Surse oficialelegislatie.just.ro · EUR-Lex
Europaius

ACORD DE FINANŢARE din 16 august 2006

Pe scurt

Acest acord stabilește cadrul de finanțare nerambursabilă din partea Comunității Europene pentru programele de cooperare transfrontalieră din anul 2005, implicând România și țările vecine. El detaliază sumele alocate și termenele limită pentru contractare și execuție.

Ce reglementează

  • Finanțarea nerambursabilă a programelor de cooperare transfrontalieră 2005.
  • Termenele limită pentru contractarea și execuția fondurilor alocate.
  • Condițiile de gestionare financiară și de returnare a fondurilor neutilizate.
  • Posibilitatea prelungirii termenelor în circumstanțe excepționale.

Cui îi privește

  • Comisia Europeană, în numele Comunității Europene.
  • Guvernul României, în calitate de beneficiar.

Puncte cheie

  • Comunitatea Europeană contribuie cu finanțare nerambursabilă pentru programele de cooperare transfrontalieră 2005.
  • Finanțarea maximă este de 8 milioane euro pentru programul cu Bulgaria, 5 milioane euro cu Ungaria, 7 milioane euro cu Moldova, 5 milioane euro cu Serbia și Muntenegru și 9 milioane euro cu Ucraina.
  • Toate contractele trebuie semnate până la 30 noiembrie 2007.
  • Termenul de execuție a contractelor este 30 noiembrie 2008, cu posibilitatea de prelungire în cazuri excepționale.
Textul legii
Textul legii

ACORD DE FINANŢARE din 16 august 2006 privind programele de cooperare transfrontalieră 2005 în România Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 12 septembrie 2007 Comisia Europeană, denumită în cele ce urmează Comisia, acţionând în numele şi beneficiul Comunităţii Europene (CE), denumită în cele ce urmează Comunitatea, pe de o parte, şi Guvernul României, denumit în cele ce urmează Beneficiarul, pe de altă parte, au convenit următoarele: Măsurile la care se face referire în art. 1 şi 5 de mai jos vor fi executate şi finanţate din resursele bugetului Comunităţii, în conformitate cu prevederile incluse în prezentul acord de finanţare. Cadrul tehnic, legal şi administrativ de implementare a acestor măsuri este stabilit în Condiţiile generale anexate la Acordul-cadru din data de 12 martie 1991, încheiat între Comisie şi Beneficiar, cu adăugările aduse de termenii prezentului acord de finanţare şi ale Prevederilor speciale anexate la acesta. Articolul 1 Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Bulgaria

(1)Ca parte a programului propriu de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanţări nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa C1: ... Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-535.01 Denumire: Program de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Bulgaria Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
(2)Contribuţia financiară din partea Comunităţii este stabilită la maximum 8 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanţarea nerambursabilă a CE. ...
(3)Pentru măsura descrisă în anexa C1, finanţarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanţare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanţarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat. ... Termenul de execuţie a contractelor finanţării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2008. Comisia are dreptul totuşi ca în circumstanţe excepţionale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuţie a contractului, cu condiţia ca această prelungire să fie solicitată în timp util şi justificată corespunzător de către beneficiar. Prezentul acord de finanţare va expira la data expirării execuţiei contractelor finanţării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei. Articolul 2 Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Ungaria
(1)Ca parte a programului de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanţări nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa C2: ... Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-536.01 Denumire: Program de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Ungaria Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
(2)Contribuţia financiară din partea Comunităţii este stabilită la maximum 5 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanţarea nerambursabilă a CE. ...
(3)Pentru măsura descrisă, finanţarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanţare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanţarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat. ... Termenul de execuţie a contractelor finanţării nerambursabile CE este 30 noiembrie 2008. Comisia poate totuşi ca în circumstanţe excepţionale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuţie a contractului, cu condiţia ca această prelungire să fie solicitată în timp util şi justificată corespunzător de către beneficiar. Prezentul acord de finanţare va expira la data expirării execuţiei contractelor finanţării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei. Articolul 3 Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Moldova
(1)Ca parte a programului de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanţări nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa C3: ... Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-537.01 Denumire: Program de cooperare transfrontalieră/ vecinătate 2005 între România şi Moldova Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
(2)Contribuţia financiară din partea Comunităţii este stabilită la maximum 7 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanţare nerambursabilă a CE. ...
(3)Pentru măsura descrisă, finanţarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanţare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanţarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat. ... Termenul de execuţie a contractelor finanţării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2008. Comisia poate totuşi ca în circumstanţe excepţionale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuţie a contractului, cu condiţia ca această prelungire să fie solicitată în timp util şi justificată corespunzător de către beneficiar. Prezentul acord de finanţare va expira la data expirării execuţiei contractelor finanţării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei. Articolul 4 Programul de cooperare transfrontalieră între România şi Serbia şi Muntenegru
(1)Ca parte a programului de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanţări nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa C4: ... Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-538.01 Denumire: Program de cooperare transfrontalieră/ vecinătate 2005 între România şi Serbia şi Muntenegru Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
(2)Contribuţia financiară din partea Comunităţii este stabilită la maximum 5 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanţarea nerambursabilă a CE. ...
(3)Pentru măsura descrisă, finanţarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanţare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanţarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat. ... Termenul de execuţie a contractelor finanţării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2008. Comisia poate totuşi ca în circumstanţe excepţionale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuţie a contractului, cu condiţia ca această prelungire să fie solicitată în timp util şi justificată corespunzător de către beneficiar. Acest acord de finanţare va expira la data expirării execuţiei contractelor finanţării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei. Articolul 5 Programul de cooperare transfrontalieră între România şi Ucraina
(1)Ca parte a programului de sprijin, Comunitatea va contribui, prin intermediul unei finanţări nerambursabile, la finanţarea următoarei măsuri descrise în anexa C5: ... Numărul programului: RO-PHARE 2005/017-539.01 Denumire: Program de cooperare transfrontalieră/ vecinătate 2005 între România şi Ucraina Durata contractării: până la 30 noiembrie 2007
(2)Contribuţia financiară din partea Comunităţii este stabilită la maximum 9 milioane euro, în cele de mai jos fiind denumită finanţarea nerambursabilă a CE. ...
(3)Pentru măsura descrisă, finanţarea nerambursabilă a CE este valabilă pentru contractare până la 30 noiembrie 2007, cu respectarea prevederilor prezentului acord de finanţare. Toate contractele trebuie semnate până la această dată. Orice sold al fondurilor din finanţarea nerambursabilă a CE care nu au fost contractate până la această dată va fi anulat. ... Termenul de execuţie a contractelor finanţării nerambursabile a CE este 30 noiembrie 2008. Comisia poate totuşi ca în circumstanţe excepţionale să acorde o prelungire corespunzătoare a perioadei de contractare sau a perioadei de execuţie a contractului, cu condiţia ca această prelungire să fie solicitată în timp util şi justificată corespunzător de către beneficiar. Prezentul acord de finanţare va expira la data expirării execuţiei contractelor finanţării nerambursabile a CE. Toate fondurile care nu au fost folosite până la această dată vor fi returnate Comisiei. Articolul 6 Gestiune financiară Pentru fiecare dintre măsurile definite în art. 1-5, Fondul Naţional va deschide şi va gestiona un cont bancar separat. Responsabilul naţional cu autorizarea finanţării va depune solicitări de plată separate pentru fiecare dintre aceste măsuri. Nu vor exista realocări de buget între măsurile care fac obiectul prezentului acord de finanţare, decât în urma unei decizii a Comisiei în acest sens. Articolul 7 Adrese Corespondenţa aferentă executării uneia dintre măsurile de mai sus, cu specificarea numărului şi denumirii măsurilor, va fi adresată următorilor: Articolul 8 Numărul de exemplare originale Prezentul acord de finanţare este întocmit în două exemplare, în limba engleză. Articolul 9 Intrarea în vigoare Prezentul acord de finanţare va intră în vigoare la data la care va fi semnat de către ambele părţi. Nicio cheltuială înainte de această dată nu va fi eligibilă pentru finanţarea nerambursabilă a CE. Anexele constituie parte integrantă din prezentul acord de finanţare. Întocmit la Bucureşti la 16 august 2006. Pentru Beneficiar, Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu, ministrul finanţelor publice Pentru Comunitate, Jonathan Scheele, şeful Delegaţiei Comisiei Europene în România Anexe Anexa A: Acord-cadru (inclusiv subanexa A) Anexa B: Arbitraj Anexa C: Prevederi speciale Anexa C1: Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Bulgaria Anexa C2: Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Ungaria Anexa C3: Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România şi Moldova Anexa C4: Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România şi Serbia şi Muntenegru Anexa C5: Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România şi Ucraina Anexa C6: Reglementări generale de implementare comune tuturor celor 5 programe Anexa D: Vizibilitate/Publicitate Anexa E: Bugetul total al celor 5 programe de cooperare transfrontalieră Anexa A CONDIŢII GENERALE privind memorandumurile de finanţare În aceste Condiţii generale termenul Beneficiar va fi înţeles ca referitor la Guvernul României. Titlul I Finanţarea proiectelor Articolul 1 Obligaţia comunităţii Angajamentul Comunităţii, denumit în cele ce urmează finanţarea gratuită a CEE, a cărui valoare este menţionată în memorandumul de finanţare, va determina limita în cadrul căreia se vor desfăşura angajarea şi execuţia plăţilor prin contracte şi devize aprobate corespunzător. Orice cheltuieli ce depăşesc finanţarea gratuită a CEE vor fi suportate de Beneficiar. Articolul 2 Disponibilitatea finanţării gratuite a CEE Acolo unde execuţia unei măsuri depinde de angajamentele financiare asupra resurselor proprii ale beneficiarilor sau asupra altor surse de fonduri, finanţarea gratuită a CEE va deveni disponibilă în momentul în care devin disponibile şi sumele angajate de Beneficiar şi/sau celelalte surse de fonduri, conform celor prevăzute în memorandumul de finanţare. Articolul 3 Cheltuirea Contractele sunt eligibile pentru plăţi în baza memorandumului de finanţare numai dacă sunt încheiate înainte de data de expirare a memorandumului de finanţare. Plăţile în cadrul unor asemenea contracte pot avea loc în timpul unei perioade de maximum 12 luni de la data de expirare a memorandumului de finanţare. Orice prelungire excepţională a acestei perioade trebuie să fie aprobată de Comisie. În cadrul limitei stabilite pentru finanţarea gratuită a CEE, cererile pentru fonduri sub forma unui program de lucru vor fi prezentate delegaţiei Comisiei de către Beneficiar, conform agendei stabilite în memorandumul de finanţare. Documentele justificative referitoare la plăţile făcute pentru realizarea unei anumite măsuri vor fi puse la dispoziţie în sprijinul cererii de fonduri, atunci când Comisia o solicită. Oricum, în cadrul anumitor contracte din cadrul măsurii poate fi prevăzută plata direct de către Comisie către contractanţi. Fiecare contract va indica proporţia şi momentul efectuării plăţii, împreună cu documentele justificative necesare. Pentru partea de program implementată de Beneficiar, autoritatea de implementare va înainta un program de lucru cu cel puţin 9 luni înainte de data de expirare a memorandumului de finanţare, pentru aprobarea de către Comisie a contractelor ce mai trebuie încheiate pentru implementarea programului. Programul de lucru trebuie să cuprindă propuneri pentru utilizarea dobânzilor nete provenite din conturile deschise în cursul implementării programului, cu condiţia ca întreaga finanţare gratuită a CEE să fi fost angajată anterior. În ceea ce priveşte măsurile executate pe baza unor devize estimative, în condiţiile în care memorandumul de finanţare nu poate prevedea altfel, o primă tranşă de plată, care nu va depăşi 20% din totalul devizului aprobat de Comisie, poate fi efectuată în favoarea Beneficiarului, în aceleaşi condiţii menţionate la paragraful 2 de mai sus. Titlul II Achiziţionarea Articolul 4 Generalităţi Procedura de urmat pentru încheierea contractelor de lucrări, livrări şi de cooperare tehnică va fi menţionată în memorandumul de finanţare, urmând principiile de mai jos. Articolul 5 Condiţii de participare 1. Cu excepţia prevederilor art. 6, Comisia şi Beneficiarul vor lua măsurile necesare pentru a asigura egalitatea condiţiilor de participare la astfel de contracte, în special prin publicarea în timp util a invitaţiilor la licitaţie. Anunţurile urmează să fie făcute pentru Comunitate cel puţin în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene şi pentru statele beneficiare în jurnalul oficial corespunzător. 