Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

REGULAMENT Nr. 9 din 27 august 1996

Pe scurt

Acest regulament stabilește modul de înființare și funcționare a fondurilor deschise de investiții, a societăților de investiții, a societăților de administrare și a societăților de depozitare. El definește termenii cheie și reglementează aspecte esențiale legate de aceste entități din piața de capital.

Ce reglementează

  • Constituirea și funcționarea fondurilor deschise de investiții.
  • Rolul și responsabilitățile societăților de administrare și depozitare.
  • Definițiile termenilor specifici pieței de capital, cum ar fi "fond deschis de investiții", "titlu de participare", "persoană de control" și "lichiditate".
  • Conținutul minim al contractului de societate civilă pentru fondurile deschise de investiții.

Cui îi este adresat

  • Persoanelor fizice și juridice care doresc să constituie sau să investească în fonduri deschise de investiții.
  • Societăților de administrare și societăților de depozitare care activează în domeniul investițiilor.

Puncte cheie

  • Un fond deschis de investiții se constituie printr-un contract de societate civilă, încheiat în formă scrisă, sub semnătură privată.
  • Titlul de participare este nominativ, nu este andosabil sau transferabil și nu este înscris la bursă.
  • Adunarea generală a investitorilor este organismul de decizie al fondului, având competențe în modificarea contractului, rezilierea contractului de administrare, fuziunea sau lichidarea fondului.
  • Contractul de societate civilă trebuie să includă datele de identificare ale membrilor inițiali, denumirea și obiectivele fondului, capitalul social, detalii despre titlurile de participare, precum și clauze privind consiliul de încredere și societățile de administrare și depozitare.
Textul legii
Textul legii

REGULAMENT Nr. 9 din 27 august 1996 privind constituirea şi funcţionarea fondurilor deschise de investiţii, societăţilor de investiţii, societăţilor de administrare şi societăţilor de depozitare Publicat în MONITORUL OFICIAL NR. 276 din 6 noiembrie 1996 DISPOZIŢII GENERALE Articolul 1 În înţelesul prezentului regulament, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificatii: 1. C.N.V.M. - Comisia Naţionala a Valorilor Mobiliare; 2. fondul deschis de investiţii este fondul de investiţii ce se constituie prin contract de societate civilă, în conformitate cu dispoziţiile speciale prevăzute deOrdonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prinLegea nr. 83/1994, cu dispoziţiile generale ale Codului civil referitoare la societatea civilă particulară (art. 1.499 şi următoarele) şi cu dispoziţiile prezentului regulament. El cuprinde totalitatea atât a contribuţiilor băneşti la acest fond, printr-o ofertă publică continua de titluri de participare care evidenţiază drepturi de proprietate la fond, cît şi a activelor achiziţionate prin investirea unor astfel de resurse sub forma unui portofoliu diversificat de valori mobiliare transferabile; 3. membru iniţial al unui fond deschis de investiţii este persoana fizica şi/sau persoana juridică semnatara (personal sau prin mandatar) a contractului de societate civilă prin care se constituie fondul deschis de investiţii; 4. titlul de participare reprezintă o deţinere de capital în activele nete ale unui fond deschis de investiţii. Este emis în forma nominativă, nu este andorsabil sau transferabil în alt mod şi nu este înscris la cota bursei de valori; 5. consiliul de încredere al unui fond deschis de investiţii este organismul de reprezentare a fondului deschis de investiţii în relaţiile cu societatea de administrare; 6. adunarea generală a investitorilor la fondul deschis de investiţii este organismul de decizie al unui fond deschis de investiţii, în situaţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament; 7. reglementările interne ale unui fond deschis de investiţii definesc obiectivele de investiţii ale unui fond deschis de investiţii şi stabilesc procedurile de desfăşurare a activităţii în vederea atingerii unor asemenea obiective; 8. societatea de investiţii colective în valori mobiliare este societatea pe acţiuni constituită conform prevederilor speciale aleOrdonanţei Guvernului nr. 24/1993, prevederilor generale ale Legii nr. 31/1990, precum şi dispoziţiilor prezentului regulament, şi care are ca unic obiect de activitate mobilizarea resurselor financiare disponibile de la persoane fizice şi juridice şi plasarea lor în valori mobiliare, în condiţiile legii; 9. prospectul este documentul care conţine toate informaţiile necesare pentru ca investitorul potenţial să poată evalua calităţile investiţiei şi pentru a ajunge la o decizie raţională privind oferta facuta. Prospectul va fi elaborat în forma şi conţinutul prevăzute în prezentul regulament; 10. persoana de control a unui fond deschis de investiţii sau a unei societăţi de investiţii este o persoană fizica sau juridică, care:

  1. a)este membru al consiliului de încredere al fondului sau al consiliului de administraţie, sau este director executiv în cadrul persoanei juridice; ...
  2. b)deţine, direct sau indirect, sau are în alt mod puterea de a exercita controlul a peste 10% din valorile mobiliare, cu drept de vot, ale persoanei juridice; ...
  3. c)este societatea de administrare a unui fond deschis de investiţii sau a unei societăţi de investiţii, sau acţionar al acesteia din urma; ... 11. persoana afiliată este persoana fizica sau juridică care:
  4. a)este o persoană de control a unui fond deschis de investiţii, a unei societăţi de investiţii sau a unei societăţi de administrare de investiţii; ...
  5. b)este o persoană juridică în cadrul căreia un fond deschis de investiţii, o societate de investiţii sau o societate de administrare de investiţii este o persoană de control; ...
  6. c)este o persoană juridică în care o persoană de control a unui fond deschis de investiţii, a unei societăţi închise de investiţii sau a unei societăţi de administrare este o persoană de control; ...
  7. d)este soţul/sotia sau orice ruda până la gradul al treilea sau afin până la gradul al doilea a oricărei persoane care este afiliată unui fond deschis de investiţii, unei societăţi de investiţii sau unei societăţi de administrare de investiţii, asa cum sunt definite la lit. a),
  8. b)şi c); ... 12. persoana de acces este o persoană fizica ce are dreptul de a controla, este angajat, consultant sau are posibilitatea, în orice mod, de a obţine orice informaţie cu privire la achiziţionarea sau vânzarea de valori mobiliare şi de alte instrumente financiare de către astfel de societăţi de administrare, fonduri deschise de investiţii sau societăţi de investiţii; 13. societate de administrare a investiţiilor este societatea pe acţiuni, constituită conform prevederilor speciale aleOrdonanţei Guvernului nr. 24/1993, prevederilor generale ale Legii nr. 31/1990, precum şi dispoziţiilor prezentului regulament, şi care are ca obiect de activitate exclusiv administrarea fondurilor deschise de investiţii şi/sau a societăţilor de investiţii; 14. administrare de investiţii constituie administrare de investiţii toate şi orice acte prin care: 1) se utilizează resursele atrase de fondurile deschise de investiţii şi de societăţile de investiţii; 2) se achiziţionează, se folosesc valori mobiliare şi/ori se exercită, se întreţin (se protejeaza) drepturi ce decurg din acestea; 3) se tranzactioneaza valori mobiliare din portofoliul fondurilor deschise de investiţii şi al societăţilor de investiţii administrate, cu caracter temporar sau definitiv, parţial sau integral, inclusiv cele prin care se constituie drepturi reale; 15. activităţi auxiliare şi adiacente reprezintă:
  9. a)îndeplinirea procedurilor de autorizare pentru fondurile deschise de investiţii şi societăţile de investiţii administrate; ...
  10. b)contractarea, utilizarea şi restituirea de împrumuturi pentru şi în numele fondurilor deschise de investiţii şi/sau al societăţilor de investiţii administrate; ...
  11. c)analiza, consultanţa financiară şi de plasament pentru fondurile deschise de investiţii şi societăţile de investiţii administrate; ...
  12. d)elaborarea politicii şi a strategiilor de investiţii; ...
  13. e)elaborarea, prezentarea, publicarea şi difuzarea situaţiilor şi rapoartelor anuale, semestriale şi trimestriale privind investiţiile din portofoliu şi situaţia titlurilor de participare, respectiv a acţiunilor; ...
  14. f)reprezentarea legală a entitatilor administrate, pentru şi în legătură cu valorile mobiliare avute în portofoliu, şi operaţiunile efectuate pentru/cu acestea; ...
  15. g)obţinerea autorizaţiei pentru iniţierea şi desfăşurarea ofertelor publice, elaborarea şi obţinerea autorizării prospectelor pentru oferte publice; ... 16. societate de depozitare este societatea pe acţiuni constituită conform prevederilor speciale aleOrdonanţei Guvernului nr. 24/1993, prevederilor generale ale Legii nr. 31/1990, precum şi dispoziţiilor prezentului regulament, şi care are ca obiect de activitate desfăşurarea de activităţi de depozitare pentru fonduri şi/sau societăţi de investiţii; 17. activităţi de depozitare pentru fondurile deschise de investiţii şi societăţi de investiţii sunt următoarele:
  16. a)păstrarea în siguranţa a tuturor activelor respectivelor fonduri şi societăţi de investiţii; ...
  17. b)decontarea tranzacţiilor cu valori mobiliare în contul entitatilor mai sus menţionate, în conformitate cu instrucţiunile primite de la societatea de administrare a investiţiilor şi confirmate de societatea de valori mobiliare implicata; ...
  18. c)colectarea dividendelor, dobinzilor şi a altor beneficii aferente activelor depozitate, precum şi exercitarea drepturilor conferite de asemenea active, în conformitate cu instrucţiunile primite de la societatea de administrare a investiţiilor; ...
  19. d)calcularea şi publicarea valorii activelor nete ale entitatilor mai sus menţionate; ...
  20. e)primirea fondurilor pentru subscripţiile de titluri de participare ale fondurilor deschise de investiţii şi acţiunilor societăţilor de investiţii, precum şi prelucrarea şi emisiunea respectivelor valori mobiliare; ...
  21. f)prelucrarea documentelor de transfer pentru acţiuni ale societăţilor de investiţii, altele decît cele care nu au încheiat contract de administrare; ...
  22. g)prelucrarea şi plata beneficiilor cuvenite ce trebuie distribuite deţinătorilor de titluri de participare ale unui fond deschis de investiţii şi, respectiv, acţionarilor societăţii de investiţii; ...
  23. h)prelucrarea cererilor de răscumpărare pentru titluri de participare ale fondurilor deschise de investiţii, anularea titlurilor şi efectuarea plăţilor corespunzătoare către deţinători; ... 18. activele fondului înseamnă numerarul, toate valorile mobiliare şi alte active de investiţii, deţinute de un fond de investiţii; 19. instrucţiuni corespunzătoare sunt înscrisurile emise de consiliul de administraţie al societăţii de administrare sau de o altă persoană imputernicita în acest sens de către consiliul de administraţie, ce stabilesc directivele pe care societatea de depozitare este obligată să le urmeze cu privire la activităţile pe care le îndeplineşte. Instrucţiuni corespunzătoare sunt fie instrucţiunile generale, care autorizeaza efectuarea de activităţi specifice, de rutina sau care se repeta în mod general, fie comunicări efectuate între dispozitive electronice, dacă astfel de proceduri sunt considerate de cele doua părţi ca oferind siguranţa; 20. lichiditatea este capacitatea de a vinde sau cumpara rapid şi în volum mare un activ, fără ca preţul activului să fie afectat substanţial. I. CONSTITUIREA ŞI FUNCŢIONAREA FONDURILOR DESCHISE DE INVESTIŢII Capitolul 1 Constituirea fondului deschis de investiţii Conţinutul minim şi forma contractului de societate civilă Articolul 1 Fondurile deschise de investiţii se constituie prin contract de societate civilă, în conformitate cu dispoziţiile speciale prevăzute deOrdonanţa Guvernului nr. 24/1993, aprobată prinLegea nr. 83/1994, dispoziţiile generale ale Codului civil referitoare la societatea civilă particulară (art. 1.499 şi următoarele) şi dispoziţiile prezentului regulament. Articolul 2 Contractul de societate civilă, prin care se constituie un fond deschis de investiţii, va fi încheiat în forma scrisă, sub semnatura privată. Articolul 3 Contractul de societate civilă va avea următorul conţinut minim: 1. Date de identificare a membrilor iniţiali: - persoane fizice - datele de identificare: numele; prenumele; cetăţenia; domiciliul; actul de identitate (serie, număr, organ emitent, data emiterii); - persoane juridice - datele de identificare a persoanei juridice: denumirea; sediul; numărul de înmatriculare la Oficiul Registrului comerţului; datele de identificare a persoanei fizice împuternicite sa reprezinte societatea şi să semneze în numele acesteia contractul de societate civilă; calitatea pe care o are aceasta persoana în cadrul persoanei juridice pe care o reprezintă; împuternicire specială din partea consiliului de administraţie al societăţii - membru iniţial - pentru semnarea contractului de societate civilă în numele ei. 2. Denumirea fondului. 3. Fundamentarea legală a constituirii fondului. 4. Durata fondului. 5. Obiectivele fondului. 6. Capitalul social depus de membrii iniţiali în vederea constituirii fondului; cota de participare a fiecărui membru iniţial la constituirea capitalului social. 7. Titluri de participare - denumirea agreată de membri; definitia; descrierea lor; valoarea; numărul titlurilor de participare deţinute de fiecare membru iniţial în baza participării la constituirea capitalului social. 8. Adunarea generală a investitorilor - clauze care deroga, prin voinţa părţilor, de la prevederile generale ale prezentului regulament cu privire la adunarea generală a investitorilor. 9. Reprezentarea fondului în relaţiile cu societatea de administrare: consiliul de încredere: - numărul membrilor consiliului de încredere; - numele, prenumele, domiciliul membrilor consiliului de încredere; - durata de timp pentru care a fost ales primul consiliu de încredere; - modalitatea de revocare a reprezentanţilor şi cauzele de revocare a lor; - răspunderea membrilor; - modalitatea de luare a hotărîrilor în consiliul fondului; - indemnizaţia pe care membrii consiliului de încredere o pot primi pentru activitatea prestată. Indemnizaţia membrilor consiliului de încredere va fi stabilită sub forma unei sume fixe şi nu ca procent din valoarea activelor nete ale fondului. 10. Alegerea unei societăţi de administrare şi stabilirea limitei maxime a comisionului de administrare. 11. Împuternicirea societăţii de administrare a fondului sa încheie contractul cu societatea de depozitare şi limita maxima a comisionului de depozitare. 12. Cheltuielile pe care le suporta fondul. 13. Forta majoră - definire. 14. Clauzele de continuare a contractului cu moştenitori ai membrilor iniţiali sau cu membri rămaşi în viaţa. 15. Lichidarea, transformarea, fuziunea societăţii - cauze; procedura; modalităţi de protecţie a investitorilor în asemenea cazuri. 16. Litigii; mod de soluţionare; competenţa. Adunarea generală a investitorilor Articolul 4 Adunarea generală a investitorilor este formată din totalitatea deţinătorilor de titluri de participare într-un fond deschis de investiţii. Articolul 5 Adunarea generală a investitorilor este organismul de decizie al unui fond deschis de investiţii în probleme referitoare la:
  24. a)modificarea prevederilor contractului de societate civilă (modificarea obiectivelor fondului, a duratei, a comisioanelor, etc.); ...
