REGLEMENTARE TEHNICĂ din 15 februarie 2005

Pe scurt

Această reglementare tehnică stabilește normele pentru proiectarea, executarea, verificarea și exploatarea instalațiilor electrice în zone unde există risc de explozie din cauza gazelor, vaporilor, prafului sau fibrelor combustibile. Scopul este asigurarea siguranței și calității acestor instalații.

Ce reglementează

Proiectarea instalațiilor electrice în zone cu pericol de explozie.
Executarea instalațiilor electrice în zone cu pericol de explozie.
Verificarea instalațiilor electrice în zone cu pericol de explozie.
Exploatarea instalațiilor electrice în zone cu pericol de explozie.

Cui îi este adresat

Celor care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice în zone cu pericol de explozie.
Celor responsabili de siguranța construcțiilor și incintelor unde există risc de explozie.

Puncte cheie

Se aplică instalațiilor electrice de iluminat, forță, automatizare, control, semnalizare, telecomunicații, indiferent de tensiune sau de faptul că sunt permanente, temporare, portabile, transportabile sau purtate de mână.
Nu se aplică instalațiilor electrice din mine grizutoase (cu excepția spațiilor de la suprafață), zone periclitate de materiale explozibile sau camere medicale.
Instalațiile și echipamentele electrice trebuie să respecte toate standardele și reglementările de specialitate în vigoare, pe lângă prevederile suplimentare ale acestui normativ.
Normativul urmărește asigurarea nivelurilor minime de performanță pentru rezistență și stabilitate, siguranță în exploatare, siguranță la foc, igienă, sănătatea oamenilor, protecția mediului, izolație termică, hidrofugă și economie de energie, precum și protecția împotriva zgomotului.

Textul legii

REGLEMENTARE TEHNICĂ din 15 februarie 2005 privind "Normativ pentru proiectarea, executarea, verificarea şi exploatarea instalaţiilor electrice în zone cu pericol de explozie" indicativ NP 099-04 (rev

izuire ID 17-1986)*) Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 418 bis din 18 mai 2005 ____________ Notă ... *) Aprobata de Ordinul nr. 176 din 15 februarie 2005, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 418 din 18 mai

Domeniu de aplicare 1.
Prevederile prezentului normativ se aplică la proiectarea, executarea, verificarea şi exploatarea instalaţiilor electrice situate în zone cu pericol de explozie aferente construcţiilor şi incintelor acestora. Pericolul de explozie în aceste zone poate fi generat de existenta gazelor sau vaporilor inflamabili, prafului sau fibrelor combustibile etc. Domeniul cuprinde instalaţii electrice de iluminat, forta, automatizare, control, semnalizare, telecomunicatii, etc., indiferent de tensiunea de lucru şi de faptul ca sunt permanente, temporare, portabile, transportabile sau purtate de mana. 1.
Normativul nu se aplică instalaţiilor electrice din: - mine grizutoase (cu excepţia spatiilor de la suprafaţa minelor); - zone periclitate de existenta materialelor explozibile; - camere folosite în scopuri medicale. 1.
Instalatiile şi echipamentele electrice din zonele cu pericol de explozie trebuie să respecte toate standardele şi reglementarile de specialitate în vigoare, prezentul normativ cuprinzand prevederi suplimentare specifice acestor zone. Lista principalelor standarde şi norme conexe la care se fac referiri în prezentul normativ este prezentată în Anexa
1.
Normativul nu cuprinde reglementari privind securitatea instalaţiilor la alte surse de aprindere decat cele asociate instalaţiilor electrice şi se bazeaza pe ipoteza ca acestea sunt executate, verificate şi intretinute în conformitate cu caracteristicile specificate. 1.
Normativul urmareste asigurarea din punct de vedere calitativ a nivelurilor minime de performanţă, conform Legilor nr. 90/1996 şi nr. 10/1995 referitoare la cerinţele de calitate pentru constructii: - rezistenta şi stabilitate; - siguranţa în exploatare; - siguranţa la foc; - igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protectia mediului; - izolatie termica, hidrofuga şi economie de energie; - protectia împotriva zgomotului.
Terminologie În cadrul normativului se folosesc urmatorii termeni, cu definiţiile corespunzătoare, în acord cu standardul de referinţa SR CEI 50

(426)sau cu standardele conexe normativului: 2.1. Aparatura electrica pentru atmosfere explozive Aparatura electrica protejata la explozie. Echipamente pentru locuri periculoase. Aparatura electrica executata în asa fel încât sa nu produca, în condiţiile specificate, aprinderea atmosferei explozive inconjuratoare. Seria de standarde de referinţa SR CEI 60079 standardizeaza aceasta aparatura pentru atmosfere explozive gazoase. 2.2. Aparatura simpla Componenta electrica sau combinaţie de componente cu construcţie simpla şi cu parametri electrici bine definiti, care este compatibila cu securitatea intrinseca a circuitului în care este utilizata. Se considera aparatura simpla urmatoarele aparaturi:

a)componente pasive, de exemplu conductoare, cutii de jonctiune, rezistoare şi dispozitive semiconductoare simple; ...
b)componente de inmagazinare a energiei, cu parametri bine definiti, de exemplu condensatoare sau bobine de inductanta, ale caror valori sunt luate în considerare atunci când se determina securitatea intregului sistem; ...
c)surse generatoare de energie, de exemplu termocuple şi celule fotoelectrice, care nu genereaza mai mult de 1,5 V, 100 mA şi 25 mW. Toate inductantele sau capacitatile prezente în aceste componente generatoare de energie sunt luate în considerare conform punctului b). ... 2.3. Aparatura electrica asociata Aparatura electrica în care circuitele sau părţi din circuite nu sunt obligatoriu cu securitate intrinseca, dar care conţin circuite care pot afecta securitatea circuitelor cu securitate intrinseca asociate. 2.4. Tip de protecţie (al unei aparaturi electrice pentru atmosfere explozive) Măsuri specifice aplicate aparaturii electrice pentru a evita aprinderea unei atmosfere explozive inconjuratoare de către o astfel de aparatura. 2.5. Grupa (a unei aparaturi electrice pentru atmosfere explozive) Clasificare a aparaturii electrice în functie de atmosfera exploziva pentru care este prevăzută să fie utilizata. Seria de standarde de referinţa CEI 60079 defineste doua grupe: Grupa I - aparatura electrica destinata pentru mine grizutoase; Grupa II - care poate fi divizata în subgrupe, cuprinzand aparatura electrica destinata pentru toate locurile cu o alta atmosfera exploziva decat minele grizutoase. 2.6. Clasa de temperatura (a unei aparaturi electrice pentru atmosfere explozive) Clasificare a aparaturii electrice pentru atmosfere explozive din punctul de vedere al temperaturii sale maxime de suprafaţa. 2.7. Temperatura maxima de suprafaţa Temperatura cea mai ridicata atinsa în serviciu, în cele mai defavorabile condiţii de functionare, în cadrul condiţiilor normale ale aparaturii electrice, de orice parte sau orice suprafaţa a aparaturii care poate produce aprinderea atmosferei explozive inconjuratoare. Condiţiile de functionare cele mai defavorabile includ suprasarcini recunoscute şi orice condiţie de defect recunoscută în standardul specific pentru tipul de protecţie implicat. 2.8. Temperatura de aprindere a unei atmosfere explozive gazoase Temperatura cea mai scazuta a unei suprafete incalzite la care, în condiţiile specificate, apare aprinderea unei substante inflamabile sub forma de amestec de gaz sau vapori în aer. Publicatia de referinţa CEI 60079-4 standardizeaza o metoda pentru determinarea acestei temperaturi. 2.9. Temperatura de aprindere a unui strat de praf Temperatura minima a unei suprafete calde la care aprinderea se produce într-un strat de praf, de grosime data, depus pe aceasta suprafaţa calda. 2.10. Temperatura de aprindere a unui nor de praf Temperatura minima a peretelui interior cald al unui cuptor în care se produce aprinderea în aer a unui nor de praf. 2.11. Functionare normala Functionarea aparaturii din punct de vedere electric şi mecanic conform prescriptiilor de proiectare şi utilizare, în limitele specificate de producător. Limitele specificate de producător pot include condiţii de functionare de durata, cum ar fi rotoare blocate, lampi arse şi suprasarcini. 2.12. Explozie (a unei atmosfere explozive) Cresterea brusca a presiunii şi temperaturii, datorata oxidarii sau altei reactii exoterme. 2.13. Atmosfera exploziva gazoasa Amestec cu aerul, în condiţii atmosferice normale, a substanţelor inflamabile sub forma de gaz, vapori sau ceata în care, după aprindere, combustia se propaga în ansamblul amestecului neconsumat. 2.14. Atmosfera exploziva cu praf Amestec cu aerul, în condiţii atmosferice normale, a substanţelor inflamabile sub forma de praf sau fibre în care, după aprindere, combustia se propaga în ansamblul amestecului neconsumat. 2.15. Arie periculoasa (datorata atmosferelor explozive gazoase) Arie în care exista sau ar putea să fie prezenta o atmosfera exploziva gazoasa în asemenea cantitati încât sa necesite precautii speciale pentru construcţia, instalarea şi utilizarea aparaturii electrice. 2.16. Arie periculoasa (de praf) Arie în care praful combustibil sub forma de nor sau de strat este, sau poate fi anticipat să fie prezent în asemenea cantitati încât sa necesite măsuri speciale pentru construcţia şi utilizarea aparaturii electrice, pentru a preveni aprinderea unui amestec exploziv de praf/aer sau a unui strat de praf combustibil. 2.17. Arie nepericuloasa (datorata atmosferelor explozive gazoase) Arie în care nu poate fi prezenta o atmosfera exploziva gazoasa sau cu praf combustibil în asemenea cantitati încât sa necesite precautii speciale pentru construcţia, instalarea şi utilizarea aparaturii electrice. 2.18. Arie nepericuloasa (de praf) Arie în care praful combustibil nu este prezent în cantitate suficienta pentru a permite formarea unor amestecuri explozive semnificative de praf/aer şi/sau a unor straturi de praf combustibil. 2.19. Zona 0 Arie în care este prezenta în permanenta, sau pe perioade lungi de timp, o atmosfera exploziva gazoasa. 2.20. Zona 1 Arie în care este probabila aparitia unei atmosfere explozive gazoase în timpul funcţionarii normale. 2.21. Zona 2 Arie în care nu este probabila aparitia unei atmosfere explozive gazoase la functionarea normala şi, dacă totusi apare, este probabil ca aceasta să se intample numai rareori şi doar pentru o perioadă scurta de timp. Se pot obtine indicatii privind frecventa de aparitie şi durata din codurile proprii anumitor industrii sau aplicaţii. 2.22. Zona 20 Arie în care praful combustibil, sub forma de nor, este prezent în permanenta sau în mod frecvent în cantitate suficienta pentru a produce o concentraţie exploziva de praf combustibil în amestec cu aerul, şi/sau în care stratul de praf se poate forma cu o grosime excesiva şi necontrolata în timpul funcţionarii normale. Aceasta se poate intampla în interiorul unui spatiu limitat pentru praf în care praful poate forma amestecuri explozive, în mod frecvent sau perioade lungi. Aceasta apare tipic în interiorul echipamentului. 2.23. Zona 21 Arie neclasificata ca zona 20, în care, în timpul funcţionarii normale, praf combustibil sub forma de nor este probabil să apară în cantitate suficienta pentru a fi capabil sa produca o concentraţie exploziva în amestec cu aerul. Aceasta zona poate cuprinde, între altele, imediata vecinatate a punctelor de alimentare sau de evacuare a produselor pulverulente şi arii în care se formeaza straturi de praf şi este probabil ca în timpul funcţionarii normale sa genereze o concentraţie exploziva de praf combustibil în amestec cu aerul. 2.24. Zona 22 Arie neclasificata ca zona 21, în care nori de praf se pot produce rar şi se mentin perioade scurte sau în care acumularile sau straturile de praf combustibil pot fi prezente în condiţii anormale şi pot genera amestecuri explozive de praf în aer. Atunci când înlăturarea acumularilor sau straturilor de praf nu poate fi asigurata, datorita condiţiilor anormale, aceasta arie se clasifica zona 21. Aceasta zona poate cuprinde, între altele, arii din apropierea unui echipament care contine praf ce poate scapa prin scurgeri şi poate forma depozite (sali de concasare, de exemplu, în care praful poate scapa de la concasare şi se poate depune). 2.25. Sursa de degajare Punct sau loc de la care este probabil să se degaje în atmosfera un gaz inflamabil, vapori inflamabili sau lichid inflamabil, astfel încât să se poată forma o atmosfera exploziva gazoasa. 2.26. Sursa de degajare a prafului Punct sau loc de la care praful combustibil poate fi eliberat sau se poate involbura, astfel încât să se poată forma un amestec exploziv de praf/aer. În functie de circumstanţe, nu toate sursele de degajare produc neaparat un amestec exploziv de praf/aer. Trebuie totusi să se tina seama de faptul ca o sursa de degajare permanenta mica sau diluata poate să produca în timp un strat de praf potenţial periculos. 2.27. Limita inferioara exploziva LEL (abreviere) Concentraţie de gaz, vapori sau ceturi inflamabile, în aer până la care nu se formeaza o atmosfera exploziva gazoasa. 2.28. Limita superioara exploziva UEL (abreviere) Concentraţie de gaz, vapori sau ceturi inflamabile în aer deasupra careia nu se formeaza o atmosfera exploziva gazoasa. 2.29. Durata t(E) (pentru aparaturi electrice cu securitate marita) Timpul considerat pentru infasurari de curent alternativ, supuse la curentul de pornire I(A), care se incalzesc de la temperatura atinsa în serviciu nominal, la temperatura ambianta maxima, până la temperatura limita. 2.30. Inel de etansare Inel folosit într-un dispozitiv de intrare al unui cablu sau unei conducte pentru a asigura etanseitatea dintre dispozitivul de intrare şi cablu sau conducta. 2.31. Gaz protector Gaz utilizat pentru menţinerea presurizarii sau pentru diluarea gazului sau vaporilor inflamabili la o concentraţie mult sub limita cea mai scazuta de explozie (limita inferioara de explozie). Gazul protector poate fi aer, azot sau orice alt gaz neinflamabil sau un amestec de asemenea gaze. 2.32. Purjare Operatia de trecere a unei cantitati de gaz protector printr-o camera şi conductele asociate pentru a reduce orice concentraţie de gaze sau vapori inflamabili la un nivel de securitate. 2.33. Tensiune alternativa sau continua efectiva maxima [U(m)] Tensiune maxima care se poate aplica la echipamentele de racordare fără securitate intrinseca ale aparaturii asociate fără a invalida securitatea intrinseca. 2.34. Tensiune de intrare maxima [U(i)] Tensiunea maxima (de vârf alternativa sau continua) care se poate aplica la elementele de racordare pentru circuitele cu securitate intrinseca, fără a invalida securitatea intrinseca. 2.35. Tensiune de iesire maxima [U(o)] Tensiunea de iesire maxima (de vârf alternativa sau continua) dintr-un circuit cu securitate intrinseca ce poate să apară în condiţiile de circuit deschis la elementele de conexiune ale aparaturii, indiferent de tensiunea aplicata, până la tensiunea maxima, inclusiv U(
m)şi U(i). În cazul în care exista mai multe tensiuni aplicate, tensiunea de iesire maxima este determinata de cea mai defavorabila combinaţie a tensiunilor aplicate. 2.36. Curent de intrare maxim [I(i)] Curentul maxim (de vârf, alternativ sau continuu) care se poate aplica la elementele de racordare pentru circuite cu securitate intrinseca, fără a invalida securitatea intrinseca. 2.37. Curent de iesire maxim [I(o)] Curentul maxim (de vârf, alternativ sau continuu) într-un circuit cu securitate intrinseca, ce se poate obtine la nivelul elementelor de racordare ale aparaturii. 2.38. Putere de intrare maxima [P(i)] Puterea de intrare maxima într-un circuit cu securitate intrinseca ce poate fi disipata intr-o aparatura, dacă aceasta este conectata la o sursa externa, fără a invalida securitatea intrinseca. 2.39. Putere de iesire maxima [P(o)] Puterea electrica maxima ce se poate obtine într-un circuit cu securitate intrinseca al aparaturii. 2.40. Capacitatea interna maxima [C(i)] Capacitatea interna echivalenta totala a aparaturii care se considera ca apare la nivelul elementelor de racordare ale aparaturii. 2.41. Capacitate externa maxima [C(o)] Capacitatea maxima într-un circuit cu securitate intrinseca ce se poate conecta la elementele de racordare ale aparaturii, fără a invalida securitatea intrinseca. 2.42. Inductanta interna maxima [L(i)] Inductanta interna echivalenta totala a aparaturii care se considera ca apare la nivelul elementelor de conexiune ale aparaturii. 2.43. Inductanta externa maxima [L(o)] Valoarea maxima a inductantei într-un circuit cu securitate intrinseca ce se poate conecta la elementele de racordare ale aparaturii, fără a invalida securitatea intrinseca. 2.44. Raport între inductanta interna maxima şi rezistenta [L(i)/R(i)] Raportul dintre inductanta [L(i)] şi rezistenta [R(i)] care se considera ca apar la elementele de racordare externe ale aparaturii electrice. 2.45. Raport între inductanta externa maxima şi rezistenta [L(o)/R(o)] Raportul dintre inductanta [L(o)] şi rezistenta [R(o)] ale circuitelor externe conectate la elementele de racordare ale aparaturii electrice, fără a invalida securitatea intrinseca. 2.46. Praf conductor Praf cu rezistivitatea electrica egala sau mai mica de 10^3 ohm m __________ Notă ... *) Marimile definite la 2.33 - 2.46 sunt parametri ai protectiei cu securitate intrinseca. Partea I INSTALATII ELECTRICE IN ARII PERICULOASE CU VAPORI ŞI GAZE INFLAMABILE 3. Clasificarea ariilor periculoase 3.1. Clasificarea ariilor periculoase are ca obiect analizarea şi clasificarea locurilor în care, prin natura procesului tehnologic, se produc, se prelucreaza sau manipuleaza substante care, împreună cu aerul, pot forma amestecuri explozive, în scopul alegerii corecte a echipamentului electric ce urmeaza a fi instalat în aceste arii. 3.2. Ariile periculoase se clasifica functie de proprietăţile vaporilor şi gazelor inflamabile care pot fi prezente precum şi de probabilitatea aparitiei unei atmosfere explozive. 3.3. Evaluarea probabilitatii aparitiei unei atmosfere explozive necesita examinarea fiecarui utilaj tehnologic care contine materiale inflamabile ce ar putea constitui o sursa de degajare. Nu trebuie luate în calcul la aceasta evaluare avariile imprevizibile legate de operaţii gresite, nerespectarea tehnologiei, materiale necorespunzatoare calitativ (de ex. spargerea unui rezervor, ruperea unei conducte, etc.). Atunci când exista dubii sau elemente greu de evaluat, trebuie să se ia în consideratie probabilitatea cea mai mare privind aparitia unei atmosfere explozive. 3.4. Planurile de clasificare a ariilor periculoase (planuri de zonare) trebuie reexaminate şi reactualizate de fiecare data când se produc modificari la utilaje, instalaţii sau la procedurile de exploatare a acestora. 3.5. Procedura de clasificare a ariilor periculoase cu vapori şi gaze inflamabile trebuie să determine:
a)sursa de degajare şi gradul acesteia ... Fiecare utilaj sau element de instalatie (pompa, vana, flansa, conducta, rezervor, etc.) trebuie considerat ca o sursa potentiala de degajare a materialelor inflamabile, dacă exista posibilitatea ca acestea să fie eliberate în atmosfera. Conductele sudate, fără flanse, vane sau alte fitinguri nu se considera surse de degajare. Gradul de degajare, (continuu, primar sau secundar), se determina luand în considerare frecventa şi durata probabila a degajarii. Standardul de referinţa pentru definirea gradului de degajare este SR EN 60079-10.
b)tipul zonei - functie de gradul de degajare şi de ventilare ... O degajare de grad continuu conduce, în mod normal la o zona 0, o degajare de grad primar la o zona 1 şi o degajare de grad secundar la o zona 2.
c)intinderea zonei depinde atât de proprietăţile substanţelor inflamabile cat şi de caracteristicile procesului de productie. ... În principal trebuie să se ia în considerare: - debitul de degajare a gazelor; - limita inferioara de explozie a acestora (LEL); - ventilarea; - densitatea relativa a gazelor sau vaporilor în raport cu aerul; - condiţiile locale (topografie, condiţii climatice, etc.). Intinderea zonei poate fi limitata, functie de amplasarea sursei de degajare, prin: - bariere materiale (pereti); - menţinerea unei presiuni în incaperile adiacente; - purjarea în incaperile adiacente a unui debit de aer corespunzător pentru a asigura evacuarea gazelor şi vaporilor inflamabili. Standardul de referinţa pentru ordinul de marime al zonelor este SR EN 60079-10 - Anexa C. Pentru utilizarea practica a exemplelor date în acest standard trebuie luate în considerare particularitatile fiecarui caz în parte. 3.6. Exemple de surse de degajare
a)surse de grad continuu: ... - suprafaţa unui lichid inflamabil dintr-un rezervor cu capac fix, cu ventilare permanenta spre atmosfera; - suprafaţa unui lichid inflamabil deschis permanent în atmosfera.
b)surse de grad primar: ... - garnituri de pompe, compresoare sau supape, dacă în timpul funcţionarii normale este probabila o degajare de gaz sau lichid inflamabil; - puncte de prelevare a probelor de unde în timpul funcţionarii normale se poate degaja material inflamabil; - supape de descarcare, guri de ventilare etc. de la care se poate degaja material inflamabil în functionare normala.