2. Condiţiile generale ale contractelor trebuie să fie întocmite în conformitate cu modelele din uzanţa internaţională, cum ar fi reglementările generale şi condiţiile pentru contractele de livrări finanţate din fondurile PHARE. Articolul 6 Derogarea de la procedurile standard Acolo unde este recunoscută urgenţa situaţiei sau unde aceasta este justificată pe baza naturii, importanţei reduse sau a unor caracteristici particulare ale anumitor măsuri (de exemplu: operaţii de finanţare în două etape, operaţii multifazate, specificaţii tehnice particulare etc.) şi ale contractelor respective, Beneficiarul poate, de acord cu Comisia, să autorizeze în mod excepţional: - acordarea contractelor în urma unor invitaţii restrânse la licitaţie; - încheierea contractelor prin acord direct; - realizarea contractelor prin departamente de lucrări publice. O astfel de derogare trebuie să fie menţionată în memorandumul de finanţare. Articolul 7 Acordarea contractelor de lucrări şi livrări Comisia şi Beneficiarul se vor asigura că pentru fiecare operaţie oferta selectată este cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în special din punct de vedere al calificărilor şi al garanţiilor oferite de licitatori, al costului şi al calităţii serviciilor, al naturii şi al condiţiilor de execuţie a lucrărilor sau a livrărilor, al costului lor de utilizare şi al valorii tehnice. Rezultatele invitaţiilor la licitaţie vor trebui publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene cât de repede posibil. Articolul 8 Contractele de cooperare tehnică 1. Contractele de cooperare tehnică, care pot lua forma contractelor pentru studii, supravegherea lucrărilor sau de asistenţă tehnică, vor fi încheiate după negocierea directă cu consultantul sau, dacă se justifică din punct de vedere tehnic, economic sau financiar, ca urmare a invitaţiei la licitaţie. 2. Contractele vor trebui să fie întocmite, negociate şi încheiate fie de Beneficiar, fie de Comisie, atunci când se prevede astfel în memorandumul de finanţare. 3. În situaţia în care contractele urmează să fie întocmite, negociate şi încheiate de Beneficiar, Comisia va propune o listă scurtă cu unul sau mai mulţi candidaţi, pe baza criteriilor de garantare a calificărilor, experienţei şi independenţei lor şi ţinând seama de disponibilitatea acestora pentru proiectul în discuţie. 4. În cazul unei proceduri directe de negociere, când Comisia a propus mai mulţi candidaţi, Beneficiarul este liber să aleagă dintre cei propuşi candidatul cu care intenţionează să încheie contractul. 5. Când există recurs la o procedură de licitare, contractul va fi acordat candidatului care a înaintat oferta confirmată de Beneficiar şi de Comisie ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. Titlul III Acordarea de facilităţi Articolul 9 Privilegii generale Personalului care participă la măsurile finanţate de Comunitate, precum şi membrilor de familie ai acestuia li se pot acorda avantaje, privilegii şi scutiri nu mai puţin favorabile decât cele acordate în mod obişnuit altor străini angajaţi în statul Beneficiarului, în cadrul oricăror alte acorduri bilaterale sau multinaţionale ori aranjamente pentru programe de asistenţă economică şi de cooperare tehnică. Articolul 10 Facilităţi de stabilire, instalare, intrare şi rezidenţă În cazul contractelor de lucrări, de livrări sau de servicii, persoanele fizice sau juridice eligibile pentru participarea la procedurile de licitaţie vor avea drept de instalare temporară şi de rezidenţă în cazurile în care importanţa contractului justifică aceasta. Acest drept va fi obţinut numai după emiterea invitaţiei de participare la licitaţie, va servi personalului necesar efectuării studiilor preparatorii pentru redactarea ofertelor şi va expira la o lună după desemnarea contractantului. Beneficiarul va permite personalului care ia parte la contractele de lucrări, de livrări sau de servicii finanţate de Comunitate şi membrilor de familie apropiaţi ai acestuia să între în statul Beneficiarului, să se stabilească în stat, să lucreze acolo şi să părăsească statul respectiv, aşa cum o justifică natura contractului. Articolul 11 Importul şi reexportul de echipament Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru importul de echipament profesional cerut pentru executarea măsurii, în conformitate cu legile, regulile şi reglementările în vigoare ale Beneficiarului. Beneficiarul va acorda în plus persoanelor fizice şi juridice care au executat contracte de lucrări, de livrări sau de servicii permisele necesare pentru reexportul echipamentului menţionat. Articolul 12 Controlul importurilor şi schimburilor valutare Pentru executarea măsurilor Beneficiarul se obligă să acorde autorizaţii de import, precum şi autorizaţii pentru achiziţionarea valutei necesare şi să aplice reglementările naţionale privind controlul asupra schimburilor valutare, fără discriminare între statele membre ale Comunităţii, Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Beneficiarul va acorda permisele necesare pentru repatrierea fondurilor primite pentru executarea măsurii, conform reglementărilor de control al schimburilor valutare în vigoare în statul Beneficiarului. Articolul 13 Impozitare şi vamă 1. Plata impozitelor, taxelor vamale şi a taxelor de import nu va fi finanţată din finanţarea gratuită a CEE. 2. Importurile în baza contractelor de livrări, încheiate de autorităţile Beneficiarului şi finanţate din finanţarea gratuită a CEE, vor putea intră în statul Beneficiarului fără a fi supuse taxelor vamale, altor taxe din import, impozitelor sau unui regim fiscal cu efect echivalent. Beneficiarul va asigura ca importurile respective să fie eliberate din punctul de intrare pentru a fi livrate către contractant, aşa cum se prevede în contract, şi pentru folosinţa imediată conform cerinţelor pentru implementarea normală a contractului, fără a ţine seama de întârzieri sau de dispute în ceea ce priveşte stabilirea taxelor vamale, plăţilor ori a impozitelor menţionate mai sus. 3. Contractele pentru livrări sau servicii oferite de firme externe sau româneşti, finanţate din finanţarea gratuită a CEE, nu vor fi supuse în statul Beneficiarului plăţii TVA, timbrului fiscal sau taxelor de înregistrare ori altor impuneri fiscale având efect similar, indiferent dacă aceste taxe există sau urmează să fie instituite. 4. Persoanele fizice şi juridice, inclusiv personalul expatriat din statele membre ale Comunităţii Europene, care execută contracte de cooperare tehnică finanţate din finanţarea gratuită a CEE, vor fi scutite de la plata impozitului pe profit şi pe venit în statul Beneficiarului. 5. Efectele personale şi gospodăreşti importate pentru uz personal de către persoanele fizice (şi membrii familiilor lor), altele decât cele achiziţionate local, angajate în îndeplinirea sarcinilor definite în contractele de cooperare tehnică, vor fi scutite de taxe vamale, de import, de alte taxe şi impozite fiscale cu acelaşi efect, efectele personale şi gospodăreşti respective urmând să fie reexportate sau să se dispună de ele în ţară conform reglementărilor în vigoare în statul Beneficiarului, după terminarea contractului. 6. Persoanele fizice şi juridice ce importă echipament profesional, aşa cum se prevede la art. 11, dacă solicită astfel, vor beneficia de sistemul de admitere temporară, aşa cum este definit prin legislaţia naţională a Beneficiarului în ceea ce priveşte echipamentul respectiv. Titlul IV Executarea contractelor Articolul 14 Originea livrărilor Beneficiarul se declară de acord ca, atunci când Comisia nu autorizează altfel, materialele şi livrările necesare pentru executarea contractelor trebuie să fie originare din Comunitate, Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. Articolul 15 Proceduri de efectuare a plăţilor 1. Pentru contractele finanţate din finanţarea gratuită a CEE, documentele de licitaţie vor fi întocmite şi plăţile vor fi efectuate fie în unităţi europene de cont (ECU) sau, conform legilor şi reglementărilor privind schimbul valutar ale Beneficiarului, în valută Beneficiarului ori în valută statului în care ofertantul îşi are înregistrat sediul de afaceri sau în valută statului în care sunt produse livrările. 2. Când documentele de licitaţie sunt întocmite în ECU, plăţile în cauză vor fi efectuate în mod corespunzător în valută prevăzută în contract, pe baza ratei de schimb a ECU în ziua precedentă efectuării plăţii. 3. Beneficiarul şi Comisia vor lua toate măsurile necesare pentru a asigura execuţia plăţilor în cel mai scurt timp posibil. Titlul V Colaborarea dintre Comisie şi Beneficiar Articolul 16 Inspecţie şi evaluare 1. Comisia va avea dreptul să-şi trimită propriii agenţi sau reprezentanţi corespunzător autorizaţi pentru a duce la îndeplinire orice misiune tehnică sau financiară ori de audit pe care o consideră necesară pentru a urmări execuţia măsurii. În orice caz, Comisia va comunică în avans autorităţilor Beneficiarului trimiterea unor astfel de misiuni. Beneficiarul va pune la dispoziţie toate informaţiile şi documentele care vor fi solicitate de aceasta şi va lua toate măsurile pentru a facilita munca persoanelor împuternicite să ducă la îndeplinire evaluările sau inspecţiile. 2. Beneficiarul:
  1. a)va păstra înregistrări şi documente contabile adecvate pentru identificarea lucrărilor, livrărilor sau serviciilor finanţate în baza memorandumului de finanţare, conform procedurilor legale de contabilitate; ...
  2. b)va asigura ca agenţii sau reprezentanţii mai sus menţionaţi ai Comisiei să aibă dreptul de a inspecta toată documentaţia şi înregistrările contabile relevante privitoare la cele finanţate în baza memorandumului de finanţare şi va asista Curtea de Conturi a Comunităţii Europene în executarea evaluării contabile privind utilizarea finanţării gratuite a CEE. ... Comisia va putea, de asemenea, să execute o evaluare ulterioară şi o evaluare contabilă finală a programului. Evaluarea ulterioară va analiza realizarea obiectivelor/scopurilor programelor, precum şi impactul asupra dezvoltării şi restructurării sectorului implicat. Evaluarea contabilă finală va examina datele financiare la nivel local ale programului, oferind o părere independentă asupra corectitudinii şi compatibilităţii contractelor şi plăţilor, precum şi asupra conformităţii lor cu prevederile memorandumului de finanţare. Evaluarea contabilă va stabili balanţa fondurilor neangajate şi/sau necheltuite care vor fi rambursate Comisiei. Articolul 17 Urmărirea măsurilor Ca urmare a executării măsurii, Comisia poate solicita orice explicaţie şi, atunci când este necesar, poate cădea de acord cu Beneficiarul asupra unei noi orientări în ceea ce priveşte măsura, care să fie considerată mai bine adaptată obiectivelor avute în vedere. Beneficiarul va face rapoarte către Comisie, conform planului menţionat în memorandumul de finanţare, pe toată perioada de execuţie a măsurii şi după încheierea acesteia. Comisia, pe baza rapoartelor şi, după caz, a evaluării ulterioare, va proceda la închiderea oficială a programului şi va informa ţara beneficiară despre data închiderii oficiale a programului. Titlul VI Prevederi generale şi finale Articolul 18 Consultări. Dispute 1. Orice problemă legată de executarea sau interpretarea memorandumului de finanţare sau a acestor Condiţii generale va fi subiect de consultare între Beneficiar şi Comisie, conducând, în cazul în care este necesar, la un amendament la memorandumul de finanţare. 2. În situaţia în care se constată neîndeplinirea unei obligaţii stabilite în memorandumul de finanţare şi în aceste Condiţii generale, care nu a fost subiect al unor măsuri de remediere luate în timp util, Comisia va putea suspenda finanţarea măsurii după consultarea cu Beneficiarul. 3. Beneficiarul poate renunţa total sau parţial la execuţia măsurii. Părţile contractante vor stabili detaliile respectivei renunţări printr-un schimb de scrisori. Articolul 19 Anunţ. Adrese Orice anunţ şi orice acord între părţi, prevăzute aici, trebuie să aibă forma unei comunicări scrise, cu referire explicită la numărul şi la titlul măsurii. Astfel de anunţuri sau de acorduri vor fi făcute prin scrisoare adresată părţii autorizate să primească cele menţionate şi vor fi trimise la adresa anunţată de partea respectivă. În caz de urgenţă sunt permise comunicări prin telefax, comunicări telegrafice sau prin telex, care vor fi considerate valabile, cu condiţia confirmării imediate prin scrisoare. Adresele sunt menţionate în memorandumul de finanţare. Anexa B ARBITRAJ Orice dispută între părţile contractante, rezultând din acordul-cadru sau din memorandumul de finanţare, care nu este rezolvată prin aplicarea procedurilor menţionate la art. 18 din Condiţiile generale, referitoare la memorandumul de finanţare, va fi supusă arbitrării de către un tribunal de arbitraj, după cum urmează: Părţile la arbitraj vor fi Beneficiarul, pe de o parte, şi Comisia, pe de altă parte. Tribunalul de arbitraj va fi compus din 3 arbitri, numiţi după cum urmează: - un arbitru va fi numit de Beneficiar; - al doilea arbitru va fi numit de Comisie; - al treilea arbitru (numit în continuare şi conducător) va fi numit prin acordul părţilor sau, în cazul unui dezacord, de secretarul general al O.N.U. Dacă oricare dintre părţi nu reuşeşte să numească un arbitru, acesta va fi numit de conducător. Dacă un arbitru numit conform acestei proceduri demisionează, decedează sau devine incapabil să îşi desfăşoare activitatea, un alt arbitru va fi numit în acelaşi mod ca şi arbitrul căruia îi ia locul; un astfel de succesor va avea toate puterile şi îndatoririle arbitrului iniţial. Anexa C PREVEDERI SPECIALE Anexa C1 Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Bulgaria 1. Obiective şi descriere 1.1. Obiective generale ale cooperării româno-bulgare * Îmbunătăţirea cooperării şi stimularea integrării între cele două ţări şi Uniunea Europeană, precum şi sprijinirea stabilităţii şi securităţii în regiune Promovarea bunei vecinătăţi şi stabilităţii în regiunile frontaliere CEEC (şi, în special, cea dintre România şi Bulgaria) prin finanţarea unor proiecte care vor aduce beneficii palpabile în regiunile şi comunităţile existente de cele două părţi ale graniţei * Promovarea cooperării dintre regiunile de graniţă în ambele ţări, ajutând la depăşirea de către aceste ţări a problemelor specifice de dezvoltare care pot apărea ca urmare a poziţiei acestora în cadrul economiilor generale, în interesul comunităţilor locale şi într-o manieră compatibilă cu protecţia mediului Promovarea înfiinţării şi dezvoltării ulterioare a reţelelor de cooperare de fiecare parte a graniţei şi stabilirea de conexiuni între aceste reţele şi reţelele mai largi ale Comunităţii 1.2. Scopuri specifice ale proiectului * Dezvoltarea infrastructurii de transport şi a accesibilităţii prin reabilitarea drumurilor de acces între Montana şi Lom (proiectul BG2005/017-455.01) * Îmbunătăţirea dezvoltării economice în regiunea de graniţă (proiectul RO2005/017-535.01) * Îmbunătăţirea şi implementarea administrării comune a mediului (proiectele BG2005/017-455.02 şi RO2005/017-535.02) * Înfiinţarea unui mecanism flexibil de finanţare a dezvoltării socioeconomice prin intermediul aşa-numitelor "proiecte people-to-people" (dezvoltare economică locală, instruire şi măsuri de ocupare a forţei de muncă, îmbunătăţirea fluxului de informaţii şi a comunicării, schimburi culturale etc.) cu impact transfrontalier (proiectele BG 2005/017-455.03 şi RO 2005/017-535.03) Mai mult, în scopul de a întocmi o listă de proiecte mature şi de a îmbunătăţi aptitudinile de programare şi administrare a proiectelor în domeniul programelor de cooperare transfrontalieră, pregătirea proiectelor poate face parte din activităţile de sprijin al programelor prin asistenţă tehnică (proiectele BG 2005/017-455.04 şi RO 2005/017-535.04). 