REGULAMENT din 22 decembrie 2005
Pe scurt
Acest regulament stabilește modul de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare, o instituție publică responsabilă cu gestionarea și funcționarea sistemelor de îmbunătățiri funciare din România.
Ce reglementează
- Statutul și autoritatea Administrației Naționale a Îmbunătățirilor Funciare.
- Scopul, obiectul de activitate și atribuțiile acestei instituții.
- Patrimoniul Administrației, inclusiv bunurile publice și private ale statului aflate în administrarea sa.
- Structura organizatorică, incluzând sucursalele teritoriale și unitățile de administrare.
Cui îi privește
- Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare și personalul său.
- Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, sub a cărui autoritate funcționează Administrația.
Puncte cheie
- Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare este o persoană juridică română de interes public național, cu statut de regie autonomă.
- Sediul Administrației este în municipiul București, Șos. Olteniței nr. 35-37, sectorul 4.
- Patrimoniul Administrației, la 31 octombrie 2005, era de 543,93 milioane lei (RON), din care 441,42 milioane lei (RON) reprezentau bunuri din domeniul public al statului.
- Administrația are în structura sa 12 sucursale teritoriale și 50 de unități de administrare, iar organele sale de conducere includ un consiliu de administrație format din 7 membri, un director general, directori regionali și inspectori șefi.
Textul legii
REGULAMENT din 22 decembrie 2005 de organizare şi funcţionare a Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 2 februarie 2006 Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare este persoană juridică română de interes public naţional în sectorul îmbunătăţirilor funciare, cu statut de regie autonomă, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, denumit în continuare ministerul, pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară. Articolul 2 Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, denumită în continuare Administraţia, îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale şi cu prezentul regulament de organizare şi funcţionare. Articolul 3 Sediul Administraţiei este în municipiul Bucureşti, Şos. Olteniţei nr. 35-37, sectorul 4, clădire P+2 cu terenul aferent. Capitolul II Scopul, obiectul de activitate şi atribuţiile Articolul 4 Administraţia aplică principiile realizării obiectivelor îmbunătăţirilor funciare stabilite de Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, cu modificările ulterioare, gestionează eficient resursele proprii şi pe cele date în administrarea sa, prin valorificarea optimă a acestora, asigură integritatea şi funcţionarea durabilă a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrarea sa şi contractează cu terţi furnizori achiziţia de bunuri şi servicii, cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii. Articolul 5
- a)întocmesc programele de activitate lunare, trimestriale şi anuale; ...
- b)întocmesc propuneri pentru proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al programului de activitate pentru exerciţiul financiar următor şi le înaintează spre aprobare Administraţiei; ...
- c)asigură organizarea şi ţinerea contabilităţii separat pentru veniturile proprii, pentru subvenţiile de la bugetul de stat acordate în completarea acestora, pentru activitatea de irigaţii, precum şi pentru alte activităţi de îmbunătăţiri funciare şi întocmirea balanţei de verificare lunare; ...
- d)îndrumă, coordonează, controlează şi verifică unităţile de administrare din subordine pentru asigurarea respectării standardelor de performanţă şi a calităţii serviciilor prestate de aceste unităţi şi de terţi; ...
- e)îndrumă unităţile de administrare privind încheierea contractelor de prestări de servicii de îmbunătăţiri funciare cu beneficiarii, obţinerea acordurilor şi autorizaţiilor de mediu, urmărirea impactului asupra mediului înconjurător al activităţilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi desfăşurarea oricăror alte asemenea activităţi tehnice; ...
- f)întocmesc planul tehnic pe baza propunerilor unităţilor de administrare şi îl transmit unităţii centrale; ...
- g)încheie contractele de achiziţii de bunuri şi servicii cu terţii furnizori, inclusiv pentru paza şi protecţia infrastructurii de îmbunătăţiri funciare aflate în administrare; ...
- h)administrează şi repartizează fondurile către unităţile de administrare din subordine şi îndrumă, coordonează şi verifică organizarea şi conducerea contabilităţii de către aceste unităţi, separat cu privire la activitatea de irigaţii şi cu privire la alte activităţi de îmbunătăţiri funciare; ...
- i)elaborează propunerea de plan de investiţii al sucursalei teritoriale, cu consultarea consiliului de sucursală, şi o transmit unităţii centrale; ...
- j)întocmesc propuneri de scoatere din funcţiune a mijloacelor fixe, inclusiv infrastructura din amenajările de îmbunătăţiri funciare cărora li s-a retras recunoaşterea de utilitate publică; ...
- k)întocmesc şi transmit lunar unităţii centrale rapoarte privind activitatea proprie şi a unităţilor de administrare din subordine; ...
- l)formulează recomandări şi observaţii asupra valorii tarifelor calculate de către unităţile de administrare; ...
- m)desfăşoară alte activităţi date în sarcina lor, potrivit legii, regulamentelor proprii şi delegărilor de competenţă aprobate de consiliul de administraţie. ... Articolul 14
- a)administrează amenajările sau părţile de amenajări de irigaţii şi desecare-drenaj, lucrările de combatere a eroziunii solului şi de apărare împotriva inundaţiilor, situate în aria ei de competenţă teritorială; ...
- b)exploatează infrastructura de îmbunătăţiri funciare din aria de competenţă teritorială şi controlează modul de asigurare a calităţii serviciilor de îmbunătăţiri funciare prestate de terţi prestatori; ...
- c)propune lucrările necesare asigurării stării tehnice corespunzătoare a infrastructurii în vederea acoperirii cererii de prestări de servicii solicitate de organizaţii, federaţii şi alţi beneficiari; ...
- d)asigură distribuirea apei în condiţii de eficienţă în cazul amenajărilor de irigaţii şi exploatarea în condiţii normale a celorlalte amenajări de îmbunătăţiri funciare pentru asigurarea protecţiei mediului şi a intereselor tuturor beneficiarilor; ...
- e)fundamentează necesarul de lucrări de întreţinere şi reparaţii pentru amenajările de îmbunătăţiri funciare, în vederea contractării de către sucursala teritorială a serviciilor cu terţi prestatori; ...
- f)calculează tarife anuale şi de livrare a apei pentru irigaţii pe fiecare punct de livrare a apei, pe amenajări sau părţi de amenajări de irigaţii din aria ei de competenţă teritorială şi, după caz, pentru celelalte activităţi de îmbunătăţiri funciare; ...
- g)încasează contribuţiile proprii la tarifele anuale şi tarifele de livrare a apei pentru irigaţii de la organizaţii şi federaţii, respectiv avansurile de la alţi beneficiari, încasează tariful de livrare a apei, în funcţie de volumul de apă livrat conform contractelor multianuale şi contractelor sezoniere, şi emite facturi pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare prestate beneficiarilor; ...
- h)elaborează planul tehnic pentru toate activităţile desfăşurate în aria ei de competenţă teritorială, separat pentru activitatea de irigaţii şi pentru celelalte activităţi de îmbunătăţiri funciare; ...
- i)întocmeşte rapoarte privind activitatea proprie, pe care le înaintează sucursalei teritoriale căreia îi este subordonată, şi îndeplineşte orice alte atribuţii pentru satisfacerea cererii beneficiarilor serviciilor de îmbunătăţiri funciare şi pentru creşterea eficienţei exploatării amenajărilor pe care le administrează. ... Capitolul V Organele de conducere Articolul 15 Organele de conducere ale Administraţiei, sucursalelor teritoriale şi unităţilor de administrare sunt:
- a)consiliul de administraţie; ...
- b)directorul general; ...
- c)directorii regionali de sucursale teritoriale; ...
- d)inspectorii şefi ai unităţilor de administrare. ... Articolul 16 Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prezentul regulament de organizare şi funcţionare şi adoptă decizii privind orice probleme legate de activitatea Administraţiei, cu excepţia celor care, potrivit legii, sunt date în competenţa altor organe. Articolul 17
- a)2 specialişti din cadrul ministerului, care răspund de sectorul îmbunătăţirilor funciare; ...
- b)un membru desemnat de ministrul finanţelor publice; ...
- c)un membru desemnat de autoritatea centrală pentru gospodărirea apelor; ...
- d)3 specialişti recunoscuţi pe plan naţional în domeniul îmbunătăţirilor funciare. ...
- a)asigură conducerea activităţilor curente ale sucursalei; ...
- b)stabileşte atribuţiile salariaţilor din subordine; ...
- c)asigură respectarea legislaţiei muncii în raporturile dintre sucursala teritorială şi salariaţi; ...
- d)răspunde de respectarea normelor de protecţia muncii şi de prevenire şi stingere a incendiilor de pe teritoriul sucursalei; ...
- e)organizează şi răspunde de executarea lucrărilor contractate cu terţi conform documentaţiei aprobate şi legislaţiei în vigoare; ...
- f)asigură organizarea şi ţinerea contabilităţii, precum şi întocmirea balanţei de verificare lunare, conform atribuţiilor sucursalei teritoriale; ...
- g)organizează, prin unităţile de administrare din subordine, supravegherea comportării în timp a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din patrimoniul sucursalei; ...
- h)organizează transmiterea datelor operative solicitate de unitatea centrală a Administraţiei; ...
- i)asigură îndeplinirea procedurilor legale de apărare a intereselor sucursalei şi de recuperare a prejudiciilor produse de terţe persoane fizice şi juridice; ...
- j)răspunde de realitatea datelor înscrise în rapoartele statistice, a celor privind mărimea suprafeţelor pentru care se solicită livrarea apei pentru irigaţii prevăzute în contractele de prestări de servicii şi volumele de apă livrate, precum şi de justificarea cheltuielilor suportate din subvenţiile de la bugetul de stat; ...
- k)gestionează şi asigură integritatea bunurilor din patrimoniul sucursalei şi dispune efectuarea inventarierii anuale; ...
- l)reprezintă Administraţia la nivel local, în limitele competenţelor acordate de consiliul de administraţie; ...
- m)asigură respectarea legislaţiei în vigoare privind autorizarea şi avizarea activităţilor sucursalei, inclusiv în domeniul protecţiei mediului; ...
