GHID DE FINANȚARE din 5 decembrie 2018
Pe scurt
Acest ghid de finanțare detaliază Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, având ca scop acoperirea consumului propriu și livrarea surplusului în rețeaua națională. El oferă informații esențiale despre derularea programului, de la eligibilitate la implementare și monitorizare.
Ce reglementează
- Obiectul, scopul, obiectivul și indicatorul de performanță al programului.
- Condițiile de validare a instalatorilor și metodologia de selecție a acestora.
- Eligibilitatea persoanelor fizice, aprobarea și înscrierea acestora, precum și eligibilitatea proiectelor și a cheltuielilor.
- Implementarea și monitorizarea proiectelor aprobate.
Cui se adresează
- Persoanelor fizice care doresc să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică.
- Operatorilor economici specializați (instalatori) care comercializează și instalează astfel de sisteme.
Puncte cheie
- Finanțarea se acordă în procent de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.
- Sunt eligibile cheltuielile cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu o putere minimă instalată de 3kWp.
- Cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului pot reprezenta maximum 15% din valoarea finanțată de Autoritate.
- Programul are caracter multianual și se aplică la nivel național, în toate cele 8 regiuni ale țării.
Textul legii
GHID DE FINANȚARE din 5 decembrie 2018 a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1061 din 14 decembrie 2018 Notă ... Aprobat prin ORDINUL nr. 1.287 din 5 decembrie 2018, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1061 din 14 decembrie 2018. Capitolul I Dispoziții generale Articolul 1Rolul ghidului de finanțare
- a)obiectul, scopul, obiectivul și indicatorul de performanță al programului; ...
- b)condițiile de validare a instalatorului; ...
- c)metodologia de analiză, selectare, aprobare a instalatorului; ...
- d)eligibilitatea persoanei fizice, aprobarea și înscrierea acesteia la instalator, precum și eligibilitatea proiectului propus și a cheltuielilor acestuia; ...
- e)implementarea și monitorizarea proiectului aprobat. ... Articolul 2Obiectul, scopul, obiectivul programului și indicatorul de performanță
- Regiunea București-Ilfov; ...
- Regiunea NE - județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui; ...
- Regiunea SE - județele Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Vrancea și Tulcea; ...
- Regiunea SM - județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman; ...
- Regiunea SV - județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea; ...
- Regiunea V - județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș; ...
- Regiunea NV - județele Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș; ...
- Regiunea C - județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu. ... Articolul 4Sursa de finanțare pentru derularea programuluiFinanțarea programului se realizează din veniturile Fondului pentru mediu, precum și din sumele virate prin POR. Articolul 5Cuantumul finanțării
- a)cheltuielile cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice cu putere minimă instalată de 3kWp, având ca principale părți componente: panouri fotovoltaice; invertor/invertoare; materiale conexiuni; structura de montaj a sistemului; modul de comunicație; contor inteligent care măsoară cantitatea de energie produsă de sistemul de panouri fotovoltaice și care permite colectarea și transmiterea datelor relevante de la distanță, în format electronic; tablou electric curent continuu/curent alternativ; ...
- b)cheltuielile cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului de panouri fotovoltaice, reprezentând maximum 15% din valoarea finanțată de Autoritate; (la 03-09-2019, Litera
- b)din Alineatul
- a)analiza conformității documentelor - procedură prin care se verifică existența tuturor documentelor obligatorii care trebuie depuse, precum și forma (original, copie, copie legalizată sau copie „certificată conform cu originalul“) și valabilitatea acestora; ...
- b)Autoritate - Administrația Fondului pentru Mediu; ...
- c)aplicație informatică - software administrat și pus la dispoziție gratuit de către Autoritate, având dublu rol, de gestionare a bugetului alocat programului și de stocare și verificare a informațiilor privind beneficiarii finali înscriși; ...
- d)ATR - avizul scris, valabil numai pentru un anumit amplasament, care se emite de către operatorul de rețea, la cererea unui utilizator, asupra posibilităților și condițiilor tehnico-economice de racordare la rețeaua electrică a locului de consum și/sau de producere, respectiv pentru satisfacerea cerințelor utilizatorului precizate în cerere; ...
- e)beneficiar final - solicitantul eligibil care a încheiat contract de finanțare nerambursabilă cu Autoritatea; ...
- f)cerere/cereri de decontare - solicitare/solicitări a/ale instalatorului adresată/adresate în scris Autorității, în baza căreia/cărora se face decontarea cheltuielilor eligibile, depusă/depuse pentru fiecare regiune în parte, dintre cele prevăzute la art. 3; formularul cererii de decontare este prevăzut în anexa la contractul de participare în vederea decontării; (la 03-09-2019, Litera
- f)din Alineatul
- g)cerere de finanțare nerambursabilă - formular completat și depus în cadrul sesiunii de depunere de către solicitant, la instalatorul validat, în vederea transmiterii acestuia la Autoritate și obținerii finanțării, prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ghid; ...
- h)cerere de validare - formular completat și depus la Autoritate, în cadrul sesiunii de validare, de către instalator, în vederea acceptării în program, prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul ghid; ...
- i)certificat de racordare - document emis de către operatorul de rețea în vederea punerii sub tensiune a instalațiilor electrice de la locul de consum și/sau de producere și a utilizării rețelei, care certifică îndeplinirea condițiilor prevăzute în avizul tehnic de racordare valabil, conform prevederilor Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, cu modificările și completările ulterioare; ...
- j)cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiarul final cu achiziția de produse și/sau lucrări necesare implementării proiectului și care pot fi finanțate de Autoritate; ...
- k)contract de finanțare nerambursabilă - contractul încheiat între beneficiarul final și Autoritate, denumit în continuare contract de finanțare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4 la prezentul ghid; ...
- l)contract de participare în vederea decontării - contractul încheiat între instalatorul validat și Autoritate, denumit în continuare contract de participare; ... l^1) contribuție proprie - suma susținută de beneficiarul final, reprezentând diferența dintre valoarea acordată de Autoritate prin Program și valoarea totală a facturii aferente achiziției și montării sistemului de panouri fotovoltaice; (la 03-09-2019, Alineatul
- m)curent (electric) alternativ - curent electric la care direcția de curgere (deplasare) a electronilor este inversată la intervale egale (ciclice); ...
- n)curent (electric) continuu - curent electric la care direcția de curgere (deplasare) a electronilor este într-un singur sens; ...
- o)dosar de decontare - dosarul depus de instalatorul validat la Autoritate, care cuprinde una sau mai multe cereri de decontare, astfel cum sunt definite la lit. f), însoțită/însoțite în mod obligatoriu de documentele justificative a căror listă este prevăzută în cuprinsul acesteia; (la 03-09-2019, Litera
- o)din Alineatul
- p)dosar de finanțare - documentele depuse de către solicitant la instalatorul validat, potrivit prevederilor ghidului de finanțare; ...
- q)dosar de validare - dosarul care cuprinde cererea de validare definită la lit. h), însoțită de documentele obligatorii care se depun la Autoritate de către instalator, în vederea validării în program; ...
- r)eficiența unui sistem de panouri fotovoltaice - reprezintă raportul dintre energia electrică produsă de sistemul de panouri fotovoltaice față de energia solară primită de sistemul de panouri fotovoltaice; ...
- s)instalator - operatorul economic specializat care comercializează și instalează sistemele de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice; ... ș) instalator validat - operatorul definit conform lit. s), a cărui cerere de validare a fost aprobată de către Autoritate în cadrul programului; ...
- t)invertor - aparat care convertește curentul continuu produs de sistemul de panouri fotovoltaice în curent alternativ care apoi este livrat în rețeaua electrică; ... ț) panou (modul) solar fotovoltaic - blocul constructiv de bază a unui sistem de panouri fotovoltaice, constituit dintr-un număr de celule solare fotovoltaice interconectate; ...
- u)PCC - punct comun de cuplare - punct al unei rețele electrice, cel mai apropiat din punct de vedere electric de un utilizator, la care sunt sau pot fi conectați și alți utilizatori, reprezentat, de regulă, de punctul de delimitare ori de punctul de măsurare, astfel cum este stabilit în ATR; ...