  25. b)rezilierea contractului de administrare; ...
  26. c)acceptarea unei noi societăţi de administrare; ...
  27. d)fuziunea cu un alt fond de investiţii; ...
  28. e)lichidarea fondului; ...
  29. f)revocarea membrilor consiliului de încredere; ...
  30. g)înlocuirea unui membru al consiliului de încredere în caz de retragere sau deces. ... Articolul 6 Adunarea generală a investitorilor se convoacă la iniţiativa:
  31. a)deţinătorilor a 30% din numărul titlurilor de participare; ...
  32. b)consiliului de încredere al fondului; ...
  33. c)Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare. ... Articolul 7

(1)C.N.V.M. poate convoca adunarea generală a investitorilor, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: ...
  1. a)deşi în activitatea fondului a apărut o problemă asupra căreia adunarea generală a investitorilor trebuie să decidă, consiliul de încredere al fondului sau deţinătorii a 30% din numărul titlurilor de participare nu au convocat adunarea generală; ...
  2. b)de la apariţia respectivei probleme au trecut cel puţin 10 zile; ...
  3. c)neconvocarea adunării generale ar aduce prejudicii investitorilor. ...
(2)În cazul în care decizia de a convoca adunarea generală aparţine C.N.V.M., aceasta va comunică intenţia sa societăţii de administrare a fondului şi consiliului de încredere. ... Articolul 8 În cazul în care decizia de a convoca adunarea generală aparţine consiliului de încredere al fondului sau deţinătorilor a 30% din numărul titlurilor de participare la respectivul fond, ordinea de zi a adunării generale se comunică, imediat ce a fost stabilită şi înainte de a fi publicată, C.N.V.M. spre informare, precum şi societăţii de administrare. Articolul 9 Indiferent cui aparţine iniţiativa de convocare a adunării generale a investitorilor, procedura efectivă de convocare, organizare şi desfăşurare a acesteia va fi îndeplinită de către consiliul de încredere al fondului. Articolul 10
(1)Convocarea, ordinea de zi şi formularul special de vot vor fi aduse la cunoştinţa investitorilor, cu 15 zile înainte de data la care adunarea generală urmează a avea loc, într-unul dintre următoarele moduri: ... a) transmiterea prin posta, prin scrisoare recomandată; ... b) publicarea în cel puţin trei cotidiene naţionale. ...
(2)În convocare se vor menţiona data până la care votul trebuie transmis, adresa pe care acesta trebuie transmis şi se va prevedea modalitatea de centralizare şi de numărare a voturilor. ... Articolul 11
(1)Prezenta fizica a investitorilor la adunarea generală nu este obligatorie. Ei îşi pot exprima votul asupra problemelor aflate pe ordinea de zi şi în scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. ...
(2)Contractul de societate civilă poate prevedea obligativitatea prezentei fizice a investitorilor (personal sau prin mandatar cu procura specială) în adunarea generală şi, în acest caz, modalitatea de alegere a unui preşedinte al adunării, a unui secretar, precum şi obligativitatea redactarii unui proces-verbal al şedinţei, în baza căruia se va redacta hotărârea adunării generale. ... Articolul 12
(1)Hotărârea asupra problemelor aflate pe ordinea de zi se ia cu votul majorităţii deţinătorilor de titluri de participare. ...
(2)În cazul în care deţinătorii de titluri de participare sunt chemaţi sa decidă asupra lichidării fondului, hotărârea se va lua cu respectarea prevederilor speciale aplicabile lichidării. ...
(3)Hotărârea luată cu respectarea prevederilor prezentului capitol şi a prevederilor contractului de societate civilă este obligatorie şi pentru investitorii care nu şi-au exprimat votul sau au votat contra. ...
(4)Hotărârea se redactează, se semnează şi se publică în cel puţin trei cotidiene naţionale de către consiliul de încredere. ... Articolul 13 Cheltuielile de convocare şi de organizare a adunării generale se suporta de către fond. Consiliul de încredere al fondului Articolul 14 Fondul este reprezentat în relaţiile cu societatea de administrare de către consiliul de încredere. Articolul 15
(1)Primul consiliu de încredere se va alege de către membrii iniţiali, din rindul acestora, iar componenta sa va fi cuprinsă în conţinutul contractului de societate civilă. Toţi membrii ulteriori ai consiliului de încredere vor fi propuşi de către deţinătorii de titluri şi, apoi, aleşi prin vot de către adunarea generală. Propunerile vor fi acceptate dacă au fost înaintate consiliului de încredere cu cel puţin 30 de zile înaintea alegerilor şi sunt semnate de 50 de deţinători de titluri de participare. ...
(2)Dacă, din indiferent ce motive, un membru al consiliului de încredere părăseşte consiliul înaintea expirării perioadei pentru care a fost ales, înlocuirea sa va fi facuta de membrii rămaşi, iar consiliul îşi va continua activitatea până la alegerea, de către adunarea generală, a unui nou membru. ...
(3)Fiecare membru al consiliului de încredere este ales pentru o perioadă de maximum 3 ani. Orice realegere pentru încă 3 ani trebuie să fie aprobată prin votul deţinătorilor de titluri de participare. ... Articolul 16
(1)Membrii consiliului de încredere vor fi persoane fizice (cetăţeni români sau străini) şi/sau persoane juridice. Persoanele juridice vor fi reprezentate în consiliul de încredere fie de către reprezentantul lor legal, fie de către o altă persoană imputernicita special în acest sens. ...
(2)Numărul membrilor consiliului de încredere va fi de cel puţin 3 şi întotdeauna impar. ...
(3)Nici un membru al consiliului de încredere nu poate fi o persoană afiliată societăţii de administrare. ... Articolul 17 Membrii consiliului de încredere trebuie să se bucure de o buna reputaţie în societate, sa nu aibă cazier judiciar, sa nu fi fost implicaţi niciodată în scandaluri publice, de nici un fel, şi să aibă studii superioare. Articolul 18 Consiliul de încredere al fondului deschis de investiţii are autoritatea:
  1. a)sa încheie contractul de administrare de investiţii cu o societate de administrare autorizata; ...
  2. b)sa stabilească limita maxima a comisioanelor ce se pot negocia cu societatea de administrare, precum şi limita maxima a comisioanelor pe care societatea de administrare le poate negocia cu societatea de depozitare; ...
  3. c)sa primească rapoarte periodice de la societatea de administrare, în scopul urmăririi derulării contractului de administrare; ...
  4. d)sa acţioneze în instanţa de judecată, în numele fondului, societatea de administrare; ...
  5. e)sa convoace adunarea generală a investitorilor; ...
  6. f)sa revizuiasca registrele şi însemnările societăţii de administrare sau ale societăţii de depozitare, care privesc operaţiunile fondului pe care-l reprezintă. ... Articolul 19 Consiliul de încredere va avea obligaţia:
  7. a)sa revada periodic rapoartele tranzacţiilor efectuate în numele fondului; ...
  8. b)sa revada rapoartele întocmite de către cenzorii externi independenţi; ...
  9. c)sa revada tranzacţiile persoanelor afiliate care sunt exceptate de la prevederile C.N.V.M. şi care sunt efectuate de către societatea de administrare, în numele fondului, pentru a se asigura ca tranzacţiile sunt în interesul deţinătorilor de titluri; ...
  10. d)sa cerceteze orice încălcare de reguli descoperită pe parcursul desfăşurării atribuţiilor sale. Orice asemenea încălcare descoperită trebuie imediat raportată la C.N.V.M.; ...
  11. e)să se intilneasca, periodic, cu consiliul de administraţie al societăţii de administrare. ... Articolul 20 C.N.V.M. are dreptul sa propună revocarea unui membru al consiliului de încredere, atunci când are motive întemeiate sa creadă ca acesta nu acţionează în interesul fondului. Revocarea efectivă şi înlocuirea sunt de competenţa adunării generale a investitorilor. Volumul minim al capitalului social al fondului la constituire Articolul 21 Volumul minim al capitalului social al unui fond deschis de investiţii, la constituire, va fi diferenţiat în funcţie de numărul membrilor iniţiali ai fondului, astfel:
  12. a)2 - 5 membri: 100 milioane lei; ...
  13. b)6 - 15 membri: 250 milioane lei; ...
  14. c)16 - 25 membri: 400 milioane lei; ...
  15. d)peste 26 de membri: 500 milioane lei. ... Articolul 22 Dovada depunerii capitalului social se va prezenta la data solicitării autorizării fondului, în conformitate cu prevederile prezentului regulament. Articolul 23 Este permisă membrilor iniţiali deţinerea a mai mult de 5% din numărul titlurilor de participare, însă numai ca rezultat al participării lor la constituirea capitalului social iniţial al fondului şi numai pe perioada de un an de la data autorizării fondului. Conţinutul minim al reglementărilor interne ale unui fond deschis de investiţii Articolul 24 Reglementările interne ale unui fond deschis de investiţii se întocmesc şi se semnează de către membrii iniţiali ai fondului şi vor conţine cel puţin următoarele prevederi: 1. Numele fondului. 2. Nivelul maxim al comisionului pe care fondul îl va plati societăţii de administrare. 3. Cheltuielile pe care le suporta fondul. 4. Autorizarea societăţii de administrare a fondului sa încheie un contract cu societatea de depozitare. 5. Nivelul maxim al comisionului pe care fondul îl plăteşte societăţii de depozitare. 6. Obiectivele de investiţii ale fondului şi procedurile de desfăşurare a activităţii, în vederea atingerii lor. 7. O clauza care să ateste ca fondul nu va dobîndi sau deţine valori mobiliare care să îi permită să deţină controlul efectiv sau exercitarea unei astfel de influente asupra conducerii oricărei societăţi ale carei valori mobiliare sunt deţinute în portofoliul sau. 8. Descrierea titlurilor de participare, a drepturilor şi obligaţiilor pe care le conferă deţinătorilor; condiţiile de emitere şi răscumpărare a titlurilor de participare la fond. 9. Durata fondului (dacă este limitată sau nelimitată). 10. Autorizarea societăţii de administrare sa angajeze un cenzor extern independent pentru fond. 11. Metoda de calculare a valorii activelor nete ale fondului (care trebuie să fie în concordanta cu prevederile regulamentare emise de C.N.V.M.). 12. Condiţiile în care societatea de administrare a fondului poate imprumuta bani în numele fondului. 13. Procedura pentru fuziune, transformare, dizolvare şi lichidare a fondului. PROCEDURA DE AUTORIZARE A FONDULUI DESCHIS DE INVESTIŢII Articolul 25 Fondul deschis de investiţii se constituie şi funcţionează în baza autorizării C.N.V.M. Articolul 26 Autorizaţia se eliberează în baza unei cereri ce va fi însoţită de documentele prevăzute în art. 27 al prezentului capitol. Cererea de autorizare a fondului deschis de investiţii va fi întocmită de către reprezentantul legal al societăţii de administrare a fondului. Cererea va fi întocmită în doua exemplare, unul dintre acestea fiind înapoiat depunatorului cu numărul şi data de înregistrare C.N.V.M. Articolul 27 La cererea prin care se solicita autorizaţia se vor anexa:
  16. a)contractul de societate civilă - în original; ...
  17. b)dovada depunerii capitalului; ...
  18. c)reglementările interne ale fondului - în original; ...
  19. d)contractul de administrare încheiat între fond şi societatea de administrare autorizata de către C.N.V.M. - în original; ...
  20. e)contractul încheiat între societatea de administrare a fondului şi societatea de depozitare (va fi un contract încheiat sub condiţia autorizării fondului şi va intra în vigoare la data autorizării acestuia) - în original; ...
  21. f)contractul de distribuire de titluri încheiat între societatea de administrare şi o societate de valori mobiliare autorizata sau o banca care nu îndeplineşte funcţia de societate de depozitare pentru respectivul fond (va fi un contract încheiat sub condiţia autorizării fondului şi va intra în vigoare la data autorizării acestuia) - în original; ...
  22. g)cazierele judiciare şi curriculum vitae ale membrilor consiliului de încredere; ...
  23. h)prospectul (în doua exemplare); ...
  24. i)formularele de subscriere şi de retragere ale fondului; ...
  25. i)certificatul de investitor şi/sau carnetul de investitor (dacă este cazul); ...
  26. k)materialul publicitar (dacă este cazul); ...
  27. l)taxa de autorizare, în valoare de 300.000 lei. Taxa va fi plătită la casieria C.N.V.M. ... Articolul 28
(1)C.N.V.M. va decide cu privire la cererea de autorizare a fondului în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. ...
(2)Orice solicitare de informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate iniţial, din iniţiativa C.N.V.M., întrerupe termenul de 30 de zile, care reîncepe să curgă de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificări, depunere care nu poate fi facuta mai tirziu de 60 de zile de la data solicitării informaţiilor sau modificărilor. ... Articolul 29 În cazul aprobării cererii, C.N.V.M. va emite decizia de autorizare de constituire şi funcţionare a fondului deschis de investiţii. Totodată, C.N.V.M. va aproba oferta publică de titluri, va aviza prospectul şi materialul publicitar. Deciziile de autorizare a constituirii şi funcţionarii fondului şi de autorizare a ofertei publice de titluri, precum şi avizele pentru prospect şi materialul publicitar se vor transmite societăţii de administrare a fondului cel mai tirziu în termen de 24 de ore de la data semnării lor. Articolul 30 În cazul respingerii cererii, C.N.V.M. va emite o decizie motivată, pe care o va transmite societăţii de administrare a fondului cel mai tirziu în termen de 24 de ore de la data semnării ei. Decizia prin care se respinge cererea de autorizare poate fi atacată în faţa curţilor de apel, în conformitate cu prevederileart. 17 din Legea nr. 52/1994. REVOCAREA AUTORIZAŢIEI Articolul 31 Data autorizaţiei de constituire şi de funcţionare a fondului este data de la care începe să curgă termenul de 60 de zile în care fondul trebuie să ajungă la un număr de 50 de deţinători de titluri de participare şi la o valoare totală a titlurilor de participare de cel puţin 600.000.000 lei. Articolul 32
(1)Dovada îndeplinirii cumulative de către fond a celor două condiţii enunţate în articolul de mai sus se va face printr-un certificat emis de societatea de depozitare a fondului. ...
(2)Certificatul se va întocmi în doua exemplare şi trebuie depus la C.N.V.M. cel mai tirziu în cea de-a 61-a zi de la data autorizaţiei, prin grija societăţii de administrare a fondului. ... Dacă cea de-a 61-a zi cade într-o zi stabilită prin lege ca nelucrătoare, prima zi lucrătoare după ziua a 61-a reprezintă termenul limita pentru depunerea certificatului. Articolul 33 În ziua următoare implinirii termenului de 60 de zile, din oficiu, C.N.V.M. analizează documentele înregistrate până la acea data, conform reglementărilor sale. În funcţie de conţinutul dosarului şi în baza analizei făcute se va redacta, în aceeaşi zi, o încheiere constatatoare a situaţiei fondului. Articolul 34
(1)În cazul în care, prin încheiere, se constata neîndeplinirea condiţiilor, C.N.V.M. va emite decizia de revocare a autorizaţiei de constituire şi de funcţionare a fondului. ...