1.3. Descrierea programului Programul pentru 2005 a fost proiectat pe baza setului de proiecte definite în cooperare de către ţările partenere şi aprobate la întâlnirea de la Sofia a Comitetului comun de cooperare care a avut loc în data de 20 aprilie 2005. Descrierea în rezumat*1) a fiecărui proiect administrat de către România în cadrul programelor româneşti de cooperare transfrontalieră grupate pe obiective sectoriale este următoarea: ----------- *1) Descrierile sunt orientative; unele detalii pot fi modificate. JPD prioritatea 2: Dezvoltare economică Rezultatul aşteptat este îmbunătăţirea cooperării şi a infrastructurii de afaceri care să ducă la o dezvoltare economică sustenabilă şi o mai bună coerenţă în regiunea graniţei. Alte efecte ale acestei componente a schemei de finanţare nerambursabilă sunt: - îmbunătăţirea infrastructurii de importanţă transfrontalieră, legată de afaceri (reţele modernizate, blocaje înlăturate, infrastructura înfiinţată/modernizată), inclusiv a nivelului de afaceri şi servicii de comunicare furnizate. Toate aceste activităţi vor fi desfăşurate cu respectarea protecţiei mediului; - îmbunătăţirea eficienţei cooperării transfrontaliere dintre instituţiile de cercetare, inclusiv construirea reţelelor şi fluxul de informaţii dintre instituţiile de cercetare şi dezvoltare şi centrele de inovaţii; - iniţiativele de cooperare transfrontalieră încurajate prin furnizarea accesului la informaţia privind posibilităţile de afaceri şi pieţele existente dincolo de graniţe; - intensificarea căutării de parteneri, dezvoltarea şi crearea de proiecte de cooperare şi reţele între firmele de afaceri; - armonizarea sistemelor de instruire legate de dezvoltarea economică; - îmbunătăţirea capacităţii de absorbţie a instituţiilor de sprijin pentru firmele de afaceri. JPD prioritatea 3: Protecţia mediului şi administrare Rezultatul aşteptat este un mediu îmbunătăţit, protejat şi bine administrat în regiunea graniţelor şi utilizarea sustenabilă a resurselor naturale. Alte efecte ale acestei componente a schemei de finanţare nerambursabilă sunt: - înfiinţarea de organisme/organizaţii/asociaţii comune, precum şi parteneriate legate de mediu, dezvoltate şi implementate în sectorul mediului; - evaluări ale impactului, evaluări ale nevoilor, studii de fezabilitate şi alte studii acoperind documentele preparatorii pentru acţiunile elaborate de investiţii în sectorul mediului; - înfiinţarea de sisteme comune şi armonizate de monitorizare şi informare; - restaurarea habitatelor cu importanţă ecologică; - îmbunătăţirea şi armonizarea administrării comune a siturilor naturale; - realizarea studiilor şi inventarelor; - informarea cu privire la mediu, sporirea conştientizării, implementarea programelor educaţionale, precum şi înfiinţarea şi echiparea centrelor de informare; - planificarea îndiguirilor şi reglementării fluviilor; - prevenirea inundaţiilor şi implementarea controlului eroziunii malurilor şi a coastelor; - îmbunătăţirea capacităţii de administrare a mediului, precum şi a răspunsului acesteia la urgenţele marine şi de apă, inclusiv îmbunătăţirea planificării împotriva dezastrelor de mediu. JPD prioritatea 4: Acţiuni people-to-people, Fondul comun pentru proiecte mici Acţiunile people-to-people sunt menite să încurajeze şi să sprijine dezvoltarea în continuare a reţelelor de cooperare sustenabilă între părţile implicate la nivel local şi regional în regiunea de graniţă, în scopul de a spori capacităţile de personal şi instituţionale de cooperare şi participare la viitoarele programe de dezvoltare. Fondul va finanţa anumite proiecte people-to-people selectate la scară mică. Finanţările nerambursabile vor fi disponibilizate doar pentru anumite proiecte ale căror obiective imediate sunt necomerciale şi neorientate pe obţinerea de profit. Proiectele comune, în special acolo unde sunt cofinanţate de parteneri din Bulgaria şi România, vor fi încurajate în mod deosebit. Solicitarea de propuneri se va axa pe teme de dezvoltare economică, mediu, turism, schimburi culturale, democraţie locală şi studii de planificare/dezvoltare. JPD măsura orizontală: Asistenţa tehnică de sprijinire a programelor Scopul acestui proiect este de a furniza asistenţă tehnică în vederea întăririi capacităţii de elaborare, pregătire şi implementare de proiecte adecvate pentru următorul program de cooperare transfrontalieră între România şi Bulgaria şi de sprijinire a eforturilor autorităţilor relevante centrale, regionale şi locale de înfiinţare a viitoarelor organisme tehnice comune şi de administrare a viitoarelor proiecte, după aderarea la Uniunea Europeană. 2. Buget 2.1. Tabel de buget pentru 2005 Distribuţia cifrelor în acest tabel este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înţelegere privind Fondul Naţional. Cifrele sunt exprimate în milioane euro. Notă ... *) Cofinanţare din partea autorităţilor naţionale, regionale, locale, municipale, împrumuturi ale instituţiilor financiare acordate entităţilor publice, fonduri provenind de la întreprinderi publice. 2.2. Principiul cofinanţării În conformitate cu procedurile PHARE, toate proiectele de investiţii finanţate de PHARE trebuie să beneficieze de cofinanţare din fonduri naţionale publice. Contribuţia Comunităţii poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielii publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil pentru cofinanţare. Cofinanţarea proiectelor de asistenţă tehnică pentru dezvoltare instituţională (IB) este furnizată cel puţin de către ţara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură şi implementare operaţională, prin finanţarea resurselor umane sau a altor tipuri de resurse necesare pentru o absorbţie eficientă şi eficace a asistenţei PHARE. Acest lucru nu exclude cofinanţarea din fonduri naţionale. Proiectele selectate prin schemele de finanţare nerambursabilă (investiţii şi dezvoltare instituţională) vor fi cofinanţate în numerar prin PHARE, Beneficiar şi resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puţin 10% din costurile totale. Costurile eligibile rămase vor fi împărţite între sprijinul PHARE până la maximum 75%, iar Guvernul român contribuie cu restul costurilor. 3. Aranjamente instituţionale şi de implementare specifice 3.1. Agenţii de implementare Agenţia de implementare va fi Ministerul Integrării Europene, prin Direcţia de cooperare transfrontalieră, care va avea responsabilitatea generală a implementării întregului program, inclusiv aprobarea documentelor de licitaţie, criteriile de evaluare, evaluarea ofertelor, semnarea contractelor, autorizarea facturilor. Direcţia de plăţi din cadrul aceluiaşi minister va efectua plata facturilor. 3.2. Biroul regional de cooperare transfrontalieră De partea română, Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităţilor proprii de implementare a cooperării transfrontaliere către un organism regional, situat în zona de graniţă. În acest sens, agenţia pentru dezvoltare regională relevantă va înfiinţa un birou regional de cooperare transfrontalieră în Călăraşi, care va acţiona în strânsă cooperare cu Ministerul Integrării Europene. 3.3. Comitetul comun de cooperare (JCC) JCC va fi organismul strategic al programului de cooperare transfrontalieră CBC BG-RO. Format din membri provenind din cele două ţări la nivel naţional, regional şi local, JCC va asigura o administrare comună a programului şi prin aceasta o vedere de ansamblu a politicilor şi, de asemenea, financiară a operării programului de cooperare transfrontalieră. Principalele responsabilităţi ale JCC sunt: - adoptarea Documentului comun de programare (JPD) şi a altor ajustări ulterioare, după caz; - adoptarea fişelor de proiect şi a propunerilor de finanţare care să fie înaintate în vederea exerciţiului de programare anuală; - analizarea şi aprobarea rapoartelor comune şi de progres finale şi implementare, înainte de înaintarea acestora Comisiei; - aprobarea cadrului de sarcini ale Secretariatului tehnic comun. JCC este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. JCC va include de asemenea reprezentanţi ai societăţii civile, ONG-urilor, actorilor economici şi sociali, organizaţiilor de sector - de exemplu, camere de comerţ, sindicate etc. Aceştia pot participa la JCC având rol de consultare, nu ca membri cu drept de vot. Reprezentanţii Comisiei Europene pot participa la JCC cu rol de consultare. Preşedinţia JCC va fi deţinută în comun de agenţiile de implementare din România şi Bulgaria. JCC se va întruni cel puţin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului şi a aproba fişele de proiect pentru propunerea financiară anuală. 3.4. Comitetul comun de coordonare (JSC) JSC constituie organismul operaţional al programului de cooperare transfrontalieră (CBC). Principalele responsabilităţi ale JSC sunt: - elaborarea fişelor de proiect în vederea exerciţiului de programare anuală, care va fi înaintat JCC pentru a fi adoptat; - supervizarea solicitărilor de propuneri/pachetului de aplicaţie (redactat de Secretariatul tehnic comun) pentru a fi înaintate spre publicare agenţiei de implementare respective; - supervizarea activităţilor Secretariatului tehnic comun şi ale Comitetului de evaluare; - analiza periodică a progreselor înregistrate în direcţia îndeplinirii obiectivelor specifice (şi cuantificate) ale programului şi analiza rezultatelor implementării (îndeplinirea scopurilor stabilite pe fiecare măsură). JSC este format din: - reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. Dat fiind rolul specific al acestui comitet şi în vederea sporirii proprietăţii locale, autorităţile regionale şi locale trebuie să fie reprezentate pe larg; - reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. 3.5. Secretariatul tehnic comun (JTS) Agenţiile de implementare (IA) vor înfiinţa împreună un secretariat tehnic comun (JTS). Acesta va avea în mod deosebit responsabilitatea funcţiei de secretariat a JCC şi JSC, precum şi cea de asistare a IA. JTS va avea de asemenea responsabilitatea sarcinilor zilnice de administrare legate de programul de cooperare transfrontalieră (CBC), cu considerarea corespunzătoare a rolurilor şi responsabilităţilor agenţiilor de implementare. JTS va acorda asistenţă JCC şi JSC în sarcinile administrative şi practice ale acestora; va superviza asistenţa tehnică furnizată în cadrul acestui program, va întocmi proiecte cu autorul unei facilităţi de pregătire a proiectelor şi îşi va asuma sarcini privind pregătirea, monitorizarea, controlul şi evaluarea proiectelor în cadrul programului de vecinătate (NP). 3.6. Reguli şi proceduri ale programului Comisia va elabora instrucţiuni specifice pentru implementarea schemelor de grant. 3.6.1. Criterii principale de eligibilitate În contextul programului de cooperare transfrontalieră (CBC), următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune: - proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniţei, însă în beneficiul ambelor ţări partenere; - proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfăşurată de o parte a graniţei este însoţită de desfăşurarea unei activităţi similare de cealaltă parte a graniţei; - proiecte integrate, în care partenerii de ambele părţi ale graniţei contribuie cu diferite elemente la un proiect unic. Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanţării prin PHARE CBC, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus. 3.6.2. Criterii generale de selecţie pentru schemele de finanţare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC) Activităţile din cadrul schemelor de finanţare nerambursabilă finanţate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naţionale sau să demonstreze coerenţa cu capitolele relevante din Planul naţional de dezvoltare sau procesul de asociere. Activităţile trebuie să completeze, dar să nu se suprapună peste activităţile prevăzute sau implementate prin programele naţionale PHARE. Activităţile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituţii partenere din cealaltă ţară sau prin beneficiile acumulate pentru comunităţile aflate de cele două părţi ale graniţei. Activităţile trebuie implementate în apropierea graniţei. Activităţile eligibile în cadrul programelor naţionale PHARE trebuie să caute cu prioritate finanţarea în cadrul programului respectiv. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanţate prin programul de cooperare transfrontalieră (CBC). 3.6.3. Lista potenţialilor beneficiari ai schemelor de finanţare nerambursabilă Beneficiarii potenţiali ai acestor scheme vor fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă): - autorităţile locale şi regionale din regiunile de graniţă respective; - organizaţii, asociaţii şi fundaţii nonguvernamentale şi nonprofit (ONG şi ONP), cum ar fi organizaţii pentru sprijinirea afacerilor, agenţii de întreprinderi locale, agenţii de dezvoltare, camere de comerţ, agenţii de turism, instituţii educaţionale şi de instruire, asociaţii ale producătorilor, sindicate; - companii şi organisme publice judeţene şi regionale de gospodărire a apelor şi apelor reziduale, protecţie a râurilor şi protecţie împotriva inundaţiilor; agenţii de protecţie a mediului judeţene şi regionale; administraţiile parcurilor naturale (cu responsabilităţi la nivel central, regional şi municipal) şi direcţiile forestiere locale etc.; - companii publice de administrare a drumurilor şi căilor ferate; - organisme locale ale sistemului legal de administrare locală; - agenţii de ocupare a forţei de muncă. Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucţiunile pentru aplicanţi. Prevederile continuă cu regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6. Anexa C2 Programul de cooperare transfrontalieră 2005 între România şi Ungaria 1. Obiective şi priorităţi În acest capitol sunt descrise măsurile*2) avute în vedere pentru anul bugetar 2005 în cadrul PHARE în Programul de cooperare transfrontalieră (CBC) al României cu Ungaria. Aceste măsuri sunt de asemenea consecvente cu Programul iniţiativei comunitare şi măsurile prevăzute în INTERREG IIIA pentru cooperarea dintre HU şi RO (şi HU-SCG). ------------- *2) Fiecare măsură avută în vedere pentru implementare în acest program va avea în cele ce urmează un antet PHARE/2005/017-536 care se continuă cu un sistem de numerotare prin care sunt identificate programul şi măsura însăşi. Obiectivul global al programelor HU-RO/HU-SCG CBC este apropierea popoarelor, comunităţilor şi actorilor economici din regiunea graniţei în scopul de a stabili o bază sănătoasă pentru o dezvoltare economică şi socială echilibrată, asigurând oportunităţi optime de dezvoltare pentru cele trei ţări. Scopul general al acestui program PHARE, ale cărui elemente centrale derivă din analiza SWOT, a condus la formularea următoarelor obiective specifice: * obiectivul specific nr. 1: Înfiinţarea şi dezvoltarea sistemelor fizice şi de infrastructură pentru sprijinirea cooperării; * obiectivul specific nr. 2: Înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem comun de protejare şi capitalizare a resurselor naturale comune care să promoveze dezvoltarea sustenabilă; * obiectivul specific nr. 3: Întărirea legăturilor economice dintre regiunile de graniţă în scopul îmbunătăţirii dezvoltării economice sustenabile prin exploatarea activelor comune; * obiectivul specific nr. 4: Dezvoltarea unei coerenţe sociale şi culturale între popoare şi comunităţi. În lumina obiectivelor enumerate mai sus, partenerii au convenit o serie de priorităţi şi măsuri care constituie coloana vertebrală a strategiilor proprii de dezvoltare a cooperării transfrontaliere în perioada 2004-2006. PHARE/2005/017-536.01 - Cooperare transfrontalieră între România şi Ungaria Programul constă în cooperarea României cu Ungaria la această graniţă, în cadrul regulilor compatibile cu regulile INTERREG IIIA, inclusiv cele privind licitaţia comună şi procedurile de selecţie. Acest