PLAN REGIONAL DE ACȚIUNE din 25 februarie 2019
Pe scurt
Acest plan regional de acțiune vizează conservarea lupului (Canis lupus) în coridorul ecologic Apuseni-Carpații Meridionali, o zonă vitală pentru deplasarea carnivorelor mari între cele două lanțuri muntoase. Scopul său este să asigure conectivitatea populațiilor de lup și să prevină izolarea lor.
Ce reglementează
- Îmbunătățirea conectivității funcționale prin conservarea și restaurarea habitatelor critice.
- Abordarea amenințărilor directe, cum ar fi conflictul om-animale sălbatice și braconajul.
- Promovarea conservării integrate a peisajului și dezvoltarea capacității autorităților responsabile.
- Creșterea gradului de conștientizare și sprijinirea comunităților locale pentru conservarea lupului.
Cui îi privește
- Organizațiile și instituțiile implicate în conservarea naturii și gestionarea ariilor protejate, precum Fauna & Flora Internațional, Asociația Zărand, Ministerul Mediului și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.
- Comunitățile locale și fermierii din județele Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin, afectate de prezența lupilor și de măsurile de conservare.
Puncte cheie
- Coridorul ecologic are o lungime de 150 km și leagă Munții Apuseni de Carpații Meridionali.
- Zona include 17 situri Natura 2000, desemnate și pentru specia Canis lupus.
- Zonele centrale pentru lup sunt formate din 14 situri Natura 2000.
- Coridoarele ecologice care asigură dispersia animalelor sunt ROSCI0291 Coridorul Munții Bihorului - Codru Moma; Coridorul Drocea - Codru Moma și ROSCI0292 Coridorul Rusca Montană - Țarcu - Retezat.
Textul legii
Textul legii
PLAN REGIONAL DE ACȚIUNE din 25 februarie 2019 pentru lup (Canis lupus) în zona coridorului ecologic Apuseni-Carpații Meridionali Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 456 bis din 6 iunie 2019 Notă ... Aprobat prin ORDINUL nr. 178 din 25 februarie 2019, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 6 iunie
- LIFE CONNECT CARPATHIANS Îmbunătățirea conectivității populațiilor de urs și lup cu ajutorul unei rețele regionale de situri Natura 2000 în România Planul regional de acțiune pentru lup (Canis lupus) în zona coridorului ecologic Apuseni-Carpații Meridionali 2019 Cuprins I. Introducere ... I.
- Date generale ... I.1.
- Contextul elaborării Planului regional de acțiune ... I.1.
- Descrierea zonei ... I.1.
- Zonarea coridorului ecologic ... I.
- Procesul de elaborare a planului de acțiune ... I.
- Cadrul legislativ internațional și național ... I.3.
- Legislația internațională ... I.3.
- Legislația națională ... II. Informații generale despre lup ... III. Populația speciei Canis lupus și a speciilor-pradă în zona coridorului ecologic ... III.
- Unități de management (fonduri cinegetice) ... III.
- Analiza datelor raportate de către fondurile cinegetice ... III.
- Analiza datelor colectate prin metoda transectelor ... III.
- Analiza datelor obținute în urma folosirii camerelor de supraveghere ... III.
- Analiza datelor obținute în urma aplicării metodei de stimulare bioacustică ... III.
- Analiza datelor obținute în urma aplicării unor studii genetice ... IV. Habitatul speciei în zona coridorului ecologic ... IV.
- Zone de habitat favorabil ... IV.
- Conectivitate ... V. Amenințări la adresa conservării speciei ... VI. Starea de conservarea speciei ... VII. Aspecte socio-culturale cu privire la conservarea carnivorelor mari ... VII.
- Atitudinea și toleranța comunităților locale față de animalele sălbatice ... VII.
- Reducerea pagubelor și rezolvarea conflictelor ... VII.2.
- Situația pagubelor produse de animalele sălbatice ... VII.2.
- Măsuri de prevenire a atacurilor folosite de fermieri ... VII.2.
- Studii de caz privind măsurile de prevenire și reducere a pagubelor, implementate în cadrul proiectului LIFE ... Tabel centralizat al acțiunilor VIII. Planul de acțiuni ... Abrevieri ANEXE Anexa
- Harta fondurilor cinegetice din zona Coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali Anexa
- Fondurile cinegetice din cadrul Coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali și imediata vecinătate a acestuia Anexa
- Procedură privind modul de intervenție a instituțiilor responsabile cu gestionarea situațiilor generate de animalele (mamifere) periculoase la nivelul județului Hunedoara -extras- Anexa
- Perimetrele de explorare/exploatare a resurselor minerale Anexa
- Permeabilitatea Văii Mureșului pentru fauna sălbatică (sectorul Săvârșin-Sălciva) Anexa
- Permeabilitatea Văii Mureșului pentru fauna sălbatică (sectorul Ilteu-Săvârșin) Anexa
- Permeabilitatea Văii Mureșului pentru fauna sălbatică (Ilteu) Anexa
- Permeabilitatea DN76 pentru fauna sălbatică (sectorul Lazuri - Criștioru de Jos) Anexa
- Permeabilitatea DN76 pentru fauna sălbatică (sectorul Șoimuș - Ștei) Anexa
- Micro-coridoarele de traversare a Văii Mureșului de către fauna sălbatică Anexa
- Distribuția speciei Canis lupus în zona coridorului ecologic Bibliografie I. Necesitatea elaborării și implementării unui plan regional de acțiune pentru Coridorul ecologic Apuseni - Carpații Meridionali derivă din importanța acestei zone pentru deplasarea carnivorelor mari și a altor specii de faună sălbatică între cele două lanțuri muntoase (Carpații Occidentali și Carpații Meridionali). Din punct de vedere tehnic, un coridor ecologic este definit ca reprezentând "zona naturală sau amenajată care asigură cerințele de deplasare, reproducere și refugiu pentru speciile sălbatice terestre și acvatice și în care se aplică unele măsuri de protecție și conservare" (O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice). Ori, singura rută care asigură deplasarea lupului între ariile muntoase amintite în care specia este permanent prezentă, este reprezentată de rețeaua formată din 17 situri Natura 2000 care leagă Munții Retezat și Munții Țarcu (la sud), de Munții Apuseni (la nord). Pentru păstrarea acestei conectivități și sub presiunea crescândă a unor factori cum ar fi intensificarea agriculturii, dar mai ales dezvoltarea la scară largă a infrastructurii rutiere și feroviare, Fauna & Flora Internațional alături de Asociația Zărand au inițiat un program mai amplu la nivel de coridor denumit generic "Inițiativa Zărand". Această inițiativă are ca scop asigurarea unei conservări integrate a valorilor naturale și culturale, susținută și acceptată de comunitatea locală. Tot în cadrul acestei inițiative a fost demarat și procesul de elaborare a unui Plan regional de acțiune pentru lup, care să răspundă nevoilor de conservare a speciei, dar mai ales să conțină acțiuni specifice zonei menite să asigure conectivitatea între Carpații Occidentali și Carpații Meridionali și să prevină izolarea exemplarelor de lup din Apuseni din punct de vedere demografic, ecologic și genetic. I.
- Date generaleI.1.
- Contextul elaborării Planului regional de acțiune Planul regional de acțiune pentru specia Canis lupus a fost elaborat în cadrul proiectului LIFE12 NAT/UK/001068 Enhancing landscape connectivity for brown bear and wolf through a regional network of NATURA 2000 sites in România - LIFE Connect Carpathians (Îmbunătățirea conectivității populațiilor de urs și lup cu ajutorul unei rețele regionale de situri Natura 2000 în România), implementat în perioada 2013-
- Proiectul este coordonat de organizația Fauna & Flora Internațional și este implementat împreună cu Asociația Zărand, Ministerul Mediului și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române. Necesitatea implementării proiectului a rezultat dintr-o evaluare a habitatelor favorabile pentru carnivorele mari la nivelul continentului European (LCIE 2008 - Large Carnivore Inițiative for Europe), care a constatat că izolarea Munților Apuseni față de restul Carpaților din România reprezintă o importantă problemă de conectivitate pentru aceste specii. Figura
- Localizarea coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali Finanțarea a vizat direct problema conectivității dintre Apuseni și Carpații Meridionali, respectiv coridorul ecologic compus din următoarele situri Natura 2000: ROSCI0002 Apuseni, ROSCI0042 Codru Moma, ROSCI0324 Munții Bihor, ROSCI0291 Coridorul Munții Bihorului - Codru Moma, ROSCI0289 Coridorul Drocea - Codru Moma, ROSCI0298 Defileul Crișului Alb, ROSCI0407 Zarandul de Vest, ROSCI0070 Drocea, ROSCI0406 Zarandul de Est, ROSCI0325 Munții Metaliferi, ROSCI0064 Defileul Mureșului, ROSCI0355 Podișul Lipovei - Poiana Ruscă, ROSCI0250 Ținutul Pădurenilor, ROSCI0219 Rusca Montană, ROSCI0292 Coridorul Rusca Montană - Țarcu - Retezat, ROSCI0126 Munții Țarcu și ROSCI0217 Retezat (Figurile 1 și 2). Acestea sunt situate pe raza județelor Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin. Obiectivele proiectului sunt următoarele:– Îmbunătățirea conectivității funcționale prin conservarea și restaurarea habitatelor critice și a elementelor de peisaj în cadrul coridorului și promovarea managementului durabil al terenurilor; ... – Abordarea amenințărilor directe, respectiv conflictul om-animale sălbatice, braconajul asupra ursului și lupului precum și a speciilor-pradă, în vederea promovării co-existenței dintre om și carnivore; ... – Promovarea conservării integrate a peisajului prin inițierea unei baze de date și dezvoltarea capacității autorităților responsabile, precum și prin realizarea unor planuri regionale de acțiune și strategii de armonizare a sectorului forestier și cinegetic cu măsurile de conservare a lupului, ursului și speciilor-pradă în coridor; ... – Creșterea gradului de conștientizare și sprijinirea comunităților locale și a altor factori interesați pentru conservarea ursului și lupului în cadrul coridorului. ... Figura
- Siturile Natura 2000 care compun coridorul ecologic Apuseni - Carpații Meridionali ... I.1.
- Descrierea zonei Din punctul de vedere al folosinței terenului, în zona coridorului întâlnim păduri de foioase (52,1%), păduri de conifere (15,8%), păduri de amestec (8,8%), fânețe (6%), pășuni (5,5%), alte terenuri agricole (4%), tufișuri și stâncării (3%), terenuri acoperite parțial de vegetație lemnoasă (2,9%), râuri și lacuri (1,4%), elemente artificiale - drumuri, construcții etc (0,5%). Coridorul ecologic are o lungime de 150 km și leagă Munții Apuseni de Carpații Meridionali. Altitudinea în această zonă variază între 126 m (Defileul Mureșului) și 2509 m (vârful Peleaga, Munții Retezat). Regiunea adăpostește vaste ecosisteme naturale, cu o biodiversitate remarcabilă, fiind identificate aici cel puțin 28 de habitate forestiere de interes comunitar și 59 de specii protejate de lege. Pădurile sunt formate în general din amestecuri de fag și carpen, gorun și cer, dar și molid și brad în zonele mai înalte. ... I.1.
- Zonarea coridorului ecologic Toate cele 17 situri Natura 2000 care compun coridorul ecologic (sau mai degrabă rețeaua ecologică) au fost desemnate și pentru specia Canis lupus. Ținând cont de datele raportate oficial cu privire la abundența speciei Canis lupus, dar luând în considerare și observațiile suplimentare legate de prezența acesteia și informațiile privitoare la zonele de habitat favorabil, realizate mai ales în cadrul proiectului Life Connect Carpathians, coridorul ecologic poate fi împărțit în mai multe zone distincte. În primul rând, trebuie menționat faptul că o rețea ecologică este alcătuită din zone centrale ("core-areas"), zone-tampon, coridoare și, eventual, zone de reconstrucție ecologică (Maanen et al). Figura
- Zonarea coridorului ecologic Zonele centrale sunt arii protejate robuste, cu rol de refugiu pentru populații viabile de animale și plante cu cerințe ecologice specifice. Zonele centrale îndeplinesc rolul de "rezervor", producând indivizi "în surplus" capabili să disperseze cu succes pentru a susține alte subpopulații din cadrul rețelei ecologice. Suprafața optimă și calitatea habitatelor zonelor centrale depind de cerințele ecologice ale celei mai "pretențioase" specii din ecosistem și de favorabilitate a matricei. Zonele-tampon au rolul de a proteja zonele centrale de efectele activităților antropice și de posibila atragere a indivizilor în "capcane" ecologice (zonele unde rata mortalității indivizilor o depășește pe cea a natalității și este atât de ridicată încât pune în pericol populația din zona centrală învecinată). Zona tampon trebuie să îndeplinească rolul de tranziție de la zonele nefavorabile la cele complet protejate. Coridoarele ecologice sunt reprezentate de zone mai mult sau mai puțin continue de habitate suboptimale și favorabile care facilitează dispersia, în siguranță și eficientă, a animalelor între zonele centrale. În cadrul rețelei ecologice Apuseni - Carpații Meridionali, zonele centrale pentru lup sunt formate din 14 situri Natura 2000, conform figurii
- Coridoarele ecologice care asigură dispersia eficientă și în siguranță a animalelor între zonele centrale sunt formate din siturile ROSCI0291 Coridorul Munții Bihorului - Codru Moma; Coridorul Drocea - Codru Moma și ROSCI0292 Coridorul Rusca Montană - Țarcu - Retezat. După cum se poate observa în figura 3, coridoarele ecologice au și rolul de habitat pentru specia Canis lupus. ... ... I.
- Procesul de elaborare a planului de acțiune Planul regional de acțiune a fost elaborat în perioada 2017-2019, pornind de la nevoia primordială de asigurare a conectivității habitatelor pentru carnivorele mari în zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali. În această zonă, conectivitatea habitatelor se află sub o presiune crescândă în primul rând din cauza dezvoltării mai multor proiecte de infrastructură. Într-o primă etapă au fost centralizate rezultatele mai multe evaluări sau studii științifice și de natură socio-culturală derulate în zona coridorului ecologic, unele fiind elaborate în cadrul proiectului LIFE Connect Carpathians, iar altele au fost preluate de la instituții sau organizații care își desfășoară activitatea în zona coridorului ecologic. Astfel a fost elaborat un prim draft al planului de acțiune, cu ajutorul unui grup de experți în domeniul carnivorelor mari, din întreaga țară. În etapa de formulare a acțiunilor de management au fost consultați de asemenea experți internaționali. În paralel, s-au constituit trei grupuri de factori interesați care au fost consultați în procesul de elaborare a planului de acțiune:– grupul custozilor siturilor Natura 2000 și administratorilor de arii protejate din zona coridorului ecologic; ... – grupul de lucru național, format din reprezentanți ai unor ministere sau instituții reprezentative (Ministerul Mediului; Garda Națională de Mediu; Regia Națională de Pădurilor ROMSILVA; Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare; Autoritatea Națională pentru Turism; Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere; Administrația Națională "Apele Române"; Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară; Agenția Națională pentru Protecția Mediului; Agenția Națională pentru Resurse Minerale; Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A.; Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism; Jandarmeria Română; Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea"; Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România); ... – grupul de lucru regional/local, format în general din reprezentanți în teritoriu ai instituțiilor menționate mai sus, precum și gestionari ai fondurilor cinegetice, reprezentanți ai administratorilor de păduri și ai comunităților locale. ... În urma consultărilor cu factorii interesați și după centralizarea observațiilor și sugestiilor acestora, a fost elaborată forma finală a planului de acțiune, care a fost transmisă spre aprobare autorității centrale pentru protecția mediului. ... I.
