ţină cont de inflaţie pentru elementele prezentate în conturile anuale, inclusiv capitalurile proprii; ...
- c)Reevaluarea imobilizarilor corporale şi a imobilizarilor financiare. ... La aplicarea uneia dintre cele trei metode, în reglementările legale trebuie prevăzute conţinutul, limitele şi regulamentul de aplicare. 5.35. - Ministerul Finanţelor poate solicita întreprinderilor care intra sub incidenţa acestor reglementări să urmeze prevederile Standardului de Contabilitate Naţional "Contabilitatea de inflaţie" inclus în volumul 3. În acest caz, elementele bilantiere vor fi prezentate la alta valoare decât costul istoric, conform unor reglementări speciale. 5.36. - În cazul în care valoarea unui activ al întreprinderii este determinata potrivit unor reglementări legale, acea valoare va fi atribuită activului la înregistrarea în contabilitate sau va constitui punctul de plecare pentru determinarea acelei valori, în locul costului de achiziţie sau costului de producţie sau al oricărei alte valori atribuite înainte acelui activ. În astfel de cazuri, regulile privind amortizarea se vor aplica activului prin substituirea costului de producţie sau a celui de achiziţie cu valoarea cea mai recent atribuită acelui activ în baza reglementărilor legale sau ca rezultat al aplicării ajustarilor la inflaţie. Informaţii adiţionale ce trebuie prezentate în cazul abaterii de la regulile privind costul istoric 5.37. - În cazul aplicării tratamentelor contabile alternative, elementele influentate de acestea, precum şi baza de evaluare adoptată pentru determinarea valorilor activelor respective trebuie prezentate, pentru fiecare element în parte, în notele la conturile anuale. 5.38. - În cazul fiecărui element bilantier influentat ca urmare a aplicării unui tratament alternativ, valorile comparative determinate pe baza costului istoric trebuie prezentate separat în notele la conturile anuale. Valorile comparative se referă la:
- a)valoarea totală a activelor incluse în acel element bilantier determinata pe baza costului istoric; ...
- b)valoarea totală a ajustarilor efectuate pentru determinarea valorii activelor pentru care s-a aplicat tratamentul contabil alternativ. ... 5.40. - În condiţiile în care profitul sau pierderea exerciţiului financiar au fost influentate de aplicarea tratamentelor contabile alternative, influenţa trebuie cuantificata şi prezentată în notele la conturile anuale. Rezerva din reevaluare 5.41. - Plusul sau minusul rezultat din reevaluarea oricărui activ, pe una din bazele menţionate la pct. 5.34, trebuie reflectate în debitul sau creditul contului "Rezerve din reevaluare", după caz. 5.42. - Rezerva din reevaluare trebuie prezentată în bilanţ la un subpost separat în cadrul postului de rezerve. 5.43. -
- a)Rezerva din reevaluare poate fi capitalizata în totalitate sau parţial, în orice moment;
- b)Rezerva din reevaluare trebuie redusă în măsura în care sumele înregistrate la acest post bilantier nu mai corespund metodei de evaluare utilizate; ...
- c)Rezerva din reevaluare nu poate face obiectul unei distribuiri, directe sau indirecte, dacă ea nu corespunde unei plusvalori efectiv realizate; ...
- d)Rezerva din reevaluare nu poate fi redusă decât în situaţiile prevăzute mai sus. ... În cazul aplicării metodelor de evaluare prevăzute la pct. 5.30, 5.31, 5.34 şi 5.35 se vor menţiona, în notele la conturile anuale, conţinutul, limitele şi modalităţile de aplicare, cu indicarea posturilor influentate din bilanţ şi din contul de profit şi pierdere, precum şi metoda adoptată pentru calculul valorilor obţinute. 5.44. - Miscarile din cursul exerciţiului financiar în contul "Rezerve din reevaluare" se vor prezenta în notele la conturile anuale, cu următoarele informaţii:
- a)valoarea rezervei din reevaluare la începutul exerciţiului; ...
- b)sumele creditate în contul "Rezerve din reevaluare" în timpul exerciţiului; ...
- c)sumele transferate din contul "Rezerve din reevaluare" pentru a fi capitalizate sau pentru alte motive, cu prezentarea naturii transferului care a avut loc; ...
- d)valoarea rezervei din reevaluare la încheierea exerciţiului financiar. ... 5.45. - În notele la conturile anuale se va prezenta, de asemenea, tratamentul fiscal al sumelor înregistrate în creditul sau debitul contului "Rezerve din reevaluare". NOTELE LA CONTURILE ANUALE Aspecte generale 5.46. - Notele la conturile anuale conţin informaţii suplimentare, relevante pentru necesităţile utilizatorilor în ceea ce priveşte situaţia patrimonială, financiară şi rezultatele obţinute. Notele din cadrul situaţiilor financiare trebuie prezentate într-o maniera sistematica. Fiecare element al bilanţului, contului de profit şi pierdere şi situaţiei fluxurilor de trezorerie, trebuie să fie însoţit de o trimitere la nota care cuprinde informaţii legate de acel element. Pe lângă informaţiile ce trebuie prezentate conform acestor reglementări şi a celor cuprinse în volumul 3, notele la conturile anuale trebuie să includă, de asemenea, cel puţin informaţiile prevăzute la pct. 5.47 - 5.87. 5.47. - Următoarele informaţii trebuie prezentate cu claritate şi repetate ori de cat ori este necesar, pentru buna lor înţelegere:
- a)numele întreprinderii care face raportarea; ...
- b)faptul ca situaţiile financiare sunt proprii întreprinderii şi nu grupului; ...
- c)data la care s-au încheiat conturile anuale sau perioada la care se referă situaţiile financiare; ...
- d)moneda în care sunt întocmite situaţiile financiare; ...
- e)exprimarea cifrelor incluse în raportare (ex. mii lei). ... 5.48. - Pentru elementele menţionate în notele la conturile anuale, se va prezenta şi suma corespunzătoare anului precedent celui la care se referă acesta. În situaţia în care suma corespunzătoare nu este comparabila, aceasta trebuie ajustata, prezentându-se particularităţile ajustarii şi motivele pentru care aceasta trebuie efectuată. 5.49. - Pct. 5.48 nu se aplică acelor sume ce trebuie să fie prezentate conform următoarelor puncte ale prezentelor reglementări:
- a)4.15 (modificări ale activelor imobilizate) ...
- b)4.17 (modificări ale amortizarii) ...
- c)4.20 (modificări ale cheltuielilor de constituire) ...
- d)5.58 (modificări ale capitalurilor proprii) ...
- e)5.59 (provizioane pentru riscuri şi cheltuieli) ... Prezentarea politicilor contabile 5.50. - Notele la conturile anuale trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de către întreprindere pentru a determina valorile elementelor din bilanţ, ale profitului sau pierderii aferente fiecărui exerciţiu şi ale fluxurilor de trezorerie. În acest sens, se vor menţiona următoarele:
- a)dacă imobilizarile sunt incluse în conturile anuale la costul istoric sau la valoarea reevaluata; ...
- b)politicile contabile specifice adoptate, adecvate pentru a permite o corecta înţelegere a situaţiilor financiare. ... Se va menţiona, totodată, dacă situaţiile financiare au fost întocmite în conformitate cu Legea contabilităţii nr.82/1991 şi cu prevederile cuprinse în volumele 1, 2 şi 3. Informaţii care vin în completarea bilanţului Capitalul social 5.51. - În legătură cu capitalul social al întreprinderii se vor furniza următoarele informaţii:
- a)capitalul social subscris; ...
- b)numărul şi valoarea totală a fiecărui tip de acţiuni emise, în cazul în care exista mai multe tipuri de acţiuni emise. ... 5.52. - În cazul în care capitalul social cuprinde şi acţiuni rascumparabile, se vor furniza următoarele informaţii:
- a)data cea mai apropiată şi data limita la care întreprinderea poate rascumpara respectivele acţiuni; ...
- b)dacă acele acţiuni trebuie răscumpărate obligatoriu sau dacă răscumpărarea este la alegerea întreprinderii sau a acţionarilor; ...
- c)dacă trebuie plătită o primă de răscumpărare şi, în caz afirmativ, care este valoarea acesteia. ... 5.53. - În situaţia în care întreprinderea a emis acţiuni în timpul exerciţiului financiar, în notele la conturile anuale se vor prezenta următoarele informaţii:
- a)tipul de acţiuni emise; ...
