Normă tehnică energetică din 20 noiembrie 2008

NORMĂ TEHNICĂ ENERGETICĂ din 20 noiembrie 2008 privind conservarea echipamentelor energetice Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 881 din 24 decembrie 2008 I. Scop

Articolul 1

Norma tehnică energetică privind conservarea echipamentelor energetice are drept scop stabilirea cadrului general pentru realizarea activităţii de conservare a echipamentelor din centralele termoelectrice.

II. Domeniu de aplicare

Articolul 2

Prezenta normă tehnică energetică se aplică la conservarea principalelor echipamente din centralele termoelectrice, şi anume:

Articolul 3

Stabilirea fiecărui procedeu de conservare pe tip de echipament are la bază considerente tehnice, economice, de securitate şi sănătate în muncă, precum şi de protecţia mediului.

Articolul 4

Aplicarea prevederilor prezentei norme tehnice va ţine seama de particularităţile, dotările şi disponibilităţile existente în cadrul fiecărei centrale.

Articolul 5

Conservarea se execută de către personalul autorizat ISCIR conform prescripţiei PTC2-2003 "Cerinţe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte" sau de către firme terţe de specialitate, cu respectarea prevederilor legislative în vigoare referitoare la securitatea şi sănătatea personalului, precum şi la protecţia mediului.

Articolul 6

Articolul 7

Articolul 8

Punerea în funcţiune după conservare se va realiza numai cu avizul secţiei chimice şi cu asistenţa tehnică a acesteia.

Articolul 9

Metodele de analiză pentru controlul analitic, specifice tehnologiei de conservare, sunt prezentate în anexele nr. 2 şi 3.

Articolul 10

Toate verificările şi lucrările efectuate în legătură cu conservarea se vor menţiona în fişe, registre sau oricare alt sistem de evidenţă a agregatului de către şeful secţiei care deţine echipamentul supus conservării.

Articolul 11

Perioadele de staţionare la care se referă prezenta normă tehnică energetică şi pentru care sunt stabilite procedeele specifice de conservare se consideră din momentul opririi instalaţiei.

Articolul 12

Instalaţiile realizate suplimentar pentru conservarea cazanelor (rezervoare, pompe) rămân definitiv în dotare, putând fi utilizate de câte ori este necesar.

Articolul 13

Instrucţiunile tehnice de conservare şi instrucţiunile tehnice de deconservare ale echipamentului propus pentru conservare/deconservare se elaborează numai de către un executant de specialitate, cu respectarea prescripţiei PTC2/2003 "Cerinţe tehnice privind regimul chimic al cazanelor de abur, de apă caldă şi de apă fierbinte", precum şi cu respectarea prezentei norme tehnice energetice, şi se avizează de către conducerea tehnică a centralei.

III. Terminologie, clasificare şi abrevieri

Articolul 14

În sensul prezentei norme tehnice energetice, termenii şi expresiile utilizate se definesc în tabelul de mai jos.

IV. Acte normative de referinţă

V. Principii generale de conservare a echipamentelor energetice

Articolul 15

În funcţie de principiul care stă la baza procedeului de conservare, conservarea echipamentelor energetice se clasifică în:

Procedeele de conservare aplicabile la oprirea din funcţionare a echipamentelor energetice, în scopul prevenirii coroziunii de staţionare, sunt de o mare diversitate, în funcţie de tipul şi construcţia echipamentului, de calitatea materialelor din care sunt confecţionate echipamentele, de cerinţele impuse de exploatare şi de protecţia mediului, de perioada de conservare necesară, de timpul necesar pentru deconservare şi atingerea parametrilor de pornire ai echipamentelor energetice, de posibilităţile de dotare locală şi de sursele financiare posibil de alocat acestor operaţiuni etc.

V.1. Conservarea în stare caldă

Articolul 16

Se foloseşte în special la cazane şi constă în menţinerea acestora în stare de rezervă caldă, la temperaturi între 110-200°C, cu menţinerea în circulaţie a agentului de umplere (apă demineralizată alcalinizată). Se recomandă supravegherea atentă a regimului apei. Instalaţiile de blocare şi dirijare a aerului vor fi menţinute închise pentru a se reduce necesarul de căldură. Acest procedeu este considerat a fi cel mai scump din cauza consumului de energie necesar menţinerii căldurii în instalaţii.

V.2. Conservarea uscată

Articolul 17

V.2.1 Conservarea cu aer uscat

Articolul 18

V.2.2. Conservarea cu aer cald

Articolul 19

Se realizează prin aducţiune de aer cald în circuitul ce trebuie conservat. Aerul utilizat trebuie să nu conţină contaminanţi de tipul ulei, praf, SO(2). La conservarea cu aer cald, este necesară menţinerea tuturor componentelor instalaţiei pe toată perioada conservării la aceeaşi temperatură, mai mare decât temperatura punctului de rouă a aerului cald evacuat, pentru a se evita condensarea vaporilor de apă din aerul de conservare. Supravegherea regimului de conservare se face prin măsurarea temperaturii şi a umidităţii relative a aerului la intrarea şi la ieşirea din instalaţia supusă conservării. Se recomandă să se efectueze şi măsurători de temperatură a materialelor ce compun circuitul supus conservării, în funcţie de posibilităţi.

V.2.3. Conservarea cu substanţe de absorbţie solide

Articolul 20

V.2.4. Conservarea cu gaze inerte

Articolul 21

V.3. Conservarea umedă

Articolul 22

VI. Normativ pentru conservarea cazanelor de abur VI.1. Consideraţii

Articolul 23

Pentru conservarea cazanelor de abur se utilizează procedee diferite, în funcţie de durata opririi, de configuraţia circuitului de conservat, de necesitatea intervenţiei pentru reparaţii la subansamblele cazanului, în funcţie de anotimp şi de posibilităţile interne, precum şi de costurile de conservare.

Articolul 24

În cazul opririi şi menţinerii cazanului în rezervă caldă, nu se iau măsuri speciale de conservare.

Articolul 25

În situaţia în care cazanul este oprit în rezervă caldă şi este necesară intervenţia la un anumit subansamblu, cazanul se descarcă de presiune, subansamblul se goleşte în stare caldă şi se efectuează reparaţia fără măsuri de conservare.

Articolul 26

Articolul 27Conservarea cazanelor pe perioade mai mari, până la un an, se poate efectua prin:

A. procedeul umed:

B. procedeul uscat.

Articolul 28

Conservarea supraîncălzitorului intermediar se face numai uscat, utilizându-se atât căldura proprie a cazanului la oprire, cât şi căldura de la calorifere şi arzătoare, în caz de necesitate.

Articolul 29Conservarea pentru perioade mai mari de un an se efectuează prin:

A. procedeul umed: cu soluţii cu azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu (borax); cu soluţii de hidrazină şi amoniac; cu substanţe tenso-active (octadecilamina- ODA ); alte procedee aplicate în centrale, demonstrate pe plan intern şi internaţional;

B. procedeul uscat.

VI.2. Conservarea cazanelor de abur pe perioadă scurtă (1-3 luni) Conservarea uscată prin utilizarea căldurii proprii

Articolul 30

În cazul în care există posibilitatea ca în zone ale cazanului să rămână apă, se va asigura suplimentar uscarea prin utilizarea şi a altor surse de încălzire-uscare (arzătoare, calorifere).