- Cadrul legislativ internațional și naționalI.3.
- Legislația internațională Principalele reglementări internaționale care vizează specia-țintă sunt: ● "Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa" (Convenția de la Berna), adoptată la Berna la 19 septembrie
- Documentul are ca obiect asigurarea conservării florei și faunei sălbatice și a habitatelor lor naturale, în special a speciilor și habitatelor a căror conservare necesită cooperarea mai multor state. Ca principiu general, fiecare țară contractantă se obligă să ia măsurile legislative și administrative adecvate și necesare pentru a asigura conservarea speciilor de faună și flora sălbatică enumerate în anexele I-III din convenție. Specia Canis lupus este listată în anexa II "Specii de faună strict protejate". Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa a fost adoptată de România prin Legea nr. 13 din 11 martie
- ● Directiva Consiliului Europei nr. 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice (Directiva Habitate), adoptată la 21 mai
- Scopul Directivei este de a contribui la asigurarea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale precum și a faunei și florei sălbatice pe teritoriul european al Statelor Membre la care Tratatul se aplică. Măsurile luate în baza Directivei Habitate vizează menținerea sau restabilirea, într-o stare de conservare favorabilă, a habitatelor naturale și a speciilor din faună și floră sălbatică de interes comunitar. Modul concret de punere în practică a obiectivelor acestei Directive a fost înființarea unei rețele ecologice europene coerente de zone speciale de conservare, sub numele de "NATURA 2000". Această rețea, compusă din situri care adăpostesc tipuri de habitate naturale ce figurează în Anexa I și de habitate ale speciilor ce figurează în Anexa II, asigură menținerea sau, dacă este cazul, restabilirea tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor într-o stare de conservare favorabilă, pe cuprinsul ariilor lor de răspândire naturală. Specia Canis lupus figurează în Anexa 2 a Directivei - "Specii de plante și animale de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea zonelor speciale de habitate" și în anexa 4 - "Specii de animale și plante de interes comunitar care necesită o protecție strictă". ● Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție (CITES, sau Convenția de la Washington), adoptată la Washington la 3 martie
- Convenția subliniază faptul că este esențială cooperarea internațională între statele contractante pentru protecția anumitor specii ale faunei și florei sălbatice împotriva unei exploatări excesive, ca urmare a comerțului internațional. Comerțul cu indivizi ai speciilor amenințate cu dispariția, între care și lupul, este supus unei reglementări foarte stricte în scopul de a nu le mai pune în pericol supraviețuirea și nu trebuie autorizat decât în condiții excepționale. România a aderat la CITES prin Legea nr. 69 din 15 iulie
- ● Convenția privind diversitatea biologică (CBD), adoptată la Summit-ul Pământului, de la Rio de Janeiro, în
- CBD are trei obiective principale: conservarea diversității biologice; utilizarea componentelor sale într-un mod durabil și partajarea corectă și echitabilă a beneficiilor care decurg din utilizarea resurselor genetice. Convenția privind diversitatea biologică identifică obiectivele generale și a politicilor, iar țările sunt libere să stabilească modul în care acestea doresc să le pună în aplicare. Una dintre cele mai importante realizări CBD de până acum a fost creșterea interesului privind biodiversitatea, atât în țările dezvoltate cât și în țările în curs de dezvoltare. Biodiversitatea este acum văzută ca un subiect de o importanță majoră și în dezvoltare. Convenția a fost ratificată de România prin Legea nr. 58 din
- ... I.3.
- Legislația națională Cele mai relevante acte normative naționale care vizează conservarea speciei-țintă sunt: ● Legea nr. 13/1993 pentru aderarea României la Convenția privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19 septembrie 1979; ● Legea nr. 69 din 15 iulie 1994 pentru aderarea României la Convenția privind comerțul internațional cu specii sălbatice de fauna și flora pe cale de dispariție, adoptata la Washington la 3 martie 1973; ● Legea nr. 58 din 13 iulie 1994 pentru ratificarea Convenției privind diversitatea biologică, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992; ● Legea nr. 49/2011 pentru aprobarea O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Potrivit Legii 49, scopul declarat al acesteia îl constituie garantarea conservării și utilizării durabile a patrimoniului natural, obiectiv de interes public major și componentă fundamentală a strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă. Lupul este listat în anexa nr. 3 - Specii de plante și de animale a căror conservare necesită desemnarea ariilor speciale de conservare și a ariilor de protecție specială avifaunistică și anexa 4A - Specii de animale și de plante care necesită o protecție strictă; ● Legea nr. 149/2015 privind modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/
- Printre altele, legea prevede valoarea de despăgubire în cazul unor fapte ilicite pentru Canis lupus, ca specie la care vânarea este interzisă, la suma de 1000 Euro; ● Hotărârea de guvern nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, precum și obligațiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice și proprietarilor de culturi agricole, silvice și de animale domestice pentru prevenirea pagubelor; ... ... ... II. Lupul (Canis lupus L., 1758, ord. Carnivora, fam. Canidae) este al doilea cel mai mare prădător de pe continentul european, după urs. Masculul poate cântări între 20 și 80 kg, iar femelele sunt mai mici și cântăresc între 15-55 kg. Exemplare mai mari sunt întâlnite în nordul continentului. Lungimea corpului unui lup adult este cuprinsă între 110-148 cm, iar coada are 30-35 cm. Înălțimea la greabăn variază între 50-70 cm. Urechile au 10-11 cm lungime și sunt triunghiulare (Boitani, 2000). Specia ocupă o varietate mare de tipuri de habitate, de la tundra arctică, la păduri, preerie și zone aride. În țara noastră, în principal în pădurile compacte de amestec din zona de deal și de munte, la 600-2300 m altitudine. Sunt animale teritoriale. Au nevoie de teritorii vaste, în Europa aceste teritorii au suprafețe cuprinse între 10000 și 50000 ha. Lupii solitari nu au un teritoriu definit și străbat distanțe impresionante pentru a-și găsi perechea și a se reproduce (Van Tighem, 1999, în Ionescu, 2013). Populația de lup din Europa se estimează că depășește 10000 de exemplare. Mărimea populației la nivel național este estimată la peste 3000 de exemplare, tendința fiind stabilă. După estimările oficiale, cea mai mare densitate se înregistrează în partea centrală și nordică a distribuției lor în România (Ionescu, 2013). Principalele specii pe care le vânează lupul sunt ungulatele (căprior, cerb, mistreț), fiind un animal carnivor. Totuși, în unele situații se poate hrăni și cu fructe, vertebrate mai mici sau nevertebrate. Atacă și produce pagube în rândul animalelor domestice. Este monogam, se reproduce o dată pe an (în general o singură pereche de adulți, perechea alfa/haitic). Perechile de lupi se formează în perioada decembrie-februarie, perechea conducătoare se păstrează mai mulți ani, dacă nici unul dintre parteneri nu dispare. Împerecherea are loc în luna februarie. Perioada de gestație este de 9 săptămâni (62-64 de zile), după care femela fată 3-8 pui, orbi în primele 10-14 zile (Ionescu, 2013). Mortalitatea este ridicată în primul an de viață. În mediul natural pot trăi 7-8 ani sau chiar 10 ani. În captivitate pot trăi până la 15 ani (Ionescu, 2013). ... III. III.
- Unități de management (fonduri cinegetice) În zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali există 200 de fonduri cinegetice, distribuite pe județe după cum urmează: Alba - 9 fonduri cinegetice; Arad 43; Bihor - 19; Cluj - 16; Caraș-Severin - 31; Gorj 11; Hunedoara - 48; Mehedinți - 6 și Timiș - 17 fonduri cinegetice. Acestea sunt administrate fie de către Asociațiile județene de vânătoare și pescuit (AJVPS), fie de către direcții silvice, ocoale silvice private, alte asociații de vânătoare sau chiar universități (Universitatea din Oradea - fondul cinegetic "Pietroasa", județul Bihor). Lista completă a fondurilor cinegetice și a gestionarilor acestora este redată în Anexa
- ... III.
- Analiza datelor raportate de către fondurile cinegetice În momentul de față, estimarea abundenței speciilor de carnivore mari și a speciilor pradă la nivel național se bazează pe datele provenite de la fondurile cinegetice. Pentru aceasta se folosesc metode ce implică observarea urmelor și observații la locurile de hrănire, combinate cu opiniile unor experți. În general, protocoalele de monitorizare a faunei sălbatice folosite de către fondurile cinegetice cuprind următorii pași: administratorii acestor fonduri urmăresc și înregistrează urmele animalelor pe zăpadă sau noroi, o singură dată pe an, de regulă în perioada martie-aprilie. Informațiile colectate în acest mod sunt apoi transformate în cifre referitoare la abundența indivizilor, la nivel de fond cinegetic. Aceste unități administrative pot acoperi 100 - 150 kmp, pot avea o topografie a terenului destul de variată și nu sunt potrivite pentru inventarierea carnivorelor mari, deoarece la acestea din urmă evaluările se efectuează pe suprafețe mult mai întinse (mii de kmp). Datele sunt apoi comparate cu abundența optimă (capacitatea de suport), iar cotele de vânătoare sunt stabilite pe baza diferenței dintre abundența estimată și cea optimă, folosind metode simple care vizează asigurarea unor populații stabile și randamente mari (de exemplu, numărul maxim de indivizi care pot fi extrași fără a pune în pericol populația speciei). În final, autoritatea centrală pentru protecția mediului centralizează datele la nivel de județ și la nivel național, aplicând factori de corecție a abundenței, care însă nu sunt publici. Datele centralizate la nivel de județ care privesc abundența a trei specii de carnivore mari (urs, lup și râs), cotele de vânătoare și numărul de indivizi vânați legal, pentru perioada analizată (2005-2012), sunt redate în tabelul
- De asemenea, în figura 4 sunt evidențiate datele oficiale, la nivel de fond cinegetic, raportate pentru anul 2016, cu privire la abundența speciei Canis lupus, completate cu observațiile efectuate în cadrul proiectelor LCC și TRANSGREEN privind prezența speciei (punctele albastre de pe hartă). O altă variantă a acestei hărți, în care sunt evidențiate și limitele fondurilor cinegetice, este prezentată în anexa
- Figura
- Datele cu privire la abundența speciei Canis lupus raportate oficial în anul 2016 și prezența speciei evidențiată prin proiectul LCC Figura
- Fondurile cinegetice în care au fost implementate metode suplimentare de observare și inventariere a faunei sălbatice Pentru a evalua acuratețea datelor raportate de către fondurile cinegetice, în zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali a fost derulat un studiu care a vizat trei specii de carnivore (ursul brun - Ursus arctos, lupul - Canis lupus și râsul - Lynx lynx) și trei specii de ungulate (cerbul carpatin - Cervus elaphus, căpriorul - Capreolus capreolus și porcul mistreț - Sus scrofa). În acest scop, au fost analizate datele raportate la nivel de județ (perioada 2005-2012), precum și la nivel de fond cinegetic (perioada 2005-2010, pentru 145 de fonduri cinegetice), care privesc abundența speciilor, cotele de vânătoare și numărul de indivizi extrași. Studiul s-a concentrat pe trei zone-țintă din cadrul coridorului ecologic, dat fiind faptul că aici au fost implementate și alte metode de observare și inventariere a faunei sălbatice (camere de supraveghere, observarea urmelor pe zăpadă, "wolf howling" și prelevarea unor probe ADN). Este vorba despre coridorul Rusca Montana-Țarcu-Retezat (8 fonduri cinegetice), Podișul Lipovei - Poiana Ruscă - Ținutul Pădurenilor (3 fonduri cinegetice) și Munții Bihor (4 fonduri cinegetice), conform figurii
- Pentru fiecare specie, la nivel de județ, a fost calculată rata de creștere a populației, în baza datelor raportate oficial, ținând cont de exemplarele extrase prin vânătoare. Aceasta a fost apoi comparată cu rata de creștere a altor populații europene, conform informațiilor din literatura de specialitate (tabelul 2). În urma acestei comparații a rezultat faptul că, în privința lupului, rata anuală de creștere a populației depășește semnificativ rata maximă de creștere a altor populații din Europa (1,29) pentru patru din cele opt județe din zona coridorului ecologic (Bihor, Cluj, Timiș și Gorj). În al doilea rând, s-a verificat dacă ratele și tendințele de creștere rezultate din datele raportate oficial sunt plauzibile din punct de vedere biologic, ținând însă cont și de braconaj sau alte surse de mortalitate (de exemplu, accidentele de pe șosele). În acest sens, au fost realizate 1000 de simulări, folosind în mod randomizat valori diferite ale ratei de creștere a populației, corespunzătoare unei distribuții uniforme, din literatura de specialitate. Rezultatele studiului, luate în ansamblu pentru toate cele trei specii de carnivore mari (urs, lup, râs), au evidențiat mai multe discrepanțe în privința estimărilor populațiilor acestor specii. Spre exemplu, în cazul ursului (Ursus arctos) ratele de creștere ale populației sunt în afara limitelor date de literatura de specialitate în județele Arad și Alba, cu o evidentă tendință de supraestimare a populației speciei, iar pentru județul Cluj cifrele raportate sunt situate sub limitele minime estimate. În cazul râsului (Lynx lynx), datele raportate oficial se situează sub limitele minime simulate pentru șapte din cele opt județe. Pentru lup (Canis lupus), cifrele raportate oficial se situează în cea mai mare parte în limitele ratei de creștere a populației, corespunzătoare unei distribuții uniforme, din literatura de specialitate, cu unele excepții în județele Caraș-Severin, Bihor, Timiș și Cluj (figura 6).Figura
- Ratele de creștere raportate oficial pentru specia Canis lupusîn comparație cu simulările bazate pe datele din literatura de specialitate (n=1000) pentru județele din cadrul coridorului ecologic.Limitele maxime și minime ale simulărilor populaționale corespund limitelor maxime și minime ale ratelor de creșterepreluate din literatură. Linia neagră reprezintă datele raportate oficial. Liniile roșii reprezintă abundențele simulate Rezultatele generale ale studiului ne conduc la concluzia că este nevoie de implementarea unor metode suplimentare de evaluare a abundenței populațiilor, bazate pe metode științifice și care să fie derulate pe termen lung. Procesul actual de monitorizare și evaluare a efectivelor populaționale nu ține cont de o serie de posibile surse de eroare (eșantionare dezechilibrată, erori ale observatorilor, alte surse de mortalitate a speciilor vizate ș.a.m.d.) și în acest fel este posibilă propagarea unor informații eronate și estimarea defectuoasă a abundenței speciilor de faună sălbatică.Tabelul
- Datele raportate la nivel de județ cu privire la abundența estimată, cotele de vânătoare și exemplarele de carnivore mari vânate legalJudețAbundențaCoteleExemplare extrase'05'06'07'08'09'10'11'12'06'07'08'09'10'11'05'06'07'08'09'10'11LUP (C. lupus)Alba23324224125325026227028921182021251910567732Arad1071041141121251291361211212812942110010Bihor11080679586898513911911108101040111Caras-Severin250320335339320281271253283736221491721300021Cluj228255130174156301316317261618151418111856341Gorj646381949597941351088119104454325Hunedoara284298292304325320344486272020141030118128767Timiș6573742389123105931291051210952112700URS BRUN (U. arctos)Alba1241251321441591661652004333332012110Arad11131314141515161000100000000Bihor22212526282922310001000000000Caras-Severin9598868996102971084222240100111Cluj14015073837710192973001130000101Gorj1541681641791641841872144464360210112Hunedoara315303318329311315325386109966120756555Timiș1011111013107130000000000000RAS (/.. lynx)Alba1261381251381311391421475646623000000Arad74605362595353394435321100000Bihor28252123252428371000000000000Caras-Severin831091151211148883866766114550000Cluj75855081746881645320124300000Gorj46504647434847532224320000000Hunedoara1731721661741641661781989876372110101Timiș219117221717150000000000000Tabelul
- Ratele anuale de creștere a populațiilor de carnivore, din literatura de specialitateSpeciaRata anuală de creștere a populațieiLocațiaPerioada de studiuSursaUrsus arctos1.015 (cu vânătoare la 5.5±2.1%) 1.017 (populație în creștere) 1.045 (media națională) 1.0 to 1.102 (la nivel de județ)Suedia Slovenia Suedia1943 - 1991 1945 - 1995 1998 - 2007(Swenson et al. 1994) (Jerina & Adamic 2008) (Kindberg et al. 2011)Canis lupus1.29 ± 0.035 (media ± SD) 1.135 (include braconajul) 1.238 (fără braconaj)Scandinavia Scandinavia1991 - 1998 1998 - 1999 to 2008 - 2009(Wabakken et al. 2001) (Liberg et al. 2012)Lynx. lynx1.19 to 1.33 (la nivel regional,fără vânătoare și braconaj) 1.01 to 1.19 (la nivel regional, cu vânătoare și braconaj)Suedia1995 - 2002(Andren et al. 2006) Atunci când sunt folosite pentru luarea deciziilor de management, estimările eronate ale abundenței pot conduce la creșterea exagerată a mortalității, cu impact asupra viabilității populației unei specii (Rechow 1994; Harwood & Stokes 2003; Artelle et al. 2013). ... III.