- b)pentru fiecare tip de acţiune, numărul de acţiuni emise, valoarea lor nominală totală şi valoarea încasată de către întreprindere la distribuirea lor. ... 5.54. - În ceea ce priveşte eventualele drepturi legate de distribuirea acţiunilor, se vor furniza următoarele informaţii:
- a)numărul, descrierea şi valoarea acţiunilor care fac obiectul exercitării acestor drepturi; ...
- b)perioada pe parcursul căreia drepturile pot fi exercitate; ...
- c)preţul care trebuie plătit pentru acţiunile distribuite. ... Obligaţiuni 5.55. - În cazul în care întreprinderea a emis alte instrumente de capital pe parcursul exerciţiului financiar, se vor prezenta următoarele informaţii:
- a)tipul instrumentelor de capital emise; ...
- b)pentru fiecare tip de instrument de capital emis: valoarea emisă şi suma primită la emitere de către întreprindere. ... 5.56. - În cazul în care obligaţiunile emise de o întreprindere sunt deţinute de către o persoană nominalizată sau imputernicita de către acea întreprindere, se va menţiona valoarea nominală a obligaţiunii şi valoarea la care aceasta este înregistrată în notele la conturile anuale. Rezerve 5.57. - Pentru fiecare rezerva inclusă în capitalurile proprii, se va descrie natura sa şi scopul pentru care a fost constituită. Evoluţia capitalurilor proprii 5.58. - Evoluţia capitalurilor proprii se va prezenta în notele la conturile anuale. Acestea trebuie să cuprindă o prezentare a soldurilor de deschidere şi de închidere pentru capitalul social, fiecare rezerva şi profitul reportat, precum şi valorile acestora sub forma unui tabel, incluzând:
- a)suma la începutul exerciţiului financiar; ...
- b)sumele transferate în sau din cont în timpul exerciţiului financiar; ...
- c)natura, sursa sau destinaţia oricăror asemenea transferuri; ...
- d)suma rămasă la sfârşitul exerciţiului financiar. ... Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 5.59. - Dacă în timpul exerciţiului financiar o sumă este transferata la sau de la provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, următoarele informaţii vor fi prezentate sub forma de tabel în notele la conturile anuale:
- a)valoarea provizioanelor la începutul exerciţiului financiar; ...
- b)sumele transferate la sau de la provizioane în timpul exerciţiului financiar; ...
- c)natura, sursa sau destinaţia oricăror astfel de transferuri; ...
- d)valoarea provizioanelor la sfârşitul exerciţiului financiar. ... Informaţii privind datoriile 5.60. - Pentru fiecare element care figurează în conturile de datorii din bilanţul întreprinderii, se va menţiona valoarea totală a datoriilor incluse în acel post din bilanţ, care au termen de plată după cinci ani de la data închiderii exerciţiului financiar. 5.61. - În ceea ce priveşte datoriile care sunt incluse în categoria prevăzută la pct. 5.60, trebuie menţionate clauzele legate de achitarea sau rambursarea respectivei datorii, precum şi rata dobânzii aferente. 5.62. - Pentru fiecare element care figurează în conturile de obligaţii din bilanţul întreprinderii, se vor menţiona de asemenea:
- a)valoarea totală a datoriilor incluse la acel post din bilanţ pentru care întreprinderea a depus anumite garanţii; ...
- b)informaţii privind natura acestor garanţii depuse. ... Garanţii şi alte obligaţii contractuale financiare 5.63. - În note se vor specifică toate cazurile în care întreprinderea a depus garanţii sau a gajat/a ipotecat active proprii pentru garantarea unor obligaţii în favoarea unui terţ, menţionându-se, dacă este posibil, şi valoarea acestora. 5.64. - Pentru orice obligaţie eventuala pentru care nu s-a constituit provizion, se vor prezenta următoarele informaţii:
- a)valoarea precisa sau estimată a acelei obligaţii; ...
- b)aspectul juridic al obligaţiei şi efectul acesteia; ...
- c)dacă întreprinderea a depus vreo garanţie semnificativă cu privire la acea obligaţie şi, în caz afirmativ, natura acelei garanţii. ... 5.65. - Trebuie menţionate, dacă este posibil, valorile totale sau cele estimate ale contractelor pentru cheltuieli de capital pentru care nu s-au constituit provizioane. 5.66. - Totodată, se vor prezenta detalii privind:
- a)obligaţiile contractuale viitoare privind plata pensiilor, pentru care s-au constituit provizioane incluse în bilanţul întreprinderii; ...
- b)orice obligaţii privind grupurile; ...
- c)orice astfel de obligaţii viitoare pentru care nu s-au constituit provizioane. ... 5.67. - De asemenea, se vor prezenta informaţii referitoare la alte obligaţii financiare viitoare pentru care nu s-au constituit provizioane, dar care sunt relevante pentru a aprecia situaţia economică a întreprinderii. Informaţii privind anumite elemente de cheltuieli 5.68. - Valorile privind următoarele elemente de cheltuieli, care au fost înregistrate în contul de profit şi pierdere pe parcursul exerciţiului financiar, se vor prezenta separat, în notele la conturile anuale:
- a)cheltuielile cu chiriile şi ratele achitate în cadrul unui contract de leasing operational; ...
- b)onorariile plătite auditorilor financiari; ...
- c)profitul sau pierderea aferentă iesirilor din patrimoniu (vânzare, casare etc.) ale mijloacelor fixe. ... Detalii privind impozitul pe profit 5.69. - Valoarea diferenţei dintre cheltuiala cu impozitul pe profit pentru exerciţiul financiar curent şi pentru exerciţiile financiare anterioare, pe de o parte, şi valoarea impozitului de plată aferent acelor ani, pe de altă parte, se va prezenta, în notele la conturile anuale, dacă aceasta diferenţa este semnificativă pentru scopul calculării impozitelor viitoare. 5.70. - Se vor prezenta în acelaşi timp şi informaţii cu privire la proporţia în care impozitul pe profit revine rezultatului activităţii curente, respectiv rezultatului activităţii extraordinare. De asemenea, se va include reconcilierea dintre rezultatul contabil al exerciţiului financiar şi rezultatul fiscal, asa cum este prezentat în declaraţia de impozit. Detalii privind cifra de afaceri 5.71. - În cazul în care, pe parcursul exerciţiului financiar, întreprinderea şi-a desfăşurat activitatea în doua sau mai multe sectoare economice care, în opinia administratorilor, sunt substanţial diferite între ele, este necesar să se menţioneze, pentru fiecare sector economic (cu descrierea de rigoare), valoarea cifrei de afaceri provenită din sectorul respectiv. 5.72. - În cazul în care, pe parcursul exerciţiului financiar, întreprinderea şi-a comercializat produsele pe doua sau mai multe tipuri de piaţa care, în opinia administratorilor, sunt substanţial diferite între ele, atunci este necesar să se menţioneze, pentru fiecare tip de piaţa, valoarea cifrei de afaceri provenită din vânzările pe acea piaţa. 5.73. - În scopul aplicării pct. 5.72 şi 5.73, pentru a analiza sursa cifrei de afaceri (în raport cu sectorul economic sau cu piaţa de desfacere), administratorii întreprinderii vor lua în considerare modul în care sunt organizate activităţile întreprinderii respective. 5.74. - În vederea aplicării corespunzătoare a pct. 5.72 şi 5.73, dacă în opinia administratorilor, sectoarele de activitate sau pieţele nu diferă substanţial între ele, acestea se vor trata ca şi cum ar fi o singura activitate, respectiv o singura piaţa. Orice valoare a cifrei de afaceri provenită dintr-un anumit sector de activitate sau de pe o anumită piaţa care însă nu este semnificativă poate fi inclusă în valoarea cifrei de afaceri corespunzătoare altui sector sau pieţe. 5.75. - Dacă, în opinia administratorilor, prezentarea oricărei informaţii cerute de pct. 5.72 - 5.75 ar putea prejudicia interesele economice ale respectivei întreprinderi, aceştia pot renunţa la furnizarea acelei informaţii, cu condiţia ca acest fapt să fie menţionat în situaţiile financiare. Detalii privind salarizarea administratorilor şi directorilor 5.76. - În note se vor cuprinde detalii legate de salariile plătite sau care urmează a fi plătite administratorilor şi directorilor ce deţin aceste funcţii pe parcursul exerciţiului financiar. De asemenea, se vor menţiona distinct obligaţiile contractuale în care întreprinderea este implicata, cu privire la plata pensiilor către foştii directori şi administratori, indicandu-se valoarea totală a obligaţiei pentru fiecare categorie de mai sus. 5.77. - Se va menţiona, totodată, valoarea avansurilor şi creditelor acordate de către întreprindere, directorilor şi administratorilor săi în timpul exerciţiului financiar, indicandu-se rata dobânzii aplicate, principalele clauze ale creditului, suma rambursata până la acea data, existenta oricăror obligaţii viitoare de genul garanţiilor, pe care întreprinderea şi le-a asumat în numele acestora, indicandu-se valoarea totală pentru fiecare categorie. 5.78. - Administratorul sau directorul unei întreprinderi sau orice persoană care este sau a fost administrator al acesteia pe o perioadă de cinci ani are obligaţia de a anunta întreprinderea cu privire la orice elemente legate de sine, ce ar putea fi necesare în scopul respectării pct. 5.76 şi 5.77 de mai sus. Detalii privind salariaţii 5.79. - În note se vor menţiona următoarele informaţii cu privire la salariaţii întreprinderii:
- a)numărul mediu de salariaţi angajaţi în cursul exerciţiului financiar; ...