VI.3. Conservarea cazanelor de abur pe o perioadă de până la un an VI.3.1. Conservarea umedă cu azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu (borax)

Articolul 31

Principiul de bază la utilizarea conservării cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu constă în pasivizarea electrochimică a suprafeţelor feroase în prezenţa oxigenului.

Articolul 32

Procedeul de conservare cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu poate fi folosit atât ca metodă umedă, prin umplerea şi menţinerea soluţiei în cazan, cât şi prin umplere-golire, asigurând o protecţie a cazanului pe perioada reparaţiilor şi în timpul iernii.

Procedeul poate fi aplicat şi la cazanele din care nu se poate goli complet apa, inhibând efectul coroziv al apei rămase în instalaţie.

Articolul 33

Soluţia de conservare este activă timp de un an. Se recomandă ca soluţia să fie păstrată şi depozitată în caz de umplere-golire, iar în funcţie de calitatea acesteia se va proceda la reconcentrare ori de câte ori este cazul.

Articolul 34

Necesarul de reactivi de conservare variază în funcţie de conductivitatea apei cu care se prepară soluţia, conform tabelului nr. 1.

Tabelul nr. 1 ┌─────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬────────────────────┐ │ Conductivitatea │ Valoarea pH-ului │ Concentraţia de │ Concentraţia de │ │ apei (æS/cm) │ soluţiei de │ azotit de sodiu │ borax (g/kg) │ │ │ conservare │ (g/kg ) │ │ ├─────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │ ≤0,2 │ 8,0-9,0 │ 3,0 │ 0,25 │ ├─────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │ ≤10 │ 8,5-9,5 │ 3,0 │ 1,0 │ ├─────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼────────────────────┤ │ >10 │ 9,0-9,5 │ 5,0 │ 1,0 │ └─────────────────┴──────────────────┴──────────────────┴────────────────────┘

Articolul 35

Instalaţia de conservare cuprinde un rezervor de preparare a soluţiei de conservare (care poate fi degazorul, acolo unde este posibil), o pompă de umplere şi recirculare (care poate fi EPA, acolo unde este posibil) şi circuitul cazanului care variază în funcţie de tipul cazanului.

Pentru exemplificare, se prezintă mai jos circuitele de conservare pentru două tipuri caracteristice de cazane:

Articolul 36Etapele procedeului de conservare cu azotit de sodiu şi borax sunt următoarele:

Articolul 37

Instalaţia supusă conservării prin procedeul cu azotit de sodiu şi borax se menţine plină cu soluţia de conservare, caz în care se asigură protejarea acesteia pe durata de un an.

Articolul 38

Dacă sunt necesare intervenţii la cazan pe perioada staţionării, cazanul se va goli de soluţia de conservare, protecţia realizată prin umplere-recirculare (circa 24 ore) - golire asigurând conservarea eficientă până la 6 luni, cu condiţia ca în instalaţie să nu se mai introducă apă sau abur. Golirea instalaţiei este necesară şi la apariţia pericolului de îngheţ (iarnă).

În cazul în care există posibilitatea ca în porţiuni ale cazanului să rămână apă, se va asigura suplimentar uscarea prin utilizarea unor surse de încălzire-uscare (arzătoare-calorifere).

Articolul 39

La golire, soluţia de conservare se va neutraliza, folosind ureea în cantitate echivalentă cu azotitul de sodiu la pH 2-3 (realizat cu acid), urmată de diluare.

Articolul 40

Evacuarea soluţiei la canalizare se va efectua numai în condiţiile încadrării concentraţiei de azotit de sodiu în limitele prevăzute de reglementările de mediu legale în vigoare.

Articolul 41

Dacă evacuarea se face la circuitul de zgură şi cenuşă, nu mai este necesară neutralizarea (are loc oxidarea azotitului la azotat).

Articolul 42

Este bine ca soluţia de conservare să se depoziteze într-un rezervor metalic, pentru a fi reutilizată la conservarea cazanului sau a altor echipamente, întrucât ea este activă timp de un an.

Articolul 43

Punerea în funcţiune a cazanului după conservare nu ridică probleme deosebite. În prealabil, se goleşte cazanul de soluţia de conservare.

Articolul 44

Controlul analitic constă în determinări de pH şi de concentraţie de azotit de sodiu. Acesta are loc la următoarele faze:

Metoda de determinare a concentraţiei de azotit de sodiu este prezentată în anexa nr. 2.

VI.3.2. Conservarea cu substanţe tensoactive (octadecilamină-ODA)

Articolul 45

Principiul de bază la utilizarea octadecilaminei (ODA) pentru conservarea echipamentelor energetice este formarea pe suprafeţele interioare ale echipamentului a unei pelicule aderente şi continue de conservant care protejează metalul faţă de acţiunea factorilor agresivi, conducând astfel la reducerea substanţială a vitezei proceselor de coroziune.

Articolul 46

Procedeul de conservare cu octadecilamină (ODA) foloseşte ca metodă de aplicare antrenarea (emulsionarea) substanţei conservante atât în apă (pentru cazan, rezervoare etc.), cât şi în abur (pentru turbină). După terminarea conservării instalaţia se goleşte complet de soluţia de conservare.

Articolul 47

Efectul conservării este garantat pentru un an. Dacă este necesară conservarea pe o durată mai mare se va repeta operaţia de conservare în aceleaşi condiţii.

Articolul 48

Pentru stabilirea cantităţii de octadecilamină (ODA) necesară conservării se determină în prealabil gradul de încărcare specifică cu depuneri a echipamentului care urmează a fi conservat. Pentru încărcări relativ mici (până la 100 mg/mp) se utilizează concentraţii de 20-50 mg/l octadecilamină (ODA). Pentru încărcări specifice relativ mari (300-400 mg/mp) se utilizează concentraţii de 100 mg/l octadecilamină (ODA), concentraţie care variază în funcţie de frecvenţa şi debitul purjării. O încărcare specifică mare (>200 g/mp) a suprafeţei metalice determină implicit o frecvenţă mărită a purjării (chiar şi mărirea debitului de purjare), ceea ce determină, la rândul său, un consum mărit de octadecilamină (ODA). Calculul cantităţii de octadecilamină (ODA) se face pentru întregul volum de conservare.

Articolul 49

Instalaţia de conservare cuprinde un rezervor de preparare a soluţiei de conservare, prevăzut cu manta de încălzire, conducte de barbotare abur şi de evacuare soluţie de conservare, agitator, gură de vizitare şi sticlă de nivel. Pe conducta de plecare şi în interiorul rezervorului sunt prevăzute locuri de montare a termometrelor pentru controlul temperaturii. Dozarea octadecilaminei (ODA) în circuite se face cu ajutorul a două pompe dozatoare (una în funcţie şi una în rezervă). Debitul pompelor dozatoare şi presiunea maximă de refulare se stabilesc de către furnizorul tehnologiei de conservare. Circuitul de dozare trebuie să fie însoţit de circuit de abur pentru a preveni scăderea temperaturii sub 70°C.