program PHARE 2005 va contribui la implementarea următoarelor sarcini specifice: Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecţie şi beneficiarii potenţiali în această schemă de finanţare nerambursabilă sunt prezentaţi mai jos. În plus, fişa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru 2005. Acest program este conectat la programele corespondente, pe care le va implementa Ungaria în cadrul regimului INTERREG IIIA. 2. Bugetul Tabel pentru anul bugetar 2005 Distribuţia cifrelor între liniile bugetare este orientativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înţelegere privind Fondul Naţional. Cifrele sunt exprimate în milioane euro. ┌────────────────────┬───────────────────────┬──────────┬───────────────┬──────┐ │Proiectul de │ Alocare PHARE │ │ │ │ │implementare ├─────┬───────────┬─────┤Fonduri │ Contribuţia │ Total│ │se împarte în trei │ INV │Construcţie│Total│publice │ Beneficiarului│ cost │ │componente │ │institu- │ │naţionale │ │ │ │(milioane euro) │ │tionala │ │ │ │ │ │ │ │ (IB) │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Schema de │ 4,09│ │ 4,09│ 1,37│ 0,61│ 6,07│ │finanţare dezvoltare│ │ │ │ │ │ │ │economică │ │ │ │ │ │ │ │şi socială │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Priorităţile 1 │ │ │ │ │ │ │ │şi 2 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Acţiuni │ 0│ 0,66│ 0,66│ 0,22│ 0,10│ 0,98│ │people-topeople/ │ │ │ │ │ │ │ │JSPF │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Prioritatea 2: │ │ │ │ │ │ │ │Încurajarea │ │ │ │ │ │ │ │cooperării │ │ │ │ │ │ │ │dintre instituţii │ │ │ │ │ │ │ │şi comunităţi │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Asistenţă │ 0│ 0,25│ 0,25│ 0│ 0│ 0,25│ │tehnică │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │Prioritatea 3 │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Total proiect │ 4,09│ 0,91│ 5,00│ 1,59│ 0,71│ 7,30│ │2005: │ │ │ │ │ │ │ └────────────────────┴─────┴───────────┴─────┴──────────┴───────────────┴──────┘ Cofinanţarea naţională se poate face prin contribuţia autorităţilor naţionale, regionale, locale sau municipale, împrumuturi acordate entităţilor publice de instituţiile financiare internaţionale sau fonduri de la întreprinderile publice. Nota bene, doar în acele cazuri în care organizaţia publică care furnizează fondurile nu este în acelaşi timp şi beneficiara proiectului în cauză. Altfel spus, contribuţia Beneficiarului va trebui să fie în toate cazurile o sumă separată - şi în orice caz suplimentară - plătibilă în numerar. Programul de cooperare transfrontalieră (CBC) cu Ungaria furnizează un buget financiar de asistenţă tehnică (de 5% din totalul fondurilor PHARE, adică 0,25 milioane euro) pentru a asista administrarea şi gestionarea programului, publicitatea, monitorizarea şi evaluarea. Agenţia română de implementare va asigura utilizarea în cel mai eficient mod a fondurilor alocate pentru aceste scopuri, în beneficiul întregului program CBC din România. S-a stabilit în mod special că toate propunerile de finanţare nerambursabilă vor trebui, acolo unde este aplicabil, să demonstreze adiţionalitatea lor la rezultatele celorlalte acţiuni finanţate din alte surse, cu precădere programele CBC anterioare. De asemenea, autoritatea de management şi agenţiile subordonate vor acorda o atenţie deosebită în a se asigura că toate acţiunile din cadrul acestui program vor fi înregistrate, de exemplu în PERSEUS, în aşa fel încât submăsura specifică şi anul bugetar în care sunt contractate să fie uşor de identificat. Mai mult, înregistrarea respectivă va fi structurată în aşa fel încât să faciliteze corelarea fără dificultate şi uşor de urmărit cu rezultatele fiecărui contract, inclusiv mai ales demonstrarea prin rezultate a adiţionalităţii mai sus menţionate. Principiul cofinanţării În conformitate cu procedurile PHARE, toate proiectele de investiţii (INV) finanţate de PHARE trebuie să primească cofinanţare din fonduri publice naţionale. Contribuţia Comunităţii poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielilor publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil de cofinanţare. Cofinanţarea pentru proiectele de dezvoltare instituţională (IB) este furnizată cel puţin de către ţara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură şi implementare operaţională, prin finanţarea resurselor umane şi a altor resurse necesare pentru absorbţia eficientă şi eficace a asistenţei PHARE. Acest lucru nu exclude posibilitatea cofinanţării şi din alte fonduri naţionale. Proiectele selectate prin schemele de finanţare nerambursabilă (de investiţii şi dezvoltare instituţională) vor fi cofinanţate în mod comun de PHARE, Beneficiar şi din resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puţin 10% din totalul costurilor. Costurile eligibile rămase vor fi împărţite între alocarea PHARE până la maximum 75% şi Guvernul României, care va contribui cu restul costurilor. Perspectiva pentru 2006 În concordanţă cu recomandările Comitetului de management PHARE de a trece la programarea multianuală, perspectiva România-Ungaria pentru 2006 este descrisă în documentele comune de programare. 3. Convenţii instituţionale şi de implementare specifice Agenţia de implementare Agenţia de implementare a CBC în România este Ministerul Integrării Europene, care deţine responsabilitatea globală a implementării programului. Ministerul Integrării Europene Direcţia de cooperare transfrontalieră Bd. Libertăţii nr. 12, sectorul 5 Bucureşti, România Biroul regional de cooperare transfrontalieră Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităţilor sale privind implementarea programului de cooperare transfrontalieră România-Ungaria unui organism regional, situat în regiunea de graniţă. În acest sens, agenţiile pentru dezvoltare regională Vest şi Nord-Vest vor stabili un birou regional CBC în Oradea (judeţul Bihor), care va acţiona în strânsă cooperare cu Ministerul Integrării Europene. Comitetul comun de cooperare (JCC) JCC este organismul strategic al programului CBC. Acesta îndeplineşte funcţia de comitet comun de cooperare conform descrierii din Regulamentul PHARE CBC şi al Comitetului comun de monitorizare pentru INTERREG. Format din membri provenind din ambele ţări, de la nivel naţional, regional şi local, JCC va asigura un management comun al programului şi prin aceasta va asigura o imagine de ansamblu financiară a operaţiunilor, precum şi sub aspectul politicilor. Principalele responsabilităţi ale JCC sunt: - avizarea documentelor de programare (Documentul comun de programare şi Programul complement), precum şi orice modificare a acestora, după caz; - avizarea fişei proiectului care va fi înaintată în vederea exerciţiului anual de programare; - analizarea şi avizarea raportului comun anual şi a rapoartelor de progres final şi implementare, înainte de trimiterea lor Comisiei; - aprobarea cadrului de sarcini ale Secretariatului tehnic comun. JCC este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. JCC va include de asemenea reprezentanţi ai societăţii civile, ONG-urilor, actorilor economici şi sociali, organizaţiilor de sector, cum ar fi camere de comerţ, sindicate etc. Toţi aceştia au dreptul de a participa la JCC cu atribuţii consultative şi nu ca membri cu drept de vot. Reprezentanţii Comisiei Europene pot de asemenea să participe la JCC, având un rol consultativ. JCC se va întruni cel puţin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului şi pentru aprobarea fişelor de proiect pentru propunerea financiară anuală. Comitetul comun de coordonare (JSC) JSC constituie organismul operaţional al programului de cooperare transfrontalieră (CBC). Principalele responsabilităţi ale JSC sunt selecţia comună şi aprobarea proiectelor, precum şi monitorizarea implementării acestora. JSC are următoarele sarcini: - propuneri de criterii în vederea evaluării şi selectării proiectelor care vor fi supuse atenţiei JCC; - aprobarea/avizarea materialelor din solicitarea de propuneri; - ratificarea operaţiunilor pentru selectarea proiectelor şi formularea ierarhizării proiectelor care vor fi finanţate; - examinarea documentelor de monitorizare; - adăugarea de comentarii şi formularea de directive pentru autoritatea de management, autorităţile naţionale, Secretariatul tehnic comun şi agenţiile de implementare. JSC este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. Reprezentanţii Comisiei Europene vor participa la JSC în calitate de observatori. Secretariatul tehnic comun (JTS) JTS al programului va fi înfiinţat în compania publică nonprofit pentru dezvoltare regională şi planificare orăşenească VATI din Ungaria. JTS va fi situat în sediul companiei şi va fi sprijinit de biroul regional VATI din Bekescsaba. JTS furnizează direct în primul rând servicii pentru autoritatea de management şi autoritatea de plăţi din Ungaria, cu managementul operaţional al responsabilităţilor respective ale acestora, însă va sprijini şi activitatea autorităţilor naţionale din România şi Serbia. Cel puţin un angajat oficial din România va fi numit în secretariatul de program. Secretariatul tehnic comun Ungaria/România/Serbia Compania publică nonprofit pentru dezvoltare regională şi planificare orăşenească VATI din Ungaria (VATI Teruletfejlesztesi Igazgatosag) Gellerthegy u. 30-32 1016 Budapesta Ungaria Telefon: (+36 1) 224 32 78 Fax: (+36 1) 224 32 91 În vederea asigurării derulării eficiente a proiectului în cadrul componentei româneşti a programului, autorităţile din România au decis să înfiinţeze un birou regional de cooperare transfrontalieră în Oradea (judeţul Bihor), care să acţioneze ca parte a secretariatului subprogramului pentru partea română din acest program, împreună cu reprezentanţii Ministerului Integrării Europene. Biroul regional va acorda, de asemenea, asistenţă potenţialilor aplicanţi ai proiectului şi va participa la selectarea proiectelor şi la activităţile de monitorizare în strânsă cooperare cu JTS. Reguli şi proceduri specifice acestui program Instrucţiuni de implementare Comisia are dreptul, dacă este cazul, să furnizeze îndrumare suplimentară pentru implementarea programului, luând în considerare reglementările INTERREG şi PHARE. Criterii principale de eligibilitate În cadrul programului de cooperare transfrontalieră (CBC) următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune: - proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniţei, însă în beneficiul ambelor ţări partenere; - proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfăşurată de o parte a graniţei este însoţită de desfăşurarea unei activităţi similare de cealaltă parte a graniţei; - proiecte integrate, în care partenerii de ambele părţi ale graniţei contribuie cu diferite elemente la un proiect unic. Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanţării prin PHARE CBC, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus. Criterii generale de selecţie pentru schemele de finanţare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC) Activităţile din cadrul schemelor de finanţare nerambursabilă finanţate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naţionale sau să demonstreze coerenţa cu capitolele relevante din Planul naţional de dezvoltare ori procesul de asociere. Activităţile trebuie să completeze, dar să nu se suprapună peste activităţile prevăzute sau implementate prin programele naţionale PHARE. Activităţile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituţii partenere din cealaltă ţară sau prin beneficiile acumulate pentru comunităţile aflate de cele două părţi ale graniţei. Activităţile trebuie implementate în apropierea graniţei. Activităţile eligibile în cadrul programelor naţionale PHARE trebuie să caute cu prioritate finanţarea în cadrul programului respectiv. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanţate prin programul de cooperare transfrontalieră (CBC). Lista potenţialilor beneficiari ai schemelor de finanţare nerambursabilă Beneficiarii potenţiali ai acestor scheme vor fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă): 1. autorităţi locale şi regionale din zona de graniţă în cauză: - organizaţii, asociaţii şi fundaţii nonguvernamentale şi nonprofit (ONG şi ONP), cum ar fi organizaţii pentru sprijinirea afacerilor, agenţii de întreprinderi locale, agenţii de dezvoltare, camere de comerţ, agenţii de turism, instituţii educaţionale şi de instruire, asociaţii ale producătorilor, sindicate; - companii şi organisme publice judeţene şi regionale de gospodărire a apelor şi apelor reziduale, protecţie a râurilor şi protecţie împotriva inundaţiilor; agenţii de protecţie a mediului judeţene şi regionale; administraţiile parcurilor naturale (cu responsabilităţi la nivel central, regional şi municipal) şi direcţiile forestiere locale etc.; 2. companii publice de administrare a drumurilor; 3. organisme locale ale sistemului legal de administrare locală; 4. agenţii de ocupare a forţei de muncă. Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucţiunile pentru aplicanţi. Prevederile conţin de asemenea regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6. Anexa C3 Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România şi Moldova 1. Obiective şi priorităţi 1.1. Obiectivul general al programului de vecinătate RO-MD 2004-2006 * Realizarea dezvoltării socioeconomice sustenabile a zonei eligibile în România şi Moldova, prin dezvoltarea principiului cooperării transfrontaliere Acest obiectiv global va fi întărit prin două obiective strategice: * creşterea nivelului general al cooperării sociale şi economice transfrontaliere; şi * îmbunătăţirea nivelului de coerenţă al infrastructurii transfrontaliere prin contribuţia la calitatea vieţii populaţiilor. În lumina obiectivelor de mai sus, partenerii au convenit priorităţi şi măsuri care constituie coloana vertebrală a strategiei proprii de dezvoltare transfrontalieră 2004-2006. 1.2. Componentele programului pentru 2005 PHARE/2005/017-537. 01.01 - Dezvoltare economică şi socială Contribuţia PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 5,90 milioane euro. Proiectul acoperă toate cele 5 măsuri menţionate mai sus la prioritatea 1 şi va fi implementat printr-o schemă de finanţare nerambursabilă unică. Criteriile de selecţie şi beneficiarii finali sunt descrişi în fişa proiectului respectiv. Evaluarea comună şi selecţia proiectelor vor permite conexiuni şi oportunităţi de dezvoltare combinate care vor fi identificate. Dezvoltarea instituţională şi investiţiile corespunzătoare la scară mică vor asigura sustenabilitatea şi beneficiile pe termen lung. Proiectul este axat pe: Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecţie şi beneficiarii potenţiali ai acestei scheme de finanţare nerambursabilă se vor regăsi la pct. 4.1, 4.2 şi 4.3. În plus, fişa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. Contribuţia PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,75 milioane euro. PHARE/2005/017-537. 01.02 - Acţiuni people-to-people Proiectul se adresează priorităţii 2 menţionate în tabelul de mai sus şi constă doar într-o singură măsură, un fond comun pentru proiecte mici de implementare a acţiunilor people-topeople. Scopul acţiunilor people-to-people este de a sprijini înfiinţarea şi dezvoltarea reţelelor de cooperare de ambele părţi ale graniţei şi crearea legăturilor dintre aceste reţele şi reţelele mai largi ale Uniunii Europene. Proiectele selectate în acest fond se vor afla printre domeniile prioritare stabilite în Documentul comun de programare pentru perioada 2004-2006. Proiectele vor încuraja noi forme de cooperare transfrontalieră şi vor ajuta la consolidarea celor existente. Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecţie şi beneficiarii potenţiali ai acestei scheme de finanţare nerambursabilă se vor regăsi la pct. 4.1, 4.2 şi 4.3. În plus, fişa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. PHARE/2005/017-537. 01.03 - Asistenţă tehnică pentru programul de sprijin Contribuţia PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,35 milioane euro. Asistenţa tehnică include două măsuri specifice: (
