DECIZIA nr. 828 din 13 decembrie 2017
Pe scurt
Această decizie se referă la o sesizare de neconstituționalitate privind Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017, care a înființat o Comisie specială comună pentru justiție. Sesizarea contestă claritatea, precizia și legalitatea scopului și funcționării acestei comisii.
Ce reglementează
- Constituirea și rolul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției.
- Claritatea și precizia scopului acestei comisii în raport cu rolul comisiilor permanente.
- Respectarea principiului bicameralismului și a competențelor Camerelor Parlamentului.
- Durata de funcționare a comisiilor speciale.
Cui îi privește
- Parlamentul României, în special Camera Deputaților și Senatul.
- Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat și 64 de deputați ai Partidului Național Liberal, care au formulat sesizările.
Puncte cheie
- Scopul Comisiei speciale comune nu este clar și precis, generând impredictibilitate în procesul legislativ.
- Activitatea comisiei poate încălca principiul bicameralismului, afectând competențele comisiilor juridice permanente și ale plenului celor două Camere.
- Hotărârea nu prevede un termen-limită clar pentru finalizarea obiectivelor comisiei, ceea ce poate duce la permanentizarea activității acesteia.
- Constituirea unei comisii speciale comune pentru întregul spectru de acte normative vizate este considerată greșită, deoarece activitățile ar trebui să fie în competența comisiilor juridice permanente ale fiecărei Camere.
Textul legii
DECIZIA nr. 828 din 13 decembrie 2017 referitoare la sesizarea de neconstituționalitate privind Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției Publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 28 februarie 2018 (la 14-03-2018, Titlul deciziei a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 14 martie 2018 )
- Pe rol se află soluționarea sesizării de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvați România din Senat. ...
- Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 11.873 din 23 noiembrie 2017 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.814L/2/
- ...
- În motivarea sesizării de neconstituționalitate se arată că din formularea art. 1 alin.
- În absența unui scop clar definit al Comisiei speciale, activitatea acesteia va consta în întocmirea și transmiterea unui raport cu privire la actele normative cu incidență asupra justiției dezbătute în cadrul Comisiei speciale atât către Biroul permanent al Camerei Deputaților, cât și către Biroul permanent al Senatului pentru a fi dezbătut împreună cu propunerile legislative atât de plenul Camerei Deputaților, cât și de plenul Senatului. ...
- Se arată că instituirea în beneficiul Comisiei speciale a competenței generale de a examina, modifica și completa toate actele normative cu incidență asupra justiției elimină din competența comisiilor juridice permanente ale Camerei Deputaților și Senatului dezbaterea inițiativelor și proiectelor legislative existente sau viitoare cu incidență într-un întreg domeniu de reglementare ce ținea de competența lor exclusivă. În consecință, se apreciază că este afectat principiul conform căruia dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative nu poate face abstracție de evaluarea acesteia în Plenul celor două Camere. Or, această evaluare este posibilă numai atunci când organele de lucru interne ale fiecărei Camere, competente să avizeze și să întocmească rapoarte, se pot exprima cu privire la conținutul respectivelor proiecte de lege sau propuneri legislative; în caz contrar, se încalcă principiul bicameralismului. Se mai arată că, întrucât aceste acte normative nu mai sunt avizate de către alte comisii permanente, devine neclară ordinea de sesizare a Camerelor în materia actelor normative cu incidență asupra domeniului justiției. Cu privire la importanța comisiilor permanente sunt invocate deciziile Curții Constituționale nr. 48 din 17 mai 1994 și nr. 209 din 7 martie
- În consecință, se arată că prin modul în care a fost reglementat obiectivul Comisiei speciale este încălcat principiul bicameralismului prevăzut de art. 61 alin.
- Cu privire la durata de funcționare a Comisiei speciale, se arată că un proiect/propunere legislativă inițiată chiar la finalul duratei de funcționare a Comisiei speciale, fiind transmisă acesteia, va conduce la prelungirea duratei de funcționare a acesteia sau la lipsa dezbaterii respectivului act în cadrul Comisiei, și, deci, la încălcarea propriei hotărâri de înființare. ...