Articolul 50(1) Pentru elaborarea schemei tehnologice de conservare se vor lua în considerare:

...

Articolul 51Etapele procedeului de conservare cu octadecilamină (ODA) sunt următoarele:

Pentru exemplificare, în anexa nr. 3 este prezentată succesiunea manevrelor la conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW).

Articolul 52

Evaluarea eficacităţii conservării se apreciază după valoarea adsorbţiei specifice a conservantului la suprafaţa metalică a echipamentului, care nu trebuie să fie mai mică de 0,3 æg/cmp. Suplimentar calitatea conservării se apreciază după efectuarea testelor:

Metodele de testare de mai sus sunt explicitate în anexa nr. 3.

Articolul 53

VI.3.3. Conservarea umedă cu hidrazină şi amoniac

Articolul 54

Se realizează prin menţinerea cazanului plin cu soluţia de conservare pe perioada staţionării.

Articolul 55

Protecţia anticorozivă cu hidrazină şi amoniac asigură pentru un timp limitat (1-30 de zile) o pasivizare eficientă a straturilor de oxizi produşi în timpul funcţionării.

Articolul 56

Schema de principiu pentru un circuit de conservare cuprinde: rezervor de dozare a reactivilor (hidrazină şi amoniac) - pompă de circulaţie - conducte tur la cazan-economizor-vaporizator-supraîncălzitoare-conducte retur - rezervor de dozare. Schema de conservare se va adapta la condiţiile concrete din instalaţii.

Articolul 57

Conservarea se va realiza cu apă demineralizată şi degazată la temperatura de 100-120°C.

Articolul 58

Concentraţiile de hidrazină şi amoniac variază în funcţie de durata opririi şi de conţinutul de săruri din apă, conform tabelului nr. 2.

Tabelul nr. 2 ┌────────────────────┬────────────────────┬──────────────────┬─────────────────┐ │ Conţinutul de │ │ Cantitatea de │ Cantitatea de │ │ săruri în apă, mg/l│Durata opririi, zile│ hidrazină, mg/l │ amoniac, mg/l │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 0,1 │ ≤10 │ 100 │ 10 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 0,1 │ >10 │ 300 │ 50 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 5 │ ≤ 10 │ 100 │ 100 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 5 │ >10 │ 300 │ 100 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 50 │ ≤ 10 │ 100 │ 500 │ ├────────────────────┼────────────────────┼──────────────────┼─────────────────┤ │ ≤ 50 │ >10 │ 300 │ 500 │ └────────────────────┴────────────────────┴──────────────────┴─────────────────┘

Articolul 59

Concentraţiile de hidrazină şi amoniac, conform tabelului nr. 2, asigură o conservare a sistemelor închise pe o perioadă de circa 30 de zile.

Articolul 60

Articolul 61Realizarea practică a operaţiei de conservare cu hidrazină şi amoniac presupune următoarele etape:

În această etapă are loc concomitent şi încălzirea soluţiei la temperatura de 100-120°C (temperatură la care hidrazina este activă);

Articolul 62

La punerea în funcţiune a cazanului, soluţia de conservare se va îndepărta prin dezlocuire cu apă demineralizată şi degazată. La evacuare soluţia se va dilua până la maximum 0,5 mg hidrazină/l. Evacuarea soluţiei de conservare se va efectua cu respectarea reglementărilor de mediu legale în vigoare.

Articolul 63

Procedeul este aplicabil şi pentru perioadele de după reparaţii la cazan, când acesta nu este pus în funcţiune, imediat după efectuarea probei hidraulice sau după spălarea chimică.

Articolul 64

Conservarea supraîncălzitorilor intermediari se va realiza prin uscare, utilizând căldura proprie a cazanului la oprire, cât şi caloriferele şi arzătoarele, în caz de necesitate.

VI.3.4. Conservarea cazanelor cu aer uscat VI.3.4.1. Conservarea cazanului pe partea interioară a suprafeţelor de schimb de căldură

Articolul 65

Principiul de bază constă în îndepărtarea apei care intervine în reacţiile electrochimice de coroziune, prin absorbţie de către un agent higroscopic amplasat într-un sistem de uscare sau alte metode fizice.

Articolul 66

În vederea aplicării procedeului cu aer uscat, la oprire cazanul trebuie uscat, folosindu-se căldura proprie (subcap. VI.2.). În caz contrar, timpul afectat uscării şi consumul energetic sunt mult prea ridicate, preferându-se o tehnologie umedă.

Articolul 67

Instalaţiile de uscare folosite sunt de diferite tipuri şi capacităţi. Se pot utiliza uscătoare fixe sau uscătoare mobile.

Articolul 68

În principal, un uscător constă dintr-un ventilator de aer şi un corp de absorbţie, care absoarbe umiditatea din aer şi care se regenerează periodic.

Articolul 69

Cuplarea instalaţiei de uscare la cazan se realizează prin racorduri cu ţevi, furtunuri flexibile sau flanşe.

Articolul 70

În vederea realizării conservării cu aer uscat este necesară amenajarea punctelor de măsură a umidităţii.

Articolul 71

Numărul de uscătoare necesare pentru un cazan este în funcţie de capacitatea uscătorului şi de volumul de aer al cazanului.

Articolul 72

Intrarea aerului uscat se va efectua, de regulă, la cazanele cu străbatere directă pe la expandorul de înaltă presiune, iar la cazanele cu circulaţie naturală, pe la tambur.

Articolul 73

Aerul se va usca până la atingerea unei umidităţi relative la ieşire < 30%.

Articolul 74

Pentru a se preveni pătrunderea de aer din exterior se va menţine pe toată perioada conservării uscate o uşoară suprapresiune de aer uscat în instalaţie [minimum 10 mm H(2)O].

Articolul 75

În timpul conservării, la punctele de măsură se vor urmări presiunea aerului, temperatura şi umiditatea relativă a aerului evacuat.

Articolul 76

La creşterea umidităţii (în apropierea celei limită) este necesară o nouă alimentare cu aer uscat.

Articolul 77

În anexa nr. 1 se prezintă, în principiu, o instalaţie de producere a aerului uscat.

VI.3.4.2. Conservarea cazanului pe partea exterioară a suprafeţelor de schimb de căldură

Articolul 78

Conservarea cazanului pe partea exterioară a suprafeţelor de schimb de căldură se realizează prin uscare.

Articolul 79

Conservarea are scopul de a preveni absorbţia umidităţii de către depunerile higroscopice conţinând oxizi de sulf, care pot genera prin formarea de acid sulfuric liber coroziuni accentuate ale suprafeţelor metalice.

Articolul 80

Conservarea pe partea exterioară a suprafeţelor de schimb de căldură se realizează, de regulă, la cazanele care au funcţionat cu păcură.