  3. i)sprijin pentru pregătirea, administrarea şi implementarea programului, care va furniza sprijinul necesar structurilor de management, incluzând acoperirea costurilor operaţionale ale Secretariatului tehnic comun care va fi înfiinţat în zona eligibilă de graniţă din România; (îi) sprijin pentru publicitatea programului şi evaluare (studii, seminarii, informaţii şi măsuri de publicitate, evaluare etc.) şi furnizarea asistenţei pentru facilitatea de pregătire a proiectului. Agenţia de implementare din România va avea responsabilitatea implementării acestei priorităţi, în strânsă cooperare cu unitatea de coordonare a proiectului din Moldova. 2. Buget 2.1. Tabel financiar pentru anul bugetar 2005 Distribuţia cifrelor în acest tabel este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înţelegere privind Fondul Naţional. Cifrele sunt exprimate în milioane euro. ┌───────────────────────────────────┬─────────────────┬─────────────────┬──────┐ │ Denumirea priorităţii │ Alocare PHARE │ Finanţare din │ │ │ │ │ partea României │Total │ ├───────────────────────────────────┼─────┬─────┬─────┼─────┬─────┬─────┤cost │ │ Natura acţiunii │INV │ IB │Total│Cofi-│Con- │ │ │ │ │ │ │ │nan │tribu│Total│ │ │ │ │ │ │ţare │ţia │ │ │ │ │ │ │ │naţi-│Bene-│ │ │ │ │ │ │ │onală│ficia│ │ │ │ │ │ │ │ │rului│ │ │ ├───────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┤ │Schema de finanţare nerambursabilă │5,900│0,000┤5,900│1,967│0,875│2,842│ 8,742│ │pentru dezvoltare │ │ │ │ │ │ │ │ │economică şi socială │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┤ │Schema de finanţare nerambursabilă │0,000│0,750│0,750│0,250│0,112│0,362│ 1,112│ │pentru Fondul comun pentru │ │ │ │ │ │ │ │ │proiecte mici people-to-people │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┤ │Asistenţă tehnică pentru programul │0,000│0,350│0,350│0,000│0,000│0,000│ 0,350│ │de sprijin │ │ │ │ │ │ │ │ ├───────────────────────────────────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼─────┼──────┤ │TOTAL: │5,900│1,100│7,000│2,217│0,987│3,204│10,204│ └───────────────────────────────────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴─────┴──────┘ Valoarea minimă a contribuţiei Beneficiarului va fi calculată în funcţie de totalul cofinanţării din fonduri PHARE şi naţionale, împărţită la 9 (distribuţia cifrelor în liniile de buget este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înţelegere privind Fondul Naţional). Toate programele de vecinătate includ un cadru financiar de asistenţă tehnică (5% din totalul fondurilor PHARE, adică 0,35 milioane euro). Agenţia de implementare va asigura utilizarea în cel mai eficient mod a fondurilor alocate pentru aceste scopuri, în beneficiul tuturor programelor de vecinătate din România. 2.2. Principiul cofinanţării În conformitate cu instrucţiunile PHARE, toate proiectele de investiţii (INV) sprijinite de PHARE trebuie să beneficieze de cofinanţare din fonduri naţionale publice. Contribuţia Comunităţii poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielii publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil pentru cofinanţare. Cofinanţarea proiectelor de dezvoltare instituţională (IB) este furnizată cel puţin de către ţara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură şi implementare operaţională, prin finanţarea resurselor umane sau a altor tipuri de resurse necesare pentru o absorbţie eficientă şi eficace a asistenţei PHARE. Acest lucru nu exclude cofinanţarea din fonduri naţionale. Proiectele selectate prin schemele de finanţare nerambursabilă (investiţii şi dezvoltare instituţională) vor fi cofinanţate prin PHARE, Beneficiar şi resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puţin 10% din costurile totale din propria propunere. Costurile eligibile rămase vor fi împărţite între sprijinul PHARE până la maximum 75% şi Guvernul român, care contribuie cu restul costurilor. 2.3. Perspectiva pentru 2006 În concordanţă cu recomandările Comitetului de management PHARE de a trece la programarea multianuală, prezentarea Programului de vecinătate România-Moldova pentru anii 2005-2006 este cuprinsă în Documentul comun de programare, cu actualizările din iunie 2005. 3. Convenţii instituţionale şi de implementare specifice 3.1. Agenţia de implementare Agenţia de implementare a CBC în România este Ministerul Integrării Europene, care deţine responsabilitatea globală a implementării întregului program. Ministerul Integrării Europene Direcţia de cooperare transfrontalieră Bd. Libertăţii nr. 12, sectorul 5 Bucureşti, România Biroul regional de cooperare transfrontalieră Din partea română, Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităţilor sale privind implementarea programului de vecinătate unui organism regional, situat în regiunea de graniţă. În acest sens, agenţia pentru dezvoltare regională va înfiinţa un birou regional CBC în Iaşi, care va acţiona în strânsă cooperare cu Ministerul Integrării Europene. 3.2. Comitetul comun de cooperare (JCC) JCC este organismul strategic al programului de vecinătate. Format din membri provenind din ambele ţări, de la nivel naţional, regional şi local, JCC va asigura un management comun al programului şi prin aceasta va asigura o imagine de ansamblu financiară a operaţiunilor, precum şi sub aspectul politicilor. Principalele responsabilităţi ale JCC sunt: - adoptarea Documentului comun de programare (JPD) şi a oricărei ajustări a acestuia, după caz; - adoptarea fişelor proiectului şi a propunerilor financiare care vor fi înaintate în vederea exerciţiului anual de programare; - analizarea şi aprobarea raportului comun anual şi a rapoartelor de progres final şi implementare, înainte de trimiterea lor Comisiei; - aprobarea cadrului de sarcini ale Secretariatului tehnic comun. JCC este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. JCC va include, de asemenea, reprezentanţi ai societăţii civile, ONG-urilor, actorilor economici şi sociali, organizaţiilor de sector, cum ar fi camere de comerţ, sindicate etc. Toţi aceştia au dreptul de a participa la JCC cu atribuţii consultative şi nu ca membri cu drept de vot. Reprezentanţii Comisiei Europene pot, de asemenea, să participe la JCC, având un rol consultativ. Preşedinţia JCC va fi deţinută în comun de agenţia de implementare din România şi de unitatea de coordonare a programului din Moldova. JCC se va întruni cel puţin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului şi pentru a aproba fişele de proiect pentru propunerea financiară anuală. 3.3. Comitetul comun de coordonare (JSC) JSC constituie organismul operaţional al programului de vecinătate. Principalele responsabilităţi ale JSC sunt: - elaborarea fişelor de proiect în vederea exerciţiului de programare anuală, care va fi înaintat JCC pentru a fi adoptat; - supervizarea solicitărilor de propuneri/pachetului de aplicaţie (redactat de Secretariatul tehnic comun) pentru a fi înaintate spre publicare autorităţilor de contractare respective; - supervizarea selectării comune a proiectelor; - supervizarea activităţilor Secretariatul tehnic comun şi ale Comitetului de evaluare; - analiza periodică a progreselor înregistrate în direcţia îndeplinirii obiectivelor specifice (şi cuantificate) ale programului şi analiza rezultatelor implementării (îndeplinirea scopurilor stabilite pe fiecare măsură). JSC este format din: - reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. Dat fiind rolul specific al acestui comitet şi în vederea sporirii proprietăţii locale, autorităţile regionale şi locale trebuie să fie reprezentate pe larg; - reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. 3.4. Secretariatul tehnic comun (JTS) Agenţia de implementare (IA) şi unitatea de coordonare a programului (PCU) vor înfiinţa în cooperare un secretariat tehnic comun (JTS) situat într-o zonă eligibilă de partea română a graniţei, care va include personal din Moldova. JTS va avea în mod deosebit responsabilitatea funcţiei de secretariat al JCC şi JSC şi de asistare a IA şi PCU. JTS va avea responsabilitatea sarcinilor zilnice de administrare legate de programul de vecinătate, cu considerarea corespunzătoare a rolurilor şi responsabilităţilor IA şi PCU. JTS va acorda asistenţă JCC şi JSC în sarcinile administrative şi practice ale acestora; va superviza asistenţa tehnică furnizată în cadrul acestui program, va întocmi proiecte cu ajutorul unei facilităţi de pregătire a proiectelor şi îşi va asuma sarcini privind pregătirea, monitorizarea, controlul şi evaluarea proiectelor în cadrul programului de vecinătate. 4. Reguli şi proceduri specifice acestui program Instrucţiuni de implementare Programul de vecinătate va fi implementat în conformitate cu Instrucţiunile de implementare a programului de vecinătate pentru PHARE CBC/TACIS, emise de Comisie în data de 15 iulie 2004. 4.1. Criterii principale de eligibilitate În cuprinsul programului de vecinătate, următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune: - proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniţei, însă în beneficiul ambelor ţări partenere; - proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfăşurată de o parte a graniţei este însoţită de desfăşurarea unei activităţi similare de cealaltă parte a graniţei; - proiecte integrate, în care partenerii de ambele părţi ale graniţei contribuie cu diferite elemente la un proiect unic. Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanţării în cadrul unui program de vecinătate, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus. 4.2. Criterii generale de selecţie pentru schemele de finanţare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC) Activităţile din cadrul schemelor de finanţare nerambursabilă finanţate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naţionale sau să demonstreze coerenţa cu capitolele relevante din Planul naţional de dezvoltare ori procesul de asociere. Activităţile trebuie să le completeze pe cele prevăzute sau implementate prin programele naţionale PHARE, evitându-se suprapunerile. Activităţile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituţii partenere din cealaltă ţară sau prin beneficiile acumulate pentru comunităţile aflate de cele două părţi ale graniţei. Activităţile trebuie implementate în apropierea graniţei. Activităţile eligibile în cadrul programelor naţionale PHARE trebuie să caute cu prioritate finanţarea în cadrul programului respectiv. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanţate prin programul de vecinătate. 4.3. Lista potenţialilor beneficiari ai schemelor de finanţare nerambursabilă Beneficiarii potenţiali ai acestor scheme vor fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă): - autorităţi locale şi regionale din zona de graniţă în cauză; - ONG-uri şi ONP-uri, cum ar fi organizaţii pentru sprijinirea afacerilor, agenţii de întreprinderi locale, agenţii de dezvoltare, camere de comerţ, agenţii de turism, instituţii educaţionale şi de instruire, asociaţii ale producătorilor, sindicate; - companii şi organisme publice judeţene şi regionale de gospodărire a apelor şi apelor reziduale, protecţie a râurilor şi protecţie împotriva inundaţiilor; agenţii judeţene de protecţie a mediului; administraţiile parcurilor naturale (cu responsabilităţi la nivel statal, regional şi municipal) şi direcţiile forestiere locale etc.; - diviziile regionale (nenaţionale) ale autorităţilor vamale şi de grăniceri; - companii publice de administrare a drumurilor şi căilor ferate; companii publice de transporturi; - agenţii de ocupare a forţei de muncă. Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucţiunile pentru aplicanţi. 4.4. Monitorizarea şi evaluarea programului Monitorizarea finanţării programului de vecinătate va fi efectuată la nivel de proiect de către autorităţile de contractare din ambele ţări. În orice caz, deoarece un program de vecinătate este un program de cooperare comun, toate eforturile trebuie făcute pentru a raporta progresul pentru întregul program. Deoarece proiectele ar trebui, cât mai mult posibil, să producă rapoarte unice de progres care să acopere utilizarea finanţării PHARE CBC şi TACIS, JCC trebuie să dispună de toate informaţiile necesare pentru a putea raporta Comisiei anual privitor la program în întregime. Trebuie întocmit un raport comun al progreselor, care să acopere atât activităţile PHARE CBC, cât şi TACIS, şi transmis Comisiei de către JCC în fiecare an. Raportul trebuie să fie disponibil în limba engleză. Acest raport trebuie să fie pus la dispoziţia tuturor părţilor implicate. Atunci când se face o evaluare sub egida JCC, trebuie depuse toate eforturile pentru a se evalua toate elementele programului (PHARE CBC şi TACIS). Prevederile conţin de asemenea regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6. Anexa C4 Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România şi Serbia şi Muntenegru 1. Obiective şi priorităţi 1.1. Obiectivul general al Programului de vecinătate RO-SCG 2004-2006 * Realizarea dezvoltării socioeconomice echilibrate a zonei eligibile în România şi Serbia, prin dezvoltarea principiului cooperării transfrontaliere Acest obiectiv global va fi susţinut prin două obiective strategice: * creşterea competitivităţii globale a economiei din regiune; şi * îmbunătăţirea standardelor de calitate a vieţii pentru populaţia din zonele respective. În lumina obiectivelor prezentate, partenerii au convenit priorităţi şi măsuri care constituie coloana vertebrală a strategiei proprii de dezvoltare transfrontalieră 2004-2006. 1.2. Proiectele din cadrul programului pentru 2005 PHARE/2004/016-784. PHARE/2005/017-53801.01-Dezvoltare economică şi socială locală Contribuţia PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 4,200 milioane euro. Schema de finanţare nerambursabilă pentru promovarea dezvoltării socioeconomice locale O caracteristică a programului de vecinătate este de a încuraja colaborarea în afaceri (inclusiv agricultură) pentru localităţi situate de-a lungul întregii zone de graniţă, prin intermediul reţelelor sustenabile de tip business-to-business, servicii de calitate pentru sprijinirea afacerilor, asistenţă profesională şi alte servicii importante, în special pentru IMM-uri. Prin urmare, această măsură este menită să înfiinţeze reţele pentru diferite facilităţi de afaceri, oferind servicii de afaceri de înaltă calitate, cu un accent deosebit pe cooperarea business-to-business transfrontalieră. Ea va facilita cooperarea şi dezvoltarea instituţională între serviciile de sprijin pentru sectorul agricol pentru a susţine viabilitatea sectorului. Acest proiect PHARE 2005 va contribui la implementarea următoarelor activităţi specifice: Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecţie şi beneficiarii potenţiali din această schemă de finanţare nerambursabilă sunt prezentaţi la pct. 4.1, 4.2 şi 4.3. În plus, fişa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. PHARE/2004/016-784. PHARE/2005/017-53801.02 - Fondul comun pentru proiecte mici Contribuţia PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,550 milioane euro. Proiectul se adresează priorităţii 2 menţionate în tabelul de mai sus şi constă doar într-o singură măsură, un fond comun pentru proiecte mici de implementare a acţiunilor people-to-people, inclusiv a reţelelor transfrontaliere şi contactelor locale. Scopul acţiunilor people-to-people este de a sprijini înfiinţarea şi dezvoltarea reţelelor operaţionale de ambele părţi ale graniţei şi crearea legăturilor dintre aceste reţele şi reţelele mai largi ale Uniunii Europene. Proiectele selectate în acest fond se vor afla printre domeniile prioritare stabilite în Documentul comun de programare pentru perioada 2004-2006. Proiectele vor încuraja noi forme de cooperare transfrontalieră şi vor ajuta la întărirea celor existente. Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecţie şi beneficiarii potenţiali ai acestei scheme de finanţare nerambursabilă se vor regăsi la pct. 4.1, 4.2 şi 4.3. În plus, fişa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. PHARE/2004/016-784. PHARE/2005/017-53801.03 - Asistenţă tehnică Contribuţia PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,250 milioane euro. Asistenţa tehnică include două măsuri specifice: (