- n)duce la îndeplinire orice alte atribuţii dispuse de consiliul de administraţie sau de directorul general, potrivit legii. ... Articolul 28
- a)3 sau mai mulţi reprezentanţi ai organizaţiilor care au preluat în proprietate sau în folosinţă infrastructura de îmbunătăţiri funciare situată în cadrul ariei de competenţă teritorială a sucursalei; ...
- b)unul sau mai mulţi reprezentanţi ai federaţiilor care au preluat infrastructura de îmbunătăţiri funciare situată în cadrul ariei de competenţă teritorială a sucursalei; ...
- c)unul sau mai mulţi reprezentanţi ai beneficiarilor serviciilor de îmbunătăţiri funciare, alţii decât organizaţiile şi federaţiile. Aceşti reprezentanţi se înlocuiesc cu reprezentanţi ai organizaţiilor şi federaţiilor pe măsura constituirii acestora; ...
- d)un specialist în îmbunătăţiri funciare recunoscut pe plan local; ...
- e)un reprezentant al direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală, denumite în continuare DADR. ...
- a)să fie deţinători de terenuri situate în cadrul ariei de competenţă teritorială a sucursalei; ...
- b)să fi încheiat un contract multianual de prestări de servicii cu Administraţia. ...
- d)şi
- e)se propun de către DADR. Membrii consiliului de sucursală şi supleanţii se aleg de către reprezentanţii propuşi întruniţi într-o adunare constitutivă şi se numesc prin decizie a oficiului de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare din cadrul ministerului. ...
- a)supraveghează respectarea şi aplicarea prevederilor Legii nr. 138/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale normelor metodologice de aplicare a acestei legi şi ale normelor metodologice privind alocarea şi acordarea subvenţiilor de la bugetul de stat pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli necesare desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare; ...
- b)supraveghează modul de aplicare a Normelor metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, corelarea nivelurilor tarifelor propuse pentru serviciile de irigaţii cu condiţiile specifice fiecărei amenajări din cadrul ariei de competenţă teritorială a sucursalei; ...
- c)formulează recomandări şi observaţii asupra propunerilor de tarife pe care le înaintează conducerii sucursalei sau, în caz de nerezolvare, consiliului de administraţie al Administraţiei; ...
- d)formulează recomandări şi observaţii la proiectul raportului anual de activitate şi al situaţiei financiare anuale a sucursalei şi le înaintează conducerii sucursalei sau, în caz de nerezolvare, consiliului de administraţie al Administraţiei; ...
- e)analizează şi formulează observaţii la proiectul programului de activitate şi al planului tehnic al sucursalei şi le înaintează conducerii sucursalei sau, în caz de nerezolvare, consiliului de administraţie al Administraţiei; ...
- f)întocmeşte rapoarte independente asupra activităţii sucursalei, pe care, în cazul ignorării propunerilor şi recomandărilor înaintate conducerii sucursalei, le înaintează consiliului de administraţie al Administraţiei; ...
- g)semnalează consiliului de administraţie al Administraţiei cazurile de încălcare repetată a atribuţiilor de serviciu de către salariaţii sucursalei, a principiului exploatării echitabile a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare prin favorizarea intereselor unor beneficiari în detrimentul altora sau a dispoziţiilor legislaţiei în vigoare şi formulează propuneri de remediere a situaţiei; ...
- h)deleagă un reprezentant al beneficiarilor serviciilor de îmbunătăţiri funciare prestate de sucursală în comisia de recepţie a lucrărilor de întreţinere şi reparaţii şi, pe baza constatărilor, acesta formulează propuneri de reducere a costurilor şi de îmbunătăţire a calităţii lucrărilor de întreţinere şi reparaţii; ...
- i)îndeplineşte orice alte atribuţii date în sarcina sa de adunarea reprezentanţilor beneficiarilor şi autorităţilor locale. ... Articolul 32
- a)supraveghează aplicarea prevederilor Legii nr. 138/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, inclusiv concordanţa nivelurilor tarifelor propuse pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare cu parametrii specifici fiecărei amenajări administrate de unitate şi înaintarea de propuneri către consiliul de sucursală; ...
- b)formulează recomandări către inspectorul şef al unităţii cu privire la activitatea acesteia; ...
- c)întocmeşte rapoarte independente asupra activităţii unităţii de administrare, pe care, în cazul ignorării propunerilor şi recomandărilor înaintate conducerii unităţii, le înaintează directorului regional de sucursală; ...
- d)formulează recomandări privind îmbunătăţirea executării şi calităţii lucrărilor de întreţinere şi reparaţii a infrastructurii din amenajarea sau amenajările de îmbunătăţiri funciare administrate de unitate; ...
- e)asigură relaţia şi schimbul de informaţii dintre deţinătorii de teren beneficiari ai serviciilor de îmbunătăţiri funciare prestate de unitatea de administrare, pe de o parte, şi consiliul de sucursală şi conducerea executivă a sucursalei, pe de altă parte. ... Capitolul VI Finanţarea şi bugetul de venituri şi cheltuieli Articolul 34 Finanţarea activităţii Administraţiei se asigură din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat, pentru acoperirea categoriilor de cheltuieli prevăzute la art. 41 şi, în cazuri excepţionale, conform prevederilor art. 42 din Legea nr. 138/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 35 Bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei se întocmeşte astfel:
- a)unităţile de administrare, pe baza contractelor multianuale încheiate de Administraţie cu organizaţiile, federaţiile şi alţi beneficiari, pentru activitatea de irigaţii şi pe baza fundamentării necesarului de lucrări şi resurse, pentru fiecare dintre celelalte activităţi de îmbunătăţiri funciare, întocmeşte planul tehnic propriu şi formulează propuneri privind bugetul unităţii de administrare, pe care le înaintează sucursalei căreia îi este subordonată; ...
- b)sucursalele teritoriale centralizează propunerile unităţilor de administrare privind finanţarea activităţii de întreţinere, reparaţii şi exploatare, a cheltuielilor cu funcţionarea sediului sucursalei şi a cheltuielilor cu personalul, precum şi finanţarea investiţiilor la nivelul sucursalei şi întocmesc bugetul la nivelul sucursalei, pe care îl înaintează unităţii centrale a Administraţiei; ...
- c)sucursalele teritoriale realizează venituri din tarife pentru prestaţii de îmbunătăţiri funciare şi din tarife pentru alte activităţi prevăzute de Legea nr. 138/2004, cu modificările şi completările ulterioare; ...
- d)unitatea centrală centralizează bugetele sucursalelor şi întocmeşte bugetul Administraţiei, care cuprinde şi veniturile şi cheltuielile unităţii centrale, necesarul de finanţare pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare şi celelalte cheltuieli generale ale Administraţiei, şi îl supune avizului consiliului de administraţie al Administraţiei; ...
- e)în funcţie de cuantumul alocaţiilor bugetare pentru activităţile de îmbunătăţiri funciare, aprobat de Ministerul Finanţelor Publice, consiliul de administraţie reanalizează proiectul de buget şi face ajustările corespunzătoare; ...
- f)consiliul de administraţie elaborează proiectul hotărârii Guvernului pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Administraţiei, pe care îl înaintează ministerului pentru promovare la ministerele avizatoare şi la Guvernul României. ... Capitolul VII Personalul Articolul 36
- AMENAJARI COMPLEXE DE IRIGATII, DESECARE, COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI *Font 8* ┌────┬─────────┬─────────────────────────┬─────────┬──────────────────────────────────────────┐ │ │ │ │ │ Capacitati │ │ │ │ │ ├────────┬─────────────────────────┬───────┤ │Nr. │ Cod │ │ │ │Desecare din care: │ │ │crt.│amenajare│ Denumire amenajare │ Judeţul │Irigatii│ ┌────────┬───────┤ │ │ │ │ │ │ │ Total, │Gravita-│ Prin │ CES │ │ │ │ │ │ │ │tionala │pompare│ │ │ │ │ │ │ [ha] │ [ha] │ [ha] │ [ha] │ [ha] │ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 1 │ 147 │TERASA MIHAI BRAVU │ CL, GR │ 0 │ 5.620 │ 5.620 │ 0 │ 1.890│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 2 │ 142 │GALATUI-CALARASI │ CL, IL │ 59.261 │ 30.148 │ 26.398 │ 3.750 │ 339│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 3 │ 144 │MOSTISTEA II │CL, IL, B│ 34.182 │ 42.692 │ 42.692 │ 0 │ 1.688│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 4 │ 1353 │CARASU-NICOLAE BALCESCU │ CT │ 1.336 │ 1.935 │ 0 │ 1.935 │ 7.149│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 5 │ 432 │RASOVA-VEDEROASA │ CT │ 0 │ 1.157 │ 0 │ 1.157 │ 11.443│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 6 │ 155 │TOPALU │ CT │ 5.009 │ 115 │ 0 │ 115 │ 1.042│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 7 │ 184 │SINOE │ CT, TL │ 13.718 │ 402 │ 0 │ 402 │ 6.605│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 8 │ 222 │IZVOARE-CUJMIR │ DJ, MH │ 25.644 │ 15.646 │ 15.413 │ 233 │ 4.079│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 9 │ 222-1 │IZVOARE-CUJMIR-SALCIA │ DJ, MH │ 5.118 │ 0 │ 0 │ 0 │ 0│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 10 │ 205 │TERASA CARACAL │ DJ, OT │ 22.942 │ 15.804 │ 15.804 │ 0 │ 1.501│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 11 │ 223 │CAMPIA COVURLUI │ GL │ 78.056 │ 39.161 │ 852 │38.309 │146.348│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 12 │ 224 │TERASA NICORESTI │ GL │ 14.209 │ 7.960 │ 7.683 │ 277 │ 14.872│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 13 │ 241 │GIURGIU-RĂZMIREŞTI A+C │ GR, TR │ 34.697 │ 40.370 │ 33.718 │ 6.652 │ 0│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 14 │ 281 │CRIVINA VINJU MARE │ MH │ 26.592 │ 20.545 │ 20.545 │ 0 │ 16.269│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 15 │ 282 │HALINGA │ MH │ 0 │ 1.005 │ 500 │ 505 │ 59.067│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 16 │ 303 │FRUNZARU-BOIANU │ OT, TR │ 10.631 │ 5.802 │ 5.802 │ 0 │ 1.503│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 17 │ 304 │BUCSANI CIOROIU │ OT, VL │ 0 │ 28.367 │ 28.367 │ 0 │ 2.414│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 18 │ 304-5 │BUCSANI-CIOROIU │ OT, VL │ 4.099 │ 0 │ 0 │ 0 │ 0│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 19 │ 304-4 │BUCSANI-CIOROIU │ OT, VL │ 7.078 │ 0 │ 0 │ 0 │ 0│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 20 │ 330 │GRIGORESTI-VERESTI │ SV │ 0 │ 1.870 │ 1.870 │ 0 │ 100│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 21 │ 362 │TULCEA-NUFARU │ TL │ 0 │ 2.811 │ 0 │ 2.811 │ 1.439│ ├────┼─────────┼─────────────────────────┼─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 22 │ 341 │VIISOARA │ TR │ 52.638 │ 49.052 │ 30.805 │18.247 │ 4.312│ ├────┴─────────┴─────────────────────────┴─────────┼────────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ TOTAL │395.210 │310.462 │236.069 │74.393 │282.060│ └──────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴───────┴───────┘