- Analiza datelor colectate prin metoda transectelor Deși inventarierea urmelor de-a lungul unor transecte poate reprezenta un slab indicator pentru determinarea abundenței absolute a speciilor de faună, totuși această metodă este destul de mult folosită datorită faptului că este relativ ușor de implementat. Metoda se dovedește însă eficientă în evaluarea distribuției spațiale a speciilor, precum și la evaluarea diferențelor de abundență relativă între diferite zone de interes (de exemplu, prin Indicele Kilometric de Abundență - Kilometric Abundance Index, KAI). În cadrul proiectului Life Connect Carpathians, au fost derulate acțiuni de inventariere a urmelor, în perioada 03.01.2015-28.03.2015, pentru patru specii de carnivore: lup (Canis lupus), râs (Lynx lynx), vulpe (Vulpes vulpes) și pisică sălbatică (Felis sylvestris) și patru specii-pradă: cerbul carpatin (Cervus elaphus), căpriorul (Capreolus capreolus), mistrețul (Sus scrofa), și iepurele (Lepus europaeus). Distribuția speciilor-pradă reprezintă un factor important în analiza favorabilității habitatului pentru lup. Acesta este motivul pentru care prezentăm în cele ce urmează și rezultatele care vizează monitorizarea unor specii-pradă. Derularea observațiilor s-a suprapus cu perioada de hibernare a ursului și ca urmare urmele acestei specii nu au putut fi inventariate, ci au fost observate doar accidental. Acțiunile s-au concentrat în partea nordică și centrală a coridorului ecologic, fiind realizate 568 de transecte, cu o lungime totală de 284 km, după cum urmează: Zarandul de Est (78 km), coridorul Drocea-Codru Moma (53,5 km), Codru Moma (60,5 km), Munții Bihor (50,5 km) și Parcul Natural Apuseni (45,5 km) (figura 7). Figura
- Inventarierea pe bază de transecte În cadrul studiului au fost înregistrate 3482 de urme aparținând celor 8 specii vizate. Dintre acestea, cel mai frecvent întâlnite au fost urmele căpriorului
(1192)și mistrețului (1085 de urme), iar urmele râsului au apărut cel mai rar
(16). Rezultatele observațiilor au relevat faptul că abundența relativă a speciilor diferă semnificativ de la o zonă studiată la alta (figura 8): Figura
- Abundența relativă a urmelor pentru cerb, căprior și lup (KAI, Kilometric Abundance Index)– Cervus elaphus - abundența relativă a cerbului carpatin a fost mai mare în Zărand și în Codru Moma în comparație cu celelalte zone; ... – Capreolus capreolus - abundența relativă a fost mai ridicată în Codru Moma și mai scăzută în Apuseni și Munții Bihor; ... – Canis lupus - abundența relativă a fost mai ridicată în Zărand și Coridorul Drocea-Codru Moma. ... În ceea ce privește distribuția spațială a speciilor de faună sălbatică în zonele studiate, analiza Getis-Ord a oferit mai multe informații, după cum urmează:– Cervus elaphus - s-a înregistrat o abundență relativă sub cea anticipată în partea centrală a coridorului Drocea-Codru Moma; ... – Capreolus capreolus - s-a înregistrat o abundență relativă mai scăzută decât cea anticipată în zona Munților Bihor; ... – Canis lupus - abundența relativă a fost mai ridicată în nordul Zarandului de Est și partea centrală a Coridorului Drocea-Codru Moma (figura 9). ... Figura
- Abundența relativă pentru trei specii (cerb, căprior și lup) Analiza datelor obținute în urma aplicării studiului bazat pe metoda transectelor a mai scos în evidență și următoarele aspecte:– Prezența speciei Canis lupus a înregistrat o corelație pozitivă cu abundența relativă a cerbului carpatin și o corelație negativă cu media altitudinală, abundența relativă a căpriorului și a mistrețului; ... – Abundența relativă a câinilor vagabonzi are un impact negativ semnificativ asupra apariției cerbului și pisicii sălbatice; ... – Altitudinea medie a celulei caroiajului a avut un impact negativ asupra prezenței majorității speciilor; ... – Abundența relativă a carnivorelor este asociată cu abundența relativă a speciilor-pradă. Astfel, prezența râsului a fost influențată pozitiv de prezența căpriorului; vulpea este influențată de prezența iepurelui de câmp iar prezența lupului este influențată de prezența cerbului carpatin; ... – Abundența relativă a câinilor vagabonzi are un impact negativ atât asupra carnivorelor cât și a erbivorelor. Speciile influențate cel mai mult sunt râsul, pisica sălbatică, cerbul carpatin și mistrețul și iepurele. ... ... III.
- Analiza datelor obținute în urma folosirii camerelor de supraveghere Urmărirea faunei sălbatice cu ajutorul camerelor de supraveghere reprezintă o metodă des întâlnită în acțiunile de monitorizare care au ca scop determinarea abundenței relative și gradului de ocupare a unui habitat de către anumite specii. Această metodă poate fi folosită atât în cazul animalelor marcate (bandă reflectorizantă pe antenele colarelor, sau culori și modele diferite cu ajutorul cărora indivizii pot fi diferențiați) cât și în situațiile în care indivizii nu pot fi identificați în baza unor semne distinctive. În prima situație (indivizi marcați) se pot obține informații relevante cu privire la abundența absolută și densitate, iar în situația în care indivizii nu sunt marcați metoda poate oferi doar informații referitoare la abundența relativă. În cadrul proiectului Life Connect Carpathians, s-a implementat un studiu cu ajutorul a 82 de camere de supraveghere, amplasate în trei zone-cheie ale coridorului ecologic (figura 10):– SCI Munții Bihor; ... – SCI Dealurile Lipovei-Poiana Ruscă și SCI Ținutul Pădurenilor; ... – SCI Coridorul Rusca Montană-Țarcu-Retezat, SCI Munții Țarcu și Parcul Național Retezat. ... Figura
- Amplasarea camerelor de supraveghere în zona coridorului ecologic Distribuția și abundența relativă a speciilor-pradă reprezintă un factor important care influențează populația de lup și distribuția speciei și ca urmare alegem să prezentăm în continuare rezultatele care vizează speciile-pradă, ca și în cazul datelor colectate prin metoda transectelor. Camerele de supraveghere au surprins prea puține exemplare de lup pentru ca rezultatele care vizează direct specia să fie relevante. Pentru derularea studiului și optimizarea procesului de amplasare în teren a camerelor, s-a folosit un caroiaj de 3x3 km. Au fost vizate trei specii de ungulate: căpriorul (Capreolus capreolus), cerbul carpatin (Cervus elaphus) și mistrețul (Sus scrofa), care constituie specii-pradă pentru carnivorele mari. Camerele au fost amplasate în teren timp de 6 săptămâni (cu o relocare după primele 3 săptămâni), începând cu luna iunie
- Rezultatele studiului au relevat faptul că abundența relativă a celor trei specii vizate variază destul de mult în cele trei zone studiate (tabelul 3). Cea mai mare abundență relativă a mistrețului a fost înregistrată în Munții Bihor (1,178±0,107 indivizi pe fiecare stație de monitorizare), iar cea mai mică în Retezat (0,774±0,076). Abundența relativă a cerbului carpatin a fost ceva mai omogenă în cele trei regiuni, variind între 0,894 și 1,044 indivizi pe fiecare stație de monitorizare. În cazul căpriorului, abundența relativă a fost mai mare decât a celorlalte două specii și a fost mai ridicată în Munții Bihor (3,780±0,516 indivizi pentru fiecare stație de monitorizare) și mai scăzută în Retezat (2,108±0,328). Tabelul
- Abundența relativă medie (pe stația de monitorizare) și probabilitatea de detecție, estimate cu ajutorul modelului Royle-NicholsRegiuneaMediaEroarea standardCoeficient de variațieMinim 95% CIMaxim 95% CIMistreț (Sus scrofa)Abundența relativă pe stația de monitorizare Bihor Retezat Rusca1.178 0.744 0.934 0.107 0.076 0.086 0.091 0.102 0.092 0.968 0.595 0.765 1.388 0.892 1.103 Probabilitatea de detecție0.1770.0040.0210.1700.184Cerb (Cervus elaphus)Abundența relativă pe stația de monitorizareBihor Retezat Rusca0.894 1.044 0.9520.076 0.125 0.0760.085 0.120 0.0800.745 0.800 0.8031.044 1.289 1.102Probabilitatea de detecție0.2130.0030.0160.2060.219Căprior (C. capreolus)Abundența relativă pe stația de monitorizareBihor Retezat Rusca3.780 2.108 3.0870.516 0.328 0.3460.137 0.156 0.1122.768 1.465 2.4084.792 2.751 3.765Probabilitatea de detecție0.1340.0030.0240.1270.140 Sezonul estival a fost considerat cel mai potrivit pentru derularea studiului cu ajutorul camerelor de supraveghere deoarece coincide cu perioada de fătare la căprior și cerb și ca urmare animalele se deplasează mai puțin. Luând în considerare acest aspect și folosind abundența relativă (număr de indivizi pe fiecare stație de monitorizare), precum și metoda Delta de calcul a erorii standard, a fost posibilă estimarea densității populațiilor pentru speciile vizate (indivizi/100 kmp) în fiecare zonă de studiu (tabelul 4). Totuși, rezultatele privitoare la densitatea celor trei specii studiate cu ajutorul camerelor de supraveghere trebuie interpretate cu o oarecare rezervă deoarece metoda implică o serie de posibile surse de eroare (de exemplu, aprecierea habitatului de hrănire al speciilor). Pentru o monitorizare eficientă a faunei sălbatice pe termen lung este nevoie de implementarea și interpretarea integrată a mai multor metode. În cazul ungulatelor, este recomandată folosirea metodei care implică observarea și numărarea granulelor (fecalelor), iar în cazul carnivorelor studiile genetice. Tabelul
- Densitatea ungulatelor, estimată cu ajutorul camerelor de supraveghereDensitatea la MISTREȚ (indivizi/100 kmp)BihorMedia 47,12Eroarea standard 7,395654Coeficientul de variație 0,1569536Retezat29,764,8736240,1637643Poiana Ruscă37,365,8908310,1576775Media totală38,085,3042700,1392928Densitatea la CERB (indivizi/100 kmp)MediaEroarea standardCoeficientul de variațieBihor20,9362,7527740,1314804Retezat24,4493,7885540,1549533Poiana Ruscă22,2952,8243530,1266805Media totală22,5602,5688880,1138666Densitatea la CĂPRIOR (indivizi/100 kmp)MediaEroarea standardCoeficientul de variațieBihor174.19371.499680.4104611Retezat97.14240.527850.4171985Poiana Ruscă142.25857.329560.4029969Media totală137.86454.447210.3949319 ... III.