- v)putere de vârf - peak power - reprezintă puterea de ieșire a unei celule fotovoltaice/modul fotovoltaic la temperaturi de operare de 250º C în plină lumină (iradiere) solară de 1.000 wați pe metru pătrat [într-o zi senină, cu soarele sus și celulele fotovoltaice (fotoelectrice) îndreptate cu fața direct spre soare, incidentă razelor perpendicular] - unitatea de măsură - Wp (watt peak); ...
- w)putere electrică (P) - puterea electrică (P = măsurată în watt) este produsul dintre tensiunea curentului electric (U - măsurată în volți) și intensitatea curentului electric (I = măsurată în amperi); ...
- x)sistem de panouri fotovoltaice - complex de instalații, echipamente și elemente noi, care împreună sunt destinate producerii de energie electrică utilizând energia solară, care nu a mai fost utilizat, iar părțile componente nu au mai fost folosite; ...
- y)solicitant eligibil - persoana fizică care îndeplinește cumulativ criteriile de eligibilitate și depune la instalatorul validat documentele obligatorii prevăzute în ghid. ...
- a)termenul de „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel. Termenul se calculează fără a se lua în calcul prima și ultima zi, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează. Documentele și actele solicitate prin ghid pot fi utilizate și în data eliberării lor; ...
- b)cu excepția unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ și forma de plural și viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context. ...
- a)AFM - Administrația Fondului pentru Mediu ...
- b)AMPOR - Autoritatea de Management Programul operațional regional 2014-2020; ...
- c)ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei; ...
- d)ATR - aviz tehnic de racordare; ...
- e)CNP - cod numeric personal; ...
- f)POR - Programul operațional regional 2014-2020; ...
- g)SPV - spațiul privat virtual; ...
- h)TVA - taxa pe valoarea adăugată. ... Articolul 8Etapele programuluiEtapele programului sunt următoarele:
- a)publicarea pe pagina de internet a Autorității a informațiilor necesare demarării programului; ...
- b)validarea, încheierea contractelor cu instalatorii și publicarea listei acestora; ...
- c)înscrierea solicitanților, rezervarea sumelor aferente finanțării și aprobarea solicitanților; ...
- d)obținerea ATR și încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă; ...
- e)implementarea proiectului; ...
- f)decontarea și plata sumelor solicitate de către instalatorii validați; ...
- g)monitorizarea beneficiarilor finali. ... Articolul 9Reguli generale privind gestionarea informațiilor
- a)sesiunile de desfășurare a programului și sumele alocate finanțării pe regiuni, care se publică pe pagina de internet a Autorității; ...
- b)modelul grilelor de verificare și evaluare a conformității dosarelor de finanțare și criteriilor de eligibilitate, conform prevederilor prezentului ghid; ...
- c)comisia de validare, comisia de analiză și comisiile de soluționare a contestațiilor. ...
- a)este operator economic cu personalitate juridică română; ...
- b)are ca obiect de activitate autorizat lucrări de instalații electrice, conform CAEN rev. 2, cod 4321; ...
- c)are îndeplinite obligațiile de plată a taxelor, impozitelor, contribuțiilor și amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale și bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare; ...
- d)are deschis la Trezoreria Statului contul 50.70.24 „Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanțare sau cofinanțare nerambursabilă a proiectelor pentru protecția mediului“, în caz contrar, instalatorul angajându-se ca, în situația validării sale, să deschidă acest cont până cel mai târziu la data încheierii contractului de participare în vederea decontării cu Autoritatea; ...
- e)nu este sub incidența Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, nu are suspendate/restricționate activitățile economice sau nu se află în situații similare; nu se află în procedură de dizolvare, lichidare, desființare, închidere, radiere, inclusiv închidere operațională, nu se află sub administrare specială; nu face obiectul unei proceduri legale în justiție pentru situațiile mai sus menționate și nici pentru orice altă situație similară; ...
- f)nu a fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă; ...
- g)nu este înregistrat cu fapte sancționate de legislația financiară; ...
- h)deține atestat ANRE de tip B sau alte atestate care includ competențele de tip B aflate în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare; în situația în care instalatorul este atestat în altă țară din Uniunea Europeană, deține document de echivalare, eliberat de ANRE, aflat în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare; ...
- i)a executat lucrări de instalare sau a prestat servicii de întreținere/mentenanță a sistemelor de panouri fotovoltaice; (la 12-03-2019, Litera
- i)din Articolul 11 , Secțiunea 1 , Subcapitolul I , Capitolul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- j)are personal angajat în funcția de instalator pentru sisteme de panouri fotovoltaice (cod COR 741103) și inginer profil electric sau asimilat; ...
- k)se angajează că va întocmi toată documentația tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice, respectând legislația în vigoare, cerințele operatorilor de distribuție energie electrică și toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanțare; ...
- l)se angajează că va instala sistemul nou de panouri fotovoltaice, respectând legislația în vigoare și toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanțare. ... Articolul 12Conținutul dosarului de validareDosarul de validare a instalatorului trebuie să cuprindă următoarele documente:
- a)cererea de validare a instalatorului, completată integral prin tehnoredactare, conform formularului prevăzut în anexa nr. 1 la ghid, în original, semnată de către reprezentantul legal sau de către împuternicitul acestuia; ...
- b)împuternicirea notarială, în original, pentru cazul în care cererea de validare este semnată de către persoana împuternicită; ...
- c)certificatul de cazier fiscal al operatorului economic, eliberat de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- d)certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele operatorului economic, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare în original, în copie legalizată sau emis în SPV; ...
- e)certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele operatorului economic de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are sediul social, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- f)certificatul de atestare fiscală privind obligațiile la Fondul pentru mediu, emis pe numele operatorului economic, de către Autoritate, în termen de valabilitate la data depunerii dosarului de validare, în original sau în copie legalizată; ...
- g)certificatul constatator emis de către oficiul registrului comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul social instalatorul, în original sau în copie legalizată, nu mai vechi de 30 de zile la data depunerii dosarului de validare; nu se acceptă formatul electronic al certificatului constatator emis de Serviciul INFOCERT; ...
- h)documentul doveditor al deschiderii contului 50.70.24 „Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanțare sau cofinanțare nerambursabilă a proiectelor pentru protecția mediului“, în copie, sau angajamentul că va deschide acest cont și îl va prezenta cel mai târziu la data perfectării contractului de participare în vederea decontării cu Autoritatea; ...
- i)atestatul emis de ANRE de tip B sau alte atestate care includ competențele de tip B, în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare, în copii certificate „conform cu originalul“; în situația în care instalatorul este atestat în altă țară din Uniunea Europeană, documentul de echivalare, eliberat de ANRE, aflat în termen de valabilitate la data depunerii cererii de validare, în copie certificată „conform cu originalul“; ...
- j)documente din care rezultă executarea lucrărilor de instalare sau prestarea serviciilor de întreținere/mentenanță a sistemelor de panouri fotovoltaice, însușite de beneficiarii lucrărilor/serviciilor respective, în copii certificate «conform cu originalul»; (la 12-03-2019, Litera
- j)din Articolul 12 , Secțiunea 1 , Subcapitolul I , Capitolul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- k)raport per salariat extras din REVISAL de unde să rezulte că are personal angajat specializat în instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice (cod COR 741103 - REVISAL) și inginer profil electric (cod COR 2151 - REVISAL), însușite prin semnătură de către instalator, în original. (la 12-03-2019, Litera
- k)din Articolul 12 , Secțiunea 1 , Subcapitolul I , Capitolul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ... Articolul 13Depunerea dosarului de validare
- a)denumirea completă a instalatorului și adresa sediului social; ...
- b)titlul: „Dosar de validare în Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională“ - instalator; ...
- c)perioada de organizare a sesiunii de înscriere. ...
- b)lipsa unui document, neprezentarea acestuia la termenul stabilit ori ieșirea sa din perioada de valabilitate; ...
- c)neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate. ...
- a)atributele de identificare a contestatarului; ...
- b)numărul unic de înregistrare atribuit de către registratura Autorității dosarului de validare; ...
- c)obiectul contestației; ...
- d)motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază; ...