c)surse de grad secundar: ... - garnituri de pompe, compresoare sau supape, unde nu se poate degaja material inflamabil în functionare normala; - flanse, garnituri de etansare şi racorduri de tevi unde nu sunt de asteptat degajari în functionare normala; - puncte de prelevare a probelor de unde, în timpul funcţionarii normale, nu sunt de asteptat degajari. Deschiderile dintre arii trebuie considerate, de asemenea, surse de degajare al caror grad depinde de tipul zonei adiacente, de durata şi frecventa deschiderilor, de eficienta etansarii, etc. 3.7. Exemple de definire a zonelor Zona 0 cuprinde, în esenta, interiorul rezervoarelor sau aparatelor (evaporatoare, vase de reactie, etc.) Drept zona 1 se pot clasifica: - aria adiacenta zonei 0; - imprejurul gurilor de alimentare; - locurile unde se transfera lichide volatile dintr-un rezervor în altul; - încăperi de pompe/compresoare ventilate inadecvat; - imprejurul punctelor de preluare a probelor; - imprejurul unor garnituri de pompe, compresoare sau supape insuficient etanse; - vecinatatea operaţiilor de vopsitorie, unde se folosesc solventi volatili inflamabili; - imprejurul supapelor de descarcare sau gurilor de ventilare. Zona 2 cuprinde: - fluide inflamabile transportate în sisteme închise din care nu pot scapa decat accidental sau în cazul unor operari gresite; - ariile în care, în mod normal, este evitata formarea unor concentratii explozive de vapori sau gaze prin ventilare mecanica; dar care pot deveni periculoase datorita intreruperii acesteia; - ariile adiacente zonei 1, în care gaze sau vapori inflamabili pot scapa ocazional cu excepţia cazului în care patrunderea e oprita de o ventilare mecanica corespunzătoare, ce asigura o suprapresiune de aer curat şi sunt luate măsuri pentru a se evita oprirea acesteia. 4. Aparatura electrica pentru arii periculoase 4.1. Pericole de aprindere a amestecurilor explozive provenind de la aparatura electrica 4.1.1. Scanteia electrica Riscul principal de aprindere a amestecurilor explozive se datorează scanteilor ce apar la deschiderea unui circuit inductiv (toate circuitele conţinând bobine sau infasurari - motoare electrice, intreruptoare, contactoare, relee, etc.). Energia acestora este importanţa chiar la tensiuni reduse şi este, în general suficienta pentru a aprinde un amestec exploziv. În cazul scurtcircuitelor, energia arcului electric are o intensitate şi o durată mult mai mari decat energia scanteilor datorate comutatiei. Este necesar să fie folosite fie echipamente care nu produc scantei electrice, fie echipamente ale caror scantei nu au efecte asupra atmosferei potenţial explozive. 4.1.2. Încălzirea suprafetei aparaturii Pierderile de energie prin efect Joule conduc la încălzirea conductoarelor electrice active şi, prin conductie termica, la încălzirea carcasei externe şi a bornelor de conexiune. Acest efect este amplificat în cazul suprasarcinilor şi scurtcircuitelor. Trebuie ca temperatura atinsa de carcasa sa ramana în limite admisibile, ţinând seama de substantele inflamabile din zona în care este amplasata aparatura. 4.2. Clasificarea aparaturii electrice în execuţie antiexploziva 4.2.1. Aparatura în execuţie antiexploziva se clasifica în doua grupe, în functie de destinatie: - Grupa I - Aparatura pentru mine grizutoase; - Grupa II - Aparatura pentru alte locuri decat minele grizutoase. Standardul de referinţa este SR EN 50014. Aparatura din grupa II se imparte, functie de caracteristicile atmosferei explozive pentru care este destinata, în trei subgrupe de explozie: IIA, IIB, IIC. Importanţa riscului de explozie creşte de la subgrupa IIA la IIC. Aceasta înseamnă ca aparatura din subgrupa IIB poate fi folosita în aplicaţii ce necesita aparatura IIA, respectiv aparatura din subgrupa IIC poate fi folosita în aplicaţii ce necesita aparatura din subgrupele IIB sau IIA. În Anexa 4 se prezinta clasificarea în subgrupe de explozie a celor mai uzuale gaze inflamabile. 4.2.2. Gazele şi vaporii se impart în clase de temperatura după temperatura lor de aprindere. De aici rezultă o clasificare a aparaturii în şase clase de temperatura (T1 ... T6), după temperaturile maxime de suprafaţa atinse în functionare. Temperatura maxima de suprafaţa este temperatura cea mai ridicata atinsa în serviciu în condiţiile cele mai defavorabile (dar în limitele tolerantelor recunoscute) pe oricare parte sau suprafaţa a unei aparaturi electrice susceptibile de a provoca o aprindere a atmosferei explozive inconjuratoare. Temperatura maxima de suprafaţa a aparaturii trebuie să fie inferioara temperaturii minime de autoaprindere a amestecului exploziv considerat. Aceasta clasificare permite folosirea mai economica a aparaturii protejate antiex. Temperatura ambianta de referinţa este cuprinsa între -20°C şi +40°C. Poate fi admisa o temperatura ambianta diferita, dacă aceasta este specificata de constructor şi marcată suplimentar. Tabelul 4.1 Relaţia dintre clasa de temperatura şi temperatura de aprindere Tabelul 4.2 Relaţia dintre grupa de explozie a gazelor şi subgrupa de aparatura Aparatura antiex trebuie marcată corespunzător pentru a se putea constata ca este conceputa pentru functionare în zone Ex. Marcarea trebuie să conţină: - numele constructorului; - tipul; - simbolul Ex; - sigla modului de protecţie (d, e, p, q, ia sau ib, o, m); - simbolul subgrupei aparaturii (IIA, IIB sau IIC); - clasa de temperatura; - denumirea laboratorului de incercare şi referinţa de certificat; - alte date suplimentare, dacă este cazul. 4.3. Tipuri de protecţie antiexploziva 4.3.1. Protectia antideflagranta "d" Capsularea antideflagranta este un tip de protecţie a aparaturii în care părţile care pot aprinde atmosfera exploziva sunt situate intr-o capsulare ce poate suporta presiunea dezvoltata pe durata exploziei interioare a unui amestec exploziv şi care previne transmiterea exploziei la atmosfera exploziva ce inconjoara capsularea. Capsularile antideflagrante se clasifica pe baza interstitiului experimental maxim de securitate (MESG), care este interstitiul maxim al unei imbinari de 25 mm prin care se împiedica orice transmitere a exploziei din 10 încercări succesive. MESG este definit în functie de fiecare tip de gaz. Cele trei subgrupe de explozie corespund unor valori descrescatoare ale MESG. Conceptia antideflagranta nu este prin ea insasi un criteriu de etanseitate, de aceea este necesar a se verifica dacă gradul de protecţie al capsularii este corespunzător, pentru a se evita intrarea lichidelor sau prafului. În acest scop se folosesc garnituri de etansare din material compresibil sau elastic care, însă, trebuie utilizate suplimentar şi nu incluse în imbinarea antideflagranta. Modul de protecţie "d" este foarte eficace şi se aplică la toata aparatura electrica: echipamente statice, aparatura de comutatie şi de comanda, masini electrice rotative, tablouri de distribuţie, corpuri de iluminat şi alte echipamente sau aparate care produc scantei în functionare. 4.3.2. Protectia tip securitate marita "e" Securitatea marita este un tip de protecţie care consta în aplicarea unor măsuri suplimentare pentru a evita, cu un grad de siguranţă ridicat, producerea de scantei, arcuri electrice sau temperaturi excesive în interiorul sau pe părţile exterioare ale aparaturii electrice, capabile sa aprinda o atmosfera exploziva. În consecinţa, acest tip de protecţie este corespunzător pentru toate grupele de gaze IIA, IIB, IIC; aceste grupe nu apar pe eticheta echipamentului. Principiile de construcţie pentru modul de protecţie "e" sunt: - folosirea unor materiale izolante de calitate superioara; - dimensionarea speciala a distantelor de strapungere şi de conturnare; - conexiuni electrice care nu se pot slabi. Modul de protecţie "e" nu este aplicabil urmatoarelor echipamente: - motoare asincrone cu rotor bobinat şi colector; - motoare sincrone cu infasurari de excitatie; - motoare de curent continuu; - reostate în aer; - aparate electrice de comutatie (prize, contactoare, intreruptoare, etc.). Anumite părţi ale unor echipamente poarta indicatia "de". Aceasta înseamnă ca sunt protejate prin doua moduri diferite: 1) partea în care se produce arcul electric este inchisa intr-o capsulare în protecţie antideflagranta "d"; 2) partea conţinând bornele este în protecţie cu securitate marita "e" şi nu produce arcuri sau scantei în functionare normala; 3) ansamblul este montat intr-o capsulare cu securitate marita "e" şi are certificat de conformitate, corespunzător standardului de referinţa SR EN 50014. Protectia "e" se aplică la: - motoare electrice cu rotorul în scurtcircuit; - rezistente de pornire fără contacte glisante; - electromagneti; - cutii de conexiuni; - corpuri de iluminat incandescente şi corpuri de iluminat fluorescente cu starter electronic; - transformatoare de măsura şi aparate de măsura. Pentru aceste echipamente trebuie adaugat la marcarea generală unele date suplimentare ca: - raportul I(p)/I(
n)(raportul dintre curentul de pornire şi curentul nominal) şi timpul t(E) pentru masini electrice rotative şi electromagneti; - curentul limita termic I(
th)şi curentul limita dinamic I(din) pentru transformatoare de măsura şi aparate de măsura. 4.3.3. Protectia tip capsulare presurizata "p" Capsularea presurizata este un tip de protecţie constand în menţinerea în interiorul capsularii a unui gaz de protecţie la o suprapresiune, în scopul prevenirii formarii unei atmosfere explozive în interiorul capsularii. Acest lucru se poate face fie prin circulatia continua a gazului de protecţie, fie prin compensarea pierderilor. Capsularea trebuie să aibă gradul de protecţie minim IP 40 şi sa previna ieşirea scanteilor prin bariere de scantei. Clasa de temperatura a capsularii presurizate, (standard de referinţa SR EN 50014), trebuie stabilita ca fiind cea mai mare temperatura dintre: - temperatura maxima a suprafetei exterioare; - temperatura maxima a suprafetei părţilor protejate prin unul din tipurile de protecţie (standard de referinţa SR EN 50014) şi care rămân sub tensiune chiar şi după intreruperea alimentarii cu gaz de protecţie (de exemplu, incalzitoare electrice). Inaintea punerii sub tensiune, capsularea presurizata trebuie purjata cu o cantitate de gaz de protecţie cel puţin egala cu de cinci ori volumul intern al capsularii şi conductelor. Tipul de protecţie "p" se foloseşte pentru echipamente statice, masini electrice rotative (în general de puteri mari) sau pentru dulapuri electrice. Marcarea aparaturii presurizate trebuie să conţină, în afara datelor specificate la 4.1: - volumul intern liber; - natura gazului de protecţie; - cantitatea minima de gaz necesar pentru purjare. 4.3.4. Protectia tip securitate intrinseca "i" În circuitele cu securitate intrinseca nici o scanteie sau efect termic, produse în condiţii normale de functionare sau în condiţii de defect nu sunt capabile sa produca aprinderea unei atmosfere explozive date. În acest tip de protecţie este introdusa notiunea de aparatura asociata, care este aparatura ce contine în acelasi timp circuite cu securitate intrinseca şi circuite fără securitate intrinseca şi este astfel construita încât circuitele fără securitate intrinseca sa nu afecteze circuitele cu securitate intrinseca. În practica se folosesc circuite cu curenti foarte mici pentru a transmite semnale analogice (masuratori de presiune, temperatura, etc.) sau digitale prin intermediul unor aparaturi care nu sunt cu securitate intrinseca şi sunt separate de circuitele cu securitate intrinseca prin bariere de securitate intrinseca. Acestea, situate în zone neclasificate, constituie interfata ce permite alimentarea fără pericol a aparaturii electrice situata în zona periculoasa. Aparatura cu securitate intrinseca se clasifica în subgrupele IIA, IIB, IIC pe baza curentului minim de aprindere (MIC), respectiv în clasele de temperatura T1 ... T6. Curentul minim de aprindere este curentul minim capabil sa aprinda un amestec exploziv în aparatura de incercare, în condiţii specificate. Din punctul de vedere al gradului de siguranţă aparatura cu protecţie "i" se imparte în: - categoria "ia", care nu trebuie să produca aprinderea nici în functionare normala, nici în cazul unui singur defect şi nici în cazul a doua defecte care conduc la condiţiile cele mai nefavorabile. Coeficienţii de siguranţă ce trebuie aplicati tensiunii, curentului sau unei combinatii a acestora sunt 1,5 în functionare normala şi cu un singur defect şi 1 la functionare cu doua defecte. - categoria "ib", care nu trebuie să produca aprinderea în functionare normala nici în cazul unui singur defect. Coeficienţii de siguranţă sunt 1,5 la functionare normala şi cu un singur defect şi 1 la functionare cu doua defecte. Standardul de referinţa pentru marcarea aparaturii cu siguranţa intrinseca este SR EN 50014 (vezi 4.2). În plus, marcarea barierelor de siguranţă trebuie să conţină: - tensiunea maxima ce se poate aplica la bornele fără siguranţa intrinseca [U(m)]; - tensiunea maxima de iesire [U(o)]. 4.3.5. Protectia prin imersiune în ulei "o" Protectia consta în imersarea în ulei a părţilor active ale aparaturii în asa fel ca atmosfera exploziva ce se găseşte deasupra nivelului uleiului sau în exteriorul capsularii sa nu poata fi aprinsa. Acest mod de protecţie se aplică aparaturii de comutatie-contactoare, intreruptoare, reostatelor, rezistentelor, transformatoarelor, sigurantelor fuzibile, etc. Modul de protecţie "o" este foarte rar folosit, atât în tara, cat şi pe plan mondial. 4.3.6. Protectia prin inglobare în nisip "q" Şi acest tip de protecţie se foloseşte foarte rar şi se aplică numai echipamentelor care nu au piese în miscare. Protectia consta în a umple toate spatiile libere din jurul unor componente electrice cu un material de o granulatie foarte fina (cuart foarte fin) astfel încât, în condiţii de functionare, nici un arc produs în interiorul capsularii nu poate aprinde atmosfera exploziva din exterior. Aprinderea atmosferei exterioare nu poate fi cauzata nici de scantei şi nici de temperatura excesiva a suprafetei capsularii. 4.3.7. Protectia tip incapsulare "m" Este un tip de protecţie în care părţile care pot aprinde o atmosfera exploziva fie prin scantei, fie prin incalziri sunt incluse într-un compound - în general, o rasina suficient de rezistenta la influentele exterioare - astfel încât atmosfera exploziva nu poate fi aprinsa nici de scantei şi nici de incalzirile care pot avea loc în interiorul capsularii. Aceasta protecţie se aplică, în general, componentelor electronice ca: - rezistoare cu pelicula sau rezistoare bobinate într-un singur strat; - condensatoare cu hartie şi ceramice; - optocuploare pentru separarea diferitelor circuite dar şi transformatoarelor, bobinelor şi infasurarilor motoarelor cu tip de protecţie "e" precum şi transformatoarelor care corespund prescriptiilor de referinţa din standardul SR EN 50020 - securitate intrinseca. 4.3.8. Protectia speciala tip "n" Aparatura protejata prin tipul de protecţie "n" nu poate aprinde o atmosfera exploziva inconjuratoare în condiţii normale şi nici în anumite condiţii anormale de functionare. Pe lângă aceasta, se face distinctia între aparatura care, în mod normal, nu produce arcuri sau scantei şi/sau suprafete fierbinti şi aparatura care produce arcuri, scantei şi/sau suprafete fierbinti. Metoda de protecţie rezultata de aici deriva, în parte din tipurile de protecţie pentru zona 2/categoria 3 de aparatura, de un nivel mai scăzut (a se vedea şi 4.4.1). Aparatura cu tipul de protecţie "n" se clasifica în: 1) aparatura care nu produce scantei "nA", la care riscul aparitiei de scantei, arcuri electrice sau suprafete fierbinti în functionare normala este redus prin măsuri constructive; 2) aparatura în care arcuri, scantei sau suprafete fierbinti în functionare normala, pentru care se aplică diverse măsuri de protecţie precum: - aparate cu contacte protejate "nC", incluzând tablouri electrice, componente neincendiare închise ermetic, aparate capsulate; - aparate cu respiratie limitata "nR"; în care posibilitatea penetrarii unei atmosfere explozive gazoase este redusa la un nivel foarte scăzut; - aparatura cu presurizare simplificata "nP"; - aparatura cu energie limitata "nL". Marcarea aparaturii trebuie să cuprindă, pe lângă elementele de la 4.2, unul din simbolurile de mai sus. Exemplu: Ex nC IIT3. Dacă exista condiţii speciale de instalare, se adauga simbolul "X". 4.4. Clasificarea şi marcarea aparaturii Ex conform directivei 94/9CE 4.4.1. Directiva 94/9CE (ATEX 100a) pentru armonizarea prevederilor privind aparatele şi sistemele protectoare folosite în arii periculoase, adoptata de Parlamentul European la 23.04.94, va inlocui, începând cu 1.07.03, toate reglementarile existente la nivel european în domeniu. Aceasta directiva a fost preluata şi în România prin Legea Protectiei Muncii din 1996 - Normele metodologice (Secţiunea B). Conform directivei de mai sus, aparatura de grupa II, folosita în arii periculoase cu gaze şi vapori inflamabili sau cu praf combustibil, se clasifica în trei categorii, după nivelul de siguranţă al aparaturii, functie de zona în care este folosita. Aparatura folosita în zone periculoase cu gaze şi vapori este codificata cu litera "G", iar aparatura folosita în zone periculoase cu praf combustibil este codificata cu "D". 4.4.2. Noua directiva introduce simbolul la marcarea specifică a protectiei EEx corespunzător normei de referinţa EN 50014 (preluata şi ca standard român). În tara noastra, procedurile de asigurare a conformitatii prevad conformitatea cu cerinţele esentiale de securitate şi cu standardele române şi europene preluate ca standarde române, marcarea aparaturii facandu-se conform Legii nr. 90/1996 şi Normelor metodologice de aplicare. Exemplu de marcare completa a unei aparaturi Ex pentru arii periculoase cu gaze inflamabile conform directivei 94/9CE(ATEX 100a) *) N.B. 55 ATEX 1234 reprezinta laboratorul autorizat de încercări (organismul notificat) şi numărul certificatului de conformitate emis de acesta. Numărul de lângă simbolul CE (specific numai pentru ATEX) inlocuieste organismul notificat implicat în sistemul de calitate al productiei. 4.4.3. În conformitate cu noua directiva, aparatura şi sistemele protectoare trebuie insotite de urmatoarele documente: - o declaratie de conformitate CE şi având marcajul CE; - un certificat de examen de tip CE emis de un laborator de încercări autorizat (numit acum "organism notificat"), purtând marcarea de certificare. Aparatura electrica trebuie însoţită de un certificat de conformitate (standardul de referinţa EN 50014) sau un certificat de control emis pentru aparatura electrica purtând marcarea CENELEC EEx şi având acelasi nivel de protecţie. 