- Analiza datelor obținute în urma aplicării metodei de stimulare bioacustică În cazul anumitor specii de animale sălbatice, metodele clasice de inventariere și de estimare a densității populației, bazate pe observarea directă a indivizilor, nu sunt eficiente din cauza dificultății cu care aceste animale pot fi observate și studiate în mod direct în mediul lor natural. Este și cazul lupului, care se deplasează repede dintr-o zonă în alta, este activ de multe ori în timpul nopții din cauza deranjului antropic și ocupă teritorii foarte întinse. În același timp, observarea urmelor pe zăpadă poate fi uneori imposibil de realizat din cauza schimbărilor climatice din ultima perioadă. În aceste situații, aplicarea unor metode de inventariere bazate pe identificarea și analizarea sunetelor emise de animalele sălbatice reprezintă o soluție viabilă, cel puțin în cazul speciei Canis lupus. Pentru prima oară în zona coridorului ecologic, în cadrul proiectului Life Connect Carpathians a fost derulat un studiu care implică metoda stimulării bioacustice, cunoscută și sub denumirea de "wolf howling". Studiul și-a propus ca prin această metodă relativ recent introdusă în Europa și în România să se completeze baza de date cu privire la prezența/absența haitelor de lupi în zona centrală a coridorului ecologic și să se estimeze numărul acestor haite și numărul de indivizi din zona studiată. Metoda a fost folosită de multă vreme în Statele Unite ale Americii pentru lup (de ex., Harrington & Mech, 1982; Carbyn, 1982; Fuller & Sampson, 1988). În Europa a fost folosită pentru prima oară cu succes pentru șacal de către Giannatos
(2004)și alții (de ex., Krofel, 2008; Szabo et al., 2007; Lapini et al. 2009, etc.). În România, metoda a fost introdusă de către Banea et al în 2012 și folosită apoi și de către alți cercetători (de ex., Papp et al. 2013). Stimularea bioacustică reprezintă în momentul de față una dintre principalele metode de inventariere/monitorizare a lupului, fiind bazată pe tendința acestei specii de a folosi urlatul pentru marcarea teritoriului, ca răspuns la urlatul unor indivizi necunoscuți (Passilongo et al. 2015). Procedeul este unul non-invaziv, nu implică costuri ridicate și poate fi relativ ușor implementat de către personalul instruit în acest sens. Pentru studiul de față, a fost preluată metoda folosită de Harrington & Mech, 1982 și adaptată de către specialiștii implicați în cercetare, în baza experienței anterioare a acestora. Emiterea sunetelor (indivizi sau haite) s-a realizat în amurg sau noaptea, dar nu mai târziu de ora 1:00, când activitatea lupului încetează sau scade în intensitate. Sunetele au fost amplificate cu ajutorul megafoanelor de 25-50 W. Cercetarea s-a derulat pe o perioadă de 4 zile în luna februarie 2016 și a implicat alegerea unor transecte și amplasarea a 39 de stații de inventariere (3-5 stații pentru fiecare transect) în siturile Natura 2000 Zarandul de Est (SCI), Drocea (SCI), Munții Metaliferi (SCI) și Defileul Mureșului (SPA) și 3 stații situate între siturile Zarandul de Est, Drocea și Defileul Mureșului (figura 10). Distanța între stații a fost de 1,5-3 km, în funcție de stratul de vegetație, distanța față de cursuri de apă, sate sau diferite activități umane (spre exemplu, parchete de exploatare forestieră). Suprafața extinsă acoperită de studiu este de aproximativ 1000 kmp. Din cele 42 de stații de inventariere în care au fost emise sunete cu ajutorul megafonului, s-au înregistrat răspunsuri din partea lupilor aflați în mediul natural în 16 cazuri, ceea ce reprezintă o rată de succes de peste 38% (figura 11). Aceste rezultate pot fi considerate spectaculoase ținând cont de faptul că alți cercetători au obținut o rată de succes de doar 3% când au testat această metodă (de ex, Crete and Messier, 1987). Figura 11. Amplasarea stațiilor de inventariere pentru metoda "wolf howling" În urma centralizării și analizării rezultatelor studiului și după compararea cu rezultatele altor studii de inventariere, s-a putut concluziona faptul că în zona cercetată trăiesc 16- 22 de lupi. Dacă la acest număr ar fi să se adauge un procent de 12% de lupi solitari (Fuller et al., 2003), se ajunge la un număr de 17,9-24,6 indivizi. Ținând cont de suprafața extinsă la care s-a raportat studiul (1000 kmp) se ajunge la o densitate estimată de 1,6-2,2 indivizi/kmp sau 1,79- 2,46 indivizi/kmp(dacă se iau în considerare și lupii solitari). Figura 12. Rata de succes a metodei "wolf howling" Teritoriile haitelor de lupi sunt vaste și pot varia între 15 și 1500 kmp (http://www.wolfcountry.net/, 2016). Unul dintre cele mai mici teritorii studiate de către cercetători este situat în nord-estul statului Minnesota, SUA, și ocupă 33 kmp (L.D. Mech și S. Tracy). Deși lupii se deplasează pe distanțe mari, nu toată suprafața parcursă este considerată teritoriul unei anumite haite, dacă nu își apără teritoriul respectiv. În anumite situații, lupii pot să-și părăsească teritoriul ("home range"), mai ales atunci când vânează, dar în zonele respective nu manifestă un comportament teritorial, de apărare. Ținând cont de toate aceste informații și de rezultatele studiului derulat în cadrul proiectului LCC, s-a ajuns la concluzia că în zona în care s-a derulat studiul cu ajutorul stimulării bioacustice, trăiesc între 3 și 5 haite de lupi. În cazul celui mai strict scenariu (figura 13), prima haită ar ocupa un teritoriu de 380 kmp, cea de-a doua 200 kmp, iar haita a treia ar ocupa un teritoriu de cca 170 kmp. Mai plauzibil este însă scenariul al doilea, în care vorbim de prezența a 4-5 haite de lupi în zona studiată (figura 14). Figura 13. Haitele de lupi din zona studiată (scenariul 1) Figura 14. Haitele de lupi din zona studiată (scenariul 2) În orice caz, identificarea exactă a haitelor de lupi și a teritoriilor acestora reprezintă o sarcină destul de dificilă, mai ales în zonele cu o densitate relativ ridicată a populației acestei specii, așa cum este și cazul zonei Zărand, și ținând cont de faptul că haitele sunt foarte dinamice și nestatornice (Blanco and Cortes, 2012). Datele obținute cu ajutorul metodei ce implică stimularea bioacustică sunt rezultate preliminare și vor trebui realizate în viitor studii similare și în alte zone ale coridorului ecologic (de exemplu, Munții Apuseni). De asemenea, observațiile vor trebui realizate și în timpul verii și vor trebui repetate de două ori pe an, urmând același protocol, iar rezultatele vor fi completate și cu datele obținute din alte surse (observarea urmelor, studii genetice, colare, camere de supraveghere etc). ... III.6. Analiza datelor obținute în urma aplicării unor studii genetice Diversitatea genetică contribuie semnificativ la potențialul de adaptare al populației lupului, incluzând aici și abilitatea de a răspunde adecvat la schimbarea condițiilor de mediu și la influențele antropice, cum ar fi schimbările climatice și degradarea habitatului. În vederea realizării studiilor genetice asupra populației de lup din coridorul ecologic, au fost prelevate probe din două zone principale, respectiv Țarcu-Retezat și Apuseni-Bihor, după cum se poate observa și în figura 15. În total au fost analizate 179 de probe de fecale de lup, care s-au dovedit că provin de la 62 de indivizi diferiți. Figura 15. Locațiile de prelevare a probelor genetice De asemenea, au fost folosite și 20 de probe de țesut, care au fost prelevate în ultimii ani din zona coridorului ecologic (accidente rutiere care au implicat lup, exemplare extrase prin sistemul de derogări etc). Aceste din urmă probe au fost folosite doar în cadrul unor analize, împreună cu baza națională de date care privește genofondul lupului. AND-ul a fost extras cu ajutorul kit-ului Macherey-Nagel, folosit pentru probele de calitate inferioară (Cotovelea et al., 2013). În vederea analizării structurii populației și fluxului de gene, datele obținute prin analizare probelor menționate mai sus au fost integrate în baza națională de date care privește lupul. Concluziile studiilor genetice asupra populației de lup din zona coridorului au fost următoarele:– Populația înregistrează o diversitate genetică ridicată, comparabilă cu alte studii din țările învecinate (Bakan et al. 2014); ... – Populația de lup din zona studiată prezintă semnale de divizare în trei grupuri (clustere) genetice diferite, însă nu există dovezi de izolare a subpopulațiilor; ... – Un nivel ridicat de flux de gene este înregistrat între cele trei clustere genetice, fiind confirmat fluxul de gene între partea de nord și cea de sud a coridorului ecologic. ... Ținând cont de implementarea în ultima perioadă a unor proiecte care vizează dezvoltarea infrastructurii liniare în zona coridorului ecologic, care afectează în mod direct conectivitatea, se impune analizarea atentă pe viitor a impactului potențial pe care acestea îl pot avea inclusiv asupra fluxului de gene din cadrul populației speciei. ... ... IV. IV.1. Zone de habitat favorabil Lupul ocupă o varietate mare de tipuri de habitate, de la tundra arctică, la păduri, preerie și zone aride. În țara noastră, în principal în pădurile compacte de amestec din zona de deal și de munte, la 600-2300 m altitudine. Lupii sunt animale teritoriale. Au nevoie de teritorii vaste, în Europa aceste teritorii au suprafețe cuprinse între 10000 și 50000 ha. Lupii solitari nu au un teritoriu definit și străbat distanțe impresionante pentru a-și găsi perechea și a se reproduce (Van Tighem, 1999, în Ionescu, 2013). Pentru definirea și evidențierea habitatului favorabil pentru lup, dar și a altor specii-cheie (urs, râs, căprior, cerb, mistreț) în zona coridorului ecologic, s-au folosit cu precădere două metode de modelare, respectiv:– Analiza viabilității populației (Population Viability Analysis, PVA) - reprezintă un procedeu care permite simularea pe computer a proceselor de extincție asupra populațiilor cu efective mici, pentru a estima viabilitatea lor pe termen lung; ... – Modelul calității habitatului (Habitate Suitability Model, HSM) - folosește hărțile de distribuție ale unor factori de mediu și ale unor factori considerați limitativi pentru speciile vizate (zone împădurite, localități, drumuri, cursuri de apă etc) în vederea definirii habitatului favorabil speciilor respective. ... Într-o primă etapă de modelare a calității habitatelor, au fost evidențiate zonele care conțin factori limitativi, sau zone de non-habitat, pentru toate speciile-cheie, respectiv localități, drumuri, căi ferate, aeroporturi, zone construite, perimetre de exploatare a unor resurse minerale, corpuri și cursuri de apă, facilități turistice (figura 16). Ulterior, s-a realizat modelarea pentru calitatea habitatului fiecărei specii în parte, unde, pe lângă factorii limitativi, s-a ținut cont și de alți factori cum ar fi temperatura și precipitațiile.Figura 16. Zonele de în care există factori limitativi (non-habitat) pentru speciile-cheie După cum se poate observa în figura 17, suprafața favorabilă de habitat pentru specia Canis lupus ocupă 280526,00 ha, ceea ce reprezintă 83% din suprafața întregului habitat. De asemenea, o suprafață de 39333,10 ha (12%) prezintă condiții medii de favorabilitate, în timp ce doar 5% (18500,80
- ha)prezintă condiții scăzute de favorabilitate. Figura 17. Habitatul favorabil și prezența speciei Canis lupus în zona coridorului ... IV.2. Conectivitate Fragmentarea habitatelor reprezintă o cauză semnificativă pentru pierderea biodiversității la nivel mondial. Prin dezvoltarea economică nesustenabilă și prin folosirea intensivă a terenurilor, habitatul unor specii se reduce sau se pierde, ceea ce conduce în cele din urmă la izolarea populațiilor unor specii și la o funcționalitate ecologică redusă a ecosistemelor. În Europa această problemă este recunoscută și tratată cu seriozitate, iar evaluarea fragmentării habitatelor este din ce în ce mai necesară în cadrul evaluărilor strategice de mediu, studiilor de evaluare adecvată și al proceselor și strategiilor de dezvoltare a infrastructurii. Figura 18. Zonele sensibile și importante pentru deplasarea carnivorelor mari În cadrul proiectului LIFE Connect Carpathians, s-a realizat o analiză a conectivității habitatului în zona Apuseni-Carpații Meridionali, unul dintre cele mai importante coridoare ecologice din Europa pentru carnivorele mari. Din acest punct de vedere, Valea Mureșului reprezintă o zonă critică în care conectivitatea funcțională a coridorului este pusă în pericol de elementele de infrastructură liniară existente, planificate sau aflate în curs de implementare. Astfel, zona este traversată de la vest la est de drumul național Arad - Deva (DN7), iar segmentul de autostradă Lugoj - Deva se află în construcție. De asemenea, există un proiect de reabilitare a căii ferate Arad - Simeria, care a obținut deja aprobările necesare punerii în practică. La cele descrise mai sus se adaugă și cursul râului Mureș care reprezintă o barieră naturală, putând fi traversat de către fauna sălbatică doar în anumite puncte. Până în prezent, studiile de monitorizare și observațiile efectuate relevă faptul că animalele sălbatice folosesc în continuare Valea Mureșului ca important coridor de dispersare/migrație. Un număr mare de ungulate și carnivore mari au fost înregistrate traversând râul Mureș sau folosind habitatele adiacente. Ținând însă cont de viitoarele proiecte de infrastructură, dar și de tendințele de utilizare intensivă a terenurilor în agricultură, conectivitatea în această zonă ar putea fi pusă în pericol dacă nu se vor implementa măsuri de reducere a fragmentării habitatelor. Trebuie menționat faptul că Acordul de mediu nr. 07/09.09.2010 (revizuit în 2013 și 2016) emis pentru autostrada Lugoj - Deva impune realizarea a trei ecoducte și două tuneluri pe sectorul cuprins între km 27+620 - km 56+220, pentru asigurarea și menținerea permeabilității pentru carnivorele mari. Pe lângă elementele de infrastructură din Valea Mureșului, reabilitarea drumului național Oradea - Deva (DN 76) reprezintă de asemenea o amenințare importantă pentru conectivitatea habitatelor, mai ales pentru faptul că proiectul tehnic nu prevede măsuri de asigurare a permeabilității pentru carnivorele mari (figura 19). Figura 19. Proiecte de infrastructură aflate în derulare sau care urmează să fie implementate în zona coridorului ecologic Analiza permeabilității peisajelor pentru carnivorele mari a implicat studierea hărților topografice ale zonei și a informațiilor GIS existente, completată de observații în teren. Pentru determinarea permeabilității și identificarea potențialelor puncte de blocaje în calea deplasării carnivorelor mari s-a ținut cont de starea terenului, amploarea lucrărilor de infrastructură și utilizarea terenurilor, fiind astfel analizați peste 1000 de km de drum. În urma acestui studiu au fost identificate mai multe zone sensibile în care conectivitatea este pusă în pericol și care necesită o atenție sporită și un management adecvat. Acestea sunt considerate cele mai importante zone care trebuie protejate pentru a menține deplasarea carnivorelor (figura 18). Dintre acestea, Valea Mureșului reprezintă o zonă extrem de importantă, fiind în același timp și cea mai amenințată, așa cum s-a arătat mai sus. Tot în această arie există și o tendință de intensificare a agriculturii prin înființarea unor monoculturi sau împrejmuirea cu gard a proprietăților, care ar putea bloca și ultimele rute de deplasare a carnivorelor mari pe direcția nord-sud în cadrul coridorului. Luând în considerare permeabilitatea terenului și a lucrărilor de infrastructură, dar și categoria de folosință a terenului, au fost identificate și cartografiate opt zone-cheie pentru traversarea Mureșului de către fauna sălbatică (figura 20). Acestea totalizează o suprafață de 800 de hectare (cca 100 de hectare pentru fiecare zonă), după cum