- AMENAJARI COMPLEXE DE IRIGATII, DESECARE *Font 8* ┌────┬─────────┬────────────────────────────────┬──────────┬──────────────────────────────────┐ │ │ │ │ │ Capacitati │ │ │ │ │ ├────────┬─────────────────────────┤ │Nr. │ Cod │ │ │ │Desecare din care: │ │crt.│amenajare│ Denumire amenajare │ Judeţul │Irigatii│ ┌────────┬───────┤ │ │ │ │ │ │ Total, │Gravita-│ Prin │ │ │ │ │ │ │ │tionala │pompare│ │ │ │ │ │ [ha] │ [ha] │ [ha] │ [ha] │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 1 │ 5 │IRIGATII AIUD │ AB │ 0 │ 569 │ 569 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 2 │ 3 │IRIGATII TEIUS │ AB │ 0 │ 877 │ 877 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 3 │ 32 │MICESTI-MARACINENI │ AG │ 0 │ 895 │ 895 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 4 │ 31 │STEFANESTI-LEORDENI │ AG │ 0 │ 7.132 │ 7.132 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 5 │ 39 │CATEASCA-TEIUL │ AG, DB │ 0 │ 10.033 │ 10.033 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 6 │ 15 │CANALUL MORILOR │ AR │ 0 │ 16.836 │ 6.000 │ 10.836│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 7 │ 397 │BRAGADIRU-JILAVA │ B │ 0 │ 4.530 │ 4.530 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 8 │ 396 │BUFTEA-CACIULATI │ B │ 1.314 │ 717 │ 717 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 9 │ 400 │CHIAJNA-BRAGADIRU-DRAGOMIRESTI │ B │ 0 │ 1.621 │ 1.621 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 10 │ 398 │NUCI │ B │ 3.718 │ 3.490 │ 3.490 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 11 │ 50 │SAUCESTI │ BC │ 0 │ 1.260 │ 1.260 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 12 │ 61 │CANAL COLECTOR MAL STG.-INAND │ BH │ 0 │ 45.077 │ 28.760 │ 16.317│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 13 │ 113 │BRAILA-DUNARE-SIRET │ BR │ 3.655 │ 4.854 │ 0 │ 4.854│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 14 │ 109 │CALMATUI-GROPENI-CHISCANI │ BR │ 13.884 │ 17.129 │ 0 │ 17.129│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 15 │ 108 │IANCA-SURDILA-GRECI │ BR │ 25.654 │ 9.905 │ 8.114 │ 1.791│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 16 │ 104 │INSULA MARE A BRAILEI │ BR │ 64.663 │ 69.241 │ 0 │ 69.241│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 17 │ 111 │LATINU VĂDENI │ BR │ 6.469 │ 13.079 │ 0 │ 13.079│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 18 │ 112 │LUNCA RAULUI BUZAU │ BR │ 3.896 │ 649 │ 649 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 19 │ 110 │GRADISTEA-FAUREI-JIRLAU │ BR │ 6.888 │ 2.738 │ 925 │ 1.813│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 20 │ 114 │NOIANU CHISCANI │ BR │ 1.177 │ 150 │ 0 │ 150│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 21 │ 103 │TERASA BRAILEI │ BR │ 40.993 │ 32.871 │ 0 │ 32.871│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 22 │ 106 │TERASA VIZIRU │ BR │ 20.200 │ 19.266 │ 0 │ 19.266│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 23 │ 115 │B.H. CALMATUI │ BR, BZ │ 16.481 │ 23.026 │ 23.026 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 24 │ 105 │TERASA IALOMITA-CALMATUI │BR, BZ, IL│103.398 │ 85.495 │ 16.392 │ 69.103│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 25 │ 107 │NAMOLOASA-MAXINENI │ BR, VN │ 22.166 │ 37.672 │ 10.915 │ 26.757│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 26 │ 273 │TABARA TRIFESTI-SCULENI │ BT, IS │ 0 │ 7.864 │ 0 │ 7.864│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 27 │ 309 │AHC CAMPIA BUZAULUI │ BZ, PH │ 0 │ 18.058 │ 18.058 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 28 │ 115-1 │BH CALMATUI │ BZ │ 0 │ 29.704 │ 29.704 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 29 │ 125 │BOIANU STICLEANU │ CL │ 13.368 │ 22.924 │ 0 │ 22.924│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 30 │ 127 │BORCEA DE SUS │ CL │ 10.073 │ 28.058 │ 0 │ 28.058│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 31 │ 130 │CALARASI RAUL │ CL │ 0 │ 10.748 │ 0 │ 10.748│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 32 │ 129 │OLTENITA SURLARI DOROBANTU │ CL │ 0 │ 12.725 │ 0 │ 12.725│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 33 │ 134 │UNIREA JEGALIA GILDAU │ CL │ 0 │ 1.008 │ 0 │ 1.008│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 34 │ 128 │TERASA CALARASI │ CL │ 7.146 │ 4.539 │ 3.750 │ 789│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 35 │ 229 │GOSTINU GREACA ARGES │ CL, GR │ 26.426 │ 28.520 │ 0 │ 28.520│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 36 │ 131 │BERCENI VIDRA FRUMUSANI │CL, GR, B │ 0 │ 3.671 │ 3.671 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 37 │ 145 │MOSTISTEA VI │ CL, IL │ 0 │ 23.905 │ 23.905 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 38 │ 1254 │CIOBANU-GARLICIU │ CT │ 2.489 │ 4.984 │ 0 │ 4.984│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 39 │ 1355 │CARASU-GALESU │ CT │ 3.210 │ 212 │ 0 │ 212│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 40 │ 1352 │CARASU-MIHAIL KOGALNICEANU │ CT │ 15.732 │ 136 │ 0 │ 136│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 41 │ 156 │OLTINA VEST │ CT │ 0 │ 270 │ 0 │ 270│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 42 │ 154 │TERASA SEIMENI │ CT │ 3.256 │ 449 │ 0 │ 449│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 43 │ 193 │MIRCEA VODA-BOLOVANI │ DB │ 0 │ 2.182 │ 2.182 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 44 │ 199 │ULMI-VACARESTI │ DB │ 0 │ 495 │ 495 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 45 │ 200 │TITU-OGREZENI │DB, GR, B │ 0 │ 24.459 │ 24.459 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 46 │ 206 │BISTRET-NEDEIA-JIU │ DJ │ 0 │ 21.530 │ 0 │ 21.530│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 47 │ 207 │GHIDICI-RAST-BISTRET │ DJ │ 9.639 │ 11.126 │ 0 │ 11.126│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 48 │ 212 │JIU-BECHET │ DJ │ 0 │ 7.367 │ 0 │ 7.367│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 49 │ 213 │BRADESTI-COTOFENI │ DJ │ 0 │ 1.271 │ 0 │ 1.271│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 50 │ 210 │BRALOSTITA-SCAIESTI │ DJ │ 0 │ 1.646 │ 1.646 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 51 │ 203 │CALAFAT-BAILESTI │ DJ │ 22.523 │ 17.344 │ 14.342 │ 3.002│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 52 │ 208 │CALAFAT-CIUPERCENI │ DJ │ 1.675 │ 729 │ 0 │ 729│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 53 │ 215 │CAMPUL BLINDULUI │ DJ │ 0 │ 667 │ 667 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 54 │ 204 │CETATE-GALICEA │ DJ │ 17.595 │ 2.620 │ 2.620 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 55 │ 216 │CORNUL-CARAULA │ DJ │ 0 │ 29 │ 0 │ 29│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 56 │ 211 │FILIASI-TATOMIRESTI │ DJ │ 0 │ 1.800 │ 1.800 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 57 │ 201 │NEDEIA-MACESU │ DJ │ 30.085 │ 4.500 │ 4.500 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 58 │ 202 │SADOVA-CORABIA │ DJ, OT │ 66.635 │ 24.492 │ 23.508 │ 984│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 59 │ 480 │BRATESUL DE SUS │ GL │ 5.083 │ 12.097 │ 0 │ 12.097│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 60 │ 230 │MALU ROSU GOSTINU │ GR │ 0 │ 9.113 │ 0 │ 9.113│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 61 │ 234 │VEDEA SLOBOZIA │ GR │ 0 │ 4.622 │ 0 │ 4.622│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 62 │ 409 │ARGES KM. 23 │ GR │ 1.233 │ 1.791 │ 1.791 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 63 │ 233 │ILFOVAT │ GR │ 0 │ 4.380 │ 4.380 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 64 │ 232 │VEDEA PIETROSANI │ GR, TR │ 0 │ 4.858 │ 0 │ 4.858│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 65 │ 242 │GIURGIU-RĂZMIREŞTI ZONA B │ GR, TR │ 21.845 │ 5.301 │ 2.209 │ 3.092│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 66 │ 267 │BORCEA DE JOS │ IL │ 5.677 │ 31.296 │ 0 │ 31.296│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 67 │ 264 │STELNICA-BORDUSANI │ IL │ 0 │ 1.615 │ 0 │ 1.615│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 68 │ 262 │SLOBOZIA-DUNARE │ IL │ 0 │ 10.670 │ 0 │ 10.670│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 69 │ 277 │HALAUCESTI │ IS │ 0 │ 1.210 │ 0 │ 1.210│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 70 │ 272 │SCULENI TUTORA GORBAN │ IS │ 0 │ 25.419 │ 620 │ 24.799│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 71 │ 279 │REDIU MIROSLAVA │ IS │ 0 │ 495 │ 495 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 72 │ 293 │IRIGATII HORIA-APE UZATE │ NT │ 0 │ 800 │ 800 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 73 │ 289 │IRIGATII SECUIENI-ROMAN │ NT │ 0 │ 234 │ 234 