- e)numele și prenumele reprezentantului legal ori ale împuternicitului acestuia și semnătura. ...
- a)identificarea solicitantului și analiza conformității documentelor prezentate cu condițiile impuse prin ghid; ...
- b)introducerea în aplicația informatică a următoarelor date:1. atributele de identificare a solicitantului; ... 2. adresa unde se implementează proiectul, numărul cărții funciare a imobilului construcție deservit de sistemul de panouri fotovoltaice, precum și numărul cadastral ale imobilului respectiv; (la 03-09-2019, Punctul 2. din Litera
- b), Alineatul
- c)scanarea de către instalator a documentelor prevăzute la art. 21 și introducerea lor în aplicația informatică în format pdf, ulterior stabilirii conformității acestora; ...
- d)rezervarea sumelor aferente finanțării fiecărui solicitant care întrunește condițiile referitoare la conformitatea documentelor. ... Articolul 19Criterii de eligibilitate a solicitantului în vederea obținerii finanțării
- a)este persoană fizică cu domiciliul în România; ...
- b)este proprietar al imobilului construcție pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, este proprietar/deține un drept de folosință și asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; ...
- c)are acordul tuturor proprietarilor cu privire la implementarea proiectului, astfel cum rezultă din cererea de finanțare, în situația în care imobilul construcție pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice este deținut în coproprietate; ...
- d)imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică; (la 03-09-2019, Litera
- d)din Alineatul
- e)nu are obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local, conform legislației naționale în vigoare, la data înscrierii; ...
- f)solicitantul și coproprietarii pot depune o singură cerere de finanțare în cadrul programului pentru un imobil identificat cu număr cadastral; în cazul în care există mai mulți proprietari asupra imobilului pentru care se solicită finanțare, cererea de finanțare va fi depusă doar de către unul dintre aceștia și va fi semnată de toți coproprietarii; (la 03-09-2019, Litera
- f)din Alineatul
- a)sistemul de panouri fotovoltaice - cu o putere însumată instalată de minimum 3kWp, fiecare panou cu o putere minimă instalată de 250 Wp; ...
- b)invertor/invertoare - putere instalată - minimum 3,0 kW; ...
- c)conexiuni - curent continuu și curent alternativ; ...
- d)structura de susținere a sistemului - capabilă să susțină tot sistemul și adaptată zonei unde va fi instalată; ...
- e)tablou electric alternativ - pentru racordul la instalația existentă. ...
- a)deconectarea automată, la dispariția tensiunii din rețea; ...
- b)reconectare automată/manuală, la apariția tensiunii în rețea; ...
- c)protecție la minimă tensiune; ...
- d)protecție la maximă tensiune; ...
- e)protecție maximală de curent; ...
- f)protecție de minimă frecvență; ...
- g)protecție de maximă frecvență. ...
- a)puterea nominală minimă a panoului Pm [Wp] - 250 Wp; ...
- b)toleranță pozitivă - + 5%; ...
- c)tehnologie - monocristalin sau policristalin; ...
- d)ramă panou - aluminiu/BIPV; ...
- e)conectare - compatibil cu MC4; ...
- f)eficiență panou - minimum 15%; ...
- g)grad protecție - minimum IP65; ...
- h)rezistență factori externi - vânt 150 km/h, zăpadă 500 kg/m^2, grindină 80 km/h la 25 mm; ...
- i)interval de temperatură funcționare - -30°C - 70°C; ...
- j)NOCT - 45°C+/-2°C; ...
- k)tensiunea la putere maximă a modulului UM [V] - ≥ 30V; ...
- l)standarde minime obligatorii pentru module - SREN 61215 și SREN 61730; ...
- m)garanție panou - minimum 10 ani pentru fiecare modul și durata de viața 25 de ani; ...
- n)garanție eficientă - peste 90% în 10 ani și peste 80% în 25 de ani; ...
- o)condiții de măsură (Standard Test Conditions - STC):– masă aer AM = 1,5; ... – radiație solară E = 1.000 W/m^2; ... – temperatura celulei TC = 25 °C. ... ...
- a)puterea nominală instalată: minimum 3,0 kW; ...
- b)să fie prevăzut cu MPPT; ...
- c)ieșire: 230/400 Vac, 50 Hz; ...
- d)eficiență: minimum 96%; ...
- e)interval de temperatură funcționare: -20°C - 50°C; ...
- f)umiditate: până la 95%; ...
- g)să funcționeze până la 2.000 m altitudine; (la 03-09-2019, Litera
- g)din Alineatul
- h)certificări conform: SREN 62109, SREN 61000, SREN 50438; ...
- i)comunicație: compatibil cu cerințele RDE; ...
- j)garanție invertor - minimum 5 ani. ...
- a)toate elementele componente ale sistemului vor fi conectate la rețea și vor respecta cerințele operatorului de distribuție; ...
- b)ieșirea în sistem se va face printr-o protecție bidirecțională și un contor specific în sarcina operatorului de distribuție. ...
- a)protocol: Mod Bus liber; ...
- b)date transmise: energie zilnică, curent; ...
- c)garanție: minimum 5 ani; ...
- d)certificare: SREN 60950/SREN 62368, SREN 55032; ...
- e)comunicație: rețea mobilă (inclusiv abonament SIM)/WAN/LAN; ...
- f)memorie: capacitate de stocare compatibilă cu volumul datelor înregistrate; ...
- g)conexiune: radio sau descărcare directă în caz de inaccesibilitate rețea mobilă/WAN/LAN; ...
- h)management SIM: resetare de la distanță în caz de deficiență de comunicație; ...
- i)management SMS: platforma de resetare și de status sistem; ...
- j)interval de temperatură funcționare: -20°C - +55°C. ...
- a)cererea de finanțare, în original, completată integral prin tehnoredactare, conform formularului prevăzut în anexa nr. 3 la prezentul ghid; ...
- b)actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii, în copie; ...
- c)împuternicirea notarială, în situația în care cererea de finanțare este semnată de către altcineva decât solicitantul, în original; ...
- d)actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data înscrierii, în copie; ...
- e)extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcție pe care se va implementa proiectul, în original; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii, din care să rezulte că este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren; în situația în care extrasul de carte funciară este obținut de solicitant în format electronic, se depune la instalatorul validat copia tipărită a acestuia, care conține și codul de verificare; (la 03-09-2019, Litera
- e)din Articolul 21 , Secțiunea 1 , Subcapitolul II , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ... e^1) copia cărții funciare colective, din care să rezulte maximum două unități individuale trecute pe aceeași carte funciară, care adunate să fie egale cu 1 (
- un)întreg, în cazul imobilelor construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală; (la 12-03-2019, Articolul 21 din Secțiunea 1 , Subcapitolul II , Capitolul II a fost completat de Punctul 7, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- f)în situația în care informațiile din cererea de finanțare nu corespund, în parte sau în totalitate, cu cele cuprinse în extrasul de carte funciară, se va prezenta un document emis de unitatea administrativ-teritorială, în original sau copie, prin care să se realizeze corespondența datelor respective; (la 12-03-2019, Litera
- f)din Articolul 21 , Secțiunea 1 , Subcapitolul II , Capitolul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- g)certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice, în termen de valabilitate la data înscrierii, în original, în copie legalizată sau emis în SPV; în situația în care certificatul este obținut de solicitant în format SPV, se depune la instalatorul validat copia tipărită a acestuia, care conține și codul de verificare; (la 03-09-2019, Litera
- g)din Articolul 21 , Secțiunea 1 , Subcapitolul II , Capitolul II a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ...
- h)certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii, în original sau în copie legalizată; ...
- i)certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială se va implementa proiectul, în termen de valabilitate la data înscrierii, în original sau în copie legalizată, în cazul în care solicitantul are domiciliul în altă localitate decât cea în care se implementează proiectul. ... Secţiunea a 2-a Aprobarea solicitanțilorArticolul 22Proceduri privind aprobarea solicitanților
- a)datele de identificare a contestatarului; ...
- b)numărul unic de înregistrare a cererii de finanțare; ...
- c)obiectul contestației; ...
- d)motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază. ...