  4. i)sprijin pentru administrarea şi implementarea programului, care va furniza sprijinul necesar structurilor de management, incluzând acoperirea costurilor operaţionale ale Secretariatului tehnic comun care va fi înfiinţat în zona eligibilă de graniţă din România; (îi) sprijin pentru publicitatea programului şi evaluare (studii, seminarii, informaţii şi măsuri de publicitate, evaluare etc.) şi furnizarea asistenţei pentru pregătirea proiectului. Agenţia de implementare din România va avea responsabilitatea implementării acestui proiect, în cooperare cu Unitatea de coordonare a proiectului din Serbia. 2. Tabel financiar pentru anul bugetar 2005 2.1. Tabel financiar orientativ pentru anul bugetar 2005 Distribuţia cifrelor în acest tabel este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înţelegere privind Fondul Naţional. Cifrele sunt exprimate în milioane euro. ┌────────────────────┬───────────────────────┬──────────┬───────────────┬──────┐ │Proiectul se │ Alocare PHARE │ │ │ │ │implementează ├─────┬───────────┬─────┤Fonduri │ Contribuţia │ Total│ │prin trei │ INV │ IB │Total│publice │ Beneficiarului│ cost │ │componente │ │ │ │naţionale │ │ │ │(milioane euro) │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Dezvoltare economică│ │ │ │ │ │ │ │şi socială locală │ │ │ │ │ │ │ │(prioritatea 1) │4,200│ 0,000│4,200│ 1,400│ 0,623│ 6,223│ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Acţiuni people-to- │ │ │ │ │ │ │ │people (JSPF) │ │ │ │ │ │ │ │(prioritatea 2) │0,000│ 0,550│0,550│ 0,184│ 0,082│ 0,816│ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Asistenţă tehnică │ │ │ │ │ │ │ │(suport program) │0,000│ 0,250│0,250│ 0,000│ 0,000│ 0,250│ │(prioritatea 3) │ │ │ │ │ │ │ ├────────────────────┼─────┼───────────┼─────┼──────────┼───────────────┼──────┤ │Total proiect 2005 │4,200│ 0,800│5,000│ 1,584│ 0,705│ 7,289│ └────────────────────┴─────┴───────────┴─────┴──────────┴───────────────┴──────┘ Contribuţia minimă a Beneficiarului se va calcula ca a noua parte din totalul alocării publice naţionale şi PHARE. Contribuţia va fi în numerar şi - în toate cazurile - se va adăuga la cofinanţarea naţională. Toate programele de vecinătate includ un cadru financiar de asistenţă tehnică (5% din totalul fondurilor PHARE, adică 0,25 milioane euro). Agenţia de implementare va asigura utilizarea în cel mai eficient mod a fondurilor alocate pentru aceste scopuri, în beneficiul tuturor programelor de vecinătate din România. 2.2. Principiul cofinanţării În conformitate cu procedurile PHARE, toate proiectele de investiţii (INV) finanţate de PHARE trebuie să primească cofinanţare din fonduri publice naţionale. Contribuţia comunitară poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielilor publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil de cofinanţare. Cofinanţarea pentru proiectele de dezvoltare instituţională (IB) este furnizată cel puţin de către ţara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură şi implementare operaţională, prin finanţarea resurselor umane şi a altor resurse necesare pentru absorbţia eficientă şi eficace a asistenţei PHARE. Acest lucru nu exclude posibilitatea cofinanţării şi din alte fonduri naţionale. Proiectele selectate prin schemele de finanţare nerambursabilă (de investiţii şi dezvoltare instituţională) vor fi cofinanţate în mod comun de PHARE, Beneficiar şi din resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puţin 10% din totalul costurilor. Costurile eligibile rămase vor fi suportate de PHARE până la maximum 75% şi de Guvernul României, care va contribui cu restul costurilor. 2.3. Perspectiva pentru 2006 În concordanţă cu recomandările Comitetului de management PHARE de a trece la programarea multianuală, descrierea Programului de vecinătate România-Serbia pentru anul 2006 este cuprinsă în Documentul comun de programare. 3. Aranjamente instituţionale şi de implementare specifice 3.1. Agenţia de implementare Agenţia de implementare a CBC în România este Ministerul Integrării Europene, care deţine responsabilitatea globală a implementării programului. Ministerul Integrării Europene Direcţia de cooperare transfrontalieră Bd. Libertăţii nr. 12, sectorul 5 Bucureşti, România 3.2. Biroul regional de cooperare transfrontalieră De partea română, Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităţilor sale privind implementarea programului de vecinătate unui organism regional, situat în regiunea de graniţă. În acest sens, Agenţia pentru Dezvoltare Regională (RDA) V Vest şi RDA IV Sud-Vest vor înfiinţa un birou regional CBC. 3.3. Comitetul comun de cooperare (JCC) JCC va fi organismul strategic al programului de vecinătate. Format din membri provenind din cele două ţări la nivel naţional, regional şi local, JCC va asigura o administrare comună a programului şi prin aceasta o vedere de ansamblu a politicilor şi, de asemenea, financiară a operării programului de vecinătate. Principalele responsabilităţi ale JCC sunt: - adoptarea Documentului comun de programare (JPD) şi a altor modificări ulterioare ale acestuia, după caz; - adoptarea fişelor de proiect şi a propunerilor de finanţare care să fie înaintate în vederea exerciţiului de programare anuală; - analizarea şi aprobarea rapoartelor comune şi de progres finale şi implementare, înainte de înaintarea acestora Comisiei; - aprobarea caietului de sarcini al Secretariatului tehnic comun. JCC este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. JCC va include, de asemenea, reprezentanţi ai societăţii civile, ONG-urilor, ai actorilor economici şi sociali, ai organizaţiilor de sector - de exemplu camere de comerţ, sindicate etc. Aceştia pot participa la JCC având rol de consultare, cu alte cuvinte nu în calitate de membri cu drept de vot. Reprezentanţii Comisiei Europene pot participa la JCC cu rol de consultare. Preşedinţia JCC va fi deţinută în comun de agenţiile de implementare din România şi Unitatea de coordonare a programului din Serbia. JCC se va întruni cel puţin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului şi a aproba fişele de proiect pentru propunerea financiară anuală. 3.4. Comitetul comun de coordonare (JSC) JSC constituie organismul operaţional al programului de vecinătate. Principalele responsabilităţi ale JSC sunt: - elaborarea fişelor de proiect necesare în exerciţiul de programare anuală, care vor fi înaintate JCC pentru a fi adoptate; - supervizarea solicitărilor de propuneri/pachetului de aplicaţie (redactate de Secretariatul tehnic comun) pentru a fi înaintate spre publicare autorităţilor de contractare respective; - supervizarea selectării comune a proiectelor; - supervizarea activităţilor Secretariatului tehnic comun şi ale Comitetului de evaluare; - analiza periodică a progreselor înregistrate în direcţia îndeplinirii obiectivelor specifice (şi cuantificate) ale programului şi analiza rezultatelor implementării (îndeplinirea scopurilor stabilite pe fiecare măsură). JSC este format din: - reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. Dat fiind rolul specific al acestui comitet şi în vederea sporirii proprietăţii locale, autorităţile regionale şi locale trebuie să fie reprezentate pe larg; - reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. 3.5. Secretariatul tehnic comun (JTS) Agenţia de implementare (IA) şi Unitatea de coordonare a programului (PCU) vor înfiinţa împreună un secretariat tehnic comun (JTS), care va fi localizat într-o zonă eligibilă de partea română a graniţei şi va include personal din Serbia. Acesta va avea în mod deosebit responsabilitatea de secretariat a JCC şi JSC, precum şi de asistare a IA şi PCU. JTS va avea, de asemenea, responsabilitatea sarcinilor zilnice de administrare legate de programul de vecinătate, cu considerarea corespunzătoare a rolurilor şi responsabilităţilor IA şi PCU. JTS va acorda asistenţă JCC şi JSC în sarcinile administrative şi practice ale acestora; va superviza asistenţa tehnică furnizată în cadrul acestui program, va întocmi proiecte cu ajutorul unei facilităţi de pregătire a proiectelor şi îşi va asuma sarcini privind pregătirea, monitorizarea, controlul şi evaluarea proiectelor în cadrul programului de vecinătate. 4. Reguli şi proceduri specifice acestui program 4.1. Instrucţiuni de implementare Programul de vecinătate va fi implementat în conformitate cu Instrucţiunile de implementare a programelor de vecinătate pentru PHARE CBC/CARDS, emise de Comisie în data de 15 iulie 2004. 4.2. Criterii principale de eligibilitate În înţelesul programului de vecinătate, următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune: - proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniţei, însă în beneficiul ambelor ţări partenere; - proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfăşurată de o parte a graniţei este însoţită de desfăşurarea unei activităţi similare de cealaltă parte a graniţei; - proiecte integrate, în care partenerii de ambele părţi ale graniţei contribuie cu diferite elemente la un proiect unic. Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanţării dintr-un program de vecinătate, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus. 4.3. Criterii generale de selecţie pentru schemele de finanţare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC) Activităţile din cadrul schemelor de finanţare nerambursabilă finanţate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naţionale sau să demonstreze coerenţa cu capitolele relevante din Planul naţional de dezvoltare ori procesul de asociere. Activităţile trebuie să completeze activităţile prevăzute sau implementate prin programele naţionale PHARE astfel încât să se evite suprapunerile. Activităţile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituţii partenere din cealaltă ţară sau prin beneficiile acumulate pentru comunităţile aflate de cele două părţi ale graniţei. Activităţile trebuie implementate în apropierea graniţei. Activităţile eligibile în cadrul programelor naţionale PHARE trebuie să se încadreze în programul specific. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanţate prin programul de vecinătate. 4.4. Lista potenţialilor beneficiari ai schemelor de finanţare nerambursabilă Beneficiarii potenţiali ai acestor scheme pot fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă): - autorităţi locale şi regionale din zona de graniţă în cauză; - ONG-uri şi ONP-uri, cum ar fi organizaţii pentru sprijinirea afacerilor, agenţii de întreprinderi locale, agenţii de dezvoltare, camere de comerţ, agenţii de turism, instituţii educaţionale şi de instruire, asociaţii ale producătorilor, sindicate; - companii şi organisme publice judeţene şi regionale de gospodărire a apelor şi apelor reziduale, protecţie a râurilor şi protecţie împotriva inundaţiilor; agenţii judeţene şi regionale de protecţie a mediului; administraţiile parcurilor naturale (cu responsabilităţi la nivel statal, regional şi municipal) şi direcţiile forestiere locale etc.; - companii publice de administrare a drumurilor şi căilor ferate; - agenţii de ocupare a forţei de muncă. Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucţiunile pentru aplicanţi. 4.5. Monitorizarea şi evaluarea programului Monitorizarea finanţării programului de vecinătate va fi efectuată la nivel de proiect de către autorităţile de contractare din ambele ţări. În orice caz, deoarece un program de vecinătate este un program de cooperare comun, trebuie făcute toate eforturile pentru a raporta progresul pentru întregul program. Deoarece proiectele ar trebui, cât mai mult posibil, să producă rapoarte unice de progres care să acopere utilizarea finanţării PHARE CBC şi CARDS, JCC trebuie să dispună de toate informaţiile necesare pentru a putea raporta Comisiei anual privitor la program în întregime. Trebuie întocmit un raport comun al progreselor, care să acopere atât activităţile PHARE CBC, cât şi CARDS, şi transmis Comisiei de către JCC în fiecare an. Raportul trebuie să fie disponibil în limba engleză. Acest raport trebuie să fie pus la dispoziţia tuturor părţilor implicate. Atunci când se face o evaluare sub egida JCC, trebuie făcute toate eforturile pentru a evalua toate elementele programului (PHARE CBC şi CARDS). Prevederile conţin, de asemenea, regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6. Anexa C5 Programul de cooperare transfrontalieră/vecinătate 2005 între România şi Ucraina 1. Obiective şi priorităţi 1.1. Obiectivul global al programului de vecinătate RO-UA 2004-2006: * îmbunătăţirea colaborării transfrontaliere între regiunile de graniţă, punând în acelaşi timp bazele unei dezvoltări economice sustenabile. Oportunităţile pentru cooperarea transfrontalieră în regiunile eligibile pot fi sintetizate în 4 obiective specifice/intermediare, care influenţează îndeplinirea obiectivului general: 1. îmbunătăţirea activelor comune existente pentru declanşarea unui nou ciclu integrat de dezvoltare sustenabilă; 2. sprijinirea unui nou ciclu de dezvoltare sustenabilă pentru infrastructuri-cheie; 3. dezvoltarea cooperării transfrontaliere pentru a scoate la lumină moştenirea socioculturală comună legată de istoria locală şi de mediu; 4. îmbunătăţirea sub aspect operaţional a cooperării transfrontaliere. Ca urmare a obiectivelor stabilite, partenerii au convenit asupra priorităţilor şi măsurilor care constituie coloana vertebrală a strategiei proprii de dezvoltare a cooperării transfrontaliere pentru anii 2004-2006. 1.2. Priorităţi şi măsuri ale proiectului Proiectele pentru programul 2005 sunt: PHARE/2004/016-784. 2005/017-53901.01 Promovarea dezvoltării economico-sociale locale şi a sistemelor transfrontaliere integrate de infrastructură în regiunile de graniţă din România şi Ucraina (priorităţile 1 şi 2) Contribuţia PHARE la acest proiect poate să ajungă până la maximum 7,695 milioane euro. Se va implementa printr-o schemă de finanţare nerambursabilă pentru promovarea dezvoltării socioeconomice locale (prioritatea 1) şi dezvoltarea sistemelor transfrontaliere integrate de infrastructură (prioritatea 2). Aceste două priorităţi vor fi implementate printr-o schemă unică de finanţare nerambursabilă, care va fi în vigoare de ambele părţi ale graniţei. Evaluarea comună şi selecţia proiectelor vor permite conexiuni şi oportunităţi de dezvoltare combinate care vor fi identificate. Dezvoltarea instituţională şi investiţiile corespunzătoare la scară mică vor asigura sustenabilitatea şi beneficiile pe termen lung. Acest proiect PHARE 2005 va contribui la implementarea următoarelor obiective specifice: Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecţie şi beneficiarii potenţiali din această schemă de finanţare nerambursabilă sunt prezentaţi la pct. 4.1, 4.2 şi 4.3. În plus, fişa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. PHARE/2004/016-784, 2005/017-53901.02 - Acţiuni people-to-people (prioritatea 3) Contribuţia PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,905 milioane euro. Proiectul se adresează priorităţii 3 menţionate în tabelul de mai sus şi constă doar într-o singură măsură, fondul comun pentru proiecte mici de implementare a acţiunilor people-to-people. Scopul acţiunilor people-to-people este de a sprijini înfiinţarea şi dezvoltarea reţelelor operaţionale de ambele părţi ale graniţei şi crearea legăturilor între aceste reţele şi reţelele mai largi ale Uniunii Europene. Proiectele selectate în acest fond se vor afla printre domeniile prioritare stabilite în Documentul comun de programare pentru perioada 2004-2006. Proiectele vor încuraja noi forme de cooperare transfrontalieră şi vor ajuta la îmbunătăţirea celor existente. Criteriile principale de eligibilitate, criteriile generale de selecţie şi beneficiarii potenţiali ai acestei scheme de finanţare nerambursabilă se vor regăsi la pct. 4.1, 4.2 şi 4.3. În plus, fişa proiectului identifică criterii specifice pentru fiecare dintre sarcinile identificate pentru programul 2005. PHARE/2004/016-784. 2005/017-53901.03 - Asistenţă tehnică, program de sprijin (prioritatea 4) Contribuţia PHARE la acest proiect poate ajunge până la maximum 0,40 milioane euro. Asistenţa tehnică include două măsuri specifice: (
