PLANUL REGIONAL DE ACȚIUNE din 25 februarie 2019

PLANUL REGIONAL DE ACȚIUNE din 25 februarie 2019 pentru ursul brun (Ursus arctos) în zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali Publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 bis din 4 iunie 2019 Notă ... Aprobat prin ORDINUL nr. 177 din 25 februarie 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 4 iunie

1. LIFE CONNECT CARPATHIANS Îmbunătățirea conectivității populațiilor de urs și lup cu ajutorul unei rețele regionale de situri Natura 2000 în România 2019 Cuprins I. IntroducereI.
2. Date generaleI.1.
3. Contextul elaborării Planului regional de acțiune ... I.1.
4. Descrierea zonei ... I.1.
5. Zonarea coridorului ecologic ... ... I.
6. Procesul de elaborare a planului de acțiune ... I.
7. Cadrul legislativ internațional și naționalI.3.
8. Legislația internațională ... I.3.
9. Legislația națională ... ... ... II. Informații generale despre urs ... III. Amenințări la adresa conservării speciei ... IV. Populația speciei Ursus arctos și a speciilor-pradă în zona coridorului ecologicIV.
10. Unități de management ... IV.
11. Analiza datelor raportate de către fondurile cinegetice ... IV.
12. Analiza datelor obținute în urma aplicării unor studii genetice ... IV.
13. Analiza datelor colectate prin metoda transectelor ... IV.
14. Analiza datelor obținute în urma folosirii camerelor de supraveghere ... ... V. Habitatul speciei în zona coridorului ecologicV.
15. Zone de habitat favorabil și prezența speciei ... V.
16. Conectivitate ... ... VI. Starea de conservare a speciei ... VII. Aspecte socio-culturale cu privire la conservarea carnivorelor mariVII.
17. Atitudinea și toleranța comunităților locale față de animalele sălbatice ... VII.
18. Prevenirea pagubelor și diminuarea conflictelorVII.2.
19. Situația pagubelor produse de animalele sălbatice ... VII.2.
20. Măsuri de prevenire a atacurilor folosite de fermieri ... VII.2.
21. Studii de caz privind măsurile de prevenire și reducere a pagubelor, implementate în cadrul proiectului LIFE ... ... ... VIII. Planul de acțiuni Tabel centralizat al acțiunilor ... Abrevieri AnexeAnexa 1 - Harta fondurilor cinegetice din zona Coridorului ecologic Apuseni - Carpații MeridionaliAnexa 2 - Fondurile cinegetice din cadrul Coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali și imediata vecinătate a acestuiaAnexa 3 - Procedură privind modul de intervenție a instituțiilor responsabile cu gestionarea situațiilor generate de animalele (mamifere) periculoase la nivelul județului HunedoaraAnexa 4 - Perimetrele de explorare/exploatare a resurselor mineraleAnexa 5 - Permeabilitatea Văii Mureșului pentru fauna sălbatică (sectorul Săvârșin-Sălciva)Anexa 6 - Permeabilitatea Văii Mureșului pentru fauna sălbatică (sectorul Ilteu-Săvârșin)Anexa 7 - Permeabilitatea Văii Mureșului pentru fauna sălbatică (Ilteu)Anexa 8 - Permeabilitatea DN76 pentru fauna sălbatică (sectorul Lazuri-Criștioru de Jos)Anexa 9 - Permeabilitatea DN76 pentru fauna sălbatică (sectorul Șoimuș-Ștei)Anexa 10 - Micro-coridoarele de traversare a Văii Mureșului de către fauna sălbaticăAnexa 11 - Distribuția speciei Ursus arctos în zona coridorului ecologic Bibliografie I. Necesitatea elaborării și implementării unui plan regional de acțiune pentru Coridorul ecologic Apuseni - Carpații Meridionali derivă din importanța acestei zone pentru deplasarea carnivorelor mari și a altor specii de faună sălbatică între cele două lanțuri muntoase (Carpații Occidentali și Carpații Meridionali). Din punct de vedere tehnic, un coridor ecologic este definit ca reprezentând "zona naturală sau amenajată care asigură cerințele de deplasare, reproducere și refugiu pentru speciile sălbatice terestre și acvatice și în care se aplică unele măsuri de protecție și conservare" (O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice). Ori, singura rută care asigură deplasarea ursului între ariile muntoase amintite în care specia este permanent prezentă, este reprezentată de rețeaua formată din 17 situri Natura 2000 care leagă Munții Retezat și Munții Țarcu (la sud), de Munții Apuseni (la nord). Încă din anul 2008, specialiștii în conservarea carnivorelor mari din Europa au semnalat "tendința de izolare în cadrul coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali", menționând la acea dată că "încă există conectivitate în cadrul populației de urs din Carpații României" (Large Carnivore Inițiative for Europe - LCIE, Guidelines for Population Level Management Plans for Large Carnivores, 2008). Tocmai pentru păstrarea acestei conectivități și sub presiunea crescândă a unor factori cum ar fi intensificarea agriculturii, dar mai ales dezvoltarea la scară largă a infrastructurii rutiere și feroviare, Fauna & Flora Internațional alături de Asociația Zărand au inițiat un program mai amplu la nivel de coridor denumit generic "Inițiativa Zărand". Această inițiativă are ca scop asigurarea unei conservări integrate a valorilor naturale și culturale, susținută și acceptată de comunitatea locală. Tot în cadrul acestei inițiative a fost demarat și procesul de elaborare a unui Plan regional de acțiune pentru urs, care să răspundă nevoilor de conservare a speciei, dar mai ales să conțină acțiuni specifice zonei menite să asigure conectivitatea între Carpații Occidentali și Carpații Meridionali și să prevină izolarea exemplarelor de urs din Apuseni din punct de vedere demografic, ecologic și genetic. I.