(2)Decizia de revocare a autorizaţiei de constituire şi de funcţionare a fondului va fi motivată şi va fi transmisă fondului, societăţii de administrare şi societăţii de depozitare în termen de 24 de ore de la data emiterii ei. ...
(3)Decizia de revocare poate fi atacată în faţa curţilor de apel, în conformitate cu prevederileart. 17 din Legea nr. 52/1994. ... Articolul 35 Societatea ce are în administrare fondul, a cărui autorizaţie a fost revocată, este obligată ca, în termen de 48 de ore de la primirea deciziei de revocare a autorizaţiei fondului respectiv, sa publice aceasta decizie pe cheltuiala sa, în toate mediile de publicitate în care s-a format oferta publică de titluri de participare. Articolul 36 Societatea de administrare organizează, iar societatea de depozitare efectuează rambursarea întregii valori plătite de deţinătorii titlurilor de participare. Rambursarea se va face în termen de 15 zile de la data primirii deciziei de revocare a autorizaţiei, fără reţinerea nici unui comision sau altor speze. În termen de 5 zile de la data încheierii perioadei de rambursare, societatea de administrare va raporta C.N.V.M. rambursarea sumelor. Articolul 37
(1)La împlinirea unui an de la data autorizării fondului, acesta trebuie să facă dovada existenţei a cel puţin 500 de investitori în titlurile sale de participare. ...
(2)Dovada îndeplinirii de către fond a condiţiei enunţate mai sus se va face printr-un certificat emis de societatea de depozitare a fondului. ...
(3)Certificatul se întocmeşte în doua exemplare şi se depune la C.N.V.M. cel mai tirziu a doua zi după ziua corespunzătoare datei de împlinire a unui an de la data autorizării, prin grija societăţii de administrare a fondului. ...
(4)Dacă ziua următoare zilei corespunzătoare datei de împlinire a unui an de la data autorizării cade într-o zi stabilită prin lege ca nelucrătoare, prima zi lucrătoare după aceasta zi reprezintă termenul limita pentru depunerea certificatului. ... Articolul 38 În ziua următoare implinirii termenului de un an, din oficiu, C.N.V.M. analizează documentele înregistrate până la acea data, conform reglementărilor sale. În funcţie de conţinutul dosarului şi în baza analizei făcute, C.N.V.M. va redacta, în aceeaşi zi, o încheiere constatatoare a situaţiei fondului. Articolul 39 În cazul în care, prin încheiere se constata neîndeplinirea condiţiei, C.N.V.M.:
  1. a)va solicita fondului sa adopte una dintre cele 4 variante prevăzute deart. 6 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993. Adoptarea de către fond a uneia dintre cele 4 variante se va face urmînd procedura de consultare a investitorilor descrisă în prezentul regulament; şi, ...
  2. b)va emite şi va transmite decizia de suspendare a emisiunii şi răscumpărării de titluri de participare ale fondului pe o perioadă de cel mult 90 de zile. ... MODIFICĂRI SUPUSE AUTORIZĂRII C.N.V.M. Articolul 40 Este supusă autorizării C.N.V.M. orice modificare adusă documentelor avute în vedere la emiterea autorizaţiei. Articolul 41 Cererea de autorizare a modificării va fi însoţită de documentele referitoare la şi pe baza cărora aceasta se va efectua, precum şi de o nota informativa către deţinătorii de titluri de participare la respectivul fond, prin care aceştia sunt informati cu privire la modificarea a carei autorizare se cere, dacă decizia privind acceptarea modificării nu este de competenţa adunării generale a investitorilor. Articolul 42 C.N.V.M. va soluţiona cererea de modificare a autorizării în termenele şi conform procedurii prevăzute de prezentul regulament pentru autorizarea fondurilor. Articolul 43 C.N.V.M. va autoriza şi nota informativa către deţinătorii de titluri de participare la respectivul fond şi va obliga societatea de administrare sa o publice în toate mediile de publicitate în care s-a formulat oferta publică, în termen de 5 zile de la data autorizării modificării. ALTE DOCUMENTE REFERITOARE LA FONDUL DESCHIS DE INVESTIŢII, SUPUSE AVIZĂRII C.N.V.M. Articolul 44 Orice material publicitar, înainte de a putea fi publicat şi distribuit oricărei persoane, trebuie supus avizării C.N.V.M. Articolul 45 În termen de 10 zile de la primirea materialului publicitar, C.N.V.M. va comunică fie avizarea acestuia în scopul distribuirii către public, fie va transmite obiecţiile sale. Articolul 46 În situaţia în care C.N.V.M. nu a transmis avizarea sau obiecţiile sale în termenul mai sus menţionat, entitatea care a emis respectivul material publicitar va beneficia în mod automat de o audiere la comisie, în ziua următoare expirării termenului. Dacă, în termen de 3 zile de la audiere, comisia nu va transmite comentariile sale în scris, materialul publicitar se considera avizat şi poate fi distribuit. Capitolul 2 Funcţionarea fondurilor deschise de investiţii Suspendarea dreptului de răscumpărare a titlurilor de participare ale unui fond deschis de investiţii Articolul 47 În situaţia în care C.N.V.M. va constata ca:
  3. a)valoarea activelor nete ale unui titlu de participare nu poate fi determinata corect sau poate fi determinata numai cu potenţiale urmări negative pentru titlurile rămase; ...
  4. b)activitatea bursei de valori mobiliare a fost suspendată şi, în consecinţa, valorile mobiliare cotate nu pot fi negociate; ...
  5. c)alte evenimente justifica suspendarea dreptului de răscumpărare în protejarea interesului legitim al deţinătorilor de titluri de participare rămaşi într-un fond deschis de investiţii, ... aceasta va emite, imediat ce a luat cunoştinţa despre apariţia unuia dintre evenimentele descrise mai sus, o decizie de suspendare a drepturilor de răscumpărare la fond. C.N.V.M. va transmite decizia sa societăţilor de administrare ale fondurilor şi societăţilor de depozitare. Suspendarea se va extinde pe o perioadă de cel mult 10 zile lucrătoare de la data primirii înştiinţării de către societatea de depozitare. Pe perioada suspendării dreptului de răscumpărare nu vor fi emise titluri de participare suplimentare pentru respectivul fond de investiţii. Articolul 48 În situaţia în care C.N.V.M.:
  6. a)a primit înştiinţare despre existenta unei decizii de denunţare a contractului de administrare, notificată în conformitate cu prevederile legale; ...
  7. b)a acceptat o cerere a deţinătorilor a mai mult de 30% din titlurile de participare la un fond pentru schimbarea societăţii sale de administrare; sau ...
  8. c)a retras autorizaţia acordată unei societăţi de administrare datorită nerespectării unor prevederi legale, ... aceasta poate emite o decizie de suspendare a emisiunii şi, respectiv a drepturilor de răscumpărare a titlurilor de participare într-un fond deschis de investiţii pentru o perioadă de 90 de zile de la data evenimentelor relevante descrise mai sus sau până la data efectivă când o noua societate de administrare îşi asuma administrarea sau fondul fuzionează, sau este lichidat de către deţinătorii de titluri de participare, dar nu mai tirziu de 90 de zile de la data apariţiei evenimentului. Distribuirea de titluri de participare ale fondului deschis de investiţii Articolul 49
(1)Distribuirea de titluri de participare ale unui fond deschis de investiţii se face prin societăţi de valori mobiliare sau prin bănci, altele decît cele care îndeplinesc funcţii de depozitare pentru respectivul fond deschis de investiţii, în baza contractelor de distribuire pe care acestea le încheie cu societatea de administrare a fondului. ...
(2)Societatea de valori mobiliare va avea inclus în obiectul de activitate distribuirea de titluri de participare. ...
(3)Băncile distribuitoare de titluri de participare vor avea expres inclus în obiectul de activitate distribuirea de titluri de participare ale fondurilor deschise de investiţii. ...
(4)Comisionul de distribuire va fi suportat de către societatea de administrare. ... Procedura de consultare a investitorilor pentru reorganizarea şi lichidarea fondurilor deschise de investiţii Articolul 50
(1)Un fond deschis de investiţii (numit în cele ce urmează fond) poate fi reorganizat sau lichidat în baza deciziei deţinătorilor săi de titluri. ...
(2)În scopul protejării intereselor deţinătorilor de titluri şi pentru a preveni crize economice majore, procedura de reorganizare şi/sau lichidare va fi precedată de consultarea deţinătorilor de titluri de participare, sub supravegherea C.N.V.M. ... Articolul 51 Reorganizarea şi lichidarea fondului poate avea loc în situaţiile prevăzute de lege. Articolul 52 În oricare dintre situaţiile descrise în Procedura privind lichidarea fondurilor deschise de investiţii, Consiliul de încredere al fondului va înştiinţa în scris C.N.V.M. asupra începerii procesului de consultare chiar în acea zi. În plus, consiliul de încredere va face publică începerea procesului de consultare, printr-un mijloc de comunicare în masa. Articolul 53
(1)În termen de 10 zile de la suspendarea rascumpararilor şi emisiunii de titluri, consiliul de încredere, în urma consultării cu C.N.V.M., va încheia un contract cu o societate de cenzori externi independenţi (numiţi în cele ce urmează cenzori), înregistrată de C.N.V.M., în scopul de a desfăşura un audit complet al activităţii fondului. Contractul va prevedea îndatoririle şi responsabilităţile cenzorilor şi celelalte clauze convenite între consiliul de încredere şi aceştia, în concordanta cu prevederileLegii nr. 52/1994privind valorile mobiliare şi bursele de valori, aleOrdonanţei Guvernului nr. 24/1993privind reglementarea constituirii şi funcţionarii fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii ca instituţii de intermediere financiară, aprobată prinLegea nr. 83/1994, şi cu toate instrucţiunile şi regulamentele adoptate în baza acestora. ...
(2)O copie de pe contractul încheiat va fi transmisă C.N.V.M. a doua zi după încheierea acestuia. ...
(3)Nivelul cheltuielilor pentru consultarea investitorilor va fi aprobat de consiliul de încredere şi va fi specificat în mod clar în contract. Acesta trebuie să fie rezonabil. C.N.V.M. este autorizat sa nu avizeze contractul, dacă constata ca nivelul cheltuielilor nu este rezonabil, iar alegerea cenzorului extern independent nu s-a făcut în urma solicitării şi analizarii a cel puţin trei oferte. Toate cheltuielile vor fi plătite din activele fondului, respectiv din sumele obţinute prin lichidarea activelor fondului deschis de investiţii, dacă investitorii hotărăsc lichidarea fondului. ... Articolul 54 În termen de 30 de zile lucrătoare de la încheierea contractului de audit, cenzorul extern independent va întocmi un raport de audit care să includă calcularea activelor totale şi a obligaţiilor şi o evaluare generală a situaţiei financiare a fondului. La elaborarea raportului de audit se va ţine seama de reglementările C.N.V.M. şi copii de pe acesta vor fi înaintate consiliului de încredere, societăţii de administrare şi C.N.V.M. Articolul 55 Consiliul de încredere, la solicitarea C.N.V.M., va consulta deţinătorii de titluri prin:
  1. organizarea unei adunări generale în condiţiile menţionate în contractul de societate civilă;
  2. transmiterea prin posta, deţinătorilor de titluri, a buletinelor de vot şi a informaţiilor prevăzute în art. 56; sau
  3. publicarea în ziare de larga circulaţie a buletinelor de vot şi a tuturor informaţiilor prevăzute în art.
  4. Articolul 56 Consultarea printr-una dintre metodele descrise la art. 55 trebuie să ofere deţinătorilor de titluri de participare informaţii complete şi exacte care să permită luarea unei decizii în cunoştinţa de cauza. Informaţiile trebuie să includă - dar sa nu se limiteze la - evaluarea şi concluziile raportului de audit. Consultarea deţinătorilor de titluri de participare va fi desfăşurată sub supravegherea consiliului de încredere, utilizînd baza de date cu privire la deţinătorii de titluri şi resursele societăţii de administrare care a administrat fondul sau ale celei ce a înlocuit-o. Articolul 57 Organizarea consultării deţinătorilor de titluri şi validarea rezultatelor se vor face în termen de 30 de zile de la data primirii raportului de audit. Articolul 58
(1)Deţinătorii de titluri de participare vor fi consultaţi pentru a decide dacă: ...
  1. a)fondul va fi reorganizat într-una dintre formele prevăzute de lege sau lichidat; ...
  2. b)consiliul de încredere va continua să-şi exercite mandatul în timpul procedurii de lichidare/reorganizare a fondului sau dacă, din motive întemeiate, va fi înlocuit de un altul. Dacă deţinătorii de titluri decid înlocuirea consiliului de încredere, noii membrii vor fi aleşi din rindul celor propuşi de deţinătorii de titluri, conform prevederilor referitoare la alegerea acestora din cadrul contractului de societate civilă. ...
(2)Documentele care vor fi trimise deţinătorilor de titluri de participare, în cadrul procedurii de consultare, trebuie să fie depuse la C.N.V.M. În decurs de 3 zile lucrătoare, C.N.V.M. va înştiinţa consiliul de încredere asupra oricăror modificări care trebuie aduse conţinutului documentelor. Dacă consiliul de încredere nu respecta hotărârea C.N.V.M., şi aceasta are motive întemeiate sa considere ca documentele nu conţin informaţii exacte şi ca ar putea induce în eroare deţinătorii de titluri, C.N.V.M. poate suspenda procesul de consultare. ... Articolul 59 Consultarea deţinătorilor de titluri de participare, efectuată conform modalităţilor descrise la art. 55, se va încheia prin votul acestora. Decizia va fi luată prin votul deţinătorilor de titluri în modul următor: soluţia care este sprijinita de voturile deţinătorilor reprezentind cel mai mare procent al activelor fondului, comparativ cu voturile acordate în favoarea celorlalte soluţii, va fi soluţia acceptată, indiferent de prevederile contractului de societate civilă. Articolul 60 Validarea rezultatelor consultării investitorilor:
  1. a)Rezultatele consultării vor fi valabile dacă prevederile acestui regulament au fost respectate. ...
  2. b)Soluţia acceptată conform art. 59 este valabilă chiar dacă nu a fost luată de investitorii care deţin majoritatea absolută a activelor fondului. ...
  3. c)Majoritatea necesară luării deciziei se va stabili pe baza totalităţii voturilor valabil exprimate, indiferent de numărul total al deţinătorilor de titluri care au votat sau de ponderea totală a activelor deţinute de aceştia. ...
  4. d)Soluţia acceptată este obligatorie pentru toţi deţinătorii, indiferent dacă au votat împotriva sau s-au abtinut de la vot. ... Procedura privind lichidarea fondurilor deschise de investiţii Articolul 61 Lichidarea fondurilor deschise de investiţii se va realiza în conformitate cu normele C.N.V.M. din prezentul regulament. Articolul 62 Lichidarea fondului poate avea loc într-una dintre următoarele situaţii:
  5. a)la un an de la autorizarea finala de către C.N.V.M., dacă numărul deţinătorilor de titluri este mai mic de 500 şi C.N.V.M. solicita fondului sa initieze procedura de lichidare; ...