Articolul 81

La cazanele care au funcţionat cu cărbune, este necesară analiza compoziţiei chimice a depunerilor de pe părţile exterioare ale suprafeţelor de schimb de căldură. Dacă acestea nu conţin elemente corozive, nu sunt necesare măsuri speciale de protecţie. Dacă se constată prezenţa unor elemente corozive, se iau aceleaşi măsuri de conservare ca în cazul cazanelor funcţionând pe păcură.

Articolul 82

Pentru realizarea uscării părţilor exterioare ale suprafeţelor de schimb de căldură cu aer uscat, se instalează uscătoare fie pe canalele de gaze arse în amonte de focar, fie pe partea de admisie a aerului în focar. Este recomandat ca punerea în funcţiune a agregatului de uscare a aerului după oprirea cazanului să se facă la un nivel al temperaturii la care umiditatea atmosferică nu a pătruns încă în cazan.

Articolul 83

La cazanele cu preîncălzitoare rotative, uscătoarele se pot instala la intrarea aerului în PAR.

Articolul 84

Odată cu uscarea cazanului, se poate realiza şi uscarea circuitului de aer al PAR şi a canalelor de gaze arse.

Articolul 85

Fluxul de aer uscat, numărul de uscătoare şi locul de amplasare depind de construcţia cazanului.

Articolul 86

Cazanul trebuie etanşat în aşa fel încât să se evite pătrunderea de aer atmosferic.

Articolul 87

Dacă neetanşeităţile clapetelor şi secţiunea de ieşire sunt prea mari, se va face o etanşare cu materiale corespunzătoare.

Articolul 88

VII. Normativ pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte

Articolul 89

Prezentul normativ se referă la protecţia anticorozivă a cazanelor de apă fierbinte în timpul staţionării.

Articolul 90

Pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte, pentru opriri de până la o lună, se menţine cazanul plin cu apă dedurizată şi degazată în circulaţie continuă. Acest procedeu se poate aplica şi în cazul trecerii CAF-urilor în rezervă, pentru a asigura pe timp friguros necesarul consumurilor de vârf.

Articolul 91

Conservarea pentru perioade de lungă durată din sezonul de iarnă (1 lună-6 luni) se realizează cu soluţii de azotit de sodiu şi tetraborat de sodiu, prin umplere-golire, conform normativului privind conservarea cazanelor de abur (vezi cap. VI.3.1).

Articolul 92

Conservarea CAF-urilor se poate realiza prin asigurarea unei recirculaţii continue de apă dedurizată şi degazată prin cazane, la debit redus. Aceasta se aplică mai ales în cazul existenţei unui număr redus de CAF-uri prin care se livrează apă caldă menajeră sau apă pentru termoficare.

Articolul 93

Articolul 94

Procedeul de conservare cu Ca(OH)2 este valabil atât pentru suprafeţele din oţel carbon curate, cât şi pentru suprafeţele murdare, acoperite cu depuneri de oxizi.

Articolul 95Etapele de desfăşurare a procesului de conservare sunt următoarele:

Articolul 96

În timpul alimentării, recirculării şi perioadei de conservare se controlează pH-ul şi concentraţia de Ca(OH)2.

Articolul 97

La punerea în funcţiune sunt necesare golirea cazanului de soluţia de conservare şi clătirea acestuia cu apă dedurizată, până la obţinerea indicilor chimici normaţi.

Articolul 98

La evacuare, soluţia de lapte de var se va corecta până la pH = 6,5-8,5, conform reglementărilor de mediu legale în vigoare.

Articolul 99

Controlul analitic la conservarea CAF-urilor cu soluţii de Ca(OH)2 se recomandă să se efectueze după:

Articolul 100

În perioada de menţinere a CAF-ului plin cu soluţie de lapte de var, se vor controla săptămânal pH-ul şi concentraţia de Ca(OH)2. La scăderea acestora sub limitele optime, se va efectua o completare.

Articolul 101

Pentru conservarea cazanelor de apă fierbinte (CAF) cu octadecilamină (ODA) se stabileşte un singur traseu, cel de funcţionare normală a cazanului, cu pompele de recirculare în funcţiune.

Articolul 102

Etapele procesului de conservare cu octadecilamină (ODA), precum şi controlul analitic în cazul utilizării octadecilaminei (ODA) sunt prezentate la cap. VI.3.2.

VIII. Normativ pentru conservarea rezervoarelor metalice

Articolul 103

Prezentul normativ se referă la conservarea interioară şi exterioară a rezervoarelor metalice, protejate şi neprotejate, precum şi a degazoarelor.

Articolul 104

Din punctul de vedere al protecţiei suprafeţelor interioare, rezervoarele metalice existente într-o centrală pot fi:

Articolul 105

Protecţia suprafeţelor exterioare ale rezervoarelor metalice este realizată cu materiale peliculogene, rezistente în mediile de lucru.

Articolul 106Pentru conservarea rezervoarelor protejate cu materiale anticorozive se vor lua următoarele măsuri:

Articolul 107(1) Pentru rezervoarele a căror suprafaţă interioară este neprotejată se vor lua următoarele măsuri:

...

M = U(s) x V, unde:

M - necesarul de agent higroscopic, grame;

U(s) - umiditatea absolută a aerului la saturaţie, grame umiditate/mc aer;

V - volumul interior al rezervorului, mc.

Articolul 108

Pe perioada menţinerii în rezervă a rezervoarelor metalice se va efectua lunar controlul stării suprafeţelor interioare şi exterioare neizolate termic şi se va dispune refacerea protecţiei, acolo unde este cazul, şi înlocuirea agentului higroscopic uzat cu unul proaspăt sau recondiţionat.

IX. Normativ pentru conservarea preîncălzitoarelor de aer regenerativ

Articolul 109

Prezentul normativ se referă la protecţia anticorozivă a PAR-urilor, în perioada opririlor din funcţionare.

Articolul 110

Înaintea conservării prin uscare este absolut obligatorie spălarea pachetelor în vederea îndepărtării depunerilor corozive, cu soluţii alcaline de hidroxid de sodiu în concentraţie de 0,5-1%, în circuit deschis, şi clătire cu apă până la pH neutru. Aceasta este necesară la cazanele care funcţionează cu păcură sau cărbune. La cazanele care funcţionează cu gaze nu este necesară spălarea.

Articolul 111

Conservarea, pentru opriri temporare până la un an, datorate necesităţii de reparaţii sau altor cauze, se realizează prin uscare cu aer cald.

Articolul 112

Conservarea pentru perioade mai mari de un an se efectuează cu fluid de protecţie. Şi în acest caz este necesară spălarea PAR-urilor conform art. 110.

Articolul 113

Fluidul de protecţie este un produs constituit dintr-o unsoare pe bază de săpun mixt, adiţionat cu inhibitori de coroziune, dispersat într-un solvent. Conferă suprafeţelor metalice din oţel şi fontă o protecţie anticorozivă de minimum 12 luni, în spaţiul închis. După evaporarea solventului, se obţine un film vaselinos moale, transparent, de 5-15 microni. Nu este toxic şi se usucă în timp relativ scurt. Nu se degradează la îngheţ, menţinându-şi capacitatea de conservare. Se aplică prin imersie, pulverizare sau pensulare.