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 74 │ 300 │IPOTESTI │ OT │ 0 │ 604 │ 604 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 75 │ 331 │DRAGOMIRNA │ SV │ 0 │ 155 │ 155 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 76 │ 355 │MACIN-23 AUGUST │ TL │ 0 │ 12.130 │ 0 │ 12.130│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 77 │ 355-1 │MACIN-23 AUGUST PLUTITOARE │ TL │ 2.158 │ 0 │ 0 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 78 │ 363 │OSTROV │ TL │ 0 │ 1.419 │ 0 │ 1.419│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 79 │ 349 │SAG-TOPOLOVAT │ TM │ 0 │ 27.653 │ 0 │ 27.653│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 80 │ 347 │IZLAZ-MOLDOVENI │ TR │ 0 │ 1.134 │ 0 │ 1.134│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 81 │ 344 │LITA-OLT │ TR │ 1.516 │ 6.290 │ 0 │ 6.290│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 82 │ 384 │SISTEM GALICEA │ VL │ 0 │ 590 │ 369 │ 221│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 83 │ 417 │SISTEM MIHAIESTI-BABENI │ VL │ 0 │ 1.616 │ 1.616 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 84 │ 385 │SISTEM OLANU-DRAGOESTI │ VL │ 0 │ 1.120 │ 1.120 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 85 │ 390 │BILIEŞTI-SLOBOZIA CIORASTI │ VN │ 0 │ 4.564 │ 4.564 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 86 │ 389 │SURAIA-VADU ROSCA │ VN │ 0 │ 2.402 │ 0 │ 2.402│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 87 │ 392 │MARASESTI │ VN │ 0 │ 600 │ 600 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 88 │ 368 │ALBITA-FALCIU │ VS │ 8.709 │ 18.587 │ 0 │ 18.587│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 89 │ 369 │B.H. BARLAD │ VS │ 0 │ 19.270 │ 17.370 │ 1.900│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────┼──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ 90 │ 371 │VASLUIET │ VS │ 0 │ 2.791 │ 2.791 │ 0│ ├────┴─────────┴────────────────────────────────┴──────────┼────────┼────────┼────────┼───────┤ │ TOTAL │610.629 │943.970 │320.930 │623.040│ └──────────────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴────────┴───────┘
- AMENAJARI COMPLEXE DE IRIGATII ŞI COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI
- AMENAJARI DE IRIGATII ┌────┬─────────┬────────────────────────────────────────┬─────────┬────────────┐ │ │ │ │ │ Capacitati │ │Nr. │ Cod │ Denumire amenajare │ Judeţul ├────────────┤ │crt.│amenajare│ │ │ Irigatii │ │ │ │ │ │ [ha] │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 1 │ 10 │FANTANELE-SAGU │ AR │ 6.920 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 2 │ 12 │MURESEL IER │ AR │ 3.033 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 3 │ 9 │SEMLAC-PEREG │ AR │ 8.394 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 4 │ 11 │PAULIS-MATCA │ AR │ 3.962 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 5 │ 124 │JEGALIA │ CL │ 16.701 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 6 │ 143 │MOSTISTEA I │ CL │ 7.824 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 7 │ 146 │PIETROIU-STEFAN CEL MARE │ CL, IL │ 45.384 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 8 │ 1354 │CARASU-BASARABI │ CT │ 5.678 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 9 │ 1336 │CARASU-CDMN │ CT │ 1.594 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 10 │ 2336 │CARASU-PAMN │ CT │ 1.369 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 11 │ 1346 │CARASU-FACLIA │ CT │ 1.563 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 12 │ 1356 │CARASU-POARTA ALBA │ CT │ 1.387 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 13 │ 1357 │CARASU-VALEA SEACA │ CT │ 3.482 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 14 │ 185 │CAMPU FRUMOS │ CV │ 2.998 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 15 │ 209 │LIPOV-RADOVAN │ DJ │ 2.204 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 16 │ 217 │TROACA-ALBESTI │ DJ │ 1.005 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 17 │ 235 │MIHAILESTI │ GR │ 2.114 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 18 │ 263 │OREZARIA LUCIU-GIURGENI │ IL │ 5.140 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 19 │ 260 │TERASA BORDUSANI │ IL │ 22.836 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 20 │ 307-1 │DABULENI-POTELU-CORABIA - plot 1 │ OT │ 2.634 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 21 │ 307-2 │DABULENI-POTELU-CORABIA - plot 2 │ OT │ 3.416 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 22 │ 307-3 │DABULENI-POTELU-CORABIA - plot 3 │ OT │ 2.896 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 23 │ 307-4 │DABULENI-POTELU-CORABIA - plot 4 │ OT │ 1.982 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 24 │ 295 │STOENESTI-VISINA │ OT │ 4.965 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 25 │ 294 │TERASA CORABIA │ OT, TR │ 31.304 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 26 │ 352 │BEIBUGEAC-SARINASUF │ TL │ 10.010 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 27 │ 342 │OLT-CALMATUI │ TR │ 29.945 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 28 │ 345 │TERASA ZIMNICEA │ TR │ 2.115 │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────────┼─────────┼────────────┤ │ 29 │ 426 │CIORASTI MAICANESTI │ VN │ 5.828 │ ├────┴─────────┴────────────────────────────────────────┴─────────┼────────────┤ │ TOTAL │ 238.683 │ └─────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘
- AMENAJARI COMPLEXE DE DESECARE ŞI COMBATEREA EROZIUNII SOLULUI *Font 8* ┌────┬─────────┬────────────────────────────────────┬───────┬─────────────────────────────────┐ │ │ │ │ │ Capacitati │ │ │ │ │ ├─────────────────────────┬───────┤ │Nr. │ Cod │ │ │Desecare din care: │ │ │crt.│amenajare│ Denumire amenajare │Judeţul│ ┌────────┬───────┤ CES │ │ │ │ │ │ Total, │Gravita-│ Prin │ [ha] │ │ │ │ │ │ [ha] │tionala │pompare│ │ │ │ │ │ │ │ [ha] │ [ha] │ │ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 1 │ 1188 │CETATEA DE BALTA │ AB │ 59 │ 59 │ 0 │ 1.573│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 2 │ 830 │GURA ARIES-INOC │ AB │ 730 │ 730 │ 0 │ 605│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 3 │ 1033 │SECASUL MIC │ AB │ 1.550 │ 1.550 │ 0 │ 18.311│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 4 │ 1067 │SPRING-VINGARD │ AB │ 80 │ 80 │ 0 │ 631│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 5 │ 506 │CERMEI-TAUT │AR, BH │ 6.815 │ 2.199 │ 4.616 │ 1.097│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 6 │ 919 │ONISCANI-SECUIENI │BC, NT │ 2.995 │ 632 │ 2.363 │ 335│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 7 │ 439 │BARCAU MAL DR. AVAL SALARD │ BH │ 2.612 │ 0 │ 2.612 │ 1.200│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 8 │ 283 │B.H. PETA-HIDISEL │ BH │ 2.061 │ 2.061 │ 0 │ 3.318│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 9 │ 337 │B.H. VALEA BISTRA │ BH │ 1.105 │ 1.105 │ 0 │ 1.343│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 10 │ 338 │B.H. VALEA COSMO │ BH │ 400 │ 400 │ 0 │ 4.624│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 11 │ 340 │B.H. VALEA EGER │ BH │ 191 │ 191 │ 0 │ 1.720│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 12 │ 343 │B.H. VALEA INOT │ BH │ 1.200 │ 1.200 │ 0 │ 6.759│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 13 │ 438 │BARCAU MAL DR. AM. MARGHITA │ BH │ 1.027 │ 1.027 │ 0 │ 4.168│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 14 │ 440 │BARCAU MAL STG. AM. MARGHITA │ BH │ 377 │ 377 │ 0 │ 4.861│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 15 │ 710 │CRIS REPEDE MAL DR. AM. TILEAGD │ BH │ 1.327 │ 1.327 │ 0 │ 7.103│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 16 │ 714 │CRIS REPEDE MAL STG. AV. TILEAGD │ BH │ 4.268 │ 4.268 │ 0 │ 1.020│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 17 │ 1121 │VALEA HOLOD │ BH │ 4.930 │ 4.930 │ 0 │ 4.405│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 18 │ 1132 │VALEA NOUA GURBEDIU │ BH │ 2.275 │ 2.275 │ 0 │ 5.849│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 19 │ 1135 │VALEA RATASEL │ BH │ 4.843 │ 4.843 │ 0 │ 1.615│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 20 │ 464 │BISTRITA AV., AM. ORAS BISTRITA │ BN │ 1.638 │ 1.638 │ 0 │ 3.738│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 21 │ 489 │BUDACU INFERIOR, SUPERIOR │ BN │ 565 │ 565 │ 0 │ 3.775│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 22 │ 870 │LECHINTA-V. MORII, AV. V. MORII │ BN │ 24 │ 24 │ 0 │ 11.500│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 23 │ 896 │MONARIU │ BN │ 72 │ 72 │ 0 │ 243│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 24 │ 1111 │VALEA BRATOSA │ BN │ 998 │ 998 │ 0 │ 3.424│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 25 │ 1117 │VALEA DIPSA │ BN │ 2.930 │ 2.930 │ 0 │ 7.015│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 26 │ 1136 │VALEA ROSUA-AM. BLAJENI │ BN │ 1.850 │ 1.850 │ 0 │ 3.507│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 27 │ 718 │CURTESTI-PRAJENI │ BT │ 2.500 │ 2.500 │ 0 │ 1.388│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 28 │ 891 │MILETIN JUD. BOTOSANI │ BT │ 203 │ 203 │ 0 │ 5.739│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 29 │ 958 │POIENILE HARIGII │ BT │ 550 │ 550 │ 0 │ 1.950│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 30 │ 486 │BUCECEA-CORNI │BT, SV │ 5.226 │ 5.226 │ 0 │ 3.150│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 31 │ 1182 │CINCU CINCSOR │ BV │ 70 │ 70 │ 0 │ 503│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 32 │ 701 │COZD LOVNIC │ BV │ 1.194 │ 1.194 │ 0 │ 4.032│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 33 │ 834 │HARSENI LUTA │ BV │ 9.361 │ 9.361 │ 0 │ 2.490│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 34 │ 844 │HOMORODUL MARE │ BV │ 1.903 │ 1.903 │ 0 │ 6.299│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 35 │ 483 │BREAZA SAMBATA │ BV │ 