4.4.4. În tara noastra, conform Legii nr. 90/1996 şi a Normelor metodologice de aplicare, înainte de punerea în functiune a instalaţiilor electrice din arii periculoase trebuie obţinut un certificat de conformitate a echipamentelor tehnice şi sistemelor protectoare, eliberat de un organism notificat (INSEMEX Petrosani), pe baza unei documentaţii intocmite în conformitate cu prevederile legii de mai sus. 5. Alegerea aparaturii 5.1. Pentru alegerea corecta a aparaturii electrice pentru arii periculoase, trebuie cunoscute urmatoarele elemente: - clasificarea ariei periculoase în zone, (standardul de referinţa este SR EN 60079-10); - clasa de temperatura sau temperatura de aprindere a gazelor sau vaporilor; - grupa (subgrupa) aparaturii electrice; - condiţiile locale (temperatura ambianta şi factorii care pot influenţa negativ protectia la explozie). 5.2. În zona 0 pot fi utilizate numai aparatura şi circuite cu securitate intrinseca de categoria "ia". Standardul de referinţa este SR EN 50020-2003. 5.3. În zona 1 se poate utiliza aparatura permisa pentru zona 0 precum şi aparatura cu urmatoarele tipuri de protecţie: 5.4. În zona 2 se poate utiliza aparatura admisa pentru zonele 0 sau 1 precum şi aparatura special proiectata pentru zona 2, ca, de exemplu, tipul de protecţie "n". Standardul de referinţa CEI 60079-15 (a se vedea 4.3.8). 5.5. Prevederile de la 5.3 şi 5.4 nu sunt obligatorii în cazul instalaţiilor pilot sau legate de activitatea de cercetare-dezvoltare, dacă sunt indeplinite, după caz, una sau mai multe din urmatoarele condiţii: - s-au luat măsuri pentru a preveni aparitia unei atmosfere explozive periculoase; - la aparitia unei atmosfere periculoase, aparatura electrica este deconectata automat; - personalul şi mediul nu sunt periclitate de explozii sau incendii. Personalul de exploatare trebuie să ia cunoştinţa de aceste condiţii în scris şi să fie instruit în privinta prescriptiilor privind utilizarea aparaturii electrice în arii periculoase. 5.6. Alegerea şi montarea aparaturii electrice trebuie facuta astfel încât să fie evitata influenţa factorilor externi precum: umiditatea, căldură, vibratiile, agentii chimici, etc. 5.7. La instalarea aparaturii de protecţie antideflagranta trebuie evitata apropierea de obstacole solide (pereti, conducte, suporti de montare, etc.) Distantele minime de separare de la flansa antideflagranta în functie de subgrupa de aparatura sunt: 5.8. Imbinarile antideflagrante trebuie protejate împotriva coroziunii prin aplicarea unor lubrifianti care nu se intaresc şi care, de regula, sunt indicati de fabricant în functie de tipul aparaturii. De exemplu, pentru imbinari cu flanse şi cep la corpuri de iluminat se recomanda pasta siliconica, rezistenta la temperaturi între -40°C şi +200°C. 5.9. Carcasele aparaturii cu tipul de protecţie "e", care conţin părţi sub tensiune neizolate trebuie să aibă un grad de protecţie de cel puţin IP 54, iar cele care conţin părţi sub tensiune izolate trebuie să aibă un grad de protecţie de cel puţin IP 44. Pentru masini electrice rotative instalate în medii curate şi supravegheate de personal calificat se admite un grad de protecţie IP 20 (cu excepţia cutiilor de borne). 5.10. Aparatura cu tipul de protecţie "p" sau "i" trebuie instalata cu respectarea prevederilor de la cap. 9 şi respectiv 11. 5.11. Suplimentar faţă de prevederile de mai sus, la instalarea aparaturii în arii periculoase trebuie respectate şi instrucţiunile sau recomandarile fabricantului aparaturii. 6. Protectia electrica 6.1. Protectii necesare 6.1.1. Circuitele şi echipamentele electrice situate în zone cu pericol de explozie, exceptandu-le pe cele cu securitate intrinseca, trebuie prevăzute cu urmatoarele protectii: - protecţie la suprasarcina; - protecţie la scurtcircuit; - protecţie la defecte de punere la pamant; - protecţie contra reanclansarii automate în caz de defect. 6.1.2. Protectia la suprasarcina va fi temporizata functie de curent, iar cea de scurtcircuit va actiona instantaneu. Protectia la defecte de punere la pamant va actiona temporizat sau instantaneu functie de modul de tratare a neutrului retelei de alimentare (a se vedea 12.1.). 6.2. Protectia motoarelor electrice 6.2.1. Pe lângă protectiile de la 6.1., la motoarele electrice mai trebuie prevăzute: - protectia la scaderea tensiunii de alimentare sub limitele admise. Fac excepţie motoarele pentru care se prevede reaccelerarea în urma golurilor de tensiune de scurta durata, în vederea continuarii fără intrerupere a procesului tehnologic. - protectia contra ramanerii în doua faze, la motoarele de joasa tensiune. La realizarea protectiei prin relee a motoarelor electrice de medie tensiune se vor respecta prevederile normativului PE 501. 6.2.2. Dispozitivele de protecţie la suprasarcina a motoarelor electrice pot fi de tipul:
a)dispozitive care asigura protectia de baza la suprasarcina cum sunt releele termice de protecţie temporizate, dependente de curent, reglate pentru curentul nominal al motorului; acestea trebuie să actioneze în 2 ore sau mai puţin la un curent de 1,20 din curentul reglat şi sa nu actioneze înainte de 2 ore la un curent de 1,05 din curentul reglat. ... În retelele de joasa tensiune trebuie prevăzute relee pe toate fazele. În retelele de medie tensiune cu neutrul izolat sau legat la pamant prin bobina de stingere, se admite montarea releelor numai pe doua faze.
b)dispozitive care asigura o protecţie preventiva la suprasarcina, cum sunt: ... - detectoarele de temperatura inglobate în infasurari, pentru supravegherea directa a temperaturii în motor; (termistoare); - alte dispozitive care asigura, în mod similar cu cele de mai sus, protectia contra supraincalzirilor inadmisibile. 6.2.3. La proiectarea protectiilor de baza ale motoarelor de joasa tensiune se recomanda utilizarea asociaţiei: - disjunctor, echipat cu relee electromagnetice, pentru protectia la scurtcircuit; - contactor; - releu de protecţie la suprasarcina (releu termic). Tipul de coordonare al acestei asociaţii trebuie să fie 2. Standardele de referinţa sunt SR EN 60947-1 şi SR EN 60947-4-1. 6.2.4. Indiferent de modul de comanda/control al motorului, trebuie prevăzut un dispozitiv de oprire local. 6.2.5. Releele de protecţie la scurtcircuit sau suprasarcina, limitatoarele de temperatura, releele de tensiune trebuie să declanseze toate conductoarele active ale circuitului protejat şi sa nu permita reanclansarea decat după deblocarea manuala a elementului de protecţie. În cazul reanclansarii sau deblocarii, trebuie să se verifice dacă echipamentul protejat este în stare de functionare. 6.2.6. Protectia termica a motoarelor electrice cu rotorul în scurtcircuit şi tip de protecţie cu siguranţa marita "e" trebuie să indeplineasca urmatoarele condiţii:
a)Dispozitivele de protecţie temporizate, dependente de curent, cu caracteristica de timp inversa, trebuie să deconecteze motorul blocat în timpul t(E) indicat pe eticheta motorului. ... Curbele caracteristice timp-curent ale dispozitivelor de protecţie trebuie să fie afisate vizibil la locul de instalare. Acestea trebuie să indice timpii de declansare la solicitare trifazata, plecand de la starea rece, pentru o temperatura ambianta de 20°C şi curenti de 3 până la 8 ori curentul reglat. Echipamentele trebuie să declanseze cu o abatere de maxim ±20% din timpii rezultati din curbe. Pentru motoarele cu bobinajul conectat în triunghi, releele de protecţie trebuie să asigure protectia contra funcţionarii în doua faze. Releele trebuie să declanseze la o valoare de 0,87 din curentul de pornire al motorului, într-un timp mai mic sau cel mult egal cu t(E). Dispozitivele de protecţie pentru motoarele cu porniri grele şi frecvente, care produc o incalzire suplimentara, trebuie să fie special adaptate astfel încât sa declanseze înainte de atingerea temperaturii limita. Aceasta temperatura nu trebuie depasita nici chiar în timpul pornirii motorului. Schema de protecţie a motorului trebuie să prevada blocarea la porniri repetate. Pentru motoarele cu porniri grele se recomanda adoptarea unei alte metode de pornire decat cea directa, care să limiteze solicitarile electrice şi termice precum şi monitorizarea curentului absorbit de motor cu ampermetre montate în punctul de comanda al motorului. ___________ Notă ... *) Se considera ca o pornire este grea, dacă dispozitivul de protecţie, ales conform celor de mai sus, deconecteaza motorul înainte ca acesta sa atinga viteza nominala. Este, în general, cazul în care timpul necesar pentru atingerea vitezei nominale depăşeşte de 1,7 ori timpul t(E).
b)Detectoarele de temperatura, inglobate în infasurari, sunt permise pentru a controla temperatura limita a motorului numai dacă acest lucru este specificat în documentaţia motorului. ... 6.2.7. Motoarele cu securitate marita alimentate la frecventa şi tensiune variabile printr-un convertizor trebuie incercate ca un ansamblu împreună cu convertizorul specificat de furnizor şi cu sistemul de protecţie. 6.2.8. Motoarele în execuţie antideflagranta alimentate la frecventa şi tensiune variabile printr-un convertizor trebuie să indeplineasca una din urmatoarele cerinţe:
a)cerinţa de la 6.2.6; ...
b)să fie prevăzute cu detectoare de temperatura inglobate în infasurari, pentru controlul direct al temperaturii, care, împreună cu releul de protecţie asociat, sa comande deconectarea. ... Încercarea motorului şi convertizorului ca un ansamblu nu este obligatorie. 6.3. Protectia transformatoarelor 6.3.1. Transformatoarele trebuie prevăzute cu urmatoarele protectii: - protecţie contra scurtcircuitelor pe partea primara; - protecţie contra defectelor de punere la pamant sau a curentilor reziduali; - protecţie contra suprasarcinii pe partea secundara. Protectiile trebuie astfel alese încât să se asigure selectivitatea. Nu este necesară protectia la suprasarcina în urmatoarele cazuri: - transformatorul este astfel construit încât poate suporta continuu curentul secundar de scurtcircuit la tensiunea primara şi frecventa nominala, fără o supraincalzire inadmisibila; - datorita specificului consumatorilor racordati, nu este posibila aparitia unor suprasarcini. 6.3.2. Transformatoarele care au indicatoare de lichid trebuie astfel montate încât nivelul lichidului să fie vizibil. 6.3.3. La intocmirea şi calculul protectiilor pentru transformatoarele de medie tensiune pe partea primara se vor respecta prevederile normativului PE 501. 6.4. Protectia condensatoarelor 6.4.1. Condensatoarele trebuie prevăzute cu protecţie la scurtcircuit cu actiune instantanee. Aceasta protecţie poate fi realizata pentru un grup de condensatoare, dacă se asigura în acest mod şi protectia fiecarui condensator în parte. 6.4.2. Bateriile de condensatoare trebuie prevăzute cu posibilitatea de deconectare manuala prin intreruptor sau contactor. 6.4.3. Condensatoarele care rămân în legătură cu zona 1 chiar şi după declanşarea circuitelor electrice trebuie să aibă, independent de locul amplasarii - în interiorul zonei 1 sau în exteriorul zonei cu pericol de explozie - un dispozitiv de descarcare. Acest dispozitiv trebuie să produca descarcarea într-un interval de 5 secunde la o energie remanenta de - 0,2 mJ la instalatiile electrice din subgrupa de explozie IIA - 0,06 mJ la instalatiile electrice din subgrupa IIB - 0,02 mJ la instalatiile electrice din subgrupa IIC Aceasta condiţie se considera indeplinita pentru condensatoarele construite într-un mod de protecţie conform par. 5.3. 6.4.4. Pentru evitarea unei autoexcitari la motoare asincrone cu compensare separata, capacitatea de compensare nu trebuie să fie mai mare de 90%. 6.5. Protectia echipamentelor şi sistemelor de incalzire 6.5.1. Pentru echipamentele şi sistemele de incalzire prin rezistenta trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie, în scopul limitarii temperaturii maxime de suprafaţa. Dispozitivul de protecţie trebuie să conduca la deconectarea sistemului de incalzire şi să fie de tipul cu reconectare manuala. 6.5.2. Trebuie luate, de asemenea, măsuri de limitare a incalzirilor datorate curentilor de scurgere la pamant anormali sau a defectelor de punere la pamant. În acest scop, într-un sistem tip TT sau TN trebuie instalate relee de protecţie la curent rezidual (RCD) cu un curent rezidual de max 300 mA (se recomanda I(delta
n)<= 30 mA) care să deconecteze la un timp de max. 5 sec. la I(delta
n)şi sub 0,15 sec la 5I(delta n), I(delta
n)fiind curentul diferential rezidual nominal al releului. În sistemele IT trebuie utilizat un dispozitiv de control al rezistentei de incalzire, care să semnalizeze scaderea rezistentei de izolatie sub valoarea de 50 ohm/volt. În cazul în care sistemul de incalzire prin rezistenta este protejat prin instalarea intr-o aparatura electrica, nu este necesară protectia la curent rezidual sau la defectele de punere la pamant, (de exemplu, rezistentele anticondens din carcasa unui motor electric). 6.5.3. Circuitele sistemelor de însoţire electrica a conductelor sau echipamentelor tehnologice cu cabluri de incalzire trebuie protejate: - contra scurtcircuitelor prin intreruptoare automate bipolare având protecţie atât pe faza cat şi pe conductorul neutru; - contra curentilor de scurgere la pamant anormali prin relee de protecţie la curent rezidual conform 6.5.2. Cablurile de însoţire electrica trebuie să aibă un invelis metalic legat la pamant. Se recomanda utilizarea cablurilor de tip "autoregulator" (cu caracteristica inversa curent-temperatura), în scopul evitarii incalzirilor locale periculoase. 6.6. Protectia circuitelor de iluminat 6.6.1. Circuitele monofazate la care sunt racordate corpuri de iluminat amplasate în arii periculoase trebuie protejate prin sigurante fuzibile sau intreruptoare automate, atât pe faza cat şi pe conductorul neutru. Lampile corpurilor de iluminat trebuie alese ţinând cont de tensiunea, puterea, frecventa şi dimensiunile inscrise pe placuta acestora, astfel încât să se evite aparitia unor temperaturi de suprafaţa inadmisibile sau alte riscuri. 7. Deconectarea în caz de urgenta şi separarea electrica 7.1. Este necesar să se prevada posibilitatea ca instalatiile electrice dintr-o arie periculoasa să fie deconectate manual în caz de urgenta (incendiu, explozie, avarie tehnologica, etc.). Standardele de referinţa sunt SR EN 418 şi SR CEI 60364-4-46. Punctul de deconectare trebuie amplasat în afara ariei periculoase. Dispozitivul de deconectare trebuie să fie usor de recunoscut, amplasat intr-o zona de acces. Intreruptorul comandat de butonul de avarie trebuie să intrerupa toate conductoarele active, inclusiv conductorul neutru. 7.2. Trebuie prevăzută posibilitatea ca fiecare circuit sau grup de circuite să fie separate de restul instalatiei electrice, pentru a se asigura securitatea personalului care intervine pentru întreţinere sau reparatii. Un aparat folosit pentru functia de separare trebuie să indeplineasca urmatoarele cerinţe: - intreruperea să se faca pe toate conductoarele active, inclusiv conductorul neutru; - să poată fi blocat sau zavorat în pozitia "deschis", în scopul evitarii unei inchideri neintentionate. Verificarea deschiderii contactelor poate fi: - vizuala, pentru aparatele cu separare vizibila; - mecanica, pentru aparatele cu separare aparenta, având un indicator ce indica pozitia contactelor. 8. Canalizatii electrice 8.1. Prevederi generale 8.1.1. Instalarea aparaturii electrice în arii periculoase se poate face prin: - sisteme de cabluri; - sisteme de conductoare protejate în conducte de protecţie. Aparatura electrica utilizata trebuie să fie special proiectata pentru unul din modurile de instalare de mai sus (a se vedea şi 8.5.10). 8.1.2. În zone cu pericol de explozie se pot folosi: - cabluri în execuţie omologata pentru zona respectiva; - conductoare izolate montate în conducte de protecţie; - bare capsulate cu un tip de protecţie antiex. Standardul de referinţa este SR EN 50014. Este permisa şi folosirea cablurilor cu conductoare de aluminiu, dar cu secţiunea minima de 16 mm^2 şi cu conexiuni corespunzătoare pentru aluminiu, cu excepţia utilizarii lor în instalaţii cu securitate intrinseca. 8.1.3. Secţiunea minima a cablurilor trebuie să fie: - 1,5 mm^2 pentru cabluri de energie - 1 mm^2 pentru cabluri de comanda-control-semnalizare - 1,5 mm^2 pentru cabluri folosite în circuitele transformatoarelor de curent - 0,5 mm diametru pentru cabluri de telemecanica sau telecomunicatii utilizate în încăperi închise şi 0,8 mm diametru pentru aceleasi tipuri de cabluri utilizate în instalaţii exterioare. Secţiunea minima a conductoarelor de aluminiu izolate, protejate în conducte de protecţie trebuie să fie 4 mm^2. 8.1.4. Dimensionarea circuitelor electrice se va face în conformitate cu prevederile normativelor NP I-7 şi PE-107, completate cu prevederile de la acest capitol. Pentru instalatiile cu securitate intrinseca nu sunt valabile prevederile 8.1.2, 8.2.1, 8.2.2, 8.2.3. 8.1.5. Sistemele de cabluri trebuie astfel instalate încât să se evite expunerea lor la deteriorari mecanice, la coroziune, căldură sau influente chimice. În acest scop trebuie alese cabluri cu o construcţie corespunzătoare condiţiilor de montare şi functionare (de exemplu, cabluri armate, ecranate, cu manta metalica sau semirigida, etc.) sau trebuie luate măsuri de protecţie (de exemplu, montarea acestora în conducte de protecţie pe portiunile expuse). 8.1.6. Modul de conectare a circuitelor în cabluri sau conductoare la aparatura electrica din arii periculoase trebuie să respecte prevederile tipului de protecţie al aparaturii. Este admisa conectarea a doua sau mai multe conductoare la aceeasi borna, dacă tipul de borna permite acest lucru. Doua conductoare cu secţiuni diferite pot fi conectate la aceeasi borna dacă sunt în prealabil fixate prin acelasi manson de comprimare. Orificiile aparaturii electrice, destinate intrarilor de cabluri sau conducte şi neutilizate, trebuie obturate cu dopuri adecvate pentru tipul de protecţie corespunzător şi care nu pot fi demontate decat cu dispozitive speciale. 