Articolul 114

Instalaţia de conservare utilizează sistemul de spălare PAR existent în dotare. Circuitul de conservare cuprinde: rezervor-pompă-conducte de legătură-PAR-conducte de legătură-rezervor.

Articolul 115Fazele procesului de conservare a preîncălzitoarelor de aer regenerative sunt următoarele:

Articolul 116

Îndepărtarea conservantului de pe tolele elementelor preîncălzitorului regenerativ se va realiza cu 4-5 zile înaintea aprinderii focului la cazan. Pentru aceasta se foloseşte instalaţia de spălare existentă.

Articolul 117

Îndepărtarea conservantului se realizează cu soluţie de detergent nespumabil, în concentraţie de 3-4 %, la temperatura de circa 80°C.

X. Normativ pentru conservarea schimbătoarelor de căldură

Articolul 118

Prezentul normativ se referă la procedeele de conservare a schimbătoarelor de căldură cu tubulatură din alamă şi a schimbătoarelor de căldură din oţel. În principal, acestea sunt preîncălzitoare de înaltă presiune (PIP) şi preîncălzitoare de joasă presiune (PJP).

Articolul 119

La opriri în rezervă caldă de scurtă durată a grupurilor de care aparţin, PIP-urile şi PJP-urile se menţin pline cu apă fierbinte, fără a se adoptă măsuri speciale de conservare.

Articolul 120

PIP-urile care nu se pot goli pe partea apei de alimentare pe perioade de 1-3 luni se vor menţine pline cu apă. Pentru perioade mai mari de 3 luni, se vor conserva precum cazanul de abur.

Condensatul pe partea de abur se va goli.

Articolul 121

PIP-urile care se pot goli, pentru staţionări de până la 3 luni, se golesc.

Pentru perioade mai mari de 3 luni, PIP-urile se conservă uscat ca turbina.

Articolul 122

Pentru opriri de până la o lună, PJP-urile se menţin pline cu apă. Pentru staţionări până la 2 ani, PJP-urile se conservă cu unul dintre procedeele de mai jos:

Articolul 123

Conservarea pe partea de abur a PIP-urilor şi PJP-urilor se efectuează în condiţiile şi prin procedeele prevăzute la cap. XI, referitor la conservarea turbinelor de abur.

XI. Normativ pentru conservarea turbinelor de abur

Articolul 124

În perioada opririlor, în rezervă sau pentru reparaţii, turbinele sunt supuse fenomenelor de coroziune. Acest fenomen se datorează existenţei oxigenului dizolvat în apă sau a umidităţii în aerul atmosferic. Aplicarea unei metode eficiente de conservare a instalaţiilor conduce la prelungirea duratei de viaţă a utilajelor. Datorită diversităţii tipurilor de agregate existente în termocentrale, schema de conservare va fi specifică fiecărui tip de agregat.

XI.1. Conservarea turbinelor oprite pe o perioadă de 1-3 luni

Articolul 125

Articolul 126

Se realizează protecţia turbinei oprite împotriva pătrunderilor prin neetanşeităţi a aburului de pe prizele reglabile racordate la bara colectoare şi a condensului secundar din preîncălzitoarele regenerative la creşterea nivelului. Protecţia se efectuează prin luarea următoarelor măsuri:

Articolul 127

Sistemul de ulei de ungere şi reglare rămâne în funcţiune.

XI.2. Conservarea turbinelor oprite pe o perioadă de până la 2 ani XI.2.1. Conservarea turbinelor cu aer uscat

Articolul 128

Conservarea turbinelor oprite în rezervă pe o perioadă de maximum 2 ani se face cu aer uscat din următoarele motive:

Articolul 129

Articolul 130

Turbina este oprită în reparaţie. După terminarea reparaţiei şi trecerea turbinei în rezervă, se face conservarea cu aer uscat, conform celor prevăzute în acest capitol. Descrierea unui tip generic de instalaţie de producere a aerului uscat este prezentată în anexa nr. 1.

XI.2.2. Conservarea turbinelor cu substanţe tensoactive (octadecilamină-ODA).

Articolul 131

Conservarea turbinelor cu octadecilamină (ODA) se execută în continuarea operaţiilor de conservare a cazanului.

Articolul 132

Având în vedere că temperatura soluţiei de conservare trebuie să fie mai mare de 70°C, conservarea turbinei se va începe când temperatura metalului acesteia este peste 80°C. Temperatura aburului nu trebuie să depăşească 200°C.

Articolul 133Manevrele pentru conservarea turbinei sunt următoarele:

XI.2.3. Conservarea turbinelor cu unsori

Articolul 134După oprire şi răcire, turbina se deschide şi se demontează:

Articolul 135

Piesele demontate se curăţă.

Articolul 136

Se fac constatări şi reparaţiile necesare.

Articolul 137

Piesele şi subansamblele demontate se ung cu vaselină anticorozivă sau fluid de protecţie şi se asamblează în folii de polietilenă.

Articolul 138

Rotoarele se curăţă, se ung cu vaselină anticorozivă, apoi se aşează în carcasă, sprijinite de lagăr cu cuzineţi falşi.

Articolul 139

Carcasele superioare se aşază pe poziţie în planul de separaţie.

Articolul 140

Toate piesele sistemului de reglaj se acoperă cu un strat de vaselină anticorozivă şi se asamblează în folie de polietilenă.

Articolul 141

Toate piesele şi subansamblele demontate şi conservate se depozitează în condiţii specifice.

Articolul 142

După fiecare an de staţionare în conservare, se deschid carcasele şi se controlează întregul agregat, precum şi piesele demontate, adoptând măsuri de reconservare în caz de necesitate.

Articolul 143

Înainte de repornirea turbinei, aceasta se demontează, se face deconservarea fiecărei piese conform tehnologiei date de furnizorul vaselinei sau al fluidului de protecţie, după care se remontează conform tehnologiei de reparaţie şi paşaportului de montaj.

XII. Normativ pentru conservarea condensatoarelor turbinelor XII.1. Conservarea condensatorului pe partea de abur

Articolul 144

Conservarea condensatoarelor pe partea de abur se face odată cu conservarea turbinelor şi durează cât durează şi conservarea turbinei.

Articolul 145

La staţionarea până la o lună, în cazul schemelor termice cu bară colectoare, şi până la 3 luni, în cazul schemelor bloc condensatorul pe partea de abur, nu se conservă.

Articolul 146

XII.2. Conservarea condensatoarelor pe partea apei de răcire

Articolul 147

Conservarea condensatoarelor pe partea apei de răcire se realizează pe cale umedă sau uscată.

Articolul 148La staţionări până la 3 luni, se procedează astfel:

Articolul 149

Pentru conservarea pe o perioadă de până la 2 ani, se aplică conservarea pe cale umedă sau cu aer uscat după ce, în prealabil, s-au aplicat lucrările prevăzute la art. 148.

XII.2.1. Conservarea pe cale umedă

Articolul 150

Conservarea pe cale umedă se realizează cu soluţia de inhibitori de coroziune în concentraţia impusă de tehnologia furnizorului.