22. Date generaleI.1.
23. Contextul elaborării Planului regional de acțiune Planul regional de acțiune pentru specia Ursus arctos a fost elaborat în cadrul proiectului LIFE12 NAT/UK/001068 Enhancing landscape connectivity for brown bear and wolf through a regional network of NATURA 2000 sites in România - LIFE Connect Carpathians (Îmbunătățirea conectivității populațiilor de urs și lup cu ajutorul unei rețele regionale de situri Natura 2000 în România), implementat în perioada 2013 -
24. Proiectul este implementat de organizația Fauna & Flora Internațional împreună cu Asociația Zărand, Ministerul Mediului și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Figura
25. Localizarea coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali Necesitatea implementării proiectului a rezultat dintr-o evaluare a habitatelor favorabile pentru carnivorele mari la nivelul continentului European (LCIE 2008 - Large Carnivore Inițiative for Europe), care a constatat că izolarea Munților Apuseni față de restul Carpaților din România reprezintă o importantă problemă de conectivitate pentru aceste specii. Proiectul vizează direct problema conectivității dintre Apuseni și Carpații Meridionali, rețea ecologică formată din 17 situri Natura 2000, cu rol de coridor care să asigure funcționalitatea întregului peisaj. Siturile care compun rețeaua ecologică sunt descrise în tabelul
26. Tabelul
27. Siturile Natura 2000 care formează coridorul ecologic Apuseni - Carpații MeridionaliNumăr curent Denumirea sitului Natura 2000 1 ROSCI0002 Apuseni 2 ROSCI0042 Codru Moma 3 ROSCI0324 Munții Bihor 4 ROSCI0291 Coridorul Munții Bihorului - Codru Moma 5 ROSCI0289 Coridorul Drocea - Codru Moma 6 ROSCI0298 Defileul Crișului Alb 7 ROSCI0407 Zarandul de Vest 8 ROSCI0070 Drocea 9 ROSCI0406 Zarandul de Est 10 ROSCI0325 Munții Metaliferi 11 ROSCI0064 Defileul Mureșului 12 ROSCI0355 Podișul Lipovei - Poiana Ruscă 13 ROSCI0250 Ținutul Pădurenilor 14 ROSCI0219 Rusca Montană 15 ROSCI0292 Coridorul Rusca Montană - Țarcu - Retezat 16 ROSCI0126 Munții Țarcu 17 ROSCI0217 Retezat Siturile Natura 2000 care compun coridorul ecologic sunt situate pe raza județelor Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș, Gorj și Caraș-Severin (figurile 1 și 2). Scopul planului de acțiune constă în conservarea pe termen lung a populațiilor de carnivore mari din zona coridorului ecologic. Obiectivele generale ale planului de acțiune sunt următoarele:
28. Asigurarea conectivității funcționale a coridorului ecologic; ...
29. Reducerea conflictului om - animale sălbatice și creșterea gradului de toleranță cu privire la carnivorele mari; ...
30. Promovarea conservării integrate pe termen lung și sprijinirea dezvoltării capacității agențiilor responsabile; armonizarea practicilor din silvicultură și vânătoare cu obiectivele de conservare; ...
31. Implicarea factorilor interesați în conservarea speciei țintă prin creșterea gradului de conștientizare și de susținere în rândul populației locale și a altor factori interesați. ... ... I.1.
32. Descrierea zonei Din punctul de vedere al folosinței terenului, în zona coridorului întâlnim păduri de foioase (52,1%), păduri de conifere (15,8%), păduri de amestec (8,8%), fânețe (6%), pășuni (5,5%), alte terenuri agricole (4%), tufișuri și stâncării (3%), terenuri acoperite parțial de vegetație lemnoasă (2,9%), râuri și lacuri (1,4%), elemente artificiale - drumuri, construcții etc (0,5%). Coridorul ecologic are o lungime de 150 km și leagă Munții Apuseni de Carpații Meridionali. Altitudinea în această zonă variază între 126 m (Defileul Mureșului) și 2509 m (vârful Peleaga, Munții Retezat). Figura
33. Siturile Natura 2000 care compun coridorul ecologic Apuseni - Carpații Meridionali Regiunea reprezintă un peisaj unic, bogat din punct de vedere cultural și natural și care păstrează, încă, o mare parte din biodiversitatea pentru care România este recunoscută la nivel mondial. Astfel, adăpostește vaste ecosisteme naturale, cu o biodiversitate remarcabilă, fiind identificate aici cel puțin 28 de habitate forestiere de interes comunitar și 59 de specii protejate de lege. Pădurile sunt formate în general din amestecuri de fag și carpen, gorun și cer, dar și molid și brad în zonele mai înalte. ... I.1.