8.1.7. Trecerea gazelor, vaporilor sau lichidelor inflamabile dintr-o arie în alta precum şi acumularea acestora în canale de cabluri trebuie prevenita prin măsuri corespunzătoare cum ar fi etansarea conductelor, tuburilor sau cutiilor de jonctiune, umplerea canalelor de cabluri cu nisip, etc. Deschiderile din pereti pentru trecerea cablurilor şi conductelor dintr-o arie periculoasa intr-una nepericuloasa trebuie etansate în mod corespunzător, de exemplu prin etansari cu mortar sau obturari cu nisip (a se vedea şi 8.4). 8.1.8. Distanta minima dintre cabluri şi conducte ce trebuie avuta în vedere este de 50 mm la intersectii şi 100 mm la apropieri. Fac excepţie cablurile de însoţire electrica a conductelor. 8.1.9. Se recomanda ca jonctionarea cablurilor în arii periculoase să fie evitata pe cat posibil. În cazul în care acest lucru nu poate fi evitat, jonctiunile trebuie să indeplineasca urmatoarele condiţii: - să fie facute intr-o capsulare cu un tip de protecţie corespunzător zonei; - să fie corespunzătoare din punct de vedere electric şi mecanic; - să fie umplute cu un compound, o rasina epoxidica sau acoperite cu un invelis termocontractabil, conform instructiunilor date de producător. În cazul în care, la instalarea unei capsulari, sunt necesare borne suplimentare şi/sau conductoare de alte dimensiuni şi curenti faţă de cele prevăzute de furnizor, este necesar să se verifice prin calcul, pe baza parametrilor specificati de producător, ca puterea disipata în noile condiţii nu depăşeşte puterea nominala maxima disipata, astfel încât temperatura maxima de suprafaţa a capsularii sa nu fie depasita. Racordarile conductoarelor din cabluri la aparaturi antideflagrante sau circuite cu securitate intrinseca trebuie facute numai prin conectoare de presare, cleme cu surub asigurate contra slabirii, sudare sau brazare. 8.1.10. Trecerea de la un cablu cu conductoare de aluminiu la un cablu cu conductoare de cupru, în vederea racordarii motorului aferent unui utilaj ce prezinta vibratii excesive sau necesita demontari frecvente trebuie realizata intr-o cutie de trecere. Tipul de protecţie al acesteia trebuie să corespunda normei de referinţa SR EN 50014. Legătură de la cutia de trecere la motor poate fi legătură rigida în teava sau legătură flexibila în tub flexibil (a se vedea şi 8.5). Legătură electrica dintre cutia de trecere şi cutia de borne a motorului se poate face fie în conductoare cu izolatie termoplastica sau din cauciuc, fie în cablu flexibil. 8.2. Alegerea cablurilor 8.2.1. Pentru canalizatii fixe se pot folosi cabluri: - cu manta metalica; - cu manta termoplastica; - cu manta elastomerică; - cu manta şi izolatie minerala. 8.2.2. Cablurile pentru echipamente portabile cu curenti nominali până la 6 A şi tensiune de maximum 250 V pot să aibă mantaua din: - cauciuc sau policloroprena execuţie mijlocie; - elastomer sintetic echivalent. Aceste cabluri nu pot fi folosite pentru lampi sau pompe portabile, comutatoare tip pedala sau alte aparate portabile, dacă sunt supuse solicitarilor mecanice. Pentru aparatura portabila de curenti şi tensiuni mai mari decat cele de mai sus trebuie folosite cabluri cu manta din: - cauciuc sau policloroprena execuţie grea; - alt elastomer sintetic echivalent. Cablurile pentru echipamente mobile trebuie să aibă conductorul de protecţie inglobat în mantaua cablului. 8.2.3. Cablurile flexibile trebuie să fie de urmatoarele tipuri: - cu manta din cauciuc sau policloroprena execuţie mijlocie; - cu manta din cauciuc sau policloroprena execuţie grea; - cu izolatie din material plastic echivalente cu ultimul tip. 8.3. Intrari de cabluri 8.3.1. Intrarea cablurilor intr-o aparatura antideflagranta se poate face astfel: - intrare directa, în care intrarea cablului se face direct în capsularea antideflagranta a aparaturii; - intrare indirecta, în care intrarea cablului se face prin intermediul unui compartiment de borne cu tipul de protecţie antideflagranta "d" sau cu securitate marita "e". 8.3.2. Sistemele de intrari de cabluri trebuie să satisfaca toate prescriptiile la care se fac referiri în standardul corespunzător pentru aparatura, iar dispozitivele de intrare de cabluri să fie adecvate tipului de cablu folosit şi sa nu afecteze tipul de protecţie al aparaturii. 8.3.3. Intrarile de cabluri în compartimentul de borne al unei aparaturi antideflagrante trebuie să satisfaca cerinţele de la 8.3.4. pentru compartiment de borne Ex "d" şi cele de la 8.3.5. pentru compartiment de borne Ex "e". Acolo unde cablurile intră în aparatura antideflagranta direct, sistemul de cabluri trebuie să satisfaca prescriptiile de la 8.3.4. 8.3.4. Intrarile de cabluri pentru aparatura antideflagranta trebuie să asigure etansarea dintre cablu şi corpul intrarii fie printr-un inel de etansare din material elastomeric, metalic sau compozit, fie printr-un compound de umplere. Este permis a se folosi dispozitive de intrari de cabluri cu inel de etansare pentru: - capsulari subgrupele IIA, IIB amplasate în zona 2; - capsulari subgrupele IIA, IIB amplasate în zona 1 care au un volum mai mic de 2000 cm^3. Pe fiecare intrare de cablu trebuie marcate diametrul minim şi maxim admisibil al cablului. Inelele de etansare compresibile trebuie să aibă înălţimea axiala necomprimata de 20 mm pentru cabluri cu diametrul până la 20 mm şi de minimum 25 mm pentru cabluri cu diametrul mai mare de 20 mm. De asemenea, fiecare inel trebuie marcat cu diametrul minim şi maxim admisibil al cablului. În toate celelalte situaţii care nu respecta condiţiile de mai sus şi anume: - capsularile ce conţin o sursa interna de aprindere, au un volum mai mare de 2000 cm^3 şi sunt amplasate în zona 1; - capsularile din subgrupa IIC care conţin o sursa interna de aprindere trebuie folosit fie un dispozitiv de etansare antideflagrant (camera de etansare sau cutie de stopare) care realizează etansarea în jurul conductoarelor individuale printr-un compound sau alt material de etansare, fie o intrare de cablu antideflagranta cu compound de umplere. Sursa interna de aprindere include scanteile care se produc în functionare normala, care pot cauza aprinderi. De regula, aparatura de comutatie constituie o sursa interna de aprindere. Se considera ca o capsulare care contine numai borne sau o capsulare cu intrare indirecta nu constituie o sursa interna de aprindere. ___________ Notă ... *) Prin volumul capsularii se înţelege volumul intern liber. 8.3.5. Intrarile de cabluri la aparatura cu tipul de protecţie cu securitate marita trebuie să respecte urmatoarele condiţii: - să fie corespunzătoare tipului de cablu utilizat; - sa nu afecteze tipul de protecţie "e"; - sa realizeze gradul de protecţie IP 54 printr-o etansare corespunzătoare (de exemplu printr-un inel de etansare sau o imbinare cu filet). Capsularile cu grosimea de minimum 6 mm nu necesita o etansare suplimentara între dispozitivul de intrare a cablului şi capsulare. 8.3.6. În cazul în care dispozitivul de intrare a cablului intr-o capsulare nu este prevăzut cu un element de fixare, este necesară fixarea corespunzătoare a cablului. 8.4. Pozarea cablurilor 8.4.1. De regula, pozarea cablurilor trebuie facuta aparent pe suprafetele peretilor cladirii sau pe constructiile metalice. Cablurile pozate aparent trebuie alese de tipul cu intarziere la propagarea flacarii (standardul de referinţa pentru încercări este SR CEI 60332-1). 8.4.2. Pozarea cablurilor în pardoseala şi în planseele dintre etaje trebuie facuta în conducte de otel imbinate prin infiletare sau în canale. Ieşirea cablurilor din tevile de protecţie la motoare sau aparatura locala trebuie etansata. 8.4.3. Traseele de cabluri trebuie astfel alese încât să permită interventia pentru întreţinere sau în caz de avarii şi incendii. 8.4.4. La trecerile cablurilor prin pereti şi plansee se pot folosi tevi de trecere, presetupe sau cutii de nisip. Etansarile vor fi executate conform prevederilor normativului P 118 şi Anexei la acesta, indicativ MP-008. 8.4.5. Trebuie evitata, pe cat posibil, strapungerea peretilor rezistenti la explozie pentru trecerea canalizatiilor de cabluri sau conducte. Aceasta este permisa numai în cazuri de stricta necesitate şi cu respectarea prevederilor din P 118. 8.4.6. Pozarea cablurilor pe estacade trebuie facuta cu respectarea prevederilor normativului PE 107, ţinând seama şi de prevederile de la 8.1.18. 8.4.7. Se admite folosirea estacadelor tehnologice pentru pozarea cablurilor, rezervandu-se în acest scop spatii speciale. Se recomanda folosirea părţii laterale opusa părţii pe care sunt montate utilajele. 8.4.8. Trebuie evitate traseele de cabluri care trec pe deasupra utilajelor ce conţin sau vehiculeaza substante inflamabile, cu excepţia cablurilor aferente utilajului respectiv. 8.4.9. În cazul montarii cablurilor sub conducte, trebuie luate măsuri de protejare a cablurilor în zonele cu posibile scapari de produse (ventile, flanse, purje) precum şi în zonele de jonctionare a cablurilor. 8.4.10. Podurile metalice de cabluri trebuie legate la pamant, iar între elementele şi profilele longitudinale ale acestora trebuie realizate legaturi de echipotentializare. De asemenea, conductele de protecţie ale cablurilor trebuie conectate între ele prin punti de echipotentializare şi legate la pamant. 8.4.11. În zonele cu vapori şi gaze mai grele decat aerul, canalele de cabluri trebuie umplute cu nisip şi acoperite cu dale de beton (rosturile dintre acestea se vor etansa cu bitum sau alt material). Se recomanda pozarea cablurilor pe un singur rand pe fundul canalului, la o distanta între cabluri de minimum 100 mm. Cablurile se pot poza şi pe mai multe randuri dacă sunt separate prin caramida şi nisip, iar distanta dintre randuri este de minimum 150 mm. Ieşirea cablurilor din canale trebuie facuta prin tevi de otel incastrate în peretii canalului şi cu etansarea corespunzătoare a cablurilor pe teava. În zonele cu vapori şi gaze mai usoare decat aerul nu este necesară umplerea canalelor cu nisip. Nu este permisa pozarea cablurilor în canale în zonele unde pot aparea scurgeri de lichide cu temperatura ridicata sau solventi, care pot afecta mantaua cablurilor. 8.4.12. La pozarea cablurilor în canale umplute cu nisip cu lungimi mai mari de 10 m trebuie luata în considerare reducerea sarcinii admisibile faţă de pozarea în pamant sau în aer, conform Anexei 5. 8.4.13. Pozarea cablurilor în pamant trebuie să respecte prevederile normativului PE 107. 8.5. Conductoare sau cabluri în conducte de protecţie 8.5.1. Conductele de protecţie pentru conductoare sau cabluri racordate la capsulari antideflagrante trebuie să fie de tipul:
a)conducta de otel de mare rezistenta, trefilat solid sau cu sudura continua, cu grosimea minima a peretelui de 2 mm, protejate contra coroziunii prin zincare sau vopsire; ...
b)conducta flexibila din metal sau un material compus - de exemplu, conducta metalica cu manta din cauciuc sau material plastic, având rezistenta mecanica mare sau foarte mare. ... După adoptarea standardelor CEI/EN specifice pentru conducte de protecţie, se vor avea în vedere prevederile acestora privind condiţiile tehnice ale conductelor de protecţie instalate în arii periculoase. 8.5.2. Imbinarile conductelor trebuie facute prin infiletare, asigurandu-se infiletarea a minimum cinci filete între conducta şi capsulare sau între conducta şi racord. 8.5.3. Conductele trebuie prevăzute cu dispozitive de etansare la intrarea intr-o capsulare în care, în functionare normala, se produc scantei, arcuri electrice sau temperatura ridicata, precum şi la intrarea sau ieşirea dintr-o arie periculoasa. Aceste dispozitive trebuie montate la o distanta de maximum 450 mm de capsulare. Excepţie fac capsularile cu racorduri la conducte cu diametrul mai mic de 50 mm, la care nu sunt necesare dispozitive de oprire a flacarilor. După instalarea conductoarelor, dispozitivele de etansare trebuie umplute cu o masa de etansare (compound), în scopul de a evita intrarea gazelor în conducte. Compoundul trebuie să fie impermeabil, sa nu se contracte la aplicare şi să aibă punctul de inmuiere mai mare de 90°C. Adancimea masei de etansare (compoundului) din dispozitivul de etansare trebuie să fie cel puţin egala cu diametrul interior al conductei, dar nu mai mic de 16 mm. 8.5.4. Toate imbinarile conductelor cu aparatura electrica trebuie să fie de tipul demontabil (prin racorduri olandeze), pentru a permite demontarea aparaturii fără demontarea conductei. 8.5.5. În cazul circuitelor de lungimi mari, unde este posibila acumularea condensului în interiorul conductelor de protecţie trebuie montate dispozitive speciale de drenare. 8.5.6. Racordarea motoarelor electrice care au vibratii excesive în functionare normala se recomanda a fi facuta prin intermediul unei cutii de trecere şi a unui racord flexibil (a se vedea şi 8.1.). 8.5.7. În conducte se pot utiliza cabluri mono sau multifilare, nearmate sau fără manta, conductoare izolate din cupru sau aluminiu cu izolatie termoplastica sau elastomerică. Suma ariilor totale ale secţiunilor cablurilor instalate intr-o conducta nu trebuie să depăşească 40% din aria secţiunii conductei. 8.5.8. Imbinarea conductoarelor trebuie facuta, de regula, prin conectoare sau cleme de legătură prin presare, cu surub asigurat contra slabirii sau prin sertizare. Clemele trebuie să fie omologate pentru conductoare de cupru sau de aluminiu. Conductoarele de cupru pot fi imbinate şi prin rasucire şi matisare, pe o lungime de cel puţin 20 mm. Imbinarea conductoarelor de aluminiu prin rasucire este interzisa. La imbinarea conductoarelor trebuie respectate şi prevederile corespunzătoare din normativul NP I7-02. 8.5.9. Izolarea locurilor de imbinare a conductoarelor trebuie facuta fie cu benzi adezive de PVC rezistent la intemperii, fie cu benzi termocontractabile sau alte materiale echivalente. 8.5.10. Se recomanda ca instalarea aparaturii să se faca exclusiv prin unul din modurile de la 8.1.1. În cazul în care este necesară instalarea prin cabluri a unei aparaturi proiectate pentru instalare în conductoare protejate în conducte sau invers, trebuie aplicate masurile de adaptare de la 8.5.11. sau 8.5.12. 8.5.11. O capsulare proiectata special pentru racordarea conductoarelor în conducte de protecţie poate fi racordata prin cabluri conform uneia din cele trei metode de mai jos: 1. Conducta metalica rigida filetata poate fi infiletata în orificiul filetat al capsularii. Pe conducta metalica, la max. 450 mm de capsulare se instaleaza un dispozitiv de etansare; între acesta şi cutia de borne se instaleaza o alta conducta metalica rigida, în aceleasi condiţii ca mai sus. Dacă lungimea acesteia este mai mare de 450 mm, se instaleaza un dispozitiv de etansare suplimentar. Cablul se va racorda la cutia de borne în conformitate cu modul de protecţie al cutiei. 2. Un adaptor cu acelasi mod de protecţie ca şi capsularea, având treceri etanse şi cutie de borne, poate fi infiletat în orificiul de intrare al conductei în capsulare direct sau prin intermediul unei conducte de maximum 150 mm lungime. Metoda se aplică şi în cazul capsularilor proiectate special pentru racordarea în cabluri instalate în conducte, dar pentru care realizarea conexiunii necesita alte cabluri. Cablul se va racorda la cutia de borne conform prevederilor corespunzătoare modului de protecţie al cutiei. 3. Cablul poate fi racordat la capsulare cu ajutorul unei intrari de cablu şi, dacă este necesar, cu ajutorul unei piese de tranzitie, care are rolul de adaptare a diametrului intrarii de cablu la cel al orificiului filetat al capsularii. Atunci când cablul intra intr-o capsulare antideflagranta, între intrarea de cablu şi capsulare se insereaza un dispozitiv de etansare, conform metodei 1. 8.5.12. Racordarea în conductoare a unei capsulari proiectate special pentru racordarea în cablu se poate face prin infiletarea unei tevi rigide în orificiul capsularii (a se vedea şi 8.1.). Filetul conductei trebuie să fie compatibil cu filetul capsularii. 8.6. Montarea conductelor de protecţie 8.6.1. Este interzisa asezarea conductelor pe suprafaţa pardoselii. Este admisa pozarea conductelor în pardoseli betonate, dacă acestea sunt acoperite cu un strat de minimum 20 mm de beton. Nu este permisa pozarea în pardoseli a conductelor de protecţie mai mici de 3/4". 8.6.2. În incaperile foarte umede şi cu mediu puternic coroziv, conductele nu trebuie aşezate direct pe suprafetele portante. Distantele minime între conducte şi pereti sau tavane trebuie să fie: - pentru conducte cu diametrul până la 1" - de doua ori diametrul conductei respective; - pentru conducte cu diametrul mai mare de 1" - diametrul conductei respective. 8.6.3. Trebuie prevăzute legaturi de fixare rigida a conductelor de protecţie, care să nu permita deplasarea acestora faţă de construcţia de sustinere. Nu este permisa fixarea conductelor prin sudare directa de suport. 8.6.4. Conductele de protecţie montate aparent trebuie fixate astfel: - la maximum 800 mm faţă de motoare sau aparate locale; - la maximum 300 mm faţă de corpuri de iluminat, cutii de derivatie sau fitinguri. 8.6.5. La trecerea conductelor prin pereti sau plansee trebuie respectate prevederile normativului P 118 şi MP-008. 8.6.6. La trecerea conductelor prin pereti, dispozitivele de etansare trebuie montate, de regula, în ariile periculoase, în imediata apropiere a locului de iesire. Între dispozitivul de etansare şi perete nu este permisa montarea de racorduri de legătură. 9. Prescriptii de instalare şi punere în functiune pentru aparatura presurizata "p" 9.1. Condiţii tehnice pentru conducte 9.1.1. Materialele folosite pentru conducte şi imbinari nu trebuie să fie afectate de gazul de protecţie şi de vaporii sau gazele inflamabile în care sunt instalate. 