  6. b)într-una dintre situaţiile prevăzute laart. 39 paragraful 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, dacă deţinătorii de titluri decid lichidarea fondului. ... Articolul 63
(1)În oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 62, C.N.V.M. poate suspenda, la cererea societăţii de administrare sau ex officio, răscumpărarea şi emisiunea de titluri pe o perioadă de cel mult 90 de zile. ...
(2)Decizia C.N.V.M. de suspendare a rascumpararilor şi a emisiunii de titluri va preciza dacă actuala societate de administrare îşi va continua activitatea sau va fi înlocuită de o alta. Dacă o noua societate de administrare va fi numita, predecesoarea sa îi va preda în cel mai scurt timp posibil toate înregistrările şi evidentele contabile ale fondului, incluzind pe cele ţinute conform prevederilorOrdonanţei Guvernului nr. 24/1993şi ale regulamentelor şi instrucţiunilor de mai jos, dar nefiind limitate la acestea. ... Articolul 64 În baza autorităţii sale de reglementare a activităţii fondurilor deschise de investiţii, în special, şi a pieţelor pentru valori mobiliare din România, în general, C.N.V.M. va supraveghea procesul de lichidare şi va pune în aplicare prevederile sale. Articolul 65 După îndeplinirea oricăreia dintre cele trei condiţii expuse la art. 66 şi laart. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993, pentru începerea lichidării, consiliul de încredere al fondului deschis de investiţii va notifica, în scris, C.N.V.M., în aceeaşi zi, începerea procesului de lichidare. În plus, în aceeaşi zi, consiliul de încredere va face publică începerea lichidării printr-un mijloc de informare în masa. Articolul 66 Pe parcursul a 10 zile lucrătoare de la notificare, consiliul de încredere al fondului deschis de investiţii, consultindu-se cu C.N.V.M., va încheia un contract cu o firma de cenzori externi independenţi, înregistrată la C.N.V.M., în bazacap. VII din Legea nr. 52/1994, desemnând firma ca administrator al lichidării. Contractul va cuprinde obligaţiile şi responsabilităţile administratorului lichidării, precum şi clauzele dintre administratorul lichidării şi consiliul de încredere. Îndatoririle şi responsabilităţile expuse în contract trebuie să fie în concordanta cu prevederileLegii nr. 52/1994, aleOrdonanţei Guvernului nr. 24/1993, ale instrucţiunilor şi regulamentelor emise în temeiul acestora.
  1. a)O copie de pe contractul încheiat va fi transmisă C.N.V.M. a doua zi după încheierea acestuia. ...
  2. b)Nivelul şi structura cheltuielilor de lichidare vor fi aprobate de consiliul de încredere şi specificate în mod clar în contract. C.N.V.M. este autorizat sa nu avizeze contractul, dacă constata ca acestea nu sunt rezonabile, iar alegerea administratorului lichidării nu s-a făcut în urma solicitării şi analizarii a cel puţin trei oferte. Toate cheltuielile vor fi plătite din fondurile acumulate prin lichidarea activelor fondului deschis de investiţii. Plata administratorului lichidării se va face la termenele prevăzute în contract. ...
  3. c)Subcontracte - Administratorul lichidării poate subcontracta cu persoane fizice sau juridice în scopul obţinerii asistenţei şi expertizei în îndeplinirea îndatoririlor şi obligaţiilor sale. Toţi aceşti subcontractori, precum şi îndatoririle sau obligaţiile lor trebuie să fie menţionate în contractul iniţial încheiat între consiliul de încredere şi administratorul lichidării. Administratorul lichidării este răspunzător pentru plata comisioanelor şi a cheltuielilor către toţi subcontractorii. ... Articolul 67 Obligaţia fundamentală a administratorului lichidării este de a acţiona în interesul deţinătorilor de titluri de participare, astfel încât aceştia sa primească o valoare maxima în urma lichidării activelor. Articolul 68 În urma încheierii contractului descris mai sus, administratorul lichidării va pune imediat toate activele sub sigiliu şi va lua măsurile necesare pentru conservarea acestor active. Administratorul lichidării va lua în custodie copii de pe toate înregistrările şi evidentele contabile referitoare la fondurile deschise de investiţii şi care sunt păstrate la zi de către societatea de administrare a investiţiilor şi de către depozitar, în conformitate cu prevederile prezentului regulament. Articolul 69 În decurs de 20 de zile lucrătoare de la data încheierii contractului, administratorul lichidării este obligat sa întocmească un inventar complet al activelor şi al obligaţiilor. În timpul acestei perioade, administratorul lichidării va pregati un raport privind inventarierea, înaintând copii de pe acest raport consiliului de încredere, C.N.V.M. şi comitetului deţinătorilor de titluri de participare, definit mai jos.
  4. a)Raportul de inventariere - Acest raport va include, fără a se limita la: (
  5. i)o evaluare a tuturor activelor la valoarea lor de piaţa şi a obligaţiilor prezente ale fondului; (îi) o lista a tuturor deţinătorilor de titluri de participare, numărul şi valoarea titlurilor deţinute de fiecare anterior începerii procesului de lichidare; (iii) achiziţionarea de active de către fondul deschis de investiţii şi rascumpararile efectuate de către deţinătorii de titluri de participare, într-o perioadă de 45 de zile anterioară începerii lichidării; şi (
  6. iv)toate cheltuielile şi plăţile efectuate în numele fondului, incluzind salariile, primele, împrumuturile, într-o perioadă de 45 de zile anterioară începerii lichidării. ...
  7. b)Administratorul lichidării va revizui toată activitatea financiară care a fost efectuată pe parcursul celor 45 de zile anterioare procesului de lichidare, în scopul de a determina dacă exista dovada unor acte de neglijenţa, de rea-credinţa sau ilegale. Dacă administratorul lichidării constata ca au existat acte de neglijenţa, de rea-credinţa sau ilegale, acesta este obligat ca, în decurs de 3 zile lucrătoare de la data la care a făcut constatarea, sa notifice C.N.V.M., în scris, informind-o asupra concluziei la care a ajuns. Aceasta nu exclude posibilitatea ca C.N.V.M. sa conducă în paralel o investigatie asupra acestor aspecte. ...
  8. c)Comitetul deţinătorilor de titluri de participare va include cei mai importanti deţinători de titluri de participare în raport cu procentul de titluri deţinute, în număr de 20, alţii decît membrii consiliului de încredere. Comitetul deţinătorilor de titluri de participare va fi organizat de către administratorul lichidării în decurs de 5 zile lucrătoare de la terminarea raportului de inventariere. Singurul scop al comitetului deţinătorilor de titluri de participare este de a acţiona ca un organ consultativ pe lângă consiliul de încredere şi administratorul lichidării, neavînd drept de vot. În consecinţa, comitetul va primi o copie de pe raportul de inventariere, în momentul organizării sale, astfel încât acesta să fie pe deplin informat când îşi îndeplineşte atribuţiile de consultant. ... Articolul 70
(1)În decurs de 15 zile lucrătoare de la terminarea raportului de inventariere, administratorul lichidării va pregati şi întocmi planul de lichidare şi distribuţie, ale cărui copii vor fi înaintate consiliului de încredere, C.N.V.M. şi comitetului deţinătorilor de titluri de participare. Planul de lichidare şi distribuţie va prezenta detaliat procesul şi procedurile pentru lichidarea activelor fondului deschis de investiţii şi distribuţia ulterioară a sumelor obţinute din lichidare către deţinătorii de titluri de participare. Planul de lichidare şi distribuţie va stabili o eşalonare a datelor la care se face lichidarea activelor şi la care va avea loc distribuţia sumelor rezultate din lichidare. ...
(2)Contul bancar pentru lichidare - Administratorul lichidării şi consiliul de încredere, cu consultarea C.N.V.M., vor alege o banca românească, care se bucura de o buna reputaţie şi de bonitate financiară, în scopul deschiderii unui cont pentru depozitarea sumelor provenite din lichidare. Administratorul lichidării şi consiliul de încredere vor exercita împreună drepturile de operare asupra acestui cont şi, pentru orice retrageri din cont, va fi necesară autorizarea atât din partea administratorului lichidării, cît şi a consiliului de încredere. Nu se permite depunerea în acest cont a altor fonduri decît a celor rezultate în urma lichidării. ... Articolul 71 Consiliul de încredere şi comitetul deţinătorilor de titluri de participare pot adresa C.N.V.M. o sesizare scrisă cu privire la fezabilitatea şi eşalonarea în timp a planului propus, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea planului de lichidare şi distribuţie. Orice sesizare scrisă înaintată C.N.V.M. după expirarea perioadei respective va fi respinsă.
  1. a)Dacă sesizarea scrisă este transmisă C.N.V.M. în termen, C.N.V.M. va avea 15 zile lucrătoare pentru a evalua temeinicia motivelor acesteia şi pentru a face cunoscute observaţiile sale. În timpul primelor 5 zile lucrătoare ale acestei perioade, cel care înaintează sesizarea va transmite în scris C.N.V.M. o explicaţie cuprinzatoare asupra motivelor care l-au determinat sa ia această măsură. ...
  2. b)C.N.V.M. îşi va face cunoscute observaţiile şi decizia asupra sesizării, în decurs de 15 zile lucrătoare. Prin decizie, C.N.V.M. poate hotărî: ... (
  3. i)sa respingă sesizarea, acest fapt permitind administratorului lichidării sa recurgă la lichidare în conformitate cu planul de lichidare şi distribuţie; sau (îi) sa oblige pe administratorul lichidării sa modifice planul de lichidare şi distribuţie într-un mod care va remedia lipsurile acestuia. Atunci când administratorul lichidării este obligat sa modifice planul, acesta va avea o perioadă de 10 zile lucrătoare pentru a prezenta o alta varianta a planului de lichidare şi distribuţie, pentru a fi înaintat consiliului de încredere, comitetului deţinătorilor de titluri de participare şi C.N.V.M.
  4. c)Criteriul în luarea deciziei - Exista o prezumptie relativă ca planul iniţial de lichidare şi distribuţie este fezabil. Persoana care înaintează sesizarea are sarcina de a rasturna prezumptia, demonstrând în scris C.N.V.M., conform procedurii prezentate la lit.
  5. a)a prezentului articol, ca planul de lichidare şi distribuţie "nu răspunde cel mai bine intereselor deţinătorilor de titluri de participare, asa încât ei sa primească maximumul sumei ce se poate obţine în urma procedurii de lichidare a activelor". C.N.V.M. va păstra o evidenta a observaţiilor sale referitoare la motivele care l-au determinat pe apelant sa recurgă la aceasta procedura. ... Articolul 72 După încheierea elaborării planului de lichidare şi distribuţie, în cazul în care nu s-a recurs la apel în timpul permis, administratorul lichidării va începe punerea în aplicare a planului. Administratorul lichidării va finaliza lichidarea în decurs de 30 de zile lucrătoare de la data punerii în aplicare a planului. Toate fondurile provenite din lichidarea activelor trebuie depuse în contul menţionat la art. 70 alin.
(2).
  1. a)Administratorul lichidării va avea obligaţia sa lichideze activele fondului deschis de investiţii la valoarea maxima oferită de piaţa. ...
  2. b)Administratorul lichidării poate solicita C.N.V.M. 30 de zile lucrătoare, suplimentar faţă de cele 30 de zile lucrătoare menţionate la alin.
(1), în care să se procedeze la lichidarea activelor. C.N.V.M. poate aproba cererea pentru cele 30 de zile lucrătoare suplimentare, dacă aceasta este bine intemeiata. ... Articolul 73 După ce încheie lichidarea tuturor activelor, administratorul lichidării va începe procesul de distribuţie a sumelor rezultate din lichidare, în conformitate cu planul de lichidare şi distribuţie. Înaintea distribuirii acestor sume, administratorul lichidării, împreună cu consiliul de încredere, va plati toate cheltuielile legate de lichidare, precum şi orice alte costuri şi datorii restante ale fondului deschis de investiţii. Administratorul lichidării va tine contabilitatea pentru toţi banii retrasi în acest scop din sumele obţinute în urma lichidării. Ulterior, administratorul lichidării, împreună cu consiliul de încredere, va separa, dar nu va retrage sumele datorate administratorului lichidării, ca urmare a contractului menţionat la art. 66.
  1. a)În urma lichidării, administratorul lichidării împreună cu consiliul de încredere vor distribui sumele rezultate din vânzarea activelor deţinătorilor de titluri de participare în decursul a 10 zile lucrătoare de la terminarea lichidării. Sumele nete vor fi distribuite strict pe baza procentului deţinut de fiecare posesor de titluri de participare în valoarea activelor nete ale fondului deschis de investiţii la data începerii lichidării, pe baza principiului tratamentului egal, echitabil şi nediscriminatoriu al tuturor investitorilor, independent de orice alte criterii (data înregistrării cererii de retragere, numărul de certificate deţinute etc.). Administratorul lichidării împreună cu consiliul de încredere vor aplica metoda de distribuire, către deţinătorii de titluri de participare, a sumelor nete rezultate din lichidare. Metoda de distribuire utilizata va fi cea care a fost precizată în planul de lichidare şi distribuţie. ...
  2. b)Administratorul lichidării va întocmi raportul final, expunând rezultatele lichidării şi distribuirii sumelor rezultate din lichidarea activelor. Raportul final va fi înaintat consiliului de încredere, comitetului deţinătorilor de titluri de participare şi C.N.V.M. ... După încheierea raportului final, administratorul lichidării şi consiliul de încredere vor efectua plăţile rămase neachitate şi se va proceda la închiderea contului bancar. II. CONSTITUIREA ŞI FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR DE INVESTIŢII COLECTIVE ÎN VALORI MOBILIARE Capitolul 1 Constituirea societăţilor de investiţii colective în valori mobiliare Articolul 1 Sunt supuse prevederilor prezentului regulament atât societăţile de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare, cît şi societăţile de investiţii care sunt administrate de o societate de administrare autorizata. Articolul 2 Societăţile de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare trebuie să se supună în acelaşi timp şi prevederilor cu privire la constituirea şi funcţionarea societăţilor de administrare. Forma şi conţinutul minim al contractului şi statutului societăţii Articolul 3
(1)Contractul şi statutul unei societăţi de investiţii colective în valori mobiliare vor fi întocmite în conformitate cu prevederile generale ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi cu prevederile speciale cuprinse în prezentul regulament. ...