- factura emisă beneficiarului final de către instalatorul validat, în original; (la 12-03-2019, Punctul
- din Articolul 27 , Subcapitolul IV , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- dovada achitării contribuției proprii de către beneficiarul final (extras de cont sau chitanță), în original sau în copii certificate „conform cu originalul“; ...
- declarațiile de conformitate și certificatele de garanție (care să conțină inclusiv seriile componentelor principale - panou fotovoltaic, invertor, contor) ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice, în copii certificate „conform cu originalul“; ...
- procesul-verbal de recepție însoțit de o anexă din care să reiasă îndeplinirea caracteristicilor tehnice ale componentelor sistemului de panouri fotovoltaice prevăzute la art. 20, în copie certificată «conform cu originalul»; (la 12-03-2019, Punctul
- din Articolul 27 , Subcapitolul IV , Capitolul II a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- certificatul de racordare, în copie. ... Articolul 28Reguli privind întocmirea facturii
- a)atributele de identificare a instalatorului validat; ...
- b)atributele de identificare a beneficiarului final: numele și prenumele, codul numeric personal, tipul, seria și numărul actului de identitate, adresa de domiciliu/reședință. ...
- a)să fie completată integral, conform prevederilor legale; ...
- b)să fie emisă înainte de data depunerii cererii de decontare la Autoritate și după data semnării contractului de finanțare nerambursabilă; ...
- c)să conțină denumirea și cantitatea bunurilor livrate, elementele de identificare a acestora, denumirea serviciilor prestate. ... Subcapitolul V Decontarea sumelor solicitate de către instalatorii validațiArticolul 29Mecanismul de decontare
- a)cererea de decontare, semnată de către reprezentantul legal al instalatorului validat sau de către persoana împuternicită de acesta; ...
- b)lista beneficiarilor finali înscriși, generată de aplicația informatică, semnată pe fiecare filă de către reprezentantul legal al instalatorului validat sau de către persoana împuternicită de acesta, care va cuprinde: nume, prenume, CNP, adresă loc de implementare, serie contoare, putere instalată, sumă solicitată; lista beneficiarilor finali pentru care se solicită finanțarea, semnată pe fiecare filă de către reprezentantul legal al instalatorului validat sau de către persoana împuternicită de acesta și editată cu ajutorul aplicației informatice; ...
- c)dosarele de finanțare ale beneficiarilor finali, care cuprind următoarele documente:(
- i)documentele menționate la art. 21 și 27, în forma solicitată prin ghid; ... (
- ii)contestațiile împotriva deciziei Comitetului director, după caz, în original; ... (iii) ATR, în copie; ... (
- iv)contractul de finanțare nerambursabilă, semnat de beneficiarul final, în original; ... (
- v)declarația pe propria răspundere a solicitantului aprobat, potrivit art. 25 alin.
- să utilizeze și să conserve bunurile achiziționate prin program cu diligențele unui bun proprietar; ...
- să mențină în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice achiziționat prin program; ...
- să permită/să ia toate măsurile necesare pentru a se permite reprezentanților Autorității și ai instituțiilor abilitate să verifice și să controleze modul în care sunt îndeplinite obiectivele proiectului, inclusiv prin vizite la fața locului; ...
- să aducă la cunoștința potențialilor terți dobânditori persoane fizice ai imobilului pe care se implementează proiectul informațiile cu privire la situația acestuia și să depună diligențele în vederea preluării de către aceștia a obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare încheiat cu Autoritatea; (la 03-09-2019, Punctul
- din Alineatul
- să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor referitoare la energia electrică produsă și, după caz, livrată în rețeaua națională de distribuție a energiei electrice; ...
- să furnizeze și să transmită Autorității orice informație sau documente relevante pentru prezentul contract, solicitate în mod rezonabil de către aceasta, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data primirii notificării. ...
- să nu înstrăineze imobilul pe care este implementat proiectul și să nu îl greveze cu sarcini, altele decât ipoteca imobiliară, către persoane juridice sau entități care desfășoară activități economice, sub sancțiunea recuperării de către Autoritate a finanțării acordate; (la 03-09-2019, Alineatul
- a)solicitantul aprobat/beneficiarul pierde dreptul de proprietate a imobilului pe care se implementează proiectul în urma executării silite instituite de către creditorul persoană juridică; ...
- b)solicitantul aprobat/beneficiarul pierde dreptul de proprietate a imobilului pe care se implementează proiectul în urma executării silite instituite de către creditorul persoană fizică, iar aceasta din urmă nu preia obligațiile beneficiarului în cadrul Programului; ...
- c)imobilul pe care se implementează proiectul intră sub incidența Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite; ...
- d)solicitantul aprobat/beneficiarul transmite dreptul de proprietate a imobilului pe care se implementează proiectul unei persoane juridice sau unei entități care desfășoară activități economice; ...
- e)solicitantul aprobat/beneficiarul transmite dreptul de proprietate a imobilului pe care se implementează proiectul unei persoane fizice, iar aceasta din urmă nu a preluat obligațiile beneficiarului în cadrul Programului; ...
- f)solicitantul aprobat/beneficiarul instituie în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice o sarcină nepermisă de prezentul ghid (enumerare cu titlu exemplificativ: comodat, locațiune). ...
- a)după expirarea termenului privind contestarea deciziei Autorității; ...
- b)după soluționarea negativă a contestației; ...
- c)în cazul neîndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 24 și 25 în termenele specificate. ...
- a)societatea pe care o reprezint nu se află în stare de insolvență sau faliment, nu se află în procedură de reorganizare judiciară, dizolvare, radiere, lichidare, închidere operațională, administrare specială, nu are suspendate ori restricționate activitățile economice, nu se află într-o altă situație similară legal reglementată; ...
- b)societatea pe care o reprezint nu face obiectul unei proceduri legale în justiție pentru situațiile prevăzute la lit.
- a)și nici pentru orice altă situație similară; ...
- c)avem/nu avem deschis la Trezoreria Statului contul 50.70.24 «Disponibil din sume alocate din Fondul pentru mediu reprezentând finanțare sau cofinanțare nerambursabilă a proiectelor pentru protecția mediului», însă ne angajăm ca, în situația validării societății noastre, să deschidem acest cont până cel mai târziu la data perfectării contractului de participare în vederea decontării cu AFM și să prezentăm actul doveditor, în copie; (la 12-03-2019, Litera
- c)din Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 10, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- d)societatea pe care o reprezint nu a fost condamnată pentru infracțiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă; ...
- e)societatea pe care o reprezint se angajează că va întocmi toată documentația tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice, respectând legislația în vigoare, cerințele operatorilor de distribuție energie electrică și toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanțare; ...
- f)societatea pe care o reprezint se angajează că va instala sistemul nou de panouri fotovoltaice, respectând legislația în vigoare și toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanțare; ...
- g)mă oblig să păstrez confidențialitatea tuturor informațiilor la care am acces, să respect prevederile legale de prelucrare și protecție a datelor cu caracter personal, inclusiv Regulamentul (UE) nr. 2016/679 și voi lua toate măsurile necesare pentru a păstra confidențialitatea asupra datelor și informațiilor prelucrate; ...
- h)declar că sunt de acord cu privire la gestionarea și prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor și informațiilor furnizate; ...