urmează: zone împădurite (102,4 ha); pășuni (141,6 ha); zone umede (2,4 ha); livezi (5,6 ha); teren cultivat (230,4 ha); teren abandonat și acoperit cu specii arbustive invazive (172,8 ha); drumuri, râuri și altele (144,8 ha). Pentru a se putea asigura funcționalitatea acestor suprafețe-cheie, în cadrul proiectului Life Connect Carpathians s-au achiziționat mai multe parcele de teren agricol în apropierea Mureșului care vor fi întreținute într-o manieră care să asigure conectivitatea pe termen lung. Figura 20. Zonele-cheie de traversare a râului Mureș de către fauna sălbatică ... ... V. La nivelul continentului nostru, au fost identificate principalele amenințări la adresa conservării populațiilor de lup ca fiind reprezentate de gradul scăzut de acceptanță, pierderea habitatului din cauza dezvoltării infrastructurii, hibridarea cu câinii, capacitate redusă de management din partea instituțiilor și mortalitate cauzată de accidente (Boitani, L. et al, 2015: Key actions for Large Carnivore populations in Europe). În zona coridorului ecologic Apuseni-Carpații Meridionali, principalele amenințări la adresa conservării speciei Canis lupus, identificate prin proiectul LCC, sunt următoarele:A. Fragmentarea habitatelor O primă amenințare majoră la adresa populațiilor de animale sălbatice este reprezentată de fragmentarea habitatelor de către activitățile antropice. Așa cum s-a menționat și în capitolele anterioare, principala barieră în calea deplasării animalelor sălbatice pe direcția nord-sud în cadrul coridorului ecologic este zona Văii Mureșului, unde sunt sau vor fi amplasate mai multe investiții de infrastructură liniară (DN 7, Autostrada Lugoj-Deva, calea ferată Arad-Simeria). Acordul de mediu nr. 07/09.09.2010 (revizuit în 2013 și 2016) emis pentru autostrada Lugoj - Deva impune realizarea a trei ecoducte și două tuneluri pe sectorul cuprins între km 27+620 - km 56+220, pentru asigurarea și menținerea permeabilității pentru carnivorele mari. Reabilitarea drumului național Oradea - Deva (DN 76) reprezintă de asemenea o amenințare importantă deoarece nu prevede măsuri sau amenajări care să faciliteze conectivitatea habitatelor pentru carnivorele mari. Pe de altă parte, abandonarea terenurilor și implicit extinderea alarmantă a speciilor arbustive invazive (în special Amorpha fruticosa), dar și deranjul generat de intensificarea activităților agricole din alte zone contribuie la îngreunarea deplasării faunei sălbatice. Proiectul Life Connect Carpathians a vizat, printre altele, această din urmă problemă și prin achiziționarea de teren și întreținerea acestuia în zonele importante de traversare din Defileul Mureșului se va menține permeabilitatea habitatelor din acest punct de vedere. ... B. Politici și strategii inadecvate Coridorul ecologic Apuseni - Carpații Meridionali este format dintr-o rețea de 17 situri Natura 2000, așa cum s-a arătat anterior. Majoritatea dintre aceste situri nu dețin un plan de management aprobat, care să includă eventuale măsuri pentru asigurarea conectivității habitatelor pentru carnivorele mari. Este important ca, odată cu realizarea acestor planuri de management, să se facă și o analiză clară a permeabilității habitatelor și să se prevadă măsuri de asigurare a acesteia. De asemenea, planurile de management din sectorul forestier și cinegetic nu vizează problematica conectivității habitatelor pentru carnivorele mari și speciile-pradă. Acțiunile prevăzute în amenajamentele silvice, spre exemplu, pot avea un impact negativ asupra carnivorelor mari și a speciilor-pradă prin deranjul generat de activitățile specifice și prin degradarea habitatelor. În ceea ce privește vânătoarea, aceasta se aplică la speciile-pradă în baza evaluărilor efectuate de fondurile de vânătoare și aprobarea cotelor de recoltă de către autoritatea centrală pentru protecția mediului. Evaluarea efectivelor populațiilor de faună sălbatică reprezintă un proces controversat, care nu implică de cele mai multe ori metode științifice recunoscute. În ceea ce privește carnivorele mari (lup, urs) vânătoarea este interzisă prin lege, dar anual se aprobă un număr maxim de derogări aplicabile la nivel național "în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante". Spre exemplu, Ordinul nr. 1169/2017 prevede un nivel maxim al derogărilor pentru urs (Ursus arctos) de 140 de exemplare și pentru lup (Canis lupus) de 97 de exemplare, în condițiile în care ordinul a intrat în vigoare la începutul lunii septembrie 2017. Procedura de stabilire a derogărilor de la măsurile de protecție a speciilor de faună sălbatică ar putea fi de asemenea îmbunătățită și să aibă la bază studii științifice recunoscute. ... C. Lipsa capacității autorităților naționale și locale Ținând cont de faptul că fragmentarea habitatelor și managementul conservării la nivel de peisaj reprezintă teme relativ recente pentru țara noastră, de multe ori autoritățile naționale și locale se confruntă cu lipsa de experiență și de capacitate pentru integrarea acestor probleme complexe în activitatea lor curentă. În cazul producerii unor pagube de către animalele sălbatice, spre exemplu, lipsa de promtitudine a autorităților în vederea despăgubirii proprietarilor sau prevenirii altor atacuri poate conduce la amplificarea conflictelor dintre comunitățile locale și animalele sălbatice. Pentru a compensa această lipsă de capacitate, în cadrul proiectului Life Connect Carpathians au fost organizate mai multe seminarii de instruire a autorităților responsabile, atât la nivel național cât și local. ... D. Conflictul dintre comunități și animalele sălbatice Situațiile care generează conflicte între comunitățile locale și animalele sălbatice sunt asociate de regulă cu atacurile lupilor asupra stânelor și omorârea câinilor; atacurile urșilor asupra animalelor domestice și producerea unor pagube asupra culturilor, livezilor și stupinelor și pagubele provocate de mistreți. O altă sursă generatoare de conflicte este perceperea carnivorelor mari ca potențiali competitori ai vânătorilor. În momentul de față, majoritatea fermierilor încearcă să prevină și să reducă pagubele provocate de fauna sălbatică prin păzirea peste noapte a culturilor și șeptelului cu ajutorul câinilor, ceea ce poate conduce la creșterea deranjului și scăderea prăzii naturale pentru carnivore. De asemenea, în unele situații, proprietarii păgubiți pot să ucidă ilegal animalele sălbatice sau instalează lațuri pentru mistreți, care însă reprezintă un pericol și pentru carnivorele mari. Din aceste motive, în cadrul proiectului Life Connect Carpathians, au fost implementate o serie de măsuri menite să prevină producerea pagubelor și să rezolve conflictele dintre comunitățile locale și animalele sălbatice (capitolul VII.2.3). ... E. Braconajul Braconajul este definit în Legea nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, ca fiind "tentative sau acțiunea desfășurată în scopul dobândirii sau capturării vânatului, finalizată cu rezultat sau nu, cu încălcarea prevederilor prezentei legi". Între factorii favorizanți se numără:– Accesul dificil ca membru într-o asociație de vânătoare legal constituită, din cauza locurilor limitate, a taxelor mari pentru autorizare și a cotizațiilor anuale ridicate; ... – Atitudinea negativă sau gradul redus de toleranță al populației față de animalele sălbatice. Aceasta este generată de multe ori și de pagubele produse culturilor sau șeptelului de către fauna sălbatică și de procesul greoi de acordare a despăgubirilor; ... – Interzicerea vânătorii și scoaterea anumitor specii din cotele de recoltă (speciile protejate); ... – Numărul prea mare de vânători în anumite organizații de vânătoare care dispun de resurse cinegetice reduse; ... – Obținerea de venituri materiale din comerțul ilicit al cărnii sau trofeelor de vânat; ... – Posibilitatea de a procura arme neînregistrate sau artizanale; ... – Corupția și posibilitatea de a influența soluționarea cazurilor de braconaj; ... – Sistemul de autorizare ușor de evitat; ... – Neaplicarea legislației de către organele competente. ... Anterior perioadei de implementare a proiectului Life Connect Carpathians, numărul cazurilor de braconaj raportate legal în zona coridorului ecologic a fost aproape inexistent. Odată însă cu înființarea Unității de prevenire și combatere a braconajului și implicit intensificarea patrulărilor, s-au aplicat mai multe sancțiuni pe această temă și s-a dovedit astfel că fenomenul este relativ frecvent în zonă (capitolul VII.2.3.5). ... F. Atitudinea negativă a factorilor interesați față de conservare Reușita acțiunilor de conservare a carnivorelor mari depinde în mare măsură de atitudinea comunităților locale și a celorlalți factori interesați față de fauna sălbatică. Este esențial să existe un anumit grad de acceptanță din partea localnicilor față de animalele sălbatice pentru a putea coexista cu acestea. Impactul generat de atitudinea negativă față de carnivore se manifestă de multe ori prin intensificarea braconajului și escaladarea conflictului om-animale sălbatice, cu efect negativ asupra conservării acestora din urmă. Acest conflict însă este amplificat și de lipsa de reacție și de sprijin din partea autorităților în cazul producerii unor pagube, dar și de alți factori cum ar fi experimentarea unor pagube sau frica față de urs și lup (capitolul VII.1). ... G. Lipsa de cunoaștere a biologiei, ecologiei și etologiei carnivorelor mari Atitudinea negativă a oamenilor față de carnivore este cauzată uneori și de lipsa de cunoaștere a biologiei, ecologiei și etologiei acestora. Din aceste motive, în cadrul proiectului Life Connect Carpathians au fost organizate mai multe sesiuni de conștientizare a factorilor interesați și s-au implementat măsuri concrete de diminuare a conflictelor cu animalele sălbatice (capitolul VII.2.3). ... ... VI. Specia lup (Canis lupus) este inclusă în Anexa II a Directivei Habitate, respectiv Anexa 3 aO.U.G. nr. 57/2007, care include specii de faună și floră sălbatică de interes comunitar, a căror conservare necesită declararea de Arii Speciale de Conservare (SAC) formând Rețeaua Natura 2000. Specia este listată în Anexa IV a Directivei Habitate, respectiv Anexa 4A aO.U.G. nr. 57/2007, ca specie de interes comunitar care necesită protecție strictă. Printre obligațiile ce decurg din Directiva Habitate se numără: menținerea stării de conservare favorabilă a populației de lup, monitorizarea și raportarea periodică către Comisia Europeană a stării de conservare a speciei. În conformitate cu Directiva Consiliului Europei nr. 92/43 EEC referitoare la conservarea habitatelor naturale și a florei și faunei sălbatice adoptată la 21 mai 1992, starea de conservare a unei specii se referă la suma influențelor care, acționând asupra speciei, pot afecta pe termen lung distribuția și abundența populațiilor sale pe un anumit teritoriu vizat de evaluare. "Starea de conservare" va fi considerată "favorabilă" când:– datele relative la dinamica populației speciei în cauză arată că această specie continuă și este susceptibilă să continue, pe termen lung, să fie o componentă viabilă a habitatului său natural; ... – arealul natural al speciei nu se reduce și nu riscă să se reducă într-un viitor previzibil; ... – există și probabil va exista un habitat destul de întins pentru ca populațiile sale să se mențină pe termen lung. ... Analizarea stării de conservare din punctul de vedere al populației În momentul de față, principala sursă de date pentru estimarea populației speciei în zona coridorului ecologic și dinamica acesteia, este reprezentată de cifrele oficiale raportate de către fondurile cinegetice. Astfel, la nivelul anului 2016, din centralizarea informațiilor oferite de către fondurile cinegetice care se suprapun peste suprafața coridorului ecologic, a rezultat că au fost raportate 800 de exemplare de lup. Trebuie menționat faptul că aceste cifre sunt cele brute, la care nu au fost aplicați factorii de corecție a abundenței conform procedurii descrise în capitolul III. 2 Analiza datelor raportate de către fondurile cinegetice. După cum s-a arătat și în secțiunile anterioare ale Planului regional de acțiune, pentru evaluarea eficientă a abundenței și monitorizarea stării de conservare a speciei, actualele metode și date raportate oficial nu sunt suficiente și este nevoie, cu siguranță, de implementarea unor metode științifice suplimentare care să fie derulate pe termen lung. Informațiile obținute în perioada de implementare a proiectului LCC prin prelevarea și analizarea unor probe genetice, observații efectuate cu ajutorul metodei transectelor, în urma aplicării metodei de stimulare bioacustică sau montarea unor camere de supraveghere, reprezintă un început în această direcție. Până în prezent, analizele genetice ale fecalelor prelevate din zona coridorului ecologic, au confirmat existența a 62 de indivizi, care însă nu reprezintă, în mod evident, întreaga populație de lup a zonei. Prelevarea de probe și analizarea genetică a acestora va trebui să continue până la determinarea cu acuratețe a întregii populații. Pe de altă parte, anumite date obținute în cadrul proiectului mai sus amintit sunt în măsură să completeze eficient informațiile raportate oficial de către fondurile cinegetice, cum ar fi, spre exemplu, confirmarea prezenței lupului pe toată lungimea coridorului ecologic (anexa 11). În ceea ce privește dinamica populației, s-a arătat anterior că asupra datelor raportate oficial și analizate în ultimii ani planează unele suspiciuni privind acuratețea acestora (figura 6). Cu toate acestea, studiile suplimentare atestă prezența speciei în zona coridorului ecologic, iar fluxul de gene în cadrul populației de lup a fost favorabil, cel puțin până în momentul realizării studiului genetic. De asemenea, habitatul speciei este unul favorabil, sau prezintă condiții medii de favorabilitate, pe suprafețe întinse, așa cum s-a detaliat în capitolul V. Habitatul speciei în zona coridorului ecologic. Toate acestea ne îndreptățesc să afirmăm că specia Canis lupus continuă și este susceptibilă să continue, pe termen lung, să fie o componentă viabilă a habitatului său natural, deși fluxul de gene al populației ar putea fi afectat în viitor de construirea sau modernizarea recentă a unor elemente de infrastructură liniară. Analizarea stării de conservare din punctul de vedere al arealului speciei Coridorul ecologic Apuseni - Carpații Meridionali este format dintr-o rețea de 17 situri Natura 2000, desemnate ca situri de importanță comunitară (SCI) constituite în conformitate cu Directiva Habitate nr. 92/43 din 1992. Suprafața acestor situri reprezintă arealul natural compact al speciei în zona coridorului ecologic și însumează o suprafață de 434747 ha. Cele 17 situri Natura 2000 vor exista și în continuare iar suprafața însumată a acestora nu se va diminua. Modernizarea și construirea recentă a unor elemente de infrastructură liniară (în special în zona Văii Mureșului, apreciem că va avea un impact mai redus asupra populației de lup decât asupra populației de urs. Analizarea stării de conservare din punctul de vedere al habitatului speciei Suprafața favorabilă de habitat pentru specia Canis lupus ocupă 280526,00 ha, ceea ce reprezintă 83% din suprafața întregului habitat. De asemenea, o suprafață de 39333,10 ha (12%) prezintă condiții medii de favorabilitate, în timp ce doar 5% (18500,80