(2)Contractul şi statutul societăţii vor cuprinde, ca prevederi speciale, următoarele: ... - obiectul societăţii este exclusiv şi consta în "mobilizarea resurselor financiare disponibile de la persoane fizice şi juridice şi plasarea lor în valori mobiliare"; - capitalul social subscris şi vărsat este exclusiv în numerar; - acţiunile emise de societatea de investiţii vor fi exclusiv în forma nominativă şi vor fi achitate integral în momentul subscripţiei; - primii administratori ai societăţii, precum şi comitetul de direcţie al acesteia vor fi numiţi prin contractul de societate şi vor trebui să facă dovada calificării lor profesionale, precum şi a calităţilor lor (să se bucure de o buna reputaţie în societate, sa nu aibă cazier judiciar, sa nu fi fost implicaţi niciodată în scandaluri publice, de nici un fel); - specificarea modalitatii de funcţionare a societăţii din punctul de vedere al administrării sale, respectiv dacă societatea de investiţii nu îşi va desfăşura activitatea în baza unui contract de administrare sau va încheia un contract de administrare cu o societate de administrare autorizata; în acest din urmă caz, trebuie să se specifice societatea de administrare şi persoana care este imputernicita sa negocieze din partea societăţii de investiţii contractul, precum şi limitele puterilor sale; - precizarea ca, în cazul societăţii care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare, consiliul de administraţie al societăţii de investiţii va avea, în ceea ce priveşte relaţia sa cu societatea de administrare, atât drepturile şi obligaţiile date lui prin Legea nr. 31/1990, precum şi drepturile şi obligaţiile prevăzute în regulamentele C.N.V.M. pentru consiliul de încredere al fondului deschis de investiţii. În contract se vor prevedea aceste drepturi şi obligaţii speciale; - referiri cu privire la posibilitatea, cazurile şi limitele în care societatea de investiţii poate lua cu împrumut fonduri; - stabilirea obligativitatii încheierii unui contract de depozitare cu o societate de depozitare şi alegerea acestei societăţi prin contract de societate; în cazul în care societatea de investiţii îşi va desfăşura activitatea în baza unui contract de administrare, obligativitatea încheierii contractului de depozitare revine societăţii de administrare; - clauze care să interzică dobindirea sau deţinerea (individual - de către asociaţi sau colectiv - ca societate) de valori mobiliare care le-ar da posibilitatea controlului efectiv sau exercitării unei influente materiale asupra conducerii oricărei societăţi ale carei valori mobiliare se afla în respectivul lor portofoliu; - clauze care să interzică persoanelor fizice sau juridice deţinerea a mai mult de 5% din totalul acţiunilor subscrise şi aflate în circulaţie ori al drepturilor de vot în respectiva societate de investiţii, cu excepţiile prevăzute deOrdonanţa Guvernului nr. 24/1993şi de prezentul regulament. Conţinutul reglementărilor interne ale unei societăţi de investiţii colective în valori mobiliare Articolul 4 Reglementările interne ale unei societăţi de investiţii colective în valori mobiliare vor cuprinde următoarele: a) dispoziţii referitoare la structura organizatorică de funcţionare a societăţii de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare; ... b) definirea şi enumerarea obiectivelor de investiţii ale societăţii; ... c) procedurile de desfăşurare a activităţii în vederea atingerii unor asemenea obiective; ... d) nivelul comisionului pe care îl va plati societăţii de administrare societatea de investiţii administrată de o societate de administrare autorizata; ... e) dispoziţii referitoare la încheierea contractului de depozitare. ... Procedura de autorizare a societăţii de investiţii colective în valori mobiliare Articolul 5 Înfiinţarea unei societăţi de investiţii colective în valori mobiliare este supusă autorizării prealabile din partea C.N.V.M. Articolul 6
(1)Autorizaţia prealabilă se eliberează în baza unei cereri ce va fi însoţită de documentele prevăzute la art. 7 din prezentul capitol. ...
(2)Cererea de autorizare a societăţii de investiţii administrate de o societate de administrare autorizata va fi întocmită de către reprezentantul legal al societăţii de administrare, iar în cazul unei societăţi de investiţii ce nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare, de către reprezentantul legal al acesteia. ...
(3)Cererea va fi întocmită în doua exemplare, unul dintre acestea fiind înapoiat depunatorului, cu numărul şi data de înregistrare C.N.V.M. ... Articolul 7 La cererea prin care se solicita autorizaţia se vor anexa:
  1. a)contractul şi statutul societăţii - autentificate, în original; ...
  2. b)dovada varsarii, în numerar, a capitalului social minim prevăzut de Legea nr. 31/1990; ...
  3. c)reglementări interne ale societăţii - în original; ...
  4. d)curriculum vitae al membrilor consiliului de administraţie şi al cenzorilor; ...
  5. e)cazierul judiciar al membrilor consiliului de administraţie şi al cenzorilor; ...
  6. f)contractul de administrare (dacă este cazul) dintre societatea de investiţii şi societatea de administrare autorizata de către C.N.V.M. - în original; contractul de administrare va avea forma şi conţinutul minime cuprinse în anexa nr. 3 la prezentul regulament; ...
  7. g)contractul dintre societatea de administrare a societăţii de investiţii şi societatea de depozitare (va fi un contract încheiat sub condiţia autorizării societăţii de investiţii şi va intra în vigoare la data autorizării acesteia); ...
  8. h)în cazul societăţilor care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare - contractul dintre ea şi societatea de depozitare (va fi un contract încheiat sub condiţia autorizării societăţii de investiti şi va intra în vigoare la data autorizării acesteia); ...
  9. i)taxa de autorizare, în valoare de 300.000 lei. Taxa va fi plătită la casieria C.N.V.M.; ...
  10. j)proiectul prospectului de oferta publică, întocmit în conformitate cu prevederile aplicabile ale Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/1995 privind oferta publică de vînzare de valori mobiliare; ...
  11. k)materialul publicitar (dacă este cazul). ... Articolul 8
(1)C.N.V.M. va decide cu privire la cererea de autorizare prealabilă a societăţii în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia. ...
(2)Orice solicitare de informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate iniţial, din iniţiativa C.N.V.M., întrerupe termenul de 30 de zile, care reîncepe să curgă de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificări, depunere ce nu poate fi facuta mai tirziu de 60 de zile de la data solicitării informaţiilor sau modificărilor. ... Articolul 9 În cazul aprobării cererii, C.N.V.M. va emite autorizaţia prealabilă de înfiinţare a societăţii de investiţii. Autorizaţia se va transmite societăţii de administrare a societăţii de investiţii sau societăţii de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare în cel mult 24 de ore de la data semnării ei. Articolul 10
(1)În baza autorizaţiei prealabile emise de C.N.V.M., societatea de investiţii colective în valori mobiliare va urma procedura generală, prevăzută de Legea nr. 31/1990, de obţinere a personalităţii juridice. ...
(2)Societatea de investiţii, după obţinerea personalităţii juridice, va transmite la C.N.V.M.: ...
  1. a)sentinta civilă de autorizare a infiintarii societăţii; ...
  2. b)certificatul de înmatriculare la Registrul comerţului; ...
  3. c)codul fiscal emis de Ministerul Finanţelor; ...
  4. d)certificatul de investitor străin (dacă este cazul). ... Articolul 11
(1)După înfiinţarea ca societate de investiţii colective în valori mobiliare şi având personalitate juridică, societatea de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare sau societatea de administrare a societăţii de investiţii va începe procedura de majorare a capitalului social prin oferta publică, în vederea ajungerii la un capital social subscris şi integral vărsat de 500.000.000 lei. ...
(2)Majoritatea capitalului se va face în baza hotărâri adunării generale a acţionarilor societăţii de investiţii. ...
(3)Acţiunile vor fi emise exclusiv în forma nominativă şi vor fi achitate integral în forma bănească la momentul subscripţiei. ... Articolul 12
(1)Oferta publică se va iniţia pe baza prospectului de emisiune de acţiuni (în forma finala), întocmit în conformitate cu prevederile Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/1995 privind oferta publică de vînzare de valori mobiliare. ...
(2)Prospectul va fi înaintat C.N.V.M. în 2 exemplare. ...
(3)C.N.V.M. va emite o decizie de autorizare a ofertei, va aviza prospectul de emisiune şi materialul publicitar. ...
(4)C.N.V.M. va transmite solicitantului, în termen de 24 de ore de la semnare, decizia de autorizare a ofertei, avizul prospectului, un exemplar al acestuia purtind viza C.N.V.M., precum şi avizul materialului publicitar. ... Articolul 13
(1)În cazul respingerii cererii de autorizare prealabilă, C.N.V.M. va emite o decizie motivată, pe care o va transmite societăţii de administrare a societăţii de investiţii sau societăţii de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare în cel mult 24 de ore de la data semnării sale. ...
(2)Decizia prin care se respinge cererea de autorizare poate fi atacată în faţa curţilor de apel, în conformitate cu prevederileart. 17 din Legea nr. 52/1994. ... Autorizaţia definitivă. Revocarea autorizaţiei prealabile Articolul 14 Autorizaţia definitivă va fi emisă de C.N.V.M., după ce societatea de investiţii face dovada ca a îndeplinit condiţiile prevăzute în prezentul regulament privitor la capitalul social integral subscris şi vărsat. Articolul 15
(1)Dovada îndeplinirii de către societatea de investiţii a condiţiei enunţate în articolul de mai sus se va face printr-un certificat emis de societatea de depozitare a acesteia. ...
(2)Certificatul se va întocmi în doua exemplare şi trebuie depus la C.N.V.M. cel mai tirziu în cea de-a 61-a zi de la data autorizaţiei, prin grija societăţii de administrare a societăţii de investiţii sau a preşedintelui consiliului de administraţie al unei societăţi de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare. ...
(3)Dacă cea de-a 61-a zi cade într-o zi stabilită prin lege ca nelucrătoare, prima zi lucrătoare după ziua a 61-a reprezintă termenul limita pentru depunerea certificatului. ... Articolul 16 În ziua următoare implinirii termenului de 60 de zile, din oficiu, C.N.V.M. analizează documentele înregistrate până la acea data, conform reglementărilor sale. În funcţie de conţinutul dosarului şi în baza analizei făcute, C.N.V.M. va redacta în aceeaşi zi o încheiere constatatoare a situaţiei societăţii. Articolul 17
(1)În cazul în care prin încheiere se constata îndeplinirea condiţiilor, C.N.V.M. va autoriza definitiv funcţionarea societăţii de investiţii. ...
(2)Autorizaţia definitivă se va transmite societăţii de administrare a societăţii de investiţii, societăţii de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare, în termen de 24 de ore de la semnarea acesteia. ... Articolul 18 În termen de 90 de zile de la data închiderii ofertei publice, societatea de investiţii va solicita în mod obligatoriu înscrierea la cota bursei a acţiunilor lor. Articolul 19
(1)În cazul în care, prin încheiere, se constata neîndeplinirea condiţiilor, C.N.V.M. va emite decizia de revocare a autorizaţiei de înfiinţare, decizie prin care va dispune, totodată, şi luarea măsurilor legale în vederea dizolvării societăţii pentru "imposibilitatea realizării obiectului de activitate" al acesteia. ...
(2)Decizia de revocare a autorizaţiei va fi motivată şi va fi transmisă societăţii de administrare a societăţii de investiţii, societăţii de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare şi societăţii de depozitare, în termen de 24 de ore de la data emiterii ei. ...
(3)Decizia de revocare poate fi atacată în faţa curţilor de apel, în conformitate cu prevederileart. 17 din Legea nr. 52/1994. ... Articolul 20 Societatea ce are în administrare societatea de investiţii a carei autorizaţie a fost revocată, precum şi societatea de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare sunt obligate ca, în termen de 48 de ore de la primirea deciziei de revocare a autorizaţiei de înfiinţare, sa publice aceasta decizie pe cheltuiala lor, în toate mijloacele de comunicare în masa în care s-a formulat oferta publică de acţiuni şi, totodată, sa convoace adunarea generală a acţionarilor în vederea dizolvării societăţii, în conformitate cu dispoziţiile legale. Articolul 21
(1)Societatea de administrare a societăţii de investiţii sau consiliul de administraţie al societăţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare organizează, iar societatea de depozitare efectuează, rambursarea întregii valori plătite de subscriitori. Rambursarea se va face în termen de 15 zile de la data primirii deciziei de revocare a autorizaţiei, fără reţinerea nici unui comision sau a altor speze. ...
(2)În termen de 5 zile de la data încheierii perioadei de rambursare, societatea de administrare a societăţii de investiţii sau consiliul de administraţie al societăţii de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare va raporta C.N.V.M. rambursarea sumelor. ... Modificări supuse autorizării C.N.V.M. Articolul 22 Este supusă autorizării C.N.V.M. orice modificare adusă documentelor avute în vedere la emiterea autorizaţiei prealabile de înfiinţare. Articolul 23 Cererea de autorizare a modificării va fi însoţită de documentele referitoare la şi pe baza cărora aceasta se va efectua. Articolul 24 Procedura de soluţionare a cererii de către C.N.V.M. este procedura prevăzută pentru soluţionarea cererii de autorizare a infiintarii societăţii. III. DISPOZIŢII COMUNE APLICABILE FONDURILOR DESCHISE DE INVESTIŢII ŞI SOCIETĂŢILOR DE INVESTIŢII Capitolul 1 Prospectul fondurilor deschise de investiţii şi al societăţilor de investiţii Articolul 1 Conţinutul prospectului
(1)Prospectul va avea cel puţin conţinutul minim prevăzut, pentru un prospect, în anexa nr. 1 la acest regulament. ...
(2)În plus faţă de conţinutul stabilit în anexa nr. 1, prospectul va conţine, incluse în text, următoarele: ...
  1. a)în cazul unui fond deschis de investiţii, textul contractului de societate civilă, reglementările interne ale fondului şi contractul de administrare; ...
  2. b)în cazul unei societăţi de investiţii, contractul de societate, statutul şi reglementările interne ale societăţii şi, dacă este cazul, contractul de administrare încheiat între societatea de investiţii şi societatea sa de administrare. ...
(3)Informaţiile care sunt cuprinse în contractul de societate civilă şi reglementările interne ale fondului pot sa nu mai fie repetate ca informaţii separate în conţinutul prospectului. ...
(4)Prospectul va avea, de asemenea, atasat cel mai recent raport anual sau semestrial, elaborat în conformitate cuart. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993. ...
(5)Toate prospectele de oferta publică de titluri de participare vor preveni investitorii potenţiali, printr-o formula standard, tiparita pe coperta prospectului, ca: ...
  1. a)investiţiile în fonduri nu sunt depozite bancare, iar băncile, în calitatea lor de acţionar al unei societăţi de administrare sau ca membru iniţial al fondului, nu oferă nici o garanţie investitorului; ...
  2. b)aprobarea prospectului de către C.N.V.M. semnifica doar ca ofertantul s-a conformat obligaţiilor sale legale de publicare a informaţiilor cerute şi nu implica în nici un fel aprobarea sau aprecierea de către C.N.V.M. a calităţilor investiţiei în valorile mobiliare ce urmează a fi oferite; ...
  3. c)fondurile comporta nu numai avantajele ce le sunt specifice, dar şi riscul nerealizarii obiectivelor, inclusiv al unor pierderi pentru investitori, veniturile atrase din investiţie, fiind, de regula, proporţionale cu riscul. ...
(6)Oricărui investitor în titluri de participare i se va cere, obligatoriu, să semneze pe formularul de subscriere ca a primit şi a citit prospectul. ... Articolul 2 Reguli de publicare a prospectului
(1)Prospectul va fi editat pe hirtie de buna calitate, fiecare pagina neavînd un format mai mic de A6. ...
(2)Caracterele folosite pentru un text vor avea cel puţin corp 10. ...