- i)Abrogată. (la 12-03-2019, Litera
- i)din Anexa nr. 1 a fost abrogată de Punctul 11, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ... Declar că am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații. Subsemnatul îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere de validare și în toate celelalte documente depuse și garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte. Am luat cunoștință că neîndeplinirea condițiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiții va duce automat la respingerea cererii de validare sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor decontate societății noastre de către AFM în cadrul programului. Subsemnatul autorizez prin prezenta cerere de validare orice instituție, societate comercială, bancă, alte persoane juridice să furnizeze date și informații reprezentanților autorizați ai AFM cu privire la orice aspect tehnic și financiar în legătură cu activitatea societății pe care o reprezint. Prin semnarea prezentei cereri de validare confirmăm că am înțeles și ne-am însușit în integralitate conținutul acesteia. Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legalNumele și prenumele ..........................Funcția ......................................Semnătura ....................................Data .........................................L.S. NOTĂ:Abrogată. (la 12-03-2019, Nota din Anexa nr. 1 a fost abrogată de Punctul 12, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) Anexa nr. 2 la ghid CONTRACT DE PARTICIPARE ÎN VEDEREA DECONTĂRIINr. ........ din .................... Între părțile contractante: Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, cod poștal 060031, cod de identificare fiscală ...................., cont nr. ................... deschis la Trezoreria Statului Sector 6, București, reprezentată legal prin.................... - președinte, în calitate de finanțator în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, denumită în continuare AFM, și ........................ S.R.L./S.A., cu sediul social în ......................, cod poștal ..................., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ...................... cu nr. ..................., cod de identificare fiscală ..............., cont nr. ..................... deschis la Trezoreria ................., reprezentată legal prin ................. - administrator, în calitate de instalator validat, denumit în continuare instalator, a intervenit prezentul contract de participare în vederea decontării, denumit în continuare contract. Articolul 1Obiectul contractului1.1. Prin prezentul contract, AFM plătește instalatorului sumele solicitate în cererea de decontare, reprezentând cheltuieli eligibile efectuate de către beneficiarul final al finanțării și facturate de instalator. ... 1.2. Programul este finanțat și se desfășoară în conformitate cu prevederile Ghidului de finanțare al Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr. .................., denumit în continuare ghid. În cuprinsul contractului sunt utilizați termenii consacrați prin ghid. ... Articolul 2 Durata contractuluiPrezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părți și este valabil până la data de ............... . Articolul 3Modalitatea de decontare și plată3.1. Decontarea se realizează prin depunerea cererilor de decontare lunare, în interiorul perioadei prevăzute la art. 2. ... 3.2. Plata se realizează pe măsura decontării sumelor solicitate, prin debitarea contului de trezorerie al AFM și creditarea contului nr. ................ deschis la Trezoreria ................... de către instalator, pe bază de cerere de decontare, însoțită în mod obligatoriu de documentele prevăzute în aceasta, în condițiile în care cererea de decontare și documentele aferente sunt complete și corect întocmite. ... 3.3. Formularul cererii de decontare este prevăzut în anexa la prezentul contract. ... 3.4. Programul se derulează în limita creditelor de angajament și bugetare prevăzute cu această destinație prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii. ... 3.5. Cererea de decontare se depune la AFM, la data de ....... a fiecărei luni. ... 3.6. În situația în care, pe parcursul derulării programului, data stabilită în cuprinsul pct. 3.5 este o zi nelucrătoare sau o zi de sărbătoare legală, cererea de decontare se depune în următoarea zi lucrătoare. ... 3.7. Orice plată excedentară efectuată de către AFM constituie plată necuvenită, instalatorul având obligația de a restitui sumele necuvenite în termen de 5 zile de la data confirmării de primire a notificării din partea AFM. ... Articolul 4Obligațiile părților4.1. Instalatorul se obligă:
- a)să asigure înregistrarea în evidența contabilă a tuturor documentelor privind operațiunile aferente prezentului contract, precum și arhivarea acestora, conform reglementărilor contabile în vigoare; ...
- b)să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice de minimum 3kWp, în conformitate cu specificațiile tehnice prevăzute de ghidul de finanțare aferent programului; ...
- c)să plătească toate taxele, impozitele, contribuțiile și amenzile pe care le datorează, potrivit reglementărilor legale și în termenele prevăzute de acestea; ...
- d)să permită reprezentanților AFM și altor organisme abilitate accesul la sediul său social și punctele sale de lucru pentru examinarea registrelor și a evidențelor contabile, precum și a altor documente relevante în legătură cu derularea programului; (la 03-09-2019, Litera
- d)din Punctul 4.1. , Articolul 4 din Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 20, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ...
- e)în îndeplinirea prezentului contract, să nu prezinte date, informații sau înscrisuri false, eronate ori incomplete; ...
- f)să furnizeze, în maximum 10 zile lucrătoare de la notificarea AFM, orice informații sau documente suplimentare considerate necesare pentru îndeplinirea prezentului contract; ...
- g)să specifice, în cazul oricărui demers publicitar efectuat cu privire la instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice achiziționate prin program, în orice formă și în orice mediu, că acesta se realizează prin programul privind instalarea de sisteme de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, derulat de AFM; ...
- h)să prezinte orice reducere de preț, indiferent de denumirea sub care este promovată, în așa fel încât să nu genereze confuzii între aceasta și finanțarea acordată din Fondul pentru mediu; ...
- i)să pună la dispoziția solicitanților, potențiali beneficiari finali ai programului, informații cu privire la condițiile și termenele de desfășurare a programului; ...
- j)să verifice, la înscrierea solicitanților, autenticitatea documentelor prezentate, concordanța și realitatea datelor cuprinse în acestea, precum și îndeplinirea tuturor criteriilor de conformitate stabilite prin ghidul de finanțare; ...
- k)să justifice în scris solicitantului, la cererea acestuia, motivele de fapt și de drept care stau la baza refuzului de a-l înscrie în program sau, dacă acesta a fost înscris, motivele de fapt și de drept care stau la baza refuzului de a efectua instalarea sistemului de panouri fotovoltaice; ...
- l)să păstreze confidențialitatea tuturor informațiilor la care are acces, să respecte prevederile legale de prelucrare și protecție a datelor cu caracter personal, inclusiv Regulamentul (UE) nr. 2016/679, să ia toate măsurile necesare pentru a păstra confidențialitatea asupra datelor și informațiilor prelucrate și să gestioneze în condiții de maximă siguranță documentele depuse de către persoanele fizice; ...
- m)să înscrie solicitanții în program numai după includerea sa în lista instalatorilor validați care au încheiat contracte de participare în vederea decontării, publicată pe pagina de internet a AFM; ...
- n)să respecte integral condițiile, etapele și termenele stabilite în cuprinsul ghidului; ...
- o)să întocmească toată documentația tehnică necesară instalării sistemului de panouri fotovoltaice, respectând legislația în vigoare și toate criteriile de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanțare; ...
- p)să verifice identitatea persoanei care se prezintă pentru semnarea contractului de finanțare nerambursabilă și să permită semnarea acestuia doar persoanei acceptate în cadrul programului sau împuternicitului acesteia. ...
- q)să asigure accesul, în vederea obținerii finanțării, în mod nemijlocit și nediscriminatoriu, tuturor persoanelor fizice în cadrul programului, în ceea ce privește egalitatea de gen și șanse și cu privire la accesul persoanelor cu dizabilități, potrivit prevederilor legale; (la 03-09-2019, Punctul 4.1., Articolul 4 din Anexa nr. 2 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ...
- r)să returneze sumele plătite de către AFM, în situația în care AMPOR declară neeligibile cheltuielile aferente acestora, iar în sarcina instalatorului se reține culpa acestuia. (la 03-09-2019, Punctul 4.1., Articolul 4 din Anexa nr. 2 a fost completat de Punctul 21, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ... ... 4.2. AFM se obligă:
- a)să asigure plata în condițiile menționate prin prezentul contract, în limita fondurilor prevăzute prin bugetele anuale ale Fondului pentru mediu; ...
- b)să pună la dispoziția instalatorului informațiile legate de finanțare; ...
- c)să furnizeze instalatorului parola personalizată de acces în aplicația informatică; ...
- d)să permită accesul instalatorului în aplicația informatică în vederea introducerii informațiilor sau completării acestora, în condițiile prevăzute prin ghid; ...
- e)să informeze instalatorul, cu cel puțin o zi lucrătoare înainte, despre orice intervenție tehnică a personalului propriu asupra aplicației informatice și care poate determina imposibilitatea accesului instalatorului la aceasta. ... ... 4.3. În situația în care, pe parcursul derulării prezentului contract, se constată erori sau survin modificări cu privire la actele și/sau informațiile furnizate de către instalator referitoare la persoana fizică înscrisă, AFM, prin personalul cu atribuții în implementarea programului, efectuează modificări în cadrul aplicației informatice, dar numai în baza documentelor justificative transmise de către instalator. ... Articolul 5Răspunderea contractuală5.1. Nerespectarea de către instalator a oricăreia dintre obligațiile asumate prin prezentul contract constituie caz de culpă. ... 5.2. Constituie caz de culpă și următoarele fapte ale instalatorului:
- a)comite nereguli de ordin financiar în cadrul programului și în legătură cu acesta, stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă; ...