9.1.2. Conductele trebuie să reziste la 1,5 ori suprapresiunea maxima specificata de furnizorul aparaturii presurizate sau la suprapresiunea maxima a sursei de presurizare. 9.1.3. Intrarea gazului de protecţie în conducta de alimentare trebuie să se faca în afara ariei periculoase. Face excepţie cazul în care gazul este furnizat în butelii. 9.1.4. Se recomanda ca orificiile de iesire a gazului de pe conductele de evacuare să fie intr-o arie nepericuloasa. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie instalate bariere contra scanteilor şi particulelor incendive. 9.1.5. Barierele nu sunt necesare în zona 2, dacă aparatura nu produce, în functionare normala, scantei sau particule incendive. În toate celelalte situaţii instalarea barierelor este obligatorie. 9.1.6. Se recomanda ca instalarea aparaturii de presurizare, ventilatoare, compresoare, dispozitivele de control/comanda aferente, etc., să se faca intr-o arie nepericuloasa; în caz contrar, aparatura trebuie să fie protejata corespunzător zonei. 9.2. Măsuri în cazul defectării presurizarii 9.2.1. Aparatura cu sursa interna de degajare trebuie instalata conform instructiunilor furnizorului. În cazul defectării presurizarii, este necesară alarmarea şi luarea de măsuri pentru menţinerea sigurantei sistemului. 9.2.2. Dacă aparatura este fără sursa interna de degajare, masurile care trebuie luate în cazul defectării presurizarii depind de clasificarea ariei periculoase şi de tipul de protecţie al aparaturii. 9.2.3. În zona 1, dacă aparatura este corespunzătoare zonei 2 fără presurizare, este necesară alarmarea, în vederea luării de măsuri pentru repararea defectiunii; dacă aparatura este necorespunzatoare pentru zona 2 fără presurizare, alarma trebuie urmata de deconectare automata. 9.2.4. În zona 2, în cazul în care aparatura este corespunzătoare zonei 2 fără presurizare, nu trebuie luata nici o măsura; dacă aparatura nu este corespunzătoare zonei 2 fără presurizare, este necesară alarmarea. 9.3. Purjarea 9.3.1. Gazul de protecţie pentru purjare şi presurizare trebuie să fie necombustibil şi netoxic, sa nu conţină umezeala, praf sau ulei. 9.3.2. Dacă se foloseşte aerul ca gaz de protecţie, priza de aer trebuie amplasata în afara ariei periculoase. 9.3.3. Cantitatea de gaz de presurizare necesar pentru purjare trebuie să fie de cel puţin 5 ori volumul spatiului liber din capsulare şi conductele aferente. 9.3.4. Timpul de purjare pentru presurizarea unei capsulari, inclusiv pentru conductele aferente, trebuie specificat de furnizor. 9.3.5. În zona 2 purjarea nu este obligatorie, dacă atmosfera în interiorul capsularii este mult sub limita inferioara de inflamabilitate (de exemplu, 25% din LEL). Acest lucru se poate controla prin instalarea unor detectoare de gaz. 9.4. Punerea în functiune 9.4.1. În vederea punerii în functiune a unei instalaţii presurizate trebuie obţinut un certificat de verificare a tipului de protecţie eliberat de un organism notificat (a se vedea 4.4.4.). Standardul de referinţa este SR EN 50014. 9.4.2. Punerea în functiune a unei instalaţii de presurizare trebuie autorizata de către o comisie compusa din reprezentanti ai beneficiarului, proiectantului, INSEMEX Petrosani şi ai Inspectoratului teritorial de stat pentru protectia muncii. 10. Realizarea incaperilor presurizate Prevederile de mai jos se referă la încăperi situate în arii periculoase, în care patrunderea gazelor sau vaporilor inflamabili este prevenita prin menţinerea în interiorul acestora a unui gaz de protecţie la o presiune mai mare decat cea atmosferica. Se presupune inexistenta în aceste încăperi a unor surse interne de degajare de gaze sau vapori inflamabili. Atmosfera din interiorul unei camere care parţial este situata intr-o zona periculoasa, dar ale carei deschideri duc către zone nepericuloase, se considera nepericuloasa. Standardul de referinţa privind principiile de construcţie a camerelor, precum şi a sistemului de conducte de gaz de protecţie este SR CEI 60079-13. 10.1. Principii de construcţie 10.1.1. Conductele pentru gazul de protecţie şi conexiunile acestora trebuie să reziste la 1,5 ori suprapresiunea maxima la functionarea normala sau minimum 200 Pa. Pentru evitarea deformarii conductelor sau conexiunilor datorate unor suprapresiuni în functionare trebuie montate dispozitive de securitate corespunzătoare. 10.1.2. Numărul conductelor de alimentare cu gaz de protecţie trebuie ales în functie de amplasarea aparaturii de protejat. Aceste conducte trebuie considerate ca facand parte din incapere. 10.1.3. Intrarea conductelor şi cablurilor în incapere trebuie etansata corespunzător pentru a se evita patrunderea substanţelor inflamabile. 10.1.4. Se recomanda ca orificiile de evacuare care se deschid intr-o zona periculoasa să fie prevăzute cu supape sau clapete automate de inchidere pentru a se evita patrunderea atmosferei exterioare atunci când se defecteaza instalatia de presurizare. 10.2. Măsuri de prevenire a riscului exploziilor 10.2.1. Pentru prevenirea riscului aparitiei unei explozii generate în momentul cuplarii aparaturii electrice sau al defectării presurizarii, trebuie luate anumite măsuri functie de caracteristicile aparaturii electrice, de condiţiile de mediu şi de folosirea dispozitivelor de securitate pentru monitorizarea atmosferelor interioare sau pentru actionarea unei alarme sau deconectarea automata a alimentarii cu energie. 10.2.2. La punerea sub tensiune initiala sau după deconectare trebuie să se ia una din urmatoarele măsuri:
a)să se efectueze o purjare de o durată suficienta (volumul de gaz protector necesar pentru purjare este estimat ca fiind de cel puţin cinci ori volumul interior al camerei şi conductelor asociate); ...
b)să se presurizeze camera. ... O atmosfera este considerata nepericuloasa atunci când în orice punct din camera, incinte şi conducte asociate, concentraţia gazelor sau vaporilor inflamabili este sub 25% din LEL (limita inferioara de explozie). 10.2.3. La defectarea presurizarii, dacă atmosfera, în absenta presurizarii, este clasificata zona 1, trebuie deosebite urmatoarele situaţii:
a)dacă aparatura este în construcţie normala, neadecvata pentru functionare în arii periculoase trebuie luate urmatoarele măsuri: ... - alarma adecvata (optica, sonora sau ambele) care să indice lipsa presurizarii; - măsuri imediate pentru a reface presurizarea; - intreruperea automata a alimentarii cu energie, într-un interval de timp predeterminat, ţinând cont de cerinţele unei opriri tehnologice programate.
b)dacă aparatura electrica instalata în camera este corespunzătoare pentru zona 2, trebuie luate urmatoarele măsuri: ... - alarma adecvata (optica, sonora sau ambele) care să indice lipsa presurizarii; - măsuri imediate pentru refacerea presurizarii; - deconectarea programata a alimentarii cu energie, dacă presurizarea nu poate fi refacuta pentru o perioadă mai indelungata de timp, sau dacă concentraţia de gaz inflamabil creşte până la niveluri de alarma. 10.2.4. La defectarea presurizarii, dacă atmosfera, în absenta presurizarii, este clasificata zona 2, iar aparatura din camera este în execuţie normala, neadecvata pentru functionare în mediu cu pericol, trebuie luate urmatoarele măsuri: - alarma adecvata (optica, acustica sau ambele) care să indice lipsa presurizarii; - măsuri imediate pentru refacerea presurizarii; - intreruperea automata a alimentarii cu energie cat mai repede posibil, într-un interval de timp stabilit, dacă conţinutul de gaz inflamabil creşte spre valori periculoase. 10.2.5. Instalatiile electrice de presurizare, iluminatul şi telecomunicatiile esentiale trebuie alese conform zonei care corespunde clasificarii interiorului incaperii în lipsa presurizarii, ceea ce permite ca acestea sa ramana în functiune chiar şi în lipsa presurizarii. 10.2.6. În cazul în care este nevoie să se pastreze în functiune aparatura electrica din incapere, se recomanda asigurarea a doua surse separate de gaz de protecţie. Fiecare sursa trebuie să poată menţine singura suprapresiunea necesară. 10.2.7. Alarma trebuie să fie amplasata acolo unde poate fi perceputa imediat de personalul de supraveghere. 10.2.8. Pentru monitorizarea funcţionarii satisfăcătoare a presurizarii trebuie să se foloseasca fie un dispozitiv de monitorizare a presiunii, fie un dispozitiv de monitorizare a debitului, fie ambele. 10.2.9. Sistemul de presurizare trebuie astfel dimensionat, încât să asigure o suprapresiune minima de 25 Pa în punctele din interiorul camerelor şi conductelor asociate, la care se pot produce pierderi, toate usile şi ferestrele fiind închise. 10.2.10. La proiectarea sistemului de presurizare trebuie respectate prevederile normativelor I.5, P 118 şi normele generale de protecţie contra incendiilor. 10.2.11. Inaintea punerii în functiune a camerei presurizate trebuie verificate urmatoarele: - dacă se poate efectua purjarea; - dacă suprapresiunea minima se poate menţine cu debitul minim al sistemului de presurizare cu toate deschiderile închise, în condiţii normale de functionare. 10.2.12. Pe usa camerei presurizate trebuie marcată inscripţia: ATENŢIE - CAMERA PRESURIZATA - INCHIDETI USA În interiorul camerei trebuie afisate urmatoarele informaţii: - suprapresiunea minima necesară sau debitul corespunzător de gaz de protecţie; - reguli de punere sub tensiune şi timpul de purjare necesar; - măsuri ce trebuie luate la defectarea presurizarii. 11. Prescriptii de instalare pentru tipul de protecţie "i" - securitate intrinseca Spre deosebire de alte tipuri de protecţie antiexploziva, unde trebuie avuta în vedere limitarea energiei în aparatura pentru a evita aprinderea unui amestec exploziv, la echipamentele cu securitate intrinseca şi circuitele aferente trebuie avuta în vedere asigurarea integritatii acestora prin protejarea împotriva patrunderii energiei din alte surse. În acest fel, chiar în caz de defect (scurtcircuit, punere la pamant sau ruperea circuitului), energia limita în circuit nu este depasita. De aceea, prin modul de instalare a circuitelor cu securitate intrinseca, trebuie să se urmareasca menţinerea separarii faţă de alte circuite. 11.1. Instalaţii pentru zonele 1 şi 2 11.1.1. Standardul de referinţa privind aparatura cu securitate intrinseca şi părţile cu securitate intrinseca ale aparaturii asociate, instalate în zonele 1 sau 2, este SR EN 50020. 11.1.2. Se recomanda ca aparatura asociata să fie amplasata în afara ariei periculoase sau, dacă acest lucru nu este posibil din motive practice, să aibă o protecţie antiexploziva corespunzătoare. 11.1.3. Tensiunea de alimentare a aparaturii electrice asociate nu trebuie să fie mai mare decat tensiunea înscrisă pe eticheta acesteia, iar curentul de scurtcircuit prezumat al sursei de alimentare nu trebuie să fie mai mare de 1500 A. 11.1.4. Tensiunea de incercare a cablurilor folosite pentru circuitele cu securitate intrinseca trebuie să fie de minimum 500 V c.a. Diametrul conductoarelor individuale din locurile cu pericol de explozie trebuie să fie de minimum 0,1 mm. 11.1.5. Ecranul cablurilor trebuie legat la pamant la capatul din zona nepericuloasa, într-un singur punct. 11.1.6. Ecranul trebuie legat la pamant în mai multe puncte în una din urmatoarele situaţii de mai jos:
a)dacă ecranul are o rezistenta mare sau exista un ecran suplimentar împotriva interferentelor inductive, conectarea la pamant în mai multe puncte trebuie să indeplineasca urmatoarele condiţii: ... - conductorul de legare la pamant să fie izolat şi să aibă o secţiune minima de 4 mm2 cupru; - conductorul de legare la pamant şi ecranul să fie legate la pamant în acelasi punct, situat la capatul din zona nepericuloasa; - ansamblul conductor de legare la pamant-ecran sa reziste la o incercare a izolatiei la 500 V faţă de toate celelalte conductoare din cablu şi toate armaturile de cablu; - valoarea L/R a cablului sa nu depăşească valorile permise, prevăzute în certificate, marcajul echipamentului sau instrucţiunile de utilizare (a se vedea şi 11.1.18.).
b)dacă zona de instalare a cablului prezinta un înalt grad de echipotentialitate (este asigurata egalitatea potentialelor dintre cele doua extremitati ale circuitului), ecranele pot fi racordate la pamant la cele doua capete, şi, dacă e necesar, în oricare alt punct intermediar. ...
c)se pot efectua legari la pamant multiple, prin condensatoare a caror capacitate totala echivalenta nu depăşeşte 10 nF. ... Armatura cablului trebuie conectata la sistemul de legare echipotentiala în cel puţin un punct, pentru a evita aparitia de scantei periculoase. Se recomanda conectarea armaturii la sistemul de legare echipotentiala prin intermediul intrarilor de cablu de la cele doua capete. 11.1.7. La instalarea cablurilor ce conţin circuite cu securitate intrinseca trebuie respectata una din urmatoarele condiţii: - să fie protejate împotriva riscului de deteriorare mecanica; - să fie armate, ecranate sau cu invelis metalic; - să fie separate de cablurile conţinând circuite fără securitate intrinseca. 11.1.8. Nu sunt permise în acelasi cablu multifilar circuite cu securitate intrinseca şi circuite fără securitate intrinseca. 11.1.9. În afara cazurilor în care sunt permise în mod special, circuitele cu siguranţa intrinseca nu trebuie dispuse în aceleasi cabluri, manunchiuri, tuburi de protecţie, poduri de cabluri cu circuitele fără securitate intrinseca, ci trebuie separate cu ajutorul unor bariere mecanice. Asemenea bariere nu sunt necesare, dacă toate cablurile sunt ecranate sau cu invelis metalic legat la pamant sau dacă sunt fixate solid, astfel încât să se menţină o separare fizica corespunzătoare. 11.1.10. O atenţie deosebită trebuie acordată evitarii influentei campurilor electromagnetice perturbatoare, generate fie de cabluri monofilare prin care circulă curenti mari, fie de linii electrice aeriene de înaltă tensiune, prin montarea cablurilor conţinând circuite cu siguranţa intrinseca la distante corespunzătoare sau prin folosirea de ecrane sau conductoare torsadate. 11.1.11. Cablurile care conţin circuite cu securitate intrinseca trebuie să fie marcate prin etichetare sau codificarea culorilor. Culoarea folosita trebuie să fie albastru deschis. Marcarea circuitelor cu securitate intrinseca nu este necesară dacă toate cablurile cu şi fără securitate intrinseca sunt armate, ecranate sau cu invelis metalic. 11.1.12. Cablurile conţinând mai multe circuite cu securitate intrinseca trebuie să indeplineasca urmatoarele cerinţe suplimentare: - izolatia conductoarelor sa reziste la o incercare de rigiditate dielectrica la o tensiune dubla faţă de tensiunea nominala, dar minimum 500 V c.a.; - cablul sa reziste la o incercare de rigiditate dielectrica cu o tensiune de minimum 500 V c.a., aplicata între toate conductoarele legate împreună şi armatura şi ecranul legate împreună şi de minimum 1000 V c.a., aplicata între doua manunchiuri de conductoare legate împreună, fiecare conţinând jumătate din numărul de conductoare ale cablului. 11.1.13. În instalatiile electrice care conţin circuite cu securitate intrinseca (dulapuri de măsura şi control, cutii de conexiuni, etc.) bornele trebuie separate în mod sigur de circuitele fără securitate intrinseca (de exemplu printr-un perete de separare sau printr-o distantare de cel puţin 50 mm). Bornele circuitelor cu securitate intrinseca trebuie marcate corespunzător. Standardul de referinţa este SR EN 50020. 11.1.14. Circuitele cu securitate intrinseca pot fi izolate faţă de pamant sau legate într-un punct la sistemul de legare echipotentiala, dacă acesta acopera toata aria în care sunt instalate circuitele cu securitate intrinseca. Alegerea uneia din cele doua metode de instalare trebuie să aibă în vedere regulile de functionare a circuitelor şi instrucţiunile producătorului. 11.1.15. Dacă circuitul cu securitate intrinseca este izolat faţă de pamant, trebuie luate măsuri pentru eliminarea riscului provenind de la incarcarile electrostatice, de exemplu, printr-o legare la pamant prin intermediul unor rezistente de o valoare cuprinsa între 0,2 şi 1 M ohm. 11.1.16. Legarea la pamant într-un circuit, în doua sau mai multe puncte, este permisa cu condiţia ca circuitul să fie separat galvanic în subcircuite, fiecare dintre acestea având un singur punct de punere la pamant. Legarea la pamant a circuitelor cu securitate intrinseca poate fi necesară fie din motive functionale (de exemplu, pentru termocuple sudate), fie din motive de securitate (de exemplu, când se utilizeaza bariere de securitate fără separare galvanica sau când aparatura nu rezista la încercările de rigiditate dielectrica de minimum 500 V faţă de pamant). Standardul de referinţa este SR EN 50020. 11.1.17. Bornele de legare la pamant ale barierelor de siguranţă fără separare galvanica (de exemplu barierele Zener) trebuie legate la sistemul de legare echipotentiala pe drumul cel mai scurt sau (numai în sistemul TN-S) legate la pamant. Impedanta dintre punctul de legare la pamant a barierelor de securitate şi punctul de legare la pamant al sistemului trebuie să fie mai mica de 1 ohm. Se recomanda utilizarea unor bare separate de legare la pamant. Legătură trebuie realizata cu conductor izolat de cupru, cu o secţiune minima de 4 mm^2. Aceasta secţiune trebuie verificata la curentul de scurtcircuit al retelei de alimentare a barierei şi, eventual, marita corespunzător. 11.1.18. La instalarea circuitelor cu securitate intrinseca cu o singura aparatura asociata trebuie facute urmatoarele verificări, ce trebuie să corespunda standardului de referinţa SR EN 60079-14:
a)Suma dintre capacitatea interna efectiva maxima C