- b)numărul mediu de salariaţi pentru fiecare categorie de personal. ... 5.80. - Numărul mediu de salariaţi cu contract de muncă se determina ca medie aritmetica simpla a numărului zilnic al salariaţilor, corespunzătoare zilelor calendaristice din luna respectiva, inclusiv zilele de repaus săptămânal sau sărbătorile legale pentru care se ia în calcul numărul salariaţilor din ziua precedenta, împărţită la numărul total al zilelor calendaristice. 5.81. - Numărul mediu de salariaţi va fi, pentru fiecare luna a exerciţiului, următorul:
- a)pentru aplicarea pct. 5.79 a), numărul persoanelor angajate de întreprindere cu contract de muncă, în luna respectiva, indiferent dacă aceştia au lucrat pe toată durata lunii sau doar o parte din ea; ...
- b)pentru aplicarea pct. 5.79 b), numărul persoanelor, calculat potrivit pct. 5.80, pentru fiecare categorie de salariaţi, insumandu-se, în fiecare caz, numărul de salariaţi al fiecărei luni. ... 5.82. - Pentru toţi salariaţii care sunt luati în considerare la determinarea numărului mediu anual cerut de pct. 5.79 a), trebuie prezentate valorile totale ale:
- a)salariilor plătite sau de plătit aferente acelui exerciţiu financiar; ...
- b)cheltuielilor cu asigurările sociale suportate de întreprindere în numele salariaţilor respectivi; ...
- c)altor cheltuieli reprezentând contribuţiile întreprinderii pentru pensiile salariaţilor, cu excepţia cazurilor în care aceste valori sunt deja prezentate în cadrul contului de profit şi pierdere. ... 5.83. - Categoriile de salariaţi pentru care se cere numărul mediu anual de la pct. 5.79
- b)se vor determina în funcţie de decizia directorilor şi administratorilor întreprinderii, ţinând cont de modul în care este organizată activitatea acesteia. Alte aspecte 5.84. - În cazul în care anumite elemente exprimate iniţial într-o moneda străină au fost înregistrate în contabilitatea întreprinderii, reflectate în bilanţ sau în contul de profit şi pierdere, se va menţiona baza folosită pentru exprimarea acelor elemente în raport cu moneda naţionala. 5.85. - Întreprinderea va prezenta următoarele date, în cazul în care ele nu au fost prezentate în situaţiile financiare:
- a)sediul şi forma juridică a întreprinderii, ţara unde s-a înfiinţat şi adresa sediului oficial (sau a principalului loc unde îşi desfăşoară activitatea, dacă este diferit de sediul oficial); ...
- b)o descriere a naturii activităţii desfăşurate de întreprindere şi principalele domenii de activitate; ...
- c)numele societăţii-mama directe şi cel al deţinătorului final în cadrul grupului; ...
- d)orice alta informaţie care, în opinia directorilor şi administratorilor, ajuta la furnizarea unei imagini fidele asupra întreprinderii respective. ... 5.86. - Pentru fiecare filiala, societate asociata sau alte întreprinderi, în care se deţin titluri de participare strategice pe care directorii şi administratorii le considera semnificative pentru activitatea societăţii în cauza, trebuie prezentate următoarele informaţii:
- a)numele filialei, al societăţii asociate sau al altor societăţi în care se deţin titluri de participare strategice; ...
- b)adresa sediului şi ţara unde a fost înfiinţată; ...
- c)natura activităţii desfăşurate; ...
- d)tipul de acţiuni şi procentul pe care întreprinderea în cauza îl deţine în cadrul respectivei filiale sau societăţi asociate; ...
- e)data sfarsitului ultimului exerciţiu financiar al filialei (societăţii asociate); ...
- f)profitul sau pierderea acesteia pentru acel exerciţiu; ...
- g)totalul capitalului social şi al rezervelor acesteia la sfârşitul acelui exerciţiu financiar. ... Secţiunea 6 APROBAREA ŞI SEMNAREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ALE ÎNTREPRINDERII; APROBAREA DISTRIBUIRII PROFITULUI 6.1. - Situaţiile financiare ale unei întreprinderi se vor semna de persoana însărcinată cu elaborarea acestora. 6.2. - Situaţiile financiare ale unei întreprinderi vor fi însuşite de consiliul de administraţie, semnate în numele consiliului de preşedintele acestuia şi aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor. 6.3. - Conform Legii societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată, actionarii vor aproba distribuirea profitului în adunarea generală anuală. Secţiunea 7 RAPORTUL ADMINISTRATORILOR 7.1. - Consiliul de administraţie va elabora pentru fiecare exerciţiu financiar un raport care va conţine:
- a)o analiza fidela a evoluţiei activităţii întreprinderii pe durata exerciţiului financiar şi a situaţiei sale la încheierea acestuia; ...
- b)valoarea dividendelor propuse, care a fost recomandată de consiliul de administraţie şi aprobată de asociaţi/acţionari; ...
- c)informaţii privind evenimente importante survenite de la încheierea exerciţiului financiar, care au afectat întreprinderea; ...
- d)informaţii asupra evoluţiei probabile a activităţii întreprinderii; ...
- e)informaţii asupra activităţilor din domeniul cercetării şi dezvoltării; ...