Articolul 151Schema de conservare a condensatorului pe partea apei de răcire constînd:

Articolul 152(1) Înaintea efectuării propriu-zise a conservării se vor realiza următoarele faze:

...

XII.2.2. Conservarea cu aer uscat

Articolul 153

Conservarea cu aer uscat se poate realiza prin intermediul unei instalaţii de aer uscat, procedându-se astfel:

XIII. Normativ pentru conservarea instalaţiei de ulei aferente turboagregatului

Articolul 154

Conservarea instalaţiei de ulei de ungere şi reglare are ca scop protejarea acestuia împotriva coroziunii în perioada opririi turboagregatului.

Articolul 155În perioadele de staţionare până la 2 ani, se procedează astfel:

Articolul 156În perioada de staţionare mai mare de 2 ani se procedează astfel:

XIV. Normativ pentru conservarea generatorului şi sistemelor generatorului XIV.1. Protecţia generatorului în timpul opririlor care nu depăşesc o lună

Articolul 157

În timpul opririlor care nu depăşesc o lună şi care nu au cauze care privesc generatorul, asupra acestuia nu se fac niciun fel de lucrări de conservare. Se menţin în funcţiune instalaţiile de răcire a înfăşurării statorice, instalaţia de ungere şi etanşare şi se notează parametrii de funcţionare ai acestora ca în exploatare normală.

XIV.2. Protecţia generatoarelor în timpul opririlor de până la 2 ani

Articolul 158

În timpul opririlor care nu depăşesc 2 ani, generatoarele se conservă pe fundaţia proprie, complet montate.

Articolul 159

Răcitoarele de gaz se tratează conform cap. X.

Articolul 160

Se ridică periile de pe inelele de contact, se scot din casetă, se înfăşoară cu hârtie parafinată şi se leagă cu bandă izolantă (nu se dezleagă cordoanele).

Articolul 161

Inelele de contact se curăţă de vaselină. Se protejează cu folie de polietilenă.

Articolul 162

Se măsoară rezistenţa de izolaţie a înfăşurării statorice şi rotorice, după oprire în stare rece.

Articolul 163

Articolul 164

Protecţia înfăşurărilor statorice răcite cu apă se poate asigura în funcţie de anotimp şi de posibilităţile interne şi de costuri, în mai multe variante:

Articolul 165

Înfăşurările rotorice se curăţă de impurităţi şi se usucă cu aer.

Articolul 166

Rotorul va fi rotit cu 180° o dată pe lună. Se recomandă ca axa polului să fie în poziţie verticală (se vor stabili repere).

Articolul 167

Se vor măsura o dată la 6 luni rezistenţele de izolaţie ale înfăşurărilor statorice şi rotorice.

Articolul 168

În situaţia în care valoarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurării statorice scade, se va încălzi în permanenţă rotorul cu un curent care nu va depăşi 5% din curentul nominal rotoric, astfel încât temperatura înfăşurării rotorice să fie mai mare cu cel puţin 5°C, dar cu cel mult 10°C decât temperatura statorului măsurată prin sistemul propriu de control termic. Controlul temperaturii înfăşurării rotorice şi implicit al capelor, se va face indirect, prin metoda variaţiei de rezistenţă.

XIV.3. Protecţia generatoarelor în timpul opririlor mai mari de 2 ani

Articolul 169

Pentru cazul opririlor care depăşesc 2 ani, generatoarele se conservă parţial demontate.

Articolul 170

Se execută remedierile considerate necesare în urma inspecţiei tehnice. Se înlătură punctele de rugină, astfel încât fiecare subansamblu să fie pregătit ca pentru montaj şi punere în funcţiune.

Articolul 171

Inelele de contact, fusul arborelui şi suprafeţele prelucrate rămase în exterior ale pieselor metalice, se acoperă cu unsoare anticorozivă, se înfăşoară cu hârtie parafinată şi se leagă cu bandă izolantă.

Articolul 172

Se scoate rotorul din generator, se înfăşoară în hârtie parafinată, acoperind îmbinările, şi se leagă cu bandă izolantă sau bandă adezivă. Se introduce rotorul într-o folie din material plastic, împreună cu săculeţi de agent higroscopic. Se creează posibilitatea măsurării rezistenţei de izolaţie a înfăşurării. Cu ocazia verificărilor, săculeţii cu agent higroscopic se înlocuiesc, dacă este cazul.

Articolul 173

În cazul înfăşurărilor rotorice, se vor respecta prevederile de la art. 162.

Articolul 174

Periile colectoare se vor înveli în hârtie parafinată şi se vor introduce în cutii de carton care se vor depozita corespunzător.

Articolul 175

Statorul rămâne pe fundaţie. Se reface etanşarea statorului după scoaterea rotorului şi a răcitoarelor de gaz, utilizând capace oarbe, special confecţionate. Se amplasează în interior săculeţi cu agent higroscopic, cu posibilitatea de control periodic şi de înlocuire a acestora.

Articolul 176

În cazul bobinajelor statorice răcite cu apă, se aplică prevederile de la art. 164 pct. (2).

Articolul 177

Se realizează posibilitatea măsurării rezistenţei de izolaţie a înfăşurării statorice.

Articolul 178

Răcitoarele de gaz se vor trata conform cap. X.

Articolul 179

Cuzineţii, lagărele de etanşare şi suporturile portperii se vor proteja cu unsoare anticorozivă pe suprafeţele prelucrate şi se vor înveli cu folie de polietilenă.

Articolul 180

Toate suprafeţele prelucrate ale pieselor metalice se vor proteja cu unsoare anticorozivă.

Articolul 181

Găurile filetate sau nefiletate, înfundate sau pătrunse, se ung cu unsoare anticorozivă.

Articolul 182

Ţevile aparţinând instalaţiilor auxiliare se vor verifica şi se vor închide cu dopuri sau flanşe oarbe.

Articolul 183

Toate subansamblele conservate se vor verifica anual cu privire la starea şi calitatea protecţiilor. După inspecţii şi înlăturarea eventualelor începuturi de coroziune se reface conservarea.

Articolul 184

Subansamblele pentru care furnizorul impune anumite condiţii de temperatură şi umiditate în timpul conservării, se vor depozita în încăperi care să asigure îndeplinirea acestor condiţii.

XV. Normativ pentru conservarea motoarelor electrice

Articolul 185Conservarea motoarelor pe perioade care nu depăşesc 2 ani se face astfel:

Articolul 186Conservarea motoarelor în cazul opririlor care depăşesc 2 ani se face astfel:

XVI. Normativ pentru conservarea pompelor de alimentare

Articolul 187

Pompele de alimentare oprite în rezervă pe o perioadă mai mică de o lună nu se conservă.