- b)nu introduce în aplicația informatică, în timp util, informațiile privind persoanele fizice înscrise, în conformitate cu prevederile ghidului de finanțare. ... ... 5.3. Instalatorul își asumă integral răspunderea pentru prejudiciile cauzate terților din culpa sa pe întreg parcursul derulării prezentului contract, AFM fiind degrevată în totalitate de orice responsabilitate. ... 5.4. Instalatorul își asumă integral răspunderea pentru refuzul de a înscrie solicitantul sau pentru refuzul de a instala sistemul de panouri fotovoltaice. ... 5.5. Instalatorul suportă toate taxele, comisioanele, cheltuielile profesionale și orice alte cheltuieli ocazionate de pregătirea, încheierea, executarea, punerea în aplicare și finalizarea prezentului contract și a tuturor documentelor și activităților aferente, altele decât cheltuielile eligibile stabilite potrivit ghidului de finanțare. ... 5.6. Instalatorul rămâne direct răspunzător pentru toate consecințele financiare directe sau indirecte antrenate de încetarea contractului înainte de termen din culpa sa. ... 5.7. Orice caz de culpă și orice disfuncționalitate apărute pe parcursul derulării prezentului contract vor fi notificate instalatorului de către AFM, în maximum 5 zile de la constatare. În cazul în care deficiențele nu sunt înlăturate în termen de maximum 30 zile de la data notificării, AFM are dreptul de a lua următoarele măsuri:
- a)sistarea temporară a utilizării finanțării sau suspendarea contractului, până la remedierea cauzelor care au dus la sistare; ...
- b)rezilierea unilaterală a prezentului contract, cu recuperarea sumelor virate către instalator, aferente cheltuielilor pentru care nu au fost înlăturate deficiențele, sub formă de plată de daune-interese în cuantum egal cu suma trasă din finanțarea nerambursabilă acordată, la care se adaugă dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României, calculată de la data plății. ... ... Articolul 6Încetarea contractului6.1. Prezentul contract încetează de drept:
- a)la data prevăzută în cuprinsul acestuia; ...
- b)la data intervenției unui act de autoritate; ...
- c)la apariția unor circumstanțe care nu au putut fi prevăzute la data încheierii acestuia și care conduc la modificarea clauzelor contractuale în asemenea măsură încât îndeplinirea prezentului contract ar fi contrară AFM și interesului public; acest fapt va fi notificat instalatorului în termen de 10 zile de la momentul apariției unor astfel de circumstanțe sau de la momentul în care AFM a luat cunoștință de apariția unor astfel de circumstanțe. ... ... Articolul 7Forța majoră și cazul fortuit7.1. Prin forță majoră și/sau caz fortuit se înțelege un eveniment independent de voința părților, imprevizibil și insurmontabil, intervenit după încheierea prezentului contract și care împiedică părțile să își execute, total sau parțial, obligațiile contractuale. ... 7.2. Partea care invocă forța majoră are următoarele obligații:
- a)să notifice cealaltă parte în termen de 5 zile de la data apariției; ...
- b)să transmită, în termen de cel mult 30 de zile de la data producerii evenimentului considerat a fi caz de forță majoră, certificatul de forță majoră emis de autoritatea competentă; ...
- c)să comunice data încetării în termen de 5 zile de la încetare; ...
- d)să ia orice măsuri care îi stau la dispoziție în vederea limitării consecințelor. ... ... 7.3. Dacă nu se procedează la anunțare, în condițiile și termenele prevăzute, partea care o invocă va suporta toate daunele provocate celeilalte părți prin lipsa notificării. ... 7.4. Îndeplinirea prezentului contract va fi suspendată în perioada de acțiune a forței majore, dar fără a prejudicia drepturile ce li se cuveneau părților până la apariția acesteia. ... 7.5. Forța majoră, comunicată și dovedită în condițiile pct. 7.2, exonerează de răspundere partea care o invocă. ... 7.6. Dacă forța majoră și/sau consecințele acesteia durează sau sunt estimate că vor dura mai mult de 3 luni, părțile se obligă să negocieze cu bună-credință în vederea identificării soluției celei mai bune:
- a)încetarea prezentului contract, fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde celeilalte daune-interese; ...
- b)modificarea contractului. ... ... 7.7. Prevederile de mai sus se aplică și în caz fortuit. ... Articolul 8CesiuneaPrezentul contract, precum și toate drepturile și obligațiile decurgând din acesta nu pot face obiectul niciunei cesiuni totale sau parțiale. Articolul 9Litigii9.1. Orice diferend rezultat din interpretarea și/sau executarea prezentului contract se va rezolva, pe cât posibil, pe cale amiabilă. ... 9.2. În cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente în a căror rază teritorială își are sediul AFM. ... Articolul 10Dispoziții finale10.1. Orice notificare în baza prezentului contract se face în scris, la următoarele adrese:
- a)pentru AFM: municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sector 6, cod poștal .............; ...
- b)pentru instalator: ............................................................., cod poștal .................; în cazul în care instalatorul dorește să fie notificat la o altă adresă sau și-a schimbat adresa, aceasta va fi comunicată AFM în scris. ... ... 10.2. Notificările făcute instalatorului la adresa menționată în cuprinsul pct. 10.1 sau la o altă adresă comunicată ulterior se consideră a fi aduse la cunoștința acestuia. Sub condiția ca acestea să fie confirmate ulterior, notificările se pot transmite și prin fax la următoarele numere telefonice:
- a)pentru AFM: ..........................................; ...
- b)pentru instalator: ................................................. . ... ... 10.3. Prin semnarea prezentului contract, inclusiv în caz de semnare prin împuternicire notarială, noi, reprezentanții legali ai instalatorului, am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații. ... 10.4. Prezentul contract poate fi modificat și/sau completat numai cu acordul părților, exprimat în scris, prin act adițional. ... 10.5. Prezentul contract a fost semnat astăzi, ......................., la sediul AFM, în două exemplare originale, ambele având aceeași valoare juridică, câte un exemplar pentru fiecare parte contractantă. ... Administrația Fondului pentru Mediu Președinte, .....................................Societatea ................................................... - S.A./S.R.L.Prin reprezentant legal/împuternicit,........................................... ANEXĂla contractul de participare în vederea decontăriila contractul de participare în vederea decontăriiNr. de înregistrare la AFM………/…../……………..CERERE DE DECONTARE pentru Regiunea ………………………………Nr. de înregistrare la AFM ........./....../..............................Denumirea completă a instalatorului validat ...............................................................Forma juridică de organizare .................................................................Înregistrat/Înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul .................... cu nr. de ordine ...../...../........., cod de identificare fiscală ............................................, cont nr. ..............., deschis la Trezoreria .....................................................Adresa sediului social: localitatea ............................, str. .......................... nr. ......., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ....., județul/sectorul ..............., cod poștal ........, telefon (fix și mobil) ....................., fax .........., e-mail ................., website ...................Reprezentat/Reprezentată legal de ............................, în calitate de .................., prin ...........................Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legal .............................., cod numeric personal ......................., posesor al actului de identitate tip ......., seria ........... nr. ..............., eliberat de către .................. la data de .................., domiciliat/cu reședința în localitatea ........................, str. ............... nr. ......., bl. ....., sc. ....., et. ....., ap. ....., județul/sectorul ..............., cod poștal ........, telefon (fix și mobil) ..............., fax .........., e-mail .............În baza Contractului de participare în vederea decontării nr. ......../..............., vă rugăm să aprobați prezenta cerere de decontare pentru suma de ..................... lei (în cifre și litere).Prezenta cerere este însoțită de:
- a)lista beneficiarilor finali înscriși, generată de aplicația informatică, semnată pe fiecare filă de către reprezentantul legal al instalatorului validat sau de către persoana împuternicită de acesta, care va cuprinde: nume, prenume, CNP, adresă loc de implementare, serie contoare, putere instalată, sumă solicitată; lista beneficiarilor finali pentru care se solicită finanțarea, semnată pe fiecare filă de către reprezentantul legal al instalatorului validat sau de către persoana împuternicită de acesta și editată cu ajutorul aplicației informatice; ...