- ha)prezintă condiții scăzute de favorabilitate. În momentul de față, suprafețele de habitat favorabil sau care prezintă condiții medii de favorabilitate reprezintă cca 95% din suprafața totală a habitatului speciei, ceea ce ne îndreptățește să apreciem starea de conservare a speciei din punctul de vedere al habitatului acesteia ca fiind favorabilă, dar cu perspectivă necunoscută din cauza proiectelor de infrastructură descrise mai sus. În tabelul 5 sunt prezentate în mod centralizat rezultatele analizelor care privesc starea de conservare a speciei Canis lupus în zona coridorului ecologic. Rezultatele evaluărilor efectuate au fost prezentate folosind "metoda semaforului", prin indicarea unuia dintre cele patru coduri de culoare: verde ("FV - favorabil"), galben ("U1 - nefavorabil/inadecvat"), roșu (U2 - "nefavorabil/rău") și gri ("XX - necunoscut"). Tabelul 5. Starea de conservare a speciei Canis lupus în zona coridorului ecologicParametrulStarea de conservarePopulațiaFVArealulFVHabitatul specieiFVPerspectiveXX ... VII. VII.1. Atitudinea și toleranța comunităților locale față de animalele sălbatice Pentru a analiza percepția și atitudinea comunităților locale față de carnivorele mari și speciile- pradă, în anul 2015 s-au aplicat chestionare în 602 gospodării din 100 de sate în zona coridorului ecologic. Numărul de interviuri aplicate în fiecare localitate a fost corelat cu mărimea acesteia și a variat de la 0,5% din populație în satele mai mari până la 3% din populație în satele mai mici. Subiectele abordate de chestionare au fost: tendințele percepute sau dorite în privința populațiilor animalelor sălbatice; interacțiunea cu fauna sălbatică; experiențe legate de pagubele provocate de animalele sălbatice; reacția oamenilor la atacurile și pagubele provocate de fauna sălbatică; atitudinea față de animalele sălbatice și cunoașterea acestora. Din totalul persoanelor intervievate, 60% au fost bărbați, iar vârsta medie a repondenților a fost 50. În ceea ce privește educația, 50% dintre aceștia au terminat cel puțin liceul. Proporția participanților la studiu care depind în întregime de veniturile obținute din agricultură este de doar 5%, în timp ce pentru 81% dintre participanți agricultura asigură cel mult un sfert din veniturile familiei. În privința ocupației, 26% dintre repondenți au fost pensionari, 19% femei casnice, proprietari de animale (8,6%) și alte categorii (23%). Patruzeci și trei la sută dintre participanți au avut vârste cuprinse între 28 și 51 de ani, iar 32% dintre ei au avut vârste cuprinse între 52 și 71 de ani. Participanții au fost selectați atât din interiorul siturilor Natura 2000 cât și din afara acestora, în proporții egale. Mărimea satelor în care s-au aplicat interviurile a variat între 10 și 2000 de persoane, 36% dintre sate având o populație cuprinsă între 200-499 persoane. Figura 21. Răspunsul persoanelor intervievate cu privire la pagubele provocate de animalelor sălbatice Din analiza chestionarelor a rezultat că, în cea mai mare parte, participanții la studiu au cea mai pozitivă atitudine față de căprior și cea mai puțin pozitivă față de lup. Atunci când au fost întrebați cu privire la scăderea sau creșterea numărului de animale sălbatice, 65% dintre femei și 75% dintre bărbați au răspuns că și-ar dori ca numărul exemplarelor de căprior să crească. S-a constatat de asemenea că există o corelație strânsă între sexul participanților și atitudinea acestora față de animalele sălbatice. În același timp, nivelul de educație al repondenților și experimentarea directă, sau nu, a unor pagube provocate de animalele sălbatice au avut o influență semnificativă în răspunsurile date. Astfel, s-a înregistrat o atitudine negativă mai ridicată în rândul femeilor, al persoanelor cu o educație mai scăzută și în rândul celor care au experimentat pagube provocate de fauna sălbatică. Și ocupația persoanelor intervievate s-a dovedit a avea o influență importantă în răspunsurile date, silvicii, vânătorii, angajații ariilor protejate, polițiștii și șoferii dovedindu-se a avea o atitudine pozitivă față de animalele sălbatice în comparație cu femeile casnice, pensionarii sau persoanele care lucrează în agricultură, a căror atitudine a fost mai negativă. S-a putut evidenția și o corelație strânsă între sexul participanților și frica față de animalele sălbatice, femeile indicând un nivel mai ridicat al fricii față de urs, mistreț și lup decât bărbații. Aceasta ar putea explica parțial atitudinea negativă manifestată față de aceste specii. Dintre speciile de animale sălbatice avute în vedere, atitudinea cea mai negativă a fost îndreptată către lup (67% în rândul femeilor și 56% în cazul bărbaților), urmat de mistreț (49% dintre femei și 41% dintre bărbați) și urs (45% la femei și 36% la bărbați). Este însă interesant de observat că persoanele care au răspuns la chestionar și-ar dori ca doar populația de lup să scadă (63% dintre femei și 51% dintre bărbați), în timp ce populația de urs și mistreț ar vrea să crească sau să se mențină la nivelul actual. În ceea ce privește pagubele provocate de animalele sălbatice, 63% dintre repondenți au indicat pagube provocate de mistreț, 33% pagube provocate de lup și 21% au indicat pagube provocate de urs (figura 21). Rezultatele referitoare la toleranța comunităților locale față de animalele sălbatice sunt de asemenea interesante (tabelul 6). Astfel, participanții la studiu s-au dovedit a fi mai toleranți față de căprior, 71,1% dintre ei afirmând că ar lăsa în pace acest animal dacă le-ar provoca pagube. Nu același lucru se poate spune despre lup și mistreț; 34,2%, respectiv 31,2%, dintre repondenți ar împușca lupul sau mistrețul dacă le-ar provoca pagube. În privința ursului, cele mai multe răspunsuri au fost în favoarea capturării și relocării animalului într-o altă zonă (29,4%) și doar un procent relativ mic (13,1%) ar apela la împușcarea animalului. Studiul a putut evidenția de asemenea că atitudinea negativă a populației este mai ridicată în zonele în care animalele sălbatice au produs mai multe pagube (Carpații Occidentali). Chiar dacă atitudinea și toleranța comunităților locale față de carnivorele mari depinde de mai mulți factori, așa cum s-a arătat mai sus, (educație, sex, experimentarea unor pagube etc), din studiul realizat se pot trage câteva concluzii generale. În primul rând, s-a putut constata că atitudinea este mult mai negativă față de lup (60%) decât față de urs (40%). Cea mai plauzibilă explicație pentru această situație este aceea că lupul provoacă mai multe pagube decât ursul, chiar dacă oamenii se tem mai mult de acesta din urmă în sensul siguranței personale. Mistrețul provoacă însă mai multe pagube decât lupul și ursul, dar în mod surprinzător atitudinea față de această specie este mai pozitivă și toleranța mai ridicată decât în cazul carnivorelor mari. Explicația ar putea fi legată de frica mai mare pentru siguranța personală și a familiei pe care oamenii o manifestă față de lup și urs, în comparație cu mistrețul. În orice caz, riscul de pagube perceput de populație pentru siguranța personală, a familiei și a proprietății depășește cu mult riscul real, dar în mod evident această percepție are un impact negativ asupra atitudinii și toleranței față de carnivorele mari. Dacă riscul perceput de populație este mai mare decât riscul real, această situație poate reprezenta o oportunitate de educare a comunităților locale cu privire la importanța ecologică a carnivorelor mari, precum și cu privire la modalitățile de reducere a pagubelor.Tabelul 6. Toleranța comunităților locale față de animalele sălbatice. Răspunsuri date de persoanele intervievate, în ipoteza producerii unor pagubeUrsCăpriorMistrețLupRăspuns%%%%Informarea și educarea vecinilor cu privire la măsurile de prevenție12.86.87.68.5Animalul să fie lăsat în pace17.371.120.314.5Alungarea animalului23.311.625.622.8Capturarea și relocarea animalului29.45.513.116.5Împușcarea animalului13.11.531.234.2Niciun răspuns4.23.52.23.7 ... VII.2. Reducerea pagubelor și rezolvarea conflictelorVII.2.1. Situația pagubelor produse de animalele sălbatice În cadrul proiectului Life Connect Carpathians a fost derulat un studiu cu scopul de a evalua nivelul pagubelor și intensitatea conflictelor dintre comunitățile locale și animalele sălbatice. În acest scop, s-au aplicat chestionare în 44 de sate din trei zone-cheie ale coridorului ecologic: coridorul Rusca Montană-Țarcu-Retezat
(1); coridorul Drocea-Codru Moma
(2)și zona Apuseni-Munții Bihor
(3). Studiul s-a derulat în anul 2015, ca urmare datele înregistrate fac referire la anul
- În proporție de 95% veniturile persoanelor intervievate în cazul acestui studiu provin din agricultură. Creșterea animalelor a fost indicată activitatea de bază de către repondenți, urmată de cultivarea pământului și întreținerea livezilor. Dintre animalele pe care le cresc fermierii, oile sunt întâlnite cel mai des (77% din ferme, cu o medie de 279 de oi/fermă), urmate de capre și vite.Tabelul
- Numărul de animale din fermele cuprinse în studiuNr de fermeNr mediu de animaleTotalOi6527918,153Capre26481,242Vite5710593Cai28376Măgari8212Porci468345 În privința culturilor agricole, cele mai mari suprafețe sunt acoperite cu fân, urmate de porumb, lucernă și cereale. Pomii fructiferi întâlniți cel mai adesea sunt prunii, urmați de meri și nuci. Atunci când au fost întrebați care consideră că sunt principalele probleme cu care se confruntă agricultorii din România, 58% dintre repondenți au afirmat că animalele sălbatice ar reprezenta problema principală, după care au fost menționate bolile (21%) și vremea rea (15%). Dintre animalele sălbatice care cauzează cele mai multe pagube, persoanele intervievate au indicat în primul rând lupul (49%) și apoi mistrețul (48%). În conformitate cu răspunsurile date de persoanele intervievate, cele mai multe pagube sunt produse de către animalele sălbatice în perioada mai-septembrie (cu amplitudinea maximă în luna septembrie), care coincide de altfel cu lunile în care animalele sunt deplasate și păstrate la pășunile de vară. Numărul mediu de atacuri pentru fiecare fermă a fost de 15/an (în anul 2014). Dintre participanții la studiu, 11% au raportat atacuri doar asupra animalelor domestice, 45% doar asupra culturilor (inclusiv livezi), iar 44% au raportat atacuri atât asupra culturilor cât și a animalelor domestice. Dintre animalele domestice existente la ferme, oile au fost cel mai adesea atacate, 86% dintre ele fiind omorâte în timpul atacului. Conform aceluiași studiu, procentul mediu al animalelor domestice pierdute din cauza atacurilor animalelor sălbatice a fost de 1,8%/an din totalul șeptelului pentru fiecare fermă. În ceea ce privește culturile agricole (inclusiv livezile), 62% dintre repondenți au susținut că au suferit pagube cauzate de animalele domestice. Dintre acestea, cele mai frecvente au fost pagubele produse fânețelor (77%), urmate de porumb (55%) și cartofi (43%). Fiind întrebați dacă nivelul pagubelor a fost mai ridicat, similar, sau mai mic în anul 2014 comparativ cu anii precedenți, 48% dintre participanții la studiu au susținut că nivelul pagubelor a fost mai mare, 33% au răspuns că a fost similar, iar 21% au considerat că a fost mai scăzut decât de obicei. ... VII.2.
- Măsuri de prevenire a atacurilor folosite de fermieri În urma centralizării datelor studiului prezentat mai sus, a rezultat că 89% dintre persoanele chestionate folosesc câinii ca principală măsură de prevenire a atacurilor animalelor sălbatice. De asemenea, 88% dintre repondenți folosesc gardurile simple, iar 78% dintre ei au răspuns că își păzesc și noaptea culturile sau șeptelul (figura 22). Nicio persoană nu a răspuns, sau nu a recunoscut că împușcă animalele sălbatice și doar 2,4% au afirmat că folosesc gardurile electrice. Cei mai mulți oameni folosesc cel puțin patru metode diferite de prevenire a atacurilor, cu precădere câinii de pază, folosirea gardurilor obișnuite, paza peste noapte și evitarea zonelor cu risc ridicat. Majoritatea persoanelor chestionate (68%) consideră că metodele pe care le folosesc sunt eficiente, în timp de 29% consideră că aceste metode sunt doar parțial eficiente și doar 2,4% au răspuns că metodele preventive folosite nu dau randament. Dintre cei care folosesc câinii ca metodă preventivă, aproximativ jumătate (53%) dețin și pui pe lângă adulți. În medie sunt cinci câini adulți și doi pui pentru fiecare fermă din zonele studiate. În ceea ce privește rasa câinilor, în cele mai multe ferme se folosesc metiși (63%), rasa Mioritic (39%), Bucovina (33%), Carpatin (12%) și rasa Caucazian (7%). Întrebați dacă sunt eficienți câinii pe care îi au la ferme, 88% dintre fermieri au răspuns "da", 4% au răspuns "nu" și 8% au spus că sunt "relativ eficienți". Dintre cei care au răspuns pozitiv, 23% consideră că lipsa sau nivelul scăzut al pagubelor suferite demonstrează eficiența câinilor pe care îi au, 19% apreciază că au câini cu simțuri ascuțite și 8% au răspuns că dețin câini care sunt atenți la șeptel. Motivele invocate de cei care au răspuns "nu" sau "relativ" variază de la lipsa de experiență a câinilor și reacții nepotrivite față de animalele sălbatice până la faptul că sperie și împrăștie șeptelul. Câinii sunt procurați de cele mai multe ori de la alți ciobani/fermieri (41%) ori sunt crescuți în propria fermă (41%). Doar 15% dintre fermieri cumpără câini de pe piața locală. Figura
- Principalele metode de prevenție folosite de comunități Persoanele implicate în studiu au fost de asemenea întrebate de ce consideră că animalele sălbatice le atacă recoltele sau șeptelul. Marea majoritate (72%) a răspuns că nu există suficientă hrană naturală și doar 19% consideră că sunt prea multe animale sălbatice. Provocați să sugereze ce consideră ei că ar trebui făcut pentru reducerea pagubelor, 32% dintre repondenți apreciază că animalele sălbatice ar trebui împușcate și că această sarcină revine fondurilor cinegetice (56%), iar 19% dintre ei consideră că ar trebui suplimentată hrana pentru animalele sălbatice. ... VII.2.
- Studii de caz privind măsurile de prevenire și reducere a pagubelor, implementate în cadrul proiectului LIFE În cadrul proiectului Life Connect Carpathians au fost implementate experimental trei metode de prevenire a pagubelor provocate de animalele sălbatice. Acestea sunt: amplasarea unor garduri electrice de protejare a culturilor sau a șeptelului; achiziționarea și distribuirea unor câini de pază din rasa Carpatin Mioritic și amplasarea unor substanțe repelente (Hukinol(c)) pentru protejarea culturilor. Gospodăriile în care s-au implementat aceste metode au fost alese în urma studiului descris la subcapitolul anterior (VII.2.2 Măsuri de prevenire a atacurilor folosite de fermieri), în baza rapoartelor de pagube întocmite de autoritățile locale sau în baza informațiilor obținute de la gestionarii fondurilor cinegetice fiind amplasate în următoarele zone:– Coridorul Rusca Montană-Țarcu-Retezat; ... – Coridorul Drocea-Codru Moma; ... – Zona Apuseni-Munții Bihor; ... – Zarandul de Est; ... – Munții Metaliferi ... – Codru Moma ... – Retezat ... – Podișul Lipovei-Poiana Ruscă ... VII.2.3.
- Studiu de caz. Amplasarea unor garduri electrice de protejare a culturilor sau a șeptelului Gardul electric reprezintă probabil cel mai eficient mod de împrejmuire a culturilor sau a șeptelului și folosește o combinație de 5 sau șase fire, unele electrificate și unele neelectrificate (alternativ), prinse de regulă pe stâlpi de lemn. Pentru a reprezenta o barieră utilă, gardul ar trebui să aibă o înălțime minimă de 1 m, iar firul de jos să nu fie amplasat la o distanță mai mare de 15 cm de sol. În zona coridorului ecologic au fost amplasate 88 de garduri electrice (tabelul 8), începând cu luna septembrie
- Dintre acestea, 29 au fost instalate pentru protejarea stânelor, iar 46 au fost destinate protejării culturilor vulnerabile (cartofi sau porumb) sau a livezilor. Eficiența și funcționalitatea gardurilor electrice a fost evaluată de mai multe ori, iar proprietarii stânelor și a culturilor protejate de gardurile electrice s-au declarat mulțumiți și plăcut surprinși de eficiența acestora și au susținut că atacurile animalelor sălbatice s-au oprit de tot la cca o săptămână de la instalare. ... VII.2.3.