- f)următoarele informaţii în ceea ce priveşte acţiunile proprii ale întreprinderii care au fost achiziţionate sau deţinute la orice moment în cursul exerciţiului financiar: ... (
- i)motivele oricăror achiziţii efectuate în cursul exerciţiului financiar; (îi) numărul şi valoarea nominală a acţiunilor achiziţionate şi vândute în cursul exerciţiului financiar şi ponderea pe care o reprezintă în capitalul social; (iii) în cazul achiziţiilor sau vânzărilor, valoarea plăţilor sau încasărilor pentru acţiunile respective; (
- iv)numărul şi valoarea nominală a tuturor acţiunilor achiziţionate şi deţinute de întreprindere, precum şi ponderea pe care o reprezintă acestea în capitalul social;
- g)numele şi pregătirea profesională a fiecărui administrator. ... 7.2. - Raportul administratorilor se va aproba de consiliul de administraţie şi se va semna în numele acestuia de preşedintele consiliului. Secţiunea 8 AUDITUL (Prevederi referitoare la auditarea situaţiilor financiare) 8.1. - Situaţiile financiare anuale ale întreprinderii care fac obiectul acestor reglementări vor fi auditate de persoane autorizate, în conformitate cu legea naţionala privind auditul financiar. 8.2. - Auditorul va verifica dacă situaţiile financiare întocmite sunt în conformitate cu prevederile prezentului volum, precum şi dacă informaţiile din raportul administratorilor corespund cu cele din situaţiile financiare întocmite pentru acelaşi exerciţiu. Secţiunea 9 APROBAREA ŞI DEPUNEREA SITUAŢIILOR FINANCIARE ŞI A RAPORTULUI ANUAL AL ÎNTREPRINDERII 9.1. - Cu minimum 15 zile înaintea adunării generale a asociaţilor sau acţionarilor la care se discuta şi aproba situaţiile financiare anuale, întreprinderea are obligaţia:
- a)sa trimită o copie a situaţiilor financiare anuale ale întreprinderii, aprobate de consiliul de administraţie, împreună cu raportul administratorilor şi raportul auditorilor asupra situaţiilor financiare respective, denumite generic "raportul anual", tuturor asociaţilor sau acţionarilor; ... sau
- b)sa notifice tuturor asociaţilor sau acţionarilor ca raportul anual este disponibil la întreprindere, gratuit, la cerere. ... 9.2. - O copie a situaţiilor financiare ale întreprinderii, aprobate de consiliul de administraţie, o copie a raportului administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, precum şi a raportului auditorilor vor fi supuse spre aprobare de către adunarea generală a asociaţilor sau acţionarilor. 9.3. - O copie a situaţiilor financiare ale întreprinderii, aprobate de consiliul de administraţie, o copie a raportului administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, precum şi a raportului auditorilor asupra situaţiilor financiare vor fi trimise de consiliul de administraţie în termenul prevăzut de lege la direcţia teritorială a Ministerului Finanţelor unde întreprinderea este înregistrată. 9.4. - În conformitate cu prevederile legii societăţilor comerciale, o copie a situaţiilor financiare ale întreprinderii, aprobate de consiliul de administraţie şi de asociaţi sau acţionari, o copie a raportului administratorilor pentru exerciţiul financiar respectiv, precum şi a raportului auditorilor asupra situaţiilor financiare vor fi trimise de consiliul de administraţie, în termenul prevăzut de lege, la registrul comerţului. 9.5. - Potrivit legii societăţilor comerciale, consiliul de administraţie se va asigura ca situaţiile financiare ale întreprinderii, raportul administratorilor şi raportul auditorilor sunt publicate în Monitorul Oficial al României în termenul prevăzut de lege. Secţiunea 10 PUBLICAREA RAPORTULUI ANUAL AL ÎNTREPRINDERII 10.1. - Raportul anual va fi disponibil tuturor asociaţilor sau acţionarilor, precum şi altor persoane, la cerere; în termen de doua zile de la primirea cererii, întreprinderea le va emite acestora o copie a raportului anual. Rapoartele anuale vor fi emise gratuit pentru asociaţi sau acţionari, iar pentru alte persoane decât aceştia, preţul raportului anual nu trebuie să depăşească costul administrativ al acestuia. 10.2. - De fiecare data când situaţiile financiare şi raportul administratorilor sunt publicate integral, ele trebuie să fie reproduse în forma şi conţinutul pe baza cărora auditorul şi-a formulat opinia de audit. Acestea vor fi însoţite de textul integral al raportului auditorilor. Dacă auditorul a făcut anumite obiecţii sau a refuzat sa întocmească un raport asupra situaţiilor financiare, acest fapt trebuie prezentat împreună cu motivele respective. 10.3. - În cazul în care situaţiile financiare nu se publică integral sau sunt diferite de cele întocmite conform legislaţiei, se va preciza dacă este vorba de o versiune prescurtata sau diferita şi se va face o referire la locul unde acestea au fost depuse conform pct. 9.3 şi 9.4. Dacă situaţiile financiare nu au fost depuse încă, acest lucru trebuie menţionat. Certificarea de către persoana care a auditat conturile nu poate însoţi aceasta publicare, dar trebuie menţionat dacă certificarea a fost data cu sau fără rezerve sau dacă certificarea a fost refuzată. Capitolul 2 Planul de conturi general CLASA 1 - CONTURI DE CAPITALURI 10. CAPITAL ŞI REZERVE 101. Capital*1) 1011. Capital subscris nevarsat 1012. Capital subscris vărsat 1015. Patrimoniul regiei 1016. Patrimoniul public 104. Prime legate de capital 1041. Prime de emisiune 1042. Prime de fuziune 1043. Prime de aport 1044. Prime de conversie a obligaţiunilor în acţiuni 105. Rezerve din reevaluare 1051. Rezerve din reevaluare aferente bilanţului de deschidere al primului an de aplicare a ajustarii la inflaţie 1052. Rezerve din reevaluare aferente exerciţiului în curs 1058. Rezerve din reevaluari dispuse prin acte normative 106. Rezerve 1061. Rezerve legale 1062. Rezerve pentru acţiuni proprii 1063. Rezerve statutare sau contractuale 1068. Alte rezerve 11. REZULTATUL REPORTAT 117. Rezultatul reportat 12. REZULTATUL EXERCIŢIULUI 121. Profit şi pierdere 129. Repartizarea profitului 13. SUBVENŢII PENTRU INVESTIŢII 131. Subvenţii pentru investiţii 14. PROVIZIOANE REGLEMENTATE 141. Provizioane reglementate*2) 15. PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI 151. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 1511. Provizioane pentru litigii 1512. Provizioane pentru garanţii acordate clienţilor 1513. Provizioane pentru cheltuieli de repartizat pe mai multe exercitii 1518. Alte provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 16. ÎMPRUMUTURI ŞI DATORII ASIMILATE 161. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 1614. Împrumuturi externe din emisiuni de obligaţiuni garantate de stat 1615. Împrumuturi externe din emisiuni de obligaţiuni garantate de bănci 1617. Împrumuturi interne din emisiuni de obligaţiuni garantate de stat 162. Credite bancare pe termen lung şi mediu 1621. Credite bancare pe termen lung şi mediu 1622. Credite bancare pe termen lung şi mediu nerambursate la scadenta 1623. Credite externe guvernamentale 1624. Credite bancare externe garantate de stat 1625. Credite bancare externe garantate de bănci 1626. Credite de la trezoreria statului 1627. Credite bancare interne garantate de stat 166. Datorii ce privesc investiţiile financiare 1661. Datorii către societăţile din cadrul grupului 1662. Datorii către societăţile care deţin interese de participare 167. Alte împrumuturi şi datorii asimilate 168. Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate 1681. Dobânzi aferente împrumuturilor din emisiunea de obligaţiuni 1682. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen lung şi mediu 1685. Dobânzi aferente datoriilor către societăţile din cadrul grupului 1686. Dobânzi aferente datoriilor către societăţile care deţin interese de participare 1687. Dobânzi aferente altor împrumuturi şi datorii asimilate 169. Prime privind rambursarea obligaţiunilor CLASA 2 - CONTURI DE IMOBILIZARI 20. IMOBILIZARI NECORPORALE 201. Cheltuieli de constituire 203. Cheltuieli de dezvoltare 205. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare 2051. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare achiziţionate 2052. Brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare obţinute cu resurse proprii 207. Fond comercial 208. Alte imobilizari necorporale 21. IMOBILIZARI CORPORALE 211. Terenuri şi construcţii 2111. Terenuri şi amenajări de terenuri 2112. Construcţii 212. Instalaţii tehnice şi maşini 2121. Maşini, utilaje şi instalaţii de lucru 2122. Aparate şi instalaţii de măsurare, control şi reglare ------------ *1) În funcţie de forma juridică a întreprinderii se va înscrie: capital social, capital individual, patrimoniul regiei etc. *2) Se utilizează potrivit dispoziţiilor legale. 