  5. i)sprijin pentru pregătirea programului, administrarea şi implementarea programului, care va furniza suportul necesar structurilor de management, incluzând acoperirea costurilor operaţionale ale Secretariatului tehnic comun care va fi înfiinţat în zona eligibilă de graniţă din România; (îi) sprijin pentru publicitatea programului şi evaluare (studii, seminarii, informaţii şi măsuri de publicitate, evaluare etc.) şi furnizarea asistenţei pentru facilitatea de pregătire a proiectului. Agenţia de implementare din România va avea responsabilitatea implementării acestei priorităţi, în strânsă cooperare cu Unitatea de coordonare a proiectului din Ucraina. 2. Buget 2.1. Tabel financiar pentru anul bugetar 2005 Distribuţia cifrelor în acest tabel este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înţelegere privind Fondul Naţional. Cifrele sunt exprimate în milioane euro: ------------- 3) Valoarea minimă a contribuţiei Beneficiarului va fi calculată ca totalul cofinanţării din fonduri PHARE şi naţionale, împărţit la 9 (distribuţia cifrelor în liniile de buget este indicativă în limitele prevederilor art. 5 din Memorandumul de înţelegere privind Fondul Naţional). Toate programele de vecinătate includ un cadru financiar de asistenţă tehnică. Agenţia de implementare va asigura utilizarea în cel mai eficient mod a fondurilor alocate pentru asistenţă tehnică, în beneficiul tuturor programelor de vecinătate din România. 2.2. Principiul cofinanţării În conformitate cu procedurile PHARE, toate proiectele de investiţii (INV) finanţate de PHARE trebuie să beneficieze de cofinanţare din fonduri naţionale publice. Contribuţia Comunităţii poate ajunge până la 75% din totalul cheltuielilor publice eligibile. Impozitele nu constituie un element eligibil pentru cofinanţare. Cofinanţarea proiectelor de dezvoltare instituţională (IB) este - cu excepţia cazurilor în care părţile participante la acest acord decid de comun acord altfel - furnizată cel puţin de către ţara beneficiară, care suportă anumite costuri de infrastructură şi implementare operaţională, prin finanţarea resurselor umane sau a altor tipuri de resurse necesare pentru o absorbţie eficientă şi eficace a asistenţei PHARE. Acest lucru nu exclude cofinanţarea din fonduri naţionale. Proiectele selectate prin schemele de finanţare nerambursabilă (investiţii şi dezvoltare instituţională) vor fi cofinanţate prin PHARE, Beneficiar şi resurse guvernamentale. Beneficiarul trebuie să furnizeze cel puţin 10% din costurile totale. Costurile eligibile rămase vor fi împărţite între sprijinul PHARE, până la maximum 75%, şi Guvernul român, care contribuie cu restul costurilor. 2.3. Perspectiva pentru 2006 În concordanţă cu recomandările Comitetului de management PHARE de a trece la programarea multianuală, descrierea Programului de vecinătate România-Ucraina pentru anii 2005-2006 este integrată în Documentul comun de programare. 3. Aranjamente instituţionale şi de implementare specifice 3.1. Agenţia de implementare Agenţia de implementare a CBC în România este Ministerul Integrării Europene, care deţine responsabilitatea globală a implementării întregului program. Ministerul Integrării Europene Direcţia de cooperare transfrontalieră Bd. Libertăţii nr. 12, sectorul 5 Bucureşti, România. 3.2. Biroul regional de cooperare transfrontalieră De partea română, Ministerul Integrării Europene poate delega o parte considerabilă a responsabilităţilor sale privind implementarea programului de vecinătate unui organism regional, situat în regiunea de graniţă. În acest sens, agenţiile pentru dezvoltare regională Nord-Vest, Nord-Est şi Sud-Est au hotărât înfiinţarea comună a unui birou regional CBC în Suceava, care va acţiona în strânsă cooperare cu Ministerul Integrării Europene. Biroul regional de cooperare transfrontalieră din Suceava are statut juridic, este dotat cu personal şi este operaţional. 3.3. Comitetul comun de cooperare (JCC) JCC este organismul strategic al programului de vecinătate. Format din membri provenind din ambele ţări şi de la nivel naţional, regional şi local, JCC va asigura un management comun al programului şi prin aceasta va asigura o imagine de ansamblu financiară a operaţiunilor, precum şi sub aspectul politicilor. Principalele responsabilităţi ale JCC sunt: - adoptarea Documentului comun de programare (JPD) şi a oricărei ajustări la acesta, după caz; - adoptarea fişelor proiectului şi a propunerilor financiare care vor fi înaintate în vederea exerciţiului anual de programare; - analizarea şi aprobarea raportului comun anual şi a rapoartelor de progres final şi implementare, înainte de trimiterea lor la Comisie; - aprobarea caietului de sarcini al Secretariatului tehnic comun. JCC este format din reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. JCC va include, de asemenea, reprezentanţi ai societăţii civile, ONG-urilor, ai actorilor economici şi sociali, ai organizaţiilor de sector - cum ar fi camere de comerţ, sindicate etc. Toţi aceştia au dreptul de a participa la JCC cu atribuţii consultative şi nu ca membri cu drept de vot. Reprezentanţii Comisiei Europene pot, de asemenea, să participe la JCC, având un rol consultativ. Preşedinţia JCC va fi deţinută în comun de Agenţia de implementare din România şi de Unitatea de coordonare a programelor din Ucraina. JCC se va întruni cel puţin o dată pe an pentru a monitoriza implementarea programului şi a aproba fişele de proiect pentru propunerea financiară anuală. 3.4. Comitetul comun de coordonare (JSC) JSC constituie organismul operaţional al programului de vecinătate. Principalele responsabilităţi ale JSC sunt: - elaborarea fişelor de proiect în vederea exerciţiului de programare anuală, care va fi înaintat JCC pentru a fi adoptat; - supervizarea solicitărilor de propuneri/pachet de aplicaţie (redactat de Secretariatul tehnic comun) pentru a fi înaintate spre publicare autorităţilor de contractare respective; - supervizarea selectării comune a proiectelor; - supervizarea activităţilor Secretariatului tehnic comun şi ale Comitetului de evaluare; - analiza periodică a progreselor înregistrate în direcţia îndeplinirii obiectivelor specifice (şi cuantificate) ale programului şi analiza rezultatelor implementării (îndeplinirea scopurilor stabilite pe fiecare măsură). JSC este format din: - reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale. Dat fiind rolul specific al acestui comitet şi în vederea sporirii proprietăţii locale, autorităţile regionale şi locale trebuie să fie reprezentate pe larg; - reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de observatori. 3.5. Secretariatul tehnic comun (JTS) Agenţia de implementare (IA) şi Unitatea de coordonare naţională (NCU) din Ucraina vor înfiinţa în cooperare un secretariat tehnic comun (JTS) situat într-o zonă eligibilă de partea română a graniţei, care va include personal din Ucraina. JTS va avea în mod deosebit responsabilitatea funcţiei de secretariat a JCC şi JSC şi de asistare a IA şi NCU. JTS va avea responsabilitatea sarcinilor zilnice de administrare legate de programul de vecinătate, cu asumarea corespunzătoare a rolurilor şi responsabilităţilor IA şi NCU. JTS va acorda asistenţă JCC şi JSC în sarcinile administrative şi practice ale acestora; va superviza asistenţa tehnică furnizată în cadrul acestui program, va întocmi proiecte cu ajutorul unei facilităţi de pregătire a proiectelor şi va asuma sarcini privind pregătirea, monitorizarea, controlul şi evaluarea proiectelor în cadrul programului de vecinătate. 4. Reguli şi proceduri specifice acestui program Instrucţiuni de implementare Programul de vecinătate va fi implementat în conformitate cu Instrucţiunile de implementare ale NP pentru PHARE CBC/TACIS, emise de Comisie în data de 15 iulie 2004. 4.1. Criterii principale de eligibilitate În înţelesul programului de vecinătate, următoarele proiecte vor fi considerate ca fiind proiecte comune: - proiecte simple cu efect transfrontalier, care au loc în principal sau în exclusivitate de o parte a graniţei, însă în beneficiul ambelor ţări partenere; - proiecte complementare, în cadrul cărora o activitate desfăşurată de o parte a graniţei este însoţită de desfăşurarea unei activităţi similare de cealaltă parte a graniţei; - proiecte integrate, în care partenerii de ambele părţi ale graniţei contribuie cu diferite elemente la un proiect unic. Pentru a putea fi eligibil în vederea cofinanţării în cadrul unui program de vecinătate, un proiect trebuie să se încadreze în una dintre categoriile de mai sus. 4.2. Criterii generale de selecţie pentru schemele de finanţare nerambursabilă în programele de cooperare transfrontalieră (CBC) Activităţile din cadrul schemelor de finanţare nerambursabilă bugetate prin CBC trebuie să fie coerente cu politicile naţionale sau să demonstreze coerenţa cu capitolele relevante din Planul naţional de dezvoltare sau procesul de asociere. Activităţile trebuie să completeze, dar să nu se suprapună peste activităţile prevăzute sau implementate prin programele naţionale PHARE. Activităţile trebuie să demonstreze în mod clar o caracteristică transfrontalieră prin implicarea unei instituţii partenere din cealaltă ţară sau prin beneficiile acumulate pentru comunităţile aflate de cele două părţi ale graniţei. Activităţile trebuie implementate în apropierea graniţei. Activităţile eligibile în cadrul programelor naţionale PHARE trebuie să caute cu prioritate finanţarea în cadrul programului respectiv. Doar proiectele de natură pur transfrontalieră pot fi finanţate prin programul de vecinătate. 4.3. Lista potenţialilor beneficiari ai schemelor de finanţare nerambursabilă Beneficiarii potenţiali ai acestor scheme vor fi în cadrul acestui program CBC (lista nu este exhaustivă): - autorităţile locale şi regionale din zonele de graniţă în cauză; - ONG-uri şi ONP-uri, cum ar fi organizaţii pentru sprijinirea afacerilor, agenţii de întreprinderi locale, agenţii de dezvoltare, camere de comerţ, agenţii de turism, instituţii educaţionale şi de instruire, asociaţii ale producătorilor, sindicate; - companii şi organisme publice judeţene şi regionale de gospodărire a apelor şi a apelor reziduale, protecţie a râurilor şi protecţie împotriva inundaţiilor; agenţii judeţene de protecţie a mediului; administraţiile parcurilor naturale (cu responsabilităţi la nivel statal, regional şi municipal) şi direcţiile forestiere locale etc.; - diviziile regionale (nenaţionale) ale autorităţilor vamale şi de grăniceri; - companii publice de administrare a drumurilor şi căilor ferate; companii publice de transporturi; - agenţii de ocupare a forţei de muncă. Lista beneficiarilor eligibili va fi detaliată în Solicitarea de propuneri/Instrucţiunile pentru aplicanţi. 4.4. Monitorizarea şi evaluarea programului Monitorizarea finanţării programului de vecinătate va fi efectuată la nivel de proiect de către autorităţile de contractare din ambele ţări. În orice caz, având în vedere faptul că programul de vecinătate este un program de cooperare comun, toate eforturile trebuie făcute pentru a raporta progresul vizând întregul program. Deoarece proiectele ar trebui, cât mai mult posibil, să producă rapoarte unice de progres care să acopere utilizarea finanţării PHARE CBC şi TACIS, JCC trebuie să dispună de toate informaţiile necesare pentru a putea raporta Comisiei anual privitor la program în întregime. Trebuie întocmit un raport comun al progreselor, care să acopere atât activităţile PHARE CBC, cât şi TACIS, şi transmis Comisiei de către JCC în fiecare an. Raportul trebuie să fie disponibil în limba engleză. Acest raport trebuie să fie pus la dispoziţia tuturor părţilor implicate. Atunci când se face o evaluare sub egida JCC, trebuie făcute toate eforturile pentru a se evalua toate elementele programului (PHARE CBC şi TACIS). Prevederile conţin, de asemenea, regulile de implementare generală comune tuturor programelor de cooperare transfrontalieră 2005 - vezi anexa C6. Anexa C6 4. Măsuri de implementare 4.1. Metoda de implementare Implementarea acestui program se va face conform art. 53
(1)(
  1. b)(varianta a 2-
  2. a)din Regulamentul financiar*4). Ţara beneficiară va continua să asigure respectarea permanentă a condiţiilor prevăzute în art. 164
(1)(a)-(e) din Regulamentul financiar. _________ *4) Regulamentul Consiliului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 din 25 iunie 2002, JOL 248, 16.09.2002, p. 1. Fiecare măsură este inclusă într-un program sau proiect pe care coordonatorul naţional al asistenţei urmează să îl propună Comisiei în conformitate cu acest acord de finanţare. După exprimarea acordului părţilor asupra acestora, programele sau proiectele sunt implementate prin intermediul contractelor de achiziţii pentru investiţii şi/sau servicii, twinninguri sau scheme de granturi, gestionate de autorităţile române şi/sau autorităţile bulgare. Fiecare program sau proiect este supervizat de una sau mai multe autorităţi de implementare şi este implementat din punct de vedere tehnic de o agenţie de implementare. Înainte de acreditarea agenţiilor de implementare conform art. 12
(2)din Regulamentul nr. 1266/1999*5), selecţia proiectelor, licitaţiile şi contractarea de către ţara beneficiară vor fi supuse aprobării ex ante a Comisiei. __________ *5) Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1266/1999 din 21 iunie 1999, JOL 161, 26.06.1999, p.