- Pe rolul Curții Constituționale se află și sesizarea de neconstituționalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, sesizare formulată de un număr de 64 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal. ...
- Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 11.930 din 27 noiembrie 2017 și constituie obiectul Dosarului nr. 2.834L/2/
- ...
- În motivarea sesizării de neconstituționalitate se arată că Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 a fost adoptată cu încălcarea competențelor reglementate prin Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Regulamentul Camerei Deputaților și Regulamentul Senatului pentru constituirea comisiilor speciale comune, în contradicție cu atribuțiile conferite fiecărei Camere a Parlamentului, în parte. ...
- În sensul celor de mai sus, se apreciază că singurele activități comune de legiferare sau de avizare a unui proiect sau propuneri legislative sunt cele menționate la art. 13 pct. 2,10,11 și 12 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, respectiv aprobarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat, a legilor rectificative și a contului de execuție bugetară, statutul deputaților și senatorilor, reexaminarea legii bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a legii adoptate prin angajarea răspunderii Guvernului, precum și a proiectelor/propunerilor de revizuire a Constituției în cazul în care, prin procedura de mediere, Camerele nu ajung la un acord. Orice altă procedură comună se situează în afara dispozițiilor constituționale ale art. 65 și
- ...
- Se arată că toate activitățile comisiei speciale comune instituite prin Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 sunt în competența de analiză și raport a Comisiei juridice, de disciplină și imunități a Camerei Deputaților, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 60 pct. 13 din Regulamentul Camerei Deputaților, drept pentru care se putea constitui, în mod excepțional, o comisie specială a Camerei Deputaților sau a Senatului pentru a elabora/aviza proiecte/propuneri legislative pentru ca, în funcție de competența conferită de art. 75 din Constituție pe fiecare domeniu în parte, să fie sesizată camera de reflecție/decizională corespunzătoare. Astfel, în cazul constituirii unei comisii speciale a Senatului pentru punerea în acord cu deciziile Curții Constituționale a reglementărilor de natură civilă, penală sau de procedură penală, propunerea legislativă va fi înscrisă pe ordinea de zi a Senatului ca primă Cameră sesizată. În schimb, pentru modificarea Legii nr. 317/2004, printr-o propunere legislativă elaborată de o comisie specială a Camerei Deputaților va fi înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaților ca primă Cameră sesizată, urmând ca Senatul să o discute în calitate de Cameră decizională. Prin urmare, în mod greșit a fost constituită o comisie specială comună pentru întregul spectru de acte normative vizate prin obiectivele sale. ...
- Finalitatea comisiei speciale comune este elaborarea unui raport asupra propunerilor legislative enumerate, care, însă, nu poate fi supus decât dezbaterii Parlamentului reunit în ședință comună conform art. 8 alin.
- În subsidiar, se solicită constatarea neconstituționalității Hotărârii Parlamentului României nr. 95/2017 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, întrucât caracterul neconstituțional al primei hotărâri afectează hotărârea și după modificare. Se apreciază că a fost încălcat principiul legalității, întrucât hotărârea menționată consacră o normă derogatorie cu încălcarea art. 62 din Legea nr. 24/
- Norma derogatorie instituită de la dispozițiile art. 60 pct. 13 din Regulamentul Camerei Deputaților este neconstituțională, întrucât creează o competență de legiferare a Parlamentului reunit în ședință comună, fapt care contravine art. 65 și 75 din Constituție, care instituie caracterul bicameral, de dezbatere și adoptare a proiectelor și propunerilor legislative, stabilind, în funcție de domeniul de reglementare, Senatul sau Camera Deputaților ca primă Cameră sesizată și ulterior adoptarea proiectelor sau propunerilor legislative de către Camera Deputaților sau de Senat în procedură de cameră decizională. Prin urmare, se concluzionează în sensul că Hotărârea Parlamentului nr. 95/2017 încalcă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin.
- Președintele Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 2.814L/2/2017, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituționalitate. ...