34. Zonarea coridorului ecologic Dintre cele 17 situri Natura 2000 care compun coridorul ecologic, 13 au fost desemnate și pentru specia Ursus arctos, după cum se poate observa în figura
35. Acestea sunt: ROSCI0042 ROSCI0324 Munții Bihor; ROSCI0291 Coridorul Munții Bihorului - Codru Moma; ROSCI0289 Coridorul Drocea - Codru Moma; ROSCI0298 Defileul Crișului Alb; ROSCI0407 Zarandul de Vest; ROSCI0406 Zarandul de Est; ROSCI0325 Munții Metaliferi; ROSCI0064 Defileul Mureșului; ROSCI0355 Podișul Lipovei - Poiana Ruscă; ROSCI0250 Ținutul Pădurenilor; ROSCI0219 Rusca Montană; ROSCI0292 Coridorul Rusca Montană - Țarcu - Retezat și ROSCI0217 Retezat. Figura
36. Situri desemnate și pentru urs Deși nu toate cele 17 situri care compun coridorul ecologic Apuseni - Carpații Meridionali (sau mai degrabă rețeaua ecologică) au fost desemnate și pentru specia Ursus arctos, aceasta nu înseamnă că specia respectivă nu poate fi prezentă și în celelalte situri. Spre exemplu, în situl ROSCI0002 Apuseni, prezența ursului a fost confirmată cu certitudine și habitatul pentru această specie este favorabil pe suprafețe însemnate din aria protejată, așa cum se poate observa și în hărțile capitolului V "Habitatul speciei în zona coridorului ecologic" din prezentul document. De asemenea, specia a fost semnalată și în siturile ROSCI0042 Codru Moma (la ultima actualizare a formularului standard Natura 2000, a fost inclus și ursul ca fiind prezent în sit) și ROSCI0126 Munții Țarcu (anexa nr. 11). Oricum, este important de menționat faptul că procesul de proiectare și desemnare a rețelei ecologice, s-au avut în vedere toate cele trei specii de carnivore mari prezente în zonă - Ursus arctos, Canis lupus și Lynx lynx. Ținând cont de datele raportate oficial cu privire la abundența speciei Ursus arctos, dar luând în considerare și observațiile suplimentare legate de prezența acesteia și informațiile privitoare la zonele de habitat favorabil, realizate mai ales în cadrul proiectului Life Connect Carpathians, coridorul ecologic poate fi împărțit în mai multe zone distincte. Figura
37. Zonarea coridorului ecologic În primul rând, trebuie menționat faptul că o rețea ecologică este alcătuită din zone centrale ("core-areas"), zone-tampon, coridoare și, eventual, zone de reconstrucție ecologică (Maanen et al). Zonele centrale sunt arii protejate robuste, cu rol de refugiu pentru populații viabile de animale și plante cu cerințe ecologice specifice. Zonele centrale îndeplinesc rolul de "rezervor", producând indivizi "în surplus" capabili să disperseze cu succes pentru a susține alte subpopulații din cadrul rețelei ecologice. Suprafața optimă și calitatea habitatelor zonelor centrale depind de cerințele ecologice ale celei mai "pretențioase" specii din ecosistem și de favorabilitatea matricei. Zonele-tampon au rolul de a proteja zonele centrale de efectele activităților antropice și de posibila atragere a indivizilor în "capcane" ecologice (zonele unde rata mortalității indivizilor o depășește pe cea a natalității și este atât de ridicată încât pune în pericol populația din zona centrală învecinată). Zona tampon trebuie să îndeplinească rolul de tranziție de la zonele nefavorabile la cele complet protejate. Coridoarele ecologice sunt reprezentate de zone mai mult sau mai puțin continue de habitate suboptimale și favorabile care facilitează dispersia, în siguranță și eficientă, a animalelor între zonele centrale. În cadrul rețelei ecologice Apuseni - Carpații Meridionali, zonele centrale sunt formate din situri Natura 2000 amplasate în extremitatea nordică (ROSCI0002 Apuseni și ROSCI0324 Munții Bihor) precum și din situri amplasate în sudul regiunii (ROSCI0355 Podișul Lipovei - Poiana Ruscă, parțial; ROSCI0250 Ținutul Pădurenilor; ROSCI0219 Rusca Montană; ROSCI0126 Munții Țarcu și ROSCI0217 Retezat). Coridoarele ecologice care asigură dispersia eficientă și în siguranță a animalelor între zonele centrale sunt formate din siturile ROSCI0291 Coridorul Munții Bihorului - Codru Moma; Coridorul Drocea - Codru Moma; ROSCI0298 Defileul Crișului Alb; ROSCI0407 Zarandul de Vest; ROSCI0070 Drocea; ROSCI0406 Zarandul de Est; ROSCI0325 Munții Metaliferi; ROSCI0064 Defileul Mureșului; ROSCI0355 Podișul Lipovei - Poiana Ruscă (parțial) și ROSCI0292 Coridorul Rusca Montană - Țarcu - Retezat. După cum se poate observa în figura 4, coridoarele ecologice au fost împărțite, la rândul lor, în două subcategorii, respectiv "Coridoare" și "Habitat și coridor" pentru a diferenția zonele care, pe lângă rolul de coridor, reprezintă și un habitat important pentru urs (culoarea verde pe hartă). Acestea din urmă joacă și rolul de zone tampon pentru zonele centrale. "Zona de recolonizare", marcată cu albastru în figura 4, respectiv ROSCI0042 Codru Moma, reprezintă o suprafață în care nu a fost raportată oficial prezența permanentă a ursului pe fondurile cinegetice, dar habitatul favorabil existent aici și înregistrarea prezenței unor exemplare aflate în dispersie fac posibilă în viitor extinderea naturală a arealului tradițional al speciei. ... ... I.
38. Procesul de elaborare a planului de acțiune Planul regional de acțiune a fost elaborat în perioada 2017 - 2019, pornind de la nevoia primordială de asigurare a conectivității habitatelor pentru carnivorele mari în zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali. În această zonă, conectivitatea habitatelor se află sub o presiune crescândă în primul rând din cauza dezvoltării mai multor proiecte de infrastructură. Într-o primă etapă au fost centralizate rezultatele mai multe evaluări sau studii științifice și de natură socio-culturală derulate în zona coridorului ecologic, unele fiind elaborate în cadrul proiectului LIFE Connect Carpathians, iar altele au fost preluate de la instituții sau organizații care își desfășoară activitatea în zona coridorului ecologic. Astfel a fost elaborat un prim draft al planului de acțiune, cu ajutorul unui grup de experți în domeniul carnivorelor mari, din întreaga țară. În etapa de formulare a acțiunilor de management au fost consultați de asemenea experți internaționali. În paralel, s-au constituit trei grupuri de factori interesați care au fost consultați în procesul de elaborare a planului de acțiune:– grupul custozilor siturilor Natura 2000 și administratorilor de arii protejate din zona coridorului ecologic; ... – grupul de lucru național, format din reprezentanți ai unor ministere sau instituții reprezentative (Ministerul Mediului; Garda Națională de Mediu; Regia Națională de Pădurilor ROMSILVA; Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare; Autoritatea Națională pentru Turism; Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere; Administrația Națională "Apele Române"; Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară; Agenția Națională pentru Protecția Mediului; Agenția Națională pentru Resurse Minerale; Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A.; Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism; Jandarmeria Română; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea"; Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România); ... – grupul de lucru regional/local, format în general din reprezentanți în teritoriu ai instituțiilor menționate mai sus, precum și gestionari ai fondurilor cinegetice, reprezentanți ai administratorilor de păduri și ai comunităților locale. ... În urma consultărilor cu factorii interesați și după centralizarea observațiilor și sugestiilor acestora, a fost elaborată forma finală a planului de acțiune, care a fost transmisă spre aprobare autorității centrale pentru protecția mediului. ... I.