(3)Situaţiile financiare şi alte date statistice (sau cele ce se scriu sub forma de tabel) pot fi dactilografiate cu litere corp 8. ... Articolul 3 Evaluarea şi utilizarea datelor cu privire la realizari
(1)Un prospect sau un material publicitar care conţine date despre performanţele unui fond deschis de investiţii sau ale unei societăţi de investiţii va include o menţiune în care se va arata ca performanţele citate reprezintă performanţe trecute şi ca venitul din investiţii şi valoarea iniţială a unei investiţii pot fluctua, astfel încât titlurile de participare la răscumpărare sau acţiunile sa valoreze mai mult sau mai puţin decît suma iniţial investită. ...
(2)Dacă datele despre performanţe nu conţin toate comisioanele sau alte speze, menţiunea prevăzută la alin.
(1)trebuie să precizeze ca realizarile nu reflecta deducerea acestora sau, dacă o reflecta, comisioanele şi spezele micşorează corespunzător realizarile citate. ...
(3)Orice evaluare şi enuntare a performantelor unui fond deschis de investiţii, conţinute într-un prospect sau material publicitar, se vor baza pe performanţe trecute, astfel încât: ... a) sa reflecte toate elementele performantei; ... b) sa conţină rezultatul de ansamblu, asa cum este menţionat la alin.
(4); ...
  1. c)sa nu scoată în evidenta, prin grafica sau caracterele utilizate, vreun element al acestei performanţe; ...
  2. d)sa precizeze perioada pentru care sunt calculate performanţele şi ultima zi a acestei perioade. ...
(4)Referirea la performanta medie anuală se va face pe perioade de un an, 5 ani şi 10 ani. ... Dacă durata de funcţionare a unui fond de investiţii sau a unei societăţi de investiţii este mai mica de un an, 5 ani sau 10 ani, este luată în calcul perioada de funcţionare de la data autorizării. Referirea la performanta medie anuală: a) va fi bazată pe metoda de calcul prezentată la alin.
(5); ...
  1. b)va ţine seama de ultimul trimestru calendaristic care precede momentul prezentării anunţului publicitar sau al prospectului; ...
  2. c)va fi prezentată în aceeaşi forma grafica şi cu aceleaşi caractere ca şi celelalte performanţe ale fondului; şi ...
  3. d)va fi prezentată, mentionindu-se ultima zi a perioadei de un an, 5 ani sau 10 ani, sau a oricărei alte perioade. ...
(5)Performanta anuală totală se va calcula pe baza performantelor medii compuse, pe perioade de un an, 5 ani, 10 ani sau pe alte perioade permise, obţinându-se valoarea finala de răscumpărare conform următoarei formule: ... S(1+R)n=VRF, în care: S = suma ipotetica investiţia iniţial - 1.000 lei; R = rata medie anuală totală de variatie; n = numărul de ani; VRF = valoarea de răscumpărare finala a sumei ipotetice, investite iniţial, de 1.000 lei, la începutul unei perioade de un an, 5 ani sau 10 ani, sau al altei perioade permise.
(6)Toate datele referitoare la performanţele fondului sau ale societăţii de investiţii, conţinute în orice prospect sau material publicitar, trebuie să fie cele mai recente date (având în vedere tipul fondului sau al societăţii de investiţii, precum şi mass-media prin care vor fi exprimate). Va fi considerat ca a îndeplinit aceasta prevedere orice prospect sau anunţ publicitar ce conţine date privitoare la cota totală a profitului, dacă profitul total este cel mai recent - raportat la sfârşitul ultimei zile calendaristice înaintea datei pentru distribuirea prospectului către investitori sau înaintea depunerii anunţului pentru a fi publicat. ... Capitolul 2 Rapoartele periodice Articolul 4
(1)Societatea de administrare de investiţii va întocmi, va publică şi va transmite C.N.V.M., consiliului de încredere al fondului, precum şi investitorilor, rapoarte trimestriale, semestriale şi anuale privind fondurile avute în administrare. Rapoartele semestriale şi cele anuale vor fi certificate de cenzori externi independenţi. ...
(2)În situaţia publicării în presa a raportarilor periodice, acestea nu vor conţine alte informaţii decît cele cerute în rapoarte şi vor fi publicate numai la termenele prevăzute înart. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993. ... Articolul 5 Rapoartele societăţilor de administrare vor cuprinde, în mod obligatoriu:
(1)În ceea ce priveşte obiectivele fondului: ... * strategia urmată de societatea de administrare pentru atingerea obiectivelor; * o trecere în revista a activităţilor de investiţii desfăşurate de societate în perioada de raportare, cu referire la normele în vigoare; * schimbările semnificative în conţinutul prospectului în perioada la care se referă raportul; * evoluţia valorii unitare a activului net de la constituirea fondului, evidentiind valoarea maxima şi minima; * orice alta informaţie semnificativă care le-ar oferi investitorilor posibilitatea de a judeca în cunoştinţa de cauza evoluţia activităţilor fondului în timpul acestei perioade şi rezultatul acestei activităţi la sfârşitul perioadei respective.
(2)Raportul cenzorului extern independent asupra activităţii fondului şi asupra realităţii informaţiilor prezentate în raportul societăţii de administrare. ...
(3)Raportul consiliului de încredere asupra activităţii fondului. ...
(4)Situaţia activelor şi obligaţiilor fondului, calculate pe trimestru, semestru, an, asa cum acestea sunt descrise în anexa nr. 2 la prezentul regulament. ... Capitolul 3 Reguli pentru publicitate Articolul 6 Prin publicitatea unui fond de investiţii se înţelege difuzarea oricărei informaţii, circulare, reclame, scrisori, materiale de televiziune, radio sau orice material publicitar, în scopul atragerii de investitori. Articolul 7 Difuzarea oricărui material publicitar, de către sau despre un fond de investiţii, este permisă numai şi cu condiţia ca respectivul fond sa fi fost autorizat de către C.N.V.M. Articolul 8 Orice material publicitar elaborat şi distribuit pentru un fond de investiţii autorizat de C.N.V.M. va conţine numai informaţiile de mai jos, care vor fi tipărite cu caractere de aceeaşi mărime:
  1. a)denumirea completa, sediul şi numărul de telefon ale fondului de investiţii, ale societăţii de administrare şi ale societăţii de depozitare, precum şi numărul de telefon la care pot suna persoanele interesate spre a obţine prospectul şi formularul de subscriere; ...
  2. b)obiectivul fondului - va descrie tipurile de investiţii, respectiv acţiuni, obligaţiuni pe termen scurt sau lung, instrumente ale pieţei monetare sau combinatii ale acestora şi, dacă este cazul, zonele geografice în care va investi fondul. ... Dacă obiectivul fondului este de a investi în mai multe domenii, atunci fondul trebuie să declare ce procent din active va fi investit în fiecare domeniu în parte;
  3. c)concomitent cu precizarea obiectivului fondului se va face menţionarea posibilităţilor de risc; ...
  4. d)cheltuielile anuale trecute de către societatea de administrare în sarcina fondului se vor exprima ca procent din valoarea activelor nete ale fondului; ...
  5. e)dacă se plăteşte comision de către investitor la achiziţionarea titlurilor de participare, acesta se va exprima ca procent aplicat la suma investită; ...
  6. f)comisionul plătit de către investitor la răscumpărarea titlurilor de către fond se va exprima ca procent aplicat la valoarea titlurilor de răscumpărare. ... Modalitatea de răscumpărare trebuie să menţioneze denumirea şi sediul persoanei juridice la care se depun cererile de răscumpărare şi perioada maxima de timp în care aceasta trebuie onorata;
  7. g)dacă sunt publicate performanţe anterioare ale fondului, acestea trebuie să precizeze perioada de timp la care se referă, sursa datelor (bilanţuri contabile, situaţii financiare trimestriale sau anuale ale fondului), precum şi adresa şi numărul de telefon de unde se poate obţine un exemplar al acestor documente. ... În acest caz, se va adauga obligatoriu următoarea declaraţie: "performanţele anterioare ale fondului nu reprezintă o garanţie a realizarilor viitoare". Articolul 9 În materialele publicitare sunt interzise:
  8. a)estimari sau pronosticuri privitoare la realizarile viitoare ale fondului; ...
  9. b)comparari între realizari şi orice alte aspecte ale diferitelor fonduri; ...
  10. c)utilizarea declaraţiilor investitorilor anteriori, prezenţi sau potenţiali. ... Articolul 10 Orice anunţuri publicitare vor menţiona categoria de risc a fondului. Articolul 11 Publicitatea prin intermediul televiziunii se va limita la menţionarea unor informaţii generale cu privire la fond, ca de exemplu: denumirea, adresa, telefonul, fără nici un element de natura sa influenteze decizia investitorului. Articolul 12 Publicitatea prin intermediul radio se va face în conformitate cu prevederile articolelor de mai sus referitoare la difuzarea materialelor publicitare. Capitolul 4 Calcularea valorii activelor nete ale fondurilor deschise de investiţii Articolul 13 Calculul valorii unitare a activelor nete ale unui fond deschis de investiţii se realizează după următoarea relaţie: Valoarea activelor nete ale fondului Valoarea unitară = --------------------------------------------------- a activelor nete Număr total de titluri de participare în circulaţie Articolul 14 Valoarea activelor nete ale unui fond deschis de investiţii se calculează prin scăderea obligaţiilor din valoarea totală a activelor: Valoarea activelor Valoarea totală Valoarea nete ale fondului = a activelor fondului - obligaţiilor Articolul 15 Numărul de titluri de participare aflate în circulaţie se stabileşte ca diferenţa între numărul de titluri emise şi numărul de titluri răscumpărate. Articolul 16 Valoarea totală a activelor fondului se calculează, zilnic, însumându-se:
  11. a)totalitatea valorilor mobiliare din portofoliu (acţiuni, obligaţiuni, instrumente financiare ale administraţiei publice centrale şi locale, instrumente financiare derivate, instrumente financiare încadrate de C.N.V.M. în această categorie); ...
  12. b)disponibilul din contul curent prin însumarea la soldul zilnic al contului a dobinzii de cont curent de la ultimul vărsământ efectuat de banca; ...
  13. c)depozitele bancare, la valoarea fiecărui depozit, adaugindu-se dobinda cuvenită de la constituirea depozitului până la data efectuării calculului; ...
  14. d)numerarul din casa; ...
  15. e)valoarea altor active calificate de C.N.V.M. ca echivalente ale valorilor mobiliare; ...
  16. f)valoarea altor active reprezentate de titluri calificate de C.N.V.M. ca instrumente de investiţii ale fondurilor (certificate de depozit, bonuri de tezaur etc.). ... Articolul 17 Pentru valorile mobiliare menţionate la art. 16 lit.
  17. a)şi e), valoarea se stabileşte astfel:
  18. a)pentru cele cotate la bursa - cea mai mica dintre următoarele doua marimi: preţul mediu ponderat al valorii mobiliare respective la ultima şedinţa în care au fost tranzacţionate şi preţul de închidere din cadrul aceleiaşi şedinţe, cu condiţia ca preţul de închidere să rezulte din tranzacţionarea a cel puţin 0,5% din valorile totale ale emitentului de acelaşi tip şi clasa, aflate în circulaţie. În situaţia în care aceasta cerinţa cantitativă nu este îndeplinită, valoarea de piaţa este data de preţul mediu ponderat al valorii mobiliare respective; ...
  19. b)pentru valorile mobiliare încă neînscrise la cota bursei de valori sau netranzactionate pe alte pieţe reglementate şi supravegheate de C.N.V.M., valoarea se stabileşte conform "Metodologiei de evaluare rapida a societăţilor comerciale pe baza unui raport de evaluare simplificat", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 14 noiembrie 1995 (anexa nr. 2); ...
  20. c)în cazul obligaţiunilor şi instrumentelor financiare calificate de C.N.V.M. ca valori mobiliare, la valoarea de achiziţie se adauga diferenţa dintre valoarea de realizare (valoarea ce urmează a se incasa la scadenta titlului) şi cea de achizitionare, împărţită la numărul de zile existente între momentul de achizitionare şi cel de realizare. În cazul încasărilor periodice aferente acestor titluri, se ia în considerare valoarea următoarei încasări, diminuată proporţional cu numărul de zile până la încasare. ... Articolul 18
(1)Pentru activele prevăzute la art. 16 lit. f), valoarea acestora se înregistrează la costul de achiziţie plus venitul aferent până la data scadentei sau a realizării acestora. ...
(2)În cazul în care, la termenul stabilit nu se încasează una dintre plăţile legate de valoarea acestor active, valoarea acesteia se considera egala cu zero, în cazul calculării valorii activului net, până la momentul la care plăţile devin curente. ... Articolul 19 Înregistrarea în portofoliu a valorilor mobiliare se face cu menţinerea metodei de înregistrare (FIFO, LIFO etc.). Articolul 20 Obligaţiile unui fond sunt:
  1. a)cheltuieli de emisiune şi de publicitate; ...
  2. b)cheltuieli de audit legal şi contabil; ...
  3. c)cheltuieli pentru funcţionarea consiliului de încredere; ...
  4. d)cheltuieli pentru plata comisioanelor datorate societăţii de administrare; ...
  5. e)cheltuieli pentru plata comisioanelor datorate societăţii de depozitare; ...
  6. f)cheltuieli cu comisioane datorate societăţii de intermediere de valori mobiliare; ...
  7. g)cheltuieli cu dobinzi, în cazul situaţiei prevăzute laart. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993; ...
  8. h)alte cheltuieli aprobate de C.N.V.M. ... Articolul 21 Obligaţiile unui fond se înregistrează zilnic, volumul fiind stabilit după cum urmează:
  9. a)durata totală de decontare este stabilită de societatea de administrare astfel încât sa nu existe variatii semnificative în valoare (în cazul costurilor legate de emisiune şi publicitate, care sunt suportate împreună cu societatea de administrare, al cheltuielilor de audit şi al altor cheltuieli excepţionale); ...
  10. b)cheltuielile sunt planificate lunar, înregistrate zilnic în calculul valorii activului net şi reglate la sfârşitul lunii (cheltuieli de administrare, cheltuieli de depozitare); ...
  11. c)cheltuielile sunt estimate zilnic, înregistrate şi reglate periodic la efectiv (cheltuieli de emisiune şi publicitate, alte comisioane decît cele descrise mai sus). ... Articolul 22 Preţul de emisiune este preţul plătit de investitor şi este format din valoarea unitară a activului net la care se adauga comisionul de cumpărare (dacă este cazul). Articolul 23 Preţul de răscumpărare este preţul care i se cuvine investitorului la retragerea din fond şi este format din valoarea unitară a activului net din ziua anterioară depunerii cererii de răscumpărare din care se scade comisionul de răscumpărare (dacă este cazul). Articolul 24 Depozitarul va stabili zilnic valoarea activelor nete ale unui fond deschis de investiţii. Articolul 25 Societăţile de administrare vor transmite săptămînal la C.N.V.M. structura de portofoliu, valoarea activelor nete ale fondului şi valoarea unitară a activului net. Articolul 26 Publicarea valorii unitare a activului net se va face cel puţin o dată pe saptamina. Capitolul 5 Deţinerea în exces de titluri de participare într-un fond deschis de investiţii sau de acţiuni într-o societate de investiţii Articolul 27 Cazuri de interzicere a vinzarii de titluri de participare sau de acţiuni
(1)Dacă în orice moment al perioadei următoare implinirii unui an de la data autorizării fondului o societate de depozitare a unui fond deschis de investiţii primeşte o cerere de cumpărare de titluri de participare care ar oferi cumpărătorului mai mult de 5% din titlurile aflate în circulaţie ale respectivului fond, atunci depozitara va informa cumpărătorul într-un termen de 5 zile despre un astfel de eveniment şi va cere acestuia: ...