2123. Mijloace de transport 2124. Animale şi plantaţii 213. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 2131. Mobilier şi aparatura birotica 2132. Echipamente de protecţie a valorilor umane şi materiale 2138. Alte imobilizari corporale 23. IMOBILIZARI ÎN CURS 231. Imobilizari corporale în curs 2311. Amenajări de terenuri şi construcţii 2312. Instalaţii tehnice şi maşini 2313. Alte imobilizari corporale 232. Avansuri acordate pentru comenzi de imobilizari corporale 2321. Avansuri acordate pentru terenuri şi construcţii 2322. Avansuri acordate pentru instalaţii tehnice şi maşini 2323. Avansuri acordate pentru alte imobilizari corporale 233. Imobilizari necorporale în curs 234. Avansuri acordate pentru imobilizari necorporale 26. IMOBILIZARI FINANCIARE 261. Titluri de participare deţinute la societăţi în cadrul grupului 262. Titluri de participare deţinute la societăţi în afară grupului 263. Imobilizari financiare sub forma de interese de participare 2633. Titluri de participare deţinute în societăţi asociate din cadrul grupului 2634. Titluri de participare deţinute în societăţi asociate din afară grupului 2635. Titluri de participare strategice în cadrul grupului 2636. Titluri de participare strategice în afară grupului 264. Alte titluri imobilizate 267. Creanţe imobilizate 2671. Sume datorate de filiale 2672. Dobânda aferentă sumelor datorate de filiale 2673. Împrumuturi acordate pe termen lung 2674. Dobânda aferentă împrumuturilor acordate pe termen lung 2675. Creanţe legate de interesele de participare 2676. Dobânda aferentă creanţelor legate de interesele de participare 2677. Acţiuni proprii - active imobilizate*1) 2678. Alte creanţe imobilizate 2679. Dobânzi aferente creanţelor imobilizate 269. Vărsăminte de efectuat pentru imobilizari financiare 2691. Vărsăminte de efectuat referitoare la titluri de participare deţinute la societăţi în cadrul grupului 2692. Vărsăminte de efectuat referitoare la interesele de participare 2698. Alte vărsăminte de efectuat pentru imobilizari financiare 28. AMORTIZARI PRIVIND IMOBILIZARILE 280. Amortizari privind imobilizarile necorporale 2801. Amortizarea cheltuielilor de constituire 2803. Amortizarea cheltuielilor de dezvoltare 2805. Amortizarea concesiunilor, brevetelor, licenţelor, marcilor comerciale şi altor drepturi şi valori similare 2807. Amortizarea fondului comercial 2808. Amortizarea altor imobilizari necorporale 281. Amortizari privind imobilizarile corporale 2811. Amortizarea amenajării terenurilor şi construcţiilor 2812. Amortizarea instalaţiilor tehnice şi maşinilor 2813. Amortizarea mobilierului şi altor imobilizari corporale 29. PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA IMOBILIZARILOR 290. Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor necorporale 2903. Provizioane pentru cheltuielile de dezvoltare 2905. Provizioane pentru concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori similare 2907. Provizioane pentru fondul comercial 2908. Provizioane pentru alte imobilizari necorporale 291. Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor corporale 2911. Provizioane pentru deprecierea terenurilor şi construcţiilor 2912. Provizioane pentru deprecierea instalaţiilor tehnice şi maşinilor 2913. Provizioane pentru deprecierea mobilierului şi altor imobilizari corporale 293. Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor în curs 2931. Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor corporale în curs 2933. Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor necorporale în curs 296. Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor financiare 2961. Provizioane pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute la societăţi în cadrul grupului 2962. Provizioane pentru deprecierea titlurilor de participare deţinute la societăţi în afară grupului 2963. Provizioane pentru deprecierea imobilizarilor financiare sub forma de interese de participare 2964. Provizioane pentru deprecierea altor titluri imobilizate 2965. Provizioane pentru deprecierea sumelor datorate de filiale 2966. Provizioane pentru deprecierea împrumuturilor acordate pe termen lung 2967. Provizioane pentru deprecierea creanţelor legate de interesele de participare 2968. Provizioane pentru deprecierea acţiunilor proprii - active imobilizate 2969. Provizioane pentru deprecierea creanţelor imobilizate CLASA 3 - CONTURI DE STOCURI ŞI PRODUCŢIE ÎN CURS DE EXECUŢIE 30. STOCURI DE MATERII ŞI MATERIALE 301. Materii prime 302. Materiale consumabile 3021. Materiale auxiliare 3022. Combustibili 3023. Materiale pentru ambalat 3024. Piese de schimb 3025. Seminţe şi materiale de plantat 3026. Furaje 3028. Alte materiale consumabile 303. Materiale de natura obiectelor de inventar 308. Diferenţe de preţ la materii prime şi materiale 33. PRODUCŢIA ÎN CURS DE EXECUŢIE 331. Produse în curs de execuţie 332. Lucrări şi servicii în curs de execuţie 34. PRODUSE 341. Semifabricate 345. Produse finite 346. Produse reziduale 348. Diferenţe de preţ la produse 3481. Diferenţe de preţ la semifabricate 3485. Diferenţe de preţ la produse finite 3486. Diferenţe de preţ la produse reziduale 35. STOCURI AFLATE LA TERŢI 351. Materii şi materiale aflate la terţi 354. Produse aflate la terţi 3541. Semifabricate aflate la terţi 3545. Produse finite aflate la terţi 3546. Produse reziduale aflate la terţi 356. Animale aflate la terţi 357. Mărfuri aflate la terţi 358. Ambalaje aflate la terţi 36. ANIMALE 361. Animale şi păsări 368. Diferenţe de preţ la animale şi păsări 37. MĂRFURI 371. Mărfuri 378. Diferenţe de preţ la mărfuri 38. AMBALAJE 381. Ambalaje 388. Diferenţe de preţ la ambalaje ----------------- *1) Sunt reflectate acţiunile proprii clasificate în active imobilizate în funcţie de intenţia cu privire la durata de deţinere de peste un an, stabilită cu ocazia achiziţiei sau reclasarii. 39. PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA STOCURILOR ŞI PRODUCŢIEI ÎN CURS DE EXECUŢIE 391. Provizioane pentru deprecierea materiilor prime 392. Provizioane pentru deprecierea materialelor 3921. Provizioane pentru deprecierea materialelor consumabile 3922. Provizioane pentru deprecierea materialelor de natura obiectelor de inventar 393. Provizioane pentru deprecierea producţiei în curs de execuţie 394. Provizioane pentru deprecierea produselor 3941. Provizioane pentru deprecierea semifabricatelor 3945. Provizioane pentru deprecierea produselor finite 3946. Provizioane pentru deprecierea produselor reziduale 395. Provizioane pentru deprecierea stocurilor aflate la terţi 3951. Provizioane pentru deprecierea materiilor prime şi consumabilelor aflate la terţi 3952. Provizioane pentru deprecierea semifabricatelor aflate la terţi 3953. Provizioane pentru deprecierea produselor finite aflate la terţi 3954. Provizioane pentru deprecierea produselor reziduale aflate la terţi 3956. Provizioane pentru deprecierea animalelor aflate la terţi 3957. Provizioane pentru deprecierea mărfurilor aflate la terţi 3958. Provizioane pentru deprecierea ambalajelor aflate la terţi 396. Provizioane pentru deprecierea animalelor 397. Provizioane pentru deprecierea mărfurilor 398. Provizioane pentru deprecierea ambalajelor CLASA 4 - CONTURI DE TERŢI 40. FURNIZORI ŞI CONTURI ASIMILATE 401. Furnizori 403. Efecte de plătit 404. Furnizori de imobilizari 405. Efecte de plătit pentru imobilizari 408. Furnizori - facturi nesosite 409. Furnizori - debitori 4091. Furnizori-debitori pentru cumpărări de bunuri de natura stocurilor 4092. Furnizori-debitori pentru prestări de servicii şi executări de lucrări 41. CLIENŢI ŞI CONTURI ASIMILATE 411. Clienţi 4111. Clienţi 4118. Clienţi incerti sau în litigiu 413. Efecte de primit de la clienţi 418. Clienţi - facturi de întocmit 419. Clienţi - creditori 42. PERSONAL ŞI CONTURI ASIMILATE 421. Personal - salarii datorate 423. Personal - ajutoare materiale datorate 424. Participarea personalului la profit 425. Avansuri acordate personalului 426. Drepturi de personal neridicate 427. Reţineri din salarii datorate terţilor 428. Alte datorii şi creanţe în legătură cu personalul 4281. Alte datorii în legătură cu personalul 4282. Alte creanţe în legătură cu personalul 43. ASIGURĂRI SOCIALE, PROTECŢIA SOCIALĂ ŞI CONTURI ASIMILATE 431. Asigurări sociale 4311. Contribuţia unităţii la asigurările sociale 4312. Contribuţia personalului pentru pensia suplimentară 437. Ajutor de şomaj 4371. Contribuţia unităţii la fondul de şomaj 4372. Contribuţia personalului la fondul de şomaj 438. Alte datorii şi creanţe sociale 4381. Alte datorii sociale 4382. Alte creanţe sociale 44. BUGETUL STATULUI, FONDURI SPECIALE ŞI CONTURI ASIMILATE 441. Impozitul pe profit 442. Taxa pe valoarea adăugată 4423. TVA de plată 4424. TVA de recuperat 4426. TVA deductibilă 4427. TVA colectata 4428. TVA neexigibila 444. Impozitul pe salarii 445. Subvenţii 446. Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 447. Fonduri speciale - taxe şi vărsăminte asimilate 448. Alte datorii şi creanţe cu bugetul statului 4481. Alte datorii faţă de bugetul statului 4482. Alte creanţe privind bugetul statului 45. GRUP ŞI ASOCIAŢI 451. Decontări în cadrul grupului 4511 Decontări în cadrul grupului 4518. Dobânzi aferente decontărilor în cadrul grupului 452. Decontări privind interesele de participare 4521. Decontări privind interesele de participare 4528. Dobânzi aferente decontărilor privind interesele de participare 455. Sume datorate asociaţilor 4551. Asociaţi - conturi curente 4558. Asociaţi - dobânzi la conturi curente 456. Decontări cu asociaţii privind capitalul 457. Dividende de plată 458. Decontări din operaţii în participaţie 4581. Decontări din operaţii în participaţie-activ 4582. Decontări din operaţii în participaţie-pasiv 46. DEBITORI ŞI CREDITORI DIVERSI 461. Debitori diversi 462. Creditori diversi 47. CONTURI DE REGULARIZARE ŞI ASIMILATE 471. Cheltuieli înregistrate în avans 472. Venituri înregistrate în avans 473. Decontări din operaţii în curs de clarificare 476. Diferenţe de conversie - activ 477. Diferenţe de conversie - pasiv 48. DECONTĂRI ÎN CADRUL UNITĂŢII 481. Decontări între unitate şi subunitati 482. Decontări între subunitati 49. PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA CREANŢELOR 491. Provizioane pentru deprecierea creanţelor - clienţi 495. Provizioane pentru deprecierea creanţelor - decontări în cadrul grupului şi cu asociaţii 4951. Provizioane pentru deprecierea creanţelor asupra societăţilor în cadrul grupului 4952. Provizioane pentru deprecierea creanţelor referitoare la interesele de participare 4953. Provizioane pentru deprecierea creanţelor asupra asociaţilor 496. Provizioane pentru deprecierea creanţelor - debitori diversi CLASA 5 - CONTURI DE TREZORERIE 50. INVESTIŢII FINANCIARE 501. Titluri de participare la societăţi din cadrul grupului 502. Acţiuni proprii 503. Acţiuni 5031. Acţiuni cotate 5032. Acţiuni necotate 505. Obligaţiuni emise şi răscumpărate 506. Obligaţiuni 5061. Obligaţiuni cotate 5062. Obligaţiuni necotate 508. Alte investiţii financiare şi creanţe asimilate 5081. Alte titluri de plasament 5088. Dobânzi la obligaţiuni şi titluri de plasament 509. Vărsăminte de efectuat pentru investiţii financiare 5091. Vărsăminte de efectuat pentru titluri de participare la societăţile din cadrul grupului 5092. Vărsăminte de efectuat pentru interese de participare 5098. Vărsăminte de efectuat pentru alte investiţii financiare 51. CONTURI LA BĂNCI 511. Valori de încasat 5112. Cecuri de încasat 5113. Efecte de încasat 5114. Efecte remise spre scontare 512. Conturi curente la bănci 5121. Conturi la bănci în lei 5124. Conturi la bănci în valută 5125. Sume în curs de decontare 518. Dobânzi 5186. Dobânzi de plătit 5187. Dobânzi de încasat 519. Credite bancare pe termen scurt 5191. Credite bancare pe termen scurt 5192. Credite bancare pe termen scurt nerambursate la scadenta 5193. Credite externe guvernamentale 5194. Credite externe garantate de stat 5195. Credite externe garantate de bănci 5196. Credite de la trezoreria statului 5197. Credite interne garantate de stat 5198. Dobânzi aferente creditelor bancare pe termen scurt 5199. Dobânzi aferente creditelor guvernamentale externe 53. CASA 531. Casa 5311. Casa în lei 5314. Casa în valută 532. Alte valori 5321. Timbre fiscale şi poştale 5322. Bilete de tratament şi odihnă 5323. Tichete şi bilete de călătorie 5328. Alte valori 54. ACREDITIVE 541. Acreditive 5411. Acreditive în lei 5412. Acreditive în valută 542. Avansuri de trezorerie 58. VIRAMENTE INTERNE 581. Viramente interne 59. PROVIZIOANE PENTRU DEPRECIEREA CONTURILOR DE TREZORERIE 591. Provizioane pentru deprecierea titlurilor de participare în societăţi de grup 592. Provizioane pentru deprecierea acţiunilor proprii 593. Provizioane pentru deprecierea acţiunilor 595. Provizioane pentru deprecierea obligaţiunilor emise şi răscumpărate 596. Provizioane pentru deprecierea obligaţiunilor 598. Provizioane pentru deprecierea altor investiţii financiare şi creanţe asimilate CLASA 6 - CONTURI DE CHELTUIELI 60. CHELTUIELI CU MATERIILE PRIME, MATERIALE ŞI MĂRFURI 601. Cheltuieli cu materiile prime 602. Cheltuieli cu materialele consumabile 6021. Cheltuieli cu materialele auxiliare 6022. Cheltuieli privind combustibilul 6023. Cheltuieli privind materialele pentru ambalat 6024. Cheltuieli privind piesele de schimb 6025. Cheltuieli privind seminţele şi materialele de plantat 6026. Cheltuieli privind furajele 6028. Cheltuieli privind alte materiale consumabile 603. Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar 604. Cheltuieli privind materialele nestocate 605. Cheltuieli privind energia şi apa 606. Cheltuieli privind animalele şi păsările 607. Cheltuieli privind mărfurile 608. Cheltuieli privind ambalajele 61. CHELTUIELI CU LUCRĂRILE ŞI SERVICIILE EXECUTATE DE TERŢI 611. Cheltuieli cu întreţinerea şi reparaţiile 612. Cheltuieli cu redevenţele, locatiile de gestiune şi chiriile 613. Cheltuieli cu primele de asigurare 614. Cheltuieli cu studiile şi cercetările 62. CHELTUIELI CU ALTE SERVICII EXECUTATE DE TERŢI 621. Cheltuieli cu colaboratorii 622. Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile 623. Cheltuieli de protocol, reclama şi publicitate 624. Cheltuieli cu transportul de bunuri şi personal 625. Cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări 626. Cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii 627. Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate 628. Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi 63. CHELTUIELI CU IMPOZITELE, TAXELE ŞI VĂRSĂMINTELE ASIMILATE 635. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 64. CHELTUIELI CU PERSONALUL 641. Cheltuieli cu salariile personalului 645. Cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială 6451. Contribuţia unităţii la asigurările sociale 6452. Contribuţia unităţii pentru ajutorul de şomaj 6458. Alte cheltuieli privind asigurările şi protecţia socială 65. ALTE CHELTUIELI DE EXPLOATARE 654. Pierderi din creanţe şi debitori diversi 658. Alte cheltuieli de exploatare 6581. Despăgubiri, amenzi şi penalităţi 6582. Donaţii şi subvenţii acordate 6583. Cheltuieli privind activele cedate 6588. Alte cheltuieli de exploatare 66. CHELTUIELI FINANCIARE 663. Pierderi din creanţe legate de participatii 664. Cheltuieli privind titlurile de plasament cedate 665. Cheltuieli din diferenţe de curs valutar 666. Cheltuieli privind dobânzile 667. Cheltuieli privind sconturile acordate 668. Alte cheltuieli financiare 67. CHELTUIELI EXTRAORDINARE 671. Cheltuieli privind calamitatile şi alte evenimente similare 68. CHELTUIELI CU AMORTIZARILE, PROVIZIOANELE ŞI AJUSTAREA LA INFLAŢIE 681. Cheltuieli de exploatare privind amortizarile şi provizioanele 6811. Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizarilor 6812. Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 6813. Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea imobilizarilor 6814. Cheltuieli de exploatare privind provizioane pentru deprecierea activelor circulante 686. Cheltuieli financiare privind amortizarile şi provizioanele 6862. Cheltuieli financiare privind provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 6863. Cheltuieli financiare privind provizioane pentru deprecierea imobilizarilor financiare 6864. Cheltuieli financiare privind provizioane pentru deprecierea activelor circulante 6868. Cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor 687. Cheltuieli privind provizioanele reglementate 688. Cheltuieli din ajustarea la inflaţie 68. CHELTUIELI CU IMPOZITUL PE PROFIT ŞI ALTE IMPOZITE 691. Cheltuieli cu impozitul pe profit 698. Alte cheltuieli cu impozitele care nu apar în elementele de mai sus*1) ----------- *1) Se utilizează conform reglementărilor legale. CLASA 7 - CONTURI DE VENITURI 70. CIFRA DE AFACERI 701. Venituri din vânzarea produselor finite 702. Venituri din vânzarea semifabricatelor 703. Venituri din vânzarea produselor reziduale 704. Venituri din lucrări executate şi servicii prestate 705. Venituri din studii şi cercetări 706. Venituri din redevenţe, locatii de gestiune şi chirii 707. Venituri din vânzarea mărfurilor 708. Venituri din activităţi diverse 71. VARIATIA STOCURILOR 711. Variatia stocurilor 72. VENITURI DIN PRODUCŢIA DE IMOBILIZARI 721. Venituri din producţia de imobilizari necorporale 722. Venituri din producţia de imobilizari corporale 74. VENITURI DIN SUBVENŢII DE EXPLOATARE 741. Venituri din subvenţii de exploatare 7411. Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri 7412. Venituri din subvenţii de exploatare pentru materii prime şi materiale consumabile 7413. Venituri din subvenţii de exploatare pentru alte cheltuieli din afară 7414. Venituri din subvenţii de exploatare pentru plata personalului 7415. Venituri din subvenţii de exploatare pentru asigurări sociale 7416. Venituri din subvenţii de exploatare pentru alte cheltuieli de exploatare 7417. Venituri din subvenţii de exploatare aferente altor venituri 7418. Venituri din subvenţii de exploatare pentru dobânda datorată 75. ALTE VENITURI DIN EXPLOATARE 754. Venituri din creanţe reactivate şi debitori 758. Alte venituri din exploatare 7581. Venituri din despăgubiri, amenzi şi penalităţi 7582. Venituri din donaţii şi subvenţii 7583. Venituri din vânzarea activelor şi din alte operaţii de capital 7584. Venituri din subvenţii pentru investiţii 7588. Alte venituri din exploatare 76. VENITURI FINANCIARE 761. Venituri din imobilizari financiare 7611. Venituri din titluri de participare deţinute la filiale în cadrul grupului 7612. Venituri din titluri de participare deţinute la societăţi din afară grupului 7613. Venituri din titluri de participare deţinute în societăţi asociate din cadrul grupului 7614. Venituri din titluri de participare deţinute în societăţi asociate din afară grupului 7615. Venituri din titluri de participare strategice în cadrul grupului 7616. Venituri din titluri de participare strategice în afară grupului 7617. Venituri din alte titluri imobilizate 762. Venituri din investiţii financiare 763. Venituri din creanţe imobilizate 764. Venituri din titluri de plasament cedate 7641. Venituri din titluri de plasament cedate - active imobilizate 7642. Venituri din titluri de plasament cedate - active circulante 765. Venituri din diferenţe de curs valutar 766. Venituri din dobânzi 767. Venituri din sconturi obţinute 768. Alte venituri financiare 77. VENITURI EXTRAORDINARE 771. Venituri din subvenţii pentru evenimente extraordinare şi altele similare 78. VENITURI DIN PROVIZIOANE ŞI AJUSTAREA LA INFLAŢIE 781. Venituri din provizioane privind activitatea de exploatare 7812. Venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 7813. Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizarilor 7814. Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante 786. Venituri financiare din provizioane 7862. Venituri din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli 7863. Venituri din provizioane pentru deprecierea imobilizarilor 7864. Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante 787. Venituri din provizioane reglementate 788. Venituri din ajustarea la inflaţie CLASA 8 - CONTURI SPECIALE 80. CONTURI ÎN AFARĂ BILANŢULUI 801. Angajamente acordate 8011. Giruri şi garanţii acordate 8018. Alte angajamente acordate 802. Angajamente primite 8021. Giruri şi garanţii primite 8028. Alte angajamente primite 803. Alte conturi în afară bilanţului 8031. Mijloace fixe luate cu chirie 8032. Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare 8033. Valori materiale primite în păstrare sau custodie 8034. Debitori scoşi din activ, urmăriţi în continuare 8035. Debitori din amenzi şi penalităţi pretinse 8036. Redevenţe, locatii de gestiune, chirii şi alte datorii asimilate 8037. Efecte scontate neajunse la scadenta 8038. Alte valori în afară bilanţului 89. BILANŢ 891. Bilanţ de deschidere 892. Bilanţ de închidere CLASA 9 - CONTURI DE GESTIUNE 90. DECONTĂRI INTERNE 901. Decontări interne privind cheltuielile 902. Decontări interne privind producţia obţinută 903. Decontări interne privind diferenţele de preţ 92. CONTURI DE CALCULATIE 921. Cheltuielile activităţii de baza 922. Cheltuielile activităţilor auxiliare 923. Cheltuieli indirecte de producţie 924. Cheltuieli generale de administraţie 925. Cheltuieli de desfacere 93. COSTUL PRODUCŢIEI 931. Costul producţiei obţinute 933. Costul producţiei în curs de execuţie Capitolul 3 Formatul conturilor anuale BILANŢ încheiat la data de 31 decembrie 1999 CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE încheiat la data de 31 decembrie 1999 NOTE LA CONTURILE ANUALE 1. Capitaluri proprii 2. Active imobilizate 3. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli şi alte provizioane 4. Repartizarea profitului 5. Analiza rezultatului din exploatare 6. Situaţia creanţelor şi datoriilor 7. Principii, politici şi metode contabile 8. Acţiuni şi obligaţiuni 9. Informaţii privind salariaţii, administratorii şi directorii 10. Alte informaţii NOTA 1 ------ CAPITALURI PROPRII Ex. Capital social Rezerve**) --------------- *) Cu explicarea naturii acestora. **) Se va prezenta scopul constituirii acestora, iar pentru rezervele din reevaluare se va prezenta şi tratamentul fiscal aplicat. NOTA 2 ------ ACTIVE IMOBILIZATE -------------- *) Pentru "Cheltuielile de dezvoltare" şi "Fondul comercial" se vor prezenta motivele imobilizarii şi "perioada" de amortizare, cu justificarea acesteia. **) Se vor prezenta modificările acesteia în funcţie de tratamentele contabile aplicate. ***) Se vor prezenta ajustarile care privesc exerciţiile viitoare. NOTA 3 ------ PROVIZIOANE PENTRU RISCURI ŞI CHELTUIELI ŞI ALTE PROVIZIOANE -------------- *) Cu explicarea naturii acestora. NOTA 4 ------ REPARTIZAREA PROFITULUI NOTA 5 ------ ANALIZA REZULTATULUI DIN EXPLOATARE NOTA 6 ------ SITUAŢIA CREANŢELOR ŞI DATORIILOR ------------ Notă ... *) Se vor menţiona următoarele informaţii: - clauzele legate de achitarea datoriilor şi rata dobânzii aferente împrumuturilor; - datoriile pentru care s-au depus garanţii sau au fost efectuate ipotecari: - valoarea datoriei; - valoarea şi natura garanţiilor; - valoarea obligaţiilor pentru care s-au constituit provizioane; - valoarea obligaţiilor privind plata pensiilor. NOTA 7 ------ PRINCIPII, POLITICI ŞI METODE CONTABILE Se vor prezenta: > Abaterile de la principiile contabile şi schimbarea metodelor de evaluare, menţionându-se: * Natura; * Motivele; * Evaluarea efectului asupra patrimoniului, a rezultatului şi poziţiei financiare. > Tratamentele contabile alternative, menţionându-se: * Elementele afectate şi valoarea acestora la costul istoric; * Baza de evaluare adoptată; * Ajustarile efectuate în vederea aplicării tratamentului contabil alternativ; * Influenţa asupra rezultatului; * Conţinutul, limitele şi modalităţile de aplicare. > Suma dobânzilor incluse în costul de producţie al activelor imobilizate şi circulante cu ciclu lung de producţie. NOTA 8 ------ ACŢIUNI ŞI OBLIGAŢIUNI Se vor prezenta următoarele informaţii: > Capital social subscris; > Numărul şi valoarea totală a fiecărui tip de acţiuni emise; > Acţiuni rascumparabile: * Data cea mai apropiată şi data limita de răscumpărare; * Caracterul obligatoriu sau nu al răscumpărării; * Valoarea eventualei prime de răscumpărare. > Acţiuni emise în timpul exerciţiului financiar: * Tipul de acţiuni; * Număr de acţiuni emise; * Valoarea nominală totală şi valoarea încasată la distribuire; * Drepturi legate de distribuţie: - număr, descriere şi valoare acţiuni corespunzătoare; - perioada de exercitare a drepturilor; - preţul plătit pentru acţiunile distribuite. > Obligaţiuni emise: * Tipul obligaţiunilor emise; * Valoarea emisă şi suma primită pentru fiecare tip de obligaţiuni; * Obligaţiuni emise de întreprindere, deţinute de o persoană nominalizată sau imputernicita de aceasta: - valoarea nominală; - valoarea înregistrată în momentul plăţii. NOTA 9 ------ INFORMAŢII PRIVIND SALARIAŢII, ADMINISTRATORII ŞI DIRECTORII Se vor face menţiuni cu privire la: # Salarizare directori şi administratori: > Obligaţiile contractuale cu privire la plata pensiilor către foştii directori şi administratori: - obligaţie totală pentru fiecare categorie. > Valoarea avansurilor şi creditelor acordate directorilor şi administratorilor în timpul exerciţiului: - rata dobânzii; - principalele clauze ale creditului; - suma rambursata până la acea data. > Obligaţii viitoare de genul garanţiilor asumate de întreprindere în numele acestora. # Salariaţi: > Număr mediu aferent exerciţiului; > Număr mediu (fiecare categorie); > Salarii plătite sau de plătit aferente exerciţiului; > Cheltuieli cu asigurările sociale; > Alte cheltuieli cu contribuţiile pentru pensii. NOTA 10 -------- ALTE INFORMAŢII
- a)Informaţii cu privire la prezentarea întreprinderii: ... - sediul şi forma juridică a întreprinderii; - ţara de înfiinţare; - adresa sediului oficial; - etc.