(1)a fiecarei unităţi de aparatura cu securitate intrinseca şi capacitatile cablului (în general cablurile fiind considerate ca având o capacitate concentrata egala cu capacitatea maxima între doua conductoare alaturate) nu trebuie să depăşească valoarea maxima C

(0)marcată pe aparatura asociata. ... b) Suma dintre inductanta interna efectiva maxima L

(1)a fiecarei unităţi de aparatura cu securitate intrinseca şi inductanta cablului nu trebuie să depăşească valoarea maxima L

(0)marcată pe aparatura asociata. ... În cazul în care aparatura cu securitate intrinseca nu contine inductanta efectiva şi aparatura asociata este marcată cu o valoare inductanta/rezistenta L/R, dacă valoarea L/R a cablului, masurata între doua conductoare din cablu prezentand separatia maxima, este mai mica decat aceasta valoare, nu este necesar să se satisfaca prescriptia referitoare la L

(0). c) Valoarea tensiunii de intrare admise U

(1), a curentului de intrare I

(1)şi a puterii de intrare P

(1)ale fiecarei aparaturi cu securitate intrinseca trebuie să fie mai mari sau egale cu valorile U

(0), I

(0)şi, respectiv, P

(0), corespunzătoare aparaturii asociate. ... d) La aparaturile simple, temperatura maxima se poate determina din valorile P

(0)pentru aparatura asociata, pentru a obtine clasa de temperatura. Clasa de temperatura poate fi determinata cu ajutorul tabelului 11.

... În plus, componentele cu o suprafaţa mai mica decat 10 cm^2 (cu excepţia firelor conductoare) pot fi clasificate ca T5 dacă temperatura lor de suprafaţa nu depăşeşte 150°C. Grupa aparaturii cu circuite cu securitate intrinseca este aceeasi cu cea similara gruparii celei mai restrictive în ceea ce priveste utilizarea, pentru orice exemplar de aparatura electrica ce formeaza circuitul respectiv (de exemplu un circuit cu aparatura IIB şi IIC va fi de grupa IIB). Tabelul 11.3 Evaluarea pentru clasificarea T4 după dimensiunea componentei şi temperatura ambianta 11.1.
În cazul circuitelor cu securitate intrinseca cu mai mult de o aparatura asociata este necesară verificarea prin calcule sau prin încercări de aprindere prin scanteie a securitatii intregului sistem (grupa aparaturii, clasa de temperatura şi categoria), standardul de referinţa fiind SR EN
Caracteristicile nominale ale elementelor de limitare a tensiunii şi curentului din fiecare aparatura asociata nu trebuie să depăşească combinatiile valorilor U

(0)şi I

(0)ale celorlalte aparaturi asociate. Standardul de referinţa pentru baza de calcul (normativa) de verificare a circuitelor cu securitate intrinseca cu mai multe aparaturi asociate, care au caracteristici curent-tensiune lineare cat şi metodele de determinare a valorilor maxime pentru tensiuni şi curenti pentru acelasi tip de circuite este SR EN 60079-14 (Anexe). 11.