2.545 │ 2.545 │ 0 │ 291│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 36 │ 796 │DURBAV │ BV │ 100 │ 100 │ 0 │ 18│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 37 │ 845 │HOMORODUL MIC │ BV │ 739 │ 739 │ 0 │ 3.879│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 38 │ 1009 │SAMBATA VISTEA │ BV │ 5.191 │ 5.191 │ 0 │ 316│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 39 │ 1037 │SERCAIA MANDRA │ BV │ 4.411 │ 4.411 │ 0 │ 2.069│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 40 │ 1086 │TICUS COBOR │ BV │ 489 │ 489 │ 0 │ 4.568│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 41 │ 1133 │VALEA PALOS │ BV │ 400 │ 400 │ 0 │ 3.044│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 42 │ 1148 │VENETIA SERCAIA │ BV │ 4.693 │ 4.693 │ 0 │ 2.846│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 43 │ 1158 │VISTEA UCEA │ BV │ 2.554 │ 2.554 │ 0 │ 407│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 44 │ 1159 │VLADENI DUMBRAVITA │ BV │ 3.480 │ 3.480 │ 0 │ 859│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 45 │ 980 │RAMNICU-SARAT │ BZ │ 1.516 │ 1.516 │ 0 │ 7.576│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 46 │ 1139 │VALEA TEANCULUI │ BZ │ 1.257 │ 1.257 │ 0 │ 772│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 47 │ 139 │VALEA DÂMBOVIŢEI │ CL, B │ 4.542 │ 2.659 │ 1.883 │ 800│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 48 │ 468 │BOCSA-SOSDEA │ CS │ 4.400 │ 4.400 │ 0 │ 1.100│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 49 │ 444 │BARZAVA MIJLOCIE-DOCLIN │ CS │ 251 │ 251 │ 0 │ 3.071│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 50 │ 461 │BISTRA OTELU ROSU │ CS │ 2.885 │ 2.885 │ 0 │ 950│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 51 │ 467 │BOCSA-BINIS-DOCLIN │ CS │ 1.657 │ 1.657 │ 0 │ 2.500│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 52 │ 495 │CADAR-REMETEA │ CS │ 1.782 │ 1.782 │ 0 │ 5.000│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 53 │ 1185 │CIORNOVAT │ CS │ 1.085 │ 1.085 │ 0 │ 3.923│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 54 │ 720 │DALBOSET-PRILIPET │ CS │ 970 │ 970 │ 0 │ 6.000│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 55 │ 808 │FOROTIC-SURDUC │ CS │ 281 │ 281 │ 0 │ 2.101│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 56 │ 829 │GREONI-TICVANI │ CS │ 3.234 │ 3.234 │ 0 │ 500│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 57 │ 1079 │TAU-EZERIS │ CS │ 30 │ 30 │ 0 │ 400│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 58 │ 1090 │TIMISUL SUPERIOR-OBREJA │ CS │ 177 │ 177 │ 0 │ 939│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 59 │ 1146 │VARADIA-SECASENI │ CS │ 2.100 │ 2.100 │ 0 │ 5.755│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 60 │ 123 │VRANI-MERCINA │ CS │ 5.102 │ 5.102 │ 0 │ 1.200│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 61 │ 152 │APATA MAL DREPT │ CV │ 2.502 │ 2.502 │ 0 │ 4.096│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 62 │ 102 │SAMPETRU RACOS │ CV │ 3.598 │ 3.598 │ 0 │ 3.446│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 63 │ 885 │MANESTI-MALU CU FLORI │ DB │ 1.027 │ 1.027 │ 0 │ 167│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 64 │ 909 │NEAJLOV-VÂNĂTORII MARI │ DB │ 3.212 │ 3.212 │ 0 │ 1.006│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 65 │ 986 │RAZNIC-BREASTA │ DJ │ 804 │ 804 │ 0 │ 4.549│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 66 │ 750 │OLT SUPERIOR │ HR │ 7.599 │ 7.599 │ 0 │ 3.385│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 67 │ 595 │HOMOROD, TARNAVA MARE │ HR │ 1.743 │ 1.743 │ 0 │ 29.260│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 68 │ 749 │MURES SUPERIOR │ HR │ 11.925 │ 11.925 │ 0 │ 1.020│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 69 │ 280 │BOZANTA MOCIRA REMETEA │ MM │ 3.077 │ 1.220 │ 1.857 │ 1.570│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 70 │ 167 │ARDUSAT-POMI │ MM │ 914 │ 914 │ 0 │ 262│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 71 │ 220 │B.H. CERNA SUPERIOARĂ │ MM │ 87 │ 87 │ 0 │ 2.082│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 72 │ 221 │B.H. CAVNIC │ MM │ 1.378 │ 1.378 │ 0 │ 2.329│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 73 │ 802 │Amen. REMETEA CHIOARULUI │ MM │ 135 │ 135 │ 0 │ 195│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 74 │ 803 │Amen. SASAR │ MM │ 62 │ 62 │ 0 │ 126│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 75 │ 987 │RAZOARE-LAPUS-LIBOTIN │ MM │ 2.404 │ 2.404 │ 0 │ 480│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 76 │ 1059 │SOMES MAL DREPT │ MM │ 6.181 │ 6.181 │ 0 │ 3.808│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 77 │ 1072 │SUCIU-GROSI │ MM │ 860 │ 860 │ 0 │ 988│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 78 │ 1061 │SOMES MAL STANG TICAU-LAPUS │MM, SM │ 4.979 │ 4.979 │ 0 │ 3.482│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 79 │ 508 │AGAPIA-VALEA SEACA │ NT │ 617 │ 617 │ 0 │ 2.639│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 80 │ 559 │BOZIENI │ NT │ 294 │ 294 │ 0 │ 2.860│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 81 │ 563 │CALNES │ NT │ 84 │ 84 │ 0 │ 2.568│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 82 │ 600 │B.H. SUP. VALEA MARE │ NT │ 448 │ 448 │ 0 │ 2.595│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 83 │ 675 │VALEA URSULUI-ONICENI │ NT │ 350 │ 350 │ 0 │ 2.751│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 84 │ 971 │Amenaj. DOBRENI │ NT │ 450 │ 450 │ 0 │ 397│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 85 │ 296 │B.H. SECASUL MARE SBB SANGATIN │ SB │ 16 │ 16 │ 0 │ 1.451│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 86 │ 412 │B.H. ZONA MEDIAS │ SB │ 320 │ 320 │ 0 │ 1.079│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 87 │ 1194 │BH. HARTIBACIU MIJL. PERIM. I-IV │ SB │ 2.053 │ 2.053 │ 0 │ 19.229│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 88 │ 1195 │BH. SECASUL MARE SBB. APOLD │ SB │ 1.356 │ 1.356 │ 0 │ 2.367│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 89 │ 1196 │BH. SECASUL MIC SBB. ARMENI │ SB │ 238 │ 238 │ 0 │ 3.133│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 90 │ 1197 │BH. SMIG-VETEU │ SB │ 150 │ 150 │ 0 │ 3.165│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 91 │ 511 │AGRIJUL INFERIOR │ SJ │ 893 │ 893 │ 0 │ 7.207│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 92 │ 554 │BOCSA SALAJENI │ SJ │ 190 │ 190 │ 0 │ 1.115│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 93 │ 572 │COSNICIU MARCA │ SJ │ 681 │ 681 │ 0 │ 927│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 94 │ 573 │CRASNA AMONTE VIRSOLT │ SJ │ 350 │ 350 │ 0 │ 14.062│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 95 │ 580 │DRIGHIU GROAPA │ SJ │ 1.499 │ 1.499 │ 0 │ 2.772│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 96 │ 592 │HERECLEAN BOCSA │ SJ │ 851 │ 851 │ 0 │ 3.377│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 97 │ 593 │HERECLEAN ZALAU │ SJ │ 479 │ 479 │ 0 │ 1.949│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 98 │ 615 │MITA PANIC │ SJ │ 500 │ 500 │ 0 │ 2.301│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ 99 │ 624 │FILDU │ SJ │ 174 │ 174 │ 0 │ 265│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │100 │ 625 │ZIMBOR │ SJ │ 204 │ 204 │ 0 │ 438│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │101 │ 655 │UILEAC CARASTELEC │ SJ │ 160 │ 160 │ 0 │ 1.148│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │102 │ 659 │VALEA APA SARATA │ SJ │ 560 │ 560 │ 0 │ 3.680│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │103 │ 668 │VALEA MAJA DIOSOD-COSEI │ SJ │ 457 │ 457 │ 0 │ 2.342│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │104 │ 843 │HOMOROD MAL DREPT │ SM │ 9.171 │ 3.331 │ 5.840 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │105 │ 1100 │TUR MAL DREPT │ SM │ 9.793 │ 0 │ 9.793 │ 915│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │106 │ 1102 │TURULUNG-NEGRESTI │ SM │ 13.939 │ 10.379 │ 3.560 │ 15.800│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │107 │ 739 │CRAIDOROLT-VIRSOLT │SM, SJ │ 20.577 │ 8.610 │11.967 │ 10.792│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │108 │ 502 │CARASEU-VALEA VINULUI-POMI │ SM │ 9.786 │ 9.786 │ 0 │ 0│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │109 │ 1004 │SACASENI-ORBAU │ SM │ 557 │ 557 │ 0 │ 2.665│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │110 │ 1127 │VALEA MAJA SAMSUD-CHIESD │SM, SJ │ 1.420 │ 1.420 │ 0 │ 8.971│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │111 │ 166 │ARBORE-MARGINEA-VOLOVAT │ SV │ 2.122 │ 2.122 │ 0 │ 5.760│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │112 │ 827 │GRANICESTI-CALAFINDESTI │ SV │ 1.071 │ 1.071 │ 0 │ 1.402│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │113 │ 889 │MERENI-PLOPENI-SALCEA │ SV │ 1.450 │ 1.450 │ 0 │ 4.050│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │114 │ 1054 │SLOBOZIA-DORNESTI │ SV │ 400 │ 400 │ 0 │ 1.205│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │115 │ 8 │23 AUGUST-ISACCEA │ TL │ 11.901 │ 0 │11.901 │ 826│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │116 │ 928 │PECINEAGA-TURCOAIA │ TL │ 3.433 │ 0 │ 3.433 │ 4.432│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │117 │ 818 │GHIRODA-RECAS │ TM │ 8.879 │ 8.879 │ 0 │ 5.042│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │118 │ 898 │MORAVITA │ TM │ 12.700 │ 7.495 │ 5.205 │ 5.140│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │119 │ 458 │BETHAUSEN-OHABA │ TM │ 630 │ 630 │ 0 │ 4.246│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │120 │ 688 │CHERESTAU-DICSANI │ TM │ 357 │ 0 │ 357 │ 2.298│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │121 │ 1181 │CINCA │ TM │ 248 │ 248 │ 0 │ 260│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │122 │ 805 │FIBIS-ALIOS │ TM │ 1.588 │ 1.588 │ 0 │ 1.619│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │123 │ 893 │MINIS-CHIZDIA │ TM │ 5.076 │ 3.514 │ 1.562 │ 13.411│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │124 │ 988 │RECAS-GHIZATAU │ TM │ 3.500 │ 3.500 │ 0 │ 1.919│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │125 │ 1039 │SERGANI-CERNABORA │ TM │ 182 │ 182 │ 0 │ 204│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │126 │ 1089 │TIMISUL SUPERIOR │ TM │ 3.099 │ 2.699 │ 400 │ 305│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │127 │ 1094 │TRAIAN VUIA-DUMBRAVA │ TM │ 838 │ 838 │ 0 │ 978│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │128 │ 271 │CONTESTI-PIETROSANI │ TR │ 5.677 │ 0 │ 5.677 │ 709│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │129 │ 798 │ELAN │ VS │ 590 │ 590 │ 0 │ 15.191│ ├────┼─────────┼────────────────────────────────────┼───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │130 │ 873 │LOHAN │ VS │ 415 │ 415 │ 0 │ 7.879│ ├────┴─────────┴────────────────────────────────────┴───────┼────────┼────────┼───────┼───────┤ │ TOTAL │319.060 │246.034 │73.026 │454.261│ └───────────────────────────────────────────────────────────┴────────┴────────┴───────┴───────┘