- În acest sens se arată că autonomia regulamentară de care beneficiază cele două Camere ale Parlamentului dă dreptul acestora să dispună cu privire la actele de aplicare a regulamentelor Parlamentului în vederea desfășurării activității parlamentare; în susținerea celor antereferite sunt redate considerente cuprinse în Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, Decizia nr. 48 din 17 mai 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 și Decizia nr. 738 din 19 septembrie
- ...
- Se susține că art. 1 alin.
- Se concluzionează în sensul că această comisie are drept obiectiv elaborarea de propuneri legislative în domeniul justiției și întocmirea rapoartelor de fond asupra inițiativelor legislative care sunt deja în procedură sau care vor intra pe perioada desfășurării activității Comisiei, lăsând plenului fiecărei Camere atribuția suverană de a le dezbate și de a decide asupra adoptării/respingerii acestora, respectând, astfel, principiul bicameralismului. ...
- Președintele Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 2.834L/2/2017, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituționalitate. ...
- În acest sens se arată că, potrivit art. 64 alin.
- Se mai arată faptul că, în practica parlamentară, au mai existat situații în care au fost instituite comisii speciale comune pentru elaborarea unor propuneri legislative care sunt dezbătute și adoptate separat de cele două Camere ale Parlamentului, fiind indicată în acest sens Hotărârea Parlamentului României nr. 18/2013 privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, modificată și completată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/
- ...
- În final, se subliniază că propunerile legislative elaborate de comisia comună specială, precum și rapoartele întocmite de aceasta se înregistrează, respectiv se depun la Camera competentă să le dezbată și să le adopte ca primă Cameră sesizată, în deplină concordanță cu principiul bicameralismului prevăzut de art. 75 din Constituție, urmând a fi înaintate către Camera decizională. Respectarea acestui principiu garantează constituționalitatea hotărârilor Parlamentului României nr. 69/2017 și nr. 95/
- ...
- Președintele Senatului, în dosarele nr. 2.814L/2/2017 și nr. 2.834L/2/2017, a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se solicită respingerea sesizării de neconstituționalitate. ...
- Se susține că, indiferent dacă sunt permanente sau constituite pentru îndeplinirea unui scop determinat, comisiile sunt organe de lucru ale Parlamentului atât în Camera Deputaților, cât și în Senat. Activitatea acestora are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele adoptării deciziei. Dezbaterile care au loc în cadrul ședințelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte care au rolul de a pregăti și facilita desfășurarea lucrărilor, respectiv a dezbaterilor în plenul fiecărei Camere sau în plenul Camerelor reunite. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne ale comisiilor parlamentare, indiferent că sunt permanente sau speciale, natura juridică a actelor întocmite de acestea este aceea a unui act preliminar, având caracter de recomandare. ...
- Se arată că, în practica parlamentară, au mai fost înființate, potrivit prevederilor constituționale și regulamentare, comisii speciale cu obiect de activitate similar, respectiv Comisia specială comună pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil și a Codului de procedură civilă, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 9/
- Dispozițiile regulamentelor celor două Camere nu fac distincție cu privire la obiectul de activitate a unei comisii speciale, dimpotrivă, acestea lasă la latitudinea suverană a plenului comun să decidă obiectul, atribuțiile, respectiv procedurile generale de lucru ale acesteia în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost înființată, în limitele și condițiile prevăzute. ...
- Compunerea comisiei speciale comune a avut la bază configurația politică rezultată din alegeri, iar propunerile pentru numirea membrilor au fost făcute în considerarea calității acestora, respectiv de specialiști, deputați și senatori juriști, majoritatea fiind membri ai celor două Comisii juridice ale Parlamentului. ...
- Cu privire la încălcarea principiului bicameralismului, se arată că invocarea unei asemenea critici de neconstituționalitate poate fi realizată numai după ce procesul de legiferare s-a finalizat prin etapa procedurală a „adoptării“ inițiativei legislative de către ambele Camere, în ședințe separate, conform competenței acestora. În raportul Comisiei speciale comune vor fi cuprinse mențiunile cu privire la caracterul legii și la competența decizională a Camerei corespunzătoare în vederea adoptării inițiativei legislative. ...