  1. 4.
  2. Achiziţii Achiziţiile se vor desfăşura în conformitate cu prevederile din partea 2 titlul IV din Regulamentul financiar şi titlul 5 din Normele de aplicare a acestuia*6), precum şi cu Decizia Comisiei SEC
(2003)387/2*7). _________ *6) Regulamentul Comisiei (CE; Euratom) nr. 2342/2002 din 23 decembrie 2002, JOL 357, 31.12.2002, p. 1. *7) Decizia Comisiei SEC
(2003)387/2 privind regulile generale pentru contractele de servicii, echipamente şi lucrări finanţate din bugetul general al Comunităţii Europene în cadrul cooperării cu ţări terţe, adoptată la 25 martie
  1. Autorităţile contractante vor utiliza, de asemenea, ghidul de proceduri, precum şi formatele şi modelele standard prevăzute în Ghidul practic cu privire la procedurile de contractare a proiectelor finanţate din bugetul general al Comunităţii Europene în contextul acţiunilor externe, aşa cum este publicat pe site-ul Europe Aid*8) la data iniţierii procedurii de achiziţionare sau de acordare a granturilor. __________ *8) Adresa curentă: http://europa.eu.int/comm/europeaid/tender/gestion/index_en.htm. Reguli de achiziţie pentru scheme de granturi Pentru schemele de granturi, procedurile concrete de implementare vor fi specificate în fişele de proiect respective, în conformitate cu următoarele principii: Procedurile şi formatele care vor fi utilizate în implementarea schemelor şi acordarea granturilor vor respecta regulile privitoare la acţiunile externe. În special, o atenţie sporită va fi acordată procesului de selecţie a proiectelor. Granturile vor fi acordate în conformitate cu prevederile cap. 6 din ghidul practic şi cu principiile de management descentralizat PHARE. Înainte de acreditarea EDIS, va fi necesară aprobarea ex ante a Delegaţiei Comisiei la Bucureşti. Responsabilul cu autorizarea programului (RAP) abilitat pentru programul în cadrul căruia se finanţează schema de granturi trebuie să-şi asume responsabilităţile financiare şi contractuale pentru implementarea schemelor de granturi. RAP trebuie, în special, să aprobe oficial cererea de propuneri, formularele de aplicare, criteriile de evaluare, precum şi procesul de selecţie şi rezultatele selecţiei. RAP mai trebuie să semneze contractele de acordare a finanţării nerambursabile cu beneficiarii şi să asigure monitorizarea şi controlul financiar adecvate, sub autoritatea şi responsabilitatea acestuia. Sub această rezervă, administrarea schemelor de granturi poate fi descentralizată de la RAP către organismele abilitate la nivel sectorial şi regional. Implementarea proiectelor selectate prin furnizarea de lucrări, echipamente şi servicii, subcontractate de către beneficiarii finali ai finanţărilor nerambursabile individuale, trebuie să respecte regulile de achiziţie în vigoare prevăzute pentru acţiuni externe la momentul implementării. În urma unei evaluări pozitive a capacităţii agenţiei de implementare de a administra operaţional şi financiar programele de granturi într-o manieră corectă şi eficientă*9), delegaţia Comisiei Europene poate decide renunţarea la aprobarea sa ex ante a subcontractelor executate de către beneficiarii finali de finanţări nerambursabile individuale. Prevederile detaliate privind rolul delegaţiei în faza de subcontractare menţionată mai sus vor fi precizate, după caz, într-un schimb de scrisori între delegaţie şi autorităţile naţionale, în urma exerciţiului de evaluare menţionat. _________ *9) A se vedea secţiunea 11 şi anexa 4 din Ghidul de programare PHARE
  2. Schemele de granturi nu vor include proiecte pentru care contribuţia PHARE este sub 50.000 euro (cu excepţia Fondului pentru proiecte mici) sau peste 2 milioane euro. Această limită inferioară poate fi modificată ca rezultat al evaluării mai sus menţionate a capacităţii agenţiei de implementare de a asigura un management financiar eficient. Limita inferioară nu poate fi aplicată în cazul ONG-urilor. Angajamentele financiare conform procedurilor PHARE intră în vigoare la data semnării contractelor de grant de către RAP-ul abilitat. Proiectele ar trebui să fie integral implementate înainte de termenul limită pentru executarea contractelor, conform acordurilor de finanţare. Principii pentru Fondul CBC pentru proiecte mici Fondul CBC pentru proiecte mici va finanţa proiecte cu o contribuţie PHARE sub 50.000 euro. Nu vor fi incluse investiţii, cu excepţia achiziţiilor de mici dimensiuni sau infrastructură ce nu generează un venit net substanţial. Managementul asistenţei Management de proiect Responsabilităţi Coordonatorul naţional al asistenţei (CNA) va avea întreaga responsabilitate pentru programarea, coordonarea implementării şi monitorizarea programelor PHARE. Responsabilul naţional cu autorizarea finanţării (RNAF) şi CNA vor fi deopotrivă responsabili cu coordonarea dintre programele PHARE (inclusiv cooperarea transfrontalieră PHARE), ISPA şi SAPARD, precum şi fondurile structurale şi cele de coeziune. RNAF şi responsabilul cu autorizarea programului (RAP) vor asigura implementarea programelor conform procedurilor prevăzute în instrucţiunile Comisiei. De asemenea, aceştia vor asigura că toate contractele încheiate în vederea implementării acordului de finanţare sunt acordate utilizând procedurile şi documentele standard pentru acţiuni externe din ghidul practic în vigoare în momentul implementării şi că regulile comunitare privind ajutorul de stat sunt respectate. Se menţionează în mod expres că toate propunerile de granturi vor trebui, unde este cazul, să-şi demonstreze adiţionalitatea la rezultatele altor acţiuni finanţate din alte surse, în mod deosebit programe CBC anterioare. De asemenea, agenţia de implementare şi agenţiile subordonate se vor asigura că toate acţiunile din acest program vor fi înregistrate, de exemplu, în PERSEUS, în aşa fel încât să se permită identificarea submăsurii specifice, precum şi a anului bugetar sub care sunt contractate. Mai mult decât atât, înregistrarea specifică va trebui organizată în aşa fel încât să permită o conexiune uşor de urmărit cu rezultatele fiecărui contract, incluzând în mod deosebit demonstrarea prin rezultate a adiţionalităţii sus-menţionate. Dimensiunea proiectului Toate componentele programului vor fi finanţate cu cel puţin 2 milioane euro, cu excepţia schemei de grant "Fondul comun pentru proiecte mici", datorită naturii specifice a acţiunilor de cooperare transfrontalieră. Termen limită de contractare şi executare a contractelor, termen limită pentru programare
  3. Toate contractele trebuie încheiate nu mai târziu de 30 noiembrie
  4. Toate contractele trebuie executate până nu mai târziu de 30 noiembrie 2008, cu excepţia proiectului BG 2005/017-455.01 - Reabilitarea drumului II-81 din Montana - Lom*10), pentru care termenul este 30 noiembrie
  5. _________ *10) Acesta furnizează o implementare extraanuală a acestui program complex, pentru care licitaţia şi selecţia proiectelor trebuie să fie comune celor două ţări, iar implementarea comună a proiectelor trebuie realizată în strânsă colaborare dintre părţi.
  6. Conform DIS, un dosar complet de licitaţie trebuie depus la delegaţie pentru aprobare în termen de nu mai mult de 6 luni de la data semnării acordului de finanţare. În caz contrar, ţara beneficiară va informa Comitetul mixt de monitorizare, care poate recomanda realocarea fondurilor în conformitate cu art. 5 din Memorandumul de înţelegere privind Fondul Naţional. Evaluarea impactului de mediu (EIA) şi conservarea naturii Procedurile pentru evaluarea impactului asupra mediului înconjurător cuprinse în directiva din acest domeniu*11) sunt aplicabile în totalitate pentru toate proiectele de investiţii finanţate prin PHARE. În cazul în care directiva privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător nu a fost transpusă în legislaţia naţională în totalitate, procedurile vor fi similare cu cele prevăzute de această directivă. În cazul în care un proiect va cădea sub incidenţa prevederilor anexei 1 sau 2 la această directivă, punerea în aplicare a procedurii privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător trebuie precizată*12). _________ *11) Directiva 85/337/CEE , JOL 175/40, 5.07.1985, cu completările şi modificările ulterioare. *12) În anexa privind evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, ataşată fişei de proiect de investiţii respective. În cazul în care există posibilitatea ca un proiect să afecteze locuri cu importanţă pentru conservarea naturii, trebuie fundamentată o evaluare adecvată în conformitate cu art. 6 din directiva referitoare la habitat*13). __________ *13) În anexa privind conservarea naturii, ataşată fişei de proiect de investiţii respective. Toate investiţiile vor fi efectuate în conformitate cu legislaţia comunitară privind mediul înconjurător. Fişele de proiect vor conţine prevederi specifice cu privire la respectarea legislaţiei relevante a Uniunii Europene în domeniul mediului înconjurător, în conformitate cu tipul activităţii derulate în cadrul fiecărui proiect de investiţii. Acţiunile corespunzătoare acestui program vor trebui să fie în concordanţă cu Strategia de prevenire a inundării bazinului Dunării şi cu Strategia Uniunii Europene de prevenire a inundaţiilor. Management financiar Principii şi responsabilităţi Fondul Naţional (FN) din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, condus de RNAF, va superviza managementul financiar al programului şi va fi responsabil pentru raportarea către Comisia Europeană. RNAF va avea întreaga responsabilitate pentru managementul financiar al fondurilor PHARE şi va fi pe deplin răspunzător pentru fondurile PHARE dintr-un program până la încheierea acestuia. RNAF va asigura respectarea regulilor, reglementărilor şi procedurilor PHARE de raportare şi management financiar, precum şi funcţionarea sistemului de raportare şi informare privind proiectul. Comisia va efectua plăţile către FN în conformitate cu Memorandumul de înţelegere semnat între Comisie şi România în 1998, modificat prin acordul comun din 17 iulie
  7. Plăţile vor fi efectuate pe baza cererilor trimise de RNAF şi se vor face într-un cont bancar separat, denominat în euro, care va fi deschis şi gestionat de FN la o bancă stabilită în prealabil de comun acord cu Comisia. În principiu, toate conturile bancare sunt purtătoare de dobândă. În conformitate cu art. 3 şi 4 din regulile de implementare ale Regulamentului financiar, dobânda acumulată este proprietatea ţării beneficiare. RNAF trebuie totuşi să se asigure că dobânda acumulată este î

Explicație AI pe baza textului oficial al legii. Orientativă, nu înlocuiește consilierea juridică.