- AMENAJARI DE DESECARE *Font 8* ┌────┬─────────┬───────────────────────────────────────────┬───────┬──────────────────────────┐ │ │ │ │ │ Capacitati │ │ │ │ │ ├──────────────────────────┤ │Nr. │ Cod │ │ │Desecare din care: │ │crt.│amenajare│ Denumire amenajare │Judeţul│ ┌────────┬───────┤ │ │ │ │ │ Total, │Gravita-│ Prin │ │ │ │ │ │ │tionala │pompare│ │ │ │ │ │ [ha] │ [ha] │ [ha] │ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 1 │ 922 │PACLISA │ AB │ 247│ 0 │ 247│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 2 │ 924 │PARTOS │ AB │ 403│ 0 │ 403│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 3 │ 505 │CERGAU-MANARADE │ AB │ 315│ 315 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 4 │ 1021 │SARD-IGHIU │ AB │ 2.157│ 2.157 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 5 │ 1152 │VINEREA-CUGIR │ AB │ 719│ 719 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 6 │ 175 │AUTOSTRADA PITESTI-BUCURESTI │ AG │ 6.720│ 6.720 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 7 │ 723 │DAMBOVNIC │ AG │ 7.279│ 7.279 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 8 │ 890 │MERISANI-VALCELE │ AG │ 592│ 592 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 9 │ 989 │RECEA-BUZOIEŞTI │ AG │ 1.149│ 1.149 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 10 │ 22 │CHISER POGANIER │ AR │ 17.008│ 6.200 │ 10.808│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 11 │ 23 │CIGHER │ AR │ 9.902│ 3.705 │ 6.197│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 12 │ 689 │COLECTOR ORADEA │ AR │ 417│ 150 │ 267│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 13 │ 832 │GUT │ AR │ 3.809│ 3.809 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 14 │ 26 │HANIOS VARSAND │ AR │ 24.374│ 196 │ 24.178│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 15 │ 859 │INEU-BOCSIG │ AR │ 950│ 950 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 16 │ 17 │MURES MAL DREPT │ AR │ 13.610│ 8.800 │ 4.810│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 17 │ 27 │PIL-VARSAND │ AR │ 3.402│ 1.020 │ 2.382│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 18 │ 20 │TEUZ │ AR │ 55.780│ 25.851 │ 29.929│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 19 │ 21 │ARANCA-SECUSIGIU │ AR │ 5.817│ 1.920 │ 3.897│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 20 │ 25 │BUDIER │ AR │ 20.316│ 7.400 │ 12.916│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 21 │ 19 │CRAC-NADLAC │ AR │ 12.104│ 3.428 │ 8.676│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 22 │ 18 │IER ARAD FRONTIERA │ AR │ 32.918│ 12.200 │ 20.718│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 23 │ 1333 │NADLAG-SEITIN │ AR │ 1.820│ 8 │ 1.812│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 24 │ 1087 │TIGANCA │ AR │ 64│ 64 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 25 │ 1153 │VINGA │ AR │ 163│ 50 │ 113│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 26 │ 30 │AFUMATI-RUNCU STEFANESTI │ B │ 7.634│ 7.634 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 27 │ 430 │BALOTESTI-MOARA VLASIEI │ B │ 4.369│ 4.369 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 28 │ 1190 │COCANI-BUFTEA │ B │ 1.607│ 1.607 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 29 │ 690 │COLENTINA-TARTASESTI │ B │ 843│ 843 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 30 │ 831 │GRADISTEA-MOARA VLASIEI │ B │ 1.767│ 1.767 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 31 │ 869 │LACUL MORII │ B │ 657│ 0 │ 657│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 32 │ 939 │PERIS-LIPIA │ B │ 4.333│ 4.333 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 33 │ 1005 │SAFTICA-FIERBINTI │ B │ 3.126│ 3.126 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 34 │ 1069 │STEFANESTII DE SUS │ B │ 2.815│ 2.815 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 35 │ 1075 │TAMAS-CORBEANCA │ B │ 7.454│ 7.274 │ 180│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 36 │ 1110 │VALEA-VLASIEI-SAFTICA │ B │ 2.920│ 2.920 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 37 │ 1160 │VOLUNTARI-PANTELIMON │ B │ 1.891│ 1.891 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 38 │ 1166 │ZONA MOGOSOAIA │ B │ 318│ 318 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 39 │ 441 │BARCAU MAL STG. AV. SALARD │ BH │ 7.621│ 7.621 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 40 │ 68 │CANAL COLECTOR MAL DR.-CEFA │ BH │ 44.618│ 0 │ 44.618│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 41 │ 709 │CRIS REPEDE MAL DR. AM. ORADEA │ BH │ 2.970│ 2.970 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 42 │ 711 │CRIS REPEDE MAL DR. AV. ORADEA │ BH │ 9.860│ 1.824 │ 8.036│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 43 │ 1122 │VALEA IERULUI │BH, SM │ 76.242│ 63.717 │ 12.525│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 44 │ 1001 │S.C.A.Z. ORADEA │ BH │ 484│ 484 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 45 │ 743 │DES. DRENAJ AM. BECLEAN │ BN │ 1.945│ 1.945 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 46 │ 698 │COSULA-ONEAGA │ BT │ 1.741│ 1.741 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 47 │ 1098 │TUDORA-CORNI │ BT │ 1.314│ 1.314 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 48 │ 442 │BARSA VULCANITA │ BV │ 12.183│ 12.183 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 49 │ 1012 │SAMPETRU APATA │ BV │ 2.003│ 1.883 │ 120│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 50 │ 1157 │VISTEA │ BV │ 222│ 222 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 51 │ 100 │HARMAN-PREJMER │BV, CV │ 6.398│ 5.058 │ 1.340│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 52 │ 174 │AUGUSTIN APATA │ BV │ 803│ 803 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 53 │ 469 │BOD │ BV │ 1.724│ 1.724 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 54 │ 704 │CRCC SAMBATA CINCSOR │ BV │ 776│ 776 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 55 │ 705 │CRCC UCEA │ BV │ 157│ 157 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 56 │ 716 │CRIZBAV │ BV │ 1.620│ 1.620 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 57 │ 795 │DRAGUS-POMI │ BV │ 201│ 201 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 58 │ 797 │DURBAV UAI │ BV │ 16│ 16 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 59 │ 801 │FELMER SOARS │ BV │ 611│ 611 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 60 │ 910 │NETOTU BREAZA │ BV │ 4.923│ 4.923 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 61 │ 999 │ROTBAV-FELDIOARA │ BV │ 506│ 506 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 62 │ 1000 │ROTBAV SOARS │ BV │ 202│ 202 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 63 │ 1008 │SAMBATA-REDARE CIRCUIT AGR. │ BV │ 183│ 183 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 64 │ 1015 │SAMPETRU VARGIS │ BV │ 866│ 866 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 65 │ 1030 │SEBES MANDRA │ BV │ 5.965│ 5.965 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 66 │ 1038 │SERCAIA │ BV │ 40│ 40 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 67 │ 1103 │TURZUN │ BV │ 453│ 453 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 68 │ 1105 │UNGRA │ BV │ 308│ 308 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 69 │ 1156 │VISCRI │ BV │ 273│ 273 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 70 │ 1161 │VULCAN │ BV │ 201│ 201 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 71 │ 149 │AMARU │ BZ │ 3.656│ 3.656 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 72 │ 478 │BRADEANU │ BZ │ 5.109│ 3.209 │ 1.900│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 73 │ 493 │C.F.