- Obiectul de activitate cu caracter legislativ al comisiei speciale comune nu se limitează la legile care se adoptă în ședința comună a celor două Camere. Un alt aspect care duce la realizarea scopului propus prin înființarea comisiei speciale comune constă și în celeritatea adoptării, de către Camere, potrivit competenței luării în dezbatere prevăzute de art. 75 alin.
- j)din Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017, prin Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017, a intervenit în sensul îmbunătățirii textului pentru a putea fi aplicat, comisia specială comună neputându-și transmite sieși inițiativele legislative aflate pe rolul altor comisii. Se mai indică faptul că dacă un singur parlamentar poate iniția o propunere legislativă, cu atât mai mult o comisie parlamentară o poate elabora, prin membrii săi, aceasta constituindu-se într-un grup de lucru la care sunt invitați și destinatarii proiectului de act normativ și care vor pune în aplicare măsurile adoptate. ... 35. Curtea, având în vedere obiectul sesizărilor de neconstituționalitate, în temeiul art. 139 din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 2.834L/2/2017 la Dosarul nr. 2.814L/2/2017, care este primul înregistrat. ... CURTEA, examinând sesizările de neconstituționalitate, punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 36. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit.
- l)din Constituție și ale art. 1,10 și 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate. ... 37. Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie, în Dosarul nr. 2.814L/2/2017, „Hotărârea Parlamentului României pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției“. Curtea reține că această hotărâre se identifică cu nr. 95/2017 și a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 noiembrie 2017. ... 38. În Dosarul nr. 2.834L/2/2017, obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 29 septembrie 2017, precum și Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017 pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 22 noiembrie 2017. ... 39. Din analiza sesizării de neconstituționalitate ce face obiectul Dosarului nr. 2.814/L/2/2017, Curtea constată că, deși autorul acesteia se referă la Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017, în realitate, prin întreaga sa critică acesta se referă la actul de bază asupra căruia a intervenit Parlamentul prin adoptarea unui act modificator, respectiv la Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017, astfel cum aceasta a fost modificată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017. De asemenea, din analiza sesizării de neconstituționalitate ce face obiectul Dosarului nr. 2.834/L/2/2017, Curtea constată că, deși autorii sesizării contestă constituționalitatea actului de bază, cât și al celui modificator, în realitate, critica de neconstituționalitate a acestora vizează actul de bază, respectiv Hotărârea Parlamentului României nr. 69/2017, astfel cum aceasta a fost modificată prin Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017. ... 40. Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că, în ambele dosare, obiectul sesizării de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Hotărârii Parlamentului României nr. 69/2017, astfel cum acestea au fost modificate prin Hotărârea Parlamentului României nr. 95/2017. ... 41. Autorii sesizării invocă, în susținerea acesteia, prevederile constituționale ale art. 1 alin.
- Examinând sesizarea de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. l) din Constituție coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992 atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, un grup parlamentar, respectiv un număr de 64 de deputați, cât și sub aspectul obiectului sesizării, respectiv, și anume o hotărâre a plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, și anume Hotărârea Parlamentului României nr. 69/
- ...
- Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin.
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, a statuat că semnificația noțiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conținutul normei juridice despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. În același sens este și jurisprudența Curții Constituționale, sens în care se reține, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 316 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful
- ...
- Deficiența redacțională anterior menționată vizează acuratețea exprimării, fără a fi de natură să imprime actului normativ în cauză un caracter imprevizibil, întrucât destinatarii acestuia, având în vedere calitatea lor [parlamentari], pot cu ușurință determina sensul dispoziției normative. Astfel, redactarea textului în discuție [art. 1] permite determinarea rolului acestei Comisii comune speciale, respectiv acela de a centraliza proiectele de legi și propunerile legislative aflate în diferite etape/proceduri parlamentare în vederea elaborării unei propuneri legislative complete, coerente și unitare în domeniile prevăzute de art. 1 alin.