- b)documentele menționate la art. 21 și 27 din ghid, în forma solicitată prin ghid; ...
- c)contestațiile împotriva deciziei Comitetului director, după caz, în original; ...
- d)ATR, în copie; ...
- e)contractul de finanțare nerambursabilă, semnat de beneficiarul final, în original; ...
- f)declarația pe propria răspundere a solicitantului aprobat, potrivit art. 25 alin.
- g)alte documente relevante. ... Subsemnatul declar că am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații și îmi asum răspunderea tuturor informațiilor conținute în prezenta cerere de decontare, în listele beneficiarilor finali, inclusiv documentele financiare, și garantez că datele furnizate sunt actuale, reale și corecte.Reprezentant legal/Împuternicit al reprezentantului legalNumele și prenumele ...................................Funcția .........................................................Semnătura ...................................................Data .............................................................L.S.Aprobat de Administrația Fondului pentru MediuPreședinteNumele și prenumele .................................Semnătura .................................................. (la 03-09-2019, Anexa la contractul de participare în vederea decontării din Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 22, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) Anexa nr. 3 la ghid CEREREde finanțare nerambursabilă Nr. de înregistrare/Instalatorul validat ............/.......... I. Date de identificare a solicitantuluiNumele și prenumele solicitantului (conform actului de identitate): ....................................................Numărul și seria actului de identitate: BI/CI ..............................Valabilitatea actului de identitate: ................... - .....................Codul numeric personal: ...........................................................Adresa completă a solicitantuluiStr. .............................. nr. ......................Localitatea (oraș, municipiu, comună, sat) ............................., județul/sectorul ..................................Telefon fix: prefix județ ........................., nr. telefon ................Telefon mobil .........................................................................Fax ........................................, e-mail: ................................. (la 03-09-2019, Paragraful privind adresa completă a solicitantului de la Punctul I. din Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 23, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) Adresa completă a imobilului la care se implementează proiectulStr. ............ nr. ......., bl. ..., sc. ..., et. ..., ap. ..., nr. cărții funciare și nr. cadastral ....., localitatea (oraș, municipiu, comună, sat) ..........................., județul/sectorul ....................... (la 03-09-2019, Paragraful privind adresa completă a imobilului la care se implementează proiectul de la Punctul I. din Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) Sistemul de panouri fotovoltaice se va monta: pe imobilul construcție pe imobilul teren ... II. Finanțare solicitatăSubsemnatul/Subsemnata, ............................, cu datele de identificare sus-menționate, solicit o finanțare nerambursabilă în sumă de ................. lei, reprezentând cofinanțare în procent de până la 90% din valoarea cheltuielilor eligibile, pentru realizarea unui sistem de producere de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională de distribuție a energiei electrice, putere instalată de minimum 3kWp, cu caracteristicile tehnice cerute de ghidul de finanțare. (la 03-09-2019, Primul paragraf de la Punctul II. din Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) Abrogat. (la 03-09-2019, Al doilea paragraf de la Punctul II. din Anexa nr. 3 a fost abrogat de Punctul 26, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) Valoarea cheltuielilor eligibile este: ………………..………................................................ .Cheltuielile eligibile sunt următoarele:Nr. crt.Denumirea cheltuieliiValoarea inclusiv TVA (lei)TOTAL ... III. Declarație pe propria răspundereSubsemnatul, ....................................., declar pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, următoarele:
- a)imobilul pe care se implementează proiectul nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice sau a unei entități care desfășoară activități economice, cu excepția ipotecii imobiliare; nu face obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, al vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică; (la 03-09-2019, Litera
- a)din Punctul III. , Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ...
- b)sunt de acord ca reprezentanții AFM sau ai instituțiilor desemnate de autoritatea centrală pentru protecția mediului sau alte instituții cu atribuții în verificarea și controlul utilizării banului public să verifice folosirea finanțării nerambursabile primite; ...
- c)cheltuielile eligibile pentru care solicit finanțarea prin Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, nu fac obiectul unui alt program de finanțare; ...
- d)nu am fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului prin hotărâre judecătorească definitivă; ...
- e)Abrogată. (la 12-03-2019, Litera
- e)din Punctul III. , Anexa nr. 3 a fost abrogată de Punctul 13, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- f)voi aduce la cunoștința potențialilor terți dobânditori persoane fizice ai imobilului pe care se implementează proiectul informațiile cu privire la situația acestuia și voi depune diligențele în vederea preluării de către aceștia a obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare încheiat cu Autoritatea, pe toată perioada de valabilitate a acestuia; (la 03-09-2019, Litera
- f)din Punctul III. , Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ...
- g)sunt de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate și instalatorul validat a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora, de către Autoritate, către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în Ghidul de finanțare sau în scopul elaborării de situații și statistici; ...
- h)mă angajez să permit accesul reprezentanților Autorității, precum și al altor organisme abilitate de lege, pentru inspectarea activităților realizate din finanțarea acordată, inclusiv în perioada de monitorizare; (la 03-09-2019, Litera
- h)din Punctul III. , Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 27, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ...
- i)mă angajez că voi asigura contribuția proprie și cheltuielile neeligibile pentru realizarea proiectului; ...
- j)sistemul de panouri fotovoltaice pentru care solicit finanțarea va respecta toate criteriile tehnice de eligibilitate solicitate prin ghidul de finanțare; (la 12-03-2019, Litera
- j)din Punctul III. , Anexa nr. 3 a fost modificată de Punctul 14, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) ...
- k)am depus o singură cerere de finanțare în cadrul programului pentru imobilul situat la adresa din prezenta cerere; ...
- l)mă angajez, în situația aprobării proiectului, să permit înscrierea în cartea funciară a contractului de finanțare pe perioada de valabilitate a contractului de finanțare; ...
- m)mă angajez să permit accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor înregistrate de sistemul de panouri fotovoltaice; ...
- n)proiectul propus prin prezenta cerere de finanțare nu a mai beneficiat de finanțare publică, pentru același tip de activități realizate asupra acelorași imobile (teren și clădire) și nu beneficiază de fonduri publice din alte surse de finanțare. ...