Articolul 188

La trecerea în rezervă pe o perioadă de până la 2 ani, pompa se conservă cu aer uscat, efectuându-se următoarele operaţii:

Articolul 189La conservarea pompelor, pentru staţionări mai mari de 2 ani, se fac următoarele operaţii:

XVII. Măsuri privind securitatea şi sănătatea în muncă, PSI, protecţia mediului

Articolul 190

Personalul care lucrează cu materialele de conservare va fi instruit şi se vor lua măsuri de protecţie în conformitate cu: Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, Normele metodologice de aplicare a Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006; Hotărârea Guvernului nr. 1.218/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru asigurarea protecţiei lucrătorilor împotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici; Hotărârea Guvernului nr. 1.093/2006 privind stabilirea cerinţelor minime de securitate şi sănătate pentru protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi cancerigeni sau mutageni la locul de muncă; Hotărârea Guvernului nr. 1.091/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de muncă; Hotărârea Guvernului nr. 1.048/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru utilizarea de către lucrători a echipamentelor individuale de protecţie la locul de muncă; Hotărârea Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de muncă; Fişa tehnică de securitate a produselor utilizate la conservare emisă de producător.

Articolul 191

La lucrul cu substanţele inflamabile se vor respecta măsurile PSI în conformitate cu reglementările în vigoare. Dacă fluidul de conservare este inflamabil, se vor izola şi se vor pune plăcuţe avertizoare "Pericol de foc", "Fumatul interzis", "Accesul cu flacără interzis".

Articolul 192

Pe tot parcursul realizării operaţiei de conservare se vor respecta măsurile de protecţia mediului specificate în:

Articolul 193

Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta norma tehnica energetică.

Anexa 1 ------- la norma tehnică energetică --------------------------- DESCRIEREA unui tip generic de instalaţie de producere a aerului uscat Instalaţia de producere a aerului uscat prezintă două circuite distincte:

Ambele circuite au ca punct comun rotorul regenerator, prin care trec atât aerul uscat, cât şi aerul de regenerare, circulaţia celor două curente de aer făcându-se în contracurent.

Aerul de uscare pe traseul lui trece prin:

La intrarea în instalaţie, aerul atmosferic trece printr-un filtru, fiind astfel curăţat de impurităţi.

După trecerea prin filtru, aerul umed curăţat intră în rotorul regenerativ, care are rolul de a reţine umiditatea din aer.

Rotorul regenerativ are o formă cilindrică, o structură sub formă de fagure, pe care este fixat materialul absorbant.

Rotorul regenerativ este străbătut axial de aerul umed. Umiditatea este reţinută de materialul absorbant din traseul de aer uscat şi este transportată apoi în sectorul traseului aerului de regenerare, unde are loc regenerarea materialului absorbant, prin evacuarea umidităţii odată cu aerul de regenerare.

Corpul de regenerare este pus în mişcare de un motor electric, prin intermediul unui reductor de turaţie.

Aerul uscat care iese din rotorul de absorbţie este aspirat de un electroventilator şi refulat spre instalaţia care urmează a fi conservată.

Aerul de regenerare trece prin:

Aerul de regenerare care intră în instalaţie este trecut mai întâi printr-un filtru.

Aerul filtrat străbate un ansamblu de rezistenţe electrice, încălzindu-se până la aproximativ 200°C.

Aerul încălzit intră în rotorul regenerativ, în care are loc procesul de regenerare a substanţei absorbante, antrenând umiditatea eliberată de acesta.

Rotorul regenerativ fiind în mişcare permanentă, cele două procese, procesul de absorbţie de umiditate din sectorul aerului de uscare şi procesul de regenerare din sectorul aerului de regenerare, se desfăşoară în mod continuu.

Aerul de regenerare, încărcat cu umiditate eliberată de materialul absorbant, este evacuat în atmosferă cu ajutorul unui electroventilator.

Anexa 2 ------- la norma tehnică energetică --------------------------- 1. Metoda de determinare a concentraţiei de NaNO(2) la conservarea cazanelor de abur Se pipetează 5 ml soluţie de conservare într-un flacon Erlenmayer de 300 ml. Se adaugă circa 60 ml apă demineralizată, 10 ml soluţie de permanganat de potasiu 0,1 N şi 5 ml acid sulfuric 1/1.

Se agită bine soluţia timp de 5 minute. Se adaugă apoi 3-4 g iodură de potasiu cristalizată şi soluţia se păstrează timp de 15 minute la întuneric. Soluţia se titrează cu tiosulfat de sodiu 0,1N, până la galben pai. În acest moment se adaugă 2-3 picături amidon 1% şi se continuă titrarea până la decolorare. Titrarea se consideră încheiată, dacă soluţia nu se mai colorează timp de 5 minute de la adăugarea ultimei picături de tiosulfat.

Concentraţia de azotit de sodiu se calculează cu formula: [V x f - V(1) x f(1)] x n x E g NaNO(2)/l = ───────────────────────────────;

V(2) în care:

V =volumul soluţiei de permanganat de potasiu 0,1N, ml;

V(1)=volumul soluţiei de tiosulfat de sodiu 0,1N folosit la titrare, ml;

V(2) =volumul probei luate în lucru, ml;

N = normalitatea soluţiilor; f = factorul soluţiei de permanganat de potasiu; f(1) = factorul soluţiei de tiosulfat de sodiu;

E = echivalentul azotitului de sodiu (34,5; masa/2).

Dacă în timpul recirculării soluţiei sau pe perioada de conservare concentraţia de azotit de sodiu scade sub 2 g/l sau valoarea pH-ului scade sub 9, se mai adaugă azotit de sodiu sau borax în instalaţie.

În filtrat se adaugă 15 ml HCl 0,1 N. Se aduce pH-ul la valori de 8,2-8,4 faţă de fenolftaleină, cu acid azotic diluat sau hidroxid de sodiu diluat. Se adaugă 5 ml K(2)Cr(2)O(4) 5% şi se titrează cu AgNO(3) 0,1N.

Calculul este următorul:

0,835 x V x f NBT% = ────────────────; m unde:

V = volumul de AgNO(3) 0,1 N folosit la ultima titrare; f = factorul soluţiei de AgNO(3) 0,1 N; m = masa de lichid luată în lucru.

Determinarea indicilor chimici se recomandă să se efectueze după:

STAS 7313/1982 - duritatea totală STAS 7313/1982 - alcalinitatea totală m STAS 7313/1982 - alcalinitatea p STAS 8619-3/1990 - pH-ul SR ISO 9297/2001 - clorurile STAS 8601/1970 - sulfaţii SR 3910-2/1998 - oxid de calciu (CaO).

Anexa 3 ------- la norma tehnică energetică --------------------------- STUDIU DE CAZ Conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW) cu octadecilamină (ODA) Succesiunea manevrelor la conservarea unui grup energetic (cazan PBZKG de 330 t/h cu tambur şi turbină SKODA de 100 MW) cu octadecilamină (ODA) este:

Observaţie: Racordarea circuitului de dozare la instalaţie nu trebuie să afecteze funcţionalitatea sistemelor.

Circuitele de prelevare probe se purjează periodic pentru a nu se înfunda. Temperatura probei se menţine la C≥70°C.

În acest scop se reglează corespunzător focurile la cazan, injecţiile cazanului (care se deschid în ordinea de curgere a aburului) şi By-pass-urile turbinei.

Observaţie: Pe toată durata procesului de conservare pe toate suprafeţele de schimb de căldură este interzisă atingerea sau depăşirea temperaturii de 300°C !