39. Cadrul legislativ internațional și naționalI.3.
40. Legislația internațională Principalele reglementări internaționale care vizează specia-țintă sunt: ● "Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa" (Convenția de la Berna), adoptată la Berna la 19 septembrie
41. Documentul are ca obiect asigurarea conservării florei și faunei sălbatice și a habitatelor lor naturale, în special a speciilor și habitatelor a căror conservare necesită cooperarea mai multor state. Ca principiu general, fiecare țară contractantă se obligă să ia măsurile legislative și administrative adecvate și necesare pentru a asigura conservarea speciilor de faună și flora sălbatică enumerate în anexele nr. I - III din convenție. Ursidaele sunt listate în anexa nr. II "Specii de faună strict protejate". Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa a fost adoptată de România prin Legea nr. 13 din 11 martie
42. ● Directiva Consiliului Europei nr. 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice (Directiva Habitate), adoptată la 21 mai
43. Scopul Directivei este de a contribui la asigurarea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale precum și a faunei și florei sălbatice pe teritoriul european al Statelor Membre la care Tratatul se aplică. Măsurile luate în baza Directivei Habitate vizează menținerea sau restabilirea, într-o stare de conservare favorabilă, a habitatelor naturale și a speciilor din faună și floră sălbatică de interes comunitar. Modul concret de punere în practică a obiectivelor acestei Directive a fost înființarea unei rețele ecologice europene coerente de zone speciale de conservare, sub numele de "NATURA 2000". Această rețea, compusă din situri care adăpostesc tipuri de habitate naturale ce figurează în Anexa nr. I și de habitate ale speciilor ce figurează în Anexa nr. II, asigură menținerea sau, dacă este cazul, restabilirea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor într-o stare de conservare favorabilă, pe cuprinsul ariilor lor de răspândire naturală. Ursus arctos figurează în Anexa nr. 2 a Directivei - "Specii de plante și animale de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea zonelor speciale de habitate" și în anexa 4 - "Specii de animale și plante de interes comunitar care necesită o protecție strictă". ● Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES, sau Convenția de la Washington), adoptată la Washington la 3 martie
44. Convenția subliniază faptul că este esențială cooperarea internațională între statele contractante pentru protecția anumitor specii ale faunei și florei sălbatice împotriva unei exploatări excesive, ca urmare a comerțului internațional. Comerțul cu indivizi ai speciilor amenințate cu dispariția, între care și ursul, este supus unei reglementări foarte stricte în scopul de a nu le mai pune în pericol supraviețuirea și nu trebuie autorizat decât în condiții excepționale. România a aderat la CITES prin Legea nr. 69 din 15 iulie
45. ● Convenția privind diversitatea biologică (CBD), adoptată la Summit-ul Pământului, de la Rio de Janeiro, în
46. CBD are trei obiective principale: conservarea diversității biologice; utilizarea componentelor sale într-un mod durabil și partajarea corectă și echitabilă a beneficiilor care decurg din utilizarea resurselor genetice. Convenția privind diversitatea biologică identifică obiectivele generale și a politicilor, iar țările sunt libere să stabilească modul în care acestea doresc să le pună în aplicare. Una dintre cele mai importante realizări CBD de până acum a fost creșterea interesului privind biodiversitatea, atât în țările dezvoltate cât și în țările în curs de dezvoltare. Biodiversitatea este acum văzută ca un subiect de o importanță majoră și în dezvoltare. Convenția a fost ratificată de România prin Legea nr. 58 din
47. ... I.3.
48. Legislația națională Cele mai relevante acte normative naționale care vizează conservarea speciei-țintă sunt: ● Legea nr. 13/1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979; ● Legea nr. 69 din 15 iulie 1994 pentru aderarea României la Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de fauna și flora pe cale de dispariție, adoptată la Washington la 3 martie 1973; ● Legea nr. 58 din 13 iulie 1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992; ● Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare; ● Legea nr. 149/2015 privind modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006; ● Hotărârea de Guvern nr. 1.679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor. ... ... ... II. Ursul brun (Ursus arctos) este cea mai răspândită specie de urs din lume, cu o distribuție holarctică în Europa, Asia și America de Nord, întinzându-se de la tundra arctică din nord până în zonele deșertice. Ursul brun are un cap masiv, nas scurt, urechi mici și rotunjite, ochi mici, coadă scurtă și corp masiv. Cele cinci gheare de la fiecare picior sunt puțin curbate și sunt mai lungi la picioarele din față decât la cele din spate. Simțul olfactiv este foarte bine dezvoltat. Masculii sunt de regulă mai mari decât femelele și pot ajunge la 140 - 320 kg, iar femelele la 100 - 200 kg. În Europa, urșii se găsesc pe continent și nu ating dimensiunile corporale maxime ale speciei, precum exemplarele care trăiesc în zona de coastă și care au la dispoziție hrană bogată în proteine și lipide provenită de la somoni (Alaska, partea estică a Rusiei) (Swenson et al, 2000). În România populația de urs este distribuită de-a lungul întregii suprafețe împădurite din Carpații României, 93% fiind localizată în zona de munte și 7% în zona de deal, ocupând o zonă de aproximativ 69000 Kmp (Ionescu, 1999). Mărimea populației la nivel național este estimată la aproximativ 6000 de exemplare, tendința fiind stabilă. După estimările oficiale, cea mai mare densitate se înregistrează în județele