- Studiu de caz. Achiziționarea și distribuirea unor câini de pază din rasa Ciobănesc Românesc Carpatin Folosirea câinilor de pază s-a dovedit peste tot în lume a fi una dintre cele mai bune metode de limitare a pagubelor produse șeptelului de către diferite animale de pradă. Pentru a fi eficient, un câine de pază necesită atât un bagaj genetic superior cât și dobândirea unui anumit comportament. Așadar, când vorbim de câinii de pază, este importantă atât alegerea puilor potriviți cât și creșterea și instruirea corectă a acestora. Un câine potrivit pentru paza șeptelului trebuie să fie demn de încredere, atent și protector.Tabelul
- Distribuția gardurilor electrice în funcție de obiectivul protejatAnul instalării gardurilor electriceGarduri la stâneGarduri pentru culturi/liveziGarduri pentru stupine2016202402017313132018690TOTAL294613Total general88 În zona coridorului ecologic a fost promovată rasa Ciobănesc Românesc Carpatin, o rasă tradițională românească, crescută de proprietarii de animale domestice încă din anii
- Acest câine și-a dovedit de-a lungul timpului calitățile de a fi agil, dar în același timp suficient de puternic pentru a împiedica atacurile animalelor de pradă, cum ar fi lupul și ursul. În perioada 2016 - 2017, patru ferme din zona coridorului ecologic au primit 8 căței din rasa Ciobănesc Românesc Carpatin proveniți de la Asociația "Carpatin Club România", care se ocupă de selecția, ameliorarea, conservarea, creșterea numerică și valorică a acestei rase. Beneficiarii au fost instruiți cu privire la metodele eficiente de creștere a câinilor de pază și au primit literatură de specialitate în cadrul unui atelier organizat de Asociația "Carpatin Club România" în cadrul proiectului Life Connect Carpathians. La acest atelier au participat și alți proprietari de animale domestice interesați de creșterea eficientă a câinilor de pază. Din primele evaluări efectuate la câteva luni de la distribuirea cățeilor și după chestionarea beneficiarilor, aceștia din urmă s-au arătat mulțumiți de evoluția comportamentului câinilor, susținând că manifestă curaj și conlucrează bine cu ceilalți câini. ... VII.2.3.
- Studiu de caz. Amplasarea unor substanțe repelente pentru protejarea culturilor Cele mai multe pagube pentru culturile agricole sunt provocate de mistreți. Împotriva atacului acestora au fost dezvoltate anumite substanțe repelente care acționează asupra simțurilor animalului (văz, gust, miros). Cu toate că studiile efectuate până în prezent nu au evidențiat în mod foarte clar eficacitatea acestei metode de prevenire a pagubelor, în cadrul proiectului a fost folosită experimental o substanță repelentă existentă pe piață - Hukinol. Principalele date colectate până în prezent provin dintr-o zonă amplasată între două situri Natura 2000 (Zarandul de Est și Defileul Mureșului), unde au fost semnalate pagube la culturile de cartofi provocate de mistreți. În jurul unei suprafețe de 7 ha de culturi, echipa proiectului a amplasat stâlpi de lemn pe care au fost puse cârpe îmbibate în Hukinol. După două săptămâni echipa s-a întors în locația respectivă și a concluzionat că metoda de prevenire a pagubelor prin folosirea substanței repelente a funcționat. După acel moment, substanța a fost distribuită la mai mulți proprietari de culturi din Zarandul de Est și Coridorul Rusca Montană-Țarcu-Retezat, dar până în prezent nu s-a făcut o evaluare a eficienței metodei în zonele respective. În concluzie, folosirea substanțelor repelente poate constitui o metodă de prevenire a pagubelor produse culturilor agricole de către mistreți, dar până în prezent există prea puține date lege care să confirme cu certitudine eficiența acesteia. În mod clar, metoda prezintă un dezavantaj important prin faptul că substanța repelentă trebuie reamplasată în teren după fiecare ploaie. ... VII.2.3.
- Studiu de caz. Înființarea unei echipe de intervenție rapidă La începutul implementării proiectului Life Connect Carpathians, majoritatea fermierilor nu obișnuiau să raporteze daunele cauzate de atacul animalelor sălbatice, din cauza formalităților birocratice, inclusiv de condițiile impuse pentru plățile compensatorii, în special cerința pentru existența gardurilor permanente. În vederea reducerii pagubelor, fermierii au apelat la intensificarea pazei și creșterea numărului de câini, această din urmă măsură putând avea un efect negativ asupra faunei sălbatice. De asemenea, s-a putut constata o creștere a nivelului braconajului, inclusiv prin otrăvire, cu efecte negative semnificative pentru urs și lup. Astfel, s-a evidențiat necesitatea înființării unei echipe de intervenție rapidă care să acționeze în cazul conflictelor om-faună sălbatică, numită "echipa de intervenție" în cadru proiectului amintit mai sus. Acțiunile acestei echipe au ca scop creșterea toleranței comunităților locale față de carnivorele mari și încurajarea conviețuirii cu acestea, reducerea conflictelor om-animale sălbatice și promovarea unui mod eficient de acțiune și comportament în cazul unor situații de urgență cauzate de urs, lup sau mistreț. În mod concret, echipa de intervenție are următoarele responsabilități: ● Colectarea de date cu privire la incidentele provocate de fauna sălbatică; ● Demonstrarea în teren pentru agricultori, vânători, silvicultori și alți factori interesați a metodelor de reducere și soluționare a incidentelor cu fauna sălbatică; ● Acordarea de sprijin pentru membrii comunităților locale care au suferit pagube cauzate de fauna sălbatică, prin aplicarea unor metode eficiente de protecție; ● Sprijinirea și consilierea persoanelor implicate în incidente cu fauna sălbatică, în vederea îmbunătățirii gradului de conștientizare și a toleranței față de carnivorele mari; ● Eliberarea animalelor sălbatice prinse în lațuri; ● Descurajarea atacurilor provocate de animalele-problemă. Echipa de intervenție rapidă a fost constituită din patru persoane din cadrul proiectului (rangeri) care cunosc biologia, ecologia și etologia animalelor sălbatice și un medic veterinar. Eficiența acestei măsuri este incontestabilă și este accentuată și prin numărul din ce în ce mai mare de situații la care este solicitată prezența echipei de intervenție. Spre exemplu, în anul 2016 s-a intervenit în 13 cazuri în care au fost implicate într-un fel sau altul animalele sălbatice, iar intervenția a variat de la constatarea unor pagube și consilierea fermierilor (Apuseni, Zarandul de Est, Munții Metaliferi) până la relocarea unei capre negre (Aninoasa) sau eliberarea din laț a unor urși (Retezat, Țarcu). În plus, la nivelul județului Hunedoara s-a elaborat și o Procedură privind modul de intervenție a instituțiilor responsabile cu gestionarea situațiilor generate de animalele (mamifere) periculoase, aprobată de Prefectura județului (Anexa 3). Aceasta prevede pașii care trebuie urmați și responsabilitățile fiecărei instituții semnatare, în cazul producerii unor incidente în care sunt implicate animalele sălbatice, în funcție de mai multe grade de risc (minim, redus, mediu, ridicat și extrem). Documentul a fost elaborat și semnat de către următoarele instituții sau organizații:– Inspectoratul de Jandarmi Județean "Decebal" Hunedoara; ... – Agenția pentru Protecția Mediului Hunedoara; ... – Garda Forestieră Timișoara - Garda Forestieră Hunedoara; ... – Direcția pentru Agricultură Hunedoara; ... – Direcția Silvică Hunedoara; ... – Comisariatul Județean Hunedoara al Gărzii de Mediu; ... – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Hunedoara; ... – Fauna & Flora Internațional. ... Modul de operare dezvoltat la nivelul județului Hunedoara, precum și procedura descrisă mai sus ar putea fi multiplicate și în cazul celorlalte județe din zona coridorului ecologic. ... VII.2.3.
- Studiu de caz. Înființarea unei unități de prevenire și combatere a braconajului După cum s-a arătat în partea introductivă, Inspectoratul General al Jandarmeriei a fost partener în cadrul proiectului Life Connect Carpathians. Rolul principal al acestei instituții a fost acela de a contribui la prevenirea și combaterea braconajului în zona coridorului ecologic. De asemenea, jandarmii însoțesc în teren Echipa de intervenție rapidă în vederea diminuării conflictelor și contribuie la conștientizarea populației cu privire la implementarea măsurilor de diminuare a pagubelor. Pentru a pune în practică aceste obiective, în anul 2014, în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara a fost înființat Postul de Jandarmi Montan (PJM) Vața de Jos, cu atribuții teritoriale extinse peste 8 județe: Alba, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara și Timiș. Noul post de jandarmi dispune de două locații în zona coridorului ecologic (Vața de Jos și Zam, județul Hunedoara) la care au fost transferați 9 subofițeri din cadrul IJJ Hunedoara. Pentru buna desfășurare a activității, unitatea a fost dotată prin proiect cu baze modulare, autovehicule 4x4, snowmobil și alte echipamente de teren, iar subofițerii au participat la mai multe cursuri de instruire. Unitatea de prevenire și combatere a braconajului și-a dovedit eficiența imediat după instalare. Astfel, în anul 2015 au fost întreprinse 276 de acțiuni de patrulare, executate fie doar de către jandarmi, fie împreună cu alte instituții partenere (Garda Forestieră, Ocoale Silvice, administrații de arii protejate etc). În cadrul acestor acțiuni au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, s-au întocmit documentele pentru 6 infracțiuni (cu 9 autori) și au fost dezafectate și confiscate 24 de lațuri. De asemenea, au fost identificate 13 animale moarte, intrate în putrefacție, dintre care 4 căpriori (unul prins în laț) și 6 mistreți (6 prinși în laț). Un urs a fost eliberat din laț după tranchilizare în localitatea Uricani, județul Hunedoara. În anul 2016 au fost întreprinse 326 misiuni de patrulare, fiind aplicate 125 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, 23 de persoane au fost predate organelor de poliție, fiindu-le întocmite acte de sesizare pentru comiterea a 26 infracțiuni silvice sau legate de braconaj. Toate aceste date indică faptul că în zona coridorului ecologic este absolut necesară prezența permanentă a unei unități de prevenire și combatere a braconajului. Deși sancțiunile menționate mai sus nu fac referire în totalitate la fapte legate de braconaj, nivelul acestui fenomen s-a dovedit a fi îngrijorător, cu toate că înainte de înființarea PJM Vața de Jos, practic nu existau raportări oficiale cu privire la astfel de fapte.Tabel centralizat al acțiunilor ... ... ... ... VIII. Tema de management: CONECTIVITATE Obiectivul: Menținerea și îmbunătățirea conectivității habitatelor pentru carnivorele mari Amenințarea: Întreruperea conectivitățiiTitlul acțiuniiA.1 Asigurarea conectivității prin menținerea și refacerea permeabilitățiiMotivația acțiuniiConectivitatea habitatelor în zona coridorului ecologic Apuseni-Carpații Meridionali este amenințată de existența unor proiecte de infrastructură liniară. Astfel, zona cea mai sensibilă din acest punct de vedere este Valea Mureșului, unde există un drum național intens circulat (DN 7), un segment de autostradă aflat în construcție (Lugoj-Deva) și un proiect de reabilitare a căii ferate Arad-Simeria. În cazul autostrăzii, au fost proiectate elemente care să asigure permeabilitatea pentru animalele sălbatice, respectiv 3 ecoducte și două tuneluri, a căror eficiență va trebui permanent monitorizată. În plus, se efectuează reabilitarea DN 76, care traversează coridorul pe direcția NV-SE și pentru care nu au fost prevăzute măsuri de asigurare a permeabilității. Există de asemenea zone sensibile care necesită o atenție deosebită, deși nu au fost prevăzute până în prezent lucrări de modernizare a infrastructurii (DN 68). Toate aceste elemente de infrastructură pot conduce la întreruperea conectivității habitatelor pentru carnivorele mari, dacă nu se iau măsuri de reducere a impactului și asigurare a permeabilității.Descrierea activității- Elaborarea unui ghid care să cuprindă măsurile ce trebuie luate pentru asigurarea și menținerea conectivității habitatelor speciilor de carnivore mari, ținând cont de cerințele speciei și stadiul actual al dezvoltării infrastructurii de transport; - Evaluarea de mediu să țină cont de permeabilitate; - Instruirea autorităților responsabile care analizează studiile de impact și evaluare adecvată pentru proiectele de infrastructură în vederea păstrării conectivității; - Facilitarea menținerii permeabilității prin punerea la dispoziția autorităților responsabile și a factorilor interesați a datelor, hărților, metodologiilor și a altor informații relevante. O atenție deosebită se va acorda zonelor sensibile (DN 68 Zeicani-Bucova, DN 68A Marginea - Ohaba și Valea Mureșului DN7 + calea ferată de mare viteză); - Colaborarea și lucrul în teren, punctual, cu constructorul și CFR, respectiv CNAIR pentru proiectele de reabilitare a căii ferate Simeria- Arad, precum și reabilitarea DN 76; - Elaborarea unui raport anual privind eficiența măsurilor de reducere a impactului prevăzute pentru autostrada Lugoj- Deva și reabilitarea căii ferate Simeria - Arad; - Promovarea măsurilor tehnice elaborate, atât pentru conservarea faunei sălbatice cât și pentru siguranța în trafic;Rezultate așteptate- Ghid care să cuprindă măsurile ce trebuie luate pentru asigurarea și menținerea conectivității habitatelor speciilor de carnivore mari, ținând cont de cerințele speciei și stadiul actual al dezvoltării infrastructurii de transport; - Conștientizarea administratorilor de infrastructură și implicarea lor în conservarea carnivorelor mari; - Menținerea/îmbunătățirea conectivității habitatelor pentru carnivorele mari;Responsabili pentru implementareMinisterul Mediului, Ministerul Transporturilor, CNAIR, CFR, ANANP/administratori arii protejate, APM, autorități locale și regionale, ONG-uriPerioada de realizarePrimul an de implementare (ghidul) și implicare permanentă pentru celelalte măsuriTitlul acțiuniiA.2 Analizarea impactului asupra conectivității generat de proiectul de reabilitare a DN76Motivația acțiuniiReabilitarea drumului național Oradea - Deva (DN 76) reprezintă o amenințare importantă pentru conectivitatea habitatelor, mai ales pentru faptul că proiectul tehnic nu prevede măsuri de asigurare a permeabilității pentru carnivorele mari.Descrierea activității- Sectoarele care mai sunt încă permeabile să devină prioritate pentru analiza de conectivitate a autorităților responsabile (Garda de Mediu, APM) - Identificarea specialiștilor în domeniul conservării carnivorelor mari care să facă parte din grupul de lucru; - Inițierea grupului de lucru și invitarea administratorului de drum și a altor autorități responsabile (CNAIR, APM); - Stabilirea unei metodologii de lucru; - Găsirea unor soluții viabile pentru asigurarea permeabilității pentru carnivorele mari a DN76; - Implementarea măsurilor tehnice de refacere a permeabilității; - Monitorizarea permeabilității pentru lup pe DN76.Rezultate așteptate- Grup de lucru pentru identificarea soluțiilor de asigurare a permeabilității în cazul DN76, format; - Set de soluții viabile pentru asigurarea permeabilității pentru carnivorele mari a DN76; - Permeabilitatea pentru lup pe DN76 refăcută.Responsabili pentru implementareMinisterul Mediului, CNAIR, ANANP/administratori arii protejate, ONG-uriPerioada de realizarePrimul an de implementare (grupul de lucru)Titlul acțiuniiA.3 Evaluarea periodică a conectivității ecologice structurale și funcționale a coridorului Apuseni - Carpații MeridionaliMotivația acțiuniiConectivitatea ecologică se schimbă în timp și este influențată de o serie de factori, cum ar fi dezvoltarea infrastructurii sau schimbarea destinației terenurilor. Cum astfel de factori sunt supuși unui proces permanent de schimbare, evaluarea periodică a conectivității ecologice este absolut necesară.Descrierea activității- Deplasări pentru evaluarea în teren a eficienței măsurilor de reducere a impactului (transecte anuale pentru verificarea urmelor animalelor sălbatice în zonele de traversare a infrastructurii liniare); - Sprijinirea autorităților responsabile pentru verificarea eficienței măsurilor de reducere a impactului, în special în cazul autostrăzii Lugoj-Deva. - Monitorizarea video a punctelor de traversare a autostrăzii (ecoducte și tuneluri) în vederea evaluării eficienței acestora; - Raportarea cu privire la conectivitatea coridorului. - Evaluarea permeabilității structurale a elementelor de infrastructură liniară din toată zona coridorului ecologic o dată la 5 aniRezultate așteptate- Raport cu privire la permeabilitatea coridorului; - Harta permeabilității infrastructurii liniare.Responsabili pentru implementareMinisterul Mediului, CNAIR, CFR, ANANP/administratori arii protejate, ONG-uriPerioada de realizarePermanentTitlul acțiuniiA.4 Includerea măsurilor tehnice pentru asigurarea conectivității în planurile de management ale siturilor Natura 2000Motivația acțiuniiCoridorul ecologic Apuseni-Carpații Meridionali este format din 17 situri Natura 2000, situate pe raza județelor Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș și Caraș-Severin. Una dintre modalitățile cele mai eficiente de implementare a măsurilor de conservare și asigurare a conectivității habitatelor pentru carnivorele mari este includerea acestor măsuri în planurile de management ale siturilor N