- b)Informaţii privind relaţiile întreprinderii cu filiale, societăţi asociate sau alte întreprinderi în care se deţin titluri de participare strategice: ... - numele întreprinderilor; - ţara de înfiinţare; - adresa; - etc.
- c)Modalitatea folosită pentru exprimarea în moneda naţionala a elementelor patrimoniale, a veniturilor şi cheltuielilor exprimate iniţial într-o moneda străină. ...
- d)Informaţii referitoare la impozitul pe profit: ... > Proporţia între activitatea curenta şi extraordinară. > Reconcilierea între rezultatul exerciţiului şi rezultatul fiscal, asa cum este prezentat în declaraţia de impozit.
- e)Cifra de afaceri: ... > Prezentarea acesteia pe sectoare economice şi tipuri de pieţe de desfacere.
- f)Cheltuielile cu chiriile şi ratele achitate în cadrul unui contract de leasing operational. ...
- g)Onorariile plătite auditorilor. ... Capitolul 4 Corespondenta Planului de conturi general cu formatul conturilor anuale Acest document stabileşte corespondenta Planului de conturi general cu formatul bilanţului şi contului de profit şi pierdere prevăzut în Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi în volumul 1. BILANŢ *) Se utilizează potrivit normelor emise de Ministerul Finanţelor. CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE NOTĂ: Unele conturi sunt bifunctionale şi pot avea solduri atât creditoare, cat şi debitoare. Corespondenta acestor conturi trebuie să fie facuta conform soldurilor; de exemplu: 4511 [B II 2] sau [D6 şi G6] 4518 [B II 2] sau [D6 şi G6] Anumite conturi se cuprind atât la lit. D, cat şi la lit. G. Este posibil ca aceste conturi sa conţină solduri exigibile (parţial sau total) în cursul unui exerciţiu financiar sau după închiderea acestuia. În acest caz, contul va fi împărţit între D (termen scurt) şi G (termen lung). Capitolul 5 Explicarea unor termeni utilizaţi şi colaterali acestora 1. Activele circulante sunt elemente patrimoniale care se utilizează pe o perioadă scurta în activitatea întreprinderii şi, în general, participa la un singur circuit economic, modificandu-şi în permanenta forma. 2. Activele imobilizate sunt activele unei întreprinderi destinate utilizării pe o perioadă îndelungată în activitatea acesteia. 3. Activitatea de dezvoltare reprezintă activitatea desfăşurată în scopul aplicării rezultatelor cercetării sau a altor cunoştinţe în cadrul unui plan sau proiect pentru producerea de materiale, dispozitive, produse, procese, sisteme sau servicii noi sau substanţial îmbunătăţite, înainte de începerea producţiei sau utilizării în scopuri comerciale. 4. Activitatea curenta este activitatea desfăşurată de o întreprindere potrivit obiectului sau de activitate, inclusiv activităţile legate de/derivate din realizarea acestuia. 5. Activitatea extraordinară reprezintă evenimente sau tranzacţii diferite de activităţile curente ale întreprinderii şi care nu apar frecvent sau cu regularitate. 6. Brevete, licenţe, mărci, drepturi şi valori similare reprezintă drepturi de proprietate industriala sau intelectuală, după caz. 7. Bunurile fungibile sunt bunuri de orice natura care nu se pot distinge în mod substanţial unele de altele. 8. Capitalul propriu reprezintă dreptul acţionarilor (interesul rezidual) în activele întreprinderii, după deducerea tuturor datoriilor acesteia. 9. Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile înregistrate nemijlocit ca rezultat al constituirii întreprinderii ca persoana juridică distinctă. 10. Cheltuielile de dezvoltare sunt cheltuielile care se atribuie direct activităţii de dezvoltare sau care pot fi alocate în mod raţional acesteia. 11. Cifra de afaceri neta, care trebuie prezentată la poziţia 1 în contul de profit şi pierdere, cuprinde sumele provenind din vânzarea de bunuri şi servicii ce intră în categoria activităţilor curente ale întreprinderii, după scăderea reducerilor comerciale, a taxei pe valoarea adăugată şi a altor impozite şi taxe aferente. 12. Concesiunea este convenţia prin care o persoană fizica sau juridică dobândeşte dreptul de utilizare a anumitor bunuri sau servicii în schimbul unor beneficii pentru concesionar. Din punct de vedere contabil, concesiunea este o imobilizare necorporala a carei valoare este determinata de valoarea bunurilor sau serviciilor preluate cu titlu de concesiune, pe bază de contract. 13. Contabilitatea generală, denumita şi financiară, reprezintă ansamblul operaţiunilor de înregistrare a existenţei şi miscarii elementelor patrimoniale ale unei întreprinderi pe baza regulilor şi normelor speciale. În România, normele unitare privind organizarea şi conducerea acesteia sunt prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările ulterioare, şi de prezentele reglementări, având ca obiectiv principal furnizarea informaţiilor atât pentru necesităţile proprii, cat şi în relaţiile cu asociaţii sau actionarii, clienţii, furnizorii, băncile, organele fiscale şi alte persoane juridice şi fizice, în sensul prevederilor art. 2 şi art. 10 din legea mai sus menţionată. 14. Conturile anuale cuprind bilanţul, contul de profit şi pierdere şi note. 15. Costul administrativ al raportului anual reprezintă costul de întocmire, distribuire şi publicare a acestuia. 16. Costul de înlocuire sau curent net este costul potenţial al unui activ pe care întreprinderea ar putea sa-l suporte în situaţia în care ar fi nevoita sa înlocuiască activul la data bilanţului. 17. Costul de producţie este determinat prin adăugarea, la costul de achiziţie al materiilor prime şi consumabilelor utilizate, a costurilor înregistrate de întreprindere, care sunt direct atribuite producerii acelui bun. În plus, costul de producţie mai poate cuprinde: 1) o pondere rezonabila din costurile înregistrate de întreprindere care sunt numai indirect atribuite producerii acelui bun, dar numai în măsura în care ele se referă la perioada de producţie; 2) în cazul activelor cu ciclu lung de producţie, dobânda la capitalul împrumutat pentru finanţarea producerii acelui bun, în măsura în care aceasta se acumuleaza în raport de perioada de producţie. Un activ cu ciclu lung de producţie este un activ care necesita o perioadă substantiala de timp pentru a fi gata pentru utilizare sau vânzare, cum sunt stocurile ce necesita o perioadă substantiala de timp pentru a fi aduse la stadiul de a fi vandabile, navele, aeronavele etc. Investiţiile şi stocurile ce se produc în cantităţi mari, în mod repetat, într-o perioadă scurta de timp sau cu ciclu de producţie normal, nu sunt active cu ciclu lung de producţie. Activele care pot fi utilizate sau vândute în momentul în care au fost achiziţionate nu sunt active cu ciclu lung de producţie. În cazul activelor circulante, costurile de distribuţie nu pot fi incluse în costurile de producţie. 18. Dividendele reprezintă partea din profitul net al întreprinderii, care se distribuie acţionarilor sau asociaţilor. 19. Dividendele propuse sunt
- Documentele justificative sunt documentele primare care probează legal o operaţiune.
- Drept de subscriere la alocarea acţiunilor reprezintă opţiunea oricărei persoane de a subscrie şi dreptul de a cere alocarea de acţiuni provenind fie din conversia în acţiuni a titlurilor de valoare de orice alta natura, fie din alte surse.
- Filiala este o societate controlată de societatea mama.
- Fondul comercial reprezintă partea din fondul de comerţ*1) care nu figurează în cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, dar care contribuie la menţinerea sau dezvoltarea potenţialului de activităţi al întreprinderii, reprezentat de clientela, vad comercial, reputaţie, debusee, poziţie geografică etc. Fondul comercial (engl. goodwill), din punct de vedere contabil este o imobilizare necorporala care se determina ca diferenţa de achiziţie între valoarea reală, stabilită ca valoare recunoscută de părţi în cadrul tranzacţiilor directe, şi valoarea înregistrată în contabilitate pentru bunurile identificabile care au făcut obiectul tranzacţiei. ---------------- *1) Definit în Codul comercial.
- Grupul de întreprinderi cuprinde o societate mama şi toate filialele sale.
- Interesele de participare reprezintă interesele deţinute de o întreprindere în acţiunile unei alte întreprinderi. Interesele de participare sunt deţinute pe termen lung în scopul