- Constituția nu cuprinde o prevedere expresă sau implicită în sensul că se pot constitui comisii speciale comune numai pentru situațiile în care Parlamentul lucrează în ședințe comune, stabilind doar posibilitatea constituirii lor. O asemenea reglementare constituțională generală, raportată la funcția de legiferare a Parlamentului, a avut în vedere criteriul coerenței, completitudinii și unității actului legislativ, și nu pe cel al modului de lucru al Parlamentului în ședință comună sau separată. Este evident că o comisie specială comună își poate realiza mai eficient obiectivul propus printr-o conlucrare directă între deputați și senatori, materializată atât prin elaborarea unor propuneri proprii, cât și prin reunirea proiectelor/propunerilor legislative aflate în diferite faze ale procedurii parlamentare. Mai mult, nu se ajunge la disiparea efortului parlamentar prin depunerea simultană sau succesivă a altor proiecte/propuneri legislative, care ar putea conține prevederi paralele/antitetice, care, astfel, ar putea afecta unitatea efortului parlamentar de elaborare a unei propuneri legislative coerente, complete și unitare în privința legii respective. De asemenea, Curtea reține că, în vederea adoptării unui act normativ coerent și fundamentat, din punctul de vedere al organizării procedurii de lucru, Parlamentul trebuie să dea dovadă de suplețe și flexibilitate, în limitele Constituției și ale regulamentelor parlamentare. Prin urmare, rațiunile constituționale ale consacrării comisiilor speciale comune sunt evidente, revenind Parlamentului decizia de oportunitate a constituirii acestora. ...
- Cu privire la competența comisiei speciale comune de a elabora o propunere legislativă, care se dezbate și se adoptă în ședințe separate sau comune ale celor două Camere, Curtea constată că în plenul reunit ale celor două Camere se adoptă numai legile ce privesc aprobarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat [art. 65 alin.
- De asemenea, Curtea reține că, întrucât criteriile de partajare a competențelor celor două Camere, precum și modalitatea de soluționare a unor eventuale conflicte de competențe sunt expres prevăzute în Legea fundamentală, fiecare Cameră a Parlamentului este obligată să aplice întocmai art. 75 din Constituție (Decizia nr. 1.018 din 19 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 22 iulie 2010, Decizia nr. 747 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 11 decembrie 2015, paragrafele 31-33, sau Decizia nr. 619 din 11 octombrie 2016, paragraful 43). Rezultă că propunerea legislativă astfel elaborată va urma dezbaterea și adoptarea sa în ședință comună sau separată, cu luarea în considerare a prevederilor art. 65,74 și 75 din Constituție. Astfel, raportat la cauza de față, Curtea constată că propunerile legislative referitoare la legile din domeniul justiției vor fi adoptate ca primă Cameră sesizată de Camera Deputaților, iar ca și Cameră decizională de Senat, în timp ce propunerile legislative referitoare la Codul penal/Codul de procedură penală vor fi adoptate ca primă Cameră sesizată de Senat, iar ca și Cameră decizională de Camera Deputaților. ...
- Așadar, constituirea a unei comisii speciale comune per se nu poate afecta în niciun caz dispozițiile constituționale ale art. 65 referitoare la modul de lucru al Parlamentului în ședință comună sau separată și ale art. 75 referitoare la ordinea de sesizare a Camerelor Parlamentului. ...
- Faptul că art. 8 alin.
- O viziune restrictivă asupra rolului comisiilor speciale comune ar duce la caracterul lipsit de eficiență al acestora, activitatea lor limitându-se, în procedura legislativă, numai la domeniile antereferite. Acest lucru ar însemna că numai comisiile speciale constituite separat la nivelul fiecărei Camere ar avea competența să elaboreze propuneri legislative pentru cvasimajoritatea domeniilor, comisii care, prin activitatea lor, nu pot asigura o coerență, completitudine și unitate cu caracter general actului legislativ într-un domeniu dat, ele funcționând numai în cadrul Camerei de reflecție sau decizionale, după caz, iar multe proiecte/propuneri legislative aflate în diferite faze ale procedurii parlamentare ar scăpa acțiunii ei. ...