- Doar câteva dintre aceste situri au planuri de management aprobate (ROSCI0289 Coridorul Drocea - Codru Moma; ROSCI0298 Defileul Crișului Alb și ROSCI0064 Defileul Mureșului), altele sunt în curs de evaluare/aprobare (ROSCI0002 Apuseni; ROSCI0406 Zarandul de Est și ROSCI0217 Retezat), iar pentru ROSCI0325 Munții Metaliferi s-au demarat studiile care vor sta la baza elaborării planului de management. Cele mai multe însă dintre siturile Natura 2000 care compun coridorul ecologic nu dețin un plan de management.Descrierea activității- Urmărirea stadiului de elaborare și aprobare a planurilor de management al siturilor Natura 2000 care formează coridorul ecologic; - Urmărirea procesului de revizuire a planurilor de management Natura 2000; - Întâlniri cu reprezentanții siturilor Natura 2000 și promovarea măsurilor de asigurare a conectivității habitatelor pentru carnivorele mari; - Participarea la sesiunile de consultare publică pentru planurile de management Natura 2000 și susținerea introducerii măsurilor de management privind conectivitatea - Includerea măsurilor privind conectivitatea în planurile de management Natura 2000Rezultate așteptate- Măsuri privind asigurarea conectivității habitatelor pentru carnivorele mari incluse în planurile de management ale siturilor Natura 2000 din coridorul ecologic; - Păstrarea/îmbunătățirea conectivității habitatelor pentru carnivorele mariResponsabili pentru implementareMinisterul Mediului, ANANP/administratori arii protejate, ONG-uriPerioada de realizarePermanentTitlul acțiuniiA.5 Managementul adecvat al terenurilor în zonele importante pentru carnivorele mariMotivația acțiuniiÎn anumite sectoare din zona coridorului ecologic se poate constata o tendință de intensificare a agriculturii, care se manifestă prin înființarea de monoculturi pe suprafețe mari, mecanizarea lucrărilor iar în unele situații împrejmuirea proprietății. La cealaltă extremă, pot fi întâlnite terenuri abandonate și care sunt ocupate de specii arbustive invazive, cum ar fi Amorpha fruticosa, în special în apropierea râului Mureș. Niciuna dintre aceste situații, sau extreme, nu este benefică pentru fauna sălbatică din zona coridorului ecologic, contribuind la degradarea habitatelor și întreruperea conectivității.Descrierea activității- Achiziția de terenuri și managementul adecvat al acestora în zonele cheie - Promovarea măsurilor de bune practici în managementul terenurilor agricole și diseminarea atât în rândul proprietarilor cât și a administratorilor UAT; - Menținerea și îmbunătățirea funcționalității coridoarelor de deplasare a carnivorelor mari prin managementul adecvat al terenurilor, în vederea reducerii impactului generat de intensificarea agriculturii sau de abandonarea terenurilor; - Managementul terenurilor ocupate de specii de plante invazive - Menținerea vegetației lemnoase de-a lungul canalelor de irigație sau de desecare și a căilor de comunicație, precum și benzile de vegetație care delimitează terenurile agricole deoarece acestea reprezintă rute de deplasare pentru fauna sălbatică (mai puțin cele care ar putea conduce animalele sălbatice spre localități și care în acest fel ar putea crește numărul de conflicte); - Includerea în amenajamentele pastorale de prevederi care să asigure conectivitatea habitatelor pentru carnivorele mari; - Armonizarea planurilor de urbanism în sensul limitării extinderii intravilanului în zonele critice pentru conectivitate; - Terenul achiziționat prin proiectul LCC în vederea creării unor micro- coridoare pentru carnivorele mari în zona Defileului Mureșului va fi întreținut și folosit ca exemplu de bune practici pentru conectivitateRezultate așteptate- Ghid de bune practici în managementul terenurilor agricole; - Amenajamente pastorale și silvice care conțin măsuri pentru asigurarea conectivității; - Zone permeabile pentru deplasarea carnivorelor mariResponsabili pentru implementareMinisterul Mediului, Ministerul Agriculturii, autorități locale, proprietari de terenuri, ANANP/administratori arii protejate, ONG-uriPerioada de realizarePermanentTitlul acțiuniiA.6 Crearea unui sistem de plăți care să motiveze proprietarii de terenuri în vederea creării unor zone de habitat favorabil pentru carnivorele mari și speciile pradăMotivația acțiuniiÎntreruperea conectivității habitatelor reprezintă în momentul de față una dintre cele mai mari amenințări la adresa conservării carnivorelor mari în zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații Meridionali. Pe lângă proiectele de dezvoltare a infrastructurii liniare, intensificarea agriculturii, sau din contră - abandonul terenurilor, reprezintă factori care cresc riscul întreruperii conectivității habitatelor. Proprietarii de terenuri nu sunt motivați în prezent să administreze terenurile într-un mod care să asigure zone de habitat favorabil pentru fauna sălbatică, dar ar putea fi stimulați în această direcție de un sistem de compensații.Descrierea activității- Includerea în PNDR a unor măsuri țintite pentru conectivitate; - Definirea și localizarea zonelor prioritare pentru conectivitate (studii de caz Transgreen, LCC, CoreHubs)Studierea diferitelor programe și modalități de acordare a compensațiilor; - Demersuri pe lângă APIA pentru includerea în schemele de compensare a unei măsuri care să vizeze păstrarea sau crearea unor habitate favorabile pentru carnivorele mariRezultate așteptate- Harta zonelor în care se impune crearea unor habitate favorabile sau un anumit tip de management pentru carnivorele mari; - Schemă de compensații pentru proprietarii de terenuri care sunt dispuși să creeze zone de habitat favorabil pentru carnivorele mari sau să administreze terenul într-un mod care să asigure permeabilitatea pentru carnivoreResponsabili pentru implementareMinisterul Mediului, APIA, ANANP/administratori arii protejatePerioada de realizarePermanentTitlul acțiuniiA.7 Managementul adecvat al bazinelor hidrografice pentru menținerea permeabilității cursurilor de apăMotivația acțiuniiDin punctul de vedere al managementului apelor, coridorul ecologic se suprapune parțial peste cinci bazine hidrografice, gestionate de către Administrația Națională Apele Române (ANAR), prin structurile din subordine. Acestea sunt: Bazinul hidrografic Someș; Bazinul hidrografic Crișuri; Bazinul hidrografic Mureș; Bazinul hidrografic Bega și Bazinul hidrografic Timiș. Zona cea mai sensibilă pentru conectivitatea habitatelor carnivorelor mari este Valea Mureșului, dat fiind faptul că în această zonă există, sau sunt planificate, și mai multe lucrări de infrastructură liniară. Râul Mureș poate fi traversat în prezent de către carnivorele mari în anumite puncte în care taluzul sau vegetația ripariană permit acest lucru. Este important ca în aceste puncte de trecere să nu fie amplasate lucrări sau proiecte care ar putea bloca permeabilitatea.Descrierea activității- Informarea ANAR cu privire la existența și importanța punctelor de traversare a râului Mureș (în special a celor 8 micro-coridoare descrise în capitolul V. 2), și eventual a altor cursuri de apă, de către animalele sălbatice; - Interzicerea amplasării sau derulării unor proiecte sau activități care ar putea afecta permeabilitatea râurilor din zona coridorului (Mureș, Crișuri, Arieș) în zonele sensibile pentru conectivitate (balastiere, regularizarea malurilor); - Menținerea permeabilității tuturor cursurilor de apă din zona coridorului ecologic; - Menținerea vegetației lemnoase de pe malurile cursurilor de apă din zona coridorului ecologic; - Evitarea amplasării unor obstacole pe terenurile situate de o parte și cealaltă a râului Mureș, precum și a celorlalte cursuri de apă, în zonele de traversare de către animalele sălbatice;Rezultate așteptate- Menținerea permeabilității cursurilor de apă pentru deplasarea animalelor sălbaticeResponsabili pentru implementareMinisterul Mediului, ANAR, ANANP/administratori arii protejatePerioada de realizarePermanent Tema de management: MANAGEMENTUL SPECIILOR Obiectivul 1: Îmbunătățirea metodelor de colectare a datelor Amenințarea: Lipsa unui sistem unitar de monitorizare a carnivorelorTitlul acțiuniiA
- Implementarea unui sistem unitar de monitorizare a stării de conservare a lupuluiMotivația acțiuniiMonitorizarea stării de conservare a lupului permite elaborarea și adaptarea măsurilor de management în vederea menținerii și îmbunătățirii conectivității ecologice în cadrul coridorului. Prin alte două proiecte finanțate de Uniunea Europeană și Guvernul României (WOLFLIFE (LIFE13NAT/RO/000205 - „Implementarea celor mai bune practici pentru conservarea in-situ a speciei Canis lupus la nivelul Carpaților Orientali” și LIFE 13 NAT/RO/001154 FOR BEAR Conservarea populației de urs brun -Ursus arctos- din România”) au fost realizate Planurile naționale de acțiune pentru cele două specii. Prin cele două planuri naționale se propune un sistem național de monitorizare a ursului și lupului, care trebuie adoptat și la nivelul coridorului ecologic.Descrierea activității- Analizarea datelor oficiale; - Instituirea și implementarea unui sistem de colectare a probelor biologice pentru analize genetice. Folosirea analizelor genetice, în corelație cu celelalte metode consacrate, va spori eficiența și precizia inventarierilor. - Cartografierea și monitorizarea anuală a zonelor în care speciile de carnivore mari au o prezență confirmată pe perioade mai lungi de timp; - Înregistrarea datelor care atestă prezența speciei în anumite zone specificeRezultate așteptate- Metode și protocoale de monitorizare îmbunătățite pentru populațiile de carnivore din coridorul ecologic; - Implementarea sistemului de monitorizare (în special de către administratorii fondurilor cinegetice și administratorii Natura 2 000); - Date anuale privitoare la distribuția, abundența și starea genetică a lupului în zona coridorului; - Stabilirea efectivului real al speciei în zona coridorului ecologic; - Evaluarea stării de conservare a lupului în zona coridorului ecologic, inclusiv prin realizarea unor studii geneticeResponsabili pentru implementareANANP/administratori arii protejate, administratori ai fondurilor cinegetice, ONG-uri, Ministerul MediuluiPerioada de realizarePermanentObiectivul 2: Limitarea impactului generat de câinii fără stăpân Amenințarea: Impactul generat de câinii fără stăpân asupra carnivorelor și speciilor-pradăTitlul acțiuniiA
- Controlul câinilor hoinariMotivația acțiuniiPrezența câinilor hoinari în ecosistemele naturale nu este binevenită din mai multe motive. În primul rând aceștia atacă și ucid exemplare din speciile-pradă (căprior, mistreț, cerb etc), concurând astfel carnivorele și reducând baza trofică pentru acestea. În al doilea rând, câinii răspândesc o serie de boli în rândul animalelor sălbatice. Deoarece în momentul de față nu există un inventar exact al câinilor hoinari în zona coridorului ecologic și nici o situație a impactului generat de aceștia asupra faunei sălbatice, într-o primă etapă vor trebui abordate și rezolvate aceste două aspecte.Descrierea activității- Informarea factorilor interesați (vânători, reprezentanți Natura 2000, ciobani) cu privire la impactul câinilor hoinari asupra faunei sălbatice și a șeptelului; - Evaluarea impactului generat de câinii hoinari, dar și a celor nesupravegheați sau nehrăniți, asupra faunei sălbatice;Rezultate așteptate- Reducerea impactului generat de câinii hoinari asupra faunei sălbaticeResponsabili pentru implementareMinisterul Mediului, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, ANANP/administratori arii protejate, ONG-uri, administratori ai fondurilor cinegeticePerioada de realizarePermanent Tema: BRACONAJUL Obiectivul 1: Reducerea braconajului Presiunea: Existența braconajului, atât la carnivore cât și la speciile-pradăTitlul acțiuniiA
- Menținerea și intensificarea patrulărilor cu scopul prevenirii și combaterii braconajului în zona coridorului ecologic Apuseni - Carpații MeridionaliMotivația acțiuniiOdată cu înființarea unității de prevenire și combatere a braconajului (PJM Vața de Jos) și implicit intensificarea patrulărilor, s-a putut dovedi faptul că braconajul este prezent la un nivel destul de ridicat în zona coridorului ecologic. Spre exemplu, doar în anul 2015 au fost dezactivate 24 de lațuri și au fost găsite 8 animale în laț, dintre care și un urs. În anul 2016, subofițerii din cadrul PJM Vața de Jos au aplicat 125 de contravenții silvice și cinegetice și 23 de persoane au fost predate organelor de poliție, fiindu-le întocmite acte de sesizare pentru comiterea a 26 infracțiuni silvice sau legate de braconaj. Aceste date indică faptul că patrulările trebuie menținute și intensificate în zona coridorului ecologic și după încheierea proiectului LCC.Descrierea activității- Menținerea și intensificarea acțiunilor de patrulare în zona coridorului ecologic, în aria de competență a PJM Vața de Jos, la nivelul județului Hunedoara; - Continuarea acțiunilor de prevenire și combatere a braconajului și după încheierea proiectului LCC și implicarea și altor posturi de jandarmi montani din zona coridorului