Harghita, Covasna, Bistrița, Brașov, Buzău, Mureș și Neamț (Isuf și Ionescu, 1999). În privința hranei, ursul este un animal omnivor, își satisface până la 85% din necesarul de hrană cu materie vegetală. Datorită dietei, ursul brun utilizează diferite tipuri de habitate naturale dar și antropice, fiind o specie oportunistă din perspectiva obținerii hranei. Hrănirea în perioada de toamnă, este esențială pentru supraviețuire, până la sfârșitul toamnei urșii acumulând un strat adipos suficient care să le permită să intre în somnul de iarnă (Zedrosser et al. 2001 în Ionescu et al, 2013). Ursul este o specie poligamă. Împerechere are loc în perioada aprilie - iunie, iar femela dă naștere la 1 - 3 pui. Puii au la naștere în jur de 350 - 500 g (Ionescu, 1999). Longevitatea ursului poate să depășească 20 de ani în mediul său natural. ... III. La nivelul continentului nostru, Comisia Europeană a identificat principalele amenințări la adresa conservării populațiilor de urs ca fiind reprezentate de pierderea habitatelor din cauza dezvoltării infrastructurii; deranjul provocat de activitățile umane; gradul redus de acceptanță din partea comunităților locale; capacitate redusă de management din partea instituțiilor; factori intrinseci (de exemplu, populații mici); mortalitate prin accidente și braconaj (Boitani, L. et al, 2015: Key actions for Large Carnivore populations in Europe). Dacă ne referim strict la zona coridorului ecologic Apuseni-Carpații Meridionali, au fost identificate următoarele amenințări la adresa conservării speciei Ursus arctos:A. Fragmentarea habitatelor O primă amenințare majoră la adresa populațiilor de animale sălbatice este reprezentată de fragmentarea habitatelor de către activitățile antropice. Principala barieră în calea deplasării animalelor sălbatice pe direcția nord-sud în cadrul coridorului ecologic este zona Văii Mureșului, unde sunt sau vor fi amplasate mai multe investiții de infrastructură liniară (DN 7, Autostrada Lugoj-Deva, calea ferată Arad-Simeria). Acordul de mediu nr. 07/09.09.2010 (revizuit în 2013 și 2016) emis pentru autostrada Lugoj - Deva impune realizarea a trei ecoducte și două tuneluri pe sectorul cuprins între km 27+620 - km 56+220, pentru asigurarea și menținerea permeabilității pentru carnivorele mari. Reabilitarea drumului național Oradea - Deva (DN 76) reprezintă de asemenea o amenințare importantă deoarece nu prevede măsuri sau amenajări care să faciliteze conectivitatea habitatelor pentru carnivorele mari. De asemenea, abandonarea terenurilor și implicit extinderea alarmantă a speciilor arbustive invazive (în special Amorpha fruticosa), dar și deranjul generat, pe de altă parte, de intensificarea activităților agricole contribuie la îngreunarea deplasării faunei sălbatice. Din acest punct de vedere, zona cea mai afectată este Valea Mureșului, care traversează coridorul ecologic pe direcția E-V în apropierea localităților Burjuc, Zam, Săvârșin; Vărădia de Mureș, Bârzava și Conop. În ultima perioadă, aici au fost realizate mai multe observații în urma cărora au fost evidențiate 8 zone-cheie, sau rute, pe care fauna sălbatică le folosește pentru traversarea râului Mureș (vezi harta de la figura 14). Menținerea permeabilității în aceste zone-cheie reprezintă o prioritate a planului de acțiune, motiv pentru care sunt prevăzute măsuri specifice de management a acestor suprafețe (vezi acțiunea A5). ... B. Politici și strategii inadecvate Majoritatea dintre cele 17 situri Natura 2000 care compun coridorul ecologic nu dețin un plan de management aprobat, care să includă eventuale măsuri pentru asigurarea conectivității habitatelor pentru carnivorele mari. Este important ca, odată cu realizarea acestor planuri de management, să se prevadă măsuri de asigurare a permeabilității habitatelor pentru carnivorele mari. În acest sens, Planul Regional de Acțiune pentru Urs oferă informații și măsuri care pot fi adaptate și preluate în planurile de management Natura
49. De asemenea, planurile de management din sectorul forestier și cinegetic nu vizează problematica conectivității habitatelor pentru carnivorele mari și speciile-pradă. Implementarea unor acțiuni specifice sectorului forestier, spre exemplu, poate avea un impact negativ asupra carnivorelor mari și a speciilor-pradă prin deranjul generat în aria de desfășurare și prin degradarea habitatelor. În ceea ce privește vânătoarea, aceasta se aplică la speciile-pradă în baza evaluărilor efectuate de fondurile de vânătoare și aprobarea cotelor de recoltă de către autoritatea centrală pentru protecția mediului. Evaluarea efectivelor populațiilor de faună sălbatică reprezintă un proces controversat, care nu implică de cele mai multe ori metode științifice recunoscute. În ceea ce privește carnivorele mari (lup, urs) vânătoarea este interzisă prin lege, dar anual se aprobă un număr maxim de derogări aplicabile la nivel național "în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante". Spre exemplu, Ordinul nr. 1.169/2017 prevede un nivel maxim al derogărilor pentru urs (Ursus arctos) de 140 de exemplare și pentru lup (Canis lupus) de 97 de exemplare, în condițiile în care ordinul a intrat în vigoare la începutul lunii septembrie
50. Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de faună sălbatică ar putea fi de asemenea îmbunătățită și să aibă la bază studii științifice recunoscute. ... C. Capacitate redusă de management din partea instituțiilor Ținând cont de faptul că fragmentarea habitatelor și managementul conservării la nivel de peisaj reprezintă teme relativ recente pentru țara noastră, de multe ori autoritățile naționale și locale se confruntă cu lipsa de capacitate pentru integrarea acestor probleme noi și complexe în activitatea lor curentă. În cazul producerii unor pagube de către animalele sălbatice, spre exemplu, lipsa de promptitudine a autorităților în vederea despăgubirii proprietarilor sau prevenirii altor atacuri poate conduce la amplificarea conflictelor dintre om și fauna sălbatică. În ultimii ani s-au făcut eforturi deosebite pentru întărirea capacității de management a instituțiilor responsabile, fiind implementate mai multe sesiuni de instruire în zona coridorului ecologic, dar aceste eforturi vor trebui să continue și pe viitor. ... D. Conflictul dintre om și fauna sălbatică Situațiile care generează conflicte între om și fauna sălbatică sunt asociate de regulă cu atacurile urșilor asupra animalelor domestice și producerea unor pagube asupra culturilor, livezilor și stupinelor. O altă sursă generatoare de conflicte este perceperea carnivorelor mari ca potențiali competitori ai vânătorilor. În momentul de față, majoritatea fermierilor încearcă să prevină și să reducă pagubele provocate de fauna sălbatică prin păzirea peste noapte a culturilor și șeptelului cu ajutorul câinilor, ceea ce poate conduce la creșterea deranjului și scăderea prăzii naturale pentru carnivore. De asemenea, în unele situații, proprietarii păgubiți sunt tentați să ucidă ilegal animalele sălbatice sau instalează lațuri pentru mistreți, care însă reprezintă un pericol și pentru carnivorele mari. Din aceste motive, măsurile-pilot de prevenire a conflictelor și reducere a pagubelor, implementate în cadrul proiectului Life Connect Carpathians, vor trebui continuate și răspândite în toate zonele coridorului ecologic în care există conflicte între om și fauna sălbatică (vezi capitolul VII.2.3). ... E. Braconajul la urs și speciile pradă Braconajul este definit în Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind "tentative sau acțiunea desfășurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi". Între factorii favorizanți se numără:– Accesul dificil ca membru într-o asociație de vânătoare legal constituită, din cauza locurilor limitate, a taxelor mari pentru autorizare și a cotizațiilor anuale ridicate; ... – Atitudinea negativă sau gradul redus de toleranță al populației față de animalele sălbatice. Aceasta este generată de multe ori și de pagubele produse culturilor sau șeptelului de către fauna sălbatică și de procesul greoi de acordare a despăgubirilor; ... – Interzicerea vânătorii și scoaterea anumitor specii din cotele de recoltă (speciile protejate); ... – Numărul prea mare de vânători în anumite organizații de vânătoare care dispun de resurse cinegetice reduse; ... – Obținerea de venituri materiale din comerțul ilicit al cărnii sau trofeelor de vânat; ... – Posibilitatea de a procura arme neînregistrate sau artizanale; ... – Corupția și posibilitatea de a influența soluționarea cazurilor de braconaj; ... – Sistemul de autorizare ușor de evitat; ... – Neaplicarea legislației de către organele competente. ... Rezultate încurajatoare în direcția combaterii braconajului în zona coridorului ecologic au fost obținute începând cu anul 2014, odată cu înființarea unei unități de prevenire și combatere a braconajului, în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara. (capitolul VII.2.3.5). Eforturile de prevenire și combatere a braconajului vor trebui să continue și pe viitor, motiv pentru care au fost detaliate mai multe măsuri de management în cadrul acțiunii A11 din Planul de acțiuni. ... F. Atitudinea negativă a factorilor interesați față de conservarea ursului Reușita acțiunilor de conservare a carnivorelor mari depinde în mare măsură de atitudinea comunităților locale și a celorlalți factori interesați față de fauna sălbatică. Este esențial să existe un anumit grad de acceptanță din partea localnicilor față de animalele sălbatice pentru a putea coexista cu acestea. Impactul generat de atitudinea negativă față de carnivore se manifestă de multe ori prin intensificarea braconajului și escaladarea conflictului om-animale sălbatice, cu efect negativ asupra conservării acestora din urmă. Acest conflict însă este amplificat și de lipsa de reacție și de sprijin din partea autorităților în cazul producerii unor pagube, dar și de alți factori cum ar fi experimentarea unor pagube sau frica față de urs și lup (capitolul VII.1). Atitudinea negativă a oamenilor față de carnivore este cauzată uneori și de lipsa de cunoaștere a biologiei, ecologiei și etologiei animalelor sălbatice. Din aceste motive, în zona coridorului ecologic au fost organizate mai multe sesiuni de conștientizare a factorilor interesați și s-au implementat măsuri concrete de diminuare a conflictelor cu animalele sălbatice (capitolul VII.2.3). Acțiunile viitoare de conștientizare, adaptate la diversele grupuri-țintă (proprietari de culturi și animale domestice, comunități locale, turiști și organizatori ai unor evenimente sportive), sunt descrise în fișa acțiunii A23 din Planul de acțiuni. ... ... IV. IV.
51. Unități de management Managementul speciilor de faună sălbatică (inclusiv a carnivorelor mari), precum și evaluarea și raportarea efectivelor populațiilor acestor specii sunt asigurate, în țara noastră, la nivelul fondurilor cinegetice. În zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali există 200 de fonduri cinegetice (inclusiv cele adiacente coridorului), distribuite pe județe după cum urmează: Tabelul
52. Distribuția pe județe a fondurilor cinegetice din zona coridorului ecologicJudețul Numărul de fonduri cinegetice Alba 9 Arad 43 Bihor 19 Cluj 16 Caraș-Severin 31 Gorj 11 Hunedoara 48 Mehedinți 6 Timiș 17 Aceste fonduri cinegetice sunt administrate fie de către Asociațiile județene de vânătoare și pescuit (AJVPS), fie de către direcții silvice, ocoale silvice private, alte asociații de vânătoare sau chiar universități (Universitatea din Oradea - fondul cinegetic "Pietroasa", județul Bihor). Lista completă a fondurilor cinegetice și a gestionarilor acestora este redată în Anexa nr.
53. ... IV.