- Prin urmare, rațiuni ce țin de eficiența și eficacitatea demersului parlamentar în sensul elaborării unor proiecte/propuneri legislative de o anumită complexitate, astfel cum prevede art. 8 alin.
- De altfel, în practica parlamentară au existat mai multe situații în care au fost constituite astfel de comisii speciale comune chiar cu privire la domenii legislative în care Parlamentul lucrează în ședințe separate fie pentru avizarea unor acte normative complexe, fie pentru elaborarea unor propuneri legislative; în acest sens, Curtea amintește: Hotărârea Parlamentului României nr. 23/2002 privind constituirea Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative privind revizuirea Constituției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 27 iunie 2002; Hotărârea Parlamentului României nr. 18/2003 privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 30 iunie 2002; Hotărârea Parlamentului României nr. 7/2006 privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, a Președintelui României, alegerile autorităților administrației publice locale, finanțarea campaniilor electorale și alegerea europarlamentarilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 417 din 15 mai 2006; Hotărârea Parlamentului României nr. 9/2009 privind înființarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil și a Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 12 martie 2009; Hotărârea Parlamentului României nr. 31/2009 privind constituirea Comisiei comune speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea pachetului de legi privind securitatea națională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009; Hotărârea Parlamentului României nr. 6/2012 privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru avizarea propunerilor legislative depuse și elaborarea unei propuneri legislative privind alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 27 martie 2012; Hotărârea Parlamentului României nr. 17/2013 privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 15 februarie 2013; Hotărârea Parlamentului României nr. 18/2013 privind constituirea Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerilor legislative privind legile electorale, privind modificarea Legii partidelor politice și a Legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 15 februarie 2013; sau Hotărârea Parlamentului României nr. 56/2013 privind constituirea Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru avizarea Proiectului de lege privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană și stimularea și facilitarea dezvoltării activităților miniere în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 17 septembrie
- ...
- Cu privire la criticile de neconstituționalitate raportate la art. 61 alin.
- Referitor la faptul că prin înființarea comisiei speciale comune se restrânge competența comisiilor permanente ale celor două Camere, Curtea constată că o atare critică este vădit lipsită de fundament juridic. O comisie specială, astfel cum ilustrează și denumirea sa, impune o procedură specială, distinctă de cea generală, competența sa făcând inutilă parcurgerea procedurii generale de avizare sau adoptare a unui raport. Din moment ce comisia specială întocmește un raport asupra unui proiect/propuneri legislative, este inutil ca o comisie permanentă să întocmească un al doilea raport deoarece s-ar ajunge la crearea unei proceduri care ar dubla obligația inițială de întocmire a raportului. Astfel cum s-a arătat, comisia specială comună nu are drept de inițiativă legislativă, astfel că rolul ei este de a întocmi un raport asupra unui proiect/ propuneri legislative care formează obiectul său de activitate, ceea ce înseamnă că ab initio competența comisiei permanente este exclusă din această procedură specială. Prin urmare, în această situație, Birourile permanente ale fiecărei Camere trebuie să aplice procedura specială, raportul asupra inițiativei legislative trebuind, în mod firesc, să fie solicitat comisiei speciale comune. Astfel, în dezbaterea și adoptarea raportului, oricare dintre membrii comisiei speciale comune, fie deputați, fie senatori, poate propune și vota amendamente, indiferent că procedura se află în fața Camerei Deputaților sau Senatului, iar prezentarea raportului în fața Camerei de reflecție sau decizionale urmând a fi realizată în aceleași condiții. De asemenea, Curtea mai reține că, odată constituită o asemenea comisie, ea trebuie înzestrată cu instrumente și proceduri care să o facă funcțională și eficientă. În caz contrar, ea s-ar comporta ca orice altă comisie permanentă, neputând, astfel, răspunde unei nevoi sociale însemnate care, de fapt, a stat la baza instituirii sale. ...
- Cu privire la criticile de neconstituționalitate raportate la art. 64 alin.