  1. a)sa rascumpere, în termen de 15 zile de la data primirii notificării, titlurile care reprezintă depăşirea limitei de 5%; ...
  2. b)sa anuleze operaţiunea pentru partea de detineri de titluri care depăşeşte limita de 5% . ... Preţul de vînzare a titlurilor va fi cel din ziua în care a fost facuta oferta iniţială. Dacă cumpărătorul nu răspunde, societatea de depozitare va anula cererea de cumpărare pentru partea care depăşeşte limita de 5% şi va returna banii depusi de cumpărător.
(2)Când societatea de depozitare a unei societăţi de investiţii va determina ca, din cumpărarea unor acţiuni ale respectivei societăţi, să rezulte deţinerea de către cumpărător a mai mult de 5% din acţiunile în circulaţie ale respectivei societăţi de investiţii. Dacă din tranzacţie ar rezultă deţinerea de către cumpărător a mai mult de 5% din acţiunile societăţii de investiţii, societatea va notifica acest fapt cumpărătorului şi îi va solicita ca în termen de 15 zile de la primirea notificării sa vinda partea de acţiuni care excede limita de 5% . ... Articolul 28 Exceptare de la interzicerea deţinerii în exces de titluri de participare într-un fond deschis sau de acţiuni într-o societate de investiţii, ca rezultat al unor evenimente speciale
(1)În perioada de un an de la data autorizării fondului, atât membrilor iniţiali cît şi oricărui alt investitor în respectivul fond le este permisă deţinerea de titluri de participare într-o cota mai mare de 5% . ...
(2)Detinerile de titluri de participare sau de acţiuni dobîndite prin succesiune sau fuziune sunt exceptate de la prevederile art. 27, cu condiţia ca detinerile ce depăşesc 5% să fie reduse în termen de un an de la dobândire. ...
(3)Dovada dobândirii de titluri sau acţiuni într-unul dintre modurile arătate la alin.
(2)va fi prezentată societăţii de depozitare, dacă este cazul. ... Articolul 29 Un investitor (persoana fizica sau juridică, inclusiv persoane implicate) poate deţine mai mult de 5% din titlurile de participare într-un fond deschis de investiţii, în următoarele cazuri:
  1. a)a dobândit titlurile în primul an de funcţionare a fondului; ...
  2. b)deţinerea a intervenit ca rezultat al rascumpararilor de către alţi investitori. ... În aceste condiţii, societatea de depozitare va notifica investitorului şi nu va permite acestuia sa achizitioneze titluri adiţionale atât timp cît deţinerea continua să depăşească limita de 5% . Capitolul 6 Administrarea portofoliului. Standarde de revizuire a administrării portofoliului Articolul 30 Diversificarea prudenta a portofoliului Politica de investiţii şi scopurile acestei politici, stabilite în regulile interne ale unui fond deschis de investiţii sau ale unei societăţi de investiţii şi prevăzute în prospect, vor fi măsuri de evaluare la un nivel adecvat a diversificării portofoliului. Articolul 31 Acumularea excesiva de risc Acumulare excesiva de risc va fi considerată ca fiind existenta unui risc în exces faţă de cel prevăzut în prospect (calculat conform formulei de calcul stabilite în prezentul capitol). Articolul 32 Riscul la care sunt supuse fondurile deschise de investiţii se compune din următoarele doua marimi:
  3. a)riscul sistematic (nediversificabil) influentat de factori ca: evoluţia generală a economiei naţionale, riscul modificării dobinzii de piaţa, riscul modificării puterii de cumpărare (intensitatea procesului inflationist), riscul ratei de schimb valutar etc.; ...
  4. b)riscul nesistematic (diversificabil) influentat de factori ca: riscul de plasament, riscul de management, riscul financiar etc. ... Articolul 33
(1)Societăţile de administrare vor menţiona, pentru fiecare investiţie din portofoliul fondului administrat, factorul de risc, ţinând seama de următoarea clasificare: ...
  1. factor de risc 0 - numerar, disponibil în cont, titluri de stat (obligaţiuni şi bonuri de tezaur garantate de Guvernul României);
  2. factor de risc scăzut - depozite bancare, certificate de depozit (cu condiţia diversificării prudente) şi obligaţiuni municipale. NOTĂ: absenta diversificării şi bonitatea instituţiilor bancare pot antrena încadrarea acestor investiţii într-o categorie superioară de risc. Pentru societăţile bancare aflate sub supravegherea Băncii Naţionale a României va fi menţionată clasificarea de risc ridicat;
  3. factor de risc intermediar - obligaţiuni ale unor societăţi comerciale deschise, garantate cu garanţii specifice;
  4. factor de risc mediu - valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe supravegheate;
  5. factor de risc ridicat - valori mobiliare emise de societăţi deschise, netranzactionate încă pe o piaţa supravegheată;
  6. factor de risc foarte ridicat - acţiuni şi obligaţiuni ale societăţilor închise şi alte active necalificate de C.N.V.M. ca instrumente de investiţii (pentru fondurile care au la această dată investiţii în asemenea active).
(2)Fondurile deschise de investiţii vor calcula, în funcţie de structura portofoliului şi pe baza mediei aritmetice ponderate, în conformitate cu alin.
(1), o măsura comparativa a riscului între fonduri, în funcţie de plasamentele fiecăruia. Media aritmetica ponderată a fondului respectiv va fi clasificata în una dintre următoarele categorii: ... a) risc scăzut - între 0-2; ... b) risc mediu - între 2-3; ... c) risc ridicat - între 4-5; ... d) risc foarte ridicat - 5. ...
(3)Factorul de risc al diferitelor categorii de active, precum şi categoria de risc a fondului se menţionează în rapoartele periodice şi în materialele publicitare. ...
(4)Măsura comparativa a riscului fondului se calculează lunar, iar schimbarea categoriei de risc conform clasificarii de la alin.
(2)va fi transmisă la C.N.V.M. şi publicată în presa. ... TIPURI DE INVESTIŢII AUTORIZATE Articolul 34 Fondurile deschise de investiţii şi societăţile de investiţii pot dobîndi şi deţine investiţii numai în:
  1. valori mobiliare înregistrate la C.N.V.M. pe baza faptului ca acestea au fost distribuite printr-o ofertă publică, dovedind ca astfel de valori mobiliare au fost înscrise la cota unei burse de valori ori sunt tranzacţionate pe alte pieţe supravegheate de C.N.V.M.;
  2. valori mobiliare dobîndite pe piaţa primara sau pe piaţa noilor emisiuni, în termen de 90 de zile de la data emisiunii acestora, cît timp cererea lor de înscriere la cota bursei a fost anterioară unei astfel de dobândiri şi cu condiţia ca înscrierea la cota să fie obţinută în termen de 180 de zile de la data emisiunii;
  3. valori mobiliare neînscrise la cota bursei de valori, care nu sunt tranzacţionate pe alte pieţe supravegheate, în sensul alin.
(1)al prezentului articol, supuse însă limitarilor prevăzute laart. 27 lit.
  1. d)şi
  2. e)din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993; 4. titluri de valoare ale societăţilor persoane juridice române (cecul, cambia, biletul la ordin etc.), numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
  3. a)titlurile de valoare enumerate mai sus să fie emise în condiţiile prevăzute de legea română şi de regulamentele C.N.V.M.; ...
  4. b)nici un titlu de valoare sa nu depăşească 1% din activele fondului sau ale societăţii; ...
  5. c)valoarea totală a acestor titluri sa nu depăşească 30% din activele fondului sau ale societăţii; ...
  6. d)nici un titlu de valoare sa nu depăşească scadenta de 90 de zile; ...
  7. e)toate titlurile de valoare să fie garantate; ...
  8. f)sa nu fie acceptat nici un titlu de valoare al unei societăţi în care fondul, societatea de investiţii, societatea lor de administrare sau o persoană afiliată lor are o participare directa sau indirecta mai mare de 5%; ... 5. instrumente de credit emise de administraţia publică centrala şi locală cu o perioadă de scadenta mai mare de 60 de zile; 6. certificate de depozit emise de o banca autorizata de Banca Naţionala a României, cu o dată de scadenta mai mare de 60 de zile; 7. numerar şi alte active lichide:
  9. a)depozite la vedere; ...
  10. b)certificate de depozit la o banca autorizata de Banca Naţionala a României să îşi desfăşoare activitatea pe teritoriul României, cu o scadenta mai mica de 60 de zile; ...
  11. c)instrumente de credit emise de administraţia publică centrala şi locală, cu o perioadă de scadenta mai mica de 60 de zile. ... Articolul 35 În scopul asigurării lichidităţii, fondurile vor menţine minimum 30% din valoarea totală a activelor în numerar şi alte active lichide (mobilizabile în 15 zile). În categoria alte active lichide se încadrează depozitele bancare şi certificatele de depozit cu condiţia diversificării prudente a acestora. Articolul 36 Societăţile de administrare nu au dreptul ca în contul fondului sa acorde împrumuturi sau sa acţioneze ca garant în numele unor terţe părţi şi nici să investească în titluri sau active ce nu au fost calificate de C.N.V.M. ca instrumente de investiţii. CERINŢE DE DIVERSIFICARE A PORTOFOLIULUI Articolul 37 Exercitarea dreptului de preemptiune
(1)Dacă din exercitarea dreptului de preemptiune asupra majorărilor de capital al societăţilor către care este îndreptată investiţia fondului deschis de investiţii sau a societăţii de investiţii va rezultă o deţinere ce depăşeşte limitele stabilite laart. 27 lit.
  1. a)şi
  2. c)din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993cu maximum 50%, societatea de administrare a fondului sau a societăţii de investiţii, sau societatea de investiţii care se autoadministreaza va notifica C.N.V.M. existenta acestei situaţii în termen de 15 zile de la exercitarea dreptului de preemptiune, respectiv: ...
  3. a)data când dreptul de preemptiune a fost exercitat; şi ...
  4. b)mărimea procentului cu care deţinerea de titluri depăşeşte limitele legale. ...
(2)Societatea de administrare de investiţii sau societatea de investiţii care se autoadministreaza va înştiinţa C.N.V.M. la data când limita statutara a fost restabilita, dar nu mai tirziu de 180 de zile de la prima zi a depăşirii acesteia. ... Articolul 38 Proceduri de exceptare de la prevederileart. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993.
(1)Societatea de administrare şi societatea de investiţii care se autoadministreaza pot solicita o exceptare de la prevederileart. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993prin depunerea la C.N.V.M. a unei cereri în acest sens, care: ...
  1. a)sa arate motivele care justifica cererea; ...
  2. b)sa arate durata pentru care exceptarea este cerută, durata care nu va trebui să depăşească 180 de zile de la data iniţierii activităţii de investiţii; şi ...
  3. c)sa arate ca deţinerea în exces nu va fi folosită pentru controlul sau exercitarea unei influente materiale asupra conducerii societăţilor de investiţii. ...
(2)Societatea de administrare şi societatea de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare pot cere pentru un fond deschis de investiţii sau o societate de investiţii o exceptare de la prevederileart. 30 lit.
  1. b)din Ordonanţa Guvernului nr. 24/1993prin depunerea la C.N.V.M. a unei astfel de cereri, care: ...
  2. a)sa arate piaţa sau sectorul de piaţa specific investiţiei; ...
  3. b)sa arate motivele pentru care o astfel de investiţie este singurul acces legal valabil pentru piaţa prevăzută la lit. a); ...
  4. c)sa arate ca nici o investiţie, pentru care se solicita exceptare, nu ar conduce la sau nu ar implica, direct sau indirect, detineri reciproce la oricare emitent de acest fel; şi ...
  5. d)sa arate ca nici un comision de administrare sau alte speze nu vor aparea ca urmare a detinerilor obţinute ca urmare a acestei exceptari. ...
(3)C.N.V.M. va aproba sau va respinge cererile de exceptare solicitate, în termen de 30 de zile de la primirea lor, şi va notifica imediat solicitantului. ... Capitolul 7 Comportamentul persoanelor afiliate Tranzacţii ale persoanelor afiliate fondului deschis de investiţii sau societăţii de investiţii Articolul 39 Tranzacţii interzise Societatea de investiţii care se autoadministreaza şi societatea de administrare, operind în numele ei şi în numele unui fond deschis de investiţii sau al unei societăţi de investiţii pe care o administrează, nu poate:
  1. a)sa vinda valori mobiliare sau alta proprietate către o parte afiliată fondului deschis de investiţii sau societăţii de investiţii; persoana afiliată poate cumpara titluri de participare sau acţiuni într-un fond sau într-o societate de investiţii până la limita permisă de lege; ...
  2. b)sa achizitioneze valori mobiliare sau alta forma de proprietate de la o persoană afiliată fondului deschis de investiţii sau societăţii de investiţii; ...
  3. c)sa acorde împrumuturi, valori sau alte forme de proprietate unei persoane afiliate fondului deschis de investiţii sau societăţii de investiţii; ...
  4. d)sa primească împrumuturi, valori sau alte forme de proprietate de la o persoană afiliată fondului deschis de investiţii sau societăţii de investiţii; ...
  5. e)sa încheie nici o tranzacţie în urma căreia o persoană afiliată fondului deschis de investiţii sau societăţii de investiţii va primi un comision sau alta compensaţie pentru facilitarea achiziţionării sau vinzarii de către fondul deschis de investiţii sau către societatea de investiţii a valorilor mobiliare sau altor proprietăţi; ...
  6. f)să permită nici unei entităţi juridice controlate de fondul deschis de investiţii sau de societatea de investiţii sa desfăşoare vreuna dintre activităţile descrise la lit. a)-
  7. e)de mai sus. ... Articolul 40 Exceptari O societate de investiţii care se autoadministreaza sau o societate de administrare funcţionând în numele sau sau în numele unui fond deschis de investiţii, sau al unei societăţi de investiţii, în limitele legale, poate:
  8. a)sa vinda unei persoane afiliate fondului deschis de investiţii sau societăţii de investiţii, în aceleaşi condiţii oferite celorlalţi cumpărători, valori mobiliare al căror emitent este fondul deschis de investiţii sau societatea de investiţii; ...
  9. b)sa achizitioneze de la o persoană afiliată valori mobiliare emise în cadrul unei oferte publice; ...
  10. c)sa achizitioneze bunuri sau sa închirieze spaţii de la o persoană afiliată, la preţul pieţei; ...
  11. d)sa imprumute, în condiţiile legii, de la o persoană afiliată, care este o banca. ... Tranzacţii cu valori mobiliare ale persoanelor afiliate sau ale persoanelor de acces Articolul 41 Folosirea informaţiilor Este interzisă folosirea de către o persoană afiliată a unui fond deschis de investiţii sau a unei societăţi de investiţii sau de către o persoană de acces a informaţiilor confidenţiale despre fond sau despre societate, în beneficiul sau. Articolul 42 Tranzacţii interzise
(1)Este interzis persoanei afiliate sau persoanei de acces a unui fond deschis de investiţii sau a unei societăţi de investiţii ca, pentru o valoare mobiliară sau alt activ în care o astfel de persoana are un interes, să permită executarea unui ordin pentru cumpărarea sau vânzarea de valori mobiliare sau optiuni în aceste valori, când o astfel de persoana afiliată sau de acces are informaţii confidenţiale, nepublice cu privire la tranzacţia iminenta a unui pachet întreg de valori mobiliare sau optiuni, înainte ca aceasta informaţie să fie data publicităţii. ...