54. Analiza datelor raportate de către fondurile cinegetice În momentul de față, estimarea abundenței speciilor de carnivore mari și a speciilor pradă la nivel național se bazează pe datele provenite de la fondurile cinegetice. Pentru aceasta se folosesc metode ce implică observarea urmelor și observații la locurile de hrănire, combinate cu opiniile unor experți (Popescu et al, 2016). În general, protocoalele de monitorizare a faunei sălbatice folosite de către fondurile cinegetice cuprind următorii pași: administratorii acestor fonduri urmăresc și înregistrează urmele animalelor pe zăpadă sau noroi, o singură dată pe an, în mod ideal în același timp pe fondurile alăturate, de regulă în perioada martie - aprilie. Informațiile colectate în acest mod sunt apoi transformate în cifre referitoare la abundența speciei, la nivel de fond cinegetic. Aceste unități administrative pot acoperi 100 - 150 kmp, pot avea o topografie a terenului destul de variată și nu sunt potrivite pentru inventarierea carnivorelor mari, deoarece la acestea din urmă evaluările se efectuează pe suprafețe mult mai întinse (mii de kmp). Datele sunt apoi comparate cu abundența optimă, iar cotele de vânătoare sunt stabilite pe baza diferenței dintre abundența estimată și cea optimă, folosind metode simple care vizează asigurarea unor populații stabile și randamente mari (de exemplu, numărul maxim de indivizi care pot fi extrași fără a pune în pericol populația speciei). În final, autoritatea centrală pentru protecția mediului centralizează datele la nivel de județ și la nivel național, date la care se aplică anumiți factori de corecție a abundenței stabiliți de instituțiile/organizațiile care prestează suport tehnic în analiza datelor și planificarea cotelor de intervenție. Figura
55. Datele cu privire la abundența speciei Ursus arctos raportate oficial în anul 2016 și prezența speciei evidențiată prin proiectul LCC Figura
56. Fondurile cinegetice în care au fost implementate metode suplimentare de observare și inventariere a faunei sălbatice Datele centralizate la nivel de județ care privesc abundența ursului brun, cotele de vânătoare și numărul de indivizi vânați legal, pentru perioada analizată (2005 - 2012), sunt redate în tabelul
57. De asemenea, în figura 5 sunt evidențiate datele oficiale, la nivelul fondurilor cinegetice, raportate pentru anul 2016, cu privire la abundența speciei Ursus arctos, completate cu observațiile realizate în cadrul proiectelor LCC și TRANSGREEN și care vizează prezența speciei - punctele albastre pe hartă. (Aceeași hartă este prezentată în anexa nr. 11 la o dimensiune mai mare). Astfel, cea mai mare abundență a speciei este raportată în fondurile cinegetice din sudul și cele din nordul coridorului ecologic. Spre exemplu, la nivelul anului 2016, un număr de 29 de exemplare au fost raportate pe fondurile cinegetice Râul Bărbat, Godeanu, Valea Fierului (județul Hunedoara), 14 exemplare pe fondul Poșaga (județul Alba) și 13 exemplare pe fondul Biharea (județul Bihor). Pentru a evalua acuratețea datelor raportate de către fondurile cinegetice, în zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali a fost derulat un studiu (Analiza datelor raportate oficial, Popescu et al, 2016) care a vizat trei specii de carnivore (ursul brun - Ursus arctos, lupul - Canis lupus și râsul - Lynx lynx) și trei specii de ungulate (cerbul carpatin - Cervus elaphus, căpriorul - Capreolus capreolus și porcul mistreț - Sus scrofa). În acest scop, au fost analizate datele raportate la nivel de județ (perioada 2005 - 2012), precum și la nivel de fond cinegetic (perioada 2005 - 2010, pentru 145 de fonduri cinegetice), care privesc abundența speciilor, cotele de vânătoare și numărul de indivizi extrași. Studiul s-a concentrat pe trei zone-țintă din cadrul coridorului ecologic, dat fiind faptul că aici au fost implementate și alte metode de observare și inventariere a faunei sălbatice (camere de supraveghere, observarea urmelor pe zăpadă și prelevarea unor probe genetice). Este vorba despre coridorul Rusca Montana - Țarcu - Retezat (8 fonduri cinegetice), Podișul Lipovei - Poiana Ruscă - Ținutul Pădurenilor (3 fonduri cinegetice) și Munții Bihor (4 fonduri cinegetice), conform figurii
58. Pentru fiecare specie, la nivel de județ, a fost calculată rata de creștere a populației, în baza datelor raportate oficial, ținând cont de exemplarele extrase prin vânătoare. Aceasta a fost apoi comparată cu rata de creștere a altor populații europene, conform informațiilor din literatura de specialitate. În urma acestei comparații a rezultat faptul că, în privința ursului brun, rata anuală de creștere a populației depășește semnificativ, pentru unele județe, rata maximă de creștere a altor populații din Europa (1,102). În al doilea rând, s-a verificat dacă ratele și tendințele de creștere rezultate din datele raportate oficial sunt plauzibile din punct de vedere biologic, ținând însă cont și de braconaj sau alte surse de mortalitate (de exemplu, accidentele de pe șosele). În acest sens, au fost realizate 1000 de simulări, folosind în mod randomizat valori diferite ale ratei de creștere a populației, corespunzătoare unei distribuții uniforme, din literatura de specialitate. Rezultatele sunt redate în figura
59. După cum se poate observa, în județele Arad și Alba ratele de creștere a populației sunt în afara limitelor date de literatura de specialitate, cu o evidentă tendință de supraestimare a populației speciei Ursus arctos. În cazul județelor Hunedoara și Gorj, populațiile raportate sunt aproape de limitele maxime estimate, iar pentru județul Cluj cifrele raportate sunt situate sub limitele minime estimate. Figura
60. Ratele de creștere raportate oficial pentru specia Ursus arctos în comparație cu simulările bazate pe datele din literatura de specialitate (n = 1000) pentru județele din cadrul coridorului ecologic. Limitele maxime și minime ale simulărilor populaționale corespund limitelor maxime și minime ale ratelor de creștere preluate din literatură. Linia neagră reprezintă datele raportate oficial. Liniile roșii reprezintă abundențele simulate Rezultatele studiului ne conduc la concluzia că pentru evaluarea abundenței și monitorizarea stării de conservare a speciei, actualele metode și date raportate oficial nu sunt suficiente și că este nevoie de implementarea unor metode științifice suplimentare care să fie derulate pe termen lung. Procesul actual de monitorizare și evaluare a efectivelor populaționale nu ține cont de o serie de posibile surse de eroare (eșantionare dezechilibrată, erori ale observatorilor, alte surse de mortalitate a speciilor vizate ș.a.m.d.) și în acest fel este posibilă propagarea unor informații eronate și estimarea defectuoasă a abundenței speciilor de faună sălbatică. Atunci când sunt folosite pentru luarea deciziilor de management, estimările eronate ale abundenței pot conduce la creșterea exagerată a mortalității, cu impact asupra viabilității populației unei specii (Rechow 1994; Harwood & Stokes 2003; Artelle et al. 2013). Tabelul
61. Datele raportate la nivel de județ cu privire la abundența estimată, cotele de vânătoare și exemplarele de urs vânate legalJudețAbundențaCoteleExemplare extrase'05'06'07'08'09'10'11'12'06'07'08'09'10'11'05'06'07'08'09'10'11Alba1241251321441591661652004333332012110Arad11131314141515161000100000000Bihor22212526282922310001000000000Caraș-Severin9598868996102971084222240100111Cluj14015073837710192973001130000101Gorj1541681641791641841872144464360210112Hunedoara315303318329311315325386109966120756555Timiș1011111013107130000000000000TOTAL26182016162821078989 ... IV.