Aceasta este "Etapa de conservare a cazanului", efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare de abur viu, by-pass de înaltă presiune, supraîncălzitoare de abur intermediar, by-pass de joasă presiune, condensator, circuit de condensat de bază, degazor, circuit de apă de alimentare.

În funcţie de analizele chimice efectuate se deschid purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie pentru eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.

Observaţie: Pe toată durata procesului de conservare a corpurilor turbinei nu se va depăşi turaţia de 500 rot/min!

Aceasta este "Etapa de conservare a CIP-TA", efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncalzitoare de abur viu, CIP-TA, supraîncalzitoare de abur intermediar, by-pass de joasă presiune, condensator, circuit de condensat de bază, degazor, circuit de apă de alimentare, PIP-uri.

În funcţie de analizele chimice efectuate se deschid purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie pentru eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.

Aceasta este "Etapa de conservare a CMP şi CJP - TA", efectuată pe traseul: economizor, sistem vaporizator, supraîncălzitoare de abur viu, by-pass de înaltă presiune, supraîncalzitoare de abur intermediar, CMP şi CJP - TA, condensator, circuit de condensat de bază, PJP-uri, degazor, circuit de apă de alimentare, PIP-uri.

În funcţie de analizele chimice efectuate se deschid purjele şi drenajele cazanului şi ale turbinei la expandorul de avarie, pentru eliminarea din circuit a depunerilor şi oxizilor antrenaţi de abur.

Observaţii: ● Dozarea soluţiei de conservare se va face continuu pe parcursul întregii perioade de conservare. Nu se admit întreruperi! ● Înainte de efectuarea operaţiilor de conservare se recomandă curăţarea de săruri a corpurilor turbinei prin spălare cu abur saturat.

Testul de coroziune (test cantitativ) Testul de coroziune efectuat în vederea aprecierii procesului de coroziune şi deci a determinării valorii de protecţie a peliculei de amină constă în imersarea zilnică a epruvetelor conservate şi a epruvetelor martor într-un volum fix de apă demineralizată proaspătă, pe o perioadă cuprinsă între 10-30 zile.

Zilnic se determină spectrofotometric valorile concentraţiei de ioni Fe^3+ dizolvat, valori care se raportează la suprafaţa totală a epruvetei. În acest fel rezultă cantitatea totală zilnică (mg/cmp) de ioni de Fe^3+ trecuţi în soluţie, pentru epruveta conservată faţă de epruveta-martor. Factorul de coroziune (raportul dintre viteza de coroziune a epruvetei martor şi viteza de coroziune a epruvetei conservate) trebuie să fie mai mare de aproximativ 100, pentru ca pelicula de conservat să fie de bună calitate.

Testarea comportării epruvetelor în apa demineralizată, schimbată zilnic acoperă exigenţele unui mediu agresiv, concretizat prin menţinerea permanentă a agenţilor de coroziune: oxigen, bioxid de carbon.

Testul hidrofobic (test calitativ) Testul hidrofobic este un test orientativ şi se bazează pe proprietatea peliculei de conservant de a respinge apa pulverizată sub formă de picături. În urma pulverizării apei asupra unei suprafeţe conservate cu octadecilamină (ODA), apa se transformă în picături (perle), comportându-se similar mercurului.

Caracterul hidrofob se manifestă pregnant numai atunci când pelicula de conservant nu înglobează reziduuri afânate rezultate din efectul de curăţare al ODA; în acest caz rezultatul testului nu poate fi considerat edificator.

Aspectarea suprafeţelor Acest test oferă date privind culoarea peliculei, prezenţa sau absenţa reziduurilor afânate pe aceasta şi uniformitatea peliculei; testul se efectuează vizual şi tactil.

Metoda de determinare a concentraţiei de octadecilamină (ODA) Principiul metodei: Metoda spectrofotometrică este similară ca principiu cu alte metode spectrofotometrice, dar foloseşte ca indicator albastru de bromphenol (3,3',5',5'' tetrabromphenol sulfonphtalein).

Acesta formează cu ODA în soluţie apoasă, la pH scăzut, un ion complex, colorat în albastru, care apoi este extras cu cloroform.

Aparatură: Spectrofotometru cu cuvă de 1 cm.

Reactivi:

Mod de lucru:

Se ia o probă de 40 ml soluţie octadecilamină (ODA) de analizat, se adaugă 50 ml apă distilată, 3 ml soluţie de albastru de bromphenol şi 25 ml cloroform p.a. Proba este transvazată într-o pâlnie de separare din teflon, se agită timp de 3 minute până se separă componenţii acestui amestec. Stratul de jos (de culoare galbenă) se trece în cuva de un cm şi se analizează cu spectrofotometrul cu filtru albastru (410 nm) prin comparare cu o probă-martor preparată în mod similar. Concentraţia se apreciază după curba de etalonare.

Trasarea curbei de etalonare se obţine folosind soluţia etalon de ODA, după tabelul nr. 1. Curba de etalonare (fig.1) indică o relaţie liniară între semnalul măsurat (absorbţia) şi concentraţia analizată. Relaţia între semnal şi concentraţia analizată este:

E = - 0,334 + 0,131x c, în care:

E - extincţia (absorbţia) c - concentraţia analizată.

Tabelul nr. 1. Date pentru curba de etalonare NOTĂ: Vasele de prelevare sunt confecţionate din polietilenă.

Vasele de laborator folosite la manipularea soluţiei de ODA se vor spăla în mod obligatoriu cu alcool etilic, pentru o bună curăţare a acestora.

E ^ │ │ 1 │ │ │ 0,8 │ │ │ 0,6 │ │ │ 0,4 │ │ │ 0,2 │ │ └──────────────────────────────> C (ppm) 0 4 5 6 7 8 9 10 Fig.1.Curba de etalonare pentru analiza octadecilaminei (ODA) Anexa 4 ------- la norma tehnică energetică ---------------------------- Standarde române menţionate în document SR ISO 6332/1996 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de fier.

Metoda spectrometrică cu 1,10 - fenantrolină STAS 7313/1982 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea durităţii, alcalinităţii şi acidităţii SR 7566/1993 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului de silice. Metoda spectrofotometrică STAS 8601/1970 Ape de suprafaţă şi ape uzate. Determinarea sulfaţilor SR 8965-1/1995 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului de cupru. Metoda spectrofotometrică cu neocuproină SR 8965-2/1995 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului de cupru.

Determinarea spectrometrică de absorbţie atomică SR 8965-3/1995 Apă şi abur din instalaţiile de cazane. Determinarea conţinutului de cupru. Metoda electrochimică STAS 8997/1979 Apă şi abur din instalaţiile de cazane.

Determinarea hidrazinei SR ISO 9297/2001 Calitatea apei. Determinarea conţinutului de cloruri.

Titrare cu azotat de argint utilizând cromatul ca indicator (Metoda Mohr) STAS 8619-3/1990 pH-metrie. Determinarea electrometrică a pH-ului soluţiilor apoase SR 3910-2/1998 Var industrial. Reguli pentru verificarea calităţii şi metode de determinare a caracteristicilor fizice --------------