(2)Este interzis unei persoane afiliate sau unei persoane de acces a unei societăţi de administrare de investiţii, unui fond deschis de investiţii sau unei societăţi de investiţii sa furnizeze în orice mod informaţii confidenţiale cu privire la tranzacţia iminenta a unui pachet întreg de valori mobiliare către orice altă persoană care nu este autorizata să deţină astfel de informaţie, înainte ca informaţia cu privire la tranzacţia iminenta a unui pachet întreg de valori mobiliare să fie data publicităţii. ...
(3)Informaţia despre o tranzacţie va fi considerată ca fiind data publicităţii când a fost transmisă prin serviciile de ştiri sau printr-o linie rapida de comunicaţii ale bursei de valori sau ale altei pieţe organizate supravegheată de către C.N.V.M. ... Articolul 43 Cerinţe de raportare
(1)Fiecare persoana afiliată sau persoana care are acces la informaţii în legătură cu achiziţionarea sau vânzarea de valori mobiliare sau alte instrumente financiare ale unui fond deschis de investiţii sau ale unei societăţi de investiţii va raporta societăţii de administrare sau unei societăţi de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare informaţiile descrise la alin.
(2)în legătură cu tranzacţiile cu fiecare valoare mobiliară în care o astfel de persoana are sau dobîndeşte prin tranzacţie orice avantaj direct sau indirect în valori mobiliare sau instrumente financiare. ...
(2)Raportarea ce trebuie întocmită va fi facuta nu mai tirziu de 10 zile de la terminarea trimestrului calendaristic în care tranzacţia la care se referă raportarea a fost efectuată şi va conţine următoarele informaţii: ...
  1. a)data tranzacţiei, titlul, numărul valorilor mobiliare şi valoarea de cumpărare a fiecărei valori implicate; ...
  2. b)natura tranzacţiei (de exemplu: cumpărare, vînzare sau alte tipuri de achiziţie sau dispoziţie); ...
  3. c)preţul de cumpărare sau de vînzare la care s-a efectuat tranzacţia; ...
  4. d)numele societăţii de valori mobiliare prin care s-a efectuat tranzacţia. ...
(3)Fiecare societate de administrare de investiţii şi societate de investiţii care nu îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract de administrare, către care trebuie să se facă raportarea prevăzută la alin.
(1), va păstra la sediul sau principal următoarele: ...
  1. a)o copie de pe fiecare raportare întocmită va fi păstrată pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data încheierii anului fiscal (în primii 2 ani va fi păstrată într-un loc uşor accesibil); ...
  2. b)o lista, păstrată într-un loc accesibil, a tuturor persoanelor cărora li se cere sau li s-a cerut în ultimii 5 ani sa întocmească astfel de raportări. ... IV. CONSTITUIREA ŞI FUNCŢIONAREA SOCIETĂŢILOR DE ADMINISTRARE DE INVESTIŢII Capitolul 1 Activitatea de administrare a fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii Articolul 1
(1)Activitatea de administrare a fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii care funcţionează în baza unui contract de administrare, constituite în conformitate cu prevederileOrdonanţei Guvernului nr. 24/1993, aprobată prinLegea nr. 83/1994, se realizează numai de societăţi de administrare a investiţiilor, constituite şi funcţionând în conformitate cu prevederile prezentului regulament. ...
(2)Administrarea de investiţii se realizează sub controlul şi supravegherea C.N.V.M. ...
(3)Administrarea se realizează ca o activitate de sine stătătoare şi independenta de orice alta activitate. ... Articolul 2 Activitatea de administrare de investiţii şi activităţile adiacente şi auxiliare acesteia se desfăşoară în baza unui contract de administrare ce trebuie să conţină cel puţin elementele prevăzute în anexa nr. 3. Capitolul 2 Constituirea societăţilor de administrare de investiţii Articolul 3 Societăţile de administrare de investiţii se constituie şi se înregistrează ca societăţi pe acţiuni în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, aleOrdonanţei Guvernului nr. 24/1993şi ale prezentului regulament. Articolul 4 În orice act, scrisoare sau publicaţie emanind de la societate, denumirea societăţii va fi însoţită de menţiunea "societate de administrare de investiţii" şi de numărul autorizaţiei C.N.V.M. Articolul 5 Societăţile de administrare de investiţii au ca obiect exclusiv de activitate: administrarea fondurilor deschise de investiţii şi a societăţilor de investiţii şi activităţi auxiliare şi adiacente activităţii de administrare. Articolul 6
(1)Obiectul de activitate poate fi completat cu alte activităţi, calificate ulterior de către C.N.V.M. ca fiind activităţi auxiliare şi adiacente activităţii de administrare. ...
(2)Completarea obiectului de activitate cu alte activităţi trebuie autorizata de C.N.V.M. înainte de a fi înregistrată la Registrul comerţului. ... Articolul 7
(1)Capitalul social al unei societăţi de administrare de investiţii, integral subscris şi vărsat la momentul constituirii societăţii, va fi de minimum 200.000.000 lei, în numerar. ...
(2)Acţiunile emise de societatea de administrare sunt nominative şi se achită integral la data subscrierii. ... Articolul 8 Deţinerea de acţiuni la societăţile de administrare de investiţii este supusă restrictiilor prevăzute în articolele de mai jos. Articolul 9 Societăţile bancare pot deţine în societăţi de administrare de investiţii până la limita a 20% din capitalul subscris şi integral vărsat al unei societăţi de administrare, cu condiţia ca:
  1. a)totalul detinerilor de acţiuni într-o societate de administrare ale instituţiilor reglementate de Legea nr. 33/1991, împreună, sa nu depăşească 40% din capitalul social al unei societăţi de administrare; ...
  2. b)nici o societate financiară reglementată de Legea nr. 33/1991 sa nu detina - direct sau indirect - acţiuni la mai mult de o societate de administrare de investiţii. ... Articolul 10 O societate de administrare, membrii consiliului sau de administraţie şi ai conducerii executive, inclusiv persoanele implicate nu pot deţine acţiuni ale unei/unor alte societăţi de administrare de investiţii. Articolul 11 Actionarii care deţin 5% sau mai mult din capitalul social al unei societăţi de administrare, inclusiv persoanele implicate nu pot deţine acţiuni ale unei/unor alte societăţi de administrare de investiţii. Articolul 12 Într-o societate de administrare nu poate deţine acţiuni societatea care îndeplineşte funcţii de depozitare pentru fondurile deschise de investiţii şi/sau pentru societăţile de investiţii aflate în administrarea respectivei societăţi de administrare. Nu pot deţine acţiuni ale societăţii de administrare nici membrii consiliului de administraţie şi ai conducerii executive ale societăţii de depozitare, persoanele implicate sau deţinătorii a 5% sau mai mult din capitalul social al respectivei societăţi de depozitare. Articolul 13 Într-o societate de administrare, o societate de valori mobiliare, membrii consiliului sau de administraţie, ai conducerii executive, precum şi agenţii ei de valori mobiliare nu pot deţine mai mult de 5% din capitalul social. Articolul 14 Membrii consiliului de administraţie sunt, în toate cazurile, persoane fizice. Fiecare administrator va trebui să depună o garanţie ce nu poate fi mai mica decît valoarea a 20 de acţiuni sau dublul remuneraţiei lunare. Articolul 15 Persoanele alese în consiliul de administraţie trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 şi sa nu fie membre în alt consiliu de administraţie al unei alte societăţi de administrare. Articolul 16 Nu pot îndeplini funcţii de conducere într-o societate de administrare: membrii consiliului de administraţie al unei societăţi de depozitare, ai conducerii sale executive, deţinătorii a 5% sau mai mult din capitalul social al acelei societăţi de depozitare, inclusiv persoanele implicate. Articolul 17 Nu pot deţine funcţii de conducere într-o societate de administrare: membrii consiliului de administraţie al unei societăţi de valori mobiliare, ai conducerii sale executive, deţinătorii a 5% sau mai mult din acţiunile unei societăţi de valori mobiliare, inclusiv persoanele implicate. Articolul 18 Comisia de cenzori se constituie în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990. Articolul 19
(1)Comisia de cenzori are dreptul sa convoace adunarea generală a acţionarilor ori de cîte ori considera necesar. ...
(2)Comisia de cenzori este obligată sa sesizeze C.N.V.M. asupra oricăror încălcări ale prevederilor legii, ale reglementărilor C.N.V.M., a documentelor de constituire, reglementărilor interne. ... Capitolul 3 Reglementări interne Articolul 20 Activitatea societăţii de administrare se desfăşoară în baza şi în conformitate cu reglementările sale interne. Reglementările interne ale societăţii de administrare se întocmesc de către consiliul de administraţie şi se adoptă în prima adunare generală a acţionarilor. Articolul 21 Reglementările interne sunt supuse autorizării C.N.V.M. Articolul 22 Reglementările interne trebuie să prevadă cel puţin următoarele elemente:
  1. a)structura organizatorică a societăţii; ...
  2. b)atribuţiile, competentele şi responsabilitatea fiecărui compartiment al structurii organizatorice; ...
  3. c)reguli şi proceduri pentru desfăşurarea activităţii fiecărui compartiment al structurii organizatorice; ...
  4. d)reguli de etica a angajaţilor societăţii de administrare, din care să reiasă modalitatea în care se va acţiona pentru a preveni încălcarea de către aceştia a prevederilor legii şi ale prezentului regulament. ... Capitolul 4 Autorizarea societăţilor de administrare de investiţii Procedura de autorizare Articolul 23 Înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor de administrare este supusă autorizării C.N.V.M. Articolul 24 Pentru a se înfiinţa ca societăţi de administrare, acestea vor solicita C.N.V.M. autorizaţia prealabilă. Articolul 25 Autorizaţia prealabilă se eliberează în baza unei cereri, ce va fi însoţită de următoarele documente:
  5. a)contractul de societate şi statutul - autentificate; ...
  6. b)dovada varsarii capitalului social; ...
  7. c)documente privind sediul social; ...
  8. d)curriculum vitae al administratorilor şi cenzorilor; ...
  9. e)cazierul judiciar al administratorilor şi al cenzorilor; ...
  10. f)dovada depunerii garanţiei. ... Cererea va fi întocmită în doua exemplare, unul dintre acestea fiind înapoiat depunatorului, cu numărul şi data de înregistrare. Articolul 26
(1)C.N.V.M. va soluţiona cererea de autorizare a infiintarii societăţii, în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. ...
(2)Orice solicitare de informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate iniţial, din iniţiativa C.N.V.M., întrerupe termenul de 30 de zile, care reîncepe să curgă de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificări, depunere care nu poate fi facuta mai tirziu de 60 de zile de la data solicitării informaţiilor sau modificărilor. ... Articolul 27
(1)În cazul aprobării cererii, C.N.V.M. va emite decizia de autorizare prealabilă a societăţii de administrare. ...
(2)Decizia de autorizare prealabilă se va transmite societăţii de administrare în cel mai tirziu 24 de ore de la data semnării ei. ... Articolul 28 În cazul respingerii cererii, C.N.V.M. va emite o decizie motivată pe care o va transmite societăţii de administrare în cel tirziu 24 de ore de la data semnării ei. Decizia prin care se respinge cererea de autorizare poate fi atacată în faţa curţilor de apel, în conformitate cu prevederileart. 17 din Legea nr. 52/1994. Articolul 29 În baza autorizaţiei prealabile emise de C.N.V.M., societatea de administrare va urma procedura generală, prevăzută de Legea nr. 31/1990, de obţinere a personalităţii juridice. Articolul 30 Societăţile de administrare, constituite şi înregistrate ca societăţi comerciale conform prevederilor Legii nr. 31/1990, pot începe activitatea numai după obţinerea autorizaţiei de funcţionare emise de C.N.V.M. Articolul 31 La cererea prin care se solicita autorizaţia de funcţionare se vor anexa:
  1. a)sentinta judecătorească prin care se autorizeaza înfiinţarea societăţii şi se dispune înregistrarea acesteia - cu menţiunea "definitivă" - în original; ...
  2. b)certificatul de înmatriculare la Registrul comerţului şi codul fiscal - copie; ...
  3. c)reglementările interne - în original; ...
  4. d)certificat de investitor străin (dacă este cazul). ... Articolul 32 Procedura de soluţionare a cererii este cea deschisă în prezentul capitol. Modificări supuse autorizării C.N.V.M. Articolul 33 Orice modificare adusă documentelor avute în vedere la emiterea autorizaţiilor de înfiinţare şi de funcţionare a societăţii de administrare este supusă autorizării C.N.V.M. Cererea de autorizare a modificării va fi însoţită de documentele referitoare la şi pe baza cărora aceasta se va efectua. Articolul 34 C.N.V.M. este în drept sa ceara adoptarea de modificări la documentele supuse autorizării sau care condiţioneaza emiterea autorizaţiei, potrivit legii. Articolul 35 Modificările cerute de C.N.V.M. sunt obligatorii. Articolul 36 Procedura de autorizare a modificărilor de către C.N.V.M. este cea descrisă în prezentul capitol. Retragerea autorizaţiei Articolul 37 C.N.V.M. este în drept sa retragă autorizaţiile emise, dacă societăţile de administrare de investiţii nu respecta dispoziţiile legale şi/sau reglementările C.N.V.M. privind activităţile unei societăţi de administrare. Articolul 38 Retragerea autorizaţiei se dispune prin decizie a C.N.V.M., motivată. În decizie se desemnează societatea de administrare care va prelua şi va executa - cu caracter temporar - contractele de administrare ale societăţii căreia i s-a retras autorizaţia. Articolul 39 Decizia de retragere a autorizaţiei se comunică societăţii de administrare, precum şi consiliului de încredere al fondului administrat de aceasta şi/sau consiliului de administraţie al societăţii de investiţii - în scris şi sub confirmare de primire - în termen de 24 de ore de la semnare. Articolul 40 Adunarea generală a investitorilor/acţionarilor va decide cu privire la acceptarea unei noi societăţi de administrare şi la încheierea în acest sens a unui nou contract de administrare. Articolul 41 Decizia de retragere a autorizaţiei se publică în Monitorul Oficial al României şi poate fi atacată în condiţiile legii. Efectele retragerii autorizaţiei. Obligaţiile societăţii de administrare de investiţii Articolul 42 Pe data comunicării deciziei de retragere a autorizaţiei, societatea de administrare de investiţii:
  5. a)încetează orice activităţi de administrare pentru fondurile deschise de investiţii şi/sau societăţile de investiţii aflate în administrarea sa; ...
  6. b)convoacă adunarea generală a acţionarilor proprii, care va decide asupra viitorului societăţii; ...
  7. c)începe transferul administrării fondului şi/sau societăţii de investiţii către societatea de administrare desemnată. Transferul trebui

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.