62. Analiza datelor obținute în urma aplicării unor studii genetice Datele genetice oferă un mijloc eficient de a evalua efectele peisajului asupra conectivității funcționale, deoarece fluxul de gene apare numai atunci când mișcarea exemplarelor se realizează cu succes și ulterior conduce la reproducere efectivă (Manel et al., 2003). Aceste studii genetice pot răspunde la întrebarea dacă urșii sunt izolați regional sau dacă fluxul de gene apare în zone diferite, ceea ce sugerează existența unor coridoare de dispersie eficiente, constituind și o componentă principală în evaluarea statutului de conservare a speciei. Pentru a îndeplini aceste obiective, în perioada 2015 - 2017 din zona coridorului ecologic au fost prelevate 225 de probe de fecale de urs, în special din regiunile Retezat-Țarcu și Apuseni-Bihor. Ulterior s-a dovedit că probele provin de la 34 de urși, dintre care 20 masculi și 14 femele. Analizele genetice au fost realizate de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea". Figura
63. Locațiile de prelevare a probelor genetice Pornind de la extragerea ADN-ului din probele de fecale cu ajutorul kitului Macherey-Nagel, datele obținute au fost integrate apoi în baza de date națională, alături de alte 242 de probe, 50 dintre ele fiind recoltate din zone învecinate coridorului ecologic. S-a putut constata astfel că de-a lungul Carpaților există o singură populație mare de urs brun, fără subdiviziuni, ceea ce înseamnă că nu există întreruperi în ceea ce privește schimbul de gene. Indivizii din zona coridorului ecologic sunt parte a populației stabile a Carpaților, nefiind separați de aceasta, iar exemplarele care se deplasează au participat la procesul de reproducere. Rezultatele au relevat de asemenea un flux intens de gene în două zone de traversare a râului Mureș, respectiv Ilteu-Săvârșin și Tătărăști-Tisa (figura 9), care de altfel corespund cu micro-coridoarele de deplasare a faunei sălbatice, detaliate în capitolul V.
64. În cadrul siturilor Natura 2000 care compun coridorul ecologic, un flux intens de gene a fost înregistrat în Defileul Mureșului, Munții Metaliferi, Coridorul Drocea-Codru Moma, Defileul Crișului Alb, Podișul Lipovei-Poiana Ruscă, Ținutul Pădurenilor, Rusca Montană și coridorul Rusca Montană - Țarcu-Retezat. Un flux moderat de gene a fost înregistrat în Munții Țarcu, Retezat, Zarandul de Est, Drocea, Coridorul Munții Bihorului-Codru Moma și Codru Moma-Apuseni. Figura
65. Intensitatea fluxului de gene în zona Mureșului În concluzie, studiile genetice aplicate în zona coridorului ecologic ne îndreptățesc să facem următoarele afirmații:– Fluxul de gene în cadrul populației de urs a fost favorabil, cel puțin până în momentul realizării studiului genetic, indicând faptul că urșii s-au putut deplasa în trecut în cadrul coridorului ecologic; ... – Rezultatele studiilor genetice realizate vor reprezenta o bază de comparație pentru viitoarele evaluări ale fluxului de gene (la fiecare cinci ani); ... – Studiile genetice actuale reflectă în realitate nivelul fluxului de gene din trecut, fiind necesare noi evaluări care să urmărească evoluția acestuia și posibila influență a proiectelor care pun în pericol conectivitatea în cadrul coridorului ecologic; ... – Evaluarea fluxului de gene reprezintă un element important în procesul de evaluare a statutului de conservare al speciei. ... Ținând cont de implementarea în ultima perioadă a unor proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii liniare în zona coridorului ecologic, care afectează în mod direct conectivitatea, se impune analizarea atentă pe viitor a impactului potențial pe care acestea îl pot avea inclusiv asupra fluxului de gene din cadrul populației speciei. ... IV.
66. Analiza datelor colectate prin metoda transectelor În cadrul acestei secțiuni sunt prezentate informații legate de distribuția spațială și abundența relativă și a altor specii de mamifere decât ursul deoarece o astfel de analiză complexă oferă informații legate de calitatea ecosistemelor, mai ales când este vorba de speciile-pradă. Deși inventarierea urmelor de-a lungul unor transecte poate reprezenta un slab indicator pentru determinarea abundenței absolute a speciilor de faună, totuși această metodă este destul de mult folosită datorită faptului că este relativ ușor de implementat. Metoda se dovedește însă eficientă în evaluarea distribuției spațiale a speciilor, precum și la evaluarea diferențelor de abundență relativă între diferite zone de interes (de exemplu, prin Indicele Kilometric de Abundență - Kilometric Abundance Index, KAI). În zona coridorului ecologic au fost derulate acțiuni de inventariere a urmelor, în perioada 03.01.2015 - 28.03.2015, pentru patru specii de carnivore: lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx), vulpe (Vulpes vulpes) și pisică sălbatică (Felis sylvestris) și patru specii-pradă: cerbul carpatin (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), și iepurele (Lepus europaeus). Derularea observațiilor s-a suprapus cu perioada somnului de iarnă a ursului și ca urmare urmele acestei specii nu au putut fi inventariate, ci au fost observate doar accidental. Rezultatele studiului sunt însă relevante și pentru managementul ursului deoarece sunt implicate speciile-pradă. Acțiunile s-au concentrat în partea nordică și centrală a coridorului ecologic, fiind realizate 568 de transecte, cu o lungime totală de 284 km, după cum urmează: Zarandul de Est (78 km), coridorul Drocea-Codru Moma (53,5 km), Codru Moma (60,5 km), Munții Bihor (50,5 km) și Parcul Natural Apuseni (45,5 km). În cadrul studiului au fost înregistrate 3482 de urme aparținând celor 8 specii vizate. Dintre acestea, cel mai frecvent întâlnite au fost urmele căpriorului