-D.N. │ BZ │ 2.874│ 2.874 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 74 │ 1183 │CIORANCA │ BZ │ 1.700│ 1.700 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 75 │ 826 │GLODEANU SARAT │ BZ │ 3.520│ 3.520 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 76 │ 419 │GLODEANU SILISTEA │ BZ │ 14.694│ 14.694 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 77 │ 828 │GRECEANCA │ BZ │ 4.544│ 4.544 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 78 │ 380 │MIHAILESTI │ BZ │ 4.154│ 4.154 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 79 │ 902 │MOVILA BANULUI │ BZ │ 784│ 784 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 80 │ 908 │NAIANCA │ BZ │ 5.345│ 5.345 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 81 │ 923 │PADINA │ BZ │ 14.760│ 10.910 │ 3.850│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 82 │ 955 │POGOANELE │ BZ │ 12.506│ 10.306 │ 2.200│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 83 │ 1006 │SAGEATA │ BZ │ 6.320│ 6.320 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 84 │ 1019 │SARATA │ BZ │ 2.497│ 2.497 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 85 │ 421 │STIILPU-COSTESTI │ BZ │ 4.497│ 4.497 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 86 │ 1191 │COCORA EST │BZ, IL │ 5.255│ 5.255 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 87 │ 268 │GRINDU-COCORA │BZ, IL │ 12.482│ 11.284 │ 1.198│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 88 │ 447 │BEDECIU │ CJ │ 75│ 75 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 89 │ 800 │FEIURD INFERIOR │ CJ │ 25│ 25 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 90 │ 807 │FINEATA VACILOR │ CJ │ 495│ 495 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 91 │ 810 │GADALIN │ CJ │ 483│ 483 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 92 │ 811 │GADALIN SUPERIOR │ CJ │ 480│ 480 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 93 │ 863 │JICHIS-BUNESTI │ CJ │ 163│ 163 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 94 │ 884 │MARALOIU │ CJ │ 228│ 228 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 95 │ 1003 │S.D.E. CLUJ │ CJ │ 160│ 160 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 96 │ 1092 │TOCBEŞTI │ CJ │ 435│ 435 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 97 │ 1112 │VALEA CAIANULUI │ CJ │ 145│ 145 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 98 │ 1114 │VALEA COJOCNEI │ CJ │ 250│ 250 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │ 99 │ 1115 │VALEA CRISULUI │ CJ │ 500│ 500 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │100 │ 1120 │VALEA HAJDATII │ CJ │ 627│ 627 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │101 │ 1128 │VALEA MARE-CLUJ │ CJ │ 150│ 150 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │102 │ 1137 │VALEA SOPORULUI │ CJ │ 289│ 289 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │103 │ 1144 │VALEA ZAPODIEI │ CJ │ 141│ 141 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │104 │ 132 │VALEA ARGESULUI │ CL │ 320│ 0 │ 320│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │105 │ 852 │IAM-CIORTEA │ CS │ 2.304│ 2.304 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │106 │ 853 │IAM-RUSOVA │ CS │ 1.817│ 1.817 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │107 │ 862 │ISCIP BERZOVIA │ CS │ 552│ 552 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │108 │ 1253 │HARSOVA-CIOBANU │ CT │ 4.721│ 0 │ 4.721│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │109 │ 1255 │SEIMENI │ CT │ 480│ 0 │ 480│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │110 │ 1303 │GARLICIU-DAIENI │CT, TL │ 1.246│ 0 │ 1.246│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │111 │ 473 │BOROSNEU MARE │ CV │ 9.700│ 9.700 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │112 │ 1192 │CHICHIS-ILIENI │ CV │ 1.100│ 1.100 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │113 │ 420 │GHELINTA-BRATES │ CV │ 9.124│ 9.124 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │114 │ 877 │LUNGA-GHELNITA │ CV │ 3.790│ 3.790 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │115 │ 957 │POIAN-ESTELNIC │ CV │ 2.760│ 2.760 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │116 │ 984 │RAUL NEGRU │ CV │ 4.328│ 4.328 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │117 │ 436 │BALTENI II-CREVEDIA │ DB │ 9.589│ 9.589 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │118 │ 460 │BILCIURESTI │ DB │ 4.458│ 4.458 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │119 │ 479 │BRATESTI-COMISANI │ DB │ 2.725│ 2.725 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │120 │ 487 │BUCURESTI-NORD │ DB │ 7.411│ 7.411 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │121 │ 721 │DAMBOVITA-CREVEDIA │ DB │ 1.120│ 1.120 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │122 │ 722 │DAMBOVITA-SLOBOZIA │ DB │ 2.280│ 2.280 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │123 │ 379 │IONESTI-VISINA │ DB │ 3.317│ 3.317 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │124 │ 965 │POTOPU-RASTOACA │ DB │ 6.287│ 6.287 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │125 │ 176 │AVAL TARTASESTI │DB, GR │ 9.099│ 9.099 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │126 │ 157 │APELE VII-ZANOAGA │ DJ │ 11.060│ 10.892 │ 168│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │127 │ 173 │ATENUARE FANTANELE │ DJ │ 1.603│ 1.500 │ 103│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │128 │ 445 │BECHET-DABULENI │ DJ │ 7.861│ 0 │ 7.861│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │129 │ 1187 │CIUPERCENI-DESA │ DJ │ 1.055│ 0 │ 1.055│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │130 │ 219 │ROJISTE-LISTEAVA │ DJ │ 8.650│ 2.500 │ 6.150│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │131 │ 1035 │SECUI-BRATOVOIESTI │ DJ │ 1.534│ 1.534 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │132 │ 944 │PISC-SEACA │ DJ │ 688│ 688 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │133 │ 734 │DES. BUDUHALA │ GJ │ 754│ 0 │ 754│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │134 │ 249 │DES. SOMANESTI │ GJ │ 610│ 0 │ 610│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │135 │ 731 │DES. BRANESTI PLOPSORU │ GJ │ 1.960│ 1.960 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │136 │ 738 │DES. CILNIC │ GJ │ 935│ 135 │ 800│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │137 │ 745 │DES. IASI BUDIENI │ GJ │ 4.104│ 4.104 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │138 │ 764 │DES. PESTISANI │ GJ │ 131│ 131 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │139 │ 769 │DES. TURCENI │ GJ │ 1.030│ 993 │ 37│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │140 │ 500 │CANAL DUNARE BUCURESTI │ GR │ 770│ 770 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │141 │ 1026 │SCHITU GHIMPATI BILA │ GR │ 801│ 801 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │142 │ 455 │BERIU SIBISEL │ HD │ 1.919│ 1.919 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │143 │ 474 │BOSOROD BRETEA │ HD │ 1.850│ 1.850 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │144 │ 477 │BRAD VATA │ HD │ 1.185│ 1.185 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │145 │ 484 │BRETEA VILCELE BATALAR │ HD │ 1.438│ 1.438 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │146 │ 839 │HATEG UNIREA TUSTEA │ HD │ 3.415│ 3.415 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │147 │ 887 │MARTINESTI TURDAS │ HD │ 980│ 980 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │148 │ 920 │ORASTIE ROMOS AUREL VLAICU │ HD │ 3.000│ 3.000 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │149 │ 981 │RAPOLT BOBILNA │ HD │ 591│ 591 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │150 │ 1007 │SALCIVA LAPUSNIC │ HD │ 80│ 80 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │151 │ 824 │GIURGENI-VLADENI │ IL │ 14.878│ 0 │ 14.878│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │152 │ 28 │ADANCATA PATRU FRATI │ IL │ 6.189│ 0 │ 6.189│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │153 │ 177 │AXINTELE BARNATESCU │ IL │ 1.971│ 1.284 │ 687│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │154 │ 697 │COSERENI-BARBATESCU │ IL │ 5.763│ 5.763 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │155 │ 822 │GIRBOVI-CIOCARLIA │ IL │ 4.440│ 4.440 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │156 │ 823 │GIRBOVI-MANASIA │ IL │ 6.000│ 6.000 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │157 │ 850 │I. ROATA-BROSTENI │ IL │ 518│ 518 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │158 │ 880 │MAIA-BRAZI-FIERBINTI │ IL │ 3.529│ 3.529 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │159 │ 881 │MALU ROSU-ARMASESTI │ IL │ 5.175│ 5.175 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │160 │ 901 │MOSTISTEA 9+10 │ IL │ 6.494│ 6.494 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │161 │ 991 │REVIGA-ROVINE-CRUNTI │ IL │ 3.280│ 3.280 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │162 │ 1040 │SF. GHEORGHE-CAZANESTI │ IL │ 2.439│ 2.439 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │163 │ 1126 │VALEA MACRIS.-I. ROATA │ IL │ 6.000│ 6.000 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │164 │ 927 │PASCANI │ IS │ 1.470│ 0 │ 1.470│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │165 │ 286 │ROMAN-RACHITENI │IS, NT │ 6.680│ 2.171 │ 4.509│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │166 │ 38 │ALBESTI │ IS │ 400│ 400 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │167 │ 429 │IASI-PODUL ILOAIEI │ IS │ 1.405│ 1.405 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │168 │ 1076 │TANSA-PODUL ILOAIEI │ IS │ 1.625│ 1.625 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │169 │ 58 │ALUNIS-POTAU │MM, SM │ 8.141│ 0 │ 8.141│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │170 │ 476 │BOZANTA-SEINI │ MM │ 2.984│ 2.984 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │171 │ 687 │CHECHIS MAL DREPT │ MM │ 24│ 24 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │172 │ 1024 │SATULUNG-ARIESUL DE PADURE │ MM │ 441│ 441 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │173 │ 1118 │VALEA DOBRICULUI │ MM │ 529│ 529 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │174 │ 1142 │VALEA VISEU │ MM │ 1.000│ 1.000 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │175 │ 860 │IOJIB-SEINI │MM, SM │ 6.573│ 6.573 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │176 │ 719 │DES. COMLOD ZONA BAND-GREBENIS │ MS │ 231│ 231 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │177 │ 751 │DES. COMLOD CRAIESTI SINCAI │ MS │ 554│ 554 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │178 │ 752 │DES. PARAUL BICHIS-ATINTIS │ MS │ 267│ 267 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │179 │ 753 │DES. PARAUL COMLOD, ZONA MADARAS │ MS │ 471│ 471 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │180 │ 754 │DES. PARAUL CUIESD │ MS │ 443│ 443 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │181 │ 755 │DES. PARAUL CULD-IDICIU │ MS │ 627│ 627 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │182 │ 756 │DES. PARAUL DE CIMPIE │ MS │ 505│ 505 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │183 │ 757 │DES. PARAUL FLET │ MS │ 281│ 281 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │184 │ 758 │DES. PARAUL LIVEZENI │ MS │ 101│ 101 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │185 │ 759 │DES. PARAUL SARAT SING. MS │ MS │ 158│ 158 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │186 │ 760 │DES. PARAUL SESU-BOLOGA │ MS │ 591│ 591 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │187 │ 761 │DES. PARAUL SEULIA DE DEAG │ MS │ 116│ 116 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │188 │ 762 │DES. PARAUL SINGER │ MS │ 153│ 153 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │189 │ 763 │DES. PARAUL VOINICENI │ MS │ 111│ 111 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │190 │ 770 │DES. VALEA AGRIS │ MS │ 306│ 306 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │191 │ 771 │DES. VALEA BAII │ MS │ 464│ 464 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │192 │ 772 │DES. VALEA BEICA │ MS │ 428│ 428 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │193 │ 773 │DES. VALEA CERGHID │ MS │ 1.000│ 1.000 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │194 │ 774 │DES. VALEA CHENDU │ MS │ 706│ 706 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │195 │ 775 │DES. VALEA DOMALD │ MS │ 213│ 213 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │196 │ 776 │DES. VALEA GHEGHES │ MS │ 166│ 166 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │197 │ 777 │DES. VALEA LUT │ MS │ 2.617│ 2.617 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │198 │ 778 │DES. VALEA NADES │ MS │ 2.070│ 2.070 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │199 │ 779 │DES. VALEA OROI │ MS │ 150│ 150 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │200 │ 780 │DES. VALEA ROUA │ MS │ 290│ 290 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │201 │ 782 │DES. VALEA SALCUD │ MS │ 587│ 587 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │202 │ 783 │DES. VALEA SENEREUS │ MS │ 103│ 103 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │203 │ 733 │DES. BRUSTURI-RAUCESTI │ NT │ 2.196│ 2.196 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │204 │ 744 │DES. DULCESTI │ NT │ 99│ 99 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │205 │ 747 │DES. MARGINENI │ NT │ 26│ 26 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │206 │ 767 │DES. STEFAN CEL MARE │ NT │ 197│ 197 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │207 │ 298 │DABULENI-POTELU │ OT │ 15.212│ 767 │ 14.445│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │208 │ 29 │AEI VERGULEASA │ OT │ 596│ 596 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │209 │ 793 │DRAGANESTI-BECIU │ OT │ 11.126│ 11.126 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │210 │ 914 │NISIPURI-TIA MARE │ OT │ 6.791│ 6.791 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │211 │ 1099 │TUFENI GHIMPETENI │ OT │ 4.846│ 4.846 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │212 │ 1163 │ZANOAGA-APELE VII │ OT │ 13.121│ 13.121 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │213 │ 44 │ALBESTI-URLATI │ PH │ 1.234│ 1.234 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │214 │ 56 │ALBESTI-VADUL PARAULUI │ PH │ 2.886│ 2.886 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │215 │ 1184 │CIORANI-ALBESTI │ PH │ 2.350│ 2.350 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │216 │ 707 │CRICOV-CIORANI │ PH │ 2.383│ 2.383 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │217 │ 336 │DUMBRAVA-DRAGANESTI │ PH │ 3.206│ 3.206 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │218 │ 809 │FULGA-VALEA TOLII │ PH │ 7.217│ 7.217 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │219 │ 817 │GHIGHIU-BOLDESTI GRADISTEA │ PH │ 1.371│ 0 │ 1.371│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │220 │ 837 │HATCARAU-DRAGANESTI │ PH │ 813│ 813 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │221 │ 851 │IALOMITA-CIORANI │ PH │ 4.223│ 4.223 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │222 │ 979 │RAFOV-BARCANESTI │ PH │ 849│ 849 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │223 │ 990 │RECEA-VIISOARA │ PH │ 5.863│ 5.863 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │224 │ 1025 │SCARNAVA-BALACUTA │ PH │ 1.535│ 1.535 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │225 │ 1045 │SIRNA-TINOSU │ PH │ 644│ 644 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │226 │ 328 │DES. VALEA HARTIBACIULUI │ SB │ 2.950│ 2.611 │ 339│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │227 │ 932 │PERIM. ETAL. DES. ALTANA-NOCRICH │ SB │ 902│ 902 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │228 │ 729 │DES. AVRIG-SCOREI │ SB │ 7.245│ 7.245 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │229 │ 730 │DES. BAZNA BOIAN VELT BLAJEL │ SB │ 213│ 213 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │230 │ 732 │DES. BROSTENI │ SB │ 45│ 45 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │231 │ 735 │DES. CES BH OLT RACOVITA SARATA │ SB │ 500│ 500 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │232 │ 740 │DES. CRISTIAN-POPLACA │ SB │ 2.158│ 2.158 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │233 │ 741 │DES. CRISTIAN-SIBIU-SURA-MARE │ SB │ 2.631│ 2.631 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │234 │ 742 │DES. DEALUL OCNEI-RUSCIORI SB │ SB │ 2.399│ 2.399 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │235 │ 746 │DES. IGHISUL VECHI │ SB │ 21│ 21 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │236 │ 748 │DES. MOSNA │ SB │ 112│ 112 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │237 │ 765 │DES. S.C.P.C.O.C. CRISTIAN │ SB │ 665│ 665 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │238 │ 766 │DES. SCOREI-ARPAS │ SB │ 3.682│ 3.682 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │239 │ 768 │DES. SURA-MARE │ SB │ 26│ 26 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │240 │ 784 │DES. VISA │ SB │ 800│ 800 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │241 │ 574 │CES CRASNA MAL STING │ SJ │ 300│ 300 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │242 │ 781 │DES. VALEA SALAJULUI │ SJ │ 1.900│ 1.900 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │243 │ 703 │CRASNA MAL STANG │ SM │ 27.502│ 11.116 │ 16.386│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │244 │ 1058 │SOMAS-CRASNA │ SM │ 38.317│ 0 │ 38.317│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │245 │ 1060 │SOMES MAL DREPT JUD. SATU MARE │ SM │ 27.417│ 0 │ 27.417│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │246 │ 1084 │TEREBESTI-GELU │ SM │ 6.337│ 108 │ 6.229│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │247 │ 1101 │TUR MAL STANG │ SM │ 9.630│ 0 │ 9.630│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │248 │ 1078 │TARNA-BATARCI │ SM │ 2.215│ 1.973 │ 242│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │249 │ 977 │RADAUTI │ SV │ 8.040│ 8.040 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │250 │ 418 │BAIA-RADASENI-FINTANA MARE │ SV │ 5.527│ 5.527 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │251 │ 452 │BERCHISESTI │ SV │ 1.790│ 1.790 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │252 │ 471 │BOGDANESTI │ SV │ 654│ 654 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │253 │ 497 │CALAFINDESTI SERBAUTI │ SV │ 2.983│ 2.983 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │254 │ 498 │CALATINDESTI-BALCAUTI-SIRET │ SV │ 3.111│ 3.111 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │255 │ 1173 │CHILISENI-UDESTI │ SV │ 2.600│ 2.600 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │256 │ 724 │DORNESTI FRATAUTI SIRET │ SV │ 4.253│ 4.253 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │257 │ 789 │DORNESTI-FRATAUTII NOI │ SV │ 4.664│ 4.664 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │258 │ 792 │DOLHASCA-SILISTEA │ SV │ 714│ 714 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │259 │ 841 │HINTESTI SIMINICEA │ SV │ 628│ 628 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │260 │ 1043 │SIRET │ SV │ 1.058│ 1.058 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │261 │ 1168 │ZVORISTEA │ SV │ 568│ 568 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │262 │ 856 │IGLITA-CARCALIU │ TL │ 812│ 0 │ 812│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │263 │ 878 │MACIN-CARACALIU │ TL │ 1.717│ 0 │ 1.717│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │264 │ 876 │LUNCA │ TL │ 500│ 0 │ 500│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │265 │ 1022 │SARINASUF │ TL │ 1.297│ 0 │ 1.297│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │266 │ 165 │ARANCA │ TM │ 55.582│ 0 │ 55.582│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │267 │ 437 │BANLOC │ TM │ 10.196│ 1.477 │ 8.719│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │268 │ 443 │BARZAVA MIJLOCIE │ TM │ 13.469│ 12.172 │ 1.297│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │269 │ 449 │BEGHEIUL VECHI-VEST TIMISOARA │ TM │ 10.500│ 0 │ 10.500│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │270 │ 453 │BEREGSAU-AMONTE │ TM │ 1.513│ 1.513 │ 0│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │271 │ 1189 │CHECEA-JIMBOLIA │ TM │ 54.451│ 0 │ 54.451│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │272 │ 812 │GALATCA │ TM │ 8.280│ 0 │ 8.280│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │273 │ 872 │LIVEZILE │ TM │ 5.462│ 0 │ 5.462│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │274 │ 904 │MURESAN │ TM │ 6.040│ 0 │ 6.040│ ├────┼─────────┼───────────────────────────────────────────┼───────┼─────────┼────────┼───────┤ │275 │ 915 │NORD-LANCA-BIRDA │ TM │ 31.615│ 18.147 │ 13.468│ ├────┼─────────┼───────────