Instalaţii pentru zona 0 11.2.
În zona 0, instalarea circuitelor cu securitate intrinseca trebuie să respecte prescriptiile de la 11.
pentru zonele 1 şi 2, completate sau modificate de prevederile de la paragrafele urmatoare. 11.2.
Standardul de referinţa pentru aparatura cu securitate intrinseca şi aparatura asociata, instalate în zona 0 este SR EN 50020, categoria "ia". Se recomanda utilizarea aparaturii asociate cu separare galvanica între circuitele cu şi fără securitate intrinseca. 11.2.
Aparatura asociata fără separare galvanica se poate utiliza numai în schema de legare la pamant de tip TN-S în conformitate cu 11.1.17., iar aparatura trebuie alimentata de la retea printr-un transformator de separatie, protejat pe primar prin sigurante fuzibile cu capacitate de rupere corespunzătoare. Toate componentele circuitului (aparatura simpla, aparatura cu siguranţa intrinseca, cablurile) trebuie să fie de categoria "ia". 11.2.
Atunci când este necesară legarea la pamant din motive functionale, aceasta trebuie facuta în afara zonei 0, dar cat mai aproape de aparatura din zona
11.2.
În cazul în care aparatura instalata în zona 0 poate fi periclitata de diferente de potenţial ce pot aparea ca urmare a descarcarilor atmosferice, trebuie instalat un dispozitiv de protecţie la supratensiuni între fiecare conductor nelegat la pamant şi structura locala invecinata, la maximum 1 m de intrarea în zona
Conductorul de conexiune trebuie să aibă o secţiune de minimum 4 mm^2 cupru. Dispozitivul de protecţie la supratensiuni trebuie să suporte un curent de descarcare de vârf de minimum 10 kA (impuls de 8/20 æs, de 10 ori), iar tensiunea de amorsare trebuie determinata pentru fiecare instalatie în parte.
Protectia împotriva scanteilor incendiare 12.
Protectia împotriva curentilor de punere la pamant 12.1.
Intr-o arie periculoasa, reteaua TN, în care neutrul este legat direct la pamant, trebuie să fie de tipul TN-S (conductorul neutru N şi conductorul de protecţie PE trebuie să fie separate). Este interzisa reconectarea conductoarelor N şi PE după separare. În punctul de separare, situat în aria nepericuloasa, conductorul de protecţie trebuie legat la sistemul de echipotentializare al zonei. Este necesar controlul curentilor reziduali între conductoarele N şi PE. Sensibilitatea dispozitivelor de protecţie la curenti reziduali trebuie să fie mai mica de 500 mA. 12.1.
Intr-o retea TT, în care neutrul este legat direct la pamant, iar priza de pamant a retelei este diferita de priza de pamant pentru mase şi elemente conductive este necesară protectia la curenti reziduali cu dispozitive tip RCD a receptoarelor electrice. Dispozitivul de protecţie la curenti reziduali poate fi amplasat pe intrarea tabloului de distribuţie şi/sau pe fiecare plecare, pentru ameliorarea selectivitatii. 12.1.
În reteaua de tip IT de joasa tensiune, în care neutrul este izolat sau legat la pamant printr-o impedanta, iar priza de pamant pentru mase este conectata cu priza de pamant a retelei, trebuie prevăzut un dispozitiv de control permanent al izolatiei, pentru a semnaliza primul defect de izolatie; semnalizarea trebuie urmata imediat de măsuri de depistare şi izolare a defectului. Durata maxima de functionare cu o punere simpla la pamant se reglementeaza prin documentaţia tehnica de execuţie, functie de natura şi importanţa consumatorilor. Dacă priza de pamant pentru mase este diferita de priza de pamant a retelei este necesar, în plus, un dispozitiv de protecţie la curenti reziduali, amplasat pe intrarea tabloului de distribuţie. În reteaua de tip IT de medie tensiune, în care neutrul este izolat sau legat la pamant printr-o bobina de stingere, sunt necesare urmatoarele măsuri: - controlul permanent al rezistentei de izolatie şi semnalizarea optica şi eventual şi acustica a primei puneri la pamant; - deconectarea netemporizata a receptoarelor electrice situate în zona 1 şi deconectarea temporizata a celor situate în zona 2, la prima punere la pamant. Se admite deconectarea temporizata a receptoarelor de importanţa vitala în procesul tehnologic sau chiar menţinerea lor în functiune, chiar dacă sunt situate în zona 1, dacă deconectarea lor ar introduce un risc mai mare decat cel de aprindere, cu condiţia ca functionarea sistemului de alarmare să fie urmata imediat de masurile de depistare şi izolare a defectului monofazat. Dacă neutrul retelei IT de medie tensiune este legat la pamant printr-o rezistenta, primul defect de punere la pamant trebuie să conduca la deconectarea netemporizata a receptoarelor electrice. 12.1.
În schemele TN-S, TT şi IT cu neutrul distribuit este necesară deconectarea conductorului neutru. Acesta trebuie să fie deconectat după conductoarele de faza, iar conectarea lui să se faca simultan sau inaintea conectarii conductoarelor de faza. Trebuie, de asemenea, prevăzută protectia la suprasarcina a conductorului neutru, dacă secţiunea acestuia este mai mica decat cea a conductoarelor de faza. Se admite sa nu se prevada protectia conductorului neutru, chiar dacă secţiunea lui este mai mica decat cea a conductoarelor de faza, dacă dispozitivul de protecţie al fazelor asigura şi protectia neutrului, iar curentul maxim probabil prin acesta în functionare normala este mai mic decat curentul maxim admisibil în conductor. 12.
Electricitatea statica 12.2.
Electricitatea statica poate provoca incendiu sau explozie în cazul indeplinirii simultane a urmatoarelor condiţii: - existenta materialului combustibil sau a atmosferei explozive; - deplasarea sarcinilor cu aparitia descarcarilor disruptive; - energia eliberata prin descarcare să fie mai mare decat energia minima pentru aprinderea materialului combustibil sau a atmosferei explozive. Aparitia sarcinilor electrice în procesele industriale se poate datora în principal fenomenelor de frecare a doua corpuri, potentialelor de contact şi unor fenomene de polarizare. Pericolul de explozie poate să apară la manipularea substanţelor combustibile sau oxidabile, atunci când concentraţia acestora în amestec cu aerul este cuprinsa între limitele inferioara şi superioara de explozie. 12.2.
Sunt considerate periculoase, din punct de vedere al producerii electricitatii statice, substantele care au o rezistivitate mai mare de 10^5 ohm cm. Substantele cele mai raspandite cu rezistivitate mare sunt: cauciucul natural şi sintetic, rasinile sintetice, masele plastice, fibrele artificiale, gazele lichefiate, hidrocarburile lichide şi gazoase (eter dietilic, butirol de etil, etc.). Pericolul de explozie sau de incendiu depinde de viteza şi de modul de manipulare a lichidelor prin conducte sau instalaţii pe timpul desfăşurării operaţiilor de alimentare, golire, transport şi distribuţie (cele mai periculoase potentiale se formeaza la transportul lichidelor pe conducte cu viteze mai mari de 0,7 m/s). Stratul de praf combustibil se comporta diferit la descarcarile electrostatice, în functie de natura produsului de aprindere. 12.2.
Principalele procese, operaţii, activităţi, fenomene etc., pe parcursul cărora pot să apară incarcari electrostatice sunt: ● încărcarea şi/sau descarcarea lichidelor combustibile aflate la presiune atmosferica în/din rezervoare (cisterne); ● vehicularea lichidelor combustibile sau a solventilor, cu viteze relativ mari, prin elemente sau portiuni de conducte; ● pulverizarea unor produse combustibile (lichide, pulberi etc.) prin utilizarea principiului lui Bernoulli; ● amestecarea, prin centrifugare cu viteze relativ mari, în vase, recipiente etc., a unor produse combustibile lichide; ● procese de producere a pulberilor (prafurilor) combustibile; ● transportul pneumatic prin conducte, a produselor pulverulente; ● procese tehnologice pentru cauciucat tesaturi; ● utilizarea indicatoarelor de nivel, de tip plutitor, pentru masurarea nivelului produselor lichide combustibile şi/sau inflamabile, dacă acestea nu sunt legate la pamant; ● spalarea cu jet pulverizat de apa şi/sau abur supraincalzit a cazanelor, rezervoarelor, cisternelor sau a altor recipiente, care au continut produse volatile şi care mai pot contine vapori ai acestor produse; ● operaţii de omogenizare în rezervoare a produselor combustibile prin agitare cu aer, diverse alte gaze sau prin utilizarea de dispozitive mecanice; ● pulverizarea electrostatica utilizand vopseluri, pulberi etc.; ● procese de fabricatie a firelor şi fibrelor în industria textila; ● filtrarea aerului sau a altor gaze, impurificate cu pulberi metalice, pulberi (prafuri) agricole etc.; ● procese locale şi generale de ventilare, aerisire, desprafuire etc.; 12.2.
Masurile de protecţie contra electricitatii statice trebuie să tina seama de caracteristicile proceselor tehnologice şi de capacitatea de reactie a operatorilor. Solutiile cele mai eficiente sunt: - indepartarea sarcinilor electrice prin legarea la pamant a utilajelor, conductelor şi rezervoarelor la care pot să apară incarcari cu electricitate statica; - umidificarea atmosferei (se recomanda acolo unde procesul tehnologic permite acest lucru). Pentru a împiedica formarea sarcinilor electrostatice se recomanda ca umiditatea relativa a aerului să fie de peste 70%; - cresterea conductivitatii suprafetei materialelor; - purificarea gazelor de particulele lichide şi solide suspensie; - purificarea lichidelor care conţin particule coloidale; - ionizarea aerului şi a mediului, în special în interiorul utilajelor, rezervoarelor, mijloacelor închise de transport, etc. pentru cresterea conductivitatii acestuia; - folosirea de pardoseli cu conductivitate electrica marita; - interzicerea incarcarii unui produs cu temperatura de inflamabilitate ridicata, cum ar fi petrolul lampant, până când nu s-au scurs resturile de lichide din autocisterna. 12.2.
În toate cazurile în care legarea la pamant este un mijloc de protecţie suficient contra electricitatii statice se recomanda folosirea acesteia, deoarece este mijlocul cel mai simplu şi eficace. Eficienta combaterii electricitatii statice prin legare la pamant trebuie verificata intotdeauna prin masuratori. 12.2.
Utilajele, masinile şi dispozitivele pentru substante şi procese periculoase în ceea ce priveste încărcarea electrostatica trebuie executate din materiale conductive. 12.2.
Pentru utilajele cu suprafete emailate şi pentru utilajele metalice la care pe peretii inferiori se formeaza sedimente de substante neconductive (gudroane, pelicule de masa plastica, etc.) legarea la pamant nu reprezinta un mijloc de protecţie eficient. În aceste cazuri trebuie să se ia şi alte măsuri de protecţie. 12.2.
Filtrele cu saci din panza se recomanda să fie cusute cu sarma metalica şi apoi legate la pamant. Aceste sarme se vor verifica în mod sistematic pentru a se vedea dacă nu s-au produs ruperi, în care caz se vor repara imediat. 12.2.
Conductele care intră în limitele teritoriului unei instalaţii, acelea care fac legătură între utilajele din limitele unei instalaţii, precum şi conductele aferente instalaţiilor din afara platformei acestora trebuie să formeze pe toata lungimea lor un circuit electric neintrerupt. 12.2.
Atunci când continuitatea tubulaturii metalice este întreruptă prin burdufuri de materiale textile sau plastice se prevad sisteme de echipotentializare între tronsoanele bune conducatoare de electricitate. Legaturi echipotentiale se prevad la racordurile şi flansele cu garnituri izolatoare de pe traseele de conducte, tuburi şi furtunuri pentru vehicularea fluidelor generatoare de electricitate statica şi, după caz, la dispozitivele (capetele) de pulverizare, refulare sau debitare a acestora. 12.2.
Imbinarile cu flanse metalice ale conductelor şi utilajelor formeaza, de regula, legaturi satisfăcătoare din punct de vedere al continuitatii electrice, nefiind necesare punti speciale de suntare cu condiţia ca cel puţin două suruburi să fie bine curatate în locurile de contact (sub cap şi piulita). Se recomanda asezarea unor saibe cositorite sub capetele şi piulitele suruburilor, precum şi curatirea locurilor de contact. Rezistenta de contact între flanse nu trebuie să depăşească 0,03 ohm, valoare care, de regula, se obtine când suruburile flansei se strang normal, fără montarea dispozitivelor de suntare. În caz contrar se va face o legătură sigura de suntare. 12.2.
În instalatiile industriale şi în statiile de pompare, deoarece conductele au lungimi mici şi exista cai multiple de scurgere la pamant a electricitatii statice, nu sunt necesare suntarile suplimentare ale flanselor. Acestea sunt necesare pe traseele exterioare (estacade, parcuri de rezervoare). 12.2.
Conductele montate pe estacade trebuie să fie legate la instalatia de legare la pamant la capetele estacadei şi, de asemenea, la fiecare 200-300 m. Rezistenta prizei de legare la pamant, când este folosita numai pentru descarcarea electricitatii statice, trebuie să fie de maxim 100 ohm. 12.2.
Pentru estacade cu produse inflamabile, în afară de locurile de legare la pamant indicate la 12.2.13, trebuie să se tina seama de urmatoarele: - pentru legarea la pamant a estacadelor se vor prevedea prize speciale sau se vor folosi prizele de protecţie ale instalaţiilor electrice; - nu se admite utilizarea conductelor care conţin lichide şi gaze inflamabile ca prize de legare la pamant. Fac excepţie coloanele sondelor, care pot fi folosite ca prize de pamant; - nu se admite legarea conductelor care trec pe poduri amplasate în apropierea cailor ferate electrificate de construcţia metalica a podurilor pentru a se preintampina astfel patrunderea pe conducte a curentilor vagabonzi. 12.2.
Pentru a crea circuite închise şi pentru a se preintampina producerea de scantei trebuie să se prevada punti de conexiune pentru toate conductele montate în paralel amplasate în sectii, pe estacade sau în canale, la distanta de până la 10 cm una de alta. Puntile de conexiune trebuie montate la intervale de 20 m. Conductele care se intersecteaza şi se apropie până la distanta de 10 cm, indiferent de apartenenta sau destinatie, trebuie de asemenea să fie legate între ele cu punti de conexiune în punctele de intersectie şi de apropiere. Când conductele trec la o distanta de până la 10 cm de scari metalice, platforme şi constructii, trebuie să fie legate şi de acestea cu punti de conexiune. Pentru conductele montate la sol, existenta unui suport metalic comun este considerata suficienta, nemaifiind necesară montarea de punti de conexiune suplimentare. 12.2.
Mantalele rezervoarelor metalice trebuie legate la pamant conform normativului I
În afară de aceasta, rezervoarele trebuie legate pe drumul cel mai scurt între ele şi cu părţile metalice de pe sol sau subterane, cu conductele metalice sau cu instalatiile de paratrasnet ale construcţiilor vecine care se afla în jurul rezervorului pe o distanta de 30 m. 12.2.
Rezervoarele cu capac fix sustinut pe stalpi trebuie să aibă stalpii legati electric de capac şi mantaua legata la pamant. La rezervoarele cu manta şi capac metalic, este necesară sudarea sau nituirea stalpului la fundul rezervorului. Dacă mantaua rezervorului este din metal, dar capacul este din material slab conducator, de exemplu beton, legătură de la fundul rezervorului este suficienta. Dacă atât mantaua cat şi capacul sunt din material slab conducator, se va efectua o legătură la fundul rezervorului între stalpi şi fund, şi se va face o legătură prin peretele rezervorului la pamant, în exterior. 12.2.
La rezervoarele metalice care au capac metalic plutitor, capacul, dacă nu este în contact metalic cu mantaua (prin sistemul glisant de etansare) trebuie să aibă legătură electrica speciala cu mantaua prin conductoare flexibile. 12.2.
Capacul metalic plutitor al rezervoarelor care au mantaua construita din material slab conducator va fi legat la pamant prin exteriorul rezervorului. 12.2.
La umplerea rezervoarelor lichidele trebuie dirijate pe fundul acestora şi, acolo unde este posibil, la un punct legat la pamant. Se va prevedea un deflector la conducta de umplere care să elimine stropirea şi pulverizarea lichidului. Dacă se intrebuinteaza o palnie metalica, atunci ea va fi legata la pamant în acelasi loc ca şi rezervorul sau recipientul respectiv (umplute sau golite). În cazul în care palnia este confectionata din material izolant, atunci prin ea trebuie introdusa, până la partea inferioara a rezervorului, o lita legata la pamant (acest procedeu trebuie aplicat înainte de a se începe operatia de umplere). 12.2.
Nu se admit dispozitive şi obiecte plutitoare pe suprafaţa lichidelor inflamabile din rezervoare dacă nu sunt luate măsuri eficace pentru descarcarea sarcinilor electrostatice. Se recomanda ca indicatoarele de nivel pentru astfel de lichide să fie alese, pe cat posibil, de tipul celor fără flotor. În cazul când este necesară folosirea indicatoarelor de nivel cu flotor, flotorul va avea ghidaj metalic: tipul folosit trebuie să excluda posibilitatea desprinderii flotoarelor de pe ghidaj în timpul deplasarii şi al apropierii lor de peretele rezervorului (până la o distanta la care s-ar putea produce descarcarea prin scantei a electricitatii statice acumulate pe flotor). Se vor exclude de pe suprafaţa flotorului sau a dispozitivelor similare colturile ascutite, muchiile şi bavurile. Ecranele plutitoare din masa plastica vor avea un sistem adecvat de scurgere a electricitatii statice la masa rezervorului. 12.2.
La debarcader, toate conductele de pe tarm pentru transportul lichidelor la, sau de la tancurile sau ambarcatiunile petroliere, vor fi legate împreună şi conectate la un sistem eficace de legare la pamant. Se va executa o conexiune electrica între acest sistem de legare la pamant, sau aceste conducte, şi conexiunile de încărcare de pe tanc sau ambarcatiune, înainte ca furtunul sau furtunurile să fie conectate: aceasta legătură nu se va desface până ce furtunurile respective nu au fost deconectate. Pe tanc sau ambarcatiune trebuie să existe o borna speciala de legare la pamant, iar sculele de manevre trebuie să fie din bronz. 12.2.
Dacă furtunurile au o armatura electrica continua este necesar ca aceasta să fie legata la masa conductelor. 12.2.
La rampele de încărcare sau descarcare a cisternelor de cale ferata, la un punct din rampa lângă intrare şi la punctul de descarcare, sinele de cale ferata trebuie legate electric între ele iar aceasta legătură trebuie conectata la conductele de expeditie a produselor şi la sistemul de legare la pamant. Legarea sinelor de cale ferata în alte puncte, de-a lungul rampei nu este obligatorie. 12.2.
Furtunurile de cauciuc cu capat metalic utilizate pentru umplerea cisternelor de cale ferata, cisternelor auto, butoaielor, etc., care nu au asigurata prin construcţie o legătură electrica între cele doua capete, trebuie să fie legate la pamant cu sarma de cupru (infasurata pe furtun pe partea exterioara sau introdusa inauntru), având un capat lipit de piesele metalice ale conductei cu produs, iar celalalt capat lipit la capatul furtunului. 12.2.
La rampele pentru cisternele auto trebuie să se prevada la fiecare punct de umplere sau descarcare o legătură flexibila conectata la sistemul de legare la pamant şi care trebuie să aibă la capatul liber o clema de tip cleste. Cisterna auto va fi legata la pamant prin aceasta clema înainte de a se începe manevrarea furtunurilor de încărcare (descarcare) şi va fi deconectata numai după indepartarea furtunurilor. 12.2.
Vasele metalice portabile, butoaiele, canistrele metalice etc., care urmeaza a fi incarcate cu produse petroliere lichide, vor fi aşezate în timpul incarcarii lor pe o placa metalica legata la pamant şi vor fi conectate, prin intermediul unei legaturi electrice, la recipientul sau racordul din care se face încărcarea şi care trebuie să fie conectate la priza de pamant. Se recomanda realizarea unui sistem de interblocare care să nu permita încărcarea înainte de realizarea legaturii la pamant, cuplat cu un sistem de semnalizare. 12.2.
În locurile cu pericol de explozie nu se admite folosirea transmisiilor cu curele plane. Benzile transportoare din materiale obisnuite cu conductibilitate electrica redusa sunt admise numai dacă sunt în execuţie antistatica omologata. 12.2.
Se admite utilizarea curelelor trapezoidale în locurile cu pericol de explozie numai cu condiţia ca acestea să fie în execuţie antistatica omologata. 12.2.
Vasele tehnologice care conţin lichide, gaze inflamabile sau praf combustibil sau exploziv vor fi prevăzute cu una sau mai multe legaturi la pamant, functie de dimensiunile acestora (a se vedea 12.3.). 12.2.
Toate masinile de actionare care nu sunt amplasate pe o placa comuna cu unitatile lor de actionare trebuie legate la pamant. 12.2.
Toate instalatiile producătoare de abur şi masinile de actionare cu abur, cum sunt turbinele şi masinile cu abur, trebuie legate la pamant. 12.2.
Utilajele actionate electric montate pe o placa metalica comuna cu motorul electric, care este legat la pamant, nu necesita o legătură separata la pamant. 12.2.
Pentru limitarea şi controlul riscurilor de incendiu sau de explozie la încărcarea cu carburant a aeronavelor, trebuie adoptate urmatoarele măsuri: a) dacă este specificata obligativitatea legarii la pamant a aeronavei, se iau, succesiv, urmatoarele măsuri: ... - legarea la priza de pamant a autoalimentatorului; - legarea la priza de pamant a aeronavei; - realizarea unei legaturi electrice între aeronava şi autoalimentator; - realizarea unei legaturi electrice între aeronava şi capatul furtunului flexibil pentru carburant, în cazul alimentarii prin extradosul aripilor; - la terminarea operaţiei de alimentare, toate legaturile electrice trebuie deconectate în ordinea inversa celei specificate mai sus; b) dacă nu este specificata obligaţia legarii la pamant a aeronavei, se vor lua urmatoarele măsuri pentru înlăturarea sarcinilor electrice care ar putea să apară pe durata alimentarii cu carburant: ... - realizarea unei legaturi electrice între aeronava şi alimentator; - realizarea unei legaturi electrice între aeronava şi capatul furtunului flexibil pentru carburant, în cazul alimentarii prin extradosul aripilor; - dacă alimentarea cu carburant se face de la o statie (sistem de pompare fix), conectarea la priza de pamant nu trebuie să se faca în zona statiei (pompei fixe), deoarece în momentul conectarii pot să apară descarcari electrice datorate diferentelor de potenţial; de asemenea, nu este recomandata conectarea sistemului de legare la pamant la cel al unui grup de pista utilizat la alimentarea aeronavei, deoarece ar putea rezultă deteriorarea legaturii la pamant în cazul unui scurtcircuit în grupul respectiv; - toate aeronavele aflate pe pista, precum şi autoalimentatoarele existente pe platformele aferente pistelor de decolare/aterizare şi cladirilor, vor fi legate la pamant pe toata durata de stationare. 12.
Protectia împotriva trasnetului 12.3.
Constructiile şi instalatiile tehnologice exterioare în care se utilizeaza, prelucreaza sau depozitează substante care pot forma împreună cu aerul amestecuri explozive trebuie prevăzute cu o instalatie de protecţie împotriva trasnetului (IPT) având nivelul de protecţie intarit I. Proiectarea acesteia se face conform prevederilor normativului I
În Anexa 1 sunt prezentate standardele de referinţa ce trebuie avute în vedere. 12.3.
Se considera autoprotejate împotriva loviturilor de trasnet: a) Constructiile supraterane cu structura complet metalica dacă legaturile între diferitele elemente ale structurii sunt realizate prin mijloace care asigura continuitatea electrica în mod durabil. ... Un strat superficial de vopsea protectoare sau de 0,5 mm bitum sau 1 mm PVC, care protejeaza acoperisul, nu este considerat ca izolant. b) Rezervoarele metalice cu capac metalic fix, izolate sau neizolate, semiingropate sau supraterane, care indeplinesc simultan urmatoarele condiţii: ... - sunt complet etanse sau sunt prevăzute cu supape de respiratie pentru presiuni şi vid şi cu dispozitive opritoare de flacara; - grosimea tablei corpului şi a capacului rezervorului este de min. 5 mm OL (în cazul rezervoarelor pentru gaze petroliere lichefiate GPL aceasta trebuie să fie min. 6 mm OL); - continuitatea electrica între diferitele părţi este realizata în mod durabil (de exemplu între capac şi corpul rezervorului); - toate conductele racordate la rezervor sunt legate electric la acesta în punctul de intrare; c) Rezervoarele metalice cu capac plutitor, prevăzute cu sistem de etansare de tip mecanic cu elemente metalice (rezervoare cu sistem de etansare cu spatii de vapori), care indeplinesc simultan urmatoarele condiţii: ... - continuitatea electrica între diferitele părţi este realizata în mod durabil (toate elementele bune conducatoare electric de pe capac şi din interiorul rezervorului sunt legate la pamant prin corpul rezervorului, caile conducatoare electric intrerupte prin piesele izolatoare ale mecanismului pantograf sau ale articulatiei mecanismului sunt suntate, sunt prevăzute între capacul plutitor şi inelul de etansare care gliseaza pe peretele rezervorului cu o suntare sigura printr-un sistem de benzi metalice flexibile, fixate la intervale de max. 3 m pe circumferinta rezervorului); - grosimea tablei corpului şi a capacului rezervorului este de min. 5 mm. d) Rezervoarele metalice cu capac plutitor metalic prevăzute cu sistem de etansare de tip elastic cu elemente metalice (rezervoare cu sistem de etansare fără spatiu de vapori inflamabili), care au grosimea tablei corpului şi a capacului de min. 5 mm iar elementele conductive de pe capac şi din interior

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.