- o)mă oblig să nu înstrăinez și să nu grevez cu sarcini, altele decât ipoteca imobiliară, imobilul pe care este implementat proiectul, către persoane juridice sau entități care desfășoară activități economice, până la semnarea și pe perioada de valabilitate a contractului de finanțare. (la 03-09-2019, Punctul III. din Anexa nr. 3 a fost completat de Punctul 28, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ... Subsemnatul declar că am luat cunoștință de prevederile Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, privind falsul în declarații și îmi asum responsabilitatea datelor conținute în cererea de finanțare și în toate celelalte documente cuprinse în dosarul de finanțare depus, garantând, de asemenea, că datele furnizate sunt actuale, reale, corecte și complete. (la 12-03-2019, Paragraful al doilea al punctului III. , Anexa nr. 3 a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) Abrogat. (la 12-03-2019, Paragraful al treilea al punctului III. , Anexa nr. 3 a fost abrogat de Punctul 16, Articolul I din ORDINUL nr. 232 din 7 martie 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 12 martie 2019 ) Am luat cunoștință că neprezentarea documentelor la instalatorul validat așa cum sunt solicitate prin ghidul de finanțare, neîndeplinirea tuturor criteriilor de eligibilitate sau neîndeplinirea condițiilor de mai sus ori prezentarea eronată sau falsă a acestor condiții va duce automat la neînscrierea mea în program sau, ulterior, la returnarea integrală a sumelor acordate în cadrul programului.Prin semnarea prezentei cereri de finanțare confirm că am înțeles și mi-am însușit în integralitate conținutul acesteia.Numele și prenumele solicitantului .....................................Semnătura .........................Declarație pe propria răspundere a coproprietarilor, dacă este cazulSubsemnatul/Subsemnații, ..............................., CNP ........................., domiciliu ............................, declar/declarăm pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, următoarele:1. sunt/suntem de acord cu înscrierea în cartea funciară a contractului de finanțare nerambursabilă, a cărui beneficiar este domnul/doamna ........................................, în calitate de coproprietar al imobilului situat la adresa ..........................................................; ... 2. pentru imobilul de la adresa menționată la pct. I, se va depune o singură cerere de finanțare în cadrul programului; ... 2^1. sunt/suntem de acord ca pe imobilul identificat la pct. 1 să se instaleze sistemul de panouri fotovoltaice pentru care este dată prezenta declarație. (la 03-09-2019, Punctul III. din Anexa nr. 3 a fost completat de Punctul 29, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ... 3. sunt/suntem de acord să iau/luăm toate măsurile necesare pentru a permite reprezentanților Autorității și ai instituțiilor abilitate să verifice și să controleze modul în care sunt îndeplinite obiectivele proiectului, inclusiv prin vizite la fața locului; ... 4. sunt/suntem de acord să permit/permitem accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor referitoare la energia electrică produsă și, după caz, livrată în rețeaua națională de distribuție; ... 5. sunt/suntem de acord cu privire la prelucrarea de către Autoritate și instalatorul validat a tuturor datelor și informațiilor furnizate, precum și cu privire la transmiterea acestora către terțe instituții sau persoane juridice în vederea verificării îndeplinirii tuturor obligațiilor și clauzelor prevăzute în Ghidul de finanțare sau în scopul elaborării de situații și statistici. ... Numele și prenumele coproprietarului (după caz) .....................................Semnătura ......................... ... Anexa nr. 3^1 la ghid Declarație pe propria răspundere Subsemnatul, ............................................., cu domiciliul în ..................................., act de identitate tip ........, seria ........ nr. ..............., cod numeric personal ........................., în calitate de solicitant aprobat în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.287/2018, declar pe propria răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, referitor la imobilul pe care voi implementa proiectul, că:[] nu s-au modificat regimul juridic și/sau criteriile de eligibilitate a acestuia în cadrul Programului, față de cele valabile la momentul depunerii cererii de finanțare;sau[] am grevat cu ipotecă imobiliară imobilul înregistrat în cartea funciară cu nr. ..............., având nr. cadastral .................., către ...................................... (bancă, instituție financiar nebancară etc.). Prin semnarea prezentei declarații confirm că am înțeles și mi-am însușit în integralitate conținutul acesteia. Numele și prenumele .....................................Semnătura..................................... (la 03-09-2019, Actul a fost completat de Punctul 39, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) Anexa nr. 4 la ghid CONTRACT DE FINANȚARE NERAMBURSABILĂNr. ........ din .................... Între părțile contractante: Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în municipiul București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, sectorul 6, cod de identificare fiscală 14715650, cont nr. ................ deschis la Trezoreria Sectorului 6 București, reprezentată legal prin ....................... - președinte, în calitate de finanțator, denumită în continuare AFM, și ........................, cu domiciliul în ................, act de identitate tip ......, seria ...... nr. ..............., cod numeric personal ....................., cont nr. ...................... deschis la .............., în calitate de beneficiar final, denumit/denumită în continuare beneficiar final, a intervenit prezentul contract de finanțare nerambursabilă, denumit în continuare contract. Articolul 1Obiectul contractului1. AFM acordă beneficiarului final o finanțare nerambursabilă, prin intermediul instalatorului validat, denumită în continuare finanțare, în valoare de .................. lei, reprezentând ...........% din valoarea cheltuielilor eligibile, în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională, prevăzut de Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 1.287/2018, denumit în continuare program. ... 2. Finanțarea se acordă prin scăderea, de către instalatorul validat în program, a sumei prevăzute la pct. 1, din valoarea totală a facturii de achiziție și montaj a sistemului de panouri fotovoltaice cu puterea de ............... kWp, la adresa (locul de implementare) .................................. . ... 3. Finanțarea se acordă numai pentru cheltuielile eligibile și numai în limita sumei prevăzute la pct. 1. ... 4. Cheltuielile proiectului sunt considerate eligibile dacă sunt îndeplinite următoarele criterii generale:
- a)sunt realizate conform cererii de finanțare, orice modificare ulterioară nefiind acceptată; ...
- b)sunt efectuate numai după semnarea contractului de către beneficiarul final și pe perioada de implementare a proiectului; ...
- c)sunt realizate integral, sunt identificabile, verificabile și pot fi dovedite prin documente. ... ... Articolul 2Durata contractului și perioada de utilizare a finanțării1. Contractul este valabil .............. de la data semnării lui de către beneficiarul final, dată care constituie intrarea în vigoare a prezentului contract. ... 2. Durata de implementare a proiectului este de 8 luni de la data intrării în vigoare a prezentului contract. ... 3. Data emiterii certificatului de racordare reprezintă data finalizării proiectului. (la 03-09-2019, Punctul 3. din Articolul 2 , Anexa nr. 4 a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ... 4. Durata de monitorizare a proiectului este de 6 ani de la data finalizării proiectului. (la 03-09-2019, Punctul 4. din Articolul 2 , Anexa nr. 4 a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ... Articolul 3Reguli de interpretareÎn cuprinsul prezentului contract sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:
- a)termenul „zi“ sau „zile“ reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu este stipulat altfel; ...
- b)calculul termenelor prevăzute în cuprinsul prezentului contract se realizează potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, dacă nu este stipulat contrariul. ... Articolul 4Modalitatea de plată1. Finanțarea se acordă beneficiarului final numai după îndeplinirea de către acesta a tuturor condițiilor prevăzute prin ghid și prin prezentul contract. ... 2. Finanțarea se realizează prin plata cheltuielilor eligibile către instalatorul validat în condițiile ghidului de finanțare a programului și doar dacă documentele justificative și documentația sunt complete și corect întocmite. ... 3. Cheltuielile bancare, respectiv comisioanele bancare, diferențele de curs valutar etc., sunt în sarcina beneficiarului final. ... Articolul 5Obligațiile beneficiarului final5.1. Beneficiarul final are următoarele obligații pe parcursul implementării proiectului:1. să folosească finanțarea numai în scopul și în condițiile în care a fost acordată, conform cererii de finanțare aprobate de Autoritate; ... 2. să asigure contribuția proprie pentru realizarea proiectului, precum și orice alte cheltuieli suplimentare, prevăzute ori neprevăzute; ... 3. să fie singurul răspunzător în fața AFM pentru implementarea proiectului; ... 4. să depună toate diligențele pentru a se asigura că bunurile achiziționate sunt noi, sunt conforme cu specificațiile tehnice și beneficiază de condiții de garanție conform prevederilor ghidului; ... 5. să depună certificatul de racordare la instalatorul validat, în termenul prevăzut la art. 2pct. 2, dar nu mai târziu de 5 zile de la data emiterii; ... 6. să aducă la cunoștința potențialilor terți dobânditori persoane fizice ai imobilului pe care se implementează proiectul informațiile cu privire la situația acestuia și să depună diligențele în vederea preluării de către aceștia a obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare încheiat cu Autoritatea; (la 03-09-2019, Punctul 5.1. din Articolul 5 , Anexa nr. 4 a fost completat de Punctul 31, Articolul I din ORDINUL nr. 856 din 27 august 2019, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 723 din 03 septembrie 2019 ) ... ... 5.2. Obligațiile beneficiarului final pe parcursul monitorizării proiectului:1. să utilizeze și să conserve bunurile achiziționate în baza acestui contract cu diligențele unui bun proprietar și să le mențină în funcțiune pe o perioadă de 6 ani de la data emiterii certificatului de racordare; ... 2. să aducă la cunoștința potențialilor terți dobânditori persoane fizice ai imobilului pe care se implementează proiectul informațiile cu privire la situația acestuia și să depună diligențele în vederea preluării de către aceștia a obligațiilor prevăzute în contractul de finanțare încheiat cu Autoritatea și a celor de la art. 31 alin.
- să nu delocalizeze investiția finanțată prin prezentul contract în afara regiunii de dezvoltare regională în cadrul căreia a fost prevăzută inițial implementarea proiectului; ...
- să permită accesul persoanelor autorizate în vederea colectării datelor referitoare la energia electrică produsă și, după caz, livrată în rețeaua națională de distribuție a energiei electrice. ... (la 03-09-2019, Punctul 5.
- din Articolul 5 , Anexa nr. 4 a fost